*LPC57/2006 Versiunea originala
ID intern unic:  327985
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 57
din  10.03.2006
viei  şi  vinului
Publicat : 19.05.2006 în Monitorul Oficial Nr. 75-78     art Nr : 314     Data intrarii in vigoare : 19.07.2006
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    Articolul 1. Obiectul, scopurile şi sfera de aplicare a legii
    (1) Prezenta lege stabileşte bazele juridice, economice şi sociale în domeniul pepinieritului viticol, viticulturii şi vinificaţiei, reglementează raporturile ce apar în activitatea de producere, prelucrare şi comercializare a materialului de înmulţire şi săditor viticol, a strugurilor marfă pentru masă şi pentru vin, a vinurilor şi a altor produse pe bază de must şi vin.
    (2) Scopurile prezentei legi sînt:
    a) apărarea intereselor economice ale statului şi societăţii în domeniul pepinieritului viticol, viticulturii şi vinificaţiei;
    b) crearea unor condiţii adecvate pentru producerea strugurilor marfă, vinurilor şi altor produse pe bază de must şi vin;
    c) alinierea la cerinţele internaţionale în domeniul vitivinicol;
    d) consolidarea imaginii Republicii Moldova ca ţară cu tradiţii vitivinicole, sporirea exportului de vinuri calitative;
    e) combaterea şi contracararea falsificării vinurilor şi altor produse pe bază de must şi vin;
    f) ameliorarea culturii consumului vinurilor.
    (3) Subiectele raporturilor reglementate de prezenta lege sînt persoanele fizice şi persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care desfăşoară activităţi în domeniul pepinieritului viticol, viticulturii şi vinificaţiei.
    (4) Prezenta lege nu se aplică asupra raporturilor ce ţin de:
    a) producerea şi comercializarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari de altă natură decît cea viticolă;
    b) fabricarea produselor vitivinicole în gospodăriile auxiliare ale populaţiei pentru consum familial (personal);
    c) producerea oţetului din vin.
    (5) Cadrul juridic al domeniului pepinieritului viticol, viticulturii şi vinificaţiei se constituie din prezenta lege, din alte acte legislative, precum şi din acte normative în domeniu adoptate de Guvern, de autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi de alte autorităţi administrative centrale, conform competenţei lor.
    (6) Dacă în tratatele internaţionale ce ţin de domeniul pepinieritului viticol, viticulturii şi vinificaţiei la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele prevăzute în prezenta lege, se vor aplica dispoziţiile tratatelor internaţionale.
    Articolul 2. Noţiuni principale
    În sensul  prezentei legi, sînt utilizate următoarele noţiuni principale:
    areal vitivinicol - arie teritorial-geografică a culturii viţei de vie, caracterizată prin anumite condiţii ecologice, metode de cultivare, direcţii de utilizare a strugurilor şi procedee de vinificare;
    unitate vinicolă - persoană fizică sau persoană juridică licenţiată în domeniu care întruneşte cerinţele pentru fabricarea, stocarea şi comercializarea producţiei vinicole;
    pepinieră viticolă - unitate de producţie destinată obţinerii materialului de înmulţire şi săditor viticol;
    şcoală de viţe - teren arabil destinat înrădăcinării materialului de înmulţire viticol şi obţinerii materialului săditor viticol;
    material de înmulţire viticol - porţiuni ale organelor vegetative (coarde, lăstari, muguri) destinate multiplicării;
    material săditor viticol - plante altoite şi plante pe rădăcini proprii, utilizate la înfiinţarea plantaţiilor viticole;
    plantaţie viticolă - teren agricol valorificat cu viţă de vie;
    plantaţie viticolă pentru struguri - plantaţie destinată obţinerii de struguri pentru utilizare în stare proaspătă, prelucrare şi uscare;
    plantaţie portaltoi - plantaţie specială destinată producerii de coarde (butaşi) portaltoi;
    plantaţie altoi - plantaţie specială destinată producerii de coarde altoi;
    plantaţie viticolă pentru producţie marfă - plantaţie viticolă cu suprafaţă mai mare de 0,15 ha a cărei producţie este  destinată comercializării; 
    soiuri de struguri pentru masă - soiuri de viţă de vie ai căror struguri se utilizează în stare proaspătă după recoltare sau păstrare;
    soiuri de struguri pentru vin - soiuri de viţă de vie ai căror struguri se utilizează la fabricarea producţiei vinicole; 
    soiuri de struguri cu destinaţie mixtă - soiuri de viţă de vie ai căror struguri, după calităţi, pot fi utilizaţi atît ca struguri pentru masă, cît şi pentru producerea vinului;
    soiuri de struguri apirene - soiuri de struguri pentru masă fără seminţe, destinaţi utilizării în stare proaspătă şi în stare uscată;
    struguri proaspeţi - fructe ale viţei de vie folosite în stare proaspătă sau ca materie primă în vinificaţie, recoltate la maturitatea de consum, tehnologică sau într-un anumit stadiu de supramaturare, care, după zdrobire sau presare cu mijloace obişnuite, pot intra spontan în fermentaţie alcoolică;
    must de struguri (proaspăt) - produs lichid obţinut, prin scurgere liberă sau procedee fizice, din struguri proaspeţi; se admite ca mustul să aibă o concentraţie alcoolică dobîndită de cel mult 1 % în volume;
    must tăiat - must oprit să intre în fermentaţie alcoolică prin aplicarea unui procedeu autorizat, concentraţia lui alcoolică dobîndită fiind de cel mult 1 % în volume;
    must de struguri concentrat - produs necaramelizat obţinut prin deshidratarea parţială a mustului proaspăt sau a mustului tăiat, efectuată printr-un procedeu autorizat altul decît cel de încălzire pe foc direct; se obţine din struguri pentru vin cu o concentraţie în masă a zaharurilor de cel puţin 146 g/dm3, are o fracţie masică a zaharurilor, indicată printr-un indice refractometric determinat la  200C, de cel puţin 50,9 % şi poate avea o concentraţie alcoolică dobîndită de cel mult 1 % în volume;
    must de struguri concentrat rectificat - produs obţinut prin deshidratarea parţială a mustului proaspăt sau  a mustului tăiat, efectuată printr-un procedeu autorizat altul decît cel de încălzire pe foc direct, care a fost supus unor tratamente autorizate de dezacidifiere şi de eliminare a altor compuşi decît zahărul; se obţine din struguri pentru vin cu o concentraţie în masă a zaharurilor de cel puţin 146 g/dm3, are o fracţie masică a zaharurilor de cel puţin 61,7 %, indicată printr-un indice refractometric determinat la 200C, şi poate avea o concentraţie alcoolică dobîndită de cel mult 1%  în volume;
    suc de struguri - produs lichid nefermentat, dar fermentabil, obţinut, prin aplicarea de tratamente autorizate, din must de struguri sau, prin reconstituire, din must de struguri concentrat ori din suc de struguri concentrat; se admite ca sucul de struguri să aibă o concentraţie alcoolică dobîndită de cel mult 1 % în volume;
    suc de struguri concentrat - produs necaramelizat obţinut prin deshidratarea parţială a sucului de struguri printr-un procedeu autorizat altul decît cel de încălzire pe foc direct, astfel ca fracţia masică a zaharurilor, indicată printr-un indice refractometric determinat la 200C, să nu fie mai mică de 70 %; se admite ca sucul de struguri concentrat să aibă o concentraţie alcoolică dobîndită de cel mult 1 % în volume;
    becmes - produs caramelizat obţinut prin deshidratarea parţială, prin fierbere pe foc direct, a mustului de struguri sau a mustului tăiat;
    mistel - produs obţinut prin alcoolizarea mustului de struguri neintrat în fermentaţie; poate avea o concentraţie alcoolică dobîndită cuprinsă între 12% şi 15% în volume; mustul folosit pentru obţinerea mistelului trebuie să aibă o concentraţie în masă a zaharurilor de cel puţin 146 g/dm3; alcoolizarea se face cu alcool etilic obţinut din materie primă alimentară sau cu alcool etilic de origine viticolă cu concentraţia alcoolică de cel puţin 95,5% în volume, sau cu distilat de vin crud, sau cu alcool din vin cu concentraţia  alcoolică cuprinsă între 62% şi 86%  în volume; mistelul este utilizat, în principal, ca partener de cupaj în prepararea de vinuri speciale;
