*HGO597/2012 Versiunea originala
ID intern unic:  355299
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 597
din  13.08.2012
pentru aprobarea Regulamentului privind modul
de efectuare a activităţilor de supraveghere a pieţei
de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor
Publicat : 21.08.2012 în Monitorul Oficial Nr. 175-176     art Nr : 663
    În scopul executării prevederilor art. 27 alin. (4) al Legii nr. 105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.176-181, art.513), cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Regulamentul privind modul de efectuare a activităţilor de supraveghere a pieţei de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor (se anexează).
    2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei.

    PRIM-MINISTRU                                                      Vladimir FILAT

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, 
    ministrul economiei                                                     Valeriu Lazăr
    Ministrul finanţelor                                                      Veaceslav Negruţa

    Nr. 597. Chişinău, 13 august 2012.

Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.597
din 13 august 2012

REGULAMENT
privind modul de efectuare a activităţilor de supraveghere
a pieţei
de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    1. Regulamentul privind modul de efectuare a activităţilor de supraveghere a pieţei de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor (în continuare – Regulament) reglementează modul de efectuare a controlului privind respectarea prevederilor legislaţiei, reglementărilor tehnice, conformităţii produselor şi a serviciilor prestate cu cerinţele prescrise şi/sau declarate, inclusiv cu reglementările de metrologie legală, a normelor şi regulilor de desfăşurare a activităţilor de comerţ (în continuare – control).
    2. Prezentul regulament se referă la activităţile de supraveghere a pieţei desfăşurate de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor (în continuare – Agenţie), precum şi la acţiunile agenţilor economici supuşi controlului conform legii.
    3. Prevederile prezentului Regulament nu se aplică faţă de controalele privind respectarea de către producătorii de produse alimentare a regulilor sanitar-igienice şi sanitar-veterinare.
    4. Regulamentul constituie baza pentru elaborarea procedurilor specifice privind modul de efectuare a controlului asupra unor tipuri concrete de produse/servicii sau mijloace de măsurare.
    5.  În sensul prezentului Regulament se utilizează noţiunile definite în Legea nr. 105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor şi în Legea nr.420-XVI din 22 decembrie 2006 privind activitatea de reglementare tehnică.
    6. În sensul prezentului Regulament noţiunile utilizate semnifică:
    act de control – act de constatare în formă scrisă, întocmit de un inspector sau de un grup de inspectori în urma efectuării controlului, în care sînt indicate explicit rezultatele acestuia;
    delegaţie de control – act prin care se certifică dreptul inspectorului de a exercita un control asupra agentului economic supus controlului, avînd menţiunile stabilite de lege;
    identificarea produselor – examinarea în baza documentelor şi/sau a controlului organoleptic al produselor, serviciilor, fără aplicarea metodelor de încercări pentru determinarea conformităţii produselor, serviciilor supuse controlului cu tipul (marca, modelul), specificat în documentele normative sau documentele de provenienţă, cu cerinţele prescrise şi/sau declarate pentru produsul, serviciul respectiv.
    7. Activitatea de control este exercitată de către un inspector (principal sau coordonator) sau un grup de inspectori din cadrul Agenţiei prin:
    1) verificarea respectării legislaţiei în vigoare şi constatarea faptelor de încălcare a legislaţiei;
    2) evidenţierea şi aducerea la cunoştinţa agentului economic supus controlului a abaterilor şi faptelor care au generat încălcarea reglementărilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor şi a consecinţelor produse de această încălcare;
    3) studierea dinamicii şi periodicităţii admiterii încălcărilor, precum şi a acţiunilor întreprinse de agentul economic pentru înlăturarea neconformităţilor;
    4) dispunerea măsurilor adecvate în vederea restabilirii legalităţii, evaluării impactului şi a eficienţei măsurilor luate anterior;
    5) identificarea riscurilor legate de nerespectarea prevederilor din reglementările aplicabile;
    6) prevenirea şi combaterea practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor.
