LPO121/2012
ID intern unic:  343361
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 121
din  25.05.2012
cu privire la asigurarea egalităţii
Publicat : 29.05.2012 în Monitorul Oficial Nr. 103     art Nr : 355     Data intrarii in vigoare : 01.01.2013
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Prezenta lege creează cadrul necesar aplicării Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, publicată  în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L180 din 19 iulie 2000, şi Directivei 2000/78/CE a Consiliului  din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată  în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L303 din 2 decembrie 2000.
Capitolul  I
DISPOZIŢII  GENERALE
    Articolul 1. Scopul legii şi domeniul de aplicare
    (1) Scopul prezentei legi este prevenirea şi combaterea discriminării, precum şi asigurarea egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sferele politică, economică, socială, culturală şi alte sfere ale vieţii, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau orice alt criteriu similar.
    (2) Prevederile prezentei legi nu se extind asupra şi nu pot fi interpretate ca aducînd atingere:
    a) familiei care se întemeiază pe căsătoria liber consimţită dintre bărbat şi femeie;
    b) raporturilor de adopţie;
    c) cultelor religioase şi părţilor lor componente în partea ce ţine de convingerile religioase.
    Articolul 2. Noţiuni generale
    În sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
    discriminare – orice deosebire, excludere, restricţie ori preferinţă în drepturi şi libertăţi a persoanei sau a unui grup de persoane, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse;
    discriminare directă – tratarea unei persoane în baza oricăruia  dintre criteriile prohibitive în manieră mai puţin favorabilă decît tratarea altei persoane într-o situaţie comparabilă;
    discriminare indirectă – orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are drept efect dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană în baza criteriilor stipulate de prezenta lege, în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sînt proporţionale, adecvate şi necesare;
    discriminare prin asociere – orice faptă de discriminare săvîrşită împotriva unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit criteriilor stipulate de prezenta lege, este asociată cu una sau mai multe persoane aparţinînd unei astfel de categorii de persoane;
    segregare rasială – orice acţiune sau inacţiune care conduce direct sau indirect la separarea ori diferenţierea persoanelor pe baza criteriilor de rasă, culoare, origine naţională sau etnică;
    hărţuire – orice comportament nedorit care conduce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator, avînd drept scop sau efect lezarea demnităţii unei persoane pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege;
    instigare la discriminare – orice comportament prin care o persoană aplică presiuni sau afişează o conduită intenţionată în scopul discriminării unei terţe persoane pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege;
    victimizare – orice acţiune sau inacţiune soldată cu consecinţe adverse ca urmare a depunerii unei plîngeri sau înaintării unei acţiuni în instanţa de judecată în scopul asigurării aplicării prevederilor prezentei legi sau în scopul furnizării unor informaţii, inclusiv a unor mărturii, care se referă la plîngerea sau acţiunea înaintată de către o altă persoană;
    măsuri pozitive – acţiuni speciale provizorii luate de autorităţile publice în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizînd asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi;
    acomodare rezonabilă – orice modificare sau adaptare necesară şi adecvată, într-un caz particular, care nu impune o sarcină disproporţionată sau nejustificată atunci cînd este nevoie pentru a asigura unei persoane, în cazurile stabilite de lege, exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în condiţii de egalitate cu ceilalţi.
    Articolul 3. Subiecţii domeniului discriminării
    Subiecţi în domeniul discriminării sînt persoanele fizice şi juridice din domeniul public şi privat.
    Articolul 4. Formele grave ale discriminării
    Formele grave ale discriminării sînt:
    a) promovarea sau practicarea discriminării de către autorităţile publice;
    b) susţinerea discriminării prin intermediul mijloacelor de informare în masă;
    c) amplasarea mesajelor şi simbolurilor discriminatorii în locurile publice;
    d) discriminarea persoanelor pe baza a două sau mai multe criterii;
    e) discriminarea săvîrşită de două sau mai multe persoane;
    f) discriminarea săvîrşită de două sau mai multe ori;
    g) discriminarea săvîrşită asupra unui grup de persoane;
    h) segregarea rasială.
