Prezenta Lege stabileşte agenţii economici care au dreptul, în numele lor (firmelor lor), să desfăşoare activitate de antreprenoriat în Republica Moldova şi determină principiile juridice, organizatorice şi economice ale acestei activităţi.
    Prezenta Lege nu se extinde asupra persoanelor juridice şi asupra persoanelor fizice care desfăşoară o altă activitate decît cea de antreprenoriat.
    Articolul 1. Antreprenoriatul
    1. Antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.
    2. Munca efectuată conform contractului (acordului) de muncă încheiat nu este considerată antreprenoriat.
    3. Antreprenoriatul în legătură cu crearea şi utilizarea inovaţiilor raţionalizărilor, descoperirilor ştiinţifice, operelor literare, de artă şi a altor obiecte ale proprietăţii intelectuale este reglementată atît de prezenta Lege, cît şi de o legislaţie specială.
    Articolul 2. Agenţii antreprenoriatului
    1. Agent al antreprenoriatului poate fi:
    orice cetăţean al Republicii Moldova care nu este îngrădit în drepturi, în modul stabilit de prezenta Lege şi de alte acte legislative;
    orice cetăţean străin sau apatrid, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    un grup de cetăţeni sau de apatrizi (un grup de parteneri) din care se constituie antreprenorul colectiv.
    Statul şi organele de autoadministrare locală sînt agenţi ai unui antreprenoriat special. Atribuţiile de antreprenor la întreprinderile de stat (municipale) le execută managerul-şef de întreprindere pe baza contractului încheiat cu acesta.
    2. Nu au dreptul de a practica antreprenoriatul şefii şi specialiştii din organele de stat, în a căror atribuţie intră hotărîrea problemelor legate de desfăşurarea activităţii de antreprenoriat sau controlul asupra unei asemenea activităţi.
    3. Antreprenorul devine subiect de drept la data înregistrării de stat a întreprinderii pe care a înfiinţat-o sau a obţinerii de către acesta a înscrisului ce confirmă aportul său la patrimonial întreprinderii.
    Articolul 3. Întreprinderea
    1. Forma organizatorico-juridică a activităţii de antreprenoriat este întreprinderea.
    2. Întreprinderea constituie un agent economic cu firmă (titulatură) proprie înfiinţată de antreprenor în modul stabilit de legislaţie.
    3. Întreprinderea are dreptul de persoană juridică sau de persoană fizică, în conformitate cu prezenta Lege.
    Întreprinderea-persoană juridică şi întreprinderea-persoană fizică au aceleaşi drepturi şi obligaţii, cu excepţia răspunderii patrimoniale pentru obligaţiile lor.
    Articolul 4. Managerul-şef de întreprindere
    1. Titularul patrimoniului (antreprenorul) este în drept de a transmite, pe bază de contract, o parte sau toate atribuţiile de efectuare a activităţii de antreprenoriat managerului-şef de întreprindere.
    Contractul dintre titularul patrimoniului şi managerul-şef de întreprindere determină drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor inclusiv limitarea drepturilor de folosinţă şi de dispoziţie asupra patrimoniului şi de desfăşurare a unor genuri de activitate, relaţiile lor reciproce de ordin financiar, răspunderea pentru neexecutarea sau executarea nesatisfăcătoare a obligaţiilor asumate, precum şi termenul valabilităţii, condiţiile de reziliere (modificare) a contractului.
    În contract pot fi incluse şi alte prevederi care nu contravin legislaţiei în vigoare.
    2. Managerul-şef de întreprindere poartă răspundere materială pentru obligaţiile întreprinderii pe care o conduce, precum şi pentru neexecutarea sau executarea nesatisfăcătoare a obligaţiilor stipulate în contract.
    Contractul poate să prevadă răspunderea managerului-şef de întreprindere pentru obligaţiile respective cu întreg patrimoniul său, exceptîndu-se acele bunuri care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
    Titularul patrimoniului şi orice terţ nu au dreptul să se amestece în activitatea managerului-şef de întreprindere în decursul termenului de valabilitate a contractului, cu excepţia cazurilor prevăzute de condiţiile contractului sau de legislaţia în vigoare.
    Articolul 5. Legislaţia privind antreprenoriatul
    1. Relaţiile în legătură cu antreprenoriatul, indiferent de forma de proprietate şi genul de activitate, sînt reglementate de prezenta Lege, de legislaţia civilă şi de alte legi.
    2. Particularităţile activităţii de antreprenoriat practicate de persoane juridice şi persoane fizice străine sînt reglementate de asemenea de legislaţia privind investiţiile străine.
    3. Relaţiile în care una dintre părţi este persoană juridică sau persoană fizică străină se reglementează de condiţiile acordului internaţional, dacă acestea se deosebesc de normele stabilite în legislaţia privind antreprenoriatul.
