LPC281/2007
ID intern unic:  328098
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 281
din  14.12.2007
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Publicat : 10.06.2008 în Monitorul Oficial Nr. 102     art Nr : 376
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art.I. - La Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea R.S.S.Moldoveneşti din 29 martie 1985 (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S.Moldoveneşti, 1985, nr.3, art.47), cu modificările ulterioare, după articolul 19910 se introduce articolul 19911 cu următorul cuprins:
    “Articolul 19911. Încălcarea legislaţiei cu privire la
                                  autorizarea activităţii de întreprinzător
    Fapta persoanei cu funcţii de răspundere a unei autorităţi publice ori instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control, care, avînd cunoştinţă de solicitarea de acte prin care se permite solicitantului să iniţieze şi/sau să desfăşoare o afacere, sub formă de licenţă sau autorizaţie (inclusiv autorizaţiile, permisele, certificatele, avizele, aprobările, coordonările, brevetele, atestatele de calificare), nu soluţionează cu bună ştiinţă cererea în termenul prevăzut de lege, făcînd să intervină prezumţia legală a aprobării tacite, -
    atrage aplicarea unei amenzi de la cincizeci pînă la două sute cincizeci de unităţi convenţionale.”
    Art.II. - Articolul 18 din Legea nr.590-XIII din 22 septembrie 1995 cu privire la standardizare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.11-12, art.116), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    la alineatul (1), litera c) se exclude;
    alineatul (2) se exclude;
    alineatul (1) devine alineat unic.
    Art.III. - Articolul 21 din Legea nr.851-XIII din 29 mai 1996 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.52-53, art.494), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    la alineatul (1), textul “de la 45 pînă la  90” se înlocuieşte cu textul “de pînă la 45”;
    la alineatul (4), textul “pînă la 6 luni” se înlocuieşte cu textul “pînă la 3 luni”.
    Art.IV. - Legea nr.285-XIV din 18 februarie 1999 cu privire la jocurile de noroc (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.50-52, art.230), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 6 alineatul (2), cuvintele “cererea privind” se înlocuiesc cu cuvintele “declaraţia pentru”.
    2. La articolul 8:
    alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    “(2) Condiţiile pentru eliberarea licenţei, precum şi termenul de valabilitate a ei, se stabilesc de Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător şi de prezenta lege.”
    la alineatul (3), cuvintele “în conformitate cu legislaţia” se înlocuiesc cu  cuvintele “de lege”.
    3. La articolul 9 litera b), cuvintele “cererii privind” se înlocuiesc cu cuvintele “declaraţiei pentru”.
    4. Articolul 46:
    la alineatul (2), cuvintele “La cerere” se înlocuiesc cu cuvintele “La declaraţie”;
    alineatul (3) se exclude.
    5. Articolul 47:
    la alineatul (1), cuvintele “primirii cererii” se înlocuiesc cu cuvintele “primirii declaraţiei”;
    alineatul (2):
    la litera a), cuvintele “cererii de a elibera licenţă” se înlocuiesc cu cuvintele “declaraţiei pentru eliberarea licenţei”;
    la litera c), cuvintele “actelor normative” se înlocuiesc cu cuvintele “prezentei legi”;
    la litera d), cuvintele “şi de alte acte normative” se exclud;
    la litera e), cuvintele “şi ale altor acte normative” se exclud.
    6. Articolele 48 şi 49 vor avea următorul cuprins:
    “Articolul 48. Suspendarea licenţei
    Suspendarea (sistarea temporară) a licenţei se efectuează în conformitate cu Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător. Licenţa poate fi suspendată şi în cazurile:
    a) refuzului din partea autorităţii administraţiei publice locale de a prelungi autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii respective pe teritoriul ei;
    b) descoperirii faptului de înşelăciune a jucătorilor de către o persoană aflată în relaţii de muncă cu organizatorul jocurilor de noroc;
    c) organizării jocurilor de noroc în locuri neprevăzute de condiţiile licenţei eliberate;
    d) necorespunderii locului pentru desfăşurarea jocurilor, indicat în autorizaţia pentru organizarea lor, condiţiilor stabilite de prezenta lege;
    e) neîndeplinirii de către organizatorul jocurilor de noroc a condiţiilor prevăzute la art.14 şi 15 din prezenta lege;
    f) nerespectării în locul pentru desfăşurarea jocurilor a regulilor de joc sau aplicării unor reguli de joc care nu corespund cerinţelor prezentei legi;
    g) admiterii participării la jocurile de noroc (cu excepţia loteriilor şi a jocurilor de abilitate) a persoanelor sub 18 ani.
    Articolul 49. Retragerea licenţei
    (1) Retragerea licenţei se efectuează în conformitate cu Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător.
    (2) La data intrării în vigoare a deciziei privind retragerea licenţei, organizatorul jocurilor de noroc este obligat să închidă locul de joc indicat în licenţă. Cîştigurile căzute anterior se atribuie conform regulilor jocului.”
    7. Articolul 50 se exclude.
    8. Articolul 51 va avea următorul cuprins:
    “Articolul 51. Contestarea deciziei privind respingerea
                           declaraţiei pentru eliberarea licenţei
    (1) Persoana juridică căreia i s-a respins declaraţia pentru eliberarea licenţei are dreptul să atace această decizie în instanţa de contencios administrativ competentă în termenele stabilite de legislaţie.
    (2) Atacarea deciziei nu dă dreptul de a practica genul de activitate în cauză.”
    9. În cuprinsul legii, sintagma “cerere de eliberare a licenţei” se înlocuieşte cu sintagma “declaraţie pentru eliberarea licenţei”.
    Art.V. - Articolul 30 din Legea nr.329-XIV  din  25 martie 1999 cu privire la fondurile nestatale de pensii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.87-89, art.423), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    la alineatul (1), ultima propoziţie se exclude;
    la alineatul (4), cuvintele “legislaţia în vigoare” se înlocuiesc cu cuvîntul “lege”.
    Art.VI. - Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind licenţierea unor genuri de activitate (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.26-28, art.95), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Titlul legii va fi: “Lege privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător”.
