*HGO1310/2003 Versiunea originala
ID intern unic:  345592
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1310
din  31.10.2003
despre aprobarea Regulamentului cu privire la obţinerea,
evidenţa, păstrarea, sistematizarea  şi utilizarea informaţiei
dactiloscopice şi Listei funcţiilor deţinute de persoanele
supuse înregistrării dactiloscopice obligatorii
Publicat : 14.11.2003 în Monitorul Oficial Nr. 226-228     art Nr : 1366
    Întru executarea alineatului (3) al articolului 12 şi alineatului (2) al articolului 13 din Legea cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat nr. 1549-XV din 19 decembrie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.14-17, art. 51), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă:
    Regulamentul cu privire la obţinerea, evidenţa, păstrarea, sistematizarea şi utilizarea informaţiei dactiloscopice, conform anexei nr. 1;
    Lista funcţiilor deţinute de persoanele supuse înregistrării dactiloscopice obligatorii, conform anexei nr.2.
    2. Finanţarea măsurilor ce ţin de organizarea şi efectuarea înregistrării dactiloscopice, precum şi de evidenţa, păstrarea şi sistematizarea informaţiei dactiloscopice, se face de la bugetele ministerelor, departamentelor şi serviciilor respective. Devizul de cheltuieli al ministerelor, departamentelor şi serviciilor respective, prezentat Ministerului Finanţelor, va include şi cheltuielile legate de activitatea de înregistrare dactiloscopică de stat, începînd cu 1 ianuarie 2004.
    3. Se stabileşte că ministerele, departamentele şi serviciile care efectuează înregistrarea dactiloscopică de stat vor fi asigurate cu:
mijloace tehnice corespunzătoare şi suporţi materiali necesari;
condiţii pentru păstrarea masivelor dactiloscopice şi regimul secret de utilizare a informaţiei.
    4. Ministerele, departamentele şi serviciile, care efectuează înregistrarea dactiloscopică de stat, în termen de 10 zile de la publicarea prezentei hotărîri, vor revizui actele normative departamentale în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.

    PRIM-MINISTRU                                           Vasile TARLEV
    Contrasemnată:
    Ministrul justiţiei                                              Vasile Dolghieru
    Ministrul finanţelor                                           Zinaida Grecianîi
    Ministrul afacerilor interne                               Gheorghe Papuc

    Chişinău, 31 octombrie 2003.
    Nr. 1310.

Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului nr. 1310
din 31 octombrie 2003

REGULAMENT
cu privire la obţinerea, evidenţa, păstrarea,
sistematizarea şi utilizarea informaţiei dactiloscopice
I. Dispoziţii generale
    1. Prezentul Regulament a fost întocmit în conformitate cu Legea nr.1549-XV din 19 decembrie 2002, cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat şi stabileşte condiţiile de bază despre obţinerea, evidenţa, păstrarea, sistematizarea şi utilizarea informaţiei dactiloscopice, obţinute în urma efectuării înregistrării dactiloscopice de stat.
    2. Masivul informaţional, creat în procesul efectuării înregistrării dactiloscopice de stat este destinat pentru:
    căutarea şi identificarea cetăţenilor Moldovei, cetăţenilor străini şi apatrizilor dispăruţi fără urmă;
    stabilirea identităţii cadavrelor neidentificate;
    stabilirea identităţii cetăţenilor Moldovei, cetăţenilor străini şi apatrizilor incapabili din motive de sănătate sau vîrstă să comunice datele privind identitatea sa;
    confirmarea identităţii cetăţenilor Moldovei, cetăţenilor străini, apatrizilor;
    excluderea posibilităţii de falsificare a actelor de identitate;
    prevenirea, descoperirea infracţiunilor, efectuarea urmăririi penale, precum şi prevenirea contravenţiilor administrative.
    3. Masivul informaţional, creat în procesul înregistrării dactiloscopice de stat, include masivele dactiloscopice, care se formează şi se gestionează de organele afacerilor interne şi Serviciul Informaţii şi Securitate.