    Articolul 6. Drepturile antreprenorului
    Antreprenorul, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are dreptul:
    să practice, sub firmă proprie, activitate de antreprenoriat prin înfiinţarea, procurarea sau reorganizarea întreprinderii;
    să procure (să atragă) de la alte persoane juridice şi persoane fizice bunuri şi drepturi patrimoniale (inclusiv asupra proprietăţii intelectuale) în scopul practicării activităţii de antreprenoriat;
    să participe cu patrimoniul său la activitatea altor agenţi economici;
    să utilizeze, în cadrul activităţii sale, orice resurse, inclusiv naturale, informative şi intelectuale;
    să-şi stabilească, în mod independent, genurile de activitate, să-şi formeze programul de producţie, să-şi aleagă furnizorii şi beneficiarii producţiei fabricate (lucrărilor şi serviciilor prestate), să execute, pe bază de contract, lucrări la comanda statului;
    să stabilească, în mod independent, preţurile şi tarifele la producţia fabricată (lucrările şi serviciile prestate), în baza contractelor încheiate;
    să deschidă conturi la bancă în scopul efectuării tuturor genurilor de operaţiuni de decontare, creditare, încasare etc.;
    să angajeze lucrători pe bază de contract (acord) şi în alte condiţii şi să concedieze lucrătorii încadraţi;
    să stabilească, în mod independent, formele, cuantumul retribuirii muncii şi alte tipuri de venituri ale persoanelor angajate;
    să fie agent al relaţiilor economice externe, în modul stabilit pentru întreprinderile-persoană juridică;
    să efectueze operaţiuni valutare;
    să dispună liber de beneficiul (venitul) obţinut de pe urma activităţii de antreprenoriat, care rămîne după achitarea impozitelor şi a altor plăţi obligatorii;
    să beneficieze de orice venit personal;
    să se folosească de serviciile sistemului asistenţei sociale de stat al asigurării medicale şi sociale;
    să atace în justiţie acţiunile organelor de stat şi ale altor organe care îi lezează drepturile sau interesele legitime.
    Articolul 7. Obligaţiile antreprenorului
    Antreprenorul, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este obligat:
    să respecte regulile de comportament pe piaţă în condiţiile concurenţei libere, drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor să asigure calitatea cuvenită a mărfurilor fabricate (a lucrărilor şi serviciilor prestate);
    să obţină, după caz, licenţe de stat pentru genul de activitate;
    să încheie contracte (acorduri) de muncă cu cetăţenii pe care îi angajează la lucru, după caz, şi contracte colective cu sindicatele care reprezintă interesele colectivelor de muncă. Antreprenorul nu are dreptul de a     se opune asocierii în sindicate a lucrătorilor angajaţi pentru a-şi apăra drepturile şi interesele social-economice;
    să se achite cu bugetul, cu lucrătorii angajaţi, cu creditorii, precum şi de alte obligaţii;
    să remunereze lucrătorii angajaţi la un nivel care să nu fie inferior salariului minim stabilit pe republică;
    să asigure în conformitate cu contractele (acordurile) de muncă încheiate, crearea unor condiţii normale de muncă, respectarea tehnicii securităţii, normelor de producţie şi sanitare, ale securităţii antiincendiare, precum şi protecţia mediului înconjurător;
    să efectueze asigurarea socială şi alte tipuri de asigurare obligatorie a lucrătorilor angajaţi.
    Articolul 8. Statul şi antreprenorul
    1. Statul creează tuturor antreprenorilor condiţii juridice şi economice egale de gospodărire, garantează respectarea drepturilor şi intereselor lor legitime, contribuie la dezvoltarea concurenţei libere, conştiincioase între aceştia, le asigură posibilităţi egale de a folosi resurse tehnico-materiale, naturale, de muncă, financiare şi informative neadmiţînd monopolizarea pieţelor acestor resurse, şi reglementează activitatea de antreprenoriat în baza legislaţiei în vigoare.
    2. Guvernul, organele puterii de stat şi ale administraţiei de stat, precum şi organele de autoadministrare locală pot da dispoziţii antreprenorilor şi întreprinderilor acestora numai în limitele competenţei lor, stabilite de legislaţie.
    Dacă, drept urmare a emiterii de către organul de stat sau de către un alt organ a unui act ce nu corespunde competenţei lui sau legislaţiei se încalcă drepturile antreprenorului, acesta este în drept să apeleze la instanţa de judecată sau la arbitraj pentru a se anula actul respectiv.
    Pagubele, inclusiv profitul ratat, suportate de antreprenor ca urmare a îndeplinirii unor dispoziţii date de organele de stat şi de alte organe sau de persoane cu funcţii de răspundere ale acestor organe, care au încălcat drepturile antreprenorilor, precum şi ca urmare a neîndeplinirii la nivelul cuvenit, de către aceste organe sau persoane cu funcţii de răspundere, a obligaţiilor lor faţă de antreprenor, prevăzute de legislaţia în vigoare, vor fi recuperate de către aceste organe.
    Litigiile privind recuperarea pagubelor menţionate se soluţionează de către instanţa de judecată sau arbitraj.
    3. În cazul instituirii, în conformitate cu legislaţia, a stării excepţionale sau declarării unui anumit teritoriu drept zonă a calamităţii naturale, antreprenorii şi întreprinderile acestora sînt obligate să îndeplinească dispoziţiile organelor puterii de stat şi ale administraţiei de stat şi cele ale organelor de autoadministrare locală.
    Articolul 9. Impunerea activităţii de antreprenoriat
    1. Impunerea beneficiului (venitului) obţinut de pe urma activităţii de antreprenoriat, desfăşurate după înfiinţarea întreprinderii-persoană juridică, se face în modul stabilit de legislaţia privind impunerea întreprinderilor-persoane juridice.
    2. Impunerea beneficiului (venitului) obţinut de pe urma activităţii de antreprenoriat, practicate fără a înfiinţa întreprindere-persoană juridică, se face în modul stabilit de legislaţie.
    Articolul 10. Reglementarea activităţii de antreprenoriat
    1. Antreprenorul (întreprinderea) poate practica orice gen de activitate prevăzut în documentele de constituire, cu excepţia acelor genuri care sînt interzise de legislaţia în vigoare.
    2. Antreprenorul (întreprinderea) are dreptul de a practica anumite genuri de activitate, determinate de legislaţie, numai după ce a obţinut licenţa de stat respectivă.
