În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    DL Igor DOLEA,
    Dl Tudor PANŢÎRU,
    Dl Petru RAILEAN, judecători,
    cu participarea dnei Aliona Balaban, grefier,
    Avînd în vedere sesizarea depusă la 13 martie 2013
    şi înregistrată la 13 martie 2013,
    Examinînd sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
    Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Pronunţă următoarea hotărîre:
    1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 13 martie 2013 de avocatul parlamentar Tudor Lazăr, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale, pentru controlul constituţionalităţii prevederilor Art. XI pct.16 din Legea nr. 29 din 6 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    2. Autorul sesizării a pretins că prin excluderea din Codul de procedură civilă a temeiului de revizuire a unei hotărîri judecătoreşti în cazul declarării unei legi neconstituţionale de către Curtea Constituţională se încalcă articolele 1 alin.(3), 20, 54, 116 şi 134 din Constituţie.
    3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 12 aprilie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.
    4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii şi Catedrei de drept procesual civil a Universităţii de Stat din Moldova.
    5. La şedinţa plenară publică autorul sesizării a participat personal. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Bivol, şeful Secţiei de drept privat a Secretariatului Parlamentului. Guvernul nu şi-a delegat reprezentantul la şedinţa Curţii.
    6. La 6 martie 2012 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 29 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    7. Prin această lege organică au fost operate mai multe modificări şi completări în Codul de procedură civilă, inclusiv a abrogat lit.f) de la art. 449.
    8. Astfel, prin abrogarea lit.f), a fost exclusă posibilitatea revizuirii hotărîrilor judecătoreşti irevocabile care au fost emise în temeiul unor prevederi legale declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.
    9. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1, art. 1), sunt următoarele:
    „[…]
    (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
    „Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”
    „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie ”.
    „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
    (4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii .”
    „[…]
    (3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat”.
    10. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 225-XV din 30 mai 2003 (M. O., 2003, nr. 111–115, art. 451), sunt următoarele:
    „(1) Orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţă judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime.
    (2) Nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistenţă a legislaţiei, de imperfecţiune, coliziune sau obscuritate a legislaţiei în vigoare”.
    […]”
    „Participanţii la proces şi alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăţi ori interese legitime au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia în condiţiile legii.”
    „Pot fi supuse revizuirii hotărîrile, încheierile şi deciziile irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti, în condiţiile prezentului capitol.”
    „Sunt în drept să depună cerere de revizuire:
    a) părţile şi alţi participanţi la proces;
    b) persoanele care nu au participat la proces, dar care sînt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea sau decizia judecătorească;
    c) Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art.449 lit.g) şi h).”
    „Revizuirea se declară în cazul în care:
    a) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă;
    b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii;
    c) instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces;
    [Lit.d) exclusă prin Legea nr.155 din 05.07.2012, în vigoare la 30.11.2012]
     e) s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere;
    [Lit.f) exclusă prin Legea nr.29 din 06.03.2012, în vigoare la 13.03.2012]
     g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
    h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.”
    „Cererea de revizuire se depune:
    a) în termen de 3 luni din ziua în care sentinţa penală a devenit irevocabilă – în cazul prevăzut la art.449 lit.a);
    b) în termen de 3 luni din ziua în care persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele sau faptele esenţiale ale pricinii care nu i-au fost şi nu puteau să-i fie cunoscute anterior, dar nu mai tîrziu de 5 ani de la data rămînerii irevocabile a hotărîrii, încheierii sau deciziei – în cazul prevăzut la art.449 lit.b);
    c) în termen de 3 luni din ziua în care persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele respective – în cazul prevăzut la art.449 lit.c);
    d) în termen de 3 luni din ziua în care persoana interesată a luat cunoştinţă de hotărîrea, sentinţa sau decizia anulată sau modificată care a servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere – în cazul prevăzut la art.449 lit.e);
    e) în interiorul termenului de derulare a procedurii de reglementare pe cale amiabilă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – în cazul prevăzut la art.449 lit.g);
    f) în termen de 6 luni de la pronunţarea hotărîrii sau deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului – în cazul prevăzut la art.449 lit.h).”
    11. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997), sunt următoarele:
    „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabila cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, că va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărîrea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci cînd, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.
    […]
    12. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (adoptată la New York la 10 decembrie 1948 ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990), sunt următoarele:
    „Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege”.
    13. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă temeiurile de revizuire a hotărîrilor judecătoreşti.
