*LPC419/2006 Versiunea originala
ID intern unic:  333420
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 419
din  22.12.2006
cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat
Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 32-35     art Nr : 114     Data intrarii in vigoare : 09.09.2007
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE

    Articolul 1. Domeniul de reglementare
    (1) Prezenta lege defineşte datoria publică, reglementează raportarea datoriei publice, stabileşte scopul, modul de contractare, debursare, rambursare, înregistrare şi administrare a datoriei de stat, de acordare a garanţiilor de stat şi de recreditare din contul mijloacelor obţinute din împrumuturi de stat.
    (2) Prezenta lege reglementează împrumuturile contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern, prin intermediul Ministerului Finanţelor, şi valorile mobiliare de stat, indiferent de termenul lor de scadenţă, precum şi împrumuturile cu termenul de scadenţă de un an şi mai mare, contractate de persoanele juridice menţionate în capitolul VII.
    (3) Prevederile prezentei legi nu sînt aplicabile procurărilor de valută străină de către Banca Naţională a Moldovei, precum şi contractării creditelor de către Banca Naţională a  Moldovei de la Fondul Monetar Internaţional sau de la alţi creditori nerezidenţi.
    Articolul 2. Noţiuni principale
    În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni:
    alocaţie permanentă - mijloace bugetare destinate pentru un scop specific prevăzut de legislaţie, care se alocă permanent, în conformitate cu condiţiile contractelor privind împrumuturile de stat;
    beneficiar al recreditării - orice persoană fizică sau juridică care este beneficiar final al mijloacelor recreditate;
    contract de garanţie de stat - contract de fidejusiune între stat şi creditor, prin care statul se obligă să plătească, integral sau parţial, creditorului datoria debitorului garantat (a persoanei juridice care a obţinut împrumut sub garanţie de stat), apărută din împrumuturi interne sau externe, în cazul în care debitorul garantat nu execută obligaţiile sale faţă de creditor;
    cont purtător de dobîndă - cont de depozit al Ministerului Finanţelor deschis la Banca Naţională a Moldovei şi/sau într-o bancă comercială în care vor fi depuse mijloace băneşti cu dobîndă;
    datorie publică - datorie de stat, datoria Băncii Naţionale a Moldovei, datoria unităţilor administrativ-teritoriale, a instituţiilor publice finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau local, datoria ce rezultă din împrumuturile interne şi externe ale societăţilor comerciale  în care statul şi/sau unitatea administrativ-teritorială deţine mai mult de 50 la sută din capitalul social şi datoria întreprinderilor de stat şi municipale;  
    datorie de stat - obligaţiile contractuale pecuniare curente şi scadente ale statului şi dobînzile datorate şi neonorate, apărute din calitatea statului de debitor sau fidejusor, fiind contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern, prin intermediul Ministerului Finanţelor, în monedă naţională sau în valută străină;  
    datorie de stat externă - parte integrantă a datoriei de stat reprezentînd totalul sumelor obligaţiilor neonorate şi dobînzilor datorate şi neonorate, contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern, prin intermediul Ministerului Finanţelor, de la nerezidenţii Republicii Moldova. Valorile mobiliare de stat emise pentru a fi plasate pe pieţele financiare internaţionale, care sînt procurate de rezidenţi ai Republicii Moldova sînt atribuite datoriei de stat externe;
    datorie de stat internă - parte integrantă a datoriei de stat reprezentînd totalul sumelor obligaţiilor neonorate şi dobînzilor datorate şi neonorate, contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern, prin intermediul Ministerului Finanţelor, de la rezidenţii Republicii Moldova. Valorile mobiliare de stat emise pentru a fi plasate pe piaţa internă a Republicii Moldova, care sînt procurate de către nerezidenţi sînt atribuite datoriei de stat interne;  
    deservire a datoriei - plata sumei principale, a dobînzii şi a altor sume aferente, prevăzute în contractele din care rezultă datoria;
    garanţie de stat - angajament asumat, în contul şi în numele statului, de către Guvern, în calitate de garant, de a plăti la scadenţă obligaţiile neonorate;
    garanţie de stat externă - garanţie de stat emisă în favoarea unui creditor care este nerezident;
    garanţie de stat internă - garanţie de stat emisă în favoarea unui creditor care este rezident;
    împrumut de stat - relaţie contractuală prin care creditorul transmite în proprietatea statului mijloace, cu condiţia rambursării acestora de către stat la expirarea termenului pentru care au fost acordate. Împrumutul de stat poate fi cu sau fără dobîndă;  
    nerezident - orice persoană fizică care are domiciliul permanent în străinătate, orice persoană juridică, precum şi orice întreprindere sau organizaţie fără statut de persoană juridică, creată şi înregistrată în străinătate;  
    primă - diferenţa obţinută dintre preţul valorii mobiliare de stat la momentul plasării şi valoarea ei nominală, dacă preţul este mai mare decît valoarea nominală;  
    recreditare - acordarea de împrumut beneficiarilor recreditării din contul mijloacelor obţinute din împrumuturi de stat;  
    rezident - orice persoană fizică care are domiciliul permanent în Republica Moldova, orice persoană juridică, precum şi orice întreprindere sau organizaţie fără statut de persoană juridică, creată şi înregistrată pe teritoriul Republicii Moldova;
    scont - diferenţa obţinută dintre preţul valorii mobiliare de stat la momentul plasării şi valoarea ei nominală, dacă preţul este mai mic decît valoarea nominală;
    sumă principală - sumă acordată în cadrul unui împrumut;  
    sumă principală a valorii mobiliare de stat cu scont - preţul plătit de către creditor la procurarea valorii mobiliare de stat emise cu scont;
    sumă principală a obligaţiunii de stat - sumă egală cu valoarea nominală a obligaţiunii de stat;  
    termen scurt - perioadă de pînă la un an;
    termen mediu - perioadă de la un an pînă la 5 ani inclusiv;
    termen lung - perioadă mai mare de 5 ani;
    valoare mobiliară de stat - instrument al datoriei de stat emis în formă de titlu financiar negociabil.