    must de struguri parţial fermentat - produs provenit prin fermentarea mustului de struguri, avînd o concentraţie alcoolică dobîndită mai mare de 1 % în volume, dar mai mică de trei cincimi din concentraţia sa alcoolică totală; în cazul producerii unor vinuri de calitate cu denumire de origine, musturile a căror concentraţie alcoolică dobîndită este mai mică de trei cincimi din concentraţia lor alcoolică totală, dar nu mai puţin de 5,5 % în volume, nu sînt considerate musturi parţial fermentate;
    vin de struguri (în continuare - vin) - băutură obţinută exclusiv prin fermentarea alcoolică, completă sau parţială, a strugurilor proaspeţi sau îngheţaţi, zdrobiţi sau nezdrobiţi, ori a mustului de struguri; concentraţia alcoolică dobîndită a vinului nu poate fi mai mică de 8,5 %   în volume;
    vin de soi - vin obţinut prin prelucrarea unui singur soi de struguri; se admite prezenţa a cel mult 15 % de struguri de alte soiuri ampelografice, corespunzătoare soiului respectiv după specia botanică;
    vin cu un soi de bază - vin obţinut  prin sepajul strugurilor la recoltare sau prelucrare ori la cupajarea vinurilor materie primă cu ponderea soiului de bază de cel puţin 51% şi alte, unul sau două, soiuri corespunzătoare soiului de bază după specia botanică;
    vin din amestec de soiuri - vin obţinut prin vinificarea strugurilor de o specie botanică culeşi separat sau laolaltă sau prin cupajarea vinurilor materie primă dintr-un sortiment de soiuri;
    vin de hibrizi - vin obţinut din struguri de soiuri de hibrizi simpli (direct producători);
    vin de casă - vin produs de persoane fizice în condiţii rustice pentru consum familial (personal);
    vin ţărănesc - vin obţinut din soiuri de struguri autorizate, fabricat în condiţii rustice şi destinat comercializării în reţeaua locală;
    vin natural - vin obţinut prin fermentaţia alcoolică, completă sau parţială, a strugurilor, mustuielii sau mustului de struguri, conţinînd alcool etilic endogen;
    vin special - vin obţinut din struguri, mustuială, must sau vin cu aplicarea unor procedee tehnologice speciale care îi atribuie însuşiri organoleptice specifice;
    vin tare - vin special obţinut cu adaos de alcool etilic rafinat de struguri sau de alcool etilic obţinut din materie primă alimentară, cu utilizarea de componenţi speciali şi de procedee tehnologice autorizate, cu concentraţia alcoolică naturală de cel puţin 3 %  în volume;
    vin de desert - vin special obţinut cu adaos de alcool etilic rafinat de struguri (de origine viticolă) sau  cu adaos de alcool etilic obţinut din materie primă alimentară, cu utilizarea de componenţi speciali şi de procedee tehnologice autorizate; concentraţia alcoolică naturală este de cel puţin 1,2 %  în volume;
    vin dealcoolizat - vin special obţinut din vin natural prin eliminarea alcoolului etilic după procedee autorizate;
   vin pelicular - vin special obţinut prin maturarea biologică aerobă (xeresare) a vinurilor seci alcoolizate în prezenţa unor suşe de levuri speciale, ce se dezvoltă la suprafaţă sub formă de peliculă sau în volumul vinului;
    vin aromatizat - vin special obţinut din vin natural cu adaos de substanţe aromatice extrase din plante admise de legislaţia în vigoare, cu sau fără adaos de  must de struguri, must de struguri parţial fermentat şi/sau mistel, must concentrat, zaharoză, distilat de vin, alcool etilic obţinut din materie primă alimentară, alte vinuri speciale;
    vin efervescent - vin special cu conţinut în dioxid de carbon de origine endogenă  sau exogenă care dezvoltă în sticlele în care este îmbuteliat ca produs finit o presiune de cel puţin 0,5 bar la temperatura de 200C;
    vin spumant - vin efervescent cu conţinut în dioxid de carbon de origine exclusiv endogenă obţinut prin fermentarea secundară a vinului la sticlă, în rezervoare sau în sisteme de rezervoare care dezvoltă în sticlele în care este îmbuteliat ca produs finit o presiune de cel puţin 3,5 bari la temperatura de 200C;
    vin spumant clasic -  vin spumant obţinut prin fermentarea secundară a vinului la sticlă, cu învechire ulterioară la sticlă de cel puţin 9 luni;
    vin spumant original - vin spumant obţinut prin fermentarea secundară a vinului în rezervoare sau în sisteme de rezervoare ermetice;
    vin perlant (frizant) - vin efervescent cu un conţinut în dioxid de carbon de origine, total sau parţial, exogenă care dezvoltă în sticlele în care este îmbuteliat ca produs finit o presiune cuprinsă între 1,0 şi 2,5 bari la temperatura de 200C, cu concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 7% în volume şi concentraţie alcoolică totală de cel puţin 9 %   în volume;
    vin petiant - vin efervescent cu un conţinut în dioxid de carbon de origine endogenă care dezvoltă în sticlele în care este îmbuteliat ca produs finit o presiune cuprinsă între 0,5 şi 2,5 bari la temperatura de 200C, cu concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 7% în volume şi concentraţie alcoolică totală de cel puţin 9%  în volume;
    vin spumos - vin efervescent cu un conţinut în dioxid de carbon de origine exclusiv exogenă, obţinut prin impregnarea vinului în butelii, rezervoare ermetice, care dezvoltă în sticlele în care este îmbuteliat ca produs finit o presiune de cel puţin 2 bari la temperatura de 200C, cu concentraţie alcoolică totală de cel puţin 9% în volume;
    vin de consum curent - vin obţinut din struguri cu însuşiri calitative obişnuite după o tehnologie generală;
    vin tulburel - vin de consum curent în curs de desăvîrşire a fermentaţiei alcoolice, neseparat de drojdie, pus  în consum în anul de recoltă a strugurilor;
    vin tînăr -  vin de consum curent îmbuteliat şi comercializat în anul de recoltă a strugurilor;
    vin obişnuit - vin de consum curent comercializat îmbuteliat sau în vrac începînd cu anul ce urmează anului de recoltă a strugurilor;
    vin de masă - vin de consum curent cu o concentraţie alcoolică totală de cel puţin 9% în volume pus în consum în anul ce urmează anului de recoltă a strugurilor;
    vin de calitate - vin obţinut din soiuri de struguri cu însuşiri calitative superioare după o tehnologie aparte, cu o concentraţie alcoolică totală de cel puţin 10,0% în volume, în cazul vinurilor albe, şi de 10,5 % în volume, în cazul vinurilor roz şi roşii;
    vin selectat - vin de calitate cu o concentraţie alcoolică naturală totală de cel puţin 12,0% în volume pus în consum în anul ce urmează anului de recoltă a strugurilor;
    vin matur - vin de calitate maturat în recipiente tehnologice înainte de îmbuteliere pînă la obţinerea nuanţelor de maturare bine pronunţate, dar nu mai puţin de 6 luni, în cazul vinurilor albe, şi nu mai puţin de 12 luni, în cazul vinurilor roz şi roşii;
    vin matur rezervă - vin de calitate maturat în recipiente tehnologice  înainte de îmbuteliere pînă la obţinerea nuanţelor de maturare bine pronunţate, dar nu mai puţin de 1 an, în cazul vinurilor albe, şi nu mai puţin de 1,5 ani, în cazul vinurilor roz şi roşii;
    vin de colecţie - vin matur suplimentar învechit la sticlă cel puţin 2 ani, în cazul vinurilor albe, şi cel puţin 2,5 ani, în cazul vinurilor roz şi roşii, sau vin matur rezervă suplimentar învechit la sticlă cel puţin 1,5 ani, în cazul vinurilor albe, şi cel puţin 2 ani, în cazul vinurilor roz şi roşii;
    vin cu indicaţie geografică recunoscută - vin obţinut din struguri de soiuri autorizate şi cultivate în regiuni vitivinicole delimitate, păstrat, maturat, tratat şi îmbuteliat în centre vitivinicole, condiţii care îi determină proprietăţi organoleptice distinctive;
    vin cu denumire de origine - vin de calitate obţinut din struguri de soiuri autorizate, produşi în regiuni sau centre delimitate ale arealului vitivinicol autohton, care posedă calităţi gustative excepţionale distinctive locului de provenienţă şi care este recunoscut de către consumatori, avînd o concentraţie alcoolică naturală de cel puţin 10,0 % în volume, în cazul vinurilor naturale albe şi roz, şi de 10,5 % în volume, în cazul vinurilor naturale roşii;
    vin cu denumire de origine controlată - vin de calitate obţinut din struguri de soiuri autorizate, recoltaţi în plaiuri delimitate ale arealului vitivinicol autohton, care posedă calităţi gustative excepţionale distinctive locului de provenienţă şi care este recunoscut de către consumatori, avînd o concentraţie alcoolică naturală de cel puţin 11,0% în volume, în cazul vinurilor naturale albe şi roz, şi de 11,5% în volume, în cazul vinurilor naturale roşii;
