LPO122/2014
ID intern unic:  354695
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 122
din  03.07.2014
pentru aprobarea Concepţiei de reformă a Procuraturii
Publicat : 19.09.2014 în Monitorul Oficial Nr. 275-281     art Nr : 593
    În conformitate cu Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011–2016, aprobată prin Legea nr. 231 din 25 noiembrie 2011, şi cu Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011–2016, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 6 din 16 februarie 2012, în scopul edificării unui sistem al organelor Procuraturii accesibil şi eficient, profesionist şi responsabil faţă de societate, conform cu standardele europene, care să asigure supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului, şi în vederea asigurării încrederii societăţii în actul de justiţie,
    Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.
    Art. 1. – Se aprobă Concepţia de reformă a Procuraturii (prezentată în anexă).
    Art. 2. – Pentru implementarea Concepţiei de reformă a Procuraturii, Grupul de lucru pentru definitivarea Concepţiei de reformare a Procuraturii şi elaborarea proiectelor de acte normative ce vizează reformarea activităţii Procuraturii, format în baza Dispoziţiei Preşedintelui Parlamentului DDP/C1 nr. 2 din 15 ianuarie 2014, va elabora şi iniţia procedura de adoptare a:
    a) proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova;
    b) proiectului de lege cu privire la Procuratură;
    c) proiectelor de lege pentru modificarea şi completarea actelor legislative în vigoare ce vizează activitatea Procuraturii.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                          Igor CORMAN

    Nr. 122. Chişinău, 3 iulie 2014.


Anexă

CONCEPŢIA DE REFORMĂ A PROCURATURII
    Acest document reprezintă baza conceptuală pentru elaborarea unor proiecte de legi în scopul realizării şi promovării reformei Procuraturii prin consolidarea profesionalismului şi a independenţei instituției.
    La 25 noiembrie 2011, Parlamentul Republicii Moldova, prin Legea nr. 231, a adoptat Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011–2016, al cărei obiectiv general este edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului şi să contribuie la asigurarea încrederii societăţii în actul de justiţie.     Atingerea acestui obiectiv este imposibilă fără implementarea acţiunilor prevăzute în direcţia strategică 2.2 din pilonul II al Strategiei „Consolidarea profesionalismului şi a independenţei procuraturii”.
    Prin adoptarea Strategiei a fost recunoscută existenţa mai multor probleme care afectează activitatea sistemului organelor Procuraturii. În consecinţă, s-a constatat necesitatea efectuării unor intervenţii orientate spre:
    a) sporirea independenţei procesuale a procurorilor;
    b) asigurarea specializării procurorilor pe cauze specifice şi examinarea oportunităţii funcţionării procuraturilor specializate;
    c) statuarea domeniilor exacte de competenţă a Procuraturii;
    d) consolidarea şi concretizarea competenţelor Procuraturii în domeniul penal;
    e) stabilirea unor criterii şi a unor proceduri clare şi transparente de selecție, numire şi promovare a procurorilor;
    f) revizuirea procedurii de numire a Procurorului General și consolidarea atribuției lui de implementare a politicilor statului în urmărirea penală și asigurarea unei practici uniforme de adoptare a soluțiilor legale în cadrul procesului penal;
    g) reexaminarea regulilor privind răspunderea procurorilor;
    h) fortificarea capacităţilor Consiliului Superior al Procurorilor.
    În vederea realizării obiectivelor trasate de Strategie, precum şi a acţiunilor prevăzute în direcţia strategică 2.2 din Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei, Grupul de lucru pentru elaborarea proiectelor de legi cu privire la activitatea sistemului organelor Procuraturii, constituit prin Ordinul comun al ministrului justiţiei şi Procurorului General nr. 307/46 din 11 iulie 2013, şi Grupul de lucru pentru definitivarea Concepţiei de reformare a Procuraturii şi elaborarea proiectelor de acte normative ce vizează reformarea activităţii Procuraturii, format prin Dispoziţia Preşedintelui Parlamentului DDP/C1 nr. 2 din 15 ianuarie 2014, au elaborat şi definitivat prezenta concepţie, care vine cu soluţii la problemele identificate în documentele de politici menţionate, dar şi la alte probleme vizînd activitatea Procuraturii.
    Concepţia de reformă a Procuraturii se fundamentează pe următoarele principii şi scopuri:
    • instituirea standardelor din ţările europene/comunitare în organizarea şi activitatea sistemului organelor Procuraturii;
    • consolidarea activităţilor de planificare strategică în organizarea, coordonarea şi desfăşurarea activităţii Procuraturii;
    • excluderea din domeniile de competenţă a procurorului a majorităţii activităţilor care nu ţin de procedurile penale;
    • precizarea competenţelor procurorului în cadrul procesului penal şi determinarea exactă a raporturilor dintre procuror, în calitate de subiect cu un rol principal în procesul penal, și organele de urmărire penală;
    • specializarea procurorilor;
    • asigurarea caracterului individual în procesul de luare a deciziilor de către procuror şi excluderea practicilor de contrasemnare a actelor procurorului;
    • micşorarea numărului de procurori ierarhic-superiori;
    • limitarea considerabilă a controlului repetat al legalităţii actelor procesuale în cadrul Procuraturii;
    • repartizarea uniformă şi echitabilă a volumului de muncă între procurori;
    • alocarea raţională a resurselor bugetare pentru activitatea Procuraturii şi a organelor de autoadministrare a procurorilor.
    Prezenta concepție va fi structurată după cum urmează:
    A. LOCUL ŞI ROLUL PROCURATURII
    I. Locul Procuraturii în sistemul de drept
    II. Numirea Procurorului General
    III. Competenţa Procuraturii. Atribuţiile Procuraturii în domeniul procedurilor civile. Atribuţiile Procuraturii în alte domenii
    IV. Bugetul Procuraturii
    B. ORGANIZAREA ŞI ACTIVITATEA SISTEMULUI ORGANELOR PROCURATURII
    I. Structura sistemului organelor Procuraturii, inclusiv a Procuraturii Generale. Specializarea procurorilor
    II. Activitatea Procuraturii ca organ administrativ
    III. Evaluarea instituţională a Procuraturii
    C. INDEPENDENŢA FUNCŢIONALĂ ŞI RĂSPUNDEREA PROCURORILOR
    I. Adunarea generală a procurorilor şi Consiliul Superior al Procurorilor
    II. Subordonarea ierarhică a procurorilor
    III. Gradele speciale ale procurorilor
    IV. Admiterea în profesia de procuror şi cariera procurorului
    V. Evaluarea performanţei procurorilor
    VI. Răspunderea disciplinară a procurorilor. Inspecţia procurorilor
    VII. Urmărirea penală a procurorilor
    D. GARANŢIILE SOCIALE ALE PROCURORILOR
    I. Salarizarea procurorilor
    II. Dreptul la pensie al procurorilor şi alte garanţii ale procurorilor.
    A. LOCUL ŞI ROLUL PROCURATURII
    O premisă acceptată pe plan internaţional ca element necesar al unui sistem juridic efectiv şi eficient, statuată temeinic în Ghidul ONU cu privire la rolul procurorilor, adoptat în anul 1990, şi Recomandarea Consiliului Europei privind rolul procuraturii în sistemul de justiţie penală, adoptată în anul 2000, este un serviciu al Procuraturii funcţional, independent, autonom şi transparent. Astfel de garanţii ca independenţa şi autonomia nu sînt date procurorilor în propriul lor interes, ci sînt acordate în interesul supremaţiei legii şi al celor ce caută şi doresc înfăptuirea justiţiei 1.
    ______________________________________
    1 Liniile directoare europene privind etica şi conduita procurorilor „Liniile directoare de la Budapesta”, adoptate la Conferinţa procurorilor generali din Europa la 31 mai 2005.

    I. Locul Procuraturii în sistemul de drept
    Probleme identificate:
    – caracterul echivoc al legislaţiei în vigoare care reglementează locul Procuraturii în sistemul organelor de drept şi rolul acesteia;
    – reglementarea insuficient de clară a activităţii Procuraturii, fapt care generează un proces incoerent de aplicare a legislaţiei;
    – Procuratura nu este percepută ca o instituţie totalmente depolitizată, iar legislaţia nu oferă garanţii incontestabile pentru exercitarea independentă şi imparţială a atribuţiilor acesteia.
    Context
    1. În ceea ce priveşte locul procuraturii în sistemul de drept, Europa juridică este împărţită între sistemele în care parchetele se bucură de independență totală faţă de parlament şi guvern şi cele în care procuraturile sînt subordonate uneia dintre aceste autorităţi, beneficiind totuşi de un anumit grad de independență de acţiune. În prezent, este prematur să se vorbească de o armonizare europeană conform unui singur model de procuratură.2
    ______________________________________
    2 Recomandarea Rec (2000)19 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind rolul procuraturii în sistemul de justiție penală, Memorandumul explicativ, p.11.

    2. Indiferent de ce model adoptă un anumit stat, este cunoscut faptul că procuratura trebuie să aibă un rol-cheie în asigurarea funcţionării sistemului justiţiei penale în mod independent şi imparţial. Pentru aceasta, procuratura trebuie să fie protejată de ingerinţe sau influenţe necorespunzătoare, inclusiv influenţe venite din partea legislativului şi executivului. Acesta este motivul pentru care modelul continental plasează procuratura în cadrul puterii judecătoreşti, oferindu-i dreptul la protecţiile asigurate de independenţa justiţiei.
    3. Raportul de evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor, elaborat de către OSCE în anul 2009, menţionează că, în ciuda faptului că mulţi procurori din sistemul organelor Procuraturii Republicii Moldova lucrează foarte mult şi sînt dedicaţi, Procuratura are o problemă de imagine.
    Încă în anul 2008, Iniţiativa pentru Supremaţia Legii a Asociaţiei Avocaţilor Americani (ABA/ROLI) a menţionat într-un raport al său că „există o încredere publică minimă referitor la faptul că Procuratura este capabilă din punct de vedere politic să cerceteze şi să urmărească penal încălcările drepturilor omului şi infracţiunile comise de oficiali”3 . Interviurile realizate de Fundaţia Soros–Moldova în anul 2009 au arătat că mai puţin de jumătate dintre moldovenii intervievaţi au fost pregătiţi să accepte ideea că Procuratura ca instituţie aduce învinuiri întemeiate şi corecte. Doar 45% au fost de acord cu afirmaţia că procurorii aduc învinuiri întemeiate. Persoanele intervievate au fost, de asemenea, întrebate: „Cît de bine procurorii îşi fac munca?”. Media evaluării a fost de 3,1 din 5, un pic mai ridicată decît în cazul ofiţerilor de urmărire penală 4.
    ______________________________________
    3 Indicatorii reformei în Procuratură, Asociaţia Avocaţilor Americani/Iniţiativa pentru Supremaţia Legii, iunie 2008, p. 44.
    4 Fundaţia Soros–Moldova, Performanţele justiţiei penale prin prisma drepturilor omului, noiembrie 2009, p.40–41.

