HGC409/2014
ID intern unic:  353310
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 409
din  04.06.2014
cu privire la aprobarea Strategiei naţionale
de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020
Publicat : 10.06.2014 în Monitorul Oficial Nr. 152     art Nr : 451
    În scopul realizării prevederilor Programului de activitate al Guvernului „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2013-2014, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020 (se anexează).
    2. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va prezenta Guvernului, anual, pînă la data de 15 februarie, raportul de progres cu privire la implementarea Strategiei aprobate.
    3. Autorităţile responsabile de implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020 vor prezenta, anual, pînă la data de 15 ianuarie, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare informaţia privind progresul înregistrat la executarea indicatorilor prevăzuţi în Strategie.
    4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
    5. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr. 282 din 11 martie 2008 „Cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-2015)” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.57-60, art.362).

    PRIM-MINISTRU                                             Iurie LEANCĂ

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                            Valeriu Lazăr
    Ministrul agriculturii
    şi industriei alimentare                                       Vasile Bumacov
    Ministrul finanţelor                                             Anatol Arapu
    Ministrul dezvoltării regionale
    şi construcţiilor                                                   Marcel Răducan
    Ministrul mediului                                              Gheorghe Şalaru
    Ministrul educaţiei                                              Maia Sandu
    Ministrul muncii, protecţiei
    sociale şi familiei                                                 Valentina Buliga

    Nr. 409. Chişinău, 4 iunie 2014.

Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr.409
din 4 iunie 2014

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE
 AGRICOLĂ ŞI RURALĂ
PENTRU ANII 2014 – 2020
INTRODUCERE
    Agricultura în secolul XXI se evidenţiază, mai mult ca oricînd, prin dimensiunea şi impactul potenţial deosebit de semnificativ la etapa actuală. Caracterul ei multifuncţional confirmă faptul că agricultura nu înseamnă doar producţia de alimente. Putem afirma cu certitudine că aceasta are tangenţe cu mediul înconjurător, aflîndu-se într-o directă şi evidentă coeziune cu zonele rurale, ceea ce îi atribuie, pe lîngă rolul important economic, un rol social şi de mediu. Însăşi funcţia sa primară de producere a suportat modificări esenţiale, în prezent accentuîndu-se tot mai distinct pe siguranţa şi diversitatea produselor alimentare. Mai mult decît atît, secolul XXI a generat noi şi diverse provocări, precum volatilitatea preţurilor, creşterea variabilităţii climatice sau sărăcia rurală, cărora agricultura trebuie să le facă faţă.
    În mod cert, la elaborarea unei strategii pentru sectorul agricol  se va ţine cont de rolul şi natura schimbătoare a sectorului. O strategie modernă de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, de asemenea, trebuie să aplice o abordare holistică, ghidînd dezvoltarea domeniilor economic, de mediu şi rural şi recurgînd la sinergia acestor trei dimensiuni, pentru a contribui la ameliorarea sectorului agroalimentar în sensul cel mai larg.
    Promovînd Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020 (în continuare – Strategie), Guvernul confirmă importanţa pe care o atribuie sectorului agroalimentar, precum şi  mediului rural, respectiv, dezvoltării acestora pe termen lung. Documentul va servi ca un reper pentru factorii de decizie în procesul de identificare a problemelor majore, precum şi de orientare spre soluţii optime întru rezolvarea acestora. În acelaşi timp, Strategia sus-indicată va putea fi utilizată şi ca un instrument pentru a obţine sprijinul conceptual şi financiar din partea partenerilor de dezvoltare ai Guvernului Republicii Moldova, instituţiilor financiare internaţionale şi donatorilor, în scopul implementării cu succes a  agendei propuse.
Capitolul I
SITUAŢIA ACTUALĂ ŞI PROBLEMELE
IDENTIFICATE ÎN AGRICULTURĂ

    1.1. Agricultura în economia naţională (macroperspectivă)
    Agricultura continuă să fie un sector important în economia ţării, dar, deocamdată, unul aflat în declin. Spre exemplu, în anul 2011 contribuţia agriculturii la produsul intern brut (în continuare – PIB) a constituit 12%, comparativ cu cele peste 30% înregistrate în urmă cu un deceniu. Această scădere a fost determinată de apariţia rapidă a sectorului de servicii, ce reprezintă actualmente aproape 2/3 din PIB. Mai mult decît atît, industria alimentară a furnizat în anul de referinţă 40% din totalul industriei, în timp ce cu 5 ani în urmă indicele respectiv era de circa 50%. Tendinţa înregistrată urmează modelele observate în ţările în curs de dezvoltare, în care sectorul serviciilor deţine un rol tot mai important în economie, iar sectorul agricol are o contribuţie mai redusă. Cu toate acestea, economia moldovenească în ansamblu a funcţionat bine în perioada 2000-2011 (figura 1), demonstrînd o creştere medie anuală de 5% din PIB. În aceeaşi perioadă, tendinţa pozitivă a PIB pe cap de locuitor s-a menţinut în creştere cu 80 %,  înregistrînd o scădere în 2009, cauzată de criza economică.

    Figura 1. Valoarea adăugată brută din agricultură pe ramuri economice, 2000-2011.
    Sursa: Eurostat (2013).

    Mediul macroeconomic al Republicii Moldova este asemănător cu cel al ţărilor est-europene, dar diferit de cel al noilor state membre ale Uniunii Europene (în continuare – UE) şi al statelor devenite membre ale UE după 2004. Dacă reprezentăm cota valorii adăugate brute a agriculturii în PIB-ul regiunii, devine evident că agricultura joacă un rol vital în economiile est-europene, contribuind în medie cu 10% din PIB în anul 2010. Pe de altă parte, rolul agriculturii în PIB a scăzut în toate ţările est-europene cu o medie de 10% în ultimul deceniu. În acest aspect, este important de observat decalajul între diverse zone ale Europei, unde în anul 2010 contribuţia agriculturii în PIB a fost de 10% în Europa de Est, 4% în noile state membre şi 2% în UE-15 (figura 2).

    Figura 2. Valoarea adăugată brută în agricultură ca pondere din PIB în Europa de Est, în noile state membre şi statele membre ale Uniunii Europene, 2000-2010 (%).
    Sursa: Banca Mondială (2013).

    Totuşi, producţia agricolă relevă o creştere lentă şi instabilă, determinată de factori externi (condiţii climatice). Începînd cu anul 2000, agricultura a demonstrat tendinţe de creştere instabilă şi mult mai lentă, comparativ cu alte sectoare ale economiei. Una din cauzele principale este dependenţa agriculturii de condiţiile climatice - seceta a devenit un factor distructiv comun în ultimii ani. Producţia vegetală, spre exemplu, pare a fi deosebit de vulnerabilă la stresurile climatice: anii de secetă excesivă, 2003, 2007, 2009 şi 2012, au avut un efect dezastruos asupra majorităţii culturilor. Instabilitatea ridicată a producţiei agricole este o consecinţă a instrumentelor slab dezvoltate de diminuare a riscurilor, dependente de condiţiile climatice, inclusiv accesul insuficient la irigare, nivelul scăzut de aplicare a tehnologiilor agricole moderne (soiuri rezistente la secetă, instrumente de protecţie antigrindină) şi lipsa unor sisteme de asigurare inovatoare în agricultură, cum ar fi programele de asigurare bazate pe indici pentru riscurile meteorologice. Un alt motiv ce duce la încetinirea producţiei agricole este legat de crizele economice, preţurile la inputuri (de exemplu, fertilizanţi, combustibili, maşini), cauzînd condiţii dificile pentru producătorii agricoli.
    Rata ocupării forţei de muncă în agricultura ţării rămîne în continuare importantă, deşi în declin şi aceasta, atît în termeni absoluţi, cît şi în termeni relativi. În anul 2000 agricultura a asigurat 50 % din locurile de muncă şi numai 28 % în anul 2011 (figura 3). Deşi sectorul agricol a avut în continuare un rol important ca oportunitate ocupaţională,  indicele reprezentativ al angajaţilor în sector a înregistrat o diminuare, relevînd în perioada 2000-2011 o reducere de  circa 350.000 persoane (circa 10 % din totalul populaţiei). Lucrătorii care părăsesc domeniul agricol optează pentru locurile de muncă oferite de sectorul serviciilor, sector în curs de dezvoltare, sau sînt forţaţi să migreze, migraţia  fiind o parte a procesului structural.
    Figura 3. Ponderea ramurilor economice în ocuparea forţei de muncă şi totalul forţei de muncă în Republica Moldova, 2000-2011 (% şi 1000 persoane, respectiv).
    Sursa: Eurostat (2013).

    Nivelul ratei de ocupare a forţei de muncă în agricultură este deocamdată ridicat, însă demonstrează o tendinţă de scădere în Europa de Est. În timp ce în statele, care au devenit membre ale UE după 2004, precum şi în noile state membre ale UE indicele reprezentativ al populaţiei ocupate în anul 2011 în agricultură  era de 4% şi, respectiv, 8%  din totalul populaţiei active,  ţările est-europene au demonstrat o rată medie de ocupare agricolă de 40% (figura 4). În cazul Republicii Moldova, deşi nivelul ratei de ocupare în agricultură s-a redus aproape la jumătate, timp de un deceniu, acesta continuă să rămînă mai ridicat în comparaţie cu alte regiuni ale Europei.

    Figura 4. Ocuparea forţei de muncă în agricultură ca pondere în totalul forţei de muncă din Europa de Est, din noile state membre şi UE-15, 2000-2011 (%).
    Sursa: Eurostat (2013).

    Schimbările structurale rapide produse în economia ţării au provocat apariţia unor noi oportunităţi de angajare în cîmpul muncii, altele decît în sectorul agricol, astfel condiţionînd migrarea populaţiei din zonele rurale.  Procesul de migrare a cunoscut două aspecte: migrarea internă, de la rural la urban şi migrarea externă, de la nivel local spre pieţele de muncă din străinătate în căutarea unor venituri mai mari. Conform datelor statistice furnizate de Biroul Naţional de Statistică, în anul 2000 circa 80.000 cetăţeni moldoveni s-au aflat pe motiv de muncă în străinătate, iar în 2005 numărul acestora a crescut pînă la 280.000 persoane. Aceeaşi sursă mai arată că, în ultimii şase ani, circa 200.000 persoane au părăsit, anual, mediul rural. Pieţele UE au fost mai atractive îndeosebi pentru femei (domeniul casnic – menajere şi asistente medicale), în timp ce majoritatea bărbaţilor, însă, au ales piaţa rusă a muncii, acoperind necesitatea de forţă de muncă în sectorul construcţiilor. Acest fenomen a avut un impact mai mare asupra tineretului potenţial activ.
    Deşi indicele  ratei de ocupare a forţei de muncă în agricultură se înscrie pe un trend descrescător, sectorul agricol deţine, totuşi, un rol socioeconomic important şi rămîne în continuare unul dintre cei mai mari angajatori din economie, inclusiv un angajator de ultimă instanţă. Începînd cu anul 2009, numărul de persoane ocupate în agricultură s-a menţinut stabil la cifra aproximativă de 320-330 mii persoane, iar cauza principală, care a determinat oamenii să rămînă în acest sector, a fost creşterea preţurilor agricole şi ameliorarea condiţiilor de comerţ în ultimii ani. În timpul crizei economice sectorul agricol a îndeplinit rolul de suport social, deoarece o masă de migranţi au revenit la agricultură din cauza lipsei unor oportunităţi mai bune de angajare.
    Scăderea nivelului de ocupare a forţei de muncă în agricultură, în legătură cu creşterea producţiei sectorului, a dus la creşterea productivităţii muncii în agricultura Republicii Moldova, care rămîne cu mult în urma ţărilor din regiune. Deşi în perioada 2000-2010 s-a atestat o dublare a  productivităţii muncii, aceasta rămîne în continuare sub nivelul de 2000 dolari SUA şi cu mult sub media est-europeană (5000 dolari). Cu toate acestea, valoarea agricolă adăugată pe angajat a ajuns la 15 000 dolari în noile state membre în 2010 şi 35000 dolari SUA în statele devenite membre ale UE după 2004, ceea ce sugerează existenţa unor lacune grave în productivitatea muncii (figura 5).

    Figura 5. Valoarea adăugată pe lucrător agricol în Republica Moldova comparativ cu alte ţări din Europa în perioada 2000-2010 (2000 dolari SUA constant).
    Sursa: Banca Mondială (2013).

    Dezvoltarea economică generală şi fluxurile mari de remitenţe au dus la o creştere rapidă a veniturilor populaţiei, astfel creînd o cerere sporită de produse agroalimentare; pe termen scurt, producţia internă nu a putut satisface cerinţele.
    Cererea naţională este mai mare, primordial din cauza remitenţelor, şi este mult mai sofisticată, deoarece consumatorii caută produse alimentare diversificate, cu valoare adăugată sporită. Analizînd structura importurilor agroalimentare, devine evident că cele mai populare produse importate sînt cele cu valoare relativ mare: tutun, fructe şi legume proaspete în afara sezonului, băuturi alcoolice. Cu toate acestea, oferta internă nu este suficient de ajustată pentru a răspunde cerinţelor în contextul schimbărilor produse în cerere din diverse motive, cum ar fi: capacităţi limitate de procesare, lanţuri de valori fragmentate etc.
    1.2. Comerţul cu produse agroalimentare
    Partenerii  principali ai Republicii Moldova în comerţul cu produse agroalimentare, în 90 % din cazuri, sînt ţările Comunităţii Statelor Independente (în continuare - CSI) şi UE. Conform valorilor tranzacţionate în perioada 2000-2011, principalele destinaţii ale exporturilor de produse agroalimentare din Republica Moldova au fost Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina, România şi Germania. În sumă, în anul 2011 acestea au constituit 60 % din totalul exporturilor agroalimentare. Este important de menţionat că, în perioada indicată, ponderea exporturilor agroalimentare din Republica Moldova în ţările CSI a scăzut cu 30 %. În ceea ce priveşte importul agroalimentar, din anul 2000 pînă în 2011 cota ţărilor CSI a crescut în totalul importurilor agroalimentare cu 25%. Conform valorilor tranzacţionate în această perioadă, importurile de produse agroalimentare în Republica Moldova s-au efectuat primordial din Ucraina, Federaţia Rusă, România, Turcia şi Germania şi a constituit 60% din totalul importurilor agroalimentare efectuate în anul 2011.
    Spre deosebire de majoritatea ţărilor din Europa şi Asia Centrală, Republica Moldova este o ţară  net exportatoare de produse agroalimentare, a cărei agricultură generează aproape o jumătate din veniturile de export ale ţării, însă balanţa ei comercială este în scădere. Este evident că agricultura a ajuns la o balanţă comercială pozitivă în ultimul deceniu, în timp ce deficitul comercial total al ţării a devenit alarmant, deoarece a crescut de zece ori, de la 300 milioane dolari în 2000 la 3 miliarde dolari în 2010 (figura 6). Exportul de produse agroalimentare, ce constă în primul rînd din produse cu valoare redusă, materie primă neprocesată, a crescut de trei ori în perioada 2000-2012, în timp ce importul de produse  agroalimentare, preponderent produsele procesate, a crescut de şapte ori, generînd un dezechilibru al balanţei agroalimentare şi  afectînd condiţiile de comerţ.

