LPM56/2011
ID intern unic:  339021
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 56
din  09.06.2011
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Publicat : 01.07.2011 în Monitorul Oficial Nr. 107-109     art Nr : 280     Data intrarii in vigoare : 01.07.2011
    MODIFICAT
   
LP29 din 07.03.13, MO69-74/05.04.13 art.219
    HCC27 din 20.12.11, MO1-6/06.01.12 art.1; în vigoare 20.12.11

    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. I. – Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 247–251, art. 752), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 13, litera a) va avea următorul cuprins:
    „a) militarii care au îndeplinit serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care la 1 iulie 2011 au o vechime în serviciu de cel puţin 20 de ani şi 6 luni. În fiecare an ulterior, vechimea în serviciu se majorează, pînă la atingerea vechimii în serviciu de 25 de ani, conform următorului tabel:
De la 1 iulie

Vechimea în serviciu

2011
20 ani 6 luni
2012
21 ani
2013
21 ani 6 luni
2014
22 ani
2015
22 ani 6 luni
2016
23 ani
2017
23 ani 6 luni
2018
24 ani
2019
24 ani 6 luni
2020
25 ani”
    2. La articolul 14, litera a) va avea următorul cuprins:
    „a) pentru militarii care au îndeplinit serviciul prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în serviciu stabilită la art. 13 lit. a) – 50 procente din suma soldei, iar  pentru cei pensionaţi pentru limită de vîrstă sau din motive de boală – 55 procente din suma soldei; pentru fiecare an complet de vechime în serviciu  peste vechimea stabilită la art. 13 lit. a) – 3 procente din sumele respective ale soldei, dar în total nu mai mult de 75 procente din aceste sume;”.
    Art. II. – Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 117–119, art. 946), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 26:
    la alineatul (5), cuvintele „pentru vechime în muncă” se substituie prin cuvintele „conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat”;
    la alineatul (6), textul „faţă de salariul mediu plătit în funcţia respectivă de judecător, ţinîndu-se cont de indexarea salariului. Indemnizaţia lunară viageră se recalculează ţinîndu-se cont de mărimea salariului judecătorului în exerciţiu.” se substituie prin textul „din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale judecătorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută, ţinîndu-se cont de indexarea salariului.”
    alineatul (8) se abrogă.
    2. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
    “Articolul 32. Asigurarea cu pensie
    Judecătorul are dreptul la pensie conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.”
    3. La articolul 321:
    în denumirea articolului, cuvîntul „pensiilor” se substituie prin cuvintele „indemnizaţiilor lunare viagere”;
    la alineatul (1), cuvintele „Pensiile şi indemnizaţiile” se substituie prin cuvîntul „Indemnizaţiile”.
    4. Articolul 322 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 322. Sursa de finanţare a indemnizaţiilor
                             lunare viagere
    Cheltuielile pentru achitarea indemnizaţiilor lunare viagere sînt suportate după cum urmează: 50% din mărimea stabilită – de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi 50% – de la bugetul de stat.”
    5. La articolul 33, alineatul (3) se abrogă.
    6. La articolul III, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    „(4) Persoanelor menţionate la alin. (3) li se stabileşte şi li se plăteşte o indemnizaţie lunară viageră în condiţiile art. 26 şi 322.”
    [Art.II declarat neconstituţional prin HCC27 din 20.12.11, MO1-6/06.01.12 art.1; în vigoare 20.12.11]
    Art. III. – Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 42–44, art. 247), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1 noţiunea „asigurat”, cuvîntul „domiciliată” se substituie prin cuvintele ,,cu domiciliul sau reşedinţa”.
    2. Articolul 42 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
    ,,(11) Începînd cu 1 iulie 2011, se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă de 30 de ani şi 6 luni. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului nr.51, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani pentru bărbaţi.
    [Art.III pct.2) modificat prin LP29 din 07.03.13, MO69-74/05.04.13 art.219]

Tabelul nr. 51

De la 1 iulie
Stagiul de cotizare
2011
30 ani 6 luni
2012
31 ani
2013
31 ani 6 luni
2014
32 ani
2015
32 ani 6 luni
2016
33 ani
2017
33 ani 6 luni
2018
34 ani
2019
34 ani 6 luni
2020
35 ani”

