*HGC931/2011 Versiunea originala
ID intern unic:  354177
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 931
din  08.12.2011
cu privire la desfăşurarea comerţului cu amănuntul
Publicat : 16.12.2011 în Monitorul Oficial Nr. 222-226     art Nr : 1017
    În scopul executării prevederilor art. 9 şi art. 26 din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 206-209, art.681), cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă:
    1) Regulile specifice de desfăşurare a comerţului cu amănuntul, conform anexei nr.1;
    2) Nomenclatorul unităţilor comerciale care desfăşoară comerţ cu amănuntul, conform anexei  nr. 2;
    3) Regulamentul sanitar pentru unităţile comerciale cu profil alimentar, conform anexei nr. 3.
    2. Se abrogă unele hotărîri de Guvern, conform anexei nr.4.
    3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei.

    PRIM-MINISTRU                                                               Vladimir FILAT

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                                               Valeriu Lazăr
    Ministrul sănătăţii                                                                 Andrei Usatîi

    Nr. 931. Chişinău, 8 decembrie 2011.


Anexa nr. 1
la Hotărîrea Guvernului nr.931
din 8 decembrie 2011
REGULI
specifice de desfăşurare a comerţului cu amănuntul
I. DISPOZIŢII GENERALE
    1. Regulile specifice de desfăşurare a comerţului cu amănuntul (în continuare – Reguli) reglementează activităţile în comerţul cu amănuntul practicat pe teritoriul Republicii Moldova de persoanele fizice şi juridice (în continuare – comercianţi), indiferent de forma lor juridică de organizare şi tipul de proprietate, stabilesc cerinţe faţă de aceşti comercianţi şi definesc tipologia unităţilor de comerţ.
    2. Identificarea tipului, clasificarea unităţilor comerciale cu amănuntul şi revendicările faţă de acestea se efectuează conform anexelor nr. 2 şi 3 la prezenta hotărîre.
    3. Programul de lucru al unităţilor se stabileşte de către comerciant de comun acord cu autoritatea administraţiei publice locale, se indică în autorizaţia de funcţionare şi se afişează la intrarea în unitate, la un loc vizibil din exterior.
    4. Unităţile comerciale sînt amenajate în conformitate cu prevederile legilor şi actelor normative privind protecţia muncii, ocrotirea sănătăţii şi a mediului ambiant, securitatea antiincendiară, păstrarea, prelucrarea şi comercializarea produselor.
    5. La intrarea în unitatea comercială se amplasează în mod obligatoriu panoul de identificare a unităţii, pe care se indică în limba de stat denumirea completă şi tipul, conform autorizaţiei de funcţionare, apartenenţa (agentul economic), adresa unităţii. Nu se admite utilizarea altor denumiri ce nu sînt caracteristice tipurilor de unităţi comerciale specificate în prezentele Reguli.
    6. Pe un panou informativ, amplasat într-un loc vizibil, în sala de comerţ, se expun extrasul din prezentele Reguli, precum şi Registrul de reclamaţii. Sesizările şi reclamaţiile consumatorilor se înscriu în Registrul de reclamaţii, care este eliberat de către organele de statistică teritoriale, şnuruit şi autentificat prin aplicarea ştampilei şi semnăturii reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale.
    7. Cumpărătorii sînt serviţi de către unităţile comerciale în orele de program. Suspendarea accesului cumpărătorilor în sala comercială în legătură cu apropierea pauzei pentru prînz sau a orei de închidere a unităţii este interzisă. Cu 10 minute înainte de închidere lucrătorii unităţii comerciale previn cumpărătorii că timpul de lucru expiră şi servirea clienţilor se suspendă. Unitatea comercială se închide în strictă corespundere cu orele de program, însă toţi cumpărătorii, prezenţi în sala comercială, se deservesc în modul stabilit.
    8. Închiderea unităţii comerciale pentru reparaţii (reutilare) se face cu informarea prealabilă, printr-o scrisoare, a autorităţii administraţiei publice locale responsabilă de eliberarea autorizaţiei de funcţionare. În cazul în care unităţile comerciale îşi desfăşoară activitatea de comerţ la întreprinderi industriale, instituţii şi organizaţii, închiderea lor se coordonează şi cu administraţia acestor întreprinderi şi instituţii.
    Despre închiderea unităţii comerciale pentru reparaţii (reutilare) sau despre funcţionarea acesteia  după un program special în zilele de sărbători legale sau în zilele următoare după sărbătorile legale, cumpărătorii sînt înştiinţaţi printr-un aviz, afişat la un loc vizibil cu cel puţin 5 zile înainte de data preconizată.
    Unităţile comerciale cu amănuntul din sectorul alimentar nu pot fi închise mai mult de două zile consecutive, cu excepţia unor cauze obiective de nefuncţionare.
    9. În vitrinele unităţilor comerciale se expun numai mostre de mărfuri care sînt în vînzare. La solicitarea cumpărătorilor, mostrele de mărfuri din vitrine se vînd în condiţia epuizării stocurilor, cu excepţia articolelor decorative, articolelor asupra cărora este prevăzut expres menţiunea „Nu se comercializează”.
II.  RECEPŢIONAREA, DEPOZITAREA ŞI
PREGĂTIREA MĂRFURILOR PENTRU VÎNZARE
    10. Unităţile comerciale efectuează recepţionarea mărfurilor sub aspectul cantităţii şi calităţii, conform prevederilor contractelor de livrare a mărfurilor şi ale Hotărîrii Guvernului nr. 1068 din 20 octombrie 2000 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 137-138, art. 1174).
    11. Mărfurile se recepţionează în ziua sosirii acestora la unitatea comercială. În cazul apariţiei unor divergenţe la recepţionarea produselor aferente cantităţii, calităţii sau preţului acestora, precum şi a necesităţii convocării expertului, produsele se înregistrează provizoriu cu o menţiune specială în care se indică divergenţa apărută („păstrare temporară”), inclusiv cu menţiunea specială în capitolul 21 al facturii fiscale. Termenul aflării provizorii a produselor în depozitul unităţii comerciale nu trebuie să depăşească 10 zile calendaristice din momentul recepţionării acestora, iar pentru mărfurile primite din alte oraşe – 20 de zile calendaristice.
    Mărfurile recepţionate se transmit spre vînzare în următoarele termene: producţia pomilegumicolă – în decursul unei zile din ziua intrării ei; mărfurile alimentare uşor alterabile – cel tîrziu peste 1-2 zile din momentul intrării. Transmiterea spre vînzare a mărfurilor se efectuează în funcţie de capacitatea unităţii comerciale. Ca excepţie, se permite depozitarea pe o perioadă mai mare decît cea menţionată supra a mărfii utilizate în activităţi promoţionale şi a mărfii care urmează a fi restituită furnizorului. Unităţile comerciale sînt obligate să expună spre vînzare tot asortimentul de marfă existent la depozit.
    12. Calitatea, marcajul şi regimul de păstrare a mărfurilor (temperatura, umiditatea, iluminarea, termenele de păstrare) trebuie să corespundă prevederilor reglementărilor tehnice aprobate de Guvern pentru diferite categorii de produse aparte, în conformitate cu Legea nr. 420-XVI din 22 decembrie 2006 privind activitatea de reglementare tehnică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.36-38, art.141). În cazul în care la recepţionare producţia este neconformă cerinţelor actelor normative în vigoare, unitatea comercială este în drept să o refuze şi să nu o achite.  Cu consimţămîntul furnizorului mărfurile nealimentare care nu corespund calităţii şi nu prezintă un pericol pentru consumatori pot fi reevaluate şi comercializate.