Capitolul II
DATORIA PUBLICĂ

    Articolul 3. Prevederi generale privind datoria de stat
    (1) Guvernul, în persoana Ministerului Finanţelor, este autorizat:
    a) să contracteze împrumuturi de stat, interne şi externe, în monedă naţională sau în orice valută străină;
    b) să acorde garanţii de stat interne şi externe, exprimate în monedă naţională sau în orice valută străină;
    c) să emită valori mobiliare de stat pentru plasarea lor pe piaţa internă şi externă.
    (2) Contractele de împrumut de stat externe şi hotărîrile  de acordare a garanţiilor de stat se aprobă de Parlament.
    (3) Procedura de contractare a împrumuturilor de stat interne şi externe este stabilită de Guvern.
    (4) Ministerul Finanţelor este autorizat să emită valori mobiliare de stat pentru majorarea capitalului statutar sau pentru acoperirea soldului debitar al fondului general de rezervă al Băncii Naţionale a Moldovei. Emisiunea valorilor mobiliare de stat pentru majorarea capitalului statutar al Băncii Naţionale a Moldovei se va raporta la datoria de stat internă în limitele stabilite de legea bugetului de stat pe anul respectiv. Emisiunea valorilor mobiliare de stat pentru acoperirea soldului debitar al fondului general de rezervă al Băncii Naţionale a Moldovei se va raporta la datoria de stat internă peste limitele stabilite de legea bugetului de stat pe anul respectiv. Majorarea limitei datoriei de stat interne se va reflecta în modificările ulterioare ale legii bugetului de stat pe anul respectiv.
    (5)  În condiţiile art.4 alin. (1) lit.g), ale art. 10 alin. (1), ale art. 20, 24 şi 25 din prezenta lege, Ministerul Finanţelor poate acţiona direct sau prin intermediul reprezentanţilor autorizaţi.
    Articolul 4. Administrarea datoriei de stat şi a garanţiilor
                       de stat
    (1) Datoria de stat şi garanţiile de stat sînt administrate de Ministerul Finanţelor. În acest scop, Ministerul Finanţelor:
    a) elaborează Programul anual al împrumuturilor de stat, în care se includ toate  împrumuturile de stat interne şi externe care urmează a fi contractate, precum şi cele care au fost contractate în trecut şi sînt în vigoare la momentul elaborării Programului, care este parte componentă a cadrului de cheltuieli pe termen mediu, şi stabileşte obiectivele de împrumut în funcţie de capacitatea de deservire a datoriei de stat;
    b) evaluează condiţiile financiare ale împrumuturilor şi/sau ale emiterii valorilor mobiliare de stat;
    c) examinează condiţiile contractelor privind împrumuturile de stat şi garanţiile de stat, evaluează posibilităţile de împrumut şi condiţiile de finanţare pe pieţele internaţionale;
    d) analizează oportunităţile şi condiţiile de contractare a mijloacelor necesare pentru dezvoltarea ţării şi pentru refinanţarea datoriei de stat şi supraveghează ca impactul net al noului împrumut să nu depăşească limitele datoriei de stat, stabilite în legea bugetului de stat pe anul respectiv;  
    e) pregăteşte şi înaintează Guvernului proiectele de acte legislative şi normative necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor şi atribuţiilor de administrare a datoriei de stat şi a garanţiilor de stat;
    f) efectuează emisiunea primară a valorilor mobiliare de stat pe pieţele financiare interne şi externe;
    g) determină volumul total al valorilor mobiliare care vor fi emise pe parcursul anului bugetar pentru plasare pe pieţele financiare internă şi externă, în limitele stabilite de legea bugetului de stat pe anul respectiv, şi propune modificări la aceste limite în funcţie de necesităţile financiare şi de situaţia pe pieţele financiare;
    h) determină planul plasării interne şi externe a valorilor mobiliare de stat la începutul fiecărui an bugetar, precum şi modifică acest plan în funcţie de necesităţi;
    i) coordonează cu instituţiile financiare specializate emiterea valorilor mobiliare de stat care vor fi plasate pe pieţele externe;
    j) acumulează informaţia şi monitorizează situaţia cu privire la datoria publică;  
    k) evaluează situaţia privind datoria de stat şi determină necesitatea căutării unor noi forme de reducere a datoriei, inclusiv restructurarea, refinanţarea, operaţiunile de răscumpărare, swap şi scutirea de plată a datoriei, precum şi  implementează aceste forme în limitele drepturilor prevăzute de prezenta lege;
    l) evaluează riscurile legate de schimbul valutei străine şi de rata dobînzii în privinţa datoriei de stat;
    m) primeşte, analizează şi înaintează Guvernului recomandări în privinţa tuturor cererilor de emitere a garanţiilor de stat,  ţine evidenţa garanţiilor de stat;
    n) comunică şi coordonează chestiunile referitoare la administrarea datoriei de stat cu instituţiile financiare internaţionale, agenţiile guvernamentale, băncile străine şi orice creditori interni sau externi;  
    o) reprezintă Guvernul în chestiunile  referitoare la administrarea datoriei publice;
    p) colaborează cu agenţiile de evaluare (rating) pentru calcularea riscului de ţară pentru Republica Moldova.
   (2) În scopul deservirii datoriei de stat, Ministerul Finanţelor supraveghează şi organizează rambursarea datoriei de stat, calculează şi achită dobînda şi alte plăţi aferente,  înregistrează toate achitările efectuate.