    2. Articolele 1-8 vor avea următorul cuprins:
    “Articolul 1.  Destinaţia şi sfera de aplicare a prezentei
                          legi
    (1) Prezenta lege determină cadrul juridic, organizatoric şi economic de reglementare prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, stabileşte genurile de activitate supuse reglementării prin licenţiere şi este orientată spre asigurarea respectării condiţiilor, stabilite prin lege pentru desfăşurarea genurilor de activitate supuse reglementării prin licenţiere.
    (2) Procedura de eliberare, reperfectare, suspendare, reînnoire şi retragere a licenţelor pentru genurile de activitate pe piaţa financiară bancară şi nebancară este prevăzută de legile ce reglementează expres aceste genuri de activitate.
    Articolul 2. Noţiuni principale
    În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni:
    licenţă - act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere;
    solicitant de licenţă - persoană juridică sau fizică, înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova în calitate de întreprindere sau de organizaţie, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi persoană fizică ce poate practica unele genuri de activitate supuse licenţierii în temeiul unor alte acte legislative, care depune la autoritatea de licenţiere declaraţie şi documentele necesare eliberării licenţei;
    titular de licenţă - persoană juridică sau fizică ce a obţinut licenţă;
    condiţii de licenţiere - totalitatea cerinţelor şi condiţiilor stabilite prin legile ce reglementează expres activităţile licenţiate, a căror respectare este obligatorie pentru solicitantul şi titularul de licenţă la desfăşurarea genului respectiv de activitate;
    licenţiere - totalitatea procedurilor de reglementare a activităţii de întreprinzător legate de eliberarea, reperfectarea, suspendarea, reînnoirea şi retragerea licenţelor, eliberarea copiilor şi duplicatelor acestora, ţinerea dosarelor de licenţiere şi a registrelor de licenţe, controlul asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere, adoptarea prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere;
    aprobare tacită - fapt prin care se consideră că licenţa este eliberată, reperfectată dacă autoritatea de licenţiere nu răspunde solicitantului de licenţă la declaraţia pentru eliberarea licenţei, la cererea de reperfectare a licenţei în termenele şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege sau de legile ce reglementează expres activităţile licenţiate;
    registrul licenţelor - totalitatea informaţiilor cu privire la licenţele eliberate, reperfectate, suspendate, reînnoite şi retrase;
    ghişeu unic - procedură prin care autoritatea de licenţiere, în colaborare cu alte autorităţi publice ori instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control, verifică autenticitatea informaţiei prezentate de solicitantul/titularul de licenţă şi/sau remite actele recepţionate autorităţilor de specialitate pentru aprobare, în cazurile în care legislaţia prevede aprobarea lor, în regim on-line, prin intermediul reţelelor electronice la care are acces autoritatea de licenţiere, sau în alt mod stabilit de aceste autorităţi, fără implicarea în acest proces a solicitantului/titularului de licenţă.
    Articolul 3. Principiile de bază ale licenţierii
    Principiile de bază ale licenţierii sînt:
    a) asigurarea egalităţii în drepturi şi a intereselor legitime ale tuturor întreprinderilor, organizaţiilor, persoanelor fizice;
    b) transparenţa actelor necesare iniţierii şi/sau desfăşurării afacerii;
    c) stabilirea unui mod unic de licenţiere pe teritoriul Republicii Moldova;
    d) transparenţa decizională în domeniul licenţierii;
    e) previzibilitatea procesului de licenţiere;
    f) reglementarea materială şi procedurală prin acte legislative a condiţiilor şi procedurilor de licenţiere;
    g) declararea de către solicitantul de licenţă a răspunderii  sale pentru respectarea condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţa;
    h) neimplicarea de către autoritatea de licenţiere a solicitantului/titularului de licenţă în procesul de verificare, aprobare a actelor, stabilite de lege spre recepţionare, verificare sau aprobare, conform principiului ghişeului unic;
    i) aprobarea tacită în cazul depăşirii de către autoritatea de licenţiere a termenului stabilit pentru eliberarea, reperfectarea licenţei şi în lipsa unei comunicări scrise din partea acesteia, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege sau de legile ce reglementează expres activităţile licenţiate;
    j) echitabilitatea (proporţionalitatea) dintre interesele societăţii şi  drepturile întreprinzătorilor la efectuarea controlului asupra respectării condiţiilor de licenţiere, precum şi la suspendarea/retragerea licenţelor.
    Articolul 4. Criteriile de determinare a genurilor de
                        activitate supuse reglementării prin 
                        licenţiere
    La genurile de activitate supuse reglementării prin licenţiere se atribuie genurile de activitate care corespund unuia sau ambelor criterii indicate la lit.a) şi b), coroborate cu criteriul stabilit la lit.c), şi anume:
    a) implicarea utilizării resurselor limitate ale statului;
    b) necesitatea stabilirii condiţiilor şi cerinţelor speciale de activitate, precum şi verificării respectării acestora pe parcursul activităţii, pentru excluderea prejudicierii drepturilor, intereselor legitime şi sănătăţii cetăţenilor, mediului înconjurător şi securităţii statului;
    c) licenţierea nu dublează alte proceduri de reglementare, stabilite de lege pentru alocarea resurselor limitate ale statului şi/sau asigurarea respectării condiţiilor şi cerinţelor speciale pentru excluderea prejudicierii drepturilor, intereselor legitime şi sănătăţii cetăţenilor, mediului înconjurător şi securităţii statului.
    Articolul 5. Politica statului în domeniul reglementării
                       prin licenţiere a activităţii de întreprinzător
    (1) Politica statului în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător este promovată de Ministerul Economiei şi Comerţului.
    (2) În scopul realizării activităţilor atribuite conform prezentei legi în competenţa Ministerului Economiei şi Comerţului, acesta îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) monitorizează modul de implementare a prezentei legi de către autorităţile de licenţiere şi prezintă semestrial rapoarte în acest sens Parlamentului şi Guvernului;
    b) generalizează experienţa din domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, elaborează şi promovează propuneri privind perfecţionarea legislaţiei în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, în conformitate cu principiile stabilite în Legea nr.235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător;
    c) verifică şi avizează rapoartele privind analiza impactului de reglementare a proiectelor de acte normative ce vizează reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, cu consultarea obligatorie a sectorului privat.