    Soluţii
    4. Luînd în considerare faptul că activitatea Procuraturii este guvernată de principiul independenţei, precum şi bagajul istoric al sistemului organelor Procuraturii din Republica Moldova, se consideră că cel mai potrivit model pentru Procuratura Republicii Moldova este următorul:
    – menţinerea Procuraturii în cadrul autorităţii judecătoreşti şi asigurarea independenţei acesteia faţă de Executiv şi Legislativ, prin modificarea modalităţii de numire a Procurorului General, pentru a reduce la minim implicarea politicului în activitatea Procuraturii, a clarifica locul Procuraturii în sistemul autorităților statului şi a contribui la o coerenţă a procesului legislativ ce ţine de activitatea Procuraturii.
    5. Colaborarea Procuraturii cu puterea legislativă şi executivă trebuie redusă la aspectele privind numirile în funcţii, formarea organelor de autoadministrare, aprobarea bugetului şi prezentarea rapoartelor periodice sau tematice, în modul stabilit limitativ prin lege.
    6. Din Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 29 din 23 septembrie 2013 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Parlamentului nr. 3 din 15 februarie 2013 rezultă că nu se admite solicitarea de informaţii asupra unor cauze penale concrete şi nici audierea procurorilor cu privire la cauze concrete, deoarece aceste acţiuni încalcă în mod evident dispoziţiile constituţionale care stabilesc separaţia puterilor în stat, independenţa procurorilor şi supunerea lor numai legii.
    7. Realizarea soluţiilor expuse mai sus presupune amendarea Constituţiei (art. 125 alin. (1) şi (3)), precum şi a Legii nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură, a Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996, a Legii nr. 39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, a Legii nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare și a Legii nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie.
II. Numirea Procurorului General
    Probleme identificate:
    – modalitatea de selecție şi numire în funcţie a Procurorului General este insuficient reglementată, ceea ce duce la interpretări discreţionare, afectează încrederea în Procuratură şi alimentează suspiciuni de politizare a acestei instituţii importante a statului de drept.
    Context
    8. Legislaţia Republicii Moldova, prin modalitatea de numire şi destituire a Procurorului General, creează premise pentru ca acesta să nu fie liber de „influenţa politicului”. Conform ABA/ROLI, pentru ca Procurorul General să fie considerat independent, acesta trebuie să fie numit în baza unei selecţii imparţiale şi transparente, condiţiile angajării sale să fie stabilite în mod legal şi să i se asigure anumite garanţii pentru ca să nu poată fi destituit în mod neîntemeiat. În caz contrar, există riscul apariţiei unor îngrijorări precum că Procurorul General şi procurorii pe care acesta nu este capabil să-i protejeze vor primi indicații prin telefon de la politicieni sau de la alte persoane influente 5.
    ________________________________________
    5 Indicatorii reformei în Procuratură, Asociaţia Avocaţilor Americani/Iniţiativa pentru Supremaţia Legii, iunie 2008, p. 24.

    9. Modalitatea de numire şi revocare a Procurorului General are un rol foarte important în cadrul unui sistem a cărui menire este garantarea funcţionării corecte a organelor Procuraturii.
    10. Numirea Procurorului General de către Parlament presupune că opţiunea politică poate juca un anumit rol în alegerea Procurorului General. La rîndul său, un Procuror General politizat poate genera îndoieli privind neutralitatea politică a întregii Procuraturi şi a Consiliului Superior al Procurorilor datorită faptului că Procurorul General este membru de drept al acestuia.
    11. Comisia de la Veneţia a menționat că, în situaţia în care Procurorul General nu este subordonat Guvernului, nu poate fi formulat un principiu unic şi categoric dacă acesta ar trebui numit de Preşedinte sau de Parlament. Această chestiune este soluţionată în mod diferit în diferite state. Acceptarea principiului cooperării între instituţiile statului pare o soluţie bună care ar permite evitarea unor numiri politice unilaterale. În asemenea cazuri, ar trebui atins un consens. În orice caz, dreptul de a numi candidatul ar trebui definit în mod clar. Ar trebui solicitată o părere în privinţa calificării profesionale a candidaţilor din partea unor persoane relevante, cum ar fi reprezentanţii comunităţii juridice (incluzînd procurorii) şi ai societăţii civile 6.
    ________________________________________
    6 Raportul Comisiei de la Veneţia privind standardele europene referitoare la independenţa sistemului judiciar, decembrie 2010, partea a doua, CDL-AD(2010)040, pct. 35.

    Soluţii
    12. Avînd în vedere cele expuse la pct. 4, pentru Republica Moldova este recomandabilă următoarea procedură de numire a Procurorului General:
    a) Procurorul General este numit de către Preşedintele ţării la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor;
    b) candidatura urmează să fie aleasă prin concurs deschis la care pot participa procurori şi alte persoane care corespund criteriilor formale/legale de numire;
    c) Preşedintele ţării poate refuza motivat candidatura în termen de 30 de zile. Propunerea repetată a aceleiaşi candidaturi (făcută cu votul a 2/3 din numărul membrilor Consiliului Superior al Procurorilor) îl obligă pe Preşedinte să emită, în termen de 30 de zile, decretul de numire în funcţie.
    13. Stabilirea Consiliului Superior al Procurorilor ca organ de selecţie a candidatului la funcţia de Procuror General are scopul de a reduce la maximum influenţa politică asupra procedurii de selecţie, deoarece acesta este un organ asupra căruia se exercită o influenţă politică redusă.
    14. Criteriile exhaustive de selecție a candidatului la funcţia de Procuror General urmează să fie reglementate în mod expres prin lege.
    15. Conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia, „un Procuror General ar trebui să fie numit cu titlu permanent sau pentru o perioadă de timp relativ mare, fără posibilitatea de a fi reînvestit la finalul mandatului. Perioada mandatului nu ar trebui să coincidă cu mandatul Parlamentului. Acest lucru ar asigura o mai mare stabilitate a procurorului şi l-ar face independent de schimbările politice” 7.
    _________________________________________
    7 Raportul Comisiei de la Veneţia privind standardele europene referitoare la independenţa sistemului judiciar, decembrie 2010, partea a doua, CDL-AD(2010)040, pct. 37.

    16. Se propune ca mandatul Procurorului General să fie de 7 ani, fără drept de reînvestire. Această schimbare impune reglementarea expresă a faptului că mandatul Procurorului General, în funcţie la data intrării în vigoare a noilor prevederi, continuă pînă la expirarea mandatului pentru care a fost numit, adică de 5 ani, conform legii, în temeiul căreia a fost numit, cu posibilitatea de a fi reînvestit (pentru a respecta neaplicarea retroactivă a legii) în baza noilor prevederi legale.
    17. Modelul propus de numire a Procurorului General impune modificarea prevederilor Constituţiei (art. 125 alin. (1)) după cum urmează:
    „(1) Procurorul General se numeşte în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, conform prevederilor legale, pentru un mandat de 7 ani, fără drept de a fi numit din nou în această funcţie.”
    18. În vederea excluderii oricărui dubiu cu privire la afilierea politică a Procurorului General se impune, în calitate de condiţie obligatorie pentru candidatul la funcţia de Procuror General, ca acesta, cu 3 ani înainte de numirea în funcţie, să nu fi fost membru al vreunui partid şi să nu fi desfăşurat vreo activitate politică. Condiţia urmează a fi statuată în Legea cu privire la Procuratură (art. 35 și 36).
    19. Pentru asigurarea stabilităţii în funcţie a Procurorului General şi sporirea responsabilităţii acestuia este necesară revizuirea temeiurilor de eliberare din funcţie a Procurorului General (art. 66 din Legea cu privire la Procuratură), în sensul completării listei acestora cu altele două:
    – aplicarea unei sancţiuni contravenţionale prin care este privat de dreptul de a deţine această funcţie;
    – aplicarea de către Colegiul disciplinar a sancţiunii disciplinare de demitere din funcţie. În acest caz, demiterea se va face de către Preşedintele Republicii Moldova, la sesizarea Consiliului Superior al Procurorilor.
    20. Pentru a facilita aplicarea Legii cu privire la Procuratură se propune modificarea art. 66, în sensul expunerii separate a temeiurilor de eliberare din funcţie şi a celor de încetare de drept a mandatului procurorului.
    21. Procedura de eliberare din funcţie a Procurorului General trebuie să fie similară cu procedura de numire în funcţie (de către Preşedintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor).
    22. Modul de numire a adjuncţilor Procurorului General contribuie la asigurarea independenţei şi eficienţei organelor Procuraturii. Adjuncţii Procurorului General urmează să fie numiţi, la propunerea Procurorului General, din rîndul procurorilor în funcţie, cu acordul Consiliului Superior al Procurorilor, prin ordinul Procurorului General. Mandatul adjuncţilor încetează din momentul numirii adjuncţilor noului Procuror General. Adjuncţii Procurorului General nu au interdicţia de a fi numiţi, din nou, în calitate de adjuncţi ai noului Procuror General.
    23. Implementarea recomandărilor expuse mai sus impune modificarea Constituţiei (abrogarea art. 125 alin. (3)) şi ajustarea Legii cu privire la Procuratură (revizuirea art. 36 alin. (2) și al art. 40 alin. (3)).
    Referitor la profilul candidatului la funcţia de Procuror General, în textul Legii cu privire la Procuratură este necesar să se indice în mod expres condiţia că candidatul trebuie să aibă 15 ani de activitate corespunzătoare realizării sarcinilor Procuraturii.
    O alternativă la aceasta ar fi deţinerea unei experiențe de 10 ani de activitate în domeniul dreptului, dintre care 5 ani în funcţia de procuror.
III. Competenţa Procuraturii. Atribuțiile Procuraturii în domeniul
procedurilor civile. Atribuțiile Procuraturii în alte domenii
    Probleme identificate:
    – existenţa reminiscenţelor de supraveghere generală în activitatea Procuraturii, generate inclusiv de unele prevederi ale Constituţiei şi ale legislaţiei în vigoare;
    – pierderea actualităţii unora dintre atribuțiile Procuraturii prevăzute de legislaţia în vigoare ca urmare a preluării lor de către alte instituţii;
    – reglementări echivoce ale unor atribuții ale procurorului în cadrul procedurii penale, precum şi în alte domenii.
    Context
    24. Conform prevederilor art. 124 din Constituţie, Procuratura are următoarele atribuţii principale:
    • reprezintă interesele generale ale societăţii;
    • apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor;
    • conduce şi exercită urmărirea penală;
    • reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti în condiţiile legii.
    Primele două dintre aceste atribuţii sînt problematice.
    25. Procuratura din statele est-europene a jucat, în mod tradiţional, un rol important în sistemul de drept. Mandatul generos oferit în prezent Procuraturii Republicii Moldova este o moştenire a rolului de supraveghere a procurorului sovietic. Conform prevederilor art. 1 şi 5 din Legea cu privire la Procuratură, suplimentar față de atribuţiile procurorului în cadrul procesului penal, procurorii în Moldova reprezintă interesul public şi asigură legalitatea. De asemenea, ei pot reprezenta statul, ministerele şi alte organe guvernamentale şi interesele persoanelor vulnerabile (de ex. minorii) în procesele civile.
    Soluţii
    26. Atribuţia de reprezentare a intereselor generale ale societăţii trebuie interpretată în sensul „reprezentării interesului statului”. Astfel, controalele pe care în prezent Procuratura le poate efectua asupra activităţii autorităţilor publice locale sau centrale sînt considerate ca fiind nejustificate. Această atribuţie seamănă mai mult cu supravegherea activităţii acestor autorități de către Procuratură, or, atribuţia de supraveghere a fost exclusă din Constituţie prin Legea nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000.
    27. Formele de control efectuate de către Procuratură asupra activităţii autorităţilor statului presupun influenţa acesteia asupra activității administrative a altor autorităţi publice, iar raţionamentele păstrării acestor controale – care se rezumă la ideea că altcineva nu efectuează acest control sau acele autorităţi care ar trebui să-l efectueze nu îşi îndeplinesc atribuţiile sau nu sînt eficiente – deşi sînt plauzibile, nu sînt suficiente.
    28. Comisia de la Veneţia susţine în principal poziţia că, deși nu în termeni absoluţi, Procuratura trebuie să aibă în special competenţe în domeniul penal8 .
    _________________________________________
    8 Raportul Comisiei de la Veneţia privind standardele europene referitoare la independenţa sistemului judiciar, decembrie 2010, partea a doua, CDL-AD(2010)040, pct. 86.25.

