În scopul implementării prevederilor Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 22 noiembrie 1989, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr.408-XII din 12 decembrie 1990, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020 (se anexează).
    2. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va asigura coordonarea procesului de elaborare şi promovare a Planului de acţiuni privind  implementarea Strategiei pentru protecţia copilului pe anii 2014- 2020, în conlucrare cu autorităţile, organizaţiile şi instituţiile relevante.
    3. Monitorizarea şi evaluarea implementării Strategiei pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020 se va efectua de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care, anual, pînă la 1 aprilie, va prezenta Guvernului raportul privind implementarea Strategiei.

    PRIM-MINISTRU                                                    Iurie LEANCĂ

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru                                                     Tatiana Potîng
    Ministrul muncii, protecţiei
    sociale şi familiei                                                       Valentina Buliga
    Ministrul  educaţiei                                                   Maia Sandu
    Ministrul finanţelor                                                   Anatol Arapu
    Ministrul sănătăţii                                                     Andrei Usatîi
    Ministrul afacerilor interne                                       Dorin Recean

    Nr. 434. Chişinău, 10 iunie 2014.


    1. În contextul reformării sistemului de protecţie a copilului din Republica Moldova şi alinierii acestuia la standardele şi angajamentele europene şi internaţionale, în ultimii ani în Republica Moldova au fost înregistrate o serie de realizări importante.
    2. Eforturile sporite s-au depus pentru realizarea reformei sistemului  de îngrijire a copiilor în situaţii de dificultate în baza Strategiei naţionale şi Planului de acţiuni privind reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului pe anii 2007-2012. Astfel, a fost elaborat cadrul normativ şi instituţional pentru dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial privind îngrijirea copiilor. De asemenea, a fost creat mecanismul de prevenire a instituţionalizării copiilor. Concomitent, pentru eficientizarea cadrului de prestare a serviciilor sociale a fost elaborată şi promovată implementarea Programului naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pentru perioada anilor 2008-2012 a cărui scop principal este prevenirea şi asistenţa primară a beneficiarilor la nivel de comunitate, referirea şi prestarea serviciilor sociale specializate sau cu specializare înaltă realizîndu-se doar în cazul în care acestea reies din necesităţile evaluate ale fiecărui potenţial beneficiar. Aceste două acte de politici reprezintă platforma de promovare a reformelor în domeniul protecţiei copilului, care pune în evidenţă necesitatea concentrării eforturilor pe structuri integrate de prevenire şi identificare timpurie a situaţiilor de risc pentru copii şi respectiv consolidarea capacităţilor de intervenţie şi asistenţă la nivel comunitar, şi, totodată, dezvoltarea şi implementarea unor mecanisme eficiente de analiză a necesităţilor şi planificare a activităţilor de dezvoltare a serviciilor sociale pentru copii. 
    3. În scopul prevenirii abandonului copiilor şi a mortalităţii infantile la nivel comunitar, a fost fundamentat mecanismul de colaborare interinstituţională între sistemul medical şi cel de asistenţă socială. Se află în proces de implementare Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi (2010-2013) şi Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020. În scopul asigurării unui venit minim garantat familiilor sărace, s-a realizat reforma sistemului de prestaţii sociale, printre efectele căreia se numără şi  prevenirea separării copiilor de familie din motivul sărăciei. O reformă radicală a fost realizată în domeniul asigurării drepturilor copiilor, protejaţi prin adopţie naţională şi internaţională.
    4. Obiectul de intervenţie a Strategiei este dedus din examinarea a trei arii principale de dezvoltare a politicilor în domeniul protecţiei copilului: reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, violenţa faţă de copil şi concilierea vieţii de familie cu activitatea profesională din perspectiva drepturilor copilului.
    5. În contextul dezinstituţionalizării în ultimii ani se constată o tendinţa pozitivă de reducere a copiilor instituţionalizaţi. La sfîrşitul anului 2013 sistemul rezidenţial includea 41 de instituţii rezidenţiale (3808 copii plasaţi), din care 39 (3271 copii plasaţi) se aflau în subordinea Ministerului Educaţiei (1420 de copii plasaţi în şcoli auxiliare), atunci cînd în 2007 peste 11 mii de copii erau plasaţi în 65 de instituţii rezidenţiale pentru copii, majoritatea copiilor fiind plasaţi „temporar” la cererea părinţilor sau tutorilor. Motivul plasamentului invocat în principal de părinţi este de ordin social – situaţia materială precară. Autorităţile tutelare practic acceptă automat separarea copilului de mediul familial, fără a depune eforturile necesare pentru menţinerea copiilor în familie şi comunitate.  S-a constatat că copiii au fost plasaţi în şcoli auxiliare pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale în condiţiile în care deciziile privind necesitatea plasării copiilor în şcolile auxiliare se bazau pe concluzii motivate ale comisiilor medico-psihologo-pedagogice. Copiii de vîrstă fragedă, ca un caz aparte, sînt cel mai profund afectaţi de efectele negative ale plasamentului în instituţii rezidenţiale. La sfîrşitul anului 2013 în centrele de plasament temporar erau plasaţi 128 copii cu vîrsta de pînă la 3 ani. O parte importantă a cazurilor de plasament se explică prin motivele sociale sau prin lipsa de pregătire a familiei pentru a face faţa situaţiei.
    Studiile demonstrează efectele negative ale instituţionalizării şi separării copilului de mediul familial: subdezvoltare intelectuală, capacitate redusă de adaptabilitate şi integrare socială, abilităţi limitate pentru trai independent, risc de dezvoltare a comportamentelor antisociale, delicvente, consum de alcool şi droguri, dependenţă de asistenţa sistemului de protecţie. Adiţional, instituţionalizarea rezultă în creşterea pe termen lung a costurilor cumulative pentru protecţia şi asistenţa acestui grup de copii. Consecinţele instituţionalizării asupra copiilor de vîrsta fragedă sînt cel mai greu de recuperat, în primul rînd datorită lipsei de afecţiune interpersonală şi ataşament în primii ani de viaţă, care conduce la dereglări în dezvoltarea psihoemoţională şi intelectuală ulterioară a copiilor.
    În anul 2012, conform rezultatelor studiului naţional cantitativ privind situaţia copiilor în dificultate, precum şi a copiilor ai căror părinţi sînt plecaţi peste hotare, 105270 copii au cel puţin un părinte implicat pe parcursul ultimului an în procese migratorii, ceea ce constituie 14,5% din numărul total de copii din Republica Moldova. Dintre aceştia: la 53 695 (51,0%) este plecat tatăl, la 29950 (28,5%) este plecată mama, la 21625 (20,5%) ambii părinţi. Migraţia părinţilor în scop de muncă este un fenomen multidimensional, veniturile suplimentare pot fi îndreptate în interesul copiilor. Totodată, migraţia este însoţită de o serie de riscuri pentru copii, cum ar fi: riscul abandonului şcolar, incertitudinea performanţelor academice ale copiilor. Pe lîngă aceasta, ei riscă să devină victime ale violenţei, neglijării şi exploatării. O povară pentru aceşti copii o au sarcinile casnice sporite, în special în zonele rurale, şi insuficienţa relaţiilor emoţionale. Efecte negative poate avea, de asemenea, utilizarea ineficientă a remitenţelor primite de la părinţi de către copii, în special de către adolescenţi, care riscă să devină consumatori de substanţe nocive, să întreţină relaţii sexuale precoce, să fie atraşi în cercuri de influenţă delincventă.
    6. În anul 2007 prin Hotărîrea Guvernului nr. 784 a fost aprobată Strategia naţională şi Planul de acţiuni privind reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, în scopul racordării cadrului legal şi instituţional de protecţie a copilului la standardele internaţionale. Cu asistenţa tehnică internaţională şi sprijinul sectorului asociativ eforturile au fost concentrate pe eliminarea cauzelor instituţionalizării şi pe efectele negative ale instituţionalizării asupra copiilor. Reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copiilor a prevăzut dezinstituţionalizarea copiilor, pe de o parte, şi prevenirea separării copiilor de mediul familial, pe de altă parte.