    (3) Autorităţile de licenţiere, stabilite în prezenta lege, participă la promovarea politicii statului şi îndeplinesc atribuţiile respective în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător în limitele prevederilor prezentei legi, precum şi ale legilor ce reglementează expres activităţile licenţiate.
    Articolul 6. Autorităţile de licenţiere
    (1) Autorităţile de licenţiere sînt:
    a) Camera de Licenţiere;
    b) Banca Naţională a Moldovei;
    c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
    d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;
    e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;
    f) Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
    (2) Autorităţile de licenţiere reglementează prin licenţiere genurile de activitate conform competenţelor stabilite la art.8.
    Articolul 7. Camera de Licenţiere
    (1) Camera de Licenţiere, denumită în continuare Cameră, este o autoritate a administraţiei publice centrale, are statut de persoană juridică şi dispune de ştampilă cu stema de stat şi cu denumirea sa. Camera îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului aprobat de Guvern.
    (2) În scopul realizării activităţilor atribuite conform prezentei legi în competenţa Camerei, aceasta îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) eliberează, reperfectează, reînnoieşte licenţele, eliberează copii şi duplicate ale acestora, realizează acţiunile prevăzute de lege pentru suspendarea, retragerea, recunoaşterea nevalabilităţii licenţelor;
    b) organizează controlul asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere;
    c) asigură verificarea corespunderii solicitantului condiţiilor de licenţiere;
    d) remite prescripţii privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere;
    e) ţine dosarele de licenţiere şi registrul de licenţiere;
    f) comandă şi păstrează formularele de licenţă;
    g) generalizează experienţa din domeniul de competenţă şi prezintă Guvernului propunerile respective;
    h) prezintă Guvernului dări de seamă anuale privind activitatea sa.
    (3) Deciziile Camerei pot fi contestate în instanţa judecătorească.
    Articolul 8.  Genurile de activitate supuse reglementării
                        prin licenţiere
    (1) Se supun reglementării prin licenţiere următoarele genuri de activitate:
    a) de către Camera de Licenţiere:
    1) activitatea de audit;
    2) activitatea de evaluare a bunurilor imobile şi/sau de efectuare a expertizei mărfurilor;
    3) activitatea burselor de mărfuri;
    4) activitatea în domeniul asigurărilor (reasigurărilor); activitatea de gestionare a activelor fondurilor nestatale de pensii (pînă la 1 octombrie 2008);
    5) activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut (pînă la 1 octombrie 2008);
    6) activitatea cu metale preţioase şi pietre preţioase; funcţionarea caselor de amanet;
    7) activitatea în domeniul jocurilor de noroc: organizarea şi desfăşurarea loteriilor, întreţinerea cazinourilor, exploatarea automatelor de joc cu cîştiguri băneşti, stabilirea mizelor la competiţii sportive;
    8) importul şi comercializarea angro a alcoolului etilic, a băuturilor alcoolice şi a berii importate;
    9) fabricarea şi/sau păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic, a producţiei alcoolice şi a berii;
    10) importul şi comercializarea angro a articolelor din tutun; importul şi prelucrarea industrială a tutunului şi/sau comercializarea angro a tutunului fermentat;
    11) proiectarea plantaţiilor pomicole, bacifere şi viticole; producerea şi/sau comercializarea seminţelor, materialului de înmulţire şi săditor;
    12) producerea, păstrarea şi comercializarea materialului biologic de prăsilă (animale, material seminal, embrioni, ovule, icre şi lavre de peşte, ouă de pasăre şi ouă de viermi de mătase) destinat reproducerii;
    13) activitatea farmaceutică veterinară şi/sau asistenţa veterinară (cu excepţia activităţii desfăşurate de serviciul veterinar de stat);
    14) importul şi/sau comercializarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor;
    15) transportul auto de călători în folos public; transportul auto internaţional de mărfuri;
    16) activitatea de proiectare pentru toate categoriile de construcţii, urbanism, instalaţii şi reţele tehnico-edilitare, reconstrucţii, restaurări;
    17) construcţiile de clădiri şi/sau construcţii inginereşti, instalaţii şi reţele tehnico-edilitare, reconstrucţiile, consolidările, restaurările;
    18) extragerea zăcămintelor minerale şi/sau producerea şi îmbutelierea apelor minerale şi naturale potabile;
    19) lucrările de foraj (cu excepţia prospecţiunilor tehnice în construcţie);
    20) activitatea topogeodezică şi cartografică;
    21) colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea, precum şi exportul resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată;
    22) activitatea legată de importul, exportul, utilizarea, transportul, deservirea şi stocarea surselor de radiaţii ionizante şi a materialelor radioactive (inclusiv a deşeurilor radioactive) şi de efectuare a măsurărilor cîmpurilor de radiaţii ionizante;
    23) importul şi/sau fabricarea, depozitarea, comercializarea angro a substanţelor şi materialelor chimice toxice, articolelor şi produselor chimice de menaj; producerea, importul şi/sau exportul, reexportul substanţelor care distrug stratul de ozon, precum şi al echipamentelor şi produselor ce conţin asemenea substanţe;
    24) confecţionarea şi distrugerea ştampilelor;
    25) activitatea particulară de detectiv sau de pază;
    26) montarea şi/sau reglarea, asistenţa tehnică a sistemelor automate de semnalizare şi de stingere a incendiilor, precum şi de protecţie a clădirilor împotriva fumului şi de înştiinţare în caz de incendiu;
    27) importul şi/sau exportul, comercializarea armamentului şi muniţiilor, repararea armelor organice, sportive şi/sau de vînătoare, de tir, de instrucţie, de decoraţie, de colecţie şi de autoapărare;
    28) importul, depozitarea şi/sau folosirea materialelor explozive (inclusiv a materialelor pirotehnice); efectuarea lucrărilor de dinamitare;
    29) importul, exportul, elaborarea, producerea şi comercializarea mijloacelor criptografice şi tehnice de protecţie a informaţiei, dispozitivelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei; prestarea serviciilor în domeniul protecţiei criptografice şi tehnice a informaţiei (cu excepţia activităţii desfăşurate de autorităţile publice învestite cu acest drept prin lege);
    30) activitatea farmaceutică, inclusiv cu folosirea preparatelor narcotice şi/sau psihotrope, desfăşurată de întreprinderile şi/sau instituţiile farmaceutice; importul şi/sau producerea articolelor de parfumerie şi cosmetică;
    31) fabricarea, comercializarea, asistenţa tehnică, repararea şi verificarea articolelor de tehnică şi optică medicală;
    32) acordarea asistenţei medicale de către instituţiile medico-sanitare private;
