HGC763/2014
ID intern unic:  354725
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 763
din  17.09.2014
cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii
Guvernului nr.515 din 22 iunie 2010
Publicat : 19.09.2014 în Monitorul Oficial Nr. 275-281     art Nr : 811
    Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    Hotărîrea Guvernului nr.515 din 22 iunie 2010 „Cu privire la Comisia Unificată de Control din partea Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.107, art. 595), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1) în titlul şi textul hotărîrii, precum şi în titlul anexei nr.1, cuvintele „Comisia Unificată de Control din partea Republicii Moldova”, la orice formă gramaticală, şi „Comisiei Unificate de Control” se substituie cu cuvintele „delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control”, la forma gramaticală corespunzătoare;
    2) în hotărîre:
    punctul 2 va avea următorul cuprins:
    „2. Se stabileşte, că în caz de eliberare a unor membri sau experţi cu statut permanent din funcţiile deţinute, atribuţiile lor în cadrul delegaţiei vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în posturile respective, iar în caz de modificare a funcţiei publice deţinute, aceştia vor continua să-şi exercite activitatea în cadrul delegaţiei dacă conducătorul autorităţii pe care o reprezintă nu dispune altfel, fără a se emite o nouă hotărîre de Guvern.”;
    la punctul 3, cuvintele „copreşedintelui Comisiei” se substituie cu cuvintele „conducătorului delegaţiei”;
    la punctul 4, după cuvintele „a membrilor” se introduc cuvintele „şi experţilor cu statut permanent ai”;
    3) în anexa nr.1:
    în text, cuvintele „copreşedinte al Comisiei” se substituie cu cuvintele „conducător al delegaţiei”, iar cuvintele „membru al Comisiei” se substituie cu cuvintele „membru al delegaţiei”;
    poziţiile „FONDOS Aurel”, „CUC Vladimir” şi „MIHALACHI Irina” vor avea următorul cuprins:
    „FONDOS Aurel – viceministru al apărării, membru al delegaţiei”;
    „CUC Vladimir – şef al Direcţiei securitate internaţională din cadrul Direcţiei generale cooperare multilaterală, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, expert cu statut permanent”;
    „MIHALACHI Irina – şef al Cabinetului ministrului, Ministerul Afacerilor Interne, expert cu statut permanent”;
    poziţia „DIACONU Vitalie” se substituie cu poziţia:
    „LUCA Sergiu – secretar I, Direcţia securitate internaţională din cadrul Direcţiei generale cooperare multilaterală, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, expert cu statut permanent”.

    PRIM-MINISTRU                                                     Iurie LEANCĂ

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru                                                       Eugen Carpov

    Nr. 763. Chişinău, 17 septembrie 2014.