În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, Preşedinte,
    Dl Petru RAILEAN, judecător-raportor,
    Dl Dumitru PULBERE,
    Dl Victor PUŞCAŞ,
    Dna Elena SAFALERU,
    Dna Valeria ŞTERBEŢ, judecători,
    cu participarea dnei Tatiana Oboroc, grefier,
    Avînd în vedere sesizarea depusă la 29 decembrie 2011, înregistrată la aceeaşi dată şi completată la 15 februarie 2012,
    Examinînd sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
    Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Pronunţă următoarea hotărîre:
    1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 29 decembrie 2011, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, 25 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu, pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolelor 4 alin.(2) lit.a) şi b), 9 alin.(1) şi 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, în redacţia legilor nr. 56 din 9 iunie 2011 şi nr. 3 din 15 ianuarie 2012, prin care au fost modificate condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă.
    2. Autorul sesizării a pretins, în special, că punerea în sarcina angajatului şi a angajatorului a unei părţi din indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi diminuarea cuantumului indemnizaţiei, operate prin normele contestate, încalcă dreptul la protecţie socială şi dreptul de proprietate, fiind incompatibile cu prevederile articolelor 1 alin.(3), 15, 18, 47 combinat cu articolul 16, cu prevederile articolului 46 combinat cu articolul 54, precum şi cu articolul 126 alin.(2) lit.g) din Constituţie.
    3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 9 februarie 2012 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.
    4. La 15 februarie 2012 sesizarea a fost completată cu solicitarea de a extinde obiectul sesizării asupra modificărilor operate în articolul 4 al Legii nr.289-XV prin Legea nr. 3 din 15 ianuarie 2012.
    5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Guvernului, ministerelor etc.
    6. La şedinţa plenară publică a Curţii autorul sesizării a participat personal. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dna Valentina Buliga, ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei, şi de dl Vladimir Grosu, viceministru al justiţiei.
    7. Prevederile relevante ale Constituţiei sînt următoarele:
    „1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
    (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
    „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire [...]”.
    „(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
    (2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor [...]”
    „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei [...]
    (4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    8. Prevederile relevante ale Legii nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, sînt următoarele:
    „(1) Plata prestaţiilor de asigurări sociale prevăzute la art.5 alin.(1) lit.b), c), d), e), f), g), h) se efectuează integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
    (2) Plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(3) din prezentul articol, se efectuează în modul următor:
    a) prima zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se suportă din contul persoanei asigurate;
    b) a doua, a treia şi a patra zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se plăteşte din mijloacele financiare ale angajatorului, iar şomerilor li se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat;
    c) începînd cu a cincea zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă, indemnizaţia se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
    (3) Plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, de SIDA, de cancer de orice tip sau de apariţia riscului de întrerupere a sarcinii, precum şi plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă femeilor gravide care se află la evidenţă în instituţiile medico-sanitare, se efectuează integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat, începînd cu prima zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă.”
    „(1) Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 180 de zile în cursul unui an calendaristic. Plata indemnizaţiei se efectuează în condiţiile art.4. [...]”
    „(1) Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se stabileşte diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare, după cum urmează: [...]
    c) 90% din baza de calcul stabilită conform art.7 – în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani. [...]”
    9. La 9 iunie 2011 şi 15 ianuarie 2012 Parlamentul a adoptat modificări la Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.
    10. Prin Legea nr. 56 din 9 iunie 2011 a fost modificată prevederea legală care dispunea plata prestaţiilor de asigurări sociale integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat (articolul 4 din legea contestată). Astfel, prin  amendamentele operate, sursele de finanţare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă (cu excepţia cazurilor de tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip sau apariţie a riscului de întrerupere a sarcinii, precum şi în cazul femeilor gravide care se află la evidenţă în instituţiile medico-sanitare) au fost stabilite în modul următor:
    - prima zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se suportă din contul persoanei asigurate;
    - a doua zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se plăteşte din mijloacele financiare ale angajatorului;
    - începînd cu a treia zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă, indemnizaţia se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
    11. De asemenea, a fost modificat cuantumul procentual al bazei de calcul a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani, reducîndu-se de la 100 la 90%.
