ID intern unic: 352418
Версия на русском
Republica Moldova
din 12.10.2011
cu privire la aprobarea Programului naţional strategic în domeniul
securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025)
securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025)
Pentru asigurarea securităţii demografice şi realizarea obiectivelor Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2011-2014, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025) (se anexează).
2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale:
vor întreprinde măsurile necesare pentru a asigura implementarea integrală şi în termenele stabilite a obiectivelor Programului naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011–2025);
vor prezenta anual, pînă la 1 martie, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei informaţia privind implementarea Programului menţionat.
3. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va prezenta Guvernului şi Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare, anual, pînă la 1 aprilie, informaţia generalizată cu privire la rezultatele obţinute.
4. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să elaboreze planuri de acţiuni pentru realizarea obiectivelor Programului aprobat.
5. Monitorizarea şi coordonarea procesului de realizare a Programului vor fi efectuate de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Nr. 768. Chişinău, 12 octombrie 2011.
Incontestabil, politicile demografice trebuie să abordeze complexitatea interacţiunilor economice şi sociodemografice pe termen lung, iar anticiparea multitudinii de probleme legate de acest subiect trebuie să cimenteze eforturile şi acţiunile pentru realizarea obiectivelor de securitate demografică inserate în cadrul securităţii naţionale. Scopurile principale vor fi orientate spre asigurarea condiţiilor socioeconomice favorabile cultivării valorilor şi promovării intereselor umane şi absenţei riscurilor de orice natură.
Astfel, politicile de menţinere a stabilităţii demografice se integrează corelat într-o viziune strategică asupra dezvoltării sau reformelor structurale economice şi dinamicii resurselor umane, prezentată în Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025) (în continuare – Programul), ca o abordare sincronizată şi multiaspectuală a priorităţilor ce se referă la perspectiva demografică şi la dezvoltarea societăţii.
Problemele referitoare la populaţie, care trebuie să îmbine aspectele evoluţiei demografice cu creşterea capacităţilor capitalului uman, sînt multiple şi vizează protecţia socială, ocrotirea sănătăţii şi educaţia, ocuparea şi echilibrul forţei de muncă etc., în condiţiile de creştere rapidă a vîrstei populaţiei şi de degradare accelerată a raportului de dependenţă economică.
În economia ţărilor în tranziţie, cum este şi ţara noastră, nu este reală deocamdată compensarea scăderii forţei de muncă, cauzate de diminuarea demografică, prin implementarea inovaţiilor ştiinţifico-tehnologice.
Astfel, imperativul de accelerare a avansării economice impune o viziune nouă asupra politicilor de dezvoltare şi competenţă a capitalului uman, care este reflectată în prezentul Program, propus ca document de corelare a politicilor guvernamentale de natură social-economică şi demografică. Ca urmare a instabilităţii caracteristice societăţii în transformare, devin extrem de importante problemele securităţii naţionale, în principal cele ce ţin de securitatea politică, securitatea economică, securitatea demografică, securitatea ecologică, securitatea socială, securitatea sănătăţii, securitatea alimentară etc.
Gradul de prioritate a tipurilor de securitate şi a sarcinilor aferente este greu de determinat din cauza faptului că pericolele ce ameninţă securitatea umană au tendinţa să devină multidimensionale şi cu un pronunţat caracter sinergetic. Aceasta determină necesitatea corelării tuturor măsurilor de soluţionare a problemelor ce se referă la populaţie, fiind cheia principală în conceptualizarea, perceperea Programului şi a măsurilor de implementare a acestuia.
Totodată, se va ţine cont de realităţile naţionale cu implicaţii profunde asupra sferelor de dezvoltare, avînd în vedere amploarea fenomenului emigraţiei, ce ne poziţionează ca una dintre ţările cele mai afectate de migraţia în scop de muncă sezonieră, de lungă durată ori definitivă.
Priorităţile strategice în domeniul demografic se aliniază la obiectivele asumate de Guvern la nivel internaţional şi naţional, în contextul politicilor de creştere socioeconomică pe termen mediu şi lung, conform Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2011-2014 şi Planului de acţiuni aferent.
Sarcinile enunţate în Program sînt corelate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova (ODM), aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.288 din 15 martie 2005 „Cu privire la aprobarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova pînă în 2025 şi a Primului Raport Naţional „Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova”. În urma prezentării de către Guvern la Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2010 a celui de-al Doilea Raport Naţional privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, obiectivele strategice ale Programului au fost ajustate prin asumarea de scopuri concrete privind dezvoltarea umană şi ameliorarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei.
Esenţa prezentului Program constă în promovarea politicilor de stabilizare demografică ce integrează soluţionarea problemelor pentru evoluţia favorabilă a celor trei componente: natalitatea, mortalitatea şi migraţia.
Prezentul Program are drept obiectiv crearea premiselor şi formarea cadrului de dezvoltare demografică, cuprinzînd acţiuni ale căror rezultate vor fi resimţite de generaţiile viitoare, deoarece influenţa fenomenelor şi comportamentului demografic se manifestă în decursul vieţii mai multor generaţii şi nu neapărat în funcţie de măsurile administrative de intervenţie.
În condiţiile ţării noastre, cînd scăderea natalităţii se menţine pe parcursul unei lungi perioade, se resimte deteriorarea structurii pe vîrste, perpetuată şi prin mecanismele dinamicii interne ale demograficului. Acest curs de degradare a echilibrului construcţiei demografice poate fi oprit doar într-o perioadă lungă şi în ipoteza atingerii unei natalităţi mult mai ridicate decît cea actuală.
În conformitate cu raţionamentele expuse, Programul cuprinde şi un Plan de acţiuni de implementare pe termen mediu (2011-2013), corelat cu acţiunile planificate în politicile guvernamentale şi sectoriale.
Pentru perioada 2014-2025 de implementare a obiectivelor prezentului Program, vor fi elaborate şi prezentate Guvernului spre aprobare planuri de acţiuni actualizate, în baza principiilor şi rezultatelor planurilor anterioare, avînd drept scop menţinerea stabilităţii demografice şi a cursului strategic, contribuind la dezvoltarea politicilor şi potenţialului demografic.
În abordarea strategică a priorităţilor privind populaţia şi dezvoltarea, Cartea Verde a Populaţiei Republicii Moldova (în continuare – Cartea Verde) constituie cea mai importantă platformă de argumentare a tendinţelor şi factorilor-surse de instabilitate demografică, servind la fundamentarea deciziilor în acest domeniu.
Fără promovarea unor politici demografice eficiente, specialiştii prognozează transformări considerabile în structura populaţiei, fiind afectată dezvoltarea din perspectiva strategică şi economică, ridicînd noi cerinţe şi probleme ale solidarităţii între generaţii în scopul adaptării la o societate maturizată. În acest context, la solicitarea Guvernului, cu suportul Comisiei Economice pentru Europa a ONU, se elaborează Ghidul de parcurs pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politicile de dezvoltare pentru Republica Moldova, inclusiv Planul de acţiuni pentru implementarea lui, care va fi corelat cu măsurile de realizare a Programului.
Prezentul Program va determina orientările strategice ale acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de structurile guvernamentale şi societatea civilă pentru ameliorarea stării demografice, obţinerea de abilităţi şi cunoştinţe în vederea exercitării cît mai eficiente a puterii la nivel central şi local pentru gestionarea proceselor sociodemografice şi atingerea obiectivelor de stabilitate şi creştere demografică.
Fiind un document strategic pentru populaţie cu accent pronunţat pe problemele familiei şi avînd în vedere importanţa pentru potenţialul uman a subiectelor abordate, principalele condiţii de implementare a Programului sînt:
a) participarea plenară a reprezentanţilor tuturor domeniilor socioeconomice vizate;
b) antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea adaptării acţiunilor la nevoile specifice ale populaţiei din teritoriile administrate;
c) implicarea societăţii civile şi a mediului privat la toate etapele de implementare a acţiunilor şi de monitorizare a Strategiei;
d) dezvoltarea parteneriatelor public-private în susţinerea efortului de obţinere a stabilităţii demografice.
Un rol semnificativ revine cooperării cu structurile internaţionale, atît din perspectiva asistenţei tehnice, metodologice, expertizării politicilor sociale şi demografice, cît şi în vederea atragerii investiţiilor din surse externe.
Patronatele vor juca un rol important în realizarea obiectivelor ce vizează angajarea în cîmpul muncii, respectarea legislaţiei muncii şi crearea condiţiilor de încurajare a combinării echilibrate a activităţii profesionale cu responsabilităţile familiale.
Sindicatele şi alţi reprezentanţi ai intereselor salariaţilor dispun de capacitatea necesară pentru participarea activă la realizarea unui număr mare de componente incluse în Program, adecvate necesităţilor diferitelor categorii de angajaţi, vizînd protejarea drepturilor femeilor însărcinate şi ale mamelor angajate în cîmpul muncii, asigurarea condiţiilor de lucru garantate şi instruirea continuă, combinarea muncii cu maternitatea, coeziunea socială şi asigurarea oportunităţilor egale pe piaţa muncii.
Reuşita acţiunilor în redresarea demografică este de neconceput fără participarea activă şi eficientă a mass-mediei şi societăţii civile, prin rolul important şi responsabil pe care îl au pentru crearea unei capacităţi corespunzătoare de sprijin practic pentru politicile cu tematică sociodemografică. Aceasta va contribui la sensibilizarea publică, la sporirea transparenţei procesului decizional prin extinderea discuţiilor publice privind oportunitatea Programului, corespunderea mecanismelor de implementare a acesteia cu obiectivele şi rezultatele preconizate, fiind sincronizate interesele sociale şi consolidate eforturile tuturor factorilor importanţi ai societăţii.
Fiind necesară conlucrarea intersectorială şi stabilirea parteneriatelor de colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, cu partenerii sociali şi societatea civilă, responsabilităţile de implementare a acţiunilor planificate în prezentul Program sînt atribuite următoarelor instituţii:
a) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în calitate de autoritate publică abilitată cu coordonarea elaborării politicilor privind dezvoltarea demografică şi corelarea acestora cu alte documente de politici socioeconomice;
b) organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi administrative centrale, organizaţii şi instituţii;
c) autorităţile administraţiei publice locale;
d) Fondul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Populaţie în Republica Moldova;
e) Academia de Ştiinţe a Moldovei;
f) Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova;
g) instituţiile de învăţămînt universitar;
h) sindicatele, patronatele;
i) mass-media;
j) organizaţiile nonguvernamentale şi asociaţiile obşteşti.
a) numărul populaţiei a scăzut anual în medie cu cca 8,0 mii persoane şi are tendinţe de scădere în continuare;
b) scăderea bruscă a ratei natalităţii, fertilităţii, care se va menţine din cauza diminuării generaţiilor de vîrstă fertilă şi amînarea naşterilor la vîrstă mai înaintată;
c) nivelul de mortalitate generală, mai accentuat în mediul rural, are valori descendente, dar rămîne ridicat în comparaţie cu cel din ţările dezvoltate;
d) se atestă micşorarea ratei mortalităţii materne;
e) speranţa de viaţa este în creştere lentă, cu un decalaj semnificativ pentru bărbaţi faţă de femei, în mediul rural speranţa de viaţă fiind inferioară cu peste 3 ani faţă de mediul urban;
f) transformările demografice decurg mai intens în localităţile urbane, dar sînt mai dramatice în localităţile rurale, îmbătrînirea şi feminizarea fiind mai accentuate în mediul rural;
g) contrar tendinţelor globale, în condiţiile noastre predomină tendinţa de ruralizare, cu mici semne de inversare a procesului;
h) se atestă micşorarea accentuată a numărului populaţiei tinere şi creşterea ponderii populaţiei vîrstnice, devenind mai accelerat procesul de îmbătrînire demografică, în special în zona geografică de nord;
i) numărul şi ponderea populaţiei în vîrstă aptă de muncă este în diminuare şi se va micşora vădit, începînd cu anii 2014-2016;
j) scade rata de activitate, proporţia populaţiei active în populaţia totală;
k) numărul persoanelor economic active a scăzut semnificativ;
l) se majorează coeficientul de dependenţă economică;
m) este resimţită necesitatea de eficientizare a procesului de evidenţă a migraţiei interne pentru fundamentarea corectă a politicilor de dezvoltare regională;
n) motivul economic este principala cauză a emigrării, iar migraţia externă impune noi viziuni şi abordări ale problemelor impactului migraţiei asupra demograficului şi dezvoltării pieţei forţei de muncă;
o) mecanismele de evidenţă a fluxurilor migraţionale nu sînt eficiente;
p) monitorizarea fluxurilor imigraţionale trebuie să devină o premisă importantă pentru politicile demografice;
q) familia, ca unitate socială, relevă caracteristici de instabilitate şi disfuncţionalitate, fiind resimţit impactul tranziţiei la nivel macrosocial şi microsocial;
r) se majorează vîrsta medie la prima căsătorie, vîrsta mamei la prima naştere, rata divorţialităţii, numărul cuplurilor în concubinaj/căsătorii neînregistrate, numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei, al familiilor monoparientale.
2. Datorită expunerii în Cartea Verde a tendinţelor anterioare ale fenomenelor demografice, argumentate cu multe date statistice, în prezentul Program este omisă descrierea detaliată a situaţiei demografice. Astfel, caracteristicile perioadei de tranziţie demografică sînt expuse mai succint, vizînd, în special, indicatorii statistici din anul 2010 şi cele mai importante aspecte demografice.
3. În linii mari, tendinţele proceselor demografice denotă reducerea populaţiei ţării, semnalată încă de la începutul anilor 90, care în ultimul deceniu a scăzut cu 86,0 mii persoane, cu un curs negativ constant al sporului natural. Acest fapt şi alte fenomene, care însumează caracteristicile unui declin demografic, se datorează micşorării natalităţii, menţinerii unui nivel ridicat al mortalităţii, emigrării masive a populaţiei tinere, accelerării îmbătrînirii populaţiei, fiind factori care, la rîndul lor, vor produce agravarea în timp a stării demografice.
4. Aceste semnale de alarmă nu constituie excepţii în contextul general demografic european, unde declinul populaţiei se resimte tot mai accentuat, atît în aspectul îmbătrînirii demografice, cît şi în scăderea accelerată a numărului de copii, ceea ce va însemna mai mulţi pensionari şi mai puţine braţe de muncă.
5. În Cartea Verde se menţionează că deosebirea esenţială a cursului demografic intern constă doar în ritmurile evoluţiei acestor procese, fiind remarcat că tranziţia demografică în statele europene se desfăşoară pe parcurs de secole, pe cînd în Republica Moldova – pe parcurs de cîteva decenii, iar procesul de îmbătrînire a demarat pînă a intra în faza de ţară economică dezvoltată.
6. Evident că situaţia demografică din ţară se caracterizează şi prin schimbările demografice specifice, cu implicaţii pe termen mediu şi lung, ce necesită a fi monitorizate şi gestionate în conformitate cu interesele naţionale.
7. Prognoza demografică pînă în anul 2050, în baza a 3 scenarii şi în presupunerea menţinerii indicatorilor demografici la nivelul actual, confirmă perpetuarea declinului demografic în următoarele decenii.
8. Recentele teoretizări demografice consideră că tranziţia demografică se referă nu numai la nivelurile scăzute ale natalităţii şi mortalităţii, ci lor li se adaugă şi tranziţii ale structurii pe vîrste, ale familiei, ale migraţiei etc. Astfel, fenomenul de „declin demografic” se manifestă prin scăderea continuă a numărului populaţiei, din cauza sporului natural negativ şi sporului migraţional negativ. Concomitent, reducerea natalităţii a provocat un dezechilibru în structura pe vîrste a populaţiei şi a intensificat procesul de îmbătrînire demografică.
9. Datorită generaţiilor mai numeroase născute la mijlocul anilor 80 ai secolului trecut ce au atins actualmente vîrsta de reproducere, evoluţia proceselor demografice din anul precedent denotă o uşoară redresare a sporului natural al populaţiei şi o creştere a ratei de fertilitate, fiind atinsă cea mai înaltă cotă a acestui indicator din ultimii zece ani.
10. La 1 ianuarie 2011 numărul populaţiei stabile în ţară a constituit 3560,4 mii persoane, inclusiv populaţia urbană – 1481,7 mii, populaţia rurală – 2078,7 mii persoane, astfel că raportul populaţiei în profil teritorial în ultimii 11 ani a rămas neschimbat: 58,4% populaţia rurală şi 41,6% populaţia urbană.
11. Structura repartizării în profil teritorial a locuitorilor este diferenţiată. Aproximativ cîte 30% din populaţia ţării locuieşte în zonele de nord şi centru, unde densitatea populaţiei este cea mai înaltă – peste 100 locuitori pe km2 (iar în unele raioane – pînă la 126 locuitori pe km2). Peste 15% din populaţie locuieşte în zona de sud, unde densitatea populaţiei nu depăşeşte 75 locuitori la 1 km2.
12. Populaţia UTA Găgăuzia formează aproape 5% din populaţia ţării. Locuitorii mun. Chişinău prezintă a 5-a parte din toată populaţia şi cca 1/2 din populaţia urbană.
13. Faţă de 1 ianuarie 2010 populaţia s-a diminuat cu 3,3 mii persoane, iar faţă de 1 ianuarie 2008 – cu 12,3 mii persoane, ceea ce ar constitui populaţia a 3 sate medii. Ritmul de diminuare a populaţiei din anul 2006 este în descreştere, însă în anul precedent s-a produs majorarea acestui indicator, indicînd un spor natural negativ – 3164 persoane.
14. Începînd cu anul 1998 rata natalităţii a descrescut de la 11,3‰ la 10,1‰ în anul 2003, urmînd o creştere pînă la 10,9‰ în anul 2008 şi 11,4 nou-născuţi la o mie de locuitori în 2009 şi 2010. Deşi este o uşoară majorare, acest indicator este mai mic decît rata natalităţii în ţările europene (Irlanda – 17‰; Franţa – 12,9‰; Suedia – 12,0‰; Estonia – 11,8‰; Albania – 11,9‰, Muntenegru – 13,7‰, Macedonia – 11,5‰).
15. În anul 2010 numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei a fost de 9055 (22,4% din numărul total al născuţilor vii), cu 0,5% mai puţin decît în 2009, cu 0,1% în creştere faţă de anul 2008, fiind la sate mai mare cu 7% faţă de situaţia din localităţile urbane. A fost înregistrată o redresare uşoară a ponderii născuţilor vii de rangul I, constituind 54,3% (2008 şi 2009 – 53,2%), iar ponderea copiilor născuţi-vii de rangul II, III, IV şi peste a scăzut. Majoritatea copiilor născuţi în familii numeroase revin mamelor din mediul rural – 81,3% (2008 şi 2009 – 80,9%).
16. Indicatorul mortalităţii generale din Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani are tendinţă de creştere: de la 11,9 cazuri (2003) pînă la 12,3 cazuri la 1000 de locuitori în 2010; fiind în creştere cu 0,5% comparativ cu anul 2009 şi 2008. Rata mortalităţii generale de 12,3‰ (43618 persoane) plasează Republica Moldova la nivelul statelor regiunii sud-est-europene, dar depăşeşte nivelul ţărilor Uniunii Europene, unde mortalitatea generală constituie în medie 9,7 cazuri la 1000 locuitori.
17. A fost estimat că bărbaţii au o mortalitate specifică mai înaltă decît femeile, care este explicată de specialişti atît prin specificul profesiilor cu un risc crescut pentru viaţă prin traume ca rezultat al accidentelor rutiere ori în construcţie etc., cît şi prin faptul că bărbaţii ignoră mai des principiile modului de viaţă mai sănătos.
18. O problemă rămîne a fi mortalitatea copiilor, inclusiv cea infantilă. Numărul copiilor decedaţi în vîrstă de pînă la 1 an în anul 2010 a constituit 476, rata mortalităţii infantile fiind de 11,7 decedaţi sub un an la 1000 născuţi vii.
19. Timp de 5 ani structura populaţiei pe grupe mari de vîrstă a evoluat şi constituie următorul coraport: 17,8% – persoanele sub vîrsta aptă de muncă, faţă de 20,1% în anul 2006, 19,3% în 2008 şi cu 0,7% mai puţin 2009; 66,6% – în vîrsta aptă de muncă, faţă de 65,9% în anul 2006, 66,0% în 2008, 66,4% în 2009; şi 15,5% – peste vîrsta aptă de muncă, faţă de 14,1% în 2006, 14,8% în 2008, 15,1% în 2009. Coeficientul îmbătrînirii populaţiei (numărul persoanelor în vîrstă de 60 ani şi peste la 100 locuitori) constituie 14,4%, faţă de 14,0% în 2009, 13,7% în 2008, cu 1,2% în creştere faţă de anul 2006. Peste 15% din populaţia rurală a depăşit vîrsta de 60 ani. În totalul populaţiei feminine rurale ponderea femeilor de 60 ani şi peste este de 18,1%. Nivelul maximal critic al indicatorului respectiv a fost depăşit în 11 raioane.
20. Cel mai în vîrstă este efectivul populaţiei în zona de nord a ţării. Numărul persoanelor în vîrstă pensionară pe acest teritoriu depăşeşte numărul copiilor şi minorilor în vîrstă de pînă la 16 ani cu 14,2 mii persoane (sau cu 7,9%). Mai puţin de 1/5 din populaţie le revine copiilor şi minorilor din municipiile Chişinău, Bălţi, UTA Găgăuzia şi 20 de raioane, unde ponderea lor nu depăşeşte 15-19%.
21. În anul 2010 s-au încheiat 26,5 mii căsătorii, sau cu 0,1% mai puţin, comparativ cu anul 2008 şi 2009 (cu rata de 7,5 căsătorii la 1000 de locuitori). Cele mai multe persoane, care s-au căsătorit în 2010, aparţin grupei de vîrstă 20-24 ani (34,6% dintre bărbaţi şi 47,9% dintre femei). Vîrsta medie la prima căsătorie a fost de 26,9 ani pentru bărbaţi şi de 23,7 ani pentru femei, în creştere faţă de situaţia constatată în anul ultimului recensămînt.
22. Numărul divorţurilor oficiale în 2010 a fost de 11,5 mii (cu 3,2% mai puţin faţă de anul 2009), revenind în medie 3,2 divorţuri la 1000 de locuitori, fiind în descreştere cu 0,9 puncte decît divorţialitatea în anul 2003. Dinamica indicatorului reflectă o creştere a numărului divorţurilor cu o perioadă de căsnicie mai mică de 5 ani şi de peste 20 ani. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărîre judecătorească a constituit 11,5 mii, sau cu 3,2% mai puţin faţă de anul 2009. În medie la 1000 locuitori revin 3,2 divorţuri. Căsătoriile desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 30,0% din totalul divorţurilor, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea căsătoriei a fost de 4,7 mii persoane.
23. Speranţa de viaţă la naştere în anul 2010 a constituit 69,1 ani, fiind în creştere cu 1 an comparativ cu anul 2003 şi în descreştere cu 0,2 ani faţă de anul 2009 (2008 – 69,4 ani). În prezent, durata medie a vieţii este de 65,0 ani pentru bărbaţi şi 73,4 ani pentru femei, mai mare decît a bărbaţilor cu 8,4 ani, fapt influenţat atît prin ratele mortalităţii copiilor de sex masculin în primii ani de viaţă, cît şi prin nivelul ridicat al mortalităţii premature a bărbaţilor.
24. Una dintre consecinţele economice ale procesului de îmbătrînire de lungă durată a devenit majorarea semnificativă a indicatorului sarcinii demografice. Cea mai nefavorabilă corelaţie a numărului populaţiei în vîrstele de pensie şi cea aptă de muncă se observă în raioanele vulnerabile din punct de vedere demografic ale zonei de nord.
25. Necesită a fi menţionat că procesul de îmbătrînire demografică, fiind caracteristic pentru toate unităţile administrativ-teritoriale, a căpătat caracter ireversibil şi în unităţile administrativ-teritoriale a început procesul de îmbătrînire a forţei de muncă, provocat de scăderea semnificativă a populaţiei tinere în vîrstă de 15-19 ani. În unităţile administrativ-teritoriale cu gradul de îmbătrînire a populaţiei mai mare de 16% indicele sarcinii demografice creşte considerabil, înregistrînd cea mai înaltă valoare în r-nul Donduşeni – circa 65 persoane la 100 persoane în vîrstă respectivă.
26. Odată cu intrarea în vîrsta aptă de muncă a generaţiilor puţin numeroase ce s-au născut după anii 90 ai secolului al XX-lea se va produce şi micşorarea ponderii persoanelor în vîrsta aptă de muncă şi, ca urmare, va creşte raportul de dependenţă de vîrstă. Urmează a fi luat în considerare faptul că reducerea populaţiei apte de muncă poate fi foarte vertiginoasă, dacă vom lua în calcul nu numai influenţa scăderii natalităţii, ci şi intensitatea fluxurilor de migraţiune a populaţiei tinere.
27. Cert este că după anul 2012 vom asista la reducerea treptată, dar impunătoare a natalităţii, determinată de intrarea în vîrsta reproductivă a generaţiilor feminine puţin numeroase născute la sfîrşitul secolului al XX-lea (începutul secolului al XXI-lea). Anume acest fapt va influenţa în mod decisiv evoluţia numărului populaţiei în perioada următoare. Aceste generaţii vor determina efectivul populaţiei feminine de vîrstă fertilă şi, implicit, numărul de copii născuţi în următoarele decenii, care poate fi modelat şi în funcţie de mobilitatea resurselor umane pe plan internaţional (emigrarea/imigrarea).
28. O tendinţă alarmantă semnalează datele preliminare cu privire la caracteristicile de dizabilitate a populaţiei, care denotă că numărul persoanelor cu dizabilităţi, aflate în evidenţa organelor asigurării sociale la 1 ianuarie 2011, constituia 179100, cu 3000 persoane mai mult decît la 1 ianuarie 2009 şi cu 6000 persoane mai mult faţă de 1 ianuarie 2008, avînd în ultimii 5 ani un ritm de majorare în medie cu peste 2000 persoane anual. Dezagregate pe vîrstă, datele indică prevalarea invalidităţii la persoane între 40 şi 59 ani, fiind consecinţele bolilor cardiovasculare (19,9%), tumorilor maligne (18,5%), bolilor sistemului osos şi muscular (8,3%), disfuncţiilor psihice şi comportamentale (7,2%).
29. A fost înregistrată creşterea incidenţei primare a dizabilităţii generale şi a celei din copilărie. Rămîne îngrijorător nivelul dizabilităţii copiilor, care înscrie majorări ale numărului de copii cu dizabilităţi de la 14,1 mii în anul 2008 la 15,1 mii în anul 2010.
30. Ponderea numărului persoanelor cu dizabilităţi în populaţia stabilă şi cea ocupată în Republica Moldova a crescut constant pe parcursul anilor 2008-2010, reprezentînd 5,0% (2008 – 4,8%, 2009 – 5,0%) şi, respectiv, 15,7% (2008 – 13,8%, 2009 – 14,9%). Numărul persoanelor cu grad de invaliditate, ca rezultat al unei boli obişnuite, deţine ponderea cea mai mare de 74,0%
(2008,2009-73,9%) din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi, după care urmează ponderea numărului invalizilor din copilărie 13,9% (2008 – 14,0%, 2009 – 13,7%) şi cea a copiilor invalizi 8,4% (2008 – 8,2%, 2009 – 8,6%).
31. Declinul demografic este resimţit şi în teritoriul din stînga Nistrului şi mun. Bender. Caracterul nesoluţionat al conflictului transnistrean determină starea sociodemografică nefavorabilă în localităţile zonei. Potrivit surselor de date şi a publicaţiilor accesibile din teritoriul de est, la 1 ianuarie 2011 numărul total al populaţiei regiunii constituia 518,0 mii locuitori, fiind redusă cu 4,5 mii persoane faţă de 1 ianuarie 2010 şi cu 201,7 mii faţă de anul 1990. În 1989 pe malul stîng al Nistrului locuiau 750 mii de persoane. Conform recensămîntului din noiembrie 2004, în regiune locuiau 555,5 mii persoane.
32. În localităţile de tip urban locuiau 357,4 mii persoane, iar în cele rurale – 160,5 mii persoane, mai puţin cu 2,9 mii persoane în oraşe şi cu 1,7 mii în sate faţă de anul 2009. În anul 2010 au fost înregistrate 5189 naşteri, egal cu numărul naşterilor din 2009 şi 7709 decese, inclusiv 47 copii cu vîrsta pînă la 1 an, sau cu 3,4% mai mult decît în anul precedent. Sporul natural constituie „minus” 2520 locuitori. Rata natalităţii constituie 10,0 născuţi la 1000 locuitori, iar rata mortalităţii indică valoarea de 14,9 decese la 1000 persoane. Coeficientul de nupţialitate indică o valoare de 7,6 căsătorii şi 4,0 divorţuri la 1000 persoane.
În pofida eforturilor depuse, sănătatea reproducerii este încă mult sub nivelul cerinţelor demografice. Accesul populaţiei la serviciile de planificare familială este limitat, dreptul adolescenţilor la educaţie şi servicii de sănătate a reproducerii nu este asigurat pretutindeni. Avortul continuă să fie o metodă încă destul de frecventă de planificare familială, provocînd riscuri reale pentru sănătatea femeilor.
Consecinţele violenţei domestice, abuzului sexual şi ale traficului cu fiinţe umane, ce se răsfrînge asupra sănătăţii reproductive, nu sînt încă pe deplin estimate.
Cancerul genito-mamar ia amploare, transformîndu-se într-o problemă medico-socială de proporţii. Malformaţiile congenitale sînt nu doar cauza deceselor, dar şi a dizabilităţii copiilor, avînd impact socioeconomic asupra familiilor. În 20-30% din cazuri, malformaţiile au la bază o mutaţie genetică sau o anomalie cromozomială, în 50% cauzele adevărate ale malformaţiilor rămîn necunoscute, fiind încă anevoios de depistat şi necesitînd studii ştiinţifice de înaltă performanţă.
Problemele sexuale ale bărbaţilor sînt desconsiderate şi au nevoie de preocupare specializată mai profundă.
Modelele serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor, care funcţionează deja din anul 2005, urmează a fi dezvoltate şi fortificate pentru menţinerea sănătăţii şi potenţialului de dezvoltare a adolescenţilor şi tinerilor.
Deşi a fost fortificat sistemul de asistenţă medicală primară, fiind regionalizat serviciul perinatologic, care a ameliorat esenţial asistenţa medicală în sarcină, naştere şi perioada neonatală, încă rămîne limitată calitatea serviciilor pentru nou-născuţi, în special în mediul rural, preponderent pe motive de necompletare a instituţiilor medicale cu cadre calificate. În unele localităţi asigurarea cu medici de familie este sub 50%. Există în continuare un număr mare de naşteri, care nu beneficiază de nivelul adecvat de îngrijire. Ponderea naşterilor premature este relativ joasă comparativ cu ţările Europei de Est, însă contribuţia născuţilor prematur în mortalitatea neonatală este relativ înaltă, necesitînd a fi revizuită conduita medicală.
Este înalt nivelul deceselor copiilor la domiciliu, mai cu seamă în mediul rural, preponderent în familiile vulnerabile, de regulă din motive reversibile (traumatisme, asfixie mecanică, pneumonie etc.). Este îngrijorătoare adresarea tardivă după ajutor medical, în special a populaţiei de la sate, ce conduce la diferenţe semnificative dintre indicii mortalităţii copiilor în mediul urban şi cel rural.
34. Dezvoltarea economică majorează gradul de influenţă nefastă asupra mediului înconjurător, care la rîndul său influenţează calitatea vieţii umane, ceea ce contribuie la declinul demografic. Astfel, factorul de mediu necesită o supraveghere permanentă pentru a reduce impactul.
În condiţiile autohtone, asupra sănătăţii populaţiei influenţează cel mai mult apa. Atît apele de suprafaţă, cît şi cele subterane sînt în mare măsură poluate de sectorul gospodăriei comunale (staţii de epurare, ape uzate, deversări din sistemul comunal al apelor neepurate, managementul neadecvat al deşeurilor menajere solide în toate localităţile), sectorul agrar (dejecţiile animaliere, depozitele de pesticide etc.) şi sectorul energetic (depozitele de produse petroliere, staţiile de alimentare cu petrol ş.a.). Majoritatea surselor de ape subterane nu corespund standardelor şi cerinţelor de calitate a apei potabile, fiind depăşite concentraţiile excesive maximum admisibile la nitriţi, nitraţi, ioni de amoniu ş.a. Deosebit de nefavorabilă este situaţia în mediul rural, unde, în mare parte, populaţia utilizează apă din pînza freatică (sursa de alimentare a fîntînilor şi izvoarelor), apele freatice reprezentînd principala sursă de apă potabilă pentru circa 70% din populaţia rurală. Doar 17% dintre gospodăriile casnice utilizează apă din surse centralizate. Starea sanitară nefavorabilă a fîntînilor este constatată în 76% din numărul celor exploatate şi 50% din izvoare. Numai 20% dintre sursele subterane de alimentare cu apă, analizate în baza Programului de alimentare cu apă şi de canalizare a localităţilor din Republica Moldova pînă în anul 2015, au calitatea apei corespunzătoare normativelor şi pot fi folosite ca surse de alimentare centralizată cu apă potabilă.
Deşi numărul locuinţelor dotate cu sisteme centralizate de aprovizionare cu apă este în creştere, ele reprezintă doar 40% din fondul locativ. Construcţia apeductelor noi nu a fost susţinută de construcţia instalaţiilor de purificare, tratare a apelor reziduale şi sistemelor de canalizare, devenind un risc sporit de poluare a apelor freatice.
Poluarea aerului atmosferic constituie o altă problemă actuală de mediu. Unul dintre principalii factori care contribuie la intensificarea poluării aerului atmosferic sînt emisiile de gaze din diferite sectoare ale economiei naţionale, inclusiv cele cu efect de seră, după cum urmează: sectorul electroenergetic şi termoenergetic, sectorul transporturi şi sectorul agroindustrial. Transportul auto a devenit şi continuă să rămînă sursa principală de poluare a bazinului aerian şi în prezent ponderea lui constituie 184,5 mii tone, sau 93,3% din emisiile sumare. Cauza principală a emisiilor sporite din traficul rutier este numărul mare de mijloace de transport şi autoturisme uzate. Unităţile de transport auto cu vîrsta de la 10 ani şi mai mult constituie 80% din numărul total de autovehicule, iar cele de pînă la 5 ani – 8,1%. Calitatea solurilor este condiţionată în principal de activităţile antropogene, precum şi de factorii naturali, ca eroziunea şi alunecările de teren. Fenomene specifice sînt arderea miriştii şi păşunatul excesiv, ambele contribuind esenţial la degradarea solului.
Agravarea problemei deşeurilor, în special a deşeurilor menajere solide, este generată de modul defectuos în care sînt gestionate în prezent diferite etape de procesare a deşeurilor. Cea mai raspîndită metodă de tratare a deşeurilor menajere este depozitarea pe sol, care reprezintă o sursă importantă de poluare a solului şi apelor subterane. Datele statistice în domeniu denotă că suprafaţa ocupată de gunoişti s-a diminuat în 2010 cu 67,93 ha faţă de anul 2009 şi constituie 1347,07 ha. Numărul total de gunoişti constituie 1868 locaţii, inclusiv autorizate – 1024 şi neautorizate – 844. Deşi este relatată această îmbunătăţire în domeniul deşeurilor, salubrizarea localităţilor, managementul deşeurilor urbane reprezintă un obiectiv important al structurilor guvernamentale şi locale.
35. Analiza informaţiei statistice din ultimii ani sub aspectul evoluţiei sistemului educaţional denotă o dependenţă esenţială a acestui sistem de transformările structurii de vîrstă a populaţiei, alături de factorii economici, sociali, politici (politica dezvoltării sistemului de învăţămînt).
Schimbările în structura pe vîrste a populaţiei Republicii Moldova, care au avut loc în ultimul deceniu, s-au răsfrînt şi asupra contingentului de elevi. Ca exemplu, dacă în anii 1997-1998 contingentul de elevi pentru clasa I era de 75-76 mii copii, în anii 2010/2011 constituia doar 35 mii, diminuîndu-se de peste două ori, şi cu 11,8% comparativ cu anul de studii 2005/2006. Acestea sînt generaţiile cu cel mai mic număr de copii înregistrate în Republica Moldova.
În perspectivă, schimbările menţionate în structura pe vîrste se vor reflecta direct asupra contingentului elevilor din clasele gimnaziale, apoi liceale şi, ulterior, în învăţămîntul universitar. În anul de studii 2010/2011 în instituţiile de învăţămînt preuniversitar (cu excepţia şcolilor/grădiniţelor şi ale celor serale) au fost instituţionalizaţi 396,5 mii elevi, comparativ cu anul de studii 2005/2006 contingentul şcolar reducîndu-se cu 122,5 mii elevi. În perioada anilor 2000-2010 rata elev/profesor s-a micşorat de la 15 pînă la 11 persoane. Rata elev/profesor în învăţămîntul primar constituie 12 elevi, în învăţămîntul gimnazial – 10 elevi şi în învăţămîntul liceal – 12 elevi.
36. Ca urmare a analizei stărilor caracteristice în mai multe domenii, conform concluziilor din Cartea Verde, au fost evidenţiaţi următorii factori de influenţă directă şi indirectă asupra fenomenelor demografice:
a) depopularea, ca fenomen de scădere accentuată a numărului populaţiei;
b) criza natalităţii şi a mortalităţii, manifestată prin incapacitatea de reproducere demografică, mai accentuată în spaţiul rural;
c) îmbătrînirea accelerată, fiind depăşit nivelul critic al coeficientului de îmbătrînire;
d) erodarea valorilor familiei, manifestată prin: numărul tot mai redus de familii, divorţuri timpurii, familii cu un număr tot mai mic de membri, concomitent se majorează constant numărul de naşteri extraconjugale, rata înaltă a divorţurilor, disensiunile dintre generaţii în interiorul familiei şi în societate;
e) procesele intense de emigrare, inclusiv cele necontrolate, care provoacă depopularea mecanică, inclusiv migraţia internă - cu direcţia spre mediul urban, unde tinerii ce formează familii adoptă un model de familie orăşenească, cu un număr tot mai limitat de copii;
f) nivelul de educaţie al populaţiei, precum şi toate oportunităţile educaţionale pe care sistemul învăţămîntului le poate asigura pentru copii au un impact semnificativ asupra comportamentului reproductiv ulterior, în special sub aspect calitativ. Nivelul scăzut al educaţiei sau lipsa acesteia majorează riscul de a avea o sănătate reproductivă deteriorată, de sporire a nivelului mortalităţii infantile şi materne etc. Deprecierea educaţiei pentru viitorii părinţi poate afecta perceperea valorilor privind familia şi valoarea educaţiei copiilor în familie, a importanţei instruirii pe parcursul vieţii şi corespunderii cerinţelor standardelor profesionale;
g) starea de sănătate, ce ţine de starea fizică, mintală, de stilul de viaţă, inclusiv cultura sexuală şi pregătirea pentru evitarea riscurilor, problemele accesului la serviciile medicale şi farmaceutice;
h) mediul macroeconomic, ca unul dintre cei mai importanţi factori de influenţă asupra dezvoltării populaţiei, determinat de veniturile scăzute şi nivelul redus de trai:
sărăcia a continuat să afecteze atît categoriile tradiţional vulnerabile ale populaţiei, cît şi pe cei apţi de muncă, calificaţi şi sănătoşi,
oportunităţile de angajare în cîmpul muncii, încă relativ limitate, în special în cazul tinerilor, din cauza nivelului scăzut de retribuire a muncii, dar şi a nivelului de pregătire;
nivelul insuficient al incluziunii sociale din cauza lipsei condiţiilor de muncă ajustate la nevoile specifice ale persoanelor, a programelor speciale de integrare a persoanelor cu dizabilităţi;
i) problemele în asigurarea cu spaţiul locativ, în mod special a familiilor tinere;
j) infrastructura subdezvoltată, preponderent în localităţile rurale;
k) diferendul transnistrean, care afectează stabilitatea demografică, avînd impact asupra stării economice, inducînd instabilitate în mentalitatea socială şi viaţa privată.
37. Pierderea în continuare a capitalului uman, prin emigrarea persoanelor apte de muncă, naşterea unui număr tot mai mic de copii indică asupra necesităţii unor acţiuni de redresare a situaţiei actuale.
Intervenţiile şi responsabilităţile statului pentru stimularea dimensiunilor de reproducere demografică, evitarea crizelor şi generarea noilor capacităţi ale resurselor umane pentru menţinerea sau creşterea economică sînt decisive, fiind vizate condiţiile vulnerabile şi oportune de promovare a Programului, conform celor prezentate în următoarea analiză.
Analiza SWOT
Punctele forte:
a) menţinerea stabilităţii macroeconomice şi a tendinţei de creştere economică;
b) voinţa politică în soluţionarea problemelor demografice;
c) constituirea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare;
d) atribuirea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a rolului de autoritate publică ce coordonează elaborarea şi monitorizarea implementării deciziilor privind domeniul demografic şi corelarea acestora cu alte politici socioeconomice;
e) realizarea măsurilor Planului de acţiuni urgente în domeniul demografic, adoptat prin Hotărîrea Guvernului nr.741 din 29 iunie 2007;
f) elaborarea Cărţii Verzi a Populaţiei Republicii Moldova, a prognozelor de lungă durată (2009-2050) şi a altor studii tematice cu privire la îmbătrînirea demografică;
g) iniţierea activităţii de formare a specialiştilor, prin cursuri de instruire şi schimb de experienţă;
h) instruirea funcţionarilor publici în cadrul cursurilor de perfecţionare ale Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.
Punctele vulnerabile:
a) capacităţile reduse ale autorităţilor publice centrale şi locale în cunoaşterea şi gestionarea proceselor demografice;
b) cadrul juridic insuficient dezvoltat şi corelat;
c) lipsa unui centru de cercetări în domeniul demografic;
d) capacităţile insuficiente pentru dezvoltarea sistemului statistic demografic şi datelor în variantă electronică pentru calcularea prognozelor demografice periodice: dotarea tehnică precară a Biroului Naţional de Statistică, lipsa tehnologiilor informaţionale modernizate de profil, personal insuficient pentru elaborarea prognozei;
e) lipsa la nivel instituţional a instrumentelor de corelare a procesului de prognozare demografică;
f) incoerenţa acţiunilor autorităţilor publice centrale şi mecanismele imperfecte ce ţin de evidenţa calitativă a fluxurilor migraţionale;
g) insuficienţa de capacităţi de elaborare a politicilor şi de gestionare la nivel local a problemelor demografice.
Oportunităţi:
a) susţinerea metodologică şi financiară din partea Fondului ONU pentru Populaţie în Republica Moldova;
b) participarea comunităţii ştiinţifice şi a specialiştilor în elaborarea şi implementarea politicilor demografice;
c) disponibilitatea experţilor internaţionali în acordarea suportului metodologic şi de expertizare a politicilor demografice elaborate;
d) interesul sporit din partea partenerilor de dezvoltare;
e) acordarea suportului de către Fondul ONU pentru Populaţie în instruirea specialiştilor şi a posibilităţii schimbului de experienţă.
Ameninţări:
a) tendinţele demografice negative, inclusiv a proceselor migraţionale;
b) lipsa evaluărilor complexe cu privire la impactul migraţiei asupra numărului şi structurii populaţiei;
c) procesele demografice regionale nefavorabile;
d) dezvoltarea insuficientă a politicilor şi programelor generale destinate problemelor familiale;
e) insuficienţa resurselor financiare pentru realizarea acţiunilor planificate;
f) tergiversarea rezolvării conflictului transnistrean, ceea ce împiedică elaborarea unor politici demografice complexe aplicabile pe întreg teritoriul ţării.
39. Potrivit celui de-al Doilea Raport Naţional privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului din 2010, în condiţiile crizei economice mondiale în anul 2008-2009, cînd a scăzut şi nivelul economiei naţionale, a fost constatată creşterea în continuare a nivelului sărăciei în zonele rurale, unde în anul 2009 sărăcia a înregistrat un nivel de 36,3% faţă de 34,6% în 2008.
40. Nivelul sărăciei a fost analizat şi prin prisma numărului de copii în gospodărie, fiind stabilit că mai mult de jumătate din gospodăriile cu trei şi mai mulţi copii (50,8%) cad sub incidenţa sărăciei. Nivelul sărăciei la această categorie a crescut în comparaţie cu anul trecut. Studiile şi publicaţiile de referinţă ale UNICEF din Republica Moldova indică faptul că peste o jumătate dintre copiii din Republica Moldova trăiesc cu mai puţin de 30 lei pe zi. În consecinţă, lipsa suportului în proporţii suficiente adresat familiei pentru creşterea şi educarea copilului contribuie la declinul în continuare al fertilităţii şi la majorarea proporţiilor depopulării.
