(1) Asistenţa psihiatrică cuprinde examinarea sănătăţii psihice în temeiul şi în modul prevăzut de prezenta lege şi de alte acte legislative, diagnosticarea tulburărilor psihice, tratarea, îngrijirea şi reabilitarea medico-socială a persoanelor suferinde de astfel de tulburări.

(2) Statul garantează persoanelor suferinde de tulburări psihice asistenţă socială, care se acordă pe principiile legalităţii, umanismului şi respectării drepturilor omului şi ale cetăţeanului.

(2) Actele legislative şi alte acte juridice nu pot limita drepturile cetăţenilor şi garanţiile de respectare a lor, prevăzute de prezenta lege, la acordarea de asistenţă psihiatrică.

(3) Dacă acordul internaţional la care Republica Moldova este parte stabileşte alte reguli decît cele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova privind asistenţa psihiatrică, se aplică regulile acordului internaţional.

(1) Sub incidenţa prezentei legi cad cetăţenii Republicii Moldova care primesc asistenţă psihiatrică, precum şi persoanele juridice şi fizice care acordă o astfel de asistenţă.

(2) Cetăţenii străini şi apatrizii beneficiază, în cazul în care li se acordă asistenţă psihiatrică urgentă, de toate drepturile stabilite prin prezenta lege, ca şi cetăţenii Republicii Moldova.

(2) Persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani (în cele ce urmează minori), precum şi persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile li se acordă asistenţă psihiatrică la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali, în condiţiile prezentei legi.

(1) Persoanele suferinde de tulburări psihice beneficiază de toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor prevăzute de Constituţie şi de alte legi. Limitarea drepturilor şi libertăţilor din cauza tulburărilor psihice se face numai în cazurile prevăzute de prezenta lege şi de alte acte normative.

b) la informaţii privind drepturile sale, caracterul tulburărilor psihice şi metodele de tratament, expuse într-o formă accesibilă lui, ţinîndu-se cont de starea lui psihică;

f) să accepte în prealabil folosirea sa ca obiect al experimentelor medicale, al cercetărilor ştiinţifice sau al procesului didactic, fotografierea, filmarea, videoimprimarea sa şi să renunţe oricînd la aceste acţiuni;

g) să solicite invitarea oricărui specialist, cu consimţămîntul acestuia, care să participe la acordarea de asistenţă psihiatrică sau să conlucreze în comisia medicală pentru problemele reglementate de prezenta lege;

(3) Nu se admite limitarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor suferinde de tulburări psihice numai în baza diagnosticului psihiatric, cazurilor de supraveghere prin dispensarizare, a faptului că se află ori s-au aflat în staţionarul de psihiatrie sau în o instituţie de psihoneurologie pentru asistenţă socială ori instruire specială. Factorii de decizie vinovaţi de atare încălcări poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.

(1) În caz de tulburări psihice, persoana poate fi declarată pe un termen de cel mult 5 ani, cu dreptul de reexaminare ulterioară, incapabilă a desfăşura anumite activităţi profesionale şi activităţi cu pericol sporit. Hotărîrea restrictivă esteemisă de o comisie medicală, împuternicită de organul de ocrotire a sănătăţii, în temeiul concluziei asupra sănătăţii psihice a persoanei, potrivit Listei de contraindicaţii medico-psihiatrice, şi poate fi contestată în instanţă judecătorească.

(2) Lista de contraindicaţii medico-psihiatrice referitoare la practicarea unor activităţi profesionale şi a activităţilor cu pericol sporit, prezentată de Ministerul Sănătăţii şi aprobată de Guvern, este revăzută periodic (cel puţin o dată în cinci ani), ţinîndu-se cont de experienţa acumulată şi de realizările ştiinţei.

(1) Persoana cărei se acordă asistenţă psihiatrică are dreptul să aleagă un reprezentant pentru a-i apăra drepturile şi interesele legitime. Legalizarea reprezentării se face în modul stabilit de lege.

(2) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorului şi ale persoanei declarate, în modul stabilit de lege, incapabilă o exercită, în cazul acordării de asistenţă psihiatrică, reprezentanţii lor legali (părinţi, înfietori, tutori), iar dacă aceştia lipsesc, administraţia staţionarului de psihiatrie, a casei de copii sau a unei alte instituţii similare.

(3) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei cărei se acordă asistenţă psihiatrică poate să o exercite avocatul. Invitarea avocatului şi remunerarea lui se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare. Administraţia instituţiei care acordă asistenţă psihiatrică asigură posibilitatea invitării avocatului, cu excepţia cazurilor de urgenţă prevăzute la art.22 alin.(4) lit.a) şi la art.28 lit.a).

Solicitarea de informaţii privind starea sănătăţii psihice a persoanei care exercită drepturile şi libertăţile sale sau solicitarea examinării ei de către medicul psihiatru se admite numai în cazurile stabilite de lege.

Informaţiile despre tulburările psihice, despre solicitarea de asistenţă psihiatrică şi tratament într-o instituţie de psihiatrie, precum şi alte informaţii despre starea sănătăţii psihice a persoanei constituie secret medical apărat de lege. Pentru exercitarea drepturilor şi intereselor sale legitime, persoana suferindă de tulburări psihice sau reprezentantul ei legal poate primi la cerere informaţii despre starea sănătăţii psihice şi despre asistenţa psihiatrică acordată.

(1) Diagnosticul tulburărilor psihice se stabileşte conform standardelor internaţionale unanim recunoscute şi nu poate să se bazeze numai pe faptul că persoana respinge valorile morale, culturale, politice sau religioase, acceptate de societate, sau pe alţi factori nelegaţi direct de sănătatea lui psihică.

(2) Pentru stabilirea diagnosticului şi tratarea persoanei suferinde de tulburări psihice, se aplică mijloacele şi metodele medicale aprobate în modul stabilit de legislaţia privind ocrotirea sănătăţii.

(2) Medicul, ţinînd seama de starea psihică a pacientului, este obligat să-i pună la dispoziţie, într-o formă accesibilă, informaţii despre caracterul tulburării psihice, despre scopul, metodele, inclusiv cele alternative, despre durata tratamentului, senzaţiile dureroase, riscul posibil, efectele secundare şi rezultatele scontate. Informaţiile furnizate se consemnează în documentaţia medicală.

(3) Consimţămîntul pentru tratarea minorilor, precum şi a persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile, îl dau reprezentanţii lor legali după ce li s-au comunicat informaţiile prevăzute la alin.(2).

(4) Tratamentul poate fi efectuat fără liberul consimţămînt al persoanei suferinde de tulburări psihice sau al reprezentantului ei legal numai în cazul aplicării unor măsuri medicale coercitive, în conformitate cu prevederile Codului penal, precum şi în cazul spitalizării fără liberul consimţămînt în conformitate cu art.28. În astfel de cazuri, cu excepţia celor de urgenţă, tratamentul se aplică în temeiul hotărîrii comisiei de medici psihiatri.

(5) Este inadmisibilă tratarea tulburărilor psihice ale persoanelor specificate la alin.(4) prin metode chirurgicale şi de altă natură ce au urmări ireversibile, precum şi aplicarea a noi medicamente, fundamentate ştiinţific, dar neadmise încă spre utilizare în masă.

(1) Persoana suferindă de o tulburare psihică sau reprezentantul ei legal are dreptul să refuze tratamentul propus sau să-l întrerupă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.11 alin.(4).

(2) Persoana care refuză sau întrerupe tratamentul ori reprezentantul ei legal trebuie să primească lămuriri asupra posibilelor consecinţe. Refuzul tratamentului sau întreruperea lui, informaţiile oferite asupra eventualelor consecinţe se consemnează în documentaţia medicală şi se semnează de către pacient sau de reprezentantul său şi de medicul psihiatru.

(1) Persoanei suferinde de tulburări psihice care a săvîrşit acţiuni periculoase pentru societate se aplică măsuri medicale coercitive în baza hotărîrii judecătoreşti, potrivit temeiurilor şi în modul stabilit de Codul penal şi Codul de procedură penală.

(2) Măsurile medicale coercitive se aplică în instituţiile de psihiatrie ale organelor de ocrotire a sănătăţii. Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie în temeiul hotărîrii judecătoreşti privind aplicarea de măsuri medicale coercitive beneficiază de drepturile prevăzute la art.36. Ea este declarată inaptă pentru muncă pe întreaga perioadă de spitalizare şi are dreptul la ajutoare în cadrul asigurărilor sociale de stat sau la pensie pe baze generale.

Expertiza psihiatrică legală în acţiunile civile şi penale se efectuează în temeiul şi în modul prevăzut de Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală.

Temeiurile şi procedura examenului ambulatoriu şi staţionar de constatare a aptitudinii, ca sănătate psihică, pentru serviciu militar şi serviciu în organele şi instituţiile securităţii statului, ale afacerilor interne, în alte formaţiuni paramilitare şi speciale se stabilesc de prezenta lege şi de alte acte legislative.

c) creează întreprinderi curative de producţie pentru terapie prin muncă, pentru însuşirea de noi profesii şi încadrarea în muncă la aceste întreprinderi a persoanelor, inclusiv a invalizilor, suferinde de tulburări psihice, ateliere, secţii şi sectoare speciale cu condiţii de muncă favorabile;

d) stabileşte întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor cote obligatorii de locuri pentru plasarea în cîmpul muncii a persoanelor suferinde de tulburări psihice;

(3) Asigurarea cu toate tipurile de asistenţă psihiatrică şi protecţia socială a persoanelor suferinde de tulburări psihice le efectuează autorităţile publice, inclusiv autorităţile administraţiei publice locale, conform competenţei lor stabilite prin lege.

Finanţarea activităţii instituţiilor şi a persoanelor care acordă asistenţă psihiatrică se face din fondul ocrotirii sănătăţii, fondul de asigurare medicală şi din alte surse neinterzise de lege, în proporţii care să asigure nivelul garantat şi calitatea înaltă a acestei asistenţe.