    12. În acelaşi timp, Curtea observă că, la 15 ianuarie 2012, prin Legea nr.3, Parlamentul a operat noi modificări în articolul 4 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, în partea ce ţine de sursele de finanţare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, fiind pusă în sarcina angajatorului plata a trei zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă a salariatului, mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat urmînd a fi utilizate începînd cu cea de-a cincea zi de incapacitate temporară de muncă.
    13. Examinînd textele legale de modificare, Curtea acceptă argumentul autorului sesizării că normele contestate nu au suferit modificări substanţiale după adoptarea Legii nr.3 din 15 ianuarie 2012, astfel încît obiectul sesizării nu a fost epuizat.
    14. Prin urmare, Curtea Constituţională va efectua verificarea constituţionalităţii articolelor 4 alin.(2) lit.a), 9 alin.(1), 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale în redacţia Legii nr.56 din 9 iunie 2011 şi a articolului 4 alin.(2) lit.b) din aceeaşi lege în redacţia Legii nr. 3 din 15 ianuarie 2012.
    15. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.
    16. Curtea observă că, în esenţă, problemele supuse controlului constituţionalităţii pot fi rezumate după cum urmează:
    a) diversificarea sursei de plată – participarea integrală a statului a fost substituită cu divizarea tripartită a sarcinii între angajat, angajator şi stat;
    b) aplicarea unui tratament diferenţiat la plata indemnizaţiei;
    c) diminuarea cuantumului indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă.
    17. În context, Curtea va examina pretinsa încălcare a articolului  47 combinat cu articolul 54 din Constituţie – în partea ce ţine de diminuarea de către stat a protecţiei sociale a cetăţenilor, a articolului 47 combinat cu articolul 16 din Constituţie – în partea ce ţine de aplicarea unui tratament diferenţiat cetăţenilor la acordarea indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, şi încălcarea articolului 46 combinat cu articolul 54 din Constituţie – în partea ce ţine de ingerinţa în dreptul de proprietate, celelalte norme constituţionale invocate de autorul sesizării fiind irelevante pentru prezenta cauză.
    18. Autorul sesizării pretinde că normele supuse controlului constituţionalităţii încălcă articolul 47 din Constituţie, care prevede următoarele:
    „(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă  un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
    (2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”
    A. Argumentele autorului sesizării
    19. Autorul sesizării consideră că, prin modificările operate, povara persoanei se dublează în cazul producerii riscului asigurat, aceasta fiind nevoită să suporte pe cont propriu prima zi de incapacitate temporară de muncă, cu toate că acest risc este asigurat obligatoriu prin achitarea contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat.
    20. De asemenea, autorul sesizării consideră că modificările operate, care prevăd plata de către angajator a trei zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă a salariatului, echivalează cu o dublă impunere a angajatorului.
    21. Potrivit autorului sesizării, din aceste reglementări rezultă o diminuare a protecţiei sociale a cetăţenilor în caz de boală, restrîngere care nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi aduce atingere existenţei dreptului, contrar prevederilor articolului 54 din Constituţie.
    B. Argumentele autorităţilor
    22. Autorităţile invocă marja de apreciere mai largă de care se bucură statul în domeniul drepturilor sociale.
    23. Potrivit autorităţilor, modificările operate au fost necesare pentru a optimiza cheltuielile privind plata pensiilor şi a unor prestaţii de asigurări sociale.
    24. De asemenea, în viziunea autorităţilor, normele contestate au ca obiectiv şi responsabilizarea angajaţilor şi angajatorilor în procesul de prevenire a pierderii capacităţii de muncă şi de recuperare, precum şi în depistarea abuzurilor de concedii medicale.