41. În mod curent, în Raportul privind dezvoltarea umană, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare aplică Indicele Dezvoltării Umane ca indicator-cheie de caracterizare agregată a dezvoltării umane în fiecare ţară şi a şanselor reale pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului pînă în anul 2015. Potrivit acestui document, una dintre cele trei dimensiuni ale dezvoltării umane o reprezintă nivelul de trai, care este evaluat prin PIB per locuitor, exprimat în dolari SUA la paritatea puterii de cumpărare. Comparativ cu ţările vecine, PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare al Republicii Moldova este de 2,71 ori mai mic decît cel al Ucrainei şi de 4,85 ori mai mic decît cel al României. Această discrepanţă relevă faptul că nivelul de trai din Republica Moldova reprezintă un domeniu critic al dezvoltării.
42. Ca unul dintre factorii de influenţă demografică majoră, nivelul de trai redus şi inegalitatea în funcţie de mediul teritorial determină perpetuarea proceselor de emigrare a forţei de muncă atît interne, de la sat la oraş, cît şi externe, cu repercusiuni de ordin socioeconomic şi demografic în aspect regional şi la nivel naţional. Consecinţele acestor fenomene afectează cel mai mult copiii. Studiile de specialitate efectuate în anul 2010 au indicat că în fiecare a cincia gospodărie cu copii cel puţin un membru este plecat peste hotare. Două treimi din aceste gospodării sînt în mediul rural. În funcţie de numărul de copii, gospodăriile cu migranţi se repartizează după cum urmează: 52,0% reprezintă gospodăriile cu un singur copil, 38,2% - cele cu doi copii, restul fiind cele cu 3 şi mai mulţi copii. Sursele de venit ale gospodăriilor cu copii cuprind 21,8% de venituri provenite din transferurile din afara ţării.
43. Migraţia masivă şi sărăcia sînt cauze ale infracţionalităţii înalte în rîndul copiilor şi numărului mare de copii aflaţi în evidenţa politiei.
44. Deşi se acceptă că remitenţele au îmbunătăţit standardele de viaţă ale gospodăriilor migranţilor, inclusiv ale copiilor, rămîn actuale problemele ce ţin de starea psihologică, sănătatea, educaţia şi socializarea lor, respectarea drepturilor şi intereselor legitime. Aceşti copii sînt mai vulnerabili faţă de riscurile legate de consumul de substanţe nocive, abandonul şcolar, relaţiile sexuale precoce şi comportamentele deviante, faţă de riscul de implicare în traficul de fiinţe umane şi exploatarea prin muncă etc. Creşte riscul ca ei să suporte abuzurile emoţionale/psihologice, fizice, atît din partea celor care îi îngrijesc, cît şi din partea celor care îi educă.
45. Populaţia reprezintă premisa generală a dezvoltării şi structurii factorului de muncă, fiind condiţia indispensabilă a oricărei producţii şi activităţi de muncă. Aceasta are rolul de componentă primară a oricărei economii, combinînd calităţile de producător şi de consumator al bunurilor finale. Oferta forţei de muncă trebuie privită ca rezultatul final al proceselor demografice ce ţin de natalitate, fertilitate, mortalitate, morbiditate, emigrare, imigrare şi alte schimbări de structură. Din aceste considerente orice investiţii consistente în reproducerea şi calificarea braţelor de muncă trebuie apreciate ca investiţii demografice.
46.Gestionarea investiţiilor conform principiilor economiei bazate pe cunoaştere şi progres tehnic va genera capacitatea înaltă şi performanţa braţelor de muncă, fără a avea destulă creştere a acestora din creşterea populaţiei, fiind o oportunitate de perspectivă. Însă deocamdată se impun obiectivele de sporire a capacităţilor resurselor umane pentru necesităţile viitoare de intensificare economică.
47. Procesele emigraţionale modelează evoluţia demosocioeconomică nu numai prin reducerea şi îmbătrînirea populaţiei, pierderea de resurse umane şi implicaţiile generate de remitenţe şi formarea dependenţelor de acestea, dar şi prin exodul de „intelect”, ce va conduce la pierderea unor valori ştiinţifice şi reducerea iniţiativelor de antreprenoriat.
48. Există deja semnale în mai multe domenii, ale căror cerinţe pe piaţa muncii nu sînt satisfăcute pe deplin de oferta reală a forţei de muncă, nici cantitativ, nici calitativ (paragraful 4.2 din Cartea Verde). Situaţii similare ar putea apărea în mai multe domenii, care au şansa în timp să se relanseze şi pentru care cererea nu va fi acoperită de oferta pieţei muncii interne, devenind inevitabilă apelarea la piaţa muncii din exteriorul ţării.
49. De asemenea, se atestă o redistribuire neproporţională a populaţiei din cauza discrepanţelor dintre sat şi oraş, astfel că o redresare a situaţiei din zonele defavorizate şi asigurarea unei bune calităţi a vieţii pentru cetăţenii rurali trebuie să devină o componentă esenţială a politicii de dezvoltare demografică regională (paragraful 3.5 din Cartea Verde).
50. Creşterea speranţei de viaţă, exodul semnificativ al tinerilor, în special al tinerelor femei, condiţiile emancipării ce au produs reducerea natalităţii poziţionează îmbătrînirea demografică ca una dintre cele mai importante probleme ale societăţii.
51. Mutaţiile spre maturizare a populaţiei ridică probleme nu numai în aspectul angajării, formării continue şi al vieţii active a persoanelor în vîrstă, dar şi al garantării siguranţei unui număr tot mai mare de persoane pensionare şi în etate.
53. Modernizarea sistemului vizează implementarea unui mecanism nou de prestare a ajutorului social, bazat pe principiul evaluării gradului de vulnerabilitate a familiilor. Astfel, statul îşi asumă responsabilitatea să asigure minimum de ajutor social în cazul discrepanţei dintre venitul minim garantat stabilit prin legislaţie şi venitul real al familiei.
54. De asemenea, dezvoltarea sistemului integrat de servicii sociale urmează să creeze oportunităţi pentru incluziunea socială a persoanelor în dificultate, asigurînd respectarea drepturilor fundamentale ale acestora. Programul naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1512 din 31 decembrie 2008, are menirea de a crea condiţii pentru extinderea serviciilor sociale comunitare şi specializate şi de a îmbunătăţi considerabil eficienţa lor prin consolidarea, integrarea şi orientarea acestora spre grupurile de persoane în dificultate.
55. Evaluarea rezultatelor primului an de implementare a noilor mecanisme de susţinere socială a populaţiei denotă mai multe deficienţe şi rezerve. Ca primă concluzie se impune faptul că sistemul de asistenţă socială nu dispune de personal suficient pentru implementarea Legii cu privire la ajutorul social, iar cel funcţional necesită instruire în scopul creşterii nivelului profesional.
56. Descentralizarea serviciilor sociale va crea oportunităţi pentru intervenţia comunităţii în dezvoltarea unor parteneriate durabile cu societatea civilă şi acordarea asistenţei sistematice cu caracter profesional pentru consolidarea asistenţei sociale de toate nivelurile. Necesită eficientizare modalitatea de calcul al venitului de la utilizarea terenurilor agricole a solicitanţilor de ajutor social şi creşterea nivelului de informare a populaţiei privind mecanismul de acordare a acestor prestaţii. O prioritate constituie modificarea şi completarea actelor normative pentru a elimina dificultăţile apărute în procesul de implementare a legislaţiei privind acordarea ajutorului social.
57. Calificarea inovatoare pentru serviciile sociale bazate pe necesităţile comunitare constă în faptul că va fi imperativă instituirea echilibrului pe criterii de gen şi se va miza pe dezvoltarea mecanismelor de parteneriat public-privat în vederea achiziţiilor de servicii sociale la nivel de comunitate, în conformitate cu necesităţile stabilite.
58. În scopul creării unui instrument modern ce asigură formarea bazei de date de profil, eficienţa şi transparenţa în administrarea serviciilor sociale, necesită a fi implementat sistemul informaţional automatizat „Asistenţă socială”. Este un obiectiv destinat modernizării prin computerizare a mecanismelor de monitorizare şi control al calităţii serviciilor, implementării şi fortificării funcţiilor bugetare, de contabilitate şi statistice. Urmează a fi dezvoltat procesul ciclului de instruire privind utilizarea aplicaţiei de tehnologii informaţionale moderne pentru specialiştii de management în domeniu, pentru informaticieni şi asistenţii sociali.
60. Începînd cu anul 2005, sistemul de asigurări sociale se confruntă cu un deficit bugetar, care a crescut treptat de la 1,8 mil. lei pînă la 87,33 mil. lei în anul 2007. În anul 2008 bugetul asigurărilor sociale de stat a înregistrat, după o perioadă de trei ani, un excedent de 47,7 mil. lei, situaţia modificîndu-se în anul 2009, cînd bugetul asigurărilor sociale de stat s-a confruntat iarăşi cu un deficit bugetar de 25,6 mil. lei. Dacă în anul 2004 raportul dintre persoanele ocupate şi pensionari era de 2,1:1, în anul 2009 acesta a constituit 1,9:1. În această situaţie se evidenţiază necesitatea unor schimbări parametrice ale sistemului de pensii. Pentru stabilizarea sistemului de asigurare cu pensii este necesar ca raportul dintre numărul contribuabililor şi pensionarilor să constituie 4:1-5:1, care la momentul actual este de 2:1.
61. Sistemul complicat al contribuţiilor de asigurări sociale generează un şir de probleme, care se referă, în special, la sectorul agrar. Un tarif al contribuţiilor de asigurări sociale mai scăzut, stabilit pentru angajaţii sectorului agrar, precum şi sistemul sofisticat al contribuţiilor pentru persoanele care lucrează terenurile agricole, în îmbinare cu nivelul redus de acumulare a acestora, conduce la o redistribuire esenţială a mijloacelor destinate plăţii pensiilor în favoarea pensionarilor sectorului agrar. În aceste condiţii, sistemul se confruntă cu o problemă serioasă, deoarece la 1 ianuarie 2009, în urma redistribuirii ponderii activităţilor pe piaţa muncii şi a scăderii continue a populaţiei ocupate, 43,4% din pensionarii pentru limită de vîrstă beneficiau de pensii acordate angajaţilor din agricultură. În acelaşi timp, contribuţiile asiguraţilor din agricultură au reprezentat în anul 2008 doar 4,8% din suma totală a contribuţiilor transferate în bugetul asigurărilor sociale de stat. Este evidentă necesitatea acordării unor subvenţii din partea bugetului de stat pentru acoperirea cheltuielilor pentru plata pensiilor acestei categorii de persoane, ceea ce subminează şansa de investiţii în alte domenii pentru dezvoltare.
62. Redistribuirea excesivă a mijloacelor în sistemul de pensii provoacă neconcordanţă între mărimea contribuţiilor achitate şi plăţile promise (sau primite). Această discordanţă este condiţionată de o serie de factori, printre care şi particularităţile schemei sistemului de pensii, discordanţa fiind agravată de nerespectarea principiilor unificării sistemului de pensii. Efectul sinergetic al acestor factori contribuie la reducerea ratei de înlocuire pentru unele categorii de contribuabili (de regulă cei mai disciplinaţi) şi provoacă neîncrederea în sistemul de pensii şi eschivarea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale.
63. Actualul sistem de asigurări sociale are nevoie de o creştere esenţială a numărului de contribuabili şi, nemijlocit, a veniturilor acestora. Sistemul de asigurări sociale se confruntă cu următoarele probleme:
a) instabilitatea pe termen lung, determinată de tendinţele demografice nefavorabile;
b) creşterea numărului de pensionari nou-stabiliţi şi, prin urmare, creşterea presiunii asupra populaţiei economic active şi asupra bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) cuantumurile mici ale pensiilor în comparaţie cu salariile şi minimul de existenţă;
d) scăderea ratei de înlocuire;
e) neuniformitatea tarifelor contribuţiilor de asigurări sociale;
f) redistribuirea considerabilă a resurselor din cauza neuniformităţii tarifelor contribuţiilor pentru diverse categorii de contribuabili;
g) complexitatea sistemului din cauza numărului mare de norme care reglementează asigurarea cu pensii a diverselor categorii de beneficiari;
h) existenţa unor cheltuieli nejustificate în sistemul de asigurări sociale, care nu corespund riscurilor asigurate.
64. În scopul perfecţionării sistemului de asigurări sociale sînt oportune următoarele acţiuni:
a) formularea clară a cazurilor calificate drept riscuri asigurate în cadrul sistemului public de asigurări sociale şi excluderea cheltuielilor nejustificate, care nu corespund riscurilor sociale asigurate;
b) continuarea politicii de redistribuire treptată a contribuţiei de asigurări de la angajator la angajat;
c) anularea plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de către pensionarii încadraţi în muncă sau prevederea recalculării pensiilor pentru limită de vîrstă persoanelor care îşi continuă activitatea după stabilirea pensiei, pe motivul reţinerii din veniturile acestora a contribuţiilor de asigurări sociale;
d) simplificarea formulelor de calcul ale tuturor tipurilor de pensii;
e) calcularea pensiilor de invaliditate în baza stagiului de cotizare realizat pînă la data stabilirii pensiilor şi nu a celui potenţial;
f) acoperirea contravalorii prestaţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale din contul contribuţiilor angajatorului (de la 0,5% pînă la 4%);
g) majorarea cotei contribuţiei de asigurări sociale datorate de către angajator pentru compensarea cheltuielilor la plata pensiilor anticipate stabilite lucrătorilor care activează în profesiile şi funcţiile reglementate în mod special.
65. O soluţie pentru întregul sistem de pensionare ar fi unificarea sistemului de pensii, alinierea normelor de pensionare la condiţii unice. Pentru aceasta mai este nevoie de o serie de acţiuni în sensul diminuării facilităţilor acordate, ceea ce ar permite pensionarea echitabilă şi realizarea echilibrului între contribuţii şi beneficii pentru toţi pensionarii.
66. În pofida faptului că este elaborat mecanismul de percepere a defalcărilor în fondurile de pensii de la persoanele plecate la muncă peste hotare, numărul celor care contribuie este nesemnificativ. Sistemul de pensionare fiind unul de solidaritate, în perspectivă se întrevăd problemele ce ţin de determinarea drepturilor de pensionare a lucrătorilor migranţi.
67. În situaţia amplificării mobilităţii forţei de muncă între state şi a fenomenului emigrării în masă a populaţiei apte de muncă, problemă cu care se confruntă Republica Moldova în ultimele decenii, coordonarea sistemelor de securitate socială a devenit o componentă importantă a politicii sociale promovate de stat.
68. Efectele negative ale proceselor migraţioniste vor interveni la întoarcerea în ţară a lucrătorilor migranţi şi a membrilor familiilor lor, care au activat o perioadă de timp în străinătate. Lucrătorii migranţi şi membrii familiilor acestora sînt deseori dezavantajaţi din punct de vedere economic şi social faţă de cetăţenii statului de destinaţie, fiindu-le lezate drepturile de securitate socială.
69. Procesele migraţionale au condus la apariţia necesităţii stringente de încheiere a acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale cu principalele state de destinaţie a lucrătorilor migranţi. Pe parcursul anilor 2008-2010 a continuat procesul de negociere şi încheiere a acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale a lucrătorilor migranţi.
70. În prezent Republica Moldova tinde să extindă numărul de state cu care va reglementa relaţiile în domeniul asigurărilor sociale, fundamentate pe noi principii, care să asigure un cadru de garanţii de securitate socială viitorilor pensionari.
71. În acest scop, prin Hotărîrea Guvernului nr.1170 din 29 octombrie 2007 a fost aprobat Acordul interguvernamental în domeniul securităţii sociale, elaborat în baza Convenţiei Europene de Securitate Socială şi în corespundere cu regulile generale stabilite în Regulamentul nr.1408/71/CEE cu privire la coordonarea sistemelor de securitate socială pentru persoanele angajate, lucrătorii independenţi şi membrii familiilor acestora care se deplasează în Comunitatea Europeană. Implementarea acestor prevederi va contribui la creşterea gradului de protecţie socială a conaţionalilor angajaţi la muncă peste hotare.
73. Reformarea politicii statului în domeniul dizabilităţii este un proces în plină desfăşurare, fiind aprobată deja Legea nr.166 din 9 iulie 2010 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi Legea nr.169 din 9 iulie 2010 pentru aprobarea Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi (2010-2013), ce formulează priorităţile în domeniul armonizării sistemului de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi cu standardele europene şi prevederile Convenţiei menţionate.
74. În domeniul protecţiei sociale, problemele persoanelor cu dizabilităţi urmează a fi soluţionate prin reorganizarea sistemului de profil şi realizarea drepturilor sociale ale omului, fiind efectuată trecerea consecventă de la protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi la incluziunea socială a acestora.
75. În acest scop va fi necesară asigurarea şanselor egale şi accesului la resursele de educaţie incluzivă, tehnologii noi, servicii medicale, sociale şi de recuperare calitative, activităţi sportive, bunuri şi servicii de consum pentru persoanele cu dizabilităţi.
76. Abordările problemelor persoanelor cu dizabilităţi urmează a fi orientate spre convergenţa acţiunilor pentru incluziunea socială şi creşterea nivelului de dezvoltare umană, ca strategii ce se consolidează şi se completează reciproc.
78. În acest sens, vor fi trasate acţiunile de asigurare a securităţii demografice în temeiul principiilor de viabilitate şi securitate economică, coeziune socială şi solidaritate între generaţii. Abordarea univocă a problemelor de dezvoltare a populaţiei prin respectarea coerenţei în orientarea acţiunilor constituie un principiu de bază al politicilor de asigurare a securităţii demografice.
79. Pornind de la constrîngerile economice resimţite de fiecare membru al societăţii, trebuie să fie stabilite obiectivele politicilor de securitate pentru întreaga populaţie, devenind principiul central pe care se bazează viziunea de asigurare a securităţii demografice.
80. Securitatea naţională, fiind legată nemijlocit de aspectele economice, politice, tehnico-ştiinţifice, demografice, de starea de dezvoltare a culturii sanitare, a culturii de instruire şi de muncă etc., cimentează prezenţa interacţiunii „securitate-economic-social-demografic” în toate stadiile dezvoltării individuale. Securitatea demografică, implicînd securitatea economică, constă în susţinerea unui nivel suficient de bunăstare şi de potenţial financiar al statului, urmat de securitatea socială, care se preocupă de capacitatea de susţinere a fiecărei persoane.
81. Un rol important revine securităţii mediului, ca suport esenţial de care depind viaţa, sănătatea şi activitatea populaţiei.
82. O atenţie deosebită trebuie acordată instituirii normelor antidiscriminatorii pentru persoanele vîrstnice şi a incluziunii sociale prin participarea lor plenară cu drepturi depline la viaţa socială.
83. Trebuie instituit modelul de securitate demografică prin cursul coevolutiv de orientare a preocupărilor multiaspectuale în ambele sensuri, de la persoană la populaţie şi invers, avînd în vedere că imposibilitatea asigurării securităţii generale conduce la instabilităţi şi ameninţări specifice individuale.
84. În concluzie, dezvoltarea durabilă şi ofensivă, prin combinarea interesului individual şi al comunităţii în ansamblu, eliminarea pericolelor şi asigurarea securităţii veritabile în toate aspectele vitale umane constituie principiile de generare a stabilităţii demografice.
85. Scopurile, priorităţile şi sarcinile politicii demografice din prezentul Program sînt bazate pe următoarele principii specifice:
a) orice cuplu sau persoană are dreptul să-şi dirijeze liber viaţa şi comportamentul reproductiv, să ia decizii în mod independent privind planificarea familială;
b) statul are grijă să ofere oportunităţi pentru menţinerea standardului de viaţă ce favorizează decizia de naştere şi creştere a copiilor;
c) familia este susţinută de stat în tradiţiile, modul de viaţă şi cultură, familia păstrează şi protejează valorile de bază ale societăţii, fiind responsabilă de naşterea copiilor, creşterea şi educarea lor;
d) copiii sînt prioritatea statului şi familiilor, fiecare copil are dreptul la standarde înalte de trai, care garantează atît bunăstarea lui, cît şi dreptul la cele mai înalte standarde de sănătate şi educaţie;
e) copilul are dreptul la îngrijire şi sprijin din partea părinţilor, familiei, societăţii, fiind protejat de orice formă de violenţă mintală sau fizică, de lipsa îngrijirii, maltratare sau exploatare;
f) soţii au drepturi şi responsabilităţi egale în creşterea şi educarea copiilor;
g) asigurarea unei egalităţi eficiente între femei şi bărbaţi în familie este o condiţie de bază pentru creşterea ratei natalităţii, pentru oferirea unei şanse de dezvoltare personală completă şi pentru asigurarea unei calităţi înalte a vieţii copiilor;
h) securitatea mediului şi asigurarea cu apă potabilă de bună calitate prezintă un suport esenţial pentru viaţa, sănătatea şi activitatea populaţiei.
87. În vederea realizării acestui obiectiv urmează a fi întreprinse următoarele acţiuni prioritare:
a) prioritizarea politicilor de stimulare a natalităţii, reducerea morbidităţii şi mortalităţii, a migraţiei, în vederea diminuării declinului demografic, ce urmează a fi realizate conform prevederilor Programului;
b) gestionarea eficientă a problemelor de îmbătrînire demografică, integrarea în strategiile de dezvoltare a obiectivelor de adaptare la schimbările în structura populaţiei şi de ameliorare a indicatorilor calitativi ai capitalului uman;
c) promovarea multilaterală a politicilor familiale şi a solidarităţii între generaţii;
d) implementarea politicilor orientate spre fortificarea coeziunii sociale şi instituirea şanselor egale pentru toate grupurile sociale în vederea obţinerii creşterii demografice stabile;
e) constituirea Centrului de studii demografice cu funcţii în domeniul cercetării şi fundamentării ştiinţifice a politicilor demografice, determinării mecanismelor de monitorizare a implementării şi evaluării impactului acestora;
f) implementarea mecanismului de elaborare a prognozelor demografice şi utilizarea plenară a acestora în programele de dezvoltare şi planificare.
88. Succesul intervenţiilor în domeniul demografic rezidă în crearea condiţiilor favorabile pentru redresarea natalităţii şi obţinerea unei evoluţii demografice, care vizează extinderea măsurilor economice în concordanţă cu susţinerea multilaterală a familiei şi a copilului.
89. Totodată, prin competenţa actelor de decizie trebuie luat în considerare faptul că numai măsurile de stimulare a nivelului natalităţii nu sînt suficiente pentru o creştere demografică calitativă, fiind definitorie combinarea cu politici reuşite în vederea eradicării sărăciei, asigurării infrastructurii şi calităţii necesare a serviciilor publice, excluderii condiţiilor traumatizante şi a celor ce generează nesiguranţă socioeconomică şi morală pentru tineri – viitori familişti şi pentru familii, care generează la rîndul lor insecuritatea demografică.
90. Acţiunile pe termen mediu şi resursele urmează a fi direcţionate spre realizarea obiectivelor prioritare ce ţin de creşterea fertilităţii, reducerea mortalităţii, în special a mortalităţii infantile şi materne, elaborarea unei politici eficiente de gestionare a migraţiei externe şi interne, creşterea calităţii capitalului uman, calităţii ocupării, flexibilităţii pe piaţa muncii, asigurarea securităţii locului de muncă.
91. Deşi sînt costisitoare, acţiunile de reîntoarcere a conaţionalilor în ţară merită eforturi de implementare, instituind condiţii generale de stimulare pentru încadrarea la muncă bine remunerată sau dezvoltarea propriei afaceri. Procesele migraţionale interne şi imigraţionale trebuie gestionate raţional pentru a obţine echilibrul şi distribuirea adecvată a resurselor umane şi economice în localităţile rurale. În condiţiile actuale, deocamdată numai aceste măsuri se întrevăd cu impact vizibil asupra proceselor demografice.
92. Conform prognozelor demografice, creşterea natalităţii, inclusiv pînă la nivelul necesar pentru reproducerea simplă a populaţiei, nu poate stopa descreşterea numărului populaţiei. În condiţiile accelerării fenomenului de îmbătrînire demografică rata mortalităţii va fi una superioară ratei natalităţii, ca rezultat sporul natural al populaţiei încă mult timp va rămîne negativ.
93. În interacţiune cu emigraţia de muncă încă intensă, dimensiunile descreşterii numărului populaţiei vor obţine proporţii extrem de mari, ceea ce face imposibilă stoparea declinului demografic în perioade atît de scurte. Orice efort şi mecanisme administrative nu pot compensa moştenirea demografică acumulată pînă în prezent, întrucît procesele demografice au o inerţie lentă şi durează în timp. Indiferent dacă aşteptările pentru o inversare a proceselor migratorii se vor adeveri, creşterea soldului migraţional oricum nu va compensa îndeajuns dezvoltarea negativă a sporului natural.
94. Astfel, în condiţiile ţării noastre, pentru reducerea declinului demografic pe prim-plan se poziţionează intervenţiile ce ţin de stimularea natalităţii, micşorarea mortalităţii, în special la populaţia în vîrsta aptă de muncă, a deceselor produse din motive nenaturale (traume, intoxicaţii, insecuritatea muncii, a traficului rutier, violenţă), susţinute de eforturile consistente de stimulare a revenirii conaţionalilor şi de gestionare mai bună a mobilităţii forţei de muncă.
95. În aspectele de gestionare a pieţei forţei de muncă, unul dintre obiectivele de bază constă în prevenirea şi eliminarea de pe piaţa muncii a oricăror forme de discriminare (în funcţie de gen, vîrstă, apartenenţă etnică etc.), reducerea decalajelor salariale asociate cu aceste discriminări, promovarea integrării persoanelor defavorizate din diferite cauze sau supuse riscului de excluziune socială.
96. Procesul de îmbătrînire demografică va deveni mai intens şi va afecta în mod serios sistemul de asigurare socială, din cauza concentrării semnificative a populaţiei în intervalele mediane de vîrstă. Astfel, devine necesară identificarea pîrghiilor de apreciere pentru persoanele mai în vîrstă a avantajelor muncii active şi prin strategii de învăţare pe parcursul întregii vieţi, de interzicere a discriminării acestora şi de susţinere a formelor specifice de organizare a muncii pentru ei.
97. Priorităţile politicilor demografice guvernamentale, pe lîngă creşterea productivităţii şi a competitivităţii economiei naţionale, în cadrul politicilor sociale modernizate trebuie să stabilească acţiunile pentru a asigura:
a) gradul cît mai ridicat de ocupare a forţei de muncă, fiind vizat un spectru cît mai larg al populaţiei economic active;
b) calitatea muncii, ce presupune locuri de muncă mai bune şi implică promovarea unor politici de angajare mai eficiente, salarii rezonabile şi o organizare a muncii adaptată atît nevoilor angajatorului, cît şi ale angajaţilor;
c) oportunităţile unei societăţi bazate pe cunoaştere, prin promovarea formării profesionale de calitate adecvată cerinţelor domeniilor economice, învăţării continue sub diverse forme;
d) promovarea de noi forme de organizare a muncii şi asigurarea şanselor egale de angajare a femeilor, persoanelor vîrstnice apte şi a persoanelor cu dizabilităţi;
e) implementarea politicilor sociale ce semnifică modernizarea şi îmbunătăţirea protecţiei sociale, astfel încît să asigure fiecărui cetăţean un venit sigur pentru o viaţă decentă;
f) direcţionarea eficientă a asistenţei sociale şi a ajutorului social spre familiile şi persoanele vulnerabile în conformitate cu necesităţile reale ale acestora;
g) dezvoltarea constantă a sistemului de educaţie şi de sănătate performante pentru accesul vast şi echitabil la serviciile publice de calitate;
h) promovarea incluziunii sociale, prevenirea şi eradicarea sărăciei, precum şi promovarea participării egale în viaţa economică şi socială;
i) direcţionarea eficientă a asistenţei sociale şi a ajutorului social spre familiile şi persoanele vulnerabile în conformitate cu necesităţile reale ale acestora.
98. Ca obiectiv de perspectivă şi aspiraţie naţională este extrem de importantă reglementarea conflictului transnistrean în baza normelor şi principiilor dreptului internaţional, în cadrul mecanismelor existente de reglementare. Aceasta presupune realizarea reintegrării teritoriale şi constituie una dintre condiţiile de bază pentru evoluţia durabilă a ţării, inclusiv pentru asigurarea stabilităţii economice, sociale şi demografice în conformitate cu valorile şi standardele internaţionale.
99. În acest sens, obiectivele şi priorităţile Programului vizează în mod univoc soluţionarea problemelor demografice pe teritoriul ţării, inclusiv din stînga Nistrului, urmînd ca după soluţionarea diferendului transnistrean şi elucidarea problemelor specifice să demareze realizarea acţiunilor conform politicilor demografice stabilite.
101. Ideile despre legătura dintre populaţie, dezvoltarea durabilă şi drepturile omului au cunoscut o evoluţie semnificativă datorită Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare organizată la Cairo în 1994. Prin consens general, omul şi drepturile lui au focalizat preocupările legate de populaţie şi dezvoltare ale guvernelor ţărilor semnatare ale Planului de acţiuni, din rîndul cărora face parte şi Republica Moldova.
102. Astfel, prin aderarea la Conferinţa Internaţională pentru Populaţie şi Dezvoltare ţara noastră şi-a asumat abordarea complexă a politicilor referitoare la dezvoltarea demografică în coerenţă cu politicile egalităţii de gen. Din această perspectivă au fost concepute direcţiile strategice pentru asigurarea stabilităţii şi evoluţiei demografice pe o perspectivă de 15 ani.
103. În conformitate cu principiile Consensului de la Cairo, în cadrul prezentului document a fost accentuat imperativul privind asumarea sarcinilor pentru diminuarea şi chiar inversarea tendinţei de scădere a numărului populaţiei. În această ordine de idei, domeniul educaţional, sănătatea reproducerii, protecţia socială sînt recunoscute drept unele din componentele fundamentale necesare dezvoltării umane, ce urmează a fi garantate, fiind asigurat un impact pozitiv asupra generaţiilor următoare.
105. Reducerea populaţiei şcolare, conform prognozelor, către anul 2015-2016 cu cca 20% în raport cu anul 2009-2010 va avea consecinţe însemnate asupra sistemului educaţional, care va necesita reformare profundă la toate treptele de învăţămînt. Astfel, direcţiile prioritare urmează a fi orientate spre următoarele obiective:
a) ajustarea sistemului de învăţămînt de toate nivelurile la noile condiţii, în corespundere cu evoluţia tendinţelor demografice;
b) optimizarea reţelei şcolare şi introducerea unei formule adecvate de finanţare prin consolidarea cadrului legislativ, pentru a soluţiona disparităţile în accesul la serviciile educaţionale de calitate şi sporirea nivelului responsabilităţii tuturor actorilor sociali din domeniul educaţiei copiilor;
c) elaborarea/revizuirea principalelor politici de dezvoltare educaţională, în conformitate cu practicile europene avansate, orientate spre asigurarea accesului la educaţia preşcolară şi elementară pentru toţi copiii, în special pentru cei mai vulnerabili;
d) investirea în programele comprehensive de educaţie timpurie comunitare, care să fie deschise tuturor copiilor şi familiilor;
e) îmbunătăţirea formării cadrelor didactice şi a curriculei şcolare;
f) îmbunătăţirea statisticii educaţionale şi asigurarea monitorizării permanente a indicatorilor cu privire la educaţie.
106. În scopul abordării problemelor demografice de pe poziţii ştiinţifice, sînt necesare formarea specialiştilor demografi, consilierilor în probleme familiale, elaborarea programelor de formare continuă, realizarea schimbului de experienţă şi extinderea publicaţiilor în domeniu.
108. Pentru diferenţierea serviciilor de asistenţă medicală pe categorii de vîrstă vor fi promovate următoarele intervenţii:
a) ierarhizarea factorilor de risc pe diferite grupuri de vîrstă a populaţiei;
b) dezvoltarea şi extinderea reţelei de asistenţă medicală comunitară integrată;
c) dezvoltarea resurselor umane pentru activităţile medicale la nivelul comunităţii.
109. Promovarea modului sănătos de viaţă, prevenirea, profilaxia maladiilor transmisibile şi netransmisibile, tabagismului, alcoolismului, narcomaniei, supraponderabilităţii vor viza în mod special generaţia în creştere prin următoarele măsuri:
a) implementarea unor programe educaţionale pentru sănătate şi de informare asupra riscurilor pentru sănătate, cu accent asupra prevenirii consumului de tutun, alcool şi droguri, igienei mediului şi alimentaţiei raţionale;
b) realizarea campaniilor de informare, evaluarea eficacităţii acestora şi ajustarea lor, în vederea creşterii impactului pe termen lung.
110. Comportamentul reproductiv va fi îmbunătăţit prin următoarele măsuri:
a) sporirea participării active a populaţiei în planificarea familială şi protejarea sănătăţii reproducerii;
b) asigurarea condiţiilor optime şi sigure pentru realizarea funcţiei de reproducere a cuplurilor;
c) prestarea serviciilor medicale calitative, accesibile, acceptabile şi convenabile în domeniul sănătăţii reproducerii;
d) asigurarea accesului deplin şi a echităţii sociale în îngrijirile perinatale;
e) reducerea ratei avortului în rîndul adolescentelor;
f) prevenirea infecţiilor cu transmisie sexuală şi a infecţiei HIV în rîndul populaţiei sexual active;
g) îmbunătăţirea sănătăţii femeilor şi micşorarea poverii cancerului mamar şi de col uterin prin măsuri de depistare şi intervenţie precoce.
111. Scopului de micşorare a mortalităţii din motive cauzate de factori externi vor servi următoarele măsuri:
a) extinderea la nivel naţional şi internaţional a colaborării şi schimbului de informaţii cu referire la problemele ce ţin de profilaxia şi combaterea violenţei şi traumelor la domiciliu, la locul de muncă, asigurarea securităţii în traficul rutier;
b) consolidarea colaborării interne în vederea reducerii violenţei şi traumelor cauzate de traficul de substanţe narcotice şi arme, precondiţia fiind respectarea tratatelor internaţionale şi perfecţionarea legislaţiei naţionale;
c) dezvoltarea serviciilor sociale adresate victimelor violenţei în familie;
d) asigurarea accesului persoanelor ce au suferit de pe urma traumelor şi accidentelor la tratament şi servicii de reabilitare;
e) determinarea măsurilor de combatere a traumatismelor în întreprinderi, în trafic şi a traumatismelor printre copii.
113. Responsabilitatea pentru buna funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare revine autorităţilor administraţiei publice locale, care trebuie să întreprindă măsuri de îmbunătăţire a activităţii operaţionale şi financiare a agenţilor economici – prestatori de servicii.
114. În acest scop sînt necesare măsuri privind extinderea sistemelor centralizate de aprovizionare cu apă şi de canalizare şi creşterea gradului de acces al populaţiei la aceste servicii, concomitent cu descentralizarea serviciilor publice de aprovizionare cu apă şi de canalizare.
115. În vederea diminuării influenţei factorilor de mediu sînt necesare acţiuni multilaterale orientate spre managementul adecvat al deşeurilor şi substanţelor chimice, monitorizarea eficientă a surselor de poluare a apelor şi a aerului pentru prevenirea poluării prin deversări şi emisii accidentale de poluanţi, construcţia şi reconstrucţia sistemelor de salubrizare în centrele urbane şi rurale, monitorizarea şi prognozarea fenomenelor naturale periculoase, sporirea şi eficientizarea activităţilor de popularizare a problemelor utilizării resurselor naturale, protecţiei mediului şi de educaţie ecologică.
116. Securitatea alimentară este în dependenţă directă de factorii stării mediului, de calitatea şi gradul de contaminare a materiilor prime, de condiţiile tehnologice, sanitare în care se obţin produsele alimentare. În acest context, protejarea sănătăţii şi calităţii vieţii consumatorilor prin alimentaţia echilibrată şi inofensivă a devenit un criteriu de bază, care apreciază pe viitor preocuparea specialiştilor şi organizaţiilor din diferite ramuri, responsabili de producerea industrială a alimentelor.
117. Ponderea de bază în asigurarea necesităţilor de produse alimentare trebuie să fie asigurată de sistemul agroindustrial în baza producţiei agricole autohtone ecologice, prin ridicarea nivelului de performanţă a bazei tehnico-ştiinţifice şi a resurselor umane, modernizarea bazei tehnice de producţie, implementarea tehnologiilor de economie a resurselor.
119. Necesită a fi determinate măsurile de fortificare a integrării sociale pentru a nu admite extinderea proporţiilor şomajului şi scăderea nivelului garanţiilor sociale. Instabilitatea economică, cauzată de dezechilibrele pieţei financiare şi a preţurilor la produsele energetice şi alimentare, ar putea impune emiterea măsurilor restrictive în politicile sociale, care pot fi urmate de dezintegrări sociale. În scopul evitării acestor riscuri, prioritatea autorităţilor de guvernare devine realizarea sarcinilor de depăşire a crizei curente cu pierderi sociale minime.
121. Este important de remarcat faptul că proiectările demografice respective necesită a fi apreciate ca o prognoză de avertisment în sensul potenţialelor riscuri în cazul în care vor fi menţinuţi factorii de influenţă şi evoluţia populaţiei va avea aceeaşi dinamică negativă.
122. În vederea proiectărilor demografice pe termen lung au fost aplicate ipotezele în 3 scenarii de evoluţie demografică pînă în anul 2050:
a) scenariul I – pesimist, care presupune menţinerea indicatorilor principali ai mişcării naturale a populaţiei (natalitatea şi mortalitatea) la nivelul anului 2008: rata totală de fertilitate – 1,268 copii per femeie de vîrstă fertilă; speranţa de viaţă la naştere pentru bărbaţi – 65,6 ani, pentru femei – 73,2 ani;
b) scenariul II – moderat-pesimist, care presupune suspendarea reducerii ratei natalităţii şi o creştere uşoară a acesteia pînă la 1,5 în anul 2050, fiind înaintată ipoteza de menţinere a modelului actual al comportamentului reproductiv, cu tendinţa de creştere a vîrstei medii a mamei la naştere (pînă la 27 ani în anul 2050) şi deplasarea natalităţii spre vîrstele mai mari şi de creştere nesemnificativă a natalităţii în grupele de vîrstă de 25-29 şi 30-34 ani. Către anul 2050 indicatorii mortalităţii se vor reduce lent, ceea ce va determina o creştere nesemnificativă a speranţei de viaţă la naştere pînă la 69 ani pentru bărbaţi şi 76 ani pentru femei;
c) scenariul III – optimist, care se bazează pe ipoteza creşterii nivelului natalităţii pînă la 1,5 în anul 2025 şi 1,8 în anul 2050, ceea ce presupune îmbunătăţirea situaţiei social-economice în ţară, creşterea nivelului de trai, promovarea politicilor de stimulare a natalităţii, reducerea mortalităţii şi a refluxului migratoriu.
123. În mod teoretic se prevede scăderea mortalităţii, în special, la populaţia în vîrstă aptă de muncă şi creşterea valorilor speranţei de viaţă la naştere de la 65,6 pînă la 68,72 ani în anul 2025 pentru bărbaţi şi de la 73,2 pînă la 75,88 ani pentru femei, iar către anul 2050 – pînă la 74 ani pentru bărbaţi şi 80 ani pentru femei.
124. Toate trei scenarii au fost elaborate pentru populaţia de tip închis, cu intervalul de un an, fără a lua în calcul dimensiunile şi prognoza migraţiei.
125. În perioada de proiecţie numărul populaţiei va fi în scădere continuă, chiar dacă rata fertilităţii va fi în creştere. Conform scenariului I (pesimist), efectivul populaţiei ţării poate să se micşoreze cu un milion de locuitori, constituind la sfîrşitul perioadei de proiecţie 2596,2 mii de locuitori (scenariul II – 2830,8 mii, scenariul III – 3129,8 mii). O scădere esenţială a numărului populaţiei se va înregistra, în special, după anul 2026.
126. În paralel cu scăderea natalităţii se va aprofunda procesul de îmbătrînire demografică a populaţiei. Dacă fertilitatea se va menţine la nivelul anului 2008 de 1,27 (scenariul I – pesimist), către anul 2050 raportul dintre cele trei grupe mari de vîrstă (copii, adulţi şi vîrstnici) se va modifica semnificativ, ponderea persoanelor în etate ajungînd să constituie 30,3 la sută în structura generală a populaţiei. Totodată, se va reduce drastic ponderea copiilor în structura populaţiei, pînă la 11,8%.
127. Reducerea esenţială a efectivului populaţiei în vîrstă aptă de muncă va începe după anul 2030, odată cu generaţiile născute după anul 1990. Pînă în anii 2011-2012 ponderea populaţiei în vîrstă aptă de muncă (în mod special segmentul populaţiei de 25-39 ani) în structura populaţiei va fi în creştere neesenţială, stabilindu-se în limitele de 66,4-66,6%, datorită efectului de cohortă, cînd din populaţia activă vor ieşi generaţiile puţin numeroase din anii celui de-al doilea război mondial şi vor intra generaţiile mai mari născute între anii 1985 şi 1990. În special după anul 2030, efectivul populaţiei în vîrstă aptă de muncă se va reduce odată cu pătrunderea generaţiilor puţin numeroase născute după anul 1990, micşorîndu-se în mod esenţial populaţia activă de 15-24 ani şi 25-39 ani.
128. Menţinerea natalităţii la un nivel scăzut va determina şi evoluţia populaţiei de vîrstă şcolară. Dacă în anul 2009 populaţia de vîrstă şcolară şi preşcolară de 3-23 ani constituia 1080,9 mii persoane, atunci către anul 2015 (conform scenariului I – pesimist) numărul acesteia se va micşora pînă la 891,3 mii, în 2020 – 803,2 mii, 2030 – 707,8, iar către 2050 – 468,2. Reducerea la jumătate a populaţiei de vîrstă şcolară va influenţa întregul sistem educaţional, avînd implicaţii importante asupra vieţii economice şi sociale. Generaţiile puţin numeroase născute după anul 1990 vor deţine, după anii 2020-2030, poziţia centrală atît în populaţia de la care vor proveni viitorii copii ai ţării, cît şi în populaţia economic activă.
129. În concluzia celor expuse, accentuarea procesului de îmbătrînire a populaţiei pe parcursul următoarelor 2-3 decenii nu poate fi evitată, de aici rezultă obiectivul principal al politicilor în domeniul demografic, care va consta în acomodarea societăţii la un nou profil al structurii pe vîrste a populaţiei.
130. Astfel, preocuparea pentru destinul persoanelor de toate vîrstele va cuprinde tot mai accentuat grija faţă de persoanele mai mature, ca să asigure garanţiile unei îmbătrîniri active şi în siguranţă. Dezechilibrul de gen în segmentul cel mai vulnerabil al populaţiei, persoanele cu vîrsta înaintată, va solicita efort pentru specializarea mai mult feminină a serviciilor sociale, medicale şi psihosociale destinate persoanelor de vîrsta a treia.
131. Fenomenul de îmbătrînire demografică se va manifesta prin faptul că populaţia vîrstnică în continuă creştere va avea nevoie de sprijin tot mai substanţial din partea statului în general, al comunităţii şi familiei în particular. Instaurarea dezechilibrelor demografice va impune adaptarea sistemelor sociale, economice, culturale, a producţiei de larg consum şi a sistemului de comercializare la nevoile speciale ale persoanelor în etate, inclusiv pentru substituirea îngrijirii din partea familiei, care vor fi mai puţin numeroase.
132. Aderarea Republicii Moldova la Planul Internaţional de Acţiuni de la Madrid privind Îmbătrînirea, adoptat prin Declaraţia Politică din aprilie 2002, semnifică asumarea realizării sarcinilor de reducere a sărăciei, implementarea în domeniul sănătăţii, instruirii şi al muncii a normelor antidiscriminatorii pentru persoanele vîrstnice şi a incluziunii sociale prin participarea lor plenară şi cu drepturi depline la viaţa în societate. Principiul de bază rezidă în acceptarea că o ţară cu mulţi vîrstnici nu înseamnă o societate de oameni inactivi şi consumatori de resurse, dimpotrivă, trebuie reconsiderată forţa de muncă a persoanelor de vîrstă pensionară şi revalorificată experienţa lor de viaţă, atît pentru familie, cît şi pentru comunitate. În mod consecvent trebuie create condiţii care ar permite înlăturarea tuturor obstacolelor ce duc la izolarea socială şi discriminarea persoanelor în vîrstă.
133. Conform concluziilor din rapoartele curente ale Parlamentului European, consecinţele recesiunii economice din ultimii ani pot fi considerate apriori mai puţin periculoase decît efectul îmbatrînirii şi reducerii populaţiei, care va avea un impact mai grav asupra economiilor statelor din Europa şi din întreaga lume.
