HGM1157/2008
ID intern unic:  329482
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1157
din  13.10.2008
cu privire la aprobarea Reglementării tehnice
“Măsurile de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”
Publicat : 28.10.2008 în Monitorul Oficial Nr. 193-194     art Nr : 1195     Data intrarii in vigoare : 28.11.2008
    MODIFICAT
    HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19




    În temeiul Legii nr. 420-XVI din 22 decembrie 2006 privind activitatea de reglementare tehnică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.36-38, art.141), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Reglementarea tehnică “Măsurile de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole” (se anexează).
    2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
    [Pct.2 modificat prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19]
    3. Prezenta hotărîre intră în vigoare în termen de o lună din ziua publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PRIM-MINISTRU                                                              Zinaida GRECEANÎI

    Contrasemnează:
    Prim-viceprim-ministru,
    ministrul economiei şi comerţului                                       Igor Dodon
    Ministrul agriculturii şi industriei alimentare                     Anatolie Gorodenco
    Ministrul ecologiei şi resurselor naturale                           Violeta Ivanov

    Nr. 1157. Chişinău, 13 octombrie 2008.

Aprobată
prin Hotarîrea  Guvernului
nr.1157 din 13 octombrie 2008

Reglementare tehnică
“Măsurile de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”
    Reglementarea tehnică “Măsurile de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole” (în continuare - Reglementare tehnică) transpune Directiva Consiliului Comunităţilor Europene din 12 iunie 1986 privind protecţia mediului, în special a solului, atunci cînd se utilizează nămoluri de epurare în agricultură (86/278/CEE), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 181 din 4 iulie 1986, p. 6-12.
I. Domeniul reglementat
    1. Prezenta Reglementare tehnică stabileşte măsuri de prevenire a proceselor de degradare a solului, ce survin natural şi pot fi cauzate de lucrările agricole ce subminează capacitatea solului de a-şi îndeplini funcţiile sale, precum şi cerinţe faţă de utilizatorii de terenuri agricole (în continuare - utilizatori) de a aplica măsuri preventive de ordin organizatoric, agrotehnic, fitoameliorativ şi hidrotehnic, în cazul în care, ca rezultat al folosirii terenurilor, pot apărea degradarea şi impedimente în realizarea funcţiilor naturale ale solului (ambiante, economice, sociale şi culturale).
II. Terminologie
    2. Termenii utilizaţi în prezenta Reglementare tehnică se definesc după cum urmează:
    1) epuizare a solurilor - proces de scădere a conţinutului de elemente nutritive în sol sub nivelul necesităţilor plantelor;
    2) nămoluri - nămoluri reziduale provenite de la staţiile de epurare care tratează apele reziduale menajere urbane şi de la alte staţii de epurare, care tratează apele reziduale cu o compoziţie similară apelor reziduale menajere şi urbane:
    a) nămoluri reziduale de la fosele septice şi de la alte instalaţii similare pentru tratarea apelor reziduale;
    b) nămoluri reziduale provenite de la alte staţii de epurare decît cele menţionate mai sus;
    3) nămoluri tratate - nămolurile tratate printr-un proces biologic, chimic sau termic, prin stocare pe termen lung sau prin orice alt procedeu corespunzător, astfel încît să reducă în mod semnificativ puterea lor de fermentare şi riscurile pentru sănătate şi mediul înconjurător rezultate prin utilizarea lor;
    4) optimizare - activităţi orientate spre asigurarea în soluri a unor parametri şi regimuri care să contribuie la o mai bună funcţionalitate a solului şi, respectiv, o mai bună creştere şi dezvoltare a plantelor agricole;
    5) perioadă optimă de lucrare - perioadă din an caracterizată prin condiţii de umiditate bune şi foarte bune pentru efectuarea lucrărilor agricole fără a afecta însuşirile fizice ale solului şi funcţiile sale;
    6) sistem de lucrări minime - lucrarea solului fără întoarcerea brazdei ce asigură păstrarea resturilor vegetale în proporţie de 15-30% la suprafaţa solului sau încorporarea lor superficială prin lucrările executate, pentru a servi drept mulci, şi executarea lucrărilor solului cu semănatul prin 1 sau cel mult 2 treceri;
    7) substanţă poluantă - substanţă, acumularea căreia, în cantităţi ce depăşesc anumite concentraţii, conduce la inhibarea procesului normal de creştere şi dezvoltare a plantelor şi la dereglarea funcţionalităţii solului în relaţiile cu componentele mediului ambiant;
    8) substanţă amelioratoare sau amendament - substanţă ce se aplică în soluri în scopul îmbunătăţirii însuşirilor acestora;
    9) componenţă granulometrică - însuşirile solului ce rezultă din dimensiunea particulelor sale primare (granulometrice), la care se adaugă unele efecte ale compoziţiei mineralogice;
    10) utilizare a nămolurilor - împrăştierea nămolurilor pe sol sau orice altă aplicare a nămolurilor pe/şi în sol.
III. Măsuri de prevenire şi diminuare a impactului degradării solului
Secţiunea 1
Măsuri de precauţie şi măsuri de prevenire a deteriorării fizice a solului
    3. În scopul evitării şi minimalizării diverselor forme de degradare a solului: eroziune cu apa şi/sau eoliană, reducere a rezervelor de humus şi elemente biofile, compactare şi destructurare, supraumezire, salinizare şi soloneţizare, alunecare şi surpare de teren, poluare fizică, chimică şi biologică, utilizatorii întreprind măsurile de precauţie stipulate în continuare.
