LPC27/2014
ID intern unic:  352169
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 27
din  13.03.2014
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 124-XVIII
din 23 decembrie 2009 cu privire la energia electrică
Publicat : 21.03.2014 în Monitorul Oficial Nr. 66-71     art Nr : 144
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. I. – Legea nr. 124-XVIII din 23 decembrie 2009 cu privire la energia electrică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 23–24, art. 33), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Preambulul se completează în final cu textul „ , precum şi a Directivei 2005/89/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 ianuarie 2006 privind măsurile menite să garanteze siguranţa aprovizionării cu energie electrică şi investiţiile în infrastructuri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 33 din 4 februarie 2006”.
    2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 1. Scopul legii
    Scopul prezentei legi constă în: instituirea unui cadru legal pentru funcţionarea eficientă, reglementarea şi deschiderea pe etape a pieţei energiei electrice, pentru desfăşurarea activităţilor specifice sectorului electroenergetic şi pentru producerea energiei termice la centralele electrice de termoficare, în condiţii de accesibilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, competitivitate, transparenţă, cu respectarea normelor de calitate, de securitate şi de protecţie a consumatorului şi mediului; stabilirea unor măsuri menite să garanteze securitatea aprovizionării cu energie electrică, astfel încît să asigure o bună funcţionare a pieţei energiei electrice, un nivel adecvat al capacităţilor de producere, un echilibru adecvat între ofertă şi cerere, precum şi un nivel corespunzător al capacităţii interconexiunilor cu sistemele electroenergetice ale ţărilor vecine pentru dezvoltarea pieţei energiei electrice.”
    3. La articolul 2:
    litera k) se completează în final cu cuvîntul  „finali”;
    articolul se completează cu litera m) cu următorul cuprins:
    „m) accesul reglementat al terţilor la reţelele electrice.”
    4. Articolul 3 alineatul (2):
    la litera d), cuvintele „unui cadru favorabil” se substituie cu cuvintele „unor condiţii favorabile”;
    litera e) va avea următorul cuprins:
    „e) respectarea principiului eficienţei maxime la costuri minime la producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei electrice, la operarea sistemului electroenergetic;”
    alineatul se completează cu literele i) şi j) cu următorul cuprins:
    „i) asigurarea unei capacităţi suficiente în reţeaua electrică de transport şi a unei capacităţi suficiente de producere, în scopul funcţionării stabile şi fiabile a sistemului electroenergetic;
    j) stabilirea unor măsuri menite să garanteze securitatea aprovizionării cu energie electrică a consumatorilor finali.”
    5. Articolul 4:
    la noţiunea „acces la reţea”, după cuvintele  „la reţelele electrice” se introduce textul „ , prin intermediul instalaţiilor de racordare,”;
    la noţiunea „furnizare”, după cuvintele „inclusiv revînzare,” se introduc cuvintele „către consumatori”;
    la noţiunea „furnizor de ultimă opţiune”, cuvîntul „reglementate” se substituie cu cuvintele  „stabilite inclusiv prin intermediul obligaţiilor de serviciu public”;
    după noţiunea „furnizor de ultimă opţiune” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
    „instalaţie de racordare – instalaţie electrică prin care se face legătura între reţeaua electrică şi centrala electrică sau instalaţia de utilizare;”
    noţiunea „instalaţie de utilizare” va avea următorul cuprins:
    „instalaţie de utilizare – ansamblu de instalaţii electrice ale consumatorului final destinate utilizării energiei electrice;”
    noţiunea „întreprindere integrată pe verticală” va avea următorul cuprins:
    „întreprindere integrată pe verticală – întreprindere sau grup de întreprinderi care pot exercita controlul una asupra alteia sau în cadrul cărora aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane pot, direct sau indirect, să exercite controlul, după cum este definit în prezenta lege, şi care desfăşoară cel puţin una din activităţile de transport sau de distribuţie şi cel puţin una din activităţile de producere sau de furnizare a energiei electrice;”
    la noţiunea „licitaţie”, cuvintele „din instalaţii de producere” se substituie, în ambele cazuri, cu cuvintele „de la centrale electrice”;
    la noţiunea „linie electrică directă”, după cuvintele „a unui consumator” se introduce cuvîntul „final”;
    după noţiunea „linie electrică directă” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
    „loc de consum – amplasament al instalaţiilor electrice ale consumatorului final unde se consumă, printr-o singură instalaţie de utilizare, energie electrică furnizată  prin una sau mai multe instalaţii de racordare;”
    la noţiunea „obligaţii de serviciu public”, cuvintele „tarifele de furnizare a energiei electrice către consumatori” se substituie cu cuvintele „tarifele şi preţurile la energia electrică”;
    noţiunea „plată pentru racordare” se exclude;
    noţiunea „punct de delimitare” va avea următorul cuprins:
    „punct de delimitare – loc în care instalaţiile electrice ale consumatorului final se delimitează, în baza dreptului de proprietate, de instalaţiile unităţii electroenergetice sau loc în care instalaţiile electrice ale unităţilor electroenergetice se delimitează în baza dreptului de proprietate;”
    după noţiunea „punct de delimitare” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
    „punct de racordare – punct fizic din reţeaua electrică la care se racordează, prin intermediul instalaţiei de racordare, centrala electrică sau instalaţia de utilizare;”
    noţiunea „racordare” va avea următorul cuprins:
    „racordare – realizare de către operatorul reţelei de transport şi de sistem sau de către operatorul reţelei de distribuţie a instalaţiei de racordare a unui solicitant, potenţial producător sau consumator final, şi punere sub tensiune a instalaţiei de utilizare sau a centralei electrice, în condiţiile în care a fost emis actul de dare în exploatare;”
    la noţiunea „reţea electrică de distribuţie”, cuvintele „şi în amonte de punctul de delimitare de instalaţia de utilizare” se substituie cu cuvintele „sau la centrala electrică şi în amonte de punctul de racordare”;
    la noţiunea „serviciu universal”, după cuvintele „consumatorilor casnici” se completează cu cuvintele „ , precum şi al consumatorilor noncasnici cu un număr de angajaţi de pînă la 50 de persoane, cu o cifră anuală de afaceri ce nu depăşeşte 160 milioane de lei,”;
    la noţiunea „sistem electroenergetic”, cuvintele „utilaje de producere” se substituie cu cuvintele „centrale electrice”, iar cuvintele „instalaţii de utilizare” se substituie cu cuvintele „instalaţii electrice ale consumatorilor finali”;
după noţiunea „subconsumator” se introduc două noţiuni  noi cu următorul cuprins:
    „tarif  binom – tarif  pentru energie electrică, care constă din două componente: una pentru putere electrică şi alta pentru energie electrică;
    tarif de racordare – tarif reglementat, achitat de solicitant operatorului reţelei de transport şi de sistem sau operatorului reţelei de distribuţie pentru acoperirea costurilor de racordare, stabilit conform metodologiei aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;”
    noţiunea „zonă de consum” se exclude.