    33) activitatea în domeniul geneticii, microbiologiei şi activităţile incluse în clasele III şi IV de risc, desfăşurate cu organisme modificate genetic;
    34) activitatea legată de plasarea în cîmpul muncii a cetăţenilor în ţară şi/sau în străinătate;
    35) activitatea de turism;
    36) activitatea instituţiilor de învăţămînt privat de toate nivelurile, treptele şi formele; învăţămîntul complementar (extraşcolar) şi/sau pentru adulţi, cu excepţia celui finanţat de la bugetul public naţional;
    37) activitatea de depozitare a cerealelor cu eliberarea certificatelor de depozit pentru cereale;
    38) activitatea magazinelor duty-free, inclusiv pentru deservirea corpului diplomatic;
    39) activitatea de broker vamal;
    b) de către Banca Naţională a Moldovei:
    40) activitatea instituţiilor bancare şi unităţilor de schimb valutar;
    c) de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare:
    41) activitatea în domeniul asigurărilor (reasigurărilor); activitatea de gestiune a activelor fondurilor nestatale de pensii (începînd cu 1 octombrie 2008);
    42) activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut (începînd cu 1 octombrie 2008);
    43) activitatea profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare;
    44) activitatea birourilor istoriilor de credit;
    d) de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică:
    45) importul şi comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei, motorinei şi/sau a gazului lichefiat la staţiile de alimentare;
    46) producerea energiei electrice; transportul energiei electrice şi/sau activitatea de dispecerat central; distribuţia energiei electrice; furnizarea energiei electrice la tarife reglementate sau nereglementate;
    47) producerea şi/sau stocarea gazelor naturale; transportul gazelor naturale; distribuţia şi/sau furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate sau nereglementate;
    e) de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei:
    48) utilizarea frecvenţelor sau canalelor radio şi/sau a resurselor de numerotare în scopul furnizării reţelelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice;
    49) furnizarea serviciilor de elaborare, întreţinere şi implementare a produselor program, echipamentelor şi sistemelor informatice de importanţă statală;
    50) furnizarea serviciilor de proiectare, elaborare, implementare a sistemelor şi resurselor informaţionale automatizate de importanţă statală (crearea bazelor de date, exploatarea acestora şi serviciile privind furnizarea informaţiei) şi serviciilor de asigurare a funcţionării acestora;
    f) de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului:
    51) activitatea de emisie pentru difuzarea serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră şi/sau prin orice alte mijloace de telecomunicaţii decît cele radioelectrice terestre.
    (2) Genurile de activitate neindicate la alin.(1) se desfăşoară fără licenţe sau fără alte acte administrative cu efect similar, cu excepţia autorizaţiilor, stabilite expres prin lege, pentru confirmarea unor cerinţe tehnice, norme separate sub un anumit aspect.
    (3) Introducerea reglementării prin licenţiere pentru alte genuri de activitate este posibilă numai prin modificarea şi completarea listei genurilor de activitate supuse reglementării prin licenţiere, stabilite la alin.(1).”
    3. La articolul 9 alineatul (2):
    litera d) va avea următorul cuprins:
    “d) data şi numărul certificatului de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori seria şi numărul buletinului de identitate, IDNP al persoanei fizice;”
    la litera g), cuvintele “acestui organ” se înlocuiesc cu cuvintele “acestei autorităţi”.
    4. Articolele 10-14 vor avea următorul cuprins:
    “Articolul 10.  Documentele necesare pentru obţinerea
                            licenţei
    (1) Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită de acesta sau persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere  respectivă  personal, prin scrisoare  recomandată  sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală) o declaraţie de modelul stabilit de această autoritate, semnată de persoana care depune declaraţia, ce conţine:
    a) denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori numele, prenumele, adresa şi IDNP al persoanei fizice;
    b) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de licenţă intenţionează să obţină licenţă;
    c) asumarea pe propria răspundere de către solicitantul de licenţă a responsabilităţii pentru respectarea condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţă şi pentru veridicitatea documentelor prezentate.
    (2) La declaraţia pentru eliberarea licenţei se anexează:
    a) copia de pe certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei ori de pe buletinul de identitate al persoanei fizice;
    b) documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează activitatea licenţiată pentru care se solicită licenţa. Documentele pot fi însoţite şi de copii pe suport electronic.
    (3) Solicitarea altor documente decît cele prevăzute de prezentul articol se interzice.
    (4) Documentele se depun în original sau în copie. Datele din documentele şi informaţiile depuse se verifică prin procedura ghişeului unic.
    (5) Declaraţia pentru eliberarea licenţei şi documentele anexate la ea se înregistrează conform borderoului, a cărui copie se expediază (se înmînează) solicitantului de licenţă, cu menţiunea privind data înregistrării declaraţiei, autentificată prin semnătura persoanei responsabile a autorităţii de licenţiere.
    (6) Declaraţia pentru eliberarea licenţei nu se înregistrează în cazul în care:
    a) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu are atribuţiile respective;
    b) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerinţelor prezentului articol.
    (7) Despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă este informat în scris în cel mult 3 zile lucrătoare din ziua adresării,
indicîndu-se temeiurile refuzului.
    (8) După înlăturarea cauzelor ce au servit temei pentru refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate depune o nouă declaraţie, care se examinează în modul stabilit.
    Articolul 11. Decizia privind eliberarea licenţei sau
                          privind respingerea declaraţiei pentru 
                          eliberarea licenţei
    (1) Autoritatea de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea licenţei şi documentelor anexate, adoptă decizia privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
    (2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), în cazurile expres stabilite de legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă, poate fi stabilit un termen mai mare pentru adoptarea de către autoritatea de licenţiere a deciziei privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei.