    7. A fost intensificată dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial, fiind consolidată activitatea caselor de copiii de tip familial şi dezvoltat serviciul de asistenţă parentală profesionistă. Pe parcursul anului 2013 au activat 86 case de copii de tip familial în care au fost plasaţi 343 copii, comparativ cu anul 2007 cînd activau 53 case de copii de tip familial, în care erau plasaţi 241 copii. În aceeaşi perioadă 261 asistenţi parentali profesionişti au fost aprobaţi şi au oferit îngrijire unui număr de  392 copii, comparativ cu anul 2007 cînd activau 42 asistenţi parentali profesionişti. Adiţional în acest proces a fost valorificată şi tutela ca formă substitutivă de îngrijire.
    8. O realizare importantă în procesul de dezvoltare a sistemului de protecţie a copilului rezidă în activitatea comisiilor pentru protecţia copilului aflat în dificultate, în fiecare raion şi municipiu, ca elemente de bază în procesul de prevenire a plasamentului nejustificat al copiilor în sistemul de îngrijire rezidenţială. Din momentul lansării la nivel naţional a activităţii comisiilor pentru protecţia copilului aflat în dificultate, în comparaţie cu anul 2009 numărul cazurilor examinate anual a crescut de cca. 4 ori în anul 2013, pe parcursul căruia, activităţile comisiilor s-au desfăşurat în cadrul a 286 şedinţe, la care au fost examinate cazurile a 3004 copii din 1956 familii. Din cauza insuficienţei/lipsei la nivel local a serviciilor alternative sau specializate pentru copii, în anul 2013, 399 copii au fost plasaţi în cadrul şcolilor de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijire părintească, şcoli-internat sanatoriale şi şcoli-internat auxiliare.
    9. În proces de implementare se află Regulamentul privind mecanismul de colaborare intersectorială în domeniul medico-social în vederea prevenirii şi reducerii ratei mortalităţii infantile şi a copiilor cu vîrsta de pînă la  5 ani la domiciliu, aprobat prin Hotărîrea Guvernului  nr. 1182 din 22 decembrie 2010. Pe parcursul anului 2013, de către medicii de familie/asistenţii medicali de familie şi asistenţii sociali comunitari, prin interacţiune activă cu membrii comunităţii, în republică au fost identificaţi, evaluaţi şi luaţi la evidenţă peste 9162 copii cu vîrsta de pînă la 5 ani din familii în situaţii de risc, inclusiv 2973 copii cu vîrsta sub 1 an.
    10. Analiza sistemului actual de prestaţii sociale acordate familiilor cu copii realizată în cadrul proiectului ”Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială”, finanţat de Banca Mondială a elucidat existenţa unor deficienţe de proces, procedură şi administraţie. Una din concluziile majore din analiza cadrului legal a fost faptul că nu este clară legătura dintre scopul/sarcina prestaţiei şi cuantumul acesteia. Acest fapt se datorează metodei generale de setare a cuantumului (în funcţie de fonduri) ca moştenire a abordării sistemului de asistenţă socială sovietic.
    11. Pe parcursul ultimului deceniu cheltuielile publice pentru protecţia socială au crescut constant de la 2,6 miliarde lei în anul 2003 pînă la circa 11,6 miliarde lei în anul 2012, din care în mediu 70% au fost pentru asigurările sociale şi 30% – asistenţa socială. Ponderea acestora în PIB a avut un trend ascendent pînă în anul 2009, cînd    s-a înregistrat cota maximă de 15,0%, după care a urmat o diminuare a ponderii pînă la 13,2% în anul 2012. Ponderea cheltuielilor publice pentru protecţia socială în PIB din Republica Moldova este de circa două ori mai mică comparativ cu media din ţările UE (29,6% în 2010), fiind depăşită inclusiv de ţările UE cu cele mai mici ponderi (România – 17,6%, Letonia – 17,8%, Bulgaria şi Estonia – 18,1%).
    12. Spre deosebire de asigurările sociale, asistenţa socială se află într-un proces amplu de reforme majore în sector: instituirea (relativ recentă) a schemei de suport prin testarea venitului (două plăţi), inclusiv ajustarea schemei de testare a veniturilor, abolirea compensaţiilor nominative, reformarea sistemului de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi, dezvoltarea unui sistem diversificat de servicii sociale integrate la nivel de comunitate.
    13. Cheltuielile pentru prestaţiile respective au crescut cu 28,9% de la 883,2 mil. lei în anul 2009 pînă la 1 138,4 mil. lei în anul 2010, urmată de o creştere de 7,1% în anul 2011, după care s-au redus cu 9,3% în anul 2012 pînă la 1 105,7 mil. lei. Prestaţiile acordate copiilor sînt eficace, aceasta se referă, în primul rînd, la indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului cu vîrsta mai mică de 1,5/3 ani. În cazul în care am elimina această prestaţie, rata sărăciei ar spori în populaţia totală cu circa 0,5 puncte procentuale (de la 20,5% pînă la 20,9%). Constatările adiţionale se referă la impactul asupra sărăciei al indemnizaţiei lunare privind creşterea copilului pentru grupurile-ţintă. Reducerea sărăciei pentru gospodăriile casnice cu copii este mai pronunţată cu cît sînt mai mici copiii (pînă la 5,2 puncte procentuale pentru gospodăriile cu copii în vîrstă de pînă la 2 ani). În gospodăriile cu maximum 2 copii, în structura prestaţiilor sociale preponderente sînt cele de asigurare socială, iar în cazul celor cu 3 şi mai mulţi copii contribuţia acestor plăţi a scăzut în favoarea prestaţiilor de asistenţă socială. Totodată, în anul 2013, circa 60 % din beneficiarii de ajutor social au fost familiile cu copii.
    14. Începînd cu anul 2008, Legea nr. 180-XVI din 10 iulie 2008  cu privire la migraţia de muncă reglementează luarea la evidenţă a copilului care rămîne în ţară în baza certificatelor valabile 3 luni de la data eliberării, dar se aplică în practică doar în cazurile în care părinţii pleacă oficial la muncă peste hotare prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
    15. Planul Naţional de Acţiuni cu privire la protecţia copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor pentru anii 2010-2011, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 450 din 2 iunie 2010, a cuprins acţiuni privind îmbunătăţirea situaţiei copiilor a căror părinţi sînt plecaţi peste hotare, actualmente fiind necesară promovarea cadrului normativ şi  instituţional în domeniul funcţionării autorităţilor tutelare. Pe parcursul anului 2011 au continuat activităţile cu privire la crearea Profilului Migraţional Extins al Republicii Moldova. Scopul exerciţiului Profilului Migraţional Extins în Republica Moldova rezidă în stimularea gestionării eficiente a migraţiei prin susţinerea elaborării unor politici bazate pe dovezi. Cu toate acestea, unele cercetări recente denotă faptul că, în general, problemele cu care se confruntă copiii ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă peste hotare sînt similare cu cele ale copiilor din familiile social vulnerabile. Astfel accentul urmează a fi direcţionat spre calitatea exercitării obligaţiilor şi responsabilităţilor parentale indiferent de faptul că sînt alături de ei sau se află peste hotare. În acest context, o atenţie deosebită trebuie acordată calităţii procesului de comunicare între părinţi şi copii şi, respectiv, utilizării tuturor mijloacelor tehnice disponibile pentru a comunica cu copiii nu doar pe teme cotidiene, dar şi pentru discutarea şi aprofundarea unor subiecte sensibile pentru a asigura un grad mai înalt de prevenire şi protecţie de riscurile specifice diferitelor vîrste ale copiilor.