    Lista acestor genuri de activitate şi modul de eliberare a licenţelor de stat se stabileşte de către Guvern. Licenţa de stat trebuie să fie eliberată în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de către antreprenor.
    În cazul respingerii cererii de eliberare a licenţei trebuie să fie dat un răspuns argumentat. Refuzul de a elibera licenţa nu poate fi motivat prin faptul că practicarea genului respectiv de activitate ar fi neraţională.
    Guvernul poate determina genurile de activitate a căror practicare se permite exclusiv întreprinderilor de stat.
    3. Antreprenorul (întreprinderea) este în drept să încheie contracte şi să efectueze tranzacţii numai în conformitate cu genurile de activitate care sînt indicate în documentele de constituire a întreprinderii şi sînt incluse în Registrul de stat al comerţului.
    Schimbarea genului (genurilor) principale de activitate a întreprinderii, precum şi completarea documentelor de constituire cu alte genuri de activitate vor fi înregistrate în modul stabilit de prezenta Lege.
    Întreprinderea este în drept, fără a indica în documentele de constituire şi a nota în Registrul de stat al comerţului, să practice şi alte genuri de activitate care nu sînt interzise şi pentru care nu trebuie să obţină licenţe, dacă aceste genuri de activitate sînt în volum mic, servesc la realizarea genurilor principale de activitate şi sînt de ordin auxiliar sau practicate în mod sporadic ori contribuie la folosirea mai deplină a bunurilor întreprinderii.
    4. Pentru practicarea de către întreprindere a unei activităţi care necesită, conform legislaţiei în vigoare, autorizare prin licenţe sau care este interzisă în republică ori este permisă numai întreprinderilor de stat, antreprenorul (managerul-şef de întreprindere poartă răspundere cu întregul beneficiu obţinut şi se pedepseşte cu o amendă de 100 procente din beneficiul obţinut nelegitim, care se varsă în părţi egale la bugetul de stat şi la cel local. În acest caz, antreprenorul (managerul-şef de întreprindere) nu este exonerat de alte răspunderi ce rezultă din legislaţia în vigoare, pentru practicarea activităţii respective.
    Articolul 11. Activitatea de antreprenoriat a cetăţenilor
                         străini şi a apatrizilor
Cetăţenii străini şi apatrizii care practică activităţi de antreprenoriat pe teritoriul Republicii Moldova au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii Republicii Moldova, în cazul în care legislaţia în vigoare nu stabileşte altfel.
    Articolul 12. Controlul asupra activităţii de antreprenoriat
    1. Antreprenorul, indiferent de forma organizatorico-juridică a întreprinderii sale, asigură evidenţa contabilă şi statistică în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
    2. Antreprenorul (întreprinderea), în conformitate cu legislaţia, pune la dispoziţia organelor de stat informaţia necesară pentru stabilirea impozitelor şi funcţionarea sistemului republican de acumulare şi prelucrare a informaţiei.
    3. Antreprenorul (întreprinderea) are dreptul de a nu prezenta date ce constituie secret comercial. Lista datelor ce constituie secret comercial o determină antreprenorul. Lista datelor care pot constitui secret comercial se stabileşte de către Guvern.
    4. Organele de control, organele fiscale, organele de ocrotire a naturii, organele antimonopoliste şi alte organe de stat cărora li se atribiue controlul asupra activităţii antreprenorului (întreprinderii) efectuează acest control în limitele competenţei lor şi în modul stabilit de legislaţie.
    Rezultatul controlului efectuat se comunică antreprenorului (întreprinderii).
    Articolul 13. Formele activităţii de antreprenoriat
    1. Activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:
    a) întreprindere individuală;
    b) societate în nume colectiv;
    c) societate în comandită;
    d) societate pe acţiuni;
    e) societate cu răspundere limitată;
    f) cooperativă de producţie;
    g) întreprindere de arendă;
    h) întreprindere colectivă;
    i) întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
    2. Activitatea de muncă individuală are caracter întreprinzător şi se practică sub formă organizatorico-juridică a întreprinderii individuale.
    3. întreprinderile cu investiţii străine se infiinţează pe teritoriul Republicii Moldova sub formele organizatorico-juridice arătate la punctul 1 al prezentului articol. Deosebirile ce vizează înregistrarea şi activitatea întreprinderilor respective se stabilesc de legislaţia privind investiţiile străine.
    4. Oricare din întreprinderile arătate la punctul 1 al prezentului articol (în dependenţă de numărul lucrătorilor şi de alte criterii) în conformitate cu legislaţia în vigoare, poare fi considerată întreprindere mică. Specificul înfiinţării acestora şi practicarea activităţii lor se stabileşte de legislaţia privind mica activitate de antreprenoriat.
    5. Întreprinderile care practică activităţi bancare, de asigurare, de bursă sau alte genuri specializate se înfiinţează sub una din formele organizatorico-juridice arătate la punctul 1 al prezentului articol.
    Particularităţile constituirii, înregistrării, funcţionării şi încetării activităţii unor astfel de întreprinderi sînt stabilite de legislaţia respectivă.
    6. Organizaţiile obşteşti şi cele religioase, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot practica activităţi de antreprenoriat prin constituirea şi dispunerea de întreprinderi individuale sau participarea la constituirea şi dispunerea în diviziune de societăţi pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, societăţi în nume colectiv şi societăţi în comandită.
    Articolul 14. Îtreprinderea individuală
    1. Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul întreprinderii individuale se formează pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor surse care nu sînt interzise de legislaţie.
    2. Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile persoanele ale antreprenorului.
Antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul său, exceptîndu-se acele bunuri care, conform legislaţiei în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
    Membrii familiei-posesor ai întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată solidară pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul lor, exceptîndu-se acele bunuri care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
    3. Modul de constituire, înregistrare şi încetare a activităţii întreprinderilor individuale este reglementat de prezenta Lege şi de legislaţia civilă.
    Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii gospodăriilor ţărăneşti sînt reglementate de Legea cu privire la gospodăria ţărănească (de fermier).
    4. Document de constituire a întreprinderii individuale este hotărîrea cu privire la înfiinţarea întreprinderii, semnată de către fondator (fondatori), incluzînd:
    a) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, cetăţenia, domiciliul cetăţeanului-fondator (fondatorilor-membri ai familiei);
    b) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, domociliul şefului (directorului) de întreprindere - în cazul în care acesta nu este fondator;
    c) firma întreprinderii inclusiv abreviată;
    d) sediul întreprinderii;
    e) data înfiinţării întreprinderii;
    f) genul (genurile) de activitate a întreprinderii;
    g) condiţiile reorganizării şi lichidării întreprinderii.
    În hotărîrea cu privire la înfiinţarea întreprinderii pot fi incluse şi alte prevederi care nu contravin legislaţiei în vigoare.
    5. Firma întreprinderii individuale, inclusiv abreviată, trebuie să includă cuvintele "întreprindere individuală" sau "Î.I.", precum şi numele cel puţin a unui posesor.
    Articolul 15. Societatea în nume colectiv
    1. Societatea în nume colectiv reprezintă o întreprindere aflată în posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) personae fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) încheiat între acestea.
    2. Societatea în nume colectiv nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică. Pentru obligaţiile societăţii toţi asociaţii poartă răspundere solidară nelimitată cu întreg patrimoniul lor, exceptîndu-se bunurile care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
    Societatea în nume colectiv nu poartă răspundere pentru obligaţiile asociaţilor care nu sînt legate de activitatea acesteia.
    3. Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii societăţii în nume colectiv sînt reglementate de legislaţia privind societăţile comerciale, de legislaţia civilă, precum şi de contractul de constituire (de societate).
    Articolul 16. Societatea în comandită
    1. Societatea în comandită reprezintă o întreprindere aflată în posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) încheiat între acestea.
    Societatea în comandită are în componenţa sa cel puţin un comanditat şi un comanditar.
    2. Societatea în comandită nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică. Pentru obligaţiile societăţii comandităţii poartă răspundere solidară nelimitată cu întreg patrimoniul lor, exceptîndu-se bunurile care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi, iar comanditarii cu partea din averea lor (capitalul investit), transmisă societăţii în baza contractului de constituire (de societate).
    Societatea în comandită nu poartă răspundere pentru obligaţiile asociaţiilor, care nu sînt în legătură cu activitatea acesteia.
    3. Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii societăţii în comandită sînt reglementate de legislaţia privind societăţile comerciale, de legislaţia civilă, precum şi de contractul de constituire (de societate).
    Articolul 17. Societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere
                         limitată
    1. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată reprezintă întreprinderi aflate în posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) şi a statutului.
    Capitalul statutar (social) subscris al societăţilor este divizat în cote (părţi) subscrise ale asociaţilor. Drept documente ce confirmă drepturile asociaţilor asupra cotelor subscrise sînt: în cadrul societăţii pe acţiuni - acţiunea, în cadrul societăţii cu răspundere limitată - adeverinţa cotei de participaţie.
    2. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată sînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul lor.
    Acţionarii, precum şi asociaţii societăţii cu răspundere limitată poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii numai în limitele valorii acţiunii (cotelor) care le aparţin.
    3. Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii societăţii pe acţiuni şi a societăţii cu răspundere limitată sînt reglementate de legislaţia privind societăţile pe acţiuni şi societăţile comerciale, de legislaţia civilă, precum şi de contractul de constituire (de societate) şi de statutul întreprinderii.
    Articolul 18. Cooperativa de producţie
    1. Cooperativa de producţie este o întreprindere aflată în posesia a trei şi mai mulţi cetăţeni care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza statutului semnat de aceştia.
    2. Cooperativa de producţie este persoană juridică şi răspunde pentru obligaţiile juridice şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul întreprinderii. Cooperatorii poartă răspundere pentru obligaţiile cooperativei de producţie în limitele cotelor care le aparţin din patrimoniul cooperativei, iar dacă aportul respectiv este insuficient, poartă răspundere suplimentară cu averea lor personală în mărime nu mai mică decît cea stabilită de legislaţia în vigoare.
    3. Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii cooperativelor de producţie sînt reglementate de Legea cu privire la cooperaţie, de legislaţia civilă, precum şi de statutul cooprativei.
    Articolul 19. Întreprinderea de arendă şi întreprinderea
                         colectivă
    1. Întreprinderea de arendă şi întreprinderea colectivă sînt unităţi înfiinţate de către membrii colectivelor de muncă ale întreprinderilor de stat (municipale) sau ale subdiviziunilor lor structurale ce se reorganizează în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă: pentru întreprinderea de arendă – în baza statutului şi contractului de arendare a bunurilor statului (municipiului); pentru întreprinderea colectivă - în baza statutului şi contractului de răscumpărare (transmitere) a bunurilor statului (municipiului).
    Toţi lucrătorii întreprinderii colective dispun de patrimoniul acesteia cu drept de proprietate în diviziune.
    2. întreprinderea de arendă şi întreprinderea colectivă sînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul întreprinderii. Membrii întreprinderii poartă răspundere pentru obligaţiile lor în limitele cotelor (părţii) din patrimoniul întreprinderii care le aparţin.
