LPM123/2010
ID intern unic:  335808
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 123
din  18.06.2010
cu privire la serviciile sociale
Publicat : 03.09.2010 în Monitorul Oficial Nr. 155-158     art Nr : 541     Data intrarii in vigoare : 03.03.2011
    MODIFICAT
   
LP164 din 21.07.14, MO223-230/08.08.14 art.511

    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul  I
DISPOZIŢII  GENERALE
    Articolul 1. Noţiuni de bază
    În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni:
    servicii sociale – ansamblu de măsuri şi activităţi realizate pentru a satisface necesităţile sociale ale persoanei/familiei în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate, de prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale;
    evaluare iniţială – prima investigaţie realizată de asistentul social din comunitate la locul de trai sau la locul de aflare a beneficiarului, cu scopul de identificare a necesităţilor individuale ale persoanei/familiei şi de stabilire a dreptului lor de a beneficia de servicii sociale;
    evaluare complexă – investigaţie şi analiză în detaliu a cazului, realizate la locul de trai sau la locul de aflare a beneficiarului, prin interacţiunea cu reţeaua socială a beneficiarului şi cu antrenarea nemijlocită a specialiştilor din cadrul instituţiilor corespunzătoare, avînd ca scop identificarea necesităţilor persoanei/ familiei, a resurselor disponibile în familie şi comunitate, recomandarea serviciilor sociale şi elaborarea planului individualizat de asistenţă socială;
    plan individualizat de asistenţă socială – plan elaborat în scris în baza planului-model aprobat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care cuprinde, în principal, activităţile identificate în vederea satisfacerii necesităţilor beneficiarului, tipul de servicii sociale, durata de acordare a lor, personalul responsabil. Planul individualizat de asistenţă socială se elaborează şi se implementează cu participarea activă a beneficiarului şi a familiei sale ori a reprezentantului legal al acestuia;
    unitate de asistenţă socială – subdiviziune organizaţională care activează la nivel de comunitate, cu finanţare asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, în scop de prestare a serviciilor sociale cît mai aproape de beneficiari;
    structură teritorială de asistenţă socială – structură administrativă internă înfiinţată în temeiul principiului de autonomie organizaţională de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, în scop de implementare a politicilor de asistenţă socială.
    Articolul 2. Obiectul legii
    Prezenta lege stabileşte cadrul general de creare şi funcţionare a sistemului integrat de servicii sociale, cu determinarea sarcinilor şi responsabilităţilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ale altor persoane juridice şi fizice abilitate cu asigurarea şi prestarea serviciilor sociale, precum şi protecţia drepturilor beneficiarilor de servicii sociale.
    Articolul 3. Principiile care stau la baza prestării
                        serviciilor sociale
    Prestarea serviciilor sociale se bazează pe următoarele principii:
    a) principiul de asistenţă socială orientată, care prevede direcţionarea prioritară a serviciilor sociale către persoanele/familiile defavorizate, identificate pe baza evaluării necesităţilor individuale;
    b) principiul de centrare pe beneficiar, care prevede adaptarea serviciilor sociale la necesităţile (în proces de schimbare continuă) beneficiarilor pe baza evaluării sistematice a impactului serviciilor asupra situaţiei beneficiarului;
    c) principiul de accesibilitate, care prevede asigurarea accesului persoanelor/familiilor defavorizate la toate tipurile de servicii (prin informarea populaţiei despre serviciile sociale existente, dezvoltarea serviciilor sociale noi şi amplasarea lor în vecinătatea beneficiarilor), precum şi adaptarea lor la necesităţile beneficiarilor;
    d) principiul de oportunităţi egale, care prevede asigurarea dreptului la servicii sociale tuturor persoanelor/familiilor defavorizate în condiţii de tratament egal şi fără discriminare;
    e) principiul de celeritate, care prevede promptitudine în luarea deciziilor cu privire la prestarea serviciilor sociale.