    Articolul 5.Contractarea împrumuturilor pentru  
                       persoanele juridice finanţate din bugetul
                       de stat
    (1) Ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat nu pot contracta împrumuturi interne sau externe.
    (2) Oricare dintre persoanele menţionate la alin.(1), care intenţionează să iniţieze un proiect investiţional important pentru dezvoltarea Republicii Moldova, în lipsa fondurilor disponibile şi suficiente în bugetul de stat, poate să înainteze Ministerului Finanţelor o cerere pentru solicitarea finanţării. În cerere trebuie să fie indicate:
    a) scopul pentru care sînt solicitate mijloacele;
    b) modalitatea de utilizare a mijloacelor solicitate şi rezultatele scontate;
    c) evaluarea necesităţilor de finanţare;
    d) sursa de obţinere a mijloacelor solicitate, dacă această informaţie este disponibilă.
    (3) Guvernul decide aprobarea sau respingerea cererii pentru solicitarea finanţării în conformitate cu prevederile alin.(2).  În cazul aprobării cererii,  Ministerul Finanţelor întreprinde măsurile necesare pentru a obţine mijloacele solicitate.
    Articolul 6. Plafoanele datoriei de stat şi ale garanţiilor
                       de stat
    Plafoanele datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi externe, precum şi plafoanele garanţiilor de stat, la o dată anumită, sînt stabilite de legea bugetului de stat, cu excepţia cazurilor specificate la art.3 alin.(4).
    Articolul 7. Obligaţia de a onora datoria de stat
    (1) Datoria de stat este o datorie suverană şi reprezintă obligaţia absolută a Republicii Moldova faţă de angajamentele sale, în conformitate cu contractele semnate.
    (2) Deservirea datoriei de stat are prioritate faţă de alte obligaţii pecuniare din contul trezorerial şi toate plăţile aferente vor avea o alocare permanentă, care va continua pînă la achitarea deplină a datoriei de stat.  
    Articolul 8. Registrele de stat privind datoria de stat,
                       garanţiile de stat şi recreditarea de stat
    (1) În scopul ţinerii evidenţei tuturor obligaţiilor directe şi condiţionale ale Republicii Moldova, a împrumuturilor acordate din mijloacele obţinute din împrumuturile de stat interne sau externe, Ministerul Finanţelor este unicul organ autorizat să instituie şi să ţină următoarele registre de stat:
    a) Registrul de stat privind datoria de stat;
    b) Registrul de stat privind garanţiile de stat;
    c) Registrul de stat privind recreditarea de stat.
    (2) Regulile de ţinere a registrelor de stat menţionate la alin.(1) se stabilesc de Guvern.
    (3) Registrele de stat menţionate la alin.(1) se ţin de Ministerul Finanţelor sub formă electronică şi sînt unicele înregistrări oficiale privind obligaţiile directe şi condiţionale ale Republicii Moldova, precum şi privind recreditarea de stat.
   (4) În Registrul de stat privind datoria de stat se înregistrează, în ordine cronologică şi sistematică, informaţia privind obligaţiile directe ale statului care rezultă din împrumuturile de stat interne şi externe, privind dinamica împrumuturilor de stat, numărul de identificare al datoriei, data contractării, data scadenţei, suma agregată.  Registrul datoriei de stat are următoarele subregistre:
    a) subregistrul datoriei de stat interne;
    b) subregistrul datoriei de stat externe.
   (5) În Registrul de stat privind garanţiile de stat se înregistrează, în ordine cronologică şi sistematică, informaţia privind obligaţiile de stat condiţionale interne şi externe apărute din contractele privind garanţiile de stat, privind emiterea şi scadenţa garanţiilor de stat, numărul de identificare al garanţiilor, sumele agregate, plăţile efectuate, plăţile viitoare. Registrul de stat privind garanţiile de stat are următoarele subregistre:
    a) subregistrul garanţiilor de stat interne;
    b) subregistrul garanţiilor de stat externe.
    (6) În Registrul de stat privind recreditarea de stat se înregistrează, în ordine cronologică şi sistematică, informaţia despre proiectele, programele, activităţile finanţate din surse recreditate, beneficiarii recreditării, data contractării, data scadenţei, suma agregată.
    Articolul 9. Raportarea şi monitorizarea datoriei publice
    (1) Ministerul Economiei şi Comerţului, Banca Naţională a Moldovei şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale prezintă Ministerului Finanţelor informaţia necesară pentru întocmirea planului şi a prognozelor anuale ale datoriei de stat, ale garanţiilor de stat şi ale datoriei publice.
    (2) Banca Naţională a Moldovei, autorităţile administraţiei publice centrale, instituţiile publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, instituţiile financiare care au obţinut mijloace recreditate, beneficiarii recreditaţi direct de Ministerul Finanţelor şi debitorii garantaţi prezintă, trimestrial, Ministerului Finanţelor informaţia necesară pentru monitorizarea sumelor datorate, a debursării şi deservirii datoriei publice, a obligaţiilor condiţionale ce rezultă din contractele de acordare a garanţiei de stat, a operaţiunilor de recreditare de stat.
    (3) Societăţile comerciale în care statul sau unitatea administrativ-teritorială deţine mai mult de 50 la sută din capitalul social, întreprinderile de stat şi municipale prezintă, trimestrial, Ministerului Finanţelor informaţia necesară pentru monitorizarea contractării, debursării şi deservirii datoriei publice neonorate.
    (4) Procedura de raportare a informaţiei necesare pentru monitorizarea datoriei publice  se stabileşte de Guvern.
    (5) Ministerul Finanţelor generalizează datele statistice cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat.
    (6) Ministerul Finanţelor include în rapoartele sale periodice privind executarea bugetului de stat, prezentate Guvernului şi Parlamentului, informaţia cu privire la volumul şi statutul datoriei publice, garanţiilor de stat şi recreditării de stat.