    Figura 6. Exporturile şi importurile agroalimentare şi cotele lor în totalul exportului şi importului, 2000-2011 (milioane dolari şi % respectiv).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    De asemenea, sporirea liberalizării comerţului în Republica Moldova a redus barierele la importurile  agroalimentare. Ţara a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (în continuare – OMC) în 2001 şi în calitate de membru nu aplică interdicţii sau restricţii cantitative la comerţ, de genul celor care nu corespund prevederilor OMC. Taxele vamale medii la importul de produse agroalimentare reprezintă 12 %, depăşind media de 5 % pentru toate produsele importate. Începînd cu luna martie 2008, Moldova a beneficiat de Preferinţe Comerciale Autonome (ATP) în comerţul cu UE, care prevăd scutiri de taxe vamale pentru majoritatea produselor moldoveneşti, cu excepţia unor produse agricole. Guvernul Republicii Moldova a semnat, de asemenea, un acord multilateral şi un acord bilateral de liber schimb cu ţările CSI. Pe lîngă aceasta, Moldova este membră a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, a Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică pentru Georgia, Ucraina, Azerbaijan şi Moldova, Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei şi a altor iniţiative economice regionale.
    În acelaşi timp, exportul produselor agroalimentare din Moldova a fost afectat de schimbările produse în regimul comercial al partenerilor-cheie. Pînă în prezent, exportul de produse agroalimentare din Moldova a avut două destinaţii principale: CSI şi UE. Totuşi, odată cu aderarea Rusiei la OMC în 2012, poziţia Republicii Moldova pe piaţa rusă s-a schimbat, întrucît toţi membrii OMC se supun aceluiaşi regim comercial, ceea ce duce, inevitabil, la sporirea concurenţei cu alţi membri ai OMC privind exporturile agroalimentare la preţuri mai mici (de exemplu, Polonia). Situaţia comerţului cu Federaţia Rusă este şi mai complexă, luînd în considerare dependenţa energetică semnificativă a Republicii Moldova de Federaţia Rusă şi Ucraina (în ceea ce priveşte combustibilii şi energia electrică). Mai mult decît atît, apariţia unui bloc comercial alternativ postsovietic, în care se reunesc Federaţia Rusă, Belarus şi Kazahstan  într-o formă de uniune vamală, pentru Republica Moldova de asemenea este un motiv de a reflecta.
    Aşadar, există doi vectori primordiali ai comerţului cu produse agroalimentare al Republicii Moldova - UE şi CSI (predominant Rusia şi Ucraina). Dezvoltarea relaţiilor comerciale în aceste două direcţii are loc în contextul negocierii şi încheierii iminente a unui Acord Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb cu UE şi dezvoltării rapide a Uniunii Economice Eurasiatice (în continuare – ECU), uniune regională extrem de influentă, condusă de Federaţia Rusă, care va deveni operaţională pînă la începutul anului 2015.
    Evident, semnarea şi ratificarea Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb cu UE va exclude posibilitatea de a adera la ECU.
    Efectele economice scontate ale Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi UE
    Pe termen lung, se estimează majorarea venitului naţional al ţării cu  aproximativ 142 milioane de euro, iar a PIB-ului cu aproximativ 5,4 la sută. Astfel, Acordul Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb (în continuare – AACLS) va avea un impact pozitiv asupra economiei Republicii Moldova.
    Se estimează, de asemenea, o creştere a exporturilor moldoveneşti de 16 la sută, în timp ce importul se va majora doar cu  8 puncte procentuale. Creşterea relativă a exportului, care va depăşi creşterea importului, reprezintă încă un factor pozitiv de perspectivă.
    Cu toate acestea, avînd în vedere că exportul creşte mai lent decît importul, deficitul comercial ar putea să rămînă uşor afectat în termeni absoluţi. Pe termen lung, se prognozează şi o creştere cu 4,8 la sută a salariilor. Între timp, indicele general al preţurilor de consum ar trebui să scadă cu circa 1,3 la sută pe termen lung. Acest lucru implică creşterea în medie a puterii de cumpărare a cetăţenilor Republicii Moldova urmare a punerii în practică a  AACLS.
    Pentru alte ţări din regiune, liberalizarea comerţului între UE şi Moldova va avea un efect limitat. Pe termen lung, consecinţele aplicării prevederilor AACLS dintre Republica Moldova şi UE se vor reflecta asupra Federaţiei Ruse şi Ucrainei printr-o creştere de 123 milioane euro şi, respectiv, de 47 milioane euro a venitului naţional, iar pentru relaţiile comerciale UE–Turcia efecte semnificative nu se prevăd.
    Modificări specifice sectorului agroalimentar
    Studiind efectele la un nivel sectorial mai detaliat, estimăm schimbări considerabile  în sectorul producţiei de zahăr din Republica Moldova, şi mai puţin pronunţate în sectorul de producere a cerealelor. În ceea ce priveşte valoarea, cinci sectoare (definite ca HS cu 2 cifre) domină în exportul de produse agricole şi procesate: seminţe şi fructe oleaginoase (HS12), băuturi alcoolice şi nealcoolice (HS22), fructe şi nuci (HS8), cereale (HS10) şi preparate din legume, fructe şi nuci (HS20). În trei din aceste cinci grupe de produse ponderea exporturilor moldoveneşti în UE este mai mare decît cea a exporturilor îndreptate spre alte destinaţii din lume. Acest lucru se aplică, în special, în cazul cerealelor şi indică faptul că barierele de acces pe piaţa UE, cum ar fi regimul sanitar şi fitosanitar, nu mai prezintă impedimente pentru exportatorii moldoveni.
    Pentru fructe comestibile şi nuci (exportul-cheie din Republica Moldova), diferenţa dintre cotele de export în lume şi în UE nu este semnificativă. O analiză mai dezagregată (de exemplu, nivelul HS de 6 cifre distinge cîteva mii de produse) arată că imaginea ar putea fi ceva mai nuanţată. Produsul-cheie în acest sector îl constituie nucile decojite (preponderent, dar, de asemenea, cu coajă – în 2011 s-au efectuat exporturi în valoare de 64 milioane dolari), UE fiind destinaţia principală pentru export (50 milioane de dolari). Situaţia este total diferită în cazul merelor proaspete, a căror exporturi mari din Republica Moldova (56 milioane dolari în 2011) sînt aproape în întregime direcţionate spre pieţele din afara UE (exporturile către UE constituie doar 0,5 milioane dolari). Tendinţa exporturilor de alte fructe proaspete, în special struguri, prune, cireşe, piersici etc., este similară – UE reprezintă doar o parte foarte neînsemnată din totalul exporturilor moldoveneşti ale acestor produse.
    Totuşi, acest eşec în sectorul exportului de fructe proaspete din Republica Moldova pe piaţa UE nu pare a fi rezultanta problemelor de ordin sanitar şi fitosanitar, factorii determinanţi mai degrabă fiind pieţele de fructe ale UE extrem de sofisticate, bazate pe o logistică complexă, cerinţele specifice pentru ambalajul produsului, precum şi aplicarea sistemului „preţ de intrare minimal”. Acesta din urmă a fost calificat drept obstacol semnificativ pentru accesul merelor moldoveneşti pe unele pieţe din UE.
    Produsul-cheie în categoria de băuturi alcoolice şi nealcoolice (HS22) este vinul. Exportul de vinuri moldoveneşti pe pieţele CSI rămîne în continuare mult mai considerabil decît în UE. De asemenea, în acest caz, normele sanitare şi fitosanitare nu reprezintă un obstacol major pentru accederea pe piaţa UE.
    Sectorul vinicol din Republica Moldova şi Acordul Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb
    În prezent viile acoperă circa  139,9 mii hectare, cea mai mare parte fiind în proprietate privată. În perioada 2003-2006, vinificaţia a reprezentat aproximativ 20% din totalul producţiei industriale, cu o scădere dramatică începînd din anul 2006,  urmare a embargoului introdus de Rusia, principala piaţă de export, asupra exporturilor de producţie alcoolică din Republica Moldova. În perioada 2008–2010 ponderea producţiei industriale s-a stabilizat cu puţin peste 7%. Sectorul este orientat preponderent spre export, iar vinul este produsul-cheie de export din Moldova. Ponderea vinurilor în exportul total al Moldovei a constituit 25% în anul 2004 şi 35% în anul 2005, cu o scădere ulterioară la 13% în 2007 şi 11% în 2011.
    Istoric, Rusia a fost piaţa-cheie pentru exportul vinului moldovenesc în volum de 75% din totalul exporturilor. Aceasta explică puterea impactului produs de embargoul asupra importului impus în anul 2006. Vinurile moldoveneşti nu au reuşit să-şi restabilească poziţia ocupată anterior pe piaţa rusă, valorile curente de export ajungînd doar la un sfert din valoarea atinsă pînă la 2006. Totuşi, Rusia ramîne la acest compartiment partenerul numărul unu şi, respectiv, destinaţia principală pentru exporturile de vinuri, după care se plasează Belarus şi Ucraina.
    Cantitatea de vinuri moldoveneşti, exportate în UE, a fost neglijabilă pînă în anul 2005. Dar, în 2006, după un salt singular, exportul acestor produse s-a stabilizat ulterior la aproximativ 20 milioane dolari. Creşterea volumului a fost mult mai dinamică în ultimii ani. Vinul rămîne unul dintre cele cîteva produse care fac obiectul contingentelor tarifare în cadrul regimului politicii agricole comune curente. De obicei, Republica Moldova utiliza cotele sale în totalitate. De fapt, în perioada 2008-2010, Republica Moldova a depăşit destul de semnificativ cotele, exportînd circa 11 milioane de litri pe an, în timp ce cotele erau în creştere de la 6 la 8 milioane litri. O creştere substanţială a cotei introduse de noul Regulament al Politicii Agricole Comune (PAC) în 2011 (cu 50% – pînă la 15 milioane de litri), a stimulat o creştere semnificativă a volumului exporturilor moldoveneşti (pînă la 13  milioane litri), deşi cota nu a fost utilizată în întregime. De asemenea, Moldova exportă către UE tipuri de vin care nu sînt supuse cotelor (spre exemplu, vinul spumant), însă doar în cantităţi mici. Vinurile exportate pe pieţele din UE sînt în general de o calitate mai bună (sînt mai scumpe, conform costurilor unitare prezente în datele de comerţ exterior) decît cele care vizează pieţele CSI.
    Pînă în 2006 sectorul vinicol moldovenesc s-a bazat pe exportul de vin de calitate inferioară, semidulce şi ieftin în Federaţia Rusă (numărul consumatorilor în această ţară, precum şi în alte state din CSI este în creştere).Vinurile de calitate mai bună şi potrivite gusturilor consumatorilor din UE au constituit o mică parte a sectorului vinicol din Republica Moldova. Problemele ce ţin de furnizarea vinului moldovenesc pe pieţele din UE nu sînt legate de respectarea reglementărilor specifice fitosanitare, dar mai mult de barierele comerciale în formă de tarife, eforturile limitate de promovare vinurilor pe scară mai largă pe pieţele selectate din UE, în contextul cotelor de piaţă scăzute deţinute de către Republica Moldova şi concurenţa mare din partea altor regiuni (UE şi non-UE), precum şi de cantitatea limitată de vinuri moldoveneşti care corespund unor „gusturi moderne”.
    Regulamentul Politicii Agricole Comune din anul 2011 a sporit semnificativ contingentele tarifare pentru vinurile moldoveneşti, preconizîndu-se un nivel de circa  24 de milioane de litri în 2013-2015, practic aproape de două ori mai mult în comparaţie cu volumul exporturilor moldoveneşti din 2011. Recent, însă, a fost obţinută excluderea integrală a taxelor pentru exportul de vin moldovenesc în UE. Acest lucru este important, deoarece orice investiţii, de exemplu în podgorii, pot aduce rezultate doar dintr-o perspectivă de cîţiva ani.
    Alte produse agroalimentare
    Există anumite grupuri de produse care nu sînt de o importanţă majoră în ceea ce priveşte totalul cotelor de export din Republica Moldova, dar care indică un nivel înalt de bariere ce împiedică accesul pe piaţa UE. În special, acest lucru este valabil pentru carne şi animale vii, care nu sînt deloc exportate în UE. Dintre toate produsele de origine animalieră doar mierea din Moldova este exportată în UE. Într-adevăr, normele sanitare şi fitosanitare (SPS) ale UE privind produsele de origine animalieră sînt stricte şi în prezent producătorii moldoveni nu le pot introduce pe piaţa UE (cu excepţia mierii). Mai multe cerinţe pentru Republica Moldova urmează să fie introduse de către Consiliul European pe o listă a ţărilor terţe, care dispun de autorizaţii pentru importurile de produse de origine animalieră. Impactul economic semnificativ şi direct al reformelor sanitare şi fitosanitare în Moldova privind alinierea sistemului SPS al ţării la cel al UE se va materializa prin accesul mai uşor pe pieţele UE pentru produsele agricole şi alimentare. În special, acest lucru indică faptul că întreg sectorul de produse alimentare de origine animalieră, care în prezent nu se exportă în UE, va avea acces pe pieţele UE. De asemenea, costurile mai mici de intrare pe piaţă vor fi vizibile pe pieţele din afara UE, care şi-au aliniat (sau sînt în proces de aliniere) sistemul lor SPS cu cel al UE. În acelaşi timp, va deveni mai uşor pentru produsele din UE (şi produsele din alte ţări cu regimuri fitosanitare similare) de a intra în Republica Moldova. Acest lucru poate creşte concurenţa pe piaţa internă, contribuind la scăderea preţurilor de consum şi/sau creşterea calităţii produselor, în timp ce va exercita presiuni asupra întreprinderilor autohtone pentru a îmbunătăţi competitivitatea lor. Avînd în vedere că noul regim fitosanitar va schimba, probabil, poziţia competitivă a întreprinderilor implicate în producţia agricolă şi în sectorul de procesare a produselor alimentare, se pot produce anumite efecte şi asupra ratei de ocupare a forţei de muncă. Un factor ce va limita cîştigurile potenţiale urmare a alinierii la regimul sanitar şi fitosanitar pentru un acces mai bun pe piaţa UE, este popularitatea standardelor de certificare private, cum ar fi Global Gap, care sînt foarte apreciate printre lanţurile de supermarkete şi furnizorii din UE. Analiza curentă denotă că efectele economice ale armonizării cu regimul sanitar/fitosanitar al UE sînt uşor negative pentru Republica Moldova în perspectiva unui termen scurt ori mediu. Acest lucru poate fi în mare parte atribuit costurilor substanţiale ale procesului de armonizare, care vor fi suportate de contribuabili (finanţe publice), întreprinderile din lanţurile de producţie alimentară şi consumatori. Ulterior, se vor produce mai multe efecte pozitive în sfera economică, legate de modernizarea infrastructurii instituţionale pentru sectoarele de procesare agricole şi alimentare, precum şi de o poziţie competitivă mai bună a Moldovei pe pieţele alimentare mondiale.
    Analiza efectuată a identificat anumite probleme, care constrîng comerţul cu produse agroalimentare, inclusiv serviciile de facilitare a comerţului, infrastructura de facilitare a comerţului (punctele de inspecţie la frontieră şi posturile vamale interne, infrastructura şi serviciile de transport rutier, feroviar şi naval, procedurile de perfectare a documentelor de export (spre exemplu, certificarea şi devamarea).
    În cazul Serviciului Vamal şi al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare – ANSA), elaborarea unor proceduri şi acte simplificate şi integrate pe bază de evaluare a  riscurilor ar aduce beneficii atît importatorilor şi exportatorilor permanenţi şi exemplari, cît şi organismelor de control menţionate mai sus, prin eliberarea resurselor şi direcţionarea acestora spre cei care încalcă regulile.
    1.3.  Analiza sectorului agroalimentar pe grupe de produse
    Sectorul agricol al Republicii Moldova este dominat de producţia vegetală (figura 7), în timp ce sectorul zootehnic joacă un rol mai puţin important, dar stabil, în producţie, ceea ce sugerează un nivel potenţial scăzut de competitivitate. În anii 2001-2012 producţia de culturi a constituit 60-70 % din totalul producţiei agricole, fiind, în mare parte, reprezentată de materia primă exportată în vrac în CSI şi UE. De asemenea, se observă că ponderea sectorului zootehnic a crescut în anii de secetă (în special în 2009 şi 2012), datorită sacrificării în masă a animalelor pe timp de criză.

    Figura 7. Modele de producţie agricolă din Republica Moldova în perioada 2001-2012 (%).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Utilizarea terenurilor agricole în Republica Moldova favorizează creşterea producţiei vegetale, situaţie similară cu cea din alte ţări din Europa de Est. Cota de teren arabil în suprafaţă agricolă utilizată este cea mai mare în Moldova şi Ucraina (70 %) (figura 8), în timp ce Armenia şi Georgia posedă cele mai mici cote (20 %). De remarcat că ponderea mare a terenurilor arabile este specifică pentru Europa de Est şi noile state membre, în timp ce statele membre ale Uniunii Europene pînă la 2004 (în continuare – UE-15) au o utilizare a terenului mult mai diversificată.

    Figura 8. Cota de teren arabil în suprafaţă agricolă utilizată în Republica Moldova comparativ cu alte state din Europa, 2000-2011 (%).
    Sursa: Eurostat (2013) şi FAO (2013).

    Rentabilitatea scăzută a sectorului agricol este determinată de mai mulţi factori, printre care se numără degradarea solului şi poziţia dominantă a culturilor cu valoare redusă în producţia agricolă în detrimentul culturilor cu valoare înaltă. O parte semnificativă a producţiei agricole (90%) este reprezentată de 7 produse: cereale, struguri, legume, fructe, carne de porcine, lapte şi păsări de curte (figura 9). Este evident că cerealele (inclusiv grîu, orz, porumb şi floarea soarelui) deţin întîietatea pe lista respectivă datorită ponderii mari de teren arabil - aproape 70 % din suprafaţa totală însămînţată. Motivele de concentrare asupra producţiei de cereale includ mecanizarea pe scară largă, cerinţe de capital relativ reduse, intensitatea muncii limitată, pieţe de încredere şi oportunităţi de profit, precum şi necesitatea limitată de irigare - toate acestea arată că  întreprinderile agricole mari reprezintă forma dominantă de organizare. Totuşi, agricultura Moldovei nu creşte produse cu valoare adăugată mare, cauze fiind mai multe: cerinţe sporite de investiţii, potenţial şi disponibilitate de irigare limitate, precum şi cerinţe stricte privind siguranţa alimentelor.
    Figura 9. Producţia agricolă în Republica Moldova în anii 2005-2011, pe produse şi în total (% şi milioane lei).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Deşi agricultura Republicii Moldova se axează, în general, pe culturi cu valoare redusă, sectoarele de nuci şi miere sînt nişe care au fost descoperite şi trebuie să fie menţinute. Aceste două produse au acces pe piaţa UE şi sînt exportate cu succes în UE, precum  şi spre alte pieţe în ultimul deceniu. Pe de o parte, plantaţiile de nuci au înregistrat o creştere rapidă de la 4000 ha la 11000 ha în perioada 2000-2011, în fond datorită climei blînde, rezistenţei la dăunători, boli şi secetă, precum  şi  resurselor limitate necesare pentru întreţinere. Pe de altă parte, exportul de miere s-a dublat în 2000-2012 datorită condiţiilor climatice şi cerinţelor limitate de capital.
    Modelele de comerţ agroalimentar reflectă, de asemenea, poziţia dominantă a culturilor cu valoare redusă în producţie. Exporturile agroalimentare din Republica Moldova reprezintă, în primul rînd, materii prime, în timp ce importurile agroalimentare includ produse procesate. Cele mai importante produse din exporturile agroalimentare efectuate în 2012 sînt băuturile, alimentele comestibile şi nucile, seminţele oleaginoase, preparatele din legume şi cereale, constituind un total de 70 % din exporturile agroalimentare (figura 10). Cele mai importante produse importate includ tutunul, fructele comestibile, produse cerealiere şi băuturile, reprezentînd 50 % din importul agroalimentar în anul 2012 (figura 11).
    Figura 10. Exporturi agroalimentare din Republica Moldova pe produse, 2012 (%).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Figura 11. Importurile de produse agroalimentare ale Moldovei pe produse, 2000-2012 (%).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Dezvoltarea sectorului zootehnic a fost problematică în ultimul deceniu, fiind împiedicată de blocajele legate de competitivitate şi piaţă. Sectorul zootehnic se confruntă cu constrîngeri de resurse interne (furaje limitate), precum şi cu presiuni dure, cauzate de importurile de animale mai ieftine. Furnizarea de furaje autohtone este limitată din cauza disponibilităţii reduse de păşuni de bună calitate, care este, la rîndul său, determinată de condiţii meteorologice nefavorabile şi de capacităţi de irigare insuficiente. Pe de altă parte, costurile locale de producţie relativ ridicate, productivitatea scăzută şi rasele necompetitive creează condiţii dificile pentru produsele animaliere din Republica Moldova de a concura cu produsele subvenţionate de carne/lactate mai ieftine, care vin de pe pieţele UE şi CSI. Ca urmare, Republica Moldova a devenit importator net de cele mai multe produse animaliere. Structura duală şi fragmentată a întreprinderilor agricole reprezintă o constrîngere potenţial substanţială ce stă la baza competitivităţii scăzute a agriculturii. Subdezvoltarea pieţei funciare este una dintre constrîngerile actuale şi riscurile potenţiale legate de creşterea competitivităţii şi dezvoltarea rurală. O mare parte a sectorului agricol din Republica Moldova este formată din două mari subsectoare: sectorul corporativ, care cuprinde întreprinderile mari şi sectorul individual, care include gospodăriile ţărăneşti şi terenurile de pe lîngă casă (proprietate privată). Pe de o parte, gospodăriile mici, în special cele de subzistenţă şi semisubzistenţă, care produc pentru autosuficienţă, generează un surplus limitat de culturi cu valoare adăugată înaltă (fructe, nuci, struguri, legume, cartofi), care sînt în mare parte vîndute pentru bani. Întreprinderile mari sînt specializate în producţia de culturi cu valoare adăugată mică (cum ar fi cereale, plante oleaginoase, sfeclă de zahăr) şi angajează forţă de muncă limitată datorită nivelului ridicat de mecanizare a operaţiunilor agricole. Această specializare a fost determinată de o serie de factori, cum ar fi costurile de producţie relativ scăzute pentru aceste culturi, disponibilitatea de maşini agricole care să permită cultivarea rapidă pe suprafeţe mari, cerinţe relativ simple şi ieftine de postrecoltare, precum şi pieţele asigurate pentru aceste mărfuri.
    Spre deosebire de creşterea semnificativă a productivităţii muncii, productivitatea terenurilor a crescut marginal în ultimul deceniu, indicînd scăderea poziţiilor competitive pentru culturile din Republica Moldova. Producţia de cereale a crescut cu aproape 40% în perioada 2000 – 2011, deşi este predispusă la variaţii substanţiale din cauza schimbării condiţiilor meteorologice. Recoltele de cereale sînt identice în Europa de Est, variind între 1,5-3 tone/ha, şi arată o tendinţă de creştere. Cu toate acestea, este important de menţionat  că diferenţa dintre productivitatea terenurilor din UE-15 în raport cu noile state membre şi Europa de Est este semnificativă (figura 12).
    Figura 12. Structura recoltelor de cereale în Republica Moldova comparativ cu alte ţări din Europa în 2000-2011 (tone/ha)
    Sursa: FAO (2013).

    Producţia agricolă a Moldovei este în totalitate dependentă de fertilizanţi şi produsele de uz fitosanitar, seminţe şi combustibili şi acest lucru are, bineînţeles, un impact asupra competitivităţii produselor agroalimentare. Inputurile primare (combustibili, îngrăşăminte şi produse chimice pentru protecţia plantelor), necesare pentru producţia agricolă, sînt toate importate. Această dependenţă face ca agricultura Republicii Moldova să fie supusă volatilităţii preţurilor internaţionale.
    Accesul insuficient la inputuri de calitate înaltă rămîne o constrîngere pentru competitivitate într-un număr de subsectoare. Producătorii de culturi cu valoare înaltă (fructe şi legume), care se bazează, în fond, pe seminţe şi răsaduri importate, par a fi cei mai afectaţi de procedurile îndelungate şi costisitoare de înregistrare a soiurilor. Cerinţele de testare şi înregistrare care reglementează importurile de seminţe şi răsaduri sînt, probabil, constrîngerile cele mai importante, şi sînt în prezent nominalizate de către părţile interesate drept un obstacol pentru producţia  soiurilor de culturi mai competitive,  din cauza costurilor implicate şi a întîrzierii accesului. Aceasta reprezintă, de asemenea, un obstacol în calea accesului la inputuri pentru procesatorii agroalimentari.
    Preţurile la produsele agricole şi inputuri au crescut substanţial în ultimul deceniu (figura 13). Din anul 2001 pînă în 2010 preţurile la produsele agricole au crescut cu 70%, în timp ce preţurile la inputurile agricole s-au majorat cu 58% în aceeaşi perioadă. Deoarece cele mai multe dintre inputurile agricole comercializabile sînt importate, fermierii din Republica Moldova se confruntă cu preţuri mondiale pentru inputuri, dar nu sînt în măsură să obţină preţuri mondiale pentru produsele lor. Mai mult decît atît, preţurile la produsele agricole şi inputuri au fost foarte instabile, îndeosebi în anul 2007. Indicii preţurilor la inputuri au arătat o creştere foarte rapidă în anii 2007-2008 şi 2010, fapt care nu poate fi explicat doar prin majorarea preţurilor la inputuri pe piaţa internaţională, ci şi prin existenţa unor practici anticoncurenţiale pe piaţa inputurilor din Republica Moldova. Fermierii mici sînt afectaţi atît de variabilitatea preţurilor la inputuri, cît şi de instabilitatea preţurilor de ieşire. Într-un mediu în care micii fermieri nu sînt în stare să atenueze acest impact, ei rămîn frecvent expuşi la şocuri. Volatilitatea ridicată a producţiei agricole reflectă dezvoltarea slabă a instrumentelor de diminuare a riscurilor cauzate de condiţii climatice, inclusiv accesul limitat la irigare, şi o rată scăzută de adopţie a unor practici şi tehnologii agronomice moderne. În acelaşi timp, lipsesc sistemele de asigurări inovatoare pentru agricultură.
    Figura 13. Indicii preţurilor la produse şi inputuri agricole  (2001 = 100)
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    În perspectivă regională fermierii moldoveni obţin cele mai mici preţuri pentru produsele lor. O comparaţie regională cu privire la principalele culturi (mere, struguri, roşii, grîu) indică faptul că preţurile la produsele moldoveneşti sînt dintre cele mai mici din toate produsele analizate. Decalajul în preţurile produselor pare a fi chiar mai semnificativ, dacă comparăm mediile ţărilor est-europene cu cele ale noilor state membre şi UE-15 (figura 14). Acest preţ scăzut „de la poarta fermei” nu demonstrează neapărat eficienţa şi, în multe cazuri, nu se reflectă în preţul de vînzare cu amănuntul. Prin urmare, el nu este un indicator de competitivitate. Deci, între producător şi consumator există şi alţi factori cu impact asupra competitivităţii, care trebuie să fie abordaţi în scopul majorării veniturilor producătorilor.
    Figura 14. Preţurile la produsele agricole selectate în Republica Moldova comparativ cu alte state din Europa (dolari SUA/ tonă)
    Sursa: FAO (2013).