    4. Tehnologia informaţională de funcţionare a masivelor dactiloscopice trebuie să fie compatibilă cu tehnologia informaţională, utilizată în organele afacerilor interne.
    5. Gradul de secretizare a informaţiei, conţinută în masivele dactiloscopice, se stabileşte de conducătorul organului, cu drept de a atribui informaţia la secret de stat. Utilizarea informaţiei se efectuează în conformitate cu cerinţele legislaţiei în domeniul secretului de stat.
II. Structura şi obiectele evidenţei masivului informaţional,
creat în procesul efectuării înregistrării dactiloscopice de stat
    6. Masivul informaţional, creat în procesul efectuării înregistrării dactiloscopice este compus din următoarele masive:
masivul informaţiei dactiloscopice al efectivului organelor afacerilor interne, forţelor armate, organelor Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, organelor Departamentului Situaţii Excepţionale, organelor Procuraturii Generale, organelor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, organelor Departamentului Trupelor de Grăniceri, organelor sistemului penitenciar, organelor vamale, întreprinderilor aeronautice de stat şi private, precum şi persoanelor concediate din serviciu (lucru) din organele enumerate mai sus (în continuare - masivul dactiloscopic interdepartamental al efectivului), formarea şi gestionarea căruia este efectuată de Ministerul Afacerilor Interne;
    masivul informaţiei dactiloscopice al efectivului Serviciului Informaţii şi Securitate (în continuare - masivul dactiloscopic al efectivului S.I.S.), formarea şi gestionarea căruia este efectuată de S.I.S.;
    masivul informaţiei dactiloscopice al cetăţenilor străini, apatrizilor, sosiţi în Republica Moldova în căutare de azil şi care au depus cerere pentru a li se acorda azil politic ori alt fel de azil sau pentru a li se atribui statut de refugiat (în continuare - masivul dactiloscopic migraţional), formarea şi gestionarea căruia este efectuată de Ministerul Afacerilor Interne;
    masivul dactiloscopic operativ-informaţional, formarea şi gestionarea căruia este efectuată de Ministerul Afacerilor Interne;
    masivul dactiloscopic al persoanelor civile, formarea şi gestionarea căruia este efectuată de Ministerul Afacerilor Interne.
    7. Obiectele evidenţei masivului dactiloscopic interdepartamental al efectivului constituie:
    1) cetăţenii Moldovei, care îşi îndeplinesc serviciul în:
    organele afacerilor interne;
    forţele armate;
    organele Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;
    organele Departamentului Situaţii Excepţionale;
    organele Departamentului sistemului penitenciar;
    organele Procuraturii Generale;
    organele Inspectoratului Fiscal Principal de Stat;
    organele Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei;
    organele Departamentului Trupelor de Grăniceri;
    organele vamale;
    2) membrii echipajelor aeronavelor de stat şi private din Moldova;
    3) persoanele concediate din serviciu (lucru) din organele enumerate în subpunctele 1) şi 2).
    8. Obiectele evidenţei masivului dactiloscopic al efectivului S.I.S. îl constituie cetăţenii Moldovei, care îndeplinesc serviciul militar prin contract şi salariaţii civili ai S.I.S.
    9. Obiectele evidenţei masivului dactiloscopic migraţional constituie cetăţenii străini, apatrizii, sosiţi în Moldova în căutare de azil şi care au depus cerere pentru a li se acorda azil politic ori alt fel de azil sau pentru a li se atribui statut de refugiat şi persoanele care pleacă la munci peste hotare.
    10. Obiectele evidenţei masivului dactiloscopic operativ-informaţional constituie:
    cetăţenii Moldovei, cetăţenii străini şi apatrizii care, din motive de sănătate ori vîrstă, sînt incapabili să comunice datele privind identitatea lor, dacă aceste date nu pot fi obţinute prin altă modalitate;
    cetăţenii Moldovei, cetăţenii străini şi apatrizii, care se află sub urmărire penală, învinuiţi sau condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor ori supuşi arestului administrativ;
    cadavrele neidentificate.