134. În situaţia creată toate sistemele de pensii din Europa s-au confruntat şi continuă să se confrunte cu o evoluţie demografică îngrijorătoare, datorată îmbătrînirii populaţiei, care afectează în modul cel mai grav echilibrul dintre populaţia activă şi cea trecută de vîrsta de pensionare. Cu referinţă la situaţia ţării noastre, suprapusă cu actuala criză economică şi previziunea de creştere a speranţei de viaţă, se relevă concluzia privind importante repercusiuni în materie de finanţe publice, vizînd sistemul de acumulare a fondurilor de pensii şi plafonarea alocaţiilor pentru pensii. Acest fapt va impune concluzia că Republica Moldova nu are şanse să devină o excepţie din tendinţa demografică generală europeană şi că nu va putea fi evitată reforma generalizată a sistemului de pensionare, adaptînd conform necesităţilor modelul de asigurare socială existent.
135. Avînd în vedere faptul că reformele în domeniu sînt de strictă necesitate, dar nepopulare şi dificil de implementat, structurile guvernamentale vor trebui să depună toate eforturile în cadrul oferit de dialogul social pentru a realiza reforma. În acest scop vor trebui antrenate în discuţii sindicatele şi patronatele, organizaţii neguvernamentale şi diverse colective ale comunităţii, pentru a se ajunge la un consens în această privinţă.
136. Subiectul acestui dialog urmează a fi canalizat pe mai multe direcţii, fie la creşterea progresivă în decursul a mai multor ani a vîrstei de retragere din activitate, a duratei minime de cotizare, fie la egalarea vîrstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, precum şi accentuarea necesităţii instituirii sistemelor de pensii private, ca piloni complementari ai sistemului public de asigurare socială.
137. În acest context vor interveni şi obiecţii privind neajunsurile măsurilor propuse cu referire la faptul că înaintarea în vîrstă a persoanei provoacă creşterea uzurii morale, scade şi capacitatea fizică individuală, ceea ce ar putea afecta randamentul structurilor economice, sau faptul că, fiind presupus că personalul mai în vîrstă are avantajul experienţei, nu poate fi garantată condiţia că acesta poate acumula rapid informaţii sau tehnologii noi de pe piaţă, comparativ cu angajaţii mai tineri. Indiferent cum vor fi abordate problemele viitorului model al sistemului de pensii, va deveni obligatoriu un proces bine planificat de informare a publicului larg privind necesitatea şi fezabilitatea reformei şi expunerea la consultare publică a argumentelor pro şi contra, rezultate din efectuarea studiilor convingătoare în domeniu.
139. Salariile mici constituie motivul principal al atractivităţii scăzute a pieţei muncii. Deşi, începînd cu anul 2000, salariul real a crescut cu ritmuri înalte, depăşind substanţial creşterea productivităţii, nivelul de remunerare în majoritatea sectoarelor rămîne a fi scăzut, comparativ cu veniturile obţinute în alte state. În special, cele mai reduse niveluri de remunerare sînt înregistrate în agricultură şi în sectorul public, cauzînd reducerea numeroasă a lucrătorilor, atît din sfera bugetară, cît şi din agricultură, unde predomină munca manuală şi cel mai mic nivel de venituri.
140. Soluţionarea problemelor semnalate urmează a fi realizată prin perfecţionarea cadrului legislativ-normativ şi implementarea Strategiei naţionale privind politicile de ocupare a forţei de muncă în anii 2007-2015, fiind necesară dezvoltarea ulterioară a acţiunilor eficiente.
141. Concomitent, se prevede reducerea dezechilibrelor de pe piaţa muncii şi crearea mai multor locuri noi de muncă. Strategia naţională privind politicile de ocupare a forţei de muncă va contribui la minimizarea consecinţelor sociale survenite în tranziţia economică şi la îmbunătăţirea dezvoltării capitalului uman prin intermediul reformei sistemului educaţional şi de instruire profesională.
142. Este evidentă necesitatea de promovare a noilor mecanisme de stimulare a creării locurilor de muncă, în special pentru tineri. O importanţă deosebită trebuie acordată dezvoltării serviciilor de angajare pentru tinerii familişti ce au la întreţinere copii şi soţii în concediu de maternitate. În vederea reducerii sărăciei tinerilor din localităţile rurale, inclusiv a celor ce au format familii, urmează a fi create condiţii de stimulare a creării întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, cu dezvoltarea serviciilor de consultanţă pentru desfăşurarea propriilor afaceri.
143. Totodată, urmează ca sistemul naţional al pieţei forţei de muncă şi statistica ocupării forţei de muncă să fie armonizate cu standardele UE şi cele internaţionale în vederea asigurării unui mecanism adecvat de monitorizare şi de comparare a performanţelor Republicii Moldova cu cele din ţările europene.
144. În scopul promovării politicilor în domeniul relaţiilor de muncă, ocupării forţei de muncă, politicilor salariale şi de orientare profesională, trebuie soluţionată problema prognozării pieţei muncii, ţinînd cont de indicatorii macroeconomici, cererea şi oferta pe piaţa muncii, precum şi de necesitatea de cadre în toate domeniile economiei naţionale pe termen mediu şi lung.
146. În contextul demografic, consecinţele negative ale migraţiei sînt semnificative şi se manifestă în dezintegrarea familiilor, abandonarea copiilor, crearea aşa-numitei „tradiţii a migraţiei” în următoarele generaţii.
147. O parte însemnată a emigranţilor sînt persoane cu studii superioare, exodul cadrelor calificate constituind o altă consecinţă negativă a emigraţiei.
148. Măsurile de redresare a situaţiei în domeniu urmează a fi realizate atît pe plan intern, cît şi extern. Pe plan intern, prioritare sînt considerate stimularea reîntoarcerii lucrătorilor migranţi şi crearea condiţiilor favorabile pentru reintegrarea lor. Totodată, este necesară îmbunătăţirea metodelor de estimare şi prognozare a fluxurilor migraţionale, în vederea reacţionării operative la schimbările de situaţie.
149. Activităţile pe plan extern trebuie să asigure caracterul ordonat al migraţiei, precum şi protecţia lucrătorilor aflaţi peste hotare. Astfel, o condiţie a managementului migraţional eficient este intensificarea cooperării cu statele de destinaţie, ţinînd cont de faptul că suportul statelor respective este necesar pentru realizarea dezideratului reîntoarcerii.
150. Efectele negative ale proceselor migraţioniste intervin fie la întoarcerea în ţară a lucrătorilor migranţi şi a membrilor familiilor lor, fie la strămutarea lor pe teritoriul altor state. În ambele cazuri, aceste persoane nu au dreptul la prestaţii de asigurări sociale, fiind deseori situate pe poziţii dezavantajoase din punct de vedere economic şi social faţă de cetăţenii statului de destinaţie, fiindu-le lezate drepturile la securitate socială. Situaţiile create ridică probleme mari şi necesită eforturi considerabile în vederea asigurării protecţiei sociale a emigranţilor.
151. Totodată, impactul emigraţiei asupra societăţii va depinde nu doar de numărul persoanelor care pleacă din ţară, ci şi de persoanele care se întorc. În acest sens, în plan internaţional este necesară asigurarea mecanismelor migraţiei circulare, precum şi a condiţiilor de favorizare a procedurilor de legalizare a migranţilor angajaţi în cîmpul muncii. Un factor de risc îl constituie perioada îndelungată de aflare peste hotare, însoţită, de regulă, de integrarea în societatea-gazdă şi invitarea celorlalţi membri ai familiei, reunificarea familiei fiind un motiv deosebit de important al intenţiilor de a emigra.
152. Din motivele subdezvoltării sistemelor de evidenţă şi a bazelor de date, dimensiunile şi caracteristicile fluxurilor migraţionale sînt greu de prognozat, fapt ce nu permite deocamdată orientarea corectă a politicilor de perspectivă în domeniu.
153. Imigrarea ar putea avea un efect pozitiv asupra pieţei muncii şi asupra creşterii economice, acoperind necesarul de forţă de muncă. Concepţia statului şi a societăţii despre locul şi rolul imigranţilor în dezvoltarea socială şi economică a ţării, exprimată într-o politică adecvată de imigrare, are o semnificaţie determinantă pentru rata fluxului de imigrare şi rezultatele acestuia. Modelele de politici pentru atragerea migranţilor din alte regiuni (inclusiv din interiorul ţării) trebuie să asigure compatibilitatea şi integrarea complexă a resurselor umane disponibile în sensul nivelului de performanţă profesională, educaţională, culturală etc.
154. Problemele interne ce necesită a fi soluţionate şi obligaţiile asumate pe plan extern impun următoarele sarcini prioritate în domeniul imigrării:
a) dezvoltarea politicii de imigrare pentru atragerea moldovenilor rezidenţi peste hotare;
b) dezvoltarea unui cadru legislativ unic, care să reglementeze problemele imigrării;
c) îmbunătăţirea stocului de informaţii privind imigranţii din ţară prin implementarea şi dezvoltarea Sistemului informaţional integrat automatizat „Migraţie şi azil”;
d) crearea condiţiilor pentru integrarea culturală şi socială a imigranţilor, în paralel cu păstrarea identităţii acestora;
e) reglementarea procedurilor de recunoaştere legală a educaţiei şi a calificării profesionale a imigranţilor;
f) efectuarea estimărilor privind necesităţile domeniilor şi dimensiunile forţei de muncă străină, care urmează a fi atrasă din alte state.
a) crearea condiţiilor pentru încadrarea unui număr mai mare de copii în grădiniţe şi instituţii preşcolare;
b) dezvoltarea condiţiilor de prevenire a abandonului şcolar şi eliminarea integrală a factorilor ce limitează accesul la educaţie;
c) aplicarea măsurilor orientate spre socializarea şi asigurarea condiţiilor de integrare a elevilor cu necesităţi educaţionale speciale şi dizabilităţi specifice în instituţii de învăţămînt obişnuite;
d) asigurarea calităţii înalte a educaţiei prin îmbunătăţirea conţinutului procesului educaţional şi a echipamentului necesar, calificării profesorilor şi asigurarea şcolilor cu tehnologii informaţionale;
e) formarea deprinderilor de studiere continuă, asigurarea condiţiilor optime pentru instruirea profesională continuă şi dezvoltarea sistemului de calificare, recalificare şi instruire continuă pe parcursul întregii vieţi;
f) promovarea în educaţie a spiritului solidarităţii între generaţii.
157. Asigurarea condiţiilor locative pentru cetăţenii din categoriile vulnerabile, atît în fondul locativ integral, cît şi în locuinţe de tip special, necesită implementarea mecanismelor de acordare a unor subvenţii categoriilor de populaţie socialmente vulnerabile în scopul obţinerii/păstrării locuinţelor sau susţinerea financiară directă a familiilor şi persoanelor concrete.
158. În aspect restrîns, este de menţionat că au fost întreprinse măsuri privind asigurarea cu spaţiu locativ gratuit a tinerilor specialişti, fiind aprobată Hotărîrea Guvernului nr.1259 din 12 noiembrie 2008 „Cu privire la asigurarea cu locuinţă gratuită a tinerilor specialişti cu studii superioare şi postuniversitare de rezidenţiat, repartizaţi şi angajaţi în cîmpul muncii în instituţiile publice (bugetare) din sate (comune)”. Este un prim pas din partea statului de susţinere a tinerilor pentru a-şi organiza un trai stabil în localităţile rurale în care muncesc.
159. Impactul acestor măsuri poate stimula crearea de noi familii în condiţii mai bune, implicit contribuind la diminuarea emigraţiei şi la creşterea demografică. Incontestabil, aceste eforturi proiectate în viitor pe alte dimensiuni financiare şi alte categorii de populaţie, prin programe extinse şi durabile, vor contribui la creşterea potenţialului uman, în special în localităţile rurale.
161. Astfel, concepţiile privind politica familială trebuie să vizeze un ansamblu de activităţi ce sînt elaborate special pentru a sprijini familiile, tratînd problemele cu care familia se confruntă în relaţiile ei cu societatea. Priorităţile din domeniul familial sînt bazate pe analiza situaţiei, rezumatul informaţiilor şi exemplelor de bună practică din alte ţări, care au constituit surse de argumentare pentru direcţiile de orientare a obiectivelor în temeiul următoarelor principii:
a) familia este instituţia de bază a societăţii, care trebuie să constituie o prioritate în dezvoltarea politicilor şi programelor naţionale, în special a celor ce vizează ameliorarea demografică;
b) familia trebuie privită ca o structură solidă, unică şi de neînlocuit sau urmează a tinde la aceste caracteristici;
c) nevoile familiilor se schimbă în funcţie de factorii de dezvoltare şi cei contextuali;
d) familia este un partener esenţial în asigurarea membrilor săi cu educaţie, asistenţă medicală, servicii sociale şi în alte funcţii esenţiale;
e) diferite familii au nevoi diferite;
f) politicile şi programele pot avea diferite consecinţe directe şi indirecte, intenţionate şi neintenţionate asupra diferitor tipuri de familii.
163. Familia este promovată ca o prioritate de politici şi asigură acel cadru juridic conform căruia ea se consideră ca bază a societăţii cu drepturi şi roluri ce trebuie să fie respectate şi dezvoltate. Sarcina de a dezvolta, implementa şi evalua politicile şi programele familiale determină necesităţile de mobilizare a resurselor din sectoarele public şi privat, avînd obiectivele de facilitare a parteneriatelor şi colaborărilor cu societatea civilă (ONG-uri, mediul academic, asociaţii profesionale, sindicate).
164. Noul ciclu strategic al priorităţilor în politicile familiale trebuie argumentat prin analiza în timp a cursului şi a dimensiunilor fenomenului de nupţialitate şi a comportamentului reproductiv, asociate cu efectele schimbărilor din domeniile ce vizează dezvoltarea umană. Principala misiune a acestor politici trebuie să urmărească realizarea principiilor de dezvoltare în baza resurselor demografice de calitate înaltă şi în cantitate suficientă pentru a face faţă provocărilor dezvoltării în noile condiţii de orientare spre integrarea europeană.
165. Cercetările şi concluziile specialiştilor indică asupra faptului că familia devine tot mai integrată în dinamica societăţii, fiind tot mai condiţionată de schimbările economice şi sociale, devenind un factor decisiv în evoluţia societăţii în ansamblu.
166. La rîndul lor, schimbările valorice sînt considerate a fi cel mai adesea principalele explicaţii pentru schimbările din comportamentele familiale.
167. În familiile de tip tradiţional cea mai importantă cauză a apariţiei problemelor în căsnicie este reprezentată de lipsurile materiale, urmată de sarcinile gospodăreşti şi comportamentul copiilor. Dificultăţile financiare sînt considerate drept principala cauză a problemelor de cuplu într-o măsură mai mare de către bărbaţi, în contextul în care, în multe dintre familii, responsabilitatea asigurării necesarului material în gospodărie aparţine în principal acestora.
168. În modelul familiei egalitare, în care este observată o mai mare flexibilitate din partea celor doi parteneri, în care nu contează diviziunea tradiţională a muncii, iar deciziile sînt luate în comun, transformarea structurală a valorilor familiale poate oferi mai multă adaptivitate la schimbările economice şi politice nefamiliale.
169. Cel mai direct şi profund efect asupra familiei îl au consecinţele politicii de ocupare a forţei de muncă, în domeniul sănătăţii, învăţămîntului, a celei ce determină condiţiile locative etc. În situaţia de criză sau relansare sînt influenţate relaţiile individuale, parentale, comportamentele nupţiale, ratele şi ritmurile căsătoriilor, divorţurilor, ratele de fertilitate şi natalitate.
170. În acest proces de adaptare familia trebuie privită din mai multe puncte de vedere, atît la nivel de integrare macrosocială ca subiect de unitate statistică cu implicaţii în fenomenele demografice şi sociale, cît şi la nivel microsocial, ca grup uman aflat în relaţii reciproce cu mediul social.
171. Nesiguranţa economică, dificultăţile materiale, „explozia” sărăciei, a şomajului au avut impact asupra familiei, care prin comportamentul reproductiv a influenţat negativ asupra indicatorilor demografici. Acest efect se datorează faptului că vîrsta de căsătorie a tinerilor, vîrsta mamei la prima naştere, durata vieţii cuplului familial, numărul de copii născuţi condiţionează, în mare măsură, dimensiunea sporului natural al populaţiei.
172. În decursul perioadei de evidenţă statistică a nupţialităţii, începînd cu anul 1950, poate fi constatat un grad de stabilitate a indicatorului ratei căsătoriilor numai în perioadele de calm social relativ. În anii 1951-1958, ratele de căsătorie au crescut de la 8,7 la 11,5 căsătorii încheiate într-un an calendaristic la 1000 locuitori, iar în perioada reformelor şi instabilităţii, această rată a cedat pînă la cifra de 6,6 în anul 1964. În următoarea perioadă a fost înregistrată creşterea acestui indicator pînă la valoarea de 12,1 în anul 1979, avînd ascendenţă treptată în perioada de relaxare socială. Timp de 10 ani, din anul 1984 rata de căsătorie a stagnat în jurul cifrei de 9,8-9,0, după care a coborît în anul 2002 pînă la 5,8 căsătorii încheiate într-un an calendaristic, confirmînd impactul proceselor din perioada de tranziţie. Acest nivel al nupţialităţii, cu mici progrese, se stabileşte pînă în anul 2010 la nivelul ratei de 7,4.
173. În aspect general, rata de divorţialitate, începînd cu anul 1950, cînd deţinea valoarea de 0,2, cu mici perioade de stagnare, a urmat cursul de majorare constantă, cu creşteri esenţiale în anul 1992, astfel că în anul 2003 a atins valoarea de 4,1 – nivelul maxim în toată perioada de evidenţă. Cursul de majorare a ratei de divorţialitate, cu mici excepţii, s-a intensificat în perioada de mari schimbări sociale, începînd cu anul 1990.
174. În perioada anilor 1990-2010 numărul căsătoriilor pentru grupul de vîrstă de 20-24 ani a scăzut de 2,4 ori, iar pentru grupul de vîrstă de 25-29 ani s-a menţinut în jurul a 8,5 mii căsătorii anual. O tendinţă mai nouă denotă faptul că numărul căsătoriilor la grupul de persoane cu vîrsta de 30-34 ani este în creştere, fiind în anul 2010 mai mare de 1,2 ori faţă de situaţia anului 1990. Aproape de 4 ori a scăzut numărul căsătoriilor la grupul de vîrstă sub 20 ani. Tendinţele indicatorului numărului căsătoriilor şi al vîrstei medii de căsătorie au caracteristici similare pentru mediul rural şi mediul urban. Este în creştere numărul căsătoriilor neînregistrate şi numărul naşterilor extraconjugale.
175. În anul 2010, din totalul divorţurilor, 31,6% au intervenit după o perioadă de căsnicie mai mică de 5 ani, urmate de căsătoriile desfăcute după o perioadă cuprinsă între 5 şi 9 ani (21,6%), 10 şi 14 ani (13,7%), 20 ani şi peste (19,8%). Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorţ a fost de 11 ani. Căsătoriile desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 30,0% din totalul divorţurilor, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea acestor căsătorii a fost de 4697.
176. În opinia specialiştilor, veniturile reduse şi lipsa locuinţei sînt principalele motive care îi fac pe tineri să renunţe la formarea propriei familii, iar tendinţa de amînare a căsătoriei se reflectă şi asupra vîrstei medii de căsătorie. De exemplu, în ultimii 5 ani, vîrsta medie de căsătorie a crescut la bărbaţi cu 1 an, pînă la 26 ani, şi s-a stabilit în jurul vîrstei de 23 ani pentru femei.
177. Toţi factorii de influenţă regresivă pentru familie provoacă probleme sub aspect demografic, cea mai importantă fiind problema natalităţii, luînd în considerare că la etapa actuală, faţă de anul 1980, nivelul natalităţii s-a diminuat de 2 ori şi se prognozează scăderea lui continuă pînă în anul 2050.
178. Pentru a promova familia ca o prioritate în politicile statului, trebuie depuse eforturi în scopul dezvoltării capacităţilor organizaţionale şi bugetare suficiente. Scopurile generale ale politicii familiale sînt destinate sporirii bunăstării familiilor şi a calităţilor individuale ale membrilor ei prin promovarea unităţii, forţei şi rezistenţei familiei, în temeiul principiilor de ajutorare reciprocă în situaţii grave şi problematice.
179. Acestea sînt condiţiile în care familia urmează să creeze un mediu sigur şi propice pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor în baza unei legislaţii cu prevederi ferme şi explicite asupra subvenţiilor familiale şi serviciilor sociale adresate familiei.
181. Problemele disocierii familiei s-au agravat şi mai mult din cauza proceselor migraţionale, fiind afectată atît stabilitatea cuplului, cît şi relaţiile dintre părinţi şi copii, relaţiile dintre membrii familiei din diverse generaţii. Iar experienţa familiilor despărţite din motivul migraţiei devine un exemplu ce dezorientează tinerii, care încep să desconsidere tot mai mult valorile familiale.
182. Astfel, atenţia faţă de funcţia constituirii familiei şi politica familială reprezintă un pas necesar în efortul de a controla problemele demografice, ţinînd cont de procesele nefavorabile menţionate. De asemenea, este recunoscut faptul că politica familială contribuie la schimbarea contractului gender şi diviziunea muncii între sexe prin facilitarea reconcilierii dintre muncă şi viaţa de familie. Deşi politicile guvernamentale au sarcina să asigure egalitatea de gen, există încă diferenţe semnificative între bărbaţi şi femei, mai ales pe piaţa forţei de muncă, fiind înregistrate inegalităţi salariale bazate pe gen, acces la locuri de muncă mai bune şi mai bine plătite, disponibile doar pentru bărbaţi, şi lipsa recunoaşterii muncii neremunerate.
Obiectivul politicii familiale este de a facilita reconcilierea vieţii profesionale şi a celei de familie şi de a promova echitatea de gen prin îmbunătăţirea oportunităţilor ambilor părinţi de a participa la viaţa profesională şi de a avea grijă de copiii lor. Politica familială trebuie să ofere o gamă largă de servicii şi beneficii pentru părinţii încadraţi în cîmpul muncii, oferind unui număr tot mai mare de mame posibilitatea să aibă acces la locuri de muncă.
Merită a fi menţionat că Programul naţional de asigurare a egalităţii de gen în Republica Moldova pe anii 2010-2015 este cuprinzător şi prevede un „mainstreaming” comprehensiv în egalitatea de gen în documentele de politici din toate domeniile şi la toate nivelurile de luare a deciziilor şi implementare.
Legislaţia cu privire la violenţa domestică este o componentă majoră a politicii familiale. Spre deosebire de situaţia din Republica Moldova, multe ţări încă mai depun eforturi pentru ca violenţa domestică să fie recunoscută de către societăţile lor şi pentru ca politici în domeniu să fie dezvoltate şi adoptate.
În toate societăţile dezvoltate organizaţiile nonguvernamentale au un rol semnificativ în lupta împotriva violenţei în familie, prin promovarea programelor şi campaniilor educaţionale, efectuarea cercetărilor, instituirea serviciilor sociale pentru sprijinirea victimelor (de exemplu, linii de asistenţă telefonică, servicii de tip drop in/centru fix şi adăposturi) şi pledarea pentru legislaţie corespunzătoare. Conform acestei experienţe avansate, urmează a fi dezvoltate reţelele de promovare a politicilor egalităţii de gen şi susţinute iniţiativele comunitare pentru implementarea mai intensă a prevederilor legislaţiei în domeniul gender.
183. A doua funcţie a familiei o reprezintă creşterea şi educaţia copiilor, asigurarea unui mediu sigur şi prosper pentru aceasta. Politicile familiale sînt favorabile pentru menţinerea valorilor familiale prin crearea unui mediu favorabil pentru copii. Domeniile politicilor ce vizează creşterea şi educaţia copiilor includ planificarea familială şi contracepţia, promovarea educaţiei parentale, promovarea implicării tatălui în creşterea şi educaţia copiilor, prevenirea abandonului copiilor, promovarea dezinstituţionalizării membrilor familiei. Concomitent, acestea vizează prevenirea sarcinilor la adolescente, promovarea implicării părinţilor în educaţia copilului, prevenirea abuzului faţă de copii, sprijinirea familiilor migrante şi a copiilor acestora şi dezvoltarea programelor de educaţie extraşcolară – după orele de program.
Lipsa educaţiei în domeniul planificării familiale, concepţiile greşite, precum şi accesul insuficient la contraceptive constituie motivul pentru care încă se mai înregistrează un număr mare de sarcini nedorite, soldate cu întreruperi de sarcină.
Indiscutabil, educaţia parentală serveşte ca modalitate atît de prevenire, cît şi de intervenţie, incluzînd cursuri de dezvoltare a copilului, îngrijire a copilului, nutriţie, precum şi tehnici eficiente de disciplină. Extrem de recomandabile sînt cursurile de educaţie prenatală, mai ales pentru cuplurile ce devin părinţi pentru prima dată şi pentru părinţii adolescenţi, atît pentru mame, cît şi pentru taţi. Cursurile prenatale au fost elaborate şi implementate în mai multe instituţii medicale, în special în Chişinău, dar acestea sînt insuficiente şi reţeaua specializată necesită extindere. Organizaţiile nonguvernamentale, cum ar fi „Copil, Comunitate, Familie – Moldova”, sînt implicate în furnizarea de educaţie timpurie pentru părinţi, a căror experienţă trebuie preluată şi dezvoltată printr-o reţea mai extinsă de astfel de organizaţii.
Educaţia şi informarea privind consecinţele abandonului copilului şi creşterii în orfelinate ar trebui să convingă părintele că copilul nu s-ar „descurca mai bine în orfelinat”, aceasta fiind concepţia depăşită a mentalităţii postsocialiste şi dependente.
Deşi reglementările pentru casele de tip familial pentru copiii rămaşi fără îngrijire părintească au fost dezvoltate de Guvern începînd cu anul 2002, încă necesită perfecţionare sistemul de monitorizare a calităţii asistenţei în acest tip de instituţii.
Fiecare copil are dreptul la protecţie împotriva tuturor formelor de abuz. Planul naţional de acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului a fost elaborat în 2006, iar conceptul educaţiei participative a fost elaborat în 2007 (Alianţa ONG-lor active în domeniul protecţiei sociale a copilului şi familiei). Lipsa statisticilor oficiale care să indice numărul copiilor supuşi zilnic la abuz în familie, comunitate, instituţiile de educaţie şi de îngrijire nu permite a formula concluzii certe asupra realităţii în aceste domenii.
Migraţia internaţională este un fenomen de amploare ce afectează masiv copiii din localităţile urbane şi rurale. Aproximativ 30% dintre copiii moldoveni trăiesc fără unul sau ambii părinţi. Numărul copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească a crescut considerabil din cauza migraţiei părinţilor. Unele surse administrative de informare indicau că la 1 decembrie 2009 în ţară erau 101886 (105458 – în anul 2008) copii rămaşi fără îngrijirea părintească, inclusiv 35092 (34491 – în anul 2008) fără îngrijirea ambilor părinţi, ultimii fiind plecaţi la muncă peste hotarele ţării.
Nu este acordată atenţie suficientă impactului psihosocial pe care migraţia îl are asupra copiilor şi familiilor, precum şi sprijinului de care aceştia au nevoie pentru a se adapta la procesul respectiv. Drept urmare, o problemă majoră o constituie lipsa în şcoli sau comunităţi a programelor de sprijin social pentru copiii şi părinţii din familiile cu migranţi.
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a efectuat în 2010 un studiu care a indicat faptul că migranţii se confruntă cu un risc sporit de sănătate din cauza stresului mai mare la care sînt expuşi, lipsei de cunoaştere a sistemului de sănătate în ţara de destinaţie sau a lipsei de competenţe lingvistice.
Astfel, este necesară implementarea programelor educaţionale privind importanţa unui stil de viaţă sănătos (de exemplu examinări medicale regulate ca o strategie de prevenire) şi de informare cu privire la sistemele de sănătate internaţionale.
184. Cea de-a treia funcţie a familiei constă în acordarea sprijinului financiar membrilor săi. Politica familială trebuie să contribuie la atenuarea costurilor directe şi indirecte ale familiei pe care le presupune creşterea copiilor prin alocaţii familiale şi subvenţii acordate familiei pentru îngrijirea unui copil. Politica financiară familială sporeşte controlul părinţilor asupra propriei lor vieţi şi libertatea de alegere a familiei. Aceasta este divizată în diferite domenii de activitate: asigurare (asigurare parentală, pensie de întreţinere a copilului, pensie de urmaş şi drepturile de pensie pentru anii de îngrijire a copiilor), alocaţii în funcţie de mijloacele materiale (alocaţii pentru locuinţă, sprijin financiar pentru întreţinerea copiilor proveniţi din familii divorţate şi alocaţii pentru îngrijirea copiilor cu dizabilităţi) şi alocaţii universale (alocaţie pentru copil şi alocaţie pentru adopţie).
Cadrul politicilor familiale este considerat relativ extins în ceea ce priveşte acoperirea şi subvenţiile acordate familiilor. Totuşi subvenţiile sînt relativ mici şi ar trebui să existe permanenta preocupare pentru majorarea lor. Mai mult decît atît, majoritatea subvenţiilor sînt relaţionate cu încadrarea în cîmpul muncii, deşi, în acelaşi timp, găsirea şi păstrarea unui loc de muncă sînt mai dificile în contextul economiei de piaţă.
În majoritatea ţărilor indemnizaţiile pentru al doilea, al treilea şi al patrulea copil cresc. Studiile indică faptul că unele ţări ce oferă familiilor indemnizaţii mai mari înregistrează rate mai înalte ale natalităţii (de exemplu Franţa) decît cele în care indemnizaţiile sînt mai mici (Spania, Polonia).
Ar fi benefică oferirea unei alocaţii pentru aranjamente de îngrijire individualizată a copiilor sau a unei alocaţii destinate angajării unei bone calificate sau a unei persoane (de exemplu membru al familiei – bunic/ă). Domeniul de îngrijire a copilului are un potenţial considerabil de creare a locurilor de muncă. Această politică familială ar putea constitui un instrument de combatere a şomajului şi ar asigura libera alegere a părinţilor şi diversificarea aranjamentelor de îngrijire a copiilor.
Astfel, este recomandată acordarea alocaţiilor pentru a sprijini îngrijirea oferită de bunici, sporind astfel posibilitatea de a beneficia de protecţie socială şi solidaritate intergeneraţională.
Părinţilor le revine responsabilitatea primară pentru dezvoltarea copilului lor şi societatea ar trebui să le sprijine eforturile. Concediul de maternitate, paternitate şi parental de creştere şi îngrijire a unui copil biologic sau adoptat constituie părţi importante ale politicii familiale.
Concediul de paternitate promovează implicarea taţilor în creşterea şi îngrijirea copilului încă de la naşterea acestuia. Taţii joacă un rol important în dezvoltarea emoţională şi cognitivă a copiilor lor şi încurajarea implicării tatălui în îngrijirea copilului de la naşterea lui sporeşte probabilitatea implicării ulterioare a tatălui în creşterea şi educaţia copilului şi a creării unor legături strînse între ei. Aceasta, de asemenea, contribuie la dezvoltarea unei perspective asupra egalităţii de gen în viaţa de familie, precum şi la locul de muncă.
În mod similar, concediul parental şi cel medical ar trebui să includă prevederi specifice pentru implicarea tatălui (nu doar a mamei) în creşterea şi îngrijirea unui copil sau a unui membru al familiei bolnav/cu dizabilităţi.
Acţiuni universale de asistenţă familială trebuie orientate spre fiecare familie, fără excepţii sau restricţii, recunoscînd familia ca un bun comun. Prin urmare, trebuie sprijinite toate familiile, fără a se limita la ajutorul social pentru familiile defavorizate.
Serviciile de îngrijire şi educaţie timpurie reprezintă o altă dimensiune importantă a politicii familiale. Politica familială trebuie să aloce fonduri pentru dezvoltarea unei varietăţi de centre publice şi private de înaltă calitate pentru îngrijirea copiilor. Consiliul Europei (2002) a recomandat ca statele-membre să ofere servicii de îngrijire a copiilor pentru „cel puţin 33% dintre copiii cu vîrsta de pînă la trei ani şi pentru cel puţin 90% dintre copiii cu vîrsta cuprinsă între trei ani şi cea de şcolarizare obligatorie”.
Serviciile publice de îngrijire a copiilor subvenţionate au două obiective principale: să sprijine părinţii ce sînt activi din punct de vedere economic şi să acorde şanse egale tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin, întrucît serviciile pentru copiii sub vîrsta şcolarizării obligatorii implică elemente atît de îngrijire, cît şi de educaţie.
În anul 2009 în Moldova 75% dintre copii au frecventat grădiniţa, potrivit datelor UNICEF. Cu toate acestea, 1 din 4 copii de vîrstă fragedă şi mai mult de jumătate dintre copiii sub 5 ani nu au acces la educaţia timpurie. Proiectul „Educaţie pentru Toţi - Iniţiativa de Acţiune Rapidă” cu sprijinul UNICEF, în calitate de agenţie de coordonare, urmăreşte creşterea accesului la educaţie preşcolară de calitate, fiind realizat de Ministerul Educaţiei în parteneriat cu autorităţile publice locale.
185. Cea de-a patra funcţie a familiei este funcţia de îngrijire, referindu-se la îngrijirea de sănătate a familiei, îngrijirea membrilor familiei cu diferite grade de dizabilitate şi boli cronice şi a membrilor vîrstnici ai familiei.
Cercetările indică faptul că atunci cînd familia adoptă comportamente sănătoase (de exemplu, consumul alimentelor sănătoase, efectuarea exerciţiilor fizice, efectuarea examenelor medicale periodice) sănătatea membrilor săi este mult mai bună. Mai mult decît atît, încurajarea familiei de a fi un partener în îngrijirea sănătăţii membrilor ei determină o mai bună stare generală de sănătate.
În mai multe ţări se înregistrează o tranziţie a conceptului de dizabilitate de la „modelul medical” al dizabilităţii la „modelul social”, care sporeşte funcţionalitatea individului şi reduce presiunea asupra familiei. Modelul social al dizabilităţii identifică obstacolele sistemice, atitudinile negative şi excluderea de către societate. Astfel, sarcinile se axează asupra schimbărilor necesare în societate în ceea ce priveşte atitudinea, sprijinul social, informaţia, utilizarea limbajelor corespunzătoare sau a nivelurilor (de exemplu, simplitatea limbajului), structurile fizice (de exemplu, clădiri cu intrare cu rampe şi lifturi), ore de muncă flexibile pentru persoanele cu nevoi speciale.
Numărul şi calitatea serviciilor destinate persoanelor cu dizabilităţi sau boli cronice şi familiilor acestora sînt foarte limitate şi, prin urmare, de cele mai multe ori, cea mai mare parte a îngrijirii este oferită de către membrii familiei. Politica familială ar trebui să includă prevederi care să stabilească alocaţii bugetare orientate spre aceste familii, atît în ceea ce priveşte mijloacele financiare necesare pentru a susţine îngrijirea pe care o oferă (subvenţii, alocaţii pentru familie, includerea anilor de îngrijire în vechimea de muncă/pensie), precum şi pentru dezvoltarea şi furnizarea serviciilor de sprijin.
Numărul serviciilor de asistenţă de înaltă calitate acordată vîrstnicilor este încă limitat, ceea ce determină lipsa încrederii în instituţiile publice responsabile de acest grup de vîrstă. Această situaţie, alături de cutumele culturale ce sugerează că cea mai bună îngrijire este furnizată de către membrii familiei (şi stigmatizarea îngrijirilor instituţionale), determină ca cea mai mare parte a îngrijirii persoanelor în etate să fie furnizată de către membrii familiei. Astfel, îngrijirea membrilor vîrstnici ai familiei este percepută ca un semn de dragoste, respect şi datorie de familie.
Asistenţa copilului cu dizabilităţi este în mare parte reprezentată de servicii rezidenţiale şi aceasta se datorează faptului că asistenţa rezidenţială este singura formă dezvoltată în sistem curent.
Dezvoltarea şcolilor incluzive şi a programelor de instruire profesională destinate copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, oferirea reducerilor de impozite pentru companiile care îi angajează şi acordarea sprijinului în găsirea unui loc de muncă ar trebui, de asemenea, să fie incluse în prevederile politicii familiale.
În cadrul educaţiei pentru viaţa de familie persoanele ar trebui să fie informate despre diferite tipuri de dizabilitate. Este recomandată desfăşurarea campaniilor naţionale de educare a oamenilor referitor la acest subiect, de reducere a discriminării şi de informare a familiilor referitor la serviciile disponibile.
Este necesară ajustarea curriculum-ului pentru a corespunde nevoilor copiilor cu dizabilităţi şi existenţa personalului calificat pentru asigurarea educaţiei incluzive. De asemenea, o importanţă mai mare trebuie acordată cadrului juridic pentru evaluarea copiilor cu dizabilităţi şi includerea acestora în sistemul general de educaţie. La nivel de reabilitare şi sprijin încă lipseşte cadrul strategic general şi un concept clar de integrare socială, reabilitare, sprijin familial etc.
187. Politicile şi reglementările care au impact direct sau indirect asupra familiilor trebuie să fie reexaminate periodic. De asemenea, este necesar să fie stabilite mecanismele legale şi procedurale de coordonare în afara barierelor administrative.
188. În Republica Moldova, ca şi în alte ţări din regiune, numărul programelor educaţionale şi al serviciilor axate în mod special pe familie este limitat. Totuşi trebuie menţionat că, la nivel universitar, există catedre de psihologie, sociologie sau asistenţă socială, programe axate pe familii, cum ar fi ştiinţa despre familie, psihologia familiei sau consiliere familială, dar acestea nu sînt operaţionalizate, ceea ce are drept rezultat un deficit de specialişti şi practicieni în domeniul familiei.
189. Unul dintre subiectele prioritare ale domeniului trebuie să abordeze instruirea universitară şi dezvoltarea unui masterat în ştiinţa familiei sau consiliere familială pentru pregătirea specialiştilor în domeniul familiei şi a consilierilor de familie care ar avea cunoştinţele şi competenţele specifice pentru a lucra cu întregul sistem al familiei. Aceasta ar permite implementarea serviciilor sociale pentru familii.
190. Deşi cercetarea asupra stării familiei şi poziţionarea ei în condiţiile societăţii curente este practicată, aceasta necesită sistematizare şi dezvoltare conform practicilor internaţionale şi cerinţelor curente de soluţionare a problemelor. Efectuarea studiilor prin aplicarea metodelor multidimensionale (cantitative şi calitative) şi cu multipli subiecţi (părinţi, copii) ar oferi o analiză cuprinzătoare a problemelor cu care se confruntă familiile, care ar fi baza de argumentare a programelor familiale.
191. Este necesară efectuarea cercetărilor la nivel naţional pentru a îmbogăţi literatura de specialitate relativ limitată ce abordează familiile şi utilizarea acestora pentru dezvoltarea politicii sociale, cu subiecte de bază axate pe familie şi valorile ei.
192. Întrucît principalele prevederi ale legislaţiei privind politica familială în Republica Moldova sînt axate pe subvenţii, acestea trebuie să fie dezvoltate, evaluate şi actualizate periodic. Este recomandabilă efectuarea tranziţiei de la serviciile sociale înalt specializate la serviciile sociale specializate în baza clasificărilor incluse în Programul naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1512 din 31 decembrie 2008, precum şi plasarea accentului pe servicii sociale comunitare. Astfel, un obiectiv pe termen scurt al Programului ar fi dezvoltarea şi organizarea unor astfel de servicii, în timp ce pe termen lung este necesară menţinerea programelor prin găsirea mecanismelor de automenţinere a surselor de finanţare, evaluarea periodică a acestora, revizuirea şi îmbunătăţirea lor în funcţie de nevoile familiei.
193. Astfel, în scopul dezvoltării măsurilor de soluţionare a problemelor familiei, în conformitate cu cele patru funcţii principale ale ei, sînt justificate următoarele obiective generale în aspectul de constituire a familiei, de creştere a copiilor, de suport financiar şi de îngrijire a familiei:
a) introducerea educaţiei pentru viaţa de familie la diferite niveluri de instruire (de exemplu, universităţi, şcoli, centre comunitare, spitale), cu o componentă de prevenţie privind problemele căsniciei şi relaţiilor de familie, pentru a asigura instruirea referitoare la funcţionarea familiei, abilităţile de gestionare a conflictelor, aspectele legate de îngrijirea copiilor etc.;
b) oferirea consilierii premaritale şi maritale, ca activitate de prevenire şi intervenţie, indivizilor, cuplurilor şi familiilor. Grupurile de sprijin sînt, de asemenea, necesare pentru cuplurile ce se confruntă cu probleme specifice (de exemplu, invaliditate, imigrare), pentru a asigura promovarea şi menţinerea calităţii căsniciei, stabilitatea şi satisfacţia maritală;
c) promovarea egalităţii de gen în cadrul familiei prin educarea indivizilor privind aspectele ce ţin de rolurile de gen, cum ar fi diviziunea muncii, negocierea şi mecanismele de conducere în sistemul familial;
d) promovarea implicării mai largi a tatălui în creşterea copiilor prin acordarea concediului plătit de paternitate şi a concediului pentru creşterea copilului cu prevederi speciale pentru taţi;
e) acordarea concediului medical femeilor şi bărbaţilor pentru îngrijirea unui membru al familiei bolnav/cu dizabilităţi;
f) stabilirea unui program de muncă flexibil pentru a facilita procesul de creştere a copiilor;
g) asigurarea plăţii/remunerării egale pentru femei şi bărbaţi;
h) educaţia pentru viaţa de familie (prevenire) cu un modul destinat aspectului violenţei ar putea fi abordat la cursurile universitare, în liceu, centrele comunitare, instituţiile de asistenţă medicală;
i) promovarea politicilor pentru depistarea, raportarea, intervenţia şi follow-up-ul precoce în violenţa domestică: stabilirea prin lege a pedepselor grave pentru agresori, monitorizarea eforturilor de aplicare a legii;
j) dezvoltarea şi menţinerea programelor de prevenire şi intervenţie în cazurile de abuz domestic, ce presupune crearea adăposturilor pentru victime şi copiii lor (asigurarea acestora, de asemenea, cu alimente, terapie individuală/de grup, instruire/consiliere financiară, consiliere juridică), programe de management al victimelor violului, linii de asistenţă telefonică, consiliere individuală/de grup, sprijin pentru sănătatea mintală (pentru a reduce stigmatizarea socială, în special în caz de viol, atunci cînd victimele nu raportează abuzul). Pentru agresori – stabilirea programelor obligatorii ce vizează dezvoltarea abilităţilor eficiente de gestionare a conflictelor; consiliere individuală şi de grup, instruire;
k) dezvoltarea şi menţinerea programelor de prevenire şi intervenţie în cazuri de abuz de alcool şi droguri;
l) educarea populaţiei generale privind riscurile şi consecinţele alcoolismului (de exemplu, campanii în şcoli, comunităţi);
m) promovarea programelor de prevenire în cadrul cărora ar putea fi oferită consiliere individuală, familială şi de grup pentru grupurile de risc (de exemplu, adolescenţii ce au în familie alcoolici);
n) promovarea programelor de intervenţie – consiliere a indivizilor, cuplurilor, familiilor, grupuri de sprijin.
194. În conformitate cu necesităţile de dezvoltare a programelor de creştere şi educare a copiilor urmează a fi întreprinse un şir de activităţi privind constituirea şi funcţionarea familiei.
a) educaţie pentru viaţa de familie – modul de planificare familială (prevenirea şi soluţionarea conflictului şi a disocierii);
b) promovare a politicilor de finanţare şi subvenţionare a tehnicilor de contracepţie – pentru a preveni sarcinile nedorite şi abandonul copiilor în mediul urban şi în special în mediul rural (intervenţie/prevenirea sarcinilor ulterioare la adolescenţi);
c) educaţie parentală – axată pe educaţia parentală, dezvoltarea copilului, îngrijirea copilului, nutriţie (prevenirea malnutriţiei); tehnici de disciplină, drepturile copilului;
d) educaţie pentru viaţa de familie cu accent pe planificare familială şi diferite tipuri de contracepţie (în instituţii de învăţămînt, spitale, biblioteci, centre comunitare);
e) încurajarea părinţilor adolescenţi să-şi continue studiile; acordarea de sprijin financiar şi insistarea ca părinţii adolescenţi să locuiască cu părinţii lor pentru a spori probabilitatea ca aceştia să-şi continue studiile;
f) seminare obligatorii pentru părinţii adolescenţi (mame şi taţi) privind îngrijirea şi dezvoltarea copilului; acordarea unui sprijin financiar bunicilor implicaţi în creşterea nepoţilor – concediu pentru bunici, întîlniri cu bunicii, grupuri de suport;
g) educaţie parentală – modul de educaţie parentală, tehnici de disciplină, reducerea/eliminarea pedepsei fizice, strategii de gestionare a conflictelor şi negociere;
h) educaţie pentru viaţa de familie cu accent asupra problemelor migraţiei şi consecinţelor sale asupra familiilor. Organizarea seminarelor de informare cu privire la impactul migraţiei asupra familiilor şi copiilor, înainte ca migraţia să se producă, de exemplu, la ambasade în momentul ridicării vizelor, în şcoli (prevenire).