    Articolul 4. Dreptul la servicii sociale
    Dreptul la servicii sociale este stabilit în mod individual, în baza evaluării necesităţilor persoanei/familiei de aceste servicii.
    Articolul 5. Aplicarea legii
    Prezenta lege se aplică:
    a) cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi străinilor specificaţi la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 274 din 27 decembrie 2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova;
    [Art.5 lit.a) modificată prin LP164 din 21.07.14, MO223-230/08.08.14 art.511]
    b) persoanelor fizice şi juridice (indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare) autohtone şi străine cu domiciliul/sediul în Republica Moldova.
Capitolul II
TIPURI DE SERVICII SOCIALE
    Articolul 6. Clasificarea serviciilor sociale
    (1) Serviciile sociale se clasifică în următoarele tipuri:
    a) servicii sociale primare;
    b) servicii sociale specializate;
    c) servicii sociale cu specializare înaltă.
    (2) Serviciile sociale primare sînt serviciile care se acordă la nivel de comunitate tuturor beneficiarilor şi au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate care pot cauza marginalizarea sau excluziunea socială.
    (3) Serviciile sociale specializate sînt serviciile care implică antrenarea specialiştilor şi au drept scop menţinerea, reabilitarea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de dificultate în care se află beneficiarul sau familia acestuia.
    (4) Serviciile sociale cu specializare înaltă sînt serviciile prestate într-o instituţie rezidenţială sau într-o instituţie specializată de plasament temporar, care impun un şir de intervenţii complexe ce pot include orice combinaţie de servicii sociale specializate, acordate beneficiarilor cu dependenţă sporită şi care necesită supraveghere continuă (24/24 ore).
Capitolul III
ORGANELE ABILITATE CU PRESTAREA
SERVICIILOR SOCIALE
    Articolul 7. Prestatori de servicii sociale
    (1) Prestatori de servicii sociale pot fi persoane fizice sau persoane juridice publice ori private.
    (2) Prestatori publici de servicii sociale sînt:
    a) instituţiile de asistenţă socială create şi gestionate de autorităţile administraţiei publice centrale;
    b) autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea;
    c) autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi.
    (3) Prestatori privaţi de servicii sociale sînt:
    a) asociaţiile obşteşti, fundaţiile, instituţiile private fără scop lucrativ, înregistrate în conformitate cu legislaţia – toate cu domeniul de activitate în sfera socială;
    b) persoanele juridice şi persoanele fizice – întreprinderi cu scop lucrativ, înregistrate în conformitate cu legislaţia.
    (4) Prestatorii de servicii sociale pot organiza şi oferi servicii sociale dacă sînt acreditaţi în condiţiile legii.
    (5) Condiţiile de acreditare a prestatorilor de servicii sociale sînt reglementate prin lege specială.
    Articolul 8. Atribuţiile autorităţilor administraţiei
                        publice centrale
    (1) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei reprezintă autoritatea centrală de specialitate pentru realizarea politicilor de asistenţă socială şi exercită atribuţii principale în procesul de asigurare a serviciilor sociale la nivel naţional. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în scop de asigurare a serviciilor sociale:
    a) elaborează şi promovează politicile în domeniul de asistenţă socială, inclusiv al serviciilor sociale, precum şi în domeniul promovării drepturilor persoanelor defavorizate;
    b) elaborează acte normative privind organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului integrat de servicii sociale;
    c) reglementează şi organizează sistemul de inspecţie a serviciilor sociale, exercită inspecţia calităţii serviciilor sociale prestate, precum şi a respectării actelor normative în domeniu de către prestatorii de servicii sociale, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare;
    d) consultă patronatele, sindicatele şi societatea civilă şi coordonează cu acestea, la nivel naţional, proiectele de acte normative de caracter economico-social;
    e) consultă şi susţine autorităţile administraţiei publice locale privind planificarea, organizarea şi prestarea serviciilor sociale;
    f) organizează şi gestionează instituţii de asistenţă socială prestatoare de servicii cu specializare înaltă în cazul în care astfel de instituţii nu pot fi organizate şi gestionate de autorităţile administraţiei publice locale.