(1) Asistenţa psihiatrică este acordată de instituţiile de psihiatrie şi psihoneurologie de stat, nestatale, precum şi de medicii psihiatri care practică medicină particulară pe bază de licenţă. Modul de eliberare a licenţelor pentru acordarea de asistenţă psihiatrică este stabilit de lege.

(2) Tipurile asistenţei psihiatrice acordate de instituţiile de psihiatrie şi psihoneurologie, precum şi de medicii psihiatri care practică medicină particulară, sînt indicate în documentele statutare şi în licenţe. Informaţia despre ele trebuie să fie accesibilă solicitanţilor.

(1) Dreptul la activitatea medicală de acordare a asistenţei psihiatrice îl are medicul psihiatru cu studii medicale superioare care şi-a confirmat calificarea în modul stabilit de lege.

(2) Personalul medical şi alţi specialişti care acordă asistenţă psihiatrică trebuie să fie pregătiţi special, în modul stabilit, şi să-şi confirme calificarea pentru a fi admişi să lucreze cu persoane suferinde de tulburări psihice.

(1) Drepturile şi obligaţiile profesionale ale personalului medical şi ale altor specialişti care acordă asistenţă psihiatrică sînt stabilite de prezenta lege şi de alte acte legislative cu privire la ocrotirea sănătăţii.

(2) Stabilirea diagnosticului afecţiunii psihice, deciderea asupra aplicării măsurilor medicale coercitive sau avizarea examinării acestei probleme constituie dreptul exclusiv al medicului psihiatru sau al comisiei de medici psihiatri.

(3) Avizul medicului de o altă specialitate privind starea sănătăţii psihice a persoanei are un caracter preliminar şi nu poate servi temei pentru rezolvarea problemei limitării drepturilor şi intereselor ei legitime şi nici pentru acordarea de înlesniri prevăzute de lege pentru persoanele suferinde de tulburări psihice.

(1) La acordarea de asistenţă psihiatrică, medicul psihiatru este independent în luarea de decizii, călăuzindu-se numai de indicaţiile terapeutice, de datoria sa de medic şi de lege.

(2) Examenul psihiatric, precum şi cel profilactic, se efectuează la cererea sau cu consimţămîntul persoanei. Examenul psihiatric şi cel profilactic al minorului se face la cererea sau cu consimţămîntul părinţilor ori al altui reprezentant legal al lui. Examenul psihiatric şi cel profilactic al persoanei declarate, în modul stabilit de lege, incapabilă se face la cererea sau cu consimţămîntul reprezentantului ei legal. În cazul împotrivirii unuia dintre părinţi ori al lipsei părinţilor sau a unui alt reprezentant legal, examenul minorului se efectuează conform deciziei organului de tutelă şi curatelă, decizie care poate fi contestată în instanţă judecătorească.

(3) Medicul care efectuează examenul psihiatric este obligat să se prezinte ca psihiatru persoanei şi reprezentantului ei legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(4) lit. a).

(4) Examenul psihiatric poate fi efectuat fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal în cazul în care aceasta săvîrşeşte acţiuni ce servesc drept temei pentru presupunerea unor tulburări psihice grave, care condiţionează:

(5) Examenul psihiatric poate fi efectuat fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal dacă aceasta este supravegheată prin dispensarizare conform art.26 alin.(1).

(6) Datele examenului psihiatric şi avizul privind sănătatea psihică se înscriu în documentaţia medicală, în care se consemnează, de asemenea, cauzele solicitării asistenţei medicale psihiatrice şi indicaţiile terapeutice.

(1) În cazurile prevăzute la art.22 alin.(4) lit.a) şi alin.(5), medicul psihiatru decide personal asupra efectuării de examen psihiatric fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal.

(2) În cazurile prevăzute la art.22 alin.(4) lit.b) şi c), medicul psihiatru, în temeiul hotărîrii judecătoreşti, decide efectuarea examenului psihiatric fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal.

(1) Decizia privind efectuarea examenului psihiatric fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.22 alin.(5), o ia medicul psihiatru în baza unei cereri argumentate, conform art.22 alin.(4).

(3) În caz de urgenţă, cînd persoana prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur, cererea poate fi orală. Decizia privind efectuarea examenului psihiatric o ia imediat medicul psihiatru, consemnînd faptul în documentaţia medicală.

(4) În cazul inexistenţei unui pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur, cererea scrisă de efectuare a examenului psihiatric trebuie să conţină date amănunţite care să argumenteze necesitatea unui astfel de examen, precum şi dovezi că persoana sau reprezentantul ei legal refuză asistenţa medicului psihiatru. Medicul psihiatru are dreptul să ceară date suplimentare pentru luarea deciziei. Constatînd că în cerere lipsesc date care ar confirma existenţa circumstanţelor prevăzute la art.22 alin.(4) lit.b) şi c), medicul psihiatru motivează în scris refuzul de a efectua examenul psihiatric.

(5) Constatînd că cererea de efectuare a examenului psihiatric fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal este întemeiată, medicul psihiatru înaintează instanţei judecătoreşti în a cărei rază se află domiciliul persoanei un aviz scris în care motivează necesitatea unui astfel de examen, cererea de efectuare a examenului psihiatric şi alte materiale. În decursul a trei zile de la data primirii tuturor materialelor, judecătorul hotărăşte asupra aplicării sancţiunii. Hotărîrea judecătorului poate fi contestată în instanţă judecătorească în modul stabilit de Codul de procedură civilă.

(1) Asistenţa psihiatrică ambulatorie se acordă, în funcţie de indicaţiile terapeutice, sub formă de asistenţă curativă consultativă sau de supraveghere prin dispensarizare.

(2) Asistenţa curativă consultativă o acordă medicul psihiatru la solicitarea persoanei sau cu liberul ei consimţămînt, la cererea sau cu consimţămîntul părinţilor sau al altui reprezentant legal al minorului.

(3) Supravegherea prin dispensarizare poate fi stabilită fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal în cazurile prevăzute la art.26 alin.(1) şi presupune supravegherea sănătăţii psihice prin examene periodice efectuate de medicul psihiatru şi acordarea de asistenţă medicală şi socială necesară.

(1) Supraveghere prin dispensarizare se poate stabili persoanelor suferinde de tulburări psihice cronice şi îndelungate cu manifestări morbide grave, constante sau acutizate frecvent.

(2) Decizia privind supravegherea prin dispensarizare şi decizia privind încetarea ei le emite comisia de medici psihiatri numită de administraţia instituţiei de psihiatrie care acordă asistenţă psihiatrică ambulatorie sau comisia de medici psihiatri numită de organul de ocrotire a sănătăţii.

(3) Decizia motivată a comisiei de medici psihiatri se consemnează în documentaţia medicală. Decizia privind stabilirea sau încetarea supravegherii prin dispensarizare poate fi contestată în modul prevăzut la cap.VI.

După încetarea supravegherii prin dispensarizare, asistenţa psihiatrică ambulatorie, la cererea sau cu liberul consimţămînt al persoanei ori la cererea sau cu consimţămîntul reprezentantului ei legal, se acordă sub formă curativă consultativă. Dacă starea psihică se schimbă, persoana suferindă de tulburări psihice poate fi examinată fără liberul ei consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, potrivit temeiurilor şi în modul prevăzut la art.22 alin.(4), la art. 23 şi 24. În astfel de cazuri, supravegherea prin dispensarizare poate fi reluată prin decizie a comisiei de medici psihiatri.

(1) Temei pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie pot servi tulburările psihice, decizia medicului psihiatru de efectuare a examenului sau tratamentului în condiţii de staţionar sau hotărîrea judecătorească.

(2) Drept temei pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie poate servi, de asemenea, necesitatea efectuării unei expertize psihiatrice în cazurile şi modul prevăzut de lege.

(4) Minorul poate fi spitalizat în staţionarul de psihiatrie la cererea sau cu liberul consimţămînt al părinţilor sau al altui reprezentant legal. Persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă este spitalizată la cererea sau cu liberul consimţămînt al reprezentantului ei legal. În cazul împotrivirii unuia dintre părinţi ori al lipsei părinţilor sau a altui reprezentant legal, spitalizarea minorului se face conform deciziei organului de tutelă şi curatelă, decizie care poate fi contestată în instanţă judecătorească.

(5) Consimţămîntul pentru spitalizare se consemnează în documentaţia medicală şi se semnează de persoana respectivă sau de reprezentantul ei legal, precum şi de medicul psihiatru.

Persoana suferindă de tulburări psihice poate fi spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti, dacă examinarea sau tratarea ei este posibilă numai în condiţii de staţionar, iar tulburarea psihică este gravă şi condiţionează:

(1) Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii restrictive minime care să asigure securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane, respectîndu-se drepturile şi interesele ei legitime de către personalul medical.

(2) În cazul spitalizării în staţionarul de psihiatrie şi aflării în el fără liberul consimţămînt al persoanei, măsurile de imobilizare fizică şi izolare se aplică, sub controlul permanent al personalului medical, numai în situaţiile, în formele şi în perioada în care, după părerea medicului psihiatru, nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur. Formele şi perioada de aplicare a măsurilor de imobilizare fizică sau de izolare se consemnează în documentaţia medicală.

(3) Colaboratorii poliţiei sînt obligaţi să acorde ajutor personalului medical la spitalizarea persoanei fără liberul ei consimţămînt şi să asigure condiţii de securitate pentru acces spre ea şi pentru examinarea ei, să ia măsuri în vederea respectării intereselor ei patrimoniale. În cazul necesităţii prevenirii acţiunilor ce ar periclita viaţa şi sănătatea celor din jur, precum şi în cazul necesităţii de urmărire şi reţinere a persoanei, colaboratorii poliţiei acţionează conform concluziei medicale orale şi scrise şi în modul prevăzut de Legea cu privire la poliţie.

