*HGC110/2011 Versiunea originala
ID intern unic:  349866
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 110
din  23.02.2011
cu privire la unele aspecte ce ţin de repartizarea profitului net
anual al societăţilor pe acţiuni cu cotă de participare a statului
şi al întreprinderilor de stat
Publicat : 04.03.2011 în Monitorul Oficial Nr. 34-36     art Nr : 137
    În temeiul art.47 din Legea nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997 privind societăţile pe acţiuni (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1), art. 13 din Legea nr.146-XIII din 16 iunie 1994 cu privire la întreprinderea de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.2, art.9), cu modificările şi completările ulterioare, şi art.7 din Legea nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale:
    1) vor înainta, pînă la data de 10 ianuarie a anului următor celui gestionar, consiliilor societăţilor pe acţiuni, cu cotă de stat ce depăşeşte 5 la sută din acţiunile cu drept de vot, o cerere cu privire la includerea pe ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor a chestiunii ce ţine de repartizarea profitului net al societăţii pe anul gestionar şi aprobarea normativelor de repartizare a profitului net pe anul următor celui gestionar;
    2) vor promova în consiliul societăţilor pe acţiuni cu cotă de stat un număr maxim posibil de membri din partea statului, iar în societăţile pe acţiuni, în care cota statului depăşeşte 50 la sută din capitalul social, vor include şi reprezentanţi ai:
    a) Ministerului Finanţelor;
    b) Ministerului Economiei şi/sau ai organului abilitat cu administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice;
    3) vor promova, prin intermediul reprezentantului statului, la adunarea generală a acţionarilor, adoptarea deciziei privind distribuirea, pentru plata dividendelor, a unei părţi a profitului net obţinut, în proporţie nu mai mică de 50 la sută din valoarea totală a acestuia, iar pentru societăţile pe acţiuni incluse în Lista bunurilor nepasibile de privatizare – anexă la Legea nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi  deetatizarea proprietăţii publice, nu mai mică de 25 la sută;
    4) vor asigura, prin intermediul consiliilor de administraţie ale întreprinderilor de stat, pînă la data de 30 aprilie a anului următor celui  gestionar, adoptarea deciziilor cu privire la defalcarea în bugetul de stat a unei părţi din profitul net obţinut în proporţie nu mai mică de 50 la sută din valoarea totală a acestuia,  iar pentru întreprinderile de stat incluse în  Lista bunurilor nepasibile de privatizare – nu mai mică de 25 la sută;
    5) nu vor promova decizii cu privire la plata dividendelor/defalcărilor în bugetul de stat, în cazul în care:
    a) întreprinderea este insolvabilă sau plata dividendelor/defalcărilor în bugetul de stat va conduce la  insolvabilitatea ei;
    b) valoarea activelor nete, conform ultimului bilanţ al întreprinderii, este mai mică decît capitalul ei social sau va deveni mai mică în urma plăţii dividendelor/defalcărilor în bugetul de stat;
    c) profitul net, în totalitate, a fost obţinut în urma casării datoriilor întreprinderii şi/sau din subvenţii de stat. În caz contrar, se va distribui valoarea obţinută din diferenţa profitului net şi valoarea  datoriilor casate şi/sau subvenţiilor de stat;
    d) întreprinderea este subiect al unor hotărîri de Guvern sau al unor acorduri în vigoare ale Republicii Moldova, care prevăd scutirea de plata dividendelor sau defalcărilor în bugetul de stat.
    2. Proiectele hotărîrilor de Guvern ce ţin de scutirea de la plata dividendelor sau defalcărilor în bugetul de stat vor fi elaborate de către Ministerul Economiei, la propunerile argumentate ale ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale privind utilizarea profitului net pentru investiţii în vederea dezvoltării producţiei întreprinderii, cu capitalizarea obligatorie a acestora (majorarea capitalului social) şi/sau acoperirea pierderilor din anii precedenţi, înaintate pînă la 25 februarie a anului următor celui gestionar.
    3. Întreprinderile de stat vor transfera în bugetul de stat, pînă la data de 1 iulie a anului următor celui gestionar, partea din profitul net stabilită de consiliul de administraţie al întreprinderii de stat respective. În acelaşi termen, întreprinderile vor prezenta inspectoratelor fiscale de stat teritoriale darea de seamă privind calculul defalcării din profitul net al acestora. În caz de neonorare în termen a obligaţiilor aferente profitului net, Serviciul Fiscal de Stat va aplica majorarea de întîrziere, conform legislaţiei în vigoare.
    4. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale vor prezenta Agenţiei Proprietăţii Publice pe lîngă Ministerul Economiei, pînă la data de 15 iulie a anului următor celui gestionar, informaţii detaliate privind executarea punctului 1 al prezentei hotărîri, iar pentru întreprinderile scutite de la plata dividendelor/defalcărilor în buget, Ministerului Economiei, pînă la 25 decembrie, informaţia privind utilizarea sumelor corespunzătoare, cu anexarea documentelor confirmative.
    5. Agenţia Proprietăţii Publice pe lîngă Ministerul Economiei, în baza analizei materialelor recepţionate, va prezenta Guvernului, pînă la data de 1 august a anului următor celui gestionar, informaţia generalizată privind executarea prezentei hotărîri.
    6. Se abrogă hotărîrea Guvernului nr.1396 din 12 decembrie 2007 „Cu privire la unele aspecte ce ţin de repartizarea profitului net anual al întreprinderilor de stat şi al societăţilor pe acţiuni cu cotă de participare a statului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială, art.1435).

    PRIM-MINISTRU                                                            Vladimir  FILAT

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                                           Valeriu Lazăr
    Ministrul finanţelor                                                            Veaceslav Negruţa

    Nr. 110. Chişinău, 23 februarie 2011.