    băutură spumoasă - băutură efervescentă cu un conţinut de dioxid de carbon de origine exogenă obţinută prin impregnarea cupajului format din componente autorizate cu presiunea  excedentară în sticle, în care este îmbuteliat ca produs finit, cuprinsă între 1,0 şi 3,0 bari la o temperatură de 200C, cu o concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 5 %  în volume;
    distilat de vin crud - produs obţinut exclusiv prin distilarea vinului brut pînă la concentraţia alcoolică de 62-72 % în volume, care nu a fost în contact cu lemnul de stejar;
    distilat de vin învechit - produs obţinut prin învechirea distilatului de vin crud în contact cu lemnul de stejar;
    distilat de vin autohton - distilat de vin crud şi distilat de vin învechit, obţinute din materia primă (struguri) cultivată în arealul vitivinicol al Republicii Moldova;
    divin -  băutură alcoolică tare fabricată din distilate de vin, învechite cel puţin 3 ani, cu adaos de apă dedurizată, sirop de zahăr şi, după caz, cu caramel de zahăr şi ape alcoolizate, pînă la obţinerea caracteristicilor organoleptice şi fizico-chimice stabilite în reglementările tehnice respective;
    producţie alcoolică - producţie alimentară de origine viticolă avînd o concentraţie de alcool etilic mai mare de 1,5% în volume;
    alcool etilic de origine viticolă (brut, purificat şi rafinat) - produse obţinute exclusiv prin distilare şi/sau rectificare, pornind de la vin, pichet, tescovină de struguri şi drojdie de vin; concentraţia alcoolică în alcool etilic de origine viticolă rafinat este de cel puţin 95,5%  în volume;
    alcool etilic de vin - produs obţinut prin distilarea vinurilor cu concentraţie alcoolică de cel puţin 4% în volume;
    băutură tare de struguri - produs obţinut din alcool etilic de origine viticolă rafinat şi/sau distilat de vin, şi/sau alcool etilic de vin cu adaosul partenerilor de cupaj autorizaţi;
    brandy - băutură alcoolică tare, fabricată prin cupajarea distilatelor şi alcoolurilor de struguri sau de fructe învechite cel puţin 6 luni, alcoolului etilic rafinat, extractelor naturale de substanţe fenolice sau extractului de stejar, apei dedurizate, siropului şi caramelului de zahăr;
    produse secundare vinicole - deşeu provenit din prelucrarea strugurilor şi fabricarea produselor vinicole;
    tescovină de struguri - produs secundar vinicol care reprezintă totalitatea părţilor vegetale componente ale strugurilor folosiţi la obţinerea mustului sau a vinului prin procedeul de presare şi care poate fi nefermentat ori se poate afla în diferite stadii de fermentaţie alcoolică;
    vinasă - produs secundar vinicol rezultat din distilarea vinurilor pentru distilate de vin;
    borhot - produs secundar vinicol rezultat din distilarea deşeurilor provenite din prelucrarea strugurilor şi fabricarea produselor vinicole;
    zeamă de difuzie - produs secundar vinicol obţinut prin spălarea tescovinei cu soluţii alcaline sau acide;
    pichet - produs secundar vinicol obţinut prin epuizarea cu apă a tescovinei proaspete sau  fermentate,  fără adaos de zahăr;
    tirighie (piatră de vin)  - produs secundar vinicol format din sărurile acidului tartric;
    must de ciorchini - produs secundar vinicol obţinut în urma presării ciorchinilor după desciorchinare;
   drojdie de vin - produs secundar vinicol format în recipiente în urma fermentării mustului, stocării vinului sau a mustului şi aplicării de tratamente autorizate asupra musturilor şi vinurilor, precum şi cel separat prin filtrarea sau centrifugarea acestor produse;
    produs vinicol falsificat - produs pe bază de must şi vin care, potrivit compoziţiei şi procedeelor de fabricare, nu corespunde actelor normative în vigoare şi este prezentat drept veritabil, inducîndu-se în eroare consumatorul, sau duplicat fals reprodus după modelul originalului;
    concentraţie alcoolică naturală, în volume - concentraţia alcoolică totală a produsului considerat înaintea oricărei îmbogăţiri;
    concentraţie alcoolică dobîndită, în volume - numărul de volume în alcool pur conţinut în 100 de volume din produsul considerat, la temperatura de 200C;
    concentraţie alcoolică potenţială, în volume - numărul de volume în alcool pur ce poate fi realizat prin fermentarea totală a zaharurilor prezente în produs, conţinut în 100 de volume din produsul considerat, la temperatura de 200C;
    concentraţie alcoolică totală - sumă a concentraţiei alcoolice dobîndite şi a concentraţiei alcoolice potenţiale.
    Articolul 3. Producătorii  de produse marfă vitivinicole
    Producători de produse marfă vitivinicole sînt persoanele juridice şi persoanele fizice care deţin, după caz, plantaţii viticole cu suprafaţă de peste 0,15 ha, mijloace tehnice şi tehnologice pentru producerea materialului de înmulţire şi săditor  viticol, a strugurilor marfă  pentru  fabricarea vinurilor din  struguri  şi  altor produse pe bază de must şi vin. Producătorii de material de înmulţire şi săditor viticol şi producătorii de vinuri din struguri şi de alte produse pe bază de must şi vin sînt titulari de licenţe în domeniu.
Capitolul II
VITICULTURA
    Articolul 4. Arealul vitivinicol destinat obţinerii
                       produselor marfă
    (1) Arealul vitivinicol include regiuni, centre şi plaiuri.
    (2) Regiunea (zona) vitivinicolă este un teritoriu delimitat, caracterizat prin condiţii naturale (de climă şi de relief) relativ asemănătoare, precum şi prin sortimente de struguri şi direcţii de utilizare apropiate.
    (3) Centrul (raionul) vitivinicol este un teritoriu natural, cultivat tradiţional cu viţă de vie, caracterizat prin condiţii specifice de climă, relief şi sol, prin soiurile cultivate, prin metodele de cultivare a viţei de vie şi prin procedeele de vinificare aplicate, care, în ansamblu, condiţionează obţinerea unor producţii de struguri şi vinuri cu însuşiri specifice, dispune de tradiţii şi renume.   
    (4) Plaiul (microraionul) vitivinicol este un  teritoriu restrîns în cadrul unui centru vitivinicol, cuprinde plantaţii viticole situate pe aceeaşi formă de relief, se caracterizează prin condiţii naturale şi de cultură similare care determină obţinerea unei producţii omogene de struguri şi unor produse vinicole cu însuşiri de calitate specifice.     
    (5) Regiunile, centrele şi plaiurile vitivinicole, inclusiv cele de cultivare a strugurilor destinaţi fabricării vinurilor cu indicaţie geografică recunoscută, cu denumire de origine şi cu denumire de origine controlată, se aprobă de către Guvern, la propunerea Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin”. 
    Articolul 5. Patrimoniul viticol
    Patrimoniul viticol este constituit din:
    a) plantaţii  viticole pentru struguri, care, după vîrstă, se disting în:
    - plantaţii tinere (1-3 ani);
    - plantaţii ce intră pe rod (anul 4);
    - plantaţii pe rod (începînd cu anul 5 după plantare);
    b) plantaţii portaltoi şi plantaţii altoi, complexe de altoit, şcoli de  viţe cu  asolamentul respectiv;
    c) terenuri rezultate  în  urma  defrişării  plantaţiilor  viticole pe o perioadă de repaus pînă la replantare şi terenuri aflate în perioada de pregătire pentru plantare;
    d) alte terenuri din arealul vitivinicol care pot completa ori consolida plantaţiile viticole existente. 
    Articolul 6. Cadastrul viticol
    (1) Cadastrul viticol este parte componentă a cadastrului funciar, în care sînt ţinute la evidenţă plantaţiile viticole. Conţinutul şi modul de ţinere a cadastrului viticol sînt stabilite într-un regulament aprobat de Guvern.
    (2) Cadastrul viticol reflectă sub aspect teritorial-administrativ suprafaţa plantaţiilor viticole pentru struguri şi a celor de portaltoi şi altoi, identifică şi delimitează arealul vitivinicol, regiunile şi centrele lui.
    (3) Periodic, cel puţin o dată la 10 ani, cadastrul viticol se detalizează sub aspectul arealului vitivinicol, tipurilor de plantaţii şi sub aspectul sortimental (varietal) în baza rezultatelor recensămîntului plantaţiilor viticole.
    Articolul 7. Încercarea şi omologarea soiurilor de viţă
                       de vie
    (1) Încercarea  şi omologarea soiurilor de viţă de vie se efectuează de către Comisia de stat pentru încercarea soiurilor de plante, în modul stabilit de legislaţie.
