OME182/2010
ID intern unic:  336720
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL ECONOMIEI
ORDIN Nr. 182
din  25.10.2010
cu privire la legalizarea mijloacelor de măsurare aflate în exploatare
Publicat : 19.11.2010 în Monitorul Oficial Nr. 227-230     art Nr : 830     Data intrarii in vigoare : 19.11.2010
    Întru asigurarea uniformităţii, legalităţii şi exactităţii măsurărilor în domeniile de interes public şi siguranţei populaţiei, protejarea persoanelor împotriva efectelor nocive ale măsurărilor incorecte sau false, executării prevederilor Legii metrologiei nr.647-XIII din 17.11.1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,  ediţie specială din 15.04.2008), precum şi luînd în consideraţie funcţiile Ministerului Economiei de reglementare a activităţii de metrologie la nivel naţional în calitate de Autoritate Centrală de Metrologie (art. 2 alin. (1) al  legii menţionate),
ORDON:
    1. Entităţile, care produc/importă aparate de măsurat, dispozitive, echipamente, sisteme de măsurare (în continuare - mijloace de măsurare) utilizate în măsurările din domeniile de interes public sînt obligate să respecte prevederile art. 12 al Legii metrologiei, legalizînd, prin aprobarea de model aceste mijloace de măsurare, înaintea plasării lor  pe piaţa Republicii Moldova.
    2. Entităţile care utilizează mijloacele de măsurare în măsurările din domeniile de interes public sînt responsabile de prezentarea acestor mijloace de măsurare la verificarea metrologică periodică în conformitate cu prevederile „Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.103-104 din 22.06.2010) sau la verificarea metrologică după reparare, precum şi de utilizarea corectă a acestor mijloace de măsurare.
    3. Mijloacele de măsurare, aflate în exploatare în Republica Moldova, care nu deţin aprobarea de model la data emiterii prezentului ordin, dar au fost supuse, înainte de această dată, procedurii de verificare metrologică sau procedurii de recunoaştere a verificării metrologice efectuate în statele semnatare a „Acordului de recunoaştere reciprocă a rezultatelor verificărilor metrologice, a aprobării de model, etalonării mijloacelor de măsurare”, se consideră legalizate prin verificarea metrologică, conform  buletinului de verificare metrologică şi/sau amprentei mărcii metrologice de verificare aplicate, valabile în termen, sau prin confirmarea Autorităţii Centrale de Metrologie (ACM) a recunoaşterii rezultatelor verificării metrologice sau amprentei mărcii metrologice de recunoaştere, şi sînt acceptate în continuare la verificarea metrologică periodică.
    4.  A pune în sarcina Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie, Centrului de Standardizare şi Metrologie al mun. Bălţi şi Centrului de Standardizare şi Metrologie al or. Ceadîr-Lunga primirea la verificare metrologică periodică a mijloacelor de măsurare care nu deţin aprobarea de model şi se află în exploatare în Republica Moldova pînă la data emiterii prezentului ordin, dacă mijloacele de măsurare în cauză sînt însoţite de buletine de verificare metrologică eliberate anterior şi/sau au aplicată amprenta mărcii metrologice de verificare sau au confirmarea ACM privind recunoaşterea rezultatelor verificărilor metrologice, sau au aplicată amprenta mărcii metrologice de recunoaştere a rezultatelor verificărilor  metrologice a mijloacelor de măsurare.
    5. A pune în sarcina Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor (Inspectoratul Metrologic) intensificarea supravegherii metrologice a entităţilor din Republica Moldova ce plasează pe piaţă mijloacele de măsurare utilizate în măsurările din domeniile de interes public.
    6. A pune în sarcina Direcţiei Metrologie din cadrul Ministerului Economiei plasarea prezentului ordin pe site-ul Ministerului Economiei şi prezentarea spre publicare în ediţia specială a „Buletinului de standardizare” şi  Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    7. A pune în sarcina Direcţiei Metrologie controlul executării prezentului ordin.
    8. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    VICEMINISTRUL ECONOMIEI                                     Octavian CALMÎC

    Nr. 182. Chişinău, 25 octombrie 2010.