    11. Obiectele evidenţei masivului dactiloscopic al persoanelor civile constituie:
conducătorii mijloacelor de transport;
cetăţenii Moldovei, care au trecut înregistrarea dactiloscopică de stat benevolă în organele afacerilor interne la locul de trai.
III. Formele suporţilor materiali, care conţin informaţia
dactiloscopică
    12. În masivul informaţional, creat în procesul efectuării înregistrării dactiloscopice de stat, se folosesc următoarele forme de bază ale suporţilor materiali, care conţin informaţia dactiloscopică (în continuare - suporţi materiali):
    fişa dactiloscopică destinată pentru înregistrarea dactiloscopică de stat obligatorie a persoanelor menţionate la punctele 7-9 ale prezentului Regulament şi pentru înregistrarea dactiloscopică de stat benevolă a persoanelor menţionate la punctul 11 al prezentului Regulament (anexa nr.1);
    fişa dactiloscopică destinată pentru înregistrarea dactiloscopică de stat obligatorie a persoanelor menţionate la punctul 10 al prezentului Regulament (anexa nr.2).
    13. Completarea suporţilor materiali se efectuează în conformitate cu Regulile de bază ale amprentării şi întocmirii fişelor dactiloscopice şi cu utilizarea noilor tehnologii informaţionale biometrice de înaltă precizie (anexa nr.3).
    14. Suporţii materiali se completează prin metoda de tipar. Ca excepţie se permite completarea de mînă cu litere de tipar şi cu pix cu bilă.
IV. Obţinerea informaţiei dactiloscopice şi expedierea
purtătorilor materiali pentru a fi luaţi la evidenţă
    15. Obţinerea informaţiei dactiloscopice (amprentarea) se efectuează în conformitate cu Regulile de bază ale amprentării dactiloscopice şi întocmirii fişelor dactiloscopice (anexa nr.3).
    16. Informaţia dactiloscopică a persoanelor menţionate în subpunctele 1) - 3) punctul 7 al prezentului Regulament este obţinută de către ministerele, departamentele şi serviciile respective.
    Organizarea obţinerii informaţiei dactiloscopice este determinată de conducătorii ministerelor, departamentelor şi serviciilor respective în coordonare cu Ministerul Afacerilor Interne.
    17. Informaţia dactiloscopică a persoanelor menţionate la punctul 8 al prezentului Regulament este obţinută de către organele S.I.S., care de sine stătător formează şi gestionează masivele dactiloscopice ale efectivului. Suporţii materiali sînt îndreptaţi în masivele dactiloscopice respective.
    18. Informaţia dactiloscopică a persoanelor menţionate la punctul 9 al prezentului Regulament este obţinută de către organele afacerilor interne. Suporţii materiali cu fişa de evidenţă (anexa nr.4) se îndreaptă în masivul dactiloscopic migraţional.
    19. Informaţia dactiloscopică a persoanelor menţionate la punctul 10 al prezentului Regulament este obţinută de către organele de urmărire penală, organele care examinează contravenţiile administrative, sau la indicaţia acestora organele afacerilor interne, precum şi de organele şi instituţiile sistemului penitenciar în conformitate cu atribuţiile stabilite de legislaţia Moldovei. Suporţii materiali cu fişa de evidenţă se expediază în masivul dactiloscopic operativ de informare.
    20. Informaţia dactiloscopică a persoanelor menţionate la punctul 11 al prezentului Regulament este obţinută de către organele afacerilor interne. Suporţii materiali cu fişa de evidenţă se îndreaptă în masivul dactiloscopic al persoanelor civile.
    21. Suporţii materiali, obţinuţi în urma efectuării înregistrării dactiloscopice de stat (cu excepţia celor menţionaţi la punctul 17 al prezentului Regulament), sînt îndreptaţi în organele afacerilor interne.
