*HGO368/2002 Versiunea originala
ID intern unic:  341426
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 368
din  28.03.2002
cu privire la aprobarea Statutului Consular
Publicat : 11.04.2002 în Monitorul Oficial Nr. 50-52     art Nr : 484
În temeiul alineatului (2) articolul 4 din Legea serviciului diplomatic nr.761-XV din 27 decembrie 2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.20, art.80), Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă  Statutul Consular (se anexează).

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                                   Vasile TARLEV
    Contrasemnată:
    Ministrul afacerilor externe                                        Nicolae Dudău
    Ministrul finanţelor                                                      Zinaida Grecianîi
    Ministrul justiţiei                                                          Ion Morei

    Chişinău, 28 martie 2002.
    Nr. 368.
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr.368
din 28 martie 2002
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Statutul Consular este elaborat în temeiul alineatului 2 articolul 4 din Legea cu privire la serviciul diplomatic nr.761-XV din 27 decembrie 2001 şi are drept obiectiv reglementarea activităţii consulare a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova.
2. Oficiul Consular al Republicii Moldova (în continuare - Oficiu Consular) este reprezentanţa Republicii Moldova, care exercită funcţii consulare în numele statului în cadrul circumscripţiei consulare respective pe teritoriul statului de reşedinţă. Oficiul Consular face parte din sistemul serviciului diplomatic.
3. Agentul diplomatic din cadrul misiunii diplomatice a Republicii Moldova, împuternicit cu funcţii consulare, exercită aceleaşi funcţii stabilite funcţionarilor consulari de prezentul Statut.  
4. Oficiile consulare au drept scop protejarea drepturilor şi intereselor Republicii Moldova, cetăţenilor săi (persoanelor fizice şi juridice) potrivit legislaţiei naţionale a Republicii Moldova, practicii internaţionale şi în limitele admise de normele şi principiile dreptului internaţional.
5. Activitatea consulară se realizează de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova, în baza legislaţiei naţionale şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, respectîndu-se principiul reciprocităţii dreptului internaţional.
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA GENERALĂ A ACTIVITĂŢII
OFICIILOR CONSULARE
6. Republica Moldova poate înfiinţa şi desfiinţa un oficiu consular sau schimba clasa acestuia numai cu consimţămîntul prealabil al statului de reşedinţă.
7. Înfiinţarea şi desfiinţarea Oficiului Consular sau schimbarea clasei acestuia sînt iniţiate de Ministerul Afacerilor Externe şi aprobate prin hotărîre de Guvern.
8. Oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase:
a)clasa I - consulat general;
b)clasa II - consulat;
c)clasa III - viceconsulat;
d)clasa IV - agenţie consulară.
9. În lipsa unor tratate internaţionale de stabilire a relaţiilor consulare, stabilirea relaţiilor diplomatice presupune şi stabilirea relaţiilor consulare. Ruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ruperea relaţiilor consulare sau încetarea activităţii Oficiului Consular în statul de reşedinţă.
10. Sediul Oficiului Consular şi circumscripţia consulară sînt stabilite de Ministerul Afacerilor Externe. Ministerul Afacerilor Externe va solicita, prin canale diplomatice, acordul expres al autorităţilor statului de reşedinţă cu privire la înfiinţarea Oficiului Consular, sediul, rangul şi circumscripţia sa consulară sau modificarea acestora.
11. Oficiile consulare îşi au sediul în localuri consulare, proprietatea Republicii Moldova sau închiriate de aceasta.
12. Oficiul Consular dispune de ştampila cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi denumirea Oficiului Consular în limba de stat a Republicii Moldova şi a statului de reşedinţă.
13. Oficiul Consular este obligat să amplaseze pe localul sediului său scutul cu Stema de Stat şi inscripţia cu denumirea oficiului în limba de stat a Republicii Moldova şi cea a statului de reşedinţă.