    14. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum accesul liber la justiţie, garanţiile dreptului la un proces echitabil, supremaţia Constituţiei.
    15. În conformitate cu decizia sa din 12 aprilie 2013 (a se vedea § 3), Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea prezentată ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    16. Articolele 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. i) din Codul jurisdicţiei Constituţionale abilitează avocatul parlamentar cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    17. Curtea constată că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie pct. 16 al Art. XI din Legea nr. 29 din 6 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    18. Curtea reţine că prevederile contestate nu au mai fost obiect al controlului constituţionalităţii.
    19. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
    20. Curtea observă că sesizarea vizează în esenţă dreptul persoanei de a putea solicita revizuirea unei hotărîri judecătoreşti care a fost adoptată în baza unor prevederi legale declarate ulterior neconstituţionale.
    21. Curtea reţine că, potrivit articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, prerogativa Curţii este de a stabili corelaţia dintre normele legislative contestate şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.
    22. Prin urmare, pentru a elucida corespunderea dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolului 20 combinat cu articolele 1 alin.(3), 54, şi 134 din Constituţie.
    23. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera cu prevederile articolului 20 combinat cu articolele 4 şi 54 din Constituţie, precum şi cu principiile de drept general recunoscute.
    24. De asemenea, prezenta cauză va fi examinată de Curte şi prin prisma jurisprudenţei sale anterioare, precum şi prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene.
    PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 20 COMBINAT CU ARTICOLELE 4 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE
    25. Autorul sesizării pretinde că pct. 16 al Art. XI din Legea nr. 29 din 6 martie 2012 încalcă articolul 20 din Constituţie, potrivit căruia:
    „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie ”.
    26. La fel, autorul sesizării consideră că norma supusă controlului constituţionalităţii încalcă articolul 54 din Constituţie, care prevede:
    „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
     (4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii .”
    1. Argumentele autorului sesizării
    27. Autorul sesizării consideră că prin excluderea lit.f) din art. 449 al Codului de procedură civilă se încalcă prevederile articolelor 1 alin.(3), 20, 54, 116 şi 134 din Constituţie precum şi art.6 din Convenţia Europeană şi art.8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    28. În sesizare autorul susţine că anularea dreptului de a solicita revizuirea unei hotărîri, la pronunţarea căreia s-a reieşit dintr-o lege declarată neconstituţională, îngrădeşte accesul la justiţie pentru a obţine din partea instanţelor judecătoreşti o reparaţie efectivă a drepturilor vătămate.
    29. Excluderea acestui drept constituie o negare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei şi contravine articolului 54 din Constituţie.
    30. Autorul sesizării invocă faptul că prin excluderea lit. f) din art.449 din Codul de procedură civilă, prin Legea nr.29 din 6 martie 2012, a fost anulată posibilitatea remedierii de către instanţele de judecată a unor eventuale încălcări ale drepturilor omului, prin aplicarea unor legi declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională, care au stat la baza hotărîrilor  judecătoreşti.
    31. În opinia sa, imposibilitatea revizuirii hotărîrilor adoptate cu încălcarea Constituţiei aduce atingere rolului Curţii Constituţionale de a garanta supremaţia Constituţiei şi responsabilitatea statului faţă de cetăţean, aşa cum stabileşte articolul 134 alin. (3) din Constituţie.
    2. Argumentele autorităţilor
    32. Parlamentul, în opinia sa, a menţionat că legiuitorul poate institui, în situaţii deosebite, reguli şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale. Principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a exercita căile de atac numai în formele stabilite de lege.
    33. În context, Parlamentul a menţionat că statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie, or, abrogarea literei f) din art.449 al Codului de procedură civilă – care prevede ca temei de declarare a revizuirii aplicarea unei legi declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională - nu presupune încălcarea accesului liber la justiţie, deoarece nu a fost anulată însăşi instituţia revizuirii, ci a fost exclus doar un temei.
    34. În opinia prezentată, Preşedintele Republicii Moldova afirmă că, în pofida caracterul neretroactiv al hotărîrilor Curţii Constituţionale, acestea cel puţin parţial ar putea servi ca motiv pentru revizuirea hotărîrior judecătoreşti.
    35. În acest sens, Preşedintele Republicii Moldova menţionează că, potrivit art. 449 lit.h) din Codul de procedură civilă, drept temei pentru revizuire poate servi cazul în care Curtea Europeană a constatat, printr-o hotărîre, o încălcare a drepturilor omului sau a libertăţilor fundamentale. În mod similar, dacă un act normativ a fost declarat neconstituţional din acelaşi motiv – încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale – ar fi logic ca şi în acest caz să existe posibilitatea de a revizui hotărîrea judecătorească adoptată în baza respectivului act.