    Suporţii materiali trebuie îndepliniţi cu respectarea tehnologiilor informaţionale, utilizate la gestionarea evidenţelor operativ-informaţionale şi trebuie să conţină următoarele date:
    numele de familie, prenumele, patronimicul, codul personal, cetăţenia, sexul, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa persoanei supuse înregistrării dactiloscopice de stat obligatorii;
    motivul şi data efectuării înregistrării dactiloscopice;
    denumirea organului care a efectuat înregistrarea dactiloscopică.
    Datele privind antecedentele penale ale persoanei supuse înregistrării dactiloscopice de stat obligatorii se introduc pe suporţii materiali nemijlocit de către Ministerul Afacerilor Interne.
    22. Suporţii materiali cu fişa de evidenţă sînt expediaţi de către organele, care efectuează obţinerea informaţiei dactiloscopice, în termen de 3 zile, într-un exemplar în adresa Direcţiei informaţii şi evidenţă operativă a Ministerului Afacerilor Interne.
    Pînă la expedierea în Direcţia informaţii şi evidenţă operativă a Ministerului Afacerilor Interne suporţii materiali se păstrează în subdiviziunile organelor şi instituţiilor respective.
    23. Expedierea suporţilor materiali în masivul dactiloscopic al S.I.S., menţionaţi în subalineatul doi al punctului 6 al prezentului Regulament, se efectuează în modul, stabilit de actele normative ale organelor respective.
    După concedierea din serviciu (lucru) suporţii materiali, cu informaţia dactiloscopică a angajaţilor organelor S.I.S., se îndreaptă, în termen de 3 zile, în Direcţia informaţii şi evidenţă operativă a Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu cerinţele stabilite la alineatul doi al punctului 21 din prezentul Regulament.
V. Modalitatea formării şi gestionării masivelor dactiloscopice
    24. Formarea şi gestionarea masivelor dactiloscopice se realizează în două moduri: manual (de cartotecă) şi automatizat.
    25. În cazul modului manual (de cartotecă) a formării şi gestionării masivelor dactiloscopice, se formează cartoteca nominală, destinată pentru organizarea accesului la masivul dactiloscopic conform datelor stabilite (este posibilă ţinerea automatizată a cartotecii).
    Modul de alcătuire şi gestionare a evidenţelor operativ-informaţionale este determinat de Ministerul Afacerilor Interne.
    26. Modul automatizat de formare şi gestionare a masivelor dactiloscopice presupune utilizarea unui sistem informativ dactiloscopic automatizat, care, conform componenţei şi programului tehnic, trebuie să fie compatibil cu sistemul existent al evidenţelor operativ-informaţionale ale organelor afacerilor interne. În aceste cazuri este obligatorie formarea masivului dactiloscopic manual de arhivă.
    27. La formarea masivelor dactiloscopice automatizate este permisă utilizarea scanerelor electronice dactiloscopice.
VI. Adresarea către masivul informaţional
    28. Informaţia dactiloscopică din masivul informaţional, format în procesul înregistrării dactiloscopice de stat, este prezentată judecătoriilor, organelor procuraturii, organelor de urmărire penală şi organelor care desfăşoară activitatea operativă de investigaţie (în continuare - organul-iniţiator al interpelării) în conformitate cu atribuţiile şi restricţiile stabilite de legislaţie în cazul utilizării informaţiei dactiloscopice.
    29. Adresarea către masivul informaţional, format în procesul înregistrării dactiloscopice de stat, se efectuează sub formă de interpelare. Interpelarea conţine o scrisoarea motivată alcătuită în formă liberă, cu anexarea suporţilor materiali:
    fişelor dactiloscopice (anexele nr.1 şi 2);
    fişelor dactiloscopice (anexa nr.2) a amprentelor papilare ale cadavrelor neidentificate;
    cartelelor informaţionale cu urme papilare, ridicate de la locurile faptelor crimelor nedescoperite, în cazul în care tehnologia gestionării masivului dactiloscopic permite efectuarea căutărilor după o singură impresiune papilară (în cazul gestionării automatizate a masivului dactiloscopic).