14. Oficiul Consular arborează drapelul de stat pe localul său, reşedinţa şefului oficiului şi mijloacele de transport folosite în interes de serviciu, în conformitate cu practica si regulile statului de reşedinţă.
15. Oficiile consulare sînt conduse, în funcţie de clasa pe care o deţine, de consul general, consul, viceconsul, agent consular, agent diplomatic, împuternicit cu funcţii consulare sau gerant - care poartă răspundere pentru activitatea instituţiei pe care o conduce.
16. Consulul general este desemnat şi rechemat din funcţie prin hotărîre de Guvern, la propunerea ministrului afacerilor externe. Şefii celorlalte oficii consulare, la propunerea Direcţiei Generale Consulare, sînt numiţi şi rechemaţi din funcţie prin ordinul ministrului afacerilor externe.
17. Pentru funcţionarii consulari se stabilesc următoarele posturi:
a)consul general;
b)consul;
c)viceconsul;
d)agent consular.
18. Personalul Oficiului Consular este format din:
funcţionarii consulari sau agenţii diplomatici împuterniciţi cu funcţii consulare, care sînt angajaţi permanent la Ministerul Afacerilor Externe;
angajaţii consulari, care sînt membri ai personalului consular şi care nu sînt responsabili de exercitarea funcţiilor consulare, dar care sînt angajaţi pentru a îndeplini atribuţii administrative şi tehnice;
personalul de serviciu, care pot fi şi cetăţeni ai statului de reşedinţă.
19. Ministerul Afacerilor Externe va solicita, prin canale diplomatice, acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea şefului oficiului, dacă prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova şi statul de reşedinţă sînt parte, nu se prevede altfel.
20. După obţinerea acordului statului de reşedinţă, Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară, prin care atestă numele şi prenumele şefului Oficiului Consular, categoria şi rangul său, circumscripţia consulară şi sediul Oficiului Consular, purtînd sigiliul de stat.
21. Ministerul Afacerilor Externe transmite, prin canale diplomatice, Ministerului Afacerilor Externe al statului în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea obţinerii exequaturului.
22. Şeful Oficiului Consular este admis să-şi exercite funcţiile printr-o autorizaţie numită exequatur, emisă de către autorităţile statului de reşedinţă.
23. În cazul în care şeful Oficiului Consular nu poate să-şi exercite funcţiile sau dacă postul de şef al Oficiului Consular a devenit vacant, Ministerul Afacerilor Externe numeşte un gerant care va activa, cu titlu provizoriu, în calitate de şef al oficiului. Ca gerant poate fi numit un funcţionar consular al Oficiului Consular respectiv, un agent diplomatic de la misiunea diplomatică a Republicii Moldova din acelaşi stat sau un funcţionar public angajat în funcţie diplomatică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Ministerul Afacerilor Externe va întreprinde măsurile necesare ca numele şi prenumele gerantului să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţă.
24. Misiunea diplomatică a Republicii Moldova va notifica Ministerul Afacerilor Externe al statului de reşedinţă despre:
a) numirea membrilor Oficiului Consular, sosirea lor la Oficiul Consular, plecarea definitivă sau încetarea funcţiilor lor, precum şi orice alte schimbări privind statutul acestora care pot interveni pe parcursul activităţii lor la Oficiul Consular;
b) sosirea şi plecarea definitivă a unui membru al familiei funcţionarului consular sau dacă o persoană devine sau încetează de a fi membru al familiei acestuia;
c) sosirea şi plecarea definitivă a personalului particular;
d) angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au domiciliul în statul de reşedinţă.
25. În cazul în care Republica Moldova nu are în statul de reşedinţă o misiune diplomatică, notificările menţionate vor fi efectuate de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
26. Direcţia Generală Consulară a Ministerului Afacerilor Externe va monitoriza activitatea consulară a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.