    4. Utilizatorii trebuie să aplice următoarele măsuri de prevenire a deteriorării fizice a solurilor:
    1) efectuarea concomitentă a mai multor lucrări (operaţii) în cadrul activităţilor de pregătire a solului şi de întreţinere a culturilor la o singură trecere pentru minimizarea numărului de treceri a tractoarelor;
    2) tocarea şi încorporarea în sol, prin discuire şi arat, a miriştii şi oricăror altor resturi vegetale;
    3) includerea în asolament sau în rotaţia culturilor a ierburilor perene (amelioratoare);
    4) utilizarea maşinilor agricole cu pneuri de presiune joasă şi cu roţi late pentru micşorarea acţiunii de comprimare a solului.
    5) excluderea din asolamente a culturilor care provoacă degradarea fizică a solului;
    6) reducerea pînă la 20% a ponderii culturilor tehnice, iar a rapiţei pînă la 5% în componenţa asolamentelor şi efectuarea sistematică a lucrărilor de redresare a stării fizice a solurilor în cadrul terenurilor ocupate de acestea.
    5. În funcţie de cauzele care provoacă şi intensifică procesele de compactare a solului, utilizatorii trebuie să întreprindă următoarele măsuri generale de prevenire a compactării secundare a solurilor:
    1) execută lucrări în cadrul practicilor agricole, care sînt conforme cu condiţiile pedoclimatice, şi pe durata desfăşurării lor asigură succesiunea culturilor în rotaţie de lungă durată, inclusiv prezenţa unor culturi amelioratoare, precum şi întreprind măsuri, în urma cărora are loc creşterea treptată a conţinutului de humus şi ameliorarea structurii solului;
    2) minimalizează trecerile pe teren ale maşinilor şi tractoarelor şi efectuează mai multe lucrări la o singură trecere prin folosirea agregatelor complexe, precum şi reduc suprafaţa de teren bătătorită prin executarea trecerilor pe aceleaşi urme;
    3) schimbă în fiecare an adîncimea de arătură, în corelare cu tehnologiile diferitelor culturi din asolament şi efectuează periodic (o dată la 4-5 ani) unele lucrări de afînare la adîncimea de 35-40 cm, folosind în acest scop, după caz, pluguri de subsolaj sau cizele, pluguri fără cormană, afînătoare speciale;
    4) respectă valorile maximum admisibile ale presiunii la suprafaţa solului, în funcţie de tipul solului, componenţa granulometrică a acestuia şi perioada de lucrare a solului, după cum sînt specificate în anexa nr. 7.
Secţiunea 2
Măsuri de prevenire a degradării şi de refacere a structurii solului
    6. În scopul prevenirii degradării şi refacerii structurii solului, utilizatorii trebuie să întreprindă următoarele măsuri:
    1) executarea tuturor lucrărilor solului şi practicarea traficului pe teren în perioade optime de lucrare;
    2) practicarea prioritară a sistemului de lucrare minimă a solului, care constă în executarea lucrărilor de arat cu o periodicitate de 4-5 ani şi reducerea presiunilor mecanice asupra solurilor pe parcursul perioadei de vegetaţie;
    3) practicarea unui asolament de culturi variate, cu rotaţii de lungă durată (5-7 ani), care include şi culturi ameliorative (leguminoase şi graminee perene);
    4) aplicarea asolamentelor şi încorporarea anuală a materiei organice proaspete pentru asigurarea unui bilanţ pozitiv al humusului în sol şi intensificarea activităţilor organismelor vii din sol, în special a mezofaunei (rîmelor);
    5) aplicarea substanţelor amelioratoare pentru menţinerea în limite optime (pH 6,2-8,2) a reacţiei solului şi/sau corectarea acesteia şi a componenţei cationilor schimbabili;
    6) utilizarea plugurilor specializate: pluguri cu lăţime de lucru variabilă, pluguri oscilante, pluguri cu brăzdare în trepte;
    7) efectuarea lucrărilor solului la viteze mici de înaintare;
    8) utilizarea pneurilor cu presiune mică, a pneurilor cu lăţime mare, a tractoarelor cu şenile şi a altor tehnici care măresc suprafaţa de contact cu solul;
    9) irigarea cu apă conform cerinţelor privind apa pentru irigare şi după primirea avizului pozitiv de la Serviciul Sanitaro-Epidimiologic de Stat al Republcii Moldova;
    10) excluderea irigării prin aspersiune cu intensitate exclusivă şi  utilizarea irigaţiei localizate;
    11) acoperirea suprafaţei terenurilor irigate prin aspersiune cu resturi vegetale, gunoi de grajd, rumeguş şi alte materiale organice de origine naturală inofensive pentru sol şi mediu;
    12) folosirea substanţelor sintetice amelioratoare de structură.
Secţiunea 3
Măsuri de protecţie antierozională pentru terenurile arabile
    7. Măsurile de protecţie antierozională pentru terenurile arabile includ măsuri de prevenire şi reglare a scurgerilor de suprafaţă şi de reducere a intensităţii eroziunii prin aplicarea unei structuri antierozionale a culturilor şi asolamentelor şi a măsurilor agrotehnice specifice terenurilor în pantă.
    8. Utilizatorii trebuie să întreprindă următoarele măsuri de reglare a scurgerilor de suprafaţă:
    1) afînarea adîncă fără răsturnarea brazdei cu păstrarea la suprafaţă a resturilor vegetale;
    2) practicarea aratului într-o parte cu răsturnarea brazdei în amonte (deal) sau, după caz, în aval (vale);
    3) aplicarea următoarelor măsuri agrotehnice ce favorizează captarea şi înmagazinarea apei în sol:
    a) fisurarea solului la adîncimea de 12-15 cm în mijlocul fiecărui spaţiu dintre rînduri;
    b) brăzdarea întreruptă a solului la fiecare al doilea spaţiu dintre rînduri;
    c) muşuroirea rîndurilor în cadrul ultimei lucrări (în timp) a solului în spaţiile dintre rînduri.