    Articolul 5. Modalităţile de eliminare a discriminării
    Discriminarea poate fi eliminată prin următoarele modalităţi:
    a) prevenirea oricăror fapte discriminatorii prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor măsuri pozitive de protecţie a persoanelor aflate în condiţii dezavantajoase faţă de alte persoane. Măsurile pozitive se vor aplica pînă la instituirea egalităţii şi includerea socială a persoanelor sau grupurilor de persoane aflate într-o poziţie dezavantajată faţă de alte persoane;
    b) medierea prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvîrşirii faptelor discriminatorii;
    c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu;
    d) repararea prejudiciului material şi moral cauzat ca urmare a actului de discriminare.
    Articolul 6. Interzicerea discriminării
    Orice formă de discriminare este interzisă. Promovarea unei politici sau efectuarea unor acţiuni sau inacţiuni care încalcă egalitatea în drepturi a persoanelor trebuie să fie înlăturată de autorităţile publice competente şi sancţionată conform legislaţiei.
Capitolul  II
DISPOZIŢII SPECIALE
    Articolul 7. Interzicerea discriminării în cîmpul muncii
    (1) Se interzice orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe baza criteriilor stabilite de prezenta lege, care au drept efect limitarea sau subminarea egalităţii de şanse sau tratament la angajare sau concediere, în activitatea nemijlocită şi în formarea profesională. Interzicerea discriminării pe bază de orientare sexuală se va aplica în domeniul angajării în muncă şi al ocupării forţei de muncă.
    (2) Se consideră  discriminatorii următoarele acţiuni ale angajatorului:
    a) plasarea anunţurilor de angajare cu indicarea condiţiilor şi criteriilor care exclud sau favorizează anumite persoane;
    b) refuzul neîntemeiat de angajare a persoanei;
    c) refuzul neîntemeiat de admitere a unor persoane la cursurile de calificare profesională;
    d) remunerarea inegală pentru acelaşi tip şi/sau volum de muncă;
    e) distribuirea diferenţiată şi neîntemeiată a sarcinilor de lucru, fapt ce rezultă din acordarea unui statut mai puţin favorabil unor persoane;
    f) hărţuirea;
    g) orice altă acţiune care contravine prevederilor legale.
    (3) Refuzul de angajare, de admitere la cursurile de calificare profesională sau de promovare a persoanelor este considerat neîntemeiat dacă:
    a) se solicită prezentarea unor documente suplimentare faţă de cele legal stabilite;
    b) se pretinde că persoana nu corespunde unor cerinţe care nu au nimic în comun cu calificarea profesională solicitată pentru exercitarea profesiei sau se solicită corespunderea cu oricare alte cerinţe ilegale cu consecinţe similare.
    (4) Angajatorul este obligat să amplaseze în locuri accesibile pentru toţi salariaţii prevederile legale care garantează respectarea egalităţii de şanse şi de tratament la locul de muncă.
    (5) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în privinţa unui anumit loc de muncă nu constituie discriminare în cazul în care, prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care această activitate este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale.
    (6) În cadrul activităţilor profesionale ale cultelor religioase şi părţilor lor componente nu constituie discriminare tratamentul diferenţiat bazat pe religia sau convingerile unei persoane atunci cînd religia sau convingerile constituie o cerinţă profesională esenţială, legitimă şi justificată.
    Articolul 8. Interzicerea discriminării privind accesul
                       la serviciile şi bunurile disponibile publicului
    Este interzisă orice formă de discriminare privind accesul persoanelor la:
    a) serviciile oferite de autorităţile publice;
    b) serviciile de asistenţă medicală şi alte servicii de sănătate;
    c) serviciile de protecţie socială;
    d) serviciile bancare şi financiare;
    e) serviciile de transport;
    f) serviciile culturale şi de agrement;
    g) vînzarea sau închirierea de bunuri mobile sau imobile;
    h) alte servicii şi bunuri disponibile publicului.