    6. La articolul 5:
    alineatul (1):
    litera a) va avea următorul cuprins:
    „a) asigură securitatea energetică a statului, inclusiv pentru asigurarea aprovizionării cu energie electrică a consumatorilor finali, prin crearea, în caz de necesitate, a unor întreprinderi care să desfăşoare activitatea de transport, de distribuţie sau de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate;”
    la litera c), cuvintele „construcţia/reconstrucţia” se substituie cu cuvintele „aprobarea construcţiei/reconstrucţiei”;
    alineatul se completează cu litera f1) cu următorul cuprins:
    „f1) desemnează furnizorul care va achiziţiona şi va furniza pe piaţa energiei electrice energia electrică produsă de centralele electrice de termoficare şi de centralele electrice care produc energie electrică din surse regenerabile de energie în condiţiile legii;”
    la alineatul (2), textul: „Monitorizarea va cuprinde, în special, acoperirea balanţei dintre cerere şi ofertă pe piaţa energiei electrice, nivelul cererii viitoare de energie electrică şi sursele de acoperire disponibile, capacităţile suplimentare planificate sau în curs de  construcţie, calitatea şi nivelul de întreţinere a reţelelor electrice, precum şi îndeplinirea măsurilor de acoperire a sarcinii de vărf şi a deficitului în furnizarea energiei electrice în cazul indisponibilităţii unui sau mai multor furnizori.” se substituie cu textul: „Monitorizarea va viza, în special, acoperirea balanţei dintre cerere şi ofertă pe piaţa energiei electrice pentru următorii 5 ani, nivelul cererii viitoare de energie electrică şi sursele de acoperire disponibile, capacităţile suplimentare planificate sau în curs de construcţie, perspectivele în domeniul securităţii aprovizionării cu energie electrică pe 5 şi 15 ani, calitatea şi nivelul de întreţinere a reţelelor electrice, securitatea exploatării reţelelor electrice, proiectele de investiţii, pentru următorii 5 ani, elaborate de operatorul  reţelei de transport şi de sistem, precum şi de alte părţi, despre care are cunoştinţă, privind construcţia şi punerea în funcţiune a noilor interconectori, precum şi îndeplinirea măsurilor de acoperire a sarcinii de vîrf şi a deficitului în furnizarea energiei electrice în cazul indisponibilităţii unui sau mai multor furnizori.”
    7. La articolul 6, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    „(3) Terenurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se transmit în folosinţă, cu titlu gratuit, operatorului reţelei de transport şi de sistem sau operatorilor reţelelor de distribuţie pentru efectuarea lucrărilor necesare construcţiei sau exploatării reţelelor electrice.”
    8. La articolul 7, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    „(3) Regulamentul Agenţiei se aprobă de Parlament.”
    9. Articolul 8 alineatul (1):
    la litera b),  cuvîntul „sistează” se substituie cu cuvîntul „suspendă”;
    la litera c), cuvîntul „sistată” se substituie cu cuvîntul „suspendată”;
    litera e) va avea următorul cuprins:
    „e) aprobă metodologiile de calculare şi de aplicare a tarifelor reglementate la energia electrică şi la energia termică produse de centralele electrice de termoficare, la energia electrică produsă de centralele electrice din surse regenerabile de energie, la serviciile de transport şi de distribuţie a energiei electrice, a tarifului pentru furnizarea energiei electrice la tarife reglementate, precum şi a tarifului final la energia electrică furnizată de furnizori la tarife reglementate, inclusiv a tarifelor binome şi a tarifelor diferenţiate în funcţie de nivelul de tensiune al reţelelor electrice şi în funcţie de orele de consum;”
    litera g) va avea următorul cuprins:
    „g) supraveghează şi monitorizează respectarea de către titularii de licenţe a principiului costurilor şi al cheltuielilor necesare şi justificate, inclusiv la calcularea şi la aprobarea tarifelor pentru activităţile reglementate, desfăşurate pe piaţa energiei electrice. Cheltuielile stabilite ca fiind nenecesare şi nejustificate, în contextul prezentei legi, nu se iau în calcul la aprobarea tarifelor pentru activităţile reglementate;”
    alineatul se completează cu litera m1) cu următorul cuprins:
    „m1) stabileşte modalitatea de repartizare între participanţii la piaţa energiei electrice a energiei electrice achiziţionate de furnizorul desemnat de Guvern conform art. 5 alin. (1) lit. f1), în condiţiile stabilite în Regulile pieţei energiei electrice;”
    la litera o), cuvintele „elaborează şi” se exclud, iar cuvintele „bunurilor şi/sau” se substituie cu cuvintele „bunurilor, a lucrărilor şi”;
    alineatul se completează cu litera o1) cu următorul cuprins:
    „o1) aprobă regulamentul privind principiile de planificare, de aprobare în scopuri tarifare şi de efectuare  a investiţiilor în sector;”
    litera p) va avea următorul cuprins:
    „p) aprobă şi monitorizează, cu consultarea, în funcţie de necesitate, a autorităţilor de reglementare ale statelor vecine, normele privind condiţiile de acces la interconectori, normele privind gestionarea şi atribuirea capacităţii interconectorilor dintre sistemele electroenergetice;”
    la litera q), după cuvîntul „aprobă” se introduc cuvintele „condiţiile de acces la reţeaua electrică de transport şi”, iar cuvintele „aplicarea lor” se substituie cu cuvintele „aplicarea acestor mecanisme”;
    la literele r) şi t), cuvintele „elaborează şi” se exclud;
    la litera s), cuvintele „termenele, condiţiile şi plăţile” se substituie cu cuvintele „termenele şi condiţiile”.
    10. La articolul 9:
    alineatul (1):
    litera c) va avea următorul cuprins:
    „c) să aibă acces la informaţia din conturile contabile ale întreprinderilor reglementate, la informaţia şi documentele aferente activităţilor practicate conform licenţei, la informaţia şi documentele ce ţin de conturile financiare, la informaţia şi documentele care conţin informaţii ce constituie secret de stat, secret comercial sau alte informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, inclusiv de la organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, de la organele fiscale, vamale şi de la alte autorităţi publice;”
    litera f) va avea următorul cuprins:
    „f) să stabilească modul în care furnizorii de energie electrică la tarife reglementate şi la tarife nereglementate, precum şi consumatorii eligibili care consumă energie electrică produsă exclusiv din surse tradiţionale de energie, urmează să achiziţioneze, la tariful aprobat de Agenţie, energie electrică de la furnizorul desemnat de Guvern conform art. 5 alin. (1) lit. f1);”
    la litera g), cuvintele „să aprobe” se substituie cu cuvintele „să elaboreze şi să aprobe”;
    alineatul se completează cu litera i1) cu următorul cuprins:
    „i1) să sesizeze Guvernul, în cazurile prevăzute la art. 18 alin. (10), în vederea realizării de către acesta a funcţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi să acorde întreprinderilor nou-create licenţe pentru desfăşurarea activităţii de transport, de distribuţie sau de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate, după caz;”
    articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
    „(11) Agenţia stabileşte durata de timp necesară pentru efectuarea controalelor la titularii de licenţe, conform competenţei, în funcţie de complexitatea controlului, care nu poate depăşi 90 de zile calendaristice. Perioada de întocmire a actului de control şi de prezentare a acestuia  titularului de licenţă supus controlului nu poate depăşi 30 de zile lucrătoare de la data încheierii controlului.”