    36. El reţine că acest temei este în concordanţă cu criteriile stabilite de structurile europene din considerentul că influenţează decisiv hotărîrea judecătorească, iar neconstituţionalitatea legii nu era cunoscută la data adoptării hotărîrii.
    37. Guvernul, în opinia prezentată reţine că articolul 449 din Codul de procedură civilă, în redacţia actuală, urmăreşte reducerea la minimum a situaţiilor care au determinat sau au favorizat apariţia încălcărilor principiului res judicata şi au generat multiple solicitări în vederea redeschiderii procedurilor civile pe diferite temeiuri. Astfel, în redacţia actuală, art. 449 din Codul de procedură civilă instituie doar acele temeiuri care sunt compatibile cu excepţiile de la principiul securităţii juridice, şi anume lichidarea erorilor judiciare apărute ca urmare a unor noi circumstanţe.
    38. Concomitent, Guvernul menţionează că, pornind de la principiul neretroactivităţii hotărîrilor Curţii Constituţionale, acestea nu trebuie să se aplice în raport cu deciziile irevocabile ale instanţelor de judecată emise pînă la adoptarea hotărîrii instanţei de jurisdicţie constituţională.
    39. Curtea Supremă de Justiţie consideră că prin obiectul sesizării nu se afectează normele constituţionale din considerentul că hotărîrile Curţii Constituţionale au efect pentru viitor.
    40. De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie precizează că legislaţia procesuală prevede posibilitatea participanţilor la proces şi a altor persoane, ale căror drepturi au fost încălcate, de a exercita căile de atac împotriva actelor judecătoreşti. Astfel, hotărîrile judecătoreşti sunt reexaminate de către instanţele ierarhic superioare, care vor casa hotărîrile judecătoreşti emise în baza unor legi declarate neconstituţionale.
    3. Aprecierea Curţii
    3.1 Principii generale
    41. În contextul jurisprudenţei sale anterioare, Curtea reiterează că art.20 din Constituţie  garantează oricărei persoane dreptul  la satisfacţie  efectivă  din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi  interesele sale legitime.
    42. În Hotărîrea nr.14 din 15 noiembrie 2012 Curtea a statuat:
    „50. […] principul accesului liber la justiţie urmează a fi privit nu doar ca o garanţie fundamentală pentru exercitarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor persoanei, ci şi ca o normă imperativă chemată să dea sens noţiunii de “stat de drept”. Or, conform art.1 alin.(3) din Constituţie, Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.
    51. Din perspectiva guvernării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, este de menţionat că, potrivit art. 15 din Legea Supremă, care garantează principiul universalităţii, cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin  Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.”
    43. Prin Hotărîrea nr.2 din 19 februarie 2004 privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art.416 şi art.444 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, Curtea a menţionat: “Accesul liber la justiţie este un principiu complex, cuprinzînd mai multe relaţii şi drepturi fundamentale, prin care se poate garanta exercitarea lui deplină.”
    44. Curtea relevă că, potrivit art.114 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte, în numele legii, numai de instanţele judecătoreşti, instanţe care, conform art.115, sunt Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătoriile.
    45. Curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie asigură controlul judiciar al hotărîrilor pronunţate de instanţele de fond, prin intermediul căilor de atac – apelul şi recursul –, modalitatea exercitării cărora este descrisă în codurile de procedură civilă şi penală.
    46. În acest sens, şi legiuitorul constituant a menţionat că, împotriva hotărîrilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii (art.119 din Constituţie).
    47. Căile de atac reprezintă mijloace procedurale, prin intermediul cărora părţile interesate au posibilitatea de a solicita şi obţine casarea hotărîrilor judecătoreşti neîntemeiate sau ilegale.
    48. Astfel, modul în care este reglementat controlul judiciar efectuat de  către instanţele de apel şi de recurs creează condiţii pentru repararea greşelilor comise de prima instanţă, rămînînd în autoritatea lucrului judecat doar hotărîrile legale şi întemeiate.
    49. În acelaşi timp, Curtea reaminteşte că şi art. 6 § 1 din Convenţia Europeană garantează fiecărui individ dreptul de acces la o instanţă. Potrivit Curţii Europene, dreptul de acces la o instanţă acoperă şi dreptul de a introduce apel sau recurs, în măsura în care astfel de căi de atac sunt reglementate de legislaţia naţională.