27. Activitatea funcţionarilor consulari va fi desfăşurată în conformitate cu prevederile legislaţiei Republicii Moldova, precum şi ale ordinelor Ministrului Afacerilor Externe şi instrucţiunilor Direcţiei Generale Consulare, emise în vederea aplicării acestor norme.
28. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor prezenta sistematic Direcţiei Generale Consulare rapoarte privind activitatea sa în domeniul consular, în conformitate cu prevederile prezentului Statut.
CAPITOLUL III
EXERCITAREA FUNCŢIILOR CONSULARE
29. Funcţiile consulare sînt exercitate de către:
a) funcţionarii consulari în cadrul oficiilor consulare;
b) diplomaţii cu funcţii consulare din cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova.
Pe teritoriul Republicii Moldova funcţiile consulare se exercită de către Direcţia Generală Consulară a Ministerului Afacerilor Externe.
30. Funcţiile consulare se exercită în cadrul circumscripţiei consulare. În cazuri excepţionale, funcţionarul consular poate, cu consimţămîntul statului de reşedinţă, să-şi exercite atribuţiile şi în afara circumscripţiei sale consulare.
31. Republica Moldova, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, după notificarea de către statele interesate şi dacă nici unul dintre ele nu se opune în mod expres la aceasta, va împuternici o misiune diplomatică sau un oficiu consular stabilit într-un stat să-şi asume exercitarea funcţiilor consulare şi în alt stat.
32. De asemenea, dacă după recepţionarea notificării statul de reşedinţă nu are obiecţii, o misiune diplomatică sau un Oficiu Consular poate exercita funcţii consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terţ.
33. Misiunile diplomatice exercită funcţii consulare prin secţiile consulare sau prin diplomaţii desemnaţi în acest scop.
34. Misiunea diplomatică nu poate exercita atribuţii consulare pe întreg teritoriul statului de acreditare dacă în acest stat există un Oficiu Consular cu circumscripţie stabilită.
35. Cu consimţămîntul statului de reşedinţă, oficiile consulare nu vor soluţiona cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripţii consulare decît  în cazuri deosebit de urgente.
36. Funcţionarii consulari, în exercitarea funcţiilor lor, pot să se adreseze cu demersuri autorităţilor locale competente din cadrul circumscripţiei consulare. Ei se pot adresa autorităţilor centrale competente ale statului de reşedinţă numai dacă acest lucru este admis de legislaţia statului de reşedinţă sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova şi respectivul stat sînt parte. În caz contrar, se pot adresa autorităţilor centrale ale statului de reşedinţă prin intermediul misiunii diplomatice.
37. Dacă în statul de reşedinţă nu există o misiune diplomatică a Republicii Moldova şi dacă interesele sale nu sînt reprezentate de o misiune diplomatică a sa dintr-un stat terţ sau a unui stat terţ, Oficiul Consular, cu consimţămîntul statului de reşedinţă, poate îndeplini acţiuni diplomatice şi, implicit, se pot adresa direct autorităţilor centrale. Îndeplinirea acestor acţiuni de către un Oficiu Consular nu-i conferă nici un drept la privilegiile şi imunităţile diplomatice, decît în cazurile prevăzute de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare.
38. În situaţia prevăzută în punctul 37 al prezentului Statut consulii onorifici acţionează potrivit instrucţiunilor Direcţiei Generale Consulare a Ministerului Afacerilor Externe, şefului misiunii diplomatice sau şefului Oficiului Consular.
39. Funcţionarii consulari vor sprijini dezvoltarea relaţiilor de prietenie între Republica Moldova şi statul de reşedinţă.
40. Funcţionarii consulari vor favoriza dezvoltarea relaţiilor bilaterale în domeniul economic, comercial, cultural, ştiinţific, vor apăra şi promova drepturile şi interesele Republicii Moldova şi ale cetăţenilor Republicii Moldova în statul de reşedinţă.