    Articolul 9. Interzicerea discriminării în domeniul
                        învăţămîntului
    (1) Instituţiile de învăţămînt asigură respectarea principiului nediscriminării:
    a) prin oferirea accesului la instituţiile de învăţămînt de orice tip şi nivel;
    b) în procesul educaţional, inclusiv la evaluarea cunoştinţelor acumulate;
    c) în activitatea ştiinţifico-didactică;
    d) prin elaborarea de materiale didactice şi programe de studii;
    e) prin informarea şi instruirea cadrelor didactice privind aplicarea metodelor şi mijloacelor de prevenire a actelor de discriminare şi de sesizare a autorităţilor competente.
    (2) Instituţiile de învăţămînt nu pot stabili principii de admitere la studii bazate pe anumite restricţii, cu excepţia cazurilor stipulate de legislaţia în vigoare.
    (3) Refuzul instituţiei de învăţămînt de a admite la studii o anumită persoană ale cărei calificări nu corespund nivelului necesar pentru a fi admisă nu constituie o limitare a dreptului la învăţămînt.
    (4) Prevederile prezentului articol nu constituie o restrîngere a dreptului instituţiei de învăţămînt care pregăteşte personalul unui anumit cult religios de a refuza înscrierea unei persoane al cărei statut confesional nu corespunde cerinţelor stabilite pentru accesul la instituţia respectivă.
Capitolul  III
CADRUL INSTITUŢIONAL PENTRU PREVENIREA ŞI
COMBATEREA DISCRIMINĂRII
ŞI ASIGURAREA EGALITĂŢII
    Articolul 10. Subiecţii cu atribuţii în domeniul prevenirii
                         şi combaterii discriminării şi asigurării
                         egalităţii
    Subiecţii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării şi asigurării egalităţii sînt:
    a) Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii;
    b) autorităţile publice;
    c) instanţele judecătoreşti.
    Articolul 11. Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea
                          discriminării şi asigurarea egalităţii
    (1) Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (în continuare – Consiliu) este un organ colegial cu statut de persoană juridică de drept public, instituit în scopul asigurării protecţiei împotriva discriminării şi al asigurării egalităţii tuturor persoanelor care se consideră a fi victime ale discriminării. Consiliul acţionează în condiţii de imparţialitate şi independenţă faţă de autorităţile publice.
    (2) Consiliul este constituit din 5 membri, care nu au apartenenţă politică, sînt numiţi de Parlament pe o perioadă de 5 ani, 3 dintre membri fiind reprezentanţi ai societăţii civile. Cel puţin 3 dintre membrii Consiliului trebuie să fie specialişti licenţiaţi în drept.
    (3) În componenţa Consiliului poate fi numită orice persoană, cetăţean al Republicii Moldova, care:
    a) are studii superioare;
    b) dispune de o reputaţie ireproşabilă şi manifestă o atitudine tolerantă faţă de grupurile minoritare;
    c) este persoană cu activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului de cel puţin 5 ani.
    (4) Pentru desemnarea candidaţilor în Consiliu, Parlamentul instituie o comisie specială formată din membri ai Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice şi Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, care organizează un concurs public. Concursul se organizează cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor desemnaţi anterior.
    (5) Informaţia despre organizarea şi desfăşurarea concursului, cerinţele faţă de candidaţi, actele necesare ce trebuie prezentate se plasează pe pagina web a Parlamentului cu 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului.
    (6) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se bazează pe următoarele principii:
    a) competiţie deschisă şi transparentă, prin asigurarea accesului liber al oricărei persoane care întruneşte condiţiile necesare;
    b) tratament egal, prin aplicarea nediscriminatorie a unor criterii de selectare obiective şi clar definite, astfel încît toate persoanele să aibă şanse egale;
    c) diversitate, prin asigurarea echilibrului de gen şi reprezentării grupurilor etnice şi minoritare din societate.