    Ponderea limitată a investiţiilor în agricultură impune o presiune suplimentară asupra competitivităţii pe termen lung a sectorului. Deşi ponderea investiţiilor agricole în totalul investiţiilor a crescut de la 6% la 11% în anii 2004-2011, această majorare de capital nu este suficientă pentru a opri deprecierea grea a activelor agricole (figura 15). Măsura-cheie a investiţiilor, ce reprezintă importul de utilaje şi echipamente agricole, a apărut doar în ultimii 3 ani, stimulată de excesul de venituri generate urmare a creşterii preţurilor la producţia agricolă, precum şi de realinierea programelor guvernamentale la subvenţionarea investiţiilor. Investiţiile noi de capital, precum şi de întreţinere a stocului existent de active agricole, sînt marginale şi par să rămînă stagnante, indicînd o axare continuă pe culturi cu valoare adăugată joasă, ce necesită capital mai puţin intensiv.
    Figura 15. Ponderea investiţiilor în active pe termen lung pe activitatea economică, 2004-2011 (%)
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Ponderea limitată a capitalului străin în investiţii active pe termen lung reprezintă un alt impediment pentru un sector agricol competitiv. Ponderea capitalului străin în totalul investiţiilor a rămas, de fapt, constantă în perioada 2004-2011, indicînd faptul că investiţiile sînt finanţate doar de resursele naţionale (figura 16). Resursele publice au avut, de asemenea, un rol limitat în investiţii, aproape fiecare a doua investiţie provenind din sectorul privat.
    Figura 16. Structura investiţiilor în active pe termen lung în funcţie de sursa de finanţare, 2004-2011 (%)
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    În pofida unei creşteri recente a creditului agricol, sectorul agroalimentar din Republica Moldova continuă să fie încă slab finanţat. Aproximativ o treime din cererea de finanţare externă pentru sectorul agroalimentar este acoperită de împrumuturi bancare, o pătrime – de credite-furnizori, 3% - de subvenţii de stat (figura 17). Situaţia s-a îmbunătăţit considerabil în 2012, atunci cînd creditele bancare au crescut cu 50% de la an la an, iar decalajul de finanţare a scăzut de la 50% la 35%, fiind totuşi încă destul de semnificativ.
    Figura 17. Sursele de finanţare în sectorul agroalimentar în perioada 2009-2012 (mil. lei şi %)
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Deşi în ultimii trei ani creditele acordate sectorului agroalimentar au crescut substanţial, interviurile cu părţile interesate au evidenţiat mai multe deficienţe sistemice în creditarea sectorului. Printre aceste dezavantaje se numără furnizarea insuficientă a împrumuturilor pe termen lung (creditele de investiţii sînt de obicei pentru o durată de 3 ani, cu unele excepţii pentru 5 ani, insuficiente pentru finanţarea plantaţiilor multianuale sau instalaţiilor postrecoltare, cum ar fi depozitele frigorifice), ratele înalte ale dobînzilor (15%-20% pe an), politicile colaterale insuficiente (exces de cerinţe de garantare, subevaluarea gajurilor de către bănci), combinate cu instrumentele slab dezvoltate de piaţă pentru facilitarea accesului la credite (fonduri de garanţii pentru împrumuturi, subvenţii la dobîndă).
    Sistemul de învăţămînt agricol a devenit receptiv şi flexibil la cerinţele pieţei forţei de muncă din mediul rural. Ca rezultat al relaţiilor de parteneriat între instituţiile de învăţămînt  şi agenţii economici din domeniul agriculturii şi industriei prelucrătoare, sînt în permanentă schimbare planurile de învăţămînt la toate cele 23 de specialităţi, curricula de studiu, modul de instruire şi tehnologiile de predare pentru un învăţămînt formativ-dezvoltativ bazat pe competenţe.
    În anul 2012, în urma analizei planurilor existente, ediţia 2005, luînd în considerare sugestiile, propunerile agenţilor economici, cadrelor didactice din instituţiile de învăţămînt, au fost elaborate noi standarde de calificare bazate pe competenţe, în baza cărora s-au întocmit şi planuri de învăţămînt, ediţia 2012.
    În aceste planuri au fost introduse discipline noi, cum ar fi „Bazele antreprenoriatului”, pentru care deja a fost elaborată curricula şi s-a efectuat instruirea profesorilor ce urmează să predea disciplina, „Managementul calităţii”, „Ecologie şi securitate alimentară”, „Tehnologii comerciale”, „Bazele merceologiei”, „Standardizarea şi certificarea mărfurilor”, „Chimie alimentară şi bazele nutriţiei”, „Somelierie”, „Softuri în specialitate” şi altele, care vor completa cunoştinţele elevilor cu informaţii de ultimă oră, necesare unui tînăr specialist.
    Începînd cu  anul 2013, au fost elaborate planuri noi de învăţămînt, în conformitate cu un nou plan cadru-tip pentru instituţiile de învăţămînt de tip colegiu,  pe bază de credite, elaborat de Ministerul Educaţiei pentru toate colegiile din republică, ce va asigura elevilor pregătirea către bacalaureat, iar sistemul de credite va asigura absolvenţilor colegiilor continuitatea studiilor. Va continua pregătirea, perfecţionarea cadrelor didactice pentru folosirea tehnologiilor de predare, care vor asigura un învăţămînt formativ-dezvoltativ bazat pe competenţe. A început elaborarea probelor de evaluare bazate pe competenţe.
    Similar sectorului educaţional, sistemul de cercetare-inovare în domeniul agricol nu este orientat spre sectorul privat, funcţionînd astfel în relativă izolare, ceea ce îl face vulnerabil. Sistemul de cercetare-inovare din domeniul agricol este reprezentat actualmente de 8 institute ştiinţifice, inclusiv Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Institutele de cercetare sînt subordonate atît Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, cît şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi sînt finanţate, în fond,  de la bugetul de stat. Avînd baza de cercetare învechită, resurse şi fonduri insuficiente, precum şi personal îmbătrînit (din cauza salariilor mici), institutele de cercetare existente se află într-o stare de supravieţuire. Nu există nicio procedură ori proces clar şi bine stabilit de selectare a temelor de cercetare cu vizarea utilizatorilor finali ai produsului, adică reprezentanţi ai agriculturii şi mediului de afaceri. Riscul de a efectua cercetări irelevante este deosebit de pronunţat, atît timp cît institutele de cercetare continuă să funcţioneze independent de sectorul privat şi de sistemul internaţional de cercetare şi dezvoltare. Prin urmare, este important să se creeze legături între cercetare şi dezvoltarea agricolă şi nevoile mediului de afaceri agroalimentar.
    În prezent, unele dintre institutele de cercetare sînt implicate în activităţi de producere şi comercializare, care nu ţin de domeniul public şi sînt mai bine gestionate de către operatorii privaţi. În afară de activităţile de cercetare, unele dintre ele sînt puternic implicate în producerea, multiplicarea şi comercializarea de seminţe şi răsaduri. Aceste activităţi aduc venituri extrabugetare suplimentare institutelor, dar tendinţa de  comercializare a produselor de cercetare duce la situaţia actuală precară în care interesele/activităţile comerciale şi de cercetare sînt strîns legate. În ţările occidentale acest tip de activităţi este realizat de către companiile private, care sînt mai eficiente la gestionarea afacerilor. Este necesar să se facă o separare distinctă între cele două concepte şi de a examina posibilitatea privatizării activităţilor comerciale. Or e de menţionat faptul că unele institute ştiinţifice au deja iniţiate parteneriate publice-private, prin care se doreşte o amelioare şi modernizare a domeniului ştiinţific-inovaţional. 
    Avînd în vedere capacitatea redusă a instituţiilor de cercetare locale subfinanţate de a concura cu cercetarea şi dezvoltarea internaţională, este important să se creeze un regim deschis pentru importul uşor şi rapid de cele mai noi tehnologii în ţară, astfel încît fermierii moldoveni să devină competitivi. Este necesară accelerarea pătrunderii în ţară a celor mai competitive soiuri de culturi agricole elaborate în Uniunea Europeană. Se consideră oportună reducerea termenelor de testare a culturilor agricole pentru soiurile ce depăşesc martorii în primul an de testare. Măsura nu va afecta înregistrarea şi monitorizarea soiurilor cultivate în ţară, cerinţele normative din domeniu, precum şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    În ultimul deceniu s-au depus eforturi considerabile pentru crearea în Republica Moldova a unui serviciu de extensiune rurală profesional şi eficace. Reţeaua serviciilor de extensiune agricolă a fost creată în 2002, cu sprijinul Băncii Mondiale, şi pînă acum a fost finanţată de la bugetul de stat, Banca Mondială şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională. Începînd cu iunie 2013, Guvernul Republicii Moldova a preluat finanţarea integrală a reţelei de extensiune. Reţeaua de extensiune rurală este gestionată de la sediul central, situat în Chişinău, şi este formată din 35 birouri regionale, cu 75 consultanţi regionali şi 350 consultanţi locali, care funcţionează în cadrul primăriilor. Serviciile reţelei sînt în prezent oferite gratuit fermierilor, în timp ce instituţia în sine este total dependentă de finanţarea de stat.
    Gradul de acoperire şi eficienţa reţelei de extensiune rurală sînt apreciate  înalt, fiind în continuă creştere. În prezent, reţeaua acoperă aproximativ 44 la sută din teritoriul ţării şi 49 la sută din ferme. Serviciile sînt furnizate pentru toate tipurile de întreprinderi agricole, inclusiv întreprinderi mari corporative, ferme comerciale de dimensiuni medii, precum şi ferme mici de subzistenţă, care formează cel mai mare grup de clienţi. Cele mai multe dintre recomandările oferite se referă la tehnologiile de producţie (peste 50 la sută din servicii în anul  2011), în timp ce alte domenii  de consultanţă includ marketing-ul  (18% din servicii), gestionarea afacerilor (15%) şi consultanţa juridică (13%). Conform unor sondaje recente, deservirea clienţilor cu servicii de calitate este mare, în timp ce peste 90% din fermieri evaluează  impactul serviciilor de extensiune asupra afacerilor lor ca unul foarte pozitiv. S-a estimat că 1 leu investit în extinderea serviciilor a dus la crearea unei valori adăugate brute de 3,26 lei.
    Spre regret, în prezent există conexiuni instituţionale limitate între componentele de cunoştinţe în domeniul agricol din Republica Moldova şi sistemul de informaţii, de exemplu, între instituţiile de cercetare agricolă, de extensiune şi învăţămînt/instruire. Cele trei componente activează în mod independent, iar colaborarea se limitează la implicarea cercetătorilor şi/sau profesorilor universitari în calitate de consultanţi, pe termen scurt, în cadrul diferitelor proiecte ale serviciului de extensiune. În Republica Moldova nu există o platformă permanentă de comunicare şi cooperare, care vizează deservirea în comun a nevoilor din sectorul privat. Nu există mecanisme puse în aplicare, prin care serviciul de extensiune poate influenţa agenda cercetărilor agricole.
    În noua Strategie pentru serviciile de extensiune rurală se subliniază necesitatea de a menţine şi a extinde aria de acoperire a reţelei de extensiune, împreună cu diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor sale. Într-o perioadă de zece ani, Strategia sus-menţionată preconizează creşterea nivelului de acoperire cu 25%, a numărului de beneficiari cu 20%, precum şi a veniturilor beneficiarilor cu 15% anual. În acest scop, serviciul de extensiune va urmări creşterea competenţelor sale prin extinderea şi diversificarea serviciilor pentru a acoperi necesităţile informaţionale ale întregului lanţ valoric (de la producţie pînă la piaţă), pe de o parte, şi pentru a dezvolta latura comercială a furnizării de servicii, pe de altă parte. Pentru a consolida pilonul rural al reţelei este nevoie de a crea noi servicii, accentuînd spiritul antreprenorial şi diversificarea activităţilor economice din mediul rural, precum şi serviciile sociale de tip familial. Reţeaua de extensiune va beneficia de o finanţare publică stabilă şi în continuă creştere pentru a atinge obiectivele pe termen lung şi mediu.
    Lipsa de coordonare pe orizontală şi pe verticală a lanţurilor de aprovizionare este un alt motiv ce stă la baza competitivităţii reduse din sectorul agricol. Motivele care cauzează în prezent preţuri mici la produse includ dezvoltarea slabă a pieţelor engros, puterea de negociere slabă, schimbarea calităţii produselor, lipsa de canale de distribuţie, infrastructura precară şi un acces limitat la pieţele externe. Deficienţele lanţului valoric duc la discrepanţe mari între preţul „de la poarta fermei” şi cel „de pe masa consumatorului”, rezultînd în venituri mici, investiţii reduse, şi calitate scăzută persistentă la nivelul fermei. Această concluzie vine urmare a comparării preţurilor respective pe piaţa internă a produselor vegetale. În Republica Moldova industria lanţului  de cumpărători, inclusiv intermediarii, procesatorii, exportatorii, comercianţii de produse alimentare cu amănuntul şi ceilalţi actori, nu a reuşit încă să stabilească relaţii pe termen lung cu furnizorii de materii prime, prin recunoaşterea fermierilor drept parteneri-cheie de afaceri. Cei mai mulţi dintre actori preferă deocamdată să cumpere direct din piaţă şi să plătească fermierilor cel mai mic preţ posibil, în timp ce comercianţii cu amănuntul de produse alimentare preferă să importe o cantitate mare de produse alimentare pentru a satisface consumul intern. Ca urmare, aceste deficienţe ale pieţei au împiedicat pînă în prezent transmiterea eficientă a semnalelor de piaţă pînă la nivelul fermei şi au întîrziat integrarea fermierilor în lanţurile de aprovizionare coordonate pe verticală.
    Structura organizatorică slab dezvoltată a producătorilor din Republica Moldova împiedică accesul pe piaţă a fermierilor. Lipsa unei organizări instituţionale pentru agricultori în formă de asociaţii voluntare de membri în vederea îmbunătăţirii accesului lor pe piaţă este un alt domeniu sensibil, care completează lista de probleme. O altă problemă a fermierilor constă în faptul că acestora le lipseşte în general „puterea de grup” necesară pentru a-şi facilita integrarea  pe piaţă, prin creşterea livrărilor, stabilirea unor preţuri mai bune cu cumpărătorii, sau pentru a deţine în comun utilaje de postrecoltare şi acest lucru este în special o problemă a micilor producători. Guvernul întreprinde actualmente măsurile ce se impun pentru a încuraja înfiinţarea grupurilor de producători, prin oferirea de stimulente financiare necesare la formarea asociaţiilor şi stabilirea unor angajamente cu pieţele. Cooperativele de marketing sau asociaţiile de fermieri pe bază de membri, pe lîngă acordarea unor servicii de marketing, pot îmbunătăţi, de asemenea, puterea de negociere cu comercianţii şi procesatorii, stabilind relaţii cu operatorii din lanţul de aprovizionare.
    Lipsa de cooperare şi organizare a fermierilor din Republica Moldova împiedică în continuare capacitatea lor de a se integra în lanţurile de aprovizionare şi de a profita eficient de potenţialele oportunităţi de piaţă. În mod independent, producătorii dispun de resurse limitate pentru a spori valoarea produselor lor (prin depozitare, ambalare etc.), au putere scăzută de negociere cu cumpărătorii din cauza cantităţilor mici şi lipsei de coerenţă a ofertei, lipsei mijloacelor de transport adecvate etc. Ei nu reprezintă o sursă atrăgătoare de produse pentru procesatorii mari şi angrosişti ​​din cauza cantităţilor mici şi de calitate joasă a produselor. Acest lucru dictează  preţuri mici de producţie şi perpetuarea unui ciclu de agricultură de mică valoare. Asocierea micilor fermieri în parteneriate productive, fie cooperative sau grupuri de producători, este în stare să atragă fluxuri de capital mai mari spre ei, precum şi să creeze parteneriate vînzător-cumpărător pe termen lung, care ar facilita integrarea micilor producători în piaţă şi în lanţul valoric şi, în cele din urmă, ar genera venituri mai mari. O problemă strîns asociată este lipsa de cunoştinţe privind cererea de piaţă, calitatea şi standardele sanitare, precum şi de cunoştinţe de afaceri generale, care pot facilita funcţionarea întreprinderilor şi/sau parteneriatelor productive ca entităţi de afaceri adevărate.
    Absenţa unei infrastructuri moderne de postrecoltare a fost identificată ca fiind una dintre cele mai slabe verigi ale lanţurilor de aprovizionare cu fructe şi legume coordonate pe verticală. Principalele elemente ale unui sistem de răcire inclusiv răcire preventivă, depozitare la rece, clasificare, sortare, ambalare, transportare la rece – în mare parte lipsesc. În timp ce instalaţiile de depozitare la rece sînt în general disponibile în toată ţara (deşi în număr insuficient, şi de multe ori slab dotate), alte elemente ale lanţului de răcire lipsesc. Lipsa de capital şi de know-how reprezintă principalele cauze ale eşecului de integrare în mod corespunzător a infrastructurii de postrecoltare.
    Doar o cincime din cererea de depozitare la rece este satisfăcută în prezent. Aceasta se răsfrînge direct şi extrem de negativ asupra sectorului de fructe şi chiar mai acut asupra sectorului de legume. Situaţia influenţează, de asemenea, negativ calitatea şi preţul produselor, întrucît astfel nu sînt aplicate practicile optime de recoltare. Cerinţele faţă de calitatea produselor proaspete sînt în creştere atît pe piaţa externă, cît şi pe cea autohtonă, acest lucru avînd un impact foarte negativ asupra comerţului agroalimentar al produselor horticole din Republica Moldova. Lipsa unor facilităţi de răcire şi a instalaţiilor tehnologice de calibrare menţine agricultura ţării  la un nivel scăzut.
    Declinul industriei alimentare reprezintă un alt factor-cheie ce stă la baza competitivităţii scăzute a sectorului agroalimentar. Ponderea produselor alimentare şi a băuturilor procesate reprezintă aproximativ 40% din totalul industriei procesatoare din Republica Moldova, deşi această pondere a fost de 52% în anul 2004. Sectorul de procesare agroalimentar angajează 30% (26.700 persoane) din forţa de muncă activă în sectorul industriei şi implică circa 1400 de companii (tabelul 1). Produsele cele mai importante ale sectorului de procesare includ vinul, carnea, fructele şi legumele, produsele lactate, produsele de panificaţie şi produsele din zahăr (figura 18).

    Figura 18. Cota sectoarelor agricole în valoarea producţiei agroalimentare procesate, 2004 – 2011 (%)
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

Tabelul 1
Numărul de întreprinderi şi angajaţi în sectorul
de procesare agroalimentară în perioada 2007-2011

Numărul de întreprinderi
Media anuală a angajaţilor (1000)
 
2007
2008
2009
2010
2011
2007
2008
2009
2010
2011
Mori
320
295
301
293
264
1.4
1.3
1.2
1.2
0.4
Brutării
297
285
306
311
284
6.9
7.1
6.9
7
5.4
Vin
159
136
132
130
99
7.8
7.4
6.2
6.1
5.4
Carne
177
182
189
195
182
2.9
3
3
3.3
2.8
Fructe şi legume
101
94
105
106
79
4.5
4.3
3.1
3.2
2.6
Altele
472
435
445
452
434
13
11.9
11.3
11.7
10.1
Total – alimente şi băuturi
1526
1427
1478
1487
1342
36.5
35
31.7
32.5
26.7
Total –
toate industriile
4749
4677
4922
5277
4895
120.1
115.1
105.4
106.5
89.8
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova

    Deşi procesarea ar spori valoarea adăugată a produselor agricole, lipsa de investiţii private în sectorul de procesare agroalimentară împiedică creşterea valorii adăugate a produselor agricole. Companiile de procesare a alimentelor se confruntă cu constrîngeri serioase în multe domenii, inclusiv de tehnologie, echipamente, finanţe, management, marketing, logistică, povara reglementărilor şi corupţia. Un sector competitiv de procesare agroalimentară promovează de asemenea, în mod direct sau indirect, tehnologii agricole şi informaţionale moderne.
    1.4.    Industria alimentară din Republica Moldova
    În 2011, ponderea industriei alimentare (inclusiv a băuturilor şi a producţiei din tutun) în PIB a fost de 4,2% şi cota din exportul de produse agroalimentare a reprezentat circa 50%.
    Cereale şi panificaţie
    Sectorul cerealelor este foarte important pentru economia şi securitatea alimentară a ţării. Principalele culturi cultivate în Republica Moldova includ grîul, orzul, porumbul şi rapiţa. În anul 2011 suprafaţa de teren cultivată cu cereale şi leguminoase a constituit 894.0 mii ha, inclusiv grîu - 301,8 mii ha, porumb boabe - 455,5 mii ha. Recolta din anul 2011 a adus 2 498,2 mii tone de cereale şi leguminoase, inclusiv 794,8 mii tone de grîu şi 1 468,3 mii tone de porumb boabe.
    Cererea internă anuală este de aproximativ 1,5 milioane tone, inclusiv 350 mii tone pentru securitatea alimentară şi 1150 mii tone pentru securitatea furajeră. În anul 2011 volumul total de cereale exportate a constituit 262,8 mii tone. Principalele pieţe sînt România, Marea Britanie, Belarus, Italia şi Polonia.
    Industria de panificaţie din ţară include atît pîinea cît şi produsele de panificaţie. Aceasta este compusă din 5 societăţi pe acţiuni de specialitate: Combinatul de panificaţie „Franzeluţa” din Chişinău, 3 fabrici de pîine din Bălţi, Soroca şi Orhei şi fabricile de produse cerealiere din Bălţi şi Chişinău. De asemenea, există alte 279 brutării mici. Republica Moldova produce o varietate largă de produse de panificaţie, de la paste făinoase la copturi şi biscuiţi. Majoritatea produselor din acest subsector sînt comercializate pe piaţa internă, ​​cu excepţia unor mici cantităţi de biscuiţi, care se exportă.
    Industria de conserve
    Conservele joacă un rol important în industria agricolă a republicii. În anul 2011 acest sector  includea 63 de companii, dintre care 7 cu capacitate mare. În total, capacitatea combinată a acestei ramuri este de 185 mii tone pe an, din care 30 mii tone sînt produse de companii mici şi mijlocii.
    Gama tradiţională a produselor fabricate de către întreprinderile procesatoare include sucuri de fructe şi legume (mere, struguri, piersici, caise, cireşe, mure, roşii şi morcovi), sucuri concentrate, în special din mere, procesate (gemuri, marmeladă, conserve etc.) şi conserve din fructe şi legume (castraveţi, roşii, ardei dulci etc.).
    Producţia totală de conserve din fructe şi legume produse în anul 2011 a reprezentat un volum de 67,0 mii tone. În acelaşi an 56,3% din exporturile de  produse conservate au fost direcţionate spre pieţele CSI, 33,8% către piaţa UE, iar 9,9% către alte pieţe (figura 19).
    Figura 19.  Exporturile de conserve din fructe şi legume în anul 2011

    Federaţia Rusă continuă să rămînă principala piaţă de export pentru conservele moldoveneşti. În anul 2011 această piaţă a consumat 46,5% din exportul nostru total de produse din fructe conservate, Germania - 10,1%, Polonia - 15,3%, şi altele.
    Ţările din UE consumă cea mai mare parte din sucul de mere concentrat produs în Moldova. Majoritatea sucurilor din fructe sînt exportate în Austria, Germania, Polonia şi România.
Implementarea standardelor de management al calităţii şi a analizei riscurilor şi punctelor critice de control (în continuare – HACCP) de către companiile de procesare a produselor alimentare reprezintă un avantaj distinct. Promovarea şi punerea în aplicare a acestor sisteme ar trebui să fie una dintre aspectele-cheie care necesită sprijin financiar.
    Plantele şi industria oleaginoasă
    Principalele plante oleaginoase din Republica Moldova sînt floarea-soarelui, soia şi rapiţa. În anul 2011 volumul total al acestor culturi a înregistrat 559,1 mii tone, inclusiv de floarea-soarelui – 427,8 mii tone, de soia – 79 mii tone şi de rapiţă – 52,3 mii tone. În acelaşi an Moldova a exportat 219 mii tone de seminţe de floarea-soarelui, 52 mii tone de seminţe de rapiţă şi 53,1 mii tone de soia. Principalele pieţe spre care acestea sînt direcţionate: Marea Britanie, România, Ucraina, Bulgaria şi Polonia.
    Sectorul de plante oleaginoase include aproximativ 122 de întreprinderi (de uleiuri şi grăsimi vegetale şi animale), care prelucrează anual aproximativ 205,7 mii tone de floarea-soarelui şi produc circa 90  mii tone de ulei vegetal.
    SA „Floarea-Soarelui” este principalul producător de ulei din floarea-soarelui şi soia. Actualmente, întreprinderea are o capacitate de producţie de 50 mii tone de ulei rafinat pe an. În anul 2009 volumul total al producţiei de ulei nerafinat produs de către toate întreprinderile din sector a ajuns la 82,7 mii tone, inclusiv 72,7 mii tone de ulei de floarea-soarelui şi 3,4 mii tone de ulei de soia. În anul 2011 totalul exporturilor de ulei a ajuns la 66,6 mii tone. În acelaşi an uleiurile vegetale din Republica Moldova au fost exportate în România (49,5%), Italia (21,6%), Bulgaria (5,3%), Portugalia (4,5%) şi Ucraina (2%).
    Industria zahărului
    Industria zahărului are un impact social specific şi o importanţă strategică semnificativă în  economia naţională a Republicii Moldova. Acest sector are zeci de mii de angajaţi şi specialişti. Fabricile de zahăr contribuie la menţinerea şi creşterea locurilor de muncă în zonele urbane şi rurale. Împreună cu satisfacerea necesităţilor publice, producţia sectorului este necesară pentru susţinerea funcţionării corespunzătoare a industriei de panificaţie, patiserie, băuturilor alcoolice etc. Deşeurile generate de acest subsector sînt utilizate în creşterea animalelor şi producţia de băuturi spirtoase.
    Sectorul cuprinde trei segmente principale: producătorii de sfeclă de zahăr, care este cultivată în special în nordul şi centrul ţării, procesatorii de sfeclă de zahăr, precum şi producătorii şi comercianţii de seminţe de sfeclă de zahăr. În tabelul 2 sînt prezentaţi principalii indicatori ai producerii, achiziţionării şi prelucrării sfeclei de zahăr în perioada 2004-2012.