41. În exercitarea funcţiilor lor funcţionarii consulari se vor conforma prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova şi statul de reşedinţă sînt parte.
42. Îndeplinirea funcţiilor consulare se va efectua cu respectarea legislaţiei statului de reşedinţă.
43. Activitatea de informare consulară are drept scop promovarea şi apărarea intereselor naţionale, realizarea obiectivelor politicii externe şi interne a statului, precum şi favorizarea participării Republicii Moldova la viaţa internaţională.
44. Activitatea de informare consulară trebuie să contribuie la lărgirea cadrului juridic bi şi multilateral, la asigurarea dreptului cetăţenilor moldoveni la tratament egal cu cetăţenii altor state.
45. În cadrul circumscripţiei consulare, funcţionarii consulari sprijină dezvoltarea relaţiilor comerciale, economice, culturale, ştiinţifice şi turistice cu statul de reşedinţă, cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale în vigoare.
46. Funcţionarul consular va sprijini comerţul şi cooperarea economică prin acţiuni de prospectare, propagandă şi promovare în mediile de afaceri sau mass-media a intereselor Republicii Moldova, asigurînd condiţii favorabile atît agenţilor economici ai Republicii Moldova, cît şi dezvoltării ansamblului relaţiilor cu statul de reşedinţă.
47. În activitatea sa, funcţionarul consular va sprijini agenţii de afaceri, firmele şi companiile străine să facă investiţii de capital în Republica Moldova, să înfiinţeze reprezentanţe, firme sau birouri ale acestora, să încurajeze exporturile de produse ale Republicii Moldova, să dezvolte cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică.
48. În domeniile cultural-ştiinţific şi de presă, funcţionarul consular va sprijini derularea acordurilor culturale, programele de aplicare a lor, cunoaşterea şi prezentarea valorilor culturii, ştiinţei şi învăţămîntului, participarea la manifestări în statul de reşedinţă - festivaluri, congrese, reuniuni, expoziţii, tîrguri de cărţi etc.
49. Funcţionarul consular va acorda, în conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional, asistenţă în protecţia drepturilor şi intereselor cetăţenilor Republicii Moldova, care nu posedă cetăţenia statului de reşedinţă, în calitatea sa oficială de organ al statului învestit şi recunoscut cu astfel de funcţii.
50. Asistenţa şi protecţia respectivă se acordă în caz de îmbolnăviri grave, urgenţe medicale, decese, accidente de circulaţie, pierdere, furt sau deteriorarea paşaportului , permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, reţineri, arestări, limitarea în orice alt mod a libertăţii personale în statul de reşedinţă şi în alte situaţii.
51. Funcţionarul consular va interveni la autorităţile statului de reşedinţă pentru instituirea tutelei sau curatelei în favoarea minorilor şi persoanelor cu handicap, cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi în statul de reşedinţă.
52. Funcţionarul consular are dreptul de a comunica cu cetăţenii Republicii Moldova privaţi de libertate, cu respectarea tratatelor internaţionale şi a legislaţiei statului de reşedinţă. El are dreptul să intervină la autorităţi pentru numirea de avocaţi din oficiu şi de interpreţi şi pentru ca aceştia să se bucure de drepturile procesuale prevăzute de legislaţia statului de reşedinţă.
53. Funcţionarul consular va acţiona pentru apărarea drepturilor şi intereselor patrimoniale ale Republicii Moldova şi ale cetăţenilor săi, cu respectarea legilor şi procedurilor în vigoare ale statului de reşedinţă şi a prevederilor tratatelor internaţionale. În acest scop, el va interveni pe lîngă autorităţile statului de reşedinţă în vederea luării măsurilor de conservare şi administrare a bunurilor, stabilirea regimului lor juridic, intabulare a dreptului de proprietate în registrele de la locul situării lor. În caz de litigii el va recomanda avocaţi şi va sprijini pregătirea apărării, procurarea de documente oficiale, efectuarea de traduceri, legalizări etc.