    (7) Curriculum vitae ale candidaţilor care doresc să participe la concurs se plasează pe pagina web a Parlamentului pentru consultarea publicului.
    (8) Candidaţii sînt audiaţi de comisia specială instituită, care întocmeşte avize argumentate referitoare la fiecare candidat selectat, pe care ulterior le prezintă în plenul Parlamentului. Candidaţii sînt numiţi în funcţie cu  votul majorităţii deputaţilor aleşi.
    (9) Calitatea de membru al Consiliului încetează la expirarea mandatului, ca urmare a depunerii cererii de demisie sau în caz de deces. Un membru al Consiliului poate fi revocat din funcţie de organul care l-a numit în circumstanţe care exclud posibilitatea executării mandatului său ori la cererea Consiliului, adoptată cu votul majorităţii membrilor acestuia, în cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor. Noul membru al Consiliului îşi exercită funcţia pînă la expirarea mandatului membrului revocat.
    (10) Calitatea de membru al Consiliului este suspendată de organul care l-a numit în cazul înaintării învinuirii de comitere a unei infracţiuni în exerciţiul activităţii sau pentru comiterea unei infracţiuni pe orice motiv bazat pe o formă de discriminare.
    (11) Preşedintele Consiliului este ales cu majoritatea voturilor din numărul total al membrilor acestuia. Preşedintele Consiliului activează permanent. Ceilalţi membri ai Consiliului sînt convocaţi de preşedinte în şedinţe. În caz de necesitate, Consiliul poate fi convocat la solicitarea a cel puţin 2 membri.
    (12) Membrii Consiliului care nu activează permanent primesc o indemnizaţie de 10 la sută din salariul mediu pe economie pentru fiecare şedinţă.
    (13) În activitatea sa Consiliul este asistat de un aparat administrativ.
    (14) Regulamentul de activitate al Consiliului se aprobă de Parlament.
    Articolul 12. Atribuţiile Consiliului
    (1) Consiliul are următoarele atribuţii:
    a) examinează corespunderea legislaţiei în vigoare cu standardele privind nediscriminarea;
    b) iniţiază propuneri de modificare a legislaţiei în vigoare în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării;
    c) adoptă avize consultative cu privire la conformitatea proiectelor de acte normative cu legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării;
    d) monitorizează modul de implementare a legislaţiei în domeniu;
    e) colectează informaţii despre dimensiunile, starea şi tendinţele fenomenului discriminării la nivel naţional şi elaborează studii şi rapoarte;
    f) remite autorităţilor publice propuneri de ordin general referitoare la prevenirea şi combaterea discriminării şi ameliorarea comportamentului faţă de persoanele ce cad sub incidenţa prezentei legi;
    g) contribuie la sensibilizarea şi conştientizarea societăţii în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare în contextul valorilor democratice;
    h) conlucrează cu organismele internaţionale cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării;
    i) examinează plîngerile persoanelor care se consideră a fi victime ale discriminării;
    j) intervine pe lîngă organele corespunzătoare cu demersuri de intentare a proceselor disciplinare în privinţa persoanelor cu funcţii de răspundere care au comis în activitatea lor fapte discriminatorii;
    k) constată contravenţiile cu elemente discriminatorii în conformitate cu prevederile Codului contravenţional;
    l) sesizează organele de urmărire penală în cazul săvîrşirii unor fapte discriminatorii ce întrunesc elemente ale infracţiunii;
    m) contribuie la soluţionarea amiabilă a conflictelor apărute în urma săvîrşirii faptelor discriminatorii prin concilierea  părţilor şi căutarea unei soluţii reciproc acceptabile;
    n) exercită alte atribuţii stabilite prin prezenta lege şi prin regulamentul său de activitate.
