OSV442/2013
ID intern unic:  349688
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
SERVICIUL VAMAL
ORDIN Nr. 442
din  12.09.2013
cu privire la aprobarea Metodologiei privind
efectuarea verificării prealabile vămuirii

Publicat : 24.09.2013 în Monitorul Oficial Nr. 212     art Nr : 1444     Data intrarii in vigoare : 24.09.2013
Înregistrat:
ministrul justiţiei
_________Oleg EFRIM
nr. 942 din 17 septembrie 2013


    În scopul eficientizării controlului vamal, facilitării şi urgentării vămuirii mărfurilor şi mijloacelor de transport prin operaţiuni prealabile vămuirii, în temeiul prevederilor art. 142 şi 147 ale Codului vamal nr.1149–XIV din 20 iulie 2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din ianuarie 2007), cu modificările şi completările ulterioare şi în conformitate cu prevederile pct.21 şi 22 ale Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1140 din 2 noiembrie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005,  nr. 157-160, art.1285), cu modificările şi completările ulterioare,
O R D O N:
    1. Se aprobă Metodologia privind efectuarea verificării prealabile vămuirii (se anexează).
    2. Executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale şi posturilor vamale.
    3. Direcţia tehnologii informaţionale va asigura codificarea necesară a actului de verificare aprobat în lista documentelor anexate la declaraţia vamală în SI „Asycuda World”.
    4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.
    5. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    DIRECTORUL GENERAL
    AL SERVICIULUI VAMAL                                                    Tudor BALIŢCHI

    Nr. 442-O. Chişinău, 12 septembrie 2013.

Aprobat
prin Ordinul Serviciului Vamal
nr. 442-O din 12 septembrie 2013
METODOLOGIA
privind efectuarea verificării prealabile vămuirii
    1. Verificările prealabile vămuirii se efectuează sub supravegherea organelor vamale, în zona de control vamal, la cererea declarantului sau a brokerului vamal.
    2. Cererea de autorizare a efectuării verificărilor prealabile vămuirii este depusă la postul vamal, unde urmează să fie depusă declaraţia vamală. Modelul cererii este prevăzut în Anexa nr.1 la prezenta Metodologie.
    3. Recepţionarea cererii se constată prin semnătura şefului postului vamal sau a persoanei desemnate de şeful biroului vamal cu indicarea datei şi orei de primire a acesteia în rubrica respectivă.
    4. Cererea poate fi acceptată în mod expres la momentul recepţionării prin semnătura şefului postului vamal sau a persoanei desemnate de şeful biroului vamal.
    5. Cererea poate fi refuzată în cazul depistării neregulilor la procedura de finalizare a operaţiunii de tranzit pentru mărfurile respective (sigilii, prelată deteriorată) sau expirării, retragerii, suspendării licenţei de broker vamal, dacă solicitantul este broker vamal.
    6. Decizia de refuz se aduce la cunoştinţa solicitantului în scris, în decurs a 3 ore de la recepţionarea cererii, cu expunerea motivelor acesteia. Modelul de refuz este prevăzut în Anexa nr.2 la prezenta  Metodologie.
    7. Identificarea, numărarea, cîntărirea sau orice alte operaţiuni cu mărfurile aflate sub supraveghere vamală se efectuează pe riscul şi din contul solicitantului.
    8. În rezultatul verificării, declarantul sau brokerul vamal întocmeşte actul de verificare prealabilă conform modelului prevăzut în Anexa nr.3 la prezenta Metodologie. Actul de verificare prealabilă nu reprezintă un act administrativ.
    9. Divergenţele stabilite dintre datele din actele de însoţire a mărfii şi cele stabilite de facto se introduc în actul de verificare menţionat.
    10. Actul de verificare se semnează de către reprezentantul agentului economic (declarant)/brokerul vamal şi colaboratorul vamal care a asistat la operaţiunile efectuate şi este introdus în borderoul documentelor pentru declaraţia vamală.
    11. Evidenţa cererilor se efectuează într-un registru al solicitărilor, conform procedurii stabilite de către birourile vamale.

    anexa nr.1

    anexa nr.2

    anexa nr.3