    50. Curtea observă că, potrivit legii, căile de atac urmează a fi exercitate în termenul stabilit de lege, or, la expirarea acestuia, hotărîrile judecătoreşti devin definitive şi irevocabile, intrînd în puterea lucrului judecat.
    51. În acest sens, Curtea Europeană a menţionat că unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune ca, atunci cînd instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (cauza Brumarescu vs. România par. 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărîrilor judecătoreşti. Deci, principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de securitate juridică şi ordine socială.
    52. Totodată, Curtea reţine că principiile specificate nu se opun în totalitate existenţei procedurilor extraordinare prin readucerea în faţa instanţelor a aspectelor litigioase deja soluţionate, însă necesitatea respectării principiului siguranţei circuitului civil – care este unul din aspectele esenţiale ale principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică – cere ca folosirea acestora în materie civilă să îmbrace un caracter excepţional în ceea ce priveşte termenul în care pot fi promovate, motivele de admisibilitate precum şi părţile care au dreptul la acţiune.
    53. Avînd în vedere cele expuse, Curtea menţionează că legislaţia procesuală reglementează mecanisme ce acordă posibilitatea desfiinţării hotărîrilor judecătoreşti irevocabile în cazul în care urmează a fi corectate erorile judiciare şi omisiunile justiţiei.
    3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
    54. Codul de procedură civilă prevede posibilitatea desfiinţării hotărîrilor şi deciziilor irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti prin intermediul revizuirii.
    55. În context, Curtea observă că, potrivit art. 449 din Codul de procedură civilă, revizuirea se declară doar în cazurile în care: 1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă; 2) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii; 3) instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; 4) s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere; 5) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova; 6) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
    56. În acelaşi timp, Curtea reţine că prin Legea nr. 29 din 6 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative a fost exclus temeiul de revizuire de la lit. f) a art. 449 din Codul de procedură civilă. Respectivul temei prevedea posibilitatea declarării revizuirii în cazul în care „a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională”.
    57. Concomitent, art.458 din Codul de procedură penală prevede că hotărîrile judecătoreşti irevocabile pot fi supuse revizuirii inclusiv în cazul în care  Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă.
    58. Curtea menţionează că, revizuirea fiind o cale de retractare, şi nu de reformare a hotărîrii, în cadrul acesteia, în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege, are loc redeschiderea procesului.
    59. Urmînd raţionamentele Curţii Europene, Curtea acceptă că o hotarîre judecătorească definitivă şi irevocabilă se bucură de autoritatea lucrului judecat, astfel încît un litigiu soluţionat nu mai poate, de principiu, să formeze obiectul unui nou proces, cu acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi.
    60. Totodată, Curtea subliniază că problema esenţială în reglementarea corectă a căilor de atac extraordinare constă în găsirea unor ”ipoteze de mijloc”, care să împace ambele cerinţe, pe de o parte, principiul autorităţii de lucru judecat şi, pe de altă parte, necesitatea pronunţării unei hotarîri judecătoreşti legale şi întemeiate. Aşadar, este necesară identificarea unor ipoteze mediane care să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice.
    61. Din respectivele considerente, Curtea reţine că temeiurile de revizuire urmează a fi prevăzute în legislaţie în mod obiectiv şi exhaustiv, astfel încît nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Instanţele care se pronunţă asupra revizuirii trebuie să-şi exercite competenţa pentru a corecta erorile judiciare, omisiunile justiţiei şi asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu poate reprezenta un temei de reexaminare.
    62. Astfel, Curtea reţine că o derogare de la principiul res judicata este justificată doar atunci cînd este necesară datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare.
    63. Curtea reiterează că la stabilirea temeiurilor de revizuire este necesar ca legiuitorul să urmărească menţinerea unui echilibru între respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice.
    64. Totodată, abrogarea temeiului de revizuire a hotărîrilor judecătoreşti irevocabile pronunţate cu aplicarea unei legi declarată neconstituţională nu reprezintă în sine o soluţie de mediere, ci, dimpotrivă, prin aceasta se ignorează normele constituţionale. Or, Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică (art. 7 din Constituţie). Ba mai mult, art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că, în caz de coliziune între normele Codului şi prevederile Constituţiei Republicii Moldova, se aplică prevederile Constituţiei.