    16. Numărul de copii victime ale violenţei nu poate fi estimat cu exactitate, iar evoluţia acestui fenomen nu este cunoscută. Este cert însă că acest fenomen nu se reduce şi este prezent semnificativ în societate. Conform studiului naţional ”Violenţa faţă de copii în Republica Moldova” din 2007, neglijenţa în familie şi alimentarea insuficientă se atestă la unu din zece copii şi la trei, respectiv, patru din zece copii, în cazul autopercepţiei de săraci. Abuzul emoţional şi psihologic în familie este recunoscut prin violenţa verbală (cuvinte umilitoare) la doi din zece copii şi prin control restrictiv la trei din zece copii. Totodată, şapte din zece copii intervievaţi apreciază că sînt sprijiniţi de părinţi în ceea ce fac. Abuzul fizic şi bătaia în familie este prezentă la patru din zece copii în cazul în care nu-şi ascultă părinţii, dar în special în cazul absenţelor nemotivate şi fumatului. Şapte procente din părinţi recunosc că pălmuiesc copiii cînd ultimii greşesc. O cifră alarmantă este cea de 16,4% din părinţi care îşi bat copiii mai mici de un an (studiul „Cunoştinţe, atitudinile şi practicile familiilor în domeniul îngrijirii şi dezvoltării copiilor” 2009). Abuzul sexual se atestă la unul din zece copii. Munci casnice forţate sînt frecvente la patru din zece şi, respectiv, la şase din zece în cazul familiilor sărace, astfel încît copiii au puţin timp pentru joacă sau pentru pregătirea temelor.
17. Studiul naţional realizat în 2012 ”Privind situaţia copiilor aflaţi în dificultate şi a copiilor ai căror părinţi sînt plecaţi peste hotare” arată că cca 17 % de copii se confruntă cu violenţa verbală în şcoală, 19 % violenţa verbală între prieteni şi 6 % violenţă verbală în comunitate.
    Cca 3% din copii se confruntă cu batjocură şi violenţă fizică în şcoală, iar cca 4% în comunitate, 17% sînt batjocoriţi în cercul de prieteni, iar 11% sînt loviţi. Cca 4% din copii au fost bătuţi cu pumnii, picioarele sau cu diferite obiecte în cercul de semeni.
    18. Analiza cauzelor fenomenului poate fi structurată în dimensiunile stereotipurilor şi prejudecăţilor din societate, atitudinii şi comportamentului părinţilor şi acceptării fenomenului de către copii, cultura violenţei moştenită şi replicată copiilor, survenirea problemelor în familie şi a problemelor personale, dependenţa părinţilor de vicii, presiunea sărăciei. Normele din societate tolerează un grad mare de neglijare şi violenţă în familie, insuficienţa şi ineficienţa serviciilor de protecţie a copilului şi răspunderea insuficientă şi inadecvată în cazurile de violenţă. Mulţi părinţi nu-şi pun problema cu privire la faptul cum trebuie corect educaţi copiii, care sînt efectele violenţei asupra copiilor şi cum ar putea fi copiii lor în cazul în care ar fi educaţi fără violenţă. Mulţi părinţi nu deţin cunoştinţe şi abilităţi elementare de comunicare interpersonale şi, respectiv, abilităţi de comunicare cu copiii. Lipsa informaţiilor privind metodele pozitive şi nonviolente de educaţie a copiilor, precum şi a informaţiilor referitor la consecinţele violenţei asupra copilului contribuie la tolerarea de către societate a violenţei şi a educaţiei în familie cu folosirea unor forme de violenţă.
    19. În 75% din cazurile de violenţă sau neglijare au avut cunoştinţă profesorii, asistenţii sociali, personalul medical, poliţia şi autorităţile publice locale, dar ele nu au fost înregistrate, deoarece nimeni nu le-a denunţat. Noţiunea acceptată de violenţă se amplasează în dimensiunea cazurilor de abuz fizic grav şi exclude celelalte situaţii discutate. Instituţiile sociale şi educaţionale nu au proceduri de documentare şi referire a cazurilor, lipsesc procedurile scrise de monitorizare, precum şi mecanismele de control. Doar în cazul organelor de poliţie există un grad mai mare de înregistrare a cazurilor. Studiile arată că doar 25% din cazurile cunoscute de instituţiile publice sînt oficial înregistrate. Serviciile sociale de consiliere, prevenire şi reabilitare sînt subdezvoltate.
    20. Violenţa şcolară este produsul conflictului între problemele individuale ale elevilor, cumulînd, totodată, o serie de factori de risc: cultul violenţei în societate şi familie, uneori înrăutăţirea condiţiilor de trai. Adesea victime ale violenţei în şcoală sînt copiii din familii defavorizate. Cu toate acestea, în şcoală sînt prezente unele forme ale violenţei, cum ar fi: hărţuirea sistematică, atitudinea brutală şi insultele. Violenţa şcolară poate avea drept efect scăderea performanţei şcolare, absenteismul şcolar, abandonul şcolar, desocializarea, anxietatea, depresia, somatizarea, conduita suicidară.
    21. O serie de riscuri noi survin prin dezvoltarea şi accesul mai larg la tehnologiile informaţionale moderne. Studiul privind siguranţa copiilor on-line, „Copiii din Republica Moldova: si(n)guri on-line ?” (2011) avertizează că acostarea copiilor on-line, de asemenea, duce la comiterea infracţiunilor convenţionale, permiţînd infractorilor să localizeze potenţialele victime cu uşurinţă prin alţi infractori din întreaga lume. Într-un studiu recent privind siguranţa copiilor on-line arată că 10% dintre copii  navighează pe Internet noaptea, între orele 22.00 şi 08.00; peste 39% dintre respondenţi declară că stau pe Internet 3-4 ore pe zi, iar 6% – că sînt on-line 7-8 ore şi mai mult. Mai îngrijorătoare sînt cifrele referitor la persoanele cu care comunică: 51% dintre copiii chestionaţi s-au întîlnit în realitate cu oameni pe care i-au cunoscut doar pe Internet, dintre care circa 20% nu au spus nimănui despre acest fapt; alte 38% şi-au făcut publice datele personale şi fotografiile celor pe care i-au cunoscut doar prin Internet. 7% din numărul copiilor care au cunoscut prin Internet persoane din alte ţări au declarat că au primit propuneri indecente şi au discutat subiecte cu caracter sexual.
    22. Republica Moldova rămîne o ţară-sursă de trafic cu fiinţe umane şi mai puţin o ţară de tranzit şi de destinaţie pentru femei şi tinere supuse traficului de fiinţe umane în scopul exploatării, dar şi pentru bărbaţi, afectaţi de traficul de persoane în scopul muncii (studiul ”Fenomenul de trafic de copii în Republica Moldova” 2010, La  Strada şi Trafficking in Persons Report 2011, Moldova, Ambasada SUA). Datele Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale şi Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiune atestă o scădere de trafic de copii, începînd cu anul 2007. Dacă în anul 2000 au avut loc 31 cazuri oficiale de trafic al minorilor, în 2002 au avut loc deja 22 cazuri, în 2004 – 24 cazuri, în 2006 – 31 cazuri, în 2008 – 3 cazuri, în 2010 – 12 cazuri iar în 2013 – 20 cazuri. Datele includ traficul intern şi internaţional, diversele forme ale exploatării: sexuală, prin muncă, cerşit, sustragere de organe, combinată, precum şi forme neidentificate.
    23. Cadrul normativ în domeniul prevenirii şi contracarării traficului de fiinţe umane este consolidat şi aliniat la standardele internaţionale. Au fost organizate ample campanii de sensibilizare şi informare a societăţii. În anul 2011, Centrul pentru asistenţa şi protecţia victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane din subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a oferit protecţie şi asistenţă unui număr de 11 copii (8 fete şi 3 băieţi). În acelaşi timp, la Centru au fost asistate potenţiale victime ale traficului de fiinţe umane, dintre care 74 minore şi 58 minori.