    (2) Exercitarea atribuţiilor de către alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, care au în subordinea şi gestiunea lor instituţii care prestează şi servicii sociale, nu trebuie să contravină prevederilor prezentei legi, precum şi actelor normative ce reglementează prestarea serviciilor sociale. În acest sens, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale:
    a) vor întreprinde măsuri în vederea dezinstituţionalizării şi reintegrării beneficiarilor în familie şi comunitate;
    b) vor asigura accesul autorităţilor competente în instituţiile pe care le gestionează pentru a inspecta calitatea serviciilor sociale prestate;
    c) vor oferi informaţii Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei  privind serviciile sociale prestate în instituţiile din subordine;
    d) vor colabora şi vor coordona orice acţiuni de prestare a serviciilor sociale.
    Articolul 9. Atribuţiile autorităţilor administraţiei
                        publice locale de nivelul al doilea
    (1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea asigură dezvoltarea şi gestionarea serviciilor sociale în conformitate cu competenţele stabilite prin lege, în funcţie de necesităţile identificate ale populaţiei din teritoriul administrat, fie autonom, fie în comun cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi în colaborare cu agenţii economici, patronatele, sindicatele din teritoriu şi cu asociaţiile obşteşti din ţară şi din străinătate.
    (2) Funcţiile de prestare a serviciilor sociale în unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea se pun pe seama structurilor teritoriale de asistenţă socială, acestea avînd responsabilitatea directă privind diversificarea şi prestarea serviciilor sociale orientate prioritar la menţinerea beneficiarului în familia şi comunitatea de unde provine.
    (3) În exercitarea funcţiilor lor, structurile teritoriale de asistenţă socială beneficiază necondiţionat, după caz, de susţinerea poliţiei, instituţiilor publice din domeniul educaţiei, sănătăţii şi din alte domenii.
    (4) În scop de prestare a serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, în teritoriul administrat, exercită următoarele  atribuţii:
    a) informează populaţia şi acordă consultaţii cu privire la serviciile sociale şi la drepturile persoanei la aceste servicii;
    b) analizează necesităţile comunităţii cu privire la serviciile sociale;
    c) planifică tipurile de servicii sociale şi identifică mijloacele financiare pentru prestarea acestora în funcţie de necesităţile stabilite, inclusiv pentru procurarea serviciilor sociale de care nu dispun sau pe care nu este rezonabil economic să le presteze individual;
    d) înfiinţează, reorganizează sau lichidează, în modul stabilit, instituţii ce prestează servicii sociale şi asigură funcţionarea acestora;
    e) remit cererile/reclamaţiile către organul abilitat cu prestarea serviciilor sociale respective în cazul în care obiectul cererilor/reclamaţiilor depăşeşte limitele competenţei sale;
    f) informează, neîntîrziat, autorităţile competente despre cazurile de încălcare a legislaţiei în domeniul prestării serviciilor sociale, precum şi despre cazurile de necorespundere cerinţelor prescrise;
    g) evaluează cazul şi stabilesc necesităţile persoanei/familiei privind serviciile sociale şi, în funcţie de necesităţile acestora, asigură prestarea serviciilor sociale corespunzătoare;
    h) monitorizează procesul de prestare a serviciilor sociale şi organizează evaluarea calităţii acestor servicii acordate de prestatorii de servicii, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, în teritoriul administrat;
    i) prezintă Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei informaţiile acumulate în urma monitorizării şi evaluării locale a serviciilor sociale acordate, în forma şi perioadele stabilite.
    Articolul 10. Atribuţiile autorităţilor administraţiei
                         publice locale de nivelul întîi
    (1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi contribuie la dezvoltarea şi prestarea serviciilor sociale în teritoriul administrat şi aprobă, în conformitate cu legislaţia, resursele financiare necesare.