    (3) Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei se comunică solicitantului cel tîrziu în ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.
    (4) Temei pentru respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei este depistarea de către autoritatea de licenţiere a datelor neveridice în documentele prezentate de către solicitantul de licenţă.
    (5) În caz de respingere a declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul poate depune o nouă declaraţie după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru respingerea declaraţiei precedente.
    (6) Licenţa se consideră eliberată dacă autoritatea de licenţiere nu răspunde solicitantului de licenţă în termenele prevăzute de lege. După expirarea termenului cumulativ stabilit pentru înştiinţarea despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, despre respingerea acesteia sau despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, cu condiţia lipsei unei comunicări scrise despre temeiurile refuzului înregistrării şi/sau respingerii declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat licenţa.
    (7) În cazul survenirii situaţiei prevăzute la alin.(6), autoritatea de licenţiere perfectează licenţa în condiţiile art.14 alin.(1).
    (8) Procedura aprobării tacite, prevăzute la alin.(6), se aplică tuturor licenţelor, cu excepţia celor emise de autorităţile de reglementare din sectorul financiar (bancar şi nebancar), în domeniul activităţilor care vizează regimul armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor.
    (9) Răspunsul negativ, dat în termenele prevăzute de lege, nu echivalează cu aprobarea tacită.
    Articolul 12. Sfera de acţiune a licenţei
    (1) Licenţele eliberate de autorităţile de licenţiere indicate în prezenta lege sînt valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova dacă legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă nu prevăd limitări teritoriale.
    (2) Licenţele obţinute în Republica Moldova sînt valabile şi peste hotarele ei în conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    (3) Licenţele eliberate de autorităţile de licenţiere din străinătate sînt valabile şi pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    Articolul 13. Termenul de valabilitate a licenţei
    (1) Pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.1)-3), 6)-39) şi 45), licenţa se eliberează pe un termen de 5 ani, cu excepţiile menţionate la alin.(2) şi (3).
    (2) Pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.7), 8) şi 10), licenţa se eliberează pe un termen de un an.
    (3) Pentru genul de activitate indicat la art.8 alin.(1) pct.9), licenţa se eliberează pe un termen de 3 ani, cu indicarea anuală în conţinutul acesteia a termenului pentru care s-a achitat taxa de licenţă.
    (4) Pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.46) şi 47), licenţa se eliberează pe un termen de 25 de ani.
    (5) Pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.4), 5), 40)-44) şi 48)-51), termenul de valabilitate a licenţei se stabileşte prin legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă.
    Articolul 14. Eliberarea licenţei
    (1) Licenţa se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare, începînd cu ziua primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei. Menţiunea despre data primirii documentului, care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei, se face pe borderoul documentelor primite de la solicitantul de licenţă.
    (2) Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat (înmînat) înştiinţarea despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, nu a prezentat nemotivat documentul ce confirmă achitarea taxei pentru eliberarea acesteia sau nu s-a prezentat pentru a i se elibera licenţa perfectată, autoritatea de licenţiere este în drept să anuleze decizia privind eliberarea licenţei sau să adopte decizia privind recunoaşterea licenţei ca fiind nevalabilă.
    (3) În cazul în care titularul de licenţă intenţionează să desfăşoare genul de activitate indicat în licenţă după expirarea termenului ei de valabilitate, acesta este în drept să solicite prelungirea termenului de valabilitate a licenţei pe termenele prevăzute la art.13, cu achitarea taxei pentru licenţă, stabilite conform legii, pentru perioada ulterioară. În acest caz, pe licenţă se va aplica menţiunea privind prelungirea termenului de valabilitate, cu indicarea termenului nou. Menţiunea privind prelungirea termenului de valabilitate poate fi aplicată pe licenţă pînă la expirarea termenului anterior de valabilitate a licenţei. În acest caz, termenul nou de valabilitate a licenţei va curge din ultima zi calendaristică în care a expirat termenul anterior de valabilitate a acesteia.
    (4) Titularul de licenţă nu este în drept să transmită licenţa sau copia de pe aceasta altei persoane.”
    5. Articolul 15:
    în textul articolului, cuvîntul “Cameră” se înlocuieşte cu cuvintele “autoritate de licenţiere”;
    alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    “(3) Autoritatea de licenţiere, în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de reperfectare a licenţei şi a documentelor anexate la ea, adoptă decizia privind reperfectarea licenţei şi o comunică solicitantului. Licenţa reperfectată se eliberează pe acelaşi formular sau, după caz, pe un formular nou, ţinîndu-se cont de modificările indicate în cerere; totodată se eliberează copiile necesare de pe această licenţă.”
    după alineatul (3) se introduce alineatul (31) cu următorul cuprins:
    “(31) Licenţa se consideră reperfectată dacă autoritatea de licenţiere nu-i comunică solicitantului de licenţă decizia în termenul prevăzut la alin.(3). După expirarea termenului de adoptare a deciziei privind reperfectarea licenţei şi în lipsa unei comunicări în scris privind respingerea cererii de reperfectare a licenţei, se consideră că licenţa a fost reperfectată.”
    6. Articolele 16-22 vor avea următorul cuprins:
    “Articolul 16. Modificarea datelor indicate în
                           documentele anexate la declaraţia
                            pentru eliberarea licenţei
    Titularul de licenţă este obligat să înştiinţeze autoritatea de licenţiere despre toate modificările datelor indicate în documentele anexate la declaraţia pentru eliberarea licenţei. Înştiinţarea se prezintă la autoritatea de licenţiere, în persoană, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală), în termen de 10 zile de la survenirea modificărilor, împreună cu documentele (sau copiile de pe acestea) ce confirmă modificările în cauză.
    Articolul 17. Eliberarea duplicatului licenţei
    (1) Drept temei pentru eliberarea duplicatului licenţei serveşte pierderea sau deteriorarea acesteia.
    (2) În caz de pierdere a licenţei, titularul acesteia este obligat, în decurs de 15 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere, în persoană, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică, o cerere de eliberare a duplicatului licenţei.