    24. Măsurile informaţionale în contextul prevenirii violenţei împotriva copilului au fost desfăşurate sporadic, au avut loc doar cîteva campanii, printre care putem menţiona cea din 2006 – campania naţională de comunicare „Copilărie fără violenţă”. În context, doar 8% din populaţie consideră că o persoană trebuie denunţată poliţiei dacă îşi bate copilul.
    Totodată, în anul 2013 Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în parteneriat cu autorităţile centrale de resort, a organizat o serie de evenimente de informare şi sensibilizare a autorităţilor publice locale la nivel regional cu privire la drepturile copilului, în special mecanismele de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei faţă de copil.
    25. Ministerul Educaţiei a aprobat ordinul nr. 77 din 22 februarie 2013 „Cu privirе la Proсеdura dе organizarе instituţională şi dе intervеnţiе a luсrătorilor instituţiilor dе invăţămint în сazurilе dе abuz, nеglijare, ехploatarе, trafiс al сopilului”, în sсopul prevеnirii violentеi faţă de сopii şi rеglеmеntării aсţiunilor dе idеntifiсarе, doсumеntarе şi intеrvеnţiе a luсrătorilor din sistеmul dе învăţămînt în сazurile de abuz, nеglijarе, ехploatarе, trafic al сopilului, în baza prevеdеrilor art. 57 alin. (1) din Lеgеa învăţămîntului nr. 547 din 21 iulie 1995, pct. 12 din Rеgulamеntul Мinistеrului Еduсaţiеi, aprobat prin Hotărîrеa Guvеrnului nr. 653 din 6 noiembrie 2009. Prin ordinul nr. 858 din 23 august 2013 a fost aprobată  Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului. A fost finalizată prima etapă de instruire a 116 de formatori locali, care vor asista direcţiile de învăţămînt în dezvoltarea/ îmbunătăţirea capacităţilor cadrelor didactice de organizare a activităţilor de prevenire cu elevii şi părinţii/îngrijitorii, bazate pe film şi activităţi interactive. De la începutul semestrului I de studii al anului şcolar 2013-2014 au fost instruiţi 825 de diriginţi din 10 raioane privind organizarea activităţilor de prevenire a abuzului bazate pe film şi activităţi interactive.
    26. În scopul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului în anul 2008 Guvernul a aprobat Planul naţional de acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului pentru perioada 2009-2011, o parte din acţiuni însă nu au fost realizate din lipsa resurselor financiare.
    În domeniul prevenirii şi combaterii exploatării copiilor Guvernul a aprobat Planul naţional de acţiuni privind prevenirea şi eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului pentru anii 2011-2015.
    Concomitent, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a susţinut implementarea unor proiecte regionale pentru acordarea suportului absolvenţilor instituţiilor rezidenţiale, în special cu privire la orientarea profesională şi prevenirea traficului şi exploatării.
    27. În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 732 din 16 septembrie 2013, s-a dispus crearea Centrului republican de asistenţă psihopedagogică şi s-a recomandat crearea Serviciului raional/municipal de asistenţă psihopedagogică, a cărui misiune constă în asigurarea dreptului la educaţie de calitate pentru toţi copiii.
    28. Îmbinarea vieţii de familie cu activitatea de muncă reprezintă o expresie a libertăţii alegerii, a performanţei maximale în fiecare din roluri şi sfere ale vieţii, dar şi o repartizare mai armonioasă a drepturilor şi obligaţiilor. Oricare ar fi alegerea, ea presupune o sprijinire şi o consolidare a familiei din partea statului. Obligaţiile membrilor de familie presupun atît grija faţă de alţi membrii ai familiei, de copii în special, precum şi sarcinile casnice. Femeia continuă să joace rolul principal în grija, educaţia şi creşterea copiilor, precum şi să-şi asume majoritatea sarcinilor casnice, ceea ce prezintă impedimente de  participare la viaţa social-activă, economică şi publică şi o povară grea în cazul exercitării activităţii de muncă în plus celei familiale.
    29. Datele Biroului Naţional de Statistică confirmă realitatea cînd lipsa serviciilor de suport obligă renunţarea temporară a femeilor la activitatea profesională odată cu apariţia copiilor, realitatea vizată este valabilă şi pentru bărbaţi, astfel întreaga familie îi resimte impactul  economic, în special pînă la şcolarizarea copiilor. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică referitor la contingentul fertil cuprins în vîrsta de 20-49 ani, rata de ocupare este semnificativ mai mică în cazul femeilor care au cel puţin un copil de vîrstă preşcolară (36,4 % pentru anul 2012), comparativ cu categoria femeilor care nu au nici un copil de această vîrstă (circa 52,2 %) şi este în descreştere continuă în ultimii ani. În majoritatea cazurilor, femeile îşi asumă rolul de creştere şi îngrijire a copilului. În anul 2012, 99,1% din persoanele aflate în concediul de îngrijire a copilului au fost femei şi doar 0,9% bărbaţi. Totodată, în ultimii ani este în ascensiune numărul persoanelor care au beneficiat de concediu parţial plătit pentru persoanele asigurate.
    30. În 2012, indicatorii demografici au scăzut comparativ cu anii precedenţi. Scăderea ratei fertilităţii în ultimul deceniu se explică parţial prin schimbarea modului de viaţă al tinerilor. Pe de altă parte, mai are loc şi transformarea modelului familiei tradiţionale. Tranzitarea spre modelul modern de adaptare la provocările sociale este anevoios. Presiunile sociale asupra familiei actualmente raţionalizează eficienţa folosirii resurselor existente: prin disoluţia mai frecventă a căsătoriilor, creşterea numărului familiilor monoparentale, precum şi a relaţiilor neoficiale şi copiilor extraconjugali, conform raportului „Femei şi bărbaţi în Republica Moldova” 2012. Este în continuă creştere ponderea femeilor care nu au născut nici un copil şi, prin urmare, a numărului de familii fără copii şi reducerea numărului de familii cu trei şi mai mulţi copii.
    31. Studiile internaţionale atestă o mai mare natalitate în ţările care au întreprins măsuri să diminueze povara sarcinilor casnice şi familiale şi să mărească participarea taţilor la viaţa de familie. Se atestă că atunci cînd ambii părinţi, adică şi taţii, participă mai mult la creşterea şi educarea copiilor şi la sarcinile casnice, aceasta ameliorează relaţiile intrafamiliale şi menţine o puternică legătură cu copiii chiar în cazul survenirii divorţului, dar şi diminuează comportamentul lor riscant, depresiile, ameliorează starea generală psihoemoţională a fiecarui părinte.
    32. Dificultăţile de cumulare a vieţii de familie cu activitatea de muncă sînt determinate de următorii factori: rolurile arhaice şi prejudecăţile asupra familiei şi rolului femeii: persistenţa modelului de responsabilitate casnică a femeii şi insuficienţa participării tatălui la educarea copilului şi la sarcinile casnice; lipsa suportului politicilor: lipsa serviciilor de suport pentru îngrijirea copilului de pînă la 3 ani şi insuficienţa lor pentru 3-7 ani, lipsa serviciilor de facilitare şi asistenţă psihologică pentru reintegrarea femeii în cîmpul muncii; discriminarea în cîmpul muncii a femeii: angajatorul discriminează femeia cu copil pînă la 6 ani din cauza percepţiei şi persistenţei concediilor de îngrijire a copilului şi competiţiei înalte pentru locurile de muncă.
    33. În republică, în anii 2011 – 2012, activau 1400 grădiniţe cu un număr de 12 300 cadre didactice şi un contingent de circa 135400 copii (ceea ce constituie circa 80% din numărul total de copii de vîrstă preşcolară), cuprinşi în programe preşcolare, dintre care 2107 copii sînt cu necesităţi speciale. Totodată, au fost deschise 40 de centre comunitare în localităţile rurale în care au fost încadraţi 1776 copii cu vîrsta de 3-6 (7) ani.
