*HGC690/2009 Versiunea originala
ID intern unic:  337156
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 690
din  13.11.2009
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea
şi funcţionarea Ministerului Economiei, structurii şi
efectivului-limită ale aparatului central al acestuia
Publicat : 20.11.2009 în Monitorul Oficial Nr. 166-168     art Nr : 768
    În scopul executării prevederilor art. II din Legea nr.21-XVIII din 18 septembrie 2009 pentru modificarea Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.149, art.412), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă:
    Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, conform anexei nr.1;
    Structura aparatului central al Ministerului Economiei, conform anexei nr.2;
    Lista instituţiilor în subordinea Ministerului Economiei, conform anexei nr.3;
    Lista instituţiilor în coordonarea Ministerului Economiei, conform anexei nr.4;
    Lista întreprinderilor şi societăţilor pe acţiuni în administrarea Ministerului Economiei, conform anexei nr.5.
    2. Se stabileşte efectivul-limită al aparatului central al Ministerului Economiei în număr de 165 de unităţi, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislaţiei în vigoare.
    3. Ministerul Economiei va avea trei viceminiştri şi un colegiu constituit din 15  persoane.
    4. Se abrogă  unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.6

    PRIM-MINISTRU                                                        Vladimir  FILAT

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                                         Valeriu Lazar

    Nr. 690. Chişinău, 13 noiembrie 2009.

 Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului nr. 690
din 13 noiembrie 2009
Regulamentul
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei
I. DISPOZIŢII GENERALE
    Domeniul de aplicare
    1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei (în continuare – Regulament) reglementează misiunea, funcţiile, atribuţiile şi drepturile Ministerului Economiei (în continuare – Minister), precum şi organizarea activităţii acestuia.
    Statutul juridic al Ministerului şi locul lui în structura administraţiei publice centrale
    2. Ministerul este organul central de specialitate al administraţiei publice, în subordinea Guvernului, abilitat să promoveze politica economică a statului. Ministerul este persoană juridică, dispune de ştampilă cu Stema de Stat, precum şi de conturi trezoreriale, de mijloace financiare şi materiale.
    3. Pentru implementarea activităţilor de promovare a economiei de piaţă şi realizarea obiectivelor politicii economice a statului, în subordinea Ministerului funcţionează organe publice de specialitate, instituţii şi organizaţii.
    Cadrul legal de activitate
    4. Ministerul îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova şi cu  legislaţia în vigoare, cu decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile Parlamentului, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, cu alte acte normative, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi cu prevederile prezentului Regulament.
II. MISIUNEA, FUNCŢIILE DE BAZĂ, ATRIBUŢIILE
 ŞI DREPTURILE MINISTERULUI
    Misiunea
    5. Ministerul are misiunea de a asigura creşterea economiei naţionale prin optimizarea cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător, constituirea premiselor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, dezvoltarea tehnologică şi asigurarea competitivităţii, crearea unui mediu investiţional atractiv, contribuirea la acţiunile de demonopolizare a pieţei interne şi de eliminare a practicilor anticoncurenţiale, precum şi prin cooperare economică internaţională.
    Funcţiile
    6. Funcţiile de bază ale Ministerului sînt:
    1) determinarea direcţiilor prioritare de dezvoltare şi elaborare a politicii economice a statului;
    2) monitorizarea, analiza şi evaluarea tendinţelor de dezvoltare social-economică care atestă modificările economice şi structurale din tară;
    3) asigurarea corespunderii politicilor economice cu prevederile documentelor de politici naţionale şi monitorizarea realizării lor;
    4) identificarea problemelor prioritare, elaborarea şi promovarea de programe şi planuri naţionale de acţiuni în domeniile sale de activitate şi exercitarea controlului asupra realizării lor;
    5) participarea la organizarea procesului bugetar reieşind din competenţele Ministerului;
    6) cooperarea cu partenerii de dezvoltare în scopul atragerii asistenţei tehnice şi financiare pentru demararea proiectelor de dezvoltare pe domeniile de competenţă ale Ministerului;
    7) contribuirea la crearea în Republica Moldova a unui mediu investiţional favorabil cu scopul atragerii investiţiilor autohtone şi străine;
    8) optimizarea mecanismelor de reglementare de către stat a activităţilor antreprenoriale;
    9) elaborarea cadrului economico-financiar şi juridic favorabil pentru eficientizarea activităţii agenţilor economici;
    10) elaborarea şi promovarea politicii de stat pentru favorizarea mediului de afaceri prin eliminarea constrîngerilor de ordin administrativ în acest mediu;
    11) asigurarea condiţiilor pentru finanţarea mediului de afaceri la un cost rezonabil;
    12) stimularea dezvoltării pieţei de capital;
    13) elaborarea unui sistem complex de reglementare de către stat a relaţiilor economice externe în vederea integrării economiei naţionale în economia mondială;
    14) elaborarea direcţiilor strategice ale politicii economice externe a statului şi coordonarea activităţii de realizare a acesteia;
    15) elaborarea şi perfecţionarea continuă a cadrului juridic multilateral şi bilateral la nivel interstatal, interguvernamental şi interministerial, care reglementează relaţiile comercial-economice şi investiţionale ale Republicii Moldova cu alte ţări;
    16) implementarea şi monitorizarea realizării prevederilor tratatelor bilaterale şi multilaterale cu caracter economic;
    17) fundamentarea şi coordonarea aspectului economic al procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, precum şi contribuirea la asigurarea participării la activităţile desfăşurate în cadrul iniţiativelor de cooperare regională;
    18) colaborarea, în comun cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, la coordonarea participării Republicii Moldova în cadrul organizaţiilor internaţionale cu caracter economic (Comunitatea Statelor Independente (CSI), Organizaţia  pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova) (ODDE-GUAM), Comunitatea Economică Euroasiatică, Comisia pe probleme economice în Europa a Naţiunilor Unite (UNECE), Organizaţia pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCMN));
    19) colaborarea, în comun cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene,  misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova acreditate peste hotare, la promovarea unei imagini favorabile a ţării;
    20) armonizarea legislaţiei naţionale cu curacter economic la sistemul legislativ al Uniunii Europene, inclusiv racordarea politicilor de dezvoltare economică a ţării în conformitate cu priorităţile şi necesităţile de integrare europeană a Republicii Moldova;
    21) elaborarea şi promovarea politicii de stat privind dezvoltarea comerţului interior şi exterior şi a prestărilor de servicii reieşind din priorităţile şi domeniile reglementate de stat;
    22) reglementarea activităţii privind satisfacerea pieţei interne de consum cu mărfuri, în baza studierii conjuncturii pieţelor externe şi interne;
    23) elaborarea şi implementarea unor mecanisme eficiente de reglementare a comerţului intern, precum şi perfecţionarea cadrului legislativ privind protecţia drepturilor consumatorilor;
    24) colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale privind optimizarea activităţii comerciale, tipizarea reţelei de comerţ ambulant şi în pieţe, protejarea drepturilor consumatorilor, eficientizarea activităţii întreprinderilor de comerţ, alimentaţie publică şi de prestări servicii;
    25) modernizarea comerţului prin implementarea unor tehnologii comerciale performante, metode avansate de comercializare a mărfurilor şi de prestare a serviciilor;
    26) unificarea cerinţelor privind organizarea activităţii comerciale şi de prestări servicii pentru comercianţii particulari din actualul sector neorganizat;
    27) armonizarea legislaţiei cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului privind creşterea economică şi dezvoltarea mediului de afaceri, atragerea de investitori, precum şi stimularea dezvoltării infrastructurii calităţii;
    28) elaborarea propunerilor privind modificarea legislaţiei comerciale, taxelor vamale şi tarifelor, în conformitate cu interesele statului şi ale populaţiei;
    29) susţinerea activităţii burselor de mărfuri, dezvoltarea comerţului bursier şi a celui electronic, precum şi crearea şi asigurarea bunei funcţionări a pieţelor de comercializare a mărfurilor cu ridicata;