    13. Recepţionarea cantitativă a produselor şi vînzarea acestora se efectuează cu mijloace de măsurare legalizate, adecvate şi verificate metrologic periodic, în conformitate cu prevederile Legii metrologiei nr. 647-XIII din 17 noiembrie 1995 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, ediţie specială).
III. VÎNZAREA ŞI ACHITAREA MĂRFURILOR
    14. La comercializarea mărfurilor, comercianţii se călăuzesc de regulile generale de comercializare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.206-209, art. 681), precum şi de regulile specifice prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr. 65 din 26 ianuarie 2001 „Cu privire la aprobarea Regulilor de comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.11-13, art.101).
    15. Pregătirea pentru procesul comercial, inclusiv plasarea mărfurilor pe rafturi şi în vitrine potrivit sortimentului lor disponibil, se face în afara orelor de deservire a cumpărătorilor.
    16. Vînzătorul este obligat să respecte drepturile cumpărătorilor privind accesul la informaţia despre mărfuri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 126-131, art. 507).
    17. Mărfurile expuse spre vînzare dispun de indicatoare de preţuri vizibile şi clar completate, cuprinzînd denumirea mărfii, unitatea de măsură, preţul, după caz, şi preţul pe o unitate de măsură. Pe versoul indicatorului de preţ se indică în mod obligatoriu data completării şi semnătura gestionarului responsabil. În cazul lipsei semnăturii gestionarului responsabil, la solicitarea organelor de control, este obligatorie prezentarea ordinului prin care a fost numită persoana responsabilă de completarea corectă a indicatorului de preţ. Preţurile se indică conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 966 din 18 octombrie 2010 „Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre comercializare” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 206-209, art. 1076).
    18.  La intrarea în sala comercială a unităţilor cu sistem de autoservire se amplasează mobilierul necesar pentru păstrarea lucrurilor personale ale cumpărătorilor.
    19. Decizia privind deservirea invalizilor şi altor categorii de persoane care nu pot sau întîmpină dificultăţi la efectuarea cumpărăturilor se adoptă în comun cu autorităţile administraţiei publice locale. Lista categoriilor de persoane care necesită suport în deservire, precum şi modul de deservire a acestora  se  stabileşte prin decizia autorităţilor administraţiei publice locale.
    20. În unităţile cu autoservire cumpărătorii îşi depun mărfurile alese în coşuri sau cărucioare speciale. Se recomandă intrarea cumpărătorilor în sala comercială cu autoservire cu inventarul nominalizat (cu excepţia magazinelor de articole tehnice complexe).
    21. Unităţile comerciale cu autoservire se asigură cu un număr suficient de inventar necesar pentru alegerea mărfurilor de către cumpărători.
    22. Se interzice personalului să păstreze în sala comercială lucruri personale şi produse care nu aparţin unităţii comerciale. Mărfurile care nu aparţin unităţii comerciale pot fi păstrate în depozitele şi încăperile auxiliare ale acesteia numai în baza contractelor de magazinaj sau depozit, după caz. Îmbrăcămintea şi obiectele personale ale lucrătorilor se păstrează într-o încăpere separată sau în locurile rezervate special în acest scop.
    23. În cazul comercializării mărfurilor nealimentare (îmbrăcăminte, încălţăminte, articole tricotate etc.), unitatea creează condiţii pentru măsurarea lor, iar a articolelor tehnice complexe şi de altă natură care necesită verificare – condiţii pentru verificarea tehnică.
    24. Se interzice, conform prevederilor Legii nr. 1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 98-99, art. 293) şi Legii nr. 278-XVI din 14 decembrie 2007 cu privire la tutun şi la articolele de tutun (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 47-48, art. 139) vînzarea către minorii sub 18 ani a băuturilor alcoolice şi  a articolelor din tutun, cu afişarea la un loc vizibil a unui avertisment în acest sens. În cazul apariţiei dubiilor referitor la vîrstă, casierul sau vînzătorul este în drept să solicite un act ce demonstrează vîrsta legală a cumpărătorului.
    25. Se interzice vînzarea mărfurilor din depozite, din încăperile auxiliare şi de serviciu, precum şi în afara orelor stabilite de program.
    26. Anumite tipuri ale comerţului cu amănuntul (comerţul contra valută străină, comerţul de consignaţie – conform Hotărîrii Guvernului nr. 1010 din 31 octombrie 1997 „Cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 79-80, art. 814), vînzarea mărfurilor în credit etc.) sînt reglementate prin reguli speciale.
    27. La un loc accesibil se amplasează, la latitudinea unităţii comerciale, cîntarul de control care oferă posibilitate cumpărătorilor să verifice corectitudinea greutăţii produsului.
    28. Achitarea mărfurilor se efectuează în numerar prin intermediul maşinii de casă şi control cu memorie fiscală, prin transfer bancar sau cu utilizarea cardului bancar. În cazul apariţiei dubiilor referitor la apartenenţa cardului bancar, casierul sau vînzătorul este în drept să solicite un act de identitate.
    29. Casierul sau vînzătorul care recepţionează bani pentru marfă este obligat să efectueze operaţiunea de achitare cu cumpărătorul precum urmează: să rostească distinct suma primită de la cumpărător şi să pună aceşti bani deoparte, într-un loc vizibil pentru cumpărător, să extragă cecul din aparatul de casă şi control, să anunţe cumpărătorului restul ce i se cuvine şi să i-l înmîneze împreună cu cecul. Cumpărătorul verifică corectitudinea calculului. Banii primiţi de la cumpărător se depun în sertarul aparatului de casă numai după ce au fost efectuate operaţiunile de vînzare
    30. Vînzătorii (casierii) care au dreptul de a încasa de la cumpărători banii pentru marfa vîndută sînt obligaţi să primească de la cumpărători bancnotele degradate, care ulterior nu vor fi admise în circulaţie conform prevederilor capitolului IV din Regulamentul cu privire la operaţiunile cu numerar în băncile Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea nr.200 din 27 iulie 2006 a Consiliului de administrare al Băncii Naţionale a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 120-123).
    31. Se interzice păstrarea în casa unităţii sau în safeu a banilor în numerar care nu aparţin unităţii comerciale, precum şi a obiectelor personale ale casierului sau ale altor salariaţi ai unităţii.
    32. Vînzătorii şi alţi gestionari din cadrul unităţii comerciale dispun de contract de răspundere materială încheiat cu angajatorul, în modul stabilit de prevederile Codului civil.
    33. Unităţile care comercializează mărfuri contra numerar sînt obligate să recepţioneze şi să ţină evidenţa mijloacelor băneşti în baza dispoziţiilor de încasare şi chitanţelor (bonurilor) detaşabile prin intermediul maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală, conform regulilor de efectuare a operaţiunilor de casă în economia Republicii Moldova. Dispoziţiile de încasare, chitanţele (bonurile) şi conturile se înregistrează în calitate de formulare contabile de strictă evidenţă. Se interzice folosirea dispoziţiilor de încasare ce nu corespund cerinţelor stabilite prin Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 90-93, art.399). Întreprinderile sînt obligate să ţină evidenţa contabilă şi evidenţa statistică şi să o prezinte organelor împuternicite în termenele şi pe formularele tip aprobate prin acelaşi cadru legislativ, precum şi prin Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, ediţie specială).