    3. Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderii de arendă şi a întreprinderii colective sînt reglementate de legislaţia privind arenda, întreprinderile colective, privatizarea, de legislaţia civilă, de contractele de arendare, răscumpărare (transmitere) a bunurilor statului (municipiului), precum şi de statutul întreprinderii.
    Articolul 20. Întreprinderea de stat şi întreprinderea
                         municipală
    Întreprinderea de stat se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de Guvern sau de organul administraţiei de stat împuternicit pentru acest lucru.
    Întreprinderea municipală se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de organul de autoadministrare locală.
    2. Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală sînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul lor.
    Organele administraţiei de stat şi organele de autoadministrare locală nu poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii de stat şi ale întreprinderii municipale. Aceste întreprinderi nu poartă răspundere pentru obligaţiile organelor administraţiei de stat şi ale organelor de autoadministrare locală.
    3. Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderii de stat sînt reglementate de legislaţia privind întreprinderile de stat, de legislaţia civilă, precum şi de statutul întreprinderii.
    Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderii municipale sînt determinate de organele de autoadministrare locală, în baza prezentei Legi, legislaţiei civile şi a statutului întreprinderii.
    Articolul 21. Filialele şi reprezentanţele întreprinderii
    1. Întreprinderea are dreptul de a constitui filiale şi reprezentanţe cu drept de a deschide subconturi.
    2. Filială se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii care este situată în altă parte şi care exercită unele din atribuţiile acesteia.
    Reprezentanţă se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii care este situată în altă parte şi care apără şi reprezintă interesele întreprinderii, încheie, în numele acesteia, tranzacţii şi înfăptuieşte alte acţiuni de drept.
    Filialele şi reprezentanţele trebuie să fie indicate în documentele de constituire (de societate) a întreprinderii respective.
    3. Filialele şi reprezentanţele nu sînt persoane juridice. Acestora li se atribuie bunuri din patrimoniul întreprinderii şi activează în baza regulamentului aprobat de întreprindere.
    Şeful filialei (reprezentanţei) este numit de întreprindere şi activează în temeiul mandatului ce i s-a eliberat.
    Filialele au balanţe proprii care fac parte din balanţa centralizată a întreprinderii care le-a constituit.
    4. Întreprinderea poartă răspundere pentru obligaţiile asumate de filiale şi reprezentanţe, iar ultimele poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii.
    5. Firma filialei (reprezentanţei) va conţine firma întreprinderii care a constituit-o cu indicarea sediului filialei (reprezentanţei), cuvîntul "filială" ("reprezentanţă"). precum şi, la dorinţa antreprenorului, genul de activitate al filialei şi altă informaţie care nu este interzisă de legislaţie.
    Articolul 22. Uniunile de întreprinderi
    1. întreprinderile pot să se unească pe bază de contract în uniuni, asociaţii, concerne, consorţii, asociaţii interramurale, zonale şi în alte uniuni de întreprinderi în scopul lărgirii posibilităţilor lor în realizarea şi apărarea unor interese de producţie, ştiinţifico-tehnice, sociale şi altor interese comune.
    2. Crearea şi activitatea uniunilor se admite în cazul:
    a) intrării benevole a întreprinderilor în uniune şi ieşirii din uniune în condiţiile prevăzute de contractul sau statutul uniunii;
    b) respectării legislaţiei antimonopol şi a altor acte normative;
    c) organizării pe bază de contract a raporturilor dintre întreprinderile ce fac parte din uniune.
    3. Uniunea activează în baza contractului şi (sau) a statutului, poate avea personalitate juridică, firmă (denumire) proprie cu indicarea formei organizatorico-juridice, balanţă autonomă şi centralizatoare, cont de decontare, inclusiv valutar, şi alte conturi în instituţiile bancare, ştampilă cu firma sa.
    4. Întreprinderile care fac parte din uniune îşi păstrează autonomia şi drepturile de persoană juridică.
    5. Uniunea nu poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor care fac parte din componenţa acesteia, iar întreprinderile nu poartă răspundere pentru obligaţiile uniunii, dacă documentele de constituire nu prevăd altfel.
    6. înregistrarea şi reÎnregistrarea uniunilor, condiţiile de activitate, precum şi reorganizarea sau lichidarea acestora se efectuează în conformitate cu prezenta Lege, legislaţia antimonopol şi alte acte normative.
    Articolul 23. Condiţiile generale de constituire
    1. Întreprinderea poate fi constituită:
    de către titularul (titularii) patrimoniului, din proprie iniţiativă ori de către persoanele juridice sau persoanele fizice împuternicite de acesta (aceştia);
    în urma divizării forţate a întreprinderii în funcţiune, în conformitate cu legislaţia antimonopol.
    2. Modul de constituire a întreprinderii se stabileşte:
    pentru întreprinderile individuale - prin prezenta Lege;
    pentru întreprinderile cu o altă formă organizatorico-juridică a activităţii de antreprenoriat - prin prezenta Lege şi prin alte acte legislative.
    3. Documentele de constituire a întreprinderii sînt:
    decizia privind înfiinţarea întreprinderii - pentru întreprinderile individuale;
    contractul de constituire (de societate) - pentru societăţile în nume colectiv şi societăţile în comandită;
    contractul de constituire (de societate) şi statutul - pentru întreprinderile cu personalitate juridică, exceptînd întreprindrile de stat şi cele municipale, cooperativele de producţie, pentru care contractul de constituire (de societate) nu este obligatoriu;
    contractul de arendare (răscumpărare, transmitere) a bunurilor statului (municipiului) şi statului - pentru întreprinderile de arendă şi cele colective.