    30) aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale privind controlul asupra exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice, precum şi aplicarea şi implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora prin coordonarea interacţiunii autorităţilor publice centrale implicate în acţiuni de control asupra mărfurilor strategice;
    31) stabilirea relaţiilor de cooperare cu organizaţiile specializate din alte state prin participarea la reuniunile regimurilor internaţionale de neproliferare şi de control asupra exporturilor, la reuniunile organizaţiilor internaţionale care se ocupă de controlul diferitelor categorii de mărfuri strategice, neproliferarea diverselor categorii de arme de distrugere în masă şi alte acţiuni şi manifestări conexe domeniului de responsabilitate;
    32) elaborarea şi promovarea politicii statului în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător;
    33) dinamizarea reformei regulatorii, creşterea transparenţei sistemului de autorizare a afacerii prin reducerea numărului de domenii supuse autorizării/licenţierii, diminuarea restricţiilor la import-export şi debirocratizarea procedurilor administrative de autorizare;
    34) elaborarea şi promovarea politicii statului în domeniul administrării şi deetatizării proprietăţii publice şi activităţii post privatizare;
    35) asigurarea respectării drepturilor şi intereselor patrimoniale ale statului în procesul administrării şi deetatizării proprietăţii publice;
    36) elaborarea şi promovarea politicilor statului în domeniul parteneriatului public-privat;
    37) elaborarea şi promovarea strategiilor şi politicilor statului în domeniile industriei şi energeticii;
    38) elaborarea şi promovarea politicii statului în vederea implementării rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic în domeniile industriei şi energeticii;
    39) elaborarea principiilor şi mecanismelor de amplasare raţională pe teritoriul ţării a capacităţilor de producţie, ţinîndu-se cont de Planul de amenajare a teritoriului naţional, potenţialul resurselor naturale din teritoriu, specializarea sferei productive teritoriale;
    40) elaborarea şi promovarea strategiei şi politicii în domeniul securităţii şi eficienţei energetice a statului;
    41) elaborarea şi promovarea reformei organizaţional-economice adecvate cerinţelor economiei de piaţă în domeniile industriei şi energeticii;
    42) elaborarea reglementărilor tehnice în domeniile industriei şi energeticii;
    43) promovarea implementării noilor tehnologii, echipamente, aparate, maşini, mecanisme performante şi a noilor materiale în domeniile sale de activitate pentru creşterea competitivităţii produselor industriale;
    44) organizarea, în comun cu alte ministere şi cu autorităţile administraţiei publice locale, elaborării şi realizării măsurilor de conservare a energiei;
    45) elaborarea şi promovarea politicii statului în domeniile reglementării tehnice, standardizării, metrologiei, acreditării, evaluării conformităţii în scopul asigurării liberei circulaţii a mărfurilor şi eliminării barierelor tehnice în calea comerţului;
    46) elaborarea şi promovarea politicii statului în domeniul investiţiilor (inclusiv atragerea investiţiilor străine directe) pentru zone economice libere şi la promovarea exportului producţiei autohtone;
    47) elaborarea şi promovarea politicii statului în domeniile protecţiei consumatorilor, supravegherii pieţei şi securităţii industriale;
    48) elaborarea şi actualizarea legislaţiei în domeniile reglementării tehnice, standardizării, metrologiei, acreditării, evaluării conformităţii, supravegherii pieţei, protecţiei consumatorilor şi securităţii industriale, în funcţie de evoluţia practicii europene şi internaţionale în aceste domenii;
    49) coordonarea activităţilor de formare profesională în domeniul infrastructurii calităţii.
    Atribuţiile
    7. Pentru realizarea funcţiilor de bază ce îi revin, Ministerul are următoarele atribuţii:
    a)  în domeniul politicilor economice ale statului, analizei şi prognozării macroeconomice:
    1) monitorizează, analizează şi evaluează tendinţele de dezvoltare social-economică a ţării, elaborează prognozele principalilor indicatori macroeconomici pe termen scurt, mediu şi lung;
    2) monitorizează şi analizează situaţia economică curentă, elaborează propuneri privind direcţiile strategice şi priorităţile de dezvoltare a economiei naţionale;
    3) acordă asistenţă metodologică şi organizează lucrările de totalizare şi prognozare a dezvoltării social-economice, inclusiv în cazul declanşării situaţiilor excepţionale;
    4) elaborează programe şi concepţii, proiecte de legi, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova şi de hotărîri ale Parlamentului şi Guvernului, alte acte normative în domeniile de competenţă ale Ministerului;
    5) avizează şi prezintă, în modul stabilit, propuneri privind formarea şi executarea bugetului de stat;
    6) participă la elaborarea proiectelor de legi şi altor acte normative cu privire la reforma fiscală şi financiară;
    7) elaborează şi înaintează propuneri privind modificarea sistemului de impozitare;
    8) participă la elaborarea programelor naţionale;
    9) elaborează, modifică şi promovează proiecte de acte legislative sub aspectul ajustării acestora la prevederile legislaţiei comunitare;
    10) coordonează şi monitorizează procesul de implementare a proiectelor finanţate de către partenerii de dezvoltare în domeniile de competenţă ale Ministerului;
    11) monitorizează, analizează şi prezintă, în modul stabilit de Guvern, nivelul evoluţiei sărăciei în ţară;
    12) menţine baza de date privind indicatorii social-economici ce caracterizează condiţiile de trai ale populaţiei şi calculează indicele de deprivare a ariilor mici;
    b) în domeniul cooperării internaţionale:
    1) coordonează activităţile ministerelor, altor autorităţi administrative centrale, autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul relaţiilor economice externe;
    2) elaborează şi înaintează propuneri privind reglementarea de către stat a activităţii economice externe în scopul asigurării dezvoltării echilibrate a economiei şi eficientizării comerţului exterior;
    3) iniţiază acţiuni de cooperare internaţională şi de colaborare economică externă, în plan bilateral şi multilateral;
    4) elaborează, în comun cu ministerele şi alte autorităţi administrative centrale, programe şi planuri de acţiuni privind dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor comercial-economice cu ţările lumii şi cu organizaţiile economice internaţionale şi regionale şi monitorizează realizarea acestora;
    5) participă atît la negocierile comercial-economice bilaterale, cît şi la cele multilaterale în cadrul organizaţiilor economice internaţionale şi regionale (CSI, GUAM, Comunitatea Economică Euroasiatică, UNECE, OCMN etc.), precum şi la procesele de integrare europeană, asigurînd armonizarea legislaţiei naţionale din domeniile de activitate;
    6) negociază direct şi participă la negocierea şi la încheierea tratatelor, acordurilor şi altor înţelegeri internaţionale cu caracter economic sau pentru crearea cadrului juridic necesar dezvoltării schimburilor;
    7) monitorizează şi aplică în practică prevederile convenţiilor, tratatelor, acordurilor cu caracter economic în vederea integrării în structurile europene sau în alte organizaţii economice internaţionale şi regionale;
    8) elaborează note informative şi sinteze cu privire la evoluţia relaţiilor comercial-economice ale Republicii Moldova cu statele lumii, precum şi cu organizaţiile economice internaţionale şi regionale;
    9) efectuează analiza permanentă privind dezvoltarea economică a altor state, precum şi a modificărilor în legislaţia statelor lumii în domeniul comercial-economic, care por afecta interesele comercial-economice ale Republicii Moldova, şi înaintează, în baza acestora, propuneri concrete;
    10) instituie, organizează şi participă la şedinţele comisiilor interguvernamentale, grupurilor de lucru de colaborare comercial-economică, care se desfăşoară în ţară sau în străinătate, precum şi monitorizează realizarea prevederilor stipulate în protocoalele acestor comisii, grupuri de lucru de colaborare comercial-economică;
    11) elaborează proiecte de acte legislative şi normative vizînd activitatea comercial-economică externă;
    12) în comun cu instituţiile subordonate şi în coordonare, organizează şi participă la misiuni economice în scopul promovării exportului produselor moldoveneşti;
    13) cooperează cu reprezentanţele economice ale Republicii Moldova în străinătate şi cu cele acreditate în Republica Moldova pentru derularea unor proiecte şi promovarea relaţiilor economice şi a cooperării internaţionale;
    14) monitorizează realizarea recomandărilor şi deciziilor protocolare ale comisiilor mixte şi grupurilor de lucru pentru colaborare comercial-economică;
    15) asigură şi coordonează participarea la diferite mecanisme de cooperare regională şi subregională;