    34. Cumpărătorului i se eliberează un bon de casă sau alt tip de formular tipizat de document primar cu regim special care confirmă că marfa în cauză a fost cumpărată la unitatea respectivă. În cazul în care marfa are un anumit termen de garanţie, vînzătorul aplică ştampila unităţii cu indicarea zilei de vînzare şi a termenului de garanţie în paşaportul articolului.
    35. Mărfurile nealimentare cumpărate pot fi preschimbate. Condiţiile, ordinea şi modul preschimbării mărfurilor nealimentare sînt prevăzute de prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 1465 din 8 decembrie 2003 „Cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 248-253, art. 1530).
    36. Mărfurile nealimentare, alese de cumpărător, pot fi rezervate în unitatea comercială spre achitare timp de pînă la 2 ore. Pînă la 2 ore pot fi păstrate şi mărfurile cu gabarite mici achitate, iar cele cu gabarite mari pot fi păstrate pînă la 24 ore. De comun acord cu administraţia, termenul de păstrare a mărfurilor poate fi prelungit, în schimbul unei anumite plăţi. La cumpărătura lăsată spre păstrare se anexează copia bonului de plată sau chitanţa de păstrare, în care este indicat termenul de păstrare, precum şi tăbliţa „Vîndut”. Pe durata termenului de păstrare indicat vînzătorul poartă răspundere pentru integritatea şi calitatea mărfii. Mărfurile alese spre a fi cumpărate în credit pot fi păstrate la unitatea comercială timp de 24 ore. După expirarea termenului stabilit, marfa neachitată se repune în vînzare.
    37.  Intrarea în incinta unităţii de comerţ cu autoservire a copiilor cu vîrsta de pînă la 6 ani se permite doar cu însoţirea unui matur.
IV. SERVICIILE COMPLEMENTARE PRESTATE DE CĂTRE
UNITĂŢILE COMERCIALE
CONSUMATORILOR
    38. Unităţile comerciale pot presta consumatorilor următoarele servicii complementare aferente comercializării mărfurilor:
    vînzarea mărfurilor în credit;
    ambalarea artistică a cadourilor;
    primirea comenzilor;
    livrarea mărfurilor la domiciliu;
    organizarea locurilor de parcare;
    păstrarea lucrurilor personale ale consumatorilor;
    transport de persoane;
    reparaţia hainelor, încălţămintei, altor articole;
    organizarea jocurilor pentru copii;
    instalarea mărfurilor la domiciliul clienţilor;
    servicii foto (developare, imprimare) etc.
    Tarifele pentru serviciile prestate se afişează la un loc vizibil.
V. CONTROLUL ŞI RĂSPUNDEREA PENTRU
NERESPECTAREA PREZENTELOR REGULI
    39. Controlul asupra respectării prezentelor Reguli este exercitat de organele de stat abilitate cu acest drept, în conformitate cu prevederile  Legii nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 206-209, art. 681).

 Anexa nr. 2
la Hotărîrea Guvernului nr.931
din 8 decembrie 2011
NOMENCLATORUL
unităţilor comerciale care desfăşoară comerţ cu amănuntul
I. DISPOZIŢII GENERALE
    În sensul prezentei hotărîri, termenii utilizaţi se definesc după cum urmează:
    suprafaţă totală a unităţii comerciale – suprafaţa tuturor încăperilor unităţii comerciale, măsurată în limita suprafeţei intrados a pereţilor, inclusiv a rampelor, depozitelor, încăperilor auxiliare şi trecerilor în alte clădiri;
    suprafaţă comercială a unităţii comerciale – suprafaţa ce include: sala comercială, sala unităţii de alimentaţie publică, spaţiile pentru prestarea serviciilor, inclusiv spaţiul destinat expunerii mărfurilor;
    unitate comercială cu suprafaţă mică – unitate comercială avînd o suprafaţă de vînzare de pînă la 250 mp inclusiv;
    unitate comercială cu suprafaţă medie – unitate comercială avînd o suprafaţă de vînzare cuprinsă între 250 – 1000 mp inclusiv;
    unitate comercială cu suprafaţă mare – unitate comercială avînd o suprafaţă de vînzare mai mare de 1000 mp;
    unitate comercială  staţionară – unitate comercială special utilată şi amplasată în clădiri şi construcţii destinate pentru desfăşurarea activităţii comerciale. Aceasta reprezintă un sistem de construcţii avînd circuit închis, legat rigid prin fundament cu terenul aferent şi conectat la reţelele inginereşti staţionare;
    magazin – unitate comercială staţionară cu suprafaţa comercială mai mare de 20 mp destinat comercializării mărfurilor cu amănuntul, care dispune de încăperi pentru recepţionarea, depozitarea, pregătirea prealabilă a mărfurilor spre vînzare şi vînzarea acestora, precum şi de încăperi auxiliare, administrative şi de uz social;
    unitate de comerţ ambulant – unitate de comerţ cu amănuntul, ridicată din construcţii uşor demontabile, care poate fi mutată din loc în loc şi care, de regulă, nu dispune de spaţiu pentru păstrarea produselor. Comercializează un sortiment redus de mărfuri cu oferirea condiţiilor minime de comoditate pentru consumatori.
    Unităţi de comerţ ambulant sînt:
    staţionare provizorii – pavilion, gheretă;
    mobile – automagazin, rulotă, tonetă, tarabă, stand, cărucior, automat pentru vînzări.
II. CLASIFICAREA UNITĂŢILOR COMERCIALE
CU AMĂNUNTUL
    În prezentul Nomenclator sînt clasificate unităţile comerciale cu amănuntul (magazinele), conform specializării lor, divizîndu-se în funcţie de mărimea suprafeţei comerciale, tipurile de mărfuri comercializate şi serviciile prestate, precum şi tipurile suplimentare de unităţi comerciale destinate spre utilizare în cazul reconstrucţiei sau utilizării spaţiilor comerciale în acţiune, unităţile comerciale cu specific în activitate, unităţile comerciale mobile.
    1) CASĂ DE COMERŢ: unitate de comerţ care realizează operaţiuni de import-export, producere, marketing şi comercializare a unui produs sau a unui grup de produse şi prestare de servicii.
    CENTRU COMERCIAL: unitate comercială, cu suprafaţă medie sau mare în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor, utilizîndu-se o infrastructură comună şi adecvată. Suprafaţa de vînzare a unui centru comercial este formată din suma suprafeţelor de vînzare cu amănuntul a tuturor produselor şi serviciilor cuprinse în acesta. Centrul comercial trebuie să dispună de parcare auto.
    SUPERMAGAZIN: unitate comercială cu amănuntul, cu suprafaţa de la 250 mp pînă la 2000 mp, reprezentativă pentru comerţul cu mărfuri alimentare, avînd următoarele caracteristici: autoservirea, plata mărfurilor la casele de marcat amplasate la ieşire, construcţia, de obicei, pe un singur nivel, amplasarea, de regulă, în zonele de locuit (de cartier).
    HIPERMAGAZIN: unitate comercială cu amănuntul, cu suprafaţa de peste 2000 mp., care comercializează un mare sortiment de mărfuri alimentare şi nealimentare, preponderent prin autoservire, cu case de marcat amplasate la ieşirea din fluxul de autoservire, sector de alimentaţie publică reprezentat prin mai multe săli de consum, unităţi de prestări servicii comerciale, construit, de obicei, pe un singur nivel, amplasat în zonele periferice ale oraşului,  dispunînd de un mare număr de locuri de parcare.
    MAGAZIN UNIVERSAL: unitate comercială cu un sortiment vast de mărfuri nealimentare, dispunînd de o suprafaţă comercială de cel puţin 250 m2, cu utilizarea unei părţi din suprafaţa comercială pentru desfacerea unor mărfuri alimentare de primă necesitate.