    Articolul 10. Răspunderea beneficiarilor de mijloace
                         din împrumuturile  de stat şi/sau de garanţii  
                         de stat
    (1) În cazul încălcării de către instituţiile financiare care iau cu împrumut mijloace recreditate, de către beneficiarii recreditării şi de către debitorii garantaţi a obligaţiilor lor stabilite în contractele respective, Ministerul Finanţelor, direct sau prin Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, este împuternicit să suspende pe cale extrajudiciară operaţiunile bancare, să sechestreze şi să perceapă în mod incontestabil mijloacele datorate din conturile bancare ale acestor beneficiari de mijloace din împrumuturi de stat şi/sau de garanţii de stat, conform procedurii stabilite de legislaţia în vigoare.
    (2) Riscul aferent schimbului valutar se suportă de persoanele menţionate la alin.(1).
    Articolul 11. Monitorizarea şi controlul
    (1)  Instituţiile financiare care participă la recreditare din contul împrumuturilor de stat prezintă, trimestrial, Ministerului Finanţelor informaţia privind debursarea şi rambursarea mijloacelor recreditate, privind situaţia lor economică, inclusiv rapoartele financiare şi cele anuale ale auditului extern al activităţii lor.
    (2) Ministerul Finanţelor supraveghează persoanele care participă la recreditare din contul împrumuturilor de stat pînă la îndeplinirea completă şi/sau încetarea obligaţiilor apărute din contractele privind beneficierea de mijloace din împrumuturile de stat, inclusiv prin verificarea conturilor lor bancare. Ministerul Finanţelor solicită de la Banca Naţională a Moldovei şi de la alte autorităţi de supraveghere a pieţei financiare informaţia cu privire la situaţia economică a instituţiilor financiare care intenţionează să participe sau care participă la operaţiunile de recreditare.
    Articolul 12. Destinaţia mijloacelor obţinute din
                          împrumuturile de stat
    Mijloacele obţinute din împrumuturile interne şi externe de stat sau din plasarea valorilor mobiliare de stat, în limitele bugetelor anuale, vor fi utilizate pentru:
    a) sprijinirea dezvoltării economiei ţării şi activităţii investiţionale;
    b) promovarea exporturilor;
    c) crearea de noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi ecologice în ţară;
    d) lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi ale altor situaţii excepţionale;
    e) rambursarea prealabilă, rambursarea, refinanţarea şi restructurarea obligaţiilor existente şi a garanţiilor;
    f) finanţarea deficitului bugetar şi acoperirea necesităţilor decalajului de casă pe termen scurt al Trezoreriei de Stat.
Capitolul III
DATORIA DE STAT INTERNĂ
    Articolul 13. Instrumentele generatoare de datorie de  
                         stat internă
    Ministerul Finanţelor utilizează în calitate de instrumente generatoare de datorie de stat internă instrumentele financiare reglementate de legislaţia Republicii Moldova, inclusiv valorile mobiliare de stat emise pentru plasarea pe piaţa internă şi împrumuturile de stat interne.  
    Articolul 14. Emisiunea valorilor mobiliare de stat
                         pentru plasare pe piaţa internă
   (1) Valorile mobiliare de stat pentru plasare pe piaţa internă se emit în monedă naţională şi pot fi indexate. Valoarea nominală şi dobînda valorii mobiliare de stat indexate este corelată la momentul achitării la valoarea de referinţă a unei variabile. Această variabilă poate fi rata de schimb a valutei străine, rata inflaţiei sau oricare altă variabilă sau indice, după cum este prevăzut în condiţiile emisiunii.
    (2) Valorile mobiliare de stat se emit:
   a) în formă de înscriere în cont, ca valori mobiliare pentru care emisiunea, evidenţa, confirmarea dreptului de proprietate şi plata sumei principale şi a dobînzilor (cupoanelor) aferente se efectuează prin intermediul sistemului de înscriere în cont;
    b) în formă materializată, ca înscrisuri imprimate, pentru care emisiunea, circulaţia şi răscumpărarea se vor efectua conform condiţiilor stabilite de legislaţie pentru aceste valori mobiliare.
   (3) Fiecărei emisiuni a valorilor mobiliare de stat, Ministerul Finanţelor atribuie, conform cerinţelor standardelor naţionale şi internaţionale, numărul de înregistrare de stat.
    Articolul 15. Tipurile de valori mobiliare de stat
    (1) Valorile mobiliare de stat se emit pe termen scurt, mediu şi lung.
    (2) Valorile mobiliare de stat emise pe termen scurt sînt bonurile de trezorerie, emise cu scont şi răscumpărate la scadenţă la valoarea lor nominală.
    (3) Valorile mobiliare de stat emise pe termen mediu şi lung sînt obligaţiunile de stat, emise cu o rată flotantă sau fixă a dobînzii. Dobînda (cupoanele) la obligaţiunile de stat se achită periodic. Obligaţiunile de stat pot fi vîndute cu scont, la preţul lor nominal sau cu primă şi sînt răscumpărate la scadenţă la valoarea lor nominală.
    Articolul 16. Circulaţia valorilor mobiliare de stat
    (1) Tranzacţiile pe piaţa secundară cu valorile mobiliare de stat emise pe termen scurt vor avea loc doar pe piaţa extrabursieră, prin intermediul dealerilor primari şi al altor instituţii  autorizate.
    (2) Tranzacţiile pe piaţa secundară cu valorile mobiliare de stat emise pe termen mediu şi lung vor avea loc pe piaţa extrabursieră, prin intermediul dealerilor primari, şi pe piaţa bursieră, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    Articolul 17. Răscumpărarea valorilor mobiliare de stat
    (1) Valorile mobiliare de stat sînt răscumpărate în conformitate cu condiţiile de emisiune a acestora şi cu actele normative elaborate în temeiul prezentei legi. În urma răscumpărării, obligaţiile ce decurg din emisiunea valorilor mobiliare de stat se sting.