    30. În scrisoarea motivată se indică obligatoriu date, care dau posibilitatea de a presupune aflarea informaţiei solicitate în masivul dactiloscopic.
    31. Scrisorile motivate obligatoriu trebuie semnate de persoanele responsabile ale organului iniţiator al interpelării, cărora acest drept le-a fost conferit prin actele normative şi justificat cu impresiunea de ştampilă a organului.
    32. Scrisorile motivate fără semnătura persoanei responsabile şi impresiunea de ştampilă ale organului-iniţiator al interpelării, precum şi suporţii materiali ai informaţiei dactiloscopice, întocmite neglijent, cu încălcarea Regulilor de bază ale amprentării şi întocmirii fişelor dactiloscopice (anexa nr.3) şi care nu corespund cerinţelor actelor normative ale organelor respective, se reîntorc iniţiatorului interpelării fără îndeplinire.
    33. Organul-iniţiator al interpelării, în limitele competenţei, adresează interpelarea în unul sau mai multe organe, care efectuează formarea şi gestionarea masivelor
dactiloscopice (în continuare - executorii).
    34. Accesul la masivele dactiloscopice poate fi restricţionat de cerinţele actelor legislative în domeniul secretului de stat.
    35. Controlul asupra utilizării informaţiei dactiloscopice este încredinţat conducătorilor organelor de stat, cărora le-a fost eliberată informaţia dactiloscopică.
    36. La primirea interpelării executorul efectuează controlul masivului dactiloscopic. Rezultatele controlului, îndreptate iniţiatorului interpelării, se perfectează în formă liberă, cu anexarea suportului material prezentat pentru control.
    37. Interpelările organelor de stat adresate în limitele competenţei pentru controlul masivului informaţional format în urma înregistrării dactiloscopice de stat se execută în termen de cel mult 5 zile din momentul primirii, cele urgente - nu mai tîrziu de următoarea zi de lucru.
    38. Executarea interpelării se efectuează în modul stabilit de actele normative ale organelor respective.
VII. Controlul asupra formării şi gestionării masivului informaţional
creat în procesul efectuării înregistrării dactiloscopice de stat
    39. În scopul asigurării calităţii, veridicităţii, plenitudinii informaţiei dactiloscopice, expedierii la timp a suporţilor materiali, stabilite de prezentul Regulament, se efectuează controlul asupra îndeplinirii acestora. Un atare control se efectuează:
    de subdiviziunile ministerelor, departamentelor şi serviciilor, care efectuează obţinerea informaţiei dactiloscopice - înainte de expedierea suporţilor materiali în masivele dactiloscopice;
    de subdiviziunile organelor, care efectuează formarea şi gestionarea masivelor dactiloscopice - la primirea suporţilor materiali.
    40. Suporţii materiali, pregătiţi cu încălcarea Regulilor de bază ale amprentării dactiloscopice şi îndeplinirii fişelor dactiloscopice (anexa nr.3) şi cu greşeli, care nu pot fi corectate fără precizare, sînt restituiţi imediat expeditorului.
    41. Modalităţile de control asupra calităţii, veridicităţii, plenitudinii informaţiei dactiloscopice şi expedierii la timp a suporţilor materiali sînt stabilite de actele normative ale organelor, care efectuează formarea şi gestionarea masivelor dactiloscopice.
42. Controlul asupra calităţii formării şi gestionării masivelor dactiloscopice se încredinţează conducătorilor subdiviziunilor organelor respective.
VIII. Termenele de păstrare a suporţilor materiali
    43. În masivul dactiloscopic interdepartamental al efectivului suporţii materiali se păstrează pînă la atingerea de către persoane a vîrstei de 80 de ani sau la constatarea decesului lor.
    44. În masivul dactiloscopic al organelor S.I.S., menţionat în alineatul trei al punctului 6 al prezentului Regulament, suporţii materiali, cu informaţia dactiloscopică a angajaţilor lor, se păstrează pînă la concediere din serviciu (lucru). Ulterior, organele menţionate, în conformitate cu cerinţele alineatului doi al punctului 23 al prezentului Regulament, prezintă aceşti suporţi materiali în masivul dactiloscopic interdepartamental al efectivului, unde se păstrează pînă la atingerea de către persoane a vîrstei de 80 de ani sau la constatarea decesului lor.