    29. În consecinţa celor menţionate, atribuțiile Procuraturii privind efectuarea controalelor „în interesul statului sau al persoanei fizice/juridice” urmează a fi exercitate doar la sesizare şi doar cînd există o bănuială rezonabilă cu privire la o infracţiune.
    30. Ca excepţie de la cele afirmate la pct. 29, avînd în vedere problemele practice la înregistrarea sesizărilor în Registrul privind alte informaţii cu privire la infracţiuni (R2), precum şi în virtutea atribuţiilor de control ale procurorului în cadrul activităţii speciale de investigaţii prevăzute de Legea nr. 59 din 29 martie 2012 şi a caracterului confidenţial al activităţii speciale de investigaţii, este necesară:
    • menţinerea funcţiei de control a Procuraturii asupra activităţii organelor de urmărire penală în partea ce ține de înregistrarea sesizărilor, control ce va fi efectuat pînă la implementarea sistemului automatizat de înregistrare, precum şi controlul activităţii acestor organe în limita unei cauze concrete;
    • menţinerea funcţiei de control asupra activităţii speciale de investigaţii;
    • examinarea posibilităţii de limitare şi excludere treptată a controlului exercitat de Procuratură asupra instituţiilor penitenciare (cu excepţia izolatoarelor de detenţie preventivă ale Ministerului Afacerilor Interne, pînă la transferul acestora către Ministerul Justiţiei).
    31. Atribuțiile Procuraturii urmează a fi consolidate în domeniul urmăririi penale şi al reprezentării învinuirii în instanța de judecată.
    32. În contextul propunerii de consolidare a atribuțiilor Procuraturii în domeniul urmării penale, sînt necesare intervenții legislative pentru a concretiza atribuţiile procurorului în cadrul procesului penal. În acest sens, un subiect aparte îl constituie competențele procurorilor ierarhic superiori la retragerea şi transmiterea dosarelor penale de la un procuror la altul şi de la un organ de urmărire penală la altul.
    Astfel, pentru respectarea principiului previzibilității normei juridice şi a desfășurării procesului penal într-un termen rezonabil, precum şi pentru garantarea aplicării altor principii ale procesului penal, Codul de procedură penală urmează să suporte modificări în urma cărora legea va statua în mod clar subiecții, condițiile şi temeiurile de retragere şi transmitere a unui dosar penal de la un procuror la altul, precum şi de la un organ de urmărire penală la altul.
    33. Urmează a fi modificate sau excluse prevederile de la art. 5 lit. a), h), i), j) şi k) şi de la art. 6 din Legea cu privire la Procuratură.
    34. Totuşi, legislaţia urmează să fie modificată pentru a permite procurorilor să formuleze pretenţii civile în interesul statului sau al persoanelor cu capacitatea de exercițiu limitată în cadrul procedurilor penale (completarea art. 221 din Codul de procedură penală cu un alineat nou (41)).
    35. Se propune examinarea oportunităţii de reglementare expresă în Codul de procedură penală a faptului că examinarea acţiunilor civile derivate dintr-o cauză penală, intentate de procuror în cadrul procesului penal sau la insistența părții civile, urmează să se facă doar într-un proces penal şi nu pot fi trimise spre examinare în instanţa civilă (excluderea art. 225 alin. (3) şi revizuirea art. 225 alin. (4) din Codul de procedură penală).
    De asemenea, urmează să fie stabilită transpunerea adecvată în Codul de procedură penală a atribuțiilor procurorului prevăzute de Codul de procedură civilă în vederea intentării acţiunii în interesul statului sau al persoanelor cu capacitatea de exerciţiu limitată.
    36. Atribuţia de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, care vizează în special interesele persoanelor social vulnerabile/cu dizabilități, trebuie să fie exclusă treptat din competenţa Procuraturii. Astfel, din Codul de procedură civilă urmează să fie excluse art. 71 și 72 şi, pentru a nu lăsa fără suport categoriile respective de persoane, în proiectul de lege ce va fi elaborat în temeiul prezentei Concepţii, la Dispoziţii finale şi tranzitorii, va fi stipulat faptul că în perioada de tranziţie (care nu va depăși 3 ani) va avea loc o dezvoltare a instituţiilor specializate care vor acorda asistenţă juridică garantată de stat pentru această categorie de persoane.
    37. Atribuțiile procurorului în procedura contravenţională urmează a fi examinate suplimentar, pentru a analiza posibilitatea revizuirii (concretizării) acestora: excluderea dreptului de verificare a acţiunilor agentului constatator (art. 386 alin. (2) lit. e) din Codul contravențional); revizuirea normei de la art. 386 alin. (2) lit. f) şi a celei de la art. 386 alin. (3) din Codul contravențional în sensul reglementării clare a dreptului de contestare a unei decizii a agentului constatator doar în cazul în care există o bănuială rezonabilă că fapta care a stat la baza cauzei contravenţionale constituie infracţiune; în cazul refuzului de începere a urmăririi penale sau al încetării urmăririi penale pe motiv că fapta care a fost obiectul cauzei penale constituie contravenţie (în sensul că termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere contravenţională începe să curgă din momentul emiterii hotărîrii privind refuzul începerii sau privind încetarea urmăririi penale, dar nu mai mult de un an de la comiterea faptei); revizuirea listei contravenţiilor a căror constatare/examinare este dată în competenţa exclusivă a procurorului (faptele recalificate din infracţiuni în contravenţii; faptele comise de angajaţii organelor de poliţie şi ai organelor de urmărire penală în exerciţiul funcţiei etc.).
    38. Procuratura va continua să examineze petiţii şi adresări oficiale, reieşind din noile sale competenţe.
    39. Pentru a eficientiza modificările expuse mai sus se propune revizuirea normei de la art. 124 alin. (1) din Constituţie după cum urmează:
    „(1) În interesul general al societăţii, în condiţiile legii, Procuratura contribuie la respectarea legalităţii în cauzele penale, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea (acuzarea de stat) în instanţele judecătoreşti.”
IV. Bugetul Procuraturii
    Probleme identificate:
    – avînd în vedere funcţiile Procuraturii, menţinerea unui mecanism tipizat de formare şi executare a bugetului Procuraturii poate afecta independenţa acesteia;
    – existenţa ambiguităţilor în procedura de elaborare şi prezentare spre aprobare a bugetului organelor Procuraturii;
    – lipsa unor criterii obiective şi transparente în elaborarea bugetului Procuraturii, fundamentate pe evaluarea necesităţilor de ordin organizatoric, administrativ, tehnico-material şi informaţional şi pe performanţă; finanţarea insuficientă a organelor Procuraturii;
    – gestionarea financiară inadecvată a organelor Procuraturii.
    Context
    40. Constituţia, la art. 124 şi 125, nu prevede reglementări privind aprobarea bugetului Procuraturii şi nu stabileşte în mod expres organul competent pentru elaborarea şi prezentarea în Parlament a proiectului de buget al Procuraturii. Astfel, la art. 124 din Constituţie, în care se stabilesc atribuţiile şi structura Procuraturii, nu sînt indicate atribuțiile acesteia cu specific financiar.
    41. În prezent, nu există proceduri care să coreleze bugetele operaţionale ale organelor Procuraturii cu volumul de lucru pe care acestea îl execută. Bugetul Procuraturii se bazează pe modele de cheltuieli din trecut şi pe necesităţi curente, nefiind adaptate la schimbările din sistem, nici raportate la volumul de muncă al procurorilor sau la necesităţile modernizării activităţii acestora.
    42. Starea clădirilor în care se află sediile mai multor procuraturi denotă faptul că investiţiile capitale sînt insuficiente pentru a asigura conformitatea clădirilor cu normele de bază privind securitatea şi eficacitatea funcţională a acestora. În acelaşi timp, nu au fost elaborate proceduri standard şi obiective de alocare a mijloacelor bugetare care să permită achitarea contravalorii lucrărilor de reparaţii capitale şi curente, luînd în calcul starea clădirilor în care se află sediile Procuraturii.
    43. Examinînd atribuțiile actuale largi ale Procuraturii (art. 5 din Legea cu privire la Procuratură) şi modul de finanţare a acesteia de-a lungul anilor, se observă o finanţare insuficientă a instituţiei pentru realizarea fiecăreia dintre funcţiile sale.
    44. Conform recomandărilor OSCE din anul 2009, expuse în Raportul de evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor, pentru a reuşi transpunerea în viaţă a scopului Consiliului Superior al Procurorilor – acela de a garanta „autonomia, obiectivitatea și imparţialitatea procurorilor” faţă de influenţa externă, inclusiv faţă de influenţa din partea Legislativului şi a Executivului – Consiliul trebuie să fie asigurat cu personal permanent, cu sediu şi cu un buget anual operaţional adecvat 9.
    ________________________________________
    9 Raportul de evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor, ODIHR și Misiunea OSCE în Moldova, 2009, Recomandarea 1, pct. 4.1.

    45. În raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova” din anul 2011, experţii Uniunii Europene au menţionat că un cuantum sporit al alocaţiilor pentru Procuratură per capita este un indicator relevant, care sprijină supoziţia că sistemul dispune de resursele necesare pentru a funcţiona în mod adecvat. În această privinţă, este important de evidenţiat faptul că Republica Moldova alocă Procuraturii cea mai mică sumă pe cap de locuitor comparativ cu alte ţări europene, şi anume 1,5 EUR. Ţările aflate în condiţii socioeconomice similare cu cele ale Moldovei, precum Armenia – cu 1,8 EUR, Georgia – cu 2,0 EUR sau Ucraina – cu 2,2 EUR, alocă sume puţin mai ridicate. Aceste cifre sînt în contrast absolut nu numai cu cele înregistrate în ţările mai prospere ale Europei occidentale, dar, de asemenea, cu cele din noile state membre ale Uniunii Europene, care alocă, în termeni absoluţi, sume mult mai ridicate, în mod special Lituania (12,8 EUR), Ungaria (12,0 EUR), Slovacia (10,9 EUR) sau Letonia (10,4 EUR). Oricum, Moldova deja alocă un procent mult mai ridicat Procuraturii per capita raportat la PIB, şi anume 0,13%, depăşind astfel rata medie a CEPEJ de 0,09%. Din rîndul ţărilor europene, numai Bulgaria (0,18%), Bosnia-Herţegovina (0,18%), Muntenegru (0,16%) şi Lituania (0,13%) alocă Procuraturii un procent din venitul naţional egal sau mai mare decît cel al Moldovei 10 .
    _______________________________________
    10 Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 83.

    Soluţii
    46. Procuratura şi Consiliul Superior al Procurorilor urmează să aibă bugete separate.
    47. Bugetul Procuraturii urmează a fi unic şi administrat la nivelul Procuraturii Generale.
    48. Formarea bugetului Procuraturii trebuie să se fundamenteze pe principiul „bugetarii în funcţie de performanţe”, adică sursele din bugetul centralizat se vor repartiza în dependenţă de volumul de muncă al fiecărei procuraturi, numărul de procurori în cadrul procuraturii, complexitatea dosarelor aflate în gestiune.
    49. Procuratura Generală urmează să elaboreze bugetul Procuraturii cu participarea Consiliului Superior al Procurorilor.
    50. Mecanismul de adoptare a bugetului Procuraturii se recomandă a fi următorul:
    – proiectul de buget, elaborat de Procuratura Generală cu participarea Consiliului Superior al Procurorilor, incluzînd bugetul Consiliului Superior al Procurorilor aprobat de acesta, este transmis Parlamentului spre aprobare;
    – Parlamentul discută şi aprobă bugetul Procuraturii, pe care îl include ulterior în bugetul de stat pentru anul respectiv.
    Această procedură ar reduce influenţa Ministerului Finanţelor asupra acestui proces, care pînă acum a determinat finanţarea insuficientă a Procuraturii. Un mecanism similar se aplică deja în cazul bugetului instanţelor judecătoreşti.
    Bugetul de ansamblu al Procuraturii trebuie să acopere necesităţile acesteia.
    51. Procurorul General sau administratorul Procuraturii, în cazul instituirii funcţiei respective, va fi executorul de buget al Procuraturii.
B. ORGANIZAREA ŞI ACTIVITATEA SISTEMULUI
ORGANELOR PROCURATURII
I. Structura sistemului organelor Procuraturii, inclusiv
a Procuraturii Generale. Specializarea procurorilor