Tabelul 2
Producerea, achiziţionarea şi prelucrarea sfeclei de zahăr, 2004-2012
Specificarea
Unita-
tea de măsură
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
Suprafaţă cultivată
mii ha
33
34
42
34.6
23
19.5
26.5
25.4
31.2
Productivi-tatea
tone/ha
28.4
29.1
27.8
17.4
40
18.2
33.5
24.0
19.0
Cantitatea achiziţionată
mii tone
948
986
1074
570.3
932.6
323
794.6
592.2
584.6
Conţinutul de zahăr
%
15.44
16.40
16.87
16.4
17.2
17.4
17.4
17.7
17.28
Cantitatea procesată
mii tone
927
975
1062
555
921
310.5
790.8
588.2
579.6
Zahăr produs
mii tone
111
133
148
71
132.6
45.2
103.6
87.6
83.4
Eficienţa
%
11.96
13.64
14.00
12.8
14.2
14.6
13.1
15.1
14.4

    În prezent sfecla de zahăr din Republica Moldova este procesată de către trei companii: ÎM „Sudzucker Moldova” SA, care include fabricile de zahăr din Drochia, Făleşti şi Alexandreni, „Magt-Vest” SA, căreia îi aparţin fabricile de zahăr din Donduşeni şi Glodeni, şi „Moldova Zahăr” SA, care include fabrica de zahăr din Cupcini, aprovizionînd cu zahăr piaţa internă. Surplusul de zahăr este exportat în ţările CSI şi ale Uniunii Europene.
    În anul 2012 sfeclă de zahăr a fost procesată de 5 întreprinderi cu capacitate combinată de 15,9 mii tone timp de 24 de ore. Volumul de materie primă a totalizat 584,6 mii tone, din care 579,6 mii tone au fost procesate şi produse 83,4 mii tone de zahăr. Potenţialul de export al ţării este evaluat la nivelul de 50-60 mii tone.
    Industria de procesare a produselor de origine animalieră
    Producţia animalieră şi industria de procesare a produselor animaliere au o contribuţie substanţială, de multe ori subestimată, în economia rurală a ţării. Pe lîngă multele beneficii oferite de către efectivele de animale la nivel de producător şi rural, acest subsector contribuie, de asemenea, major la activităţile de procesare, vînzare cu amănuntul şi marketing.
    În prezent cantitatea de lapte produsă şi procesată reprezintă circa o treime din volumul înregistrat în anul 1990, din cauza insuficienţei materiei prime şi, prin urmare, condiţionînd importuri semnificative de produse lactate. Creşterea producţiei va necesita investiţii suficiente şi servicii de sprijin.
    Industria produselor lactate este un sector cu nivel sporit de integrare în mediul fermierilor. Companiile de produse lactate organizează centre de colectare a laptelui în diferite regiuni ale ţării. Uzinele de procesare oferă producătorilor agricoli măsuri de sprijin pentru a evita falsificarea, a spori calitatea laptelui şi pentru a asigura o aprovizionare cu lapte stabilă. Referitor la alte elemente ale sectorului, este necesar să se pună un accent mai mare pe dezvoltarea lanţului valoric.
    Industria de procesare a laptelui constă din nouă întreprinderi mari şi mijlocii, cu o capacitate anuală de procesare de circa 628 mii tone, gradul de utilizare fiind de 65%. Principalele companii din sector sînt SA „Incomlac”, „Lactalis Alba” şi SA „INLAC”.
    Moldova importă aproximativ 60% din consumul de lactate şi produse de carne de vită, doar 40% provenind din producţia internă.
    Analiza detaliată SWOT a sectorului permite să formulăm următoarele:
    puncte forte
    1) Moldova are o pondere mare atît de produse lactate, cît şi de carne în industria de procesare agricolă;
    2) industria procesatoare este bine poziţionată geografic, lingvistic şi, în mod tradiţional, pe pieţele CSI, în special Federaţia Rusă, şi este, de asemenea, bine situată pentru a exporta către Orientul Mijlociu. Prin urmare, îmbunătăţirea practicilor de siguranţă a alimentelor  poate duce la deschiderea pieţelor UE;
    3) în sectorul zootehnic şi de procesare au fost alocate investiţii străine substanţiale, care sînt posibile şi în continuare, cu condiţia ca partea ce ţine de producţie să fie extinsă şi să devină mai eficientă;
    4) industria procesatoare este răspîndită pe tot teritoriul Republicii Moldova şi, în cele mai multe cazuri, întreprinderile sînt situate destul de aproape de producătorii de animale;
    puncte slabe
    1) fabricile de procesare a laptelui operează sub nivelul lor de capacitate, deoarece procesatorii nu pot obţine cantităţi suficiente de lapte pentru procesare;
    2) întreprinderile de procesare, în special cele mici şi mijlocii, se confruntă cu constrîngeri de natură tehnologică, logistică, financiară şi de marketing, care limitează considerabil potenţialul lor;
    3) este nevoie de forţă de muncă mai calificată în sectorul de procesare;
    4) există cerinţe de îmbunătăţire a siguranţei şi calităţii alimentelor, îndeosebi în sectorul de procesare a laptelui şi cărnii;
    5) nu există cercetări publice suficiente, inovaţii, precum şi iniţiative de comunicare pentru a servi sectorul de procesare;
    6) tehnologiile/capacităţile de comunicare şi de procesare a datelor la unele fabrici de procesare sînt extrem de inadecvate;
    oportunităţi
    1) există oportunităţi excelente pentru sectorul de procesare a produselor animaliere, în special a produselor lactate, pentru dezvoltarea continuă a activităţilor proprii interne de export şi consolidarea activităţilor zootehnice de mare valoare;
    2) există oportunităţi pentru sectorul de procesare de a-şi consolida rolul şi a-şi spori importanţa în conducerea şi coordonarea iniţiativelor lanţului valoric cu alte părţi interesate, atît în ​​amonte, cît şi în aval;
    3) există oportunităţi de diversificare a produselor procesate şi a pieţelor, precum şi de sporire a  accesului pe pieţele de valoare înaltă;
    ameninţări
    1) în cazul în care Republica Moldova nu se va conforma normelor necesare privind siguranţa alimentelor, precum şi altor standarde, sectorul de procesare a produselor animaliere se va confrunta cu dificultăţi  de accedere la pieţele internaţionale, astfel creînd pericolul de amînare a aderării la UE  şi din motivul existenţei  acestor deficienţe;
    2) produsele procesate moldoveneşti trebuie să concureze cu produsele procesate din alte ţări, atît pe pieţele interne, cît şi pe cele externe. În Republica Moldova se importă multe produse alimentare procesate şi există riscul ca, în unele cazuri, procesatorii autohtoni să nu poată concura cu aceste importuri în creştere.
    În scopul obţinerii unor beneficii economice globale, în următorii ani  prioritatea majoră a acestui subsector va fi creşterea producţiei de lapte şi extinderea producţiei cărnii de vită. Pentru subsectorul de procesare, prioritatea va fi modernizarea fabricilor în scopul sporirii  eficienţei şi conformarea la cerinţele de siguranţă alimentară ale UE.
    Viticultura şi industria vinului
    Industria vinicolă deţine un rol esenţial în economia ţării. Aproximativ 10-12% din bugetul anual naţional de stat este format din veniturile generate din viticultură. Viţa de vie a fost cultivată pe acest teritoriu timp de cel puţin 5000 de ani. Principalele zone producătoare de vin sînt situate între latitudinile 46˚ – 48˚, care sînt similare cu regiunile franceze Bordeaux şi Burgundia, renumite pentru cultivarea viţei de vie.
    În anul 2011 suprafaţa totală a podgoriilor a constituit 139,9 mii ha, inclusiv 128,4 mii ha de viţă de vie roditoare. Mai mult de 95% se află în proprietate privată. În perioada 2002 - 2010 au fost plantate circa 29,0 mii ha şi astfel se preconizează ca producţia totală de vin să crească în următorii ani.
    Republica Moldova este inclusă în lista primelor 10 ţări producătoare şi exportatoare de vinuri din lume. Actualmente 191 de fabrici de vin deţin licenţe de producţie. Moldova produce 20-25 milioane de decalitri de vinuri în vrac.
    În prezent sectorul vitivinicol atrage investiţii străine semnificative. Vinul are o influenţă considerabilă asupra stării economice a ţării, reprezentînd pînă la 20% din veniturile din export în anii favorabili.
    Pînă în anul 2006, Federaţia Rusă a fost principala piaţă de export a vinurilor moldoveneşti, absorbind în unii ani pînă la 80%. În prezent însă volumul exportului constituie 30-50%. Urmare a îmbunătăţirii calităţii vinului şi diversificării pieţelor, cantităţi semnificative de vinuri moldoveneşti sînt acum exportate în Polonia, Republica Cehă, România, Germania, China, Israel, Austria, Ţările Baltice, Belgia, Canada, Ungaria, Irlanda, Olanda, Slovacia şi Statele Unite ale Americii. Banca Europeană de Investiţii estimează că sectorul vinului moldovenesc este capabil de a exporta anual în ţările occidentale  aproximativ 10 milioane sticle de alcool.
    Actualmente sectorul se confruntă cu diverse dificultăţi. Companiile vitivinicole întîmpină o serie de probleme dificile precum activele depăşite, necesitatea acută de investiţii, lipsa de diversificare a pieţei de export, dar şi cantitatea insuficientă de vin de calitate, inclusiv  lipsa de abilităţi financiare, de marketing şi management corporativ.
    Pentru perioada 2011-2020 de recuperare şi dezvoltare a viticulturii şi procesare a vinului se prevede înlocuirea a 80,0 mii ha de plantaţii vechi cu 70,0 mii ha de vii noi. Astfel, 8,0 mii ha ar trebui să fie defrişate anual şi alte 7,0 mii ha să fie plantate. Portaltoii şi butaşii trebuie să fie importaţi sau produşi la nivel local. Obiectivul fixat în această ramură a economiei naţionale de importanţă strategică este ca pînă la sfîrşitul acestui deceniu toate viile cultivate în prezent să fie dotate cu sisteme moderne de irigare prin picurare şi de antigrindină, precum şi cu echipamente noi de management şi recoltare.
    Aspectele-cheie din sectorul vitivinicol, care trebuie abordate, sînt următoarele:
    a) mulţi actori antrenaţi nemijlocit în sectorul vitivinicol au o situaţie financiară precară, cu niveluri înalte de stocuri şi de creanţe active (bani datoraţi lor), iar relaţiile de piaţă între bănci şi operatorii din sectorul vitivinicol sînt  uneori asimetrice;
    b) doar 25% din plantaţiile de vii produc peste 8 tone/ha/an şi sînt considerate de înaltă calitate; 8,0 mii ha ar trebui să fie defrişate anual, iar alte 7,0 mii ha plantate;
    c) actualmente circa 25% din producţia vinicolă provine din unităţi cu capacitatea de prelucrare a strugurilor  mai mici de 100 t anual, 15% din unităţi cu capacitatea de pînă la 500 t anual, iar 60% din fabricile de vin au capacităţi anuale de peste 500 tone, ceea ce este cu  mult sub nivelul considerat drept capacitate optimă;
    d) relaţia de piaţă între cultivatorii de struguri tehnici şi unele vinării poate fi asimetrică;
    e) vinul moldovenesc nu se bucură pe principalele pieţe de export de o recunoaştere adecvată sau de reputaţia unui vin de bună calitate;
    f) cooperarea producătorilor de vin cu producătorii de struguri este limitată;
    g) interacţiunea instituţională între sectorul privat şi cel public trebuie să fie consolidată;
    h) capacitatea de marketing a vinului este slabă şi subfinanţată;
    i) vinul ecologic şi turismul vinului sînt subdezvoltate;
    j) orice scădere semnificativă a exporturilor de vinuri în continuare ar avea un efect negativ disproporţionat asupra economiei şi asupra structurii societăţii în ansamblu.
    Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a adoptat obiectivul general - de a moderniza sectorul vitivinicol, de a soluţiona deficienţele structurale din industria vinului moldovenesc şi de a contribui la ameliorarea acesteia prin crearea unui mediu propice pentru producţia unui vin de calitate (IGP şi DOP), astfel asigurînd o competitivitate sigură pe piaţa internă şi cea de export.
    Pentru a sprijini aceste evoluţii strategice din punct de vedere financiar, a fost negociat şi semnat la  23 noiembrie 2010 un acord de finanţare între Guvern şi Banca Europeană de Investiţii (în continuare – BEI), prin care BEI a acordat Republicii Moldova un împrumut de 75 milioane euro, destinat finanţării reformei industriei vinicole moldoveneşti.
    Programul de restructurare a sectorului vitivinicol a fost proiectat de către Guvern şi BEI pentru a aborda vulnerabilităţile structurale din industria vitivinicolă a Moldovei.
    Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare supraveghează procesul iniţiat şi este responsabil pentru implementarea generală a acestui program prin intermediul Unităţii Consolidate de Implementare şi Monitorizare a Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol.
    Programul va asigura ca investiţiile direcţionate în podgorii, procesarea vinului şi industriile aferente să contribuie la majorarea producţiei de vinuri îmbuteliate clasificate: vinurile moldoveneşti poartă denumire de origine protejată sau indicaţii geografice protejate.
    Necesităţile  dezvoltării industriei alimentare
    Industria alimentară este cel mai mare cumpărător de producţie primară directă, astfel încît gradul său de dezvoltare are un impact direct asupra situaţiei veniturilor agricultorilor. Prin urmare, legăturile directe de afaceri între aceste două părţi ale lanţului alimentar (măsurat prin gradul de integrare pe verticală şi pe orizontală) au un impact semnificativ asupra competitivităţii sectorului. Nivelul actual de integrare pe verticală şi pe orizontală a sectorului agroalimentar este foarte scăzut, prin urmare îmbunătăţirea lui reprezintă unul din obiectivele principale ale dezvoltării acestui sector.
    Axîndu-ne pe o analiză detaliată a sectorului agroalimentar din Republica Moldova, concludem existenţa următoarelor dificultăţi:
    a) nivel scăzut de dotare cu tehnologie modernă de procesare a produselor alimentare;
    b) nivel scăzut de procesare şi, prin urmare, eficacitate scăzută;
    c) lipsa  capacităţii de procesare;
    d) capital inaccesibil pentru restructurarea şi modernizarea instalaţiilor de procesare;
    e) gradul scăzut de integrare pe verticală şi orizontală între procesatori şi producţia primară;
    f) absenţa implementării standardelor de siguranţă alimentară şi standardelor de calitate a produselor alimentare;
    g) gradul redus de aplicare a  metodelor moderne de marketing şi management;
    h) lipsa de acces absolut pe pieţele dezvoltate;
    i) avantajul competitiv legat de costurile mici ale forţei de muncă va scădea treptat, astfel va apărea necesitatea de a creşte productivitatea.
    Pornind de la concluziile de mai sus, Strategia în cauză propune să fie lansate procese de restructurare şi modernizare a acestui sector, cu un sprijin financiar suplimentar pentru consolidarea integrării pe verticală şi pe orizontală şi punerea în aplicare a cerinţelor de siguranţă alimentară şi de calitate a produselor alimentare. Aceste activităţi vor implica sprijin financiar pentru investiţii în instalaţii de  procesare, clădiri moderne, linii moderne de producţie, inclusiv toată infrastructura de sprijin.
    Se propune, de asemenea, acordarea unui sprijin suplimentar pentru crearea şi funcţionarea grupurilor de producători agricoli. În acest context, o lege privind organizarea şi funcţionarea acestor  grupuri, precum şi sistemele de subvenţii în acest scop, ar trebui să sprijine dezvoltarea lor în Republica Moldova. Lipsa de conformitate  a unor elemente semnificative din sectorul agroalimentar de procesare cu cerinţele UE privind siguranţa alimentelor şi cerinţele de calitate limitează accesul sectorului agroalimentar pe pieţele UE. Deficienţele, în acest sens, constau în capacităţile insuficiente de autocontrol, lipsa sistemelor de siguranţă alimentară bazate pe HACCP, precum şi aplicarea unor tehnologii de producţie învechite. Cu toate acestea, conformarea cu standardele UE şi alte standarde internaţionale privind siguranţa alimentelor  este o precondiţie pentru comerţul global de succes şi plasarea de produse agroalimentare pe pieţele internaţionale de mare valoare. Investiţiile mari vor fi necesare pentru modernizarea tehnologiilor de producţie în conformitate cu cerinţele UE, aşa cum s-a procedat în cazul noilor state membre.
    Deficienţele actuale din sistemul de management al siguranţei alimentare a ţării reprezintă cele mai grave impedimente pentru accesul şi o prezenţă mai competitivă a produselor agricole moldoveneşti pe pieţele internaţionale, dar şi din considerente naţionale de sănătate publică. Organizarea instituţională existentă se bazează pe o structură fragmentată, cu mai multe instituţii şi un număr de agenţii la nivel central, municipal şi raional responsabile de siguranţa alimentară. Suprapunerea funcţiilor a provocat cerinţe repetitive legate de inspecţii, teste de laborator, certificare etc., generînd astfel creşterea costurilor pentru sectorul privat şi confuzia instituţională, care permite „rent seeking”-ul (activitatea orientată spre obţinerea cîştigului prin manipularea legislaţiei sau a condiţiilor economice). Strategia pentru Siguranţa Alimentelor şi noua legislaţie a iniţiat procesul de transparentizare şi credibilizare a sistemului. Totodată, se identifică resursele necesare pentru realizarea investiţiilor de laborator, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a sistemului de laboratoare în domeniul lanţului alimentar şi hranei pentru animale în Republica Moldova, pentru perioada 2013-2015. De asemenea, punctele de inspecţie la frontieră şi alte infrastructuri de control vor cere investiţii semnificative pentru a fi  dotate conform cerinţelor UE.
    Analiza SWOT a sectorului agricol
Puncte tari
Puncte slabe
Oportunităţi
Ameninţări

Tradiţii şi experienţă în producţia de vin, fructe şi legume

 

Creşterea productivităţii muncii agricole

Predominanţa de culturi cu valoare joasă în producţia agricolă şi productivitatea scăzută a terenurilor

Creşterea productivităţii terenurilor prin adoptarea unor tehnologii noi

 

Ponderea mare a terenurilor în proprietate privată

Producţie animalieră fragmentată şi ineficientă, furaje limitate şi lipsa păşunilor de calitate

 

Structură duală şi fragmentată a exploataţiilor agricole.

Parcele mici de teren  dispersate în spaţiu ce aparţin unui proprietar

 

Eşec de cultivare şi rotaţie a culturilor în asolamente

 

Suprafeţe mici de terenuri irigate

 

Sector agroalimentar slab finanţat şi acces limitat la capital şi la credite

Creşterea accesului la investiţii străine directe şi resurse financiare şi asistenţă tehnică pentru dezvoltarea sectorului

 

Dezvoltarea unor pieţe agricole autohtone

 

Dezvoltarea pieţei funciare

 

Climat favorabil consolidării, reparcelării terenurilor agricole

Scăderea posibilităţilor de investiţii externe

 

Scăderea productivităţii terenurilor agricole, degradarea solurilor

 

 Majorarea suprafeţei terenurilor excluse din circuitul agricol

 
.
 