    11. La articolul 13:
    titlul articolului se completează în final cu cuvîntul „finali”;
    alineatul (1):
    la litera e), după cuvîntul „survenite” se introduce cuvîntul „inclusiv”;
    la litera f), cuvintele „a instalaţiei de utilizare sau privind reluarea furnizării energiei electrice” se substituie cu cuvintele „a instalaţiilor electrice ale consumatorului final sau privind reconectarea”;
    alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    „(2) Consumatorii finali au dreptul să sesizeze Agenţia în vederea soluţionării neînţelegerilor dintre aceştia şi operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorii reţelelor de distribuţie sau furnizorii de energie electrică ori alţi titulari de licenţe, după caz, în legătură cu racordarea, contractarea. La examinarea petiţiilor, Agenţia soluţionează problemele abordate de petiţionari, adoptînd decizii după caz.”
    12. Articolul 14:
    la alineatul (1) litera b), cuvîntul „sale” se substituie cu cuvîntul „preconizate”;
    la alineatul (7), cuvîntul „transfrontaliere” se  substituie cu cuvintele „ , inclusiv transfrontaliere,”.
    13. În denumirea capitolului III, cuvîntul „sistare” se substituie cu cuvîntul „suspendare”.
    14. Articolul 15 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:
    „(5) Furnizorul desemnat de Guvern conform art. 5 alin. (1) lit. f1) achiziţionează şi furnizează energie electrică în baza licenţei pentru furnizarea energiei electrice la tarife reglementate.”
    15. Articolul 16:
    la alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
    „a) să fie înregistrate în Republica Moldova, să prezinte document confirmativ în acest sens şi să nu fie în procedură de insolvabilitate;”
    la alineatul (3):
    în partea introductivă, cuvîntul „Managerul” se substituie cu cuvîntul „Administratorul”;
    litera a) se abrogă;
    litera b) va avea următorul cuprins:
    „b) să aibă studii superioare;”
    articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:
    „(31) Titularul de licenţă este obligat să respecte condiţiile licenţei, precum şi să întrunească, pe toată perioada de desfăşurare a activităţii licenţiate, condiţiile stabilite pentru eliberarea licenţei şi pentru prelungirea valabilităţii acesteia.”
    la alineatul (4), cuvîntul „sistarea” se substituie cu cuvîntul „suspendarea”.
    16. La articolul 18:
    alineatul (1):
    litera e) va avea următorul cuprins:
    „e) să ţină contabilitatea în modul şi în condiţiile prevăzute de actele normative şi să efectueze, în conformitate cu prezenta lege, separarea conturilor contabile, separarea funcţională (organizaţională şi decizională) şi separarea legală pe gen de activitate desfăşurată;”
    litera g) va avea următorul cuprins:
    „g) să prezinte Agenţiei, în termenele şi condiţiile stabilite de aceasta, rapoarte, inclusiv raportul cu privire la activitatea desfăşurată pe piaţa energiei electrice, altă informaţie solicitată de Agenţie, necesară ei în exercitarea atribuţiilor, conform legii;”
    litera i) va avea următorul cuprins:
    „i) să efectueze trimestrial, în termen de cel mult 10 zile calendaristice ale trimestrului următor, plăţile regulatorii.”
    la alineatul (3), cuvintele „la tariful de furnizare a energiei electrice către consumatorii finali” se substituie cu cuvintele „la tarifele şi preţurile la energia electrică”, iar cuvintele „autoritatea competentă prin” se substituie cu cuvintele „Agenţie sau altă autoritate competentă prin hotărîri, decizii,”;
    la alineatul (4), după cuvintele „acestor servicii”  se introduc cuvintele „ , cu excepţiile stabilite prin prezenta lege”, iar cuvintele „instalaţiilor de utilizare” se substituie cu cuvintele „instalaţiilor electrice”;
    la alineatul (5), cuvîntul „consumator” se substituie cu cuvintele „consumatorul final”, iar după cuvîntul „consumatorului” se introduce cuvîntul „final”;
    la alineatul (7), cuvintele „la asigurarea sau la negocierea accesului” se substituie cu cuvintele „în legătură cu acordarea accesului”;
    alineatul (8) va avea următorul cuprins:
    „(8) Operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorii reţelelor de distribuţie sînt obligaţi să publice pe pagina electronică informaţia necesară pentru asigurarea accesului eficient la reţelele electrice, precum şi altă informaţie în condiţiile prezentei legi.”
    la alineatul (9), cuvintele „cu care a încheiat contract de procurare, transport, distribuţie sau furnizare a energiei electrice” se substituie cu cuvintele „pentru realizarea evidenţei cantităţii de energie electrică consumată, în conformitate cu regulamentele aprobate de Agenţie”;
    articolul se completează cu alineatele (10) şi (11) cu următorul cuprins:
    „(10) Titularul de licenţă pentru transportul, distribuţia sau furnizarea energiei electrice la tarife reglementate este obligat să anunţe Agenţia cu cel puţin 3 luni înainte despre intenţia sa de a solicita suspendarea temporară ori retragerea licenţei sau cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea licenţei, în cazul în care nu intenţionează să o prelungească. Dacă titularul de licenţă nu anunţă în termen despre intenţia sa de suspendare sau de retragere a licenţei, Agenţia va da curs cererii lui la expirarea termenului de 3 luni de la înregistrare. Întreprinderea a cărei licenţă a expirat şi care nu a respectat prevederile prezentului alineat este obligată să presteze activitatea pentru care s-a acordat licenţă pe perioada de timp stabilită prin hotărîrea Consiliului de administraţie al Agenţiei, care nu poate depăşi 3 luni. În cazul în care Agenţia, din motivul lipsei sau inexistenţei unui alt titular de licenţă pentru transportul, distribuţia sau furnizarea energiei electrice la tarife reglementate, nu poate desemna alt titular de licenţă care să desfăşoare activitatea licenţiată în locul titularului a cărui licenţă a fost suspendată temporar, căruia i s-a retras licenţa sau a cărui licenţă a expirat, aceasta sesizează Guvernul pentru a întreprinde măsurile necesare.