    Probleme identificate:
    – actuala structură a Procuraturii nu permite desfăşurarea unei activităţi de maximă eficiență şi calitate, de asemenea contravine principiului distribuirii clare a funcţiilor şi folosirii optime a resurselor umane.
    Context
    52. Ca urmare a studiului organigramei Procuraturii Generale şi al organigramei sistemului organelor Procuraturii, au fost identificate următoarele aspecte:
    a) Procuratura Generală, prin încadrarea în componenţa sa a unor subdiviziuni ce nu sînt implicate nemijlocit în implementarea politicilor (Direcţia exercitare şi conducere a urmăririi şi Direcţia investigaţii generale), îşi pierde statutul firesc pe care ar trebui să-l aibă – cel de organ coordonator al implementării politicilor şi de supraveghere a activității Procuraturii;
    b) în structura organelor Procuraturii pot fi identificate unele procuraturi specializate care nu îşi justifică existenţa datorită volumului de muncă insuficient (de exemplu: procuratura militară, procuratura de transport etc.) sau din cauza posibilității de preluare a funcţiilor acestora de către alte organe ale Procuraturii (procuraturile de pe lîngă curţile de apel).
    53. Pentru unele categorii de angajaţi din cadrul Procuraturii Generale, statutul de procuror este impropriu funcţiilor pe care aceștia le exercită (servicii de audienţă, de secretariat, de personal, de presă, de IT etc.), ceea ce determină necesitatea de revizuire a schemei de încadrare a personalului.
    Soluţii
    54. Se recomandă păstrarea procuraturilor specializate în sistemul organelor Procuraturii.
    55. Din punct de vedere administrativ, se recomandă următoarea structură a sistemului organelor Procuraturii:
    – Procuratura Generală;
    – procuraturile specializate, conducerea cărora se subordonează direct Procurorului General (acestea vor fi create în funcţie de necesităţile existente şi vor avea competenţă pe întreg teritoriul ţării);
    – procuraturile teritoriale.
    56. Din punct de vedere procesual, ierarhia sistemului organelor Procuraturii se recomandă a fi următoarea:
    – Procuratura Generală (în condiţiile implementării celor prevăzute la pct. 57);
    – procuraturile specializate, conducerea cărora se subordonează direct Procurorului General;
    – procuraturile teritoriale.
    57. A fost examinată şi apreciată ca posibilă opţiunea privind scoaterea din structura Procuraturii Generale a direcţiilor care exercită urmărirea penală. În consecinţă, Procuratura Generală nu va mai avea atribuţii automate de exercitare a activităţii de urmărire penală, iar toate cauzele penale instrumentate de procurori vor fi investigate de către procuraturile teritoriale şi cele specializate. Totuşi, Procurorul General va păstra dreptul de a prelua anumite dosare şi a le transmite pentru investigare unor procurori din cadrul Procuraturii Generale. Schimbările în domeniu trebuie realizate în mod sistemic, împreună cu schimbări structurale în organele de urmărire penală ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal și Centrului Național Anticorupție.
    58. Crearea sau lichidarea procuraturilor teritoriale şi a celor specializate trebuie să se facă prin lege/hotărîre de Parlament.
    59. Numărul total de procurori, funcţionari şi de personal tehnic angajaţi în sistemul organelor Procuraturii se va stabili prin hotărîre de Parlament, iar modul de distribuire a personalului Procuraturii va fi decis de Procurorul General.
    60. Structura Procuraturii Generale, inclusiv a aparatului acesteia, se stabileşte şi se modifică prin ordinul Procurorului General.
    61. Oportunitatea existenţei procuraturilor de sector în același timp cu procuratura municipiului Chişinău urmează a fi revizuită în sensul examinării oportunităţii de comasare a acestora într-o singură procuratură municipală. Or, avînd în vedere atribuțiile acestora, existenţa lor, în formula actuală, nu este justificată. Analiza oportunităţii comasării procuraturilor de sector trebuie să ia în consideraţie următoarele aspecte:
    – atribuțiile actuale ale procuraturii municipale (Chişinău) în raport cu atribuțiile procuraturilor de sector;
    – competenţa teritorială a procurorilor în raport cu cea a judecătoriilor de sector din municipiul Chişinău;
    – optimizarea resurselor Procuraturii (resurse umane, financiare, administrative);
    – asigurarea realizării funcţiilor Procuraturii ce vizează activitatea inspectoratelor poliţiei de sector.
    62. Procuraturile la nivelul curţilor de apel Bălţi şi Chişinău îşi justifică parţial existenţa din cauza volumului mare de lucru, iar procuraturile la nivelul celorlalte curţi de apel au o sarcină de muncă net inferioară. În calitate de soluţii, se propune crearea unor secţii distincte în cadrul procuraturilor municipale Chişinău şi Bălţi, precum şi a unor servicii în cadrul procuraturilor din localităţile de reşedinţă ale celorlalte curţi de apel.
    63. Este considerată oportună existenţa următoarelor procuraturi specializate:
    a) procuratura anticorupţie;
    b) procuratura pentru combaterea crimei organizate.
    Avînd în vedere specificul investigaţiilor date în competenţa lor, aceste procuraturi ar trebui să aibă ofiţeri de urmărire penală şi ofițeri de investigații care activează constant şi care se subordonează funcţional procurorului-şef al procuraturii specializate. Ofiţerii de urmărire penală şi ofițerii de investigații ar putea fi detaşaţi la procuratura specializată de la alte instituţii pentru o perioadă mai lungă (cîțiva ani), fiind selectaţi în mod individual la propunerea procurorului-şef al procuraturii specializate, prin ordinul Procurorului General.
    64. Din cauza sarcinii de muncă reduse, nu se consideră oportună menţinerea procuraturilor specializate militare şi de transport, competenţele acestora putînd fi preluate de procuraturile teritoriale.
    Lichidarea procuraturilor militare ar putea să se realizeze, spre exemplu, într-o perioadă de 3 ani, perioadă care să permită consolidarea capacităţilor procuraturilor de sector sau ale organelor specializate din cadrul Forţelor Armate, în vederea preluării şi realizării eficiente a actualelor atribuţii ale procuraturilor militare.
    65. Se propune specializarea procurorilor în cadrul procuraturilor teritoriale.
    66. Implementarea propunerilor enunțate este posibilă prin promovarea amendamentelor de modificare şi completare a Legii cu privire la Procuratură în vederea lichidării Procuraturii de transport, a procuraturilor militare şi a Secţiei investigaţii şi infracţiuni în cadrul Forţelor Armate din cadrul Procuraturii Generale și prin promovarea unor propuneri legislative privind revizuirea competenţelor procuraturilor specializate şi ale celor teritoriale.
II. Activitatea Procuraturii ca organ administrativ
    Probleme identificate:
    – structura actuală a Procuraturii creează dificultăţi în gestionarea sistemului organelor Procuraturii, deoarece toate atribuţiile de management sînt date în competenţa Procurorului General;
    – coraportul dintre procurori, procurori-şefi şi personalul auxiliar al Procuraturii este neproporţional.
    Context şi soluţii
    67. În raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova” din anul 2011 se menţionează că existenţa personalului auxiliar în cadrul Procuraturii este unul din indicatorii necesari privind îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, fapt care, la rîndul său, va duce la sporirea calităţii serviciilor prestate. Cu o rată de 1,0, Republica Moldova se plasează sub media CEPEJ de 1,4 a raportului personal auxiliar per procuror. În acelaşi timp, alte ţări din regiune au rezultate şi mai joase: în special Rusia (0,4), Estonia (0,5), Lituania (0,6), Georgia (0,7), Azerbaidjan (0,7), Letonia (0,8), Armenia (0,9), Slovacia (0,9). Trebuie subliniat că ţările scandinave de asemenea se înscriu în acest grup, inclusiv Norvegia (0,1), Suedia (0,4) şi Finlanda (0,5), cu toate că cifrele în cauză pot fi explicate prin nivelul mult mai scăzut al criminalităţii (şi, respectiv, al volumului de lucru)11. Totuşi, personalul auxiliar al Procuraturii nu este distribuit astfel încît să asigure cea mai eficientă activitate a Procuraturii.
    ________________________________________
    11Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremației legii și administrării justiției pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 84.

    68. Pentru a „descărca” activitatea Procurorului General de atribuţii administrative, pentru a-i permite realizarea eficientă a atribuţiilor de coordonare a activităţii Procuraturii ca organ de implementare a politicilor, în special a celor penale, se consideră necesară instituirea funcţiei de secretar (administrator) al Procuraturii Generale, care s-ar ocupa de probleme de management, logistică şi ar avea statut de funcţionar public. Instituirea acestei funcţii, presupunînd cheltuieli suplimentare minore, ar scoate din sarcina Procurorului General o serie de probleme tehnice.
    69. Avînd în vedere disproporţia dintre procurori, procurori-şefi şi personalul auxiliar al Procuraturii (funcţionari publici), se recomandă crearea unui sistem care ar acorda procurorilor un nivel corespunzător de asistenţă în realizarea sarcinilor de serviciu.
    70. Se recomandă efectuarea unei analize privind nivelul de implicare a consultanţilor procurorilor în activitatea ultimilor şi elaborarea unor recomandări care să ducă la sporirea gradului de implicare a consultanţilor în activitatea procedurală a procurorilor.
    III. Evaluarea instituţională a Procuraturii
    Probleme identificate:
    – resursele instituţiei Procuraturii, prin numărul de procurori, resursele sale financiare şi administrative, sînt limitate. Luînd în considerare faptul că Procuratura în general este reactivă la cazurile furnizate de poliţie sau la cele în care se autosesizează, se constată absenţa unei abordări strategice active;
    – actualmente, stabilirea priorităţilor nu se face în mod sistemic şi, în mare măsură, depinde de statistica colectată chiar de Procuratură, totuși, cazurile examinate de către aceasta reprezintă doar o parte a realităţii infracţionale;
    – în prezent, eficienţa activităţii Procuraturii este evaluată mai puţin eficace sau, uneori, evaluarea nu este realizată;
    – Procuratura are o imagine prejudiciată de neîncrederea din partea subiecţilor afectaţi de activitatea acestei instituţii, dar şi de neîncrederea din partea societăţii în ansamblu.
    Context
    71. Cauzele problemelor enunțate sînt determinate de lipsa tradiţiei şi a practicii instituţionale în care Procuratura, alături de alte organe de urmărire penală, este responsabilizată instituţional de implementarea politicilor penale.
    72. Unul din motivele care determină lipsa unei evaluări a activităţii Procuraturii este absenţa unui mecanism clar de stabilire a priorităţilor în activitatea sa. Un alt motiv este neclaritatea şi, de fapt, imposibilitatea evaluării gradului de realizare a priorităţilor, pentru că lipsesc indicatorii de performanţă pentru fiecare prioritate stabilită.
    73. Rapoartele actuale prezentate de Procuratură cu privire la activitatea sa conţin o parte din datele statistice, în special privind incidenţa infracţiunilor investigate şi, parţial, privind folosirea resurselor utilizate în acest scop. Însă informaţiile respective nu oferă înţelegerea faptului cum se schimbă realitatea socială, ce efecte produce Procuratura, care este impactul activităţii Procuraturii şi nicio claritate privind realizarea obiectivelor propuse anual sau pentru o perioadă mai lungă.
    Soluţii
    74. Stabilirea priorităţilor în activitatea Procuraturii de implementare a politicii penale este un element crucial pentru punerea în valoare ulterioară a mecanismelor de responsabilitate instituţională a Procuraturii.
    75. Procesul de stabilire a priorităţilor instituţionale pentru o perioadă de 2–3 ani ar putea urma un ciclu de desfăşurare a etapelor, după cum urmează:
etapa 1 – colectarea datelor şi a informaţiilor privind incidenţa crimei, rezultatele curmării crimelor şi percepţia diferitelor categorii de persoane privind nevoile de intervenţie. Datele şi percepţiile urmează să fie evaluate la nivel naţional pentru unele categorii de fenomene şi în mod specific pentru unele regiuni şi urmează să fie colectate de poliţie, Procuratură, de către unele instituţii specializate la solicitarea autorităţilor;
etapa 2 – efectuarea analizei în baza datelor şi a informaţiilor, a discuţiilor publice, analiza tendinţelor, identificarea cauzelor şi a consecinţelor negative;
etapa 3 – stabilirea priorităţilor instituţionale pentru o perioadă de 2–3 ani sub formă de obiective, cu specificarea indicatorilor de evaluare. Priorităţile pot avea cel puţin 2 dimensiuni: naţională şi specific geografică;
etapa 4 – implementarea priorităţilor stabilite, inclusiv planificarea alocării resurselor necesare (umane, tehnice şi financiare, ajustări organizaţionale etc.), totodată, evaluarea anuală periodică a obiectivelor și posibila lor ajustare.
    76. Complementar cu introducerea procedurii de stabilire a priorităţilor în formă de obiective, este absolut necesar de a dezvolta un sistem de indicatori care vor permite evaluarea realizării obiectivelor și a eficienței în activitatea Procuraturii.
    77. Se prezintă, cu titlu de exemplu, un tabel care încapsulează indicatorii cantitativi pe care, ulterior, îi corelează cu indicatorii calitativi pentru una din competenţele-cheie ale Procuraturii – urmărirea penală:

    78. Pentru a genera un sistem de indicatori este necesar să se dezvolte, în cadrul instituţiei, un mecanism autonom de monitorizare a fiecărui dosar începînd de la intrarea sa în instituţie, fapt care ar permite generarea corectă a datelor şi a indicatorilor cantitativi.
    În cele mai multe instituţii performante, acest sistem este creat pe infrastructura de tehnologii moderne IT, aşadar parcursul dosarului în cadrul instituţiei este pasibil monitorizării interne cu respectarea confidenţialităţii.
    Corectitudinea sistemului este asigurată inclusiv prin subordonarea directă a subdiviziunii responsabile de gestionarea sistemului conducerii Procuraturii. Sistemul de monitorizare va genera indicatorii cantitativi cu identificarea factorilor de risc pentru parcursul dosarului. Sistemul de monitorizare ar permite, eventual, captarea informaţiilor privind acţiunile şi solicitările procurorului responsabil de dosar, dar şi toate demersurile relevante, inclusiv ordonanţele, contestaţiile etc.
    79. Un sistem electronic integrat, care ar asigura corectitudinea parcursului dosarului (preferabil în formă electronică), ar permite gestionarea eficientă a cazurilor şi, respectiv, generarea tuturor indicatorilor de proces şi de eficienţă, nu trebuie evitat. Acest sistem ar oferi o evaluare detaliată şi sistematică a performanţelor individuale, ale subdiviziunilor şi ale instituţiei în ansamblu în mod obiectiv şi raţional (oferind informaţia pe tipuri de dosare, pe regiuni, etape ale procesului, acţiuni întreprinse, per procuror etc.) 12.
    _____________________________________
    12 În Anglia este folosit sistemul COMPASS încă din anul 2002; acesta exercită toate funcţiile menţionate şi reduce per ansamblu costurile de gestionare a cazurilor, permite formularea mai bună a strategiilor de investigare pe cazuri generice, uniformizarea politicii instituţionale şi cultivă încrederea populaţiei. Un sistem similar funcţionează în Suedia – BRADIS. Un alt sistem similar este cunoscut în Olanda – POLARIS. COMPASS a fost treptat extins şi integrat cu sistemele similare ale instanţelor judecătoreşti. În general, sistemele de gestionare electronică a cazurilor au dat rezultate de reducere a timpului, ridicare a eficienţei și a calităţii, de cultivare a încrederii în administrarea justiţiei.
    http://www.prnewswire.co.uk/news-releases/logicacmg-and-cps-
    deliver-next-generation-case-management-system 154031045.html

    80. Eficienţa intervenţiei Procuraturii poate fi evaluată doar dacă se cunoaşte amploarea fenomenului, cauzele acestuia şi factorii de risc (cel puţin aproximativ), inclusiv grupurile criminale, numărul cazurilor, incidenţa, caracteristicile financiare implicate etc.
    81. Încrederea în instituţia Procuraturii ar putea fi cultivată prin deschiderea acestei instituții şi prezentarea publică a unor informaţii privind activitatea acesteia. Restabilirea imaginii instituţiei ar putea fi realizată prin intermediul unor acţiuni hotărîte de integritate, de eficienţă, dar şi de creare a unui mediu mai deschis în raport cu factorii sociali care creează opinia publică, cum ar fi: presa, formatorii de opinie, actorii participanţi în procesul de efectuare a justiţiei şi persoanele publice, fără a prejudicia însă realizarea atribuţiilor şi a obiectivelor plasate în faţa acestei instituții.
    82. Un mecanism de responsabilizare instituţională ar fi responsabilizarea instituţională a Procuraturii în faţa societăţii per ansamblu. În acest context, se recomandă publicarea informaţiilor privind aspectele instituţionale, metodologice, legale, de rezultat, de organizare a activităţii şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă.
    Aceste informații ar include, de regulă:
    a) obiectivele generale13 , inclusiv principiile etice de activitate 14; politica de sprijinire a victimelor, a martorilor 15;
   ________________________________________
    13 Exemplu de obiective şi misiune din Anglia: http://www.cps.gov.uk/about/
    Exemplu de misiune şi obiective strategice din Japonia:
    http://www.kensatsu.go.jp/oshirase/img/kensatsu_no_rinen_english.pdf
    14 Exemplu de principii etice din SUA: http://www.kitsapgov.com/pros/
    Quest_for_Justice_2008.pdf
    15http://www.cps.gov.uk/legal/v_to_z/cps_commitments_to_victim_
    and_witnesses/
    http://www.cdpp.gov.au/victims-and-witnesses/

    b) obiectivele strategice şi cele anuale 16 (pentru 3–4 ani) şi modalităţile concrete de realizare a acestora cu ajutorul planurilor anuale 17, inclusiv a celor actualizate 18; ghidurile metodologice şi cerinţele pentru punerea în aplicare a strategiilor de investigare pe cazuri şi situaţii generice 19.
    _______________________________________
    16 Exemplu de obiective strategice şi anuale din Anglia:
    http://www.cps.gov.uk/publications/docs/business_plan_08_11.pdf
    17 Exemple de planuri anuale din Anglia: http://www.cps.gov.uk/
    publications/docs/cps_business_plan_2013_-_14.pdf
    18 Exemple de planuri actualizate anual din Anglia:
    http://www.justice.qld.gov.au/__data/assets/pdf_file/0020/215921/
    ODPP-Annual-Report-2012-13.pdf
    19 Metodologia şi ghidurile pentru activitatea de procuror din Anglia:
    http://www.cps.gov.uk/publications/docs/code_2013_accessible_english.pdf
    Metodologia şi ghidurile pentru activitatea de procuror din Australia:
    http://www.justice.qld.gov.au/__data/assets/pdf_file/0015/16701/
    Directors-guidelines.pdf
    Metodologia şi ghidurile pentru activitatea de procuror din Statele
    Unite ale Americii:
    http://www.kitsapgov.com/pros/StandardsGuidelines2007.pdf
    Metodologia şi ghidurile pentru activitatea de procuror din Australia:
    http://www.cdpp.gov.au/wp-content/uploads/CDPP-GDM-Policy-
    Framework.pdf

    83. Experienţa ţărilor din regiune, pentru care este caracteristică imaginea ştirbită, a purces la acţiuni privind instituţia procuraturii:
    a) informarea periodică şi adecvată a societăţii cu privire la situaţia unor dosare cu rezonanţă ridicată în societate;
    b) prezentarea raportului anual de activitate, avînd la bază indicatorii calitativi şi cantitativi, și discutarea acestora cu profesioniştii şi formatorii de opinie;
    c) discutarea, în format deschis și cu participarea actorilor interesaţi, a unor domenii specifice problematice, cu evaluarea cauzelor intervenţiei procuraturii şi a eficienţei acesteia.
C. INDEPENDENŢA FUNCŢIONALĂ ŞI RĂSPUNDEREA
PROCURORILOR
I. Adunarea generală a procurorilor şi
Consiliul Superior al Procurorilor
    Probleme identificate:
    – nu este clar reglementat rolul şi locul Adunării generale a procurorilor şi al Consiliului Superior al Procurorilor ca organe de autoadministrare ale Procuraturii;
    – nu este clar delimitat rolul Consiliului Superior al Procurorilor de cel al Colegiului Procuraturii;
    – funcţiile Consiliului Superior al Procurorilor sînt prea puţine pentru a-i asigura independenţa;
    – Consiliul Superior al Procurorilor nu este asigurat din punct de vedere financiar şi administrativ.
    Context
    84. În anul 2011, capacitatea de autoreglementare a Procuraturii a fost evaluată de către experţii europeni ca fiind, în mod cert, la etapa sa incipientă. Consiliul Superior al Procurorilor şi colegiile sale au organizat primele şedinţe în anul 2010. Pe parcursul aceluiaşi an, sistemul a lansat o nouă procedură de numire în funcţii pe bază de concurs. De asemenea, experţii au menţionat că va fi necesar să treacă ceva timp pînă cînd Consiliul Superior al Procurorilor şi colegiile sale vor începe să aibă un rol mai independent şi eficient faţă de Procurorul General în materii relative la dezvoltarea şi accesul la carieră, disciplină, buget şi control 20. Totuşi, recomandarea expusă în Raportul de evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor, elaborat de către OSCE în anul 2009, privind fortificarea organelor de autoadministrare a procurorilor rămîne valabilă.
    __________________________________________
    20 Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 81.