Balanţă comercială pozitivă a sectorului agroalimentar

 

Dependenţa de inputuri agricole importate şi acces insuficient la inputuri de calitate

Structura comerţului cu produse agroalimentare (valoarea scăzută a exportului, valoarea ridicată a importului) şi lipsa unor capacităţi de procesare a alimentelor

Modalităţi şi condiţii speciale pentru comerţul cu UE (ATP, ZLSAC)

Creşterea barierelor comerciale

 
 

Creşterea concurenţei pe pieţele externe

 
 

Servicii de extensiune bine stabilite

Sistem de învăţămînt agricol învechit, servicii de extensiune izolate şi de cercetare agricolă slabe

Intensificarea schimbului de experienţă şi know-how cu UE şi CSI

 

Proximitatea pieţelor dezvoltate cu cerere mare de produse agricole (UE şi CSI)

Lipsa de coordonare a lanţului de aprovizionare, infrastructură de post-recoltare şi alinierea la standardele de siguranţă alimentară ale UE

 

Structura slab dezvoltată a organizaţiilor de producători

Cerere sporită şi în creştere de produse de nişă şi produse ecologice pe pieţele externe

Volatilitatea ridicată a preţurilor la producţia agricolă

 

Creşterea preţurilor la inputurile agricole

    1.5. Analiza mediului sectorial agroalimentar şi a resurselor naturale
    Teritoriul Republicii Moldova poate fi împărţit în trei zone agroecologice (în continuare – ZAE) (figura 20). Suprafaţa fiecăreia din aceste ZAE posedă aceleaşi caracteristici în ceea ce priveşte terenul, clima, tipul de sol şi disponibilitatea apei. ZAE de Nord este o zonă deluroasă cu păduri,  vegetaţie de stepă şi luncă. Ea se caracterizează prin solul mai fertil, cu o mare capacitate de reţinere a apei, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai potrivită dintre cele trei zone pentru creşterea culturilor de cîmp. ZAE de Centru este deluroasă, cu văi adînci, sol mai puţin fertil şi cea mai potrivită pentru culturi perene, cum ar fi viile şi livezile. ZAE de Sud posedă teren de stepă spre luncă şi are atît soluri foarte fertile, cît şi mai puţin fertile. Din cauza temperaturilor ridicate şi precipitaţiilor scăzute, ultima zonă are doar producţie marginală în absenţa irigării.

    Figura 20. Zonele agroecologice din Moldova.
    Sursa: Banca Mondială (2012).

    Cea mai mare parte a terenurilor din Republica Moldova este cea cu destinaţie agricolă. În anul 2011, 60% din terenuri aveau destinaţie agricolă şi alte 13 % prezentau teren forestier. Ponderea terenurilor agricole în suprafaţa totală de terenuri a suferit modificări minore în deceniul precedent, deşi cota ridicată denotă o expunere sporită la condiţiile climatice şi meteorologice (tabelul 3).

Tabelul 3
Suprafaţa terenurilor din Republica Moldova, 2004-2011 (mii ha)
 
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
Terenuri agricole
1951
1951
1953
1974
1979
1985
2008
2009
Terenuri silvice
406
429
432
439
444
447
450
451
Alte terenuri
1028
1005
1000
972
962
953
927
925
Total terenuri
3385
3385
3385
3385
3385
3385
3385
3385
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Consolidarea terenurilor
    Fragmentarea excesivă şi apariţia unor loturi mici de teren, ca urmare a reformei de privatizare, a cauzat o scădere bruscă a productivităţii agricole, eşecul de cultivare şi rotaţie a culturilor, degradarea solului şi alte efecte negative asupra sectorului agricol şi a dus la un impact negativ asupra populaţiei rurale.
    Conform rezultatelor preliminare ale recensămîntului agricol, în Republica Moldova există 903 mii ferme, dimensiunea medie a unei exploataţii fiind de 2,5 ha, care este, de obicei, împărţită în trei loturi, dimensiunea medie a parcelelor fiind de 0,8 ha. Suprafaţa medie a unui lot este de 0,85 ha, iar în partea centrală a ţării acestea sînt cele mai fragmentate.
    Solul Republicii Moldova este caracterizat  în primul rînd prin cîmpii văluroase cu cernoziomuri fertile şi terenuri agricole productive. Prin compoziţia şi fertilitatea sa naturală, solul se caracterizează printr-o diversitate remarcabilă. Acesta este dominat de cernoziom, care are un grad diferit de degradare (70% din total). Un  interes special prezintă solurile aluviale destinate pentru irigaţii (sol arabil - aproximativ 60 mii ha) şi soluri cenuşii sau griziomuri (arabile - 76 mii ha), potrivite pentru cultivarea de plante tehnice, şi livezi de fructe sîmburoase. Aproape fiecare al doilea hectar de teren are o calitate peste cea medie, din care 689 mii ha (27% din terenurile agricole) sînt de calitate superioară. Cu toate acestea, calitatea solurilor a scăzut cu 5 puncte timp de 30 de ani, ca urmare a exploatării intensive şi lipsei unor măsuri pedologice necesare. Astfel, nivelul scăzut de rotaţii (reducerea culturilor furajere cu leguminoase), reducerea utilizării îngrăşămintelor organice de 20-30 de ori şi a îngrăşămintelor minerale de 15-20 ori au dus la un dezechilibru profund de humus şi bioelemente în sol şi la degradarea lui biologică. Conţinutul de fosfor în majoritatea solurilor constituie 1,8 la 2,1mg/100g de sol şi este la limita dintre gradaţia scăzută şi cea moderată. Conţinutul general de potasiu din solurile Republicii Moldova este favorabil, oferind posibilitatea de a obţine randamente ridicate pe 90 % din terenurile agricole. În ultimii 120-130 de ani, conţinutul de humus în soluri a înregistrat un proces lent în scădere cu 40-50 %. Scăderea calităţii solurilor devine o problemă critică în ţară şi, în combinaţie cu consecinţele diferitelor tipuri de eroziune, duce la scăderea productivităţii culturilor agricole şi eficienţei producţiei agricole pe suprafeţe mari de teren (tabelul 4).

Tabelul 4
Teren agricol în funcţie de calitatea solului în 2012 (mii ha)
Clasificare
 
Gradaţia calităţii solului, puncte
Suprafaţa, mii ha
Ponderea în suprafaţa totală, %
I
81-100
689
27
II.
71-80
536
21
III.
61-70
382
15
IV.
51-60
382
15
V.
41-50
303
9
VI.
21-40
153
6
VII.
20
178
7
Media naţională
65
2,623
100
    Sursa: Programul naţional de consolidare a terenurilor agricole.

    Extinderea terenurilor arabile, reducerea suprafeţelor împădurite şi a păşunilor, sporirea eroziunii pantelor şi deşertificarea au avut un impact negativ asupra regimului hidrologic al teritoriului. Principalele surse sînt apa de ploaie şi apa din zăpada topită. Resursele de apă sînt formate din apele de suprafaţă ale rîurilor, lacurilor, precum  şi apele subterane. Suprafaţă totală acoperită de apă este de 76,2 mii ha, inclusiv iazurile (36,7 mii ha). Cele mai mari resurse de apă sînt rîurile transfrontaliere  Nistru (circa 57%) şi Prut (10%). Calitatea apei din Nistru şi Prut este acceptabilă şi poate fi folosită în diferite scopuri. Volumul apelor de suprafaţă şi debitul acestora s-au diminuat. Cantitatea de apă de  suprafaţă s-a redus cu 30-50%, în raport cu media multianuală, pentru mai multe zone hidrografice importante (precum rîurile Nistru şi Prut) şi cu 20-40% pentru zonele şi rîurile hidrografice mici.
    Rîurile şi iazurile sînt de obicei poluate, avînd o mineralizare ridicată. Din rezervele de ape subterane doar 50% corespund cerinţelor indicatorilor de calitate. În scopuri de irigare poate fi utilizată doar apa din rîuri, în timp ce apa din bazinele interioare este în mare parte necorespunzătoare.  În partea de sud a ţării se observă un grad ridicat de mineralizare şi un deficit mai mare de apă.
    Sectorul de irigare se află în stare precară şi împiedică dezvoltarea sectorului agricol. În prezent Republica Moldova are 144,6 mii ha de teren irigat (230 mii ha în 1990). În total în ţară există 78 sisteme centralizate de irigare, care sînt amplasate pe o suprafaţă de 131 - 688 ha. Sistemele de irigare au fost exploatate timp de 35-50 de ani. Aproximativ 60% din acestea necesită obligatoriu a fi reabilitate (pompe afectate, panouri electrice şi de control, bazine, ţevi de apa etc.). Schimbările organizaţionale, parcelarea terenurilor şi privatizarea patrimoniului hidrotehnic au cauzat pierderi de integritate şi de complexitate ale sistemelor hidrologice, astfel reducînd  semnificativ volumul de producţie agricolă pe terenurile irigate. Dacă aceşti factori vor fi analizaţi şi remediaţi, este foarte probabil ca cererea de apă în sectorul de irigare să crească substanţial, mai ales avînd în vedere consecinţele schimbărilor climatice asupra agriculturii dependente de ploi. Scăderea volumului de precipitaţii şi creşterea cererii de apă pentru irigaţii presupune că schimbările climatice vor genera conflicte în partea ce ţine de resursele de apă, creînd un decalaj însemnat în cererea nesatisfăcută de irigare, în cazul în care nu sînt aplicate măsuri de adaptare.
    Accesul redus la servicii de irigare,  urmare a deteriorării sistemelor de irigare de stat, în ultimul deceniu reprezintă un impediment serios în procesul de tranziţie la agricultura cu valoare adăugată. Acest lucru s-a întîmplat din cauza lipsei unor investiţii publice şi a reformelor instituţionale începînd cu anul 1991 şi a dus la o situaţie în care, în anul 2007, doar aproximativ 16 la sută din terenurile  irigabile au fost irigate, utilizînd doar aproximativ 50% din cantitatea de apă necesară. Acest fapt a cauzat reducerea recoltelor de culturi cu mult sub potenţialul de productivitate prin aplicarea irigării. Ţinînd cont, în special, de impactul scontat al schimbărilor climatice asupra Moldovei, irigarea eficace prin utilizarea apei în mod eficient va reprezenta modalitatea-cheie pentru dezvoltarea agriculturii. În acest context, este absolut necesar şi important de a sprijini reabilitarea/reconstrucţia tuturor sistemelor de irigare centrale, amplasate de-a lungul rîurilor Nistru, Prut etc., precum şi a celor din preajma lacurilor artificiale sau naturale, cu apă de bună calitate pentru irigare. De asemenea, se impune urgent identificarea posibilităţilor de construire a unor instalaţii suplimentare de capturare/acumulare a apei provenite din precipitaţii etc.
    Alte soluţii (inclusiv tehnologice şi tehnice) pentru soluţionarea problemelor legate de deficitul de apă pentru agricultură
    Vor fi examinate maximal posibil inovaţiile tehnologice utilizate la nivel mondial pentru a eficientiza utilizarea apei pentru agricultură, inclusiv sistemele de irigare mai potrivite, cu presiune joasă, sistemele de irigare cu articulare mediană, aspersiune, irigare prin picurare, sisteme de microirigare, sistemele de refolosire etc.
    Pe lîngă irigare, este important să fie aplicate tehnici agricole adecvate, preluate cele mai bune practici de gestionare a apelor pentru  îmbunătăţirea eficienţei şi eficacităţii utilizării apei, şi anume: irigarea programată şi măsurarea volumetrică, mulcirea, sistemul no-till, aratul de conservare, prelucrarea solului cu mirişte, sistemele de cultivare aride, rotaţia culturilor şi utilizarea paraginilor, densitatea plantelor şi amenajarea, precum şi gestionarea celor mai bune practici de administrare a terenurilor (inclusiv nivelarea terenului şi conturarea agricolă).
    Problema proprietăţii şi  gestionării resurselor de apă (asociaţiile utilizatorilor de apă/sursă de investiţii în infrastructură)
    Guvernul a făcut paşi importanţi în sprijinirea dezvoltării eficiente a sectorului de irigaţii, ghidîndu-se de cele mai bune practici internaţionale, în special prin Legea nr. 171 din 9 iulie 2010 cu privire la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, care se referă la crearea asociaţiilor utilizatorilor de apă (în continuare – AUA) şi transferul gestionării de la stat la aceste asociaţii în mod gratuit a sistemelor de irigare. Reglementările specifice şi procedura de transfer sînt  prezentate în Hotărîrea Guvernului nr. 198 din 13 martie 2013 „Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de transmitere a sistemelor de irigare în folosinţă gratuită (comodat) către asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii”.
    Conform practicii internaţionale, rolul statului este de a identifica resurse financiare pentru reabilitarea/renovarea deplină a sistemelor de irigare şi de a le transfera apoi în administrarea AUA, cu condiţia că acestea le vor folosi şi le vor menţine în cel mai eficient mod.
    Dezvoltarea eficientă şi efectivă a sectorului agricol depinde în mare măsură de accesul la surse sigure de apă pentru irigare, pentru producţie şi procesarea produselor alimentare.
Ţara se caracterizează printr-o climă variabilă continentală, semiumedă, de multe ori cu deficit sporit de umiditate în sol, secete frecvente, inundaţii, grindină şi îngheţuri. Fiind direct dependentă de condiţiile climatice, agricultura este unul dintre cele mai vulnerabile sectoare ale economiei naţionale. Instabilitatea climei este una din principalele cauze ale randamentelor scăzute şi prezintă un risc iminent pentru agricultură. Înregistrările meteorologice din ultimii 20 de ani arată media temperaturilor lunare cuprinse între -8.5°C în ianuarie şi 26,0° C în luna august. Perioada caldă a anului este de circa 190 de zile. Intensitatea anuală a precipitaţiilor scade de la nord-vest la sud-est. Pe parcursul anilor 1985-2007 mediile anuale de precipitaţii au variat între 445 mm şi 960 mm în partea de nord şi 371 mm şi 813 mm (1997) în partea de sud a ţării. Numărul total anual de zile ploioase (cu>0,1 mm de precipitaţii) a variat între 121 şi 174 în regiunile nordice şi între 91 şi 152 în regiunile sudice (tabelul 5).

Tabelul 5
Precipitaţii atmosferice pe zone agroecologice
Regiuni
Briceni (Nord)
Chişinău (Centru)
Cahul (Sud)
Ani
2008
2009
2010
2011
2008
2009
2010
2011
2008
2009
2010
2011

Cantitatea anuală de precipitaţii, mm

773
445
960
439
466
446
734
428
444
405
699
371

Numărul de zile cu 0,1 mm şi peste de precipitaţii

146
132
159
120
107
122
134
96
114
101
140
93

Umiditatea relativă a aerului, %

76
71
76
71
70
68
74
69
71
68
73
68
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Scăderea producţiei în sectorul agricol ca urmare a calamităţilor naturale (inclusiv secete, inundaţii, grindină, îngheţuri şi furtuni severe) se transformă în pierderi anuale estimate la 3,5 – 7,0 la sută din PIB-ul ţării. Astfel, seceta gravă din 2006-2007 a diminuat randamentele de culturi principale, cum ar fi grîul, porumbul, floarea soarelui, cu 50-75 la sută. Printre efectele cele mai drastice ale schimbărilor climatice asupra agriculturii se numără secetele, provocînd o reducere semnificativă a  recoltei şi, respectiv, a efectivului de  animale. Durata secetei variază de la cîteva zile la cîteva luni sau chiar ani la rînd (1945, 1946, 1947). În anii 1990, 1992, 2003 secetele au durat pe parcursul sezonului de creştere activă (aprilie-septembrie). Inundaţiile şi secetele grave, care au afectat recent Republica Moldova, au sporit extremele  de temperatură şi nivelul de precipitaţii. În timpul secetei catastrofale din anul 2007, 90% din teritoriul ţării şi 80% din populaţia rurală dependentă de agricultură au fost afectate de recolta redusă. Volumul producţiei culturilor cerealiere s-a micşorat cu 70% faţă de anul 2006, producţia de grîu a scăzut în medie cu 25%, media naţională de porumb a scăzut cu 59%, efectivul de bovine s-a diminuat cu un sfert, cel de porcine cu aproape 50%, de ovine şi caprine cu 10% şi numărul de păsări cu 25%. Rezultate similare pot fi observate şi  în cazul în care se face compararea randamentelor de grîu şi porumb pe regiune, în perioada 2009-2011 şi în 2012 cea mai mare scădere fiind înregistrată în regiunea de Sud.
    Schimbările climatice vor contribui la creşterea temperaturilor şi la variabilitatea precipitaţiilor în viitor, reducînd şi mai mult recoltele şi efectivele de animale. După cum a demonstrat un studiu al Băncii Mondiale (2012) de modelare a efectelor schimbărilor climatice asupra Moldovei, deşi există în continuare incertitudini referitor la gradul de încălzire, care va viza ţara, tendinţa generală de încălzire este clară şi evidentă pentru toate cele trei ZAE, cu o încălzire medie de peste 2oC în următorii 50 de ani, în cadrul scenariului mediu. Magnitudinea temperaturilor actuale din ZAE este mică, temperatura medie fiind cu 0,6oC mai mică în ZAE de Nord decît cea din ZAE Centrală şi de Sud. Referindu-ne la precipitaţiile posibile pînă în 2050, chiar dacă scenariile de precipitaţii scăzute, medii şi ridicate indică o incertitudine în magnitudinea schimbărilor,  toate  trei  prognozează o scădere a precipitaţiilor. Prognoza impactului mediu indică o scădere a precipitaţiilor la nivel naţional cu aproximativ 5 mm pe lună, cea mai mare scădere fiind prognozată pentru ZAE de Nord. Incertitudinea la nivel regional este chiar mai mare, iar precipitaţiile anuale ar putea scădea cu 118 mm pe an, toate ZAE fiind afectate în mod semnificativ.
    Fermierii din Republica Moldova nu sînt adaptaţi corespunzător la clima actuală, acest „deficit de adaptare” fiind esenţial. Efectul direct al temperaturilor şi precipitaţiilor asupra culturilor în perspectiva schimbărilor climatice va consta în  reducerea inevitabilă a majorităţii recoltelor. Schimbările climatice vor reduce randamentele de grîu, porumb, lucernă, ​​struguri, legume şi păşune. Recoltele de mere ar putea rămîne relativ constante, cu o uşoară scădere în ZAE de Sud, unde este absolut necesară irigarea. Reducerea efectelor negative este posibilă prin irigare, aceasta contribuind şi la scăderea variabilităţii în acele zone în care apa pentru irigare va fi disponibilă. Totuşi, precum se menţionează mai jos, diminuarea volumului de apă pentru irigare ar putea reduce şi mai mult randamentul culturilor. Aceste rezultate au fost prezentate fermierilor moldoveni, care au susţinut că efectele menţionate sînt confirmate de tendinţele actuale şi de experienţa lor.
    Scăderea volumului de precipitaţii şi creşterea cererii de apă pentru irigare înseamnă că schimbările climatice vor duce la conflicte referitor la resursele de apă, lăsînd un decalaj mare în cererea de irigare nesatisfăcută, în caz că nu sînt aplicate măsuri de adaptare. Odată cu dezvoltarea ţării, cresc şi cerinţele de apă, dar schimbările climatice vor provoca, de asemenea, creşterea cererii de apă pentru irigare din cauza temperaturilor ridicate şi precipitaţiilor reduse. Studiul Băncii Mondiale de modelare a apelor specifice din ZAE şi bazinele hidrografice (2012) sugerează că, chiar şi fără schimbările climatice, creşterea cererii nonagricole pentru apă va provoca deficite în următoarele cîteva decenii. Odată cu schimbările climatice, îndeosebi bazinul Răut, dar şi bazinele Superior şi Inferior ale Nistrului, ar putea simţi o lipsă severă de apă pentru irigaţii.
    Suprafaţa de împădurire în Republica Moldova rămîne relativ constantă în ultima perioadă şi este deosebit de importantă pentru îmbunătăţirea echilibrului ecologic şi echilibrului apei, precum şi pentru reducerea eroziunii hidrologice şi eoliene, inclusiv îmbunătăţirea productivităţii terenurilor agricole. Contribuţia sectorului forestier la economia naţională ia forma produselor forestiere (lemn şi nelemnoase), furnizate ca produse finite, semifinite, sau materii prime, precum şi servicii. Anual se colectează, în medie, circa 300 - 400 mii m3 de lemn de combustibil, ca urmare a întreţinerii pădurilor şi activităţilor ce asigură continuitatea plantărilor în resursele forestiere, inclusiv lemn de foc, care reprezintă aproximativ 85%. Despădurirea în Republica Moldova a fost cauza principală ce a dus la eroziunea solului, fiind influenţată de necesităţile localnicilor în lemn combustibil pentru încălzire şi gătit, dar şi lemn pentru construcţii. În anii 1997-2005 exploatarea forestieră ilegală a ajuns la aproximativ 104 mii m3. În această perioadă media de defrişare ilegală de păduri şi plantaţii de tip pădure, administrate de Agenţia „Moldsilva”, a fost de aproximativ 12 m3 la 1000 ha, în timp ce în pădurile administrate de către autorităţile locale această cifră a ajuns la circa 30 m3.
    Analiza SWOT a mediului şi resurselor naturale
Puncte tari
Puncte slabe
Oportunităţi
Ameninţări

Sol fertil şi condiţii climaterice favorabile

Scăderea calităţii solului

 

Aplicarea în masă a unor practici moderne de gestionare a terenurilor agricole prin servicii de cercetare şi extensiune

 

Creşterea eroziunii solului ca urmare a defrişărilor

Alimentare cu cantitatea necesară de apă

Scăderea calităţii apei
 

Starea precară a sistemului de irigare

 

Aplicarea în masă a unor practici moderne de gestionare a apei prin servicii de cercetare şi extensiune

 
 
 
 
 

Vulnerabilitatea sporită a agriculturii la riscurile naturale (eroziunea solului, alunecări de teren, secetă, grindină, îngheţ, inundaţii)

Elaborarea şi/sau utilizarea de specii rezistente la schimbările climatice

Schimbările climatice accelerate şi apariţia frecventă a dezastrelor naturale şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile

 

Creşterea temperaturii şi schimbarea modelelor de precipitaţii

 

Lipsa pădurilor şi împădurirea limitată

Creşterea resurselor regenerabile de energie în agricultură

 

Creşterea investiţiilor în reciclarea deşeurilor

 

Gestionarea defectuoasă a practicilor de producţie agricolă care rezultă din creşterea poluării

Insuficientă bio-diversitate în mediul rural

 

Scăderea biodiversităţii din cauza expansiunii masei de culturi modificate genetic

 
    1.6. Analiza aspectelor privind dezvoltarea mediului rural
    Republica Moldova fiind o ţară cu populaţia preponderent rurală, dezvoltarea spaţiului rural este deosebit de importantă. În prezent 58% din populaţia ţării locuieşte în mediul rural. Conform datelor statistice, în anul 2011 mai mult de 2 milioane din cele 3,56 milioane de cetăţeni locuiau în mediul rural. Migraţia externă, însă, este un factor  care se impune prin proporţii, circa 660,0 mii de locuitori au părăsit ţara după 1997, provocînd o scădere a densităţii populaţiei de la 188 locuitori/km2 în 1980 la 105 locuitori/km2 în 2010 (figura 21).