    C. Aprecierea Curţii
    1. Principii generale
    25. Curtea reţine că normele contestate se referă la drepturi care aparţin categoriei drepturilor sociale. Caracteristica conceptuală a acestora constă în faptul că ele nu au un caracter necondiţionat şi că pot fi solicitate numai în limitele prevăzute de lege. Această caracteristică acordă legiuitorului autoritatea de a stabili condiţii specifice pentru exercitarea drepturilor sociale. În acelaşi timp, implementarea prevederilor legale nu poate fi în conflict cu principiile constituţionale, astfel încît normele legale relevante nu pot nega şi nici stinge drepturile sociale garantate constituţional. Astfel, la punerea în aplicare a dispoziţiilor constituţionale ce garantează drepturile sociale, legiuitorul trebuie să respecte articolul 54 alin. (4) din Constituţie, care prevede că, la angajarea dispoziţiilor referitoare la restrîngerea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, existenţa şi substanţa acestor drepturi şi libertăţi trebuie să fie păstrată.
    26. De asemenea, Curtea reţine că particularitatea drepturilor sociale este că ele depind, în principal, de situaţia economică a statului. Nivelul la care acestea sînt furnizate reflectă nu numai dezvoltarea economică şi socială, dar şi relaţia dintre stat şi cetăţean, bazată pe responsabilitate reciprocă şi pe recunoaşterea principiului solidarităţii. Gradul în care principiile responsabilităţii şi solidarităţii îşi găsesc expresie în ordinea juridică a statului determină, de asemenea, caracterul social al statului. Ponderea pe care o dobîndeşte principiul solidarităţii depinde de nivelul de apreciere etică a coexistenţei în societate, de cultura societăţii, dar, de asemenea, de perceperea de către individ a sensului justiţiei şi a sentimentului de unitate cu ceilalţi şi de împărtăşire a sorţii lor într-o anumită perioadă de timp şi loc.
    27. Prestaţiile oferite în cadrul sistemului de protecţie socială provin de la bugetul de stat, iar responsabilitatea pentru aceste prestaţii aparţine în întregime statului. Deoarece responsabilitatea pentru acordarea prestaţiilor aparţine statului, acesta trebuie să aibă posibilitatea de a stabili condiţiile specifice pentru astfel de prestaţii. În acest sens, statul nu îşi poate permite iresponsabilitatea de a deveni un debitor incapabil de a-şi onora angajamentele. Aceste circumstanţe însă nu pot, totuşi, să aducă atingere existenţei însăşi a drepturilor sociale specifice sau, în consecinţă, împiedica exercitarea lor. Cu respectarea acestor limite, legiuitorul se bucură de o marjă destul de largă de apreciere în stabilirea normelor pentru punerea în aplicare a drepturilor individuale sociale, inclusiv de posibilitatea de a le modifica. În acelaşi timp, sistemul de asigurări sociale pentru menţinerea sănătăţii nu ar trebui să servească pentru a acoperi deficitul bugetului de stat.
    2. Plasarea poverii primei zile de incapacitate temporară de muncă în sarcina angajatului
    28. În domeniul asigurărilor sociale de sănătate pentru angajaţi, ca urmare a amendamentelor operate, din articolul 4 alin.(2) lit.a) al legii rezultă că, de facto, angajaţii au dreptul la indemnizaţie doar în cazul în care incapacitatea de muncă persistă mai mult de o zi. Astfel, prestaţiile pentru cazul de boală sunt furnizate doar din a doua zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă, în contrast cu normele precedente, ce acordau acest drept din prima zi.