    34. În cadrul Parteneriatului Global pentru Educaţie, axat pe asigurarea accesului tuturor copiilor la o educaţie de calitate s-a contribuit la îmbunătăţirea accesului la programe de educaţie timpurie de calitate şi programe de educaţie incluzivă prin: oferirea accesului echitabil la programe de educaţie timpurie copiilor din mediul rural, asigurarea accesului la educaţie timpurie pentru copiii cu nevoi speciale, îmbunătăţirea calităţii educaţiei timpurii.
    35. Politicile de facilitare a încadrării femeii în cîmpul muncii şi societate se află în proces de dezvoltare, deocamdată fiind create mecanisme instituţionale în domeniul asigurării şanselor egale pentru femei şi bărbaţi, fiind necesare însă şi politici publice centrate pe familie.
    36. Creşterea şi educaţia copiilor în familiile defavorizate, inclusiv reintegrarea în mediul familial încă nu este asigurată de un sistem de protecţie socială comprehensiv şi integrat.
    1) Activitatea autorităţilor tutelare este ineficientă, se constată insuficienţa resurselor şi lipsa de instrumente necesare pentru identificarea timpurie şi evaluarea copiilor în situaţie de risc, astfel prevenirea separării copiilor de mediul familial nu-şi atinge scopul.
    2) Activitatea comisiilor pentru protecţia copilului aflat în dificultate este neuniformă şi necesită consolidare pe componenta prevenirii separării copilului de mediul familial.
    3) Programele de suport pentru familiile cu copii, în mare parte, sînt constituite din sprijin monetar şi material, care nu sînt adecvate, în lipsa serviciilor complementare. Prevenirea abandonului copiilor necesită servicii dezvoltate şi consolidate, urmînd a fi focusate pe cauzele principale ale abandonului.
    4) Procesul de dezinstituţionalizare este, în special, susţinut de organizaţii neguvernamentale, o parte din autorităţile administraţiei publice locale avînd o atitudine pasivă în promovarea procesului de dezinstituţionalizare şi, respectiv, de dezvoltare a serviciilor de sprijin familial şi a serviciilor alternative de îngrijire a copiilor separaţi de părinţi. Totodată, volumul de finanţare pentru menţinerea şi dezvoltarea serviciilor sociale este insuficient.
    5) Procesul de reintegrare a copiilor dezinstituţionalizaţi întîmpină dificultăţi în aplicarea managementului de caz, în calitate de instrument complex de evaluare, asistenţă şi monitorizare a copilului.
    6) Dreptul de participare a copiilor la luarea deciziilor care îi privesc se realizează segmentar, în special referitor la consultarea opiniei copilului privind respectarea drepturilor, asistenţa şi măsurile de protecţie aplicate, precum şi aplicarea unui mecanism transparent şi sigur de depunere şi examinare a plîngerilor copiilor.
    7) Nu există o abordare uniformă privind problemele cu care se confruntă copiii ai căror părinţi, unul sau ambii, sînt plecaţi la muncă peste hotare, locul pe care îl ocupă fenomenul migraţiei printre cauzele vulnerabilităţii acestor copii, spectrul de servicii necesare pentru asistenţa copiilor respectivi şi nivelul de specializare a acestor servicii.
    8) Insuficienţa datelor comprehensive şi calitative privind situaţia copilului şi a impactului protecţiei acordate acestuia rămîne una din carenţele de bază în procesul de ajustare şi dezvoltare a politicilor în domeniu.
    37. Complexitatea fenomenului de violenţă, neglijare şi exploatare nu este abordat de un sistem integrat de prevenire şi combatere, bazat pe un cadru legal şi instituţional coerent şi eficient.
    1) Lipsesc instrumentele la nivelul naţional privind dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor părinţilor de creştere şi educaţie a copiilor pentru prevenirea violenţei, neglijării şi exploatării copilului.
    2) Lipsesc programe consistente pentru schimbarea atitudinii populaţiei faţă de violenţa asupra copilului şi alternativele pozitive de educaţie a copiilor.
    3) Specialiştii din domeniile social, educaţional şi din justiţie operează cu referinţe, percepţii şi definiţii diferite asupra fenomenului de violenţă şi neglijenţă, activităţile nu sînt reciproc integrate.
    4) Lipsesc instrumente integrate pentru identificarea, evaluarea, asistenţa, referirea, evidenţa copiilor-victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării şi exploatării atît în familie, cît şi în comunitate.
    5) În societate se menţine un nivel ridicat de toleranţă atît în rîndul populaţiei, cît şi al profesioniştilor făţă de fenomenele violenţei, neglijării şi exploatării copiilor.
    6) Copiii-victime ale violenţei, neglijării şi exploatării sînt în continuare revictimizaţi prin intermediul sistemului justiţiei, mass-media, Internetului.
    7) Lipsesc serviciile de prevenire primară, dar şi cele specializate, inclusiv de prevenire secundară şi terţiară, pentru copiii victime ale violenţei, neglijării şi exploatării, precum şi pentru abuzatori.
    38. Rolul femeii şi bărbatului în creşterea şi educaţia copiilor, în special în primii ani de viaţă ai copiilor încă nu este adecvat îndeplinit, în societate persistă prejudecăţi privind implicaţia părinţilor în educaţia copiilor.
    1) Instituţiile preşcolare admit copiii începînd cu vîrsta de 3 ani, ceea ce adesea impune mamelor să suporte mai greu revenirea în activitatea profesională, situaţia este şi mai grea în cazul mamelor solitare, deoarece se atestă lipsa serviciilor de creşă pentru copiii cu vîrsta de pînă la 3 ani.
    2) Indemnizaţiile pentru creşterea copilului nu sînt suficiente şi nu sînt corelate cu necesităţile de creştere a copilului şi cu  minimumul de existenţă.
    3) Programul de activitate a instituţiilor preşcolare nu este adaptat în majoritatea cazurilor programului de lucru al părinţilor.
    4) Sarcinile de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi, de regulă, revin mamelor.
    5) (Re)integrarea în activitatea profesională deseori este întimpinată de percepţii şi tratamente nefavorabile la angajare, lipsesc programe de reorientare şi facilitare a reîncadrării părinţilor cu copii mici în cîmpul muncii.
    39. În scopul soluţionării problemelor descrise prezenta Strategie este focusată pe trei obiective generale, divizate în obiective specifice:
    40. Obiectivul general 1. Asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea şi educaţia copiilor în mediul familial.
    1) Obiectivul specific 1-1. Prevenirea separării copilului de familie.
    2) Obiectivul specific 1-2. Stoparea graduală a instituţionalizării copiilor cu vîrsta  de 0 - 3 ani.
    3) Obiectivul specific 1-3. Reducerea continuă a numărului de copii aflaţi în îngrijire rezidenţială.
    4) Obiectivul specific 1-4. Reducerea efectelor negative ale migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi în ţară.
    41. Obiectivul general 2. Prevenirea şi combaterea violenţei, neglijării şi exploatării copiilor, promovarea practicilor nonviolente în creşterea şi educarea copiilor.
    1) Obiectivul specific 2-1. Prevenirea violenţei, neglijării şi exploatării copiilor.
    2) Obiectivul specific 2-2. Combaterea violenţei, neglijării şi exploatării copiilor. 
    42. Obiectivul general 3. Concilierea vieţii de familie cu activitatea profesională pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului.
    1) Obiectivul specific 3-1. Redimensionarea semnificaţiei sociale a maternităţii şi paternităţii şi a rolului ambilor părinţi în creşterea şi educarea copiilor.
    2) Obiectivul specific 3-2. Promovarea serviciilor de sprijin pentru părinţii încadraţi în cîmpul muncii.
