LPC65/2012
ID intern unic:  343187
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 65
din  30.03.2012
pentru modificarea şi completarea articolului 9 al
Legii nr. 96-XVI din 13 aprilie 2007 privind achiziţiile publice
Publicat : 15.05.2012 în Monitorul Oficial Nr. 92     art Nr : 308
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Articol unic. – Articolul 9 alineatul (1) al Legii nr. 96-XVI din 13 aprilie 2007 privind achiziţiile publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 107–111, art. 470), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    la litera e), după cuvintele „autorităţile contractante” se introduce textul „în decurs de 15 zile calendaristice de la data depunerii şi înregistrării acestora la Agenţie”;
    litera g) va avea următorul cuprins:
    „g) examinează şi înregistrează contractele de achiziţii publice încheiate în urma procedurilor de achiziţie în decurs de 15 zile calendaristice de la data depunerii şi înregistrării la Agenţie a documentelor de licitaţie (cu excepţia contractelor încheiate în urma procedurii prin cerere a ofertelor de preţuri);”.

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                        Marian LUPU

    Nr. 65. Chişinău, 30 martie 2012.