    8. În cazul în care controlul este efectuat de către un grup de inspectori, se desemnează conducătorul grupului de control.
Capitolul II
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE CONTROL
Secţiunea 1
Planificarea controalelor
    9. Planificarea controalelor se efectuează prin programe anuale şi grafice trimestriale.
    10. Planificarea controalelor se efectuează în funcţie de următoarele criterii de risc pentru viaţa şi sănătatea persoanelor:
    1) domeniul de activitate desfăşurată de agentul economic supus controlului prin:
    a) specificul procesului de producere;
    b) existenţa laboratorului de încercări;
    c) asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor în cazul produselor uşor alterabile;
    d) asigurarea cu specialişti calificaţi;
    e) locul de amplasare;
    2) produsele/serviciile plasate pe piaţă:
    a) natura şi destinaţia produsului/serviciului;
    b) originea materiei prime utilizate;
    c) ambalarea şi marcarea produselor;
    3) informaţia privind unele riscuri şi neconformităţi pe care le prezintă produsele/serviciile menţionate în sursele mass-media sau din sistemele informaţionale cu bazele de date privind produsele periculoase (RAPEX, RASFF);
    4) rezultatele controalelor anterioare.
    11. La planificarea controalelor se va ţine cont de informaţiile primite de la consumatori, asociaţii de consumatori, persoane juridice, mass-media, autorităţi ale administraţiei publice centrale/locale.
    12. Pentru includerea în graficul de control se selectează agenţii economici ale căror produse sau servicii corespund următoarelor criterii:
    1) prezintă un risc sporit pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor;
    2) au fost depistate ca fiind falsificate sau contrafăcute;
    3) au prejudiciat sau pot prejudicia interesele economice ale consumatorilor;
    4) sînt plasate pe piaţă ca produse noi (necunoscute).
    13.  Agenţia stabileşte şi aprobă programul numeric anual al controalelor conform procedurii interne.
    14. Graficul trimestrial al controalelor planificate se întocmeşte cu respectarea următoarelor cerinţe:
    1) Agenţia va include toate controalele planificate care urmează a fi exercitate în trimestrul următor;
    2) graficul controalelor pentru trimestrul următor se coordonează cu Ministerul Economiei şi se aprobă de Agenţie cu o lună înainte de perioada planificată.
    15. Graficul controalelor planificate pentru următorul trimestru se plasează pe pagina web al Agenţiei.
    16. Evidenţa controalelor iniţiate şi efectuate se exercită conform prevederilor legislaţiei-cadru.
    17. La planificarea controalelor la producători şi importatori se iau în considerare:
    1) constatările privind lipsa de informare corespunzătoare a consumatorilor referitor la produse;
    2) existenţa unor reclamaţii/sesizări întemeiate ale consumatorilor cu privire la neconformitatea produselor, inclusiv a produselor alimentare;
    3) prezentarea prin orice mijloace a unor afirmaţii care nu sînt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele, inclusiv prezentarea incompletă a unor elemente de identificare;
    4) nerespectarea condiţiilor de acordare a garanţiei, neasigurarea cărţii tehnice ori a instrucţiunii;
    5) continuarea livrării pe piaţă a unor produse interzise anterior de către inspectori;
    6) lipsa încercărilor de laborator şi/sau a evaluării conformităţii produselor, dacă actele normative prevăd aceasta;
    7) nestoparea livrărilor şi, respectiv, neretragerea de pe piaţă şi/sau de la consumatori a produselor pentru care specialiştii producătorilor şi importatorilor au constatat neconformităţi, dacă aceste măsuri constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile;
    8) lipsa asigurării cu piese de schimb şi cu servicii de întreţinere postvînzare necesare produselor de folosinţă îndelungată, pe durata de funcţionare a acestora;
    9)  lipsa declaraţiei de conformitate, dacă reglementările în vigoare prevăd aceasta;
    10) livrarea de produse interzise consumului prin reglementări legale.