    85. După constituirea Consiliului Superior al Procurorilor, este necesară reglementarea clară a statutului acestuia, astfel încît să se creeze premize reale pentru realizarea scopurilor pe care acesta le urmăreşte, și anume: de a contribui la eliberarea treptată a Procuraturii de sub influenţa sectorului politic şi de a organiza sistemul de admitere în profesie şi dezvoltarea profesională a procurorilor.
    86. Legislaţia în vigoare nu conţine reglementări clare referitoare la statutul Adunării generale a procurorilor şi raporturile acesteia cu Consiliul Superior al Procurorilor. Astfel, pentru a asigura consolidarea capacităţilor de autoadministrare a sistemului organelor Procuraturii, este necesară revizuirea rolului, componenţei şi competenţelor Adunării generale a procurorilor, Consiliului Superior al Procurorilor şi colegiilor sale şi reglementarea clară a acestora.
    Soluţii
    87. Este necesar să fie prevăzute în lege următoarele competenţe ale Adunării generale a procurorilor:
    a) alegerea, din rîndul procurorilor, a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, ai Colegiului selecţie şi carieră, ai Colegiului de evaluare şi ai Colegiului disciplinar. Membrii colegiilor nu pot fi revocaţi, însă în cazul unor situații de incompatibilitate, mandatul lor încetează prin efectul legii;
    b) audierea raportului despre activitatea Procuraturii, prezentat de către Procurorul General, şi a raportului despre activitatea Consiliului Superior al Procurorilor, prezentat de către preşedintele acestuia;
    c) aprobarea priorităţilor privind activitatea Procuraturii pentru anul următor (priorităţile se prezintă de către Procurorul General după consultarea acestora cu Consiliul Superior al Procurorilor);
    d) discutarea propunerilor procurorilor vizavi de priorităţile şi/sau rapoartele Procurorului General şi ale Consiliului Superior al Procurorilor. Procurorul General şi Consiliul Superior al Procurorilor sînt obligaţi, în termen de 30 de zile de la şedinţa Adunării generale, să examineze propunerile și întrebările formulate în Adunarea generală şi să ia decizii cu privire la acestea;
    e) aprobarea Codului de etică al procurorilor, elaborat de către Consiliul Superior al Procurorilor;
    f) adoptarea şi modificarea regulamentului Adunării generale a procurorilor, elaborat de Consiliul Superior al Procurorilor.
    88. Se recomandă ca Adunarea generală a procurorilor să fie convocată anual, iar în caz de necesitate, să fie convocate reuniuni extraordinare. Adunarea generală poate fi convocată la iniţiativa Consiliului Superior al Procurorilor, a Procurorului General sau a unui număr de procurori. Responsabil de organizarea Adunării generale este Consiliul Superior al Procurorilor. Ordinea de zi şi materialele ce urmează a fi discutate în Adunarea generală a procurorilor urmează să fie publicate pe pagina web a Procuraturii cu 30 de zile înainte de data desfăşurării acesteia (în mod similar cu Adunarea generală a judecătorilor).
    89. Poate candida la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor şi al colegiilor acestuia orice procuror. Lista candidaţilor, împreună cu CV-urile şi programele depuse se publică pe pagina web a Consiliului Superior al Procurorilor cu cel puţin 10 zile înainte de şedinţa Adunării generale a procurorilor.
    90. Procesul-verbal al şedinţei Adunării generale a procurorilor va fi semnat de către secretarul şi preşedintele acesteia.
    91. Adunarea generală a procurorilor adoptă hotărîri.
    92. Votul în cadrul Adunării generale a procurorilor pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Procurorilor şi ai colegiilor acestuia trebuie să fie secret, rezultatul final fiind constatat de către comisia de numărare a voturilor.
    93. Preşedintele de şedinţă a Adunării generale a procurorilor şi secretarul acesteia urmează a fi aleşi prin vot deschis, la începutul şedinţei Adunării.
    94. Reglementările privind Colegiul Procuraturii urmează a fi revizuite, întrucît, în formula în care este reglementat de legea în vigoare, Colegiul Procuraturii se caracterizează prin inconsistenţă şi ineficienţă, de asemenea dublează atribuţiile Adunării generale, ale Consiliului Superior al Procurorilor şi ale Procurorului General. Astfel, Colegiul Procuraturii, într-o nouă formulă, ar putea exista ca un organ consultativ al Procurorului General (eventual, un consiliu consultativ), iar atribuţiile sale trebuie strict delimitate de ale celorlalte organe ale Procuraturii, pentru a nu admite suprapuneri, dar şi pentru a stabili în mod expres statutul deciziilor emise la şedinţele acestuia, adică al deciziilor cu caracter de recomandare, consultativ. Totodată, noile reglementări privind acest organ trebuie să prevadă în mod expres că decizia de a-l constitui sau nu rămîne la latitudinea Procurorului General.
    95. Competenţele Consiliului Superior al Procurorilor vor fi următoarele:
    a) organizează concursul pentru funcţia de Procuror General şi propune Preşedintelui Republicii Moldova un candidat la această funcţie;
    b) elaborează şi aprobă regulamentele privind procedura de selecție şi cariera procurorilor şi privind funcţionarea colegiilor Consiliului Superior al Procurorilor;
    c) aprobă regulamentul privind activitatea sa;
    d) elaborează proiectul de regulament al Adunării generale a procurorilor, care se adoptă de către Adunare;
    e) selectează şi numeşte pe membrii colegiilor Consiliului Superior al Procurorilor din rîndul societăţii civile;
    f) examinează contestaţiile formulate împotriva hotărîrilor colegiilor;
    g) înaintează Procurorului General propuneri de numire, promovare, detaşare, suspendare (în condiţiile unei urmăriri penale în derulare) sau de eliberare din funcţie a procurorilor. Procurorul General poate refuza motivat candidatura prezentată de Consiliul Superior al Procurorilor. În cazul în care candidatura este prezentată în mod repetat, cu votul unui anumit procent al membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, aceasta devine obligatorie pentru Procurorul General;
    h) desemnează procurorii din cadrul Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei;
    i) aprobă strategia de formare iniţială şi continuă a procurorilor, își prezintă avizul asupra planului de acţiuni pentru implementarea acestei strategii;
    j) participă la elaborarea planurilor de dezvoltare strategică a Procuraturii;
    k) examinează şi își prezintă opinia privind regulamentul de organizare a concursului de admitere la Institutul Naţional al Justiţiei, privind programele didactice şi planurile de învăţămînt pentru cursurile de formare iniţială şi continuă în cadrul Institutului, privind regulamentul de organizare a concursului pentru suplinirea posturilor didactice, precum şi privind componenţa comisiilor pentru examenele de admitere şi de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei;
    l) stabileşte numărul de locuri scoase la concurs pentru instruirea iniţială a procurorilor în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei;
    m) examinează adresările cetăţenilor și ale procurorilor privind problemele date în competenţa sa;
    n) elaborează proiectul Codului de etică a procurorilor, precum şi modificările la acesta, şi le propune spre aprobare Adunării generale a procurorilor;
    o) aprobă proiectul bugetului său, pe care îl propune spre aprobare Parlamentului;
    p) participă la elaborarea proiectului bugetului Procuraturii şi îl avizează.
    96. Pe lîngă Consiliul Superior al Procurorilor, se recomandă să activeze:
    a) Colegiul de selecţie şi carieră;
    b) Colegiul de evaluare;
    c) Colegiul disciplinar.
    Competenţele colegiilor vor fi reglementate separat într-un proiect de lege şi în regulamentele acestora, aprobate de Consiliul Superior al Procurorilor.
    97. Se recomandă următoarea componenţă a Consiliului Superior al Procurorilor:
    a) 3 membri de drept: Procurorul General, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiţiei;
    b) 6 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor să fie aleşi dintre procurorii în funcţie, în cadrul Adunării generale, prin vot secret, direct şi liber exprimat, după cum urmează:
    – 2 membri din rîndul procurorilor Procuraturii Generale;
    – 4 membri din rîndul procurorilor de la procuraturile teritoriale şi de la cele specializate;
    c) 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor să fie aleşi prin concurs, din rîndul societăţii civile/mediului academic şi să fie numiţi printr-o hotărîre a Parlamentului.
    98. Reieşind din recomandările OSCE 21vizînd asigurarea funcţionalității Consiliului Superior al Procurorilor, precum şi avînd în vedere specificul activităţii Consiliului şi a colegiilor sale, se recomandă detaşarea preşedintelui Consiliului. O alternativă în acest sens ar fi detaşarea atît a preşedintelui, cît şi a celorlalţi membri ai Consiliului Superior al Procurorilor aleşi din rîndul procurorilor.
    ______________________________________
    21 Raportul de evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor, ODHIR şi Misiunea OSCE în Moldova, 2009.

    99. Reprezentanţii societăţii civile/mediului academic care sînt membri ai Consiliului Superior al Procurorilor şi ai colegiilor urmează să fie remuneraţi pentru participarea la activitatea organelor respective din bugetul Consiliului Superior al Procurorilor.
    100. Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor trebuie să fie ales dintre membrii aleşi din rîndul procurorilor.
    101. Se creează aparatul Consiliului Superior al Procurorilor, constituit din funcţionari publici şi personal tehnic.
    102. Toate şedinţele Consiliului Superior al Procurorilor sînt deschise, cu excepţia cazurilor în care, printr-o hotărîre a Consiliului, s-a decis caracterul închis al şedinţei sau al unei părţi a acesteia. Deciziile se iau cu vot deschis, cu excepţia alegerii preşedintelui Consiliului Superior al Procurorilor.
    103. Colegiile de pe lîngă Consiliul Superior al Procurorilor vor avea în componenţa lor cîte 7 membri: 5 reprezentanţi ai Procuraturii şi 2 – ai societăţii civile/mediului academic. Numirea celor 5 membri procurori în fiecare colegiu se va face de către Adunarea generală a procurorilor, iar selectarea celorlalţi 2 membri pentru fiecare colegiu se va face de către Consiliul Superior al Procurorilor prin concurs.
    104. Propunerile expuse mai sus urmează a fi transpuse în viaţă prin modificarea substanţială a Legii cu privire la Procuratură.
II. Subordonarea ierarhică a procurorilor
    Probleme identificate:
    – independenţa funcţională insuficientă a procurorilor față de procurorii-şefi la examinarea unor cauze penale concrete;
    – există mai mulţi procurori ierarhic superiori pentru un procuror ierarhic inferior;
    – nu există o delimitare între „subordonarea administrativă” şi „subordonarea procesuală”;
    – lipsa unei reglementări detaliate a treptelor de control ierarhic în procedura penală.
    Context
    105. Cu toate că independenţa Procurorului General faţă de puterea executivă este garantată prin statutul său, Procuratura, uneori, este supusă riscului influenţei politice – atît la nivel instituţional, cît şi la cel al procurorului. Se atestă o insuficienţă a independenţei funcţionale a procurorilor faţă de superiorii ierarhici la examinarea unei anumite cauze, condiţionată de aşa numitul principiu de „subordonare necondiţionată” şi de un stil mai curînd vertical de administrare a sistemului. Procurorii subordonaţi (cu grade mai mici) se bucură de un drept mai curînd iluzoriu de a „solicita instrucţiuni scrise” în scopul contestării acestora. Această situaţie este agravată de un set de reguli şi ordine obscure şi, în unele cazuri, neaccesibile publicului, care definesc politicile şi condiţiile desfăşurării activităţii în cadrul Procuraturii 22.
    _____________________________________
   22 Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 80.

    Soluţii
    106. Reglementarea subordonării ierarhice trebuie să pornească de la cîteva raţionamente: ierarhia funcţiilor, aspectele economice, operativitatea în procesul de organizare a activităţii procurorilor, repartizarea competenţelor în dependenţă de funcţiile deținute.
    107. Conceptul de ierarhie a funcţiilor urmează a fi segmentat în ierarhie administrativă şi ierarhie procesuală.
    108. Trebuie să existe o singură treaptă de control ierarhic superior al unui act procesual, după care actul urmează a fi contestat în instanţa de judecată (şi în cadrul instanţelor judecătoreşti trebuie examinată instituirea cel puțin a unei căi de atac). Indiferent de numărul de procurori ierarhic superiori din punct de vedere administrativ, aceasta nu trebuie să afecteze activitatea procesuală a procurorului. Această abordare rezultă şi din art. 2991 alin. (4) al Codului de procedură penală, care prevede că actul emis în procedura de control ierarhic superior se contestă doar la judecătorul de instrucţie.
    109. Noţiunea de procuror ierarhic superior de la art. 6 din Codul de procedură penală urmează să fie expusă într-o nouă variantă, după cum urmează:
    „371) procuror ierarhic superior – procurorul teritorial sau adjunctul acestuia – pentru procurorii din procuratura teritorială; procurorul specializat sau adjuncţii acestuia – pentru procurorii din procuratura specializată; procurorul municipiului Chişinău sau adjuncţii acestuia – pentru procurorii din procuratura municipiului Chişinău; procurorul UTA Găgăuzia sau adjuncţii acestuia – pentru procurorii din procuratura UTA Găgăuzia şi din alte procuraturi ale UTA Găgăuzia; procurorul teritorial şi procurorul specializat – pentru adjuncții lor; şefii subdiviziunilor Procuraturii Generale – pentru procurorii din cadrul subdiviziunilor Procuraturii Generale şi pentru procurorii-şefi din alte procuraturi, pe domeniul de activitate al subdiviziunii; Procurorul General sau adjuncţii Procurorului General – pentru toţi procurorii; Procurorul General – pentru adjuncţii săi;”.
    110. Ordonanţa emisă în procedură de control ierarhic superior, indiferent de tipul acesteia, poate fi anulată doar de către Procurorul General.
    111. Indicaţiile procesuale pot viza doar acţiunile procesuale ce urmează a fi întreprinse pe marginea cauzei penale. Acestea nu pot viza soluţia adoptată în cauza penală.
    112. Referitor la retragerea cauzei de la procuror, prevederile actuale ale Codului de procedură penală sînt foarte largi şi nu contribuie la independenţa procesuală a procurorului. Astfel, se propune modificarea şi completarea art. 52 alin. (21) din Codul de procedură penală după cum urmează:
    – pct. 4) va avea următorul cuprins:
    „4) admiterii unei plîngeri cu privire la acţiunile sau inacţiunile procurorului;”;
    – după pct. 4) se introduce pct. 5) cu următorul cuprins:
    „5) admiterii unei cereri de abţinere sau de recuzare.”
    113. Avînd în vedere existenţa subordonării ierarhice, precum şi natura funcţiei de procuror, procurorii nu pot fi asimilaţi în mod expres magistraţilor, acest fapt fiind susţinut şi de Curtea Constituţională 23 .
    ____________________________________
    23 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 27 din 20 decembrie 2011 privind controlul constituţionalităţii unor legi de modificare a condiţiilor de asigurare cu pensii şi alte plăţi sociale pentru unele categorii de salariaţi (Sesizările 34a/2010, 36a/2010, 19a/2011, 23a/2011), pct. 93.