    (2) Activitatea nemijlocită de prestare a serviciilor sociale este realizată de unitatea de asistenţă socială prin intermediul asistenţilor sociali şi al lucrătorilor sociali, selectaţi şi angajaţi în conformitate cu legislaţia, în conlucrare şi colaborare cu alte servicii existente la nivel de comunitate.
    (3) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, în vederea prestării serviciilor sociale în teritoriul administrat, exercită următoarele atribuţii:
    a) informează populaţia şi acordă consultaţii cu privire la serviciile sociale şi la drepturile persoanei la aceste servicii;
    b) analizează necesităţile comunităţii cu privire la serviciile sociale;
    c) participă la selectarea şi angajarea asistenţilor sociali şi a lucrătorilor sociali;
    d) facilitează şi susţin activitatea asistenţilor sociali şi a lucrătorilor sociali în teritoriul administrat;
    e) planifică tipurile de servicii sociale conform necesităţilor populaţiei din teritoriul administrat şi resursele necesare pentru prestarea acestora;
    f) susţin asociaţiile obşteşti de utilitate publică ce activează în teritoriul administrat în sfera serviciilor sociale;
    g) oferă structurii teritoriale de asistenţă socială informaţia colectată în urma monitorizării şi evaluării serviciilor sociale acordate, în forma şi în perioadele stabilite.
    Articolul 11. Asociaţiile obşteşti care activează
                          în sfera serviciilor sociale
    (1) În scop de protecţie a beneficiarilor de servicii sociale, asociaţia obştească ce activează în sfera serviciilor sociale, în conformitate cu statutul său şi cu legislaţia, are dreptul:
    a) să presteze servicii sociale şi să participe la realizarea programelor de stat şi a proiectelor în domeniul serviciilor sociale, în condiţiile legii;
    b) să sesizeze, în temeiul cererilor primite de la beneficiari sau din oficiu, organele abilitate cu prestarea serviciilor sociale, organele de drept şi organele de control al serviciilor sociale despre cazurile de încălcare a drepturilor beneficiarilor;
    c) să primească de la organele abilitate cu prestarea serviciilor sociale informaţii referitor la propunerile şi sesizările înaintate;
    d) să efectueze investigaţii pentru identificarea necesităţilor şi lacunelor în prestarea serviciilor sociale, precum şi în ce priveşte respectarea drepturilor persoanei la servicii sociale;
    e) să înainteze autorităţilor publice centrale şi locale propuneri de modificare a legislaţiei şi a politicilor de stat cu privire la asistenţa socială şi la serviciile sociale;
    f) să informeze populaţia, prin intermediul mass-mediei, despre politicile de stat în domeniul prestării serviciilor sociale, despre încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale beneficiarilor de servicii sociale, precum şi despre rezultatele consultării opiniei publice;
    g) să intenteze acţiuni în instanţele judecătoreşti privind protecţia drepturilor beneficiarilor de servicii sociale.
    (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) le au fundaţiile, instituţiile private fără scop lucrativ, alte forme organizaţionale ale societăţii civile constituite în conformitate cu legislaţia, precum şi persoanele juridice şi persoanele fizice – întreprinderi cu scop lucrativ, în condiţiile legii.
Capitolul IV
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE BENEFICIARILOR
DE SERVICII SOCIALE
    Articolul 12. Drepturile beneficiarilor de servicii
                          sociale
    Drepturile beneficiarilor la servicii sociale sînt asigurate prin:
    a) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu excluderea oricăror forme de discriminare;
    b) protecţia împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare ori abuz fizic sau mintal, neglijare, rele tratamente sau exploatare, precum şi  prin informarea asupra oricăror situaţii de risc şi  a altor drepturi sociale;
    c) comunicarea, în termeni accesibili, a informaţiilor privind drepturile fundamentale şi măsurile legale de protecţie socială, precum şi a celor privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a le obţine;
    d) încurajarea participării beneficiarului la procesul de luare a deciziilor referitoare la acordarea serviciilor sociale;
    e) exprimarea opiniei proprii privind serviciile sociale oferite;
    f) respectarea confidenţialităţii informaţiilor furnizate;
    g) protecţia bunurilor beneficiarului atunci cînd acesta nu are capacitatea deplină de exerciţiu, fiind îngrijit în familie sau în instituţie;
    h) respectarea demnităţii şi intimităţii personale ale beneficiarului.