    18. La planificarea controalelor la etapa comercializării se iau în considerare:
    1) existenţa unor reclamaţii cu privire la lipsa conformităţii produselor puse pe piaţă;
    2) prezentarea, prin orice mijloace, a unor afirmaţii care nu sînt conforme cu valoarea parametrilor declaraţi sau prescrişi ai produsului;
    3) neasigurarea produsului cu documente de însoţire conform prevederilor actelor în vigoare;
    4) livrarea pe piaţă a unor produse la care s-a constatat nerespectarea conformităţii, inclusiv cu elemente de identificare incomplete;
    5) distribuirea produselor cu termene de valabilitate depăşite, respectiv ale datei-limită de consum sau ale datei durabilităţii minime;
    6) lipsa retragerii din distribuţie a produselor la care organele abilitate au constatat neconformităţi, dacă acesta constituie singurul mijloc prin care ele se pot elimina;
    7) utilizarea practicilor comerciale incorecte.
Secţiunea a 2-a
Pregătirea şi iniţierea controlului
    19. Inspectorul sau conducătorul grupului de control, în procesul de pregătire pentru control, efectuează următoarele acţiuni:
    1) primeşte de la conducătorul subdiviziunii respective delegaţia de control, înregistrată şi semnată de către directorul Agenţiei (inspectorul principal de stat pentru supravegherea pieţei, metrologie şi protecţie a consumatorilor, în continuare – inspectorul principal de stat);
    2) consultă actele legislative şi normative care stabilesc cerinţe referitoare la obiectul supus controlului;
    3) analizează materialele controalelor anterioare;
    4) examinează subiectul petiţiei/sesizării, atunci cînd este cazul;
    5) analizează informaţiile necesare privind activitatea agentului economic supus controlului;
    6) coordonează participarea şi termenele de efectuare a controlului comun (după caz).
    20. Delegaţia de control conţine următoarele informaţii (anexa nr.1 la prezentul Regulament):
    a) denumirea agentului economic supus controlului;
    b) tipul (planificat sau inopinat) şi scopul controlului;
    c) aspectele care urmează să fie examinate în cadrul controlului;
    d) numele complet al inspectorului;
    e) termenul de efectuare a controlului.
    21. Inspectorul sau conducătorul grupului de control completează condica de înregistrare a controalelor deţinută de persoana supusă controlului conform prevederilor legii.
    22. Conducătorul sau persoana responsabilă a agentului economic supus controlului confirmă că a primit un exemplar al delegaţiei de control prin semnătură pe exemplarul doi, cu indicarea datei, exemplar care se anexează la actul de control.
    23.  Inspectorii au acces liber în locurile unde se produc, se comercializează, se ambalează, se depozitează produsele sau se prestează serviciile. Dacă locurile respective coincid cu locuinţa agentului economic, iar acesta refuză accesul inspectorului desemnat pentru control, ultimul va solicita sprijinul sau participarea organelor de poliţie.
    24. În situaţia în care controlul se efectuează în paralel cu desfăşurarea activităţii agentului economic, inspectorul sau conducătorul grupului de control se va comporta discret şi nu va face publice rezultatele controlului în faţa consumatorilor.
    25. În cazul în care conducătorul sau persoana responsabilă a agentului economic se eschivează de la prezentarea documentelor necesare, inspectorul sau conducătorul grupului de control este în drept să se adreseze organelor de poliţie pentru a obţine sprijin la iniţierea şi efectuarea controlului respectiv şi să întreprindă măsurile prevăzute de Codul contravenţional al Republicii Moldova.
    26. În cazul efectuării controlului calităţii serviciilor prestate în sfera de comerţ şi alimentaţie publică, delegaţia de control se prezintă după efectuarea cumpărăturii de control, cu întocmirea actului privind cumpărătura de control.
