*LPO59/2007 Versiunea originala
ID intern unic:  336482
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 59
din  15.03.2007
privind statutul şi organizarea activităţii grefierilor
 din instanţele judecătoreşti
Publicat : 11.05.2007 în Monitorul Oficial Nr. 64-66     art Nr : 296     Data intrarii in vigoare : 01.01.2008
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul  I
Statutul şi obligaţiile grefierului
    Articolul 1. Grefierul
    (1) Cauzele în materie civilă şi penală, iar în cazurile prevăzute de lege, şi alte cauze, se judecă cu asistenţa grefierului.
    (2) La înfăptuirea actului de justiţie, munca grefierului constituie un sprijin în activitatea magistraţilor, competenţa şi îndeplinirea corectă a sarcinilor ce îi revin jucînd un rol important în buna funcţionare a instanţei judecătoreşti.
    Articolul 2. Atribuţiile grefierului
    (1) Grefierul asigură, sub conducerea judecătorului sau preşedintelui instanţei judecătoreşti, suportul administrativ şi organizaţional pentru desfăşurarea eficientă a procesului de judecată.
    (2) Grefierul îndeplineşte şi alte atribuţii procedurale prevăzute de codurile de procedură civilă, de procedură penală şi cu privire la contravenţiile administrative.
    Articolul 3. Statutul juridic al grefierului
    (1) Grefierul are statut de funcţionar public. Drepturile şi obligaţiile grefierului sînt reglementate de prezenta lege, de prevederile Codului muncii al Republicii Moldova şi de cele ale Legii serviciului public.
    (2) Funcţia de grefier se include în Clasificatorul unic al funcţiilor publice.
    Articolul 4. Independenţa grefierului
    (1) Funcţia de grefier este o funcţie publică, fiind exercitată, în mod independent, sub autoritatea judecătorului aflat în exerciţiul funcţiunii.
    (2) Nu se admite nici o influenţă asupra îndeplinirii de către grefier a atribuţiilor sale.
    (3) În activitatea sa, grefierul se supune doar legii.
    Articolul 5. Profesionalismul, imparţialitatea şi fidelitatea
    Grefierul are obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile în mod profesional, imparţial şi cu fidelitate, în condiţiile legii, şi să se abţină de la orice faptă care ar putea prejudicia interesele persoanelor fizice sau juridice ori prestigiul justiţiei.
    Articolul 6. Obligaţiile grefierului
    (1) Grefierul este obligat, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procesul judiciar, indiferent de statutul acestora din urmă.
    (2) Grefierul are următoarele obligaţii:
    a) să respecte disciplina de muncă;
    b) să nu divulge datele şi informaţiile la care are acces în exerciţiul funcţiunii;
    c) în şedinţele de judecată să aibă o ţinută vestimentară corespunzătoare;
    d) să respecte normele deontologice ale profesiei;
    e) să participe, în modul stabilit, la formarea continuă.
    Articolul 7. Păstrarea secretului profesional
    (1) Grefierul este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea asupra faptelor şi informaţiilor de care a luat cunoştinţă în exerciţiul funcţiunii. Judecata poate să-l elibereze de această obligaţie dacă împotriva lui este intentat dosar penal.
    (2) Grefierul nu are dreptul să comenteze sau să conteste în mass-media hotărîrile şi alte decizii pronunţate pe marginea dosarelor de care a luat cunoştinţă în exerciţiul funcţiunii.
    Articolul 8. Declaraţia cu privire la venituri şi proprietate
    Grefierul este obligat să prezinte, în condiţiile şi în termenele prevăzute de lege, declaraţia cu privire la venituri şi proprietate.
    Articolul 9. Restricţii
    (1) Funcţia de grefier este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia celor didactice şi ştiinţifice, inclusiv din cadrul Institutului Naţional al Justiţiei.
    (2) Grefierul nu are dreptul să activeze în instanţele judecătoreşti în care una din rudele lui directe (părinţii, fraţii, surorile, copiii) sau prin alianţă (soţul/soţia, părinţii, fraţii, surorile soţului/soţiei) deţine funcţia de judecător.
    (3) Funcţiei de grefier i se aplică şi alte restricţii prevăzute de Legea serviciului public.
    Articolul 10. Organizarea, supravegherea şi controlul
                          activităţii de grefier
    Selectarea candidaţilor la funcţia de grefier, în condiţiile regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, organizarea activităţii grefierilor, supravegherea şi controlul activităţii acestora se efectuează de către preşedintele instanţei judecătoreşti.
Capitolul  II
Candidatul la funcţia de grefier
    Articolul 11. Cerinţele faţă de candidatul la funcţia de
                          grefier
    Candidatul la funcţia de grefier trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
    a) să aibă cetăţenia Republicii Moldova şi să domicilieze permanent pe teritoriul ei;
    b) să aibă studii juridice;
    c) să aibă capacitatea deplină de exerciţiu;
    d) să nu aibă antecedente penale;
    e) să cunoască limba de stat;
    f) să fie apt, din punct de vedere medical, conform certificatului medical de sănătate, pentru exercitarea funcţiei în cauză.
    Articolul 12. Concursul pentru ocuparea funcţiei de
                          grefier
    (1) Concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de grefier se desfăşoară, în cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti, între candidaţii selectaţi, potrivit unui regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
    (2) Persoana care a promovat concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de grefier în modul stabilit şi care întruneşte condiţiile stipulate la art.11 poate fi numită în funcţia de grefier.