    (2) Dacă data la care urmează să se efectueze una din plăţile aferente valorii mobiliare de stat este o zi nelucrătoare, plata se va efectua în  prima zi lucrătoare imediat următoare, fără dobîndă suplimentară.
    (3) Ministerul Finanţelor are dreptul să răscumpere valoarea mobiliară de stat înainte de scadenţă în cazurile în care acest fapt este specificat în condiţiile emisiunii valorii mobiliare de stat.  
    (4) Veniturile obţinute de la plasarea valorilor mobiliare de stat în sumă ce depăşeşte valoarea nominală a acestora, precum şi veniturile obţinute de la răscumpărarea valorilor mobiliare de stat la un preţ mai mic decît preţul de vînzare la plasare se trec la micşorarea cheltuielilor efective pentru deservirea datoriei de stat interne în anul bugetar respectiv.
    Articolul 18. Acordarea de compensaţii pentru valorile
                         mobiliare de stat, emise în formă
                         materializată, distruse, deformate sau
                         deteriorate
    Ministerul Finanţelor este autorizat să ofere compensaţii pentru valorile mobiliare de stat, emise în formă materializată, distruse, deformate sau deteriorate dacă aceste valori mobiliare de stat sînt identificate după elementele lor, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ministerul Finanţelor va acorda compensaţia menţionată doar în cazul în care o astfel de achitare nu va provoca achitarea dublă pentru aceeaşi valoare mobiliară de stat.
Capitolul IV
DATORIA DE STAT EXTERNĂ
    Articolul 19. Instrumentele generatoare de datorie de
                         stat externă
    Ministerul Finanţelor utilizează în calitate de instrumente generatoare de datorie de stat externă instrumentele financiare aplicabile pe pieţele financiare externe, inclusiv împrumuturile de stat externe şi valorile mobiliare de stat emise pentru plasarea pe pieţele financiare externe.
    Articolul 20. Activitatea pe pieţele financiare externe
    Ministerul Finanţelor activează pe pieţele financiare externe, prin intermediul instituţiilor financiare specializate, pentru organizarea şi administrarea ofertei pentru valori mobiliare de stat, pentru încheierea tranzacţiilor cu valori mobiliare de stat, conform regulilor şi practicilor acceptate pe plan internaţional.
    Articolul 21. Adoptarea hotărîrilor cu privire la
                         contractele  privind împrumuturile de stat  
                         externe
    Hotărîrile cu privire la împrumuturile de stat externe se adoptă de către Parlament pe baza contractelor privind împrumuturile de stat externe, prezentate de Guvern.  În cazul în care valorile mobiliare de stat urmează a fi emise pentru plasare pe pieţele financiare externe, hotărîrea respectivă a Parlamentului se adoptă pînă la publicarea ofertei pe piaţa externă.
    Articolul 22. Debursarea şi utilizarea mijloacelor din
                          împrumuturile de stat externe
    (1) Împrumuturile de stat externe contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern sînt debursate prin intermediul Băncii Naţionale a Moldovei şi/sau al băncilor comerciale şi vor fi păstrate în conturi purtătoare de dobîndă în favoarea bugetului de stat.
    (2) Mijloacele băneşti obţinute din împrumuturile de stat externe pot fi păstrate în conturile Ministerului Finanţelor în monedă naţională şi/sau în valută străină.  
    (3) Împrumuturile de stat externe contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern pentru finanţarea proiectelor investiţionale sau a programelor de dezvoltare pot fi debursate prin intermediul unităţilor speciale responsabile de implementarea acestor proiecte şi programe. Mijloacele băneşti aferente vor fi păstrate în conturi purtătoare de dobîndă în favoarea proiectului/programului. Această dobîndă va fi transferată ulterior bugetului de stat.
   (4) Autorităţile publice care beneficiază de mijloace obţinute din împrumuturi de stat externe, prin care sînt finanţate proiectele investiţionale, monitorizează implementarea şi realizarea scopurilor acestor proiecte investiţionale.
    (5) Procedura de debursare a împrumuturilor de stat externe se reglementează prin actul normativ  aprobat de Guvern în temeiul prezentei legi.

Capitolul V
RECREDITAREA

    Articolul 23.  Scopul recreditării
    (1) Mijloacele financiare obţinute din împrumuturile de stat interne sau externe pot fi recreditate pentru finanţarea proiectelor investiţionale, a programelor sau activităţilor prioritare de stat, care vor fi definite în contractele de împrumut de stat interne sau externe corespunzătoare.
    (2) Ministerul Finanţelor este unicul organ împuternicit cu administrarea acestor mijloace în temeiul prezentei legi. Ministerul Finanţelor este autorizat să efectueze operaţiuni de recreditare fie direct, fie prin intermediul instituţiilor financiare, fie prin intermediul subdiviziunilor special create pentru scopuri de recreditare, precum şi să semneze contractele şi alte acte juridice aferente atribuţiilor stabilite de prezentul articol.
    Articolul 24. Distribuirea mijloacelor financiare obţinute
                         din împrumuturile de stat
    (1) Recreditarea este efectuată prin acordarea de împrumuturi. Recreditarea beneficiarilor finali ai recreditării se efectuează prin intermediul instituţiilor financiare, acestea împrumutînd mijloacele pentru recreditare de la Ministerul Finanţelor. În cazul în care acest lucru este stabilit în contractele de împrumuturi interne sau externe, Ministerul Finanţelor încheie contractele de împrumut direct cu beneficiarii finali ai recreditării.