    16) realizează politica comercială a Republicii Moldova şi asigură armonizarea legislaţiei naţionale din domeniul comerţului şi al relaţiilor economice internaţionale cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (O.M.C.), Uniunii Europene şi altor organizaţii şi forme de cooperare prevăzute de acordurile economice la care Republica Moldova este sau intenţionează să devină parte;
    17) studiază tendinţele pieţelor externe în ceea ce priveşte competitivitatea şi oportunităţile de comerţ pentru agenţii economici din Republica Moldova;
    18) elaborează şi dezvoltă expertizele în operarea acordurilor O.M.C. şi asigură corespunderea iniţiativelor şi acţiunilor politicii comerciale şi a măsurilor întreprinse cu cerinţele acestor acorduri;
    19) asigură elaborarea şi aplicarea măsurilor de apărare comercială în cazul situaţiilor excepţionale în comerţul exterior, în condiţiile legii;
    20) fundamentează propunerile privind taxele vamale la import şi tehnicile de apărare comercială;
    21) coordonează evaluarea gradului de compatibilitate a legislaţiei naţionale în vigoare din sectorul economic cu actele normative comunitare relevante şi formulează propuneri în vederea racordării acestora la normele şi cerinţele comunitare, precum şi în vederea accelerării procesului de armonizare şi implementare;
    22) asigură şi coordonează, în limitele competenţelor, acţiunile intra- şi interministeriale privind implementarea activităţilor şi angajamentelor stipulate în compartimentele economice ale documentelor strategice necesare pentru promovarea politicii de integrare europeană;
    23) coordonează şi monitorizează procesul de implementare a proiectelor finanţate de către partenerii de dezvoltare în domeniile de competenţă ale Ministerului;
    c) în domeniul comerţului:
    1) exercită monitorizarea situaţiei pieţei de consum şi prestărilor de servicii, precum şi a preţurilor formate pe piaţa internă de mărfuri şi servicii, efectuează analiza şi prognozarea conjuncturii pieţei, participă la elaborarea bilanţurilor generalizatoare ale volumelor calculate ale resurselor de mărfuri;
    2) elaborează şi realizează principiile de bază ale politicii de stat în domeniul comerţului interior şi exterior şi prestărilor serviciilor, elaborează proiecte ale actelor legislative ce reglementează activitatea comercială a agenţilor economici, indiferent de forma lor de proprietate, precum şi reguli, instrucţiuni, regulamente în sfera comerţului şi prestărilor de servicii, desfăşoară o politică unică ce ţine de atribuirea categoriilor întreprinderilor de comerţ şi alimentaţie publică;
    3) înaintează propuneri privind modificarea legislaţiei cu privire la comerţ, prestări servicii, a tarifelor şi taxelor vamale, aplicarea măsurilor de protejare a pieţei interne şi stabilirea unui regim favorabil pentru producerea şi desfacerea mărfurilor social importante, precum şi a grupelor de mărfuri şi servicii orientate spre export şi substituirea celor de import;
    4) în comun cu ministerele şi alte autorităţi administrative centrale, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţiile de comerţ şi alte întreprinderi, adoptă măsuri şi înaintează propuneri privind formarea şi saturarea pieţei de consum cu mărfuri, sporirea competitivităţii mărfurilor autohtone;
    5) elaborează şi aplică, în comun cu alte structuri statale şi nonguvernamentale, un complex de măsuri stimulatorii privind exportul de mărfuri şi servicii din ţară, formează cadrul juridic favorabil pentru desfăşurarea activităţilor de export, promovează imaginea ţării pe arena internaţională;
    6) poartă tratative cu instituţiile financiare internaţionale în vederea atragerii investiţiilor şi capitalului în sfera comerţului şi prestării serviciilor;
    7) participă la realizarea reformelor economice în sfera comerţului şi alimentaţiei publice şi la crearea condiţiilor de concurenţă, precum şi la examinarea, în comun cu ministerele interesate, a propunerilor privind perfecţionarea sistemelor de formare a preţurilor, de impozitare, creditare, evidenţă contabilă şi statistică în ramură;
    8) coordonează activitatea burselor de mărfuri din Moldova şi elaborează, în comun cu ministerele şi alte autorităţi administrative centrale interesate, proiecte de concepţii şi programe de dezvoltare a comerţului de bursă;
    9) elaborează, conform situaţiei de pe piaţa internă, şi înaintează Guvernului propuneri privind modificarea politicii tarifare şi netarifare, depăşirea situaţiei create în baza intereselor naţionale ale Moldovei;
    10) examinează, în termenele stabilite, petiţiile, cererile şi propunerile consumatorilor;
    11) promovează politica statului în domeniul formării preţurilor, asigură metodologic şi organizatoric procedeele de formare a preţurilor şi tarifelor în comerţ, alimentaţia publică şi prestarea de servicii;
    12) elaborează şi implementează instrumente de promovare a exportului;
    13) asigură activitatea Comisiei interdepartamentale de control asupra exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice;
    14) eliberează şi anulează autorizaţiile de export, reexport, import şi tranzit de mărfuri strategice şi alte autorizaţii şi documente relevante în domeniul comerţului;
    15) iniţiază, în colaborare cu ministerele şi alte autorităţi administrative centrale de resort, acţiuni de promovare a intereselor Moldovei în relaţiile cu organizaţiile şi organismele internaţionale în domeniul controlului asupra exporturilor, reexporturilor, importurilor şi tranzitului de mărfuri strategice;
    16) coordonează activităţile ce ţin de elaborarea şi implementarea în Moldova a Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora;
    d) în domeniul politicilor investiţionale şi de promovare a exportului:
    1) perfecţionează cadrul legislativ în vederea stimulării activităţii investiţionale;
    2) asigură procesul de armonizare a legislaţiei naţionale în domeniul investiţiilor cu cea a Uniunii Europene;
    3) participă în cadrul politicilor de promovare a investiţiilor cu capital de risc în întreprinderi cu înalt grad de inovare;
    4) contribuie la crearea climatului investiţional favorabil pentru investitorii străini şi autohtoni, precum şi perfecţionează instrumentele de atragere a investiţiilor autohtone şi străine şi de promovare a exportului;
    5) monitorizează şi analizează procesul de creare şi dezvoltare a zonelor economice libere, de realizare a proiectelor investiţionale strategice şi a proiectelor care au un efect benefic pentru economia naţională;
    6) analizează procesele şi factorii care influenţează activitatea investiţională, sporirea competitivităţii economiei naţionale şi promovarea exportului, precum şi determină direcţiile prioritare ale politicii de stat în domeniu;
    e) în domeniul dezvoltării mediului de afaceri:
    1) elaborează şi prezintă propuneri pentru ajustarea actelor legislative şi normative în scopul simplificării şi respectării stricte a procedurii de înregistrare de către stat a întreprinderilor, de obţinere a licenţelor şi patentelor de întreprinzător, precum şi pentru excluderea imixtiunii excesive a organelor de control şi fiscale, a altor structuri de stat în activitatea agenţilor economici;
    2) acordă asistenţă metodologică secţiilor (direcţiilor) economie ale consiliilor raionale şi municipale în organizarea activităţii economice din teritoriu;
    3) monitorizează acţiunile ministerelor, altor autorităţi administrative centrale cu funcţii de reglementare şi control în domeniul ce ţine de optimizarea reglementării activităţii de întreprinzător;
    4) participă la implementarea procesului de analiză a impactului de reglementare a actelor normative;
    5) asigură activitatea Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător şi organelor de lucru ale acesteia;
    6) participă la implementarea activităţilor de consolidare a capacităţilor personalului  din autorităţile publice în elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor privind reforma de reglementare a activităţii de întreprinzător;
    7) monitorizează şi evaluează implementarea strategiilor şi programelor de stat în domeniul dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii;
    8) elaborează şi asigură implementarea strategiilor şi programelor de stat privind susţinerea dezvoltării IMM, acordă suport în elaborarea şi realizarea programelor similare la nivel municipal, raional. Elaborează propuneri privind modul şi condiţiile de alocare şi utilizare a resurselor  financiare, tehnico-materiale centralizate, necesare pentru realizarea acestor strategii şi programe;
    9) analizează evoluţia sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi eficienţa măsurilor întreprinse de stat pentru dezvoltarea lor, depistează barierele administrative care frînează activitatea antreprenorială;
    10) elaborează propuneri pentru eliminarea barierelor administrative în relaţiile întreprinderilor mici şi mijlocii cu organele de stat;