196. Creşterea copiilor va include:
a) formarea condiţiilor de creştere a gradului de participare a tatălui la naşterea copiilor săi, ceea ce sporeşte implicarea tatălui şi contribuie la crearea unor legături strînse cu propriul copil. Participarea împreună cu soţia la cursurile de educaţie prenatală (cupluri ce devin părinţi pentru prima dată);
b) acordarea concediului de paternitate plătit pe o perioadă de două săptămîni în conformitate cu recomandarea Comisiei Parlamentului European pentru Drepturile Femeii şi Egalitatea între Sexe;
c) educaţia parentală privind importanţa implicării părinţilor în educaţia copilului, ca un mecanism de prevenire şi intervenţie;
d) politici de implicare a părinţilor în activitatea şcolară a copilului, stipulînd ca profesorul să implice părintele în educaţia copilului. Organizarea şedinţelor, informarea părinţilor, utilizarea buletinelor informaţionale;
e) instituirea seminarelor obligatorii privind consecinţele abandonului copilului şi ale creşterii în orfelinate; utilizarea clipurilor video, invitarea specială, inclusiv a altor orfani şi specialişti; oferirea instruirii profesionale şi a priorităţii de încadrare în cîmpul muncii, precum şi acordarea subvenţiilor pentru a încuraja familia să păstreze copilul;
f) înlocuirea instituţionalizării copiilor abandonaţi cu asistenţa maternală, adopţia şi asistenţa de tip familial;
g) politici de raportare obligatorie a abuzului faţă de copil – pentru profesori, alţi specialişti în domeniul serviciilor sociale (prevenire/depistare precoce/intervenţie) – legea ar trebui să stipuleze consecinţele pentru agresori, scoaterea copilului din situaţia/familie, în caz de necesitate, şi plasarea acestuia în serviciul de asistenţă parentală profesionistă; monitorizarea eforturilor de aplicare a legii.
197. Suportul financiar va include:
a) dezvoltarea cadrului de alocare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, pentru a contribui la atenuarea costurilor directe şi indirecte ale familiei pe care le presupune creşterea copiilor. Aceasta trebuie să compenseze costurile economice ale creşterii copiilor şi să ofere persoanelor resursele economice necesare pentru a avea copii;
b) valorificarea experienţei din alte ţări privind stabilirea alocaţiilor pentru aranjamente de îngrijire individualizată a copiilor/alocaţie pentru angajarea unei bone calificate – alocarea fondurilor pentru îngrijirea copiilor de către persoane fizice. Majorarea atît a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, cît şi a concesiilor fiscale ajută familiile să acopere costurile legate de aranjamentele de îngrijire individualizată a copilului (de exemplu bunici);
c) condiţiile de acordare a concediului de maternitate, paternitate de creştere şi îngrijire a unui copil biologic sau adoptat urmează să includă reglementările dreptului la concediu de creştere a copilului (pentru mame, taţi, bunici), precum şi concediu medical plătit integral – luat de mama sau tata pentru a avea grijă de un copil bolnav/cu dizabilităţi;
d) asigurarea/sporirea programelor de lucru flexibile/„prietenoase” familiei pentru părinţii cu copii mici (sub vîrsta de şase ani). Recompensarea la nivel comunitar a companiilor/instituţiilor (de exemplu, premii) care fac acest lucru ca alţii să facă la fel;
e) finanţarea programelor de sprijinire a familiilor migrante şi copiilor acestora. Furnizarea consilierii/sprijinului individual/de grup pentru copii şi soţi, pentru bunici în calitatea lor de îngrijitori;
f) alocarea mijloacelor financiare pentru dezvoltarea programelor de prevenire şi intervenţie în cazurile de abuz asupra copilului. Crearea adăposturilor pentru victime ce ar oferi, de asemenea, consiliere individuală şi de grup, precum şi programe obligatorii pentru agresori privind managementul conflictelor (alături de terapia individuală/de grup);
g) dezvoltarea programelor de educare extraşcolară – după ore: organizarea activităţilor educaţionale recreative, inclusiv în scopul de prevenire a delincvenţei şi a consumului de droguri.
198. Dezvoltarea serviciilor de îngrijire şi educaţie timpurie a copiilor va include:
a) servicii publice de îngrijire a copiilor subvenţionate (nici o taxă/taxe mici);
b) politici de alocare a fondurilor pentru dezvoltarea unei game variate de centre publice şi private de îngrijire a copiilor, servicii de îngrijire şi educaţie timpurie a copilului, programe şcolare complete şi programe de lucru complete, ce să ofere ore flexibile şi extinse pentru a se adapta la părinţii care lucrează;
c) distribuirea alocaţiilor în funcţie de mijloacele materiale/venituri (alocaţii pentru locuinţă destinate familiilor cu copii, compensarea cheltuielilor pentru alimentaţia copilului în primul an de viaţă, plata în avans pentru întreţinea copilului făcută către părintele căruia i-a revenit custodia şi alocaţii pentru îngrijirea copiilor cu dizabilităţi).
199. Promovarea familiei ca partener în îngrijirea sănătăţii familiei va include:
a) modul de educaţie pentru viaţa de familie şi consilierea cu accent pe stiluri de viaţă sănătoase (de exemplu, alimentaţie, exerciţii fizice, examene medicale regulate);
b) furnizarea consilierii individuale, de cuplu/familie şi/sau de grup în spitale sau în centre comunitare pentru persoanele cu anumite boli (de exemplu, boli cronice sau genetice), pentru membrii familiilor acestora, precum şi pentru cei ce sînt expuşi riscului de a dezvolta anumite boli (de exemplu, cancerul, diabetul zaharat etc.).
200. Pentru dezvoltarea programelor de îngrijire a membrilor familiei cu dizabilităţi sînt necesare următoarele activităţi:
a) dezvoltarea programelor educaţionale referitoare la diferite tipuri de dizabilitate;
b) furnizarea consilierii individuale, de cuplu şi de familie, precum şi grupuri de sprijin pentru persoanele cu nevoi speciale;
c) acordarea asistenţei financiare pentru îngrijirea membrilor familiei cu dizabilităţi (copii şi adulţi), acordarea subvenţiilor şi/sau a alocaţiilor pentru familiile ce îngrijesc un membru cu dizabilităţi şi permiterea includerii anilor de îngrijire în vechimea de muncă/pensie;
d) dezvoltarea şcolilor incluzive;
e) implementarea programelor de formare profesională destinate persoanelor cu nevoi speciale, acordarea reducerii de impozit şi a altor stimulente financiare pentru companiile care îi angajează;
f) educaţie pentru viaţa de familie: educarea persoanelor referitor la nevoile şi resursele persoanelor în etate; campanii mass-media de reducere a stigmatizării;
g) întrucît îngrijirea părinţilor în vîrstă ar putea exercita presiune asupra generaţiei de mijloc („generaţia sandwich”), care trebuie, de asemenea, să îngrijească de proprii copii, politica familială trebuie să ofere protecţie socială prin compensarea financiară a acestui proces de îngrijire, contribuind astfel la sporirea solidarităţii intergeneraţionale;
h) furnizarea serviciilor de sprijin pentru persoanele în vîrstă şi pentru îngrijitorii lor (consiliere, grupuri de suport, servicii de tip respite, după exemplul ţărilor vestice, unde există de mult timp locuri care oferă familiei posibilitatea de a face pauză, de a avea weekend-uri sau chiar vacanţe, lăsînd bolnavul în instituţiile de tip respite cîteva ore pe zi, cîteva zile sau durate mai lungi) etc.;
i) implementarea mecanismelor de colaborare multisectorială (asistenţă socială, medicală, educaţională) privind depistarea, îngrijirea şi protecţia copiilor aflaţi în dificultate.
202. De altfel, impactul major al politicilor demografice propuse va fi mult mai amplu, fiind influenţată societatea în general, depăşind sfera impactului financiar, deoarece costurile economice includ toate costurile suportate de societate în activităţile derulate pentru ameliorarea demografică.
203. Scopul general al evaluării impactului bazat pe o monitorizare riguroasă constă în aprecierea periodică a măsurilor prin care au fost atinse obiectivele şi s-au obţinut rezultatele preconizate, realizînd activităţile şi utilizînd mijloacele/resursele stabilite.
204. Evaluările vor fi utilizate ca surse iniţiale pentru îmbunătăţirea performanţei implementării, servind exemple la elaborarea şi planificarea viitoarelor activităţi sau la continuarea acţiunilor programate.
205. Fiecare evaluare trebuie să elucideze realizarea unor obiective clare şi scopuri primare declarate. Evaluarea progresului implementării planificărilor strategice va oferi informaţii factorilor de decizie pentru fiecare stadiu de intervenţie şi pentru a indica direcţia dezvoltării activităţilor întreprinse.
206. Evaluarea are următoarele scopuri principale:
a) sistematizarea experienţei pentru a îmbunătăţi atît planificarea, cît şi rezultatele;
b) măsurarea schimbărilor aduse de implementarea acţiunilor planificate sau iniţiate pe parcursul perioadelor stabilite, pozitive sau negative;
c) oferirea posibilităţii de a cunoaşte activităţile întreprinse în mod transparent.
207. Evaluarea finală a implementării acţiunilor va avea scopul de stabilire a gradului de realizare a obiectivelor şi sarcinilor în vederea obţinerii eficienţei rezultatelor scontate. Sinteza şi analiza informaţiilor privind procesul de implementare pentru creşterea gradului impactului rezultatelor obţinute vor servi abordărilor strategice ulterioare.
208. Analizele şi evaluările se vor baza pe principiul încurajării tuturor factorilor interesaţi în furnizarea informaţiilor veridice şi transparente.
209. Astfel, estimarea impactului va fi efectuată de fiecare autoritate administrativă centrală de specialitate cu atribuţii în domeniile de competenţă referitoare la problemele populaţiei. Evaluările periodice şi finale pentru sinteză vor fi prezentate Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care are responsabilitatea de evaluare a impactului asupra situaţiei sociale în funcţie de tendinţele proceselor demografice şi de monitorizare a indicatorilor relevanţi.
210. Prin efectuarea analizei specifice şi de apreciere a gradului de aliniere la cadrul macroeconomic şi alte politici publice, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va avea sarcina de a prezenta rapoartele respective Guvernului, Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare, altor organe de conducere conform reglementărilor în vigoare.
211. Costurile financiare, din perspectiva analizei de impact, legate de aplicarea deciziilor şi conform acţiunilor planificate, au fost estimate şi prevăzute în Planul de acţiuni pentru implementarea prezentului Program.
212. Sursele şi volumul de finanţare a acţiunilor planificate au fost determinate în raport cu documentele de politici ale domeniului de profil pe perioada previzibilă şi includ finanţarea din bugetul de stat, bugetele autorităţilor publice locale, asistenţa externă şi alte surse legale.
213. Determinarea acţiunilor prioritare şi finanţarea lor în planul strategic de cheltuieli pentru distribuirea resurselor bugetare pe domenii în etapele ulterioare va fi efectuată conform volumului finanţării instituţionale şi plafonărilor de cheltuieli, ce sînt planificate în cadrul bugetar pe termen mediu în vigoare, iar finanţarea anuală a măsurilor va fi efectuată în limitele alocaţiilor în bugetul public naţional pentru domeniile respective.
214. Unele estimări sînt incluse prin determinarea exactă a costurilor de implementare, fiind posibilă estimarea concretă a necesarului de mijloace financiare la etapa înaintării propunerilor. În alte cazuri, costurile financiare reprezintă estimări aproximative, care au fost elaborate în faza de prevedere a acţiunilor, cînd aprecierea volumului finanţării nu era posibilă din motive justificate.
215. În situaţie de caz, fiind imperativă realizarea unor măsuri ce nu au acoperire financiară, urmează a fi iniţiată identificarea surselor de finanţare suplimentară, inclusiv prin apelarea la suportul partenerilor externi.
217. Impactul scontat al politicilor promovate constă în redresarea problemelor demografice în vederea diminuării declinului demografic şi crearea condiţiilor pentru creşterea cantitativă şi calitativă a populaţiei.
218. În acest sens, urmează a fi obţinută dinamica sporului natural al populaţiei, care prin efortul de implementare a acţiunilor trasate trebuie să atingă diminuarea anuală în cotă de 10% din valoarea negativă existentă a acestui indicator.
219. Prin utilizarea mecanismelor eficiente de coordonare a proceselor de gestionare şi monitorizare în domeniul demografic, alocarea în acest scop a volumului corespunzător de finanţare pentru măsurile întreprinse, eforturile vor fi canalizate la obţinerea următoarelor rezultate:
a) îmbunătăţirea indicatorilor securităţii demografice prin majorarea treptată a nivelului natalităţii, descreşterea nivelului mortalităţii şi a sporului natural negativ;
b) constituirea unui sistem eficient de gestionare, a unui cadru juridic corespunzător şi de personal calificat pregătit pentru realizarea politicilor demografice, cu utilizarea eficientă a mijloacelor financiare din surse interne şi externe;
c) sporirea eficacităţii sistemelor de protecţie socială adaptate la realităţile proceselor şi structurii demografice în schimbare, determinarea soluţiilor pentru obţinerea stabilităţii şi durabilităţii sistemului public de asigurării sociale;
d) instituirea condiţiilor favorabile pentru creşterea şi educarea copiilor, îmbinate cu posibilităţile de realizare profesională şi acţiuni de echilibrare pe plan familial şi profesional;
e) condiţii pentru dezvoltarea capitalului uman suficient şi calitativ, cu capacităţi competitive pe măsura unei conexiuni eficiente între oferta şi cererea pe piaţa forţei de muncă, ocuparea raţională a braţelor de muncă;
f) cadrul instituţional şi financiar pentru dezvoltarea capacităţilor ce ţin de sănătatea, educaţia şi protecţia socială, securitatea ecologică şi alimentară în vederea evitării diminuării nejustificate a populaţiei;
g) elaborarea de politici funcţionale pentru promovarea unei îmbătrîniri active în condiţii de schimbare a structurii populaţiei;
h) reducerea fluxurilor emigraţionale şi a dezechilibrelor interne din cauza depopulării la sate, combinate cu politici echilibrate privind imigrarea;
i) condiţii prestabilite de asigurare a protecţiei sociale a lucrătorilor emigranţi şi a membrilor familiilor lor;
j) oferta cadrului de servicii preferenţiale de angajare pentru tineri familişti ce au la întreţinere copii şi soţii în concediu de maternitate;
k) asigurarea şanselor egale pentru femei şi bărbaţi în domeniile definitorii, promovarea efectivă a principiilor nondiscriminatorii;
l) mecanisme eficiente de asigurare cu spaţiu locativ social pentru persoanele cu venituri mici şi mijlocii, inclusiv a tinerilor, familiilor cu copii, invalizilor, persoanelor în etate fără locuinţă;
m) funcţionarea eficientă a sistemului de cercetare ştiinţifică şi statistică cu profil demografic (centru de studii demografice, mecanisme de prognozare demografică funcţionale, baze de date demografice complete şi operaţionale).
220. Procesul de realizare a sarcinilor prezentului Program se va confrunta cu mai multe obstacole, recunoaşterea cărora constituie o condiţie necesară de eliminare cît mai reuşită a următoarelor fenomene defavorabile:
a) depopularea în continuare prin scăderea ratei natalităţii şi a ratei fertilităţii, creşterea ratei mortalităţii;
b) diminuarea ponderii copiilor în numărul total al populaţiei;
c) scăderea numărului de născuţi în familie şi creşterea ponderii cuplurilor, care nu doresc să aibă copii sau care amînă venirea primului copil şi următorilor copii;
d) majorarea numărului de pensionari în următorii anii din contul generaţiilor născute în anii 1948-1950, care numeric sînt de 2-3 ori mai mari decît următoarele;
e) îmbătrînirea forţei de muncă şi problemele productivităţii muncii, insuficienţa capitalului uman pentru dezvoltarea durabilă a ţării;
f) resursele insuficiente pentru susţinerea păturilor defavorizate ale populaţiei;
g) emigraţia necontrolată a forţei de muncă şi „exodul creierilor”;
h) distribuirea iraţională a populaţiei pe medii de reşedinţă, cu implicaţii majore pentru politicile de ocupare a forţei de muncă în mediul rural, precum şi în sectoarele de producţie alternative agriculturii;
i) persistenţa problemei privind ineficienţa mecanismelor de evidenţă şi monitorizare a întregului flux migraţional;
j) gestionarea ineficientă a bazei de date cumulative privind completarea cotei imigraţionale, a evidenţei nominale la schimbarea statutului migranţilor etc.;
k) calitatea nesatisfăcătoare a vieţii persoanelor cu dizabilităţi (lipsa accesului egal şi coeziunii);
l) impactul problemelor de mediu asupra sănătăţii, managementul situaţiilor de criză şi al protecţiei civile (în caz de inundaţii, fenomene seismice, secetă, biodiversiune, riscuri ce decurg din atacurile teroriste etc.).
222. În acest sens, realizarea prevederilor prezentului Program va fi asigurată în două etape distincte:
a) etapa I - anii 2011-2013 – va include realizarea acţiunilor incluse în Planul privind implementarea Programului pe termen mediu;
b) etapa II - anii 2014-2025 – va include implementarea obiectivelor Programului în limitele perioadei de 15 ani, prevăzute în compartimentul XI, care include măsuri generalizate, destinate menţinerii stabilităţii demografice şi asumării acţiunilor ce vor contribui la dezvoltarea potenţialului demografic şi economic al populaţiei pe perioada declarată.
223. O analiză complexă a propunerilor permite concluzia că acţiunile pe termen mediu privind susţinerea populaţiei, în linii mari, sînt oportune şi acoperă necesităţile pentru asigurarea scopurilor destinate diminuării declinului demografic.
224. La prima etapă vor fi întreprinse măsurile de consolidare a potenţialului şi capacităţilor administrative în gestionarea coordonată a proceselor demografice, integrarea şi coordonarea programelor sociale şi de dezvoltare, axate pe principalele probleme demografice.
225. În acest sens, vor fi realizate măsuri privind formarea specialiştilor demografi, instruirea şi perfecţionarea specialiştilor din sfera administrativă, de cercetare şi inovare. Va fi studiată detaliat experienţa internaţională în domeniu şi antrenat schimbul de informaţii utile. De asemenea, vor fi întreprinse studii ştiinţifice şi statistice în funcţie de necesităţile proceselor de implementare, evaluare şi monitorizare a Programului şi de cerinţele de argumentare în perfecţionarea legislaţiei.
226. O problemă care necesită eforturi suplimentare este dificultatea argumentării şi prevederii obiectivelor, măsurilor şi acţiunilor pentru perioada de după anul 2013 pînă în anul 2025, fiind un orizont ale cărui probleme sînt greu previzibile, iar soluţionarea lor necesită estimarea prealabilă a eforturilor instituţionale şi financiare considerabile.
227. Din aceste considerente, în etapa a II-a este raţională aprobarea de către Guvern a planurilor periodice ce vor orienta eforturile spre realizarea obiectivelor propuse pentru racordarea standardelor demografice şi sociale la cele europene, acţiunile decisive fiind direcţionate spre implementarea strategiilor de creştere a numărului populaţiei şi îmbunătăţirea calitativă a resurselor umane. Această etapă va fi segmentată pe intervale de 3 ani, pentru a planifica acţiunile relevante conform etapelor de alocare a mijloacelor financiare în concordanţă cu obiectivele şi programele de finanţare ale cadrului bugetar pe termen pe termen mediu preconizat, pentru a planifica realizarea sarcinilor conform mijloacelor financiare alocate şi iniţierea corectărilor ce se vor impune.
229. Activitatea de monitorizare se va exercita în trei moduri: monitorizarea anuală, ceea ce semnifică raportare detaliată pe perioada unui an; pentru aprecierea impactului care a fost determinat de sarcini pe termen mediu se va efectua raportarea periodică a rezultatelor pe etape distincte din 3 în 3 ani; monitorizarea şi raportarea finală asupra realizării obiectivelor Programului pe perioada integrală.
230. Rapoartele anuale, pe etape şi finale asupra realizării Programului vor fi aduse la cunoştinţă Guvernului, Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare, publicului larg, în primul rînd pe pagina electronică a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a Comisiei şi în mass-media.
231. Coordonarea integrală a procesului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor implementării Programului, recomandarea corectărilor de rigoare vor fi efectuate de către Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va îndeplini rolul de coordonator intersectorial al procesului de implementare şi monitorizare a Programului, precum şi de responsabil pentru procedurile de raportare.
232. Monitorizarea se va baza pe transparenţă şi participarea tuturor factorilor interesaţi, fiind elaborate şi coordonate seturile optime de indicatori ştiinţific argumentaţi de pe poziţiile asigurării securităţii demografice.
233. În cadrul sistemului de monitorizare se vor utiliza, corespunzător obiectivelor vizate, instrumente şi proceduri specifice, indicatori statistici cantitativi şi calitativi.
234. Prin monitorizare şi evaluare se oferă informaţii în vederea atingerii obiectivelor şi obţinerii rezultatelor în toate domeniile ce au atribuţii în aspect demografic. Conform reglementărilor în vigoare, vor fi furnizori de date următoarele instituţii şi organizaţii: Biroul Naţional de Statistică, Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Casa Naţională de Asigurări
Sociale etc.
235. În procesul de monitorizare a rezultatelor enunţate va fi utilizat un set de indicatori de măsurare a gradului de progres în realizarea sarcinilor de bază privind asigurarea treptată a securităţii demografice, fiind prevăzută calcularea valorilor-limită de reper ale indicatorilor securităţii demografice pe anumite etape, care vor caracteriza gradul de securitate/insecuritate demografică.
236. Evaluarea dinamicii indicatorilor de securitate, concluziile rezultate din analize ştiinţifice vor permite menţinerea sau corectarea direcţiilor de acţiune strategică, fiind prevăzute activităţi adecvate în domeniile de referinţă.
237. Scoaterea în evidenţă a celor mai pronunţate probleme demografice a servit pentru identificarea ameninţărilor asupra intereselor demografice, fiind determinate mecanismele şi instrumentele de măsurare periodică a stării demografice printr-un set raţionalizat de indicatori.
238. Monitorizarea tendinţelor acestor indicatori va asigura posibilitatea de a reacţiona imediat la orice influenţă negativă asupra evenimentelor demografice, avînd scopul de a evalua gradul de securitate demografică şi de a semnala ameninţările demografice sesizate.
239. Pentru efectuarea monitorizării securităţii demografice vor fi utilizaţi următorii indicatori:
a) numărul populaţiei;
b) rata natalităţii;
c) rata totală a fertilităţii;
d) rata mortalităţii (generală, standardizată, a populaţiei în vîrstă aptă de muncă);
e) incidenţa invalidităţii, inclusiv primară, la copii pînă la vîrsta de 18 ani;
f) rata nupţialităţii;
g) rata divorţialităţii;
h) speranţa de viaţă la naştere;
i) coeficientul îmbătrînirii;
j) migraţia (numărul emigranţilor, imigranţilor, rata migraţiei externe, numărul persoanelor plecate peste hotare la muncă sau în căutarea unui loc de muncă).
240. Setul de indicatorii stabilit (pe criterii de mediu, vîrstă şi sex) va fi supus reexaminării în funcţie de situaţia social-economică şi de starea demografică concretă.
242. Scăderea numărului populaţiei apte de muncă va afecta şi în continuare piaţa forţei de muncă, acumularea veniturilor, atragerea şi distribuirea investiţiilor şi va impune noi abordări în politicile privind cheltuielile publice.
243. Totodată, vor fi necesare evaluarea şi analiza structurii forţei de muncă prin prisma fenomenelor demografice pe o perspectivă mai mare, după anul 2025.
244. Se impune, pentru populaţia în vîrstă, considerată încă economic activă, dezvoltarea programelor de sănătate privind schimbarea comportamentului şi adaptarea unui stil de viată sănătos, a unei alimentaţii raţionale, combaterea sedentarismului, obezităţii, a stresului, a consumului de tutun şi alcool ş.a.
245. Vor necesita extindere preocupările pentru asigurarea unui mod de viaţă într-un mediu natural, sănătos şi nepoluat, avînd în vedere, în primul rînd, asigurarea securităţii ecologice prin dezvoltarea programelor de asigurare a securităţii mediului, de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare a localităţilor ţării, împădurirea suprafeţelor, dezintoxicarea solului şi gestionarea deşeurilor industriale şi menajere.
246. Măsurile pentru întinerirea demografică cuprinse în prezentul Program însumează promovarea politicilor sociale destinate ameliorării condiţiilor de trai ale familiilor, asigurarea suportului lor economic. În acest sens, este necesară satisfacerea condiţiilor ce ţin de: salarizarea suficientă, siguranţa reintegrării rapide pe piaţa muncii a femeilor după perioada de maternitate, reglementări garantate prin respectarea şi păstrarea locurilor de muncă pentru părinţii care cresc copii, asigurarea cu locuinţe în condiţii facilitare, funcţionarea în regim adaptat a instituţiilor pentru îngrijirea temporară a copiilor ş.a.
247. Astfel, efectul unor politici de creştere a siguranţei economice şi a nivelului de susţinere socială va fi resimţit în creşterea stabilităţii cuplurilor familiale şi în dorinţa lor de a avea şi educa copii.
248. Protecţia socială a familiei, mamei şi copilului va necesita eficientizarea mecanismelor pentru creşterea prestaţiilor sociale acordate la naştere, pentru îngrijirea şi întreţinerea copilului şi creşterea ponderii serviciilor gratuite de asistenţă medicală primară şi de promovare a sănătăţii, creşterea accesului mamei şi copilului la servicii de sănătate adecvate necesităţilor, în special în mediul rural.
249. Succesul obiectivelor şi iniţiativelor propuse pentru realizarea priorităţilor dezvoltării demografice pînă în anul 2025 este posibil în condiţiile unei stabilităţi macroeconomice, creşterii economice, a ocupării eficiente în cîmpul muncii în scopul obţinerii de venituri, fiind elementele de constituire a esenţei conceptului general de dezvoltare. Întrucît populaţia, mediul şi economia interacţionează în mod constant, schimbările favorabile ale acestor condiţii în viitor vor conduce la schimbări favorabile ale proceselor demografice.
250. Conform prevederilor Programului, obiectivele preconizate în prima etapă vor dezvolta capacităţile şi infrastructura socială, consolidînd sistemele de funcţionare ale sferelor de activitate instituţională: politică, economică, energetică, ecologică, umanitară, informaţională, destinată creării condiţiilor social-economice adecvate nivelului decent de viaţă.
251. Etapele următoare, după anul 2013, vor fi consacrate reducerii în continuare a declinului demografic, menţinerii unui grad cît mai durabil de stabilitate şi de concentrare a politicilor pe direcţia de îmbunătăţire a stării demografice, ţinînd cont de experienţa acumulată anterior.
252. În aceeaşi ordine de idei, este inevitabilă preocuparea de previziune/proiectare a dimensiunilor reale şi a structurii populaţiei, a evoluţiei modelului acesteia în perspectivă, a capacităţilor de înlocuire a populaţiei
active etc.
253. Pentru a efectua planificările sociale din perspectiva schimbărilor esenţiale demografice, cu o doză cît mai mare de certitudine, trebuie să cunoaştem eventualele scenarii de schimbare a modelului ocupării şi capacităţilor resurselor umane, care vor avea impact direct asupra dezvoltării şi nivelului de trai al populaţiei.
254. În toate trei scenarii modelate se presupune că repartizarea natalităţii pe grupuri de vîrstă este stabilă; regimul de mortalitate rămîne fără schimbare; speranţa de viaţă la naştere este considerată la 65,6 ani pentru bărbaţi şi 73,2 ani pentru femei. Deocamdată, la prima etapă, populaţia este calificată de tip închis (fără a lua în considerare datele privind migraţia).
255. Conform acestor proiectări, numărul populaţiei va fi în scădere continuă, chiar dacă rata fertilităţii va fi în creştere. Scăderea mai accentuată a numărului populaţiei se va înregistra după anul 2026. Conform proiecţiei de tip pesimist, după anul 2016 va începe reducerea drastică a natalităţii, ajungînd în anul 2026 la 26,1 mii născuţi, iar către anul 2050 – la 17,3 mii copii, ceea ce este de cca 2 ori mai puţin decît în anul 2007.
256. Dacă fertilitatea se va menţine la nivelul valorii de 1,3-1,4, către anul 2050 raportul dintre cele trei grupuri mari de vîrstă (copii, adulţi şi vîrstnici) se va modifica semnificativ, ponderea persoanelor în etate ajungînd la peste 30% în structura generală a populaţiei, Totodată, se va reduce considerabil ponderea copiilor în structura populaţiei, pînă la 11,8% (scenariu pesimist), şi se va majora ponderea persoanelor în vîrstă de 60 ani în structura populaţiei.
257. În mod cert, prognoza prezentată nu este definitivă, ea necesită evaluări şi corectări anuale, fiind comparate rezultatele calculărilor prin estimări de alternativă, iar metodologia de efectuare a planificărilor demografice va fi supusă unor expertizări şi argumentări ştiinţifice.
258. Astfel, tendinţele evaluate ale proceselor demografice de durată determină prevederea următoarelor direcţii de orientare strategică a politicii demografice:
a) încurajarea majorării ratei natalităţii prin crearea condiţiilor favorabile în societate pentru întemeierea familiilor, naşterea şi educarea copiilor;
b) majorarea speranţei medii de viaţă;
c) descreşterea semnificativă a ratei de emigrare a populaţiei de vîrstă reproductivă;
d) promovarea politicilor eficiente în domeniul emigrării şi imigrării;
e) adaptarea la noua structură demografică şi promovarea problemelor îmbătrînirii populaţiei;
f) ameliorarea sănătăţii reproductive a populaţiei şi prevenirea sterilităţii;
g) creşterea nivelului de educaţie generală, cunoaşterea problemelor demografice;
h) asigurarea oportunităţilor egale pentru toate grupurile sociale;
i) dezvoltarea solidarităţii între generaţii;
j) limitarea disproporţiei în distribuţia teritorială a populaţiei şi a depopulării unor regiuni şi a zonelor rurale;
k) îmbunătăţirea cadrului legislativ ce vizează dezvoltarea demografică.
259. Incontestabil, problema-cheie a politicii demografice constă în creşterea natalităţii. Complexitatea fenomenului natalităţii şi a factorilor determinanţi necesită aplicarea unui ansamblu de măsuri orientate spre înlăturarea obstacolelor, care condiţionează nivelul scăzut al natalităţii, fiind prioritare următoarele obiective:
a) creşterea statutului social al familiei cu mai mulţi copii, promovarea valorilor familiale;
b) crearea condiţiilor socioeconomice favorabile pentru naşterea şi educarea mai multor copii;
c) elaborarea măsurilor speciale de stimulare a natalităţii, luînd în considerare diferenţele teritoriale ale acesteia, în special rata fertilităţii scăzută în mediul urban;
d) crearea condiţiilor favorabile pentru îmbinarea rolurilor parentale şi profesionale;
e) promovarea planificării familiale;
f) extinderea capacităţilor învăţămîntului universitar în vederea pregătirii specialiştilor de consiliere în problemele familiei;
g) dezvoltarea sistemului public şi privat de acordare a serviciilor de consiliere familială;
h) ajutorarea familiilor tinere în obţinerea locuinţei proprii (prin sistemul de credite preferenţiale, reducerea costului locuinţei la naşterea celui de-al doilea, al treilea şi următorilor copii, obţinerea locuinţelor de tip social).
260. În aspectul reducerii mortalităţii populaţiei, obiectivul principal constă în fortificarea sănătăţii populaţiei, creşterea duratei medii de viaţă sănătoasă, reducerea decalajului dintre speranţa de viaţă a populaţiei Republicii Moldova şi a altor state europene.
261. În susţinerea cursului acestor orientări strategice, trebuie întreprinse următoarele măsuri:
a) ameliorarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor prin măsuri de profilaxie a traumatismului şi intoxicaţiilor, prevenirea comportamentului deviant (fumatul, abuzul de alcool, consumul de droguri);
b) propagarea modului de viaţă sănătos, menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică pe parcursul întregii vieţi, dezvoltarea culturii fizice şi sportului, organizarea modului de odihnă activă;
c) ameliorarea sănătăţii populaţiei în vîrsta aptă de muncă prin profilaxia traumatismului şi intoxicaţiilor, în special la locul de muncă;
d) depistarea precoce şi tratamentul adecvat al maladiilor cardio-vasculare, oncologice, bolilor aparatului digestiv, respirator, endocrinologice, infecţioase (în special tuberculoza, HIV/SIDA, hepatitele) la persoanele în vîrsta aptă de muncă;
e) elaborarea măsurilor de reducere a mortalităţii, luînd în considerare diferenţierile în speranţa de viaţă la naştere a populaţiei în profil teritorial-administrativ.
262. Fiind preluată cea mai bună şi accesibilă experienţă în gestionarea problemelor îmbătrînirii, acţiunile urmează a fi canalizate spre implementarea practicilor destinate să dea persoanelor în vîrstă posibilitatea de a lucra după atingerea vîrstei de pensionare în regim flexibil, dacă doresc aceasta, astfel să poată transmite experienţa profesională acumulată tinerilor şi angajatorilor.
263. Întrucît persoanele mai în vîrstă pot fi mai afectate de deficienţe şi dizabilităţi, sărăcie, maturizarea demografică va impune necesitatea evaluării prin studii aprofundate şi permanente, pe principii ştiinţifice, a stării şi activităţii acestor persoane, rezultatele fiind puse la baza politicilor pentru asigurarea unui grad cît mai înalt de coeziune socială şi solidaritate între generaţii.
264. În susţinerea acestor politici vor fi promovate campanii de sensibilizare a opiniei publice privind obligaţiile societăţii în raport cu problemele vîrstnicilor şi neadmiterea relelor tratamente ale acestora.
265. Pentru a face faţă îmbătrînirii populaţiei sînt determinate următoarele acţiuni strategice:
a) reflectarea problemelor îmbătrînirii în toate aspectele vieţii sociale, politice, economice şi culturale, pentru a avea integrarea adecvată în documentele de politică sectorială;
b) formarea potenţialului naţional pentru contribuirea la soluţionarea problemelor de îmbătrînire a populaţiei (pregătirea cadrelor medicale, de asistenţi sociali etc.);
c) dezvoltarea infrastructurii de prestare a serviciilor persoanelor de vîrstă înaintată prin asistenţă geriatrică şi programe de îngrijire socială la nivel comunitar (servicii comunitare de îngrijire de lungă durată pentru persoanele imobilizate);
d) promovarea serviciilor specializate de asistenţă medicală pentru categoriile de persoane în vîrstă şi asigurarea acestora cu medicamente compensate sau parţial compensate;
e) prevenirea pensionării precoce, elaborarea măsurilor ce ar favoriza prelungirea activităţii de muncă după pensionare (crearea condiţiilor de muncă favorabile pentru persoanele vîrstnice, prevenirea discriminării la locul de muncă pe criterii de vîrstă);
f) facilitarea încadrării în muncă cu normă redusă, după pensionare, neîngrădirea accesului la recalificare pentru creşterea competitivităţii persoanelor vîrstnice;
g) evaluarea periodică a interdependenţelor factorilor social, economici şi demografici pentru a determina metode eficiente de abordare a provocărilor îmbătrînirii demografice şi de prezervare a solidarităţii între generaţii;
h) dezvoltarea cadrului democraţiei participative şi a dialogului continuu cu partenerii sociali, sindicatele, patronatele, asociaţiile profesionale, mass-media, organizaţiile neguvernamentale, în vederea realizării reformei sistemului de pensionare, ajustării modelului de asistenţă socială la schimbările rapide în piramida vîrstelor;
i) abordarea problemelor sărăciei, eliminarea cauzelor, reducerea nivelului sărăciei şi a marginalizării persoanelor în vîrstă;
j) promovarea şi mediatizarea programelor pe tema îmbătrînirii active, dezvoltarea parteneriatelor şi implicarea în mişcarea de voluntariat a persoanelor în vîrstă.
266. În contextul problemelor de gestionare eficientă a proceselor migraţionale este necesară activitatea de implementare a măsurilor de prevenire a emigrării populaţiei, în special din localităţile rurale, a cadrelor de calificare înaltă cu studii superioare etc., fiind prioritare următoarele:
a) elaborarea programelor speciale de păstrare şi creştere în localităţile rurale a locurilor de muncă, dezvoltarea diferitelor forme de instruire a specialiştilor în domeniul agricol;
b) dezvoltarea condiţiilor pentru antreprenoriatul agricol;
c) organizarea reprofilării specialiştilor pentru repartizarea lor în sistemul de servicii sociale la sate;
d) reformarea şi eficientizarea sistemului de pensionare pentru lucrătorii agricoli;
e) dezvoltarea în continuare a mecanismelor de facilitare a condiţiilor de trai a tinerilor specialişti, care sînt repartizaţi în localităţile rurale pentru activitate profesională.
267. Fiind necesară continuarea investigaţiilor în determinarea metodologiilor de prognozare demografică, efectuarea studiilor durabile pentru argumentarea ştiinţifică a politicilor sociale, în special a celor ce se referă la creşterea şi reproducerea calitativă a populaţiei, se consideră benefică orientarea cercetărilor Centrului de cercetări demografice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei la următoarele priorităţi:
a) evoluţia natalităţii populaţiei şi sănătatea reproductivă;
b) mortalitatea populaţiei şi evoluţia speranţei de viaţă la naştere;
c) elaborarea metodelor de prognozare demografică generală, pe termen mediu şi lung;
d) îmbătrînirea populaţiei şi modificarea relaţiilor dintre generaţii;
e) procesele migraţionale (migraţia internă şi externă).
268. Realizarea cercetărilor ştiinţifice demografice, evaluarea şi monitorizarea progreselor în implementarea politicilor demografice nu sînt posibile fără o bază statistică completă, structurată pe crierii de interes ştiinţific şi în conformitate cu necesităţile utilizatorilor din diverse domenii.
269. În acest context, obiectivele de bază ale dezvoltării statisticii demografice vor fi direcţionate spre îmbunătăţirea complexă a sistemului de indicatori, pentru reflectarea veridică şi obiectivă a realizării programelor de stat şi strategiilor de dezvoltare.
planul de acţiuni
1. Se aprobă Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025) (se anexează).
2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale:
vor întreprinde măsurile necesare pentru a asigura implementarea integrală şi în termenele stabilite a obiectivelor Programului naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011–2025);
vor prezenta anual, pînă la 1 martie, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei informaţia privind implementarea Programului menţionat.
3. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va prezenta Guvernului şi Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare, anual, pînă la 1 aprilie, informaţia generalizată cu privire la rezultatele obţinute.
4. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să elaboreze planuri de acţiuni pentru realizarea obiectivelor Programului aprobat.
5. Monitorizarea şi coordonarea procesului de realizare a Programului vor fi efectuate de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:
Viceprim-ministru Mihail Moldovanu
Ministrul muncii, protecţiei
sociale şi familiei Valentina Buliga
Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Ministrul sănătăţii Andrei Usatîi
Ministrul educaţiei Mihail Şleahtiţchi
Ministrul tineretului şi sportului Ion Cebanu
Ministrul dezvoltării regionale
şi construcţiilor Marcel Răducan
Ministrul mediului Gheorghe Şalaru
Ministrul justiţiei Oleg Efrim
Viceprim-ministru Mihail Moldovanu
Ministrul muncii, protecţiei
sociale şi familiei Valentina Buliga
Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Ministrul sănătăţii Andrei Usatîi
Ministrul educaţiei Mihail Şleahtiţchi
Ministrul tineretului şi sportului Ion Cebanu
Ministrul dezvoltării regionale
şi construcţiilor Marcel Răducan
Ministrul mediului Gheorghe Şalaru
Ministrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 768. Chişinău, 12 octombrie 2011.
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.768
din 12 octombrie 2011
prin Hotărîrea Guvernului nr.768
din 12 octombrie 2011
PROGRAMUL NAŢIONAL STRATEGIC ÎN DOMENIUL
SECURITĂŢII DEMOGRAFICE A REPUBLICII MOLDOVA (2011-2025)
Introducere
Profundele procese de transformare demografică au un puternic impact social, economic, politic şi cultural, devenind o parte esenţială în analiza şi dezvoltarea politicilor sociale şi economice. Îngrijorarea pentru starea demografică în schimbare, în încercarea de prevenire a unei crize demografice, presupune evaluarea fenomenelor de natalitate, mortalitate şi migraţie în relaţie cu dezvoltarea ţării (creşterea economică), prin intermediul tehnicilor analitice inovatoare şi celor mai bune practici de coordonare a politicilor macroeconomice şi sociale.SECURITĂŢII DEMOGRAFICE A REPUBLICII MOLDOVA (2011-2025)
Introducere
Incontestabil, politicile demografice trebuie să abordeze complexitatea interacţiunilor economice şi sociodemografice pe termen lung, iar anticiparea multitudinii de probleme legate de acest subiect trebuie să cimenteze eforturile şi acţiunile pentru realizarea obiectivelor de securitate demografică inserate în cadrul securităţii naţionale. Scopurile principale vor fi orientate spre asigurarea condiţiilor socioeconomice favorabile cultivării valorilor şi promovării intereselor umane şi absenţei riscurilor de orice natură.
Astfel, politicile de menţinere a stabilităţii demografice se integrează corelat într-o viziune strategică asupra dezvoltării sau reformelor structurale economice şi dinamicii resurselor umane, prezentată în Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025) (în continuare – Programul), ca o abordare sincronizată şi multiaspectuală a priorităţilor ce se referă la perspectiva demografică şi la dezvoltarea societăţii.
Problemele referitoare la populaţie, care trebuie să îmbine aspectele evoluţiei demografice cu creşterea capacităţilor capitalului uman, sînt multiple şi vizează protecţia socială, ocrotirea sănătăţii şi educaţia, ocuparea şi echilibrul forţei de muncă etc., în condiţiile de creştere rapidă a vîrstei populaţiei şi de degradare accelerată a raportului de dependenţă economică.
În economia ţărilor în tranziţie, cum este şi ţara noastră, nu este reală deocamdată compensarea scăderii forţei de muncă, cauzate de diminuarea demografică, prin implementarea inovaţiilor ştiinţifico-tehnologice.
Astfel, imperativul de accelerare a avansării economice impune o viziune nouă asupra politicilor de dezvoltare şi competenţă a capitalului uman, care este reflectată în prezentul Program, propus ca document de corelare a politicilor guvernamentale de natură social-economică şi demografică. Ca urmare a instabilităţii caracteristice societăţii în transformare, devin extrem de importante problemele securităţii naţionale, în principal cele ce ţin de securitatea politică, securitatea economică, securitatea demografică, securitatea ecologică, securitatea socială, securitatea sănătăţii, securitatea alimentară etc.
Gradul de prioritate a tipurilor de securitate şi a sarcinilor aferente este greu de determinat din cauza faptului că pericolele ce ameninţă securitatea umană au tendinţa să devină multidimensionale şi cu un pronunţat caracter sinergetic. Aceasta determină necesitatea corelării tuturor măsurilor de soluţionare a problemelor ce se referă la populaţie, fiind cheia principală în conceptualizarea, perceperea Programului şi a măsurilor de implementare a acestuia.
Totodată, se va ţine cont de realităţile naţionale cu implicaţii profunde asupra sferelor de dezvoltare, avînd în vedere amploarea fenomenului emigraţiei, ce ne poziţionează ca una dintre ţările cele mai afectate de migraţia în scop de muncă sezonieră, de lungă durată ori definitivă.
Priorităţile strategice în domeniul demografic se aliniază la obiectivele asumate de Guvern la nivel internaţional şi naţional, în contextul politicilor de creştere socioeconomică pe termen mediu şi lung, conform Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2011-2014 şi Planului de acţiuni aferent.
Sarcinile enunţate în Program sînt corelate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova (ODM), aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.288 din 15 martie 2005 „Cu privire la aprobarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova pînă în 2025 şi a Primului Raport Naţional „Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova”. În urma prezentării de către Guvern la Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2010 a celui de-al Doilea Raport Naţional privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, obiectivele strategice ale Programului au fost ajustate prin asumarea de scopuri concrete privind dezvoltarea umană şi ameliorarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei.
Esenţa prezentului Program constă în promovarea politicilor de stabilizare demografică ce integrează soluţionarea problemelor pentru evoluţia favorabilă a celor trei componente: natalitatea, mortalitatea şi migraţia.
Prezentul Program are drept obiectiv crearea premiselor şi formarea cadrului de dezvoltare demografică, cuprinzînd acţiuni ale căror rezultate vor fi resimţite de generaţiile viitoare, deoarece influenţa fenomenelor şi comportamentului demografic se manifestă în decursul vieţii mai multor generaţii şi nu neapărat în funcţie de măsurile administrative de intervenţie.