    9. În locul plugurilor reversibile, utilizatorii pot practica aratul în lături (părţi) care se execută pe ambele laturi ale fiecărei parcele.
    10. Toate măsurile stipulate la punctul 8 subpunctul 3) se execută strict pe curbele de nivel.
    11. Utilizatorii trebuie să întreprindă următoarele măsuri de prevenire a formării scurgerilor de suprafaţă:
    1) elaborarea schemelor de repartizare a terenurilor arabile pe versanţi, a plantaţiilor pomicole şi viticole, cu luarea obligatorie în considerare a condiţiilor geomorfologice, pedoclimatice şi riscului erozional;
    2) stabilirea numărului de sole şi parcele de lucru, a configuraţiei şi mărimii acestora pe fiecare versant în conformitate cu înclinarea, forma şi dimensiunile versantului şi orientarea solelor pe direcţia generală a curbelor de nivel;
    3) stabilirea unei reţele optime de căi de deplasare şi drumuri tehnologice şi dimensionarea şi amplasarea lor corectă pe versanţi:
    a) drumuri de exploatare, amplasate pe linia generală a curbelor de nivel;
    b) drumuri de legătură deal-vale cu tronsoane oblice, panta tronsoanelor 2-3° înclinate în sens invers pantei terenului;
    c) drumuri secundare;
    d) zone de întoarcere;
    4) efectuarea următoarelor lucrări de optimizare a gradului de compactare a solului:
    a) afînarea adîncă cu scopul fărîmiţării orizontului subarabil (talpa plugului);
    b) excluderea tasării terenurilor şi/sau formării de benzi tasate în cadrul acestora;
    c) excluderea afînării excesive a solurilor din cadrul terenurilor în pantă;
    5) efectuarea tratamentelor chimice şi a lucrărilor curente cu maşinile agricole numai după răsărirea plantelor. Dacă managementul de cultivare a culturii respective impune tratarea chimică şi lucrări curente ale acestora pînă la răsărirea plantelor, în spatele maşinilor agricole se anexează un sistem de afînare superficială, care reduce compactarea şi formarea de urme ale maşinilor;
    6) semănatul terenurilor în pantă pe direcţia curbelor de nivel cu norme de semănat cu 10-20% mai mari decît cele recomandate pentru terenurile netede. Lucrările ulterioare de întreţinere a terenurilor se fac strict pe curbele de nivel;
    7) construcţia digurilor în amonte şi a micilor diguleţe, amenajarea diverselor obstacole (gărduleţe, plase etc.) de-a lungul curbelor de nivel pentru reducerea scurgerilor;
    8) crearea de benzi înierbate cu specii bine protectoare de suprafaţă. Lăţimea benzilor înierbate este de pînă la 2-6 m;
    9) întreprinderea măsurilor pentru reducerea forţei vii a torenţilor: nivelări-modelări ale suprafeţei, canale de nivel, căderi în trepte (praguri, baraje, consolidări, debuşee înierbate etc.);
    10) terenurile în pantă nu se menţin ca “ogoare negre” sau curăţate de resturi vegetale şi lucrările nu se efectuează de-a lungul pantei în direcţia deal-vale;
    11) evacuarea dirijată a surplusului de apă de pe versanţi prin amenajarea unei reţele de canale pentru captarea şi evacuarea surplusului de apă de pe versanţi şi prevenirea eroziunii în adîncime.
    12. Pe terenurile arabile în pantă, culturile agricole trebuie să fie cultivate în combinaţii capabile să asigure păstrarea solului fertil cu admiterea pierderilor de sol ce nu depăşesc 5-6 t/ha şi se aplică:
    1) pentru versanţii cu înclinare de pînă la 2°:
    a) prăşitoare - 60%; cereale păioase - 20%; leguminoase - 15%; culturi furajere - 5%;
    b) cereale păioase - 50%; culturi prăşitoare - 50%;
    c) culturi prăşitoare - 50%; alte - 50%, cereale păioase şi leguminoase anuale amplasate în fîşii cu lăţimea maximă de 200 m;
    2) pentru terenurile cu înclinare de 2-5° se aplică sistemul de culturi în fîşii cu lăţimea de 100-150 m, care includ 50% prăşitoare, 25% - cereale păioase, 5% - ierburi perene; 20% - culturi leguminoase şi furajere;
    3) pentru terenurile cu înclinare de 5-8° se aplică 30% culturi prăşitoare, 40% cereale păioase, 20% culturi leguminoase şi furajere, 10% ierburi perene. Culturile se cultivă în fîşii cu lăţimea de pînă la 100 m şi benzi-tampon înierbate cu lăţimea de 4-5 m.
    13. Pantele cu înclinare de peste 8° nu trebuie incluse în categoria terenurilor arabile, aceste pante se folosesc pentru plantaţii multianuale (pomicole şi viticole) şi păşuni.
    14. În cadrul terenurilor în pantă cu soluri preponderent nisipoase, nisipo-lutoase şi luto-nisipoase în componenţa asolamentelor se măreşte cota culturilor protectoare cu 20-30%.
    15. Plantele protectoare semănate toamna devreme în culturi ascunse sau plante ca secara, muştarul ş. a., se încorporează în sol primăvara înainte de semănat printr-o arătură superficială, în scopul asigurării reducerii eroziunii prin apă.
    16. Pe terenurile situate în pantă, unde nu este posibilă semănarea permanentă cu specii de ierburi (înierbarea), se practică culturi în fîşii alternante de plante protectoare şi benzi înierbate pe lungimea curbelor de nivel. Pentru consolidarea şi protecţia terenurilor se amenajează valuri de pămînt, agroterase, banchete netede sau garduri de niveluri.
Secţiunea 4
Măsuri de prevenire a eroziunii solului în cadrul plantaţiilor multianuale
    17. Utilizatorii trebuie să aplice următoarele măsuri de prevenire şi combatere a eroziunii solului în cadrul plantaţiilor viticole:
    1) orientarea rîndurilor de vie pe curbele de nivel şi executarea în aceeaşi direcţie a lucrărilor agrotehnice de întreţinere;
    2) executarea de biloane de pămînt cu pantă lină şi uniformă pentru reţinerea apei pe versanţi;
    3) crearea de biloane înclinate pentru dispersarea şi evacuarea apei;
    4) crearea de benzi înierbate pe versanţi cu pante uniforme;