    (11) Titularul de licenţă pentru furnizarea energiei electrice la tarife nereglementate este obligat să anunţe consumatorii finali cărora le furnizează energie electrică şi Agenţia, cu cel puţin 3 luni înainte, despre intenţia sa de a solicita suspendarea sau retragerea licenţei sau, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea licenţei, despre intenţia de a nu prelungi licenţa.”
    17. Articolul 19:
    în titlul articolului, cuvîntul „sistarea” se substituie cu cuvîntul „suspendarea”;
    la alineatul (2), cuvintele „sistează” şi „sistată” se substituie cu cuvintele „suspendă” şi „suspendată”;
    la alineatul (3), cuvintele  „sistată” şi  „sistarea”, în ambele cazuri, se substituie cu cuvintele „suspendată” şi „suspendarea”;
    alineatul (4) se abrogă;
    alineatul (5):
    în partea introductivă, cuvîntul „sistarea” se substituie cu cuvîntul „suspendarea”;
    la litera a) cuvîntul „sistarea” se substituie cu cuvîntul „suspendarea”;
    la litera e), cuvintele „în termenul stabilit de Agenţie” se substituie cu cuvintele „în termenele stabilite de prezenta lege”;
    la alineatul (6), cuvintele „Hotărîrea privind sistarea” se substituie cu textul  „În situaţiile menţionate la alin. (5) lit. b)–e), hotărîrea privind suspendarea”, iar cuvîntul „sistarea” – cu cuvîntul „suspendarea”;
    alineatul (7) va avea următorul cuprins:
    „(7) Pentru perioada suspendării temporare a licenţei pentru transportul, distribuţia sau furnizarea energiei electrice la tarife reglementate, Agenţia va desemna un nou titular de licenţă pentru transportul, distribuţia sau furnizarea energiei electrice la tarife reglementate care să desfăşoare activitatea licenţiată în locul titularului de licenţă căruia i s-a suspendat temporar licenţa. Titularul de licenţă pentru transportul, distribuţia sau furnizarea energiei electrice la tarife reglementate căruia i s-a suspendat temporar licenţa nu va împiedica în niciun mod activitatea titularului de licenţă desemnat, oferindu-i întreaga informaţie şi documentaţie necesare în activitate.”
    la alineatul (8), cuvîntul „sistarea” se substituie cu cuvîntul „suspendarea”;
    la alineatul (9), cuvîntul „sistare” se substituie cu cuvîntul „suspendare”;
    alineatul (10) va avea următorul cuprins:
    „(10) Reluarea valabilităţii licenţei se efectuează în temeiul hotărîrii Agenţiei, după remedierea circumstanţelor care au condus la suspendarea temporară a licenţei, sau în temeiul hotărîrii instanţei de judecată, în condiţiile legii. Dacă suspendarea temporară a licenţei a fost dispusă în temeiul alin. (5) lit. a), Agenţia va dispune reluarea valabilităţii licenţei la expirarea termenului pentru care licenţa a fost suspendată temporar.”
    la alineatul (11), cuvîntul „sistarea” se substituie cu cuvîntul „suspendarea”, iar în final se introduce textul: „Dacă suspendarea temporară a licenţei a fost dispusă în temeiul alin. (5) lit. a), hotărîrea privind reluarea valabilităţii licenţei va fi aprobată cel tîrziu în ziua expirării termenului pentru care licenţa a fost suspendată temporar.”
    18. Articolul 20:
    la alineatul (2) litera e), cuvîntul „sistarea” se substituie cu cuvîntul „suspendarea”;
    la alineatul (5), după cuvintele „un nou titular de licenţă” şi „licenţa”, în ambele cazuri, se introduce textul  „pentru transportul, distribuţia sau furnizarea energiei electrice la tarife reglementate”.
    19. Articolul 29:
    la alineatul (2), după cuvintele „şi de furnizare a energiei electrice” se introduc, în ambele cazuri, cuvintele „la tarife reglementate sau la tarife nereglementate”, iar cuvîntul „contabil” se exclude;
    la alineatul (4), cuvintele „Aceste unităţi” se substituie cu cuvintele „Unităţile electroenergetice”, iar cuvintele „de un anumit volum” – cu cuvintele „cu un anumit volum”.
    20. Articolul 30:
    la alineatul (1), cuvintele „elaborate şi” se exclud;
    alineatul (2):
    la litera c), cuvintele „în fiecare lună” se substituie cu cuvintele „la fiecare oră, zi şi lună”;
    la litera d), cuvintele „elaborate şi” se exclud;
    alineatul (5) va avea următorul cuprins:
    „(5) În funcţie de genul activităţii, participanţii la piaţa energiei electrice încheie, după caz, contracte de procurare, de furnizare a energiei şi a puterii electrice, contracte de procurare a energiei electrice de echilibrare, contracte de prestare a serviciilor de sistem, contracte de prestare a serviciului de transport al energiei electrice, contracte de prestare a serviciului de distribuţie a energiei electrice sau alte contracte. Contractele trebuie să asigure acoperirea sarcinii consumatorilor finali proprii în fiecare oră a anului calendaristic următor.”
    articolul se completează cu alineatele (7) şi (8) cu următorul cuprins:
    „(7) În condiţiile prevăzute în Regulile pieţei energiei electrice, operatorul reţelei de transport şi de sistem asigură echilibrul în reţelele electrice de transport. Părţile responsabile pentru echilibrare sînt obligate să încheie contracte de procurare a energiei electrice de echilibrare. În cazul în care partea responsabilă pentru echilibrare a provocat dezechilibru şi nu are contract de procurare a energiei electrice de echilibrare, operatorul reţelei de transport şi de sistem procură energia electrică necesară acoperirii dezechilibrului. În acest caz, conform contractului de prestare a serviciului de transport al energiei electrice, costurile pentru energia electrică respectivă vor fi achitate de partea responsabilă pentru echilibrare care nu a încheiat contract de procurare a energiei electrice pentru echilibrare.
    (8) Furnizorii de energie electrică la tarife reglementate şi la tarife nereglementate, consumatorii eligibili care consumă energie electrică produsă exclusiv din surse tradiţionale de energie sînt obligaţi să achiziţioneze de la furnizorul desemnat de Guvern conform art. 5 alin. (1) lit. f1) energie electrică în volumele stabilite de Agenţie în conformitate cu Regulile pieţei energiei electrice, inclusiv în funcţie de cota deţinută pe piaţă şi de consumul de energie electrică. Furnizorul desemnat de Guvern furnizează energia electrică, achiziţionată de la centralele electrice de termoficare şi de la centralele electrice care produc energie electrică din surse regenerabile de energie, la tariful aprobat de Agenţie.”