    MAGAZIN „Produse alimentare” sau „Alimentara”: magazine cu vînzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun, care sînt, în principal, magazine generale alimentare ce vînd preponderent mărfuri alimentare din toate grupele de produse, precum şi unele articole nealimentare de uz curent, cum ar fi: detergenţi, cosmetice, articole de uz casnic şi altele asemenea (recomandat: suprafeţele comerciale pentru produsele nealimentare 20-30%) din suprafaţa comercială totală.
    MAGAZIN „Mărfuri industriale”: magazine cu vînzare predominantă de mărfuri nealimentare, care sînt, în principal, magazine universale ce vînd preponderent mărfuri nealimentare din toate grupele de produse, precum şi unele mărfuri alimentare de uz curent, cum ar fi: pîine, dulciuri, răcoritoare şi altele asemenea. (recomandat: suprafeţele comerciale pentru mărfuri alimentare 10-15%) din suprafaţa comercială totală.
    MAGAZIN MIXT: unitate comercială cu amănuntul, cu o suprafaţă comercială cuprinsă între 20 şi 250 mp, amplasată, de regulă, în zonele rurale, care comercializează produse alimentare şi nealimentare.
    MAGAZIN-DEPOZIT – unitate de comerţ care desfăşoară activitatea de depozitare şi comerţ cu materiale de construcţie (cherestea, articole de fier, cărămidă etc.) şi care dispune de suprafeţe funcţionale (terenuri, şuri, depozite) pentru păstrarea mărfurilor şi încăperi spre expunerea acestora şi efectuarea operaţiunilor de casă la vînzarea mărfurilor.
    MAGAZIN SPECIALIZAT: unitate comercială cu amănuntul care comercializează mărfuri dintr-o singură grupă de mărfuri cu un sortiment larg sau a unei părţi a acesteia (strict specializat). Exemple:
    1.7.1. „Staţie PECO”;
    1.7.2. „Farmacie”;
    1.7.3. „Librărie”;
    1.7.4. „Pîine”;
    1.7.5. „Lapte şi produse lactate”;
    1.7.6. „Carne şi produse din carne”;
    1.7.7. „Peşte şi produse din peşte”;
    1.7.8. „Legume-fructe”;
    1.7.9. „Produse de cofetărie”;
    1.7.10. „Mărfuri electronice şi electrocasnice”
    1.7.11. „Mobilă”;
    1.7.12 „Covoare” etc.
    HALĂ – unitate comercială, de regulă pe teritoriul (incinta) pieţei, unde sînt asigurate condiţii tehnice, prevăzute de actele normative în vigoare, pentru comercianţii ce vînd produse agroalimentare şi agricole.
    2) MAGAZIN DE CONSIGNAŢIE – magazin ce comercializează mărfuri recepţionate conform contractului de consignaţie.
    MAGAZIN DUTY FREE – magazin amplasat în aeroporturile internaţionale, la bordul  aeronavelor sau la punctele internaţionale de trecere a frontierei de stat, precum şi în locurile specificate la art.97 alin.(1) din Codul vamal, în care mărfurile se comercializează sub supraveghere vamală, fără aplicarea măsurilor de politică economică.
    MAGAZIN DISCOUNT – magazin cu un sortiment restrîns de mărfuri nealimentare de cerere curentă, care comercializează produse la preţuri reduse (din contul circulaţiei rapide şi reducerii cheltuielilor operaţionale).
    MAGAZIN DE FABRICĂ – magazin  care comercializează produse fabricate de un producător concret şi care aparţine acestui producător. Magazinele respective sînt amplasate, de regulă, pe teritoriul fabricii sau în afara acesteia.
    MAGAZIN-SALON – magazin destinat comercializării mobilei, covoarelor, uneori mărfurilor electrocasnice, care expune mostre de produse şi cataloage în sala comercială, iar comercializarea mărfurilor se efectuează pe bază de comenzi recepţionate de la consumatori.
    MAGAZIN ON-LINE (VIRTUAL) –  pagină-web, prin intermediul căreia se efectuează publicitatea unui produs sau serviciu, se acceptă comenzile de cumpărare şi care oferă utilizatorului posibilitatea de a alege modalitatea de achitare, precum şi metoda de primire a mărfii.
    CASĂ DE LICITAŢIE – agent economic din domeniul comerţului care are ca scop oferirea publică de bunuri, valori mobiliare, proprietăţi private, opere de artă şi alte obiecte, bazîndu-se pe norme stabilite în prealabil de licitaţie.
    3) PAVILION – unitate comercială din construcţie uşor demontabilă, cu o suprafaţă totală de peste 12 mp şi care dispune de spaţiu pentru depozitarea mărfurilor.
    CHIOŞC (gheretă) – construcţie de fabrică, utilată, cu o suprafaţă totală de pînă la 12 mp, fără a dispune de spaţiu pentru păstrarea mărfurilor.
    TONETĂ – construcţie uşor demontabilă, ce deţine un stoc de mărfuri pentru o zi, fără a dispune de sală comercială şi spaţiu pentru păstrarea mărfurilor.
    TARABĂ – masă pliantă de 2 mp. Este interzisă instalarea tarabei fără suporturi pliante, direct pe caldarîm, pămînt sau trotuar.
    AUTOMAT PENTRU VÎNZĂRI – unitate comercială cu amănuntul, care are forma unui dispozitiv (utilaj) pentru eliberarea produselor (băuturi nealcoolice, articole de tutungerie, ziare etc.), după recepţionarea monedelor sau a altor forme de plată de la cumpărător.
    SECŢIE COMERCIALĂ (boutique) – varietate a unităţii comerciale cu suprafaţă de pînă la 30 mp, care funcţionează în baza contractelor de locaţiune a spaţiilor comerciale  din centre comerciale, magazine, încăperi, inclusiv adaptate, ce corespund cerinţelor şi normelor sanitare. Vînzarea se efectuează prin intermediul vînzătorului. Se comercializează un sortiment redus de produse alimentare sau mărfuri industriale.

Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului nr.931
din  8 decembrie 2011
REGULAMENT
sanitar pentru unităţile comerciale cu profil alimentar
I. Dispoziţii generale
    1. Regulamentul sanitar pentru unităţile comerciale cu profil alimentar (în continuare – Regulament) stabileşte cerinţe sanitare şi de igienă specifice pentru unităţile comerciale din sectorul alimentar, inclusiv de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, cu produse alimentare în pieţe (în continuare – unităţi), în scopul asigurării unui nivel mai înalt de protecţie a sănătăţii publice.
    2. Aplicarea prezentului Regulament nu aduce atingere prevederilor actelor normative în vigoare şi anume: Regulilor generale de igienă a produselor alimentare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.412 din 25 mai 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.83-84, art.484), Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.435 din 28 mai 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.85-86, art.499), şi Normelor sanitar-veterinare de organizare a controlului specific oficial al produselor alimentare de origine animală, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1112 din 6 decembrie 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.247-251, art.1235).