În condiţiile ţării noastre, cînd scăderea natalităţii se menţine pe parcursul unei lungi perioade, se resimte deteriorarea structurii pe vîrste, perpetuată şi prin mecanismele dinamicii interne ale demograficului. Acest curs de degradare a echilibrului construcţiei demografice poate fi oprit doar într-o perioadă lungă şi în ipoteza atingerii unei natalităţi mult mai ridicate decît cea actuală.
În conformitate cu raţionamentele expuse, Programul cuprinde şi un Plan de acţiuni de implementare pe termen mediu (2011-2013), corelat cu acţiunile planificate în politicile guvernamentale şi sectoriale.
Pentru perioada 2014-2025 de implementare a obiectivelor prezentului Program, vor fi elaborate şi prezentate Guvernului spre aprobare planuri de acţiuni actualizate, în baza principiilor şi rezultatelor planurilor anterioare, avînd drept scop menţinerea stabilităţii demografice şi a cursului strategic, contribuind la dezvoltarea politicilor şi potenţialului demografic.
În abordarea strategică a priorităţilor privind populaţia şi dezvoltarea, Cartea Verde a Populaţiei Republicii Moldova (în continuare – Cartea Verde) constituie cea mai importantă platformă de argumentare a tendinţelor şi factorilor-surse de instabilitate demografică, servind la fundamentarea deciziilor în acest domeniu.
Fără promovarea unor politici demografice eficiente, specialiştii prognozează transformări considerabile în structura populaţiei, fiind afectată dezvoltarea din perspectiva strategică şi economică, ridicînd noi cerinţe şi probleme ale solidarităţii între generaţii în scopul adaptării la o societate maturizată. În acest context, la solicitarea Guvernului, cu suportul Comisiei Economice pentru Europa a ONU, se elaborează Ghidul de parcurs pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politicile de dezvoltare pentru Republica Moldova, inclusiv Planul de acţiuni pentru implementarea lui, care va fi corelat cu măsurile de realizare a Programului.
Prezentul Program va determina orientările strategice ale acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de structurile guvernamentale şi societatea civilă pentru ameliorarea stării demografice, obţinerea de abilităţi şi cunoştinţe în vederea exercitării cît mai eficiente a puterii la nivel central şi local pentru gestionarea proceselor sociodemografice şi atingerea obiectivelor de stabilitate şi creştere demografică.
Fiind un document strategic pentru populaţie cu accent pronunţat pe problemele familiei şi avînd în vedere importanţa pentru potenţialul uman a subiectelor abordate, principalele condiţii de implementare a Programului sînt:
a) participarea plenară a reprezentanţilor tuturor domeniilor socioeconomice vizate;
b) antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea adaptării acţiunilor la nevoile specifice ale populaţiei din teritoriile administrate;
c) implicarea societăţii civile şi a mediului privat la toate etapele de implementare a acţiunilor şi de monitorizare a Strategiei;
d) dezvoltarea parteneriatelor public-private în susţinerea efortului de obţinere a stabilităţii demografice.
Un rol semnificativ revine cooperării cu structurile internaţionale, atît din perspectiva asistenţei tehnice, metodologice, expertizării politicilor sociale şi demografice, cît şi în vederea atragerii investiţiilor din surse externe.
Patronatele vor juca un rol important în realizarea obiectivelor ce vizează angajarea în cîmpul muncii, respectarea legislaţiei muncii şi crearea condiţiilor de încurajare a combinării echilibrate a activităţii profesionale cu responsabilităţile familiale.
Sindicatele şi alţi reprezentanţi ai intereselor salariaţilor dispun de capacitatea necesară pentru participarea activă la realizarea unui număr mare de componente incluse în Program, adecvate necesităţilor diferitelor categorii de angajaţi, vizînd protejarea drepturilor femeilor însărcinate şi ale mamelor angajate în cîmpul muncii, asigurarea condiţiilor de lucru garantate şi instruirea continuă, combinarea muncii cu maternitatea, coeziunea socială şi asigurarea oportunităţilor egale pe piaţa muncii.
Reuşita acţiunilor în redresarea demografică este de neconceput fără participarea activă şi eficientă a mass-mediei şi societăţii civile, prin rolul important şi responsabil pe care îl au pentru crearea unei capacităţi corespunzătoare de sprijin practic pentru politicile cu tematică sociodemografică. Aceasta va contribui la sensibilizarea publică, la sporirea transparenţei procesului decizional prin extinderea discuţiilor publice privind oportunitatea Programului, corespunderea mecanismelor de implementare a acesteia cu obiectivele şi rezultatele preconizate, fiind sincronizate interesele sociale şi consolidate eforturile tuturor factorilor importanţi ai societăţii.
Fiind necesară conlucrarea intersectorială şi stabilirea parteneriatelor de colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, cu partenerii sociali şi societatea civilă, responsabilităţile de implementare a acţiunilor planificate în prezentul Program sînt atribuite următoarelor instituţii:
a) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în calitate de autoritate publică abilitată cu coordonarea elaborării politicilor privind dezvoltarea demografică şi corelarea acestora cu alte documente de politici socioeconomice;
b) organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi administrative centrale, organizaţii şi instituţii;
c) autorităţile administraţiei publice locale;
d) Fondul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Populaţie în Republica Moldova;
e) Academia de Ştiinţe a Moldovei;
f) Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova;
g) instituţiile de învăţămînt universitar;
h) sindicatele, patronatele;
i) mass-media;
j) organizaţiile nonguvernamentale şi asociaţiile obşteşti.
I. Descrierea stării demografice: deficitul demografic
1. Cartea Verde, examinată şi acceptată de Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare, în calitate de instrument facilitar de evaluare pentru creşterea relevanţei politicilor conţinute în Program, denotă următoarele tendinţe demografice cu precădere din perioada anilor 1999-2009, şi previziunea lor pentru perioadele ulterioare:a) numărul populaţiei a scăzut anual în medie cu cca 8,0 mii persoane şi are tendinţe de scădere în continuare;
b) scăderea bruscă a ratei natalităţii, fertilităţii, care se va menţine din cauza diminuării generaţiilor de vîrstă fertilă şi amînarea naşterilor la vîrstă mai înaintată;
c) nivelul de mortalitate generală, mai accentuat în mediul rural, are valori descendente, dar rămîne ridicat în comparaţie cu cel din ţările dezvoltate;
d) se atestă micşorarea ratei mortalităţii materne;
e) speranţa de viaţa este în creştere lentă, cu un decalaj semnificativ pentru bărbaţi faţă de femei, în mediul rural speranţa de viaţă fiind inferioară cu peste 3 ani faţă de mediul urban;
f) transformările demografice decurg mai intens în localităţile urbane, dar sînt mai dramatice în localităţile rurale, îmbătrînirea şi feminizarea fiind mai accentuate în mediul rural;
g) contrar tendinţelor globale, în condiţiile noastre predomină tendinţa de ruralizare, cu mici semne de inversare a procesului;
h) se atestă micşorarea accentuată a numărului populaţiei tinere şi creşterea ponderii populaţiei vîrstnice, devenind mai accelerat procesul de îmbătrînire demografică, în special în zona geografică de nord;
i) numărul şi ponderea populaţiei în vîrstă aptă de muncă este în diminuare şi se va micşora vădit, începînd cu anii 2014-2016;
j) scade rata de activitate, proporţia populaţiei active în populaţia totală;
k) numărul persoanelor economic active a scăzut semnificativ;
l) se majorează coeficientul de dependenţă economică;
m) este resimţită necesitatea de eficientizare a procesului de evidenţă a migraţiei interne pentru fundamentarea corectă a politicilor de dezvoltare regională;
n) motivul economic este principala cauză a emigrării, iar migraţia externă impune noi viziuni şi abordări ale problemelor impactului migraţiei asupra demograficului şi dezvoltării pieţei forţei de muncă;
o) mecanismele de evidenţă a fluxurilor migraţionale nu sînt eficiente;
p) monitorizarea fluxurilor imigraţionale trebuie să devină o premisă importantă pentru politicile demografice;
q) familia, ca unitate socială, relevă caracteristici de instabilitate şi disfuncţionalitate, fiind resimţit impactul tranziţiei la nivel macrosocial şi microsocial;
r) se majorează vîrsta medie la prima căsătorie, vîrsta mamei la prima naştere, rata divorţialităţii, numărul cuplurilor în concubinaj/căsătorii neînregistrate, numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei, al familiilor monoparientale.
2. Datorită expunerii în Cartea Verde a tendinţelor anterioare ale fenomenelor demografice, argumentate cu multe date statistice, în prezentul Program este omisă descrierea detaliată a situaţiei demografice. Astfel, caracteristicile perioadei de tranziţie demografică sînt expuse mai succint, vizînd, în special, indicatorii statistici din anul 2010 şi cele mai importante aspecte demografice.
3. În linii mari, tendinţele proceselor demografice denotă reducerea populaţiei ţării, semnalată încă de la începutul anilor 90, care în ultimul deceniu a scăzut cu 86,0 mii persoane, cu un curs negativ constant al sporului natural. Acest fapt şi alte fenomene, care însumează caracteristicile unui declin demografic, se datorează micşorării natalităţii, menţinerii unui nivel ridicat al mortalităţii, emigrării masive a populaţiei tinere, accelerării îmbătrînirii populaţiei, fiind factori care, la rîndul lor, vor produce agravarea în timp a stării demografice.
4. Aceste semnale de alarmă nu constituie excepţii în contextul general demografic european, unde declinul populaţiei se resimte tot mai accentuat, atît în aspectul îmbătrînirii demografice, cît şi în scăderea accelerată a numărului de copii, ceea ce va însemna mai mulţi pensionari şi mai puţine braţe de muncă.
5. În Cartea Verde se menţionează că deosebirea esenţială a cursului demografic intern constă doar în ritmurile evoluţiei acestor procese, fiind remarcat că tranziţia demografică în statele europene se desfăşoară pe parcurs de secole, pe cînd în Republica Moldova – pe parcurs de cîteva decenii, iar procesul de îmbătrînire a demarat pînă a intra în faza de ţară economică dezvoltată.
6. Evident că situaţia demografică din ţară se caracterizează şi prin schimbările demografice specifice, cu implicaţii pe termen mediu şi lung, ce necesită a fi monitorizate şi gestionate în conformitate cu interesele naţionale.
7. Prognoza demografică pînă în anul 2050, în baza a 3 scenarii şi în presupunerea menţinerii indicatorilor demografici la nivelul actual, confirmă perpetuarea declinului demografic în următoarele decenii.
8. Recentele teoretizări demografice consideră că tranziţia demografică se referă nu numai la nivelurile scăzute ale natalităţii şi mortalităţii, ci lor li se adaugă şi tranziţii ale structurii pe vîrste, ale familiei, ale migraţiei etc. Astfel, fenomenul de „declin demografic” se manifestă prin scăderea continuă a numărului populaţiei, din cauza sporului natural negativ şi sporului migraţional negativ. Concomitent, reducerea natalităţii a provocat un dezechilibru în structura pe vîrste a populaţiei şi a intensificat procesul de îmbătrînire demografică.
9. Datorită generaţiilor mai numeroase născute la mijlocul anilor 80 ai secolului trecut ce au atins actualmente vîrsta de reproducere, evoluţia proceselor demografice din anul precedent denotă o uşoară redresare a sporului natural al populaţiei şi o creştere a ratei de fertilitate, fiind atinsă cea mai înaltă cotă a acestui indicator din ultimii zece ani.
10. La 1 ianuarie 2011 numărul populaţiei stabile în ţară a constituit 3560,4 mii persoane, inclusiv populaţia urbană – 1481,7 mii, populaţia rurală – 2078,7 mii persoane, astfel că raportul populaţiei în profil teritorial în ultimii 11 ani a rămas neschimbat: 58,4% populaţia rurală şi 41,6% populaţia urbană.
11. Structura repartizării în profil teritorial a locuitorilor este diferenţiată. Aproximativ cîte 30% din populaţia ţării locuieşte în zonele de nord şi centru, unde densitatea populaţiei este cea mai înaltă – peste 100 locuitori pe km2 (iar în unele raioane – pînă la 126 locuitori pe km2). Peste 15% din populaţie locuieşte în zona de sud, unde densitatea populaţiei nu depăşeşte 75 locuitori la 1 km2.
12. Populaţia UTA Găgăuzia formează aproape 5% din populaţia ţării. Locuitorii mun. Chişinău prezintă a 5-a parte din toată populaţia şi cca 1/2 din populaţia urbană.
13. Faţă de 1 ianuarie 2010 populaţia s-a diminuat cu 3,3 mii persoane, iar faţă de 1 ianuarie 2008 – cu 12,3 mii persoane, ceea ce ar constitui populaţia a 3 sate medii. Ritmul de diminuare a populaţiei din anul 2006 este în descreştere, însă în anul precedent s-a produs majorarea acestui indicator, indicînd un spor natural negativ – 3164 persoane.
14. Începînd cu anul 1998 rata natalităţii a descrescut de la 11,3‰ la 10,1‰ în anul 2003, urmînd o creştere pînă la 10,9‰ în anul 2008 şi 11,4 nou-născuţi la o mie de locuitori în 2009 şi 2010. Deşi este o uşoară majorare, acest indicator este mai mic decît rata natalităţii în ţările europene (Irlanda – 17‰; Franţa – 12,9‰; Suedia – 12,0‰; Estonia – 11,8‰; Albania – 11,9‰, Muntenegru – 13,7‰, Macedonia – 11,5‰).
15. În anul 2010 numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei a fost de 9055 (22,4% din numărul total al născuţilor vii), cu 0,5% mai puţin decît în 2009, cu 0,1% în creştere faţă de anul 2008, fiind la sate mai mare cu 7% faţă de situaţia din localităţile urbane. A fost înregistrată o redresare uşoară a ponderii născuţilor vii de rangul I, constituind 54,3% (2008 şi 2009 – 53,2%), iar ponderea copiilor născuţi-vii de rangul II, III, IV şi peste a scăzut. Majoritatea copiilor născuţi în familii numeroase revin mamelor din mediul rural – 81,3% (2008 şi 2009 – 80,9%).
16. Indicatorul mortalităţii generale din Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani are tendinţă de creştere: de la 11,9 cazuri (2003) pînă la 12,3 cazuri la 1000 de locuitori în 2010; fiind în creştere cu 0,5% comparativ cu anul 2009 şi 2008. Rata mortalităţii generale de 12,3‰ (43618 persoane) plasează Republica Moldova la nivelul statelor regiunii sud-est-europene, dar depăşeşte nivelul ţărilor Uniunii Europene, unde mortalitatea generală constituie în medie 9,7 cazuri la 1000 locuitori.
17. A fost estimat că bărbaţii au o mortalitate specifică mai înaltă decît femeile, care este explicată de specialişti atît prin specificul profesiilor cu un risc crescut pentru viaţă prin traume ca rezultat al accidentelor rutiere ori în construcţie etc., cît şi prin faptul că bărbaţii ignoră mai des principiile modului de viaţă mai sănătos.
18. O problemă rămîne a fi mortalitatea copiilor, inclusiv cea infantilă. Numărul copiilor decedaţi în vîrstă de pînă la 1 an în anul 2010 a constituit 476, rata mortalităţii infantile fiind de 11,7 decedaţi sub un an la 1000 născuţi vii.
19. Timp de 5 ani structura populaţiei pe grupe mari de vîrstă a evoluat şi constituie următorul coraport: 17,8% – persoanele sub vîrsta aptă de muncă, faţă de 20,1% în anul 2006, 19,3% în 2008 şi cu 0,7% mai puţin 2009; 66,6% – în vîrsta aptă de muncă, faţă de 65,9% în anul 2006, 66,0% în 2008, 66,4% în 2009; şi 15,5% – peste vîrsta aptă de muncă, faţă de 14,1% în 2006, 14,8% în 2008, 15,1% în 2009. Coeficientul îmbătrînirii populaţiei (numărul persoanelor în vîrstă de 60 ani şi peste la 100 locuitori) constituie 14,4%, faţă de 14,0% în 2009, 13,7% în 2008, cu 1,2% în creştere faţă de anul 2006. Peste 15% din populaţia rurală a depăşit vîrsta de 60 ani. În totalul populaţiei feminine rurale ponderea femeilor de 60 ani şi peste este de 18,1%. Nivelul maximal critic al indicatorului respectiv a fost depăşit în 11 raioane.
20. Cel mai în vîrstă este efectivul populaţiei în zona de nord a ţării. Numărul persoanelor în vîrstă pensionară pe acest teritoriu depăşeşte numărul copiilor şi minorilor în vîrstă de pînă la 16 ani cu 14,2 mii persoane (sau cu 7,9%). Mai puţin de 1/5 din populaţie le revine copiilor şi minorilor din municipiile Chişinău, Bălţi, UTA Găgăuzia şi 20 de raioane, unde ponderea lor nu depăşeşte 15-19%.
21. În anul 2010 s-au încheiat 26,5 mii căsătorii, sau cu 0,1% mai puţin, comparativ cu anul 2008 şi 2009 (cu rata de 7,5 căsătorii la 1000 de locuitori). Cele mai multe persoane, care s-au căsătorit în 2010, aparţin grupei de vîrstă 20-24 ani (34,6% dintre bărbaţi şi 47,9% dintre femei). Vîrsta medie la prima căsătorie a fost de 26,9 ani pentru bărbaţi şi de 23,7 ani pentru femei, în creştere faţă de situaţia constatată în anul ultimului recensămînt.
22. Numărul divorţurilor oficiale în 2010 a fost de 11,5 mii (cu 3,2% mai puţin faţă de anul 2009), revenind în medie 3,2 divorţuri la 1000 de locuitori, fiind în descreştere cu 0,9 puncte decît divorţialitatea în anul 2003. Dinamica indicatorului reflectă o creştere a numărului divorţurilor cu o perioadă de căsnicie mai mică de 5 ani şi de peste 20 ani. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărîre judecătorească a constituit 11,5 mii, sau cu 3,2% mai puţin faţă de anul 2009. În medie la 1000 locuitori revin 3,2 divorţuri. Căsătoriile desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 30,0% din totalul divorţurilor, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea căsătoriei a fost de 4,7 mii persoane.
23. Speranţa de viaţă la naştere în anul 2010 a constituit 69,1 ani, fiind în creştere cu 1 an comparativ cu anul 2003 şi în descreştere cu 0,2 ani faţă de anul 2009 (2008 – 69,4 ani). În prezent, durata medie a vieţii este de 65,0 ani pentru bărbaţi şi 73,4 ani pentru femei, mai mare decît a bărbaţilor cu 8,4 ani, fapt influenţat atît prin ratele mortalităţii copiilor de sex masculin în primii ani de viaţă, cît şi prin nivelul ridicat al mortalităţii premature a bărbaţilor.
24. Una dintre consecinţele economice ale procesului de îmbătrînire de lungă durată a devenit majorarea semnificativă a indicatorului sarcinii demografice. Cea mai nefavorabilă corelaţie a numărului populaţiei în vîrstele de pensie şi cea aptă de muncă se observă în raioanele vulnerabile din punct de vedere demografic ale zonei de nord.
25. Necesită a fi menţionat că procesul de îmbătrînire demografică, fiind caracteristic pentru toate unităţile administrativ-teritoriale, a căpătat caracter ireversibil şi în unităţile administrativ-teritoriale a început procesul de îmbătrînire a forţei de muncă, provocat de scăderea semnificativă a populaţiei tinere în vîrstă de 15-19 ani. În unităţile administrativ-teritoriale cu gradul de îmbătrînire a populaţiei mai mare de 16% indicele sarcinii demografice creşte considerabil, înregistrînd cea mai înaltă valoare în r-nul Donduşeni – circa 65 persoane la 100 persoane în vîrstă respectivă.
26. Odată cu intrarea în vîrsta aptă de muncă a generaţiilor puţin numeroase ce s-au născut după anii 90 ai secolului al XX-lea se va produce şi micşorarea ponderii persoanelor în vîrsta aptă de muncă şi, ca urmare, va creşte raportul de dependenţă de vîrstă. Urmează a fi luat în considerare faptul că reducerea populaţiei apte de muncă poate fi foarte vertiginoasă, dacă vom lua în calcul nu numai influenţa scăderii natalităţii, ci şi intensitatea fluxurilor de migraţiune a populaţiei tinere.
27. Cert este că după anul 2012 vom asista la reducerea treptată, dar impunătoare a natalităţii, determinată de intrarea în vîrsta reproductivă a generaţiilor feminine puţin numeroase născute la sfîrşitul secolului al XX-lea (începutul secolului al XXI-lea). Anume acest fapt va influenţa în mod decisiv evoluţia numărului populaţiei în perioada următoare. Aceste generaţii vor determina efectivul populaţiei feminine de vîrstă fertilă şi, implicit, numărul de copii născuţi în următoarele decenii, care poate fi modelat şi în funcţie de mobilitatea resurselor umane pe plan internaţional (emigrarea/imigrarea).
28. O tendinţă alarmantă semnalează datele preliminare cu privire la caracteristicile de dizabilitate a populaţiei, care denotă că numărul persoanelor cu dizabilităţi, aflate în evidenţa organelor asigurării sociale la 1 ianuarie 2011, constituia 179100, cu 3000 persoane mai mult decît la 1 ianuarie 2009 şi cu 6000 persoane mai mult faţă de 1 ianuarie 2008, avînd în ultimii 5 ani un ritm de majorare în medie cu peste 2000 persoane anual. Dezagregate pe vîrstă, datele indică prevalarea invalidităţii la persoane între 40 şi 59 ani, fiind consecinţele bolilor cardiovasculare (19,9%), tumorilor maligne (18,5%), bolilor sistemului osos şi muscular (8,3%), disfuncţiilor psihice şi comportamentale (7,2%).
29. A fost înregistrată creşterea incidenţei primare a dizabilităţii generale şi a celei din copilărie. Rămîne îngrijorător nivelul dizabilităţii copiilor, care înscrie majorări ale numărului de copii cu dizabilităţi de la 14,1 mii în anul 2008 la 15,1 mii în anul 2010.
30. Ponderea numărului persoanelor cu dizabilităţi în populaţia stabilă şi cea ocupată în Republica Moldova a crescut constant pe parcursul anilor 2008-2010, reprezentînd 5,0% (2008 – 4,8%, 2009 – 5,0%) şi, respectiv, 15,7% (2008 – 13,8%, 2009 – 14,9%). Numărul persoanelor cu grad de invaliditate, ca rezultat al unei boli obişnuite, deţine ponderea cea mai mare de 74,0%
(2008,2009-73,9%) din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi, după care urmează ponderea numărului invalizilor din copilărie 13,9% (2008 – 14,0%, 2009 – 13,7%) şi cea a copiilor invalizi 8,4% (2008 – 8,2%, 2009 – 8,6%).
31. Declinul demografic este resimţit şi în teritoriul din stînga Nistrului şi mun. Bender. Caracterul nesoluţionat al conflictului transnistrean determină starea sociodemografică nefavorabilă în localităţile zonei. Potrivit surselor de date şi a publicaţiilor accesibile din teritoriul de est, la 1 ianuarie 2011 numărul total al populaţiei regiunii constituia 518,0 mii locuitori, fiind redusă cu 4,5 mii persoane faţă de 1 ianuarie 2010 şi cu 201,7 mii faţă de anul 1990. În 1989 pe malul stîng al Nistrului locuiau 750 mii de persoane. Conform recensămîntului din noiembrie 2004, în regiune locuiau 555,5 mii persoane.
32. În localităţile de tip urban locuiau 357,4 mii persoane, iar în cele rurale – 160,5 mii persoane, mai puţin cu 2,9 mii persoane în oraşe şi cu 1,7 mii în sate faţă de anul 2009. În anul 2010 au fost înregistrate 5189 naşteri, egal cu numărul naşterilor din 2009 şi 7709 decese, inclusiv 47 copii cu vîrsta pînă la 1 an, sau cu 3,4% mai mult decît în anul precedent. Sporul natural constituie „minus” 2520 locuitori. Rata natalităţii constituie 10,0 născuţi la 1000 locuitori, iar rata mortalităţii indică valoarea de 14,9 decese la 1000 persoane. Coeficientul de nupţialitate indică o valoare de 7,6 căsătorii şi 4,0 divorţuri la 1000 persoane.
I.1. Factorii de influenţă asupra stării demografice
33. Sănătatea reproducerii este recunoscută drept una dintre componentele fundamentale necesare dezvoltării umane, iar comportamentul reproductiv sănătos asigură un impact pozitiv asupra generaţiilor următoare.În pofida eforturilor depuse, sănătatea reproducerii este încă mult sub nivelul cerinţelor demografice. Accesul populaţiei la serviciile de planificare familială este limitat, dreptul adolescenţilor la educaţie şi servicii de sănătate a reproducerii nu este asigurat pretutindeni. Avortul continuă să fie o metodă încă destul de frecventă de planificare familială, provocînd riscuri reale pentru sănătatea femeilor.
Consecinţele violenţei domestice, abuzului sexual şi ale traficului cu fiinţe umane, ce se răsfrînge asupra sănătăţii reproductive, nu sînt încă pe deplin estimate.
Cancerul genito-mamar ia amploare, transformîndu-se într-o problemă medico-socială de proporţii. Malformaţiile congenitale sînt nu doar cauza deceselor, dar şi a dizabilităţii copiilor, avînd impact socioeconomic asupra familiilor. În 20-30% din cazuri, malformaţiile au la bază o mutaţie genetică sau o anomalie cromozomială, în 50% cauzele adevărate ale malformaţiilor rămîn necunoscute, fiind încă anevoios de depistat şi necesitînd studii ştiinţifice de înaltă performanţă.
Problemele sexuale ale bărbaţilor sînt desconsiderate şi au nevoie de preocupare specializată mai profundă.
Modelele serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor, care funcţionează deja din anul 2005, urmează a fi dezvoltate şi fortificate pentru menţinerea sănătăţii şi potenţialului de dezvoltare a adolescenţilor şi tinerilor.
Deşi a fost fortificat sistemul de asistenţă medicală primară, fiind regionalizat serviciul perinatologic, care a ameliorat esenţial asistenţa medicală în sarcină, naştere şi perioada neonatală, încă rămîne limitată calitatea serviciilor pentru nou-născuţi, în special în mediul rural, preponderent pe motive de necompletare a instituţiilor medicale cu cadre calificate. În unele localităţi asigurarea cu medici de familie este sub 50%. Există în continuare un număr mare de naşteri, care nu beneficiază de nivelul adecvat de îngrijire. Ponderea naşterilor premature este relativ joasă comparativ cu ţările Europei de Est, însă contribuţia născuţilor prematur în mortalitatea neonatală este relativ înaltă, necesitînd a fi revizuită conduita medicală.
Este înalt nivelul deceselor copiilor la domiciliu, mai cu seamă în mediul rural, preponderent în familiile vulnerabile, de regulă din motive reversibile (traumatisme, asfixie mecanică, pneumonie etc.). Este îngrijorătoare adresarea tardivă după ajutor medical, în special a populaţiei de la sate, ce conduce la diferenţe semnificative dintre indicii mortalităţii copiilor în mediul urban şi cel rural.
34. Dezvoltarea economică majorează gradul de influenţă nefastă asupra mediului înconjurător, care la rîndul său influenţează calitatea vieţii umane, ceea ce contribuie la declinul demografic. Astfel, factorul de mediu necesită o supraveghere permanentă pentru a reduce impactul.
În condiţiile autohtone, asupra sănătăţii populaţiei influenţează cel mai mult apa. Atît apele de suprafaţă, cît şi cele subterane sînt în mare măsură poluate de sectorul gospodăriei comunale (staţii de epurare, ape uzate, deversări din sistemul comunal al apelor neepurate, managementul neadecvat al deşeurilor menajere solide în toate localităţile), sectorul agrar (dejecţiile animaliere, depozitele de pesticide etc.) şi sectorul energetic (depozitele de produse petroliere, staţiile de alimentare cu petrol ş.a.). Majoritatea surselor de ape subterane nu corespund standardelor şi cerinţelor de calitate a apei potabile, fiind depăşite concentraţiile excesive maximum admisibile la nitriţi, nitraţi, ioni de amoniu ş.a. Deosebit de nefavorabilă este situaţia în mediul rural, unde, în mare parte, populaţia utilizează apă din pînza freatică (sursa de alimentare a fîntînilor şi izvoarelor), apele freatice reprezentînd principala sursă de apă potabilă pentru circa 70% din populaţia rurală. Doar 17% dintre gospodăriile casnice utilizează apă din surse centralizate. Starea sanitară nefavorabilă a fîntînilor este constatată în 76% din numărul celor exploatate şi 50% din izvoare. Numai 20% dintre sursele subterane de alimentare cu apă, analizate în baza Programului de alimentare cu apă şi de canalizare a localităţilor din Republica Moldova pînă în anul 2015, au calitatea apei corespunzătoare normativelor şi pot fi folosite ca surse de alimentare centralizată cu apă potabilă.
Deşi numărul locuinţelor dotate cu sisteme centralizate de aprovizionare cu apă este în creştere, ele reprezintă doar 40% din fondul locativ. Construcţia apeductelor noi nu a fost susţinută de construcţia instalaţiilor de purificare, tratare a apelor reziduale şi sistemelor de canalizare, devenind un risc sporit de poluare a apelor freatice.
Poluarea aerului atmosferic constituie o altă problemă actuală de mediu. Unul dintre principalii factori care contribuie la intensificarea poluării aerului atmosferic sînt emisiile de gaze din diferite sectoare ale economiei naţionale, inclusiv cele cu efect de seră, după cum urmează: sectorul electroenergetic şi termoenergetic, sectorul transporturi şi sectorul agroindustrial. Transportul auto a devenit şi continuă să rămînă sursa principală de poluare a bazinului aerian şi în prezent ponderea lui constituie 184,5 mii tone, sau 93,3% din emisiile sumare. Cauza principală a emisiilor sporite din traficul rutier este numărul mare de mijloace de transport şi autoturisme uzate. Unităţile de transport auto cu vîrsta de la 10 ani şi mai mult constituie 80% din numărul total de autovehicule, iar cele de pînă la 5 ani – 8,1%. Calitatea solurilor este condiţionată în principal de activităţile antropogene, precum şi de factorii naturali, ca eroziunea şi alunecările de teren. Fenomene specifice sînt arderea miriştii şi păşunatul excesiv, ambele contribuind esenţial la degradarea solului.
Agravarea problemei deşeurilor, în special a deşeurilor menajere solide, este generată de modul defectuos în care sînt gestionate în prezent diferite etape de procesare a deşeurilor. Cea mai raspîndită metodă de tratare a deşeurilor menajere este depozitarea pe sol, care reprezintă o sursă importantă de poluare a solului şi apelor subterane. Datele statistice în domeniu denotă că suprafaţa ocupată de gunoişti s-a diminuat în 2010 cu 67,93 ha faţă de anul 2009 şi constituie 1347,07 ha. Numărul total de gunoişti constituie 1868 locaţii, inclusiv autorizate – 1024 şi neautorizate – 844. Deşi este relatată această îmbunătăţire în domeniul deşeurilor, salubrizarea localităţilor, managementul deşeurilor urbane reprezintă un obiectiv important al structurilor guvernamentale şi locale.
35. Analiza informaţiei statistice din ultimii ani sub aspectul evoluţiei sistemului educaţional denotă o dependenţă esenţială a acestui sistem de transformările structurii de vîrstă a populaţiei, alături de factorii economici, sociali, politici (politica dezvoltării sistemului de învăţămînt).
Schimbările în structura pe vîrste a populaţiei Republicii Moldova, care au avut loc în ultimul deceniu, s-au răsfrînt şi asupra contingentului de elevi. Ca exemplu, dacă în anii 1997-1998 contingentul de elevi pentru clasa I era de 75-76 mii copii, în anii 2010/2011 constituia doar 35 mii, diminuîndu-se de peste două ori, şi cu 11,8% comparativ cu anul de studii 2005/2006. Acestea sînt generaţiile cu cel mai mic număr de copii înregistrate în Republica Moldova.
În perspectivă, schimbările menţionate în structura pe vîrste se vor reflecta direct asupra contingentului elevilor din clasele gimnaziale, apoi liceale şi, ulterior, în învăţămîntul universitar. În anul de studii 2010/2011 în instituţiile de învăţămînt preuniversitar (cu excepţia şcolilor/grădiniţelor şi ale celor serale) au fost instituţionalizaţi 396,5 mii elevi, comparativ cu anul de studii 2005/2006 contingentul şcolar reducîndu-se cu 122,5 mii elevi. În perioada anilor 2000-2010 rata elev/profesor s-a micşorat de la 15 pînă la 11 persoane. Rata elev/profesor în învăţămîntul primar constituie 12 elevi, în învăţămîntul gimnazial – 10 elevi şi în învăţămîntul liceal – 12 elevi.
36. Ca urmare a analizei stărilor caracteristice în mai multe domenii, conform concluziilor din Cartea Verde, au fost evidenţiaţi următorii factori de influenţă directă şi indirectă asupra fenomenelor demografice:
a) depopularea, ca fenomen de scădere accentuată a numărului populaţiei;
b) criza natalităţii şi a mortalităţii, manifestată prin incapacitatea de reproducere demografică, mai accentuată în spaţiul rural;
c) îmbătrînirea accelerată, fiind depăşit nivelul critic al coeficientului de îmbătrînire;
d) erodarea valorilor familiei, manifestată prin: numărul tot mai redus de familii, divorţuri timpurii, familii cu un număr tot mai mic de membri, concomitent se majorează constant numărul de naşteri extraconjugale, rata înaltă a divorţurilor, disensiunile dintre generaţii în interiorul familiei şi în societate;
e) procesele intense de emigrare, inclusiv cele necontrolate, care provoacă depopularea mecanică, inclusiv migraţia internă - cu direcţia spre mediul urban, unde tinerii ce formează familii adoptă un model de familie orăşenească, cu un număr tot mai limitat de copii;
f) nivelul de educaţie al populaţiei, precum şi toate oportunităţile educaţionale pe care sistemul învăţămîntului le poate asigura pentru copii au un impact semnificativ asupra comportamentului reproductiv ulterior, în special sub aspect calitativ. Nivelul scăzut al educaţiei sau lipsa acesteia majorează riscul de a avea o sănătate reproductivă deteriorată, de sporire a nivelului mortalităţii infantile şi materne etc. Deprecierea educaţiei pentru viitorii părinţi poate afecta perceperea valorilor privind familia şi valoarea educaţiei copiilor în familie, a importanţei instruirii pe parcursul vieţii şi corespunderii cerinţelor standardelor profesionale;
g) starea de sănătate, ce ţine de starea fizică, mintală, de stilul de viaţă, inclusiv cultura sexuală şi pregătirea pentru evitarea riscurilor, problemele accesului la serviciile medicale şi farmaceutice;
h) mediul macroeconomic, ca unul dintre cei mai importanţi factori de influenţă asupra dezvoltării populaţiei, determinat de veniturile scăzute şi nivelul redus de trai:
sărăcia a continuat să afecteze atît categoriile tradiţional vulnerabile ale populaţiei, cît şi pe cei apţi de muncă, calificaţi şi sănătoşi,
oportunităţile de angajare în cîmpul muncii, încă relativ limitate, în special în cazul tinerilor, din cauza nivelului scăzut de retribuire a muncii, dar şi a nivelului de pregătire;
nivelul insuficient al incluziunii sociale din cauza lipsei condiţiilor de muncă ajustate la nevoile specifice ale persoanelor, a programelor speciale de integrare a persoanelor cu dizabilităţi;
i) problemele în asigurarea cu spaţiul locativ, în mod special a familiilor tinere;
j) infrastructura subdezvoltată, preponderent în localităţile rurale;
k) diferendul transnistrean, care afectează stabilitatea demografică, avînd impact asupra stării economice, inducînd instabilitate în mentalitatea socială şi viaţa privată.
37. Pierderea în continuare a capitalului uman, prin emigrarea persoanelor apte de muncă, naşterea unui număr tot mai mic de copii indică asupra necesităţii unor acţiuni de redresare a situaţiei actuale.
Intervenţiile şi responsabilităţile statului pentru stimularea dimensiunilor de reproducere demografică, evitarea crizelor şi generarea noilor capacităţi ale resurselor umane pentru menţinerea sau creşterea economică sînt decisive, fiind vizate condiţiile vulnerabile şi oportune de promovare a Programului, conform celor prezentate în următoarea analiză.
Analiza SWOT
Punctele forte:
a) menţinerea stabilităţii macroeconomice şi a tendinţei de creştere economică;
b) voinţa politică în soluţionarea problemelor demografice;
c) constituirea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare;
d) atribuirea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a rolului de autoritate publică ce coordonează elaborarea şi monitorizarea implementării deciziilor privind domeniul demografic şi corelarea acestora cu alte politici socioeconomice;
e) realizarea măsurilor Planului de acţiuni urgente în domeniul demografic, adoptat prin Hotărîrea Guvernului nr.741 din 29 iunie 2007;
f) elaborarea Cărţii Verzi a Populaţiei Republicii Moldova, a prognozelor de lungă durată (2009-2050) şi a altor studii tematice cu privire la îmbătrînirea demografică;
g) iniţierea activităţii de formare a specialiştilor, prin cursuri de instruire şi schimb de experienţă;
h) instruirea funcţionarilor publici în cadrul cursurilor de perfecţionare ale Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.
Punctele vulnerabile:
a) capacităţile reduse ale autorităţilor publice centrale şi locale în cunoaşterea şi gestionarea proceselor demografice;
b) cadrul juridic insuficient dezvoltat şi corelat;
c) lipsa unui centru de cercetări în domeniul demografic;
d) capacităţile insuficiente pentru dezvoltarea sistemului statistic demografic şi datelor în variantă electronică pentru calcularea prognozelor demografice periodice: dotarea tehnică precară a Biroului Naţional de Statistică, lipsa tehnologiilor informaţionale modernizate de profil, personal insuficient pentru elaborarea prognozei;
e) lipsa la nivel instituţional a instrumentelor de corelare a procesului de prognozare demografică;
f) incoerenţa acţiunilor autorităţilor publice centrale şi mecanismele imperfecte ce ţin de evidenţa calitativă a fluxurilor migraţionale;
g) insuficienţa de capacităţi de elaborare a politicilor şi de gestionare la nivel local a problemelor demografice.
Oportunităţi:
a) susţinerea metodologică şi financiară din partea Fondului ONU pentru Populaţie în Republica Moldova;
b) participarea comunităţii ştiinţifice şi a specialiştilor în elaborarea şi implementarea politicilor demografice;
c) disponibilitatea experţilor internaţionali în acordarea suportului metodologic şi de expertizare a politicilor demografice elaborate;
d) interesul sporit din partea partenerilor de dezvoltare;
e) acordarea suportului de către Fondul ONU pentru Populaţie în instruirea specialiştilor şi a posibilităţii schimbului de experienţă.
Ameninţări:
a) tendinţele demografice negative, inclusiv a proceselor migraţionale;
b) lipsa evaluărilor complexe cu privire la impactul migraţiei asupra numărului şi structurii populaţiei;
c) procesele demografice regionale nefavorabile;
d) dezvoltarea insuficientă a politicilor şi programelor generale destinate problemelor familiale;
e) insuficienţa resurselor financiare pentru realizarea acţiunilor planificate;
f) tergiversarea rezolvării conflictului transnistrean, ceea ce împiedică elaborarea unor politici demografice complexe aplicabile pe întreg teritoriul ţării.
II. Definirea problemelor
38. Problemele majore ce se referă la populaţie poartă un caracter complex şi de lungă durată, iar interacţiunea tuturor factorilor nefavorabili catalizează şi mai mult fenomenul declinului demografic, necesitînd redresare prin măsuri consecvente şi proactive. Din această perspectivă, scopul prioritar al politicii demografice, asumat prin prezentul Program, constă în concentrarea eforturilor administrative pentru atenuarea consecinţelor nefavorabile în involuţia populaţiei, încetinirea declinului demografic sau diminuarea depopulării, stabilizarea stării curente şi constituirea treptată a unor premise sigure pentru creşterea demografică calitativă.39. Potrivit celui de-al Doilea Raport Naţional privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului din 2010, în condiţiile crizei economice mondiale în anul 2008-2009, cînd a scăzut şi nivelul economiei naţionale, a fost constatată creşterea în continuare a nivelului sărăciei în zonele rurale, unde în anul 2009 sărăcia a înregistrat un nivel de 36,3% faţă de 34,6% în 2008.
40. Nivelul sărăciei a fost analizat şi prin prisma numărului de copii în gospodărie, fiind stabilit că mai mult de jumătate din gospodăriile cu trei şi mai mulţi copii (50,8%) cad sub incidenţa sărăciei. Nivelul sărăciei la această categorie a crescut în comparaţie cu anul trecut. Studiile şi publicaţiile de referinţă ale UNICEF din Republica Moldova indică faptul că peste o jumătate dintre copiii din Republica Moldova trăiesc cu mai puţin de 30 lei pe zi. În consecinţă, lipsa suportului în proporţii suficiente adresat familiei pentru creşterea şi educarea copilului contribuie la declinul în continuare al fertilităţii şi la majorarea proporţiilor depopulării.
41. În mod curent, în Raportul privind dezvoltarea umană, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare aplică Indicele Dezvoltării Umane ca indicator-cheie de caracterizare agregată a dezvoltării umane în fiecare ţară şi a şanselor reale pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului pînă în anul 2015. Potrivit acestui document, una dintre cele trei dimensiuni ale dezvoltării umane o reprezintă nivelul de trai, care este evaluat prin PIB per locuitor, exprimat în dolari SUA la paritatea puterii de cumpărare. Comparativ cu ţările vecine, PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare al Republicii Moldova este de 2,71 ori mai mic decît cel al Ucrainei şi de 4,85 ori mai mic decît cel al României. Această discrepanţă relevă faptul că nivelul de trai din Republica Moldova reprezintă un domeniu critic al dezvoltării.
42. Ca unul dintre factorii de influenţă demografică majoră, nivelul de trai redus şi inegalitatea în funcţie de mediul teritorial determină perpetuarea proceselor de emigrare a forţei de muncă atît interne, de la sat la oraş, cît şi externe, cu repercusiuni de ordin socioeconomic şi demografic în aspect regional şi la nivel naţional. Consecinţele acestor fenomene afectează cel mai mult copiii. Studiile de specialitate efectuate în anul 2010 au indicat că în fiecare a cincia gospodărie cu copii cel puţin un membru este plecat peste hotare. Două treimi din aceste gospodării sînt în mediul rural. În funcţie de numărul de copii, gospodăriile cu migranţi se repartizează după cum urmează: 52,0% reprezintă gospodăriile cu un singur copil, 38,2% - cele cu doi copii, restul fiind cele cu 3 şi mai mulţi copii. Sursele de venit ale gospodăriilor cu copii cuprind 21,8% de venituri provenite din transferurile din afara ţării.
43. Migraţia masivă şi sărăcia sînt cauze ale infracţionalităţii înalte în rîndul copiilor şi numărului mare de copii aflaţi în evidenţa politiei.
44. Deşi se acceptă că remitenţele au îmbunătăţit standardele de viaţă ale gospodăriilor migranţilor, inclusiv ale copiilor, rămîn actuale problemele ce ţin de starea psihologică, sănătatea, educaţia şi socializarea lor, respectarea drepturilor şi intereselor legitime. Aceşti copii sînt mai vulnerabili faţă de riscurile legate de consumul de substanţe nocive, abandonul şcolar, relaţiile sexuale precoce şi comportamentele deviante, faţă de riscul de implicare în traficul de fiinţe umane şi exploatarea prin muncă etc. Creşte riscul ca ei să suporte abuzurile emoţionale/psihologice, fizice, atît din partea celor care îi îngrijesc, cît şi din partea celor care îi educă.
45. Populaţia reprezintă premisa generală a dezvoltării şi structurii factorului de muncă, fiind condiţia indispensabilă a oricărei producţii şi activităţi de muncă. Aceasta are rolul de componentă primară a oricărei economii, combinînd calităţile de producător şi de consumator al bunurilor finale. Oferta forţei de muncă trebuie privită ca rezultatul final al proceselor demografice ce ţin de natalitate, fertilitate, mortalitate, morbiditate, emigrare, imigrare şi alte schimbări de structură. Din aceste considerente orice investiţii consistente în reproducerea şi calificarea braţelor de muncă trebuie apreciate ca investiţii demografice.
46.Gestionarea investiţiilor conform principiilor economiei bazate pe cunoaştere şi progres tehnic va genera capacitatea înaltă şi performanţa braţelor de muncă, fără a avea destulă creştere a acestora din creşterea populaţiei, fiind o oportunitate de perspectivă. Însă deocamdată se impun obiectivele de sporire a capacităţilor resurselor umane pentru necesităţile viitoare de intensificare economică.
