HCCC29/2010
ID intern unic:  337241
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
HOTĂRÎRE Nr. 29
din  21.12.2010
pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.95 din 21 mai 2010
„Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” 1
Publicat : 07.01.2011 în Monitorul Oficial Nr. 1-4     art Nr : 1     Data intrarii in vigoare : 21.12.2010
    _________________________
    1 M.O., 2010, nr.98-99, art.295

    În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională în componenţa:
    Dumitru PULBERE    - preşedinte, judecător-raportor
    Victor PUŞCAŞ        - judecător
    Petru RAILEAN       - judecător
    Elena SAFALERU    - judecător
    Valeria ŞTERBEŢ     - judecător
    grefier – Dina Musteaţa, cu participarea reprezentantului autorilor sesizării Serghei Sîrbu, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Creangă, reprezentantului permanent al Guvernului la Curtea Constituţională Gheorghe Susarenco, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii Legii nr.95 din 21 mai 2010 „Pentru  modificarea şi completarea  unor acte legislative”.
    Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputaţilor în Parlament Maria Postoico, Marc Tkaciuk, Igor Vremea, Aliona Babiuc, Tatiana Botnariuc, Iurie Muntean, Eduard Muşuc, depusă la 9 iulie 2010, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
    Prin decizia Curţii Constituţionale din 20 iulie 2010 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.
    În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Procurorului General, Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe, Centrului pentru Drepturile Omului, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, Serviciului Vamal, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Băncii Naţionale, Comisiei Electorale Centrale, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii de Conturi, Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
    Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia judecătorului-raportor şi argumentele expuse de participanţii la şedinţă,
    Curtea Constituţională
a    c o n s t a t a t:
    1. La 21 mai 2010 Parlamentul a adoptat Legea nr.95 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” (în continuare – Legea nr.95 din 21.05.2010).
Prin art.I şi art.II din Legea nr.95 din 21.05.2010  s-au operat următoarele completări în Legea cu privire la Curtea Constituţională nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 şi Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995:
    Art.31 din Legea nr.317 –XIII  din 13.12.1994:
    „(4) Nu constituie obiect de examinare în Curtea Constituţională hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova şi hotărîrile Guvernului cu caracter individual”.
    Art. 4 din Legea 502-XIII din 16.06.1995:
    „(4) Nu se supun controlului constituţionalităţii hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova şi hotărîrile Guvernului cu caracter individual.”
    Prin art.III din Legea nr.95 din 21.05.2010, art.4 lit.a) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 a fost expus într-o nouă redacţie, după cum urmează:
    „a) actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice cu responsabilităţi de protecţie a intereselor generale ale statului  sau ale instituţiilor publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, conform listei prezentate în anexă, parte integrantă a prezentei legi;”.
    Legea a fost completată cu următoarea Anexă:
LISTA
persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic
 sau public deosebit, care sînt exceptate de la adresare în instanţa

de contencios administrativ

    1. Preşedintele Republicii Moldova
    2. Preşedintele Parlamentului, vicepreşedintele Parlamentului
    3. Preşedintele, vicepreşedintele, secretarul comisiei permanente a Parlamentului
    4. Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-ministrul, ministrul, viceministrul
    5. Preşedintele, vicepreşedintele, judecătorul instanţei judecătoreşti
    6. Judecătorul Curţii Constituţionale
    7. Preşedintele, membrul Consiliului Superior al Magistraturii
    8. Preşedintele, membrul Curţii de Conturi
    9. Procurorul General, prim-adjunctul Procurorului General, adjunctul Procurorului General
    10. Directorul, directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate
    11. Guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei
    12. Preşedintele, membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului
    13. Preşedintele, vicepreşedintele, secretarul, membrul Comisiei Electorale Centrale
    14. Şeful, adjunctul şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
    15. Directorul general al Serviciului Vamal
    16. Directorul, directorul adjunct al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, al Agenţiei „Moldsilva”, al Agenţiei Rezerve Materiale, al Agenţiei Turismului
    17. Directorul, directorul adjunct al Biroului Naţional de Statistică, al Biroului Relaţii Interetnice
    18. Directorul, directorul adjunct al Serviciului Grăniceri
    19. Directorul, directorul adjunct al Centului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
    20. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentantul permanent şi trimisul – şef al misiunii diplomatice, consulul general
    21. Directorul general, directorul, directorul general adjunct, directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal
    22. Preşedintele, vicepreşedintele, membrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare
    23. Directorul Centrului pentru Drepturile Omului, avocatul parlamentar
    24. Consilierul Preşedintelui Republicii Moldova, consilierul Preşedintelui Parlamentului, consilierul Prim-ministrului.
    2. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile privind exceptarea de la controlul constituţionalităţii a hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi hotărîrior Guvernului cu caracter individual contravin art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, care nu face distincţie între actele cu caracter normativ şi cele cu caracter individual. Ei invocă de asemenea pct.3 din Hotărîrea nr.10 din 16 aprilie 2010 „Pentru revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001”2, potrivit căreia Curtea este abilitată cu controlul constituţionalităţii tuturor actelor adoptate de Parlament.
    ________________________
    2 M.O., 2010, nr.58-60, art.9

    Critica de neconstituţionalitate vizează şi anexa la Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 20003, care conţine lista persoanelor oficiale exceptate de la adresare în instanţa de contencios administrativ, fiind invocat pct.5 al hotărîrii enunţate a Curţii Constituţionale, potrivit căreia persoanele oficiale exponente  ale unui interes public deosebit, în special cele numite pe durata mandatului, necesită un anumit grad de independenţă şi trebuie să se bucure de garanţiile unui proces echitabil.
    ________________________
    3 Republicată : M.O., ediţie specială din 03.10. 2006, pag.30

    Prin excluderea de la controlul constituţionalităţii a hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi a hotărîrilor Guvernului cu caracter individual, precum şi exceptarea acestora de la controlul judecătoresc, în viziunea autorilor sesizării, se încalcă principiile constituţionale al legalităţii din art.1 alin.(3) şi al separaţiei puterilor în stat din art.6, accesul la justiţie şi dreptul la apărare garantate de art.20 şi art.26 din Constituţie, principiul constituţional al independenţei, imparţialităţii şi inamovibilităţii judecătorilor statuat în art.116 din Constituţie, art.6 § 1 şi art.13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind accesul la justiţie şi dreptul la un recurs efectiv. În contextul art.6 § 1 din Convenţie se invocă jurisprudenţa CEDO în cauza Vilho Eskelinen şi alţii vs. Finlanda. În sesizare se susţine că legislatorul a neglijat cea de-a doua condiţie a „testului  Eskelinen”, întrucît, după toate probabilităţile,  la baza modificărilor operate nu stau interesele statului, ci interesele politice ale actualei guvernări.
    3. Examinînd prevederile criticate ale art.31 alin.(4)  al Legii cu privire la Curtea Constituţională şi art.4 alin.(4) din Codul jurisdicţiei constituţionale prin raportare la  dispoziţiile constituţionale, la prevederile legislaţiei  naţionale, Curtea Constituţională reţine următoarele.
    Pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, legislatorul a abilitat Curtea Constituţională cu competenţa exclusivă de garant al supremaţiei Constituţiei, asigurător al respectării principiului separaţiei puterilor în stat şi al responsabilităţii statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat (art.134).
    În afirmarea sa ca instrument de bază pentru protejarea principiilor democratice, Curtea Constituţională îşi orientează jurisprudenţa  în aşa fel  încît aceasta să rămînă dinamică şi evolutivă, perfecţionînd astfel mecanismul de asigurare a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de Constituţie.
    Curtea relevă că după adoptarea Legii Supreme Republica Moldova a procedat la reforma sistemului judiciar, urmînd ca instanţele judecătoreşti nou-formate să judece toate cauzele privind raporturile juridice civile, administrative şi penale.