    [Art.III pct.2 civintul "atît” şi sintagma „ , cît şi pentru femei” declarate neconstituţionale prin HCC27 din 20.12.11, MO1-6/06.01.12 art.1; în vigoare 20.12.11]
    3. Articolul 43:
    la alineatul (1), textul „art. 42 alin. (1)” se substituie prin textul „art. 42 alin. (11)”, iar după cuvîntul „lunare” se introduce cuvîntul „asigurate”;
    la alineatul (2), textul „art. 42 alin. (1)” se substituie prin textul „art. 42 alin. (11)”, iar după cuvîntul „lunare” se introduce cuvîntul „asigurate”;
    alineatul (4) se abrogă.
    4. Articolul 44 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 44. Condiţiile de stabilire a pensiilor pentru
                            funcţionarii publici
    (1) Asiguratul cu statut de funcţionar public care a realizat stagiul de cotizare prevăzut la art. 42 alin. (11) şi confirmă un stagiu de cotizare în serviciul public de cel puţin 15 ani beneficiază de dreptul la pensie la atingerea vîrstei specificate la alin. (2) din prezentul articol. Pensia se calculează în cuantum de 75% din venitul mediu lunar asigurat determinat conform art. 45.
     (2) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru funcţionarii publici se stabileşte vîrsta de pensionare de 57 de ani şi 6 luni pentru bărbaţi şi de 52 de ani şi 6 luni pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare se majorează conform tabelului nr. 6, pînă la atingerea vîrstei de pensionare prevăzute la art. 41 alin. (1).
Tabelul nr. 6
De la 1 iulie

Vîrsta de pensionare

Bărbaţi
Femei
2011
57 ani 6 luni
52 ani 6 luni
2012
58 ani
53 ani
2013
58 ani 6 luni
53 ani 6 luni
2014
59 ani
54 ani
2015
59 ani 6 luni
54 ani 6 luni
2016
60 ani
55 ani
2017
60 ani 6 luni
55 ani 6 luni
2018
61 ani
56 ani
2019
61 ani 6 luni
56 ani 6 luni
2020
62 ani
57 ani
    (3) Asiguratul care nu are statut de funcţionar public, dar confirmă un stagiu de cotizare în serviciul public de cel puţin 15 ani, a atins vîrsta de pensionare specificată la art. 41 alin. (1) şi a realizat stagiul de cotizare prevăzut la art. 42 alin. (11) beneficiază de pensie calculată în cuantum de 75% din venitul mediu lunar asigurat determinat conform art. 45.”
    5. Articolul 45:
    în denumirea articolului şi la alineatul (1), după cuvîntul „lunar” se introduce cuvîntul „asigurat”;
    la alineatele (2) şi (3), după cuvîntul „Venitul” se introduce cuvîntul „asigurat”;
    alineatul (4) se abrogă.
    6. Articolul 46:
    la alineatul (1), textul „art. 42 alin. (1)” se substituie, în ambele cazuri, prin textul „art. 42 alin. (11)”, după cuvîntul „lunare” se introduce, în ambele cazuri, cuvîntul „asigurate”, iar textul „pensionare anticipată cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vîrstei de pensionare prevăzute la art. 41 alin. (1)” se substituie prin textul „pensie la atingerea vîrstei specificate în tabelul nr. 6”;
    la alineatul (21), textul „art. 42 alin. (1)” se substituie prin textul „art. 42 alin. (11)”, iar după cuvîntul „lunare” se introduce cuvîntul „asigurate”;
    alineatul (3) se abrogă.
    7. Legea se completează cu articolele 461 şi 462 cu următorul cuprins:
    „Articolul 461.Condiţiile de stabilire a pensiei
                            pentru judecători
     (1) Asiguratul care a atins vîrsta menţionată la alin. (2) şi confirmă stagiul de cotizare prevăzut la alin. (3), din care cel puţin 15 ani în funcţie de judecător, are dreptul la pensie în proporţie de 75% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale judecătorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută.
     (2) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru judecători se stabileşte vîrsta de pensionare de 50 de ani şi 6 luni, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare se majorează conform tabelului nr. 7, pînă la atingerea vîrstei de pensionare prevăzute la art. 41 alin. (1).
Tabelul nr. 7