    (2) În cazurile cînd recreditarea este făcută prin intermediul instituţiilor financiare, condiţiile pentru selectarea persoanelor ce vor avea acces la aceste mijloace sînt definite de instituţiile financiare, cu respectarea criteriilor de evaluare şi selectare conform regulilor şi practicii recunoscute pe plan intern şi internaţional. Riscurile comerciale şi financiare aferente operaţiunilor de recreditare se suportă de către intermediarii financiari care acordă împrumuturi din mijloacele destinate recreditării.
    (3) Cerinţele faţă de împrumuturile debursate de Ministerul Finanţelor beneficiarilor finali ai recreditării, din mijloace destinate recreditării, sînt stabilite de Guvern.
    (4) Condiţiile rambursării împrumuturilor acordate din mijloace destinate recreditării sînt stabilite în contractele de recreditare. Aceste contracte stabilesc rata dobînzii plătite Ministerului Finanţelor, moneda în care sînt calculate şi achitate suma principală şi alte plăţi, garanţiile rambursării, data rambursării, scopul recreditării, cazurile de neexecutare a contractelor, penalitatea în caz de rambursare întîrziată sau nerambursare a mijloacelor, precum şi alte angajamente ale părţilor.
   (5) Instituţiile financiare care participă la recreditarea mijloacelor obţinute din împrumuturile de stat destinate recreditării sînt selectate de Ministerul Finanţelor în urma concursurilor organizate în acest scop. Modalitatea de organizare, de desfăşurare a concursurilor şi de selectare a instituţiilor financiare care participă la recreditarea de stat se stabileşte de Guvern.
    (6) Orice debursare a mijloacelor destinate recreditării către beneficiarii recreditării, efectuată direct de Ministerul Finanţelor, poate fi suspendată sau stopată de minister în cazul în care beneficiarul recreditării încalcă obligaţiile sale ce decurg din contractul de recreditare, utilizează aceste mijloace contrar destinaţiei sau există circumstanţe care, în mod vădit, pot duce la incapacitatea de plată a beneficiarului.
    Articolul 25. Administrarea resurselor financiare
                         destinate recreditării
    Ministerul Finanţelor, după necesitate şi cu aprobarea Guvernului, creează subdiviziuni speciale care urmează să administreze mijloacele împrumutate, inclusiv destinate recreditării. În conformitate cu scopurile recreditării, stabilite de prezenta lege, acestea sînt responsabile de utilizarea eficientă a mijloacelor destinate recreditării.
    Articolul 26. Rambursarea mijloacelor financiare
                        recreditate
    (1) Toate mijloacele financiare obţinute din împrumuturi de stat recreditate de Ministerul Finanţelor pentru finanţarea proiectelor investiţionale, programelor sau activităţilor prioritare sînt rambursate ministerului de beneficiarii recreditării sau de instituţiile financiare, în conformitate cu condiţiile contractelor de recreditare respective.  
    (2) Ministerul Finanţelor este împuternicit să perceapă de la beneficiarii recreditării sau de la instituţiile financiare o plată care va acoperi costurile operaţiunilor de schimb valutar, precum şi alte riscuri şi costuri legate de primirea, distribuirea şi rambursarea împrumuturilor destinate recreditării.

Capitolul VI
GARANŢIILE DE STAT
    Articolul 27. Cazurile de acordare a garanţiilor de stat
    Garanţiile de stat interne şi externe sînt emise în cazuri excepţionale, şi anume:
    a) pentru garantarea împrumuturilor interne sau externe destinate finanţării proiectelor investiţionale care prezintă o importanţă majoră pentru economia naţională;
    b) pentru împrumuturile menite achitării înainte de termen a împrumuturilor garantate anterior cu garanţii de stat, cu condiţia ca noile împrumuturi să aibă un cost financiar mai mic.
    Articolul 28. Procedura de acordare a garanţiei de stat
    (1) Parlamentul adoptă hotărîrea privind acordarea garanţiei de stat pe baza propunerilor şi proiectelor înaintate de Guvern.
    (2) Persoanele juridice interesate care solicită acordarea unei garanţii de stat în favoarea unui creditor trebuie să înainteze Ministerului Finanţelor o cerere, la care se anexează următoarele documente:
    a) actul de constituire a solicitantului;
    b) certificatul de înregistrare de stat a solicitantului;
    c) extras din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor cu privire la solicitant;
    d) bilanţul contabil al solicitantului pentru o perioadă de activitate de cel puţin 2 ani precedenţi;
    e) certificatul privind lipsa datoriilor solicitantului faţă de buget;
    f) informaţia privind datoriile solicitantului faţă de creditori;
    g) copiile de pe toate documentele relevante privind proiectele investiţionale;
    h) planul de afaceri unde se indică destinaţia împrumutului pentru care se solicită garanţia de stat, prognoza privind profitul şi distribuirea acestuia  în perioada de garanţie;
    i) proiectul contractului de împrumut pe care îl va încheia cu creditorul, unde se indică denumirea şi adresa creditorului, suma împrumutului pentru care se solicită garanţia de stat, condiţiile de creditare, mijloacele de garantare  a rambursării împrumutului, altele decît garanţia de stat;
    j) informaţia privind activele care ar putea fi gajate şi folosite pentru  achitarea datoriei.  
    (3) Creditorul care oferă împrumutul şi debitorul care beneficiază de împrumut (solicitantul) sînt responsabili de corectitudinea şi executarea planului de afaceri.  
    (4) Ministerul Finanţelor va decide în ce priveşte corespunderea cererii de solicitare a garanţiei de stat în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii acesteia şi a documentelor anexate conform alin.(2), anunţînd solicitantul despre decizia adoptată.  
