LPC107/2010
ID intern unic:  335331
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 107
din  04.06.2010
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Publicat : 23.07.2010 în Monitorul Oficial Nr. 126-128     art Nr : 404
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. I. – Legea taxei de stat nr.1216-XII din 3 decembrie 1992 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 53–55, art. 302), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3, punctul 1) se completează cu o literă nouă, care devine litera e1), cu următorul cuprins:
    „e1) pentru cererile privind exercitarea dreptului de gaj 0,5% din valoarea estimativă stabilită de părţi pentru bunul gajat sau din valoarea creanţei garantate”.
    2. La articolul 4 alineatul (1), penultimul subalineat va avea următorul cuprins:
    „În cazurile prevăzute de lege, la cerere, judecătorul sau instanţa judecătorească, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, este în drept să elibereze, complet sau parţial, de plata taxei de stat persoanele fizice şi juridice, precum şi să eşaloneze sau să amîne achitarea taxei de stat.”
    Art. II. – Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30 mai 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 111–115, art. 451), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 85 alineatul (4), textul „situaţia materială, persoana fizică” se înlocuieşte cu textul „situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică”.
    2. La articolul 344 alineatul (1), cuvîntul „mobiliare” se exclude.
    3. La articolul 345, litera k) va avea următorul cuprins:
    „k) urmăreşte exercitarea dreptului de gaj;”.
    4. La articolul 347, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    „(2) În cadrul revendicării unui bun, în cerere se indică valoarea acestuia.”
    5. Articolul 352:
    alineatul (2) se completează în final cu cuvintele „ , anexînd probele ce le confirmă”;
    articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:
    „(4) Instanţa care a emis ordonanţa examinează obiecţiile debitorului fără citarea părţilor, fără a încheia proces-verbal şi se limitează la admisibilitatea obiecţiilor din punct de vedere al temeiniciei şi veridicităţii.”
    6. La articolul 353, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    „(1) În termen de 5 zile de la data depunerii obiecţiilor, instanţa care a emis ordonanţa dispune, prin încheiere care nu se supune nici unei căi de atac, admiterea obiecţiilor debitorului şi anularea ordonanţei sau dispune, prin încheiere, respingerea obiecţiilor.”

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                  MIHAI GHIMPU

   Nr. 107. Chişinău, 4 iunie 2010.