De la 1 iulie

Vîrsta de pensionare

Bărbaţi
Femei
2011
50 ani 6 luni
50 ani 6 luni
2012
51 ani
51 ani
2013
51 ani 6 luni
51 ani 6 luni
2014
52 ani
52 ani
2015
52 ani 6 luni
52 ani 6 luni
2016
53 ani
53 ani
2017
53 ani 6 luni
53 ani 6 luni
2018
54 ani
54 ani
2019
54 ani 6 luni
54 ani 6 luni
2020
55 ani
55 ani
2021
55 ani 6 luni
55 ani 6 luni
2022
56 ani
56 ani
2023
56 ani 6 luni
56 ani 6 luni
2024
57 ani
57 ani
2025
57 ani 6 luni
57 ani
2026
58 ani
57 ani
2027
58 ani 6 luni
57 ani
2028
59 ani
57 ani
2029
59 ani 6 luni
57 ani
2030
60 ani
57 ani
2031
60 ani 6 luni
57 ani
2032
61 ani
57 ani
2033
61 ani 6 luni
57 ani
2034
62 ani
57 ani




























 
     (3) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru judecători se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie de 22 de ani. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului nr. 8, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei.
Tabelul nr. 8
De la 1 iulie

Stagiul de cotizare

2011
22 ani
2012
24 ani
2013
26 ani
2014
28 ani
2015
30 ani
2016
32 ani
2017
34 ani
2018
35 ani
    (4) Prevederile alin. (1) se aplică şi judecătorilor care au activat în instanţele internaţionale, luîndu-se în calcul suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale judecătorului Curţii Supreme de Justiţie.
    (5) Perioadele de activitate necontributive în funcţia de judecător de pînă la 31 decembrie 2005 se includ în stagiul de cotizare total şi în cel special. Cheltuielile aferente includerii în stagiul de cotizare a perioadelor specificate se acoperă de la bugetul de stat în modul stabilit de Guvern.
    Articolul 462. Condiţiile de stabilire a pensiei pentru
                           procurori
    (1) Asiguratul care a atins vîrsta menţionată la alin. (2) şi confirmă stagiul de cotizare prevăzut la alin. (3), din care cel puţin 15 ani în funcţia de procuror, are dreptul la pensie în proporţie de 75% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale procurorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută.
     (2) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru procurori se stabileşte vîrsta de pensionare de 50 de ani şi 6 luni, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare se majorează conform tabelului nr. 9, pînă la atingerea vîrstei de pensionare prevăzute la art. 41 alin. (1).
Tabelul nr. 9 

De la 1 iulie

Vîrsta de pensionare

Bărbaţi
Femei
2011
50 ani 6 luni
50 ani 6 luni
2012
51 ani
51 ani
2013
51 ani 6 luni
51 ani 6 luni
2014
52 ani
52 ani
2015
52 ani 6 luni
52 ani 6 luni
2016
53 ani
53 ani
2017
53 ani 6 luni
53 ani 6 luni
2018
54 ani
54 ani
2019
54 ani 6 luni
54 ani 6 luni
2020
55 ani
55 ani
2021
55 ani 6 luni
55 ani 6 luni
2022
56 ani
56 ani
2023
56 ani 6 luni
56 ani 6 luni
2024
57 ani
57 ani
2025
57 ani 6 luni
57 ani
2026
58 ani
57 ani
2027
58 ani 6 luni
57 ani
2028
59 ani
57 ani
2029
59 ani 6 luni
57 ani
2030
60 ani
57 ani
2031
60 ani 6 luni
57 ani
2032
61 ani
57 ani
2033
61 ani 6 luni
57 ani
2034
62 ani
57 ani






























    (3) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru procurori se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie de 22 de ani. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului nr. 10, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei.
Tabelul nr. 9 
De la 1 iulie

Stagiul de cotizare

2011
22 ani
2012
24 ani
2013
26 ani
2014
28 ani
2015
30 ani
2016
32 ani
2017
34 ani
2018
35 ani
 