    (2) În producţie, se utilizează soiurile de viţă de vie înscrise în Registrul soiurilor de plante.       
    Articolul 8. Clasificarea materialului de înmulţire şi
                        săditor viticol
    (1) Sînt material  de  înmulţire  viticol coardele  portaltoi şi altoi, butaşii portaltoi şi altoi.
    (2) Sînt material săditor viticol viţele altoite, viţele pe rădăcini proprii din soiuri pentru struguri, viţele portaltoi.
    (3) După valoarea biologică, materialul de înmulţire şi săditor viticol se clasifică în următoarele categorii biologice: materialul amelioratorului (plante iniţiale), prebază, bază, certificat, standard şi obişnuit. Producerea materialului de înmulţire şi săditor viticol de categorie biologică “obişnuit” se admite în perioada de tranziţie la producerea materialului devirozat la unele soiuri, a căror listă se aprobă anual de Agenţia Agroindustrială “Moldova-Vin”.
    (4) După starea fitosanitară, materialul de înmulţire şi săditor viticol se clasifică în categorii fitosanitare, reglementate de actele normative în vigoare.
    (5) După starea fiziologică a părţii aeriene, materialul săditor viticol se clasifică în “maturat” şi “vegetant”, iar după vîrstă, în viţe de 3-4 luni (vegetante), viţe de un an şi viţe de doi ani.
    Articolul 9. Producerea, evaluarea conformităţii, controlul
                       şi comercializarea materialului de înmulţire
                       şi săditor viticol
    (1) Producerea şi/sau comercializarea  materialului de înmulţire şi săditor viticol se efectuează de către persoane fizice şi persoane juridice licenţiate în modul stabilit de legislaţie.
    (2) Producerea şi/sau  comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol de categoria biologică “prebază” revine  amelioratorului sau menţinătorului.
    (3) Producerea  şi/sau comercializarea  materialului de  înmulţire şi săditor  viticol de alte categorii biologice se efectuează de către gospodăriile pepinieristice.
    (4) Producătorii de material de înmulţire şi săditor viticol trebuie să dispună, după caz, de plantaţii portaltoi şi altoi, de bază tehnico-materială pentru producerea butaşilor altoiţi şi păstrarea materialului de înmulţire şi săditor viticol, de teren arabil pentru şcoala de viţe şi asolamentul acesteia, de personal cu pregătire în domeniu şi să respecte reglementările tehnice privind producerea, evaluarea conformităţii, controlul şi comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol.
    (5) Agenţii economici licenţiaţi în domeniul comercializării materialului de înmulţire şi săditor viticol trebuie să dispună de bază tehnico-materială pentru păstrarea lui, de personal cu pregătire în domeniu şi să respecte reglementările tehnice privind  producerea, evaluarea conformităţii, controlul şi comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol, privind condiţiile de păstrare şi comercializare a acestui material.
    (6) Reglementările tehnice privind producerea, evaluarea conformităţii, controlul şi comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol se elaborează în modul stabilit şi se aprobă de către Agenţia Agroindustrială “Moldova-Vin”, cu respectarea prevederilor prezentei legi, ale altor acte legislative în vigoare, ale tratatelor internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte.
    (7) Cerinţele faţă de calitatea materialului de înmulţire şi săditor viticol sînt stabilite în actele normative în vigoare, elaborate şi aprobate în modul stabilit.
    (8) Producătorii şi comercializatorii de material de înmulţire şi săditor viticol sînt responsabili, în conformitate cu legislaţia în vigoare, de puritatea, viabilitatea şi de starea lui fitosanitară.
    (9) Evaluarea conformităţii materialului de înmulţire şi săditor viticol se efectuează  de  către organismele acreditate şi desemnate, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, în Sistemul Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor.
    (10) Controlul asupra producerii şi calităţii materialului de înmulţire şi săditor viticol se efectuează de către Inspectoratul de Stat pentru Seminţe de pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
    (11) Importul şi  exportul  materialului de  înmulţire şi săditor viticol se efectuează în baza unui regulament aprobat de Guvern.
    Articolul 10. Înfiinţarea plantaţiilor viticole
    (1) În cultura viţei de vie se utilizează următoarele grupe de soiuri:
    a) după origine - soiuri din speciile Vitis vinifera şi Vitis labrusca, hibrizi interspecifici (soiuri de selecţie nouă);
    b) după destinaţie - soiuri pentru struguri şi soiuri portaltoi;
    c) după direcţiile de utilizare - soiuri de struguri pentru masă, soiuri de struguri pentru vin şi soiuri mixte.
    (2) Înfiinţarea plantaţiilor viticole pentru producţie marfă se efectuează doar cu soiuri de viţă de vie înscrise în Registrul soiurilor de plante.
    (3) Amplasarea soiurilor viţei de vie pe regiuni şi centre vitivinicole se elaborează de către instituţiile ştiinţifice de profil şi se aprobă de către Agenţia Agroindustrială “Moldova-Vin”.
    (4) Înfiinţarea plantaţiilor viticole pentru producţie marfă se efectuează în arealul vitivinicol delimitat,  pe terenuri preponderent în pantă, favorabile pentru cultura viţei de vie.
    (5) Înfiinţarea de plantaţii viticole pentru struguri producţie marfă pe o suprafaţă de la 0,15 la 0,5 ha se efectuează în baza unui plan de organizare a teritoriului şi de plantare, coordonat cu direcţiile raionale agricultură şi alimentaţie şi  aprobat de administraţia publică de nivelul întîi.
    (6) Înfiinţarea plantaţiilor viticole pentru producţie marfă pe o suprafaţă de peste 0,5 ha se efectuează  în bază de proiect, elaborat de persoane juridice sau persoane fizice (birouri de proiectare) licenţiate, care sînt responsabile de calitatea proiectelor elaborate, conform legislaţiei  în vigoare.
    (7) Licenţierea persoanelor juridice sau persoanelor fizice în domeniul proiectării plantaţiilor viticole se efectuează în modul stabilit de actele legislative şi de alte acte normative în vigoare.              
    (8) Replantarea plantaţiilor viticole pentru struguri producţie marfă se permite după pregătirea corespunzătoare a terenului agricol, în conformitate cu reglementările în domeniu. Termenul de replantare a plantaţiilor portaltoi şi altoi, a şcolilor de viţe, în funcţie de categoria lor biologică, este stabilit în reglementările tehnice privind producerea, evaluarea conformităţii, controlul şi comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol.
    Articolul 11. Reglementarea tehnologiei de producere
                         şi a calităţii materialului de înmulţire şi
                         săditor viticol, a strugurilor producţie
                         marfă
    Tehnologia de producere şi calitatea materialului de înmulţire şi săditor viticol, a strugurilor producţie marfă pentru masă şi pentru vinuri sînt reglementate prin îndrumări agrotehnice, recomandări, reglementări tehnice, standarde naţionale, instrucţiuni, prin alte acte normative, elaborate şi aprobate, în modul stabilit, de organele publice centrale de specialitate.
    Articolul 12. Termenul de exploatare, trecerea la pierderi
                        (casarea) şi defrişarea plantaţiilor viticole
    (1) Termenul minim de exploatare a plantaţiilor viticole pentru struguri producţie marfă este de 25 de ani de la intrarea lor pe rod.
    (2) Termenul de exploatare a plantaţiilor portaltoi şi altoi, în funcţie de categoria lor biologică, este stabilit în reglementările tehnice privind producerea, evaluarea conformităţii, controlul şi comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol, elaborate şi aprobate în modul stabilit.
    (3) Luarea la evidenţă a plantaţiilor tinere, trecerea dintr-o categorie de vîrstă în alta, trecerea la pierderi şi defrişarea plantaţiilor viticole cu o suprafaţă mai mare de 0,15 ha se efectuează de către deţinători  în baza unui regulament aprobat de Guvern.
    (4) Deţinătorii de plantaţii viticole sînt obligaţi să întreţină la nivelul tehnologic respectiv patrimoniul viticol, să prezinte la timp actele necesare casării plantaţiilor viticole şi să efectueze în termen defrişarea lor.
Capitolul III
VINIFICAŢIA
    Articolul 13. Clasificarea vinurilor
    (1) În funcţie de componenţa soiurilor de struguri, vinurile pot fi: de soi, cu un soi de bază, din amestec de soiuri.
    (2) În funcţie de culoare, vinurile se împart în: albe, roz şi roşii.
    (3) În funcţie de tehnologia de producere aplicată, vinurile se clasifică în: naturale şi speciale.
    (4) Vinurile naturale se împart în: seci, demiseci, demidulci, dulci.