(1) Minorul şi persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă, spitalizaţi în staţionarul de psihiatrie la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali, sînt examinaţi în mod obligatoriu de către comisia de medici psihiatri a staţionarului în condiţiile art.31 alin.(1). În primele şase luni, aceşti pacienţi urmează să fie examinaţi de comisia de medici psihiatri cel puţin o dată în lună pentru a se decide asupra prelungirii spitalizării lor. Dacă spitalizarea se prelungeşte pentru un termen de peste şase luni, un astfel de examen se efectuează cel puţin o dată în şase luni.

(2) În cazul în care comisia de medici psihiatri sau administraţia staţionarului de psihiatrie constată că reprezentanţii legali ai minorului sau ai persoanei declarate, în modul stabilit de lege, incapabilă au comis abuzuri la spitalizare, administraţia staţionarului de psihiatrie înştiinţează organul de tutelă şi curatelă de la domiciliul pacientului tutelat.

(1) Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie în condiţiile art.28 va fi supusă unui examen obligatoriu, în primele 48 de ore, de către comisia de medici psihiatri a staţionarului, care va decide asupra temeiniciei spitalizării. În cazul în care spitalizarea este considerată neîntemeiată, persoanei spitalizate trebuie să i se facă imediat formele de ieşire.

(2) Dacă spitalizarea este considerată întemeiată, comisia de medici psihiatri expediază avizul, în 24 de ore, instanţei judecătoreşti în a cărei rază se află staţionarul de psihiatrie pentru a hotărî asupra aflării ulterioare în staţionar a persoanei.

(2) Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt este depusă în instanţă judecătorească de reprezentantul staţionarului în care se află persoana. La cerere, în care se indică temeiurile prevăzute de lege pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, se anexează avizul argumentat al comisiei de medici psihiatri privind necesitatea aflării de mai departe a persoanei în staţionar.

(1) Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în decursul a 3 zile de la primire în instanţă judecătorească sau în staţionar.

(2) Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt este în drept să participe la examinarea problemei legate de spitalizarea sa. Dacă starea psihică nu permite persoanei să se prezinte în instanţă judecătorească, cererea de spitalizare fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în staţionarul de psihiatrie.

(3) La examinarea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, este obligatorie participarea procurorului, a reprezentantului staţionarului de psihiatrie care solicită spitalizarea şi a reprezentantului legal al persoanei a cărei problemă de spitalizare se examinează.

(1) Examinînd în fond cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, judecătorul poate hotărî satisfacerea sau respingerea ei.

(2) Hotărîrea judecătorului privind satisfacerea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt constituie temei pentru spitalizarea şi ţinerea persoanei în staţionar.

(3) În decursul a 10 zile de la pronunţare, hotărîrea judecătorului poate fi contestată de persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie, de reprezentantul ei legal, de şeful staţionarului de psihiatrie sau de procuror în modul prevăzut de Codul de procedură civilă.

(2) În primele 6 luni, persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt va fi examinată cel puţin o dată în lună de comisia de medici psihiatri a staţionarului pentru a se decide asupra prelungirii spitalizării. În cazul prelungirii de peste 6 luni a spitalizării, comisia de medici psihiatri efectuează examenul cel puţin o dată în 6 luni.

(3) La expirarea a 6 luni de la data spitalizării persoanei în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt, administraţia acestuia trimite avizul făcut de comisia de medici psihiatri privind necesitatea prelungirii spitalizării către instanţa judecătorească în a cărei rază se află staţionarul. Judecătorul poate să hotărască asupra prelungirii spitalizării în conformitate cu art.32-34. Hotărîrea privind prelungirea spitalizării se adoptă de către judecător în fiecare an.

(1) Pacientului trebuie să i se lămurească în limba sa temeiul şi scopul spitalizării sale în staţionarul de psihiatrie, drepturile pe care le are şi regulile pe care trebuie să le respecte în staţionar, consemnînd toate acestea în documentaţia medicală.

a) să adreseze nemijlocit medicului-şef sau şefului de secţie cereri privind tratamentul, examinarea, ieşirea din staţionarul de psihiatrie şi respectarea drepturilor specificate în prezenta lege;

d) să săvîrşească rituri religioase, să respecte canoanele religioase, inclusiv postul, cu acordul administraţiei să aibă obiecte de cult şi literatură religioasă;

(3) Pacientul beneficiază şi de următoarele drepturi, care pot fi limitate, la recomandarea medicului curant, a şefului de secţie sau a medicului-şef, în interesul sănătăţii sau securităţii sale şi a altor persoane:

(4) Serviciile cu plată (abonarea individuală la ziare şi reviste, serviciile întreprinderilor de telecomunicaţii etc.) se prestează pe contul pacientului beneficiar.

(5) Pacienţii spitalizaţi capabili să ia decizii în cunoştinţă de cauză sînt obligaţi să respecte regulamentul de ordine interioară al staţionarului de psihiatrie.

(2) Serviciul apără drepturile pacienţilor din staţionarele de psihiatrie, primeşte reclamaţiile şi cererile lor, pe care le soluţionează împreună cu administraţia instituţiei de psihiatrie respective sau le remite, în funcţie de caracterul lor, autorităţilor publice, procuraturii sau instanţelor judecătoreşti.

Administraţia staţionarului de psihiatrie şi personalul medical sînt obligaţi să creeze condiţii de exercitare a drepturilor pacienţilor şi reprezentanţilor lor legali prevăzute în prezenta lege, inclusiv:

b) să ofere pacienţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de prezenta lege, de regulamentul de ordine interioară al staţionarului de psihiatrie, de adresele şi telefoanele autorităţilor publice şi ale persoanelor oficiale, ale asociaţiilor obşteşti la care pacienţii pot apela în caz de încălcare a drepturilor lor;

c) să asigure pacienţilor condiţii pentru corespondenţă, pentru înaintarea de reclamaţii şi cereri către avocat, autorităţile publice, procuratură, instanţe judecătoreşti;

d) să înştiinţeze, în 24 de ore de la spitalizarea pacientului fără liberul lui consimţămînt, rudele, reprezentantul legal al acestuia sau o altă persoană indicată de el;

e) să informeze rudele pacientului, reprezentantul lui legal sau o altă persoană indicată de acesta despre schimbarea sănătăţii lui şi despre evenimentele extraordinare legate de el;

h) să stabilească şi să lămurească pacienţilor credincioşi regulile pe care trebuie să le respecte în timpul oficierii ritualurilor religioase şi modul de invitare a preotului, să asigure posibilitatea de exercitare a dreptului credincioşilor şi ateilor la libertatea conştiinţei;

(1) Formele de ieşire ale pacientului din staţionarul de psihiatrie se fac în caz de însănătoşire sau ameliorare a stării lui psihice şi cînd nu mai există temeiuri de spitalizare.

(2) Formele de ieşire ale pacientului spitalizat cu liberul lui consimţămînt se fac pe baza cererii lui personale, a cererii reprezentantului lui legal sau a deciziei medicului curant.

(3) Formele de ieşire ale pacientului spitalizat fără liberul lui consimţămînt se fac în temeiul avizului comisiei de medici psihiatri sau al hotărîrii judecătoreşti privind neacceptarea prelungirii spitalizării.

(4) Formele de ieşire ale pacientului faţă de care au fost aplicate, prin hotărîre judecătorească, măsuri medicale coercitive se fac numai în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti.

(5) Pacientului spitalizat cu liberul lui consimţămînt i se poate refuza ieşirea în cazul în care comisia de medici psihiatri va stabili, pentru spitalizare fără liberul consimţămînt, temeiurile prevăzute la art.28. În astfel de cazuri, asupra aflării pacientului în staţionarul de psihiatrie, prelungirii spitalizării şi ieşirii lui se va decide în modul stabilit la art.31-35 şi la alin.(3) din prezentul articol.

(1) Drept temei pentru internare într-o instituţie psihoneurologică de asistenţă socială serveşte cererea depusă de persoana suferindă de tulburări psihice, precum şi avizul comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, iar pentru minori şi pentru persoanele declarate incapabile în modul prevăzut de lege - decizia organului de tutelă şi curatelă emisă în baza avizului comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru. Avizul trebuie să conţină date despre faptul că persoana suferă de tulburări psihice care nu-i permit să se afle într-o instituţie de asistenţă socială nespecializată. Referitor la persoana cu capacitate de exerciţiu, avizul trebuie să conţină date care să demonstreze netemeinicia intenţiei de a pune în faţa instanţei judecătoreşti problema declarării incapacităţii ei.

(2) Organul de tutelă şi curatelă este obligat să ia măsuri în vederea apărării intereselor patrimoniale ale persoanei internate în instituţiile psihoneurologice de asistenţă socială.

Drept temei pentru internare într-o instituţie psihoneurologică de instruire specială a minorului suferind de tulburări psihice serveşte cererea părinţilor acestuia sau a altui reprezentant legal al lui, precum şi avizul obligatoriu al unei comisii compuse din psiholog, pedagog şi medic psihiatru. Avizul trebuie să conţină date privind necesitatea instruirii minorului în condiţiile unei şcoli speciale pentru copiii cu deficienţe mentale.

(2) Obligaţiile administraţiei instituţiei psihoneurologice de asistenţă socială sau de instruire specială şi ale personalului medical de a crea condiţii pentru exercitarea drepturilor persoanelor internate sînt stabilite la art.38, precum şi de legislaţia cu privire la asistenţă socială şi învăţămînt.

(3) Administraţia instituţiei psihoneurologice de asistenţă socială sau de instruire specială este obligată să efectueze, cel puţin o dată pe an, examinarea, la nivel de comisie medicală cu participarea medicului psihiatru, a persoanelor internate pentru soluţionarea problemei continuării întreţinerii lor în instituţie şi a eventualei revizuiri a hotărîrii privind incapacitatea lor.