    5) crearea canalelor de coastă pe curbe de nivel sau înclinate, cu dispersoare naturale sau artificiale de evacuare a apelor, în funcţie de pantă şi tipul solului;
    6) plantarea benzilor de arbuşti fructiferi pe pantele din amonte ale drumurilor orientate pe curbele de nivel;
    7) microterasarea spaţiilor dintre rînduri prin lucrări permanente în aval.
    18. În scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului în livezi trebuie să se aplice:
    1) orientarea rîndurilor de pomi pe curbele de nivel şi executarea arăturilor în această direcţie;
    2) în plantaţiile tinere între rîndurile de pomi se intercalează culturi de plante bune şi foarte bune protectoare;
    3) executarea de benzi înierbate pe versanţi;
    4) semănarea întregii suprafeţe cu specii de ierburi (înierbare), cu lucrarea solului numai în jurul pomilor;
    5) crearea de canale de coastă pentru evacuarea apelor de pe pante peste 10° în regiunile umede;
    6) crearea manuală sau mecanică a teraselor continue cu platformă orizontală;
    7) în cazul terenurilor cu soluri grele şi pante de peste 15°, precum şi cele înclinate uşor sau mijlociu, se creează terase individuale orizontale.
Secţiunea 5
Măsuri de prevenire a eroziunii eoliene
    19. Pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene trebuie să se aplice următoarele măsuri:
    1) amenajarea perdelelor forestiere de protecţie prin plantarea de arbori cultivaţi în rînduri sau garduri vii. Distanţa dintre perdeaua de protecţie şi terenul protejat este maximum de 20 de ori mai mare decît înălţimea perdelei de protecţie;
    2) folosirea, ca plante protectoare, în special pentru perioada de iarnă, a culturilor cerealiere de toamnă, cum sînt: grîul, secara, orzul, iar dintre culturile tehnice - muştarul;
    3) practicarea de culturi de toamnă de protecţie, care primăvara sînt încorporate în sol printr-o lucrare superficială înainte de semănatul culturii de primăvară;
    4) mulcirea suprafeţei solului cu mulci vegetal în cantitate de 5-15 t/ha;
    5) păstrarea miriştii pînă la semănatul culturii următoare şi practicarea sistemului fără lucrare sau semănat direct, în special în cazul culturilor de primăvară.
Secţiunea 6
Măsuri de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren
    20. Pentru prevenirea şi combaterea alunecărilor de teren trebuie să se aplice următoarele măsuri:
    1) preventive de menţinere a condiţiilor existente ce favorizează stabilitatea versantului:
    a)  nu se admite amplasarea construcţiilor pe terenuri cu risc mare de alunecare;
    b) nu se admite defrişarea terenurilor sau îndepărtarea stratului vegetal de pe terenurile cu risc de alunecare;
    c) nu se admite practicarea lucrărilor ce supraîncarcă versantul (de accentuare a pantei taluzurilor, de decopertare a unor straturi de pămînt în zona terenurilor alunecătoare etc.);
    d) se limitează circulaţia tehnicii grele ce produce trepidaţii periculoase pentru stabilitatea versantului;
    ) hidrologice de captare, drenare şi evacuare dirijată a apei în exces (subterană şi de suprafaţă);
    3) de consolidare a terenurilor alunecătoare prin procedee fizice (compactare), chimice (injectarea unor lianţi în structura pămîntului) şi biologice cu ajutorul vegetaţiei ierboase şi a plantaţiilor silvice;
    4) de consolidare mecanică şi sprijinire a versantului, care au menirea de a spori stabilitatea masivelor: ancorare, armare, ziduri de sprijin etc.
    21. Pentru fiecare alunecare se delimitează două zone principale unde trebuie să se aplice următoarele lucrări specifice:
    1) în zona de influenţă, situată în amonte de fronturile de desprindere, de pe care se colectează apele ce se scurg la suprafaţa terenului sau se infiltrează în corpul alunecării:
    a) astuparea crăpăturilor cu material pămîntos impermeabil, bine compactat;
    b) se construiesc canale impermeabile pentru interceptarea şi evacuarea dirijată a apelor de suprafaţă;
    c) se construiesc canale adînci sau drenaj pentru captarea şi evacuarea apelor de infiltraţie.
    2) în zona de alunecare propriu-zisă:
    a) drenarea adîncă sau superficială a zonelor cu exces de umiditate;
    b) nivelarea terenului pentru înlăturarea condiţiilor de stagnare a apei în depresiuni;
    c) construirea de ziduri de sprijin, contrabanchete din pămînt compactat sau din piatră, ancoraje din piloni de lemn sau de beton armat etc.
    22. Pentru valorificarea terenurilor afectate de alunecări se cultivă tipuri de vegetaţie adaptate la condiţiile existente pe alunecări şi care au o producţie înaltă şi asigură o bună protecţie la consolidarea terenului şi îl protejează împotriva eroziunii de suprafaţă şi de adîncime.
    23. Cultivarea vegetaţiei începe odată cu executarea lucrărilor de consolidare şi stabilizare a versantului.
    24. Pentru terenurile pentru care lucrările de amenajare nu sînt eficiente, se realizează împădurirea lor prin plantarea diferenţiată a speciilor de arbori:
    1) salcîmul - în cazul terenurilor puternic erodate cu soluri cu compoziţia granulometrică medie;
    2) stejarul şi gorunul - în cazul terenurilor cu masa alunecată în bloc şi a celor cu masivul alunecător moderat fragmentat;
    3) salcia şi plopul - pe terenurile alunecate cu umiditate ridicată şi textura solului mijlocie uşoară (nisipo-lutoasă şi lutoasă);
    4) sălcioara şi cătina albă - pe terenurile puternic fragmentate cu predominarea orizonturilor inferioare, bogate în carbonat de calciu, la suprafaţa terenului,.
Secţiunea 7
Măsuri de prevenire a formării excesului de umiditate,
salinizării şi soloneţizării secundare