    (4) Procurorii militari cad sub incidenţa Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne. Vechimea în muncă a procurorilor transferaţi în procuraturile militare şi în subdiviziunea Procuraturii Generale învestită cu atribuţii în Forţele Armate se include în vechimea totală în muncă a militarului.
    (5) În stagiul de muncă/cotizare în funcţia de procuror necesar stabilirii pensiei se include şi perioada de activitate în calitate de anchetator în procuratură  şi de judecător.
    (6) Perioadele de activitate necontributive în funcţiile de procuror, de anchetator în procuratură şi de judecător de pînă la 31 decembrie 2005 se includ în stagiul de cotizare total şi în cel special. Cheltuielile aferente includerii în stagiul de cotizare a perioadelor specificate se acoperă de la bugetul de stat în modul stabilit de Guvern.”
    [Art.III pct.7 declarat neconstituţional prin HCC27 din 20.12.11, MO1-6/06.01.12 art.1; în vigoare 20.12.11]
    8. La articolul 47:
    literele a), b) şi e) vor avea următorul cuprins:
    „a) de activitate în funcţii publice în autorităţile publice centrale şi locale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea serviciului public nr. 443-XIII din 4 mai 1995 (abrogată la 1 ianuarie 2009) şi în anexa nr. 1 la Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
    b) de activitate în funcţii publice în autorităţile publice care au activat pe teritoriul Republicii Moldova pînă la data intrării în vigoare a Legii serviciului public nr. 443-XIII din 4 mai 1995 (abrogată la 1 ianuarie 2009), conform modului stabilit de Guvern;”
    „e) de activitate în funcţie de judecător, procuror, anchetator în procuratură sau ofiţer de informaţii şi securitate, dacă pentru perioadele respective au fost plătite contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii;”
    litera f) se completează în final cu textul „ , dacă pentru perioadele respective au fost plătite contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii”.
    9. La articolul 49 alineatul (1), textul „44 şi 46” se substituie prin textul „44, 46, 461 şi 462”.
    [Art.III pct.9 declarat neconstituţional prin HCC27 din 20.12.11, MO1-6/06.01.12 art.1; în vigoare 20.12.11]
    10. Legea se completează cu articolul 561 cu următorul cuprins:
    „Articolul 561 Pensia unor categorii de angajaţi
                              din domeniul culturii
    (1) Se acordă pensie, în condiţiile încetării activităţii în funcţia respectivă, unor categorii de angajaţi din instituţiile de cultură şi artă naţionale de stat şi municipale:
    a) artiştilor de balet, artiştilor din ansamblurile profesioniste de dansuri, dacă au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, atît bărbaţii, cît şi femeile;
    b) artiştilor de circ, instrumentiştilor suflători (instrumente aerofone), dacă au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani, atît bărbaţii, cît şi femeile.
    (2) Modul de calculare a stagiului de cotizare pentru categoriile de asiguraţi indicate la alin. (1) şi Lista funcţiilor conform cărora se oferă dreptul la pensie în condiţiile prezentului articol se determină de Guvern.
    (3) Cuantumul pensiei constituie 42% din venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimii 5 ani de activitate în funcţiile menţionate la alin. (1).
    (4) Pensia se stabileşte de către organele de asigurări sociale şi se achită din mijloacele bugetului de stat.”
    Art. IV. – La articolul 1 noţiunea „asigurat” din Legea nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 1–4, art. 2), cu modificările ulterioare, după cuvintele „cu domiciliul” se introduc cuvintele “sau reşedinţa”.
    Art. V. – Articolul 27 din Legea nr. 1421-XV din 31 octombrie 2002 cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 174–176, art. 1331), cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:
    „Articolul 27. Pensia lucrătorilor din rîndurile personalului
                           artistic şi de creaţie din teatre, circuri şi organizaţii
                           concertistice
    Personalul artistic şi de creaţie din teatre, circuri şi organizaţii concertistice are dreptul la pensie conform Legii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat.”
    Art. VI. – Legea nr. 102-XV din 13 martie 2003 privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 70–72, art. 312), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 2:
    la noţiunea „şomer”, litera a) va avea următorul cuprins:
    „a) are vîrsta cuprinsă între 16 ani şi vîrsta stabilită pentru obţinerea dreptului la pensie pentru limită de vîrstă sau la o altă pensie, cu excepţia pensiei de urmaş şi a pensiei de invaliditate a persoanelor cu dizabilităţi cărora, în baza concluziei Consiliului de expertiză medicală a vitalităţii, li se recomandă încadrarea în cîmpul muncii;”