Secţiunea a 3-a
Cerinţe generale privind efectuarea controlului
    27. În cadrul controlului se concretizează:
    1) lista produselor, serviciilor precum şi a mijloacelor de măsurare, măsurărilor şi produselor preambalate care vor fi supuse controlului;
    2) lista documentelor şi informaţiilor necesare pentru efectuarea controlului, care se prezintă de către agentul economic supus controlului;
    3) specialiştii agentului economic supus controlului, care vor fi implicaţi la efectuarea controlului precum şi persoanele responsabile pentru asigurarea respectării legislaţiei în vigoare;
    4) produsele, serviciile de la care vor fi prelevate probe sau mostre pentru efectuarea încercărilor.
    28. În procesul controlului se efectuează:
    1) cumpărătura de control în comerţ sau la prestarea serviciilor (după caz);
    2) prelevarea probelor sau a mostrelor de produse (după caz);
    3) identificarea, examinarea şi controlul organoleptic al produselor.
    29. În cazul cumpărăturii de control:
    1) inspectorul:
    a) fără a se prezenta în prealabil, se comportă similar unui consumator;
    b) selectează produsele pentru cumpărare, verifică prezenţa indicatoarelor de preţuri şi modul de indicare a preţului;
    c) la întreprinderile de alimentaţie publică, selectează bucatele conform meniului şi efectuează cumpărătura/comanda propriu-zisă;
    d) constată eliberarea (neeliberarea) bonului de casă pentru cumpărătura efectuată;
    e)  se legitimează, prezentînd vînzătorului legitimaţia de serviciu şi delegaţia de control;
    f) constată corespunderea/înşelarea la măsurare, cîntărire, achitare;
    g)  returnează produsele/bucatele cumpărate, intacte, după care primeşte înapoi suma de bani înmînată anterior pentru achitarea cumpărăturii, cu excepţia cazurilor de consumare a bunurilor procurate;
    h) înainte de a returna bonul de casă eliberat, aplică pe versoul bonului de casă înscrierea „cumpărătură de control”, semnătura personală şi indică data;
    i) întocmeşte actul cumpărăturii de control în două exemplare, care urmează a fi semnat de ambele părţi, şi înmînează vînzătorului un exemplar al actului cumpărăturii de control;
    2) vînzătorul:
    a) la primirea banilor pentru cumpărătură, este obligat să efectueze operaţiunile necesare conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
    b) după prezentarea legitimaţiei de către inspector, returnează suma de bani achitată anterior pentru cumpărătură, cu excepţia cazurilor consumării bunurilor procurate, primeşte înapoi cumpărătura/bucatele intacte, semnează şi primeşte un exemplar al actului cumpărăturii de control.
    30. Prelevarea probelor sau a mostrelor de produse, pentru verificarea conformităţii lor cu prevederile prescrise sau declarate, se efectuează de către inspector în prezenţa reprezentanţilor agentului economic supus controlului.
    31. Metoda de prelevare şi mărimea probei/mostrei prelevate trebuie să corespundă cerinţelor documentului normativ pentru produsul în cauză. În cazul în care în documentul normativ pentru produs este prevăzut controlul total sau nu este stabilită mărimea probelor sau mostrelor prelevate, se admite controlul selectiv cu aplicarea metodelor de control statistic.
    32. În urma prelevării probelor sau a mostrelor se întocmeşte procesul-verbal de prelevare a probelor (mostrelor) în trei exemplare: un exemplar se înmînează agentului economic, un exemplar însoţeşte probele (mostrele) spre laborator, un exemplar se anexează la actul de control.
    33. Probele sau mostrele prelevate se separă de lot, se sigilează de către inspector şi se expediază în laboratoare acreditate. Încercările produselor se efectuează în conformitate cu metodele stabilite în documentele normative în vigoare.
    34. Cheltuielile pentru prelevarea probelor sau a mostrelor şi cheltuielile pentru efectuarea încercărilor de laborator (analizelor, măsurărilor) sînt suportate de Agenţie din bugetul de stat. În cazul în care încercările de laborator (analizele, măsurările) dovedesc neconformitatea probelor sau a mostrelor prelevate cu cerinţele prescrise şi/sau declarate, cheltuielile pentru probele sau mostrele prelevate, precum şi cheltuielile pentru efectuarea încercărilor de laborator sînt suportate de agentul economic supus controlului.