    (5) Vinurile speciale se împart în: tari, de desert (demidulci, dulci, licoroase), dealcoolizate, peliculare (seci, tari, de desert), aromatizate (seci, demiseci, demidulci, tari, de desert), efervescente (spumante, perlante, petiante, spumoase), în alte feluri autorizate în condiţiile legii şi reglementărilor tehnice pertinente.
    (6) În funcţie de calitate, vinurile se clasifică în: vinuri de consum curent şi vinuri de calitate.
    (7) Vinurile de calitate se împart în: selectate, mature, mature-rezervă, de colecţie, cu indicaţie geografică recunoscută, cu denumire de origine, cu denumire de origine controlată.
    (8) Vinurile naturale şi vinurile speciale pot fi: de consum curent şi de calitate.
    (9) Vinurile naturale de  consum curent se împart în: tulburel, tînăr, obişnuit, de masă, ţărănesc.
    Articolul 14. Produsele obţinute pe bază de must şi de vin
    (1) Produsele obţinute pe bază de must sînt: mustul tăiat, mustul de struguri concentrat, mustul de struguri concentrat rectificat, mustul de struguri parţial fermentat, sucul de struguri, sucul de struguri concentrat, becmesul, mistelul, alte produse autorizate.
    (2) Din produsele obţinute pe bază de vin fac parte: distilatul de vin (crud şi învechit), divinul, alcoolul etilic de origine viticolă (brut, purificat şi rafinat), alcoolul etilic de vin, băutura tare de struguri, brandy, rachiul de vin.
    Articolul 15. Produsele secundare vinicole
    (1) Produsele secundare obţinute în vinificaţie sînt: tescovina de struguri, vinasa, borhotul, zeama de difuzie, pichetul, tirighia (piatra de vin), mustul de ciorchini, drojdia de vin.
    (2) Produsele secundare vinicole sînt supuse în mod obligatoriu prelucrării la întreprinderile vinicole sau la alte întreprinderi specializate în domeniu.
    Articolul 16. Condiţiile de consum al vinului de hibrizi
    (1) Vinul de hibrizi direct producători este destinat numai consumului familial, obţinerii alcoolilor etilici de vin şi alcoolilor de origine viticolă, a oţetului.
    (2) Vinul rezultat dintr-un amestec între vinul de hibrizi direct producători şi vinul provenit din soiuri autorizate este considerat vin de hibrizi şi se valorifică în condiţiile alin.(1).
    Articolul 17. Atribuirea denumirii de origine
    (1) Denumirea de origine şi de origine controlată se atribuie vinurilor şi altor produse pe bază de vin provenite din regiuni, centre sau plaiuri vitivinicole delimitate, distinse prin calităţi deosebite, determinate exclusiv de factorii naturali şi/sau etnografici caracteristici, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    (2) Vinurile cu denumire de origine şi cu denumire de origine controlată pot fi obţinute numai prin respectarea unor condiţii speciale, aprobate de Agenţia Agroindustrială “Moldova-Vin”, referitoare la arealul de producere, la soiurile ori sortimentul de soiuri autorizate, la producţia maximă la hectar, metodele de cultură, la concentraţia în masă a zaharurilor în struguri la recoltare, concentraţia alcoolică naturală şi cea dobîndită a vinului, la procedeele de vinificare, examenul fizico-chimic şi organoleptic, la ambalare şi etichetare.
    Articolul 18. Particularităţile producerii vinurilor şi a altor
                         produse pe bază de vin cu denumire de
                         origine
    Vinurile cu denumire de origine şi cu denumire de origine controlată se obţin din struguri produşi în regiuni, centre sau plaiuri vitivinicole delimitate, cu condiţia ca vinificarea strugurilor, depozitarea, condiţionarea, maturarea şi îmbutelierea să se facă în interiorul acestui teritoriu.
    Articolul 19. Vinurile cu indicaţie geografică recunoscută
    (1) Indicaţia geografică recunoscută se aplică în cazul în care vinul este obţinut într-o regiune vitivinicolă delimitată recunoscută, iar calitatea, renumele sau alte caracteristici ale vinului sînt specifice locului de provenienţă.
    (2) Nu se admite folosirea indicaţiilor geografice ce identifică vinuri şi alte produse pe bază de vin care nu sînt originare din locul specificat în indicaţia geografică respectivă, chiar şi în cazul în care este menţionată  adevărata origine a produsului sau în cazul în care indicaţia geografică este folosită în traducere ori este însoţită de expresii cum ar fi “de genul”, “de tipul”, “de stilul”, “imitaţie” sau altele.
    Articolul 20. Condiţiile de calitate şi de inofensivitate
                         ale vinurilor, produselor pe bază de must
                         şi vin, ale produselor  secundare vinicole
    (1) Vinurile, produsele pe bază de must şi vin şi produsele secundare vinicole trebuie să corespundă cerinţelor prescrise în reglementările tehnice şi standardele naţionale.
    (2) Vinurile, produsele pe bază de must şi vin şi produsele secundare vinicole importate sau destinate exportului trebuie să corespundă cerinţelor prescrise în reglementările tehnice şi standardele naţionale, armonizate cu normele internaţionale.      
    (3) Pentru produsele destinate exclusiv exportului, la solicitarea sau cu acceptul importatorului, cerinţele prescrise sau declarate trebuie să fie stabilite în contractele de livrare, fără a aduce imagine negativă vinurilor moldoveneşti, conform prevederilor în vigoare ale ţării importatoare.
    Articolul 21. Condiţiile de producere a vinurilor,
                         produselor pe bază de must şi vin şi a
                         produselor secundare vinicole
    (1) Producerea, în vederea comercializării, a vinurilor, produselor pe bază de must şi vin şi a produselor secundare vinicole poate fi efectuată de persoane juridice şi persoane fizice deţinătoare de licenţe în domeniu, eliberate în modul stabilit.   
    (2) Practicile şi materialele utilizate la prelucrarea strugurilor, la producerea vinurilor, a produselor pe bază de must şi vin şi a produselor secundare vinicole se stabilesc prin reglementări tehnice şi standarde naţionale.
    (3) Se autorizează îmbogăţirea, în timpul fermentării tumultoase, a mustului cu zaharoză (şaptalizare) sau cu must (suc) de struguri concentrat cu cel mult 30 g/dm3, la fabricarea vinurilor naturale şi a vinurilor destinate fabricării vinurilor efervescente, cu condiţia de a se depăşi concentraţia în masă minimă a zaharurilor în mustul strugurilor stipulată în reglementări tehnice şi standarde naţionale. Se admite, în anii cu condiţii climaterice nefavorabile, la decizia Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin”, recoltarea strugurilor pentru producerea vinurilor naturale de consum curent şi a vinurilor destinate fabricării vinurilor efervescente, începînd cu concentraţia în masă a zaharurilor în must de cel puţin 120 g/dm3, cu îmbogăţirea mustului în timpul fermentării tumultoase cu cel mult 50 g/dm3. Vinurile obţinute cu îmbogăţirea mustului prin adiţionarea zaharozei (şaptalizare) ori mustului (sucului) de struguri concentrat nu trebuie să posede după fermentare, indiferent de concentraţia iniţială a zaharurilor în mustul de struguri, o concentraţie alcoolică mai mare de 12,0% în volume, în cazul vinurilor albe, şi de 12,5 % în volume, în cazul vinurilor roşii.
    (4) Vinul ţărănesc  se  produce  conform unui regulament aprobat de Guvern.
    Articolul 22. Declaraţiile unităţilor vinicole
    (1) În campania de recoltare a strugurilor, unităţile vinicole persoane juridice prelucrătoare de struguri marfă sînt obligate să prezinte declaraţie săptămînală cumulativă privind:
    a) cantitatea de struguri recepţionată, pe soiuri, cu specificarea producătorilor de struguri şi adresa întreprinderii unde au fost prelucraţi strugurii;
    b) concentraţia medie în masă a zaharurilor în struguri, pe soiuri;
    c) cantitatea de musturi cărora s-au aplicat procedee tehnologice de corectare a compoziţiei ca şaptalizarea, adăugarea mustului (sucului) concentrat, alcoolizarea, precum şi cantitatea componentului adăugat;
    d) cantitatea de must (suc) de struguri, de vin materie primă livrată fiecărui beneficiar pînă la 1 decembrie al anului de recoltă a strugurilor;
    e) cantitatea de zahăr, must (suc) de struguri, de concentrate, alcool etilic procurat în sezonul de recoltare.
    (2) Unităţile vinicole producătoare de distilate şi de alcool etilic de vin prezintă declaraţie săptămînală cumulativă privind:
    a) cantitatea de vinuri materie primă pentru distilare, în decalitri şi în decalitri de alcool anhidru, cu specificarea producătorilor de materie primă;
    b) cantitatea de distilat de vin crud sau de alcool etilic de vin obţinut;
    c) cantitatea de distilate procurate sau folosite în cupajuri.