    29. Curtea reţine că articolul 47 alin.(2) din Constituţie garantează cetăţenilor dreptul la asigurare în caz de boală. În acelaşi timp, alin.(1) al aceluiaşi articol dispune că statul este  obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă  un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui  şi familiei  lui,  cuprinzînd  hrana, îmbrăcămintea,  locuinţa,  îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
    30. În ceea ce priveşte reglementările specifice constituţionale, Curtea conchide că, astfel, Constituţia a rezervat legiuitorului nu numai implementarea dreptului constituţional menţionat şi stabilirea condiţiilor în acest sens, dar, în acelaşi timp, a delimitat contextul constituţional pentru ca persoana să poată beneficia de acest drept prin termenii „nivel de trai decent”, „care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui  şi familiei  lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare”. Avînd în vedere faptul că Legea Supremă nu dezvăluie mai amănunţit conţinutul acestor termeni, este evident faptul că delimitarea acestora, la fel ca şi stabilirea detaliilor suplimentare, este lăsată pentru domeniul de reglementare legislativă.
    31. În viziunea Curţii, abrogarea acordării prestaţiilor de asigurare socială în prima zi de incapacitate temporară de muncă cauzată de boală este în conflict cu articolul 47 din Constituţie, în special cu dreptul la securitate materială adecvată pentru perioada de incapacitate de muncă. Articolul 4 alin.(2) lit.a) din lege, astfel cum a fost modificat ulterior, retrage angajaţilor dreptul de a revendica prestaţii de asigurare socială pentru  prima zi de incapacitate de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă. Curtea consideră că astfel statul, pe seama unui număr nedeterminat de persoane ce abuzează (în opinia părţilor), operează o sancţiune „în alb” împotriva celorlalţi angajaţi aflaţi în incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă. Rezultatul este o stare de lucruri în care majoritatea predominantă a salariaţilor rămîne fără fonduri în prima zi de incapacitate de muncă, deşi, în acelaşi timp, obligaţia de a plăti primele de asigurare socială se menţine. Curtea consideră că este inadmisibil pentru stat de a cere angajaţilor executarea unei obligaţii (în cazul dat, plata primelor de asigurare socială), dar, în acelaşi timp, să nu ţină seama de protecţia intereselor lor atunci cînd aceştia sînt afectaţi de evenimente independente de voinţa lor,  care cauzează incapacitate de muncă şi care sînt asigurate prin plata primelor de asigurare socială.
    32. Curtea reţine că boala constituie un eveniment asigurat, iar existenţa sa trebuie să fie demonstrată în mod adecvat (prin examinarea de către un medic). În acest context, Curtea reţine că, pentru a exclude abuzurile, statul dispune de mecanisme pentru supravegherea procedurii de eliberare a certificatelor medicale, precum şi a respectării regimului concediului de boală din partea asiguraţilor, în loc să plaseze pe umerii majorităţii angajaţilor oneşti consecinţele lipsei sau ineficienţei acestor mecanisme.
    33. Prin urmare, Curtea consideră că abrogarea acordării prestaţiilor de asigurare socială  pentru cazurile de boală în prima zi de incapacitate temporară de muncă aduce atingere substanţei dreptului angajaţilor la securitate materială adecvată pentru perioada de incapacitate de muncă, articolul 4 alin. (2) lit. a)  din lege fiind în conflict cu articolul 47 din Constituţie.
    3. Plasarea poverii a trei zile de incapacitate temporară de muncă în sarcina angajatorului
    34. Prevederile contestate ale articolului 4 alin.(2) lit. b) din lege pun în sarcina angajatorului plata indemnizaţiei pentru 3 zile de incapacitate temporară de muncă a angajatului.
    35. Curtea reţine că dreptul la asigurare socială, garantat de articolul 47 din Constituţie, presupune posibilitatea persoanei asigurate de a beneficia de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada în care riscul asigurat produs îi cauzează prejudicii, astfel încît protecţia instituită de norma constituţională invocată este inoperantă în privinţa angajatorului. De asemenea, această normă nu limitează dreptul statului de a reglementa participarea angajatorului la plata indemnizaţiilor de asigurare socială.