    21. Articolul 31:
    la alineatul (1), cuvintele „de către participanţii la piaţa energiei electrice,” şi „elaborat şi” se exclud;
    la alineatul (2) litera d), după cuvîntul „colectarea” se introduce textul „de către operatorul reţelei de transport şi de sistem, de către operatorii reţelelor de distribuţie, după caz, a”.
    22. Articolul 35:
    alineatul (1):
    la litera b), cuvintele „elaborate şi” se exclud;
    la litera c), după cuvîntul „prognoza” se introduc cuvintele „producerii şi a”;
    la litera f), după cuvintele „reţelele electrice de transport” se introduce textul „ , inclusiv în interconectori,”, iar cuvintele „şi cu Normele tehnice ale reţelelor electrice de transport” se substituie cu textul „ , cu Normele tehnice ale reţelelor electrice de transport şi cu alte regulamente prin care se reglementează accesul la reţea, aprobate de către Agenţie, şi să asigure utilizarea la eficienţă maximă posibilă a capacităţii interconectorilor”;
    litera g) se completează în final cu textul: „ . Avizul de racordare a centralei electrice se eliberează în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării solicitării;”
    la litera h), cuvintele „şi în Normele tehnice ale reţelelor electrice de transport” se substituie cu textul „ , în Normele tehnice ale reţelelor electrice de transport, precum şi în alte regulamente aprobate de Agenţie în conformitate cu legea”;
    litera k) se completează în final cu textul „ , precum şi referitoare la serviciul de transport al energiei electrice, prestat în conformitate cu contractele de prestare a serviciului de transport al energiei electrice, cu Regulile pieţei energiei electrice şi cu alte regulamente aprobate de Agenţie în conformitate cu legea”;
    la litera n), după cuvintele „energie electrică importată” se introduc  cuvintele „ , exportată şi schimburile de energie electrică”;
    la alineatul (6), litera c) se completează în final cu textul: „ . Influenţa întreprinderii dominante se asigură prin aprobarea planului financiar anual sau a oricărui alt document echivalent, precum şi prin stabilirea plafonului maxim de îndatorare a operatorului reţelei de transport şi de sistem întreprindere dependentă, pentru a nu fi atinse drepturile asociaţilor şi ale acţionarilor stabilite prin lege”;
    articolul se completează cu alineatul (61) cu următorul cuprins:
    „(61) Întreprinderile care au luat deja măsuri aferente separării contabile, funcţionale sau legale, ce asigură o independenţă mai mare operatorului reţelei de transport şi de sistem faţă de întreprinderea înrudită nu pot anula aceste măsuri.”
    la alineatul (7), cuvintele „acestor servicii” se substituie cu cuvîntul „serviciilor”, cuvintele „în conformitate cu Regulile pieţei energiei electrice,” se exclud, iar în final se introduc cuvintele „după aprobarea lor de către Agenţie”;
    la alineatul (8), cuvintele „elaborate şi” se exclud.
    23. Legea se completează cu articolul 351 cu următorul cuprins:
    „Articolul 351. Drepturile şi obligaţiile specifice
                             ale operatorului reţelei de transport
                             şi de sistem în legătură cu securitatea
                             aprovizionării cu  energie electrică
                             şi schimburile transfrontaliere de
                             energie electrică
    (1) Operatorul reţelei de transport şi de sistem adoptă deciziile cu privire la construcţia şi investiţiile în interconectori în strînsă cooperare cu operatorii de sistem din statele cu care este interconectat sistemul electroenergetic al Republicii Moldova. La luarea deciziilor cu privire la construcţia de noi interconectori trebuie să se ţină cont de necesitatea menţinerii unui echilibru rezonabil între costurile pentru construcţia noilor interconectori şi avantajele pentru consumatorii finali. Operatorul reţelei de transport şi de sistem este obligat să ofere informaţii neconfidenţiale cu privire la proiectele sale de investiţii în interconectori, cu privire  la proiectele de investiţii în interconectori ale altor părţi, pe care le cunoaşte, sau cu privire la investiţiile legate de construcţia liniilor electrice de transport interne care ar afecta substanţial capacitatea de interconexiune.
    (2) Operatorul reţelei de transport şi de sistem este obligat să respecte normele şi cerinţele de exploatare menite să garanteze securitatea reţelelor electrice de transport, aprobate de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii. Normele şi cerinţele de exploatare menite să garanteze securitatea reţelei electrice de transport trebuie să fie transparente, nediscriminatorii şi obiective şi trebuie făcute publice. Înainte de a aproba normele şi cerinţele menţionate, organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii este obligat să consulte organele interesate, inclusiv autorităţile din statele cu care este interconectat sistemul electroenergetic al Republicii Moldova, după caz.
    (3) Pentru asigurarea nivelului stabilit de securitate la exploatarea reţelei electrice de transport, operatorul reţelei de transport şi de sistem menţine un nivel suficient de capacitate de rezervă în reţeaua electrică de transport şi cooperează cu operatorii reţelelor electrice de transport din statele cu care este interconectat sistemul electroenergetic al Republicii Moldova. Circumstanţele previzibile la care trebuie menţinută siguranţa se definesc în normele de securitate a exploatării reţelei electrice de transport.
    (4) În legătură cu alocarea capacităţii interconectorilor, operatorul reţelei de transport şi de sistem organizează licitaţii privind alocarea capacităţii interconectorilor şi percepe plăţi pentru capacitatea alocată, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la atribuirea şi gestionarea capacităţii interconectorilor sistemelor electroenergetice şi referitor  la mecanismele de soluţionare a problemei congestiilor în sistemul electroenergetic, aprobat de Agenţie. Plăţile percepute se iau în consideraţie la stabilirea tarifelor pentru serviciile de transport al energiei electrice conform art. 51.
    (5) În cazul schimburilor transfrontaliere de energie electrică, operatorul reţelei de transport şi de sistem prestează serviciile de transport al energiei electrice la tarifele aprobate de Agenţie, în conformitate cu prevederile art. 51. Valorile fluxurilor transfrontaliere de energie electrică se stabilesc în baza indicaţiilor înregistrate de echipamentele de măsurare instalate la interconexiuni, iar consumul tehnologic din reţeaua electrică de transport, care rezultă din schimburile transfrontaliere de energie electrică, se determină şi se acoperă  în conformitate cu Regulile pieţei energiei electrice.
    (6) Pentru a garanta siguranţa şi fiabilitatea funcţionării reţelei electrice de transport în contextul managementului congestiilor, operatorul reţelei de transport şi de sistem colaborează cu operatorii de sistem ai statelor vecine, inclusiv prin aplicarea unui mecanism de schimb de informaţii continuu. Operatorul reţelei de transport şi de sistem elaborează şi publică pe pagina sa electronică toată informaţia necesară pentru asigurarea unui acces eficient la reţelele electrice de transport, inclusiv la interconectori, privind capacitatea reţelelor electrice de transport, informaţia aferentă tranzacţiilor transfrontaliere, cu respectarea regulamentului aprobat de Agenţie.”