    (3) În cazul în care licenţa este deteriorată şi nu poate fi folosită, titularul acesteia depune la autoritatea de licenţiere, împreună cu licenţa deteriorată, o cerere de eliberare a duplicatului acesteia.
    (4) Autoritatea de licenţiere este obligată să elibereze duplicatul licenţei în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a duplicatului licenţei.
    (5) Termenul de valabilitate a duplicatului licenţei nu poate depăşi termenul indicat în licenţa pierdută sau deteriorată.
    (6) În caz de eliberare a duplicatului licenţei, autoritatea de licenţiere adoptă decizia de anulare a licenţei pierdute sau deteriorate, cu introducerea modificărilor respective în registrul licenţelor nu mai tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.
    (7) În perioada de examinare a cererii de eliberare a duplicatului licenţei, titularul acesteia îşi poate desfăşura activitatea pe baza unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere.
    Articolul 18. Taxa pentru licenţă
    (1) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.1)-3), 6)-39) şi 45)-47) este de 2500 lei, cu excepţiile prevăzute la alin.(2)-(4). Taxa pentru eliberarea licenţei pentru unităţile farmaceutice din localităţile rurale este de 1800 lei.
    (2) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.7)-10) şi 45) se achită anual conform anexei la prezenta lege.
    (3) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.9) se achită separat pentru fiecare an de valabilitate a licenţei: la eliberarea licenţei şi la expirarea fiecărui an din data eliberării licenţei - conform taxei anuale stabilite în anexa la prezenta lege. În acelaşi mod se achită şi taxa pentru copia de pe licenţă ce confirmă dreptul filialei sau al altei subdiviziuni separate a titularului de licenţă de a desfăşura activitatea în baza licenţei obţinute.
    (4) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genul de activitate indicat la art.8 alin.(1) pct.37) nu se percepe.
    (5) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.4), 5), 40)-44) şi 48)-51) se stabileşte prin legile care reglementează genul respectiv de activitate licenţiat.
    (6) Taxa pentru reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta se stabileşte în proporţie de 10 la sută din taxa pentru eliberarea acesteia, dar nu mai mult de 450 de lei, iar a duplicatului licenţei - de 450 de lei. Taxa pentru reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta nu se percepe la includerea şi/sau excluderea  unităţilor de transport în/din anexa la licenţă pentru genul de activitate indicat la art.8 alin.(1) pct.15).
    (7) Sumele taxelor pentru eliberarea, reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.1)-3) şi 6)-39) se varsă la bugetul de stat.
    (8) Sumele taxelor pentru eliberarea, reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.4), 5) şi 40)-51) se varsă la bugetul de stat sau la bugetele autorităţilor de licenţiere competente în conformitate cu legile care reglementează genul respectiv de activitate licenţiat.
    Articolul 19. Controlul în domeniul licenţierii
    (1) Autoritatea de licenţiere are obligaţia de a controla respectarea condiţiilor de licenţiere a activităţilor pentru care eliberează licenţe.
    (2) La efectuarea controlului respectării condiţiilor de licenţiere, autoritatea de licenţiere va ţine cont de următoarele principii:
    a) legalitatea şi respectarea competenţei stabilite de lege;
    b) neadmiterea aplicării sancţiunilor care nu sînt stabilite de lege;
    c) tratarea dubiilor, apărute la aplicarea legislaţiei, în favoarea titularului de licenţă;
    d) efectuarea cheltuielilor de control din contul statului;
    e) prescrierea recomandărilor pentru înlăturarea încălcărilor constatate în urma controlului;
    f) dreptul de a ataca acţiunile autorităţii de licenţiere.
    (3) Controalele planificate asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere se efectuează de către autoritatea de licenţiere cel mult o dată în decursul anului calendaristic, cu cooptarea, după caz, a reprezentanţilor instituţiilor cu funcţii de reglementare şi de control, conform competenţei.
    (4) Controalele inopinate se efectuează numai în temeiul unei sesizări scrise din partea instituţiilor cu funcţii de reglementare şi de control privind încălcarea de către titularul de licenţă a condiţiilor de licenţiere sau în scopul de a verifica îndeplinirea prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere.
    (5) Prin derogare de la prevederile alin.(4), în cazurile şi conform procedurilor expres stabilite de legile care reglementează genul respectiv de activitate licenţiat, controalele inopinate ale respectării condiţiilor de licenţiere pot fi efectuate de către autoritatea de licenţiere competentă şi în baza autosesizării sau în temeiul sesizării scrise, depuse conform prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor.
    (6) La efectuarea controlului asupra respectării condiţiilor de licenţiere, titularul de licenţă prezintă informaţia şi documentele relevante scopului controlului şi asigură condiţiile pentru efectuarea acestuia.
    (7) În baza rezultatelor controlului se întocmeşte un act în 2 exemplare, unul dintre care se expediază (înmînează) titularului de licenţă, iar al doilea se păstrează la autoritatea de licenţiere. În caz de dezacord cu rezultatele controlului efectuat, titularul de licenţă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii actului de control, poate prezenta în scris argumentarea dezacordului, anexînd documentele de rigoare.
    (8) În cazul în care se depistează încălcări ale condiţiilor de licenţiere, autoritatea de licenţiere, în termen de 15 zile lucrătoare de la data întocmirii actului de control, emite prescripţia privind lichidarea încălcărilor, cuprinzînd recomandările privind modul de remediere a tuturor deficienţelor identificate, precum şi avertizarea despre posibila suspendare sau retragere a licenţei dacă încălcările depistate nu vor fi lichidate în termenul stabilit.
    (9) Titularul de licenţă, primind prescripţia privind lichidarea încălcărilor condiţiilor de licenţiere, este obligat, în termenul indicat în prescripţie, să prezinte autorităţii de licenţiere informaţia privind lichidarea încălcărilor.
    (10) În caz de depistare a încălcărilor condiţiilor de licenţiere, instituţiile cu funcţii de reglementare şi de control, sînt obligate să sesizeze autoritatea de licenţiere, prezentîndu-i documentele constatatoare. Autoritatea de licenţiere, în baza documentelor prezentate, verifică respectarea condiţiilor de licenţiere şi emite, după caz, în termen de 15 zile lucrătoare, prescripţia privind lichidarea încălcărilor condiţiilor de licenţiere, conform prevederilor alin.(8).
