RMMPSF3523/2013
ID intern unic:  346297
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL MUNCII, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI FAMILIEI
REGULAMENT Nr. 3523
din  13.09.2012
Inspectoratului Muncii al Sindicatelor
Publicat : 11.01.2013 în Monitorul Oficial Nr. 6-9     art Nr : 15
    Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale                Aprobat:
    şi Familiei al Republicii Moldova,                   prin Hotărîrea Comitetului Confederal
    (Avizul nr. 3523 din 13.09.2012)                  al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor
                                                                         din Moldova, nr. 6-10 din 19.04.2012
    Valentina BULIGA                                        Preşedintele CNSM    Oleg BUDZA


R E G U L A M E N T U L
Inspectoratului Muncii al Sindicatelor
I. Dispoziţii generale
    1.1. Inspectoratul Muncii al Sindicatelor este o structură a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu art. 386, alineatul (2), litera a) al Codului muncii, Statutul CNSM, documentele de program ale organelor de conducere ale Confederaţiei şi prezentul Regulament.
    1.2. Inspectoratul Muncii al Sindicatelor exercită controlul asupra respectării legislaţiei muncii şi altor acte normative în domeniul muncii la întreprinderi, instituţii şi organizaţii cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare unde activează organizaţii sindicale.
    1.3. În activitatea sa Inspectoratul Muncii al Sindicatelor se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, Codul muncii şi alte legi din domeniu, de Convenţiile OIM ratificate de Republica Moldova, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, de alte acte normative şi de prezentul Regulament.
    1.4. Inspectorii de muncă ai sindicatelor sînt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către preşedintele CNSM. Persoanele care urmează a fi numite în funcţia de inspector de muncă trebuie să întrunească în mod obligatoriu următoarele condiţii: studii superioare şi stagiu de muncă în domeniu nu mai puţin de trei ani.
    1.5. Inspectorii de muncă ai sindicatelor dispun de legitimaţii de tip unic aprobate de Comitetul Confederal al CNSM şi de ştampile cu stema Confederaţiei şi denumiri respective în limba de stat.
II. Sarcinile Inspectoratului Muncii al Sindicatelor
    2.1  Sarcinile principale ale Inspectoratului Muncii al Sindicatelor sînt:
    a) asigurarea aplicării dispoziţiilor actelor legislative şi altor acte normative referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia salariaţilor în exercitarea atribuţiilor lor;
    b) difuzarea informaţiilor despre cele mai eficiente mijloace de respectare a legislaţiei muncii;
    c) informarea conducerii centrelor sindicale naţional-ramurale respective, a organelor de stat de supraveghere şi control despre cazurile de încălcare a legislaţiei muncii.                         
III. Atribuţiile Inspectoratului Muncii al Sindicatelor
    3.1. Pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute la punctul 2.1 din prezentul Regulament, Inspectoratul Muncii al Sindicatelor are următoarele atribuţii:
    a) controlează respectarea dispoziţiilor actelor legislative şi ale altor acte normative referitoare la:
    - convenţiile colective, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă;
    - carnetul de muncă;
    - timpul de muncă şi timpul de odihnă;
    - disciplina muncii;
    - munca minorilor şi munca femeilor;
    - retribuirea muncii;
    - garanţiile şi compensaţiile ce decurg din relaţiile de muncă;
    - alte prevederi ale legislaţiei muncii;
    b) în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă controlează respectarea dispoziţiilor actelor legislative şi ale altor acte normative referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă;
    c) participă la cercetarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
    d) înaintează organelor competente ale statului propuneri de retragere a autorizaţiei de funcţionare a entităţilor economice din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
    e) înaintează organelor de resort propuneri de scoatere din fabricaţie a echipamentelor tehnice, a echipamentelor individuale de protecţie şi de lucru care nu corespund standardelor şi normelor de securitate şi sănătate în muncă;