    43. În vederea prevenirii separării copilului de familie se vor întreprinde următoarele măsuri:
    1) consolidarea capacităţilor autorităţilor tutelare locale şi teritoriale în exercitarea atribuţiilor funcţionale;
    2) asigurarea uniformităţii şi controlului procesului de luare a deciziilor privind separarea copilului de familie;
    3) eficientizarea sistemului de prestaţii sociale pentru susţinerea familiei şi protecţiei copilului;
    4) dezvoltarea reţelei de servicii sociale în sprijinul familiilor cu copii în risc de separare, inclusiv de intervenţie timpurie;
    5) dezvoltarea unui sistem integrat de colectare a datelor privind situaţia copilului.
    44. Rezultatul scontat (impactul asupra beneficiarilor):
    Diminuarea semnificativă a ratei copiilor separaţi de familie (specificarea ţintei pentru fiecare etapă de implementare, măsurat în baza statisticilor şi evaluărilor periodice). 
    45. Indicatorii de progres (politici, instituţii):
    Adoptarea măsurilor de politici, precum şi asigurarea funcţionalităţii autorităţilor în serviciul familiilor şi copilului, consolidarea cadrului instituţional (verificat prin acte normative aprobate, prin opinia de expertiză).
    46. În vederea stopării graduale a instituţionalizării copiilor cu vîrsta  de 0-3 ani se vor întreprinde următoarele măsuri:
    1) promovarea serviciilor de planificare familială şi de formare a abilităţilor parentale pentru creşterea şi educarea copiilor;
    2) identificarea timpurie şi asistenţa familiilor defavorizate prin serviciile sociale de prevenire;
    3) dezvoltarea serviciilor de îngrijire de tip familial pentru copiii cu vîrsta de 0-3 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi.
    47. Rezultatul scontat (impactul asupra beneficiarilor):
    Copiii cu vîrsta de 0-3 ani vor fi plasaţi în instituţii rezidenţiale doar în cazuri excepţionale şi pe o perioadă determinată, atunci cînd un astfel de plasament reprezintă singura soluţie pentru asigurarea îngrijirii complexe şi supravegherii permanente a copilului (specificarea ţintei pentru fiecare etapă de implementare, măsurat în baza datelor statistice şi evaluărilor calitative).
    48. Indicatorii de progres (politici, instituţii):
    Prestarea serviciilor prevăzute în măsurile de politici, inclusiv prin includerea acestora în bugetul de stat, specificarea gradului de acoperire a necesităţilor (volumul şi gradul de acoperire a serviciilor se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).
    49. În vederea reducerii continue a numărului de copii aflaţi în îngrijire rezidenţială se vor întreprinde următoarele măsuri:
    1) reorganizarea continuă a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului;
    2) dezvoltarea serviciilor sociale de sprijin familial, de tip familial şi (re)integrarea copiilor în familie;
    3) dezvoltarea educaţiei incluzive şi eficientizarea serviciilor de sprijin pentru incluziunea educaţională şi socială a copiilor;
    4) aplicarea mecanismelor de redirecţionare a resurselor eliberate din sistemul rezidenţial pentru facilitarea (re)integrării sociale şi educaţionale a copiilor.
    50. Rezultatul scontat (impactul asupra beneficiarilor):
    Copiii vor fi plasaţi în instituţii rezidenţiale doar în cazuri excepţionale şi pe o perioadă determinată, atunci cînd un astfel de plasament reprezintă singura soluţie pentru asigurarea îngrijirii complexe şi supravegherii permanente a copilului (indicarea ţintelor pentru fiecare etapă de implementare, măsurat în baza datelor statistice şi evaluărilor calitative).
    51. Indicatorii de progres (politici, instituţii):
    Prestarea serviciilor de sprijin familial şi a serviciilor de tip familial relevante, adecvate şi viabile în conformitate cu standardele minime de calitate, asigurarea funcţionării mecanismelor instituţionalizate (volumul şi gradul de acoperire a serviciilor se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).
    52. În vederea reducerii efectelor negative ale migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi în ţară se vor întreprinde următoarele măsuri:
    1) implementarea unui mecanism eficace de evidenţă şi monitorizare a situaţiei copiilor a căror părinţi/unicul părinte sînt plecaţi peste hotare;
    2) implementarea programelor de informare, conştientizare şi a serviciilor de consiliere a copiilor rămaşi în ţară, a părinţilor migranţi şi a persoanelor în grija cărora rămîn copiii;
    3) sporirea capacităţilor sistemului educaţional în abordarea riscurilor sociale, inclusiv ale riscurilor sociale pentru copiii a căror părinţi sînt migranţi.
    53. Rezultatul scontat (impactul asupra beneficiarilor):
    Toţi copiii părinţii cărora sînt plecaţi peste hotare sînt acoperiţi de tutelă/curatelă temporară. Incidenţa survenirii riscurilor sociale asupra copiilor ai căror părinţi sînt migranţi este în descreştere (specificarea ţintelor pentru fiecare etapă de implementare, măsurat în baza datelor statistice şi evaluărilor calitative).
    54. Indicatorii de progres (politici, instituţii):
    Funcţionarea mecanismului de identificare, monitorizare a situaţiei copiilor a căror părinţi/unicul părinte sînt plecaţi peste hotare, desfăşurarea programelor de informare a copiilor rămaşi în ţară, a părinţilor migranţi şi a persoanelor în grija cărora rămîn copiii (verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).
    55. În vederea prevenirii violenţei, neglijării şi exploatării copiilor se vor întreprinde următoarele măsuri:
    1) dezvoltarea capacităţilor actorilor comunitari şi a grupurilor profesionale pentru identificarea, referirea şi asistenţa cazurilor de violenţă a copiilor şi în oferirea serviciilor adecvate;
    2) dezvoltarea şi implementarea Programului naţional de formare a deprinderilor parentale;
    3) desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a societăţii în scopul prevenirii violenţei şi reducerii toleranţei privind violenţa asupra copiilor;
    4) asigurarea protecţiei copiilor împotriva informaţiilor de pe toate suporturile existente, care pot afecta negativ integritatea psihică şi morală a copiilor;
    5) dezvoltarea serviciilor de suport şi prevenire pentru copiii pasibili riscului de a deveni victime ale violenţei sau exploatării;
    6) evidenţa şi monitorizarea agresorilor pentru prevenirea recidivei infracţiunii de violenţă sexuală asupra copilului;
    7) sporirea capacităţilor sistemului educaţional privind informarea în domeniul drepturilor copilului şi formării deprinderilor pentru prevenire a violenţei în şcoală, precum şi a comportamentelor de risc.
    56. Rezultatele scontate (impactul asupra beneficiarilor):
    1) schimbarea atitudinii şi percepţiei faţă de violenţă, neglijare şi exploatare a copiilor (indicarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare, în baza măsurărilor calitative şi evaluărilor periodice);
    2) reducerea substanţială a incidenţei survenirii riscurilor asupra copiilor (indicarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare, în baza datelor statistice cu indicarea ratei anuale şi evaluărilor periodice).
    57. Indicatorii de progres (politici, instituţii):
    Adoptarea Programului Naţional de formare a deprinderilor parentale, campaniile în desfăşurare periodică, prestarea serviciilor, funcţionarea bazei de date a agresorilor (volumul şi gradul de acoperire a serviciilor se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).
    58. În vederea combaterii violenţei, neglijării şi exploatării copiilor se vor întreprinde următoarele măsuri:
    1) asigurarea eficienţei sporite a cadrului normativ privind combaterea violenţei asupra copilului;
    2) implementarea mecanismului intersectorial de identificare, evaluare, asistenţă, referire şi  evidenţă a copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării şi exploatării;
    3) dezvoltarea serviciilor sociale de asistenţă a familiilor şi copiilor victime ale violenţei;
    4) îmbunătăţirea calităţii colectării şi sistematizării datelor cu referire la violenţa asupra copilului şi integrarea acestora în sistemul de date privind situaţia copilului;
    5) asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal şi prevenirea re-victimizării copiilor victime ale violenţei, neglijării şi exploatării.