    35. Se admite efectuarea încercărilor în prezenţa inspectorului în laboratorul de încercări acreditat al agentului economic în cazul produselor uşor alterabile sau cînd transportarea produselor nu este posibilă. În acest caz, înainte de efectuarea încercărilor, se verifică asigurarea cu mijloacele de măsurare necesare, utilajul de încercări, starea lor, precum şi procedurile de măsurare şi prelucrare a rezultatelor măsurărilor, cu efectuarea înscrierilor în registrele corespunzătoare ale întreprinderii. Responsabilitatea privind obiectivitatea şi corectitudinea acestor încercări o poartă laboratorul de încercări.
    36. Rezultatele încercărilor se extind asupra lotului de produse din care au fost prelevate probele/mostrele. Raportul de încercări prezentat de laborator se anexează la actul de control.
    37. Identificarea, examinarea şi controlul organoleptic al loturilor de produse plasate pe piaţă şi serviciilor prestate se efectuează de către inspector în prezenţa reprezentantului agentului economic supus controlului.
    38. În cadrul identificării, examinării şi controlului organoleptic se stabileşte corespunderea cu prevederile prescrise privind:
    1) integritatea produselor;
    2) informaţia referitoare la produs (indicată în marcare, fişa tehnică şi/sau instrucţiunile de exploatare, documentele de însoţire);
    3) cerinţele de ambalare, marcare şi indicii organoleptici ai produselor;
    4) condiţiile de păstrare.
    39. În baza rezultatelor identificării, examinării şi controlului organoleptic al produselor, măsurărilor şi încercărilor efectuate se constată corespunderea produselor şi serviciilor cu prevederile prescrise sau declarate şi se întocmeşte procesul-verbal de identificare şi control organoleptic, în două exemplare.
Secţiunea a 4-a
Cerinţe specifice privind efectuarea controlului
la etapele ciclului de viaţă al produselor
    40. În cadrul controlului la etapa de fabricare (depozitare la producător) a produselor se verifică:
    1) deţinerea şi valabilitatea documentelor de autorizare a activităţii conform prevederilor legii;
    2) aplicarea documentului normativ în vigoare pentru materia primă, ambalaj, produsul finit, metodele de încercări, descrieri tehnice, instrucţiuni tehnologice, reţete şi documentele de însoţire a produselor;
    3) conformitatea materiei prime utilizate cerinţelor specificate în documentele normative în vigoare, corectitudinea recepţionării, păstrării, utilizării materiei prime şi a materialelor de ambalare;
    4) respectarea procesului tehnologic;
    5) modul de control şi evidenţa controlului intern asupra respectării procesului tehnologic şi calităţii produsului finit, metodele de verificare, încercare a produselor;
    6) respectarea cerinţelor privind caracteristicile, indicii de calitate şi inofensivitate ai produselor, condiţiilor de păstrare şi transportare a produselor, cerinţelor privind încercările de recepţie-predare şi încercările periodice a produselor, programului şi metodelor de încercări;
    7) corespunderea marcării, ambalării, conservării produselor cu cerinţele prescrise;
    8) existenţa şi întocmirea corectă a dosarului tehnic de produs, în cazul domeniului reglementat;
    9) existenţa şi întocmirea corectă a declaraţiei de conformitate şi/sau certificatului de conformitate, dacă actele normative prevăd aceasta, deţinerea rapoartelor de încercări eliberate de laboratoarele de încercări acreditate sau a altor documente ce atestă conformitatea;
    10) existenţa şi corectitudinea elementelor de identificare şi caracterizare ale produsului şi a instrucţiunilor;
    11) corectitudinea prezentării unor afirmaţii şi indicaţii, precum şi dovada conformităţii acestora cu parametrii care caracterizează produsul;
    12) respectarea acordării termenului de garanţie legal, asigurarea cu piese de schimb şi servicii de reparaţii în perioada de garanţie, conform reglementărilor în vigoare;
    13) dovada anunţării existenţei pe piaţă, de către producător, a produsului despre care avea cunoştinţă că era periculos, precum şi a opririi livrărilor şi retragerea de la consumatori a produsului;
    14) corectitudinea soluţionării sesizărilor şi reclamaţiilor consumatorilor.