    45. În masivul dactiloscopic migraţional suporţii materiali se păstrează pînă la atingerea de către persoane a vîrstei de 80 de ani sau la constatarea decesului lor.
    46. În masivul dactiloscopic operativ-informaţional suporţii materiali se păstrează pînă la atingerea de către persoane a vîrstei de 80 de ani sau la constatarea decesului lor, a cadavrelor neidentificate - pînă la stabilirea identităţii lor, dar nu mai mult de 10 ani.
    47. În masivul dactiloscopic al înregistrării dactiloscopice al persoanelor civile suporţii materiali se păstrează pînă la primirea cererii scrise a persoanei, care a trecut înregistrarea dactiloscopică benevolă ori a reprezentantului legal despre nimicirea informaţiei dactiloscopice, sau pînă la constatarea decesului persoanei care a trecut înregistrarea dactiloscopică benevolă, iar a conducătorilor mijloacelor de transport - pînă la atingerea de către persoane a vîrstei de 80 de ani sau la constatarea decesului lor.
    48. După expirarea termenelor de păstrare suporţii materiali se nimicesc în modul stabilit de actele normative ale organelor care efectuează păstrarea lor.



Anexa nr.3
la Regulamentul cu privire
la obţinerea, evidenţa, păstrarea, sistematizarea
şi utilizarea informaţiei dactiloscopice
Regulile de bază ale amprentării dactiloscopice
şi întocmirii fişelor dactiloscopice
1. Pentru amprentare sînt necesare:
blanchete de fişe dactiloscopice (anexele nr.1 şi 2 la prezentul Regulament);
tuş tipografic de culoare neagră (care asigură păstrarea informaţiei dactiloscopice);
rulou pentru aplicarea tuşului;
două plăci netede din metal sau sticlă pentru întinderea tuşului (în continuare - plăci);
dizolvant al vopselei sau seturi dactiloscopice specializate;
masă dactiloscopică.
Tuşul nu trebuie să se scuture şi să se topească atît în timpul amprentării dactiloscopice, cît şi la utilizarea îndelungată a fişelor dactiloscopice. Folosirea altor mijloace de amprentare este permisă numai după certificarea lor de organele respective.
2. Înainte de obţinerea amprentelor este necesar de a examina mîinile persoanei supuse amprentării. Dacă pe degete sînt depistate răni deschise sau leziuni ale pielii, amprentarea se efectuează după lecuirea acestora.
3. Tuşul tipografic se întinde cu ajutorul ruloului într-un strat uniform pe placă. Cu acelaşi rulou (fără aplicarea suplimentară a tuşului) se întinde un strat subţire de tuş pe a doua placă, pe care rulează degetele persoanei supuse amprentării. Pe marginea mesei lîngă placă (din partea dreaptă a acesteia) se plasează blancheta fişei dactiloscopice îndoită la linia de sus. Colaboratorul, care ia impresiunile, stă de partea dreaptă a mesei, persoana supusă amprentării - în stînga colaboratorului, cu faţa la masă.