    Articolul 13. Obligaţiile beneficiarilor de servicii
                          sociale
    Beneficiarii de servicii sociale sînt obligaţi:
    a) să furnizeze informaţii corecte şi relevante cu privire la identitatea, situaţia familială, socială, economică şi la starea sănătăţii lor, fiind responsabili pentru veridicitatea acestor informaţii;
    b) să participe la procesul de luare a deciziilor referitoare la acordarea serviciilor sociale;
    c) să contribuie, în conformitate cu legislaţia, la prestarea serviciilor sociale;
    d) să comunice orice modificare a situaţiei lor.
Capitolul V
PROCEDURA DE ACORDARE A SERVICIILOR SOCIALE
    Articolul 14. Identificarea beneficiarilor de servicii
                          sociale
    (1) În vederea solicitării serviciilor sociale, oricare persoană care se consideră într-o stare de risc social sau oricare persoană/familie defavorizată, neglijată sau abuzată, adresează iniţial o cerere în scris sau verbal unităţii de asistenţă socială din raza domiciliului său. Solicitarea de servicii sociale poate fi adresată şi direct unui alt prestator de servicii sociale, prevăzut la art. 7, de la locul de trai al solicitantului.
    (2) Acţionînd în interesele persoanei/familiei sau ale siguranţei sociale a comunităţii, cererea privind acordarea serviciilor sociale persoanei/familiei, prevăzută la alin. (1), poate fi depusă de membrii comunităţii sau de alte persoane interesate, care vor indica motivul din care persoana sau reprezentantul legal al acesteia nu poate depune cererea de sine stătător.
    (3) Lucrătorii instituţiilor instructiv-educative, medico-sanitare publice, ai celor de prestare a serviciilor sociale, poliţiei şi ai altor organe competente, care dispun de informaţii privind necesitatea acordării serviciilor sociale unei persoane/familii, sînt obligaţi să informeze neîntîrziat, în decurs de 24 de ore, unitatea de asistenţă socială de la locul de trai al persoanei/familiei. În asemenea condiţii, astfel de cazuri vor fi examinate fără cererea persoanei sau a reprezentantului legal.
    Articolul 15. Examinarea cererii
    În temeiul cererii prevăzute la art. 14, unitatea de asistenţă socială:
    a) oferă informaţii sau consultanţă momentan sau cel mult în 3 zile, în cazul imposibilităţii de acordare imediată a acestora;
    b) asigură evaluarea iniţială a necesităţilor persoanei/familiei în scop de prestare a serviciilor sociale;
    c) procedează imediat, în situaţii de urgenţă, la prestarea serviciilor sociale, cu implicarea nemijlocită a autorităţilor competente.
    Articolul 16. Evaluarea iniţială
    (1) Evaluarea iniţială se desfăşoară în termen de cel mult 10 zile de la data de înregistrare a cererii, decizia urmînd a fi comunicată imediat atît persoanei care a depus cererea, cît şi persoanei în interesul căreia a fost scrisă cererea.
    (2) Unitatea de asistenţă socială, în urma evaluării iniţiale, are dreptul:
    a) să respingă cererea, motivînd decizia prin care persoanei i s-a refuzat acordarea serviciilor sociale;
    b) să ofere intervenţie de o singură dată;
    c) să efectueze evaluarea complexă;
    d) să refere cazul după competenţă, în situaţii de urgenţă, pentru prestarea serviciilor sociale sau cînd cazul nu poate fi soluţionat la nivel de comunitate.