    (5) Garanţia de stat nu poate fi acordată solicitantului garanţiei de stat dacă:
    a) situaţia financiară a solicitantului este nesatisfăcătoare;
    b) solicitantul nu are o altă garanţie reală sau personală de executare a obligaţiilor, suficientă pentru achitarea împrumutului şi dobînzilor aferente;
    c) solicitantul are datorii scadente neachitate (datorii restante);
    d) solicitantul este implicat în vreun proces judiciar în calitate de pîrît sau inculpat ori este subiect al procedurii de insolvabilitate;
    e) proiectele investiţionale prezentate nu sînt satisfăcătoare din punct de vedere economico-financiar.  
    (6) Solicitantul (debitorul garantat), în termen de 10 zile lucrătoare, informează Ministerul Finanţelor despre orice schimbare referitoare la informaţia prezentată la depunerea cererii, survenită fie înainte, fie după acordarea garanţiei de stat.  
    Articolul 29. Evaluarea riscului asumat de Ministerul
                          Finanţelor la acordarea garanţiei de stat
    (1) După examinarea corespunderii planului de afaceri cu scopurile acordării garanţiei de stat, Ministerul Finanţelor efectuează o analiză a documentelor depuse şi evaluează nivelul riscului pentru fiecare garanţie.  
    (2) Pe baza evaluării riscului, Ministerul Finanţelor stabileşte plata pentru fiecare garanţie de stat în mărime de la 5 la 25 la sută din suma care urmează să fie garantată prin garanţie de stat. Această plată este transferată de solicitantul garanţiei de stat către Ministerul Finanţelor după ce ministerul încheie cu persoana respectivă un contract de acordare a garanţiei de stat, dacă contractul nu prevede altfel.  Contractul de garanţie de stat nu va fi încheiat cu creditorul solicitantului de garanţie de stat dacă solicitantul nu va achita plata pentru garanţie de stat conform prevederilor prezentului alineat.  
    (3) În cazul în care garanţia de stat nu este acordată solicitantului garanţiei de stat, suma achitată se restituie solicitantului în termen de 30 de zile lucrătoare din momentul adoptării deciziei de respingere a cererii de solicitare a acordării garanţiei de stat.
    Articolul 30. Contractul de garanţie de stat şi
                          elementele lui obligatorii
   (1) Contractul de garanţie de stat se încheie între Ministerul Finanţelor şi creditor în temeiul hotărîrii Parlamentului privind acordarea garanţiei de stat respective. Contractul de garanţie de stat se încheie în formă scrisă,sub sancţiunea nulităţii.
    (2) Elementele obligatorii ale contractului de garanţie de stat sînt:
    a) numele şi adresa creditorului care oferă împrumutul garantat prin garanţie de stat;
    b) numele şi adresa debitorului garantat;
    c) descrierea obligaţiilor garantate prin garanţie de stat;
    d) suma maximă a garanţiei de stat;
    e) drepturile şi obligaţiile părţilor;
    f) termenul şi condiţiile acordării garanţiei de stat, în care creditorul are dreptul să ceară Ministerului Finanţelor executarea obligaţiei garantate prin garanţie de stat;
    g) condiţiile de plată a împrumutului garantat prin garanţia de stat.
    (3) Dreptul creditorului de a cere executarea garanţiei de stat apare doar după ce creditorul  a întreprins toate acţiunile necesare pentru colectarea sumelor datorate de la debitorul garantat, a urmărit executarea benevolă sau forţată a garanţiilor reale şi/sau personale prezentate de debitorul garantat, altele decît garanţia de stat, inclusiv a iniţiat procedura de executare a hotărîrii judecătoreşti adoptate în acest sens.    
    (4) Garanţia de stat asigură rambursarea integrală sau parţială a sumei principale a împrumutului garantat de stat şi plata dobînzii aferente dacă plata dobînzii este stipulată în contractul de garanţie de stat.
    Articolul 31. Contractul de acordare a garanţiei de stat
    (1) Contractul de acordare a garanţiei de stat este încheiat între Ministerul Finanţelor şi debitorul garantat (solicitant) în temeiul hotărîrii Parlamentului privind  acordarea garanţiei de stat respective. Contractul de acordare a garanţiei de stat se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii.
    (2) În contractul de acordare a garanţiei de stat se stabilesc:
    a) taxa plătită de debitorul garantat pentru garanţia de stat;
    b) obligaţia debitorului garantat de a constitui garanţii suficiente în favoarea creditorului pentru a garanta rambursarea împrumutului şi a cheltuielilor scontate aferente;
    c) obligaţia de raportare a debitorului garantat privind  obligaţiile ce decurg din garanţia de stat;
    d) constituirea altor garanţii în favoarea statului;
    e) destinaţia mijloacelor obţinute din împrumuturile garantate de stat;
    f) obligaţia debitorului garantat de a restitui statului toate sumele cheltuite de stat pentru executarea garanţiei de stat, precum şi alte cheltuieli aferente acestei executări.
    Articolul 32. Executarea garanţiei de stat
    (1) Dacă debitorul garantat nu-şi îndeplineşte obligaţiile sale de plată conform contractului de împrumut încheiat cu creditorul şi acesta din urmă a întreprins toate măsurile ca debitorul garantat să ramburseze datoria, creditorul are dreptul să prezinte Ministerului Finanţelor o cerere prin care să solicite executarea garanţiei de stat.
    (2) Ministerul Finanţelor transferă suma solicitată de creditor dacă informaţiile din cererea de executare a garanţiei de stat sînt conforme cu prevederile prezentei legi şi cu condiţiile stipulate în contractul de garanţie de stat.
    (3) Este interzisă debitarea incontestabilă extrajudiciară a mijloacelor din conturile bugetului de stat în favoarea creditorului.
    (4) Obligaţia pecuniară care rezultă din garanţiile de stat se execută din contul mijloacelor disponibile ale bugetului de stat. Ministerul Finanţelor informează Guvernul şi Parlamentul privind cererile de executare a garanţiilor de stat, prezentate ministerului de creditorii garantaţi, şi privind executările efectuate.