    Figura 21. Populaţia Republicii Moldovei în total şi pe medii, 1980-2010 (mil persoane şi %).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Republica Moldova are cea mai mare pondere a populaţiei rurale din Europa de Est (figura 22). Prin compararea ponderii populaţiei rurale în rîndul ţărilor din regiune, devine evident că Republica Moldova are cea mai mare cotă a populaţiei rurale în totalul populaţiei, în timp ce Belarus are cea mai scăzută cotă. În anul 2012 media populaţiei rurale din noile state membre a fost de 35%, iar cea din ţările UE–15 a constituit 21%. În perioada analizată ponderea populaţiei rurale din regiune nu s-a schimbat semnificativ.

    Figura 22. Ponderea populaţiei rurale în totalul populaţiei din Republica Moldova comparativ cu statele din Europa, 1992-2012 (%).
    Sursa: FAO (2013).

    În pofida faptului că jumătate din populaţia Republicii Moldova locuieşte în mediul rural, rata ocupării forţei de muncă în acest spaţiu este de numai 36%. În anul 2000 această rată a constituit 59%, în timp ce în anul 2011 a scăzut la 36% (figura 23), demonstrînd o diminuare drastică a oportunităţilor de muncă în zonele respective. Acest declin a fost cauzat, probabil, de scăderea oportunităţilor de angajare în agricultură, precum şi de autoocuparea forţei de muncă. În perioada analizată, rată de ocupare a bărbaţilor în zonele rurale a fost ceva mai mare, deşi cu modificări semnificative în ultimii zece ani. Totodată, rata ocupării în mediul urban a scăzut de la 49% în 2000 la 44% în anul 2011, indicînd faptul că mai uşor s-a putut găsi un loc de muncă în mediul urban decît în ​​mediul rural.
    Figura 23. Ratele de activitate şi ocupare a  forţei de muncă în Republica Moldova pe zone, 2000-2011 (%).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Ponderea populaţiei economic active este mai mică în Republica Moldova comparativ cu alte ţări est-europene, din cauza exodului forţei de muncă active. Indicele demonstrativ privind rata populaţiei active în anul 2012 este de doar 38% din totalul populaţiei, în timp ce majoritatea celorlalte ţări din regiune demonstrează o rată de 50%. Ponderea populaţiei active, ocupate în agricultură, a demonstrat în ultimii 20 de ani o scădere de la cea mai mare  în anul 1992 (14%), în comparaţie cu  alte  ţări est-europene, la cea mai mică (5%).
    Tinerii cu nivel scăzut de educaţie au cea mai mică pondere în ocuparea forţei de muncă în mediul rural. Persoanele cu vîrste între 25 şi 34 ani au arătat cele mai mici cote de ocupare în zonele rurale, care au scăzut de la 37% la 16% în perioada 2000-2011 (tabelul 6). Mai mult decît atît, pentru cei care au absolvit doar învăţămîntul primar a fost cel mai greu să-şi găsească locuri de muncă în zonele rurale - rata de ocupare din mediul rural a scăzut între anii 2000 şi 2011 de la 30% la 5,2%. Cu toate acestea, este necesar de menţionat că gradul de ocupare a forţei de muncă la toate categoriile a scăzut în ultimii zece ani, în majoritatea cazurilor.

Tabelul 6

Rata de ocupare şi rata şomajului în Republica Moldova
pe grupe de vîrstă, 2000-2011 (%)


Rata de ocupare în Republica Moldova

Rata şomajului în Republica Moldova

 
2000
2011
 
2000
2011
Vîrsta
Urban
Rural
Urban
Rural
Studii
Urban
Rural
Urban
Rural
15-24 ani
21.4
37.2
23.3
16.2
Superioare
8.7
6.0
6.1
25-34 ani
61.5
74.4
53.7
39.9
Medii de specialitate
13.4
3.3
6.3
3.8
35-44 ani
69.2
82.6
64.8
54.1
Secundare profesionale
17.6
3.9
9.3
5.8
45-54 ani
68.7
83.3
63.6
56.5
Liceale, medii generale
21.1
3.7
12.2
4.2
55-64 ani
39.9
57.5
41.1
40.8
Gimnaziale
24.3
3.6
12.6
6.1
65 ani şi mai mult
5.9
27.7
7.0
8.0
Primare sau fără şcoală
20.6
3.4
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Ratele scăzute de ocupare în zonele rurale se explică prin salariile mici în sectorul agricol comparativ cu cele din  alte sectoare ale economiei. Pentru comparaţie, în anii 2004-2011 acestea au înregistrat circa 60% din media naţională, în timp ce angajaţii în sectorul de servicii, în calitate de intermediar financiar, spre exemplu, au cîştigat de două–trei ori mai mult decît constituie media naţională. Prin urmare, intermediarii financiari au cîştigat de trei–cinci ori mai mult decît lucrătorii din agricultură. Deşi discrepanţele sînt în diminuare, acestea  rămîn destul de  considerabile.
    Salariile mici şi numărul limitat de locuri de muncă au creat modele stabile ale sărăciei în zonele rurale. În perioada 2001-2011 nivelul de subzistenţă a fost mai scăzut în zonele rurale comparativ cu cele urbane (figura 24). Chiar dacă, în acest sens, a avut loc o creştere în termeni nominali, gospodăriile din mediul urban, oricum, au înregistrat o creştere triplă în nivelul lor de existenţă reală în 2001-2011, în timp ce nivelul de trai al populaţiei din mediul rural a fost de fapt constant în ultimul deceniu.

    Figura 24. Structura nivelului de subzistenţă în funcţie de zonă în anii 2001-2011 (valori nominale (lei) şi index (2001 = 100)).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Avînd în vedere scăderea posibilităţilor de angajare în mediul rural din Republica Moldova, s-a început un proces de migraţie în interiorul şi în afara ţării, întreprins de persoane tinere şi cu studii. Numărul de persoane plecate din zonele urbane, pe motiv de muncă, sau care se află în căutarea lucrului în străinătate a crescut, în perioada 2000-2011, de 1,5 ori în zonele urbane şi de 3 ori în zonele rurale. Cea mai mare creştere a migrării se observă în rîndul persoanelor de vîrstă mijlocie (45-54 ani) şi al celor tineri (25-34 ani), cu studii superioare (tabelul 7).

Tabelul 7
Populaţia cu vîrsta între 15 ani şi peste în căutare de lucru în
străinătate în funcţie de vîrstă, studii şi locul de trai (mii persoane)

 
2000
2011
 
2000
2011
 
Urban
Rural
Urban
Rural
 
Urban
Rural
Urban
Rural
15-24 ani
15.9
37.3
15.1
56.1
Studii superioare
7.8
2.9
16.3
17.3
25-34 ani
17
20.9
31.6
74.3
Medii de specialitate
11
7.8
18.1
22.2
35-44 ani
15.7
17.8
18.2
47.6
Medii profesionale
21.2
25.9
24.7
53.5
45-54 ani
7.2
5.8
20.1
38.6
Şcoală medie
10.8
25.8
21.8
60.4
55-64 ani
0.5
0.3
7.6
7.5
Gimnaziu
5.2
19.2
11.5
69.5
65 ani şi peste
0
0
0
0
Învăţămînt primar sau fără studii
0.2
0.4
0.3
1.3
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Fiecare al cincilea cetăţean lucrează în străinătate şi fiecare al patrulea migrant provine din mediul rural. Potrivit statisticilor naţionale, în jur de 320,0 mii de persoane (circa 10% din totalul populaţiei şi 20% din populaţia activă) lucrează în prezent în străinătate – printre ei întreprinzători agricoli tineri, care ar trebui să genereze inovaţii şi să implementeze tehnologii moderne în agricultură şi să lanseze afaceri rurale. Situaţia este şi mai gravă în zonele rurale - aproape 200,0 mii persoane, circa 25% din populaţia din mediul rural, a activat în străinătate în 2011. Acestea sînt datele oficiale, considerate extrem de subestimate, în timp ce cifrele reale ale migranţilor sînt mult mai mari. Conform destinaţiilor remitenţelor, este clar că majoritatea migranţilor provin din zonele rurale ale Moldovei.
    Remitenţele joacă un rol tot mai important în veniturile gospodăriilor din mediul rural din Republica Moldova. Ponderea remitenţelor în venitul total disponibil al gospodăriilor din mediul urban a fost de 12%, în timp ce în cazul gospodăriilor din mediul rural această cifră a înregistrat 21% în perioada 2006-2012 (figura 25). Această cotă a demonstrat o tendinţă destul de stabilă pentru mediul urban, dar una de creştere pentru gospodăriile rurale, care indică dependenţa tot mai mare a populaţiei din aceste zone de banii trimişi acasă de către membrii familiilor lor, migraţi în străinătate.
    Figura 25. Venitul lunar mediu total disponibil pe cap de locuitor şi remitenţe în 2006-2012 (lei).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Pe lîngă remitenţe, veniturile celor care lucrează în mediul rural depind în mare măsură de autoocuparea forţei de muncă în agricultură, precum şi de pensii. În anul 2011, 20% din veniturile înregistrate în zonele rurale au provenit din banii trimişi din străinătate (remitenţe), în timp ce alte 20% au fost generate din autoocuparea forţei de muncă în agricultură şi 17% din pensii. Analizînd aceste cifre, observăm că cea mai mare sursă de venit în mediul rural provine din afara ocupării forţei de muncă, în timp ce locuitorii din mediul urban au cîstigat 55–63% din venitul lor la locul de muncă.
    Scăderea drastică a numărului de elevi din învăţămîntul primar şi mediu limitează posibilităţile de generare de venituri mai mari pe termen lung. Numărul total de elevi înscrişi în învăţămîntul primar şi gimnazial a fost în scădere cu 40% între anii 2000 şi 2011 (figura 26), atît în mediul urban, cît şi în cel rural. Faptul că numărul populaţiei a scăzut cu 3% în aceeaşi perioadă ne sugerează că şi mai puţini copii frecventează şcolile (figura 27). Acest lucru ar putea fi cauzat de lipsa  resurselor financiare necesare pentru  acoperirea costurilor de educaţie, precum şi necesitatea de a angaja copii pentru a spori veniturile gospodăriilor pe termen scurt.

    Figura 26. Numărul total de elevi din învăţămîntul primar şi secundar şi totalul populaţiei în funcţie de zonă, 2000-2011 (mii persoane).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.


    Figura 27.  Şcoli primare şi secundare în funcţie de tip şi zonă, 2000-2011 (%).
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Starea precară a infrastructurii fizice este un alt factor ce limitează posibilităţile de dezvoltare a zonelor rurale din Republica Moldova. Cantitatea de apă distribuită consumatorilor din mediul rural a constituit circa 10% din volumul de apă furnizat în mediul urban, iar lungimea reţelei de canalizare din mediul rural a fost cu 80% mai mică decît cea din zonele urbane în perioada 2004-2011 (tabelul 8). Populaţia rurală a fost aprovizionată în anul 2011 cu o treime din volumul de gaze naturale, comparativ cu mediul urban, în timp ce numărul de linii telefonice în mediul rural a constituit aproximativ 50 % din totalul liniilor telefonice din mediul urban. 

Tabelul 8

Principalii indicatori de infrastructură în funcţie de localităţi

 
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
Apa furnizată consumatorilor din mediul urban
(mil.m3)
59
62
63
78
76
71
68
66
Apa furnizată consumatorilor din mediul rural
(mil.m3)
5
5
5
6
7
7
7
7
Lungimea sistemului de canalizare din mediul
urban (km)
2071
2079
2084
2104
2129
2142
2182
2236
Lungimea reţelei de canalizare din mediul rural
(km)
523
514
456
448
428
407
404
356
Numărul total de apartamente urbane conectate
 la conducta de gaze
345
358
368
386
396
407
415
422

Numărul total de apartamente din mediul rural

conectate la conducta de gaze

108
124
139
158
173
185
196
204
Aprovizionarea cu gaze a populaţiei urbane pe
 cap de locuitor (m3)
176
168
174
148
151
151
170
153

Aprovizionarea cu gaze a populaţiei din mediul

rural pe cap de locuitor (m3)

40
50
50
43
45
51
47
46

Numărul de linii telefonice în reţeaua publică de

telefonie în zonele urbane la 100 de locuitori

36
38
39
41
42
43
44
45

Numărul de linii telefonice în reţeaua publică de

telefonie în zonele rurale, la 100 de locuitori

15
18
21
23
24
24
25
25
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Infrastructura fizică existentă necesită reparaţii sau reconstrucţie. Calitatea şi fiabilitatea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din Republica Moldova se află într-o stare precară, îndeosebi în zonele rurale, unde calitatea apei nu întotdeauna corespunde cerinţelor de igienă. Conform rapoartelor, aproximativ 10% din probele din sistemele de aprovizionare cu apă urbane şi 16% din cele prelevate în mediul rural sînt contaminate cu bacterii coliforme.
    Gospodăriile din mediul rural sînt cu mult mai puţin dotate cu facilităţi de locuit decît gospodăriile din mediul urban. În afară de electricitate, care are o acoperire de 100% în Republica Moldova, gospodăriile rurale, de fapt, duc lipsă de apă caldă, încălzire centralizată şi sisteme de canalizare. Astfel, în anul 2011 mai puţin de 20% din gospodăriile rurale au avut o baie sau duş în locuinţă şi mai puţin de 10% au avut un closet (acelaşi număr de gospodării din mediul urban au fost de 80% şi, respectiv, 75%. Accesul la apeduct şi la facilităţi de gaze este, de asemenea, limitat în zonele rurale (35%) (figura 28).
    Figura 28. Echipamente de uz casnic în funcţie de facilităţi şi zone, 2011.
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

    Reţeaua de drumuri se află, probabil, în starea cea mai precară dintre toate infrastructurile fizice. O evaluare efectuată de Guvern în anul 2006 a arătat că doar 7% din reţeaua de drumuri putea fi considerată atunci  într-o stare bună sau satisfăcătoare, în timp ce 93% se afla într-o stare tehnică proastă sau foarte proastă. Starea drumurilor locale a fost chiar şi mai rea, doar 2% din drumurile evaluate fiind într-o stare tehnică satisfăcătoare. Deşi drumurile spre aproape fiecare sat din Moldova sînt asfaltate, starea precară a drumurilor locale şi săteşti provoacă daune considerabile vehiculelor, precum şi produselor transportate (fructe, legume, lapte etc.). Evident, acest fapt duce la creşterea costurilor de transport şi, de asemenea, afectează în mod negativ calitatea producţiei, preţurile de vînzare şi cantitatea pe tot parcursul lanţului de aprovizionare.
    Cele mai bune practici din noile state membre ilustrează faptul că probleme similare au fost rezolvate prin crearea  locurilor  de muncă în mediul rural, de exemplu prin investiţiile străine directe şi utilizarea remitenţelor pentru investiţii în afaceri agroalimentare.
    Stimularea continuă a creşterii în sectorul agroalimentar ar trebui să fie încurajată prin susţinerea implicării tinerilor antreprenori din domeniul agroalimentar.
    Agroturismul a contribuit la crearea mai multor locuri de muncă, ceea ce a generat venituri noi. În Republica Moldova acest sector se află în dezvoltare şi  necesită sprijin suplimentar pentru a-şi desfăşura potenţialul deplin.
    Cota de înnoptări în pensiunile agroturistice a crescut cu 3% în perioada  2004-2012 (figura 29), iar numărul de turişti s-a mărit de 30 de ori (de la 372 în anul 2004 la 11570 în anul 2012).
 
    Figura 29. Ponderea numărului de înnoptări în unităţile turistice, 2004-2012.
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

Analiza SWOT a dezvoltării rurale
Puncte tari
Puncte slabe
Oportunităţi
Ameninţări

Mobilitatea internă a forţei de muncă din mediul rural

 

Cunoaşterea a două limbi (română şi rusă), de către locuitorii din mediul rural

Rata scăzută a ocupării forţei de muncă în mediul rural şi migraţia masivă

Crearea de locuri de muncă în mediul rural prin lansarea unor afaceri cu capital străin (producători, servicii etc.)

Reducerea posibilităţilor de angajare în agricultură

 

Depopularea satelor din cauza migrării şi îmbătrînirii populaţiei

 

Salariile mici în zonele rurale

 

Infrastructura fizică de calitate precară în mediul rural

Creşterea salariului în mediul rural datorită dezvoltării economice

 

Utilizarea remitenţelor în scopuri de investiţii

 
Sporirea agroturismului

Sporirea discrepanţelor între venituri urbane-rurale

 

Creşterea sărăciei şi excluziunii sociale în zonele rurale

 

Reducerea pensiilor din cauza constrîngerilor bugetare

 

Cultura puternică şi patrimoniul tradiţional

Numărul mare de tineri locuitori din mediul rural fără studii

 Lipsa unei strategii formale de dezvoltare rurală

Apariţia tinerilor antreprenori agricoli

 