    65. Curtea consideră că reglementarea unui mijloc procedural care să permită retractarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate de o instanţă judecătorească cu încălcarea principiilor constituţionale, nu este de natură să încalce dreptul la un proces echitabil şi principiul securităţii raporturilor juridice. O hotărîre judecătorească, deşi definitivă şi irevocabilă, nu poate fi considerată legală atît timp cît se intemeiază pe un act normativ contrar prevederilor Legii Supreme.
    66. Curtea reţine că principiul stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unor norme neconstituţionale. Posibilitatea revizuirii unei hotărîri judecătoreşti pronunţate cu încălcarea Constituţiei constituie singura modalitate de contracarare a efectelor unei legi care contravine principiilor constituţionale, ce garantează drepturile şi libertăţile fundamentale.
    67. Nu în ultimul rînd, dreptul la un proces echitabil presupune eo ipso prezumţia de conformitate a actelor normative interpretate şi aplicate de instanţa judecătorească în actul de înfăptuire a justiţiei cu normele constituţionale şi legislaţia internaţională.
    68. În deplin acord cu argumentele expuse în opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova, Curtea reţine că neretroactivitatea hotărîrilor instanţei de jurisdicţie constituţională nu poate prevala în situaţia în care la baza hotărîrilor judecătoreşti sunt puse prevederi legale care contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi prin efect sunt declarate neconstituţionale.
    69. La fel, Curtea reţine că prevederile Codului de procedură civilă obligă instanţa, care efectuează revizuirea, să examineze două aspecte: admisibilitatea cererii de revizuire şi analiza pe fond a cauzei. Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, legiuitorul a prevăzut în mod expres condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana interesată şi anume invocarea unui temei expres prevăzut de legea procesuală şi respectarea termenului de prescripţie în care poate fi solicitată revizuirea.
    70. Astfel, Curtea observă că art. 450 din Codul de procedură civilă cuprinde termenele de depunere a cererii de revizuire şi modul de calculare a acestora pentru fiecare temei prevăzut la art. 449.
    71. Avînd în vedere termenele prescrise de lege, Curtea nu consideră pertinente alegaţiile reprezentantului Parlamentului, potrivit căruia prin menţinerea respectivului temei se încalcă securitatea raporturilor juridice. Or, urmînd acest raţionament, prin orice temei de revizuire se redeschide o procedura judiciară, adică în final se încalcă securitatea raporturilor juridice.Tocmai din acest punct de vedere legiuitorul a limitat în timp posibilitatea depunerii unei cereri de revizuire, limitare apreciată a fi justificată din considerentul că o stare de incertitudine a efectelor unei hotărîri judecătoreşti nu poate perpetua în timp.
    72. Deci, şi în cazul solicitării revizuirii hotărîrii judecătoreşti pe motivul declarării neconstituţionale a legii care a stat la baza emiterii acesteia, legiuitorul urmează să stabilească un termen de la data pronunţării hotărîrii Curţii Constituţionale, în cadrul căruia părţile interesate vor putea solicita revizuirea.
    73. În acelaşi timp, Curtea observă că art.449 lit. h) din Codul de procedură civilă prevede că revizuirea poate fi declarată şi în cazul în care Curtea Europeană a constatat, printr-o hotărîre, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
    74. Curtea observă că, prin stipularea acestui temei, legiuitorul a confirmat necesitatea aplicării prevederilor Convenţiei Europene şi a acordat instanţelor naţionale posibilitatea de a remedia propriile hotărîri în cazul în care Curtea Europeană constată că s-au încălcat drepturile şi libertăţile persoanei.
    75. În context, Curtea reaminteşte că articolul 4 din Constituţie prevede prioritatea reglementărilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, în cazul cînd există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului şi legile interne.
    76. Potrivit Hotărîrii nr. 55  din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale articolului 4 din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Constituţională a reţinut că „această prevedere comportă consecinţe juridice, presupunînd, mai întîi, că organele de drept, inclusiv Curtea Constituţională [...], sunt în drept să aplice în procesul examinării unor  cauze concrete  normele  dreptului  internaţional [...], acordînd, în caz de neconcordanţă, prioritate prevederilor internaţionale”.
    77. În aceeaşi ordine de idei, în Hotărîrea nr. 10 din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova”, Curtea Constituţională a menţionat că „practica jurisdicţională internaţională [...] este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.
    78. Prin aplicarea art.4 din Constituţie, aceste dispoziţii convenţionale au dobîndit un statut aparte, fiind situate, în ierarhia actelor normative, pe o treaptă echivalentă Legii Fundamentale şi avînd preeminenţă asupra prevederilor interne, în caz de divergenţă.