    36. Prin urmare, Curtea consideră că prin această schimbare nu se aduce atingere normelor constituţionale, astfel încît prevederile contestate nu introduc nimic neconstituţional în partea ce ţine de contribuţia suplimentară a angajatorului în cazul survenirii incapacităţii temporare de muncă a angajatului său.
    37. În lumina constatărilor privind articolul 4 contestat din lege, Curtea nu consideră necesar să examineze separat constituţionalitatea articolului 9 alin. (1) din lege, care face referire la norma menţionată.
    38. Autorul sesizării pretinde că norma articolului 4 alin.(3) din legea contestată încalcă articolul 47 şi articolul 16 din Constituţie, care consfinţeşte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
    A. Argumentele autorului sesizării
    39. Autorul sesizării consideră că reglementările contestate instituie o discriminare, deoarece, deşi contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat în aceeaşi măsură, persoanele asigurate sînt tratate diferit la acordarea prestaţiilor sociale, în funcţie de cauza ce a determinat incapacitatea temporară de muncă:
    - boli obişnuite sau accidente nelegate de muncă: plata din contul mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează începînd cu cea de-a cincea zi de incapacitate, prima zi fiind suportată din contul angajatului şi trei zile – din contul angajatorului;
    - tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip sau apariţia riscului de întrerupere a sarcinii, femei gravide care se află la evidenţă în instituţiile medico-sanitare – plata se efectuează integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
    B. Argumentele autorităţilor
    40. Potrivit autorităţilor, normele contestate nu instituie o discriminare, ci consacră intervenţia mai activă a statului în privinţa unor persoane mai vulnerabile sau în situaţii cu implicaţii sociale sporite, prin acoperirea integrală a cheltuielilor pentru recuperare din mijloacele publice.
    C. Aprecierea Curţii
    41. Curtea reiterează concluziile sale anterioare (Hotărîrea nr.16 din 12 iunie 2007 etc.) că esenţa normei articolului 16 din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor constă în faptul că toţi cetăţenii au aceleaşi drepturi, libertăţi fundamentale şi îndatoriri, exercitarea cărora este asigurată de către stat fără discriminare, însă această normă permite aplicarea unui tratament diferenţiat atunci cînd există o motivare obiectivă şi rezonabilă.
    42. În acest context, Curtea acceptă argumentele autorităţilor că norma articolului 4 alin.(3) din lege instituie asumarea integrală de către stat a cheltuielilor în cazul unor grupuri vulnerabile în sistemul sănătăţii, ce nu poate fi calificată ca fiind contrară prevederilor constituţionale.
    43. Potrivit autorului sesizării, normele contestate ale articolului 4 alin.(2) lit.a) şi articolului 13 alin.(1) lit.c) din lege implică o diminuare a veniturilor persoanei şi încalcă dreptul de proprietate prevăzut de articolul 46 din Constituţie, potrivit căruia:
    „(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”
    A.  Argumentele autorului sesizării
    44. Autorul sesizării consideră că normele contestate, care abrogă dreptul persoanei asigurate de a primi indemnizaţia pentru prima zi de incapacitate temporară de muncă (articolul 4 alin.(2) lit.a) din lege) şi reduce de la 100 la 90% cuantumul indemnizaţiei lunare pentru incapacitate temporară de muncă în cazul unui stagiu de cotizare de 8 ani (articolul 13 alin. (1) lit. c) din lege), diminuează veniturile persoanelor asigurate şi, astfel, aduc atingere dreptului acestora la proprietate.
    B. Argumentele autorităţilor
    45. Potrivit autorităţilor, drepturile afectate nu constituie bunuri, în sensul articolului 46 din Constituţie şi articolului 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
    C. Aprecierea Curţii
    46. Curtea reiterează că Legea Supremă nu garantează un cuantum determinat al prestaţiei sociale, astfel încît legiuitorul se bucură în domeniul drepturilor sociale de o marjă destul de largă de apreciere în stabilirea normelor pentru punerea în aplicare a drepturilor individuale sociale, inclusiv de posibilitatea de a le modifica.