    (3) În cazul în care candidatul la funcţia vacantă de grefier nu este de acord cu rezultatele concursului, el are dreptul să-l conteste în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Capitolul  III
Numirea în funcţie şi atestarea grefierului
    Articolul 13. Numirea în funcţie
    Grefierul este numit în funcţie de către preşedintele instanţei judecătoreşti în urma rezultatelor concursului prevăzut la art.12.
    Articolul 14. Formarea iniţială a grefierului
    (1) Grefierul numit în funcţie va urma cursurile de formare iniţială  de 3 luni în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei.
    (2) După absolvirea cursurilor de formare iniţială, grefierul va susţine un examen de capacitate.
    Articolul 15. Indemnizaţia lunară
    (1) În perioada formării iniţiale, grefierul primeşte o indemnizaţie lunară, egală cu salariul de bază al grefierului în funcţie.
    (2) Indemnizaţia prevăzută la alin.(1) are caracterul şi regimul juridic al unui drept salarial şi se plăteşte de către instanţa judecătorească care a angajat grefierul.
    Articolul 16. Formarea continuă a grefierului
    (1) Grefierul, cel puţin o dată la 5 ani, participă la for-marea continuă, organizată de Institutul Naţional al Justiţiei.
    (2) Formarea continuă se desfăşoară sub formă de seminare, sesiuni de pregătire, conferinţe, vizite de lucru, stagii în străinătate şi alte activităţi.
    (3) Cursurile de formare continuă a grefierilor se organizează conform unui program anual, aprobat de Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei, în coordonare cu Consiliul Superior al Magistraturii sau, după caz, cu Ministerul Justiţiei, program comunicat tuturor instanţelor judecătoreşti în luna decembrie a anului anterior organizării cursurilor.
    (4) Grefierii au acces egal, pentru locurile disponibile, la activităţile de formare continuă care îi interesează.
    Articolul 17. Dreptul la formarea continuă
    (1) Grefierul are dreptul la perfecţionarea continuă a calităţilor sale profesionale prin intermediul cursurilor de formare continuă.
    (2) Pe durata cursurilor de formare continuă, grefierul beneficiază de salariul cuvenit dacă acestea:
    a) sînt organizate din iniţiativa ori în interesul instanţei judecătoreşti în care este încadrat;
    b) sînt frecventate din iniţiativa grefierului, cu acordul preşedintelui instanţei judecătoreşti în care activează;
    c) sînt organizate, în condiţiile legii, de Institutul Naţional al Justiţiei sau de alte instituţii specializate din ţară sau din străinătate.
    (3) Instanţele judecătoreşti şi Institutul Naţional al Justiţiei au obligaţia să prevadă în bugetele proprii sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente programelor de formare iniţială şi de formare continuă a grefierilor, organizate în condiţiile alin.(2) lit.a) şi c).
    Articolul 18. Atestarea grefierului
    (1) Grefierul este atestat în condiţiile legislaţiei serviciului public.
    (2) Componenţa comisiei de atestare a grefierilor, condiţiile şi procedura de atestare se stabilesc, în condiţiile legii, de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Capitolul  IV
Drepturile grefierului
    Articolul 19. Dreptul de asociere în sindicate
    Grefierul are dreptul să se asocieze ori să adere la organizaţii sindicale, precum şi la alte organizaţii profesionale, locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării intereselor sale legitime.
    Articolul 20. Dreptul la concediu
    Grefierul beneficiază de concediu de odihnă anual plătit, de concedii neplătite din motive familiale sau din alte motive întemeiate, precum şi de alte concedii acordate în condiţiile legii.
    Articolul 21. Dreptul la ţinută vestimentară
    (1) Grefierul are dreptul la asigurarea, în mod gratuit, cu ţinută vestimentară corespunzătoare instanţei judecătoreşti în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei.
    (2) Ţinuta vestimentară a grefierului se stabileşte prin hotărîre de Guvern.
    Articolul 22. Alte drepturi şi obligaţii
    Pe lîngă drepturile prevăzute de prezenta lege, grefierul beneficiază şi de alte drepturi prevăzute de legislaţia muncii şi de cea a serviciului public.
Capitolul  V
Răspunderea grefierului şi eliberarea din funcţie a acestuia
    Articolul 23. Formele răspunderii
    (1) Grefierul poate fi tras la răspundere disciplinară, materială, administrativă sau penală numai în temeiul şi în modul stabilit de lege.
    (2) Sancţiunile disciplinare şi modul lor de aplicare se stabilesc în conformitate cu legislaţia muncii şi cu cea a serviciului public.
    Articolul 24. Eliberarea din funcţie
    (1) Grefierul este eliberat din funcţie în caz de:
    a) demisie;
    b) pensionare, în condiţiile legii;
    c) constatare a faptului de necorespundere profesională;
    d) constatare a faptului de neîndeplinire a oricăreia din cerinţele prevăzute la art.11;
    e) pronunţare a sentinţei de condamnare definitive.
    (2) Eliberarea din funcţie se dispune prin decizia preşedintelui instanţei judecătoreşti care are dreptul de numire în funcţie.
    (3) Decizia de eliberare din funcţie poate fi contestată în conformitate cu legislaţia muncii.
Capitolul  VI
Dispoziţii finale şi tranzitorii
    Articolul 25
    (1) Grefierul aflat în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că întruneşte condiţiile legale pentru ocuparea funcţiei respective.
    (2) Perioada în care grefierul a exercitat funcţii de aceeaşi natură în cadrul Curţii Constituţionale sau în fostele arbitraje de stat constituie vechime în specialitate.
    Articolul 26
    Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2008.

   PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                                   Marian LUPU

    Nr.59-XVI. Chişinău, 15 martie 2007.