    3. În sensul prezentului Regulament, termenii utilizaţi se definesc după cum urmează:
    unităţi comerciale cu profil alimentar – unităţi comerciale de toate tipurile a căror activitate este vînzarea produselor alimentare;
    produs alimentar perisabil – orice produs alimentar care poate deveni periculos, în special din cauza instabilităţii sale microbiologice, atunci cînd temperatura de conservare nu este controlată;
    contaminare – prezenţa sau pătrunderea substanţelor indezirabile în produsul alimentar;
    manipulare a produselor alimentare – orice operaţiune de procesare (porţionare), împachetare, depozitare, transportare, distribuire şi comercializare a produselor alimentare;
    manipulator al produselor alimentare – orice persoană care manipulează sau vine în contact cu produsele alimentare ori cu echipamentul sau ustensilele folosite la manipularea produselor alimentare;
    produs alimentar congelat – produs alimentar menţinut la temperatura egală cu sau sub minus 18ºC în orice parte a produsului;
    preambalare – operaţiune de porţionare (cîntărirea în mici cantităţi sau numărarea bucăţilor) cantitativă a produselor alimentare, de sortare, după caz, şi de plasare a produsului alimentar în material de împachetare în vederea facilitării comercializării acestora.
    În sensul prezentului Regulament, termenul „produs alimentar” este echivalent cu termenul „produs culinar”, folosit în anexa nr.4 la Hotărîrea Guvernului nr.1209 din 8 noiembrie 2007 „Cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică”  (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.180-183, art.1281).
II. Cerinţe privind amplasarea, proiectarea
şi amenajarea unităţilor
    4. Amplasarea, construcţia şi reamenajarea unităţilor de orice fel se efectuează cu avizul pozitiv al organelor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice.
    5. Amplasarea unităţilor în blocurile locative poate fi efectuată numai la parter, demisol şi doar în spaţiile destinate prin proiect sau pentru care s-a obţinut schimbarea destinaţiei prin decizia comisiei de urbanism a autorităţilor administraţiei publice locale. Amplasarea unităţilor în spaţiile de locuit nu se admite.
    6. Descărcarea-încărcarea produselor alimentare se efectuează în condiţii care să nu creeze disconfort locatarilor din zonă.
    7. Activitatea unităţilor comerciale nu trebuie să influenţeze negativ condiţiile de trai, de odihnă, de tratament şi de muncă ale oamenilor.
    8. Amplasarea unităţilor comerciale în zone industriale sau ale altor întreprinderi se face astfel încît aceste întreprinderi să nu influenţeze negativ organizarea şi desfăşurarea comerţului.
    9. Amplasarea în spaţiile unităţii comerciale a unităţilor de alimentaţie publică, a secţiilor de preparare a semipreparatelor culinare sau desfăşurarea altor activităţi nelegate de comercializarea produselor alimentare se va face în condiţiile respectării regulamentelor sanitare prevăzute pentru respectivele tipuri de unităţi sau servicii.
    10. Drumurile şi suprafeţele folosite pentru circulaţia transportului auto în vederea deservirii unităţilor în perimetrul şi în vecinătatea imediată a acestora vor avea suprafaţa dură pavată corespunzător pentru circulaţia traficului şi vor dispune de un drenaj corespunzător, precum şi de acces pentru curăţare.
    11. Utilizarea surselor de zgomot şi vibraţie în unităţi se va face în condiţii de asigurare a protecţiei fonice vis-a-vis de încăperile de locuit din vecinătate. Nivelul zgomotului şi al vibraţiei în afara spaţiilor unităţii nu vor depăşi limitele maxime admise, respectiv, 45 dBA (decibele) pentru zgomot şi 57 dB (decibele) pentru viteza vibraţiei (Lv) şi nu vor crea disconfort locatarilor din zonă.
    12. La proiectarea unităţilor se va ţine cont de volumul estimat al activităţii. Numărul, mărimea şi destinaţia încăperilor se vor stabili în funcţie de volumul estimat al activităţii  unităţii.
    13. Unităţile vor fi amplasate, proiectate, construite şi dimensionate astfel încît:
    1) să asigure suprafeţe de lucru adecvate pentru desfăşurarea igienică a tuturor operaţiunilor;
    2) să se asigure circuite funcţionale salubre şi să se evite încrucişările materiei prime cu produsele gata pentru consum, a produselor alimentare şi nealimentare, a angajaţilor şi a vizitatorilor. Proiectarea şi amplasarea instalaţiilor se va face astfel încît să asigure temperatura corespunzătoare a procesului tehnologic şi a produselor;
    3) accesul în ele să poată fi controlat, să permită curăţarea uşoară şi adecvată şi să faciliteze supravegherea corectă a igienei produselor alimentare; să prevină pătrunderea şi adăpostirea dăunătorilor şi pătrunderea contaminanţilor de mediu, cum ar fi fumul, praful sau altele;
    4) să asigure protecţia contra căderii particulelor în produsele alimentare şi formarea condensatului sau a mucegaiului pe suprafeţe;
    5) să asigure, după caz, manipularea corespunzătoare în regim de temperatură controlată şi condiţii de depozitare de capacitate suficientă pentru păstrarea produselor alimentare la temperaturile corespunzătoare, să fie proiectate astfel încît să permită monitorizarea acestor temperaturi şi, după caz, înregistrarea.
    14. Preambalarea (inclusiv sortarea) produselor alimentare în vederea comercializării urmează a fi efectuată în încăperi special amenajate şi dotate, în condiţii care să excludă contaminarea produselor alimentare, să le protejeze de alterare şi care să asigure menţinerea valorii nutritive şi a calităţii lor.
    15. Încăperile de păstrare şi preambalare a produselor alimentare în vederea comercializării nu vor fi trecătoare. Încăperile de preambalare a produselor alimentare perisabile vor fi dotate cu frigidere pentru păstrarea produselor, iar operaţiunile de preambalare se vor efectua în regim controlat de temperatură.
    Încăperile de preambalare vor fi dotate cu chiuvete cu apă rece şi caldă cu amestecător pentru spălarea mîinilor personalului.
    16. Unităţile care folosesc containere trebuie să dispună de încăperi pentru păstrarea containerelor şi tratarea lor sanitară.
    17. În unităţile comerciale cu profil alimentar pot fi comercializate mărfuri industriale nealimentare în ambalajul original (cel al producătorului). Depozitarea produselor alimentare şi a mărfurilor nealimentare se va efectua în depozite separate sau în zone separate, care să excludă posibilitatea contaminării produselor alimentare şi/sau transmiterea mirosurilor către produsele alimentare. În sălile de comerţ  trebuie să existe zone separate pentru comercializarea produselor alimentare şi a celor nealimentare.Comercializarea produselor nealimentare nu se va efectua în imediata apropiere de secţiile în care se vînd produse alimentare. Preambalarea produselor nealimentare în unităţile de comerţ cu produse alimentare nu se permite.
    18. În vederea asigurării condiţiilor de igienă adecvate pentru păstrarea şi comercializarea produselor alimentare, unităţile vor dispune de spaţiile necesare pentru circuite funcţionale salubre:
    a) spaţii de păstrare a produselor alimentare;
    b) spaţii de preambalare a produselor alimentare, după caz;
    c) spaţii de comercializare a produselor alimentare;
    d) anexe social-sanitare.
    19. Încăperile şi instalaţiile vor fi de construcţie sigură şi menţinute în stare bună de funcţionare. Toate materialele de construcţie trebuie confecţionate din materiale sigure care să nu poată transmite produselor alimentare substanţe indezirabile, inclusiv toxice, şi să fie autorizate sanitar de Ministerul Sănătăţii.
    20. Spaţiile de lucru vor fi adecvate pentru îndeplinirea corectă a tuturor operaţiunilor. Procesul de comercializare a produselor alimentare trebuie organizat astfel încît să asigure desfăşurarea fluxului într-un singur sens şi să evite încrucişările între fazele insalubre şi salubre.