    25. Măsurile de prevenire a formării excesului de umiditate, salinizării şi soloneţizării secundare se execută în teritoriile amenajate pentru irigaţie, teritoriile cu risc de inundaţie, iar în anii ploioşi  şi în celelalte teritorii.
    26. Pentru prevenirea excesului de apă şi a salinizării şi soloneţizării secundare trebuie să se practice:
    1) asigurarea unui asolament de culturi cu plante amelioratoare pentru refacerea stării fizice, cumulativ cu toate celelalte măsuri de prevenire a deteriorării fizice a solului stipulate în prezenta Reglementare tehnică;
    2) irigarea solului cu norme şi debite de udare strict stabilite, în funcţie de caracteristicile solului şi pentru neadmiterea infiltraţiei de apă în adîncime sau stagnării apei la suprafaţa solului;
    3) reducerea necesităţilor pentru irigare prin optimizarea regimului de umiditate a solului şi diminuarea evaporării fizice prin mulcirea suprafeţei solului şi prin amplasarea culturilor în funcţie de resursele disponibile de apă în sol;
    4) excluderea lucrărilor de irigare pe terenurile cu risc de formare a excesului de umiditate şi salinizare;
    5) excluderea compactării de suprafaţă care poate cauza stagnarea apei;
    6) adaptarea unei metode de irigare potrivită cu solul şi topografia terenului, cu cantitatea şi calitatea apei disponibile, cu exigenţele culturii şi condiţiile climatice din zonă;
    7) asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea unui sistem radicular adînc bine dezvoltat, capabil să exploreze un strat gros de sol şi să utilizeze intens apa. Momentul irigării să fie ales astfel încît cultura să sufere un uşor deficit de apă;
    8) aplicarea irigării cît mai uniform posibilă şi nivelarea terenurilor pentru o distribuire uniformă a apei pe suprafaţa solurilor;
    9) utilizarea  apei de irigaţie cu compoziţie chimică favorabilă;
    10) aplicarea unui surplus de apă de irigaţie (cerinţă de spălare) periodic pentru prevenirea acumulării sărurilor solubile în stratul superior din solul irigat şi a unei doze mici (2 - 3 t/ha) de ghips pentru prevenirea soloneţizării secundare a solului;
    11) crearea şanţurilor temporare de evacuare a surplusului de apă din perioadele ploioase.
    27. Pe lunci şi rîuri, canalele de desecare se curăţă obligatoriu de vegetaţie pentru a se menţine în stare bună de funcţionare, în special, unde există risc de inundare în perioada viiturilor.
Secţiunea 8
Măsuri de prevenire a epuizării solurilor
    28. Utilizatorii trebuie să întreprindă următoarele măsuri de prevenire a epuizării solurilor:
    1) se respectă asolamentele, se implementează un sistem optim de fertilizare şi lucrare a solului, se asigură protecţia plantelor de buruieni, boli şi dăunători pentru asigurarea unor cantităţi optime a elementelor nutritive în sol;
    2) îngrăşămintele minerale şi organice se administrează în termene şi proporţii optime în funcţie de necesităţile plantelor culturilor agricole, de indicii agrochimici ai solului, de cultura premergătoare şi de condiţiile agrometeorologice;
    3) se asigură reproducerea fertilităţii solului prin optimizarea asolamentului, în asolament se includ culturi amelioratoare, se administrează materie organică proaspătă şi se optimizează însuşirile şi regimurile fizice ale solurilor, se ameliorează şi se remediază terenurile degradate;
    4) pentru terenurile cu rapiţă şi alte culturi tehnice sînt obligatorii cultivarea leguminoaselor, ierburilor perene, măsuri de fertilizare organică şi minerală orientate pe reproducerea lărgită a fertilităţii solului;
    5) se cultivă plante leguminoase şi ierburi perene în asolamentele de cîmp pentru acumularea azotului biologic în sol. Se exclude arderea paielor şi miriştii, acestea se încorporează în sol ca sursă de materie organică. Cota optimă a culturilor leguminoase şi ierburilor perene în asolamente trebuie să constituie nu mai puţin de 30% din suprafaţa culturilor tehnice (dintre care rapiţă pînă la 5%).
    6) periodic (o dată în 6-8 ani) se evaluează capacitatea bioproductivă a solului, se elaborează şi se implementează planuri de măsuri cu durată medie şi lungă pentru prevenirea epuizării solurilor.
Secţiunea 9