    24. La articolul 36 alineatul (1), cuvintele „elaborate şi” se exclud.
    25. Articolul 37:
    la alineatul (1):
    litera f) va avea următorul cuprins:
    „f) să răspundă la orice solicitare de serviciu, inclusiv să elibereze avizul de racordare, în termen de 10 zile de la data înregistrării solicitării. Avizul de racordare a centralei electrice se eliberează în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării solicitării;”
    la litera g), cuvintele „şi în Normele tehnice ale reţelelor electrice de distribuţie” se substituie cu textul „ , în Normele tehnice ale reţelelor electrice de distribuţie, precum şi în alte regulamente aprobate de Agenţie”;
    litera l) se completează în final cu textul „şi să publice pe pagina sa electronică planul de investiţii aprobat de Agenţie”;
    la alineatul (3):
    litera c) se completează în final cu textul: „ . Influenţa întreprinderii dominante se  asigură prin aprobarea planului financiar anual sau a oricărui alt document echivalent, precum şi prin stabilirea plafonului maxim de îndatorare a operatorului reţelei de distribuţie întreprindere dependentă, pentru a nu fi atinse drepturile asociaţilor şi ale acţionarilor stabilite prin lege”;
    la litera d), cuvintele „într-un ziar republican şi să-l afişeze la oficiile sale” se substituie cu cuvintele „pe pagina sa electronică”;
    articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:
    „(31) Întreprinderile care au luat deja măsuri aferente separării contabile, funcţionale sau legale, ce asigură o independenţă mai mare operatorului reţelei de distribuţie faţă de întreprinderea înrudită nu pot anula aceste măsuri.”
    la alineatul (4), după cuvintele „consumul tehnologic” se introduc cuvintele „şi pierderile”;
    la alineatul (6), cuvintele „elaborate şi” se exclud.
    26. La articolul 38 alineatul (1), cuvintele „elaborate şi” se exclud.
    27. Articolul 39:
    la alineatul (2), cuvintele „în cazul în care se confruntă cu lipsă de capacitate” se substituie cu textul „inclusiv să refuze argumentat eliberarea avizului de racordare, dacă se confruntă cu lipsă de capacitate pe motiv că nu există reţea electrică sau dacă reţeaua electrică existentă nu are capacitatea necesară pentru a fi satisfăcute cerinţele în energie electrică ale solicitantului”;
    la alineatul (3), după cuvintele „în termenele stabilite” se introduce cuvîntul „inclusiv”;
    alineatul (5) se abrogă.
    28. Legea se completează cu articolul 391 cu următorul cuprins:
    „Articolul 391. Racordarea la reţeaua electrică
    (1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să solicite racordarea instalaţiei de utilizare, a centralei electrice ce îi aparţine la reţeaua electrică a operatorului reţelei de transport şi de sistem sau a operatorului reţelei de distribuţie care îşi desfăşoară activitatea în limitele teritoriului autorizat prin licenţă. Operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorul reţelei de distribuţie sînt obligaţi să comunice solicitantului, în scris, în termenul stabilit la art. 35 şi 37, condiţiile tehnico-economice de racordare la reţeaua electrică şi să colaboreze cu solicitantul la alegerea şi la realizarea celei mai avantajoase soluţii de racordare, cu excepţiile stabilite la art. 39 alin. (2).
    (2) La cererea solicitantului, operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorul reţelei de distribuţie asigură proiectarea şi montarea instalaţiei de racordare. Lucrările de proiectare şi montare a instalaţiei de racordare se efectuează după achitarea de către solicitant a tarifului de racordare şi după încheierea contractului de racordare.
    (3) Se interzice operatorului reţelei de transport şi de sistem, operatorului reţelei de distribuţie să oblige solicitantul, prin aviz de racordare, să proiecteze şi să monteze instalaţia de racordare de o capacitate ce depăşeşte puterea electrică solicitată sau să oblige solicitantul să achite  tariful de racordare pentru o instalaţie de racordare de o capacitate ce depăşeşte puterea electrică solicitată. Nerespectarea acestei cerinţe are drept consecinţă rambursarea de către operatorul reţelei de transport şi de sistem, de către operatorul reţelei de distribuţie a diferenţei dintre cheltuielile efectiv suportate de solicitant şi cele ce urmau a fi suportate conform legii. Operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorul reţelei de distribuţie dispun de dreptul de a majora, din contul lor, capacitatea instalaţiei de racordare respective în cazul în care există perspectiva evidentă de apariţie a altor consumatori finali.
    (4) Tariful de racordare aferent blocului locativ nu va include costuri pentru proiectarea şi construirea liniilor electrice de tensiune medie (6 şi 10 kV) sau a posturilor de transformare ori pentru modificarea capacităţii celor existente.
    (5) Dacă instalaţia de racordare este realizată de operatorul de reţea, termenul de racordare a instalaţiei de utilizare la reţeaua electrică de distribuţie de tensiune joasă nu va depăşi 10 zile lucrătoare pentru cazurile care nu necesită lucrări de terasament.  Pentru celelalte cazuri de racordare a instalaţiei de utilizare la reţeaua electrică de distribuţie de tensiune joasă, termenul de racordare nu va depăşi 40 de zile lucrătoare. Termenul de racordare a instalaţiei de utilizare la reţeaua electrică de distribuţie de tensiune medie şi la reţeaua electrică de tensiune înaltă nu va depăşi 60 de zile lucrătoare. Prin derogare de la prevederile prezentului alineat, în cazul racordării instalaţiilor de utilizare la staţiile electrice de 35 sau 110 kV ori la instalaţiile de 6 sau 10 kV, operatorul de reţea şi solicitantul sînt în drept să negocieze şi să stabilească alte termene de racordare. Termenele respective se calculează de la data achitării de către solicitant a tarifului de racordare.
    (6) Solicitantul este în drept să angajeze altă persoană autorizată pentru proiectarea şi montarea instalaţiei de racordare. În acest caz, prevederile alin. (2) nu se aplică, instalaţia de racordare aparţinînd consumatorului final. Termenele indicate la alin. (5) se aplică şi persoanelor autorizate.
    (7) În cazul racordării locului de consum cu o putere contractată de cel mult 200 kW la reţeaua electrică de distribuţie de tensiune joasă şi medie a operatorului reţelei de distribuţie, darea în exploatare a instalaţiei de utilizare şi/sau a instalaţiei de racordare se confirmă prin declaraţia electricianului autorizat sau de responsabilul tehnic de executare a lucrărilor de montare a instalaţiei de racordare şi/sau de utilizare.