    21. În spaţiile de manipulare a produselor alimentare toate structurile superioare (fixate de plafon) şi armatura vor fi instalate astfel încît să excludă contaminarea directă sau indirectă a produselor alimentare prin condensare şi picurare (prelingere) şi să nu împiedice operaţiunile de curăţare. Structurile superioare şi armatura trebuie izolate corespunzător, proiectate şi finisate astfel încît să fie uşor de curăţat, să prevină acumularea murdăriei şi să minimalizeze condensarea, dezvoltarea mucegaiurilor şi căderea lor în fulgi.
    22. Toaletele trebuie să fie complet separate de produsele alimentare şi să nu se deschidă direct în spaţiile de manipulare a produselor în cauză.
    23. Utilizarea în spaţiile de manipulare a produselor alimentare, a materialelor care nu pot fi adecvat curăţate şi dezinfectate nu se permite.
    24. Unităţile trebuie dotate cu spaţii suficiente de depozitare şi comercializare a produselor alimentare, precum şi de depozitare a ambalajelor, pentru a nu permite degradarea, impurificarea sau contaminarea produselor alimentare.
    25. Spaţiile de păstrare a produselor alimentare vor fi reprezentate de: depozite, magazii, beciuri şi spaţii frigorifice.
III. Cerinţe privind asigurarea
cu apă şi canalizarea
    26. Asigurarea cu apă şi canalizarea se efectuează în conformitate cu prevederile Regulilor şi normativelor sanitaro-epidemiologice privind unităţile de alimentaţie publică.
IV. Cerinţe privind iluminarea şi ventilarea
    27. În spaţiile unităţii trebuie asigurată iluminarea naturală şi/sau artificială adecvată. Lumina nu trebuie să altereze culorile şi intensitatea ei nu trebuie să fie mai mică de:
    a) 540 lux – în toate punctele de inspectare (sortare) a produselor alimentare;
    b) 220 lux – în spaţiile de lucru, altele decît cele de inspectare (sortare) a produselor alimentare;
    c) 110 lux – în alte spaţii.
    28. Lămpile de iluminare şi accesoriile suspendate deasupra produselor alimentare vor fi sigure şi protejate pentru a preveni contaminarea produselor alimentare în caz de sfărîmare.
    29.  Încăperile de manipulare a produselor alimentare şi anexele social-sanitare vor fi dotate cu sisteme eficiente de ventilare naturală sau mecanică. Sistemul de ventilare va fi adecvat pentru a preveni acumularea căldurii, condensarea prafului şi eliminarea aerului contaminat. Nu se permite ca direcţia fluxului de aer în interiorul unităţii să fie din zona murdară în cea curată. Gurile de ventilare trebuie asigurate cu ecrane sau alte închideri de protecţie confecţionate din materiale necorozive. Ecranele vor fi uşor detaşabile pentru curăţare.
    30. Sistemul de ventilare a unităţilor, amplasate în blocuri locative şi de altă destinaţie, va fi separat de sistemul de ventilare a acestora din urmă. Sistemele de ventilare în depozitele de produse alimentare şi nealimentare vor fi construite şi vor funcţiona astfel încît să se evite fluxul mecanic de aer dintr-o zonă contaminată către o zonă curată.
V. Cerinţe privind utilajul, mobilierul
tehnologic,echipamentele şi ustensilele
    31. Utilajele şi mobilierul tehnologic, articolele, echipamentele şi ustensilele care vin în contact cu produsele alimentare trebuie confecţionate din materiale autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru utilizare în asemenea scopuri, rezistente la lovituri şi coroziune, curăţări repetate şi dezinfecţie, nefieroase, neabsorbante, uşor de curăţat, care să nu transmită substanţe toxice produsului alimentar şi să nu afecteze proprietăţile nutritive, fizico-chimice şi organoleptice ale acestuia, care nu favorizează contaminarea microbiană a produselor alimentare cu care vin în contact. Ele vor fi întreţinute în permanentă stare de funcţionare şi vor fi amplasate astfel încît să fie accesibile operaţiunilor de inspecţie şi igienizare.
    32. Utilajele şi mobilierul tehnologic, articolele, echipamentele şi ustensilele vor avea suprafaţa netedă, fără crăpături şi alte locuri de reţinere a reziduurilor alimentare sau greu accesibile, astfel încît să poată fi demontate şi curăţate cu uşurinţă. Utilizarea materialelor care nu pot fi adecvat curăţate şi dezinfectate va fi exclusă.
    33. Pentru manipularea materiilor prime şi a produselor alimentare gata pentru consum vor fi utilizate utilaje, mobilier tehnologic şi ustensile separate.
    34. Materialul de împachetare va fi confecţionat din materiale autorizate de Ministerul Sănătăţii, care nu transmit substanţe toxice produsului alimentar şi nu afectează proprietăţile nutritive, fizico-chimice şi organoleptice ale acestuia, care nu favorizează contaminarea microbiană a produselor alimentare cu care vin în contact.
    35. Dotarea cu utilaje, mobilier, articole, echipamente şi ustensile se va face în funcţie de natura, volumul şi profilul unităţii. Capacitatea acestora trebuie să fie adecvată pentru a permite manipularea igienică a produselor alimentare. Nu se vor folosi echipamente şi ustensile degradate.
    36. Recipientele pentru materialele necomestibile şi reziduuri vor fi rezistente la scurgeri, construite din metal sau din alte materiale impenetrabile, care pot fi uşor curăţate şi care se închid sigur.
    37. Instalaţiile şi ustensilele utilizate pentru materiale necomestibile şi reziduuri vor fi identificate şi nu vor fi utilizate pentru produse alimentare.
    38. Toate instalaţiile frigorifice vor fi dotate cu termometre în vederea controlului temperaturii de păstrare a produselor alimentare sau cu termometre şi/sau cu sisteme automate de reglare şi înregistrare a regimului de temperatură şi umiditate. Folosirea termometrelor cu mercur pentru controlul temperaturii în instalaţiile frigorifice este interzisă.
    39. Controlul regimului de temperatură şi umiditate în depozite, inclusiv în cele pentru legume şi fructe, se va efectua zilnic cu ajutorul psihrometrelor, instalate în locuri vizibile, îndepărtate de uşi şi vaporizatoare.
    40. Toate utilajele, articolele, mobilierul, echipamentele şi ustensilele care vin în contact cu produsele alimentare trebuie să fie bine spălate şi, după caz, dezinfectate. Spălarea şi dezinfectarea se vor efectua cu o frecvenţă care să excludă riscul de contaminare.
VI. Cerinţe privind recepţionarea
produselor alimentare

    41. Unităţile comerciale vor recepţiona spre depozitare şi comercializare numai produse alimentare inofensive, care să corespundă actelor normative în vigoare şi să fie însoţite de documente care să ateste provenienţa lor legală, calitatea şi inofensivitatea (siguranţa).
    42. Nici un produs alimentar cunoscut sau suspectat că ar fi contaminat cu substanţe toxice, cu paraziţi, microorganisme patogene sau toxice, descompus sau care conţine substanţe străine nu va fi acceptat în unitate.
    43. Recepţionarea produselor alimentare în unitate se va face în condiţii în care să se asigure trasabilitatea.
    44. Produsele alimentare vor fi inspectate şi sortate anterior procesului de comercializare şi, în caz de necesitate, vor fi supuse analizelor de laborator.
    45. Cantitatea produselor alimentare perisabile, refrigerate sau congelate, va corespunde volumelor instalaţiilor frigorifice în funcţiune din dotarea unităţii de comerţ. Păstrarea produselor alimentare se va face la temperaturile specificate de producător sau în actele normative în vigoare, după caz.