    Documentele de constituire trebuie să conţină următoarele informaţii: firmă, sediul, data constituirii, genurile de activitate, răspunderea antreprenorului pentru obligaţiile întreprinderii, condiţiile de reorganizare şi lichidare a întreprinderii, firmele (numele de familie) şi sediul (domiciliul) fondatorilor, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, şi ale asociaţilor, precum şi alte condiţii de fondare şi activitate a întreprinderii prevăzute de legislaţia în vigoare.
    În documentele de constituire pot fi incluse şi alte revederi care nu contravin legislaţiei.
    Documentele de constituire a întreprinderii se aprobă de către fondatorul (fondatorii) acesteia.
    Articolul 24. Firma şi utilizarea ei
    1. Antreprenorul şi întreprinderea constituită de acesta îşi desfăşoară activitatea sub o anumită firmă (denumire).
    Filialele şi reprezentanţele întreprinderii îşi desfăşoară activitatea sub firma întreprinderii.
    2. Firmă trebuie să conţină:
    a) denumirea concretă a întreprinderii sau alte date care permit deosebirea acesteia de alte întreprinderi, iar pentru întreprinderea individuală, societatea în nume colectiv şi societatea în comandită, numele de familie (firma) a cel puţin unui posesor al întreprinderii individuale sau al comanditului;
    b) indicarea completă sau prescurtată (abreviată) a formei organizatorico-juridice a întreprinderii;
    c) indicarea genului principal de activitate pentru întreprinderea-persoană juridică.
    În firma întreprinderii pot fi incluse şi alte date care nu contravin legislaţiei în vigoare, precum şi simboluri grafice.
    3. Întreprinderea poate să utilizeze şi o firmă prescurtată (abreviată) care trebuie să conţină informaţii prevăzute la literele "a" şi "b" din punctul 2 al prezentului articol.
    4. Întreprinderea are obligaţia să utilizeze firma, inclusiv cea prescurtată (abreviată), numai în acea formulă în care a fost înmatriculată în Registrul de stat al comerţului.
    5. Firma poate fi utilizată şi în calitate de emblemă comercială, dacă legislaţia respectivă stabileşte altfel.
    6. Firma completă trebuie să figureze pe toate clădirile administrative ale întreprinderilor cu personalitate juridică.
    Articolul 25. Restricţiile privind folosirea unor firme
    1. Antreprenorul nu poate să folosească firma care:
    a) coincide sau, după cum constată organul înregistrării de stat, se aseamănă cu firma altei întreprinderi, care este deja înregistrată;
    b) conţine denumirea oficială a statului, a organelor sale, a organelor de autoadministrare locală şi a organizaţiilor obşteşti ori indică, direct sau indirect, că întreprinderea aparţine acestor organe şi organizaţii.
    Aceste restricţii nu se extind asupra întreprinderilor al căror gen principal de activitate este difuzarea informaţiei de masă, dacă fondatorii acestora sînt organele şi organizaţiile arătate la această literă;
    c) nu include toate datele arătate în articolul 24 din prezenta Lege;
    d) conţine date, inclusiv semne grafice, a căror utilizare este interzisă de legislaţia în vigoare.
    2. Dacă mai mulţi antreprenori au prezentat pentru înregistrarea de stat firme ce coincid sau se aseamănă, dreptul de înregistrare sub această firmă îl are antreprenorul care a depus primul cerere de înmatriculare a firmei respective în organul înregistrării de stat.
    3. Pentru folosirea în denumirea firmei a numelui unei personalităţi istorice sau al altei personalităţi cunoscute este necesară autorizaţia Guvernului sau acordul rudelor personalităţii în cauză.
    La cererea persoanelor arătate în alineatul întîi al acestui punct, organul înregistrării de stat este obligat să decidă scoaterea din denumirea firmei a numelui personalităţii respective.
    4. Se admite folosirea în firmă a cuvintelor "de stat" ("municipal") sau a altor derivate numai în cazul în care mai mult de 50 procente din capitalul social sau din bunurile întreprinderii aparţin statului (municipiului).
    Articolul 26. Dreptul la firmă
    1. Antreprenorul a cărui firmă a fost înregistrată în modul stabilit de prezenta Lege are dreptul exclusiv de a o utiliza.
    2. Persoana care utilizează o firmă străină înregistrată deja este datoare, la cererea posesorului de drept asupra firmei, să înceteze folosirea ei şi să recupereze acestuia daunele cauzate.
    3. Întreprinderea care utilizează în activitatea sa o firmă ce nu corespunde celei înmatriculate în Registrul de stat al comerţului este sancţionată, conform hotărîrii instanţei de judecată sau a arbitrajului, cu o amendă de la 10 mii pînă la 100 mii ruble, care se varsă la bugetul de stat.
    Dreptul de a intenta acţiuni pentru o asemenea sancţiune îl au Camera înregistrării de stat de pe lîngă Ministerul Justiţiei, organele de autoadministrare locală, precum şi organele şi organizaţiile care, în conformitate cu legislaţia, sînt obligate să apere interesele consumatorilor.
    Articolul 27. Principiile de înregistrare
    1. Antreprenorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele (denumite în continuare întreprinderi), înfiinţate de către acesta pe teritoriul Republicii Moldova, pînă la începerea activităţii lor economice.
    Beneficiul (venitul) provenit din activitatea întreprinderii neînregistrate se percepe prin intermediul arbitrajului şi se varsă la bugetul de stat.
    2. Întreprinderile se înregistrează de Camera înregistrării de stat de pe lîngă Ministerul Justiţiei la locul unde se află sediul acestora.