4. Amprentarea dactiloscopică începe cu degetul mare a mîinii drepte şi se termină cu degetul mic. Persoana supusă amprentării îndreaptă degetele succesiv, începînd cu degetul mare, strîngînd celelalte degete ale mîinii în palmă. Colaboratorul care efectuează amprentarea cu trei degete ale mîinii stîngi (mare, arătător şi mijlociu) ia degetul persoanei supuse amprentării de la bază (mai aproape de palmă), iar cu degetele omonime de la mîna dreaptă ia falangeta aceluiaşi deget. Mîna persoanei dactiloscopiate trebuie ţinută liber şi neîncordată. Degetul persoanei dactiloscopiate cu partea laterală a falangetei se plasează pe marginea plăcii şi se rulează pe ea de la o margine a unghiei pînă la cealaltă. Degetele mari se rulează în direcţia celorlalte patru degete. Degetul arătător, mijlociu, inelar şi mic se rulează în direcţia degetului mare. La rularea degetului pe placă este necesar ca să rămînă vopsită toată suprafaţa falangetei şi 3-5mm din falangină. După aceasta degetul acoperit cu tuş în acelaşi mod se rulează pe sectorul respectiv de pe blancheta fişei dactiloscopice pentru obţinerea amprentei. Rularea se efectuează cu o apăsare uşoară asupra degetului, uniform şi fără devieri. După terminarea rulării colaboratorul care efectuează amprentarea, neeliberînd degetul, îl ridică în sus fără mîzgălirea imaginii desenului papilar. În cazul lipsei unui oarecare deget, locul respectiv din blancheta fişei dactiloscopice se lasă gol.
5. Pentru amprentarea degetelor mîinii stîngi tuşul de pe a doua placă se întinde din nou în conformitate cu punctul 3. Blancheta fişei dactiloscopice se îndoaie la linia de jos. Amprentarea degetelor mîinii stîngi se efectuează în aceeaşi ordine ca şi pentru mîna dreaptă.
6. După terminarea amprentării degetelor mîinii stîngi tuşul de pe placă se întinde din nou pe un strat subţire şi uniform pentru obţinerea amprentelor de control al degetelor ambelor mîini. Amprentele de control se obţin prin plasarea concomitentă a patru degete (cu excepţia celor mari) întîi a mîinii stîngi, apoi a celei drepte pe placa vopsită, apoi în sectoarele respective pe blancheta fişei dactiloscopice. Analogic se obţin amprentele degetelor mari în sectoarele respective de pe blancheta fişei dactiloscopice. În timpul obţinerii amprentelor de control degetele trebuie să se plaseze perpendicular marginii de jos a fişei dactiloscopice.
7. După amprentele de control se verifică corectitudinea amplasării amprentelor pe fişa dactiloscopică. Fiecare amprentă trebuie să se găsească în sectorul respectiv de pe blancheta fişei dactiloscopice.
8. După finisarea amprentării dactiloscopice se controlează calitatea fiecărei amprente:
plenitudinea rulării, care asigură reflectarea tuturor particularităţilor caracteristice desenului papilar;
lipsa unor sectoare murdare şi care nu s-au imprimat;
claritatea reflectării tuturor crestelor (liniilor) papilare, care asigură numărarea lor cu ochiul liber, calcularea formulei dactiloscopice şi formulei suplimentare de clasificare.
9. În cazul încălcării cerinţelor punctelor 7 şi 8 se efectuează amprentarea repetată.
10. În cazul amprentării nu se permite:
amprentarea mîinilor murdare sau umede;
apăsarea puternică asupra degetelor persoanei supuse amprentării la rularea acestora pe placă şi pe fişa dactiloscopică;
alunecarea degetului atît pe placă, cît şi pe fişa dactiloscopică;
rularea degetului pe stratul de vopsea folosit de pe placă;
folosirea unui rulou şi a unei plăci murdare (care, după luarea amprentelor, nu au fost şterse cu dizolvant pînă la înlăturarea tuşului de pe suprafaţa acestora).
11. Pentru obţinerea amprentei degetului deformat, care nu poate fi îndreptat, falangeta se acoperă cu tuş tipografic cu ajutorul rolei. Apoi se taie din hîrtie un pătrat, care, cu ajutorul unui suport (sau unei cutii de chibrituri), se plasează pe falangeta degetului deformat. Pentru obţinerea amprentei, degetul, cu o uşoară apăsare se rulează pe hîrtie. Pătratul din hîrtie cu amprenta degetului se lipeşte în sectorul respectiv din blancheta fişei dactiloscopice cu controlul ulterior obligatoriu al corectitudinii amplasării lui.