    114. Pentru realizarea soluţiilor indicate este necesară revizuirea complexă a Codului de procedură penală şi a Legii cu privire la Procuratură.
III. Gradele speciale ale procurorilor
    Probleme identificate:
    – gradele existente induc percepţia unei „militarizări” a instituţiei şi a absenţei independenţei procurorului;
    – gradele procurorilor nu se acordă în funcție de pregătirea profesională, ci de vechimea în muncă.
    Context
    115. Gradele procurorilor nu relevă calitatea şi complexitatea activităţii acestora, profesionalismul, pregătirea lor, însă formal depind de vechimea în muncă şi de funcţia deținută în organele Procuraturii. Acest fapt nu motivează procurorii să desfăşoare o activitate calitativă, să-şi ridice nivelul de calificare şi nu stimulează promovarea în carieră.
Soluţii
    116. Gradele de clasificare urmează a fi excluse concomitent cu creşterea remunerării procurorilor. Totodată, pentru salarizarea procurorilor va fi luată în calcul funcţia deţinută de fiecare procuror.
    117. Gradele militare vor fi excluse odată cu desfiinţarea procuraturilor militare.
    118. Uniforma va fi substituită prin mantie (robă), care se va purta doar în şedinţele de judecată.
IV. Admiterea în profesia de procuror şi cariera procurorului
    Probleme identificate:
    – mecanismul actual de admitere în profesia de procuror nu este suficient reglementat şi se bazează doar pe evaluarea cunoştinţelor teoretice, fără a include alte criterii importante de identificare a celor mai buni candidaţi pentru funcţia de procuror;
    – mecanisme diferite de admitere în profesie pentru diferite categorii de candidaţi (absolvenţii Institutului Național al Justiției şi candidaţii cu experienţă în alte profesii).
    Context
    119. Dacă se păstrează procedura de admitere care este în vigoare, vor rămîne două sisteme paralele de admitere în profesie:
    – pentru candidaţii cu vechime în muncă (presupune susţinerea examenului de capacitate în faţa Colegiului de calificare al Consiliului Superior al Procurorilor;
    – pentru absolvenţii Institutului Naţional al Justiţiei (fără examen de capacitate, doar în baza actului de absolvire).
    120. Actualmente, unii dintre procurori îndeplinesc sarcini improprii funcţiei de procuror, spre exemplu cei care îşi desfăşoară activitatea în Serviciul de presă sau în Secţia personal din cadrul Procuraturii Generale.
    Soluţii
    121. Pentru admiterea în profesia de procuror se consideră oportună aplicarea unei proceduri similare celei prevăzute pentru judecători.
    122. Atît audienţii Institutului Naţional al Justiţiei, cît şi candidaţii la funcţia de procuror cu vechime în muncă (care nu au absolvit Institutul Naţional al Justiţiei) urmează să susţină acelaşi examen teoretic în faţa comisiei de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei.
    Nota maximă pentru cunoştinţele teoretice, pusă de comisia de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei, va constitui un anumit procentaj (50%) din numărul total de puncte obţinute în concurs. Celelalte puncte vor fi acordate de către Colegiul de selecţie şi carieră.
    Tematica (formularea) testelor pentru evaluarea teoretică urmează a fi decisă cu participarea Consiliului Superior al Procurorilor (trebuie reglementat în mod expres şi faptul că alcătuirea programei de studiu pentru audienţii Institutului Național al Justiției se va face de asemenea cu participarea Consiliului Superior al Procurorilor).
    123. Rezultatele examenului de la Institutul Național al Justiției se transmit Colegiului de selecţie şi carieră, care va evalua candidaţii în baza unor criterii suplimentare (profesionale, altele decît cele teoretice), aprobate de Consiliul Superior al Procurorilor.
    124. Urmează a fi creat Registrul candidaților pentru funcţia de procuror. Înscrierea în registru se va face pentru o funcţie şi o procuratură concretă. După ambele etape (în baza punctajului total acumulat), candidatul este inclus în registru.
    125. Competenţele Consiliului Superior al Procurorilor în acest domeniu sînt următoarele:
    a) propune Procurorului General numirea în funcţie a candidatului cu cel mai înalt punctaj din lista de candidaţi înscriși pentru funcţia respectivă;
    b) examinează plîngerile depuse împotriva deciziilor Colegiului de selecţie şi carieră (din punctul de vedere al respectării procedurii);
    c) selectează unul din doi candidaţi cu acelaşi punctaj în cazul în care ambii candidează pentru aceeaşi funcţie.
    126. Selecţia candidatului ce va fi numit în funcţia de procuror se iniţiază cu anunţarea vacanţei de către Consiliul Superior al Procurorilor, la propunerea Procurorului General. Ulterior, Consiliul Superior al Procurorilor propune candidatul cu cel mai înalt punctaj din lista existentă la data limită anunţată pentru înscrierea în listă.
    127. Pentru anumite funcţii vacante, stabilite prin decizia Consiliului Superior al Procurorilor, concursul se anunţă iniţial doar pentru procurorii în funcţie. După aceasta, în cazul în care funcția vacantă nu a fost suplinită, se anunţă concurs pentru numirea în funcţia de procuror între candidaţii la funcţia de procuror.
    128. Procedura de desfăşurare a concursului urmează să fie reglementată printr-un regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor.
    129. Referitor la numirea în funcţia de procuror, se consideră optim modelul următor: persoana este numită în funcţia de procuror de către Procurorul General. Procurorul General poate respinge candidatura doar dacă deţine probe incontestabile care stabilesc o situație de incompatibilitate a candidatului cu funcţia pentru care acesta este propus sau, eventual, acesta poate să condiţioneze numirea sa cu înlăturarea stării de incompatibilitate într-un anumit termen (de exemplu, 5 zile). După respingerea candidaturii de către Procurorul General, propunerea repetată a aceluiaşi candidat de către Consiliul Superior al Procurorilor, făcută cu votul a 2/3 dintre membri, devine obligatorie pentru Procurorul General.
    130. Numirea în funcţie a procurorilor-şefi se face prin concurs. Funcţia de procuror-şef într-o anumită procuratură poate fi deţinută doar 2 mandate consecutiv.
    131. O persoană poate fi numită în funcţia de procuror pînă la un anumit plafon de vîrstă.
    132. La numirea în funcţie, procurorul depune un jurămînt în faţa Procurorului General şi a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor.
    133. Procurorul General poate avea un cabinet propriu, ai cărui angajaţi vor avea statutul stabilit prin Legea nr. 80 din 7 mai 2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică. Avînd în vedere că actualmente legea în cauză nu prevede că şi Procurorul General poate fi asistat de un cabinet, prevederea respectivă, în speţă art. 2 alin. (2), urmează să fie modificată în mod corespunzător.
    134. Promovarea procurorilor va avea loc prin concurs, în baza punctajului acumulat de candidaţii înscrişi în Registrul candidaţilor pentru funcții de conducere.
    135. Realizarea soluţiilor de mai sus presupune modificarea complexă a Legii cu privire la Procuratură.
V. Evaluarea performanţei procurorilor
    Probleme identificate:
    – evaluarea activităţii procurorului este formală, criteriile de evaluare sînt orientate spre cunoştinţele teoretice şi nu acoperă alte aspecte ale activităţii şi conduitei procurorului;
    – evaluarea activităţii procurorului nu este coroborată cu mecanismul de ridicare a calificării şi avansare a acestuia în carieră;
    – mecanismul de evaluare existent nu permite identificarea problemelor în activitatea procurorului şi soluţionarea acestora, deoarece probabilitatea caracterului subiectiv al acestui mecanism și lipsa transparenţei lui pot fi instrumente de influenţare a procurorului, afectînd independenţa acestuia.
    Context
    136. Este esenţial să se asigure condiții pentru ca procurorii să posede calificările profesionale necesare îndeplinirii funcţiilor lor prin metode îmbunătăţite de recrutare și de instruire juridică profesională şi să fie asigurați cu toate cele necesare îndeplinirii acestor funcţii 24.
    ________________________________________
    24 Liniile directoare privind rolul procurorilor (Preambul), adoptate la Congresul al VIII-lea al Naţiunilor Unite pentru prevenirea criminalităţii şi tratamentul infractorilor, Havana, 1990.

    137. Legislaţia privind Procuratura nu stabileşte criterii şi standarde eficiente care să fie utilizate la evaluarea performanţei procurorilor. Determinarea caracteristicilor performanţei şi calităţilor necesare pentru luarea deciziilor, care se doresc a fi reflectate în munca procurorilor, constituie pentru Procuratură un exerciţiu fundamental. Transpunerea acestor caracteristici şi calităţi în criterii de performanţă şi standarde clare este primul pas pentru stabilirea unui plan eficient de evaluare a performanţei. Al doilea pas este asigurarea că procurorii cunosc criteriile şi standardele în baza cărora ei vor fi evaluaţi. Al treilea pas este aplicarea uniformă şi echitabilă a criteriilor şi standardelor, astfel încît acestea să fie credibile. În timp, Procuratura trebuie să încorporeze caracteristicile şi calităţile pe care și le-a stabilit în planul său de evaluare a performanțelor 25.
    ________________________________________
    25 Raportul de evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor, ODHIR şi Misiunea OSCE în Moldova, 2009.

    Soluţii
    138. Evaluarea procurorului presupune evaluarea activităţii lui şi nu a cunoştinţelor lui. Evaluarea procurorului-şef presupune verificarea capacităţii lui în calitate de procuror, precum şi a capacităților lui de conducere, de control şi de comunicare.
    139. Evaluarea procurorului este necesară pentru stabilirea nivelului său de profesionalism, pentru îmbunătăţirea activităţii sale şi pentru cariera sa.
    140. Procedurii de evaluare sînt supuşi toţi procurorii, inclusiv adjuncţii Procurorului General.
    141. Evaluarea procurorului poate fi ordinară şi extraordinară. Evaluarea ordinară se face o dată la fiecare 5 ani. Rezultatul evaluării este valabil timp de 5 ani, dacă nu există solicitarea de evaluare extraordinară. Evaluarea extraordinară se face la solicitarea procurorului sau în cazul participării procurorului la un concurs după mai mult de 2 ani de la evaluarea ordinară, sau în cazul unor deficienţe în activitatea procurorului.
    142. Criteriile de evaluare urmează să fie stabilite de către Consiliul Superior al Procurorilor. Procedura de evaluare se va desfăşura după un regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor. Norme generale privind întregul proces de evaluare trebuie să se regăsească şi în Legea cu privire la Procuratură.
    143. Este necesară existenţa unor structuri separate pentru selecţia şi cariera procurorilor şi pentru evaluarea acestora.
    144. Evaluarea procurorilor se face de către Colegiul de evaluare de pe lîngă Consiliul Superior al Procurorilor.
    145. Procesul de evaluare se finalizează cu decizia Colegiului de evaluare, care acordă un anumit punctaj. În cazul în care procurorul nu a trecut evaluarea, acesta este chemat la o evaluare extraordinară peste o anumită perioadă de la evaluarea ordinară (de exemplu, cel puțin peste 6 luni şi cel mult peste un an).
    146. Realizarea soluţiilor menționate se va face prin modificarea Legii cu privire la Procuratură şi adoptarea de către Consiliul Superior al Procurorilor a regulamentelor de selecție şi evaluare a procurorilor.
VI. Răspunderea disciplinară a procurorilor.
Inspecţia procurorilor

    Probleme identificate:
    – actualmente nu este reglementat suficient de clar modul de iniţiere a procedurii disciplinare împotriva procurorului şi efectuarea anchetei de serviciu;
    – lipsa unor reprezentanţi ai societăţii civile în componenţa Colegiului disciplinar determină o insuficientă asigurare a transparenţei în activitatea acestuia;
    – existenţa posibilităţii de evitare a răspunderii disciplinare a procurorului prin eliberarea sa din funcţie la proprie iniţiativă.
    Context
    147. În prezent, competenţa sancţionării disciplinare îi revine, în baza art. 62 din Legea cu privire la Procuratură, Colegiului disciplinar, care este instituit pe lîngă Consiliul Superior al Procurorilor şi reprezintă o autoritate ce are drept scop examinarea cazurilor de răspundere disciplinară a procurorilor.
    Colegiul disciplinar se formează din 9 membri: 3 membri sînt aleşi de procurorii Procuraturii Generale din rîndul lor, 6 membri sînt aleşi de procurorii procuraturilor teritoriale şi ai celor specializate din rîndul lor (de remarcat faptul că în componenţa colegiului nu este niciun reprezentant din afara sistemului organelor Procuraturii).
    Dreptul de a iniția o procedură disciplinară împotriva unui procuror îl are orice membru al Consiliului Superior al Procurorilor, procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, procurorii teritoriali şi procurorii specializaţi.
    Procedura disciplinară în privinţa membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, a membrilor Colegiului de calificare şi a membrilor Colegiului disciplinar se intentează la iniţiativa a cel puţin 4 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor.
    148. Procedura disciplinară în privința unui procuror trebuie să fie prevăzută de lege şi trebuie să garanteze o evaluare şi decizii juste şi obiective, supuse unui control independent şi imparţial 26. Plîngerile formulate împotriva unui procuror privind încălcarea standardelor profesionale se vor examina cu celeritate şi echitate, conform unei proceduri legale. Procurorul are dreptul la o audiere echitabilă. Decizia poate face obiectul unei revizuirii din partea unei autorități independente 27. Procurorii trebuie să aibă acces la o procedură de recurs satisfăcătoare, inclusiv la dreptul de a sesiza o instanță de judecată în cazul în care este afectat statutul lor juridic 28.
    __________________________________________
    26 Recomandarea Rec(2000)19 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind rolul procuraturii în sistemul de justiţie penală, pct. 5.
    27 Liniile directoare privind rolul procurorilor, adoptate la Congresul al VIII-lea al Naţiunilor Unite pentru prevenirea criminalităţii şi tratamentul infractorilor, Havana, 1990, pct. 21.
    28 Recomandarea Rec(2000)19 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind rolul procuraturii în sistemul de justiţie penală, pct. 5.