    (3) Unităţile vinicole persoane fizice  producătoare de vin ţărănesc prezintă, pînă la 1 decembrie al anului de recoltă a strugurilor, declaraţie despre cantitatea de vin produsă pentru comercializare.
    (4) Unităţile vinicole producătoare şi depozitare de vinuri prezintă, de două ori pe an, pînă la data de 20 a lunii în care se efectuează inventarierea, declaraţie despre stocurile:
    a) de vinuri, pe categorii şi soiuri;
    b) de zahăr, must (suc), concentrate, alcool etilic.
    (5) Producătorii de distilate de vin, divinuri şi băuturi tari prezintă, o dată în an, pînă la 30 decembrie al anului de gestiune, declaraţie despre stocurile:
    a) de distilate de vin crud şi maturate după vîrstă, de alcool etilic de vin;
    b) de divin, brandy şi de băuturi tari în asortiment;
    c)  de zahăr, alcool etilic.
    (6) Unităţile vinicole persoane juridice prezintă declaraţiile Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin” pe adresa electronică.
    (7) Unităţile vinicole producătoare de vin ţărănesc prezintă autorităţilor administraţiei publice de nivelul întîi declaraţie pînă la 1 decembrie al anului de recoltă a strugurilor.
    (8) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi prezintă, pînă la 15 decembrie al anului în curs, autorităţilor administraţiei publice de nivelul doi informaţie despre numărul de declaranţi, cantitatea de vin ţărănesc pe care au declarat-o.
    (9) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul doi prezintă, pînă la 31 decembrie al anului în curs, Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin” informaţie cumulativă pe primării privitor la numărul de declaranţi şi la cantitatea de vin ţărănesc declarată.
    (10) Prognoza sortimentului de produse vinicole îmbuteliate se prezintă Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin” anual, pînă la 1 martie al anului de gestiune, cu specificarea mărcilor de produse înregistrate şi  aspectului exterior al produselor, aprobat în modul stabilit.
    (11) Evidenţa materiei prime pentru fabricarea produselor pe bază de must şi vin se efectuează în regim automat, determinîndu-se în mod obligatoriu cantitatea şi calitatea materiei prime, datele fiind înregistrate de către dispozitivele de evidenţă cu memorie şi transmise în regim “on-line” Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin”.
    Articolul 23. Modul şi particularităţile de comercializare
                          a vinurilor şi a produselor pe bază de must
                          şi vin
    (1) Comercializarea vinurilor şi a produselor pe bază de must şi vin se efectuează de către agenţii economici deţinători de licenţă, prin comerţul cu ridicata şi comerţul cu amănuntul, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (2) Vinurile şi produsele pe bază de must şi vin se comercializează îmbuteliate sau în vrac. Îmbutelierea este obligatorie în cazul sucurilor de struguri, vinurilor cu denumire de origine şi cu denumire de origine controlată, vinurilor cu indicaţie geografică recunoscută, divinului, brandy, precum şi al unor vinuri speciale, conform reglementărilor tehnice pertinente.
    (3) Vinul ţărănesc  se comercializează conform unui regulament aprobat de Guvern.
    Articolul 24. Atribuirea de denumire vinurilor şi
                         produselor pe bază de must şi vin
    (1) Vinurile şi produsele pe bază de must şi vin se comercializează cu o denumire care se compune din noţiuni generice notorii folosite la forma nearticulată.
    (2) Vinurile şi produsele pe bază de must şi vin pot fi comercializate sub marcă de produs dacă ea este înregistrată oficial, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (3) Pe etichete, în calitate de marcă, pot fi aplicate elemente verbale, figurative şi combinate. O marcă nu poate fi tradusă, indiferent de faptul dacă este constituită dintr-un singur cuvînt sau dintr-o îmbinare de cuvinte.
    (4) Se interzice atribuirea unor denumiri de vinuri care defăimează profesii, lezează onoarea şi reputaţia profesională, jignesc sentimentul religios ori naţional.
    Articolul 25. Etichetarea vinurilor şi produselor pe bază
                         de must şi vin
    (1) Vinurile şi produsele pe bază de must şi vin puse în comercializare îmbuteliate trebuie să fie etichetate.
    (2) La etichetare se folosesc indicaţii obligatorii sau, după caz, facultative, potrivit reglementărilor tehnice şi standardelor naţionale. 
    (3) Informaţia de pe etichetă sau de pe ambalajul de desfacere trebuie să fie conformă actelor normative în vigoare, respectîndu-se următoarele cerinţe:
    a) denumirea sub care este comercializat vinul sau produsele pe bază de must şi vin trebuie să fie executată în caractere standard, să corespundă normelor limbii de stat sau limbii în care se prezintă informaţia despre produs la export;
    b) denumirea, adresa producătorului, ambalatorului şi importatorului trebuie să fie executate cu caractere standard, fără să ocupe o poziţie dominantă pe etichetă, şi trebuie să fie transliterate în grafie latină;
    c) pe etichetă şi pe ambalajul de desfacere să fie aplicată marca “Barza albă  în zbor”;
    d) contraeticheta să conţină alte menţiuni conform legislaţiei în vigoare.
    (4) Prin etichetare nu trebuie să se atribuie produselor vinicole termeni descriptivi, uzuali, generici sau cu caracter elogios dacă nu se referă la produs, dacă pot induce în eroare consumatorul ori pot genera riscul de confuzie în privinţa  unui produs similar al altui producător şi pot conduce la apariţia concurenţei neloiale, nici să li se atribuie proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a unor boli ori să se facă referiri la astfel de proprietăţi.       
    (5) Se interzice indicarea pe etichete sau pe ambalajul de desfacere a oricărei informaţii care:
    a) poate fi considerată drept indicaţie a provenienţei produsului în cazul în care originea lui este alta;
    b) cuprinde reproduceri sau imitaţii de steme, drapele şi embleme de stat, denumiri oficiale sau istorice de state ori abrevieri ale lor, denumiri depline sau abreviate de organizaţii internaţionale interguvernamentale, semne, sigilii oficiale de control, de garanţie şi de marcare, decoraţii şi alte distincţii. Astfel de semne pot fi aplicate numai dacă nu ocupă o poziţie dominantă şi dacă există consimţămîntul organului competent sau al posesorului lor;   
    c) conţine indicaţie geografică ce identifică un produs care nu este originar din locul menţionat în această indicaţie, chiar şi în cazul în care adevărata origine a produsului este menţionată sau în cazul în care indicaţia geografică este folosită în traducere sau este însoţită de expresii precum: “de genul”, “de tipul”, “de stilul”, “imitaţie” şi altele;
    d) este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.
    (6) Etichetarea vinurilor şi a produselor pe bază de must şi vin destinate exportului se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu cerinţele stipulate în contractele de livrare.
    Articolul 26. Importul şi exportul vinurilor şi al produselor
                         pe bază de must şi vin
    (1) Importul şi exportul vinurilor şi al produselor pe bază de must şi vin se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (2) Calitatea vinurilor, a produselor pe bază de must şi vin şi a distilatelor importate trebuie dovedită prin:   
    a) declaraţii de conformitate sau certificate de conformitate;
    b) certificate de calitate şi rapoarte de încercări, eliberate de laboratoarele acreditate şi desemnate în modul stabilit.
    (3) Importatorul asigură respectarea cerinţelor faţă de conformitatea produselor de import. Confirmarea certificării produselor din ţările de origine se efectuează de către organismele abilitate.
    (4) Certificatele de conformitate vor conţine:
    a) marca producătorului;
    b) denumirea produsului;
    c) cerinţele obligatorii faţă de produs;
    d) data fabricării (anul de recoltă);
    e) termenul de garanţie.
    (5) Verificarea respectării cerinţelor obligatorii de calitate şi inofensivitate a vinurilor şi produselor pe bază de must şi vin se efectuează de către organele de certificare acreditate şi desemnate în modul stabilit. Produsele respective vor fi însoţite de documentele prevăzute de reglementările în vigoare, iar produsele destinate exportului - şi de contractul părţilor.
    (6) Calitatea produselor vinicole şi a materialelor auxiliare importate se testează la eliberarea din vamă, în laboratoare acreditate şi desemnate în modul stabilit.
Capitolul IV
RESTRICŢII
    Articolul 27. Restricţii privind condiţiile de calitate
                         şi de producere a materialului de înmulţire
                         şi săditor viticol, strugurilor marfă,
                         vinurilor şi a produselor pe bază de must
                         şi vin
    (1) Producătorii  de  material de înmulţire şi săditor  viticol,  de struguri marfă, de vinuri şi produse pe bază de must şi vin sînt obligaţi să  respecte  actele normative în vigoare din domeniu, elaborate şi aprobate în modul stabilit.