(1) Drept temei pentru transferarea persoanei dintr-o instituţie psihoneurologică de asistenţă socială sau de instruire specială într-o instituţie similară de profil general serveşte avizul comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, asupra lipsei de indicaţii terapeutice care ar necesita aflarea sau instruirea persoanei într-o instituţie psihoneurologică specializată.

a) cererii personale şi avizului comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, ce confirmă că starea sănătăţii permite persoanei să se întreţină fără tutelă;

b) cererii părinţilor, rudelor sau altui reprezentant legal, care se obligă de a îngriji extern minorul sau persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă.

(1) Controlul asupra activităţii instituţiilor şi persoanelor care acordă asistenţă psihiatrică îl exercită autorităţile administraţiei publice locale, organele republicane de ocrotire a sănătăţii, de asistenţă socială şi învăţămînt, precum şi ministerele şi departamentele care au în subordine astfel de instituţii.

(1) Asociaţiile obşteşti ale medicilor psihiatri, alte asociaţii obşteşti pot exercita, în conformitate cu statutele (regulamentele) lor, controlul asupra respectării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, la cererea acestora sau cu consimţămîntul lor, în situaţia în care li se acordă asistenţă psihiatrică. Dreptul de a vizita instituţiile de psihiatrie şi psihoneurologie trebuie să fie reflectat în statutele (regulamentele) acestor asociaţii şi coordonat cu organele cărora li se subordonează instituţiile de psihiatrie şi psihoneurologie.

(2) Reprezentanţii asociaţiilor obşteşti sînt obligaţi să coordoneze cu administraţia instituţiei de psihiatrie sau psihoneurologie condiţiile vizitării, să ia cunoştinţă de regulile acestor instituţii, să le îndeplinească şi să depună declaraţia că nu vor divulga secretul medical.

(1) Acţiunile personalului medical, ale altor specialişti, ale lucrătorilor din domeniul asistenţei sociale şi învăţămîntului, ale comisiilor medicale care prejudiciază drepturile şi interesele legitime ale persoanelor la acordarea de asistenţă psihiatrică pot fi contestate, la opţiunea reclamantului, direct în instanţă judecătorească, precum şi în organul ierarhic superior (persoana oficială ierarhic superioară) sau procuratură.

(2) Reclamaţia poate fi înaintată de persoana ale cărei drepturi şi interese legitime au fost încălcate, de reprezentantul acesteia, precum şi de organizaţia împuternicită să apere drepturile cetăţenilor conform legislaţiei sau statutului (regulamentului) ei. Reclamaţia poate fi depusă în termen de o lună din ziua în care persoana a aflat că i s-au lezat drepturile şi interesele sale legitime.

(3) Termenul de înaintare a reclamaţiei care, din motive întemeiate, este depăşit poate fi restabilit de către organul sau persoana oficială care examinează reclamaţia.

(1) Reclamaţiile vizînd acţiunile personalului medical, ale altor specialişti, ale lucrătorilor din domeniul asistenţei sociale şi învăţămîntului, ale comisiilor medicale, care prejudiciază drepturile şi interesele legitime ale persoanei la acordarea de asistenţă psihiatrică, sînt examinate în instanţă judecătorească în modul prevăzut de Codul de procedură civilă şi de prezentul articol.

(2) La examinarea reclamaţiei, este obligatorie participarea persoanei ale cărei drepturi şi interese legitime au fost încălcate, dacă starea psihică îi permite, a reprezentantului legal al acesteia, a reclamatului sau a reprezentantului lui, precum şi a procurorului.

(3) În termen de trei zile după examinarea în fond a reclamaţiei, copia de pe decizia organului ierarhic superior (a persoanei oficiale ierarhic superioare) se trimite sau se înmînează reclamantului şi reclamatului.

(4) Decizia organului ierarhic superior (a persoanei oficiale ierarhic superioare) poate fi contestată în instanţă judecătorească în modul prevăzut în Codul de procedură civilă.

- în termen de 6 luni, va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege, va elabora şi va aproba, în baza acesteia, actele normative aferente;