    la noţiunea „asigurat”, cuvîntul „domiciliată” se substituie prin cuvintele „cu domiciliul sau reşedinţa”.
    2. Articolul 5:
    la punctul 5) litera d) va avea următorul cuprins:
    „d) după expirarea recomandărilor Consiliului de expertiză medicală a vitalităţii ce nu-i ofereau posibilitatea de a ocupa un loc de muncă corespunzător;”
    articolul se completează cu punctul 6) cu următorul cuprins:
    „6) care este cetăţean străin sau apatrid, sosit în Republica Moldova în migraţie de familie şi documentat cu permis de şedere permanent sau provizoriu. Sub incidenţa prezentului punct nu cad lucrătorii imigranţi, elevii şi studenţii străini.”
    3. La articolul 13 alineatul (1), litera d) va avea următorul cuprins:
    „d) informării, în scris, prin telefon/fax, prin poşta electronică a agenţiei în a cărei rază îşi au adresa juridică, despre toate locurile de muncă devenite vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care au devenit vacante;”.
    4. La articolul 17 alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    „(4) Pentru şomerii care beneficiază de ajutor de şomaj ori de alocaţie de integrare sau reintegrare profesională în condiţiile prezentei legi şi care au domiciliul în raza teritorială a agenţiei de pînă la 10 km este obligatorie prezentarea şi participarea, o dată la 15 zile calendaristice, la serviciile de mediere a muncii sau la alte servicii de ocupare a forţei de muncă, pentru ceilalţi, inclusiv pentru şomerii care nu beneficiază de ajutor de şomaj ori de alocaţie de integrare sau reintegrare profesională – o dată la 30 de zile calendaristice de la data ultimei prezentări, precum şi la solicitarea agenţiei.”
    5. Articolul 20:
    la alineatul (1), cuvintele „într-o localitate situată” se substituie prin cuvintele „la un loc de muncă într-o altă localitate selectată de agenţie”;
    la alineatul (2), cuvintele „într-o altă localitate” se substituie prin cuvintele „la un loc de muncă într-o altă localitate selectată de agenţie”.
    6. La articolul 26:
    alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    „(4) Şomerii beneficiari de ajutor de şomaj ori de alocaţie de integrare sau reintegrare profesională care urmează cursuri de formare profesională beneficiază de ajutor de şomaj ori de alocaţie de integrare sau reintegrare profesională în cuantumul şi pentru perioada stabilită anterior.”
    articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:
    „(41) Şomerilor care urmează cursuri de formare profesională şi nu beneficiază de ajutor de şomaj ori de alocaţie de integrare sau reintegrare profesională li se acordă o bursă lunară neimpozabilă, pe perioada instruirii, în cuantum de 10 la sută din salariul mediu pe economie din anul precedent, la data stabilirii plăţii.”
    7. La articolul 30 alineatul (1) litera b), cifra „6” se substituie prin cifra „9”.
    8. La articolul 32:
    alineatul unic devine alineatul (1);
    la alineatul (1) literele a), b) şi c), textul „salariul mediu pe economie din anul precedent, la data stabilirii plăţii” se substituie prin textul „salariul mediu al persoanei calculat în modul stabilit de Guvern”;
    articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:
     „(2) Cuantumul ajutorului de şomaj nu poate fi mai mic decît cuantumul salariului minim stabilit pe ţară şi nu va depăşi cuantumul salariului mediu pe economie din anul precedent.”
    9. La articolul 33 litera a), textul „nu mai puţin de 6 luni” se substituie prin textul „nu mai puţin de 9 luni”.
    10. Articolul 36 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 36. Obligaţiile şomerului
    Şomerul înregistrat la agenţie, inclusiv beneficiarul de ajutor de şomaj ori de alocaţie de integrare sau reintegrare profesională, are următoarele obligaţii:
    a) să se prezinte la agenţie conform prevederilor art. 17 alin. (4), inclusiv la solicitarea agenţiei, pentru a primi sprijin în vederea angajării în cîmpul muncii sau pentru a se implica în măsuri active de stimulare a ocupării forţei de muncă;
    b) să participe activ la serviciile de mediere a muncii şi la alte servicii de ocupare a forţei de muncă, oferite de agenţia la care este înregistrat;
    c) să comunice, în termen de 3 zile, agenţiei la care este înregistrat orice modificare a condiţiilor ce au condus la acordarea statutului de şomer.”
    11. Articolul 38:
    la alineatul (1) litera a) va avea următorul cuprins:
    „a) după expirarea a 3 zile din data în care nu a fost îndeplinită obligaţia prevăzută la art. 17 alin. (4);”
    la alineatul (2), cuvintele „de la data suspendării” se substituie prin cuvintele „de la data ultimei vizite la agenţie”;