    (2) Vinurile care nu întrunesc condiţiile prevăzute în prezenta lege vor purta denumiri în care nu va fi utilizat termenul “vin de struguri”.
    (3) Se interzice:
    a) comercializarea şi utilizarea materialului de înmulţire şi săditor viticol în scopuri de înfiinţare a plantaţiilor viticole pentru producţie marfă a cărui calitate nu este confirmată prin acte de origine şi de calitate autorizate;
    b) folosirea unei alte materii prime la producerea vinurilor decît  cea indicată în prezenta lege;
    c) folosirea oricărui produs secundar şi a sucului de struguri pentru obţinerea de vinuri, indiferent de tehnologiile utilizate;
    d) folosirea - la producerea vinurilor naturale - a substanţelor aromatice naturale, identic naturale şi artificiale, a coloranţilor şi  a îndulcitorilor;
    e) falsificarea ori substituirea vinurilor, produselor pe bază de must şi vin şi a produselor secundare vinicole prin diluarea vinului cu apă, prin mascarea unor defecte sau alterări ale vinurilor cu adaosuri care determină modificări ale gustului, aromei şi compoziţiei lor naturale, prepararea produselor vinicole din drojdie şi tescovină cu adaos de zahăr, precum şi folosirea oricăror practici nepermise în actele legislative şi în alte acte normative în vigoare. Prin substituire se înţelege producerea, comercializarea şi prezentarea vinurilor şi a produselor pe bază de must şi vin  sub o identitate falsă;
    f) exportul distilatelor de vin, divinului şi cupajelor de divin în vrac;
   g) adăugarea în vinul de struguri a băuturilor obţinute din suc de pomuşoare, fructe sau de altă origine sau a băuturilor din ele a căror componenţă nu corespunde definiţiei “vinului de struguri”;
    h) utilizarea în denumirea vinului a denumirii soiului de struguri în cazul cînd ponderea soiului de bază în vin nu depăşeşte 75%.
    Articolul 28. Restricţii privind valorificarea vinurilor şi
                         produselor pe bază de must şi vin
    (1) Vinurile şi produsele pe bază de must şi vin care nu întrunesc condiţiile prevăzute în prezenta lege nu pot fi livrate spre comercializare.
    (2) Nu se admite importul vinurilor şi al altor produse pe bază de must şi vin care nu sînt însoţite de certificatele şi documentele de rigoare şi a căror calitate nu corespunde exigenţelor prezentei legi, altor acte normative pertinente.
    (3) Se interzice importul vinurilor fabricate din soiuri de hibrizi simpli (direct producători).
Capitolul V
PRELUCRAREA DEŞEURILOR  ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
    Articolul 29. Prelucrarea deşeurilor
    Deşeurile rezultate din fabricarea vinurilor şi din prelucrarea produselor secundare vinicole se prelucrează în mod obligatoriu doar de întreprinderile autorizate, în conformitate cu cerinţele privind protecţia mediului, predarea deşeurilor la unităţile specializate de recuperare a energiei şi a deşeurilor industriale reciclabile, privind depozitarea deşeurilor irecuperabile la poligoane special amenajate.   
    Articolul 30. Protecţia mediului
    Înfiinţarea de plantaţii viticole, întreţinerea lor, activitatea unităţilor vinicole, alte lucrări din domeniul vitivinicol se efectuează în conformitate cu legislaţia protecţiei mediului în vigoare.
Capitolul VI
STIMULAREA ÎNFIINŢĂRII DE PLANTAŢII VITICOLE
    Articolul 31. Investiţii pentru înfiinţarea de plantaţii
                         viticole
    (1) Se creează, în cadrul bugetului de stat, fondul pentru susţinerea înfiinţării plantaţiilor viticole (în continuare - fond).
    (2) Sursa de completare a fondului sînt încasările de la plata taxei pentru revitalizarea viticulturii (în continuare - taxă).
    (3) Taxa este o plată obligatorie efectuată de către producătorii, importatorii şi exportatorii de producţie vinicolă.
    (4) Plătitori de taxă sînt persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător în producerea, prelucrarea, comercializarea şi/sau importul producţiei vinicole.
    (5) Taxa  se stabileşte în următoarele mărimi pentru volumele producţiei vinicole livrate de producători şi/sau importate, la un decalitru:
    a) vinuri de struguri (naturale şi speciale) - 3,0 lei/dal;
    b)  divinuri - 20,0 lei/dal;
    c) brandy şi alte băuturi din struguri - 20,0 lei/dal.
    (6) Obligaţia de plată a taxei  apare în momentul efectuării operaţiilor de vînzare-cumpărare şi/sau de import al producţiei vinicole.
    (7) Data livrării se consideră data predării (transmiterii) producţiei către cumpărător (întocmirea facturilor fiscale), data importului (întocmirea declaraţiei vamale).
    (8) Nu se percepe taxă pentru producţia vinicolă livrată şi/sau importată în vrac pe teritoriul Republicii Moldova.
    (9) Taxa plătită se include în componenţa  cheltuielilor care vor fi deduse.
    (10) Plătitorul calculează de sine stătător taxa şi o plăteşte pînă la data de 20 a lunii următoare trimestrului gestionar al anului fiscal în curs. În acelaşi termen, plătitorul prezintă organului fiscal teritorial calculul taxei potrivit formularului tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
    (11) Taxa pentru revitalizarea viticulturii se administrează de organele fiscale de stat similar modului stabilit pentru administrarea impozitelor şi taxelor, conform legislaţiei fiscale.
    (12) Pentru neefectuarea în termen a plăţilor, organele fiscale vor aplica măsurile de asigurare a stingerii datoriilor, executării lor silite şi de răspundere similare celor prevăzute în titlul V al Codului fiscal.
    (13) Mijloacele fondului se utilizează pentru compensarea parţială a cheltuielilor suportate de persoanele fizice şi juridice la înfiinţarea plantaţiilor viticole, inclusiv a plantaţiilor altoi, cu material săditor altoit de soiuri înscrise în Registrul soiurilor de plante, precum şi a plantaţiilor portaltoi. Compensarea parţială a cheltuielilor de înfiinţare a plantaţiilor viticole menţionate se efectuează numai în cazul în care ele se înfiinţează pe o suprafaţă compactă de cel puţin 5 ha ori sînt amplasate compact lîngă plantaţii similare înfiinţate anterior, alcătuind împreună cel puţin 5 ha.
    (14) Compensările acordate sînt neimpozabile.
    (15) Mijloacele fondului neutilizate pe parcursul anului de gestiune se reportează, pentru a fi  utilizate în acelaşi scop, la anul următor.
   (16) Mărimea compensării pentru fiecare hectar înfiinţat de suprafaţă utilă şi modul de gestionare a mijloacelor fondului se stabilesc într-un regulament aprobat de Parlament.
  (17) Prevederile alin.(13) nu se aplică la înfiinţarea plantaţiilor viticole de către unităţile vinicole conform obligaţiilor investiţionale incluse în contractul de vînzare-cumpărare a pachetului de acţiuni ale statului.
Capitolul VII
POLITICA  DE  STAT ÎN DOMENIUL VITIVINICOL.
SUPRAVEGHEREA ŞI EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR
    Articolul 32. Promovarea politicii de stat în domeniul
                         vitivinicol
    (1) Politica de stat în domeniul vitivinicol este promovată de Agenţia Agroindustrială “Moldova-Vin”.
    (2) Agenţia Agroindustrială “Moldova-Vin”:
    a) promovează politica statului în domeniul pepinieritului viticol, viticulturii, fabricării şi circulaţiei  producţiei alcoolice, protejării pieţei interne de concurenţa neloială şi de alţi factori negativi;
    b) elaborează şi îndeplineşte programe  de dezvoltare a complexului vitivinicol;
    c) creează şi implementează mecanisme de atragere a mijloacelor financiare interne şi străine pentru soluţionarea problemelor prioritare ale complexului vitivinicol;
    d) contribuie la revitalizarea viticulturii şi industriei vinicole în corespundere cu cerinţele pieţei şi cu politica statului în domeniu;
    e) organizează expoziţii, seminare, conferinţe, simpozioane tematice în domeniul său de activitate;
   f) creează condiţii de integrare pe verticală şi orizontală a producătorilor şi prelucrătorilor, a structurilor comerciale şi financiare, de constituire a unor grupuri agroindustriale, financiar-agrare în ramura viticulturii, vinificaţiei şi alcoolului;
    g) asigură efectuarea cercetărilor ştiinţifice prioritare şi materializarea rezultatelor lor, pregătirea cadrelor pentru sectorul vitivinicol;
    h) organizează elaborarea şi implementarea reglementărilor tehnice în domeniul vitivinicol;
    i) coordonează, înregistrează, după caz, şi aprobă documentaţia normativă tehnologică pentru producţia vitivinicolă şi altă producţie alcoolică;
    j) promovează politica de stat în domeniul importului-exportului alcoolului etilic şi producţiei alcoolice;
    k) gestionează mărcile proprietate a statului în conformitate cu actele legislative şi cu alte acte normative în vigoare;
     l) exercită şi alte funcţii în conformitate cu legislaţia în vigoare sau funcţii atribuite de Guvern.   