    59. Rezultatele scontate (impactul asupra beneficiarilor):
    1) Creşterea semnificativă a ratei de referire a cazurilor de violenţă identificate în scopul asistenţei copiilor victime şi reprimării agresorilor (precizarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare, în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză);
    2) Reducerea semnificativă a incidenţei cazurilor revictimizării (precizarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare, în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză).
    60. Indicatorii de progres (politici, instituţii):
    Funcţionarea mecanismului intersectorial, prestarea serviciilor, cadrul normativ îmbunătăţit (volumul şi gradul de acoperire cu servicii a beneficiarilor/potenţialilor beneficiari se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative şi legislative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).
    61. În vederea redimensionării semnificaţiei sociale a maternităţii şi paternităţii şi a rolului ambilor părinţi în creşterea şi educarea copiilor se vor întreprinde următoarele măsuri:
    1) sprijinul reintegrării femeilor cu copii în activitatea profesională prin (re)profesionalizare, facilitarea accesului nediscriminatoriu la liniile de creditare, stimulentele financiare;
    2) sprijinul implicării calitative a ambilor părinţi în creşterea şi educaţia copiilor prin îndeplinirea în comun a obligaţiilor şi drepturilor parentale;
    3) promovarea campaniilor de conştientizare în scopul combaterii prejudecăţilor privind rolurile femeilor şi bărbaţilor în familie şi societate.
    62. Rezultatele scontate (impactul asupra beneficiarilor):
    1) creşterea ratei de reintegrare a femeii în cîmpul muncii şi în activitatea profesională (specificarea ţintelor cantitative pentru fiecare etapă de implementare în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză);
    2) reducerea prejudecăţilor privind rolul ambilor părinţi în creşterea şi educarea copiilor şi promovarea egalităţii parentale (probat în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză).
    63. Indicatorii de progres (politici, instituţii):
    Programele de (re)profesionalizare în derulare, campaniile desfăşurate periodic (gradul de acoperire a serviciilor se va stabili periodic pentru fiecare etapă de implementare, verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).
    64. În vederea promovării serviciilor de sprijin pentru părinţii încadraţi în cîmpul muncii se vor întreprinde următoarele măsuri:
    1) garantarea regimurilor de lucru flexibile pentru părinţii cu copiii de vîrstă preşcolară;
    2) dezvoltarea serviciilor publice accesibile de îngrijire şi educare a copiilor de vîrstă preşcolară, precum şi a mecanismelor de încurajare a prestatorilor privaţi de servicii.
    65. Rezultatele scontate (impactul asupra beneficiarilor):
    Părinţii, în special femeile cu copii, au acces comparabil egal la (re)integrarea în cîmpul muncii (probat în baza datelor statistice şi evaluărilor de expertiză).
    66. Indicatorii de progres (politici, instituţii):
    Crearea şi promovarea serviciilor subvenţionate de îngrijire a copiilor  (ţinta finală: cel puţin 33% din copiii cu vîrsta cuprinsă între 1 şi 3 ani şi pentru cel puţin 90% din copiii cu vîrsta cuprinsă între 3 şi 6 ani din mediul rural), precum şi stabilirea programului prelungit de activitate a instituţiilor preşcolare cu cel puţin 1 oră (verificat prin acte normative aprobate, în baza evaluărilor calitative a serviciilor, opiniei de expertiză).
    67. Analiza SWOT evaluează aspectele ce ţin de mediul intern: 1) capacitatea administrativă de coordonare/implementare a prezentei Strategii (autorităţile centrale şi locale); 2) existenţa instituţiilor şi resurselor în cadrul acestora; 3) resursele financiare pentru implementarea politicilor (bugetul de stat şi bugetul asigurărilor). Constrîngerile de implementare a Strategiei – riscurile interne includ: rezistenţa implicită pentru schimbare în cadrul sistemului existent, atitudinea şi gradul de formare a grupurilor profesionale, stabilitatea politică şi dedicaţia autorităţilor centrale şi locale selective pentru implementarea Strategiei.
    68. Punctele forte şi slabe sînt analizate din perspectiva politicilor şi a sistemului de protecţie a copilului, dar includ şi iniţiativele comunitare.
    69. Pentru Obiectivul general 1. Asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea şi educaţia copiilor în mediul familial au fost identificate următoarele puncte forte şi puncte slabe:
    1) Puncte forte:
    a) cunoaşterea exactă şi detaliată a situaţiei copiilor în instituţiile rezidenţiale şi conştientizarea factorului decizional şi a societăţii asupra necesităţilor de schimbare;
    b) cunoaşterea experienţei pozitive şi a soluţiilor de prevenire şi finalizare a procesului de dezinstituţionalizare;
    c) sprijinirea continuă a procesului de dezinstituţionalizare de către autorităţile publice centrale şi locale;
    d) cadrul instituţional de administrare a prestaţiilor sociale include asistenţii sociali pentru evaluarea necesităţilor şi oficiile de administrare a plăţilor în teritoriu;
    e) există experienţa de pilotare a modelelor de prestare a serviciilor sociale de suport pentru familie, pentru reintegrarea în familie.
    2) Puncte slabe:
    a) prestaţiile sociale destinate copilului şi familiei în formula actuală nu ajută adecvat familia şi creşterea copilului;
    b) motivele sociale şi materiale în continuare determină părinţii spre căutarea soluţiilor de plasare rezidenţială a copiilor;
    c) comportamentul dependent şi paternalist al unui segment important al familiilor vulnerabile;
    d) conlucrarea intersectorială slabă.
    70. Pentru Obiectivul general 2. Prevenirea şi combaterea violenţei, neglijării şi exploatării copiilor, promovarea practicilor nonviolente în creşterea şi educarea copiilor au fost identificate următoarele puncte forte şi puncte slabe:
    1) Puncte forte:
    a) cunoaşterea comunităţii de experţi a experenţei pozitive şi a soluţiilor de prevenire şi combatere a practicilor nonviolente în creşterea şi educarea copiilor; 
    b) existenţa legislaţiei cadru şi a instituţiilor pentru combaterea violenţei, neglijării şi exploatării copiilor;
    c) instanţele judecătoreşti consolidează practica şi experienţa judiciară de aplicare a măsurilor de protecţie şi de condamnare;
    d) factorii decizionali susţin promovarea politicilor de prevenire şi combatere a violenţei, neglijării şi exploatării copilului.
    2) Puncte slabe:
    a) nivelul înalt de toleranţă în societate pentru cazurile de violenţă şi neglijenţă faţă de copil;
    b) instituţiile sociale şi educaţionale deţin capacităţi insuficiente pentru identificarea, referirea şi gestionarea cazurilor;
    c) lipsesc o serie de prevederi specifice ale legislaţiei cu privire la calificarea situaţiilor cu implicarea violenţei şi neglijenţei, care nu permit reprimarea fenomenului.
    71. Pentru Obiectivul general 3. Concilierea vieţii de familie cu activitatea profesională pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului au fost identificate următoarele puncte forte şi puncte slabe:
    1) Puncte forte:
    a) existenţa instituţiilor specializate ale statutului cu privire la asigurarea condiţiilor adecvate de muncă;
    b) existenţa unei reţele de servicii sociale şi educaţionale publice pentru copii.
    2) Puncte slabe:
    a) conştientizarea inadecvată a factorilor decizionali pentru problemele existente;
    b) înţelegerea parţială a soluţiilor şi politicilor pentru redresarea situaţiilor relevante.
    72. Oportunităţile şi ameninţările se referă la condiţiile şi factorii din societate, care afectează pozitiv sau negativ fenomenele analizate în prezenta Strategie, precum şi politicile relevante în domeniu, eforturile actorilor şi partenerilor de dezvoltare.