    79. În spiritul acestui text constituţional, Curtea dispune de instrumentele necesare în vederea îmbogăţirii ansamblului garanţiilor şi modalităţilor de protecţie acordate drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin hotărîrile pronunţate şi soluţiile luate.
    80. Se reţine că jurisprudenţa Curţii Europene şi prevederile Convenţiei Europene au o relevanţă şi direcţionează examinarea litigiului constituţional. În special, acest lucru este valabil atunci cînd litigiul constituţional priveşte în substanţă problema garantării sau respectării unui drept consacrat de Constituţie şi de Convenţia Europeană.
    81. Reieşind din cele menţionate şi similar temeiului prevăzut la art.449 lit. h) din Codul de procedură civilă, cadrul legal naţional urmează să reglementeze posibilitatea revizuirii hotărîrilor judecătoreşti în cazul în care printr-o hotărîre a Curţii Constituţionale a fost declarată neconstituţională o anumită prevedere legală, în temeiul căreia a fost emisă hotărîrea judecătorească. Or, obligaţia pozitivă a statului este de a institui mecanisme interne de remediere a drepturilor fundamentale încălcate, mecanismele garantate de entităţile internaţionale urmînd a fi adiţionale celor naţionale.
    82. Curtea reţine că excluderea, prin Legea nr. 29 din 6 martie 2012, a temeiului cuprins la art. 449 lit.f) din Codul de procedură civilă lipseşte persoanele de un remediu intern efectiv al apărării drepturilor sale şi constituie o limitare nepermisă a mijloacelor procedurale care asigură dreptul persoanelor la o satisfacţie efectivă. Or, într-o societate democratică, în care respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială, este inadmisibil ca un drept consfinţit deja de legislaţie să fie diminuat.
    83. Renunţarea la una dintre modalităţile care asigurau o protecţie efectivă a justiţiabililor, cu consecinţa trecerii la un standard inferior de ocrotire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în raport cu cel anterior, consacrat de legislaţia infraconstituţională, constituie o încălcare a principiilor constituţionale. Or, art. 54 din Constituţie statuează că în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi ale cetăţeanului.
    84. Concluzionînd, Curtea menţionează necesitatea persoanei de a beneficia de posibilitatea retractării unei hotărîri judecătoreşti prin intermediul revizuirii  în cazul în care prin hotărîrea Curţii Constituţionale s-a constatat că prin actul normativ declarat neconstituţional şi care a fost aplicat la emiterea hotărîrii judecătoreşti irevocabile s-au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Constituţie şi Convenţia Europeană, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decît prin revizuirea hotărîrii pronunţate.
    85. În respectiva situaţie, Curtea reţine că excluderea prin Legea nr. 29 din 6 martie 2012 a lit. f) de la art. 449 al Codului de procedură civilă, constituie o încălcare a articolelor 4, 20 şi 54 din Constituţie.
    Pentru aceste motive şi în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se declară neconstituţional Art. XI pct.16 din Legea nr. 29 din 6 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
     2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE                   Alexandru TĂNASE

    Nr. 16. Chişinău, 25 iunie 2013.

    1. În cadrul deliberărilor asupra Hotărîrii nr.16 din 25 iunie 2013, prin care Curtea a declarat neconstituţionale prevederile art. XI pct.16 din Legea nr. 29 din 6 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care   s-a modificat art.449 din Codul de procedură civilă, fiind exclus temeiul de revizuire a hotărîrii judecătoreşti pentru motivul aplicării unei legi declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională, am ajuns la o altă concluzie, din care cauză expun prezenta opinie.
    2. Consider că abrogarea lit. f) a art.449 din Codul de procedură civilă, care prevedea ca temei de declarare a revizuirii aplicarea unei legi declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu presupune încălcarea principiului accesului liber la justiţie. Nu sunt de acord cu afirmaţia că excluderea lit. f) de la art. 449 din Codul de procedură civilă „constituie o limitare nepermisă a mijloacelor procedurale care asigură dreptul persoanelor la o satisfacţie efectivă.”
    3. În Constituţie, accesul liber la justiţie este conceput ca un drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, asigurîndu-se toate garanţiile dreptului la un proces echitabil.
    4. Dreptul de acces la justiţie nu are un caracter absolut, fiind supus anumitor limitări. Aceste limitări sunt impuse de puterea de stat, în formele şi modalităţile prevăzute de lege. Astfel, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale.