    11) conlucrează cu secţiile economie ale consiliilor raionale şi municipale privind dezvoltarea în regiuni a sectorului IMM şi a profesiilor liberale;
    12) coordonează implementarea Programelor naţionale şi de asistenţă financiară şi tehnică, direcţionate spre susţinerea şi  dezvoltarea sectorului IMM şi a profesiilor liberale;
    13) contribuie la crearea şi funcţionarea eficientă a reţelei de parcuri tehnologice şi industriale, business-incubatoarelor şi centrelor de business, societăţilor de creditare şi asigurare mutuală şi altor obiecte ale infrastructurii pentru susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii;
    14) elaborează propuneri pentru perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor de susţinere financiar-creditară a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a profesiilor liberale;
    15) coordonează organizarea şi desfăşurarea expoziţiilor-for ale întreprinderilor mici şi mijlocii, seminarelor, meselor rotunde, atelierelor de lucru şi altor tipuri de întruniri cu antreprenorii pentru abordarea şi soluţionarea problemelor privind dezvoltarea antreprenoriatului;
    f) în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător:
    1) înaintează propuneri, în comun cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, privind condiţiile de licenţiere a anumitor genuri concrete de activitate şi documentele ce urmează a fi prezentate de solicitanţi, menite să confirme abilitatea acestora de a desfăşura genurile respective de activitate;
    2) elaborează proiecte de legi şi alte acte normative în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător;
    g) în domeniul  dezvoltării  tehnologice  şi competitivităţii:
    1) elaborează concepţii, strategii, politici şi programe privind dezvoltarea  industriei în ansamblu, bazate pe inovare şi transfer tehnologic, precum  şi  programe  de dezvoltare ramurale şi sectoriale, proiecte de acte legislative şi normative pentru domeniul său de activitate, în scopul integrării industriei naţionale în industria comunitară;
    2) monitorizează realizarea strategiilor ce ţin de dezvoltarea industrială;
    3) efectuează analiza competitivităţii ramurilor industriale cu evaluarea stării potenţialului de producţie pe ramuri şi crearea bazei de date respective;
    4) elaborează şi  promovează politica de asigurare a sporirii competitivităţii întreprinderilor şi produselor industriale în scopul creşterii potenţialului industrial de export;
    5) participă la promovarea politicii investiţionale, inclusiv privind investiţiile intangibile,  în sectorul industrial, precum şi acordă suport la elaborarea proiectelor investiţionale;
    6) stimulează activitatea de producţie şi promovează parteneriatele de cooperare industrială externă şi internă în scopul fabricării produselor competitive;
    7) colaborează cu administraţia publică locală pentru identificarea oportunităţilor de afaceri  şi  elaborarea studiilor şi programelor de  dezvoltare şi promovare a politicii industriale în teritoriu;
    8) participă la promovarea  produselor industriale autohtone pe pieţele internă şi externă prin contribuirea la organizarea şi desfăşurarea expoziţiilor şi tîrgurilor, simpozioanelor, conferinţelor şi meselor rotunde;
    9) participă la dialogul  cu asociaţiile de business (asociaţii profesionale) în vederea încurajării elaborării în comun a unor strategii, politici, programe sectoriale  de dezvoltare şi de creştere a competitivităţii, precum şi de identificare a soluţiilor optime de dezvoltare;
    10) participă la elaborarea politicilor de cercetare-dezvoltare-inovare şi de retehnologizare;
    11) promovează participarea şi cooperarea agenţilor economici la activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare;
    12) promovează politicile de inovare şi transfer tehnologic în domeniul industriei şi energeticii, implementează  rezultatele activităţii  de cercetare-dezvoltare;
    13) determină direcţiile prioritare de dezvoltare a potenţialului industrial, coordonează activitatea de elaborare şi implementare a tehnicii şi tehnologiilor performante, precum şi de creare a bazei legislative stimulatorii pentru efectuarea  acestora;
    14) studiază şi analizează informaţiile privind politicile, direcţiile strategice, nivelul calitativ al activităţilor din sfera ştiinţei şi inovării a altor ţări;
    15) participă la elaborarea standardelor naţionale în domeniile industriei şi energeticii;
    16) elaborează şi aprobă, în modul stabilit, listele standardelor conexe la reglementările tehnice, elaborate pentru anumite produse industriale, în contextul cerinţelor stipulate în directivele europene;
    17) promovează implementarea sistemelor de management al calităţii, conform standardelor ISO 9000;
    h) în domeniul  administrării şi deetatizării proprietăţii publice:
    1) elaborează strategii şi programe de activitate şi exercită controlul asupra realizării acestora;
    2) elaborează proiecte de legi şi acte normative în domeniu, precum şi avizează proiecte de acte normative elaborate de autorităţile publice;
    3) înaintează Guvernului spre aprobare componenţa comisiilor de privatizare a bunurilor proprietate de stat supuse privatizării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    4) fondează şi lichidează întreprinderi de stat şi  societăţi comerciale cu cota de participare a statului, conform legislaţiei în vigoare;
    5) participă la administrarea întreprinderilor de stat, societăţilor comerciale cu capital de stat ori cu capital de stat şi privat, inclusiv în componenţa consiliilor acestora;
    6) exercită dreptul de administrare a întreprinderilor şi societăţilor pe acţiuni în administrarea Ministerului;
    i) în domeniul parteneriatului public-privat:
    1) elaborează documentele de politici publice privind dezvoltarea parteneriatului public-privat;
    2) elaborează propuneri de modificare şi completare a actelor legislative şi normative privind parteneriatul public-privat;
    3) participă la identificarea obiectivelor proiectelor de parteneriat public- privat de interes naţional şi la elaborarea cerinţelor generale privind selectarea partenerului privat, condiţiile parteneriatului public-privat;
    4) elaborează şi propune Guvernului spre aprobare lista bunurilor proprietate a statului şi lista lucrărilor şi serviciilor de interes public naţional propuse pentru parteneriatul public-privat;
    j) în domeniul standardizării şi reglementării tehnice:
    1) administrează şi coordonează activitatea de elaborare a reglementărilor tehnice desfăşurată de autorităţile de reglementare;
    2) gestionează informaţii referitoare la reglementările tehnice adoptate şi în curs de elaborare prezentate sistematic de autorităţile de reglementare;
    3) examinează şi coordonează proiectele de reglementări tehnice;
    4) reglementează activitatea de standardizare şi cooperare cu organele centrale de specialitate ale administraţiei publice responsabile de elaborarea, adoptarea şi aplicarea reglementărilor tehnice şi cu alte entităţi legale în procesul de asigurare a uniformităţii în aplicarea cerinţelor tehnice şi a procedurilor de evaluare a conformităţii;
    5) participă, la solicitarea autorităţilor, la elaborarea actelor normative care au tangenţă cu domeniile vizate;
    6) supraveghează activitatea desfăşurată de organismul naţional de standardizare;
    7) stabileşte modul de formare şi de gestionare a Fondului naţional de documente normative în domeniul standardizării, precum şi regulile de folosire a acestui fond;
    8) asigură participarea organismului naţional de standardizare la activitatea organizaţiilor internaţionale şi regionale de standardizare;
    k) în domeniul evaluării conformităţii:
    1) exercită atribuţiile Organismului Naţional de Evaluare a Conformităţii, potrivit legislaţiei;
    2) stabileşte reguli şi proceduri generale de evaluare a conformităţii produselor, inclusiv reguli şi proceduri de evaluare periodică a produselor certificate, de evaluare periodică a organismelor de evaluare a conformităţii desemnate şi notificate pentru activitate în domeniul reglementat;
    3) stabileşte reguli şi proceduri de recunoaştere a certificatelor şi mărcilor de conformitate din alte state;
    4) monitorizează procesul de acreditare a organismelor de evaluare a conformităţii şi coordonează activitatea Organismului Naţional de Acreditare;
    5) la propunerea organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, desemnează organismele de evaluare a conformităţii pentru activităţi în domeniul reglementat, precum şi suspendează sau retrage această desemnare, conform legislaţiei;
    6) coordonează elaborarea de către autorităţile centrale de specialitate ale administraţiei publice a reglementărilor tehnice în privinţa procedurilor de evaluare a conformităţii produselor;
    7) reprezintă Republica Moldova în organizaţiile regionale şi internaţionale în domeniul evaluării conformităţii produselor;