    (2) La începutul fiecărui an, pînă la data de 15 martie, Consiliul prezintă Parlamentului un raport general privind situaţia în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Raportul se publică pe pagina web a Consiliului.
    Articolul 13. Modalitatea de depunere a plîngerii la
                         Consiliu
    (1) Constatarea existenţei sau inexistenţei faptei de discriminare se iniţiază de Consiliu din oficiu sau la cererea persoanelor interesate, inclusiv la cererea sindicatelor şi a asociaţiilor obşteşti care activează în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor omului.
    (2) Plîngerea cu privire la fapta de discriminare se prezintă Consiliului. Plîngerea trebuie să conţină o descriere a încălcării dreptului persoanei, momentul în care a avut loc această încălcare, faptele şi eventualele dovezi care susţin plîngerea, numele şi adresa persoanei care o depune. Plîngerea poate fi depusă la Consiliu în termen de un an de la data săvîrşirii faptei sau de la data la care se putea lua cunoştinţă de săvîrşirea ei.
    (3) Depunerea plîngerii pe adresa Consiliului nu constituie o procedură prealabilă obligatorie pentru adresarea în instanţa de judecată.
    Articolul 14. Respingerea plîngerii
    Consiliul va respinge plîngerea dacă aceasta:
    a)  nu conţine datele de identificare a persoanei care a depus-o;
    b) nu conţine informaţia prevăzută la art. 13 alin. (2);
    c)  este o plîngere repetată care nu conţine informaţii şi dovezi noi.
    Articolul 15. Examinarea plîngerii
    (1) Plîngerea se examinează în termen de 30 de zile de la data depunerii, cu posibilitatea prelungirii termenului, care însă nu va depăşi 90 de zile. La examinarea plîngerii, Consiliul are dreptul să solicite date şi informaţii relevante de la persoanele despre care se presupune că au comis fapte discriminatorii. Sarcina de a proba că fapta în cauză nu constituie o discriminare revine persoanelor despre care se presupune că au comis fapta discriminatorie.
    (2) La cererea Consiliului, persoanele juridice şi persoanele fizice au obligaţia:
    a) să pună la dispoziţia sa copiile actelor solicitate necesare pentru soluţionarea plîngerii;
    b) să ofere informaţii şi explicaţii verbale şi, după caz, scrise, în legătură cu faptele care formează obiectul plîngerii.
    (3) Toate datele, informaţiile şi documentele legate de acţiunile sau comportamentul discriminatoriu la care se referă plîngerea urmează să fie puse la dispoziţia Consiliului în termen de 10 zile. Neprezentarea nejustificată a informaţiilor solicitate de Consiliu se sancţionează conform legislaţiei în vigoare şi este interpretată de Consiliu în defavoarea persoanei care nu prezintă datele solicitate.
    (4) În urma examinării plîngerii, Consiliul adoptă o decizie motivată cu majoritatea voturilor membrilor săi. Decizia Consiliului include şi recomandări în vederea asigurării repunerii în drepturi a victimei şi a prevenirii faptelor similare pe viitor.
    (5) Decizia se aduce la cunoştinţa persoanei care a comis fapta discriminatorie şi a persoanei care a depus plîngerea în termen de 5 zile. Consiliul este informat în termen de 10 zile despre măsurile întreprinse.
    (6) În cazul în care nu este de acord cu măsurile întreprinse de persoana care a comis fapta discriminatorie, Consiliul are dreptul să se adreseze unui organ ierarhic superior pentru a se lua măsurile corespunzătoare şi/sau să informeze opinia publică.
    (7) Deciziile Consiliului se publică pe pagina web a acestuia, respectînd confidenţialitatea datelor cu caracter personal.
    (8) Dacă în timpul examinării plîngerii se atestă săvîrşirea unor fapte ce constituie contravenţie, Consiliul remite organelor competente pentru examinare în fond procesul-verbal şi materialele cauzei.
