HGC951/2011 ID intern unic: 341476 Версия на русском | Fişa actului juridic |
Republica Moldova | |
GUVERNUL | |
HOTĂRÎRE
Nr. 951
din 16.12.2011 | |
cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova | |
Publicat : 23.12.2011 în Monitorul Oficial Nr. 227-232 art Nr : 1038 | |
Guvernul HOTĂRĂŞTE: Regulamentul de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1140 din 2 noiembrie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.157-160, art.1285), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1) la punctul 324, cuvintele „în regim vamal de import sau de perfecţionare activă, după caz” se substituie prin cuvintele „sub destinaţia vamală de zonă liberă”; 2) punctul 333: alineatul al doilea se exclude; se completează în final cu următorul alineat: „La introducerea din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova a mărfurilor autohtone, a mărfurilor originare din zona liberă şi a mărfurilor străine, se achită drepturile de import în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.”; 3) punctele 334, 335 şi 336 vor avea următorul cuprins: „334. Livrarea mărfurilor autohtone în zona liberă de pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se asimilează exportului şi se efectuează în baza următoarelor declaraţii vamale: a) declaraţia de export, avînd regimul extins 1800, depusă de către expeditorul mărfurilor; b) declaraţia de tranzit, în cazurile prevăzute de Serviciul Vamal, pînă la postul vamal care deserveşte zona liberă; c) declaraţia de plasare sub destinaţia vamală de zonă liberă, depusă de către rezidentul zonei libere respective. 335. Livrarea mărfurilor autohtone din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se asimilează importului şi se efectuează în baza următoarelor declaraţii vamale: a) declaraţia de încheiere, avînd regimul extins 6878, depusă de rezidentul zonei libere respective; b) declaraţia de tranzit, în cazurile prevăzute de Serviciul Vamal, pînă la postul vamal în raza căruia se află destinatarul mărfurilor; c) declaraţia de import al mărfurilor reintroduse, depusă de destinatarul mărfurilor. 336. Scoaterea din zona liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova a mărfurilor autohtone se efectuează în baza următoarelor declaraţii vamale: a) declaraţia de încheiere, avînd regimul extins 3878, depusă de rezidentul zonei libere respective; b) declaraţia de tranzit, în cazurile prevăzute de Serviciul Vamal, pînă la postul vamal de frontieră prin care mărfurile se scot în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova în raza căruia se află destinatarul mărfurilor.”; 4) punctele 337-339 se exclud; 5) la punctul 340, cuvintele „în vederea simplei depozitări, fără ca acestea să fie supuse unor operaţiuni ce impun plasarea lor într-un regim vamal,” se exclud; 6) punctul 341: la alineatul unu, cuvintele „de încheiere avînd regimul vamal extins 3878” se substituie prin cuvintele „de reexport”; alineatul al doilea va avea următorul cuprins: „Livrarea mărfurilor originare din zona liberă şi a mărfurilor străine din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se asimilează importului. În cazul în care mărfurile străine urmează să fie plasate sub o anumită destinaţie vamală la un alt birou vamal decît cel care deserveşte zona liberă, rezidentul zonei libere plasează mărfurile străine în regimul vamal de tranzit pînă la acel birou vamal, cu prezentarea obligatorie a documentelor comerciale în baza cărora se efectuează livrarea.”; 7) punctele 342-346 se exclud. PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa Nr. 951. Chişinău, 16 decembrie 2011. |