    46. Produsele alimentare se vor recepţiona în ambalaje intacte, curate, uscate, fără mirosuri străine. Transferul produselor alimentare din ambalajul furnizorului în alt ambalaj mai mic pe parcursul recepţionării produselor nu se permite.
    47. Produsele de patiserie cu cremă vor fi recepţionate spre comercializare preambalate în ambalaje care asigură respectarea cerinţelor de igienă şi exclud posibilitatea contaminării secundare sau încrucişate.
    48. În unităţile de comerţ incorporate în sau incorporate-anexate la edificiile  locative sau de o altă destinaţie aprovizionarea cu produse alimentare nu se va face pe timp de noapte (între orele 23.00 şi 7.00).
VII. Cerinţe privind depozitarea şi
transportul produselor alimentare
    49. Depozitarea şi transportul produselor alimentare se vor efectua în conformitate cu prevederile Legii nr.78-XV din 18 martie 2004 privind produsele alimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.83-87, art.431), Regulilor generale de igienă a produselor alimentare, Regulilor şi normativelor sanitaro-epidemiologice de stat privind unităţile de alimentaţie publică, cu următoarele completări:
    1) preambalarea sării alimentare iodată în vederea comercializării, precum şi comercializarea ei în vrac nu se permite;
    2) în scopul profilaxiei iersiniozei şi a pseudotuberculozei legumele pe parcursul păstrării vor fi periodic verificate şi sortate;
    3) recipientele în vehicule şi/sau containerele nu vor fi utilizate pentru transportarea altor mărfuri decît a produselor alimentare şi vor fi utilizate astfel încît să se evite contaminarea produselor alimentare;
    4) în cazul în care în vehicul sau în container se transportă concomitent mai multe tipuri de produse alimentare, acestea vor fi separate eficient unul de altul, pentru a exclude contaminarea;
    5) produsele alimentare în vrac, precum lichidele granulate sau produsele sub formă de praf, vor fi transportate în recipiente şi/sau în containere/cisterne destinate exclusiv transportării produselor alimentare. Aceste containere vor fi marcate într-un mod clar, vizibil şi nelavabil, care să indice clar că el este utilizat pentru transportarea produselor alimentare sau să fie marcat „Exclusiv pentru produse alimentare”;
    6) în cazul în care recipientele şi/sau containerele sînt utilizate pentru transportarea diferitelor produse alimentare, înainte de încărcare acestea vor fi spălate şi curăţate bine, pentru a evita riscul de contaminare;
    7) produsele alimentare vor fi plasate în recipiente şi/sau în containere astfel încît să se evite orice risc de contaminare.
VIII. Cerinţe privind comercializarea
produselor alimentare
    50. Produsele alimentare comercializate trebuie să corespundă cerinţelor de calitate şi inofensivitate stabilite în actele normative în vigoare.
    51. Produsele alimentare trebuie să fie etichetate în conformitate cu prevederile Legii nr. 78-XV din 18 martie 2004 privind produsele alimentare.
    52. Preambalarea produselor alimentare se va efectua în condiţii stricte de igienă.
    53. Personalul auxiliar şi cel responsabil de curăţare nu va fi implicat în preambalarea produselor alimentare în vederea comercializării.
    54. Porţionarea, cîntărirea şi preambalarea materiilor prime şi a produselor gata pentru consum se va efectua separat. Comercializarea produselor crude (cărnii, cărnii de pasăre, peştelui, fructelor de mare, ouălor, legumelor ş.a.) şi a semipreparatelor din ele se va efectua în secţii speciale, separat de comercializarea produselor gata pentru consum.
    55. La eliberarea produselor alimentare nepreambalate cumpărătorilor, vînzătorul va folosi ustensile, precum cleşti, lopăţele, linguri, căuşe sau altele, după caz. Pentru fiecare fel de produse vor exista funduri şi cuţite separate, marcate distinct, care se vor păstra în încăperile şi în secţiile respective, în locuri special destinate.
    56. Cîntărirea produselor alimentare neambalate direct pe cîntar, fără hîrtie sau alte materiale de împachetare, nu se permite.
    57. În cazul deservirii la domiciliu, transportarea (livrarea) produselor alimentare clientului se va efectua în condiţii care să asigure integritatea, calitatea şi inofensivitatea lor şi să excludă contaminarea şi alterarea.
    58. Livrarea către cumpărător a produselor alimentare, căzute incidental pe podea sau contaminate în alt mod, se interzice.
    59. Tăierea pîinii în sala de comerţ nu se permite.
    60. Porţionarea produselor de patiserie cu cremă şi comercializarea lor pe bucăţi se vor efectua în condiţii adecvate de igienă şi care să excludă contaminarea secundară sau încrucişată.
    61. Livrarea materiei prime şi a produselor alimentare nepreambalate se va efectua în materiale de împachetare (hîrtie, pungi) sau în ambalajul curat al cumpărătorului.
    62. Comercializarea laptelui şi a produselor lactate, precum şi a altor produse alimentare lichide perisabile în vrac (la cîntar), nu se permite.
    63. Comercializarea ouălor în secţiile unităţilor de comerţ care comercializează produse alimentare nepreambalate gata pentru consum nu se permite.
    64. Comercializarea legumelor, fructelor şi pomuşoarelor se va efectua în unităţi de comerţ specializate, secţii ale magazinelor special destinate acestor scopuri.
    65. Livrarea către cumpărător a legumelor, fructelor şi pomuşoarelor procesate (sărate, murate, marinate etc.), nepreambalate ermetic, se va efectua separat de comercializarea legumelor şi a fructelor crude, cu utilizarea ustensilelor speciale (linguri, furculiţe, cleşti).
    66. Se recomandă spălarea rădăcinoaselor şi preambalarea lor (după uscare) în plase sau în pungi.
    67. Ambalarea (preambalarea) produselor alimentare sub vid în unităţile de comerţ nu se permite.
    68. Materia primă şi produsele alimentare, recunoscute că nu corespund cerinţelor actelor normative, care prezintă pericol pentru sănătatea omului, vor fi retrase din comerţ. Decizia privind utilizarea lor ulterioară va fi luată în conformitate cu Legea nr.78-XV din 10 mai 2004 privind produsele alimentare.
IX. Cerinţe privind unităţile de comerţ ambulant
şi/sau provizorii, inclusiv automatele pentru vînzări
    69. Unităţile de comerţ ambulant, inclusiv automatele pentru vînzări, trebuie amplasate, proiectate, construite şi întreţinute în stare curată, bine reparate şi în condiţii în care să se evite riscul contaminării, în special de către animale sau dăunători.
    70. În special se asigură următoarele:
    1) condiţii corespunzătoare pentru menţinerea igienei adecvate a personalului, care să includă, dar să nu se limiteze la: condiţii pentru spălarea şi uscarea mîinilor personalului, toalete igienice, condiţii pentru schimbarea îmbrăcămintei;
    2) suprafeţele care vin în contact cu produsele alimentare se menţin în condiţii bune, fără deteriorări, uşor de curăţat şi, în caz de necesitate, de dezinfectat. Pentru aceasta se utilizează materiale cu suprafaţa netedă, care pot fi spălare, sînt rezistente la corozie şi netoxice;
    3) condiţii adecvate pentru curăţarea şi, în caz de necesitate, dezinfectarea ustensilelor şi a echipamentelor de lucru;
    4) aprovizionarea adecvată cu apă fierbinte şi/sau rece;
    5) condiţii adecvate pentru depozitarea igienică şi evacuarea substanţelor periculoase şi/sau necomestibile şi a reziduurilor (lichide sau solide);
    6) condiţii adecvate pentru menţinerea şi monitorizarea condiţiilor de temperatură adecvate pentru produsele alimentare;
    7) produsele alimentare vor fi plasate astfel încît să se evite riscul de contaminare.