    Soluţii
    149. Se recomandă următoarea procedură de înregistrare şi circuit al unei cereri prin care se invocă o abatere disciplinară 29.
    _________________________________________
    29 Suplimentar, a se vedea legislația ce reglementează subiectul respectiv pentru judecători, în special cazurile în care cererea poate fi refuzată din start.

    Plîngerile prin care se invocă abateri disciplinare, recepţionate de către Consiliul Superior al Procurorilor, precum şi cele recepţionate de către Procurorul General, se transmit direct la Inspecţia procurorilor. Inspecţia examinează plîngerea, colectează informaţiile pe marginea cazului respectiv şi ia o decizie motivată privind:
    a) transmiterea materialelor şi a unui raport pe marginea cazului respectiv Colegiului disciplinar dacă identifică un temei de tragere la răspundere disciplinară;
    b) încetarea procedurii disciplinare dacă nu identifică niciun temei de tragere la răspundere disciplinară.
    150. Procedura disciplinară se inițiază de facto la momentul înregistrării plîngerii, fără întocmirea unui act procedural special de inițiere a acesteia.
    151. Inspectorul îl informează pe autorul plîngerii despre inițierea sau încetarea procedurii disciplinare.
    152. Autorul plîngerii poate ataca decizia de încetare a procedurii disciplinare (de netransmitere a materialelor la Colegiul disciplinar) la Colegiul disciplinar. Dacă Colegiul de asemenea respinge solicitarea de tragere la răspundere disciplinară, această decizie este irevocabilă.
    153. Decizia Colegiului disciplinar cu privire la cazul disciplinar se ia cu majoritatea voturilor membrilor colegiului.
    Aceasta poate fi contestată la Consiliul Superior al Procurorilor, atît pe fond, cît şi pe procedură. Urmează să fie reglementate în mod expres soluţiile care pot fi date de către Consiliul Superior al Procurorilor ca urmare a examinării contestaţiilor.
    Procedura în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor se desfăşoară cu participarea ambelor părţi. Decizia Consiliului Superior al Procurorilor poate fi contestată în instanţa de judecată, atît pe probleme de fond, cît şi pe probleme de procedură.
    Deciziile Colegiului disciplinar nu se validează de către Consiliul Superior al Procurorilor.
    154. Acuzarea în procedura disciplinară se susţine de către inspector. La examinarea cazului disciplinar, Colegiul disciplinar invită procurorul împotriva căruia s-a depus cererea şi inspectorul.
    155. Citarea autorului plîngerii rămîne la discreţia Colegiului disciplinar.
    156. Funcţia de inspector în cadrul Inspecţiei procurorilor este una permanentă. În funcţia de inspector nu pot fi numiţi procurori în funcţie, iar în cazul în care au fost numiți – aceştia sînt detaşaţi din funcţiile deţinute (în acest scop, sînt necesare reglementări suplimentare în Legea cu privire la Procuratură).
    Inspecţia procurorilor va avea în competenţă examinarea cererilor şi adresărilor privind abaterile disciplinare, sesizarea Colegiului disciplinar în vederea sancţionării disciplinare, precum şi atribuţii ale actualei Secţii securitate internă a Procuraturii Generale, inclusiv aspecte legate de etică şi integritate.
    Inspecţia procurorilor este în subordinea Procurorului General.
    157. Sancţiunile disciplinare se aplică de către Colegiul disciplinar, cu excepţia sancţiunii de demitere din funcţie, care se va aplica prin ordinul Procurorului General în temeiul unei decizii definitive a Colegiului disciplinar sau al hotărîrii Consiliului Superior al Procurorilor pe marginea contestaţiei împotriva deciziei Colegiului disciplinar.
    158. Dacă există o procedură disciplinară împotriva unui procuror, nu se permite plecarea acestuia în demisie de onoare pînă la soluţionarea cazului disciplinar.
    159. Realizarea soluţiilor propuse se va face prin modificarea Legii cu privire la Procuratură. La elaborarea proiectului de lege urmează a se atrage atenţia asupra următoarelor chestiuni:
    a) termenul de prescripţie pentru depunerea sesizării privind abaterea disciplinară:
    – în cazul încălcărilor legate de activitatea procesuală – termenul de prescripţie va fi de 6 luni din ziua în care a devenit definitiv şi irevocabil actul din care rezultă fapta, dar nu va depăși 3 ani de la data comiterii ei;
    – în cazul altor abateri decît cele legate de activitatea procesuală – termenul rămîne să fie de 6 luni din ziua comiterii faptei;
    b) termenele de tragere la răspundere disciplinară indicate mai sus curg pînă la depunerea sesizării;
    c) abrogarea lit. b) de la art. 61 din Legea cu privire la Procuratură, deoarece o prevedere similară, în cazul judecătorilor, a fost declarată neconstituţională 30.
    __________________________________________
    30 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 28 din 14 decembrie 2010 pentru controlul constituționalității prevederilor art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul judecătorului” în redacția Legii nr. 247-XVI din 21 iulie 2006 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.

VII. Urmărirea penală a procurorilor
    Probleme identificate:
    – prevederile legale privind pornirea urmăririi penale împotriva Procurorului General nu sînt suficient de explicite şi necesită să fie clarificate.
    Context
    160. Legislaţia în vigoare prezintă colizii între prevederea de la art. 57 alin. (5) din Legea cu privire la Procuratură şi art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală, norme care reglementează diferit pornirea urmăririi penale împotriva Procurorului General. Astfel, norma din Legea cu privire la Procuratură prevede că: „(5) Urmărirea penală împotriva Procurorului General poate fi pornită doar de un procuror numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului.”, iar norma procesual-penală stabileşte că: „(5) ... Examinarea sesizărilor despre infracţiunile comise de către Procurorul General se face de către un procuror desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor...”.
    Soluţii
    161. Este necesară revizuirea prevederilor legale astfel încît sesizările privind comiterea infracţiunii de către Procurorul General să fie examinate de către un procuror (un grup de procurori) desemnat de către Consiliul Superior al Procurorilor, competent să efectueze toate acţiunile prevăzute de Codul de procedură penală pînă cînd hotărîrea judecătorească în această cauză rămîne irevocabilă.
    162. La pornirea urmăririi penale împotriva Procurorului General, acesta se suspendă de drept din funcţie.
    163. Pentru implementarea soluţiilor menționate, este necesar să se aducă în concordanță norma de la art. 57 alin. (5) din Legea cu privire la Procuratură cu cea de la art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală. Dacă va fi necesar, urmează să fie revăzute şi alte norme din Legea cu privire la Procuratură.
D. GARANŢIILE SOCIALE ALE PROCURORILOR
I. Salarizarea procurorilor
    Probleme identificate:
    – salariile actuale ale procurorilor nu corespund în mod vădit cu sarcinile puse în faţa acestora, nu contribuie la atragerea celor mai bune cadre în Procuratură, nu asigură un nivel de trai decent şi comportă riscuri sporite de corupţie.
    Context
    164. Potrivit datelor comparative prezentate de CEPEJ, în anul 2008 Republica Moldova a oferit procurorilor cel mai mic salariu anual brut comparativ cu toate celelalte ţări europene, constituind 3207 EUR, fiind urmată de Armenia (4864 EUR), Rusia (7201 EUR), Bulgaria (7227 EUR), Albania (7250 EUR) şi Georgia (8383 EUR), singurele ţări cu un salariu sub nivelul de 10000 EUR. De asemenea, salariile procurorilor din Moldova nu au ajuns la media CEPEJ, adică de 2 ori mai mari decît salariul mediu brut pe ţară, deoarece procurorii din Moldova sînt plătiţi în medie numai de 1,6 ori mai mult. Numai un număr mic de ţări din regiune au avut rezultate mai joase – în special Albania (1,4) şi Rusia (1,4). Multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est s-au apropiat sau au depăşit media de 2 stabilită de CEPEJ. Se poate afirma că salarizarea proporţional mai ridicată a procurorilor reprezintă inter alia unul din instrumentele de prevenire a corupţiei. Aceasta înseamnă că în Moldova procurorii sînt subremunerați comparativ cu lucrătorii din alte sectoare/state. Prin urmare, deși trebuie remarcat faptul că creşterea ratei salariilor tuturor procurorilor din Moldova între anii 2004–2008 a fost cea mai semnificativă (de 114,1%) în raport cu toate celelalte ţări europene, se poate concluziona că procurorii moldoveni sînt, într-o anumită măsură, subremuneraţi în raport cu angajații din alte sectoare 31.
    __________________________________________
   31 Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 85.

    Soluţii
    165. Este necesară o majorare substanţială a salariului procurorilor. Aceasta urmează a fi realizat prin raportarea salariului procurorilor la salariul judecătorilor. Procesul de majorare graduală a salariului procurorilor va derula concomitent cu majorarea salariului judecătorilor şi optimizarea numărului de procurori şi a structurii Procuraturii.
    166. Este indispensabilă sporirea alocaţiilor bugetare pentru sistemul organelor Procuraturii.
    167. Soluţiile menționate urmează a fi implementate prin revizuirea cadrului legislativ privind salarizarea procurorilor.
II. Dreptul la pensie al procurorilor şi alte garanţii ale procurorilor
    Probleme identificate:
    – sistemul actual de pensionare a procurorilor determină un exod al cadrelor experimentate din Procuratură;
    – unele dintre garanţiile procurorilor (cum ar fi dreptul de port-armă) şi-au pierdut actualitatea, în timp ce practica de realizare a altora (dreptul la concediu) este neclară.
    Context
    168. Legislaţia în vigoare permite, actualmente, pensionarea timpurie a procurorilor, ceea ce favorizează exodul din organele procuraturii al unor cadre pregătite şi încă capabile să îndeplinească atribuţiile de procuror, de asemenea contribuie la utilizarea neproporţională a resurselor de personal şi financiare ale Procuraturii.
    Soluţii
    169. Odată cu mărirea substanţială a salariului procurorilor, urmează să fie exclusă posibilitatea de a primi concomitent un salariu şi pensie. Dacă rămîne în serviciu, procurorul pensionar va primi doar salariul. Sistemul care urmează a fi stabilit va fi similar cu cel pentru judecători.
    170. Procurorul care este eliberat din serviciu pe motive compromiţătoare va pierde dreptul la toate garanţiile speciale ale procurorilor (a se vedea art. 67 din Legea cu privire la Procuratură).
    171. Garanţiile privind dreptul de port-armă sau dreptul la alte mijloace de protecţie al procurorilor urmează a fi excluse din legislaţie.
    172. Coordonarea programelor de acordare a concediilor anuale de odihnă ale procurorilor trebuie să fie o atribuţie a Procurorului General.
    173. Realizarea soluţiilor de mai sus se va face prin revizuirea Legii cu privire la Procuratură și a legislaţiei din domeniul salarizării şi pensiilor.