47. Procesele emigraţionale modelează evoluţia demosocioeconomică nu numai prin reducerea şi îmbătrînirea populaţiei, pierderea de resurse umane şi implicaţiile generate de remitenţe şi formarea dependenţelor de acestea, dar şi prin exodul de „intelect”, ce va conduce la pierderea unor valori ştiinţifice şi reducerea iniţiativelor de antreprenoriat.
48. Există deja semnale în mai multe domenii, ale căror cerinţe pe piaţa muncii nu sînt satisfăcute pe deplin de oferta reală a forţei de muncă, nici cantitativ, nici calitativ (paragraful 4.2 din Cartea Verde). Situaţii similare ar putea apărea în mai multe domenii, care au şansa în timp să se relanseze şi pentru care cererea nu va fi acoperită de oferta pieţei muncii interne, devenind inevitabilă apelarea la piaţa muncii din exteriorul ţării.
49. De asemenea, se atestă o redistribuire neproporţională a populaţiei din cauza discrepanţelor dintre sat şi oraş, astfel că o redresare a situaţiei din zonele defavorizate şi asigurarea unei bune calităţi a vieţii pentru cetăţenii rurali trebuie să devină o componentă esenţială a politicii de dezvoltare demografică regională (paragraful 3.5 din Cartea Verde).
50. Creşterea speranţei de viaţă, exodul semnificativ al tinerilor, în special al tinerelor femei, condiţiile emancipării ce au produs reducerea natalităţii poziţionează îmbătrînirea demografică ca una dintre cele mai importante probleme ale societăţii.
51. Mutaţiile spre maturizare a populaţiei ridică probleme nu numai în aspectul angajării, formării continue şi al vieţii active a persoanelor în vîrstă, dar şi al garantării siguranţei unui număr tot mai mare de persoane pensionare şi în etate.
II. 1. Sistemul de asistenţă socială
52. Dreptul de a beneficia de prestaţiile respective este determinat preponderent de principiul apartenenţei categoriale, iar caracterul plăţilor este de ordin recompensator. Doar pentru 3 prestaţii sînt aplicate mecanismele de eligibilitate prin testarea veniturilor solicitanţilor, anume în cazul indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului de la vîrsta de 1,5/3 pînă la 16 ani, al ajutoarelor materiale din cadrul Fondului Republican de Susţinere Socială a Populaţiei şi în cazul acordării ajutorului social.53. Modernizarea sistemului vizează implementarea unui mecanism nou de prestare a ajutorului social, bazat pe principiul evaluării gradului de vulnerabilitate a familiilor. Astfel, statul îşi asumă responsabilitatea să asigure minimum de ajutor social în cazul discrepanţei dintre venitul minim garantat stabilit prin legislaţie şi venitul real al familiei.
54. De asemenea, dezvoltarea sistemului integrat de servicii sociale urmează să creeze oportunităţi pentru incluziunea socială a persoanelor în dificultate, asigurînd respectarea drepturilor fundamentale ale acestora. Programul naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1512 din 31 decembrie 2008, are menirea de a crea condiţii pentru extinderea serviciilor sociale comunitare şi specializate şi de a îmbunătăţi considerabil eficienţa lor prin consolidarea, integrarea şi orientarea acestora spre grupurile de persoane în dificultate.
55. Evaluarea rezultatelor primului an de implementare a noilor mecanisme de susţinere socială a populaţiei denotă mai multe deficienţe şi rezerve. Ca primă concluzie se impune faptul că sistemul de asistenţă socială nu dispune de personal suficient pentru implementarea Legii cu privire la ajutorul social, iar cel funcţional necesită instruire în scopul creşterii nivelului profesional.
56. Descentralizarea serviciilor sociale va crea oportunităţi pentru intervenţia comunităţii în dezvoltarea unor parteneriate durabile cu societatea civilă şi acordarea asistenţei sistematice cu caracter profesional pentru consolidarea asistenţei sociale de toate nivelurile. Necesită eficientizare modalitatea de calcul al venitului de la utilizarea terenurilor agricole a solicitanţilor de ajutor social şi creşterea nivelului de informare a populaţiei privind mecanismul de acordare a acestor prestaţii. O prioritate constituie modificarea şi completarea actelor normative pentru a elimina dificultăţile apărute în procesul de implementare a legislaţiei privind acordarea ajutorului social.
57. Calificarea inovatoare pentru serviciile sociale bazate pe necesităţile comunitare constă în faptul că va fi imperativă instituirea echilibrului pe criterii de gen şi se va miza pe dezvoltarea mecanismelor de parteneriat public-privat în vederea achiziţiilor de servicii sociale la nivel de comunitate, în conformitate cu necesităţile stabilite.
58. În scopul creării unui instrument modern ce asigură formarea bazei de date de profil, eficienţa şi transparenţa în administrarea serviciilor sociale, necesită a fi implementat sistemul informaţional automatizat „Asistenţă socială”. Este un obiectiv destinat modernizării prin computerizare a mecanismelor de monitorizare şi control al calităţii serviciilor, implementării şi fortificării funcţiilor bugetare, de contabilitate şi statistice. Urmează a fi dezvoltat procesul ciclului de instruire privind utilizarea aplicaţiei de tehnologii informaţionale moderne pentru specialiştii de management în domeniu, pentru informaticieni şi asistenţii sociali.
II. 2. Sistemul de asigurări sociale
59. Pe parcursul anilor 2006-2010, rata de activitate economică şi rata de ocupare s-au redus de la 46,3% la 41,6% şi, respectiv, de la 42,9% la 38,5%, în timp ce numărul total al pensionarilor a crescut cu 6,3 mii persoane. Conform prognozei demografice ce vizează proiectarea pînă în anul 2050 a numărului populaţiei pe grupe mari de vîrstă, populaţia de vîrstă aptă de muncă urmează să înregistreze o scădere constantă. Astfel, la finele perioadei de proiectare ponderea acestui segment în totalul populaţiei se va diminua în limitele a cca 11,% - 16% din valorile actuale, iar rata de împovărare demografică de către persoanele în vîrstă se va dubla, iar potrivit scenariilor pesimiste chiar se va tripla. Ponderea persoanelor în vîrstă de pensionare va evolua de la 15,2% la 31,5% în varianta pesimistă şi de la 15,2% la 32,8% în varianta optimistă.60. Începînd cu anul 2005, sistemul de asigurări sociale se confruntă cu un deficit bugetar, care a crescut treptat de la 1,8 mil. lei pînă la 87,33 mil. lei în anul 2007. În anul 2008 bugetul asigurărilor sociale de stat a înregistrat, după o perioadă de trei ani, un excedent de 47,7 mil. lei, situaţia modificîndu-se în anul 2009, cînd bugetul asigurărilor sociale de stat s-a confruntat iarăşi cu un deficit bugetar de 25,6 mil. lei. Dacă în anul 2004 raportul dintre persoanele ocupate şi pensionari era de 2,1:1, în anul 2009 acesta a constituit 1,9:1. În această situaţie se evidenţiază necesitatea unor schimbări parametrice ale sistemului de pensii. Pentru stabilizarea sistemului de asigurare cu pensii este necesar ca raportul dintre numărul contribuabililor şi pensionarilor să constituie 4:1-5:1, care la momentul actual este de 2:1.
61. Sistemul complicat al contribuţiilor de asigurări sociale generează un şir de probleme, care se referă, în special, la sectorul agrar. Un tarif al contribuţiilor de asigurări sociale mai scăzut, stabilit pentru angajaţii sectorului agrar, precum şi sistemul sofisticat al contribuţiilor pentru persoanele care lucrează terenurile agricole, în îmbinare cu nivelul redus de acumulare a acestora, conduce la o redistribuire esenţială a mijloacelor destinate plăţii pensiilor în favoarea pensionarilor sectorului agrar. În aceste condiţii, sistemul se confruntă cu o problemă serioasă, deoarece la 1 ianuarie 2009, în urma redistribuirii ponderii activităţilor pe piaţa muncii şi a scăderii continue a populaţiei ocupate, 43,4% din pensionarii pentru limită de vîrstă beneficiau de pensii acordate angajaţilor din agricultură. În acelaşi timp, contribuţiile asiguraţilor din agricultură au reprezentat în anul 2008 doar 4,8% din suma totală a contribuţiilor transferate în bugetul asigurărilor sociale de stat. Este evidentă necesitatea acordării unor subvenţii din partea bugetului de stat pentru acoperirea cheltuielilor pentru plata pensiilor acestei categorii de persoane, ceea ce subminează şansa de investiţii în alte domenii pentru dezvoltare.
62. Redistribuirea excesivă a mijloacelor în sistemul de pensii provoacă neconcordanţă între mărimea contribuţiilor achitate şi plăţile promise (sau primite). Această discordanţă este condiţionată de o serie de factori, printre care şi particularităţile schemei sistemului de pensii, discordanţa fiind agravată de nerespectarea principiilor unificării sistemului de pensii. Efectul sinergetic al acestor factori contribuie la reducerea ratei de înlocuire pentru unele categorii de contribuabili (de regulă cei mai disciplinaţi) şi provoacă neîncrederea în sistemul de pensii şi eschivarea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale.
63. Actualul sistem de asigurări sociale are nevoie de o creştere esenţială a numărului de contribuabili şi, nemijlocit, a veniturilor acestora. Sistemul de asigurări sociale se confruntă cu următoarele probleme:
a) instabilitatea pe termen lung, determinată de tendinţele demografice nefavorabile;
b) creşterea numărului de pensionari nou-stabiliţi şi, prin urmare, creşterea presiunii asupra populaţiei economic active şi asupra bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) cuantumurile mici ale pensiilor în comparaţie cu salariile şi minimul de existenţă;
d) scăderea ratei de înlocuire;
e) neuniformitatea tarifelor contribuţiilor de asigurări sociale;
f) redistribuirea considerabilă a resurselor din cauza neuniformităţii tarifelor contribuţiilor pentru diverse categorii de contribuabili;
g) complexitatea sistemului din cauza numărului mare de norme care reglementează asigurarea cu pensii a diverselor categorii de beneficiari;
h) existenţa unor cheltuieli nejustificate în sistemul de asigurări sociale, care nu corespund riscurilor asigurate.
64. În scopul perfecţionării sistemului de asigurări sociale sînt oportune următoarele acţiuni:
a) formularea clară a cazurilor calificate drept riscuri asigurate în cadrul sistemului public de asigurări sociale şi excluderea cheltuielilor nejustificate, care nu corespund riscurilor sociale asigurate;
b) continuarea politicii de redistribuire treptată a contribuţiei de asigurări de la angajator la angajat;
c) anularea plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de către pensionarii încadraţi în muncă sau prevederea recalculării pensiilor pentru limită de vîrstă persoanelor care îşi continuă activitatea după stabilirea pensiei, pe motivul reţinerii din veniturile acestora a contribuţiilor de asigurări sociale;
d) simplificarea formulelor de calcul ale tuturor tipurilor de pensii;
e) calcularea pensiilor de invaliditate în baza stagiului de cotizare realizat pînă la data stabilirii pensiilor şi nu a celui potenţial;
f) acoperirea contravalorii prestaţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale din contul contribuţiilor angajatorului (de la 0,5% pînă la 4%);
g) majorarea cotei contribuţiei de asigurări sociale datorate de către angajator pentru compensarea cheltuielilor la plata pensiilor anticipate stabilite lucrătorilor care activează în profesiile şi funcţiile reglementate în mod special.
65. O soluţie pentru întregul sistem de pensionare ar fi unificarea sistemului de pensii, alinierea normelor de pensionare la condiţii unice. Pentru aceasta mai este nevoie de o serie de acţiuni în sensul diminuării facilităţilor acordate, ceea ce ar permite pensionarea echitabilă şi realizarea echilibrului între contribuţii şi beneficii pentru toţi pensionarii.
66. În pofida faptului că este elaborat mecanismul de percepere a defalcărilor în fondurile de pensii de la persoanele plecate la muncă peste hotare, numărul celor care contribuie este nesemnificativ. Sistemul de pensionare fiind unul de solidaritate, în perspectivă se întrevăd problemele ce ţin de determinarea drepturilor de pensionare a lucrătorilor migranţi.
67. În situaţia amplificării mobilităţii forţei de muncă între state şi a fenomenului emigrării în masă a populaţiei apte de muncă, problemă cu care se confruntă Republica Moldova în ultimele decenii, coordonarea sistemelor de securitate socială a devenit o componentă importantă a politicii sociale promovate de stat.
68. Efectele negative ale proceselor migraţioniste vor interveni la întoarcerea în ţară a lucrătorilor migranţi şi a membrilor familiilor lor, care au activat o perioadă de timp în străinătate. Lucrătorii migranţi şi membrii familiilor acestora sînt deseori dezavantajaţi din punct de vedere economic şi social faţă de cetăţenii statului de destinaţie, fiindu-le lezate drepturile de securitate socială.
69. Procesele migraţionale au condus la apariţia necesităţii stringente de încheiere a acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale cu principalele state de destinaţie a lucrătorilor migranţi. Pe parcursul anilor 2008-2010 a continuat procesul de negociere şi încheiere a acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale a lucrătorilor migranţi.
70. În prezent Republica Moldova tinde să extindă numărul de state cu care va reglementa relaţiile în domeniul asigurărilor sociale, fundamentate pe noi principii, care să asigure un cadru de garanţii de securitate socială viitorilor pensionari.
71. În acest scop, prin Hotărîrea Guvernului nr.1170 din 29 octombrie 2007 a fost aprobat Acordul interguvernamental în domeniul securităţii sociale, elaborat în baza Convenţiei Europene de Securitate Socială şi în corespundere cu regulile generale stabilite în Regulamentul nr.1408/71/CEE cu privire la coordonarea sistemelor de securitate socială pentru persoanele angajate, lucrătorii independenţi şi membrii familiilor acestora care se deplasează în Comunitatea Europeană. Implementarea acestor prevederi va contribui la creşterea gradului de protecţie socială a conaţionalilor angajaţi la muncă peste hotare.
II. 3. Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi
72. O importanţă deosebită trebuie acordată obiectivelor de bază ce constau în suportul persoanelor cu dizabilităţi, cel mai vulnerabil contingent al populaţiei supus riscului excluziunii sociale. Astfel, consolidarea cadrului instituţional, juridic şi al potenţialului uman este destinat scopurilor de incluziune socială durabilă a grupelor de populaţie care au realmente nevoie de acest suport.73. Reformarea politicii statului în domeniul dizabilităţii este un proces în plină desfăşurare, fiind aprobată deja Legea nr.166 din 9 iulie 2010 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi Legea nr.169 din 9 iulie 2010 pentru aprobarea Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi (2010-2013), ce formulează priorităţile în domeniul armonizării sistemului de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi cu standardele europene şi prevederile Convenţiei menţionate.
74. În domeniul protecţiei sociale, problemele persoanelor cu dizabilităţi urmează a fi soluţionate prin reorganizarea sistemului de profil şi realizarea drepturilor sociale ale omului, fiind efectuată trecerea consecventă de la protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi la incluziunea socială a acestora.
75. În acest scop va fi necesară asigurarea şanselor egale şi accesului la resursele de educaţie incluzivă, tehnologii noi, servicii medicale, sociale şi de recuperare calitative, activităţi sportive, bunuri şi servicii de consum pentru persoanele cu dizabilităţi.
76. Abordările problemelor persoanelor cu dizabilităţi urmează a fi orientate spre convergenţa acţiunilor pentru incluziunea socială şi creşterea nivelului de dezvoltare umană, ca strategii ce se consolidează şi se completează reciproc.
III. Principiile de asigurare a securităţii demografice
77. Avînd în vedere priorităţile Republicii Moldova de dezvoltare durabilă în tendinţa de aderare la Uniunea Europeană, este necesar ca în interesul naţional să fie asumată dezvoltarea demografică, adoptînd politici de diminuare ascendentă şi de eliminare a riscurilor şi vulnerabilităţilor existente sau de viitor.78. În acest sens, vor fi trasate acţiunile de asigurare a securităţii demografice în temeiul principiilor de viabilitate şi securitate economică, coeziune socială şi solidaritate între generaţii. Abordarea univocă a problemelor de dezvoltare a populaţiei prin respectarea coerenţei în orientarea acţiunilor constituie un principiu de bază al politicilor de asigurare a securităţii demografice.
79. Pornind de la constrîngerile economice resimţite de fiecare membru al societăţii, trebuie să fie stabilite obiectivele politicilor de securitate pentru întreaga populaţie, devenind principiul central pe care se bazează viziunea de asigurare a securităţii demografice.
80. Securitatea naţională, fiind legată nemijlocit de aspectele economice, politice, tehnico-ştiinţifice, demografice, de starea de dezvoltare a culturii sanitare, a culturii de instruire şi de muncă etc., cimentează prezenţa interacţiunii „securitate-economic-social-demografic” în toate stadiile dezvoltării individuale. Securitatea demografică, implicînd securitatea economică, constă în susţinerea unui nivel suficient de bunăstare şi de potenţial financiar al statului, urmat de securitatea socială, care se preocupă de capacitatea de susţinere a fiecărei persoane.
81. Un rol important revine securităţii mediului, ca suport esenţial de care depind viaţa, sănătatea şi activitatea populaţiei.
82. O atenţie deosebită trebuie acordată instituirii normelor antidiscriminatorii pentru persoanele vîrstnice şi a incluziunii sociale prin participarea lor plenară cu drepturi depline la viaţa socială.
83. Trebuie instituit modelul de securitate demografică prin cursul coevolutiv de orientare a preocupărilor multiaspectuale în ambele sensuri, de la persoană la populaţie şi invers, avînd în vedere că imposibilitatea asigurării securităţii generale conduce la instabilităţi şi ameninţări specifice individuale.
84. În concluzie, dezvoltarea durabilă şi ofensivă, prin combinarea interesului individual şi al comunităţii în ansamblu, eliminarea pericolelor şi asigurarea securităţii veritabile în toate aspectele vitale umane constituie principiile de generare a stabilităţii demografice.
85. Scopurile, priorităţile şi sarcinile politicii demografice din prezentul Program sînt bazate pe următoarele principii specifice:
a) orice cuplu sau persoană are dreptul să-şi dirijeze liber viaţa şi comportamentul reproductiv, să ia decizii în mod independent privind planificarea familială;
b) statul are grijă să ofere oportunităţi pentru menţinerea standardului de viaţă ce favorizează decizia de naştere şi creştere a copiilor;
c) familia este susţinută de stat în tradiţiile, modul de viaţă şi cultură, familia păstrează şi protejează valorile de bază ale societăţii, fiind responsabilă de naşterea copiilor, creşterea şi educarea lor;
d) copiii sînt prioritatea statului şi familiilor, fiecare copil are dreptul la standarde înalte de trai, care garantează atît bunăstarea lui, cît şi dreptul la cele mai înalte standarde de sănătate şi educaţie;
e) copilul are dreptul la îngrijire şi sprijin din partea părinţilor, familiei, societăţii, fiind protejat de orice formă de violenţă mintală sau fizică, de lipsa îngrijirii, maltratare sau exploatare;
f) soţii au drepturi şi responsabilităţi egale în creşterea şi educarea copiilor;
g) asigurarea unei egalităţi eficiente între femei şi bărbaţi în familie este o condiţie de bază pentru creşterea ratei natalităţii, pentru oferirea unei şanse de dezvoltare personală completă şi pentru asigurarea unei calităţi înalte a vieţii copiilor;
h) securitatea mediului şi asigurarea cu apă potabilă de bună calitate prezintă un suport esenţial pentru viaţa, sănătatea şi activitatea populaţiei.
IV. Obiective, priorităţi
86. Obiectivul general de guvernare în politicile demografice constă în redresarea consecventă a problemelor demografice în vederea diminuării declinului demografic, în crearea condiţiilor pentru creşterea cantitativă şi calitativă a populaţiei, realizîndu-se conexiunea între starea de securitate demografică, economică şi socială în scopul dezvoltării.87. În vederea realizării acestui obiectiv urmează a fi întreprinse următoarele acţiuni prioritare:
a) prioritizarea politicilor de stimulare a natalităţii, reducerea morbidităţii şi mortalităţii, a migraţiei, în vederea diminuării declinului demografic, ce urmează a fi realizate conform prevederilor Programului;
b) gestionarea eficientă a problemelor de îmbătrînire demografică, integrarea în strategiile de dezvoltare a obiectivelor de adaptare la schimbările în structura populaţiei şi de ameliorare a indicatorilor calitativi ai capitalului uman;
c) promovarea multilaterală a politicilor familiale şi a solidarităţii între generaţii;
d) implementarea politicilor orientate spre fortificarea coeziunii sociale şi instituirea şanselor egale pentru toate grupurile sociale în vederea obţinerii creşterii demografice stabile;
e) constituirea Centrului de studii demografice cu funcţii în domeniul cercetării şi fundamentării ştiinţifice a politicilor demografice, determinării mecanismelor de monitorizare a implementării şi evaluării impactului acestora;
f) implementarea mecanismului de elaborare a prognozelor demografice şi utilizarea plenară a acestora în programele de dezvoltare şi planificare.
88. Succesul intervenţiilor în domeniul demografic rezidă în crearea condiţiilor favorabile pentru redresarea natalităţii şi obţinerea unei evoluţii demografice, care vizează extinderea măsurilor economice în concordanţă cu susţinerea multilaterală a familiei şi a copilului.
89. Totodată, prin competenţa actelor de decizie trebuie luat în considerare faptul că numai măsurile de stimulare a nivelului natalităţii nu sînt suficiente pentru o creştere demografică calitativă, fiind definitorie combinarea cu politici reuşite în vederea eradicării sărăciei, asigurării infrastructurii şi calităţii necesare a serviciilor publice, excluderii condiţiilor traumatizante şi a celor ce generează nesiguranţă socioeconomică şi morală pentru tineri – viitori familişti şi pentru familii, care generează la rîndul lor insecuritatea demografică.
90. Acţiunile pe termen mediu şi resursele urmează a fi direcţionate spre realizarea obiectivelor prioritare ce ţin de creşterea fertilităţii, reducerea mortalităţii, în special a mortalităţii infantile şi materne, elaborarea unei politici eficiente de gestionare a migraţiei externe şi interne, creşterea calităţii capitalului uman, calităţii ocupării, flexibilităţii pe piaţa muncii, asigurarea securităţii locului de muncă.
91. Deşi sînt costisitoare, acţiunile de reîntoarcere a conaţionalilor în ţară merită eforturi de implementare, instituind condiţii generale de stimulare pentru încadrarea la muncă bine remunerată sau dezvoltarea propriei afaceri. Procesele migraţionale interne şi imigraţionale trebuie gestionate raţional pentru a obţine echilibrul şi distribuirea adecvată a resurselor umane şi economice în localităţile rurale. În condiţiile actuale, deocamdată numai aceste măsuri se întrevăd cu impact vizibil asupra proceselor demografice.
92. Conform prognozelor demografice, creşterea natalităţii, inclusiv pînă la nivelul necesar pentru reproducerea simplă a populaţiei, nu poate stopa descreşterea numărului populaţiei. În condiţiile accelerării fenomenului de îmbătrînire demografică rata mortalităţii va fi una superioară ratei natalităţii, ca rezultat sporul natural al populaţiei încă mult timp va rămîne negativ.
93. În interacţiune cu emigraţia de muncă încă intensă, dimensiunile descreşterii numărului populaţiei vor obţine proporţii extrem de mari, ceea ce face imposibilă stoparea declinului demografic în perioade atît de scurte. Orice efort şi mecanisme administrative nu pot compensa moştenirea demografică acumulată pînă în prezent, întrucît procesele demografice au o inerţie lentă şi durează în timp. Indiferent dacă aşteptările pentru o inversare a proceselor migratorii se vor adeveri, creşterea soldului migraţional oricum nu va compensa îndeajuns dezvoltarea negativă a sporului natural.
94. Astfel, în condiţiile ţării noastre, pentru reducerea declinului demografic pe prim-plan se poziţionează intervenţiile ce ţin de stimularea natalităţii, micşorarea mortalităţii, în special la populaţia în vîrsta aptă de muncă, a deceselor produse din motive nenaturale (traume, intoxicaţii, insecuritatea muncii, a traficului rutier, violenţă), susţinute de eforturile consistente de stimulare a revenirii conaţionalilor şi de gestionare mai bună a mobilităţii forţei de muncă.
95. În aspectele de gestionare a pieţei forţei de muncă, unul dintre obiectivele de bază constă în prevenirea şi eliminarea de pe piaţa muncii a oricăror forme de discriminare (în funcţie de gen, vîrstă, apartenenţă etnică etc.), reducerea decalajelor salariale asociate cu aceste discriminări, promovarea integrării persoanelor defavorizate din diferite cauze sau supuse riscului de excluziune socială.
96. Procesul de îmbătrînire demografică va deveni mai intens şi va afecta în mod serios sistemul de asigurare socială, din cauza concentrării semnificative a populaţiei în intervalele mediane de vîrstă. Astfel, devine necesară identificarea pîrghiilor de apreciere pentru persoanele mai în vîrstă a avantajelor muncii active şi prin strategii de învăţare pe parcursul întregii vieţi, de interzicere a discriminării acestora şi de susţinere a formelor specifice de organizare a muncii pentru ei.
97. Priorităţile politicilor demografice guvernamentale, pe lîngă creşterea productivităţii şi a competitivităţii economiei naţionale, în cadrul politicilor sociale modernizate trebuie să stabilească acţiunile pentru a asigura:
a) gradul cît mai ridicat de ocupare a forţei de muncă, fiind vizat un spectru cît mai larg al populaţiei economic active;
b) calitatea muncii, ce presupune locuri de muncă mai bune şi implică promovarea unor politici de angajare mai eficiente, salarii rezonabile şi o organizare a muncii adaptată atît nevoilor angajatorului, cît şi ale angajaţilor;
c) oportunităţile unei societăţi bazate pe cunoaştere, prin promovarea formării profesionale de calitate adecvată cerinţelor domeniilor economice, învăţării continue sub diverse forme;
d) promovarea de noi forme de organizare a muncii şi asigurarea şanselor egale de angajare a femeilor, persoanelor vîrstnice apte şi a persoanelor cu dizabilităţi;
e) implementarea politicilor sociale ce semnifică modernizarea şi îmbunătăţirea protecţiei sociale, astfel încît să asigure fiecărui cetăţean un venit sigur pentru o viaţă decentă;
f) direcţionarea eficientă a asistenţei sociale şi a ajutorului social spre familiile şi persoanele vulnerabile în conformitate cu necesităţile reale ale acestora;
g) dezvoltarea constantă a sistemului de educaţie şi de sănătate performante pentru accesul vast şi echitabil la serviciile publice de calitate;
h) promovarea incluziunii sociale, prevenirea şi eradicarea sărăciei, precum şi promovarea participării egale în viaţa economică şi socială;
i) direcţionarea eficientă a asistenţei sociale şi a ajutorului social spre familiile şi persoanele vulnerabile în conformitate cu necesităţile reale ale acestora.
98. Ca obiectiv de perspectivă şi aspiraţie naţională este extrem de importantă reglementarea conflictului transnistrean în baza normelor şi principiilor dreptului internaţional, în cadrul mecanismelor existente de reglementare. Aceasta presupune realizarea reintegrării teritoriale şi constituie una dintre condiţiile de bază pentru evoluţia durabilă a ţării, inclusiv pentru asigurarea stabilităţii economice, sociale şi demografice în conformitate cu valorile şi standardele internaţionale.
99. În acest sens, obiectivele şi priorităţile Programului vizează în mod univoc soluţionarea problemelor demografice pe teritoriul ţării, inclusiv din stînga Nistrului, urmînd ca după soluţionarea diferendului transnistrean şi elucidarea problemelor specifice să demareze realizarea acţiunilor conform politicilor demografice stabilite.
V. Orientările strategice ale politicilor demografice sectoriale
100. Gestionarea consecventă a strategiilor demografice prevede posibilitatea de a obţine treptat stabilizarea numărului populaţiei active şi asigurarea condiţiilor pentru creşterea cantitativă şi calitativă a acesteia, realizînd conexiunea directă a proceselor demografice cu starea de sănătate a naţiunii, cu structura educaţională şi de ocupare în interesul unei productivităţi cît mai înalte.101. Ideile despre legătura dintre populaţie, dezvoltarea durabilă şi drepturile omului au cunoscut o evoluţie semnificativă datorită Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare organizată la Cairo în 1994. Prin consens general, omul şi drepturile lui au focalizat preocupările legate de populaţie şi dezvoltare ale guvernelor ţărilor semnatare ale Planului de acţiuni, din rîndul cărora face parte şi Republica Moldova.
102. Astfel, prin aderarea la Conferinţa Internaţională pentru Populaţie şi Dezvoltare ţara noastră şi-a asumat abordarea complexă a politicilor referitoare la dezvoltarea demografică în coerenţă cu politicile egalităţii de gen. Din această perspectivă au fost concepute direcţiile strategice pentru asigurarea stabilităţii şi evoluţiei demografice pe o perspectivă de 15 ani.
103. În conformitate cu principiile Consensului de la Cairo, în cadrul prezentului document a fost accentuat imperativul privind asumarea sarcinilor pentru diminuarea şi chiar inversarea tendinţei de scădere a numărului populaţiei. În această ordine de idei, domeniul educaţional, sănătatea reproducerii, protecţia socială sînt recunoscute drept unele din componentele fundamentale necesare dezvoltării umane, ce urmează a fi garantate, fiind asigurat un impact pozitiv asupra generaţiilor următoare.
V. 1. Sistemul educaţional
104. Conform teoriei capitalului uman, educaţia are un rol instrumental pentru creşterea economică. Educaţia le furnizează oamenilor aptitudinile productive solicitate de un sistem economic modern şi complex. Astfel, calitatea în educaţie devine una dintre pîrghiile de bază pentru reducerea sărăciei şi creşterea nivelului de bunăstare, consolidînd în acest mod securitatea demografică.105. Reducerea populaţiei şcolare, conform prognozelor, către anul 2015-2016 cu cca 20% în raport cu anul 2009-2010 va avea consecinţe însemnate asupra sistemului educaţional, care va necesita reformare profundă la toate treptele de învăţămînt. Astfel, direcţiile prioritare urmează a fi orientate spre următoarele obiective:
a) ajustarea sistemului de învăţămînt de toate nivelurile la noile condiţii, în corespundere cu evoluţia tendinţelor demografice;
b) optimizarea reţelei şcolare şi introducerea unei formule adecvate de finanţare prin consolidarea cadrului legislativ, pentru a soluţiona disparităţile în accesul la serviciile educaţionale de calitate şi sporirea nivelului responsabilităţii tuturor actorilor sociali din domeniul educaţiei copiilor;
c) elaborarea/revizuirea principalelor politici de dezvoltare educaţională, în conformitate cu practicile europene avansate, orientate spre asigurarea accesului la educaţia preşcolară şi elementară pentru toţi copiii, în special pentru cei mai vulnerabili;
d) investirea în programele comprehensive de educaţie timpurie comunitare, care să fie deschise tuturor copiilor şi familiilor;
e) îmbunătăţirea formării cadrelor didactice şi a curriculei şcolare;
f) îmbunătăţirea statisticii educaţionale şi asigurarea monitorizării permanente a indicatorilor cu privire la educaţie.
106. În scopul abordării problemelor demografice de pe poziţii ştiinţifice, sînt necesare formarea specialiştilor demografi, consilierilor în probleme familiale, elaborarea programelor de formare continuă, realizarea schimbului de experienţă şi extinderea publicaţiilor în domeniu.
V. 2. Ocrotirea sănătăţii
107. Sănătatea generaţiei în creştere necesită o programare strategică prioritară din punct de vedere medico-social şi economic, avînd scopul fundamental de creştere demografică şi a speranţei de viaţă. În acest sens, au fost stabilite sarcinile de asigurare a accesului şi calităţii serviciilor medicale, inclusiv dezvoltarea serviciilor medicale prietenoase tinerilor, centrate pe familie şi sănătatea reproducerii.108. Pentru diferenţierea serviciilor de asistenţă medicală pe categorii de vîrstă vor fi promovate următoarele intervenţii:
a) ierarhizarea factorilor de risc pe diferite grupuri de vîrstă a populaţiei;
b) dezvoltarea şi extinderea reţelei de asistenţă medicală comunitară integrată;
c) dezvoltarea resurselor umane pentru activităţile medicale la nivelul comunităţii.
109. Promovarea modului sănătos de viaţă, prevenirea, profilaxia maladiilor transmisibile şi netransmisibile, tabagismului, alcoolismului, narcomaniei, supraponderabilităţii vor viza în mod special generaţia în creştere prin următoarele măsuri:
a) implementarea unor programe educaţionale pentru sănătate şi de informare asupra riscurilor pentru sănătate, cu accent asupra prevenirii consumului de tutun, alcool şi droguri, igienei mediului şi alimentaţiei raţionale;
b) realizarea campaniilor de informare, evaluarea eficacităţii acestora şi ajustarea lor, în vederea creşterii impactului pe termen lung.
110. Comportamentul reproductiv va fi îmbunătăţit prin următoarele măsuri:
a) sporirea participării active a populaţiei în planificarea familială şi protejarea sănătăţii reproducerii;
b) asigurarea condiţiilor optime şi sigure pentru realizarea funcţiei de reproducere a cuplurilor;
c) prestarea serviciilor medicale calitative, accesibile, acceptabile şi convenabile în domeniul sănătăţii reproducerii;
d) asigurarea accesului deplin şi a echităţii sociale în îngrijirile perinatale;
e) reducerea ratei avortului în rîndul adolescentelor;
f) prevenirea infecţiilor cu transmisie sexuală şi a infecţiei HIV în rîndul populaţiei sexual active;
g) îmbunătăţirea sănătăţii femeilor şi micşorarea poverii cancerului mamar şi de col uterin prin măsuri de depistare şi intervenţie precoce.
111. Scopului de micşorare a mortalităţii din motive cauzate de factori externi vor servi următoarele măsuri:
a) extinderea la nivel naţional şi internaţional a colaborării şi schimbului de informaţii cu referire la problemele ce ţin de profilaxia şi combaterea violenţei şi traumelor la domiciliu, la locul de muncă, asigurarea securităţii în traficul rutier;
b) consolidarea colaborării interne în vederea reducerii violenţei şi traumelor cauzate de traficul de substanţe narcotice şi arme, precondiţia fiind respectarea tratatelor internaţionale şi perfecţionarea legislaţiei naţionale;
c) dezvoltarea serviciilor sociale adresate victimelor violenţei în familie;
d) asigurarea accesului persoanelor ce au suferit de pe urma traumelor şi accidentelor la tratament şi servicii de reabilitare;
e) determinarea măsurilor de combatere a traumatismelor în întreprinderi, în trafic şi a traumatismelor printre copii.
V.3. Reducerea influenţei mediului
112. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 25-30% din dereglările stării de sănătate a omului sînt consecinţe ale influenţelor nefavorabile condiţionate de calitatea mediului. Dintre toţi factorii de mediu, apa are cel mai mare impact asupra sănătăţii. Astfel, asigurarea populaţiei cu apă potabilă calitativă şi în cantităţi suficiente constituie unul dintre factorii primordiali ai securităţii demografice şi sănătăţii populaţiei ţării. Un alt factor important este funcţionarea stabilă a sistemelor de evacuare a apelor uzate, utilizarea deşeurilor şi reducerea impactului lor asupra mediului.113. Responsabilitatea pentru buna funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare revine autorităţilor administraţiei publice locale, care trebuie să întreprindă măsuri de îmbunătăţire a activităţii operaţionale şi financiare a agenţilor economici – prestatori de servicii.
114. În acest scop sînt necesare măsuri privind extinderea sistemelor centralizate de aprovizionare cu apă şi de canalizare şi creşterea gradului de acces al populaţiei la aceste servicii, concomitent cu descentralizarea serviciilor publice de aprovizionare cu apă şi de canalizare.
115. În vederea diminuării influenţei factorilor de mediu sînt necesare acţiuni multilaterale orientate spre managementul adecvat al deşeurilor şi substanţelor chimice, monitorizarea eficientă a surselor de poluare a apelor şi a aerului pentru prevenirea poluării prin deversări şi emisii accidentale de poluanţi, construcţia şi reconstrucţia sistemelor de salubrizare în centrele urbane şi rurale, monitorizarea şi prognozarea fenomenelor naturale periculoase, sporirea şi eficientizarea activităţilor de popularizare a problemelor utilizării resurselor naturale, protecţiei mediului şi de educaţie ecologică.
116. Securitatea alimentară este în dependenţă directă de factorii stării mediului, de calitatea şi gradul de contaminare a materiilor prime, de condiţiile tehnologice, sanitare în care se obţin produsele alimentare. În acest context, protejarea sănătăţii şi calităţii vieţii consumatorilor prin alimentaţia echilibrată şi inofensivă a devenit un criteriu de bază, care apreciază pe viitor preocuparea specialiştilor şi organizaţiilor din diferite ramuri, responsabili de producerea industrială a alimentelor.
117. Ponderea de bază în asigurarea necesităţilor de produse alimentare trebuie să fie asigurată de sistemul agroindustrial în baza producţiei agricole autohtone ecologice, prin ridicarea nivelului de performanţă a bazei tehnico-ştiinţifice şi a resurselor umane, modernizarea bazei tehnice de producţie, implementarea tehnologiilor de economie a resurselor.
V. 4. Adaptarea la noile condiţii ale
structurii demografice
118. În condiţiile actuale dificile ale recesiunii economice mondiale, un rol deosebit revine integrării sociale ca mijloc de protecţie şi promovare a drepturilor sociale pentru reducerea sărăciei, asigurarea ocupării şi a muncii decente.structurii demografice
119. Necesită a fi determinate măsurile de fortificare a integrării sociale pentru a nu admite extinderea proporţiilor şomajului şi scăderea nivelului garanţiilor sociale. Instabilitatea economică, cauzată de dezechilibrele pieţei financiare şi a preţurilor la produsele energetice şi alimentare, ar putea impune emiterea măsurilor restrictive în politicile sociale, care pot fi urmate de dezintegrări sociale. În scopul evitării acestor riscuri, prioritatea autorităţilor de guvernare devine realizarea sarcinilor de depăşire a crizei curente cu pierderi sociale minime.
V. 4.1. Prognoza demografică (îmbătrînirea populaţiei)
120. Conform viziunii specialiştilor expuse în Cartea Verde şi în cadrul proiectărilor demografice pînă în anul 2050, realizate de savanţii Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, populaţia vîrstnică este în continuă creştere şi această tendinţă se va menţine.121. Este important de remarcat faptul că proiectările demografice respective necesită a fi apreciate ca o prognoză de avertisment în sensul potenţialelor riscuri în cazul în care vor fi menţinuţi factorii de influenţă şi evoluţia populaţiei va avea aceeaşi dinamică negativă.
122. În vederea proiectărilor demografice pe termen lung au fost aplicate ipotezele în 3 scenarii de evoluţie demografică pînă în anul 2050:
a) scenariul I – pesimist, care presupune menţinerea indicatorilor principali ai mişcării naturale a populaţiei (natalitatea şi mortalitatea) la nivelul anului 2008: rata totală de fertilitate – 1,268 copii per femeie de vîrstă fertilă; speranţa de viaţă la naştere pentru bărbaţi – 65,6 ani, pentru femei – 73,2 ani;
b) scenariul II – moderat-pesimist, care presupune suspendarea reducerii ratei natalităţii şi o creştere uşoară a acesteia pînă la 1,5 în anul 2050, fiind înaintată ipoteza de menţinere a modelului actual al comportamentului reproductiv, cu tendinţa de creştere a vîrstei medii a mamei la naştere (pînă la 27 ani în anul 2050) şi deplasarea natalităţii spre vîrstele mai mari şi de creştere nesemnificativă a natalităţii în grupele de vîrstă de 25-29 şi 30-34 ani. Către anul 2050 indicatorii mortalităţii se vor reduce lent, ceea ce va determina o creştere nesemnificativă a speranţei de viaţă la naştere pînă la 69 ani pentru bărbaţi şi 76 ani pentru femei;
c) scenariul III – optimist, care se bazează pe ipoteza creşterii nivelului natalităţii pînă la 1,5 în anul 2025 şi 1,8 în anul 2050, ceea ce presupune îmbunătăţirea situaţiei social-economice în ţară, creşterea nivelului de trai, promovarea politicilor de stimulare a natalităţii, reducerea mortalităţii şi a refluxului migratoriu.
123. În mod teoretic se prevede scăderea mortalităţii, în special, la populaţia în vîrstă aptă de muncă şi creşterea valorilor speranţei de viaţă la naştere de la 65,6 pînă la 68,72 ani în anul 2025 pentru bărbaţi şi de la 73,2 pînă la 75,88 ani pentru femei, iar către anul 2050 – pînă la 74 ani pentru bărbaţi şi 80 ani pentru femei.
124. Toate trei scenarii au fost elaborate pentru populaţia de tip închis, cu intervalul de un an, fără a lua în calcul dimensiunile şi prognoza migraţiei.
125. În perioada de proiecţie numărul populaţiei va fi în scădere continuă, chiar dacă rata fertilităţii va fi în creştere. Conform scenariului I (pesimist), efectivul populaţiei ţării poate să se micşoreze cu un milion de locuitori, constituind la sfîrşitul perioadei de proiecţie 2596,2 mii de locuitori (scenariul II – 2830,8 mii, scenariul III – 3129,8 mii). O scădere esenţială a numărului populaţiei se va înregistra, în special, după anul 2026.
126. În paralel cu scăderea natalităţii se va aprofunda procesul de îmbătrînire demografică a populaţiei. Dacă fertilitatea se va menţine la nivelul anului 2008 de 1,27 (scenariul I – pesimist), către anul 2050 raportul dintre cele trei grupe mari de vîrstă (copii, adulţi şi vîrstnici) se va modifica semnificativ, ponderea persoanelor în etate ajungînd să constituie 30,3 la sută în structura generală a populaţiei. Totodată, se va reduce drastic ponderea copiilor în structura populaţiei, pînă la 11,8%.
127. Reducerea esenţială a efectivului populaţiei în vîrstă aptă de muncă va începe după anul 2030, odată cu generaţiile născute după anul 1990. Pînă în anii 2011-2012 ponderea populaţiei în vîrstă aptă de muncă (în mod special segmentul populaţiei de 25-39 ani) în structura populaţiei va fi în creştere neesenţială, stabilindu-se în limitele de 66,4-66,6%, datorită efectului de cohortă, cînd din populaţia activă vor ieşi generaţiile puţin numeroase din anii celui de-al doilea război mondial şi vor intra generaţiile mai mari născute între anii 1985 şi 1990. În special după anul 2030, efectivul populaţiei în vîrstă aptă de muncă se va reduce odată cu pătrunderea generaţiilor puţin numeroase născute după anul 1990, micşorîndu-se în mod esenţial populaţia activă de 15-24 ani şi 25-39 ani.
128. Menţinerea natalităţii la un nivel scăzut va determina şi evoluţia populaţiei de vîrstă şcolară. Dacă în anul 2009 populaţia de vîrstă şcolară şi preşcolară de 3-23 ani constituia 1080,9 mii persoane, atunci către anul 2015 (conform scenariului I – pesimist) numărul acesteia se va micşora pînă la 891,3 mii, în 2020 – 803,2 mii, 2030 – 707,8, iar către 2050 – 468,2. Reducerea la jumătate a populaţiei de vîrstă şcolară va influenţa întregul sistem educaţional, avînd implicaţii importante asupra vieţii economice şi sociale. Generaţiile puţin numeroase născute după anul 1990 vor deţine, după anii 2020-2030, poziţia centrală atît în populaţia de la care vor proveni viitorii copii ai ţării, cît şi în populaţia economic activă.
129. În concluzia celor expuse, accentuarea procesului de îmbătrînire a populaţiei pe parcursul următoarelor 2-3 decenii nu poate fi evitată, de aici rezultă obiectivul principal al politicilor în domeniul demografic, care va consta în acomodarea societăţii la un nou profil al structurii pe vîrste a populaţiei.
130. Astfel, preocuparea pentru destinul persoanelor de toate vîrstele va cuprinde tot mai accentuat grija faţă de persoanele mai mature, ca să asigure garanţiile unei îmbătrîniri active şi în siguranţă. Dezechilibrul de gen în segmentul cel mai vulnerabil al populaţiei, persoanele cu vîrsta înaintată, va solicita efort pentru specializarea mai mult feminină a serviciilor sociale, medicale şi psihosociale destinate persoanelor de vîrsta a treia.
131. Fenomenul de îmbătrînire demografică se va manifesta prin faptul că populaţia vîrstnică în continuă creştere va avea nevoie de sprijin tot mai substanţial din partea statului în general, al comunităţii şi familiei în particular. Instaurarea dezechilibrelor demografice va impune adaptarea sistemelor sociale, economice, culturale, a producţiei de larg consum şi a sistemului de comercializare la nevoile speciale ale persoanelor în etate, inclusiv pentru substituirea îngrijirii din partea familiei, care vor fi mai puţin numeroase.