    5. În Hotărîrea nr.16 din 28 mai 1998 Curtea Constituţională menţionează că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti, a procedurii de examinare a litigiilor, precum şi a căilor de atac face obiectul unor legi organice şi constituie competenţa exclusivă a Parlamentului.
    6. Ţin să menţionez că principiul accesului liber la justiţie urmează a fi privit şi prin prisma instituţiei excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, prin intermediul instituţiei excepţiei de neconstituţionalitate, părţilor, în cadrul unui proces de judecată, li se acordă dreptul să solicite controlul constituţionalităţii legii care urmează a fi aplicată de către instanţă, dacă se ajunge la concluzia că prevederile actului legislativ ce urmează a fi aplicat nu sunt conforme prevederilor constituţionale.
    7. Cît priveşte căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti, inclusiv revizuirea, acestea reprezintă un remediu posibil şi necesar faţă de erorile judiciare care se pot săvîrşi. O particularitate esenţială a revizuirii constituie faptul că, prin  natura sa juridică, această instituţie nu are drept scop corectarea oricăror erori judiciare, ci doar a celor care vizează circumstanţe noi, neimputabile participanţilor la proces şi instanţei de judecată.
    8. Prin art. XI pct.16 din Legea nr. 29 din 6 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care s-a modificat art.449 din Codul de procedură civilă, a fost exclus un temei de revizuire a hotărîrii judecătoreşti, care, în opinia mea, încălca principiile clarităţii şi previzibilităţii legii, nerectroactivităţii legii şi securităţii raporturilor juridice.
    9. Consider că norma abrogată avea un caracter neclar în aplicare, încălcînd principiul clarităţii şi previzibilităţii. Astfel, în cazul solicitării revizuirii pentru motivul aplicării unei legi declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională pînă la adoptarea hotărîrii judecătoreşti, vom fi în prezenţa aplicării eronate a normelor de drept material, fapt ce constituie temei pentru casarea hotărîrii în ordine de apel sau recurs, iar în cazul solicitării revizuirii după adoptarea hotărîrii judecătoreşti, se atestă încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi stabilităţii raporturilor juridice.
    10. Pentru a garanta respectarea principiului constituţional al clarităţii şi previzibilităţii legii şi pentru a nu leza drepturile persoanei, norma care generează incertitudinea legală urmează a fi anulată.
    11. Sunt de acord cu afirmaţiile Curţii, expuse în hotărîre, că obligaţia pozitivă a statului este de a institui mecanisme interne de remediere a drepturilor fundamentale încălcate, însă normele care reglementează aceste mecanisme trebuie să fie clare, altfel, norma care creează incertitudine poate genera abuzuri.
    12. Astfel, în Hotărîrea nr.26 din 23 noiembrie 2010, Curtea a menţionat: “Pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate, previzibilitate şi claritate – norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încît să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele acestei conduite. În caz contrar, cu toate că legea conţine o normă de drept care aparent descrie conduita persoanei în situaţia dată, persoana poate pretinde că nu-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile”.
    13. Contrar acestei jurisprudenţe şi în pofida faptului că CtEDO consideră claritatea şi previzibilitatea legii ca principii de bază pentru protecţia drepturilor fundamentale, Curtea a declarat că modificarea efectuată este incompatibilă cu Legea Supremă.
    14. Sunt de părerea că litera f) a art.449 din Codul de procedură civilă crea premise pentru încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, deoarece, în cazul solicitării revizuirii pe motivul declarării normei ca fiind neconstituţională după adoptarea hotărîrii judecătoreşti, aceste prevederi ofereau posibilitatea să fie revizuite hotărîri judecătoreşti irevocabile, deşi la momentul adoptării acestora exista prezumţia constituţionalităţii normelor aplicate, iar instanţa nu a comis nici o eroare, ce ar urma să fie soluţionată prin admiterea revizuirii.
    15. În context, nu sunt de acord cu alegaţiile Curţii, potrivit cărora „[…] caracterul neretroactiv al hotărîrilor instanţei de jurisdicţie constituţională nu poate prevala în situaţia în care la baza hotărîrilor judecătoreşti sunt puse prevederi legale care contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi prin efect sunt declarate neconstituţionale.”
