*OMEC114/2012 Versiunea originala
ID intern unic:  345840
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL ECONOMIEI
ORDIN Nr. 114
din  02.07.2012
O R D I N
Publicat : 16.11.2012 în Monitorul Oficial Nr. 237-241     art Nr : 1377
    În scopul implementării prevederilor legii nr. 233 din 01.12.2011 referitor la modificarea şi completarea Legii metrologiei nr. 647-X11 din 17.11.1995, executării deciziilor  Ordinului nr. 4 din 20 ianuarie 2011 de revizuire a actelor normative conform „Programului de revizuire a documentelor normative din domeniul metrologiei”, precum şi în scopul executării prevederilor Legii nr. 160 din 02.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător,
ORDON
    1. A aproba, cu aplicare din 05.07.2012, următoarele reglementări de metrologie legal revizuite:
    - RGML 01:2012 „Sistemul Naţional de Metrologie. Desemnarea în cadrul Sistemului naţional de metrologie”;
    - RGML 02:2012 „Sistemul Naţional de Metrologie. Condiţii pentru acordarea avizului tehnic de înregistrare”;
    - RGML  24:2012 „Sistemul Naţional de Metrologie. Criterii de calificare şi modul de atestare a verificatorilor metrologi”;
    - RGML  26:2012 „Sistemul Naţional de Metrologie. Marcaje de verificare metrologică”, conform anexelor corespunzătoare,  părţi integrante ale  prezentului ordin.
    2. A aproba, cu aplicare din 01.07.2012,  modificările care urmează a fi operate în „Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal” aprobată prin Hotărîrea Serviciului Standardizare şi Metrologie (SSM)  nr.1445-M din 04.01.2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 35-38, art. 81) cu completările ulterioare, conform anexei, care este parte integrantă a prezentului ordin.
    3. A pune în sarcina Direcţiei Metrologie din cadrul Direcţiei Generale Infrastructura Calităţii:
    a) pregătirea textelor în limba rusă a următoarelor documente  nominalizate în punctele 1 şi 2 ale prezentului ordin:
-  RGML 01:2012, RGML  02:2012 şi Lista Oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal  cu modificările aprobate;
    b) plasarea pe pagina web a Ministerului Economiei a prezentului ordin şi a textelor actelor normative menţionate în punctele 1 şi 2 ale prezentului ordin cu prezentarea ulterioară spre publicare integrală a actelor nominalizate în Monitorul Oficial.
    4. A pune în sarcina INSM:
    a) pregătirea textelor  documentelor nominalizate mai jos în limba rusă:
    - RGML 24; RGML 26;
    b) asigurarea editării actelor normative menţionate în punctul 1 şi 2 ale prezentului ordin pînă la 01.09.2012 cu publicarea acestora în ediţia specială „Buletinul de Standardizare” şi pe pagina web a INSM.
    5. A anula din 05.07.2012 aplicarea pe teritoriul  Republicii Moldova a următoarelor documente normative:
    - RGML 01:2008 „Sistemul Naţional de Metrologie. Desemnarea în cadrul Sistemului naţional de metrologie” aprobat prin Hotărîrea Serviciului Standardizare şi Metrologie nr. 2295-M din 16.06.2008;
    - RGML 02:2008 „Sistemul Naţional de Metrologie. Condiţii pentru acordarea avizului tehnic de înregistrare” aprobat prin Ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului nr. 101 din 08.10.2008;
    - RG 29-03-24:2001 „Sistemul Naţional de Metrologie. Pregătirea, perfecţionarea, stagiatura şi atestarea verificatorilor metrologi” aprobat prin Hotărîrea Departamentului Standardizare şi Metrologie nr. 980-ST din 04.09.2001;
    - RG 29-03-26:2001 „Sistemul Naţional de Metrologie. Mărci metrologice de verificare” aprobat prin Hotărîrea Departamentului Supraveghere Tehnică, Standardizare şi Metrologie nr. 955-ST din  09.07.2001;
    - Hotărîrea Organismului Naţional de Metrologie nr. 0013 din 17.05.2010.
    6. Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina viceministrului dlui Octavian Calmîc.

    VICEPRIM-MINISTRU,
    MINISTRUL ECONOMIEI                                     Valeriu LAZĂR

    Nr. 114. Chişinău, 2 iulie 2012.


    Sistemul Naţional de Metrologie
    Desemnarea în cadrul Sistemului Naţional de Metrologie

    Sistemul naţional de metrologie
    Acordarea avizului tehnic de înregistrare

    Sistemul naţional de metrologie
    Criterii de calificare şi modul de atestare a verificatorilor metrologi

    Sistemul naţional de metrologie
    Marcaje de verificare metrologică

    L I S T A O F I C I A L Ă