    Sediul întreprinderii se consideră locul unde se află organele sale de conducere.
    3. Pentru înregistrare se percepe taxa în mărimea stabilită de către Guvern.
    4. Camera înregistrării de stat înscrie în Registrul de stat al comerţului întreprinderea înmatriculată şi comunică antreprenorului numărul de înmatriculare al întreprinderii.
    Articolul 28. Procedura înregistrării
    1. Pentru înregistrare întreprinderea prezintă următoarele acte:
    a) cererea cu informaţia necesară pentru înscrierea în Registrul de stat al comerţului, semnată de către fondatorul (fondatorii) întreprinderii;
    b) documentele de constituire a întreprinderii;
    c) documentul care confirmă achitarea taxei pentru înregistrare.
    2. Decizia privind înregistrarea sau respingerea înregistrării întreprinderii se adoptă în termen de cincisprezece zile de la data prezentării tuturor actelor arătate la punctul 1 al acestui articol şi se comunică fondatorului (fondatorilor) în scris, în termen de trei zile.
    În cazul în care se hotărăşte înregistrarea unei întreprinderi care posedă capital social, de la aceasta se încasează o taxă de timbru în mărime de 0,5 procente din capitalul social, care se varsă la bugetul de stat.
    3. Camera înregistrării de stat va expedia, în termen de cincisprezece zile de la data înmatriculării, copii de pe hotărîrea privind înregistrarea întreprinderii organului de autoadministrare locală respectiv, organelor financiare, de statistică şi organelor de asigurare socială.
    Articolul 29. Procedura reînregistrării
    1. În cazul modificării sau completării documentelor de constituire care conduc la schimbarea datelor înscrise în Registrul de stat al comerţului, antreprenorul va comunica acest lucru, în termen de cincisprezece zile, Camerei înregistrării de stat, pentru a reînregistra întreprinderea.
    2. Întreprinderea va fi reînregistrată în cazul în care aceasta se vinde, se dă în arendă, se transmite, în modul stabilit de legislaţie, unor persoane juridice şi fizice, organelor de autoadministrare locală.
    3. Modificările din documentele de constituire care nu sînt înregistrate în modul stabilit de prezenta Lege se consideră nevalabile, iar relaţiile juridice care au apărut ca rezultat al acestor modificări pot fi declarate nule.
    4. Reînregistrarea întreprinderii se efectuează în modul şi în condiţiile stabilite de articolul 28 din prezenta Lege.
    Articolul 30. Respingerea cererii de înregistrare şi
                          reînregistrare
    1. Respingerea cererii de înregistrare a întreprinderii poate avea loc în cazurile:
    încălcării modului stabilit de înfiinţare a întreprinderii;
    necorespunderii documentelor de constituire a întreprinderii dispoziţiilor legislaţiei în vigoare;
    prezentării incomplete a documentelor prevăzute de articolul 28 din prezenta Lege.
    Respingerea cererii de înregistrare din alte motive se consideră nelegitimă.
    Decizia de respingere a înregistrării întreprinderii se aduce la cunoştinţa fondatorului (fondatorilor), motivîndu-se refuzul în modul stabilit de articolul 28 punctul 2 din prezenta Lege.
    2. în cazul încălcării termenului stabilit pentru înregistrare, precum şi în cazul refuzului de a înregistra întreprinderea, antreprenorul este în drept să apeleze la instanţa de judecată sau la arbitraj. Antreprenorul are dreptul de a obţine prin instanţa de judecată sau prin arbitraj, în modul stabilit de legislaţie, recuperarea pierderilor suportate din cauza refuzului nelegitim de a înregistra întreprinderea.
    3. Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazurile reînregistrării întreprinderii.
    Articolul 31. Modul de ţinere a Registrului de stat al
                          comerţului
    1. În Registrul de stat al comerţului se înscriu următoarele date:
    firma, sediul, genurile de activitate, forma organizatorico-juridică a întreprinderii; numele persoanelor împuternicite să administreze întreprinderea şi s-o reprezinte, cadrul atribuţiilor acestora; data întregistrării întreprinderii; sediul filialelor şi al reprezentanţelor.
    După caz, în Registrul de stat al comerţului se înscriu şi alte date conforme cu legislaţia în vigoare.
    2. Datele înscrise în Registrul de stat al comerţului nu constituie secret şi se publică în presă.
    Camera înregistrării de stat este obligată să elibereze, la cerere, copii legalizate ale însemnărilor din Registrul de stat al comerţului oricărei persoane juridice sau fizice.
    Articolul 32. Modul de încetare a activităţii de antreprenoriat
    1. Încetarea activităţii de antreprenoriat intervine în cazurile lichidării sau reorganizării întreprinderii constituite de antreprenor.
    În cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare, lichidarea şi reorganizarea întreprinderii vor fi coordonate cu organul de stat, responsabil de politica antimonopol, şi cu organul de autoadministrare locală respectiv.
    2. Întreprinderea va fi lichidată:
    prin decizia antreprenorului titular al patrimoniului întreprinderii;
    conform condiţiilor prevăzute în documentele de constituire a întreprinderii.
    În baza hotărîrii instanţei de judecată sau a arbitrajului, întreprinderea va fi lichidată în cazul în care:
    a) aceasta a dat faliment, fapt stabilit în conformitate cu Legea cu privire la faliment;
    b) documentele de constituire a întreprinderii sînt declarate nule;
    c) au fost încălcate prevederile privind practicarea unui anumit gen de activitate, stabilite de legislaţie.
    Potrivit legislaţiei în vigoare, pot exista şi alte cauze pentru lichidarea întreprinderii.