    Articolul 20.  Sistarea temporară şi reluarea valabilităţii
                          licenţei
    (1) Licenţa poate fi sistată temporar în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.
    (2) Drept temei pentru realizarea acţiunilor prevăzute de lege pentru sistarea temporară a licenţei servesc:
    a) cererea titularului de licenţă privind sistarea acesteia;
    b) neachitarea anuală sau trimestrială, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă;
    c) nerespectarea de către titularul de licenţă a termenului de depunere a cererii de eliberare a duplicatului licenţei pierdute sau deteriorate;
    d) desfăşurarea de către filială şi/sau altă subdiviziune separată a titularului de licenţă a activităţii licenţiate fără copia autorizată de pe licenţă, în cazurile cînd obligativitatea obţinerii copiilor autorizate de pe licenţă este stabilită prin lege.
    (3) Decizia privind sistarea temporară a licenţei se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii ei. Termenul de sistare temporară a licenţei nu poate depăşi 2 luni.
    (4) Titularul de licenţă este obligat să înştiinţeze în scris autoritatea de licenţiere despre înlăturarea circumstanţelor care au dus la sistarea temporară a licenţei.
    (5) Decizia privind reluarea valabilităţii licenţei se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii ei.
    (6) Termenul de valabilitate a licenţei nu se prelungeşte pe perioada de sistare temporară a acesteia.
    Articolul 21. Retragerea licenţei
    (1) Licenţa poate fi retrasă în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.
    (2) Drept temei pentru realizarea acţiunilor prevăzute de lege în vederea retragerii licenţei servesc:
    a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia;
    b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă;
    c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii de licenţiere;
    d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei persoane în scopul desfăşurării genului de activitate licenţiat;
    e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au dus la sistarea temporară a  licenţei;
    f) nerespectarea în mod repetat a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere.
    (3) Licenţa se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legile ce reglementează genul de activitate licenţiat.
    (4) Menţiunea referitoare la data şi numărul deciziei privind retragerea licenţei se înscrie în registrul licenţelor nu mai tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.
    (5) În cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie.
    (6) Titularul de licenţă este obligat, în decurs de 10 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei de retragere a licenţei, să depună la autoritatea de licenţiere licenţa retrasă.
    Articolul 22.  Lucrările de secretariat în domeniul
                          licenţierii
    (1) Autoritatea de licenţiere formează un dosar de licenţiere pentru fiecare întreprindere, organizaţie, persoană fizică care a depus declaraţia pentru eliberarea licenţei, iar pe fiecare gen de activitate licenţiat se ţine registrul de evidenţă a declaraţiilor şi a licenţelor eliberate.
    (2) În dosarul de licenţiere se păstrează toate documentele primite de la titularul de licenţă, precum şi copiile de pe deciziile şi prescripţiile autorităţii de licenţiere, ce se referă la acesta.
    (3) Registrul de evidenţă a declaraţiilor şi licenţelor eliberate conţine datele despre solicitantul de licenţă, data primirii documentelor, data şi numărul deciziilor adoptate de autoritatea de licenţiere, data eliberării licenţei şi semnătura persoanei care a primit licenţa.
    (4) Autoritatea de licenţiere formează şi ţine registrul de licenţiere, separat, pentru fiecare gen de activitate licenţiat.
    (5) În registrul de licenţiere se indică:
    a) datele despre titularul de licenţă;
    b) genul de activitate licenţiat;
    c) data şi numărul deciziei privind eliberarea licenţei;
    d) seria, numărul şi data eliberării licenţei;
    e) termenul de valabilitate a licenţei;
    f) informaţia privind reperfectarea licenţei, eliberarea copiilor şi duplicatelor de pe aceasta;
    g) temeiurile, data şi numărul prescripţiei privind înlăturarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere;
    h) temeiurile, data şi numărul deciziei privind sistarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei;
    i) temeiurile, data şi numărul deciziei privind retragerea licenţei;
    j) temeiurile, data şi numărul deciziei privind declararea licenţei ca fiind nevalabilă.
    (6) Informaţia cuprinsă în registrele de licenţiere este transparentă şi accesibilă prin Internet.”
    7. În anexă:
    punctele 1-5 vor avea următoarele denumiri:
    “1. Activitatea în domeniul jocurilor de noroc:”
    “2. Fabricarea şi/sau păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic, a producţiei alcoolice şi a berii:”
    “3. Importul şi comercializarea angro a alcoolului etilic, a băuturilor alcoolice şi a berii importate:”
    “4. Importul şi comercializarea angro a articolelor din tutun; importul şi prelucrarea industrială a tutunului şi/sau comercializarea angro a tutunului fermentat:”
    “5. Importul şi comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei, motorinei şi/sau a gazului lichefiat la staţiile de alimentare:”
    la punctul 5 literele c) şi d), cuvîntul “certificate” se exclude.
    Art.VII. - Articolul 73 din Legea insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.139-140, art.1082), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 
    la alineatul (1), cuvintele “care a obţinut licenţă conform legii şi este” se exclud;
    la alineatul (2), textul “Pentru a obţine licenţă pentru activitatea” se înlocuieşte cu textul “Pentru a putea fi desemnată în calitate”.
    Art.VIII. - Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.36-38, art.210), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 9, alineatul (3) se completează cu literele p) şi q) cu următorul cuprins:
    “p) stabilirea normelor materiale şi procedurale de iniţiere, desfăşurare şi lichidare a afacerii (activităţii de întreprinzător), precum şi de control asupra afacerii;
    q) stabilirea limitelor de reglementare a activităţii de întreprinzător pentru Guvern şi/sau pentru autorităţile administraţiei publice.”
    2. Articolul 20 se completează cu litera e) cu următorul cuprins:
    “e) actul de analiză a impactului de reglementare, în cazul în care actul legislativ reglementează activitatea de întreprinzător. Analiza impactului de reglementare reprezintă argumentarea, în baza evaluării costurilor şi beneficiilor, a necesităţii adoptării actului normativ şi analiza de impact al acestuia asupra activităţii de întreprinzător, inclusiv asigurarea respectării drepturilor şi intereselor întreprinzătorilor şi ale statului.”