*LPO1402/1997 ^{Versiunea originala} ID intern unic: 327584 Версия на русском	Fişa actului juridic
Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 1402 din 16.12.1997
privind asistenţa psihiatrică
Publicat : 21.05.1998 în Monitorul Oficial Nr. 44-46 art Nr : 310 Data intrarii in vigoare : 21.05.1998
Parlamentul adoptă prezenta lege. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Asistenţa psihiatrică şi principiile acordării ei (1) Asistenţa psihiatrică cuprinde examinarea sănătăţii psihice în temeiul şi în modul prevăzut de prezenta lege şi de alte acte legislative, diagnosticarea tulburărilor psihice, tratarea, îngrijirea şi reabilitarea medico-socială a persoanelor suferinde de astfel de tulburări. (2) Statul garantează persoanelor suferinde de tulburări psihice asistenţă socială, care se acordă pe principiile legalităţii, umanismului şi respectării drepturilor omului şi ale cetăţeanului. Articolul 2. Legislaţia privind asistenţa psihiatrică (1) Legislaţia privind asistenţa psihiatrică cuprinde prezenta lege şi alte acte legislative. (2) Actele legislative şi alte acte juridice nu pot limita drepturile cetăţenilor şi garanţiile de respectare a lor, prevăzute de prezenta lege, la acordarea de asistenţă psihiatrică. (3) Dacă acordul internaţional la care Republica Moldova este parte stabileşte alte reguli decît cele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova privind asistenţa psihiatrică, se aplică regulile acordului internaţional. Articolul 3. Acţiunea prezentei legi (1) Sub incidenţa prezentei legi cad cetăţenii Republicii Moldova care primesc asistenţă psihiatrică, precum şi persoanele juridice şi fizice care acordă o astfel de asistenţă. (2) Cetăţenii străini şi apatrizii beneficiază, în cazul în care li se acordă asistenţă psihiatrică urgentă, de toate drepturile stabilite prin prezenta lege, ca şi cetăţenii Republicii Moldova. Articolul 4. Liberul consimţămînt la solicitarea asistenţei psihiatrice (1) Se acordă asistenţă psihiatrică la solicitarea benevolă a persoanei sau cu consimţămîntul ei, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezenta lege. (2) Persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani (în cele ce urmează minori), precum şi persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile li se acordă asistenţă psihiatrică la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali, în condiţiile prezentei legi. Articolul 5. Drepturile persoanelor suferinde de tulburări psihice (1) Persoanele suferinde de tulburări psihice beneficiază de toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor prevăzute de Constituţie şi de alte legi. Limitarea drepturilor şi libertăţilor din cauza tulburărilor psihice se face numai în cazurile prevăzute de prezenta lege şi de alte acte normative. (2) În cazul acordării de asistenţă psihiatrică, persoana suferindă de tulburări psihice are dreptul: a) la atitudine umană şi cuviincioasă, care să excludă jignirea demnităţii umane; b) la informaţii privind drepturile sale, caracterul tulburărilor psihice şi metodele de tratament, expuse într-o formă accesibilă lui, ţinîndu-se cont de starea lui psihică; c) să fie spitalizat în staţionarul de psihiatrie numai pentru durata examenului medical şi a tratamentului; d) la toate tipurile de tratament (inclusiv balneo-sanatorial) conform indicaţiilor terapeutice; e) la asistenţă psihiatrică în condiţii conforme normelor de igienă şi sanitărie; f) să accepte în prealabil folosirea sa ca obiect al experimentelor medicale, al cercetărilor ştiinţifice sau al procesului didactic, fotografierea, filmarea, videoimprimarea sa şi să renunţe oricînd la aceste acţiuni; g) să solicite invitarea oricărui specialist, cu consimţămîntul acestuia, care să participe la acordarea de asistenţă psihiatrică sau să conlucreze în comisia medicală pentru problemele reglementate de prezenta lege; h) la asistenţa avocatului, reprezentantului legal sau a unei alte persoane, în modul stabilit de lege. (3) Nu se admite limitarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor suferinde de tulburări psihice numai în baza diagnosticului psihiatric, cazurilor de supraveghere prin dispensarizare, a faptului că se află ori s-au aflat în staţionarul de psihiatrie sau în o instituţie de psihoneurologie pentru asistenţă socială ori instruire specială. Factorii de decizie vinovaţi de atare încălcări poartă răspundere în conformitate cu legislaţia. Articolul 6. Limitarea practicării unor activităţi profesionale şi a activităţilor cu pericol sporit (1) În caz de tulburări psihice, persoana poate fi declarată pe un termen de cel mult 5 ani, cu dreptul de reexaminare ulterioară, incapabilă a desfăşura anumite activităţi profesionale şi activităţi cu pericol sporit. Hotărîrea restrictivă esteemisă de o comisie medicală, împuternicită de organul de ocrotire a sănătăţii, în temeiul concluziei asupra sănătăţii psihice a persoanei, potrivit Listei de contraindicaţii medico-psihiatrice, şi poate fi contestată în instanţă judecătorească. (2) Lista de contraindicaţii medico-psihiatrice referitoare la practicarea unor activităţi profesionale şi a activităţilor cu pericol sporit, prezentată de Ministerul Sănătăţii şi aprobată de Guvern, este revăzută periodic (cel puţin o dată în cinci ani), ţinîndu-se cont de experienţa acumulată şi de realizările ştiinţei. Articolul 7. Reprezentarea persoanei cărei se acordă asistenţă psihiatrică (1) Persoana cărei se acordă asistenţă psihiatrică are dreptul să aleagă un reprezentant pentru a-i apăra drepturile şi interesele legitime. Legalizarea reprezentării se face în modul stabilit de lege. (2) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorului şi ale persoanei declarate, în modul stabilit de lege, incapabilă o exercită, în cazul acordării de asistenţă psihiatrică, reprezentanţii lor legali (părinţi, înfietori, tutori), iar dacă aceştia lipsesc, administraţia staţionarului de psihiatrie, a casei de copii sau a unei alte instituţii similare. (3) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei cărei se acordă asistenţă psihiatrică poate să o exercite avocatul. Invitarea avocatului şi remunerarea lui se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare. Administraţia instituţiei care acordă asistenţă psihiatrică asigură posibilitatea invitării avocatului, cu excepţia cazurilor de urgenţă prevăzute la art.22 alin.(4) lit.a) şi la art.28 lit.a). Articolul 8. Interzicerea solicitării de informaţii privind starea sănătăţii psihice Solicitarea de informaţii privind starea sănătăţii psihice a persoanei care exercită drepturile şi libertăţile sale sau solicitarea examinării ei de către medicul psihiatru se admite numai în cazurile stabilite de lege. Articolul 9. Păstrarea secretului medical Informaţiile despre tulburările psihice, despre solicitarea de asistenţă psihiatrică şi tratament într-o instituţie de psihiatrie, precum şi alte informaţii despre starea sănătăţii psihice a persoanei constituie secret medical apărat de lege. Pentru exercitarea drepturilor şi intereselor sale legitime, persoana suferindă de tulburări psihice sau reprezentantul ei legal poate primi la cerere informaţii despre starea sănătăţii psihice şi despre asistenţa psihiatrică acordată. Articolul 10. Diagnosticul şi tratarea (1) Diagnosticul tulburărilor psihice se stabileşte conform standardelor internaţionale unanim recunoscute şi nu poate să se bazeze numai pe faptul că persoana respinge valorile morale, culturale, politice sau religioase, acceptate de societate, sau pe alţi factori nelegaţi direct de sănătatea lui psihică. (2) Pentru stabilirea diagnosticului şi tratarea persoanei suferinde de tulburări psihice, se aplică mijloacele şi metodele medicale aprobate în modul stabilit de legislaţia privind ocrotirea sănătăţii. (3) Mijloacele şi metodele medicale se aplică numai în scopuri diagnostice şi terapeutice şi nu ca pedeapsă sau în interesul unor alte persoane. Articolul 11. Acceptarea tratamentului (1) Tratamentul persoanelor suferinde de tulburări psihice se efectuează cu liberul lor consimţămînt scris, excepţie făcînd cazurile prevăzute la alin.(4). (2) Medicul, ţinînd seama de starea psihică a pacientului, este obligat să-i pună la dispoziţie, într-o formă accesibilă, informaţii despre caracterul tulburării psihice, despre scopul, metodele, inclusiv cele alternative, despre durata tratamentului, senzaţiile dureroase, riscul posibil, efectele secundare şi rezultatele scontate. Informaţiile furnizate se consemnează în documentaţia medicală. (3) Consimţămîntul pentru tratarea minorilor, precum şi a persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile, îl dau reprezentanţii lor legali după ce li s-au comunicat informaţiile prevăzute la alin.(2). (4) Tratamentul poate fi efectuat fără liberul consimţămînt al persoanei suferinde de tulburări psihice sau al reprezentantului ei legal numai în cazul aplicării unor măsuri medicale coercitive, în conformitate cu prevederile Codului penal, precum şi în cazul spitalizării fără liberul consimţămînt în conformitate cu art.28. În astfel de cazuri, cu excepţia celor de urgenţă, tratamentul se aplică în temeiul hotărîrii comisiei de medici psihiatri. (5) Este inadmisibilă tratarea tulburărilor psihice ale persoanelor specificate la alin.(4) prin metode chirurgicale şi de altă natură ce au urmări ireversibile, precum şi aplicarea a noi medicamente, fundamentate ştiinţific, dar neadmise încă spre utilizare în masă. Articolul 12. Refuzul tratamentului (1) Persoana suferindă de o tulburare psihică sau reprezentantul ei legal are dreptul să refuze tratamentul propus sau să-l întrerupă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.11 alin.(4). (2) Persoana care refuză sau întrerupe tratamentul ori reprezentantul ei legal trebuie să primească lămuriri asupra posibilelor consecinţe. Refuzul tratamentului sau întreruperea lui, informaţiile oferite asupra eventualelor consecinţe se consemnează în documentaţia medicală şi se semnează de către pacient sau de reprezentantul său şi de medicul psihiatru. Articolul 13. Măsurile medicale coercitive (1) Persoanei suferinde de tulburări psihice care a săvîrşit acţiuni periculoase pentru societate se aplică măsuri medicale coercitive în baza hotărîrii judecătoreşti, potrivit temeiurilor şi în modul stabilit de Codul penal şi Codul de procedură penală. (2) Măsurile medicale coercitive se aplică în instituţiile de psihiatrie ale organelor de ocrotire a sănătăţii. Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie în temeiul hotărîrii judecătoreşti privind aplicarea de măsuri medicale coercitive beneficiază de drepturile prevăzute la art.36. Ea este declarată inaptă pentru muncă pe întreaga perioadă de spitalizare şi are dreptul la ajutoare în cadrul asigurărilor sociale de stat sau la pensie pe baze generale. Articolul 14. Expertiza psihiatrică legală Expertiza psihiatrică legală în acţiunile civile şi penale se efectuează în temeiul şi în modul prevăzut de Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală. Articolul 15. Examenul psihiatric de constatare a aptitudinii pentru serviciu militar şi serviciu în organele şi instituţiile securităţii statului, ale afacerilor interne, în alte formaţiuni paramilitare şi speciale Temeiurile şi procedura examenului ambulatoriu şi staţionar de constatare a aptitudinii, ca sănătate psihică, pentru serviciu militar şi serviciu în organele şi instituţiile securităţii statului, ale afacerilor interne, în alte formaţiuni paramilitare şi speciale se stabilesc de prezenta lege şi de alte acte legislative. Capitolul II ASIGURAREA ASISTENŢEI PSIHIATRICE ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ Articolul 16. Tipurile de asistenţă psihiatrică şi de protecţie socială garantate de stat (1) Statul garantează: a) asistenţă psihiatrică de urgenţă; b) asistenţă consultativă şi de diagnostic, terapeutică, psihoprofilactică, de reabilitare în condiţii extraspitaliceşti şi de staţionar; c) toate tipurile de expertiză psihiatrică, constatarea incapacităţii temporare de muncă; d) asistenţă socială curentă şi sprijin la plasare în cîmpul muncii persoanelor suferinde de tulburări psihice; e) soluţionarea problemelor legate de tutelă; f) acordarea de consultaţii în problemele de drept şi alte tipuri de asistenţă juridică la instituţiile de psihiatrie şi psihoneurologie; g) protecţie socială invalizilor şi bătrînilor suferinzi de tulburări psihice, îngrijirea lor; h) instruirea invalizilor şi minorilor suferinzi de tulburări psihice; i) asistenţă psihiatrică în caz de calamitate naturală şi de catastrofă. (2) Pentru asigurarea persoanelor suferinde de tulburări psihice cu asistenţă psihiatrică şi pentru protecţia lor socială, statul: a) creează toate tipurile de instituţii care acordă asistenţă psihiatrică extraspitalicească şi staţionară, în măsura posibilităţilor, la domiciliu; b) organizează instruirea generală şi profesională a minorilor suferinzi de tulburări psihice; c) creează întreprinderi curative de producţie pentru terapie prin muncă, pentru însuşirea de noi profesii şi încadrarea în muncă la aceste întreprinderi a persoanelor, inclusiv a invalizilor, suferinde de tulburări psihice, ateliere, secţii şi sectoare speciale cu condiţii de muncă favorabile; d) stabileşte întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor cote obligatorii de locuri pentru plasarea în cîmpul muncii a persoanelor suferinde de tulburări psihice; e) aplică metode de stimulare economică întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor care oferă locuri de muncă persoanelor suferinde de tulburări psihice; f) deschide internate pentru persoanele suferinde de tulburări psihice care şi-au pierdut relaţiile sociale; g) întreprinde măsuri de altă natură pentru oferirea de sprijin social persoanelor suferinde de tulburări psihice. (3) Asigurarea cu toate tipurile de asistenţă psihiatrică şi protecţia socială a persoanelor suferinde de tulburări psihice le efectuează autorităţile publice, inclusiv autorităţile administraţiei publice locale, conform competenţei lor stabilite prin lege. Articolul 17. Finanţarea asistenţei psihiatrice Finanţarea activităţii instituţiilor şi a persoanelor care acordă asistenţă psihiatrică se face din fondul ocrotirii sănătăţii, fondul de asigurare medicală şi din alte surse neinterzise de lege, în proporţii care să asigure nivelul garantat şi calitatea înaltă a acestei asistenţe. Capitolul III INSTITUŢIILE ŞI PERSOANELE CARE ACORDĂ ASISTENŢĂ PSIHIATRICĂ. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PERSONALULUI MEDICAL ŞI ALE ALTOR SPECIALIŞTI Articolul 18. Instituţiile şi persoanele care acordă asistenţă psihiatrică (1) Asistenţa psihiatrică este acordată de instituţiile de psihiatrie şi psihoneurologie de stat, nestatale, precum şi de medicii psihiatri care practică medicină particulară pe bază de licenţă. Modul de eliberare a licenţelor pentru acordarea de asistenţă psihiatrică este stabilit de lege. (2) Tipurile asistenţei psihiatrice acordate de instituţiile de psihiatrie şi psihoneurologie, precum şi de medicii psihiatri care practică medicină particulară, sînt indicate în documentele statutare şi în licenţe. Informaţia despre ele trebuie să fie accesibilă solicitanţilor. Articolul 19. Dreptul la activitatea medicală de acordare a asistenţei psihiatrice (1) Dreptul la activitatea medicală de acordare a asistenţei psihiatrice îl are medicul psihiatru cu studii medicale superioare care şi-a confirmat calificarea în modul stabilit de lege. (2) Personalul medical şi alţi specialişti care acordă asistenţă psihiatrică trebuie să fie pregătiţi special, în modul stabilit, şi să-şi confirme calificarea pentru a fi admişi să lucreze cu persoane suferinde de tulburări psihice. (3) Activitatea medicală de acordare a asistenţei psihiatrice se desfăşoară pe principiile eticii profesionale şi în conformitate cu legea. Articolul 20. Drepturile şi obligaţiile profesionale ale personalului medical şi ale altor specialişti care acordă asistenţă psihiatrică (1) Drepturile şi obligaţiile profesionale ale personalului medical şi ale altor specialişti care acordă asistenţă psihiatrică sînt stabilite de prezenta lege şi de alte acte legislative cu privire la ocrotirea sănătăţii. (2) Stabilirea diagnosticului afecţiunii psihice, deciderea asupra aplicării măsurilor medicale coercitive sau avizarea examinării acestei probleme constituie dreptul exclusiv al medicului psihiatru sau al comisiei de medici psihiatri. (3) Avizul medicului de o altă specialitate privind starea sănătăţii psihice a persoanei are un caracter preliminar şi nu poate servi temei pentru rezolvarea problemei limitării drepturilor şi intereselor ei legitime şi nici pentru acordarea de înlesniri prevăzute de lege pentru persoanele suferinde de tulburări psihice. Articolul 21. Independenţa medicului psihiatru în acordarea de asistenţă psihiatrică (1) La acordarea de asistenţă psihiatrică, medicul psihiatru este independent în luarea de decizii, călăuzindu-se numai de indicaţiile terapeutice, de datoria sa de medic şi de lege. (2) Medicul psihiatru a cărui opinie nu coincide cu hotărîrea comisiei medicale are dreptul să dea un aviz separat, care se anexează la documentaţia medicală. Capitolul IV TIPURILE DE ASISTENŢĂ PSIHIATRICĂ ŞI MODUL DE ACORDARE A EI Articolul 22. Examenul psihiatric (1) Prin examen psihiatric se constată existenţa de tulburări psihice, necesitatea acordării de asistenţă psihiatrică şi tipul acesteia. (2) Examenul psihiatric, precum şi cel profilactic, se efectuează la cererea sau cu consimţămîntul persoanei. Examenul psihiatric şi cel profilactic al minorului se face la cererea sau cu consimţămîntul părinţilor ori al altui reprezentant legal al lui. Examenul psihiatric şi cel profilactic al persoanei declarate, în modul stabilit de lege, incapabilă se face la cererea sau cu consimţămîntul reprezentantului ei legal. În cazul împotrivirii unuia dintre părinţi ori al lipsei părinţilor sau a unui alt reprezentant legal, examenul minorului se efectuează conform deciziei organului de tutelă şi curatelă, decizie care poate fi contestată în instanţă judecătorească. (3) Medicul care efectuează examenul psihiatric este obligat să se prezinte ca psihiatru persoanei şi reprezentantului ei legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(4) lit. a). (4) Examenul psihiatric poate fi efectuat fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal în cazul în care aceasta săvîrşeşte acţiuni ce servesc drept temei pentru presupunerea unor tulburări psihice grave, care condiţionează: a) pericolul nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur; b) incapacitatea de satisfacere independentă a necesităţilor vitale; c) prejudiciul grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţă psihiatrică. (5) Examenul psihiatric poate fi efectuat fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal dacă aceasta este supravegheată prin dispensarizare conform art.26 alin.(1). (6) Datele examenului psihiatric şi avizul privind sănătatea psihică se înscriu în documentaţia medicală, în care se consemnează, de asemenea, cauzele solicitării asistenţei medicale psihiatrice şi indicaţiile terapeutice. Articolul 23. Examenul psihiatric exercitat fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal (1) În cazurile prevăzute la art.22 alin.(4) lit.a) şi alin.(5), medicul psihiatru decide personal asupra efectuării de examen psihiatric fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal. (2) În cazurile prevăzute la art.22 alin.(4) lit.b) şi c), medicul psihiatru, în temeiul hotărîrii judecătoreşti, decide efectuarea examenului psihiatric fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal. Articolul 24. Cererea şi decizia privind efectuarea examenului psihiatric fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal (1) Decizia privind efectuarea examenului psihiatric fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.22 alin.(5), o ia medicul psihiatru în baza unei cereri argumentate, conform art.22 alin.(4). (2) Cererea privind efectuarea examenului psihiatric poate fi depusă de rudele persoanei, de orice medic, de factori de decizie şi de alte persoane. (3) În caz de urgenţă, cînd persoana prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur, cererea poate fi orală. Decizia privind efectuarea examenului psihiatric o ia imediat medicul psihiatru, consemnînd faptul în documentaţia medicală. (4) În cazul inexistenţei unui pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur, cererea scrisă de efectuare a examenului psihiatric trebuie să conţină date amănunţite care să argumenteze necesitatea unui astfel de examen, precum şi dovezi că persoana sau reprezentantul ei legal refuză asistenţa medicului psihiatru. Medicul psihiatru are dreptul să ceară date suplimentare pentru luarea deciziei. Constatînd că în cerere lipsesc date care ar confirma existenţa circumstanţelor prevăzute la art.22 alin.(4) lit.b) şi c), medicul psihiatru motivează în scris refuzul de a efectua examenul psihiatric. (5) Constatînd că cererea de efectuare a examenului psihiatric fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal este întemeiată, medicul psihiatru înaintează instanţei judecătoreşti în a cărei rază se află domiciliul persoanei un aviz scris în care motivează necesitatea unui astfel de examen, cererea de efectuare a examenului psihiatric şi alte materiale. În decursul a trei zile de la data primirii tuturor materialelor, judecătorul hotărăşte asupra aplicării sancţiunii. Hotărîrea judecătorului poate fi contestată în instanţă judecătorească în modul stabilit de Codul de procedură civilă. Articolul 25. Tipurile de asistenţă psihiatrică ambulatorie (1) Asistenţa psihiatrică ambulatorie se acordă, în funcţie de indicaţiile terapeutice, sub formă de asistenţă curativă consultativă sau de supraveghere prin dispensarizare. (2) Asistenţa curativă consultativă o acordă medicul psihiatru la solicitarea persoanei sau cu liberul ei consimţămînt, la cererea sau cu consimţămîntul părinţilor sau al altui reprezentant legal al minorului. (3) Supravegherea prin dispensarizare poate fi stabilită fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal în cazurile prevăzute la art.26 alin.(1) şi presupune supravegherea sănătăţii psihice prin examene periodice efectuate de medicul psihiatru şi acordarea de asistenţă medicală şi socială necesară. Articolul 26. Supravegherea prin dispensarizare (1) Supraveghere prin dispensarizare se poate stabili persoanelor suferinde de tulburări psihice cronice şi îndelungate cu manifestări morbide grave, constante sau acutizate frecvent. (2) Decizia privind supravegherea prin dispensarizare şi decizia privind încetarea ei le emite comisia de medici psihiatri numită de administraţia instituţiei de psihiatrie care acordă asistenţă psihiatrică ambulatorie sau comisia de medici psihiatri numită de organul de ocrotire a sănătăţii. (3) Decizia motivată a comisiei de medici psihiatri se consemnează în documentaţia medicală. Decizia privind stabilirea sau încetarea supravegherii prin dispensarizare poate fi contestată în modul prevăzut la cap.VI. (4) Supravegherea prin dispensarizare încetează odată cu însănătoşirea sau ameliorarea considerabilă şi stabilă a stării psihice. După încetarea supravegherii prin dispensarizare, asistenţa psihiatrică ambulatorie, la cererea sau cu liberul consimţămînt al persoanei ori la cererea sau cu consimţămîntul reprezentantului ei legal, se acordă sub formă curativă consultativă. Dacă starea psihică se schimbă, persoana suferindă de tulburări psihice poate fi examinată fără liberul ei consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, potrivit temeiurilor şi în modul prevăzut la art.22 alin.