HGC518/2009
ID intern unic:  332123
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 518
din  17.08.2009
cu privire la aprobarea completărilor ce se operează
în Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009
Publicat : 28.08.2009 în Monitorul Oficial Nr. 131-134     art Nr : 581
    Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    Se aprobă completările ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” (se anexează).

    PRIM-MINISTRU                                                  Zinaida GRECEANÎI

    Contrasemnează:
    Prim-viceprim-ministru,
    ministrul economiei şi comerţului                            Igor Dodon
    Ministrul administraţiei
    publice locale                                                            Iacov Timciuc
    Ministrul justiţiei                                                      Vitalie Pîrlog

    Nr. 518. Chişinău, 17 august 2009.

Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului nr.518
din 17 august  2009
COMPLETĂRILE
ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009
    Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.55-56, art.249), cu completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1) punctul 1 se completează cu un alineat nou, cu următorul cuprins:
    “Formularul-tip al statului de personal şi Metodologia cu privire la completarea şi avizarea statului de personal, conform anexei nr.5”;
    2) hotărîrea se completează cu anexa nr.5, cu următorul cuprins:

    anexa
METODOLOGIA
cu privire la completarea şi avizarea statului de personal
I. Dispoziţii generale
    1. Statul de personal reprezintă documentul tabelar în care sînt specificate subdiviziunile interioare, denumirea funcţiilor publice sau posturilor, sarcinile de bază ale funcţiilor publice sau posturilor, precum şi categoriile funcţiilor publice sau posturilor din cadrul autorităţii publice.
    2. Completarea statului de personal se efectuează în corespundere cu structura şi efectivul-limită ale autorităţii publice, aprobate în modul stabilit.
    3. Pentru completarea şi avizarea statului de personal, autorităţile publice se vor conduce de formularul-tip al statului de personal.
II. Completarea statului de personal
    4. Statul de personal se completează de către serviciul resurse umane sau, după caz, de către persoana cu atribuţii în domeniul gestionării resurselor umane (în continuare – serviciul resurse umane) şi serviciul contabil din cadrul autorităţii publice. La elaborarea lui se poate solicita suportul serviciului juridic din cadrul autorităţii publice şi al conducătorului subdiviziunii interioare pentru care se completează statul de personal.
    5. În titlul statului de personal se indică denumirea completă a autorităţii publice.
    6. În coloniţa “Denumirea funcţiei publice/postului” se indică denumirea concretă a funcţiei publice sau postului. Denumirea funcţiei publice se va specifica în conformitate cu prevederile Clasificatorului unic al funcţiilor publice.
    7. În coloniţa “Sarcinile de bază ale funcţiei publice/postului” se indică sarcinile care sînt stabilite pentru funcţia publică sau postul respectiv. Sarcinile se specifică pornind de la dispoziţiile fişei postului pentru funcţia publică respectivă sau, după caz, dispoziţiile contractului individual de muncă pentru postul respectiv.
    8. În coloniţa “Categoria funcţiei publice/postului” se indică categoria funcţiei publice respective sau, după caz, a postului, abreviat, după cum urmează: „fdp” – funcţie de demnitate publică, „pcpfdp” – post din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcţie de demnitate publică, „fpcns” – funcţie publică de conducere de nivel superior, „fpc” – funcţie publică de conducere, „fpe” – funcţie publică de execuţie, „pdtafap” – post de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor publice.
    9. În coloniţa „Numărul de funcţii publice/posturi” se indică numărul funcţiilor publice sau posturilor de acelaşi fel din aceeaşi subdiviziune interioară a autorităţii publice, în cazul în care sarcinile aferente funcţiei publice sau postului sînt similare.
    10. În rîndul “Denumirea subdiviziunii interioare” se indică subdiviziunea interioară a autorităţii publice din care face parte funcţia publică sau postul respectiv (se indică, după caz, direcţia generală, direcţia, secţia, serviciul sau o altă subdiviziune interioară existentă), care derivă din structura autorităţii publice aprobate în modul stabilit.
    11. În categoria de “funcţie de demnitate publică” se includ funcţiile ce se ocupă prin mandat obţinut direct în urma alegerilor organizate sau indirect prin numire în condiţiile legii, specificate în anexa nr.2 la Legea
nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
    12. În categoria de “post din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcţie de demnitate publică” se includ posturile de şef de cabinet, consilier, asistent, secretar din cadrul cabinetului propriu al Primului-ministru, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniştrilor, miniştrilor şi directorilor generali ai autorităţilor administrative.
    13. În categoria de “funcţie publică de conducere de nivel superior” se includ funcţiile publice de:
    a) conducător şi adjunct al conducătorului Aparatului Guvernului;
    b) viceministru;
    c) adjunct al conducătorului autorităţii administrative.
    14. În categoria de “funcţie publică de conducere” se includ funcţiile publice de:
    a) conducător şi adjunct al conducătorului organului din subordinea ministerelor şi altor autorităţi administrative;
    b) conducător şi adjunct al conducătorului subdiviziunii interioare a autorităţii publice;
