OSVM125/2014
ID intern unic:  352397
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
SERVICIUL VAMAL
ORDIN Nr. 125
din  17.03.2014
cu privire la clasificarea arahidelor
Publicat : 01.04.2014 în Monitorul Oficial Nr. 78-79     art Nr : 407     Data intrarii in vigoare : 01.04.2014
    MODIFICAT
    OSV510 din 18.12.14, MO397-399/31.12.14 art.1986; în vigoare 01.01.15


    NOTĂ:
    Pe întrg parcursul textului ordinului, sintagma „Nomenclatorul mărfurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1525 din 29.12.2007”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr. 172 din 25 iulie 2014” la forma gramaticală corespunzătoare prin OSV510 din 18.12.14, MO397-399/31.12.14 art.1986; în vigoare 01.01.15


    În scopul clasificării uniforme a mărfurilor de acelaşi gen, eficientizării controlului vamal al mărfurilor ce traversează frontiera Republicii Moldova, identificarea lor în corespundere cu Nomenclatorul mărfurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1525 din 29.12.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 112-114, art. 726), cu modificările şi completările ulterioare, cît şi în temeiul articolului 1412 din Codul vamal al Republicii Moldova, nr. 1149-XIV din 20.07.2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările şi completările ulterioare,
ORDON:
    1. A aproba normele metodologice privind  clasificarea arahidelor (conform anexei).
    2. Executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale.
    3. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    DIRECTORUL GENERAL
    AL SERVICIULUI VAMAL                                                         Tudor BALIŢCHI

    Nr. 125-O. Chişinău, 17 martie 2014.


Anexă
la Ordinul Serviciului Vamal
nr. 125-O din 17.03.2014
NORME
metodologice privind clasificarea arahidelor
    Prezentele norme metodologice sunt elaborate în baza Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr. 172 din 25 iulie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, Notelor explicative la Sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, elaborate de Organizaţia Mondială a Vămilor, la care Republica Moldova este parte.
    Arahida  este o erbacee anuală din familia leguminoaselor. Fructele sunt păstăi, care se dezvoltă în pămînt. Păstăile conţin 1-4 seminţe acoperite cu o peliculă uşor detaşabilă de culoare de la roz deschis la roşu.
    Arahidele pot fi prezentate în următoarele forme:
    - în păstăi, crude;
    - curăţate de păstăi, în peliculă roşiatică, crude;
    - arahide albite (curăţate de peliculă roşiatică) crude;
    - arahide în păstăi, în peliculă sau albite, prăjite, glazurate sau altfel preparate.
    Potrivit Notelor explicative la Sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, elaborate de Organizaţia Mondială a Vămilor poziţia tarifară 1202 „Arahide, neprăjite şi nici altfel preparate termic, chiar decorticate sau sfărîmate” cuprinde arahide decorticate sau sfărîmate, care nu sunt nici prăjite, nici altfel preparate termic. Arahidele de la această poziţie pot fi supuse unui tratament termic moderat cu condiţia ca acest tratament să nu le modifice caracterul de produs natural.
    Poziţia tarifară 2008 „Fructe, nuci şi alte părţi comestibile de plante, altfel preparate sau conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alţi îndulcitori (edulcoranţi) sau de alcool, nedenumite şi necuprinse în altă parte” cuprinde migdale, arahide, nuci de areca (sau de betel), nuci şi alte fructe cu coajă, prăjite în atmosferă uscată, prăjite în ulei sau în grăsime, chiar conţinând ulei vegetal, acoperite cu ulei vegetal sau cu adaos de sare, mirodenii, arome sau alte adaosuri.
    Termenul „decorticare” înseamnă „îndepărtarea cojilor” sau „îndepărtarea învelişului”, în cazul seminţelor, cerealelor, fructelor etc., calificativul comun fiind „lipsit de înveliş” sau „lipsit de coji”.
    Arahidele decorticate, în înveliş roşiatic, se albesc printr-un procedeu ce constă în prelucrarea acestora cu un get de aer cald, în rezultatul căreia pelicula se usucă şi devine fragilă şi este îndepărtată prin intermediul unor valţuri speciale. Albirea arahidelor trebuie considerată ca un tratament termic, care vizează în principal înlăturarea peliculei roşiatice de pe boabe pentru a facilita utilizarea acestora. Acest tratament nu alterează caracterul de produse naturale al arahidelor şi nu le califică pentru o utilizare specifică mai degrabă decât pentru utilizarea obişnuită.
    În contextul celor expuse mai sus arahidele în dependenţă de forma în care sunt prezentate urmează a fi clasificate după cum urmează:
    - arahide în păstăi, crude – 1202 41 000;
    - arahide curăţate de păstăi, în peliculă roşiatică, crude – 1202 42 000;
    - arahide albite (curăţate de peliculă roşiatică), crude – 1202 42 000;
    - arahide în păstăi, în peliculă roşiatică sau albite, prăjite, fierte, glazurate sau altfel preparate – 2008 11.
    [Anexa modificată prin OSV510 din 18.12.14, MO397-399/31.12.14 art.1986; în vigoare 01.01.15]