(4), la art. 23 şi 24. În astfel de cazuri, supravegherea prin dispensarizare poate fi reluată prin decizie a comisiei de medici psihiatri. Articolul 27. Temeiurile pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie (1) Temei pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie pot servi tulburările psihice, decizia medicului psihiatru de efectuare a examenului sau tratamentului în condiţii de staţionar sau hotărîrea judecătorească. (2) Drept temei pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie poate servi, de asemenea, necesitatea efectuării unei expertize psihiatrice în cazurile şi modul prevăzut de lege. (3) Spitalizarea în staţionarul de psihiatrie, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.28, se face la cererea sau cu liberul consimţămînt al persoanei. (4) Minorul poate fi spitalizat în staţionarul de psihiatrie la cererea sau cu liberul consimţămînt al părinţilor sau al altui reprezentant legal. Persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă este spitalizată la cererea sau cu liberul consimţămînt al reprezentantului ei legal. În cazul împotrivirii unuia dintre părinţi ori al lipsei părinţilor sau a altui reprezentant legal, spitalizarea minorului se face conform deciziei organului de tutelă şi curatelă, decizie care poate fi contestată în instanţă judecătorească. (5) Consimţămîntul pentru spitalizare se consemnează în documentaţia medicală şi se semnează de persoana respectivă sau de reprezentantul ei legal, precum şi de medicul psihiatru. Articolul 28. Temeiurile pentru spitalizare fără liberul consimţămînt Persoana suferindă de tulburări psihice poate fi spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti, dacă examinarea sau tratarea ei este posibilă numai în condiţii de staţionar, iar tulburarea psihică este gravă şi condiţionează: a) pericolul nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur; b) incapacitatea de satisfacere independentă a necesităţilor vitale; c) prejudiciul grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţă psihiatrică. Articolul 29. Măsurile de asigurare a securităţii la acordarea de asistenţă psihiatrică (1) Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii restrictive minime care să asigure securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane, respectîndu-se drepturile şi interesele ei legitime de către personalul medical. (2) În cazul spitalizării în staţionarul de psihiatrie şi aflării în el fără liberul consimţămînt al persoanei, măsurile de imobilizare fizică şi izolare se aplică, sub controlul permanent al personalului medical, numai în situaţiile, în formele şi în perioada în care, după părerea medicului psihiatru, nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur. Formele şi perioada de aplicare a măsurilor de imobilizare fizică sau de izolare se consemnează în documentaţia medicală. (3) Colaboratorii poliţiei sînt obligaţi să acorde ajutor personalului medical la spitalizarea persoanei fără liberul ei consimţămînt şi să asigure condiţii de securitate pentru acces spre ea şi pentru examinarea ei, să ia măsuri în vederea respectării intereselor ei patrimoniale. În cazul necesităţii prevenirii acţiunilor ce ar periclita viaţa şi sănătatea celor din jur, precum şi în cazul necesităţii de urmărire şi reţinere a persoanei, colaboratorii poliţiei acţionează conform concluziei medicale orale şi scrise şi în modul prevăzut de Legea cu privire la poliţie. Articolul 30. Examinarea minorilor şi a persoanelor declarate incapabile spitalizate în staţionarul de psihiatrie la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali (1) Minorul şi persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă, spitalizaţi în staţionarul de psihiatrie la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali, sînt examinaţi în mod obligatoriu de către comisia de medici psihiatri a staţionarului în condiţiile art.31 alin.(1). În primele şase luni, aceşti pacienţi urmează să fie examinaţi de comisia de medici psihiatri cel puţin o dată în lună pentru a se decide asupra prelungirii spitalizării lor. Dacă spitalizarea se prelungeşte pentru un termen de peste şase luni, un astfel de examen se efectuează cel puţin o dată în şase luni. (2) În cazul în care comisia de medici psihiatri sau administraţia staţionarului de psihiatrie constată că reprezentanţii legali ai minorului sau ai persoanei declarate, în modul stabilit de lege, incapabilă au comis abuzuri la spitalizare, administraţia staţionarului de psihiatrie înştiinţează organul de tutelă şi curatelă de la domiciliul pacientului tutelat. Articolul 31. Examinarea persoanelor spitalizate în staţionarul de psihiatrie fără liberul lor consimţămînt (1) Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie în condiţiile art.28 va fi supusă unui examen obligatoriu, în primele 48 de ore, de către comisia de medici psihiatri a staţionarului, care va decide asupra temeiniciei spitalizării. În cazul în care spitalizarea este considerată neîntemeiată, persoanei spitalizate trebuie să i se facă imediat formele de ieşire. (2) Dacă spitalizarea este considerată întemeiată, comisia de medici psihiatri expediază avizul, în 24 de ore, instanţei judecătoreşti în a cărei rază se află staţionarul de psihiatrie pentru a hotărî asupra aflării ulterioare în staţionar a persoanei. Articolul 32. Adresarea în instanţă judecătorească în cazul spitalizării fără liberul consimţămînt (1) Asupra spitalizării în staţionarul de psihiatrie în temeiul art.28, decide instanţa judecătorească în a cărei rază se află staţionarul. (2) Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt este depusă în instanţă judecătorească de reprezentantul staţionarului în care se află persoana. La cerere, în care se indică temeiurile prevăzute de lege pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, se anexează avizul argumentat al comisiei de medici psihiatri privind necesitatea aflării de mai departe a persoanei în staţionar. (3) Judecătorul sancţionează aflarea persoanei în staţionarul de psihiatrie pentru termenul necesar examinării cererii în instanţă judecătorească. Articolul 33. Examinarea cererii de spitalizare fără liberul consimţămînt (1) Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în decursul a 3 zile de la primire în instanţă judecătorească sau în staţionar. (2) Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt este în drept să participe la examinarea problemei legate de spitalizarea sa. Dacă starea psihică nu permite persoanei să se prezinte în instanţă judecătorească, cererea de spitalizare fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în staţionarul de psihiatrie. (3) La examinarea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, este obligatorie participarea procurorului, a reprezentantului staţionarului de psihiatrie care solicită spitalizarea şi a reprezentantului legal al persoanei a cărei problemă de spitalizare se examinează. Articolul 34. Hotărîrea judecătorului asupra cererii de spitalizare fără liberul consimţămînt (1) Examinînd în fond cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, judecătorul poate hotărî satisfacerea sau respingerea ei. (2) Hotărîrea judecătorului privind satisfacerea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt constituie temei pentru spitalizarea şi ţinerea persoanei în staţionar. (3) În decursul a 10 zile de la pronunţare, hotărîrea judecătorului poate fi contestată de persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie, de reprezentantul ei legal, de şeful staţionarului de psihiatrie sau de procuror în modul prevăzut de Codul de procedură civilă. Articolul 35. Prelungirea spitalizării fără liberul consimţămînt (1) Spitalizarea în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt va dura numai în perioada de menţinere a temeiurilor în care a fost efectuată. (2) În primele 6 luni, persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt va fi examinată cel puţin o dată în lună de comisia de medici psihiatri a staţionarului pentru a se decide asupra prelungirii spitalizării. În cazul prelungirii de peste 6 luni a spitalizării, comisia de medici psihiatri efectuează examenul cel puţin o dată în 6 luni. (3) La expirarea a 6 luni de la data spitalizării persoanei în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt, administraţia acestuia trimite avizul făcut de comisia de medici psihiatri privind necesitatea prelungirii spitalizării către instanţa judecătorească în a cărei rază se află staţionarul. Judecătorul poate să hotărască asupra prelungirii spitalizării în conformitate cu art.32-34. Hotărîrea privind prelungirea spitalizării se adoptă de către judecător în fiecare an. Articolul 36. Drepturile şi obligaţiile pacienţilor din staţionarele de psihiatrie (1) Pacientului trebuie să i se lămurească în limba sa temeiul şi scopul spitalizării sale în staţionarul de psihiatrie, drepturile pe care le are şi regulile pe care trebuie să le respecte în staţionar, consemnînd toate acestea în documentaţia medicală. (2) Pacientul spitalizat în staţionarul de psihiatrie are dreptul: a) să adreseze nemijlocit medicului-şef sau şefului de secţie cereri privind tratamentul, examinarea, ieşirea din staţionarul de psihiatrie şi respectarea drepturilor specificate în prezenta lege; b) să prezinte fără cenzură reclamaţii şi cereri avocatului, precum şi autorităţilor publice, procuraturii, instanţei judecătoreşti; c) să se întîlnească în doi cu avocatul şi cu reprezentantul clerului; d) să săvîrşească rituri religioase, să respecte canoanele religioase, inclusiv postul, cu acordul administraţiei să aibă obiecte de cult şi literatură religioasă; e) să se aboneze la ziare şi reviste; f) să facă studii după programa şcolii de cultură generală sau a şcolii speciale pentru copiii cu deficienţe mentale, dacă pacientul este un minor; g) să primească recompense pentru muncă, în corespundere cu cantitatea şi calitatea acesteia, ca orice cetăţean. (3) Pacientul beneficiază şi de următoarele drepturi, care pot fi limitate, la recomandarea medicului curant, a şefului de secţie sau a medicului-şef, în interesul sănătăţii sau securităţii sale şi a altor persoane: a) să întreţină corespondenţă fără cenzură; b) să primească şi să expedieze colete, banderole şi mandate poştale; c) să se folosească de telefon; d) să primească vizitatori; e) să posede şi să procure obiecte de primă necesitate, să se folosească de propria îmbrăcăminte. (4) Serviciile cu plată (abonarea individuală la ziare şi reviste, serviciile întreprinderilor de telecomunicaţii etc.) se prestează pe contul pacientului beneficiar. (5) Pacienţii spitalizaţi capabili să ia decizii în cunoştinţă de cauză sînt obligaţi să respecte regulamentul de ordine interioară al staţionarului de psihiatrie. Articolul 37. Serviciul de apărare a drepturilor pacienţilor din staţionarele de psihiatrie (1) Statul instituie un serviciu de apărare a drepturilor pacienţilor din staţionarele de psihiatrie, care este independent de organele ocrotirii sănătăţii. (2) Serviciul apără drepturile pacienţilor din staţionarele de psihiatrie, primeşte reclamaţiile şi cererile lor, pe care le soluţionează împreună cu administraţia instituţiei de psihiatrie respective sau le remite, în funcţie de caracterul lor, autorităţilor publice, procuraturii sau instanţelor judecătoreşti. Articolul 38. Obligaţiile administraţiei staţionarului de psihiatrie şi ale personalului medical Administraţia staţionarului de psihiatrie şi personalul medical sînt obligaţi să creeze condiţii de exercitare a drepturilor