    l) în domeniul metrologiei:
    1) exercită, conform legislaţiei, atribuţiile Autorităţii Centrale de Metrologie;
    2) elaborează cadrul legal, administrează şi coordonează activitatea de  întocmire a proiectelor de acte normative în scopul asigurării uniformităţii şi exactităţii măsurărilor în Republica Moldova;
    3) aprobă reglementările de metrologie legală şi gestionează registrele naţionale ale reglementărilor de metrologie legală;
    4) asigură actualizarea şi aprobă Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal;
    5) reprezintă Republica Moldova în organismele regionale şi internaţionale de metrologie;
    6) deţine secretariatul naţional în domeniul metrologiei din cadrul Organizaţiei Regionale de Metrologie COOMET;
    7) desemnează persoanele juridice pentru efectuarea verificărilor şi încercărilor metrologice ale mijloacelor de măsurare legale şi pentru efectuarea măsurărilor oficiale în baza avizelor organismului naţional de metrologie;
    8) coordonează contractele-standard (tip) încheiate cu consumatorii de către agenţii economici-furnizori de servicii;
    9) asigură transparenţa informaţiei în domeniul metrologiei;
    10) coordonează activităţile de dezvoltare continuă a Bazei Naţionale  de Etaloane;
    m) în domeniul securităţii industriale:
    1) exercită atribuţiile organului administraţiei publice abilitat în domeniul securităţii industriale;
    2) elaborează şi aprobă proiecte de acte normative şi normativ-tehnice în domeniul securităţii industriale, care să stabilească cerinţele de securitate şi de inofensivitate a activităţilor şi/sau lucrărilor în domeniul securităţii industriale;
    3) stabileşte procedurile de autorizare, control şi supraveghere tehnică de stat în domeniul securităţii industriale;
    4) înregistrează obiectele industriale periculoase; instituie şi monitorizează gestionarea Registrului de stat al obiectelor industriale periculoase;
    5) elaborează şi aprobă nomenclatorul produselor, tehnologiilor, utilajelor folosite la obiectul industrial periculos şi al obiectelor industriale periculoase;
    6) stabileşte sistemul şi modul de efectuare a expertizei securităţii industriale, a evaluării securităţii în procesul de exploatare şi diagnosticare tehnică, inclusiv controlul nedistructiv al obiectelor industriale periculoase;
    n) în domeniul protecţiei consumatorilor şi supravegherii pieţei, (inclusiv supravegherii metrologice):
    1) elaborează şi promovează documente de politici şi proiecte de acte legislative în domeniul protecţiei consumatorilor şi asigură mecanismele de implementare a acestora;
    2) asigură coordonarea activităţilor de control şi supraveghere a pieţei (inclusiv supravegherii metrologice) privind respectarea legislaţiei în domeniu, precum şi a cerinţelor prescrise şi/sau declarate referitoare la produse, servicii;
    3) coordonează evaluarea efectelor pe piaţă ale activităţilor efectuate de autorităţile de supraveghere a pieţei;
    4) participă la elaborarea reglementărilor tehnice, standardelor naţionale, altor acte normative care stabilesc cerinţele referitoare la produse şi servicii sub aspectul protecţiei consumatorilor;
    5) asigură dezvoltarea cadrului legislativ în domeniul protecţiei consumatorilor, inclusiv prin transpunerea directivelor europene relevante în legislaţia naţională;
    6) coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor;
    7) coordonează activităţile de informare şi educare a cetăţenilor privind drepturile pe care le au în calitate de consumatori;
    8) deţine secretariatul Consiliului coordonator în domeniul protecţiei consumatorilor;
    9) organizează examinarea şi coordonarea contractelor-standard (tip) încheiate cu consumatorii casnici de către agenţii economici furnizori de servicii, care în conformitate cu  legislaţia în vigoare, sînt recunoscuţi ca avînd o poziţie dominantă pe piaţă, în cazul în care coordonarea este prevăzută de legislaţie;
    o) în domeniul securităţii şi eficienţei energetice:
    1) monitorizează implementarea concepţiilor, strategiilor şi programelor de dezvoltare a complexului gazelor naturale, resurselor energetice, eficienţei energetice şi energiilor regenerabile la nivel naţional şi regional;
    2) elaborează şi promovează condiţiile generale de import, export şi tranzit al energiei electrice, gazelor, produselor petroliere şi altor combustibili, precum şi aprobă strategia dezvoltării magistralelor şi gazoductelor-branşamente; implementează proiectele de eficienţă energetică şi energii regenerabile;
    3) coordonează acţiunile în domeniul economisirii combustibililor, controlează activitatea autorităţilor abilitate cu funcţiile respective;
    4) promovează relaţiile internaţionale în energetică, inclusiv în domeniul procurării resurselor energetice şi extinderii interconexiunilor energetice şi formării pieţei energetice regionale;
    5) participă la elaborarea şi implementarea măsurilor de asigurare a securităţii  energetice a ţării;
    6) organizează elaborarea, în comun cu întreprinderile energetice şi alte organizaţii interesate, a programelor pe termen mediu şi lung şi a proiectelor investiţionale pentru dezvoltarea sectorului energetic şi a subsectoarelor lui;
    7) determină strategia şi politica dezvoltării conductelor magistrale de gaze;
    8) execută funcţia de beneficiar unic şi/sau coordonator general la construcţia gazoductelor şi a altor obiecte de gazificare, indiferent de sursa de finanţare;
    9) coordonează acţiunile în domeniul eficienţei energetice, precum şi supraveghează activitatea autorităţii abilitate cu administrarea lucrărilor în acest domeniu;
    8. Prin intermediul instituţiilor aflate în subordine şi în coordonare, Ministerul exercită următoarele atribuţii specifice:
    a) prin intermediul Agenţiei Proprietăţii Publice:
    1) reprezintă Republica Moldova în relaţiile cu organismele interne şi internaţionale în domeniul  administrării şi deetatizării proprietăţii publice şi recunoaşterii dreptului de proprietate;
    2) desfăşoară  procesul de deetatizare a bunurilor proprietate publică de stat în conformitate cu principiile eficienţei, legalităţii şi transparenţei;
    3) ţine evidenţa patrimoniului public, inclusiv în societăţile economice comerciale cu participarea patrimoniului public (acţiuni, cote-părţi) şi generalizează informaţiile prezentate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale;
    4) informează Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul şi societatea civilă despre activitatea Agenţiei Proprietăţii Publice;
    5) ţine Registrul patrimoniului public;
    6) asigură eliberarea adeverinţelor de privatizare şi, după caz, a actelor ce confirmă includerea fondurilor fixe în capitalul social al societăţilor comerciale constituite în procesul privatizării;
    7) examinează materiale şi eliberează acorduri privind modificarea capitalului social pentru societăţile pe acţiuni în care statul deţine o cotă de participare de cel puţin zece la sută din capitalul social;
    8) organizează desfăşurarea activităţilor ce ţin de recunoaşterea dreptului de proprietate asupra patrimoniului Republicii Moldova pe teritoriul altor state;
    9) exercită drepturile  ce decurg din calitatea sa de acţionar prin intermediul reprezentanţilor statului în societăţile pe acţiuni cu cotă de  stat aflate în administrare;
    10) exercită funcţiile de fondator al întreprinderilor de stat din administrare;
    11) coordonează iniţierea şi realizarea parteneriatelor public-privat la nivel naţional, identifică potenţialele parteneriate public-privat, în baza informaţiilor transmise de partenerii publici, şi facilitează încheierea contractelor între aceştia şi potenţialii parteneri privaţi;
    12) colaborează şi acordă asistenţă autorităţilor administraţiei publice locale în vederea organizării parteneriatelor public-privat;
    13) asigură evidenţa, colectarea, păstrarea şi prelucrarea informaţiei din domeniul parteneriatului public-privat, ţine registrul parteneriatelor public-privat şi al riscurilor aferente realizării fiecărui parteneriat;
    b) prin intermediul Camerei de Licenţiere:
    1) implementează politica statului şi asigură respectarea legislaţiei în domeniul licenţierii;
    2) eliberează, reperfectează, reînnoieşte licenţele, eliberează copii şi duplicate ale acestora, realizează acţiunile prevăzute de lege pentru suspendarea, retragerea, recunoaşterea nevalabilităţii licenţelor; 
    3) efectuează controlul asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere cu cooptarea, după caz, a reprezentanţilor instituţiilor cu funcţii de reglementare şi de control, conform competenţei;
    4) emite prescripţii privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere şi avertizează titularul licenţei despre posibila suspendare sau retragere a licenţei;
    5) ţine dosarele de licenţiere şi Registrul unic de licenţiere, oferă nelimitat date din registrul autorităţilor administraţiei publice, eliberează extrase din registru;