132. Aderarea Republicii Moldova la Planul Internaţional de Acţiuni de la Madrid privind Îmbătrînirea, adoptat prin Declaraţia Politică din aprilie 2002, semnifică asumarea realizării sarcinilor de reducere a sărăciei, implementarea în domeniul sănătăţii, instruirii şi al muncii a normelor antidiscriminatorii pentru persoanele vîrstnice şi a incluziunii sociale prin participarea lor plenară şi cu drepturi depline la viaţa în societate. Principiul de bază rezidă în acceptarea că o ţară cu mulţi vîrstnici nu înseamnă o societate de oameni inactivi şi consumatori de resurse, dimpotrivă, trebuie reconsiderată forţa de muncă a persoanelor de vîrstă pensionară şi revalorificată experienţa lor de viaţă, atît pentru familie, cît şi pentru comunitate. În mod consecvent trebuie create condiţii care ar permite înlăturarea tuturor obstacolelor ce duc la izolarea socială şi discriminarea persoanelor în vîrstă.
133. Conform concluziilor din rapoartele curente ale Parlamentului European, consecinţele recesiunii economice din ultimii ani pot fi considerate apriori mai puţin periculoase decît efectul îmbatrînirii şi reducerii populaţiei, care va avea un impact mai grav asupra economiilor statelor din Europa şi din întreaga lume.
134. În situaţia creată toate sistemele de pensii din Europa s-au confruntat şi continuă să se confrunte cu o evoluţie demografică îngrijorătoare, datorată îmbătrînirii populaţiei, care afectează în modul cel mai grav echilibrul dintre populaţia activă şi cea trecută de vîrsta de pensionare. Cu referinţă la situaţia ţării noastre, suprapusă cu actuala criză economică şi previziunea de creştere a speranţei de viaţă, se relevă concluzia privind importante repercusiuni în materie de finanţe publice, vizînd sistemul de acumulare a fondurilor de pensii şi plafonarea alocaţiilor pentru pensii. Acest fapt va impune concluzia că Republica Moldova nu are şanse să devină o excepţie din tendinţa demografică generală europeană şi că nu va putea fi evitată reforma generalizată a sistemului de pensionare, adaptînd conform necesităţilor modelul de asigurare socială existent.
135. Avînd în vedere faptul că reformele în domeniu sînt de strictă necesitate, dar nepopulare şi dificil de implementat, structurile guvernamentale vor trebui să depună toate eforturile în cadrul oferit de dialogul social pentru a realiza reforma. În acest scop vor trebui antrenate în discuţii sindicatele şi patronatele, organizaţii neguvernamentale şi diverse colective ale comunităţii, pentru a se ajunge la un consens în această privinţă.
136. Subiectul acestui dialog urmează a fi canalizat pe mai multe direcţii, fie la creşterea progresivă în decursul a mai multor ani a vîrstei de retragere din activitate, a duratei minime de cotizare, fie la egalarea vîrstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, precum şi accentuarea necesităţii instituirii sistemelor de pensii private, ca piloni complementari ai sistemului public de asigurare socială.
137. În acest context vor interveni şi obiecţii privind neajunsurile măsurilor propuse cu referire la faptul că înaintarea în vîrstă a persoanei provoacă creşterea uzurii morale, scade şi capacitatea fizică individuală, ceea ce ar putea afecta randamentul structurilor economice, sau faptul că, fiind presupus că personalul mai în vîrstă are avantajul experienţei, nu poate fi garantată condiţia că acesta poate acumula rapid informaţii sau tehnologii noi de pe piaţă, comparativ cu angajaţii mai tineri. Indiferent cum vor fi abordate problemele viitorului model al sistemului de pensii, va deveni obligatoriu un proces bine planificat de informare a publicului larg privind necesitatea şi fezabilitatea reformei şi expunerea la consultare publică a argumentelor pro şi contra, rezultate din efectuarea studiilor convingătoare în domeniu.
V. 4.2. Piaţa muncii
138. Ca sursă de alimentare a pieţei muncii, procesele demografice conturează în mod deosebit fenomenele şi tendinţele în evoluţia forţei de muncă în relaţia cu procesele intense de urbanizare, creşterea nivelului de instruire şi a numărului de ani de şcolarizare. Vizînd în special femeia, toate acestea au condus inevitabil la scăderea natalităţii, în plan general, fiind redusă forţa de muncă.139. Salariile mici constituie motivul principal al atractivităţii scăzute a pieţei muncii. Deşi, începînd cu anul 2000, salariul real a crescut cu ritmuri înalte, depăşind substanţial creşterea productivităţii, nivelul de remunerare în majoritatea sectoarelor rămîne a fi scăzut, comparativ cu veniturile obţinute în alte state. În special, cele mai reduse niveluri de remunerare sînt înregistrate în agricultură şi în sectorul public, cauzînd reducerea numeroasă a lucrătorilor, atît din sfera bugetară, cît şi din agricultură, unde predomină munca manuală şi cel mai mic nivel de venituri.
140. Soluţionarea problemelor semnalate urmează a fi realizată prin perfecţionarea cadrului legislativ-normativ şi implementarea Strategiei naţionale privind politicile de ocupare a forţei de muncă în anii 2007-2015, fiind necesară dezvoltarea ulterioară a acţiunilor eficiente.
141. Concomitent, se prevede reducerea dezechilibrelor de pe piaţa muncii şi crearea mai multor locuri noi de muncă. Strategia naţională privind politicile de ocupare a forţei de muncă va contribui la minimizarea consecinţelor sociale survenite în tranziţia economică şi la îmbunătăţirea dezvoltării capitalului uman prin intermediul reformei sistemului educaţional şi de instruire profesională.
142. Este evidentă necesitatea de promovare a noilor mecanisme de stimulare a creării locurilor de muncă, în special pentru tineri. O importanţă deosebită trebuie acordată dezvoltării serviciilor de angajare pentru tinerii familişti ce au la întreţinere copii şi soţii în concediu de maternitate. În vederea reducerii sărăciei tinerilor din localităţile rurale, inclusiv a celor ce au format familii, urmează a fi create condiţii de stimulare a creării întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, cu dezvoltarea serviciilor de consultanţă pentru desfăşurarea propriilor afaceri.
143. Totodată, urmează ca sistemul naţional al pieţei forţei de muncă şi statistica ocupării forţei de muncă să fie armonizate cu standardele UE şi cele internaţionale în vederea asigurării unui mecanism adecvat de monitorizare şi de comparare a performanţelor Republicii Moldova cu cele din ţările europene.
144. În scopul promovării politicilor în domeniul relaţiilor de muncă, ocupării forţei de muncă, politicilor salariale şi de orientare profesională, trebuie soluţionată problema prognozării pieţei muncii, ţinînd cont de indicatorii macroeconomici, cererea şi oferta pe piaţa muncii, precum şi de necesitatea de cadre în toate domeniile economiei naţionale pe termen mediu şi lung.
V. 4.3. Gestionarea migraţiei
145. Cauzele emigrării din ţară sînt legate atît de nivelul de trai scăzut şi lipsa unor posibilităţi de angajare în ţară (mai ales în mediul rural), cît şi de oportunităţile de obţinere a unui venit mai mare peste hotare. Insuficienţa locuinţelor accesibile constituie un alt motiv de plecare la muncă peste hotare. 146. În contextul demografic, consecinţele negative ale migraţiei sînt semnificative şi se manifestă în dezintegrarea familiilor, abandonarea copiilor, crearea aşa-numitei „tradiţii a migraţiei” în următoarele generaţii.
147. O parte însemnată a emigranţilor sînt persoane cu studii superioare, exodul cadrelor calificate constituind o altă consecinţă negativă a emigraţiei.
148. Măsurile de redresare a situaţiei în domeniu urmează a fi realizate atît pe plan intern, cît şi extern. Pe plan intern, prioritare sînt considerate stimularea reîntoarcerii lucrătorilor migranţi şi crearea condiţiilor favorabile pentru reintegrarea lor. Totodată, este necesară îmbunătăţirea metodelor de estimare şi prognozare a fluxurilor migraţionale, în vederea reacţionării operative la schimbările de situaţie.
149. Activităţile pe plan extern trebuie să asigure caracterul ordonat al migraţiei, precum şi protecţia lucrătorilor aflaţi peste hotare. Astfel, o condiţie a managementului migraţional eficient este intensificarea cooperării cu statele de destinaţie, ţinînd cont de faptul că suportul statelor respective este necesar pentru realizarea dezideratului reîntoarcerii.
150. Efectele negative ale proceselor migraţioniste intervin fie la întoarcerea în ţară a lucrătorilor migranţi şi a membrilor familiilor lor, fie la strămutarea lor pe teritoriul altor state. În ambele cazuri, aceste persoane nu au dreptul la prestaţii de asigurări sociale, fiind deseori situate pe poziţii dezavantajoase din punct de vedere economic şi social faţă de cetăţenii statului de destinaţie, fiindu-le lezate drepturile la securitate socială. Situaţiile create ridică probleme mari şi necesită eforturi considerabile în vederea asigurării protecţiei sociale a emigranţilor.
151. Totodată, impactul emigraţiei asupra societăţii va depinde nu doar de numărul persoanelor care pleacă din ţară, ci şi de persoanele care se întorc. În acest sens, în plan internaţional este necesară asigurarea mecanismelor migraţiei circulare, precum şi a condiţiilor de favorizare a procedurilor de legalizare a migranţilor angajaţi în cîmpul muncii. Un factor de risc îl constituie perioada îndelungată de aflare peste hotare, însoţită, de regulă, de integrarea în societatea-gazdă şi invitarea celorlalţi membri ai familiei, reunificarea familiei fiind un motiv deosebit de important al intenţiilor de a emigra.
152. Din motivele subdezvoltării sistemelor de evidenţă şi a bazelor de date, dimensiunile şi caracteristicile fluxurilor migraţionale sînt greu de prognozat, fapt ce nu permite deocamdată orientarea corectă a politicilor de perspectivă în domeniu.
153. Imigrarea ar putea avea un efect pozitiv asupra pieţei muncii şi asupra creşterii economice, acoperind necesarul de forţă de muncă. Concepţia statului şi a societăţii despre locul şi rolul imigranţilor în dezvoltarea socială şi economică a ţării, exprimată într-o politică adecvată de imigrare, are o semnificaţie determinantă pentru rata fluxului de imigrare şi rezultatele acestuia. Modelele de politici pentru atragerea migranţilor din alte regiuni (inclusiv din interiorul ţării) trebuie să asigure compatibilitatea şi integrarea complexă a resurselor umane disponibile în sensul nivelului de performanţă profesională, educaţională, culturală etc.
154. Problemele interne ce necesită a fi soluţionate şi obligaţiile asumate pe plan extern impun următoarele sarcini prioritate în domeniul imigrării:
a) dezvoltarea politicii de imigrare pentru atragerea moldovenilor rezidenţi peste hotare;
b) dezvoltarea unui cadru legislativ unic, care să reglementeze problemele imigrării;
c) îmbunătăţirea stocului de informaţii privind imigranţii din ţară prin implementarea şi dezvoltarea Sistemului informaţional integrat automatizat „Migraţie şi azil”;
d) crearea condiţiilor pentru integrarea culturală şi socială a imigranţilor, în paralel cu păstrarea identităţii acestora;
e) reglementarea procedurilor de recunoaştere legală a educaţiei şi a calificării profesionale a imigranţilor;
f) efectuarea estimărilor privind necesităţile domeniilor şi dimensiunile forţei de muncă străină, care urmează a fi atrasă din alte state.
V. 4.4. Adaptarea politicilor educaţionale
155. Adaptarea politicilor educaţionale la realităţile demografice necesită promovarea următoarelor priorităţi:a) crearea condiţiilor pentru încadrarea unui număr mai mare de copii în grădiniţe şi instituţii preşcolare;
b) dezvoltarea condiţiilor de prevenire a abandonului şcolar şi eliminarea integrală a factorilor ce limitează accesul la educaţie;
c) aplicarea măsurilor orientate spre socializarea şi asigurarea condiţiilor de integrare a elevilor cu necesităţi educaţionale speciale şi dizabilităţi specifice în instituţii de învăţămînt obişnuite;
d) asigurarea calităţii înalte a educaţiei prin îmbunătăţirea conţinutului procesului educaţional şi a echipamentului necesar, calificării profesorilor şi asigurarea şcolilor cu tehnologii informaţionale;
e) formarea deprinderilor de studiere continuă, asigurarea condiţiilor optime pentru instruirea profesională continuă şi dezvoltarea sistemului de calificare, recalificare şi instruire continuă pe parcursul întregii vieţi;
f) promovarea în educaţie a spiritului solidarităţii între generaţii.
V.4.5. Asigurarea cu spaţiu locativ
156. Unul dintre principalele obiective ce ţine de asigurarea securităţii demografice îl reprezintă asigurarea cu locuinţe sociale a persoanelor cu venituri mici şi mijlocii, inclusiv a tinerilor, familiilor cu mulţi copii, invalizilor, persoanelor în etate fără locuinţă. O altă prioritate este crearea condiţiilor financiare, juridice şi instituţionale necesare pentru asigurarea accesului proprietarilor, posesorilor şi gestionarilor fondului de locuinţe la creditele pe termen lung pentru efectuarea reparaţiei şi reconstrucţiei locuinţelor existente.157. Asigurarea condiţiilor locative pentru cetăţenii din categoriile vulnerabile, atît în fondul locativ integral, cît şi în locuinţe de tip special, necesită implementarea mecanismelor de acordare a unor subvenţii categoriilor de populaţie socialmente vulnerabile în scopul obţinerii/păstrării locuinţelor sau susţinerea financiară directă a familiilor şi persoanelor concrete.
158. În aspect restrîns, este de menţionat că au fost întreprinse măsuri privind asigurarea cu spaţiu locativ gratuit a tinerilor specialişti, fiind aprobată Hotărîrea Guvernului nr.1259 din 12 noiembrie 2008 „Cu privire la asigurarea cu locuinţă gratuită a tinerilor specialişti cu studii superioare şi postuniversitare de rezidenţiat, repartizaţi şi angajaţi în cîmpul muncii în instituţiile publice (bugetare) din sate (comune)”. Este un prim pas din partea statului de susţinere a tinerilor pentru a-şi organiza un trai stabil în localităţile rurale în care muncesc.
159. Impactul acestor măsuri poate stimula crearea de noi familii în condiţii mai bune, implicit contribuind la diminuarea emigraţiei şi la creşterea demografică. Incontestabil, aceste eforturi proiectate în viitor pe alte dimensiuni financiare şi alte categorii de populaţie, prin programe extinse şi durabile, vor contribui la creşterea potenţialului uman, în special în localităţile rurale.
VI. Politici familiale
160. Recomandările Organizaţiei Naţiunilor Unite se referă la promovarea familiei prin capacitatea organizaţională şi bugetară suficientă pentru a dezvolta în mod prioritar politicile familiale şi pentru a asigura că întreaga legislaţie ia în considerare rolurile şi drepturile familiei (Raportul Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, 2009).161. Astfel, concepţiile privind politica familială trebuie să vizeze un ansamblu de activităţi ce sînt elaborate special pentru a sprijini familiile, tratînd problemele cu care familia se confruntă în relaţiile ei cu societatea. Priorităţile din domeniul familial sînt bazate pe analiza situaţiei, rezumatul informaţiilor şi exemplelor de bună practică din alte ţări, care au constituit surse de argumentare pentru direcţiile de orientare a obiectivelor în temeiul următoarelor principii:
a) familia este instituţia de bază a societăţii, care trebuie să constituie o prioritate în dezvoltarea politicilor şi programelor naţionale, în special a celor ce vizează ameliorarea demografică;
b) familia trebuie privită ca o structură solidă, unică şi de neînlocuit sau urmează a tinde la aceste caracteristici;
c) nevoile familiilor se schimbă în funcţie de factorii de dezvoltare şi cei contextuali;
d) familia este un partener esenţial în asigurarea membrilor săi cu educaţie, asistenţă medicală, servicii sociale şi în alte funcţii esenţiale;
e) diferite familii au nevoi diferite;
f) politicile şi programele pot avea diferite consecinţe directe şi indirecte, intenţionate şi neintenţionate asupra diferitor tipuri de familii.
VI. 1. Problemele de bază
162. Politica familială a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei indică angajamentul faţă de familie şi promovează stabilirea măsurilor de protecţie a ei.163. Familia este promovată ca o prioritate de politici şi asigură acel cadru juridic conform căruia ea se consideră ca bază a societăţii cu drepturi şi roluri ce trebuie să fie respectate şi dezvoltate. Sarcina de a dezvolta, implementa şi evalua politicile şi programele familiale determină necesităţile de mobilizare a resurselor din sectoarele public şi privat, avînd obiectivele de facilitare a parteneriatelor şi colaborărilor cu societatea civilă (ONG-uri, mediul academic, asociaţii profesionale, sindicate).
164. Noul ciclu strategic al priorităţilor în politicile familiale trebuie argumentat prin analiza în timp a cursului şi a dimensiunilor fenomenului de nupţialitate şi a comportamentului reproductiv, asociate cu efectele schimbărilor din domeniile ce vizează dezvoltarea umană. Principala misiune a acestor politici trebuie să urmărească realizarea principiilor de dezvoltare în baza resurselor demografice de calitate înaltă şi în cantitate suficientă pentru a face faţă provocărilor dezvoltării în noile condiţii de orientare spre integrarea europeană.
165. Cercetările şi concluziile specialiştilor indică asupra faptului că familia devine tot mai integrată în dinamica societăţii, fiind tot mai condiţionată de schimbările economice şi sociale, devenind un factor decisiv în evoluţia societăţii în ansamblu.
166. La rîndul lor, schimbările valorice sînt considerate a fi cel mai adesea principalele explicaţii pentru schimbările din comportamentele familiale.
167. În familiile de tip tradiţional cea mai importantă cauză a apariţiei problemelor în căsnicie este reprezentată de lipsurile materiale, urmată de sarcinile gospodăreşti şi comportamentul copiilor. Dificultăţile financiare sînt considerate drept principala cauză a problemelor de cuplu într-o măsură mai mare de către bărbaţi, în contextul în care, în multe dintre familii, responsabilitatea asigurării necesarului material în gospodărie aparţine în principal acestora.
168. În modelul familiei egalitare, în care este observată o mai mare flexibilitate din partea celor doi parteneri, în care nu contează diviziunea tradiţională a muncii, iar deciziile sînt luate în comun, transformarea structurală a valorilor familiale poate oferi mai multă adaptivitate la schimbările economice şi politice nefamiliale.
169. Cel mai direct şi profund efect asupra familiei îl au consecinţele politicii de ocupare a forţei de muncă, în domeniul sănătăţii, învăţămîntului, a celei ce determină condiţiile locative etc. În situaţia de criză sau relansare sînt influenţate relaţiile individuale, parentale, comportamentele nupţiale, ratele şi ritmurile căsătoriilor, divorţurilor, ratele de fertilitate şi natalitate.
170. În acest proces de adaptare familia trebuie privită din mai multe puncte de vedere, atît la nivel de integrare macrosocială ca subiect de unitate statistică cu implicaţii în fenomenele demografice şi sociale, cît şi la nivel microsocial, ca grup uman aflat în relaţii reciproce cu mediul social.
171. Nesiguranţa economică, dificultăţile materiale, „explozia” sărăciei, a şomajului au avut impact asupra familiei, care prin comportamentul reproductiv a influenţat negativ asupra indicatorilor demografici. Acest efect se datorează faptului că vîrsta de căsătorie a tinerilor, vîrsta mamei la prima naştere, durata vieţii cuplului familial, numărul de copii născuţi condiţionează, în mare măsură, dimensiunea sporului natural al populaţiei.
172. În decursul perioadei de evidenţă statistică a nupţialităţii, începînd cu anul 1950, poate fi constatat un grad de stabilitate a indicatorului ratei căsătoriilor numai în perioadele de calm social relativ. În anii 1951-1958, ratele de căsătorie au crescut de la 8,7 la 11,5 căsătorii încheiate într-un an calendaristic la 1000 locuitori, iar în perioada reformelor şi instabilităţii, această rată a cedat pînă la cifra de 6,6 în anul 1964. În următoarea perioadă a fost înregistrată creşterea acestui indicator pînă la valoarea de 12,1 în anul 1979, avînd ascendenţă treptată în perioada de relaxare socială. Timp de 10 ani, din anul 1984 rata de căsătorie a stagnat în jurul cifrei de 9,8-9,0, după care a coborît în anul 2002 pînă la 5,8 căsătorii încheiate într-un an calendaristic, confirmînd impactul proceselor din perioada de tranziţie. Acest nivel al nupţialităţii, cu mici progrese, se stabileşte pînă în anul 2010 la nivelul ratei de 7,4.
173. În aspect general, rata de divorţialitate, începînd cu anul 1950, cînd deţinea valoarea de 0,2, cu mici perioade de stagnare, a urmat cursul de majorare constantă, cu creşteri esenţiale în anul 1992, astfel că în anul 2003 a atins valoarea de 4,1 – nivelul maxim în toată perioada de evidenţă. Cursul de majorare a ratei de divorţialitate, cu mici excepţii, s-a intensificat în perioada de mari schimbări sociale, începînd cu anul 1990.
174. În perioada anilor 1990-2010 numărul căsătoriilor pentru grupul de vîrstă de 20-24 ani a scăzut de 2,4 ori, iar pentru grupul de vîrstă de 25-29 ani s-a menţinut în jurul a 8,5 mii căsătorii anual. O tendinţă mai nouă denotă faptul că numărul căsătoriilor la grupul de persoane cu vîrsta de 30-34 ani este în creştere, fiind în anul 2010 mai mare de 1,2 ori faţă de situaţia anului 1990. Aproape de 4 ori a scăzut numărul căsătoriilor la grupul de vîrstă sub 20 ani. Tendinţele indicatorului numărului căsătoriilor şi al vîrstei medii de căsătorie au caracteristici similare pentru mediul rural şi mediul urban. Este în creştere numărul căsătoriilor neînregistrate şi numărul naşterilor extraconjugale.
175. În anul 2010, din totalul divorţurilor, 31,6% au intervenit după o perioadă de căsnicie mai mică de 5 ani, urmate de căsătoriile desfăcute după o perioadă cuprinsă între 5 şi 9 ani (21,6%), 10 şi 14 ani (13,7%), 20 ani şi peste (19,8%). Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorţ a fost de 11 ani. Căsătoriile desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 30,0% din totalul divorţurilor, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea acestor căsătorii a fost de 4697.
176. În opinia specialiştilor, veniturile reduse şi lipsa locuinţei sînt principalele motive care îi fac pe tineri să renunţe la formarea propriei familii, iar tendinţa de amînare a căsătoriei se reflectă şi asupra vîrstei medii de căsătorie. De exemplu, în ultimii 5 ani, vîrsta medie de căsătorie a crescut la bărbaţi cu 1 an, pînă la 26 ani, şi s-a stabilit în jurul vîrstei de 23 ani pentru femei.
177. Toţi factorii de influenţă regresivă pentru familie provoacă probleme sub aspect demografic, cea mai importantă fiind problema natalităţii, luînd în considerare că la etapa actuală, faţă de anul 1980, nivelul natalităţii s-a diminuat de 2 ori şi se prognozează scăderea lui continuă pînă în anul 2050.
178. Pentru a promova familia ca o prioritate în politicile statului, trebuie depuse eforturi în scopul dezvoltării capacităţilor organizaţionale şi bugetare suficiente. Scopurile generale ale politicii familiale sînt destinate sporirii bunăstării familiilor şi a calităţilor individuale ale membrilor ei prin promovarea unităţii, forţei şi rezistenţei familiei, în temeiul principiilor de ajutorare reciprocă în situaţii grave şi problematice.
179. Acestea sînt condiţiile în care familia urmează să creeze un mediu sigur şi propice pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor în baza unei legislaţii cu prevederi ferme şi explicite asupra subvenţiilor familiale şi serviciilor sociale adresate familiei.
VI. 2. Funcţiile familiei
180. Principiile teoriei familiale indică faptul că politicile explicite sînt organizate în jurul celor patru funcţii principale ale familiei: constituirea familiei, creşterea copiilor, suportul financiar şi îngrijirea familiei.181. Problemele disocierii familiei s-au agravat şi mai mult din cauza proceselor migraţionale, fiind afectată atît stabilitatea cuplului, cît şi relaţiile dintre părinţi şi copii, relaţiile dintre membrii familiei din diverse generaţii. Iar experienţa familiilor despărţite din motivul migraţiei devine un exemplu ce dezorientează tinerii, care încep să desconsidere tot mai mult valorile familiale.
182. Astfel, atenţia faţă de funcţia constituirii familiei şi politica familială reprezintă un pas necesar în efortul de a controla problemele demografice, ţinînd cont de procesele nefavorabile menţionate. De asemenea, este recunoscut faptul că politica familială contribuie la schimbarea contractului gender şi diviziunea muncii între sexe prin facilitarea reconcilierii dintre muncă şi viaţa de familie. Deşi politicile guvernamentale au sarcina să asigure egalitatea de gen, există încă diferenţe semnificative între bărbaţi şi femei, mai ales pe piaţa forţei de muncă, fiind înregistrate inegalităţi salariale bazate pe gen, acces la locuri de muncă mai bune şi mai bine plătite, disponibile doar pentru bărbaţi, şi lipsa recunoaşterii muncii neremunerate.
Obiectivul politicii familiale este de a facilita reconcilierea vieţii profesionale şi a celei de familie şi de a promova echitatea de gen prin îmbunătăţirea oportunităţilor ambilor părinţi de a participa la viaţa profesională şi de a avea grijă de copiii lor. Politica familială trebuie să ofere o gamă largă de servicii şi beneficii pentru părinţii încadraţi în cîmpul muncii, oferind unui număr tot mai mare de mame posibilitatea să aibă acces la locuri de muncă.
Merită a fi menţionat că Programul naţional de asigurare a egalităţii de gen în Republica Moldova pe anii 2010-2015 este cuprinzător şi prevede un „mainstreaming” comprehensiv în egalitatea de gen în documentele de politici din toate domeniile şi la toate nivelurile de luare a deciziilor şi implementare.
Legislaţia cu privire la violenţa domestică este o componentă majoră a politicii familiale. Spre deosebire de situaţia din Republica Moldova, multe ţări încă mai depun eforturi pentru ca violenţa domestică să fie recunoscută de către societăţile lor şi pentru ca politici în domeniu să fie dezvoltate şi adoptate.
În toate societăţile dezvoltate organizaţiile nonguvernamentale au un rol semnificativ în lupta împotriva violenţei în familie, prin promovarea programelor şi campaniilor educaţionale, efectuarea cercetărilor, instituirea serviciilor sociale pentru sprijinirea victimelor (de exemplu, linii de asistenţă telefonică, servicii de tip drop in/centru fix şi adăposturi) şi pledarea pentru legislaţie corespunzătoare. Conform acestei experienţe avansate, urmează a fi dezvoltate reţelele de promovare a politicilor egalităţii de gen şi susţinute iniţiativele comunitare pentru implementarea mai intensă a prevederilor legislaţiei în domeniul gender.
183. A doua funcţie a familiei o reprezintă creşterea şi educaţia copiilor, asigurarea unui mediu sigur şi prosper pentru aceasta. Politicile familiale sînt favorabile pentru menţinerea valorilor familiale prin crearea unui mediu favorabil pentru copii. Domeniile politicilor ce vizează creşterea şi educaţia copiilor includ planificarea familială şi contracepţia, promovarea educaţiei parentale, promovarea implicării tatălui în creşterea şi educaţia copiilor, prevenirea abandonului copiilor, promovarea dezinstituţionalizării membrilor familiei. Concomitent, acestea vizează prevenirea sarcinilor la adolescente, promovarea implicării părinţilor în educaţia copilului, prevenirea abuzului faţă de copii, sprijinirea familiilor migrante şi a copiilor acestora şi dezvoltarea programelor de educaţie extraşcolară – după orele de program.
Lipsa educaţiei în domeniul planificării familiale, concepţiile greşite, precum şi accesul insuficient la contraceptive constituie motivul pentru care încă se mai înregistrează un număr mare de sarcini nedorite, soldate cu întreruperi de sarcină.
Indiscutabil, educaţia parentală serveşte ca modalitate atît de prevenire, cît şi de intervenţie, incluzînd cursuri de dezvoltare a copilului, îngrijire a copilului, nutriţie, precum şi tehnici eficiente de disciplină. Extrem de recomandabile sînt cursurile de educaţie prenatală, mai ales pentru cuplurile ce devin părinţi pentru prima dată şi pentru părinţii adolescenţi, atît pentru mame, cît şi pentru taţi. Cursurile prenatale au fost elaborate şi implementate în mai multe instituţii medicale, în special în Chişinău, dar acestea sînt insuficiente şi reţeaua specializată necesită extindere. Organizaţiile nonguvernamentale, cum ar fi „Copil, Comunitate, Familie – Moldova”, sînt implicate în furnizarea de educaţie timpurie pentru părinţi, a căror experienţă trebuie preluată şi dezvoltată printr-o reţea mai extinsă de astfel de organizaţii.
Educaţia şi informarea privind consecinţele abandonului copilului şi creşterii în orfelinate ar trebui să convingă părintele că copilul nu s-ar „descurca mai bine în orfelinat”, aceasta fiind concepţia depăşită a mentalităţii postsocialiste şi dependente.
Deşi reglementările pentru casele de tip familial pentru copiii rămaşi fără îngrijire părintească au fost dezvoltate de Guvern începînd cu anul 2002, încă necesită perfecţionare sistemul de monitorizare a calităţii asistenţei în acest tip de instituţii.
Fiecare copil are dreptul la protecţie împotriva tuturor formelor de abuz. Planul naţional de acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului a fost elaborat în 2006, iar conceptul educaţiei participative a fost elaborat în 2007 (Alianţa ONG-lor active în domeniul protecţiei sociale a copilului şi familiei). Lipsa statisticilor oficiale care să indice numărul copiilor supuşi zilnic la abuz în familie, comunitate, instituţiile de educaţie şi de îngrijire nu permite a formula concluzii certe asupra realităţii în aceste domenii.
Migraţia internaţională este un fenomen de amploare ce afectează masiv copiii din localităţile urbane şi rurale. Aproximativ 30% dintre copiii moldoveni trăiesc fără unul sau ambii părinţi. Numărul copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească a crescut considerabil din cauza migraţiei părinţilor. Unele surse administrative de informare indicau că la 1 decembrie 2009 în ţară erau 101886 (105458 – în anul 2008) copii rămaşi fără îngrijirea părintească, inclusiv 35092 (34491 – în anul 2008) fără îngrijirea ambilor părinţi, ultimii fiind plecaţi la muncă peste hotarele ţării.
Nu este acordată atenţie suficientă impactului psihosocial pe care migraţia îl are asupra copiilor şi familiilor, precum şi sprijinului de care aceştia au nevoie pentru a se adapta la procesul respectiv. Drept urmare, o problemă majoră o constituie lipsa în şcoli sau comunităţi a programelor de sprijin social pentru copiii şi părinţii din familiile cu migranţi.
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a efectuat în 2010 un studiu care a indicat faptul că migranţii se confruntă cu un risc sporit de sănătate din cauza stresului mai mare la care sînt expuşi, lipsei de cunoaştere a sistemului de sănătate în ţara de destinaţie sau a lipsei de competenţe lingvistice.
Astfel, este necesară implementarea programelor educaţionale privind importanţa unui stil de viaţă sănătos (de exemplu examinări medicale regulate ca o strategie de prevenire) şi de informare cu privire la sistemele de sănătate internaţionale.
184. Cea de-a treia funcţie a familiei constă în acordarea sprijinului financiar membrilor săi. Politica familială trebuie să contribuie la atenuarea costurilor directe şi indirecte ale familiei pe care le presupune creşterea copiilor prin alocaţii familiale şi subvenţii acordate familiei pentru îngrijirea unui copil. Politica financiară familială sporeşte controlul părinţilor asupra propriei lor vieţi şi libertatea de alegere a familiei. Aceasta este divizată în diferite domenii de activitate: asigurare (asigurare parentală, pensie de întreţinere a copilului, pensie de urmaş şi drepturile de pensie pentru anii de îngrijire a copiilor), alocaţii în funcţie de mijloacele materiale (alocaţii pentru locuinţă, sprijin financiar pentru întreţinerea copiilor proveniţi din familii divorţate şi alocaţii pentru îngrijirea copiilor cu dizabilităţi) şi alocaţii universale (alocaţie pentru copil şi alocaţie pentru adopţie).
Cadrul politicilor familiale este considerat relativ extins în ceea ce priveşte acoperirea şi subvenţiile acordate familiilor. Totuşi subvenţiile sînt relativ mici şi ar trebui să existe permanenta preocupare pentru majorarea lor. Mai mult decît atît, majoritatea subvenţiilor sînt relaţionate cu încadrarea în cîmpul muncii, deşi, în acelaşi timp, găsirea şi păstrarea unui loc de muncă sînt mai dificile în contextul economiei de piaţă.
În majoritatea ţărilor indemnizaţiile pentru al doilea, al treilea şi al patrulea copil cresc. Studiile indică faptul că unele ţări ce oferă familiilor indemnizaţii mai mari înregistrează rate mai înalte ale natalităţii (de exemplu Franţa) decît cele în care indemnizaţiile sînt mai mici (Spania, Polonia).
Ar fi benefică oferirea unei alocaţii pentru aranjamente de îngrijire individualizată a copiilor sau a unei alocaţii destinate angajării unei bone calificate sau a unei persoane (de exemplu membru al familiei – bunic/ă). Domeniul de îngrijire a copilului are un potenţial considerabil de creare a locurilor de muncă. Această politică familială ar putea constitui un instrument de combatere a şomajului şi ar asigura libera alegere a părinţilor şi diversificarea aranjamentelor de îngrijire a copiilor.
Astfel, este recomandată acordarea alocaţiilor pentru a sprijini îngrijirea oferită de bunici, sporind astfel posibilitatea de a beneficia de protecţie socială şi solidaritate intergeneraţională.
Părinţilor le revine responsabilitatea primară pentru dezvoltarea copilului lor şi societatea ar trebui să le sprijine eforturile. Concediul de maternitate, paternitate şi parental de creştere şi îngrijire a unui copil biologic sau adoptat constituie părţi importante ale politicii familiale.
Concediul de paternitate promovează implicarea taţilor în creşterea şi îngrijirea copilului încă de la naşterea acestuia. Taţii joacă un rol important în dezvoltarea emoţională şi cognitivă a copiilor lor şi încurajarea implicării tatălui în îngrijirea copilului de la naşterea lui sporeşte probabilitatea implicării ulterioare a tatălui în creşterea şi educaţia copilului şi a creării unor legături strînse între ei. Aceasta, de asemenea, contribuie la dezvoltarea unei perspective asupra egalităţii de gen în viaţa de familie, precum şi la locul de muncă.
În mod similar, concediul parental şi cel medical ar trebui să includă prevederi specifice pentru implicarea tatălui (nu doar a mamei) în creşterea şi îngrijirea unui copil sau a unui membru al familiei bolnav/cu dizabilităţi.
Acţiuni universale de asistenţă familială trebuie orientate spre fiecare familie, fără excepţii sau restricţii, recunoscînd familia ca un bun comun. Prin urmare, trebuie sprijinite toate familiile, fără a se limita la ajutorul social pentru familiile defavorizate.
Serviciile de îngrijire şi educaţie timpurie reprezintă o altă dimensiune importantă a politicii familiale. Politica familială trebuie să aloce fonduri pentru dezvoltarea unei varietăţi de centre publice şi private de înaltă calitate pentru îngrijirea copiilor. Consiliul Europei (2002) a recomandat ca statele-membre să ofere servicii de îngrijire a copiilor pentru „cel puţin 33% dintre copiii cu vîrsta de pînă la trei ani şi pentru cel puţin 90% dintre copiii cu vîrsta cuprinsă între trei ani şi cea de şcolarizare obligatorie”.
Serviciile publice de îngrijire a copiilor subvenţionate au două obiective principale: să sprijine părinţii ce sînt activi din punct de vedere economic şi să acorde şanse egale tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin, întrucît serviciile pentru copiii sub vîrsta şcolarizării obligatorii implică elemente atît de îngrijire, cît şi de educaţie.
În anul 2009 în Moldova 75% dintre copii au frecventat grădiniţa, potrivit datelor UNICEF. Cu toate acestea, 1 din 4 copii de vîrstă fragedă şi mai mult de jumătate dintre copiii sub 5 ani nu au acces la educaţia timpurie. Proiectul „Educaţie pentru Toţi - Iniţiativa de Acţiune Rapidă” cu sprijinul UNICEF, în calitate de agenţie de coordonare, urmăreşte creşterea accesului la educaţie preşcolară de calitate, fiind realizat de Ministerul Educaţiei în parteneriat cu autorităţile publice locale.
185. Cea de-a patra funcţie a familiei este funcţia de îngrijire, referindu-se la îngrijirea de sănătate a familiei, îngrijirea membrilor familiei cu diferite grade de dizabilitate şi boli cronice şi a membrilor vîrstnici ai familiei.
Cercetările indică faptul că atunci cînd familia adoptă comportamente sănătoase (de exemplu, consumul alimentelor sănătoase, efectuarea exerciţiilor fizice, efectuarea examenelor medicale periodice) sănătatea membrilor săi este mult mai bună. Mai mult decît atît, încurajarea familiei de a fi un partener în îngrijirea sănătăţii membrilor ei determină o mai bună stare generală de sănătate.
În mai multe ţări se înregistrează o tranziţie a conceptului de dizabilitate de la „modelul medical” al dizabilităţii la „modelul social”, care sporeşte funcţionalitatea individului şi reduce presiunea asupra familiei. Modelul social al dizabilităţii identifică obstacolele sistemice, atitudinile negative şi excluderea de către societate. Astfel, sarcinile se axează asupra schimbărilor necesare în societate în ceea ce priveşte atitudinea, sprijinul social, informaţia, utilizarea limbajelor corespunzătoare sau a nivelurilor (de exemplu, simplitatea limbajului), structurile fizice (de exemplu, clădiri cu intrare cu rampe şi lifturi), ore de muncă flexibile pentru persoanele cu nevoi speciale.
Numărul şi calitatea serviciilor destinate persoanelor cu dizabilităţi sau boli cronice şi familiilor acestora sînt foarte limitate şi, prin urmare, de cele mai multe ori, cea mai mare parte a îngrijirii este oferită de către membrii familiei. Politica familială ar trebui să includă prevederi care să stabilească alocaţii bugetare orientate spre aceste familii, atît în ceea ce priveşte mijloacele financiare necesare pentru a susţine îngrijirea pe care o oferă (subvenţii, alocaţii pentru familie, includerea anilor de îngrijire în vechimea de muncă/pensie), precum şi pentru dezvoltarea şi furnizarea serviciilor de sprijin.
Numărul serviciilor de asistenţă de înaltă calitate acordată vîrstnicilor este încă limitat, ceea ce determină lipsa încrederii în instituţiile publice responsabile de acest grup de vîrstă. Această situaţie, alături de cutumele culturale ce sugerează că cea mai bună îngrijire este furnizată de către membrii familiei (şi stigmatizarea îngrijirilor instituţionale), determină ca cea mai mare parte a îngrijirii persoanelor în etate să fie furnizată de către membrii familiei. Astfel, îngrijirea membrilor vîrstnici ai familiei este percepută ca un semn de dragoste, respect şi datorie de familie.
Asistenţa copilului cu dizabilităţi este în mare parte reprezentată de servicii rezidenţiale şi aceasta se datorează faptului că asistenţa rezidenţială este singura formă dezvoltată în sistem curent.
Dezvoltarea şcolilor incluzive şi a programelor de instruire profesională destinate copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, oferirea reducerilor de impozite pentru companiile care îi angajează şi acordarea sprijinului în găsirea unui loc de muncă ar trebui, de asemenea, să fie incluse în prevederile politicii familiale.
În cadrul educaţiei pentru viaţa de familie persoanele ar trebui să fie informate despre diferite tipuri de dizabilitate. Este recomandată desfăşurarea campaniilor naţionale de educare a oamenilor referitor la acest subiect, de reducere a discriminării şi de informare a familiilor referitor la serviciile disponibile.
Este necesară ajustarea curriculum-ului pentru a corespunde nevoilor copiilor cu dizabilităţi şi existenţa personalului calificat pentru asigurarea educaţiei incluzive. De asemenea, o importanţă mai mare trebuie acordată cadrului juridic pentru evaluarea copiilor cu dizabilităţi şi includerea acestora în sistemul general de educaţie. La nivel de reabilitare şi sprijin încă lipseşte cadrul strategic general şi un concept clar de integrare socială, reabilitare, sprijin familial etc.
VI. 3. Obiective pentru promovarea politicilor familiale
186. Prin politicile lor familiale, autorităţile guvernamentale realizează scopul de promovare a programelor ce ţin de educaţia pentru viaţa de familie, planificarea familială, îngrijirea copilului, adopţia, asigurarea socială, asistenţa financiară, a programelor de dezvoltare a copilului, a programelor de educaţie pentru taţi. Referinţa de bază a acestor opţiuni se orientează la obiective separate, dar interdependente, ce vizează aspectele de îngrijire a familiei, sărăcia, violenţa domestică, planificarea familială, relaţiile dintre membrii din diferite generaţii etc.187. Politicile şi reglementările care au impact direct sau indirect asupra familiilor trebuie să fie reexaminate periodic. De asemenea, este necesar să fie stabilite mecanismele legale şi procedurale de coordonare în afara barierelor administrative.
188. În Republica Moldova, ca şi în alte ţări din regiune, numărul programelor educaţionale şi al serviciilor axate în mod special pe familie este limitat. Totuşi trebuie menţionat că, la nivel universitar, există catedre de psihologie, sociologie sau asistenţă socială, programe axate pe familii, cum ar fi ştiinţa despre familie, psihologia familiei sau consiliere familială, dar acestea nu sînt operaţionalizate, ceea ce are drept rezultat un deficit de specialişti şi practicieni în domeniul familiei.
189. Unul dintre subiectele prioritare ale domeniului trebuie să abordeze instruirea universitară şi dezvoltarea unui masterat în ştiinţa familiei sau consiliere familială pentru pregătirea specialiştilor în domeniul familiei şi a consilierilor de familie care ar avea cunoştinţele şi competenţele specifice pentru a lucra cu întregul sistem al familiei. Aceasta ar permite implementarea serviciilor sociale pentru familii.
190. Deşi cercetarea asupra stării familiei şi poziţionarea ei în condiţiile societăţii curente este practicată, aceasta necesită sistematizare şi dezvoltare conform practicilor internaţionale şi cerinţelor curente de soluţionare a problemelor. Efectuarea studiilor prin aplicarea metodelor multidimensionale (cantitative şi calitative) şi cu multipli subiecţi (părinţi, copii) ar oferi o analiză cuprinzătoare a problemelor cu care se confruntă familiile, care ar fi baza de argumentare a programelor familiale.
191. Este necesară efectuarea cercetărilor la nivel naţional pentru a îmbogăţi literatura de specialitate relativ limitată ce abordează familiile şi utilizarea acestora pentru dezvoltarea politicii sociale, cu subiecte de bază axate pe familie şi valorile ei.
192. Întrucît principalele prevederi ale legislaţiei privind politica familială în Republica Moldova sînt axate pe subvenţii, acestea trebuie să fie dezvoltate, evaluate şi actualizate periodic. Este recomandabilă efectuarea tranziţiei de la serviciile sociale înalt specializate la serviciile sociale specializate în baza clasificărilor incluse în Programul naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1512 din 31 decembrie 2008, precum şi plasarea accentului pe servicii sociale comunitare. Astfel, un obiectiv pe termen scurt al Programului ar fi dezvoltarea şi organizarea unor astfel de servicii, în timp ce pe termen lung este necesară menţinerea programelor prin găsirea mecanismelor de automenţinere a surselor de finanţare, evaluarea periodică a acestora, revizuirea şi îmbunătăţirea lor în funcţie de nevoile familiei.