pacienţilor şi reprezentanţilor lor legali prevăzute în prezenta lege, inclusiv: a) să asigure pacienţilor asistenţa medicală necesară; b) să ofere pacienţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de prezenta lege, de regulamentul de ordine interioară al staţionarului de psihiatrie, de adresele şi telefoanele autorităţilor publice şi ale persoanelor oficiale, ale asociaţiilor obşteşti la care pacienţii pot apela în caz de încălcare a drepturilor lor; c) să asigure pacienţilor condiţii pentru corespondenţă, pentru înaintarea de reclamaţii şi cereri către avocat, autorităţile publice, procuratură, instanţe judecătoreşti; d) să înştiinţeze, în 24 de ore de la spitalizarea pacientului fără liberul lui consimţămînt, rudele, reprezentantul legal al acestuia sau o altă persoană indicată de el; e) să informeze rudele pacientului, reprezentantul lui legal sau o altă persoană indicată de acesta despre schimbarea sănătăţii lui şi despre evenimentele extraordinare legate de el; f) să asigure securitatea pacienţilor din staţionar, să controleze conţinutul coletelor şi al pachetelor; g) să îndeplinească funcţii de reprezentant legal al pacientului declarat, în modul stabilit de lege, incapabil care nu are un astfel de reprezentant; h) să stabilească şi să lămurească pacienţilor credincioşi regulile pe care trebuie să le respecte în timpul oficierii ritualurilor religioase şi modul de invitare a preotului, să asigure posibilitatea de exercitare a dreptului credincioşilor şi ateilor la libertatea conştiinţei; i) să îndeplinească alte obligaţii stabilite de prezenta lege. Articolul 39. Ieşirea din staţionarul de psihiatrie (1) Formele de ieşire ale pacientului din staţionarul de psihiatrie se fac în caz de însănătoşire sau ameliorare a stării lui psihice şi cînd nu mai există temeiuri de spitalizare. (2) Formele de ieşire ale pacientului spitalizat cu liberul lui consimţămînt se fac pe baza cererii lui personale, a cererii reprezentantului lui legal sau a deciziei medicului curant. (3) Formele de ieşire ale pacientului spitalizat fără liberul lui consimţămînt se fac în temeiul avizului comisiei de medici psihiatri sau al hotărîrii judecătoreşti privind neacceptarea prelungirii spitalizării. (4) Formele de ieşire ale pacientului faţă de care au fost aplicate, prin hotărîre judecătorească, măsuri medicale coercitive se fac numai în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti. (5) Pacientului spitalizat cu liberul lui consimţămînt i se poate refuza ieşirea în cazul în care comisia de medici psihiatri va stabili, pentru spitalizare fără liberul consimţămînt, temeiurile prevăzute la art.28. În astfel de cazuri, asupra aflării pacientului în staţionarul de psihiatrie, prelungirii spitalizării şi ieşirii lui se va decide în modul stabilit la art.31-35 şi la alin.(3) din prezentul articol. Articolul 40. Temeiurile şi procedura internării în instituţiile psihoneurologice de asistenţă socială (1) Drept temei pentru internare într-o instituţie psihoneurologică de asistenţă socială serveşte cererea depusă de persoana suferindă de tulburări psihice, precum şi avizul comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, iar pentru minori şi pentru persoanele declarate incapabile în modul prevăzut de lege - decizia organului de tutelă şi curatelă emisă în baza avizului comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru. Avizul trebuie să conţină date despre faptul că persoana suferă de tulburări psihice care nu-i permit să se afle într-o instituţie de asistenţă socială nespecializată. Referitor la persoana cu capacitate de exerciţiu, avizul trebuie să conţină date care să demonstreze netemeinicia intenţiei de a pune în faţa instanţei judecătoreşti problema declarării incapacităţii ei. (2) Organul de tutelă şi curatelă este obligat să ia măsuri în vederea apărării intereselor patrimoniale ale persoanei internate în instituţiile psihoneurologice de asistenţă socială. Articolul 41. Temeiurile şi procedura internării minorilor în instituţiile psihoneurologice de instruire specială Drept temei pentru internare într-o instituţie psihoneurologică de instruire specială a minorului suferind de tulburări psihice serveşte cererea părinţilor acestuia sau a altui reprezentant legal al lui, precum şi avizul obligatoriu al unei comisii compuse din psiholog, pedagog şi medic psihiatru. Avizul trebuie să conţină date privind necesitatea instruirii minorului în condiţiile unei şcoli speciale pentru copiii cu deficienţe mentale. Articolul 42. Drepturile persoanei internate în instituţie psihoneurologică de asistenţă socială sau de instruire specială şi obligaţiile administraţiei acesteia (1) Persoana internată în instituţie psihoneurologică de asistenţă socială sau de instruire specială beneficiază de drepturile prevăzute la art.36. (2) Obligaţiile administraţiei instituţiei psihoneurologice de asistenţă socială sau de instruire specială şi ale personalului medical de a crea condiţii pentru exercitarea drepturilor persoanelor internate sînt stabilite la art.38, precum şi de legislaţia cu privire la asistenţă socială şi învăţămînt. (3) Administraţia instituţiei psihoneurologice de asistenţă socială sau de instruire specială este obligată să efectueze, cel puţin o dată pe an, examinarea, la nivel de comisie medicală cu participarea medicului psihiatru, a persoanelor internate pentru soluţionarea problemei continuării întreţinerii lor în instituţie şi a eventualei revizuiri a hotărîrii privind incapacitatea lor. Articolul 43. Transferarea şi ieşirea din instituţiile psihoneurologice de asistenţă socială sau de instruire specială (1) Drept temei pentru transferarea persoanei dintr-o instituţie psihoneurologică de asistenţă socială sau de instruire specială într-o instituţie similară de profil general serveşte avizul comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, asupra lipsei de indicaţii terapeutice care ar necesita aflarea sau instruirea persoanei într-o instituţie psihoneurologică specializată. (2) Ieşirea din instituţia psihoneurologică de asistenţă socială sau de instruire specială se efectuează în baza: a) cererii personale şi avizului comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, ce confirmă că starea sănătăţii permite persoanei să se întreţină fără tutelă; b) cererii părinţilor, rudelor sau altui reprezentant legal, care se obligă de a îngriji extern minorul sau persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă. Capitolul V CONTROLUL ASUPRA ACTIVITĂŢII DE ACORDARE A ASISTENŢEI PSIHIATRICE Articolul 44. Controlul asupra activităţii de acordare a asistenţei psihiatrice (1) Controlul asupra activităţii instituţiilor şi persoanelor care acordă asistenţă psihiatrică îl exercită autorităţile administraţiei publice locale, organele republicane de ocrotire a sănătăţii, de asistenţă socială şi învăţămînt, precum şi ministerele şi departamentele care au în subordine astfel de instituţii. (2) Supravegherea respectării legalităţii la acordarea de asistenţă psihiatrică o exercită Procurorul General. Articolul 45. Controlul asociaţiilor obşteşti asupra respectării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor la acordarea de asistenţă psihiatrică (1) Asociaţiile obşteşti ale medicilor psihiatri, alte asociaţii obşteşti pot exercita, în conformitate cu statutele (regulamentele) lor, controlul asupra respectării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, la cererea acestora sau cu consimţămîntul lor, în situaţia în care li se acordă asistenţă psihiatrică. Dreptul de a vizita instituţiile de psihiatrie şi psihoneurologie trebuie să fie reflectat în statutele (regulamentele) acestor asociaţii şi coordonat cu organele cărora li se subordonează instituţiile de psihiatrie şi psihoneurologie. (2) Reprezentanţii asociaţiilor obşteşti sînt obligaţi să coordoneze cu administraţia instituţiei de psihiatrie sau psihoneurologie condiţiile vizitării, să ia cunoştinţă de regulile acestor instituţii, să le îndeplinească şi să depună declaraţia că nu vor divulga secretul medical. Capitolul VI CONTESTAREA ACŢIUNILOR DE ACORDARE A ASISTENŢEI PSIHIATRICE Articolul 46. Procedura şi termenele contestării (1) Acţiunile personalului medical, ale altor specialişti, ale lucrătorilor din domeniul asistenţei sociale şi învăţămîntului, ale comisiilor medicale care prejudiciază drepturile şi interesele legitime ale persoanelor la acordarea de asistenţă psihiatrică pot fi contestate, la opţiunea reclamantului, direct în instanţă judecătorească, precum şi în organul ierarhic superior (persoana oficială ierarhic superioară) sau procuratură. (2) Reclamaţia poate fi înaintată de persoana ale cărei drepturi şi interese legitime au fost încălcate, de reprezentantul acesteia, precum şi de organizaţia împuternicită să apere drepturile cetăţenilor conform legislaţiei sau statutului (regulamentului) ei. Reclamaţia poate fi depusă în termen de o lună din ziua în care persoana a aflat că i s-au lezat drepturile şi interesele sale legitime. (3) Termenul de înaintare a reclamaţiei care, din motive întemeiate, este depăşit poate fi restabilit de către organul sau persoana oficială care examinează reclamaţia. Articolul 47. Examinarea reclamaţiei în instanţă judecătorească (1) Reclamaţiile vizînd acţiunile personalului medical, ale altor specialişti, ale lucrătorilor din domeniul asistenţei sociale şi învăţămîntului, ale comisiilor medicale, care prejudiciază drepturile şi interesele legitime ale persoanei la acordarea de asistenţă psihiatrică, sînt examinate în instanţă judecătorească în modul prevăzut de Codul de procedură civilă şi de prezentul articol. (2) La examinarea reclamaţiei, este obligatorie participarea persoanei ale cărei drepturi şi interese legitime au fost încălcate, dacă starea psihică îi permite, a reprezentantului legal al acesteia, a reclamatului sau a reprezentantului lui, precum şi a procurorului. (3) Cheltuielile aferente examinării reclamaţiei în instanţă judecătorească le suportă statul. Articolul 48. Examinarea reclamaţiei în organul ierarhic superior de persoana oficială ierarhic superioară) (1) Reclamaţia înaintată organului ierarhic superior (persoanei oficiale ierarhic superioare) se examinează în termen de 10 zile de la data depunerii. (2) Decizia organului ierarhic superior (a persoanei oficiale ierarhic superioare) asupra reclamaţiei examinate în fond trebuie să fie motivată şi bazată pe lege. (3) În termen de trei zile după examinarea în fond a reclamaţiei, copia de pe decizia organului ierarhic superior (a persoanei oficiale ierarhic superioare) se trimite sau se înmînează reclamantului şi reclamatului. (4) Decizia organului ierarhic superior (a persoanei oficiale ierarhic superioare) poate fi contestată în instanţă judecătorească în modul prevăzut în Codul de procedură civilă. Articolul 49. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi Pentru încălcarea prezentei legi, legislaţia prevede răspundere materială, administrativă şi penală. Capitolul VII DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII Articolul 50 Prezenta lege intră în vigoare la data publicării. Articolul 51 Pînă la aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege, actele normative se vor aplica în măsura în care nu contravin acesteia. Articolul 52 Guvernul: - în termen de 6 luni, va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege, va elabora şi va aproba, în baza acesteia, actele normative aferente; - în termen de 3 luni, va aduce propriile acte normative în conformitate cu prezenta lege; - va asigura revizuirea şi anularea de către ministere şi departamente a actelor normative care contravin prezentei legi. PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Dumitru MOŢPAN Chişinău, 16 decembrie 1997. Nr. 1402-XIII.