    c) prin intermediul Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor:
    1) efectuează supravegherea pieţei privind corespunderea produselor şi serviciilor plasate pe piaţă cerinţelor prescrise şi/sau declarate, prevederilor reglementărilor tehnice, standardelor naţionale, altor acte normative care stabilesc cerinţe obligatorii privind securitatea produselor şi serviciilor, cu excepţia produselor de origine animală neprelucrate industrial;
    2) efectuează supravegherea şi controlul metrologic legal al etaloanelor, mijloacelor de măsurare, măsurărilor, produselor preambalate şi materialelor de referinţă utilizate în măsurările din domeniul metrologiei legale;
    3) desfăşoară activitatea de informare şi educare a consumatorilor;
    4) examinează reclamaţiile consumatorilor în vederea protejării drepturilor lor legitime;
    d) prin intermediul Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase:
    1) efectuează controlul şi supravegherea tehnică de stat în scopul verificării condiţiilor de securitate a obiectelor industriale periculoase la care se practică activităţi şi/sau lucrări, inclusiv transportarea, păstrarea şi folosirea materialelor explozive, prelucrarea şi îmbogăţirea materiei prime minerale, precum şi exercită controlul asupra gradului de respectare a cerinţelor actelor normative şi ale documentelor normativ-tehnice;
    2) emite dispoziţii pentru agenţii economici privind înlăturarea încălcărilor depistate referitoare la cerinţele securităţii industriale;
    3) emite indicaţii, în limita împuternicirilor sale, privind securitatea industrială, necesitatea efectuării expertizei securităţii industriale, a diagnosticării tehnice (inclusiv a controlului nedistructiv) a instalaţiilor tehnice şi a proceselor tehnologice utilizate la obiectul în cauză;
    4) verifică corectitudinea cercetărilor tehnice a cauzelor avariilor şi incidentelor produse la obiectele industriale periculoase, inclusiv a furturilor de materiale explozive, precum şi suficienţa măsurilor întreprinse, în corespundere cu rezultatele acestor cercetări;
    5) emite dispoziţii în adresa agentului economic de suspendare a lucrărilor executate în condiţii de nerespectare a cerinţelor de securitate industrială şi de sigilare a echipamentului sau a utilajului folosit la obiectul industrial periculos, inclusiv a încăperilor, în cazul în care utilizarea lor de mai departe poate provoca avarii sau situaţii de pericol pentru viaţa şi sănătatea salariaţilor şi/sau a populaţiei;
    6) înregistrează documente de proiect pentru lucrările de construcţie-montare, reglare, exploatare, diagnosticare tehnică, extindere, reconstrucţie, reutilare tehnică, conservare şi lichidare a obiectelor industriale periculoase;
    7) participă în comisiile pentru atestarea personalului în domeniul securităţii industriale, recepţia şi darea în exploatare a obiectelor industriale periculoase;
    8) eliberează autorizaţii tehnice unice pentru obiectele industriale periculoase privind lucrările de reglare a utilajului folosit la obiectul concret şi examinează dările de seamă privind efectuarea lucrărilor de reglare;
    9) eliberează autorizaţii tehnice unice pentru obiectele industriale periculoase în scopul punerii în funcţiune a echipamentului şi utilajului folosit la obiectul concret după lucrările de montare, reglare, extindere, reconstrucţie, reutilare tehnică şi conservare a lui;
    e) prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Conservarea Energiei:
    1) asigură administrarea activităţii în domeniul conservării energiei prin creşterea eficienţei energetice şi utilizarea surselor renovabile de energie;
    2) asigură realizarea programelor naţionale în domeniul conservării energiei şi coordonează activităţile în domeniu;
    3) asigură executarea actelor legislative şi normative în domeniul eficienţei energetice şi utilizării resurselor energetice renovabile;
    f) prin intermediul Inspectoratului  Energetic de Stat:
    1) asigură supravegherea energetică de stat;
    2) asigură controlul  respectării regulamentelor, actelor normativ-tehnice şi normelor de securitate tehnică la amenajarea, deservirea şi exploatarea instalaţiilor electrice şi termice de producţie, transport, distribuţie şi utilizare, indiferent de apartenenţa departamentală şi tipul de proprietate;
    3) asigură nivelul necesar al fiabilităţii alimentării cu energie a consumatorilor, respectarea cerinţelor actelor normativ-tehnice cu privire la calitatea energiei;
    4) asigură controlul utilizării raţionale a energiei electrice şi termice de către agenţii economici, indiferent de sursa de alimentare, apartenenţa departamentală şi tipul de proprietate;
    g) prin intermediul Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi de Promovare a Exportului din Moldova: 
    1) investighează piaţa externă în raport cu posibilităţile de plasare a produselor moldoveneşti şi informează producătorii şi exportatorii asupra rezultatelor acestor investigaţii;
    2) studiază  problemele ce afectează activităţile de export şi formulează recomandări pentru soluţionarea lor;
    3) atrage, repartizează şi gestionează eficient investiţiile, precum şi controlează soluţionarea chestiunilor ce ţin de activitatea investiţională;
    4) stabileşte relaţii cu instituţiile internaţionale specializate în scopul obţinerii asistenţei tehnice pentru dezvoltarea exporturilor şi atragerea investiţiilor, precum şi pentru desfăşurarea activităţii sale ca instituţie de implementare a proiectelor de asistenţă în domeniu;
    h) prin intermediul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii:
    1) implementează politica de stat privind susţinerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii conform strategiilor şi programelor aprobate de Guvern;
    2) analizează sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, determină necesităţile, problemele şi riscurile ce afectează dezvoltarea întreprinderilor  micro-, mici şi mijlocii;
    3) înaintează propuneri privind necesităţile sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, cerinţele şi preferinţele acestuia;
    4) promovează dialogul public-privat în procesul implementării politicii de stat de susţinere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.
    Drepturile Ministerului
    9. Ministerul este învestit cu următoarele drepturi:
    1) să solicite de la ministere şi alte autorităţi administrative centrale, de la autorităţile administraţiei publice locale, agenţii economici, indiferent de forma organizatorico-juridică, de la întreprinderi, organizaţii şi instituţii informaţii referitoare la transformările structurale şi economice, la promovarea  reformelor  în ramurile economiei naţionale, materialele necesare pentru analiza economică şi întocmirea pronosticurilor şi programelor de dezvoltare social-economică, cooperarea economică externă, materialele necesare pentru analiza comercial-economică şi elaborarea propunerilor de colaborare cu statele lumii şi organizaţiile economice internaţionale şi regionale, precum şi cu privire la măsurile de ordin eonomic luate pentru implementarea politicii de stat în domeniul integrării europene;
    2) să antreneze în procesul de elaborare şi coordonare a documentelor internaţionale cu caracter bilateral şi multilateral alte ministere şi autorităţi administrative centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, întreprinderi, organizaţii şi instituţii publice de cercetări ştiinţifice şi învăţămînt superior etc.;
    3) să solicite accesul şi să utilizeze bazele de date oficiale în domeniul informaţiei statistice, financiare, fiscale, economice, juridice etc.;
    4) să solicite informaţii, rapoarte ale ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice locale privind realizarea programelor economice, protocoalelor comisiilor interguvernamentale mixte, programelor de cooperare economică cu statele lumii, cu organizaţiile economice internaţionale şi regionale etc., precum şi privind soluţionarea chestiunilor ce ţin de competenţa Ministerului în domeniul cooperării economice externe;
    5) să iniţieze, conform legislaţiei în vigoare, procedura de reorganizare şi lichidare a întreprinderilor de stat  în autoritatea  Ministerului şi a societăţilor comerciale cu cota de participare a statului, să numească în şi să elibereze din funcţie managerii-şefi ai acestora;
    6) să încheie, în numele Guvernului, contracte de comerţ exterior şi acorduri cu privire la schimbul de mărfuri, obţinerea creditelor, asistenţa tehnică, colaborarea tehnico-ştiinţifică şi în alte domenii, conform drepturilor delegate;
    7) să adopte, în limitele competenţelor sale, hotărîri privind accelerarea reformelor economice;
    8) să organizeze elaborarea şi realizarea pronosticurilor şi programelor de dezvoltare social-economică;
    9) să convoace consfătuiri cu participarea factorilor de decizie ai ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale, ai instituţiilor ştiinţifice şi altor organe în problemele ce ţin de competenţele acestora;