    (8) Operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorul reţelei de distribuţie sînt obligaţi să asigure racordarea la reţeaua electrică de transport, la reţeaua electrică de distribuţie a centralei electrice sau a instalaţiei de utilizare. În cazul în care pentru realizarea instalaţiei de racordare este necesar acordul proprietarului  terenului sau al imobilului pe care urmează a fi amplasată instalaţia de racordare, solicitantul este obligat să obţină în prealabil acordul respectiv şi să suporte costurile aferente. Procedura şi condiţiile pentru efectuarea racordării instalaţiilor de utilizare, a centralelor electrice se stabilesc în regulamentele aprobate de Agenţie, inclusiv în Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, în Normele tehnice ale reţelelor electrice de transport, în Normele tehnice ale reţelelor electrice de distribuţie.
    (9) Instalaţiile de racordare ale consumatorilor noncasnici, montate de operatorul de reţea şi amplasate pe teren public, se consideră proprietate a operatorului reţelei de transport şi de sistem, a operatorului reţelei de distribuţie, respectiv, care sînt responsabili de repararea, de exploatarea şi de întreţinerea lor pînă la punctul de delimitare. Punctul de delimitare se stabileşte evitîndu-se amplasarea instalaţiilor operatorului de reţea pe terenul consumatorului noncasnic, excepţie făcînd cazurile particulare prevăzute în Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice. Postul de transformare ce aparţine unui consumator noncasnic este parte componentă a instalaţiei lui de utilizare.
    (10) Recepţionarea instalaţiilor de racordare şi punerea sub tensiune a instalaţiilor de utilizare sau a centralelor electrice se efectuează cu respectarea documentelor normativ-tehnice stabilite prin lege.
    (11) Persoanele fizice şi juridice, indiferent de forma de proprietate şi organizare juridică, care au în proprietate linii şi staţii electrice sînt în drept să le transmită, cu titlu gratuit, operatorului reţelei de transport şi de sistem, operatorului reţelei de distribuţie. Venitul obţinut în urma transmiterii, cu titlu gratuit, a liniilor şi a staţiilor electrice menţionate se consideră venit neimpozabil.
    (12) Se interzice operatorului reţelei de transport şi de sistem, operatorului reţelei de distribuţie să condiţioneze racordarea de transmiterea de către solicitant, cu titlu gratuit, a liniilor sau a staţiilor electrice pe care le deţine cu titlu de proprietate.”
    29. Articolul 40:
    la alineatul (1), cuvintele „elaborat şi” se exclud;
    la alineatele (2) şi (3), cuvintele „elaborate şi” se exclud.
    30. La articolul 42 alineatele (1) şi (2), cuvintele „elaborat şi” se exclud.
    31. Articolul 43:
    la alineatul (1), cuvîntul „elaborate” se substituie cu cuvîntul „aprobate”;
    la alineatul (2), cuvintele „sînt avizate de Agenţie” se substituie cu textul „se încheie sau se prelungesc în condiţii reglementate, pentru un termen de cel puţin un an. Furnizorii de energie electrică la tarife reglementate sînt obligaţi să încheie/prelungească contractele de procurare a energiei electrice în termene rezonabile şi să le prezinte spre avizare Agenţiei cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea contractelor precedente”;
    la alineatul (3), cuvintele „zonei de consum” se substituie cu cuvintele „locului de consum”;
    alineatul (6) va avea următorul cuprins:
    „(6) Furnizorii de energie electrică la tarife reglementate îndeplinesc, de asemenea, obligaţiile furnizorului de ultimă opţiune în limitele teritoriului autorizat.”
    la alineatul (7), cuvintele „Furnizorul de ultimă opţiune încheie” se substituie cu textul „Furnizorul la tarife reglementate este obligat să presteze serviciul universal şi să încheie, la solicitare,”.
    32. Articolul 45:
    la alineatul (1), cuvintele „elaborat şi” se exclud;
    la alineatul (2), cuvintele „instalaţiile de utilizare” şi „instalaţiilor de utilizare” se substituie, în toate cazurile, respectiv, cu cuvintele „instalaţiile electrice ale consumatorilor finali” şi „instalaţiilor electrice ale consumatorilor finali”, iar cuvintele „la încheierea contractelor privind furnizarea energiei electrice” – cu textul „la încheierea, modificarea, suspendarea sau rezilierea contractelor de furnizare a energiei electrice”.
    33. Articolul 46:
    la alineatul (1), cuvintele „instalaţiei de utilizare” se substituie, în ambele cazuri, cu cuvintele „instalaţiilor electrice ale consumatorilor finali”, iar cuvîntul „reziliere” – cu cuvintele „modificare, suspendare şi reziliere”;
    alineatul (2) se completează în final cu textul:  „Furnizorul şi consumatorul final pot prevedea în contractul de furnizare a energiei electrice reducerea sarcinii electrice în anumite perioade de timp ale zilei.”
    la alineatul (3), după cuvîntul „contract” se introduc cuvintele „de procurare  sau”, iar cuvintele „elaborat şi” se exclud;
    articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:
    „(41) Pentru întovărăşirile pomicole şi cooperativele de construcţie a garajelor, energia electrică se furnizează în baza unui contract unic de furnizare, încheiat între întovărăşirea pomicolă sau cooperativa de construcţie a garajelor şi furnizorul de energie electrică.”
    alineatul (5) va avea următorul cuprins:
    „(5) Furnizorul de energie electrică la tarife reglementate nu poate refuza încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu potenţialul consumator final care a îndeplinit toate condiţiile impuse prin lege pentru încheierea contractului. Pentru achitarea cu întîrziere a consumului de energie electrică, consumatorii finali plătesc penalitate în mărime determinată şi în modul stabilit prin contract, în urma negocierilor. Cuantumul penalităţii este negociabil, dar nu poate depăşi rata medie anuală ponderată a dobînzii la creditele noi acordate în monedă naţională de băncile comerciale, pentru un an, înregistrată în anul precedent şi publicată în raportul Băncii Naţionale a Moldovei. Furnizorii vor renegocia cuantumul penalităţii stabilite în contractele încheiate cu toţi consumatorii finali, cu respectarea plafonului maxim stabilit.”
    alineatul (10) se completează în final cu textul: „Durata contractului de procurare a energiei electrice se negociază de către producător şi consumatorul eligibil şi poate varia în funcţie de necesităţile consumatorului eligibil.”
    34. La articolul 47 alineatul (3), cuvintele „Instalaţiile de utilizare” se substituie cu cuvintele „Instalaţiile electrice ale consumatorilor finali”.