Măsuri de prevenire a poluării solurilor
    29. Pentru prevenirea poluării solului trebuie să se respecte următoarele măsuri:
    1) prevenirea poluării prin adaptarea proceselor şi fluxurilor tehnologice, astfel încît să se stopeze difuzarea de substanţe poluante;
    2) mijloacele biologice se utilizează prioritar în activităţile de protecţie a plantelor;
    3) buruienile se distrug pe cale mecanică, iar impactul dăunătorilor se reduce prin respectarea tehnologiilor agricole specifice fiecărei culturi;
    4) se reduce necesarul mijloacelor de uz fitosanitar prin respectarea asolamentelor;
    5) în asolament se includ speciile de culturi care extrag poluanţii;
    6) se diminuează impactul poluanţilor prin refacerea terenurilor degradate prin cariere;
    7) se exclude stocarea substanţelor cu impact poluant în depozite deschise, precum şi amenajarea de depozite şi staţii de pregătire a soluţiilor de substanţe de uz fitosanitar şi de încărcare a fertilizanţilor în cadrul unor terenuri cu risc de alunecare, eroziune, inundaţie şi nivel sporit al apelor freatice;
    8) în cazul unităţilor economice cu risc de poluare cu metale grele sau cu alte substanţe periculoase pentru sol, inclusiv cu scurgeri lichide, se instituie obligatoriu monitoringul calităţii solului;
    9) se minimalizează riscul inundaţiilor cu ape acumulate din areale cu concentraţii sporite de poluanţi prin recepţionarea şi evacuarea dirijată a acestora;
    10) se exclude acoperirea (copertarea) solurilor cu materiale provenite din eroziunea cu apă în cazul în care acest material este slab humifer sau poluat;
    11) nu se aplică ca fertilizanţi materiale îmbogăţite în poluanţi, iar pentru irigare nu se folosesc apele poluate;
    12) pentru protecţia plantelor se aplică substanţe de uz fitosanitar cu eficacitate biologică maximă, dar cu impact minim asupra mediului înconjurător;
    13) în cadrul asolamentelor care includ rapiţă periodic se vor efectua lucrări de afînare adîncă fără întoarcerea brazdei în scopul evitării stării de alelopatie a solului.
Secţiunea 10
Măsuri de atenuare a secetei pedologice
    30. Utilizatorii trebuie să întreprindă următoarele măsuri de atenuare a secetei pedologice:
    1) sortimentul de culturi se conformează condiţiilor de asigurare cu apă, pentru a satisface cerinţele economice în produsele de bază (cereale, leguminoase, oleaginoase, plante furajere, legume etc.). În condiţii de secetă se promovează culturi alternative cu toleranţă mai mare la deficitul de apă ca:
    a) sorg sau orz de toamnă ca înlocuitori ai porumbului;
    b) mazărea ca alternativă a culturii de soia;
    c) iarba-de-Sudan şi culturi perene (lucerna şi gramineele perene);
    d) porumbul, soia, fasolea, sfecla de zahăr, legumele se cultivă cu precădere în condiţii de irigare;
    2) se utilizează rotaţii ale culturilor şi asolamentelor care contribuie la acumularea şi conservarea apei în sol, la ameliorarea însuşirilor fizice, chimice şi biologice, precum şi la reducerea pericolului înmulţirii agenţilor patogeni, dăunătorilor şi a buruienilor;
    3) se utilizează sistemul de lucrare minimă a solului şi de alternare a lucrărilor ce menţin resturile vegetale la suprafaţa terenului pentru acumularea şi conservarea apei în sol şi reducerea eroziunii prin apă şi vînt;
    4) la suprafaţă, imediat după semănat, solul se acoperă cu mulci vegetal în cantitate de 5-15 t/ha, pentru a se reduce evaporarea.
    31. În plantaţiile multianuale se acoperă cu mulci spaţiul din apropierea pomilor/butucilor.
    Solul trebuie să se fertilizeze prin aplicarea prioritară a gunoiului de grajd, resturilor vegetale compostate, îngrăşămintelor verzi şi culturilor leguminoase anuale şi perene, precum şi prin aplicarea unor cantităţi minime necesare de îngrăşăminte chimice.
    Metodele culturale (densitatea plantelor, distanţa dintre rînduri, perioada de semănat, prăşitul, efectuarea tratamentelor pentru protecţia culturilor) se adaptează la rezerva de apă din sol, prognoza precipitaţiilor şi asigurarea apei prin irigare.
Secţiunea 11
Măsuri de protecţie a solului în condiţii de utilizare a nămolurilor
în agricultură, în special a celor de la staţiile de epurare