    10) să participe la negocierile vizînd încheierea acordurilor în domeniul relaţiilor economice externe, precum şi să efectueze controlul asupra realizării de către ministere şi alte autorităţi administrative centrale a acordurilor în domeniul relaţiilor economice externe, prezentînd Guvernului propuneri privind încheierea, modificarea şi realizarea acestora;
    11) să elaboreze propuneri privind formarea bugetului de stat, inclusiv pentru întreţinerea Ministerului, subdiviziunilor acestuia, precum şi a instituţiilor din subordine;
    12) să exercite controlul asupra folosirii eficiente a mijloacelor bugetului de stat şi a mijloacelor extrabugetare pentru funcţionarea regulamentară a aparatului Ministerului şi a subdiviziunilor lui, precum şi asupra utilizării raţionale a patrimoniului de stat aflat în gestiunea structurilor din subordine;
    13) să comande, prin intermediul comenzii de stat, studii, lucrări de cercetări ştiinţifice, lucrări informaţional-analitice, programe şi rapoarte economice şi sociale, precum şi alte lucrări necesare pentru realizarea reformelor economice şi dezvoltarea social-economică;
    14) să determine direcţiile prioritare ale studiilor, cercetărilor ştiinţifice, lucrărilor informaţional-analitice şi altor lucrări, în conformitate cu sarcinile de dezvoltare social-economică a ţării;
    15) să elaboreze instrucţiuni şi indicaţii metodice în chestiunile ce ţin de competenţa sa, precum şi acte normative înregistrate în modul stabilit şi publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
    16) să solicite de la organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi de la autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice, de la registratorii independenţi ce ţin registrele deţinătorilor de valori mobiliare, de la agenţii economici informaţia necesară pentru realizarea atribuţiilor sale;
    17) să solicite de la organele de resort informaţii privind activitatea economico-financiară a întreprinderilor privatizate;
    18) să delege, în temeiul hotărîrii de Guvern, altor autorităţi ale administraţiei publice unele împuterniciri ale sale, în modul stabilit de legislaţie;
    19) să prezinte Guvernului demersuri privind necesitatea sistării acţiunii unor acte normative sau decizii ale autorităţilor administraţiei publice care contravin legislaţiei Republicii Moldova;
    20) să participe la negocierile interguvernamentale privind chestiunile ce ţin de competenţa sa;
    21) să antreneze, în modul stabilit, experţi şi alţi specialişti din ţară şi din străinătate în vederea realizării sarcinilor şi funcţiilor ce decurg din legislaţia în vigoare şi din prezentul Regulament;
    22) să încheie, în conformitate cu legislaţia, contracte cu persoane juridice pentru pregătirea de privatizare a întreprinderilor şi organizarea licitaţiilor şi concursurilor, precum şi pentru alte lucrări de ordin tehnic;
    23) funcţionarii publici, precum şi alţi reprezentanţi împuterniciţi ai Ministerului, au acces liber la întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile cu proprietate de stat, pot să solicite şi să primească informaţia necesară pentru a-şi exercita funcţiile legale.
III.  ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII MINISTERULUI
    Conducerea
    10. Ministerul este condus de viceprim-ministru, ministru al economiei (în continuare –  ministru).
    11. Ministrul:
    1) organizează şi conduce activitatea Ministerului şi poartă răspundere personală pentru realizarea sarcinilor încredinţate acestuia, pentru utilizarea raţională a mijloacelor bugetare, integritatea mijloacelor financiare şi a valorilor materiale, autenticitatea indicilor cuprinşi în evidenţa contabilă şi în dările de seamă;
    2) asigură executarea legilor, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor Parlamentului, ordonanţelor, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiilor ce decurg din prevederile prezentului Regulament şi din alte acte normative, precum şi din politica de cadre a statului;
    3) prezintă spre examinare Guvernului, în modul stabilit, proiecte de legi, hotărîri ale Guvernului şi alte acte normative;
    4) delimitează sarcinile şi atribuţiile şi stabileşte responsabilităţile viceminiştrilor şi ale conducătorilor subdiviziunilor interioare ale aparatului central al Ministerului;
    5) numeşte în funcţii, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu, în condiţiile legii, în privinţa funcţionarilor publici, precum şi angajează şi concediază alt personal al aparatului central al Ministerului;
    6) coordonează numirea organelor de conducere ale societăţilor pe acţiuni cu cota de participare a statului;
    7) numeşte în şi eliberează din funcţie conducătorii întreprinderilor de stat administrate;
    8) coordonează numirea organelor de conducere ale întreprinderilor administrate de către instituţiile în subordine;
    9) modifică statul de personal al aparatului central al Ministerului, în cadrul structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al Ministerului, aprobate de Guvern;
    10) aprobă regulamentele subdiviziunilor interioare ale aparatului central al Ministerului şi ale instituţiilor din subordine, cu excepţiile prevăzute de lege;
    11) emite ordine şi dispoziţii, controlează executarea lor;
    12) în limitele împuternicirilor sale, reprezintă Ministerul sau, în temeiul unor misiuni încredinţate de Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern, statul Republica Moldova în relaţiile cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din alte state, încheie şi realizează acorduri, semnează documente financiare şi de altă natură;
    13) exercită şi alte împuterniciri atribuite prin legislaţie.
    12. În lipsa ministrului, funcţiile acestuia sînt exercitate de viceministrul desemnat de ministru.
    13. În cadrul Ministerului activează trei viceminiştri, numiţi în şi eliberaţi din funcţie de Guvern, la propunerea ministrului.Viceminiştrii se subordonează nemijlocit ministrului şi organizează activitatea în cadrul Ministerului, în limitele împuternicirilor ce le sînt atribuite.
    14. Ministrul, viceminiştrii şi conducătorii subdiviziunilor interioare  ale aparatului central al Ministerului, în limitele împuternicirilor atribuite, poartă răspundere pentru deciziile luate şi pentru activitatea Ministerului.
    15. Direcţiile generale, direcţiile, secţiile, serviciile şi sectoarele sînt subdiviziuni interioare ale aparatului central al Ministerului. Ele activează în baza propriilor regulamente, vizate de viceministrul respectiv şi aprobate de ministru.
    16. Ministrul, în temeiul prevederilor prezentului Regulament şi în scopul executării legilor, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor Parlamentului, ordonanţelor, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, emite, în limitele competenţelor sale, ordine, instrucţiuni şi dispoziţii executorii pentru toate ministerele şi autorităţile administrative centrale, precum şi pentru toate întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile ale căror domenii de activitate sînt reglementate de Minister, indiferent de tipul de proprietate şi subordonarea lor, organizează şi controlează executarea acestor dispoziţii.
    17. Ministrul emite, în caz de necesitate, în colaborare cu conducătorii altor ministere şi autorităţi administrative centrale, acte normative comune.
    18. Cheltuielile de întreţinere a aparatului Ministerului sînt suportate din contul mijloacelor bugetului de stat.
    Organul colegial
    19. În cadrul Ministerului se instituie un Colegiu, compus din ministru (preşedintele colegiului), viceminiştri, alţi angajaţi ai Ministerului, precum şi din savanţi şi specialişti notorii în domeniile de competenţă. Componenţa nominală a Colegiului se aprobă de Guvern.
    20. Colegiul examinează în şedinţele sale chestiuni privind organizarea activităţii Ministerului în vederea promovării politicii economice a ţării, transformărilor structurale şi economice, soluţionării problemelor stringente, elaborării şi realizării pronosticurilor pentru perioade de perspectivă şi de scurtă durată, discută chestiuni ce ţin de activitatea instituţiilor şi organizaţiilor subordonate Ministerului, efectuează controlul asupra executării deciziilor, selectării şi folosirii cadrelor, examinează proiectele actelor legislative şi normative, ia în dezbatere rapoartele şi dările de seamă ale conducătorilor de subdiviziuni ale Ministerului şi ai organizaţiilor şi instituţiilor din subordinea acestuia.
    21.  În activitatea sa Colegiul se conduce de regulamentul propriu, aprobat prin ordinul ministrului. Deciziile Colegiului se traduc în fapt prin emiterea de ordine ale ministrului.
    Corespondenţa
    22. Corespondenţa Ministerului este semnată de ministru, viceminiştri şi persoane cu funcţii de răspundere abilitate cu acest drept prin ordinul ministrului.