    f) participă la elaborarea proiectelor de planuri naţionale şi ramurale de ameliorare a securităţii şi sănătăţii în muncă;
    g) acordă suport metodologic şi consultativ organizaţiilor sindicale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la elaborarea proiectelor de convenţii şi contracte colective de muncă;
    h) acordă ajutor metodologic membrilor comisiilor de atestare a locurilor de muncă din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă la elaborarea planurilor de activitate de aducere a condiţiilor de muncă, a echipamentelor de producere în corespundere cu cerinţele normative;
    i) acordă ajutor metodologic reprezentanţilor sindicatelor în comitetele pentru securitate şi sănătate în muncă în vederea îndeplinirii de către ei a funcţiilor prevăzute de Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă aprobat prin hotărîre de Guvern;
    j) participă la expertiza proiectelor de reconstrucţie şi retehnologizare a obiectelor industriale noi, a echipamentelor tehnologice, a mijloacelor colective şi individuale de protecţie;
    k) examinează adresările organizaţiilor sindicale şi ale membrilor de sindicat pe problemele ce ţin de drepturile şi garanţiile din domeniul muncii;
    l) colaborează în domeniul legislaţiei muncii cu organele publice, cu Inspecţia Muncii şi inspectoratele teritoriale de muncă;
    m) generalizează bunele practici ale aplicării şi respectării legislaţiei şi cadrului normativ ale securităţii şi sănătăţii în muncă şi înaintează propuneri de perfecţionare a lor;
    n) informează organele de stat şi organele publice locale despre încălcările legislaţiei muncii de către angajatori şi conducătorii locurilor de muncă;
    o) propagă bunele practici din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prin intermediul mass-media, în cadrul seminarelor de instruire sau reciclare a reprezentanţilor sindicatelor în comitete şi comisii.
IV. Drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile
 inspectorilor de muncă ai sindicatelor

    4.1 Inspectorii de muncă ai sindicatelor în exerciţiul funcţiunii, la prezentarea legitimaţiei de serviciu, sînt în drept:
    a) să pătrundă liber, în timpul orelor de lucru, la locurile de muncă şi în încăperile de serviciu sau de producere;
    b) să solicite şi să primească de la angajatori registrele, documentele sau extrase din ele ale căror ţinere este prevăzută de actele legislative şi normative referitoare la muncă pentru a le verifica, a face copii sau a scoate extrase ale unor părţi separate;
    c) să efectueze controale şi/sau cercetări necesare pentru a se asigura că cerinţele actelor legislative şi normative referitoare la muncă sînt respectate şi să înainteze prescripţii (conform anexei) sau să întocmească procese-verbale de control;
    d) să pună întrebări angajatorilor şi salariaţilor, să ia de la aceştia declaraţii şi alte informaţii, în limita competenţei lor, singuri sau în prezenţa martorilor;
    e) să solicite remedierea imediată sau într-un timp limitat a abaterilor de la actele legislative şi de la alte acte normative referitoare la muncă;
    f) să solicite afişarea în locuri vizibile a instrucţiunilor prevăzute de actele legislative şi alte acte normative referitoare la muncă;
    g) să informeze operativ inspectoratele teritoriale de muncă despre faptele care constituie contravenţii administrative de muncă;
    h) să solicite, după caz, efectuarea într-un termen stabilit a modificărilor necesare ale echipamentelor tehnice sau ale proceselor tehnologice pentru ca acestea să corespundă standardelor şi normelor de securitate şi sănătate în muncă;
    i) să propună angajatorilor sistarea funcţionării sectoarelor, atelierelor, exploatarea clădirilor, edificiilor şi a echipamentelor tehnice, precum şi încetarea lucrărilor şi proceselor tehnologice care nu corespund standardelor şi normelor de securitate şi sănătate în muncă şi care prezintă pericol iminent de accidentare;
    j) să înainteze inspectoratelor teritoriale de muncă propuneri de anulare a avizelor privind introducerea în fabricaţie a prototipurilor de echipamente tehnice şi a echipamentelor individuale de protecţie şi de lucru dacă constată că, prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acestora, nu se respectă cerinţele  actelor normative de securitate şi sănătate în muncă.