    Deşi Constituţia prevede că persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei (art.53 alin.(1), contenciosul administrativ, ca instituţie juridică cu drept de contracarare a abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, a fost introdus abia la 10.02.2000 prin Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV (în continuare – Legea nr.793-XIV).
    Curtea Constituţională, avînd dreptul exclusiv, consacrat de art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, de exercitare a controlului constituţionalităţii tuturor hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi hotărîrilor Guvernului, şi-a format propria jurisprudenţă  cu privire la actele cu caracter individual, pe care a revizuit-o pe parcurs, raportînd-o la situaţia social-politică, economică, cadrul normativ şi jurisprudenţa CEDO, obligatorie pentru statele contractante.
    Prin Hotărîrea nr.10 din 16.04.2010 „Pentru revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la  interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001” (în continuare – Hotărîrea nr.10) a fost revizuit pct.1 al dispozitivului  Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea  art.20 din Constituţia Republicii Moldova”.
    Curtea a statuat că dispoziţiile art.20 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova garantează tuturor titularilor de drepturi civile accesul liber la justiţie în soluţionarea litigiilor de muncă, acest drept nu poate fi limitat de nici o lege.
    Referitor la actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în privinţa persoanelor oficiale, exponente ale unui  interes public deosebit, alese sau numite pentru durata mandatului, Curtea a stabilit că acestea pot face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare.
    Astfel, prin hotărîrile de interpretare a art.20 din Constituţie, Curtea şi-a format propria jurisprudenţă privind exercitarea controlului actelor cu caracter individual. În context Curtea relevă că puterea de lucru judecat a actului Curţii decurge atît din dispozitivul, cît şi din considerentele pe care se sprijină acesta. Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice, deci, urmează să respecte întru totul atît dispozitivul, cît şi considerentele expuse în actul Curţii Constituţionale.
    Completînd legile enunţate cu prevederile legale criticate de autorii sesizării, legislatorul nu a ţinut cont de jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale în această materie.
    Curtea remarcă totodată că prevederile introduse în art.31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.4 din Codul jurisdicţiei constituţionale reprezintă o modificare a competenţei în materie a Curţii Constituţionale expres prevăzută în art.135 alin.(1) din Constituţie, care, ocupînd cea mai înaltă poziţie în ierarhia legilor şi a celorlalte acte normative, dispune de forţă juridică superioară faţă de toate acestea.
    În Codul jurisdicţiei constituţionale şi Legea cu privire la Curtea Constituţională au fost preluate întocmai dispoziţiile Constituţiei privind competenţa Curţii Constituţionale, mai mult, alin.(2) art.4 al Legii cu privire la Curtea Constituţională stabieşte expres: „Competenţa Curţii Constituţionale este prevăzută de Constituţie şi nu poate fi contestată de nici o autoritate publică”.
    Conducîndu-se de prevederile art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, potrivit cărora Curtea Constituţională exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, Curtea a stabilit, în pct.3 al Hotărîrii nr.10, că prin prevederile art.135 alin.(1) lit.a) Constituţia abilitează Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii tuturor actelor adoptate de Parlament, fără a face distincţie între actele normative şi cele individuale. 
    Pentru aceste considerente Curtea conchide că dispoziţiile art.31 alin.(4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.4 alin.(4) din Codul jurisdicţiei constituţionale în redacţia Legii nr.95 din 21 mai 2010 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” încalcă art.135 alin.(1) lit. a) din Constituţie şi sînt contrare jurisprudenţei obligatorii a Curţii Constituţionale.
    4.  Referitor la art.4 lit.a) din Legea nr.793-XIV şi anexa la această lege, Curtea relevă următoarele.
    Potrivit art.60 din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului, adoptarea legilor şi asigurarea unităţii reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării este una din atribuţiile sale de bază (art.66 lit.a).