    1.7. Analiza politicilor pentru dezvoltarea agriculturii şi mediului rural în Republica Moldova şi UE
    Politicile curente în Republica Moldova
    În procesul implementării politicilor sale Guvernul se conduce de Strategia naţională de dezvoltare „Moldova 2020”, care are drept obiectiv principal accelerarea creşterii economice şi, implicit, reducerea sărăciei în Republica Moldova.
    Totodată, mai multe documente de politici au relevanţă directă sau indirectă pentru obiectivele de dezvoltare a sectorului agricol şi rural, după cum urmează:
    Strategia naţională de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-2015), aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 282 din 11 martie 2008, avînd drept obiectiv general asigurarea creşterii durabile a sectorului agroindustrial, precum şi o consecventă ameliorare a calităţii vieţii în mediul rural, prin sporirea competitivităţii şi productivităţii sectorului;
    Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2011-2015, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 747 din 3 octombrie 2011, orientată spre atingerea celui mai înalt grad de protecţie a sănătăţii publice şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte inofensivitatea alimentelor;
    Strategia de dezvoltare a serviciilor de extensiune rurală pentru anii 2012-2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 486 din 5 iulie 2012, prin care se propune realizarea trecerii, într-un interval de timp rezonabil, la un model de organizare a serviciilor de extensiune rurală bine dezvoltat, modernizat, generator de valoare adăugată înaltă, bazat pe cunoaştere şi inovare şi orientat spre îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii în mediul rural;
    Strategia naţională de dezvoltare regională pentru anii 2013-2015, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 685 din 4 septembrie 2013, care îşi propune să contribuie la dezvoltarea echilibrată a localităţilor Republicii Moldova pentru a îmbunătăţi nivelul de trai al cetăţenilor;
    Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012–2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 685 din 13 septembrie 2012, stabileşte în calitate de direcţie prioritară „facilitarea dezvoltării IMM-urilor în regiuni”;
    Strategia de dezvoltare a comerţului interior în Republica Moldova pentru anii 2014-2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.948 din 25 noiembrie 2013, are drept scop „asigurarea consumatorilor cu necesarul de produse şi servicii competitive prin crearea unui sistem eficient de comercializare a acestora pe întreg teritoriul ţării”, iar unul din obiectivele strategice vizează „îmbunătăţirea infrastructurii comerciale în teritoriu, în special în localităţile rurale”;
    Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în anul 2030, aprobată prin Hotarîrea Guvernului nr.102 din 5 februarie 2013, are ca obiectiv general asigurarea securităţii energetice a ţării, avînd la bază, implementarea programelor regionale care vizează crearea platformelor moderne de generare a energiei din surse regenerabile, îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întreg teritoriul ţării;
    Strategia de transport şi logistică pe anii 2013-2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 827 din 28 octombrie 2013, prevede în calitate de obiective specifice asigurarea accesului la reţeaua de drumuri naţionale pe drumurile locale/rurale din toate localităţile ţării, asigurarea pînă în 2022 a reparaţiei şi întreţinerii a peste 6 mii km de drumuri locale;
    Strategia naţională de dezvoltare a societăţii informaţionale „Moldova Digitală 2020”, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.857 din 31 octombrie 2013, stabileşte drept obiectiv general „dezvoltarea infrastructurii infocomunicaţionale şi îmbunătăţirea accesului pentru toţi”, inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de acces la Internet în toate localităţile din ţară şi oferirea serviciilor la preţuri accesibile;
    Strategia de dezvoltare a turismului „Turism 2020”, care urmează a fi aprobată de Guvern, are drept scop „impulsionarea activităţii turistice în Republica Moldova prin dezvoltarea turismului intern şi receptor”, inclusiv prin dezvoltarea regională a turismului, crearea unor instrumente de susţinere şi dezvoltare a turismului rural.
    Aceste strategii se referă la diferite aspecte ale sectorului agricol şi rural şi, totuşi, în prezent lipseşte o abordare holistică a provocărilor din agenda sectorului.
    O privire retrospectivă asupra Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial ne sugerează că aceasta a avut un impact redus asupra dezvoltării sectorului de pînă acum. Acest lucru se explică, în fond, prin instrumentele slabe şi lipsa unor măsuri detaliate, asociate cu bugetul şi planul de implementare, care rezultă în obiective generale. Măsurile din Strategie nu urmează principiul de formulare SMART (specifice, măsurabile, realizabile, realiste, definite în timp) şi nici nu cuprind probleme legate de agricultură, mediu şi regiuni rurale. Mai mult decît atît, majoritatea estimărilor de cost s-au dovedit a fi nevalabile, precum şi contextul  juridic  incoerent.
    Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2011-2015 creează premize pentru adoptarea principiilor de siguranţă a alimentelor ale UE şi realizarea unei abordări integrate „de la fermă la furculiţă” întru asigurarea sănătăţii publice, precum şi creşterea exporturilor. Un rezultat remarcabil al acestei Strategii a fost crearea în anul 2012 a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, care a preluat controlul deplin asupra siguranţei alimentelor în Republica Moldova, depăşind astfel constrîngerile existente legate de suprapunerea funcţiilor şi procedurilor repetitive în domeniu. Cu toate acestea, unul dintre punctele slabe ale acestui document strategic, care ar putea crea probleme în realizarea pe termen mai lung, este gradul insuficient de măsurare şi realizare a obiectivelor.
    Strategia de dezvoltare a serviciilor de extensiune rurală pentru anii 2012-2022 prezintă o viziune cuprinzătoare şi realistă a rolului reţelelor de extensiune, cu condiţia finanţării bugetului propriu. Strategia prevede că dezvoltarea serviciilor de extensiune rurală în Republica Moldova va contribui la dezvoltarea economiei rurale şi la creşterea productivităţii în agricultură, sporind competitivitatea sectorului agroalimentar. Deşi succesul acestei strategii va depinde de finanţarea publică adecvată, faptul că aceasta funcţionează cu obiective cuantificabile este cu siguranţă un avantaj în comparaţie cu celelalte două strategii menţionate mai sus.
    Următoarea descriere şi analiză a politicilor anterioare şi actuale de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural ale UE şi Republicii Moldova, precum şi a programelor şi instrumentelor de implementare ne oferă un argument pentru priorităţile şi măsurile propuse spre utilizare în Republica Moldova.
    Dezvoltarea rurală şi agricultura. Cadrul de politici şi instituţional în UE şi Republica Moldova
    Zonele rurale din Republica Moldova, ca şi în multe ţări din UE, predomină şi vor continua să fie implicate în producerea de produse agroalimentare. Valoarea acestui sector în UE este de peste 900 de miliarde de euro anual şi va continua să joace un rol important în UE, dar şi în economia Republicii Moldova în viitor. Conform datelor FAO, cererea pentru alimente la nivel mondial va creşte cu 70% pînă în anul 2050 şi, prin urmare, sectorul agroalimentar ar trebui să fie tratat, precum în UE, ca o prioritate-cheie de dezvoltare strategică şi nu un indicator de subdezvoltare.
    Agricultura şi dezvoltarea rurală în Republica Moldova
    În prezent, următoarele instituţii  implementează activităţi ce contribuie la dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale, şi anume:
    1) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (în continuare – MAIA), în comun cu instituţiile subordonate, este responsabil de elaborarea şi promovarea politicii în domeniul dezvoltării agriculturii, sporirii competitivităţii şi productivităţii sectorului şi îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a muncii în mediul rural. Din instituţiile din subordinea MAIA, ce susţin eforturile Ministerului în implementarea politicilor de dezvoltare agicolă şi rurală, pot fi menţionate următoarele:
    - Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (în continuare – AIPA), care în prezent oferă suport financiar pentru măsuri de subvenţionare în agricultură şi dezvoltare rurală, conform regulilor UE. De asemenea, AIPA este în prezent agenţia de implementare şi plăţi pentru unii donatori, inclusiv Banca Mondială, oferind suport pentru măsuri destinate agriculturii şi dezvoltării rurale;
    -  Centrul Informaţional Agricol, creat pe lîngă MAIA, responsabil de coordonarea activităţilor de implementare a principiului e-Agricultură şi de integrarea şi consolidarea resurselor informaţionale agricole, precum Registrul producătorilor agricoli, Registrul vitivinicol, Registrul tehnicii agricole etc.;
    - Unitatea de Implementare a Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol, finanţat de Banca Europeană de Investiţii, aflată în subordinea MAIA, al cărui scop este de a îmbunătăţi competitivitatea sectorului şi de a asigura corespunderea cerinţelor de calitate ale UE, astfel conformîndu-se politicii şi instrumentelor UE în domeniul agriculturii şi al dezvoltării rurale;
    - Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (în continuare – IFAD), aflată în subordinea MAIA, care implementează măsuri privind modernizarea şi restructurarea agriculturii şi dezvoltarea zonelor rurale, în conformitate cu politica UE în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale;
    - Unitatea Consolidată de Implementare şi Monitorizare a Proiectelor în domeniul Agriculturii, finanţate de Banca Mondială (UCIMPA), responsabilă de asigurarea implementării eficiente a proiectelor Băncii Mondiale în domeniul agriculturii şi dezvoltării afacerilor rurale;
    - Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare (2KR), ce contribuie la stabilirea unor condiţii accesibile şi avantajoase de procurare a tehnicii agricole cu achitarea costului ei în rate, în scopul renovării şi înzestrării cu mijloace tehnice noi de producţie a producătorilor agricoli din ţara noastră;
    - Unitatea de Implementare a Proiectului „Tranziţia la Agricultura Competitivă”, care gestionează activităţi ce contribuie la sporirea veniturilor în mediul rural prin stimularea creşterii în agricultura performantă şi catalizează investiţiile în producerea cu valoare adăugată înaltă.
    2) Ministerul Economiei – elaborează şi promovează politici orizontale de dezvoltare a mediului de afaceri, susţinerea IMM-urilor, atragerea investiţiilor şi promovare a exporturilor, dezvoltarea comerţului interior, asigurare a securităţii şi eficienţei energetice pe întreg teritoriul ţării, fiind susţinut în procesul de implementare a acestora de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Organizaţia pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exporturilor din Moldova, Agenţia pentru Eficienţă Energetică, Agenţia Proprietăţii Publice, Agenţia pentru Protecţia Consumatorului.
    3) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor – are în gestiune elaborarea şi coordonarea politicilor de dezvoltare regională, eliminarea disparităţilor regionale, gestionează Fondul naţional pentru dezvoltare regională; implementarea politicilor respective fiind asigurată de cele trei Agenţii de Dezvoltare Regională: Nord, Centru şi Sud.
    4) Ministerul Mediului – elaborează şi promovează politici în domeniul protecţiei mediului şi utilizării raţionale a resurselor naturale, managementului deşeurilor, gospodăririi resurselor de apă, aprovizionării cu apă şi canalizare şi monitoringului calităţii mediului, gestionează Fondul Ecologic Naţional şi coordonează activitatea fondurilor ecologice locale; politicile respective fiind implementate de un şir de instituţii subordonate cum ar fi Agenţia „Apele Moldovei”, Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale, Inspectoratul Ecologic de Stat, etc.
    5) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor – este responsabil de elaborarea, promovarea şi implementarea, prin intermediul instituţiilor subordonate a politicilor în domeniul transportului auto, naval, feroviar, aerian şi infrastructurii drumurilor pe întreg teritoriul ţării.
    6) Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor – aspectul de dezvoltare rurală fiind prezent în politicile elaborate şi promovate de acesta în domeniul dezvoltării societăţii informaţionale, spaţiului informaţional şi sectorului tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor.
    7) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, care este responsabilă de implementarea politicilor în domeniul siguranţei alimentelor, sanitar-veterinar, protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare, controlului semincer, calităţii produselor primare, produselor alimentare şi a hranei pentru animale.
    8) Agenţia Turismului – gestionează procesul de elaborare şi implementare a politicilor în domeniul turismului, contribuind la dezvoltarea şi promovarea turismului rural.
    9) Agenţia „Moldsilva” – este responsabilă de elaborarea, promovarea şi implementarea politicilor în domeniile silviculturii şi cinegeticii, racordate la tendinţele internaţionale de dezvoltare socioeconomice, dezvoltarea durabilă a sectoarelor forestier şi cinegetic, protecţia, paza pădurilor şi faunei, menţinerea şi conservarea biodiversităţii pe întreg teritoriul ţării.
    Agricultura şi dezvoltarea rurală sînt interdependente. Aşa cum demonstrează bogata experienţă a UE, economia şi structurile sociale din zonele rurale nu se pot dezvolta fără un sector agroalimentar competitiv. Problemele structurale ale agriculturii şi ale industriei de prelucrare a produselor alimentare din Republica Moldova nu pot fi soluţionate fără un suport sistematic, în conformitate cu politicile şi instrumentele UE în domeniul agriculturii şi  dezvoltării rurale.
    Experienţa UE în sprijinirea reformei de dezvoltare a agriculturii şi a mediului rural
    Politica agricolă comună (în continuare – PAC) este politica agricolă a Uniunii Europene, principalele  obiective ale acesteia fiind  asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru agricultori şi aprovizionarea stabilă cu alimente inofensive, la preţuri accesibile pentru consumatori.
    Bugetul PAC este utilizat pentru:
    1) sprijin fermierilor;
    2) dezvoltarea mediului rural - măsuri pentru sprijinul fermierilor în modernizarea fermelor pentru a deveni mai competitivi, protejînd totodată mediul,  şi  contribuirea la prosperitatea comunităţilor rurale;
    3) sprijin pieţelor - de exemplu, atunci cînd vremea rea destabilizează pieţele.
    Actualmente PAC se află  în proces de reformare pentru a răspunde mai bine următoarelor provocări:
    1) securitatea alimentară, schimbările climatice şi gestionarea durabilă a resurselor naturale, sprijinirea mediului rural  şi menţinerea economiei rurale;
    2) sprijin  sectorului agricol pentru a deveni mai competitiv şi pentru a face faţă crizei economice şi preţurilor „de la poarta fermei”, care devin tot mai instabile;
    3) pentru o politică mai echitabilă, mai ecologică, mai eficientă şi mai accesibilă.
    Sprijinul UE pentru dezvoltarea agroalimentară a ţărilor terţe în scopul integrării economice
    Pentru a sprijini ţările terţe (inclusiv ţările candidate şi ţările în curs de aderare) în procesul de conformare la cerinţele PAC şi altor politici sectoriale în cadrul diferitelor tipuri de integrare economică, UE a folosit o serie de instrumente. Unul dintre cele mai semnificative şi relevante pentru Moldova a fost aplicat în cadrul pregătirii noilor state membre pentru integrarea în piaţa unică – Programul Special de Pre-Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (în continuare – SAPARD).
    Instrumentul de implementare SAPARD
    SAPARD, introdus iniţial în 1999, a fost programul de pre-aderare la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural. În scopul atingerii obiectivelor sale generale, acesta a oferit sprijin pentru investiţii în dezvoltarea agriculturii şi mediului rural.
    Sprijinul SAPARD pentru dezvoltarea  agriculturii şi mediului rural a fost axat pe priorităţile din acest sector, şi anume:
    a) investiţii în exploataţiile agricole;
    b) îmbunătăţirea procesării şi marketingului produselor agricole şi piscicole;
    c) îmbunătăţirea structurilor controlului de calitate, veterinar şi fitosanitar, în interesul calităţii alimentelor şi protecţiei consumatorului;
    d) metodele de producţie agricolă destinate să protejeze mediul şi să menţină peisajul rural şi de diversificare a activităţilor economice;
    e) înfiinţarea serviciilor de asistenţă şi management pentru agricultori;
    f) constituirea grupurilor de producători;
    g) renovarea şi dezvoltarea satelor, protecţia şi conservarea patrimoniului rural;
    h) îmbunătăţirea terenurilor şi reparcelarea;
    i) stabilirea şi actualizarea registrelor funciare;
    j) perfecţionarea pregătirii profesionale;
    k) dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale;
    l) gestionarea  resurselor de apă;
    m) silvicultura, inclusiv împădurirea, investiţiile în exploa-taţiile forestiere deţinute de proprietari de păduri şi de procesare şi comercializare a produselor forestiere;
    n) asistenţă tehnică pentru măsurile prevăzute în program, inclusiv studii pentru a ajuta la elaborarea şi monitorizarea campaniilor programului, informare şi publicitate;
    o) elaborarea şi implementarea strategiilor locale şi regionale de dezvoltare rurală pentru comunităţile rurale.
    Eficienţa măsurilor AIPA în domeniile prioritare
    AIPA a fost înfiinţată în 2010 ca o instituţie aflată în subordinea MAIA, cu scopul principal de gestionare a resurselor financiare (subvenţii), menite să sprijine fermierii, de monitorizare a distribuirii lor şi, de asemenea, de evaluare cantitativă şi calitativă a impactului măsurilor aplicate.
    Din 2010 AIPA a dezvoltat şi implementat în mod continuu 10 măsuri importante de sprijin, care vizează susţinerea financiară şi informaţională a agriculturii din Republica Moldova.
    Pentru o mai bună gestionare a proceselor din agricultură, AIPA a dezvoltat şi implementat un sistem integrat de control al subvenţiilor, un Registru electronic al fermierilor şi Registrul electronic de maşini şi utilaje agricole, care permite validarea datelor între ele prin intermediul serviciilor web şi facilitarea transferului de date, astfel contribuind la asigurarea transparenţei şi debirocratizării sistemului.
    Măsurile AIPA sînt orientate spre o varietate de scopuri, inclusiv stimularea creditării fermierilor de către bănci şi instituţii financiare şi utilizarea asigurării împotriva riscurilor   producţiei agricole, plantarea de noi livezi şi viţă de vie cu soiuri de mare productivitate, stimularea investiţiilor în producţia de legume protejate (sere de iarnă, ​​sere, tuneluri), stimularea investiţiilor în utilaje agricole şi a sistemelor de irigare, stimularea investiţiilor în construcţia şi renovarea fermelor zootehnice, stimularea achiziţionării de animale de reproducere şi dezvoltarea resurselor genetice ale ţării, stimularea investiţiilor în procesarea produselor alimentare şi în infrastructura postrecoltare, stimularea reparcelării/consolidării terenurilor agricole, sprijinirea investiţiilor în irigarea culturilor. Măsurile  de investiţii preconizează sporirea subsidiilor pentru tinerii solicitanţi şi această politică va continua. Impactul fiecărei măsuri reprezintă un motor pentru fermieri în eforturile lor dificile de a dezvolta o infrastructură postrecoltare, de reînnoire a maşinilor, reamenajare de management şi a proceselor de marketing, sporind fluxul de numerar şi investind în tehnologii avansate.
    Din cele relatate conchidem:
    1) măsurile AIPA au îmbunătăţit competitivitatea sectorului agroalimentar prin restructurare şi modernizare.
    În această perioadă AIPA a încheiat contracte de finanţare a unor servicii de consultanţă rurală pentru elaborarea planurilor de afaceri de investiţii eligibile pentru subvenţii, care au fost plătite din surse ale Băncii Mondiale. Astfel, serviciile de extensiune rurală şi de consultanţă au primit un sprijin calitativ semnificativ şi agricultorii au beneficiat de servicii gratuite şi de cunoştinţe;
    2) măsurile AIPA au îmbunătăţit nivelul de trai în zonele rurale. În perioada 2010-2013, de cînd a fost înfiinţată AIPA, circa 15 mii de fermieri au lansat şi au dezvoltat afaceri în zonele rurale, deoarece schemele de sprijin ale AIPA se aplică doar în zonele rurale.
    În perioada respectivă peste 100 milioane euro au fost gestionaţi de către AIPA pentru finanţarea şi monitorizarea a 17 mii hectare de vii şi livezi, construirea şi renovarea a 170 hectare de sere, care aparţin unui număr de 480 gospodării de fermieri, efectuarea unor achiziţii de 4,7 mii unităţi de tractoare, combine etc., instalarea a 450 sisteme de irigare, renovarea a 82 ferme de animale, importarea a cîteva mii de animale pentru reproducere, construcţia şi reechiparea a 114 frigidere pentru depozitarea de fructe, legume, carne, instalarea a 23 fabrici de procesare a fructelor, 49 linii de procesare a cărnii, produselor lactate, peştelui, 23 unităţi de procesare a cerealelor, 12 fabrici de extragere a uleiului, 7 unităţi de calibrare, sortare şi ambalare a fructelor şi legumelor.
    În ultimii trei ani investiţiile rurale private directe, legate de subvenţii, au depăşit suma de 250 milioane euro şi peste 15  mii de locuri de muncă au fost create în mod direct şi indirect în zonele rurale;
    3) măsurile AIPA asigură gestionarea durabilă a resurselor naturale.
    Măsurile în acest domeniu sprijină gestionarea durabilă a solului şi altor resurse naturale. Tehnicile fără aplicarea ori aplicarea limitată a aratului sînt subvenţionate la o rată mai mare decît tehnicile tradiţionale. În plus, producţia organică este subvenţionată mai mult decît cea obişnuită. Subvenţionarea sistemelor de irigare prin picurare aduce valoare adăugată şi previne, de asemenea, eroziunea solului.
Capitolul II
VIZIUNEA ŞI OBIECTIVELE STRATEGICE
PENTRU ANII 2014-2020