    35. La articolul 48:
    titlul articolului va avea următorul cuprins:
    „Articolul 48. Situaţii excepţionale, întreruperi şi limitări
                            în livrarea energiei electrice”;
    la alineatul (6), cuvintele „instalaţia de utilizare” se substituie cu cuvintele „instalaţiile electrice ale consumatorului final”;
    articolul se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:
     „(7) Restricţiile în livrarea energiei electrice în situaţii excepţionale trebuie să respecte criterii predefinite în ceea ce priveşte gestionarea dezechilibrului de către operatorul reţelei de transport şi de sistem. Orice măsură de salvgardare trebuie luată de către operatorul reţelei de transport şi de sistem după consultare cu alţi operatori ai reţelelor electrice de transport din ţările cu care este interconectat sistemul electroenergetic al Republicii Moldova, cu respectarea acordurilor bilaterale încheiate, inclusiv a acordurilor privind schimbul de informaţii, după caz.”
    36. Articolul 49: 
    se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
    „(11) Pentru consumatorul casnic, cheltuielile legate de procurarea, instalarea, verificarea metrologică, exploatarea, întreţinerea, repararea şi înlocuirea echipamentelor de măsurare a consumului de energie electrică se suportă de operatorul reţelei de distribuţie. Cheltuielile respective justificate se includ în tariful la serviciul de distribuţie a energiei electrice. Consumatorul noncasnic este obligat să procure, să instaleze, să efectueze verificarea metrologică, să exploateze, să întreţină, să repare şi să înlocuiască echipamentele de măsurare a volumului de energie electrică furnizată. Operatorul reţelei de distribuţie va instala la consumatorul casnic echipamente de măsurare electronice, care permit înregistrarea orară a cantităţii de energie electrică utilizată, după ce va demonstra eficienţa economică a acestor măsuri şi după aprobarea acestor măsuri de către Agenţie.”
    la alineatul (4), litera a) va avea următorul cuprins:
    „a) achită tariful de racordare, tariful pentru reconectare în cazul în care instalaţiile electrice ale consumatorului final au fost deconectate de la reţeaua electrică, precum şi alte cheltuieli care rezultă din lege. Tariful de  racordare şi tariful pentru reconectare constituie tarife pentru servicii auxiliare şi se achită de consumatorul final în condiţiile stabilite în Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice;”.
    37. La articolul 51:
    alineatul (1) va avaea următorul cuprins:
    „(1) Tarifele reglementate la energia electrică şi la energia termică produse de centralele electrice de termoficare, la energia electrică produsă de centralele electrice din surse regenerabile de energie, tarifele la serviciile de transport şi de distribuţie a energiei electrice, tariful pentru furnizarea energiei electrice la tarife reglementate, tariful final la energia electrică furnizată de furnizori la tarife reglementate, inclusiv tarifele binome şi tarifele diferenţiate în funcţie de nivelul de tensiune al reţelelor electrice şi în funcţie de orele de consum, se determină de titularii de licenţe şi se aprobă de Agenţie conform unor metodologii prestabilite.”
    la alineatul (2), cuvintele „se elaborează şi” se exclud.
    alineatul (3):
    la litera a), ultima liniuţă va avea următorul cuprins:
    „– a nivelului de rentabilitate determinat în funcţie de costul energiei electrice furnizate (pentru activitatea de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate) sau de metoda costului mediu ponderat al capitalului (pentru activităţile reglementate de producere, de transport sau de distribuţie a energiei electrice);”
    litera d) va avea următorul cuprins:
    „d) modul de recuperare prin tarif a investiţiilor efectuate, metoda de determinare şi de aplicare a ratei de rentabilitate, pe tip de activitate. La aplicarea ratei de rentabilitate nu se ia în consideraţie valoarea ce a rezultat în urma reevaluării activelor, valoarea activelor achitate de consumatori, precum şi activele care au fost obţinute gratuit, prin donaţii şi prin granturi;”
    litera f) va avea următorul cuprins:
    „f) modul de determinare şi de aplicare a tarifelor binome, a tarifelor diferenţiate în funcţie de nivelul de tensiune al reţelelor electrice şi în funcţie de orele de consum;”
    la alineatul (7), cuvintele „pentru racordarea instalaţiilor de utilizare la reţelele electrice” se substituie cu cuvintele „a tarifului de racordare şi a tarifului pentru reconectare”.
    38. Articolul 52:
    se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
    „(11) Consumatorii noncasnici care nu pot semna contracte de furnizare a energiei electrice la preţ negociabil sînt în drept să solicite semnarea contractelor de furnizare a energiei electrice cu furnizorii de energie electrică la tarife reglementate.”
    alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    „(2) Pînă la 1 iunie 2014, operatorii reţelelor de distribuţie vor finaliza separarea conturilor contabile şi vor separa funcţional (organizaţional şi decizional) activitatea de distribuţie a energiei electrice de activitatea de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate. În legătură cu executarea obligaţiei stabilite, operatorii reţelelor de distribuţie trebuie să prezinte Agenţiei, pînă la 1 iunie 2014, programul de conformitate în care urmează să fie descrise în mod detaliat şi măsurile întreprinse pentru îndeplinirea cerinţelor stabilite la art. 37. Neprezentarea în termen a programului de conformitate atrage sancţionarea operatorilor reţelelor de distribuţie conform prevederilor Codului contravenţional.”
    articolul se completează cu alineatele (21), (22) şi (23) cu următorul cuprins:
    „(21) Pînă la 1 ianuarie 2015, operatorii reţelelor de distribuţie pot fi concomitent şi furnizori de energie electrică la tarife reglementate.
    (22) Pînă la 1 ianuarie 2015, operatorii reţelelor de distribuţie sînt obligaţi să separe, din punct de vedere legal, activitatea de distribuţie de activitatea de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate.
    (23) Adunarea generală a acţionarilor este în drept să decidă că nu este necesară evaluarea activelor întreprinderii în legătură cu executarea de către operatorii reţelelor de distribuţie a obligaţiilor stabilite în prezentul articol. Diferenţa rezultată în urma evaluării activelor nu va fi luată în calcul la aplicarea ratei de rentabilitate în contextul determinării de către titularii de licenţe şi al aprobării de către Agenţie a tarifelor reglementate.”
    la alineatul (3), textul „Agenţia are dreptul să solicite operatorului reţelei de transport şi de sistem să procure energia electrică necesară acoperirii consumului tehnologic” se substituie cu textul „operatorul reţelei de transport şi de sistem este obligat să procure, în condiţiile stabilite de Agenţie, energia electrică necesară acoperirii consumului tehnologic”;
    articolul se completează cu alineatul  (31) cu  următorul cuprins:
     „(31) Pînă la aprobarea tarifului de racordare, plata pentru racordare la reţeaua electrică va fi calculată  în baza devizului de cheltuieli pentru montarea instalaţiei de racordare.”
    Art. II. – Ministerul Justiţiei  va asigura republicarea Legii nr. 124-XVIII din 23 decembrie 2009 cu privire la energia electrică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu renumerotarea elementelor actului legislativ şi corectarea, după caz, a trimiterilor la acestea.

    VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                             Liliana PALIHOVICI

    Nr. 27. Chişinău, 13 martie 2014.