    Articolul 33. Supravegherea şi controlul de stat asupra
                         executării cerinţelor din actele legislative
                         şi alte acte normative privind produsele
                         vitivinicole
   (1) Supravegherea şi controlul de stat asupra executării cerinţelor din actele legislative şi alte acte normative privind produsele vitivinicole se exercită de către Inspectoratul de stat pentru supravegherea producţiei alcoolice de pe lîngă Agenţia Agroindustrială “Moldova-Vin”, de alte organe abilitate, în condiţiile legii.
    (2) Inspectoratul de stat pentru supravegherea producţiei alcoolice:
    a) supraveghează respectarea cerinţelor din actele legislative şi alte acte normative, din documentaţia normativă tehnologică privind produsele vitivinicole şi alte produse alcoolice;
    b) reglementează controlul analitic al produselor vitivinicole şi al altor produse alcoolice prin intermediul laboratoarelor specializate ale întreprinderilor;
    c) coordonează controlul tehnic la toate etapele fabricării produselor vitivinicole şi a altor produse alcoolice;
    d) supraveghează calitatea vinurilor cu denumire de origine şi a vinurilor cu denumire de origine controlată;
    e) supraveghează înfiinţarea şi defrişarea plantaţiilor viticole;
    f) verifică activitatea de efectuare a analizelor şi a expertizei vinurilor destinate comercializării pe piaţa internă sau externă;
    g) suspendă fabricarea şi comercializarea produselor alcoolice  în cazul  constatării de abateri, comise de către agenţii economici, de la reglementările prezentei legi şi ale documentaţiei normative tehnologice în vigoare;
    h) prelevează mostre de producţie alcoolică sau de parteneri de cupaj, de materiale auxiliare pentru analize în laboratoarele acreditate. Contravaloarea mostrelor prelevate, precum şi costul analizelor, potrivit tarifelor de plată folosite de laboratoare, se suportă de către agentul economic controlat; 
    i) verifică corectitudinea indicilor prezentaţi în declaraţiile privitor la producţia alcoolică fabricată;
    j)  efectuează, în colaborare cu Institutul Naţional al Viei şi Vinului, acţiuni de control tehnic asupra producerii vinurilor cu denumire de origine şi a vinurilor cu denumirea de origine controlată;
    k) exercită şi alte funcţii în conformitate cu actele legislative şi cu alte acte normative în vigoare.
    Articolul 34. Testarea (încercarea) produselor vitivinicole
   (1) Produsele vitivinicole se supun testării (încercării) în laboratoare acreditate şi desemnate, la propunerea Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin”, în Sistemul Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare.
    (2) Laboratoarele acreditate şi desemnate:
    a) execută testări fitosanitare la producerea materialului de înmulţire şi săditor viticol;
    b) controlează calitatea produselor alcoolice, inclusiv a vinurilor cu denumire de origine şi a vinurilor cu denumire de origine controlată;
    c) testează producţia alcoolică şi, în baza rezultatelor obţinute, întocmesc raportul de încercări în al cărui temei se eliberează certificatele de conformitate a producţiei alcoolice destinate comercializării.
    (3) Laboratoarele  acreditate şi desemnate activează independent, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, în cadrul centrelor vitivinicole.
    Articolul 35. Certificarea produselor vitivinicole
   (1) Produsele vitivinicole se supun certificării conform regulilor şi procedurilor stabilite în Sistemul Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor, efectuate de organele de certificare acreditate şi desemnate în sistemul nominalizat, la propunerea Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin”.
    (2) Organele de certificare, acreditate şi desemnate, certifică:
    a) materialul de înmulţire şi săditor viticol; 
    b) produsele alcoolice, inclusiv vinurile cu denumire de origine şi vinurile cu denumire de origine controlată.
    (3) Certificarea vinului ţărănesc pentru comercializare al producătorilor licenţiaţi se efectuează de către laboratoare acreditate şi desemnate.
Capitolul VIII
SANCŢIUNI
    Articolul 36. Obiectul sancţiunilor
    (1) Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (2) Sînt încălcări ale prezentei legi:
    a) producerea şi/sau comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol care nu corespunde după calitate cerinţelor din actele normative în vigoare sau care nu are acte de confirmare a provenienţei şi calităţii;
    b)  înfiinţarea de plantaţii viticole cu suprafaţă de peste 0,5 ha fără proiect;
    c) înfiinţarea de plantaţii viticole pentru producţie marfă cu soiuri neînscrise în Registrul soiurilor de plante, inclusiv cu hibrizi simpli (producători direcţi);
    d) defrişarea neautorizată a plantaţiilor viticole;
    e) producerea vinurilor cu denumire de origine şi cu denumire de origine controlată în afara arealului vitivinicol delimitat;
    f) punerea în consum şi comercializarea vinurilor şi altor produse vinicole care nu corespund cerinţelor de calitate şi inofensivitate prevăzute în actele legislative şi în alte acte normative în vigoare;
    g) folosirea unor denumiri de origine în comercializarea vinurilor şi a produselor pe bază de vin fără îndeplinirea condiţiilor obligatorii stabilite prin actele normative în vigoare;      
    h) punerea în consum a vinurilor şi a produselor pe bază de must şi vin în formă îmbuteliată fără respectarea prevederilor prezentei legi;
    i) producerea, în vederea comercializării, a vinurilor şi a produselor pe bază de vin cu indicaţie geografică recunoscută care nu corespund cerinţelor obligatorii ale actelor normative în vigoare;
    j) producerea şi comercializarea vinului ţărănesc fără licenţă de activitate şi documente ce atestă calitatea produsului supus comercializării;
    k) îndeplinirea incorectă a formularelor de evidenţă la toate etapele procesului tehnologic de fabricare, nerespectarea trasabilităţii;
    l) folosirea aromelor naturale, substanţelor aromatice naturale, identic naturale şi artificiale, coloranţilor şi  a îndulcitorilor pentru producerea vinurilor şi a produselor pe bază de must şi vin altele decît cele autorizate;
    m) alte acţiuni ce contravin prezentei legi, depistate, în modul stabilit, de către autorităţile administraţiei publice
şi/sau de persoanele cu funcţie de răspundere respective.
    (3) Sancţiunile pentru încălcările nominalizate la alin.(2) se aplică în temeiul documentelor de constatare (procese-verbale) prezentate de organele (persoanele) abilitate.
    (4) Încălcările consemnate la alin.(2) servesc drept temei pentru retragerea licenţei de activitate.
Capitolul IX
DISPOZIŢII  FINALE  ŞI  TRANZITORII
    Articolul 37
    (1) Prezenta lege intră în vigoare după 2 luni de la data publicării, cu excepţia art.22 alin.(11) care intră în vigoare la 1 august 2008.
    (2) La intrarea în vigoare a prezentei legi, se abrogă:   
    Legea viei şi vinului nr. 131-XIII din 2 iunie 1994;
    art.II al Legii nr.759-XIII din 6 martie 1996 pentru completarea Codului cu privire la contravenţiile administrative şi Legii viei şi vinului;
    art.VI al Legii nr.493-XIV din 9 iulie 1999 privind modificarea şi completarea unor acte legislative;
    art.II al Legii nr.1079-XIV din 23 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative;
    Legea nr.1166-XIV din 26 iulie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii viei şi vinului;
    art.I al Legii nr.1037-XV din 3 mai 2002 pentru modificarea Legii viei şi vinului nr.131-XIII din 2 iunie 1994 şi a Legii nr.386-XV din 19 iulie 2001 cu privire la tutun şi la produsele din tutun;
    art.IV al Legii nr.224-XV din 1 iulie 2004 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative;
    Hotărîrea Parlamentului nr. 132-XIII din 2 iunie 1994 pentru punerea în aplicare a Legii viei şi vinului.              
    (3) Guvernul, în termen de 4 luni:
    a) va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri vizînd aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prevederile prezentei legi;
     b) va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege;
    c) va adopta actele normative necesare aplicării prezentei legi.

    PREŞEDINTELE 
    PARLAMENTULUI                                         Marian LUPU

    Chişinău, 10 martie 2006.
    Nr.57-XVI.