    (3) În caz de acceptare a cererii, structura teritorială de asistenţă socială, prin intermediul unităţii de asistenţă socială, asigură prestarea serviciilor sociale necesare pentru a satisface necesităţile identificate ale beneficiarului. În scop de respectare a dreptului beneficiarului în mediul familial, structura teritorială de asistenţă socială asigură soluţii pentru prevenirea separării membrilor familiei, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, identifică soluţii care să permită reunirea membrilor familiei cît mai des posibil şi în locuri accesibile pentru fiecare.
    Articolul 17. Evaluarea complexă
    (1) În cazul în care rezultatele evaluării iniţiale sau ale intervenţiei de o singură dată sînt insuficiente pentru satisfacerea necesităţilor persoanei, unitatea de asistenţă socială efectuează evaluarea complexă, coordonînd toate acţiunile cu structura teritorială de asistenţă socială.
    (2) Evaluarea complexă se realizează prin antrenarea nemijlocită a specialiştilor în domeniu şi/sau din domeniile conexe, cu participarea obligatorie a beneficiarului şi a celor care au efectuat evaluarea iniţială, şi se finalizează în termen de cel mult 10 zile de la data preluării cazului pentru efectuarea evaluării complexe.
    (3) În urma evaluării complexe, structura teritorială de asistenţă socială elaborează planul individualizat de asistenţă a beneficiarului, care prevede, după caz, următoarele recomandări:
    a) acordarea serviciilor sociale primare în cadrul comunităţii în care beneficiarul domiciliază;
    b) acordarea serviciilor sociale specializate, stabilite conform planului individualizat de asistenţă, fie în familia biologică a beneficiarului, fie într-o familie substitutivă, fie în cadrul unor centre de zi sau de plasament temporar, prioritar la locul de trai de unde provine, iar complementar în unitatea administrativ-teritorială apropiată de acelaşi nivel sau de nivelul al doilea;
    c) referire la servicii sociale cu specializare înaltă.
    Articolul 18. Garanţii cu privire la acordarea serviciilor
                         sociale cu specializare înaltă
    (1) Structura teritorială de asistenţă socială referă cazul spre serviciile sociale cu specializare înaltă numai dacă sînt motive întemeiate de a considera că opţiunile prevăzute la art. 17 alin. (3) lit. a) şi b) nu pot satisface necesităţile identificate ale beneficiarului, iar neacordarea serviciilor sociale cu specializare înaltă constituie un risc pentru viaţa beneficiarului.
    (2) Serviciile sociale cu specializare înaltă se acordă beneficiarului numai dacă acesta a fost referit, în urma unei evaluări complexe, de către structura teritorială de asistenţă socială de la locul de trai al beneficiarului.
    (3) Prestatorul de servicii sociale cu specializare înaltă, indiferent de forma juridică de organizare şi subordonare, nu acceptă prestarea serviciilor sociale cu specializare înaltă nici unui beneficiar fără:
    a) evaluarea complexă şi fără planul individualizat de asistenţă;
    b) decizia motivată de referire a cazului în vederea prestării serviciilor sociale cu specializare înaltă.
    (4) Condiţiile materiale precare ale persoanei/familiei nu constituie temei exclusiv pentru ca aceasta să fie referită pentru a beneficia de servicii sociale cu specializare înaltă.
    (5) În situaţii de urgenţă, doar în cazuri de pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea persoanei, serviciile sociale cu specializare înaltă pot fi acordate, prin derogarea de la prevederile alin. (3), pe un termen de cel mult 30 de zile, perioadă de timp în care se efectuează evaluarea complexă şi se întocmeşte planul individualizat de asistenţă, cu implicarea directă a reprezentanţilor structurii teritoriale de asistenţă socială de la locul de trai al beneficiarului.