    16. Consider că hotărîrile Curţii Constituţionale nu trebuie să se aplice în raport cu deciziile irevocabile ale instanţelor de judecată emise pînă la adoptarea acestora, deoarece la data soluţionării definitive a cauzei norma a beneficiat de prezumţia  constituţionalităţii. Incidenţa deciziei Curţii Constituţionale într-o atare cauză ar echivala cu negarea autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
    17. Pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii, prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme, nu poate constitui drept temei legal pentru o acţiune în justiţie, întrucît crearea situaţiei litigioase presupune modificarea raporturilor juridice existente, extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut.
    18. De aceea, în situaţia în care hotărîrea Curţii Constituţionale este posterioară hotărîrii instanţei judecătoreşti, nu pot fi de acord cu alegaţiile Curţii că „o hotărîre judecătorească, deşi definitivă şi irevocabilă, nu poate fi considerată legală atît timp cît se întemeiază pe un act normativ contrar prevederilor Legii Supreme”, deoarece aceste alegaţii contravin prevederilor legii.
    19. În acest sens este relevant art.7 din Codul jurisdicţiei constituţionale, care statuează că orice act normativ, precum şi orice tratat internaţional la care Republica Moldova este parte, se consideră constituţional pînă cînd neconstituţionalitatea lui va fi dovedită în procesul jurisdicţiei constituţionale, cu asigurarea tuturor garanţiilor prevăzute de prezentul cod.
    20. În hotărîrea nr.16 din 12 iunie 2007, Curtea a conchis că, potrivit teoriei generale a dreptului privind aplicarea actului normativ în timp, legea adoptată se bucură de prezumţia constituţionalităţii, ca şi orice alt act al unei autorităţi publice, care este prezumat legal pînă la infirmarea acestui fapt.
    21. Potrivit art.140 din Constituţie, precum şi art.28 alin.(2) din Legea cu privire Curtea Constituţională, legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărîrii corespunzătoare a Curţii Constituţionale.
    22. De asemenea, art.26 alin.(7) din Legea cu privire la Curtea Constituţională prevede că hotărîrile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor. Prin urmare, actul normativ declarat de către Curtea Constituţională ca fiind neconstituţional nu produce efecte retroactive, ci doar pentru viitor.
    23. După cum demonstrează practica judiciară, majoritatea cererilor privind revizuirea unor hotărîri judecătoreşti pentru temeiul în cauză au fost respinse de către instanţele de judecată reieşind din principiul neretroactivităţii actelor Curţii Constituţionale.
    24. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în repetate rînduri, s-a referit la aceste principii.
    25. În cazul Brumărescu contra Romîniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principului autorităţii lucrului judecat - res judicata. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci cînd instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie.
    26. În cazul Duca contra Moldovei Curtea a subliniat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care presupune că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărîri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi a unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
    27. În cazul Popov contra Moldovei, Curtea Europeană a menţionat că redeschiderea procedurilor din cauza apariţiei unor circumstanţe noi nu este, în sine, incompatibilă cu Convenţia. Mai mult, articolul 4 al Protocolului nr.7, în mod special, permite statului să corecteze omisiunile justiţiei în procedura penală. Totuşi, deciziile de a revizui hotărîri judecătoreşti irevocabile trebuie să fie în conformitate cu criteriile legale relevante, iar folosirea necorespunzătoare a unei astfel de proceduri poate fi contrară Convenţiei […].
    28. În cazul Lenskaya contra Rusiei, Curtea a menţionat că oricare legislaţie nouă trebuie în principiu să fie aplicată doar pentru viitor. O singură excepţie de la acest principiu este posibililatea aplicării doar în materia penală.
    29. Consider că nu este pertinentă analogia, invocată în hotărîrea Curţii Constituţionale nr.16 din 25 iunie 2013, cu situaţia vizată de art.449 lit. h) din Codul de procedură civilă, care prevede că revizuirea poate fi declarată şi în cazul în care Curtea Europeană a constatat, printr-o hotărîre, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională. Situaţia prevăzută de lit. f) a art.449, care a fost abrogată, este total diferită, întrucît nu implică remedierea unor erori judiciare sau omisiuni ale justiţiei; instanţa judecătorească nu a comis o eroare, deoarece a aplicat legea, care, la momentul pronunţării hotărîrii judecătoreşti, se prezuma a fi constituţională.
    30. În baza celor expuse, consider că prevederile art. XI pct.16 din Legea nr.29 din 6 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Curtea Constituţională trebuia să le recunoască  constituţionale.

    JUDECĂTORUL CURŢII CONSTITUŢIONALE                      Aurel BĂIEŞU
    25 iunie 2013