    Articolul 33. Transformarea garanţiei de stat în datorie
                         de stat
    Suma solicitată şi susceptibilă plăţii în temeiul garanţiei de stat devine datorie de stat din momentul în care creditorul înaintează o cerere de executare, conform prevederilor prezentei legi şi ale contractului de garanţie de stat încheiat, care duce la apariţia obligaţiei statului de a executa garanţia de stat.
    Articolul 34. Recuperarea mijloacelor folosite pentru
                          executarea garanţiei de stat
    (1) După ce Ministerul Finanţelor a executat garanţia de stat, debitorul garantat este obligat să ia toate măsurile posibile pentru a rambursa statului toate sumele cheltuite pentru executarea garanţiei de stat, în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu actele normative relevante, cu contractul de acordare a garanţiei de stat şi cu oricare alt contract semnat în acest sens între Ministerul Finanţelor şi debitorul garantat.  
    (2) În temeiul prevederilor prezentei legi, Ministerul Finanţelor este împuternicit să constituie gaj legal asupra proprietăţii debitorului garantat, cu scopul de a recupera mijloacele folosite pentru executarea obligaţiilor debitorului garantat, conform procedurilor stabilite de legislaţie pentru recuperarea datoriilor apărute din obligaţiile fiscale ale contribuabililor.
    Articolul 35. Temeiurile de încetare a garanţiei de stat
    Garanţia de stat încetează în cazul în care:
    a) obligaţia garantată este pe deplin stinsă;
    b) termenul garanţiei de stat a expirat;
    c) mijloacele obţinute din împrumutul garantat de stat nu sînt utilizate în scopurile stabilite de contractul de acordare a garanţiei de stat;
   d) a fost modificată, fără acordul Ministerului Finanţelor, obligaţia garantată cu  garanţie de stat, cînd această modificare atrage mărirea răspunderii sau alte consecinţe nefavorabile pentru stat în calitatea sa de fidejusor;
    e) a fost încheiat contractul de preluare a obligaţiei garantate cu garanţie de stat sau contractul de cesiune a creanţei garantate cu garanţie de stat, cu excepţia cazului în care menţinerea garanţiei de stat este permisă de Ministerul Finanţelor în modul stabilit de  prevederile contractelor de garanţie de stat şi de acordare a garanţiei de stat;
    f) din vina creditorului, este imposibilă subrogarea statului, în calitate de fidejusor, în drepturile creditorului faţă de debitor.

Capitolul VII
DATORIA UNOR SOCIETĂŢI COMERCIALE,
ÎNTREPRINDERI ŞI UNITĂŢI ADMINISTRATIV-TERITORIALE
    Articolul 36. Datoriile societăţilor comerciale, ale
                          întreprinderilor cu participarea statului sau
                          a unităţilor administrativ-teritoriale, ale
                          întreprinderilor de stat şi municipale
    (1) Datoriile contractate de societăţile comerciale şi întreprinderile în care statul sau unităţile administrativ-teritoriale deţin mai mult de 50 la sută din capitalul social nu constituie datorie de stat sau datorie a unităţilor administrativ-teritoriale.  
    (2) Contractele de împrumuturi interne sau externe prin care societăţilor comerciale în care statul sau unităţile administrativ-teritoriale deţin mai mult de 50 la sută din capitalul social, întreprinderilor de stat şi municipale li s-au acordat cu împrumut mijloace în monedă naţională şi/sau în valută străină, precum şi deciziile acestor societăţi comerciale şi întreprinderi cu privire la emisiunea publică de obligaţiuni, ori contractele cu privire la vînzarea-cumpărarea de obligaţiuni proprii investitorilor nerezidenţi urmează a fi înregistrate de către Ministerul Finanţelor, sub sancţiunea nulităţii. Modalitatea înregistrării acestor tranzacţii este stabilită de Guvern.  
    (3) Guvernul nu poartă răspundere pentru datoria persoanelor juridice menţionate în prezentul articol.
    Articolul 37. Datoria unităţilor administrativ-teritoriale
    (1) Unităţile administrativ-teritoriale contractează împrumuturi în temeiul legislaţiei cu privire la finanţele publice locale.
    (2) Unităţile administrativ-teritoriale prezintă Ministerului Finanţelor informaţia privind obligaţiile pecuniare, cu termenul de executare de un an sau mai mare, şi privind garanţiile emise de aceste unităţi administrativ-teritoriale.
Capitolul VIII
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    Articolul 38
    (1) Prezenta lege va intra în vigoare după expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
   (2) În termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, societăţile comerciale şi întreprinderile în care statul sau unităţile administrativ-teritoriale deţin mai mult de 50 la sută din capitalul social vor înregistra la Ministerul Finanţelor toate împrumuturile interne şi externe contractate. În scopul înregistrării, persoanele juridice menţionate vor prezenta Ministerului Finanţelor  toate contractele de împrumuturi interne şi externe în vigoare, încheiate de aceste persoane juridice în calitate de debitori, sau deciziile acestor persoane juridice cu privire la emisiunea publică de obligaţiuni, şi/sau contractele în vigoare cu privire la vînzarea/cumpărarea de obligaţiuni proprii de către investitorii nerezidenţi.
    (3) Guvernul, în termen de 6 luni:
    a) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
    b) va prezenta Parlamentului propuneri privind modificarea legislaţiei în vigoare în vederea stabilirii răspunderii pentru încălcarea prezentei legi;
    c) va elabora şi va aproba regulamentele şi alte acte normative necesare executării prezentei legi.
    (4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 943-XIII din 18 iulie 1996 privind datoria de stat şi garanţiile de stat se abrogă.

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                                 Marian LUPU

    Nr.419-XVI. Chişinău, 22 decembrie 2006.