    23. Semnăturile pe actele oficiale ale Ministerului sînt aplicate de ministru, viceminiştri şi persoane cu funcţii de răspundere abilitate.
    24. Semnătura pe actele Ministerului este în formă scrisă sau, în conformitate cu legislaţia, poate avea alte forme.
    Colaborarea în cadrul comisiilor şi grupurilor de lucru
    25. Ministerul colaborează cu Parlamentul în cadrul comisiilor parlamentare şi şedinţelor plenare, inclusiv prin  reprezentantul Guvernului în Parlament, cu alte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu societatea civilă.
    26. În cadrul Ministerului pot fi create comisii şi grupuri de lucru, care sînt convocate pentru examinarea şi soluţionarea unor chestiuni specifice. La lucrările comisiilor pot fi antrenaţi specialişti din diferite domenii.

Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului nr.690
din 13 noiembrie  2009
Structura aparatului central al Ministerului Economiei
    Conducerea
    Cabinetul viceprim-ministrului, ministru al economiei (cu statut de serviciu)
    Direcţia generală politici industriale şi de competitivitate
    Direcţia dezvoltare tehnologică  şi competitivitate
    Direcţia politici  investiţionale şi de promovare a  exportului 
    Direcţia politici de administrare şi deetatizare a proprietăţii publice
    Direcţia generală dezvoltarea mediului de afaceri
    Direcţia  politici de reglementare a activităţii de întreprinzător
    Direcţia dezvoltarea mediului financiar şi fiscal
    Direcţia politici  de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi profesii liberale
    Direcţia generală infrastructura calităţii
    Direcţia standardizare, reglementare tehnică şi evaluarea conformităţii
    Direcţia metrologie
    Direcţia supraveghere tehnică şi securitate industrială
    Direcţia generală politici comerciale
    Direcţia regimuri comerciale şi OMC
    Direcţia comerţ interior şi servicii
    Secţia control al circulaţiei mărfurilor cu dublă destinaţie
    Direcţia generală securitate şi eficienţă energetică
    Direcţia electroenergetică şi cooperare a sistemelor electroenergetice
    Direcţia gazificare şi eficienţă energetică
    Direcţia termoenergetică
    Direcţia analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor
    Direcţia analiză şi prognozare macroeconomică
    Direcţia protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţei
    Direcţia cooperare economică internaţională
    Direcţia juridică
    Direcţia finanţe şi  evidenţă contabilă
    Direcţia logistică şi management intern
    Secţia resurse umane
    Sectorul probleme speciale
    Serviciul relaţii publice şi protocol
    Serviciul audit intern

Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului nr. 690
din 13 noiembrie 2009 
LISTA
instituţiilor  în subordinea Ministerului Economiei
    Agenţia Proprietăţii Publice
    Camera de Licenţiere
    Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor
    Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase
    Agenţia Naţională pentru Conservarea Energiei
    Inspectoratul Energetic de Stat, mun. Chişinău
Anexa nr.4
la Hotărîrea Guvernului nr.690
din 13 noiembrie  2009
LISTA
 instituţiilor în coordonarea Ministerului Economiei
    Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi de Promovare a Exportului din Moldova
    Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii
    Unitatea de implementare a proiectului Băncii Mondiale de ameliorare a competitivităţii
    Unitatea de implementare a grantului acordat de Guvernul Japoniei
Anexa nr.5
la Hotărîrea Guvernului  nr.690
din 13 noiembrie 2009
LISTA
întreprinderilor şi societăţilor pe acţiuni
în administrarea Ministerului  Economiei
    Întreprinderea de Stat “Meridian”
    Întreprinderea de Stat “Fabrica de sticlă din Chişinău”
    Întreprinderea de Stat “Vibropribor”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat “Uzina de bijuterii “Giuvaier”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat “Centru de Elaborare a Sistemelor Industriale de Dirijare (CESID)”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat Firma Ştiinţifică de Producţie “Alco-N”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat “Sectorul autogestional de reclamă şi montaj”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat “Moldelectrica”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat “Moldtranselectro”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat “Nodul Hidroenergetic Costeşti”, com. Costeşti
    Întreprinderea de Stat “Energoreparaţie”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat “Termotehservice”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat  “Energoproiect”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat “Scutul Energetic”, mun. Chişinău
    Întreprinderea de Stat “Direcţia pentru Exploatarea Imobilului”
    Întreprinderea de Stat “Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare”
    Întreprinderea de Stat “Centrul de Standardizare şi Metrologie din Bălţi”
    Întreprinderea de Stat “Centrul de Standardizare şi Metrologie din Ceadîr-Lunga”
    Întreprinderea de Stat “Centrul de Acreditare în domeniul Evaluării Conformităţii Produselor”
    Întreprinderea de Stat “Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie”, mun.Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Centrul Internaţional de Expoziţii “MOLDEXPO”
    Societatea pe Acţiuni “UNIC”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Casa de Comerţ “EXPO”, mun.Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Centrul pentru Productivitate şi Competitivitate din Moldova”
    Societatea pe Acţiuni “CET-1”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “CET-2”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “CET-Nord”, mun. Bălţi
    Societatea pe Acţiuni “RED-Nord”, mun. Bălţi
    Societatea pe Acţiuni “RED Nord-Vest”, or. Donduşeni
    Societatea pe Acţiuni “Aprovizelectro”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Electrocon”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Comerţ-Petrol”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Armo-Beton”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Moldova-Gaz”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Incorgaz”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Gazproiect”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Combustibil Solid”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “Zidpetrolcons”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “EnergoCom”, mun. Chişinău
    Societatea pe Acţiuni “COMPLECONS”
    Societatea pe Acţiuni “ForjaCom”
    Societatea pe Acţiuni “Uzina de maşini de salubritate din Făleşti”
    Societatea pe Acţiuni “Uzina de tractoare “TRACOM”
    Societatea pe Acţiuni “Institutul de Cercetări Ştiinţifice “Rif-Acvaaparat”
    Societatea pe Acţiuni “PRESUDOR”
    Societatea pe Acţiuni “ARTMET”
    Societatea pe Acţiuni “Întreprinderea de Construcţie “Zidarul - S.V.”
    Societatea pe Acţiuni “MaPasAuto”
    Societatea pe Acţiuni “METALFEROS”
    Societatea pe Acţiuni “REUPIES”
    Societatea pe Acţiuni “RĂUT”
    Societatea pe Acţiuni “Uzina de turnătorie “ARALIT”
    Societatea pe Acţiuni “CAAN” (companie de închiriere a activelor neutilizate)
    Societatea pe Acţiuni “APROMAŞ“
    Societatea pe Acţiuni “Întreprinderea de Producţie a Mărfurilor de Larg Consum “RADIATOR”
    Societatea pe Acţiuni “STEAUA”
    Societatea pe Acţiuni “DOTARCOM”
    Societatea pe Acţiuni “CODRU”
    Societatea pe Acţiuni “Biroul specializat de construcţie a tehnicii “BICOTRA”
    Societatea pe Acţiuni “FLOARE-CARPET”
    Societatea pe Acţiuni “AGAT”
    Societatea pe Acţiuni “ALIMENTARMAŞ”
    Societatea pe Acţiuni “FLAMINGO - 96”
    Societatea pe Acţiuni “MIOARA”
    Societatea pe Acţiuni “ELCAS”
Anexa nr.6
la Hotărîrea Guvernului nr.­690
din  13 noiembrie  2009
LISTA
hotărîrilor de Guvern care se abrogă
    1. Hotărîrea Guvernului nr.549 din 30 aprilie 2008 “Cu privire la aprobarea structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al Ministerului Economiei şi Comerţului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.83, art.532).
    2. Hotărîrea Guvernului nr.735 din 19 iunie 2008 “Cu privire la aprobarea Regulamentului şi componenţei nominale a Colegiului Ministerului Economiei şi Comerţului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.112-114, art.736).
    3. Punctul 3 din modificările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1346 din 1 decembrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.218-220, art.1363).
    4. Punctul 2 din Hotărîrea Guvernului nr.40 din 26 ianuarie 2009  “Privind unele măsuri de realizare a Legii nr.178-XVI din 10 iulie 2008 cu privire la Aeroportul Internaţional Liber “Mărculeşti ” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.16-18, art.65).
    5. Punctul 2 din modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.339 din 28 aprilie 2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.86-88, art.392).
    6. Punctul 14 din anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr.485 din 12 august 2009  „Cu privire la aprobarea Regulamentului Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.124-126, art.536).