54. Activitatea notarială a misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale Republicii Moldova se desfăşoară conform legislaţiei Republicii Moldova şi tratatelor internaţionale la care ea este parte, precum şi potrivit uzanţelor internaţionale.
55. La cererea persoanelor fizice, avînd cetăţenia Republicii Moldova, precum şi a persoanelor ei juridice, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova îndeplinesc următoarele acte notariale:
a) redactarea actelor şi a proceselor-verbale în vederea autentificării sau legalizării semnăturii;
b) autentificarea actelor;
c) legalizarea semnăturilor;
d) certificarea datei de prezentare a actelor de către părţi;
e) certificarea unor fapte;
f) legalizarea de copii de pe documente;
g) efectuarea şi legalizarea traducerilor;
h) primirea la păstrare a actelor şi documentelor prezentate de părţi;
i) eliberarea de copii de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare;
j) alte acte prevăzute de lege.
56. Actele notariale prevăzute la lit. c), f) şi g) punctul 55 al prezentului Statut pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare şi, la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, dacă aceste acţiuni nu contravin legislaţiei statului de reşedinţă.
57. Actele notariale se perfectează la sediile misiunilor diplomatice sau ale oficiilor consulare, la bordul navelor şi aeronavelor sub pavilionul Republicii Moldova, care acţionează în raza de activitate a acestor organe, precum şi, în cazuri excepţionale, la domiciliul cetăţeanului Republicii Moldova ori în alt loc, dacă acest lucru este permis de tratatele internaţionale la care Republica Moldova şi statul de reşedinţă sînt parte sau dacă legislaţia acesteia permite.
58. Funcţionarii consulari vor perfecta acte de stare civilă în baza legislaţiei Republicii Moldova, tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, iar în lipsa reglementărilor respective doar în măsura în care legislaţia statului de reşedinţă permite acest lucru.
59. În conformitate cu prevederile Legii privind actele de stare civilă nr.100-XV din 26 aprilie 2001, funcţionarul consular va înregistra actele de stare civilă privind cetăţenii Republicii Moldova, produse în străinătate şi va elibera acte de stare civilă, după caz, de naştere, de căsătorie, de schimbare a numelui, prenumelui, de divorţ sau de deces.
60. Funcţionarul consular va încheia, în temeiul legii, căsătorii între doi cetăţeni ai Republicii Moldova sau între un cetăţean moldovean şi un cetăţean străin, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte prevăd aceasta, iar legislaţia statului de reşedinţă permite.
61. Funcţionarul consular va îndeplini funcţii în materie de cetăţenie, în temeiul legislaţiei Republicii Moldova şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
62. În temeiul legii, funcţionarii consulari vor primi spre examinare:
a) cereri de redobîndire a cetăţeniei Republicii Moldova de la foştii cetăţeni moldoveni;
b) cereri de renunţare la cetăţenia Republicii Moldova de la persoane care deja au dobîndit cetăţenia unui alt stat sau prezintă garanţia dobîndirii cetăţeniei unui alt stat, dovedite cu acte oficiale şi care îndeplinesc celelalte cerinţe legale;
c) cerere de acordare a cetăţeniei Republicii Moldova.
Aceste cereri sînt transmise în ţară spre a fi soluţionate de către autorităţile abilitate prin lege.
63. Persoanele care, la cerere, au redobîndit cetăţenia Republicii Moldova, în condiţiile legii, cu păstrarea domiciliului în străinătate, vor depune jurămîntul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau a Oficiul Consular al Republicii Moldova din ţara în care domiciliază.
64. Funcţionarii consulari vor elibera, la cerere, în caz de necesitate, certificate privind apartenenţa sau neapartenenţa la cetăţenia Republicii Moldova pentru cetăţenii moldoveni sau foştii cetăţeni ai ţării noastre aflaţi în străinătate.