    Revizuirea  sectorului agricol şi al dezvoltării rurale a identificat o serie de probleme majore prezente în domeniile respective. Această Strategie le ia în considerare şi încearcă să răspundă provocărilor economice, de mediu şi sociale cu care se confruntă în prezent agricultura Republicii Moldova, precum şi mediul rural. De asemenea, Strategia se bazează pe rezultatele consultărilor realizate cu părţile interesate din sector. Strategia îşi propune să indice parcursul de dezvoltare a sectorului agroalimentar pe o perioadă de şapte ani (2014-2020), în conformitate cu aranjamentele financiare ale Uniunii Europene.
Strategia îşi propune să atingă o viziune bazată pe coerenţa între agricultură, mediu şi dezvoltarea rurală, ce reprezintă probleme de ordin economic, de mediu şi social.
    2.1. Viziunea şi scopul
    Viziunea Strategiei este următoarea: sector competitiv de agrobusiness restructurat şi modernizat. Condiţii de viaţă şi de muncă în zonele rurale îmbunătăţite. Activităţi agroalimentare existente în armonie cu mediul natural prin menţinerea biodiversităţii, a valorilor culturale şi tradiţionale pentru generaţiile viitoare.
    Obiectivul ce reiese din viziunea Strategiei se bazează, de asemenea, pe realizarea sinergiei între domeniile economic, de mediu şi  social şi este: asigurarea contribuţiei sectorului agroalimentar la atingerea durabilă a obiectivelor naţionale de dezvoltare economică şi socială.
    Scopul Strategiei este de a spori competitivitatea sectorului agroalimentar prin intermediul unei restructurări şi modernizări ample şi de a îmbunătăţi calitătea vieţii şi a muncii în mediul rural prin realizarea de sinergii între activităţile agroalimentare şi cele ale mediului natural.
    2.2. Obiective generale şi specifice
    Obiectivul general nr. 1: Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar, prin restructurarea şi modernizarea pieţei.
    Competitivitatea agriculturii moldoveneşti este scăzută din cauza mai multor factori. Reieşind din acest considerent şi avînd în vedere viziunea strategică asupra sectorului, Republica Moldova, în mod cert, trebuie să asigure o competitivitate sporită, prin restructurarea şi modernizarea agriculturii, consolidarea terenurilor şi prin creşterea treptată a cotei de  produse agricole cu valoare adăugată înaltă. În acest sens, Strategia pune accentul, în special, pe modernizarea sectorului, îmbunătăţirea nivelului de învăţămînt şi a sistemelor asociate, precum şi pe facilitarea accesului la pieţele de inputuri şi outputuri.
    Obiectivul specific 1.1. Modernizarea lanţului agro-alimentar în scopul conformării la cerinţele UE privind siguranţa alimentelor şi cerinţele de calitate.
    În primul rînd, este necesar un suport pentru modernizarea şi restructurarea fermelor specializate în producţia de produse agricole tradiţionale (fructe şi legume, lapte, carne), precum şi alte produse agricole competitive. În al doilea rînd, procesarea produselor agroalimentare, de rînd cu comercializarea produselor moldoveneşti urmează să fie susţinută prin investiţii în tehnologii moderne, în scopul conformării la standardele UE privind siguranţa alimentară şi cerinţele de calitate.     În al treilea rînd, ar trebui să fie consolidată cooperarea între producătorii agricoli şi reprezentanţii business-ului agricol (angrosişti​​, comercianţi cu amănuntul) pentru a creşte oportunităţile de venit şi a permite accesul produselor agroalimentare moldoveneşti pe pieţele naţionale şi internaţionale.
    Obiectivul specific 1.2. Facilitarea accesului la pieţele de capital, de inputuri şi outputuri pentru fermieri.
    Programele actuale de sprijinire a investiţiilor oferă instrumente importante pentru îmbunătăţirea accesului fermierilor la capital. Eforturile sporite pentru îmbunătăţirea accesului fermierilor la credite ar trebui să fie îndreptate spre: (i) crearea unui cadru de funcţionare pentru tranzacţiile de mărfuri garantate (fonduri de garantare, certificate de depozit); (ii) dinamizarea pieţelor  funciare pentru a transforma ţara într-un activ mai atractiv pentru bănci, precum şi (iii) reducerea riscurilor agricole (prin atenuarea efectelor şi asigurarea riscurilor în agricultură). Pieţele factorilor de producţie ar putea beneficia de un regim deschis pentru importul de seminţe şi material săditor, precum şi pentru produsele de uz fitosanitar şi fertilizanţi, ceea ce ar ajuta producătorii autohtoni să fie competitivi pe pieţele mondiale. Accesul producătorilor  la pieţele de outputuri, problematic în special pentru producătorii mici şi mijlocii, ar putea fi abordat prin sprijinirea integrării fermierilor în lanţurile de aprovizionare, de exemplu prin facilitarea legăturii acestora cu participanţii implicaţi, inclusiv procesatorii, dar şi supermarketurile; asocierea producătorilor pentru a permite, printre altele, îmbunătăţirea accesului la infrastructura postrecoltare, precum şi facilitarea accesului acestora la locurile/facilităţile pe piaţă.
    Obiectivul specific 1.3. Reformarea sistemului învăţămîntului, cercetărilor ştiinţifice şi serviciilor de extensiune rurală în sectorul agroalimentar şi crearea sistemului de informare integrat în agricultură.
    În primul rînd, este necesar un suport pentru restructurarea şi modernizarea bazei de învăţămînt care este în mare parte depăşită la acest moment. În al doilea rînd, baza de cercetare agricolă ar trebui să fie modernizată şi restructurată pentru a consolida legătura acesteia cu sectorul privat şi a permite crearea parteneriatelor publice-private. În al treilea rînd, serviciile de extensiune rurală ar trebui să fie modernizate şi să deţină legătura cu domeniile de cercetare şi învăţămînt agricol.     Este necesar de a folosi la maxim sinergiile celor trei domenii.
    Obiectivul general nr. 2: Asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale în agricultură.
    Deşi are soluri fertile şi o climă  favorabilă pentru producţia agricolă, Republica Moldova se confruntă cu mai multe provocări de mediu descrise mai sus. Prin urmare, o prioritate pentru ea devine adaptarea la schimbările climatice. O astfel de abordare ar trebui să includă îmbunătăţirea accesului agricultorilor la noi soiuri rezistente la secetă, tehnologii agricole nondistructive,  cercetări şi instruiri în domeniul gestionării inovatoare a apelor şi solului, accesul la informaţii climatice (în special pentru evenimente extreme). Instrumentele de gestionare a riscurilor în agricultură, inclusiv asigurarea şi aplicarea sistemelor antigrindină ar trebui să fie evaluate şi dezvoltate. Strategia propune  următoarele trei măsuri în acest sens:
    Obiectivul specific 2.1. Sprijinirea practicilor de gestionare a terenurilor agricole şi a apei.
    Una dintre cele mai eficiente modalităţi de a asigura gestionarea durabilă a resurselor naturale în agricultură este utilizarea practicilor moderne de gestionare a terenurilor agricole şi a apei. Este nevoie de sprijin pentru consolidarea terenurilor şi utilizarea de practici moderne de cultivare a terenurilor prin rotaţia culturilor agricole şi diversificarea produselor agricole. Investiţiile în serviciile de irigare au, de asemenea, o mare importanţă, împreună cu un acces mai bun la infrastructura de irigare şi la echipamente moderne.
    Obiectivul specific 2.2. Sprijinirea tehnologiilor de producţie prietenoase mediului, a produselor ecologice, inclusiv a biodiversităţii.
    Un alt mod de asigurare a gestionării durabile  a resurselor naturale în agricultură este furnizarea de tehnologii de producţie ecologică  şi produse ecologice. Producţia ecologică ar trebui să fie sprijinită în acest sens, mai ales că cererea pentru astfel de produse este în creştere pe pieţele internaţionale. Sprijinirea dezvoltării surselor energetice agricole, inclusiv producerea de culturi energetice  face ca producţia agricolă să fie durabilă şi, totodată, profitabilă. Mai mult decît atît, terenurile agricole de calitate scăzută ori neproductive ar trebui să fie împădurite, în scopul sporirii biodiversităţii, precum şi al reducerii eroziunii solului, contribuind, totodată, la conservarea resurselor de apă.
    Obiectivul specific 2.3. Sprijinirea adaptării şi atenuării efectelor schimbărilor climatice asupra producţiei agricole.
    Instrumentele de gestionare a riscurilor ar trebui să fie sprijinite pentru a reduce expunerea la riscurile climatice şi efectele negative ale calamităţilor naturale asupra producţiei agricole şi a competitivităţii agriculturii.
    Obiectivul general nr. 3: Îmbunătăţirea nivelului de trai în mediul rural.
    Strategia propune următoarele măsuri în acest sens:
    Obiectivul specific 3.1. Alocarea investiţiilor pentru infrastructura fizică şi de servicii din mediul rural. Este necesar  sprijinul  pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi a serviciilor rurale fizice, mai multe investiţii în renovarea şi reconstrucţia sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, liniilor de telecomunicaţii, de energie electrică şi drumurilor locale. Infrastructura modernă este, de asemenea, una dintre cele mai importante premise pentru continuarea investiţiilor de capital.
    Obiectivul specific 3.2. Creşterea oportunităţilor de ocupare a forţei de muncă în domeniul nonagricol şi sporirea veniturilor în mediul rural.
    Este necesar sprijinul pentru crearea oportunităţilor de angajare în sfera neagricolă din mediul rural, cum ar fi, servicii în agroturism sau microîntreprinderi nonagricole în scopul producerii şi furnizării unor servicii în mediul rural şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii deja existente, în vederea creşterii capacităţii de afaceri a acestora.
    Obiectivul specific 3.3. Stimularea implicării comunităţii locale în dezvoltarea rurală.
    Implicarea comunităţii locale este esenţială în crearea de stimulente pentru locuitorii din mediul rural pentru a contribui la bunăstarea societăţii lor. În acest sens, se impune sprijinul necesar  pentru a permite populaţiei locale să-şi exprime opinia referitor la modalitatea  în care doresc să dezvolte condiţiile lor de trai. Este foarte important de a spori atractivitatea zonelor rurale prin îmbunătăţirea aspectelor sociale şi culturale la nivel local şi dezvoltarea infrastructurii de servicii pentru comunităţile rurale.
    2.3. Cadrul instituţional
    Implementarea prezentei Strategii urmează a fi realizată de către autorităţile administrative centrale care elaborează şi implementează politici orientate spre dezvoltarea agricolă şi rurală, conform domeniilor de competenţă, şi care deţin instrumentele şi mecanismele necesare realizării exerciţiului respectiv:
    a) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în calitate de autoritate responsabilă de elaborarea şi promovarea politicilor de dezvoltare durabilă a sectorului agroalimentar şi a mediului rural.
    Pentru a realiza sinergia propusă de Strategia în cauză în partea ce ţine de dezvoltarea coerentă şi concomitentă a agriculturii şi mediului rural, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare îşi va direcţiona eforturile spre corelarea cu noul cadru de politici propuse, fiind astfel instituţia coordonatoare a activităţilor din prezenta Strategie şi responsabilă de evaluarea impactului măsurilor prevăzute în aceasta, în comun cu instituţiile din subordine:
    – Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, care va fi în continuare responsabilă de gestionarea resurselor financiare destinate susţinerii producătorilor agricoli, inclusiv destinate infrastructurii rurale aferente activităţilor agricole. Avînd în vedere că AIPA ar putea administra şi fondurile acordate de către partenerii de dezvoltare, este necesar ca ea să fie acreditată în vederea conformării la cerinţele şi rigorile UE;
    – Oficiul Naţional al Viei şi Vinului,  responsabil de implementarea politicilor în domeniul vitivinicol, care urmează să ofere sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol prin crearea Fondului Viei şi Vinului din contribuţiile obligatorii ale producătorilor de produse vitivinicole şi, eventual, prin alte fonduri, oferite de partenerii de dezvoltare. În acest sens, sînt necesare elaborarea şi menţinerea unui registru vitivinicol;
    – Centrul Informaţional Agricol, responsabil de gestionarea unui complex de sisteme informaţionale automatizate, care urmează să integreze şi să consolideze resursele informaţionale agricole, precum Registrul producătorilor agricoli, Registrul vitivinicol, Registrul tehnicii agricole etc.;
    b) Ministerul Economiei, care va elabora şi, prin intermediul instituţiilor subordonate, va implementa politici şi programe de suport orientate spre dezvoltarea rurală, axate pe sporirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, diversificarea industriilor din spaţiul rural, realizarea măsurilor de promovare a utilizării tehnologiilor avansate şi energoeficiente, diversificarea exporturilor şi extinderea pieţelor de desfacere pentru produsele autohtone, facilitarea atragerii investiţiilor private în zonele rurale, inclusiv prin stimularea creării parteneriatelor public-private şi instituirea parcurilor industriale;
    c) Ministerul Mediului, care va oferi suport în elaborarea măsurilor privind ameliorarea mediului şi a spaţiului rural, conform unor metode compatibile cu necesitatea protecţiei şi conservării resurselor naturale;
    d) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, care va elabora şi va implementa măsuri privind asigurarea coeziunii şi reducerii discrepanţelor în regiunile de dezvoltare;
    e) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care va elabora şi va implementa măsuri privind promovarea ocupării forţei de muncă şi diminuarea şomajului în mediul rural, acordarea de avantaje tinerilor specialişti stabiliţi în mediul rural;
    f) Ministerul Educaţiei, care va elabora şi va promova măsuri menite să amelioreze şi să consolideze potenţialul uman prin formarea profesională a specialiştilor din mediul rural;
    g) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, care vor realiza măsuri privind îmbunătăţirea infrastructurii fizice şi a serviciilor în zonele rurale;
    h) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, care este responsabilă de activităţile privind conformarea la standardele Uniunii Europene în domeniul siguranţei alimentelor şi cerinţelor de calitate;
    i) Agenţia „Moldsilva”, care va implementa măsuri orientate spre dezvoltarea şi protejarea patrimoniului forestier şi gestionarea eficientă a acestuia;
    j) Agenţia Turismului, care va realiza măsuri orientate spre crearea oportunităţilor de angajare în sfera turismului rural.
    2.4. Cadrul legislativ
    Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare desfăşoară procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar într-un mod permanent şi treptat, avînd deja realizări şi  progrese semnificative în acest sens.
    Măsurile ce urmează să fie luate de  Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ca prioritate, în vederea alinierii la cerinţele UE, în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia UE, precum şi pentru a face modificări structurale în acest domeniu, sînt stipulate în:
    a) Planul de acţiuni privind implementarea recomandărilor Comisiei Europene pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1125 din 14 decembrie 2010;
    b) Planul naţional de armonizare a legislaţiei, aprobat de Guvernul Republicii Moldova, în care sînt specificate actele Uniunii Europene ce urmează a fi transpuse în legislaţia naţională, din care cea mai mare parte se referă la sectorul agroalimentar;
    c) Planul anual al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare pentru armonizarea legislaţiei în domeniul agroalimentar, constînd dintr-o listă exhaustivă de acte ale UE, identificate de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare drept prioritare, care urmează să fie transpuse în legislaţia naţională, ce se bazează în domeniul agriculturii pe lista actelor legislative ale UE ataşate la Acordul privind Agricultura, iar în domeniul măsurilor sanitare şi fitosanitare, ataşate  la documentul de însoţire a Strategiei pentru Siguranţa Alimentelor.
    2.5. Integrarea dimensiunii de gen
    În abordarea problemelor de inegalitate dintre bărbaţi şi femei în deţinerea puterii şi luarea deciziilor la toate nivelurile, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare promovează o politică activă şi vizibilă de integrare a perspectivei de gen.     În toate politicile şi programele, înainte de a lua decizii, se face o analiză a efectelor asupra femeilor şi, respectiv, asupra bărbaţilor. Aceste eforturi sînt orientate spre sporirea gradului de participare a femeilor la toate nivelurile de luare a deciziilor.
Capitolul III
ESTIMAREA IMPACTULUI ŞI A COSTURILOR
(FINANCIARE ŞI NONFINANCIARE) AFERENTE
IMPLEMENTĂRII STRATEGIEI

    Pentru a fi în măsură să apreciem succesul Strategiei sectoriale propuse, este necesar să descriem starea sectorului agroalimentar după implementarea ei riguroasă şi eficientă.
    Impactul scontat reprezintă realizarea obiectivului strategic al Strategiei, după cum urmează:
    a) eficienţa procesului de producere şi procesare prin intermediul restructurării şi modernizării va creşte;
    b) valoarea sectorului agroalimentar va spori;
    c) cota de piaţă, atît pe plan intern, cît şi pe cel extern se va majora;
    d) accesul la noi pieţe de valoare înaltă va creşte;
    e) echilibrul dintre producţia primară cu valoare redusă şi procesarea la nivel înalt va fi îmbunătăţit;
    f) produsul sistemului educaţional şi de cercetare va avea conexiuni cu nevoile pieţei;
    g) structura şi utilizarea resurselor de teren vor fi optimizate;
    h) gestionarea resurselor de apă va fi îmbunătăţită;
    i) calitatea solului şi rezistenţa la eroziune va fi ameliorată;
    j) rezistenta la riscurile care afectează mediul de afaceri agroalimentare va fi îmbunătăţită;
    k) activitatea economică rurală va spori;
    l) infrastructura rurală va fi îmbunătăţită;
    m) tendinţa de emigrare din mediul rural va fi inversată;
    n) responsabilitatea pentru dezvoltarea zonei rurale va fi preluată de către locuitorii din mediul rural.
    Succesul implementării Strategiei depinde în mare măsură de fondurile disponibile pentru punerea acesteia în aplicare. Această parte prezintă cadrul bugetar, ipotezele utilizate în planificare, împreună cu indicatorii de dezvoltare.
    În timpul planificării bugetului, s-au făcut mai multe ipoteze, şi anume:
    a) calculele necesităţilor investiţionale pentru implementarea Strategiei s-au bazat pe experienţa anterioară a AIPA, prin utilizarea sumelor rezultate din cererile de subvenţii depuse la AIPA în anul 2012. Conform tuturor cererilor, necesităţile totale de investiţii s-au ridicat la 3,5 mlrd. lei, la o rată medie a subvenţiei de 20% (sub formă de rambursare);
    b) începînd cu anul 2014,  suma de bază a necesarului de investiţii a fost majorată pînă la 4 mlrd. lei, ca urmare a faptului că Strategia propune o gamă mai largă de activităţi de sprijin decît cele propuse de AIPA în 2012 şi rata medie de rambursare a subvenţiei a crescut de la 20% la 30%;
    c) în Strategie rata medie de rambursare a subvenţiei este stabilită la nivelul de 30%. În funcţie de specificul măsurii, nivelul actual de rambursare va cuprinde intervalul de 20% - 40%. De exemplu, investiţiile orientate spre grupurile de producători nou formate vor fi susţinute de 40% din subvenţii;
    d) în perioada 2015-2020 suma totală de investiţii necesare va creşte cu 10% anual. Acesta este rezultatul estimărilor, conform cărora propunerea unei rate mai mari de rambursare a subvenţiei (30%) şi unei game mai largi de măsuri de cerere cu privire la investiţii va avea un efect multiplicator, care va duce la o creştere cu cel puţin 10%  anual;
    e) în baza ipotezelor menţionate mai sus, valoarea totală a necesarului de investiţii a fost calculată în felul următor:

    2014:   4 000 000 000 lei     (242 424 000 euro)
    2015:   4 400 000 000 lei    (266 666 000 euro)
    2016:   4 840 000 000 lei    (293 333 000 euro)
    2017:   5 324 000 000 lei     (322 667 000 euro)
    2018:   5 856 400 000 lei     (354 933 000 euro)
    2019:   6 442 040 000 lei     (390 426 000 euro)
    2020:   7 086 244 000 lei     (429 470 000 euro)
                                                 (1 euro = 16.5 lei)

    f) experienţa unor noi state membre ale UE arată că creşterea ratei subvenţiilor cu 10 puncte procentuale (de exemplu, de la 20% la 30%), generează o creştere a necesarului de investiţii de cel puţin 20% - 30%. Strategia în cauză presupune o creştere de doar 10%, cauzată de capacităţile financiare limitate ale beneficiarilor din Republica Moldova, în special ale agricultorilor şi fabricilor de procesare mici;
    g) presupunînd o medie de 30% a ratei de rambursare a subvenţiei pentru implementarea deplină a măsurilor, sumele necesare pentru subvenţie ar trebui să fie asigurate în felul  următor:

    2014:    1 200 000 000 lei      (72 727 000 euro)
    2015:    1 320 000 000 lei      (80 000 000 euro)
    2016:    1 452 000 000 lei      (88 000 000 euro)
    2017:    1 597 200 000 lei      (96 800 000 euro)
    2018:    1 756 920 000 lei    (106 480 000 euro)
    2019:    1 932 612 000 lei    (117 127 000 euro)
    2020:    2 125 873 200 lei    (128 840 000 euro)
                                                  (1 euro = 16.5 lei)
    Referitor la obiectivul general nr. 1, se preconizează ca 80% din necesarul financiar alocat pentru această prioritate să acopere investiţiile în modernizarea agriculturii şi industriei alimentare; 10% din nevoile financiare să acopere domeniul educaţiei, serviciile de cercetare şi de extensiune agricolă (începînd cu 2015, după aprobarea strategiei de reformă) şi  alte 10% restante să acopere (începînd cu 2015, după formalizarea cadrului de cooperare cu sectorul financiar) facilitarea accesului la pieţele de capital, de inputuri şi de outputuri pentru fermieri.
    Referitor la obiectivul general nr. 2, se prevede ca anual să fie alocate pentru acest obiectiv 30% din necesităţile financiare totale. De asemenea, în structura necesităţilor financiare ale acestui obiectiv, 70% din cotă să sprijine terenurile agricole şi practicile de gestionare a apei, iar cîte 15% să fie consumate pentru i) tehnologiile de producţie ecologice şi, respectiv, ii) diminuarea riscurilor climatice.
    Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă în zonele rurale (obiectivul general nr. 3) se acordă anual o pondere de 20% din necesarul de mijloace financiare totale. În structura necesarului de mijloace financiare ale acestui obiectiv specific, cea mai mare pondere – de 50% se planifică să susţină creşterea oportunităţilor de angajare şi a veniturilor din mediul rural în sprijinul sectorului agroalimentar; cota de 30% se planifică pentru a sprijini investiţiile în infrastructura fizică a aceluiaşi sector, iar celelalte 20% vor constitui sprijinul pentru implicarea comunităţii locale în dezvoltarea rurală.
    Indicatorii de dezvoltare ar trebui să fie utilizaţi la monitorizare, pentru a evalua eficacitatea priorităţilor şi măsurilor, precum şi pentru a oferi feedback factorilor de decizie. Avînd în vedere cele trei priorităţi şi nouă măsuri, sînt elaborate doisprezece indicatori cu scală de măsurare, rezultate scontate şi surse de verificare asociate. Se recomandă monitorizarea ex ante, intermediară şi ex post a acestor indicatori în scopul verificării progreselor de dezvoltare înregistrate, precum şi pentru a ajusta rezultatele scontate, în caz de necesitate. Indicatorii au fost elaboraţi în baza evaluării situaţiei curente descrise în Strategie şi în baza aşteptărilor reale ce ţin de dezvoltarea sectorului. În scopul elaborării indicatorilor măsurabili au fost luate în considerare atît trendurile ascendente în diferite subsectoare, cît şi nivelele curente şi anticipate ale suportului preconizat.
    Tabelele (9-12) prezintă mijloacele financiare necesare pentru implementarea Strategiei.

    tabela 9

    tabela 10

    tabela 11

    tabela 12

Capitolul IV
REZULTATELE SCONTATE ŞI INDICATORII
DE PROGRES
AI STRATEGIEI
    tabelul 13
Capitolul V
ETAPELE DE IMPLEMENTARE
    Implementarea Strategiei se va realiza prin implicarea ministerelor, altor autorităţi publice centrale, a organizaţiilor/instituţiilor interesate, dar şi cu participarea activă a mediului de afaceri şi a societăţii civile. Implementarea va fi efectuată în 3 etape:
    1) etapa I de implementare va cuprinde perioada 2014-2017, pentru care Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va elabora şi va aproba un plan de acţiuni detaliat, pentru atingerea obiectivelor specifice ale Strategiei, rezultatelor scontate, prevăzînd termenele-limită, instituţiile responsabile şi indicatorii de progres;
    2) a II-a etapă de implementare se va încadra în intervalul de timp 2018-2020, pentru care va fi elaborat şi aprobat un plan nou de acţiuni în baza recomandărilor, precum şi a rezultatelor implementării Strategiei în etapa I.
Capitolul VI
PROCEDURILE DE RAPORTARE ŞI MONITORIZARE
    În procesul implementării Strategiei va fi realizată monitorizarea permanentă a activităţilor prevăzute şi a rezultatelor acestora.
    6.1. Monitorizarea Strategiei
    Monitorizarea implementării Strategiei are drept scop:
    1) evaluarea modului de implementare a Strategiei, gradului de realizare a obiectivelor şi acţiunilor propuse, precum şi modificarea acesteia în funcţie de evoluţia factorilor interni şi externi;
    2) corelarea priorităţilor şi obiectivelor Strategiei cu rezultatele implementării acesteia;
    3) asigurarea transparenţei şi diseminarea informaţiilor cu privire la activităţile realizate şi rezultatele obţinute.
    Monitorizarea se va efectua în baza indicatorilor de performanţă stabiliţi în planul de acţiuni.
    Monitorizarea implementării Strategiei se va realiza prin intermediul instrumentelor disponibile şi cu suportul autorităţilor publice centrale implicate în punerea ei în practică.
    6.2. Raportarea
    Raportarea implementării Strategiei va fi realizată:
    1) pe de o parte, de autorităţile publice centrale implicate în îndeplinirea acesteia, care vor prezenta anual Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare informaţia cu privire la progresul înregistrat la executarea indicatorilor prevăzuţi în Strategie şi,
    2) pe de altă parte, de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care  va prezenta Guvernului anual raportul de progres cu privire la implementarea Strategiei.