    Prin adresele ataşate la Hotărîrea nr.46 din 21.11.2002 şi Hotărîrea nr.10 din 16.04.2010, Curtea a atenţionat Parlamentul că art.4 din Legea nr.793-XIV „necesită o interpretare suplimentară în sensul delimitării exprese a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit”.
    În Hotărîrea nr.10 din 16.04.2010, pct.5, Curtea Constituţională,  bazîndu-se pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a făcut o strictă delimitare între statutul juridic al persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic deosebit, şi cel al persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes public deosebit.
    Curtea a statuat că persoanele care deţin funcţii politice în cadrul instituţiilor politice sînt eminamente persoane politice, care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, trebuie să manifeste loialitate şi consecvenţă pentru realizarea scopurilor politice. În privinţa lor pot fi stabilite prin lege reguli speciale de exercitare a drepturilor procedurale, ceea ce nu contravine principiului statuat în art.20 din Constituţie - accesul liber la justiţie, deoarece aceste reguli decurg din necesitatea înfăptuirii unor acţiuni exclusiv politice.
    Curtea a subliniat că actele cu caracter individual, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile politice, nu fac obiect al controlului de constituţionalitate.
    Referitor la persoanele oficiale de stat, exponente ale unui interes public deosebit, Curtea a statuat că, în scopul îndeplinirii cu bună credinţă a funcţiilor publice şi exercitării directe a mandatului pentru care au fost alese sau numite, în cazul în care apare un litigiu de muncă, aceste persoane trebuie să se bucure de garanţiile unui proces echitabil. Litigiile dintre aceste persoane şi autoritatea publică poartă un caracter civil, iar titularilor de drepturi civile le este garantat accesul liber la justiţie în soluţionarea litigiilor de muncă.
    Curtea subliniază că accesul la justiţie face parte din categoria drepturilor fundamentale garantate de Constituţie. Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime, nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie (art.20).
    Potrivit art.13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv în instanţele naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
    Totuşi, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale admite stabilirea prin legislaţia internă a statelor contractante a limitărilor dreptului de acces la justiţie cu condiţia ca acestea să nu afecteze dreptul în substanţa sa, să urmărească un scop legitim, să existe un raport de proporţionalitate între măsurile respective şi scopul urmărit.
    În cadrul examinării cauzei Pellegrin v. Franţa (Hotărîrea din 08.12.1999) CEDO a adoptat un criteriu funcţional, bazat pe natura funcţiilor şi responsabilităţilor exercitate de către funcţionar, care urma să elimine orice incertitudine privind aplicarea art.6 §1 din Convenţie în examinarea litigiilor privind funcţionarii publici.
    În consecinţă, CEDO a decis să fie scoase din domeniul aplicării art.6 §1 din Convenţie litigiile funcţionarilor publici ale căror funcţii sînt caracteristice activităţilor specifice ale administraţiei publice, în măsura în care aceasta acţionează ca deţinătoare a puterii publice, responsabilă de protejarea intereselor generale ale statului sau a altor colectivităţi publice, titularii lor deţinînd o parte a suveranităţii statului, care are un interes legitim pentru a cere de la ei o legătură specială de încredere şi fidelitate.
    În cauza Eskelinen v. Finlanda, examinată direct de Camera mare (Hotărîrea din 19.04.2007), CEDO şi-a revizuit jurisprudenţa anterioară, concluzionînd că criteriul funcţional, formulat în 1999, în cauza Pellegrin v. Franţa, necesită perfecţionare. Înalta Curte a relevat că, urmînd logica nemijlocită a hotărîrii din 08.12.1999 în cauza Pellegrin v. Franţa şi efectuînd o tălmăcire restrictivă a exerciţiului funcţional, nu se poate, fără temeiuri convingătoare, priva o anumită categorie de funcţionari de la apărarea oferită de art.6 § 1 din Convenţie. Curtea a pledat pentru lărgirea sferei de aplicare a art.6 § 1 din Convenţie în litigiile dintre stat şi funcţionarii publici şi pentru o mai largă aplicare a principiului efectiv al controlului judecătoresc.