    4.2 Inspectorii de muncă ai sindicatelor sînt obligaţi:
    a) să informeze, la efectuarea controalelor, angajatorul şi reprezentanţii  sindicatului despre prezenţa lor în întreprindere, instituţie, organizaţie numai dacă ei nu vor considera că aceasta poate dăuna eficienţa controlului;
    b) să respecte drepturile salariaţilor;
    c) să se călăuzească în activitatea lor de actele legislative şi alte acte normative în domeniu;
    d) să examineze, în termenele stabilite, petiţiile membrilor de sindicat;
    e) să păstreze confidenţialitatea sursei oricărei informaţii care semnalează încălcarea actelor legislative şi a altor acte normative referitoare la securitate şi sănătate în muncă şi la relaţiile de muncă şi să nu dezvăluie angajatorului faptul că respectivul control a fost efectuat în urma unei petiţii;
    f) să păstreze, conform legislaţiei, confidenţialitatea informaţiilor care reprezintă secret de stat sau secret comercial şi care au devenit cunoscute în timpul exercitării funcţiei;
    g) să nu aibă nici un interes personal, direct sau indirect, la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile supuse controalelor;
    h) să fie obiectivi şi imparţiali în activitatea lor;
    i) să manifeste iniţiativă şi perseverenţă, să îndeplinească la timp, calitativ şi întocmai atribuţiile şi deciziile conducerii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor;
    j) să aducă la cunoştinţa conducerii organizaţiilor sindicale rezultatele controalelor efectuate.
    4.3 Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a atribuţiilor lor, inspectorii de muncă ai sindicatelor poartă răspundere în modul stabilit de legislaţie.
V. Dispoziţii finale
    5.1 Inspectorii de muncă ai sindicatelor în termen de, cel mult, 3 luni de la expirarea anului de gestiune, vor întocmi şi prezenta conducerii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor rapoarte anuale de activitate.
    5.2 Raportul anual de activitate se va referi la:
    - actele legislative şi alte acte normative ce ţin de competenţa Inspectoratului Muncii al Sindicatelor;
    - statistici ale controalelor efectuate şi petiţiilor examinate;
    - statistici ale accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale;
    - statistici ale întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor supuse controlului şi numărul de salariaţi-membri de sindicat;
    - statistici privind încălcarea actelor legislative şi a altor acte normative referitoare la muncă depistate şi masurile întreprinse;
    - alte aspecte ale activităţii inspectorilor de muncă ai sindicatelor.
    5.3 Nu se admite amestecul angajatorilor sau a reprezentanţilor lor, sub nici o formă, în activitatea inspectorilor de muncă ai sindicatelor cu scopul de a le impune executarea necorespunzătoare a atribuţiilor.
    5.4 Măsurile luate de inspectorii de muncă ai sindicatelor pot fi contestate în modul stabilit de legislaţie.
    5.5 Angajatorii, în temeiul Legii sindicatelor şi a Codului muncii, sînt obligaţi:
    a) să asigure inspectorilor de muncă ai sindicatelor acces liber la locurile de muncă, în încăperile de serviciu şi de producere la orice oră de muncă pentru efectuarea controlului;
    b) să prezinte documentele şi informaţiile solicitate de inspectorii de muncă ai sindicatelor în timpul efectuării inspecţiilor;
    c) să examineze sesizările (prescripţiile, procesele-verbale de control) inspectorilor de muncă ai sindicatelor privind încălcarea actelor legislative şi altor acte normative ce conţin dreptul muncii, să ia măsuri pentru înlăturarea lor şi să-i informeze despre acestea în termenele stabilite de lege;
    d) să asigure inspectorii de muncă ai sindicatelor, pentru perioada efectuării controalelor sau cercetării accidentelor de muncă, cu încăperi de serviciu şi echipament individual de protecţie.

    anexa