    (9) În cazul în care faptele examinate conţin elemente ale infracţiunii, Consiliul expediază imediat materialele organelor de urmărire penală.
    Articolul 16. Competenţa autorităţilor publice
    În scopul prevenirii faptelor discriminatorii, autorităţile publice, conform cu competenţele lor funcţionale, exercită următoarele atribuţii:
    a) examinează plîngerile persoanelor care se consideră a fi victime ale discriminării;
    b) coordonează activitatea în domeniul combaterii discriminării a structurilor descentralizate şi desconcentrate;
    c) contribuie la educarea şi sensibilizarea populaţiei în vederea interzicerii discriminării în domeniile de competenţă;
    d) exercită alte atribuţii în conformitate cu legislaţia în domeniu.
Capitolul  IV
RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTELE DE DISCRIMINARE
    Articolul 17. Răspunderea pentru faptele de
                         discriminare
    Faptele de discriminare sînt pasibile de răspundere disciplinară, civilă, contravenţională şi penală, conform legislaţiei în vigoare.
    Articolul 18. Dreptul la protecţie a victimei
                         discriminării 
    (1) Orice persoană care se consideră victimă a discriminării are dreptul să înainteze o acţiune în instanţa de judecată şi să solicite:
    a) stabilirea faptului încălcării drepturilor sale;
    b) interzicerea încălcării în continuare a drepturilor sale;
    c) restabilirea situaţiei anterioare încălcării drepturilor sale;
    d) repararea prejudiciului material şi moral ce i-a fost cauzat, precum şi recuperarea cheltuielilor de judecată;
    e) declararea nulităţii actului care a condus la discriminarea sa.
    (2) Acţiuni în instanţa de judecată pentru protecţia persoanelor ce se consideră a fi victime ale discriminării pot înainta şi sindicatele sau asociaţiile obşteşti din domeniul promovării şi protecţiei drepturilor omului.
    (3) La solicitarea victimei discriminării, se poate interzice răspîndirea informaţiei despre viaţa privată şi identitatea acesteia. Înregistrarea, păstrarea şi utilizarea informaţiilor cu caracter personal privind victimele discriminării se fac cu respectarea regulilor speciale de confidenţialitate, stabilite prin lege.
    Articolul 19. Sarcina probaţiunii
    (1) Persoana care înaintează o acţiune în instanţa de judecată trebuie să prezinte fapte care permit prezumţia existenţei unui fapt de discriminare.
    (2) Sarcina de a proba că faptele nu constituie discriminare revine pîrîtului, cu excepţia faptelor ce atrag răspundere penală.
    Articolul 20. Termenul de prescripţie
    Termenul de prescripţie pentru intentarea unei acţiuni în instanţă în baza prezentei legi este de un an de la data săvîrşirii faptei sau de la data la care persoana putea să ia cunoştinţă de săvîrşirea ei.
    Articolul 21. Taxa de stat
    Persoanele care înaintează o acţiune în instanţa de judecată privind fapte de discriminare se scutesc de plata taxei de stat.
    Articolul 22. Finanţarea
    (1) Autorităţile publice abilitate cu implementarea prezentei legi sînt finanţate din contul şi în limitele mijloacelor financiare aprobate anual în bugetul de stat şi în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.
    (2) Activităţile de prevenire şi combatere a discriminării pot fi finanţate şi din alte surse neinterzise de lege.
Capitolul  V
DISPOZIŢII  FINALE
    Articolul 23
    (1) Prezenta lege intră în vigoare începînd cu 1 ianuarie 2013.
    (2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:
    a) va prezenta Parlamentului propuneri de aducere a legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;
    b) va adopta actele normative necesare executării prezentei legi.

    VICEPREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                        Liliana  PALIHOVICI

    Nr. 121. Chişinău, 25 mai 2012.