    47. Pe de altă parte, Curtea acceptă argumentele autorităţilor că diminuarea cuantumului procentual al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă urmăreşte scopul de a asigura echitatea între angajaţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă şi angajaţii care muncesc, deoarece salariatul contribuie din mijloacele salariale la plata impozitului pe venit şi a altor contribuţii de asigurări sociale, în timp ce indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă sînt neimpozabile.
    48. În acest context, Curtea reţine că persoanele care cad sub incidenţa normelor contestate nu au fost private integral de prestaţiile sociale litigioase, ci vor suporta o diminuare a cuantumului acestora, deşi nu ca o consecinţă a schimbării situaţiei lor personale, ci în rezultatul unor amendamente legislative. Prin urmare, normele menţionate nu au ca efect suprimarea acestor drepturi.
    49. De asemenea, Curtea observă că, în circumstanţele cauzei, această diminuare nu afectează mijloacele de trai ale persoanelor şi nu le impune o povară excesivă şi disproporţionată.
    50. Curtea subliniază că, deşi nu există nici o îndoială că, în domeniul drepturilor sociale, Constituţia obligă statul să ia măsuri pozitive pentru a asigura protecţia acestor drepturi, conţinutul obligaţiei statului este de a asigura beneficiarilor de aceste drepturi un standard minim de protecţie socială, şi nu un nivel de trai suficient, în armonie cu aspiraţiile lor, aşa cum este adesea  interpretat eronat .
    51. În viziunea Curţii, în ciuda unei anumite limitări în domeniul protecţiei sociale în cazul incapacităţii temporare de muncă, această limitare nu atinge o asemenea intensitate, încît să fie în conflict cu sistemul constituţional, şi nici nu aduce atingere substanţei însăşi a drepturilor afectate.
    Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională hotărăşte:
    1. Se recunosc constituţionale prevederile articolelor 4 alin.(2) lit.b), 9 alin.(1) şi 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale în redacţia Legii nr.3 din 15 ianuarie 2012 şi, respectiv, a Legii nr.56 din 9 iunie 2011.
    2. Se declară neconstituţionale prevederile articolului 4 alin.(2) lit.a) din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, în redacţia Legii nr.56 din 9 iunie 2011.
    3. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE                Alexandru  TĂNASE

    Nr. 5. Chişinău, 10 aprilie 2012.

                                                                                       Parlamentul Republicii Moldova


    Prin Hotărîrea nr. 5 din 10 aprilie 2012 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile articolului 4 alin.(2) lit.a) din Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale în redacţia Legii nr.56 din 9 iunie 2011.
    Curtea a relevat că abrogarea acordării prestaţiei sociale pentru prima zi de incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă aduce atingere substanţei dreptului angajaţilor la securitate materială adecvată, articolul 4 alin. (2) lit. a) din lege fiind în conflict cu articolul 47 din Constituţie.
    În acest context, Curtea observă că, fiind declarată neconstituţională această prevedere legală, s-a creat un vid legislativ privind sursa de finanţare a primei zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă, deoarece, potrivit normelor în vigoare, recunoscute constituţionale de către Curte, a doua, a treia şi a patra zi de incapacitate temporară de muncă sînt plătite salariatului din contul angajatorului şi abia din a cincea zi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă este plătită de la bugetul asigurărilor sociale de stat (art. 4 alin. (2) lit.b) şi c) din Legea nr.289-XV).
    În lumina celor expuse, în temeiul articolului 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea consideră necesară soluţionarea acestor probleme de către Parlament.
    În acest sens, Curtea solicită Parlamentului să examineze, în conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, prezenta adresă, urmînd să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termen de 3 luni.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE                       Alexandru TĂNASE