    32. Nămolurile pot fi utilizate în agricultură numai în conformitate cu prezenta Reglementare.
    33. Nămolurile definite la punctul 2 pot fi utilizate în agricultură în calitate de fertilizanţi după eliberarea avizelor de către Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat în baza expertizelor toxico-igienice şi sanitaro-chimice a formelor preparative a nămolurilor de epurare.
    34. Valorile pentru concentraţiile de metale grele în solurile pe care se aplică nămoluri, concentraţiile de metale grele din nămoluri şi cantităţile maxime anuale ale metalelor grele care pot fi introduse în sol cu destinaţie agricolă sînt prezentate în anexele nr.1, nr.2 şi nr.3.
    35. Nămolurile trebuie să corespundă normelor igienice şi se utilizează astfel încît acumularea de metale grele în sol să nu ducă la o depăşire a valorilor-limită menţionate în anexa nr. 1 la prezenta Reglementare tehnică. În acest scop, se aplică una din următoarele proceduri:
    1) se stabilesc cantităţile maxime de nămoluri exprimate în tone de materie uscată, care poate fi aplicată pe sol pe unitatea de suprafaţă şi pe an, respectîndu-se în acelaşi timp valorile-limită pentru concentraţia de metale grele în nămoluri, care se stabileşte în conformitate cu anexa nr. 2 la prezenta Reglementare tehnică.
    2) se asigură respectarea valorilor-limită pentru cantităţile de metale introduse în sol pe unitatea de suprafaţă şi pe unitatea de timp, prezentate în anexa nr. 3 la prezenta Reglementare tehnică.
    36. Nămolurile trebuie să fie tratate înainte de a fi utilizate în agricultură.
    37. Se interzice utilizarea de nămoluri sau furnizarea de nămoluri în vederea utilizării lor:
    1) pe păşuni sau pe culturi furajere cu minimum trei săptămîni pînă la începutul păşunatului şi recoltării culturilor furajere.
    2) pe terenurile cultivate cu legume şi fructe în timpul perioadei de vegetaţie, cu excepţia culturilor de pomi fructiferi;
    3) pe solurile destinate culturilor de legume şi fructe, pentru o perioadă de 10 luni înaintea recoltării şi în timpul recoltării;
    4) nămolurile ce conţin substanţe în cantităţi ce posedă acţiune cancerigenă şi mutagenă, nu sînt admise spre utilizare.
    38. La utilizarea nămolurilor utilizatorii trebuie să ţină cont de necesităţile nutriţionale ale plantelor şi să nu admită posibilitatea alterării calităţii solurilor şi a apelor de suprafaţă şi subterane.
    39. Nămolurile şi solurile pe care acestea sînt utilizate trebuie analizate după cum se menţionează în anexele nr. 4 şi 5 la prezenta Reglementare tehnică.
    Metodele de referinţă de prelevare de probe şi analiză sînt specificate în anexa nr. 6 la prezenta Reglementare tehnică.
IV. Obligaţiile utilizatorilor de terenuri
    40. Pentru evaluarea eficienţei măsurilor stipulate la punctul 3 al prezentei Reglementări tehnice şi monitorizarea lor, periodic (o dată la 6-8 ani) utilizatorii solicită instituţiilor specializate efectuarea lucrărilor de evaluare complexă a solurilor.
    41. Utilizatorii sînt obligaţi să anunţe autorităţile de resort (agenţiile raionale de protecţie a mediului şi autorităţile administraţiei publice locale) în cazul accidentelor cu impact poluant şi să solicite activităţi în scopul identificării substanţelor poluatoare, nivelului de poluare şi elaborării măsurilor de remediere a terenurilor poluate.
    42. În scopul monitorizării stării toxice a solurilor, utilizatorii solicită instituţiilor specializate evaluarea periodică a acestora, după cum urmează:
    1) o dată la 5-7 ani - în cazul unor riscuri sporite după cum este menţionat în Cartea istoriei cîmpului;
    2) o dată la 10-15 ani - în cazul unor riscuri moderate;
    3) o dată la 15-25 de ani - în cazul unor riscuri reduse.
    43. Utilizatorii respectă valorile-limită pentru cantităţile de metale introduse în sol pe unitatea de suprafaţă şi pe unitatea de timp, prezentate în anexa nr. 3 la prezenta Reglementare tehnică.
    44. Utilizatorii sînt obligaţi să se asigure că nămolurile care urmează a fi utilizate pe soluri au fost tratate.
    45. În cazul utilizării nămolurilor, utilizatorii asigură analiza solului după cum este menţionat în anexa nr. 5 la prezenta Reglementare tehnică.
    46. Utilizatorii de nămoluri pentru fertilizare ţin la zi registre care să conţină informaţii despre:
    1) cantităţile de nămoluri, achiziţionate şi cele consumate;
    2) compoziţia şi caracteristicile nămolurilor faţă de parametrii specificaţi în anexa nr. 4 la prezenta Reglementare tehnică.
    3) tratamentele cărora au fost supuse nămolurile;
    4) numele şi adresele furnizorilor de nămoluri şi locul de utilizare a lor.
    Informaţiile privind metodele de tratament şi rezultatele analizelor nămolurilor sînt comunicate la cererea autorităţilor competente.