    c) conducător şi adjunct al conducătorului serviciului desconcentrat al autorităţii publice;
    d) vicepreşedinte al raionului;
    e) viceprimar al municipiului;
    f) viceprimar al satului (comunei), sectorului, oraşului;
    g) conducător şi adjunct al conducătorului serviciului descentralizat, organizat în unitatea administrativ-teritorială şi în unitatea teritorială autonomă cu statut special;
    h) secretar al consiliului satului (comunei), sectorului, oraşului (municipiului), raionului;
    i) pretor şi vicepretor al sectorului municipiului Chişinău.
    15. În categoria de “funcţie publică de execuţie” se includ alte funcţii publice decît cele specificate în pct.13 şi 14.
    16. Funcţiile specificate în pct.14 şi 15 se includ în categoria de “funcţie publică de conducere” şi “funcţie publică de execuţie” dacă:
    a) sarcinile aferente acestora se realizează prin activităţi care presupun exercitarea prerogativelor de putere publică, indicate în art.3 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
    b) autorităţile publice în care sînt instituite acestea sînt incluse în anexa nr.1 la Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi Clasificatorul unic al funcţiilor publice.
    17. În categoria de “post de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor publice” intră posturile ale căror sarcini presupun desfăşurarea activităţilor auxiliare de secretariat, protocol şi administrative (pază, întreţinere-reparaţii, gospodărire şi deservire) (posturile specificate în anexa nr. 8 la Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar, precum şi posturile de muncitori: paznic, măturător, garderobier, îngrijitor încăperi de serviciu, telefonist, lemnar, electrician, lăcătuş şi alte posturi de muncitor), de administrare a sistemelor informaţionale, inclusiv de introducere şi prelucrare a informaţiei ce asigură funcţionarea autorităţii publice. În această categorie se includ şi posturile de conducere care coordonează desfăşurarea activităţilor auxiliare respective.
    18. În rîndul “Total” se evidenţiază:
    a) numărul total de funcţii de demnitate publică;
    b) numărul total de posturi din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcţie de demnitate publică;
    c) numărul total de funcţii publice de conducere de nivel superior;
    d) numărul total de funcţii publice de conducere;
    e) numărul total de funcţii publice de execuţie;
    f) numărul total de posturi de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor publice.
    În cazul în care în autoritatea publică există funcţii cu statut special (funcţii din serviciul diplomatic, serviciul vamal, organele apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice ale căror activitate este reglementată de legi speciale), la sfîrşitul rîndului “Total” se include o notă în care se specifică numărul total de funcţii de acest fel.
    19. După completare, statul de personal se semnează de către conducătorul serviciului resurse umane şi al serviciului contabil din cadrul autorităţii publice.
    20. Statul de personal se aprobă ulterior de către conducătorul autorităţii publice, aplicîndu-i-se ştampila autorităţii în partea dreaptă.
III. Avizarea formularului-tip al statului de personal
    21. După completare, statul de personal se expediază, pe suport de hîrtie, pentru avizare Aparatului Guvernului (Direcţia politica de cadre).
    22. În termen de 30 zile lucrătoare de la primire, Aparatul Guvernului examinează documentele solicitate, fiind în drept să solicite prezentarea fişelor postului pentru anumite funcţii publice din cadrul autorităţii publice. Pentru examinarea documentelor, Aparatul Guvernului instituie o comisie compusă din reprezentanţii Ministerului Economiei şi Comerţului şi ai Ministerului Finanţelor.
    23. Ca urmare a examinării, Aparatul Guvernului poate acorda:
    a) aviz favorabil, în cazul în care funcţiile publice sau posturile sînt stabilite cu respectarea dispoziţiilor prezentei Metodologii;
    b) aviz nefavorabil, în cazul în care funcţiile publice sau posturile sînt stabilite cu încălcarea dispoziţiilor prezentei Metodologii.
    24. Dacă avizul este favorabil, conducătorul Aparatului Guvernului aplică semnătura în partea stîngă a statului de personal şi ştampila, înregistrîndu-l într-un registru special. Statul de personal este valabil după avizarea şi, respectiv, înregistrarea la Aparatul Guvernului.
    25. Dacă avizul este nefavorabil, Aparatul Guvernului prezintă în scris observaţiile sale autorităţii publice emitente, aceasta fiind obligată să definitiveze statul de personal în termen de 5 zile lucrătoare, în corespundere cu observaţiile prezentate.
    26. După definitivare, statul de personal se expediază Aparatului Guvernului pentru o nouă avizare, fiind aplicabile corespunzător dispoziţiile pct.21-25 din prezenta Metodologie.
IV. Dispoziţii finale
    27. Statul de personal se completează şi se avizează anterior elaborării şi aprobării schemelor de încadrare. Ministerul Finanţelor va înregistra schemele de încadrare doar după prezentarea copiei statului de personal valabil al autorităţii publice respective.
    28. Modificarea statului de personal al autorităţii publice se efectuează în ordinea stabilită de prezenta Metodologie în cazul majorării sau micşorării efectivului-limită al autorităţii publice respective, reorganizării autorităţii publice sau redistribuirii sarcinilor şi atribuţiilor între funcţiile publice din cadrul autorităţii publice. În acest caz se completează şi se avizează un nou stat de personal, cel anterior fiind considerat abrogat de drept”.