    71. Unităţile de comerţ ambulant funcţionează doar dacă dispun de autorizaţie sanitară de funcţionare privind corespunderea lor prevederilor prezentului Regulament.
    72. Comercializarea în unităţile de comerţ cu amănuntul a produselor alimentare perisabile în lipsa instalaţiilor frigorifice nu se permite.
    73. Automatele de comercializare a băuturilor la pahar vor fi asigurate cu pahare de unică folosinţă.
    74. Păstrarea ambalajelor pe teritoriul adiacent nu se permite.
    75. Ambalajele returnabile la sfîrşitul zilei de muncă vor fi transportate la unitatea care a livrat produsele.
    76. În chioşcuri poate fi comercializat un sortiment mixt de mărfuri dacă sînt asigurate condiţiile corespunzătoare de păstrare şi comercializare. În unităţile de comerţ cu un singur vînzător se comercializează numai produse preambalate de producător. Pîinea,  produsele de panificaţie şi de cofetărie se livrează preambalate.
    77. În perioada livrării masive a cartofilor, a fructelor şi a legumelor proaspete, acestea pot fi comercializate de la tejghele, din cărucioare, precum şi în pieţe deschise. Comercializarea cartofilor, a legumelor şi a fructelor, inclusiv a pepenilor de la sol, nu se permite. Comercializarea pepenilor în părţi sau cu tăieturi nu se permite.
    78. Mijloacele de comerţ mobile la sfîrşitul zilei de lucru se vor curăţa la unitatea de bază.
    79. Păstrarea mijloacelor de comerţ mobile şi portative şi comercializarea produselor alimentare la domiciliul vînzătorului nu se permite.
    80. Vînzătorul va respecta cu stricteţe regulile de igienă personală, va fi îmbrăcat curat, va purta vestimentaţie sanitară de protecţie (inclusiv pe cap).
    81. Vînzătorul va deţine şi va prezenta persoanelor oficiale din Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice şi/sau Serviciului Veterinar de Stat carnetul medical personal, documentele care atestă provenienţa, calitatea şi inofensivitatea produselor comercializate.
X. Cerinţe privind prevenirea contaminării încrucişate
    82. În unitate vor fi luate măsuri eficiente pentru a preveni contaminarea produselor alimentare gata pentru consum prin contactul direct sau indirect cu materia primă crudă.
    83. În scopul prevenirii contaminării încrucişate, materia primă şi produsele gata pentru consum se vor porţiona şi preambala pe mese, funduri, cu cuţite diferite, marcate vizibil: „peşte crud”, „peşte fiert”, „pîine” etc.
    84. La trecerea de la manipularea materiilor prime sau a produselor semiprocesate capabile să contamineze produsul final la operaţiunile de manipulare sau care vin în contact cu produsele gata pentru consum, personalul este obligat să-şi schimbe vestimentaţia sanitară de protecţie şi să-şi spele minuţios mîinile.
    85. Practicile de manipulare a produselor alimentare şi de spălare a mîinilor de către personalul unităţii se consideră puncte critice şi vor fi supravegheate, constituind parte integrantă a sistemului de control în puncte critice – HACCP.
    86. Produsele crude potenţial periculoase vor fi preambalate în camere separate sau în zone separate prin barieră de zonele utilizate pentru preambalarea produselor gata pentru consum.
XI. Cerinţe privind curăţarea şi igiena încăperilor,
instalaţiilor şi ustensilelor, igiena personalului,
precum şi cerinţe de sănătate
    87. Curăţarea încăperilor, instalaţiilor şi a ustensilelor şi întreţinerea lor igienică se vor efectua în conformitate cu prevederile regulilor şi a normativelor sanitare de stat privind unităţile de alimentaţie publică.
    88. Personalul unităţilor va respecta cerinţele de igienă şi de sănătate prevăzute în regulile şi normele sanitare de stat privind unităţile de alimentaţie publică.
XII. Cerinţe privind colectarea, depozitarea,
evacuarea deşeurilor şi controlul dăunătorilor
    89. Colectarea, depozitarea şi evacuarea deşeurilor se vor efectua în conformitate cu prevederile regulilor şi a normativelor sanitare de stat privind unităţile de alimentaţie publică.
    90. Controlul dăunătorilor se va efectua în conformitate cu prevederile regulilor şi normativelor sanitare de stat privind unităţile de alimentaţie publică.
XIII. Cerinţe privind anexele social-sanitare
    91. Anexele social-sanitare vor corespunde prevederilor regulilor şi normativelor sanitare de stat privind unităţile de alimentaţie publică.
    92. Unităţile de comerţ care vînd băuturi la pahar, pieţele, precum şi unităţile cu suprafaţa comercială mai mare de 1500 m2 vor avea în dotare grupuri sanitare (WC) şi chiuvete separate pentru clienţi.
XIV. Identificarea şi sistemul de control al
calităţii şi siguranţei produselor alimentare
    93. Procedurile de control al calităţii şi siguranţei vor fi efectuate de personal tehnic competent, care cunoaşte principiile şi practicile de igienă a produselor alimentare, prevederile prezentului Regulament şi care foloseşte principiile (HACCP)  în controlul practicilor igienice.
    94. Controlul temperaturii şi al timpului în punctele critice va constitui cheia în comercializarea produselor alimentare sigure.
XV. Supravegherea de stat asupra respectării
prevederilor prezentului Regulament
    95. Serviciul de Stat de Supraveghere a Sănătăţii Publice va asigura supravegherea  respectării prevederilor prezentului Regulament, va autoriza sanitar/înregistra unităţile comerciale cu profil alimentar, în condiţiile Legii nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67, art.183) şi Hotărîrii Guvernului nr.384 din 12 mai 2010 „Cu privire la Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.78-80, art.455) şi va ţine evidenţa acestor unităţi.
    96. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va efectua supravegherea sanitar-veterinară şi autorizarea sanitar-veterinară în condiţiile art.18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.51-54, art.153), Hotărîrii Guvernului nr.1112 din 6 decembrie 2010 „Pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare de organizare a controlului specific oficial al produselor alimentare de origine animală” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.247-251, art.1235) şi Hotărîrii Guvernului nr. 435 din 28 mai 2010 „Privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.85-86, art.499).
    97. Rezultatele analizelor probelor de produse alimentare trebuie să corespundă prevederilor actelor normative aplicabile.
    98. Conducătorii unităţilor vor stabili punctele critice de control care vor fi monitorizate.
XVI. Dispoziţii finale
    99. Încălcarea prevederilor prezentului Regulament atrage după sine răspundere administrativă, civilă şi penală, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Anexa nr. 4
la Hotărîrea Guvernului nr.931
din 8 decembrie 2011
LISTA
hotărîrilor de Guvern ce se abrogă
    1. Hotărîrea Guvernului nr. 49 din 24 ianuarie 1994 „Cu privire la aprobarea Regulilor de bază ale comerţului cu amănuntul şi activităţii în sfera alimentaţiei publice pentru agenţii antreprenoriatului din teritoriul Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1, art.28).
    2. Hotărîrea Guvernului nr. 1508 din 21 noiembrie 2002 „Cu privire la aprobarea Nomenclatorului-tip al unităţilor de comerţ cu amănuntul” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 159-160, art.1645).