    Articolul 19. Revizuirea periodică a planului
                          individualizat de asistenţă
    (1) Pentru a determina eficienţa serviciilor sociale acordate şi necesitatea continuării intervenţiei sau sistării asistenţei, situaţia beneficiarului este reevaluată periodic de către prestatorul de servicii sociale.
    (2) Revizuirea planului individualizat de asistenţă se efectuează în mod obligatoriu:
    a)  după prima lună de acordare a serviciilor sociale;
    b) la trei luni de acordare a serviciilor sociale;
    c)  după necesitate, dar nu mai rar decît o dată la şase luni.
    (3) În baza rezultatelor revizuirii, prestatorul de servicii sociale completează sau modifică planul individualizat de asistenţă ori sistează prestarea serviciilor sociale.
    Articolul 20. Evidenţa serviciilor sociale prestate
    (1) Evidenţa oricăror servicii sociale prestate se ţine într-un registru de către prestatorul de servicii care le acordă, în care se înscrie numele şi prenumele beneficiarului, datele personale, adresa de la domiciliu, problema în legătură cu care a solicitat servicii sociale, durata aşteptării, rezultatul prestării serviciilor.
    (2) Înregistrarea, păstrarea şi utilizarea datelor cu caracter personal ale beneficiarilor de servicii sociale se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 17-XVI din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
Capitolul VI
INSPECŢIA SERVICIILOR SOCIALE
    Articolul 21. Prevederi generale privind inspecţia
                          serviciilor sociale
    (1) Inspecţia serviciilor sociale se realizează de către Inspecţia socială din subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
    (2) Inspecţia socială îşi extinde acţiunea asupra tuturor prestatorilor de servicii sociale, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare. Inspecţia serviciilor sociale se efectuează periodic în conformitate cu legislaţia în vigoare. La efectuarea inspecţiei sînt antrenaţi reprezentanţi ai societăţii civile, inclusiv beneficiari ai serviciilor sociale.
    (3) Rapoartele cu privire la rezultatele activităţii Inspecţiei sociale se fac publice în periodice, în buletinul informaţional şi în pagina web a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
    Articolul 22. Obiectivele Inspecţiei sociale
    Inspecţia socială are următoarele obiective:
    a) aplicarea prevederilor legale referitoare la serviciile sociale;
    b) respectarea standardelor de calitate a serviciilor sociale;
    c) îmbunătăţirea calităţii şi sporirea eficienţei serviciilor sociale;
    d) îndrumarea şi susţinerea metodologică a activităţii prestatorilor de servicii sociale;
    e) asigurarea respectării drepturilor sociale ale beneficiarilor.
Capitolul VII
MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA
SERVICIILOR SOCIALE
    Articolul 23. Monitorizarea şi evaluarea serviciilor
                         sociale
    (1) Monitorizarea serviciilor sociale constituie un proces de colectare continuă şi sistematizată a informaţiei în baza unor indicatori specifici, prin care se analizează dinamica progreselor privind realizarea activităţilor şi atingerea obiectivelor serviciilor sociale.
    (2) Evaluarea serviciilor sociale constituie un proces de analiză a datelor monitorizării şi a altor informaţii pentru a aprecia oportunitatea obiectivelor serviciilor sociale, realizarea serviciilor sociale, eficienţa, impactul şi durabilitatea acestora.
    Articolul 24. Rolul Ministerului Muncii, Protecţiei
                         Sociale şi Familiei în monitorizarea
                         şi evaluarea sistemului integrat de
                         servicii sociale
    Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este responsabil de organizarea monitorizării şi evaluării sistemului integrat de servicii sociale prin elaborarea şi aplicarea metodologiei în domeniu, precum şi prin analiza impactului serviciilor sociale asupra persoanelor/familiilor defavorizate.
    Articolul 25. Rolul autorităţilor administraţiei publice
                          locale în procesul de monitorizare
                          şi evaluare a serviciilor sociale
    (1) Unitatea de asistenţă socială colectează informaţia primară privind serviciile sociale prestate în comunitate şi o prezintă structurii teritoriale de asistenţă socială.