193. Astfel, în scopul dezvoltării măsurilor de soluţionare a problemelor familiei, în conformitate cu cele patru funcţii principale ale ei, sînt justificate următoarele obiective generale în aspectul de constituire a familiei, de creştere a copiilor, de suport financiar şi de îngrijire a familiei:
a) introducerea educaţiei pentru viaţa de familie la diferite niveluri de instruire (de exemplu, universităţi, şcoli, centre comunitare, spitale), cu o componentă de prevenţie privind problemele căsniciei şi relaţiilor de familie, pentru a asigura instruirea referitoare la funcţionarea familiei, abilităţile de gestionare a conflictelor, aspectele legate de îngrijirea copiilor etc.;
b) oferirea consilierii premaritale şi maritale, ca activitate de prevenire şi intervenţie, indivizilor, cuplurilor şi familiilor. Grupurile de sprijin sînt, de asemenea, necesare pentru cuplurile ce se confruntă cu probleme specifice (de exemplu, invaliditate, imigrare), pentru a asigura promovarea şi menţinerea calităţii căsniciei, stabilitatea şi satisfacţia maritală;
c) promovarea egalităţii de gen în cadrul familiei prin educarea indivizilor privind aspectele ce ţin de rolurile de gen, cum ar fi diviziunea muncii, negocierea şi mecanismele de conducere în sistemul familial;
d) promovarea implicării mai largi a tatălui în creşterea copiilor prin acordarea concediului plătit de paternitate şi a concediului pentru creşterea copilului cu prevederi speciale pentru taţi;
e) acordarea concediului medical femeilor şi bărbaţilor pentru îngrijirea unui membru al familiei bolnav/cu dizabilităţi;
f) stabilirea unui program de muncă flexibil pentru a facilita procesul de creştere a copiilor;
g) asigurarea plăţii/remunerării egale pentru femei şi bărbaţi;
h) educaţia pentru viaţa de familie (prevenire) cu un modul destinat aspectului violenţei ar putea fi abordat la cursurile universitare, în liceu, centrele comunitare, instituţiile de asistenţă medicală;
i) promovarea politicilor pentru depistarea, raportarea, intervenţia şi follow-up-ul precoce în violenţa domestică: stabilirea prin lege a pedepselor grave pentru agresori, monitorizarea eforturilor de aplicare a legii;
j) dezvoltarea şi menţinerea programelor de prevenire şi intervenţie în cazurile de abuz domestic, ce presupune crearea adăposturilor pentru victime şi copiii lor (asigurarea acestora, de asemenea, cu alimente, terapie individuală/de grup, instruire/consiliere financiară, consiliere juridică), programe de management al victimelor violului, linii de asistenţă telefonică, consiliere individuală/de grup, sprijin pentru sănătatea mintală (pentru a reduce stigmatizarea socială, în special în caz de viol, atunci cînd victimele nu raportează abuzul). Pentru agresori – stabilirea programelor obligatorii ce vizează dezvoltarea abilităţilor eficiente de gestionare a conflictelor; consiliere individuală şi de grup, instruire;
k) dezvoltarea şi menţinerea programelor de prevenire şi intervenţie în cazuri de abuz de alcool şi droguri;
l) educarea populaţiei generale privind riscurile şi consecinţele alcoolismului (de exemplu, campanii în şcoli, comunităţi);
m) promovarea programelor de prevenire în cadrul cărora ar putea fi oferită consiliere individuală, familială şi de grup pentru grupurile de risc (de exemplu, adolescenţii ce au în familie alcoolici);
n) promovarea programelor de intervenţie – consiliere a indivizilor, cuplurilor, familiilor, grupuri de sprijin.
194. În conformitate cu necesităţile de dezvoltare a programelor de creştere şi educare a copiilor urmează a fi întreprinse un şir de activităţi privind constituirea şi funcţionarea familiei.
VI.3.1. Realizarea funcţiilor familiei
195. Constituirea familiei şi educaţia parentală urmează să includă:a) educaţie pentru viaţa de familie – modul de planificare familială (prevenirea şi soluţionarea conflictului şi a disocierii);
b) promovare a politicilor de finanţare şi subvenţionare a tehnicilor de contracepţie – pentru a preveni sarcinile nedorite şi abandonul copiilor în mediul urban şi în special în mediul rural (intervenţie/prevenirea sarcinilor ulterioare la adolescenţi);
c) educaţie parentală – axată pe educaţia parentală, dezvoltarea copilului, îngrijirea copilului, nutriţie (prevenirea malnutriţiei); tehnici de disciplină, drepturile copilului;
d) educaţie pentru viaţa de familie cu accent pe planificare familială şi diferite tipuri de contracepţie (în instituţii de învăţămînt, spitale, biblioteci, centre comunitare);
e) încurajarea părinţilor adolescenţi să-şi continue studiile; acordarea de sprijin financiar şi insistarea ca părinţii adolescenţi să locuiască cu părinţii lor pentru a spori probabilitatea ca aceştia să-şi continue studiile;
f) seminare obligatorii pentru părinţii adolescenţi (mame şi taţi) privind îngrijirea şi dezvoltarea copilului; acordarea unui sprijin financiar bunicilor implicaţi în creşterea nepoţilor – concediu pentru bunici, întîlniri cu bunicii, grupuri de suport;
g) educaţie parentală – modul de educaţie parentală, tehnici de disciplină, reducerea/eliminarea pedepsei fizice, strategii de gestionare a conflictelor şi negociere;
h) educaţie pentru viaţa de familie cu accent asupra problemelor migraţiei şi consecinţelor sale asupra familiilor. Organizarea seminarelor de informare cu privire la impactul migraţiei asupra familiilor şi copiilor, înainte ca migraţia să se producă, de exemplu, la ambasade în momentul ridicării vizelor, în şcoli (prevenire).
196. Creşterea copiilor va include:
a) formarea condiţiilor de creştere a gradului de participare a tatălui la naşterea copiilor săi, ceea ce sporeşte implicarea tatălui şi contribuie la crearea unor legături strînse cu propriul copil. Participarea împreună cu soţia la cursurile de educaţie prenatală (cupluri ce devin părinţi pentru prima dată);
b) acordarea concediului de paternitate plătit pe o perioadă de două săptămîni în conformitate cu recomandarea Comisiei Parlamentului European pentru Drepturile Femeii şi Egalitatea între Sexe;
c) educaţia parentală privind importanţa implicării părinţilor în educaţia copilului, ca un mecanism de prevenire şi intervenţie;
d) politici de implicare a părinţilor în activitatea şcolară a copilului, stipulînd ca profesorul să implice părintele în educaţia copilului. Organizarea şedinţelor, informarea părinţilor, utilizarea buletinelor informaţionale;
e) instituirea seminarelor obligatorii privind consecinţele abandonului copilului şi ale creşterii în orfelinate; utilizarea clipurilor video, invitarea specială, inclusiv a altor orfani şi specialişti; oferirea instruirii profesionale şi a priorităţii de încadrare în cîmpul muncii, precum şi acordarea subvenţiilor pentru a încuraja familia să păstreze copilul;
f) înlocuirea instituţionalizării copiilor abandonaţi cu asistenţa maternală, adopţia şi asistenţa de tip familial;
g) politici de raportare obligatorie a abuzului faţă de copil – pentru profesori, alţi specialişti în domeniul serviciilor sociale (prevenire/depistare precoce/intervenţie) – legea ar trebui să stipuleze consecinţele pentru agresori, scoaterea copilului din situaţia/familie, în caz de necesitate, şi plasarea acestuia în serviciul de asistenţă parentală profesionistă; monitorizarea eforturilor de aplicare a legii.
197. Suportul financiar va include:
a) dezvoltarea cadrului de alocare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, pentru a contribui la atenuarea costurilor directe şi indirecte ale familiei pe care le presupune creşterea copiilor. Aceasta trebuie să compenseze costurile economice ale creşterii copiilor şi să ofere persoanelor resursele economice necesare pentru a avea copii;
b) valorificarea experienţei din alte ţări privind stabilirea alocaţiilor pentru aranjamente de îngrijire individualizată a copiilor/alocaţie pentru angajarea unei bone calificate – alocarea fondurilor pentru îngrijirea copiilor de către persoane fizice. Majorarea atît a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, cît şi a concesiilor fiscale ajută familiile să acopere costurile legate de aranjamentele de îngrijire individualizată a copilului (de exemplu bunici);
c) condiţiile de acordare a concediului de maternitate, paternitate de creştere şi îngrijire a unui copil biologic sau adoptat urmează să includă reglementările dreptului la concediu de creştere a copilului (pentru mame, taţi, bunici), precum şi concediu medical plătit integral – luat de mama sau tata pentru a avea grijă de un copil bolnav/cu dizabilităţi;
d) asigurarea/sporirea programelor de lucru flexibile/„prietenoase” familiei pentru părinţii cu copii mici (sub vîrsta de şase ani). Recompensarea la nivel comunitar a companiilor/instituţiilor (de exemplu, premii) care fac acest lucru ca alţii să facă la fel;
e) finanţarea programelor de sprijinire a familiilor migrante şi copiilor acestora. Furnizarea consilierii/sprijinului individual/de grup pentru copii şi soţi, pentru bunici în calitatea lor de îngrijitori;
f) alocarea mijloacelor financiare pentru dezvoltarea programelor de prevenire şi intervenţie în cazurile de abuz asupra copilului. Crearea adăposturilor pentru victime ce ar oferi, de asemenea, consiliere individuală şi de grup, precum şi programe obligatorii pentru agresori privind managementul conflictelor (alături de terapia individuală/de grup);
g) dezvoltarea programelor de educare extraşcolară – după ore: organizarea activităţilor educaţionale recreative, inclusiv în scopul de prevenire a delincvenţei şi a consumului de droguri.
198. Dezvoltarea serviciilor de îngrijire şi educaţie timpurie a copiilor va include:
a) servicii publice de îngrijire a copiilor subvenţionate (nici o taxă/taxe mici);
b) politici de alocare a fondurilor pentru dezvoltarea unei game variate de centre publice şi private de îngrijire a copiilor, servicii de îngrijire şi educaţie timpurie a copilului, programe şcolare complete şi programe de lucru complete, ce să ofere ore flexibile şi extinse pentru a se adapta la părinţii care lucrează;
c) distribuirea alocaţiilor în funcţie de mijloacele materiale/venituri (alocaţii pentru locuinţă destinate familiilor cu copii, compensarea cheltuielilor pentru alimentaţia copilului în primul an de viaţă, plata în avans pentru întreţinea copilului făcută către părintele căruia i-a revenit custodia şi alocaţii pentru îngrijirea copiilor cu dizabilităţi).
199. Promovarea familiei ca partener în îngrijirea sănătăţii familiei va include:
a) modul de educaţie pentru viaţa de familie şi consilierea cu accent pe stiluri de viaţă sănătoase (de exemplu, alimentaţie, exerciţii fizice, examene medicale regulate);
b) furnizarea consilierii individuale, de cuplu/familie şi/sau de grup în spitale sau în centre comunitare pentru persoanele cu anumite boli (de exemplu, boli cronice sau genetice), pentru membrii familiilor acestora, precum şi pentru cei ce sînt expuşi riscului de a dezvolta anumite boli (de exemplu, cancerul, diabetul zaharat etc.).
200. Pentru dezvoltarea programelor de îngrijire a membrilor familiei cu dizabilităţi sînt necesare următoarele activităţi:
a) dezvoltarea programelor educaţionale referitoare la diferite tipuri de dizabilitate;
b) furnizarea consilierii individuale, de cuplu şi de familie, precum şi grupuri de sprijin pentru persoanele cu nevoi speciale;
c) acordarea asistenţei financiare pentru îngrijirea membrilor familiei cu dizabilităţi (copii şi adulţi), acordarea subvenţiilor şi/sau a alocaţiilor pentru familiile ce îngrijesc un membru cu dizabilităţi şi permiterea includerii anilor de îngrijire în vechimea de muncă/pensie;
d) dezvoltarea şcolilor incluzive;
e) implementarea programelor de formare profesională destinate persoanelor cu nevoi speciale, acordarea reducerii de impozit şi a altor stimulente financiare pentru companiile care îi angajează;
f) educaţie pentru viaţa de familie: educarea persoanelor referitor la nevoile şi resursele persoanelor în etate; campanii mass-media de reducere a stigmatizării;
g) întrucît îngrijirea părinţilor în vîrstă ar putea exercita presiune asupra generaţiei de mijloc („generaţia sandwich”), care trebuie, de asemenea, să îngrijească de proprii copii, politica familială trebuie să ofere protecţie socială prin compensarea financiară a acestui proces de îngrijire, contribuind astfel la sporirea solidarităţii intergeneraţionale;
h) furnizarea serviciilor de sprijin pentru persoanele în vîrstă şi pentru îngrijitorii lor (consiliere, grupuri de suport, servicii de tip respite, după exemplul ţărilor vestice, unde există de mult timp locuri care oferă familiei posibilitatea de a face pauză, de a avea weekend-uri sau chiar vacanţe, lăsînd bolnavul în instituţiile de tip respite cîteva ore pe zi, cîteva zile sau durate mai lungi) etc.;
i) implementarea mecanismelor de colaborare multisectorială (asistenţă socială, medicală, educaţională) privind depistarea, îngrijirea şi protecţia copiilor aflaţi în dificultate.
VII. Estimarea impactului şi costurile financiare
201. Efectul general al măsurilor prevăzute în prezentul Program va fi evaluat prin analiza principalelor efecte ale impacturilor economice şi utilizării mijloacelor financiare din contul bugetului public naţional şi altor surse legale.202. De altfel, impactul major al politicilor demografice propuse va fi mult mai amplu, fiind influenţată societatea în general, depăşind sfera impactului financiar, deoarece costurile economice includ toate costurile suportate de societate în activităţile derulate pentru ameliorarea demografică.
203. Scopul general al evaluării impactului bazat pe o monitorizare riguroasă constă în aprecierea periodică a măsurilor prin care au fost atinse obiectivele şi s-au obţinut rezultatele preconizate, realizînd activităţile şi utilizînd mijloacele/resursele stabilite.
204. Evaluările vor fi utilizate ca surse iniţiale pentru îmbunătăţirea performanţei implementării, servind exemple la elaborarea şi planificarea viitoarelor activităţi sau la continuarea acţiunilor programate.
205. Fiecare evaluare trebuie să elucideze realizarea unor obiective clare şi scopuri primare declarate. Evaluarea progresului implementării planificărilor strategice va oferi informaţii factorilor de decizie pentru fiecare stadiu de intervenţie şi pentru a indica direcţia dezvoltării activităţilor întreprinse.
206. Evaluarea are următoarele scopuri principale:
a) sistematizarea experienţei pentru a îmbunătăţi atît planificarea, cît şi rezultatele;
b) măsurarea schimbărilor aduse de implementarea acţiunilor planificate sau iniţiate pe parcursul perioadelor stabilite, pozitive sau negative;
c) oferirea posibilităţii de a cunoaşte activităţile întreprinse în mod transparent.
207. Evaluarea finală a implementării acţiunilor va avea scopul de stabilire a gradului de realizare a obiectivelor şi sarcinilor în vederea obţinerii eficienţei rezultatelor scontate. Sinteza şi analiza informaţiilor privind procesul de implementare pentru creşterea gradului impactului rezultatelor obţinute vor servi abordărilor strategice ulterioare.
208. Analizele şi evaluările se vor baza pe principiul încurajării tuturor factorilor interesaţi în furnizarea informaţiilor veridice şi transparente.
209. Astfel, estimarea impactului va fi efectuată de fiecare autoritate administrativă centrală de specialitate cu atribuţii în domeniile de competenţă referitoare la problemele populaţiei. Evaluările periodice şi finale pentru sinteză vor fi prezentate Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care are responsabilitatea de evaluare a impactului asupra situaţiei sociale în funcţie de tendinţele proceselor demografice şi de monitorizare a indicatorilor relevanţi.
210. Prin efectuarea analizei specifice şi de apreciere a gradului de aliniere la cadrul macroeconomic şi alte politici publice, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va avea sarcina de a prezenta rapoartele respective Guvernului, Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare, altor organe de conducere conform reglementărilor în vigoare.
211. Costurile financiare, din perspectiva analizei de impact, legate de aplicarea deciziilor şi conform acţiunilor planificate, au fost estimate şi prevăzute în Planul de acţiuni pentru implementarea prezentului Program.
212. Sursele şi volumul de finanţare a acţiunilor planificate au fost determinate în raport cu documentele de politici ale domeniului de profil pe perioada previzibilă şi includ finanţarea din bugetul de stat, bugetele autorităţilor publice locale, asistenţa externă şi alte surse legale.
213. Determinarea acţiunilor prioritare şi finanţarea lor în planul strategic de cheltuieli pentru distribuirea resurselor bugetare pe domenii în etapele ulterioare va fi efectuată conform volumului finanţării instituţionale şi plafonărilor de cheltuieli, ce sînt planificate în cadrul bugetar pe termen mediu în vigoare, iar finanţarea anuală a măsurilor va fi efectuată în limitele alocaţiilor în bugetul public naţional pentru domeniile respective.
214. Unele estimări sînt incluse prin determinarea exactă a costurilor de implementare, fiind posibilă estimarea concretă a necesarului de mijloace financiare la etapa înaintării propunerilor. În alte cazuri, costurile financiare reprezintă estimări aproximative, care au fost elaborate în faza de prevedere a acţiunilor, cînd aprecierea volumului finanţării nu era posibilă din motive justificate.
215. În situaţie de caz, fiind imperativă realizarea unor măsuri ce nu au acoperire financiară, urmează a fi iniţiată identificarea surselor de finanţare suplimentară, inclusiv prin apelarea la suportul partenerilor externi.
VIII. Rezultatele scontate şi riscurile
216. Prin implementarea măsurilor incluse în Program pentru perioada următorilor 15 ani urmează a fi realizate obiectivele de promovare a politicilor socioeconomice destinate ameliorării condiţiilor de trai pentru familii, asigurării suportului adecvat din partea statului în vederea obţinerii redresării demografice.217. Impactul scontat al politicilor promovate constă în redresarea problemelor demografice în vederea diminuării declinului demografic şi crearea condiţiilor pentru creşterea cantitativă şi calitativă a populaţiei.
218. În acest sens, urmează a fi obţinută dinamica sporului natural al populaţiei, care prin efortul de implementare a acţiunilor trasate trebuie să atingă diminuarea anuală în cotă de 10% din valoarea negativă existentă a acestui indicator.
219. Prin utilizarea mecanismelor eficiente de coordonare a proceselor de gestionare şi monitorizare în domeniul demografic, alocarea în acest scop a volumului corespunzător de finanţare pentru măsurile întreprinse, eforturile vor fi canalizate la obţinerea următoarelor rezultate:
a) îmbunătăţirea indicatorilor securităţii demografice prin majorarea treptată a nivelului natalităţii, descreşterea nivelului mortalităţii şi a sporului natural negativ;
b) constituirea unui sistem eficient de gestionare, a unui cadru juridic corespunzător şi de personal calificat pregătit pentru realizarea politicilor demografice, cu utilizarea eficientă a mijloacelor financiare din surse interne şi externe;
c) sporirea eficacităţii sistemelor de protecţie socială adaptate la realităţile proceselor şi structurii demografice în schimbare, determinarea soluţiilor pentru obţinerea stabilităţii şi durabilităţii sistemului public de asigurării sociale;
d) instituirea condiţiilor favorabile pentru creşterea şi educarea copiilor, îmbinate cu posibilităţile de realizare profesională şi acţiuni de echilibrare pe plan familial şi profesional;
e) condiţii pentru dezvoltarea capitalului uman suficient şi calitativ, cu capacităţi competitive pe măsura unei conexiuni eficiente între oferta şi cererea pe piaţa forţei de muncă, ocuparea raţională a braţelor de muncă;
f) cadrul instituţional şi financiar pentru dezvoltarea capacităţilor ce ţin de sănătatea, educaţia şi protecţia socială, securitatea ecologică şi alimentară în vederea evitării diminuării nejustificate a populaţiei;
g) elaborarea de politici funcţionale pentru promovarea unei îmbătrîniri active în condiţii de schimbare a structurii populaţiei;
h) reducerea fluxurilor emigraţionale şi a dezechilibrelor interne din cauza depopulării la sate, combinate cu politici echilibrate privind imigrarea;
i) condiţii prestabilite de asigurare a protecţiei sociale a lucrătorilor emigranţi şi a membrilor familiilor lor;
j) oferta cadrului de servicii preferenţiale de angajare pentru tineri familişti ce au la întreţinere copii şi soţii în concediu de maternitate;
k) asigurarea şanselor egale pentru femei şi bărbaţi în domeniile definitorii, promovarea efectivă a principiilor nondiscriminatorii;
l) mecanisme eficiente de asigurare cu spaţiu locativ social pentru persoanele cu venituri mici şi mijlocii, inclusiv a tinerilor, familiilor cu copii, invalizilor, persoanelor în etate fără locuinţă;
m) funcţionarea eficientă a sistemului de cercetare ştiinţifică şi statistică cu profil demografic (centru de studii demografice, mecanisme de prognozare demografică funcţionale, baze de date demografice complete şi operaţionale).
220. Procesul de realizare a sarcinilor prezentului Program se va confrunta cu mai multe obstacole, recunoaşterea cărora constituie o condiţie necesară de eliminare cît mai reuşită a următoarelor fenomene defavorabile:
a) depopularea în continuare prin scăderea ratei natalităţii şi a ratei fertilităţii, creşterea ratei mortalităţii;
b) diminuarea ponderii copiilor în numărul total al populaţiei;
c) scăderea numărului de născuţi în familie şi creşterea ponderii cuplurilor, care nu doresc să aibă copii sau care amînă venirea primului copil şi următorilor copii;
d) majorarea numărului de pensionari în următorii anii din contul generaţiilor născute în anii 1948-1950, care numeric sînt de 2-3 ori mai mari decît următoarele;
e) îmbătrînirea forţei de muncă şi problemele productivităţii muncii, insuficienţa capitalului uman pentru dezvoltarea durabilă a ţării;
f) resursele insuficiente pentru susţinerea păturilor defavorizate ale populaţiei;
g) emigraţia necontrolată a forţei de muncă şi „exodul creierilor”;
h) distribuirea iraţională a populaţiei pe medii de reşedinţă, cu implicaţii majore pentru politicile de ocupare a forţei de muncă în mediul rural, precum şi în sectoarele de producţie alternative agriculturii;
i) persistenţa problemei privind ineficienţa mecanismelor de evidenţă şi monitorizare a întregului flux migraţional;
j) gestionarea ineficientă a bazei de date cumulative privind completarea cotei imigraţionale, a evidenţei nominale la schimbarea statutului migranţilor etc.;
k) calitatea nesatisfăcătoare a vieţii persoanelor cu dizabilităţi (lipsa accesului egal şi coeziunii);
l) impactul problemelor de mediu asupra sănătăţii, managementul situaţiilor de criză şi al protecţiei civile (în caz de inundaţii, fenomene seismice, secetă, biodiversiune, riscuri ce decurg din atacurile teroriste etc.).
IX. Etapele de implementare
221. Abordarea complexă şi multisectorială a problemei securităţii demografice, prin prisma tuturor factorilor de influenţă asupra proceselor demografice, a contribuit la propunerea acţiunilor privind creşterea nivelului natalităţii, a speranţei de viaţă, de soluţionare a problemelor pentru diminuarea migraţiei, eficientizarea politicilor de ocupare a forţei de muncă, educaţia pentru sănătate şi viaţă activă ş.a.222. În acest sens, realizarea prevederilor prezentului Program va fi asigurată în două etape distincte:
a) etapa I - anii 2011-2013 – va include realizarea acţiunilor incluse în Planul privind implementarea Programului pe termen mediu;
b) etapa II - anii 2014-2025 – va include implementarea obiectivelor Programului în limitele perioadei de 15 ani, prevăzute în compartimentul XI, care include măsuri generalizate, destinate menţinerii stabilităţii demografice şi asumării acţiunilor ce vor contribui la dezvoltarea potenţialului demografic şi economic al populaţiei pe perioada declarată.
223. O analiză complexă a propunerilor permite concluzia că acţiunile pe termen mediu privind susţinerea populaţiei, în linii mari, sînt oportune şi acoperă necesităţile pentru asigurarea scopurilor destinate diminuării declinului demografic.
224. La prima etapă vor fi întreprinse măsurile de consolidare a potenţialului şi capacităţilor administrative în gestionarea coordonată a proceselor demografice, integrarea şi coordonarea programelor sociale şi de dezvoltare, axate pe principalele probleme demografice.
225. În acest sens, vor fi realizate măsuri privind formarea specialiştilor demografi, instruirea şi perfecţionarea specialiştilor din sfera administrativă, de cercetare şi inovare. Va fi studiată detaliat experienţa internaţională în domeniu şi antrenat schimbul de informaţii utile. De asemenea, vor fi întreprinse studii ştiinţifice şi statistice în funcţie de necesităţile proceselor de implementare, evaluare şi monitorizare a Programului şi de cerinţele de argumentare în perfecţionarea legislaţiei.
226. O problemă care necesită eforturi suplimentare este dificultatea argumentării şi prevederii obiectivelor, măsurilor şi acţiunilor pentru perioada de după anul 2013 pînă în anul 2025, fiind un orizont ale cărui probleme sînt greu previzibile, iar soluţionarea lor necesită estimarea prealabilă a eforturilor instituţionale şi financiare considerabile.
227. Din aceste considerente, în etapa a II-a este raţională aprobarea de către Guvern a planurilor periodice ce vor orienta eforturile spre realizarea obiectivelor propuse pentru racordarea standardelor demografice şi sociale la cele europene, acţiunile decisive fiind direcţionate spre implementarea strategiilor de creştere a numărului populaţiei şi îmbunătăţirea calitativă a resurselor umane. Această etapă va fi segmentată pe intervale de 3 ani, pentru a planifica acţiunile relevante conform etapelor de alocare a mijloacelor financiare în concordanţă cu obiectivele şi programele de finanţare ale cadrului bugetar pe termen pe termen mediu preconizat, pentru a planifica realizarea sarcinilor conform mijloacelor financiare alocate şi iniţierea corectărilor ce se vor impune.
X. Procedurile de raportare şi monitorizare
228. Monitorizarea va începe odată cu lansarea Programului pentru a depista cît mai curînd derularea corectă sau incorectă a mersului lucrărilor prevăzute.229. Activitatea de monitorizare se va exercita în trei moduri: monitorizarea anuală, ceea ce semnifică raportare detaliată pe perioada unui an; pentru aprecierea impactului care a fost determinat de sarcini pe termen mediu se va efectua raportarea periodică a rezultatelor pe etape distincte din 3 în 3 ani; monitorizarea şi raportarea finală asupra realizării obiectivelor Programului pe perioada integrală.
230. Rapoartele anuale, pe etape şi finale asupra realizării Programului vor fi aduse la cunoştinţă Guvernului, Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare, publicului larg, în primul rînd pe pagina electronică a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a Comisiei şi în mass-media.
231. Coordonarea integrală a procesului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor implementării Programului, recomandarea corectărilor de rigoare vor fi efectuate de către Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va îndeplini rolul de coordonator intersectorial al procesului de implementare şi monitorizare a Programului, precum şi de responsabil pentru procedurile de raportare.
232. Monitorizarea se va baza pe transparenţă şi participarea tuturor factorilor interesaţi, fiind elaborate şi coordonate seturile optime de indicatori ştiinţific argumentaţi de pe poziţiile asigurării securităţii demografice.
233. În cadrul sistemului de monitorizare se vor utiliza, corespunzător obiectivelor vizate, instrumente şi proceduri specifice, indicatori statistici cantitativi şi calitativi.
234. Prin monitorizare şi evaluare se oferă informaţii în vederea atingerii obiectivelor şi obţinerii rezultatelor în toate domeniile ce au atribuţii în aspect demografic. Conform reglementărilor în vigoare, vor fi furnizori de date următoarele instituţii şi organizaţii: Biroul Naţional de Statistică, Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Casa Naţională de Asigurări
Sociale etc.
235. În procesul de monitorizare a rezultatelor enunţate va fi utilizat un set de indicatori de măsurare a gradului de progres în realizarea sarcinilor de bază privind asigurarea treptată a securităţii demografice, fiind prevăzută calcularea valorilor-limită de reper ale indicatorilor securităţii demografice pe anumite etape, care vor caracteriza gradul de securitate/insecuritate demografică.
236. Evaluarea dinamicii indicatorilor de securitate, concluziile rezultate din analize ştiinţifice vor permite menţinerea sau corectarea direcţiilor de acţiune strategică, fiind prevăzute activităţi adecvate în domeniile de referinţă.
237. Scoaterea în evidenţă a celor mai pronunţate probleme demografice a servit pentru identificarea ameninţărilor asupra intereselor demografice, fiind determinate mecanismele şi instrumentele de măsurare periodică a stării demografice printr-un set raţionalizat de indicatori.
238. Monitorizarea tendinţelor acestor indicatori va asigura posibilitatea de a reacţiona imediat la orice influenţă negativă asupra evenimentelor demografice, avînd scopul de a evalua gradul de securitate demografică şi de a semnala ameninţările demografice sesizate.
239. Pentru efectuarea monitorizării securităţii demografice vor fi utilizaţi următorii indicatori:
a) numărul populaţiei;
b) rata natalităţii;
c) rata totală a fertilităţii;
d) rata mortalităţii (generală, standardizată, a populaţiei în vîrstă aptă de muncă);
e) incidenţa invalidităţii, inclusiv primară, la copii pînă la vîrsta de 18 ani;
f) rata nupţialităţii;
g) rata divorţialităţii;
h) speranţa de viaţă la naştere;
i) coeficientul îmbătrînirii;
j) migraţia (numărul emigranţilor, imigranţilor, rata migraţiei externe, numărul persoanelor plecate peste hotare la muncă sau în căutarea unui loc de muncă).
240. Setul de indicatorii stabilit (pe criterii de mediu, vîrstă şi sex) va fi supus reexaminării în funcţie de situaţia social-economică şi de starea demografică concretă.
XI. Priorităţi strategice în domeniul securităţii
demografice pentru anii 2014-2025
241. Redimensionarea durabilă a componentelor structurii demografice impune reevaluarea în perspectivă a resurselor sociale necesare şi disponibile pentru asigurarea stabilităţii financiare a instituţiilor de asistenţă socială, adaptarea sistemului ocrotirii sănătăţii, educaţiei, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, ajustarea diverselor bunuri de larg consum pentru unele categorii de vîrstă şi pentru nevoile sociale distincte ale acestora.demografice pentru anii 2014-2025
242. Scăderea numărului populaţiei apte de muncă va afecta şi în continuare piaţa forţei de muncă, acumularea veniturilor, atragerea şi distribuirea investiţiilor şi va impune noi abordări în politicile privind cheltuielile publice.
243. Totodată, vor fi necesare evaluarea şi analiza structurii forţei de muncă prin prisma fenomenelor demografice pe o perspectivă mai mare, după anul 2025.
244. Se impune, pentru populaţia în vîrstă, considerată încă economic activă, dezvoltarea programelor de sănătate privind schimbarea comportamentului şi adaptarea unui stil de viată sănătos, a unei alimentaţii raţionale, combaterea sedentarismului, obezităţii, a stresului, a consumului de tutun şi alcool ş.a.
245. Vor necesita extindere preocupările pentru asigurarea unui mod de viaţă într-un mediu natural, sănătos şi nepoluat, avînd în vedere, în primul rînd, asigurarea securităţii ecologice prin dezvoltarea programelor de asigurare a securităţii mediului, de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare a localităţilor ţării, împădurirea suprafeţelor, dezintoxicarea solului şi gestionarea deşeurilor industriale şi menajere.
246. Măsurile pentru întinerirea demografică cuprinse în prezentul Program însumează promovarea politicilor sociale destinate ameliorării condiţiilor de trai ale familiilor, asigurarea suportului lor economic. În acest sens, este necesară satisfacerea condiţiilor ce ţin de: salarizarea suficientă, siguranţa reintegrării rapide pe piaţa muncii a femeilor după perioada de maternitate, reglementări garantate prin respectarea şi păstrarea locurilor de muncă pentru părinţii care cresc copii, asigurarea cu locuinţe în condiţii facilitare, funcţionarea în regim adaptat a instituţiilor pentru îngrijirea temporară a copiilor ş.a.
247. Astfel, efectul unor politici de creştere a siguranţei economice şi a nivelului de susţinere socială va fi resimţit în creşterea stabilităţii cuplurilor familiale şi în dorinţa lor de a avea şi educa copii.
248. Protecţia socială a familiei, mamei şi copilului va necesita eficientizarea mecanismelor pentru creşterea prestaţiilor sociale acordate la naştere, pentru îngrijirea şi întreţinerea copilului şi creşterea ponderii serviciilor gratuite de asistenţă medicală primară şi de promovare a sănătăţii, creşterea accesului mamei şi copilului la servicii de sănătate adecvate necesităţilor, în special în mediul rural.
249. Succesul obiectivelor şi iniţiativelor propuse pentru realizarea priorităţilor dezvoltării demografice pînă în anul 2025 este posibil în condiţiile unei stabilităţi macroeconomice, creşterii economice, a ocupării eficiente în cîmpul muncii în scopul obţinerii de venituri, fiind elementele de constituire a esenţei conceptului general de dezvoltare. Întrucît populaţia, mediul şi economia interacţionează în mod constant, schimbările favorabile ale acestor condiţii în viitor vor conduce la schimbări favorabile ale proceselor demografice.
250. Conform prevederilor Programului, obiectivele preconizate în prima etapă vor dezvolta capacităţile şi infrastructura socială, consolidînd sistemele de funcţionare ale sferelor de activitate instituţională: politică, economică, energetică, ecologică, umanitară, informaţională, destinată creării condiţiilor social-economice adecvate nivelului decent de viaţă.
251. Etapele următoare, după anul 2013, vor fi consacrate reducerii în continuare a declinului demografic, menţinerii unui grad cît mai durabil de stabilitate şi de concentrare a politicilor pe direcţia de îmbunătăţire a stării demografice, ţinînd cont de experienţa acumulată anterior.
252. În aceeaşi ordine de idei, este inevitabilă preocuparea de previziune/proiectare a dimensiunilor reale şi a structurii populaţiei, a evoluţiei modelului acesteia în perspectivă, a capacităţilor de înlocuire a populaţiei
active etc.
253. Pentru a efectua planificările sociale din perspectiva schimbărilor esenţiale demografice, cu o doză cît mai mare de certitudine, trebuie să cunoaştem eventualele scenarii de schimbare a modelului ocupării şi capacităţilor resurselor umane, care vor avea impact direct asupra dezvoltării şi nivelului de trai al populaţiei.
254. În toate trei scenarii modelate se presupune că repartizarea natalităţii pe grupuri de vîrstă este stabilă; regimul de mortalitate rămîne fără schimbare; speranţa de viaţă la naştere este considerată la 65,6 ani pentru bărbaţi şi 73,2 ani pentru femei. Deocamdată, la prima etapă, populaţia este calificată de tip închis (fără a lua în considerare datele privind migraţia).
255. Conform acestor proiectări, numărul populaţiei va fi în scădere continuă, chiar dacă rata fertilităţii va fi în creştere. Scăderea mai accentuată a numărului populaţiei se va înregistra după anul 2026. Conform proiecţiei de tip pesimist, după anul 2016 va începe reducerea drastică a natalităţii, ajungînd în anul 2026 la 26,1 mii născuţi, iar către anul 2050 – la 17,3 mii copii, ceea ce este de cca 2 ori mai puţin decît în anul 2007.
256. Dacă fertilitatea se va menţine la nivelul valorii de 1,3-1,4, către anul 2050 raportul dintre cele trei grupuri mari de vîrstă (copii, adulţi şi vîrstnici) se va modifica semnificativ, ponderea persoanelor în etate ajungînd la peste 30% în structura generală a populaţiei, Totodată, se va reduce considerabil ponderea copiilor în structura populaţiei, pînă la 11,8% (scenariu pesimist), şi se va majora ponderea persoanelor în vîrstă de 60 ani în structura populaţiei.
257. În mod cert, prognoza prezentată nu este definitivă, ea necesită evaluări şi corectări anuale, fiind comparate rezultatele calculărilor prin estimări de alternativă, iar metodologia de efectuare a planificărilor demografice va fi supusă unor expertizări şi argumentări ştiinţifice.
258. Astfel, tendinţele evaluate ale proceselor demografice de durată determină prevederea următoarelor direcţii de orientare strategică a politicii demografice:
a) încurajarea majorării ratei natalităţii prin crearea condiţiilor favorabile în societate pentru întemeierea familiilor, naşterea şi educarea copiilor;
b) majorarea speranţei medii de viaţă;
c) descreşterea semnificativă a ratei de emigrare a populaţiei de vîrstă reproductivă;
d) promovarea politicilor eficiente în domeniul emigrării şi imigrării;
e) adaptarea la noua structură demografică şi promovarea problemelor îmbătrînirii populaţiei;
f) ameliorarea sănătăţii reproductive a populaţiei şi prevenirea sterilităţii;
g) creşterea nivelului de educaţie generală, cunoaşterea problemelor demografice;
h) asigurarea oportunităţilor egale pentru toate grupurile sociale;
i) dezvoltarea solidarităţii între generaţii;
j) limitarea disproporţiei în distribuţia teritorială a populaţiei şi a depopulării unor regiuni şi a zonelor rurale;
k) îmbunătăţirea cadrului legislativ ce vizează dezvoltarea demografică.
259. Incontestabil, problema-cheie a politicii demografice constă în creşterea natalităţii. Complexitatea fenomenului natalităţii şi a factorilor determinanţi necesită aplicarea unui ansamblu de măsuri orientate spre înlăturarea obstacolelor, care condiţionează nivelul scăzut al natalităţii, fiind prioritare următoarele obiective:
a) creşterea statutului social al familiei cu mai mulţi copii, promovarea valorilor familiale;
b) crearea condiţiilor socioeconomice favorabile pentru naşterea şi educarea mai multor copii;
c) elaborarea măsurilor speciale de stimulare a natalităţii, luînd în considerare diferenţele teritoriale ale acesteia, în special rata fertilităţii scăzută în mediul urban;
d) crearea condiţiilor favorabile pentru îmbinarea rolurilor parentale şi profesionale;
e) promovarea planificării familiale;
f) extinderea capacităţilor învăţămîntului universitar în vederea pregătirii specialiştilor de consiliere în problemele familiei;
g) dezvoltarea sistemului public şi privat de acordare a serviciilor de consiliere familială;
h) ajutorarea familiilor tinere în obţinerea locuinţei proprii (prin sistemul de credite preferenţiale, reducerea costului locuinţei la naşterea celui de-al doilea, al treilea şi următorilor copii, obţinerea locuinţelor de tip social).
260. În aspectul reducerii mortalităţii populaţiei, obiectivul principal constă în fortificarea sănătăţii populaţiei, creşterea duratei medii de viaţă sănătoasă, reducerea decalajului dintre speranţa de viaţă a populaţiei Republicii Moldova şi a altor state europene.
261. În susţinerea cursului acestor orientări strategice, trebuie întreprinse următoarele măsuri:
a) ameliorarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor prin măsuri de profilaxie a traumatismului şi intoxicaţiilor, prevenirea comportamentului deviant (fumatul, abuzul de alcool, consumul de droguri);
b) propagarea modului de viaţă sănătos, menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică pe parcursul întregii vieţi, dezvoltarea culturii fizice şi sportului, organizarea modului de odihnă activă;
c) ameliorarea sănătăţii populaţiei în vîrsta aptă de muncă prin profilaxia traumatismului şi intoxicaţiilor, în special la locul de muncă;
d) depistarea precoce şi tratamentul adecvat al maladiilor cardio-vasculare, oncologice, bolilor aparatului digestiv, respirator, endocrinologice, infecţioase (în special tuberculoza, HIV/SIDA, hepatitele) la persoanele în vîrsta aptă de muncă;
e) elaborarea măsurilor de reducere a mortalităţii, luînd în considerare diferenţierile în speranţa de viaţă la naştere a populaţiei în profil teritorial-administrativ.
262. Fiind preluată cea mai bună şi accesibilă experienţă în gestionarea problemelor îmbătrînirii, acţiunile urmează a fi canalizate spre implementarea practicilor destinate să dea persoanelor în vîrstă posibilitatea de a lucra după atingerea vîrstei de pensionare în regim flexibil, dacă doresc aceasta, astfel să poată transmite experienţa profesională acumulată tinerilor şi angajatorilor.
263. Întrucît persoanele mai în vîrstă pot fi mai afectate de deficienţe şi dizabilităţi, sărăcie, maturizarea demografică va impune necesitatea evaluării prin studii aprofundate şi permanente, pe principii ştiinţifice, a stării şi activităţii acestor persoane, rezultatele fiind puse la baza politicilor pentru asigurarea unui grad cît mai înalt de coeziune socială şi solidaritate între generaţii.
264. În susţinerea acestor politici vor fi promovate campanii de sensibilizare a opiniei publice privind obligaţiile societăţii în raport cu problemele vîrstnicilor şi neadmiterea relelor tratamente ale acestora.
265. Pentru a face faţă îmbătrînirii populaţiei sînt determinate următoarele acţiuni strategice:
a) reflectarea problemelor îmbătrînirii în toate aspectele vieţii sociale, politice, economice şi culturale, pentru a avea integrarea adecvată în documentele de politică sectorială;
b) formarea potenţialului naţional pentru contribuirea la soluţionarea problemelor de îmbătrînire a populaţiei (pregătirea cadrelor medicale, de asistenţi sociali etc.);
c) dezvoltarea infrastructurii de prestare a serviciilor persoanelor de vîrstă înaintată prin asistenţă geriatrică şi programe de îngrijire socială la nivel comunitar (servicii comunitare de îngrijire de lungă durată pentru persoanele imobilizate);
d) promovarea serviciilor specializate de asistenţă medicală pentru categoriile de persoane în vîrstă şi asigurarea acestora cu medicamente compensate sau parţial compensate;
e) prevenirea pensionării precoce, elaborarea măsurilor ce ar favoriza prelungirea activităţii de muncă după pensionare (crearea condiţiilor de muncă favorabile pentru persoanele vîrstnice, prevenirea discriminării la locul de muncă pe criterii de vîrstă);
f) facilitarea încadrării în muncă cu normă redusă, după pensionare, neîngrădirea accesului la recalificare pentru creşterea competitivităţii persoanelor vîrstnice;
g) evaluarea periodică a interdependenţelor factorilor social, economici şi demografici pentru a determina metode eficiente de abordare a provocărilor îmbătrînirii demografice şi de prezervare a solidarităţii între generaţii;
h) dezvoltarea cadrului democraţiei participative şi a dialogului continuu cu partenerii sociali, sindicatele, patronatele, asociaţiile profesionale, mass-media, organizaţiile neguvernamentale, în vederea realizării reformei sistemului de pensionare, ajustării modelului de asistenţă socială la schimbările rapide în piramida vîrstelor;
i) abordarea problemelor sărăciei, eliminarea cauzelor, reducerea nivelului sărăciei şi a marginalizării persoanelor în vîrstă;
j) promovarea şi mediatizarea programelor pe tema îmbătrînirii active, dezvoltarea parteneriatelor şi implicarea în mişcarea de voluntariat a persoanelor în vîrstă.
266. În contextul problemelor de gestionare eficientă a proceselor migraţionale este necesară activitatea de implementare a măsurilor de prevenire a emigrării populaţiei, în special din localităţile rurale, a cadrelor de calificare înaltă cu studii superioare etc., fiind prioritare următoarele:
a) elaborarea programelor speciale de păstrare şi creştere în localităţile rurale a locurilor de muncă, dezvoltarea diferitelor forme de instruire a specialiştilor în domeniul agricol;
b) dezvoltarea condiţiilor pentru antreprenoriatul agricol;
c) organizarea reprofilării specialiştilor pentru repartizarea lor în sistemul de servicii sociale la sate;
d) reformarea şi eficientizarea sistemului de pensionare pentru lucrătorii agricoli;
e) dezvoltarea în continuare a mecanismelor de facilitare a condiţiilor de trai a tinerilor specialişti, care sînt repartizaţi în localităţile rurale pentru activitate profesională.
267. Fiind necesară continuarea investigaţiilor în determinarea metodologiilor de prognozare demografică, efectuarea studiilor durabile pentru argumentarea ştiinţifică a politicilor sociale, în special a celor ce se referă la creşterea şi reproducerea calitativă a populaţiei, se consideră benefică orientarea cercetărilor Centrului de cercetări demografice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei la următoarele priorităţi:
a) evoluţia natalităţii populaţiei şi sănătatea reproductivă;
b) mortalitatea populaţiei şi evoluţia speranţei de viaţă la naştere;
c) elaborarea metodelor de prognozare demografică generală, pe termen mediu şi lung;
d) îmbătrînirea populaţiei şi modificarea relaţiilor dintre generaţii;
e) procesele migraţionale (migraţia internă şi externă).
268. Realizarea cercetărilor ştiinţifice demografice, evaluarea şi monitorizarea progreselor în implementarea politicilor demografice nu sînt posibile fără o bază statistică completă, structurată pe crierii de interes ştiinţific şi în conformitate cu necesităţile utilizatorilor din diverse domenii.
269. În acest context, obiectivele de bază ale dezvoltării statisticii demografice vor fi direcţionate spre îmbunătăţirea complexă a sistemului de indicatori, pentru reflectarea veridică şi obiectivă a realizării programelor de stat şi strategiilor de dezvoltare.
planul de acţiuni