    CEDO a statuat că statul reclamat poate invoca neaplicarea art.6 § 1 din Convenţie cu referire la statutul funcţionarului public, respectînd două condiţii:
    1) dreptul intern al statului vizat trebuie în mod expres să excludă accesul la o instanţă cu referire la postul sau categoria salariaţilor în cauză;
    2) derogarea trebuie să aibă la bază motive obiective, legate de interesul statului. Pentru a justifica excluderea accesului la justiţie, nu este suficient ca statul să demonstreze că funcţionarul public participă la înfăptuirea puterii de stat şi că între stat şi funcţionar există „legătura specială de încredere şi loialitate”. Statul trebuie să demonstreze că derogarea este îndreptăţită.
    În cauza Olujic v. Croaţia (Hotărîrea din 5 februarie 2009), examinînd plîngerea privind procedura disciplinară intentată judecătorului Olujic, preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, în urma căreia a fost eliberat din funcţie, CEDO a menţionat că statul reclamat a exceptat judecătorii de la adresarea în instanţele de drept comun în materie de proceduri disciplinare, dar a asigurat petiţionarului accesul la justiţie în cadrul controlului constituţional, ceea ce corespunde condiţiilor „testului Eskelinen”.
    În aspectul enunţurilor de mai sus, Curtea relevă că persoanele specificate în Anexă au fost exceptate de la adresarea în contenciosul administrativ deoarece deţin funcţii publice cu responsabilităţi de protecţie a intereselor generale ale statului sau ale instituţiilor publice şi sînt exponente ale unui interes politic sau public deosebit, motiv pentru care le poate fi îngrădit accesul la justiţia administrativă.
    În acelaşi timp Curtea constată că, în calitatea lor de persoane oficiale de stat, exponente ale unui interes public deosebit, persoanele specificate în pct.5 -9, pct.11-13, pct. 21-23 din Anexă sînt desemnate în funcţie pe durata unui mandat ce depăşeşte, de regulă, durata mandatului de 4 ani al autorităţilor care le numesc. Atribuţiile de funcţie ale acestor persoane nu comportă angajare directă în activitatea politică a statului, ele se conduc numai de lege, procedura instituirii şi destituirii lor din funcţie este expres prevăzută în legile speciale.
    În aspectul controlului constituţionalităţii actelor administrative cu caracter individual, emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern, Curtea a subliniat în Hotărîrea nr.10 din 16.04.2010 că persoanele oficiale de stat, exponente ale unui interes public deosebit, desemnate în funcţie pe durata unui mandat, nu pot fi demise pînă la expirarea mandatului pentru lipsă de loialitate sau pierderea încrederii din partea autorităţilor publice care le-au desemnat. Curtea a menţionat că judecătorii Curţii Constituţionale, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General, membrii CEC şi alte persoane oficiale de stat, exponente ale unui interes public deosebit, numite pe durata unui mandat, nu pot fi supuse aceluiaşi tratament precum persoanele politice. Ele trebuie să beneficieze de anumite garanţii din partea statului în vederea exercitării efective a mandatului atribuit.
    În contextul jurisprudenţei stabilite prin Hotărîrea nr.10 din 16.04.2010 privind interpretarea art.20 din Constituţie, Curtea conchide că actele cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în privinţa persoanelor specificate în pct.5-9, pct.11-13, pct.21-23 din Anexă, vor face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare.
    5. Din conţinutul art.4 lit.a) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV rezultă că de la controlul în instanţa de contencios administrativ au fost exceptate actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale.
Contrar acestor prevederi, de la adresarea în instanţa de contencios administrativ au fost exceptate inclusiv persoane, numirea şi destituirea din funcţie a cărora se efectuează prin acte departamentale.
    Astfel, potrivit pct.14 şi pct.15 din Anexă nu se pot adresa în instanţa de contencios administrativ pentru soluţionarea litigiilor de muncă şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi adjunctul acestuia şi, respectiv, directorul general al Serviciului Vamal.