    (2) Structura teritorială de asistenţă socială prezintă Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei rapoarte cu informaţia solicitată conform metodologiei de monitorizare şi evaluare a impactului politicilor în domeniul serviciilor sociale, inclusiv privind serviciile prestate de sectorul privat.
    (3) Prestatorii privaţi de servicii sociale sînt responsabili de prezentarea rapoartelor la unităţile de asistenţă socială şi, respectiv, la structurile teritoriale de asistenţă socială conform cerinţelor de monitorizare şi evaluare a serviciilor sociale.
Capitolul VIII
FINANŢAREA SERVICIILOR SOCIALE
    Articolul 26. Prevederi generale privind finanţarea
                         serviciilor sociale
    (1) Serviciile sociale sînt finanţate din:
    a) bugetul de stat – pentru atribuţiile specificate la art. 8;
    b) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – pentru atribuţiile specificate la art. 9 şi 10;
    c) sursele proprii ale prestatorilor de servicii sociale – pentru activităţile specificate la art. 11;
    d) alte surse conform legislaţiei.
    (2) Modul de finanţare a serviciilor sociale se stabileşte conform cadrului legislativ care reglementează  relaţiile interbugetare.
    (3) Finanţarea serviciilor sociale din sursele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se face în baza principiilor concurenţei şi calităţii.
    (4) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot procura şi contracta servicii sociale în condiţiile legii.
    Articolul 27. Finanţarea în parteneriat
    Finanţarea serviciilor sociale poate fi realizată în parteneriat de la bugetul de stat, de la bugetul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi şi al doilea, conform atribuţiilor prevăzute în capitolul III.
    Articolul 28. Alte surse de finanţare
    (1) La finanţarea serviciilor sociale sînt utilizate veniturile proprii ale prestatorilor de servicii sociale, donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii ale persoanelor fizice sau juridice din tară şi din străinătate, precum şi alte surse, conform legislaţiei.
    (2) În funcţie de venituri, beneficiarul poate să contribuie la finanţarea prestării serviciilor sociale, conform legislaţiei.
    (3) Prestatorii de servicii sociale au dreptul să desfăşoare activităţi economice pentru autofinanţarea serviciilor sociale prestate.
Capitolul IX
EXAMINAREA LITIGIILOR PRIVIND SERVICIILE SOCIALE.
RĂSPUNDEREA PENTRU NERESPECTAREA LEGISLAŢIEI

     Articolul 29. Soluţionarea litigiilor
     (1) Litigiile în domeniul prestării serviciilor sociale care nu pot fi soluţionate în condiţiile unei concilieri amiabile între părţile interesate sînt referite spre soluţionare instanţelor de judecată, conform legislaţiei.
    (2) Actele administrative prin care sînt lezate drepturile sau interesele legitime ale persoanei fizice sau juridice implicate în raporturi din domeniul prestării serviciilor sociale pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ.
    (3) Cererile adresate în contenciosul administrativ pentru soluţionarea litigiilor în legătură cu dreptul la serviciile sociale sau cu prestarea acestor servicii sînt scutite de taxa de stat.
    Articolul 30. Răspunderea pentru nerespectarea
                          legislaţiei
    Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere conform legislaţiei.
Capitolul X
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    Articolul 31
    (1)  Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării.
    (2) Pînă la obţinerea acreditării de către prestatorii de servicii sociale, prevăzută la art. 7 alin. (4), activitatea prestatorilor care acordă servicii sociale la data intrării în vigoare a prezentei legi se desfăşoară conform legislaţiei.
    (3) Guvernul, în termen de 12 luni de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prevederile ei şi va prezenta propuneri privind aducerea legislaţiei în concordanţă cu prezenta lege.

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                                  Mihai  GHIMPU

    Nr. 123. Chişinău, 18 iunie 2010.