65. Atribuţiile privind procurarea şi transmiterea de acte judiciare şi extrajudiciare se îndeplinesc în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi tratatelor internaţionale.
66. Actele judiciare se transmit pe cale diplomatică, cu excepţia cazului în care, prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, s-a stabilit un alt mod de transmitere în străinătate a unor acte, precum: citaţii, copii sau extrase de pe acţiuni, comisii rogatorii în materie civilă sau penală, cereri de extrădare şi altele.
67. Funcţionarul consular va înmîna direct sau va transmite prin poştă cetăţenilor Republicii Moldova, domiciliaţi în statul de reşedinţă, citaţiile şi copiile de pe acţiunile primite de la instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, dacă legislaţia statului de reşedinţă permite. De asemenea, funcţionarul consular va înmîna citaţiile şi copiile de pe acţiuni, membrilor misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale Republicii Moldova, funcţionarilor moldoveni la organizaţiile internaţionale, precum şi membrilor familiilor acestora care locuiesc împreună cu ei.
68. Funcţionarul consular, la cererea cetăţenilor Republicii Moldova şi a foştilor cetăţeni moldoveni aflaţi în statul de reşedinţă, vor primi şi vor transmite în ţară, spre soluţionare, cererile privind procurarea actelor de stare civilă, de vechime în muncă, de studii, certificate de cazier judiciar şi altele. De asemenea, funcţionarul consular poate primi astfel de cereri şi de la alte persoane, dacă legislaţia statului de reşedinţă permite.
69. Atribuţiile funcţionarului consular în problemele de transport naval, aerian, rutier şi feroviar vor fi exercitate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
70. Atribuţiile funcţionarului consular în materie de navigaţie maritimă şi fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri şi de pasageri care navighează sub pavilionul Republicii Moldova. De asemenea, funcţionarul consular va exercita funcţii privind navele de război, navele de stat, navele-şcoală pentru pregătirea personalului navigant, navele pentru cercetarea ştiinţifică ş.a.
71. Atribuţiile funcţionarului consular vor consta şi în eliberarea sau prelungirea valabilităţii, după caz, în condiţiile legii şi ale reglementărilor în materie, a documentelor de navigabilitate ale navelor, a carnetelor de marinari în acordarea de asistenţă şi protecţie a navelor aflate sub pavilionul Republicii Moldova, echipajului, încărcăturii sale, precum şi pasagerilor cetăţeni ai Republicii Moldova, în caz de avarie, eşuare sau naufragiu al navei, el va sprijini repatrierea acestora, inclusiv a membrilor echipajului, dacă continuarea călătoriilor nu mai este posibilă. De asemenea, funcţionarul consular va obţine aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat şi a navelor militare în apele teritoriale şi în porturile statului de reşedinţă.
72. În materie de navigaţie aeriană funcţionarul consular va obţine, pe cale diplomatică, de la autorităţile statului de reşedinţă autorizaţii prealabile pentru survolarea spaţiului aerian sau pentru a ateriza pe teritoriul acestuia, în cazul aeronavelor moldoveneşti care execută zboruri necomerciale sau prezidenţiale, parlamentare, guvernamentale, transporturi de trupe, tehnică militară, armament şi altele asemănătoare. De asemenea, funcţionarul consular acordă asistenţă şi protecţie aeronavelor, echipajului şi pasagerilor ori de cîte ori împrejurările o cer.
73. Funcţionarul consular va sprijini personalul, pasagerii şi încărcătura în transporturile internaţionale feroviare şi rutiere de mărfuri şi de călători. În caz de accidente de circulaţie va interveni la autorităţile statului de reşedinţă pentru a acorda primul ajutor în funcţie de situaţiile în care se află.
74. Funcţionarul consular va elibera, în condiţiile legii, cetăţenilor Republicii Moldova şi apatrizilor domiciliaţi în ţară paşapoarte, vor prelungi valabilitatea acestora, precum şi în cazul pierderii, furtului sau deteriorării lor va elibera documente de întoarcere în ţară (titluri de călătorie).