    la alineatul (4), textul „lit. a) face parte” se substituie prin textul „lit. a) şi perioada concediului de boală plătit fac parte”.
    12. Articolul 39 se completează cu litera k1) cu următorul cuprins:
    „k1) în cazul în care beneficiarul nu mai întruneşte condiţiile prevăzute la art. 2 lit. a) – f);”.
    13. Titlul capitolului VIII va avea următorul cuprins:
Capitolul VIII
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII”.
    14. Legea se completează cu articolul 471 cu următorul cuprins:
    „Articolul 471
    Cetăţenii Republicii Moldova asiguraţi în sistemul public de asigurări sociale care au domiciliul în localităţile din partea stîngă a Nistrului şi în municipiul Bender pot fi înregistraţi cu statut de şomer în cazul adresării la una din agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă controlate efectiv de către Republica Moldova.”
    Art. VII. – Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 168–170, art. 773), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (2), cuvîntul „domiciliaţi” se substituie prin cuvintele ,,cu domiciliul sau reşedinţa”.
    2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 4.  Sursele de finanţare a prestaţiilor
                          de asigurări sociale
    (1) Plata prestaţiilor de asigurări sociale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b), c), d), e), f), g), h) se efectuează integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
    (2) Plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3) din prezentul articol, se efectuează în modul următor:
    a) prima zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se suportă din contul persoanei asigurate;
    b) a doua zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se plăteşte din mijloacele financiare ale angajatorului;
    c) începînd cu a treia zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă, indemnizaţia se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
    (3) Plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, de SIDA, de cancer de orice tip sau de apariţia riscului de întrerupere a sarcinii, precum şi plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă femeilor gravide care se află la evidenţă în instituţiile medico-sanitare, se efectuează integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat, începînd cu prima zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă.”
    3. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    „(1) Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 180 de zile în cursul unui an calendaristic. Plata indemnizaţiei se efectuează în condiţiile art. 4.”
    4. La articolul 13 alineatul (1) litera c), cifra „100” se substituie prin cifra „90”.
    Art. VIII. – Legea nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 55–56, art. 155), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 67:
    la alineatul (3), cuvintele „pentru vechime în muncă” se substituie prin cuvintele „conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat”;
    la alineatul (4), textul „faţă de salariul mediu plătit în funcţia de procuror. Indemnizaţia lunară viageră se calculează în funcţie de mărimea salariului procurorului în exerciţiu.” se substituie prin textul „din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale procurorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută.”
    articolul se completează cu alineatele (41) şi (42) cu următorul cuprins:
    „(41) Indemnizaţiile lunare viagere se stabilesc şi se plătesc de organele de asigurări sociale.
    (42) Organele de asigurări sociale au dreptul de control asupra autenticităţii actelor ce confirmă stagiul de muncă/cotizare şi venitul asigurat, eliberate de organele abilitate.”
    alineatul (6) se abrogă.
    2. La articolul 73:
    alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    “(1) Procurorii, cu excepţia procurorilor militari, au dreptul la pensie conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.”
    alineatele (3), (4), (5), (6), (7), (8), (9) şi (10) se abrogă.
    3. Articolul 146 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 146. Sursa de finanţare a indemnizaţiilor
                             lunare viagere
    Cheltuielile pentru achitarea indemnizaţiilor lunare viagere sînt suportate după cum urmează: 50% din mărimea stabilită – de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi 50% – de la bugetul de stat.”
    Art. IX. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 iulie 2011.
    (2) Guvernul, în termen de 5 luni de la publicarea prezentei legi, va aproba actele normative necesare punerii în aplicare a prezentei legi.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                               Marian LUPU

    Nr. 56. Chişinău, 9 iunie 2011.