    73. Oportunităţile pentru implementarea Strategiei sînt:
    1) suportul deplin tehnic, financiar şi de expertiză din partea comunităţii donatorilor pentru finalizarea procesului de dezinstituţionalizare, prevenire şi combatere a violenţei, neglijării şi exploatării copilului;
    2) existenţa unui număr mare de organizaţii şi asociaţii necomerciale capabile să ofere servicii sociale relevante dezinstituţionalizării.
    74. Ameninţările pentru implementarea prezentei Strategii sînt:
    1) instabilitatea politică care contribuie la amînarea implementării politicii;
    2) riscul insuccesului modelelor de reintegrare a copiilor dezinstituţionalizaţi care poate genera neîncrederea în rezultatul politicii;
    3) persistenţa prejudecăţilor societale cu referire la rolul femeii, inclusiv în conştiinţa pasivă a unui segment important de femei.
    75. Implementarea prezentei Strategii presupune trei etape, care sînt delimitate prin arii specifice de intervenţii prioritare pentru fiecare etapă de implementare.
    76. Etapa I de implementare cuprinde perioada anilor 2014, 2015 şi 2016, fiind conceptual legată de derularea unor reforme complimentare în sistemul de protecţie, în special urmînd a fi menţionate:
    1) descentralizarea administrativă şi a serviciilor de asistenţă socială;
    2) identificarea soluţiilor pentru eficientizarea prestaţiilor sociale adresate familiilor cu copii;
    3) implementarea reformelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv a copiilor;
    4) dezvoltarea Sistemului Informaţional Automatizat „Asistenţă Socială”.
    77. Totodată, la această etapă pe lîngă elaborarea structurii cadru a Planului de acţiuni, perioada iniţială va fi dedicată realizării unui şir de activităţi în scopul colectării datelor statistice relevante în vederea stabilirii nivelului de bază pentru determinarea indicatorilor specifici de progres în implementarea acţiunilor stabilite în Planul de acţiuni şi, totodată, stabilirea volumului de resurse necesare pentru atingerea indicatorilor stabiliţi.
    78. Concomitent, prima etapă este bazată pe continuarea activităţilor aflate deja în derulare, susţinute de către diferite autorităţi, instituţii şi organizaţii, care corespund obiectivelor generale, specifice sau măsurilor Strategiei.
    79. Etapa a II-a de implementare cuprinde perioada anilor  2017, 2018 şi 2019, fiind concentrată, în primul rînd, pe continuarea acţiunilor trasate şi/sau demarate în cadrul primei etape, în special, în vederea asigurării sustenabilităţii politicilor şi durabilităţii rezultatelor.
    80. Etapa a III-a de implementare cuprinde anul 2020, în cadrul căreia fără a stopa procesul de realizare a politicilor se va concentra pe analiza rezultatelor şi identificarea priorităţilor pentru elaborarea unui nou document strategic.
    81. Impactul social al prezentei Strategii constă în crearea unor condiţii favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor, prin:
    1) consolidarea sistemului de protecţie a familiei şi copilului cu accent deosebit pe dezvoltarea unui cadru instituţional integrat pentru prevenirea situaţiilor de risc şi dificultate;
    2) identificarea şi intervenţia timpurie, în special la nivel comunitar în faţa  situaţiilor de risc pentru familii şi copii;
    3) implementarea unor acţiuni complexe pentru modificarea percepţiei şi stereotipurilor privind metodele de creştere şi educaţie a copiilor;
    4) sporirea accesului la sistemul de protecţie a grupurilor vulnerabile în vederea incluziunii acestora.
    82. Implementarea prezentei Strategii va contribui la diminuarea costurilor sociale ale violenţei, neglijării şi exploatării copiilor şi obţinerea beneficiilor sociale furnizate de existenţa unui climat social nonviolent, cum ar fi: a) reducerea costurilor pentru prestarea serviciilor sociale specializate şi cu specializare înaltă; b) reducerea volumului asistenţei medicale acordate în cazurile de violenţă;
    c) consolidarea nucleelor familiale şi scăderea ratei divorţurilor; d) creşterea reuşitei şcolare, incluziunii educaţionale şi scăderea abandonului şcolar; e)  prevenirea vagabondajului şi delincvenţei juvenile; f) reducerea fenomenului de abandon al copiilor; g) sporirea gradului de coeziune socială şi a încrederii populaţiei în structurile de protecţie a copilului.
    83. Pentru obţinerea impactului social şi economic pe termen lung, prezenta Strategie necesită alocarea unor mijloace financiare consistente, în special majorarea alocaţiilor din bugetul de stat, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Totodată, măsurile pentru implementarea Strategiei vor constitui platforma pentru utilizarea planificată şi eficientă a asistenţei tehnice şi financiare externe.
    84. Implementarea Strategiei se finanţează din bugetul de stat, bugetele unităţilor administrative teritoriale, donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii din partea persoanelor fizice ori juridice din ţară şi din străinătate în condiţiile legii, alte surse de finanţare în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    85. În procesul implementării prezentei Strategii se va efectua monitorizarea şi evaluarea continuă a realizării prevederilor acesteia. Coordonarea procesului de implementare a Strategiei revine Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care va crea în acest scop un grup de lucru constituit din reprezentanţii autorităţilor, instituţiilor şi organizaţiilor relevante, implicate în procesul de implementare a Strategiei.
    86. Monitorizarea se va realiza în baza:
    1) datelor statistice furnizate de către autorităţile publice centrale de resort;
    2) rapoartelor prezentate de către structurile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi nivelul al doilea cu competenţe în domeniul de referinţă;
    3) analizelor, studiilor, cercetărilor în domeniu;
    4) altor informaţii relevante.
    87. Monitorizarea şi evaluarea implementării prezentei Strategii se va efectua de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, prin raportarea, anuală, pînă la data de 1 aprilie, Guvernului, asigurîndu-se mediatizarea corespunzătoare a rezultatelor obţinute.
    88. Evaluarea şi monitorizarea este formulată în calitate de indicatorii de impact şi indicatorii de progres. Impactul este măsurat la nivelul beneficiarilor politicilor. Progresul implementării este măsurat la nivelul formulării, implementării politicilor, legilor, dezvoltării capacităţilor instituţionale.
    89. După aprobarea de către Guvern a prezentei Strategii va fi elaborat un Plan pentru a pune în aplicare un set de acţiuni care vor detalia obiectivele specifice şi măsurile pentru atingerea obiectivelor. Planul de acţiuni va fi elaborat pentru fiecare etapă de implementare a Strategiei.
    90. Realizarea obiectivelor specifice va fi realizată prin intermediul rezultatelor scontate formulate pentru fiecare obiectiv specific. Rezultatul scontat este formulat la nivelul impactului asupra beneficiarilor şi rezultă din măsurarea schimbării pozitive pentru beneficiarul obiectivului specific. Formularea rezultatelor scontate este rezonabil de concret, reieşind din situaţia actuală care va fi evaluată pentru fiecare etapă de implementare a Strategiei, mecanismul de monitorizare a implementării Strategiei va aproba formularea specifică a ţintei rezultatului scontat.
    91. Progresul implementării rezultatului scontat necesită un set de indicatori de progres care reflectă în ce măsură sînt elaborate şi puse în aplicare măsurile de politici necesare atingerii rezultatului scontat formulate prin crearea şi funcţionarea mecanismelor instituţionale relevante.
    92. Totodată, Planul de acţiuni, în primul rînd, va conţine activităţi dedicate colectării datelor statistice relevante în vederea determinării nivelului de bază pentru stabilirea unor indicatori specifici de progres cantitativi şi calitativi ai acţiunilor propriu-zise pentru realizarea măsurilor stabilite în Strategie şi, totodată, va specifica volumul de resurse necesare pentru atingerea indicatorilor stabiliţi.