12. Amprentarea degetelor cadavrului se efectuează în conformitate cu cerinţele menţionate în punctul 11. Înainte de amprentare degetele cadavrului se şterg cu o substanţă degresantă - spirt, benzină, schipidar etc. După terminarea amprentării se efectuează controlul corectitudinii amplasării amprentelor pe blancheta fişei dactiloscopice. Amprentele de control a degetelor cadavrului se obţin în conformitate cu cerinţele menţionate la punctul 6. În cazurile dificultăţii amprentării legate de cadavre se implică expertul medico-legal.
13. Dacă la persoana supusă amprentării lipseşte mîna sau careva din degete, în sectoarele respective din fişa dactiloscopică se face o remarcă despre aceasta, inducîndu-se obligatoriu anul pierderii mîinii sau degetului.
14. În fişele dactiloscopice se îndeplinesc următoarele date:
1) în anexa nr.1 la Regulament:
tipul înregistrării dactiloscopice - benevolă sau obligatorie;
2) în anexele nr.1 şi 2 la Regulament:
numele de familie, prenumele, patronimicul, codul personal, cetăţenia, sexul, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa, datele privind antecedentele penale ale persoanei supuse înregistrării dactiloscopice de stat;
denumirea organului care a efectuat înregistrarea dactiloscopică;
motivul şi data efectuării înregistrării dactiloscopice de stat, numele de familie şi semnătura persoanei care a întocmit fişa dactiloscopică şi care a controlat corectitudinea întocmirii acesteia.
15. Calcularea formulei dactiloscopice şi formulei suplimentare de clasificare se efectuează de organele, care formează şi gestionează masivele dactiloscopice.
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului nr. 1310
din 31 octombrie 2003
Lista
funcţiilor deţinute de persoanele supuse înregistrării
dactiloscopice obligatorii
Departamentul Vamal
Aparatul central
Director general
Prim-vicedirector general
Vicedirector general
Consilier
Şef direcţie
Şef secţie
Specialist principal
Specialist superior
Specialist
Secretar-dactilograf 
Birourile vamale
Şef birou vamal
Şef-adjunct birou vamal
Şef post vamal
Şef secţie
Inspector principal
Inspector superior
Inspector
Secretar
Dactilograf 
Casier
Departamentul Situaţii Excepţionale
Şef unitate
Şef gardă
Şef echipă
Pompier
Conducător automobil intervenţie din unităţile profesionale de pompieri şi salvatori
Serviciul Fiscal de Stat
Conducători ai organului fiscal şi adjuncţii lor
Şefi de direcţii şi adjuncţii lor
Şefi de secţii şi adjuncţii lor
Inspectori fiscali principali de stat
Inspectori fiscali superiori de stat
Inspectori fiscali de stat
Specialişti principali
Specialişti superiori
Specialişti 
Ministerul Apărării
a) militarii care îndeplinesc  serviciul militar prin contract în cadrul Armatei Naţionale şi sînt:
- membri ai echipajelor aeronavelor, aflate în dotarea Armatei Naţionale, precum şi personalul tehnic care deserveşte aeronavele respective în cazul detaşării acestuia peste hotare;
- incluşi în echipele de genişti, antrenate la diminarea şi neutralizarea obiectelor explozive;
- detaşaţi peste hotare pentru participarea la activităţi, legate de participarea la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sau umanitare, efectuate sub egida ONU sau OSCE şi la alte activităţi vizînd consolidarea stabilităţii şi securităţii internaţionale;
b) militarii, care îndeplinesc serviciul militar în termen şi sînt:
- detaşaţi peste hotare pentru participare la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sau umanitare, efectuate sub egida ONU sau OSCE;
c) angajaţi civili din cadrul Armatei Naţionale, responsabili pentru evidenţa, păstrarea şi utilizarea documentelor cu caracter secret.
Organele procuraturii
Procurorii
Adjuncţii de procuror
Ajutorii de procuror
Şefii de direcţii şi şefii de secţii şi adjuncţii lor
Şefii serviciilor