    Art.IX. - Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110, art.447), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    la articolul 270,  alineatul (1) se completează cu punctul 4) cu următorul cuprins:
    “4) infracţiunilor săvîrşite de colaboratorii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.”
    Art.X. - Codul de procedură civilă nr.225-XV din 30 mai 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.111-115, art.451), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 29, alineatul (1) se completează în final cu litera f) cu următorul cuprins:
    “f) pricinile privind sistarea temporară a valabilităţii sau retragerea licenţelor/autorizaţiilor ce vizează activitatea de întreprinzător.”
    2. După capitolul XXXIV se introduce capitolul XXXIV1 cu următorul cuprins:
“Capitolul XXXIV1
SISTAREA TEMPORARĂ A VALABILITĂŢII
ŞI RETRAGEREA LICENŢELOR/AUTORIZAŢIILOR
 CE VIZEAZĂ ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR

    Articolul 3431. Depunerea cererii
    (1) Autorităţile administraţiei publice şi instituţiile abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control (în continuare - autorităţile competente) pot cere, în cazurile prevăzute de lege, sistarea temporară a valabilităţii sau, după caz, retragerea licenţelor/autorizaţiilor ce vizează activitatea de întreprinzător, fapt ce are ca efect imposibilitatea continuării acestei activităţi la nivel de întreprindere sau de unitate funcţională autorizată a acesteia.
    (2) În cazurile în care sistarea temporară a valabilităţii sau retragerea, în conformitate cu prevederile legii, a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător a fost dispusă de autoritatea competentă, aceasta este obligată, în decurs de 3 zile lucrătoare, să se adreseze cu o cerere în instanţa de judecată privind sistarea temporară a valabilităţii sau retragerea licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător.
    Articolul 3432. Cuprinsul cererii
    (1) În cererea de sistare temporară a valabilităţii licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător se vor indica probele ce atestă încălcarea de către întreprinzător a condiţiilor de desfăşurare a activităţii prevăzute de lege, probele ce atestă că întreprinzătorului i-au fost notificate toate încălcările constatate, modul de remediere a deficienţelor identificate şi că întreprinzătorul nu a remediat în termenul stabilit aceste deficienţe, precum şi probele ce atestă existenţa altor fapte care, în conformitate cu prevederile legii, servesc drept temei pentru sistarea valabilităţii licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător.
    (2) În cererea de retragere a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător se vor indica probele ce atestă existenţa faptelor care, în conformitate cu prevederile legii, servesc drept temei pentru retragerea licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător.
    Articolul 3433. Examinarea cererii
    Cererea de sistare temporară a valabilităţii sau de retragere a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător se examinează în instanţa de judecată cu participarea întreprinzătorului, a reprezentantului sau avocatului său, a reprezentantului autorităţii competente şi a altor persoane interesate.
    Articolul 3434. Hotărîrea judecătorească
    Instanţa de judecată examinează cererea de sistare temporară a valabilităţii sau de retragere a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia. După ce examinează cererea în fond, instanţa de judecată emite o hotărîre prin care o admite sau o respinge.
    Articolul 3435. Anularea sistării temporare a valabilităţii
                             licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea
                             de întreprinzător
    După remedierea circumstanţelor care au dus la sistarea temporară a valabilităţii licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător, instanţa de judecată care a emis hotărîrea corespunzătoare,  la cererea întreprinzătorului sau a autorităţii competente, intentează un proces şi, în termen de 5 zile lucrătoare, pronunţă o hotărîre prin care anulează sistarea temporară a valabilităţii licenţei/autorizaţiei respective. În temeiul acestei hotărîri, autoritatea competentă emite decizia privind reluarea activităţii de întreprinzător.”
    Art.XI. - Legea nr.317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.208-210, art. 783), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 5, după alineatul (6) se introduce alineatul (61) cu următorul cuprins:
    “(61) Actul normativ ce reglementează activitatea de întreprinzător trebuie să corespundă principiului transparenţei decizionale şi de reglementare. În acest scop, autorităţile administraţiei publice şi instituţiile abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control sînt obligate:
    a) să informeze asupra proiectelor de acte normative şi să asigure implicarea sectorului privat, a societăţii civile şi a persoanelor fizice în elaborarea de acte normative şi în procesul luării deciziilor;
    b) să asigure accesul liber la proiectele de acte normative prin publicarea acestora în mijloacele de informare în masă şi plasarea în pagina web a autorităţii administraţiei publice sau a instituţiei abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control respective.”
    2. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce alineatul (21) cu următorul cuprins:
    “(21) Limitele de reglementare pentru Guvern şi/sau pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control sînt stabilite, pentru fiecare caz aparte, prin legi. Actele normative ale acestor autorităţi nu pot fi invocate în cazul în care nu corespund prevederilor legislaţiei.”
    3. La articolul 37, după litera f) se introduce litera f1) cu următorul cuprins:
    “f1) actul de analiză a impactului de reglementare, în cazul proiectelor de acte normative ce reglementează activitatea de întreprinzător. Analiza impactului de reglementare reprezintă argumentarea, în baza evaluării costurilor şi beneficiilor, a necesităţii adoptării actului normativ şi analiza de impact al acestuia asupra activităţii de întreprinzător, inclusiv asigurarea respectării drepturilor şi intereselor întreprinzătorilor şi ale statului; “
    Art.XII. - Licenţele şi autorizaţiile pentru activităţile de antrepozit vamal, cele ale magazinelor duty-free, inclusiv pentru deservirea corpului diplomatic, cele pentru activitatea de broker vamal, eliberate pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, se consideră valabile pînă la expirarea termenului de valabilitate a acestora.
    Art.XIII. - În termen de 6 luni:
    a) Guvernul:
    - va propune modificări şi completări la actele legislative;
    - va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege şi va asigura ajustarea actelor normative departamentale în concordanţă cu prezenta lege;
    b) autorităţile publice şi instituţiile abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control nesubordonate Guvernului vor aduce actele lor normative în concordanţă cu prezenta lege.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                                      Marian LUPU

    Nr.281-XVI. Chişinău, 14 decembrie 2007.