Anexa nr. 1
 la Reglementarea tehnică “Măsurile
de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”
 
 

Valorile-limită pentru concentraţiile de metale grele în sol

(forme totale, mg/kg de materie uscată într-o probă reprezentativă

de sol cu pH de la 6 la 7)
 
            Parametrii
Valori-limită
Cadmiu
3
Cupru
140
Nichel
75
Plumb
300
Zinc
300
Mercur
1,5
Crom
-

Anexa nr. 2
 la Reglementarea tehnică “Măsurile
de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”

Valorile-limită pentru concentraţiile de metale grele din nămolurile

destinate utilizării în agricultură (forme totale, mg/kg de materie uscată)

 
Parametrii
Valori-limită
Cadmiu
40
Cupru
1750
Nichel
400
Plumb
1200
Zinc
4000
Mercur
25
Crom
-
 
Anexa nr. 3
 la Reglementarea tehnică “Măsurile
de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”

Valorile-limită pentru concentraţiile de metale grele care

pot fi introduse anual în terenurile agricole pe baza unei medii

de 10 ani (forme totale, mg/kg/an)
 
Parametrii
Valori-limită
Cadmiu
0,15
Cupru
12
Nichel
3
Plumb
15
Zinc
30
Mercur
0,1
Crom
-

Anexa nr. 4
 la Reglementarea tehnică “Măsurile
de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”

Analiza nămolurilor
    1. Nămolurile trebuie analizate cel puţin o dată în şase luni. Dacă apar modificări în caracteristicile apei reziduale epurate, frecvenţa analizelor trebuie să fie mărită. Dacă rezultatele analizelor nu variază în mod semnificativ în decursul unui an întreg, nămolurile trebuie să fie analizate cel puţin o dată la 12 luni.
    2. Nămolurile trebuie să respecte prevederile SanPIN nr. 3210-85 “Охрана почвы”.
    3. Analiza nămolurilor trebuie să includă următorii parametri:
    materie uscată, materie organică;
    pH;
    azot total,  fosfor şi potasiu (forme mobile);
    cadmiu, cupru, nichel, plumb, zinc, mercur, crom (forme totale).
Anexa nr. 5
 la Reglementarea tehnică “Măsurile
de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”

Analiza solului
    1. Ori de cîte ori se utilizează nămoluri care provin de la staţiile de epurare, utilizatorii trebuie să se asigure ca conţinutul de metale grele din sol să nu depăşească valorile-limită stabilite în conformitate cu anexa nr. 1 la prezenta Reglementare tehnică.
    2. Analiza trebuie să includă următorii parametri:
    pH;
    cadmiu, cupru, nichel, plumb, zinc, mercur, crom;
    conţinutul de nitraţi. Trebuie să se respecte concentraţia admisibilă de 130 mg/kg;
    analiza la prezenţa ouălor viabile de helminţi. 
    3. Analiza conţinutului de nitraţi şi a prezenţei ouălor viabile de helminţi se efectuează anual la începutul perioadei de vegetaţie. Analiza conţinutului total de metale grele se sincronizează cu perioadele de administrare a nămolurilor şi se efectuează nu mai rar decît o dată la 5 ani.

Anexa nr. 6
 la Reglementarea tehnică “Măsurile
de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”

Metode de prelevare de probe pentru analize
1. Prelevare de probe de sol.
    Probele reprezentative de sol pentru analiză trebuie să fie constituite prin amestecarea a 25 de probe individuale recoltate din cadrul unor parcele elementare, suprafaţa cărora se stabileşte în funcţie de condiţiile geomorfologice, structura învelişului de sol şi modul de utilizare a terenurilor. Adîncimea de recoltare a probelor alcătuieşte 0-30 cm în cazul culturilor anuale şi 0-30, 30-60 cm în cazul culturilor multianuale.
    2. Prelevări de probe de nămol.
    Nămolurile trebuie prelevate după tratare, însă înainte de a fi administrate în sol.
    3. Metode de analiză.
    Analiza metalelor grele trebuie să fie efectuată în urma mineralizării cu acid puternic (HCl). Metoda de referinţă de analiză trebuie să fie cea a spectrofotometriei cu absorbţie atomică, iar limita de detecţie pentru fiecare metal nu trebuie să fie mai mare de 10% din valoarea-limită adecvată.

Anexa nr. 7
 la Reglementarea tehnică “Măsurile
de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”
   

Valorile maxim admisibile ale presiunii la suprafaţa solului în funcţie

de tipul de sol, componenţa granulometrică şi perioada de lucrare
 
Solurile
Compoziţia granulome-trică
Valorile maxim admisibile (kPa). Lunile anului
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
Cernoziomuri tipice moderat şi slab humifere,
cernoziomuri carbonatice 
Lutoasă şi luto-argiloasă
< 80
80-100
120-150
180
180
180
120-140
120
Soluri cenuşii tipice şi molice
Lutoasă şi luto-argiloasă
< 80
80
80-100
120-140
140-180
180
120
100