75. Funcţionarul consular va elibera vize de intrare-ieşire, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cetăţenilor străini care se deplasează în teritoriul Republicii Moldova în interes oficial, de afaceri, particular, turistic, la studii sau pentru desfăşurarea de activităţi lucrative.
76. Funcţionarul consular, cu respectarea normelor stabilite, va negocia cu autorităţile statului de reşedinţă posibilitatea încheierii tratatelor internaţionale bilaterale privind facilitarea călătoriilor reciproce a cetăţenilor ambelor state şi abolirea regimului de vize.
77. În scopul unei cunoaşteri mai bune a realităţilor existente, a culturii şi tradiţiilor statului de reşedinţă, stabilirii nemijlocite a contactelor cu cetăţenii Republicii Moldova, precum şi cu persoanele fizice si juridice ale statului de reşedinţă, funcţionarii consulari vor întreprinde, cel puţin o dată pe an, tururi ale circumscripţiei consulare.
78. Funcţionarul consular va îndeplini orice altă funcţie dată prin lege, dacă nu se contravine reglementărilor statului de reşedinţă sau tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
79. Pentru efectuarea acţiunilor consulare se percep taxe consulare stabilite prin actele normative ale Republicii Moldova.
80. În cazurile respective se percep şi plăţi pentru restituirea unor cheltuieli aferente exercitării acţiunilor consulare. Modul de determinare, încasare, decontare, evidenţă şi utilizare a acestor sume băneşti se stabileşte în conformitate cu Regulamentul aprobat de Ministerul Afacerilor Externe, în comun cu Ministerul Finanţelor.
CAPITOLUL IV
FUNCŢIONARII CONSULARI ONORIFICI
81. Republica Moldova recunoaşte institutul funcţionarilor consulari onorifici.
82. Ministerul Afacerilor Externe, cu acordul autorităţilor competente ale statului de reşedinţă, poate împuternici un funcţionar consular onorific cu exercitarea funcţiilor consulare stipulate în Capitolul III al prezentului Statut. În cadrul Oficiului Consular onorific al Republicii Moldova, în cazul în care este recepţionat acordul prealabil al statului de reşedinţă, pentru efectuarea atribuţiilor consulare poate fi delegat un funcţionar consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
83. Toate rechizitele unui oficiu consular onorific, perfectate de către un funcţionar consular onorific, înainte de a fi utilizate urmează să fie coordonate cu Direcţia Generală Consulară a Ministerului Afacerilor Externe.
84. Numirea şi activitatea funcţionarilor consulari onorifici ai Republicii Moldova este reglementată de Regulamentul Ministerului Afacerilor Externe privind Consulul Onorific al Republicii Moldova.
CAPITOLUL V
DISPOZIŢII FINALE
85. Agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari pot fi delegaţi pentru exercitarea funcţiilor consulare în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, pentru prima dată, după 2 ani de lucru în aparatul central al Ministerului Afacerilor Externe, fiind angajaţi în funcţie diplomatică.
86. Durata deplasării prevăzută în punctul 85 al prezentului Statut este de pînă la 3 ani.
87. Termenul de activitate în funcţii consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe dintre două perioade de activitate în misiunea diplomatică sau Oficiului Consular nu poate fi mai mic de un an.
88. Activitatea funcţionarului consular încetează în următoarele cazuri:
a) rechemarea funcţionarului după expirarea termenului stabilit prin articolul 15 al Legii cu privire la serviciul diplomatic;
b) retragerea exequaturului;
c) revocarea patentei consulare;
d) închiderea Oficiului Consular;
e) încetarea relaţiilor consulare.
89. Rechemarea înainte de termen a funcţionarului consular se efectuează în cazurile prevăzute de articolului 25 al Legii cu privire la serviciul diplomatic.