    În hotărîrea privind lichidarea întreprinderii, instanţa de judecată sau arbitrajul va fixa termenul util pentru încetarea activităţii întreprinderii, îndeplinirea obligaţiilor contractuale şi încetarea relaţiilor de muncă în cadrul întreprinderii.
    3. Reorganizarea întreprinderii are loc pe calea fuzionării, asocierii, divizării, separării, transformării.
    În cazul fuzionării unei întreprinderi cu alta, toate drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale fiecăreia dintre ele trec la întreprinderea apărută ca rezultat al fuzionării.
    În cazul asocierii unei întreprinderi la alta, ultima preia toate drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale întreprinderii asociate.
    În cazul divizării întreprinderii, drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale acesteia trec în părţi corespunzătoare, conform actului (balanţei) de divizare, la întreprinderile nou apărute ca rezultat al divizării.
    În cazul separării de întreprindere a uneia sau mai multor întreprinderi, drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale întreprinderii reorganizate trec în părţi corespunzătoare, conform actului (balanţei) de divizare, la fiecare din aceste întreprinderi.
    În cazul transformării întreprinderii în întreprindere cu o altă formă organizatorico-juridică, toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile primei trec la întreprinderea nou apărută.
    Modul şi efectele reorganizării sînt prevăzute în documentele de constituire a întreprinderii, în legislaţia antimonopol şi în alte acte legislative.
    4. Întreprinderea se consideră reorganizată sau lichidată de la data introducerii modificărilor respective în Registrul de stat al comerţului.
    Articolul 33. Comisia de lichidare
    1. Lichidarea întreprinderii se efectuează de către comisia de lichidare, formată de titularul patrimoniului întreprinderii sau de organele (persoanele) împuternicite de acesta.
    În cazul în care întreprinderea a dat faliment, lichidarea se efectuează în baza hotărîrii instanţei de judecată sau a arbitrajului, în conformitate cu Legea cu privire la faliment.
    2. Titularul patrimoniului întreprinderii, instanţa de judecată, arbitrajul sau organul care a constituit întreprinderea hotărăşte lichidarea întreprinderii, stabileşte modul şi termenele lichidării, precum şi ultimul termen de înaintare a pretenţiilor de către creditori, termen care va fi nu mai mic de două luni de la data anunţării oficiale a lichidării.
    3. Comisia de lichidare sau organul care efectuează lichidarea întreprinderii publică în presă o informaţie privind lichidarea acesteia modul şi ultimul termen în care creditorii vor putea înainta pretenţiile. Comisia de lichidare (organul care efectuează lichidarea) are obligaţia să desfăşoare activitatea pentru achitarea de către debitori a datoriilor pe care le au faţă de întreprindere, pentru constatarea pretenţiilor creditorilor, informîndu-i pe aceştia din urmă despre lichidarea întreprinderii.
    4. Comisia de lichidare (organul care efectuează lichidarea) evaluează averea disponibilă a întreprinderii şi se achită cu creditorii alcătuieşte balanţa de lichidare şi o prezintă proprietarului acesteia sau organului care a creat comisia de lichidare.
    Articolul 34. Satisfacerea pretenţiilor creditorilor
    1. Pretenţiile creditorilor faţă de întreprinderea care se lichidează vor fi satisfăcute din contul patrimoniului întreprinderii.
    În primul rînd se vor face decontările cu bugetul şi vor fi recuperate cheltuielile pentru recultivarea terenurilor aflate în folosinţa întreprinderii care se lichidează.
    2. Pretenţiile care se ivesc şi se înaintează după expirarea termenului stabilit se vor satisface din contul bunurilor întreprinderii rămase după satisfacerea pretenţiilor prioritare, pretenţiilor constatate, precum şi a pretenţiilor înaintate în termenul stabilit.
    3. Pretenţiile faţă de întreprinderea-persoană juridică, care nu au fost satisfăcute din cauza insuficienţei patrimoniale a acesteia, se vor considera achitate, pretenţiile faţă de întreprinderea-persoană fizică se vor satisface de antreprenor în modul prevăzut de legislaţia în vigoare. Achitate se vor considera şi pretenţiile neacceptate de comisia de lichidare (organul care efectuează lichidarea), dacă creditorii nu vor înainta, în termen de o lună de la data primirii înştiinţării despre neacceptarea deplină sau parţială a pretenţiilor, în instanţa de judecată sau în arbitraj, acţiuni pentru satisfacerea cerinţelor lor.
    4. În cazul lichidării întreprinderii, se va efectua capitalizarea plăţilor temporare pe care le datorează întreprinderea în legătură cu cauzarea unor traume lucrătorului, altor daune aduse sănătăţii lui, precum şi în legătură cu moartea lucrătorului.
    5. Bunurile care rămîn după satisfacerea pretenţiilor creditorilor şi ale membrilor colectivului de muncă vor fi folosite conform indicaţiilor proprietarului.
    Articolul 35. Răspunderea pentru încălcarea legilor ce
                         reglementează activitatea de antreprenoriat
    Antreprenorii şi persoanele cu funcţii de răspundere din întreprinderi, persoanele cu funcţii de răspundere din organele puterii de stat şi ale administraţiei de stat, din organele de autoadministrare locală sînt sancţionate pe cale juridică pentru încălcarea prezentei
    Legi sau a altor legi ce reglementează antreprenorului, înfiinţarea de întreprinderi sau activitatea acestora, în modul prevăzut de prezenta Lege şi de alte acte legislative.

    Preşedintele
    Republicii Moldova                                              Mircea Snegur

    Chişinău, 3 ianuarie 1992,
    Nr. 845-XII