    Potrivit art.16 din Legea serviciului în organele vamale4 şi pct.5 din Regulamentul cu privire la modul de funcţionare a organelor Serviciului Fiscal de Stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1736 din 31.12.20025, directorul general al Serviciului Vamal şi, respectiv, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi adjuncţii lui sînt numiţi şi destituiţi din funcţie de către ministrul finanţelor.
    ________________________
    4 M.O., 2000, nr.106-108, art.765
    5 M.O., 2002, nr.190-199, art.1887

    Conform art.3 alin.(1) din Legea nr.793-XIV, actele administrative cu caracter individual, emise de ministere, fac obiectul contenciosului administrativ.
    Curtea conchide că exceptarea persoanelor enunţate la pct.14 şi pct.15 din Anexă de la adresarea în instanţa de contencios administrativ încalcă dreptul acestora garantat de art.20 din Constituţie.
    În temeiul celor expuse şi conducîndu-se după prevederile art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.62 lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale,
    Curtea Constituţională
H O T Ă R Ă Ş T E:
    1. Se declară neconstituţionale dispoziţiile art.31 alin.(4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 şi art.4 alin.(4) din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995.
    Actele cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, cu referire la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pe durata mandatului, şi anume: preşedintele, vicepreşedintele, judecătorul instanţei judecătoreşti, judecătorul Curţii Constituţionale, preşedintele, membrul Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele, membrul Curţii de Conturi, Procurorul General, prim-adjunctul Procurorului General, adjunctul Procurorului General, guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, preşedintele, membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, preşedintele, vicepreşedintele, secretarul, membrul Comisiei Electorale Centrale, directorul general, directorul, directorul general adjunct, directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, preşedintele, vicepreşedintele, membrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, directorul Centrului pentru Drepturile Omului, avocatul parlamentar – pot face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare.
    2. Se declară neconstituţionale următoarele sintagme din Anexă la Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000: „Şeful, adjunctul şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat” (pct.14), „Directorul general al Serviciului Vamal” (pct.15).
    3. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE
    CURŢII CONSTITUŢIONALE                                                 Dumitru PULBERE

    Nr. 29. Chişinău, 21 decembrie 2010.


    PCC-01/21a                                                                                   21 decembrie  2010
ADRESĂ
    La 21 decembrie 2010 Curtea Constituţională a examinat sesizarea unui grup de deputaţi pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.95 din 21 mai 2010 „Pentru modificarea şi completarea unor acte  legislative”.
    În procesul examinării sesizării Curtea Constituţională a constatat că, pentru executarea adreselor din 24 noiembrie 2002 şi 16 aprilie 2010, Parlamentul a expus într-o nouă redacţie art.4 lit.a) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 şi printr-o anexă la lege a specificat persoanele oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, exceptate de la adresarea în instanţa de contencios administrativ.
    Curtea relevă că modificările operate conţin unele inadvertenţe, care, în executarea dispoziţiilor legii, ar putea conduce la încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor.
    În adresele precedente, privind lacunele din Legea contenciosului administrativ, Curtea a indicat că prevederile art.4 lit.a) „necesită o interpretare suplimentară în sensul delimitării exprese a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit”.
    Legislatorul, operînd în art.4 lit.a) din lege cu termenii: „responsabilităţi de protecţie a intereselor generale ale statului”, „interes politic sau public deosebit”, nu a explicat semnificaţia acestora.
    La întocmirea listei din Anexă nu s-a făcut distincţie între persoanele oficiale de stat, exponente ale unui interes politic deosebit, şi persoanele oficiale de stat, exponente ale unui interes public deosebit.
    Lacunele constatate conduc la interpretarea eronată a legii şi încălcarea art.20 din Constituţie.
    Pentru considerentele expuse, călăuzindu-se de art. 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să informeze Curtea, în termenele stabilite de legislaţia în vigoare, despre decizia adoptată.

    PREŞEDINTELE
    CURŢII CONSTITUŢIONLE                                              Dumitru PULBERE