    41. În cadrul controlului la etapa de depozitare (import şi comercializare angro) a produselor se verifică:
    1) deţinerea şi valabilitatea documentelor de autorizare a activităţii conform prevederilor legii;
    2) produsele depozitate sau transportate;
    3) respectarea cerinţelor de ambalare şi etichetare a produselor, condiţiilor şi regulilor de depozitare şi transportare stabilite pentru asigurarea integrităţii încărcăturii (modul de amplasare, regimul de păstrare);
    4) corespunderea marcării, ambalării, conservării produselor cu cerinţele prescrise;
    5) existenţa şi întocmirea corectă a dosarului tehnic de produs, în cazul domeniului reglementat;
    6) existenţa şi întocmirea corectă a declaraţiei de conformitate, dacă actele normative prevăd aceasta, deţinerea rapoartelor de încercări eliberate de laboratoarele de încercări acreditate, sau a altor documente ce atestă conformitatea;
    7) existenţa certificatului de conformitate şi/sau a declaraţiei de conformitate;
    8) existenţa şi corectitudinea elementelor de identificare şi caracterizare ale produsului şi a instrucţiunilor;
    9) corectitudinea prezentării unor afirmaţii şi indicaţii, precum şi dovada conformităţii acestora cu parametrii care caracterizează produsul;
    10) respectarea acordării termenului de garanţie legal, asigurarea cu piese de schimb şi servicii de reparaţii în perioada de garanţie, conform reglementărilor în vigoare;
    11) dovada anunţării de către distribuitor a existenţei pe piaţă a produsului despre care are cunoştinţă că este periculos, precum şi dovada sistării livrărilor şi retragerii de la consumatori;
    12) respectarea şi/sau asigurarea condiţiilor de depozitare şi transportare a produselor conform prevederilor prescrise;
    13) corectitudinea soluţionării sesizărilor şi reclamaţiilor consumatorilor;
    14) respectarea normelor prevăzute de actele legislative şi normative în vigoare privind comercializarea angro a produselor.
    42. În cadrul controlului la etapa de comercializare cu amănuntul a produselor, după efectuarea cumpărăturii de control, se verifică:
    1) deţinerea şi valabilitatea documentelor de autorizare a activităţii, conform prevederilor legii;
    2)  respectarea normelor prevăzute de actele legislative şi normative în vigoare privind comercializarea cu amănuntul a produselor;
    3) corespunderea produselor comercializate cu cerinţele prescrise sau declarate;
    4) respectarea caracteristicilor de exploatare, cerinţelor de etichetare (marcare şi de ambalare, termenelor de valabilitate a produselor, condiţiilor de depozitare şi comercializare a lor, regimului de depozitare, asigurarea cu utilaj care să garanteze condiţiile respective de păstrare a produselor;
    5) respectarea acordării termenului de garanţie legal;
    6) asigurarea procesului de comercializare cu mijloace de măsurare legale;
    7) modul de indicare a preţului la produs, a tarifului pentru serviciu;
    8) documentele de însoţire a produselor, certificatele de conformitate sau declaraţiile de conformitate şi alte documente care atestă conformitatea produselor;
    9) corectitudinea examinării şi soluţionării sesizărilor şi reclamaţiilor consumatorilor;
    10) utilizarea practicilor comerciale incorecte.
    43.  În cadrul controlului la etapa de prestare a serviciilor se verifică:
    1) deţinerea şi valabilitatea documentelor de autorizare a activităţii, conform prevederilor legii;
    2) respectarea normelor prevăzute de actele legislative şi normative în vigoare privind prestarea serviciilor;
    3) corespunderea serviciului cerinţelor stabilite în documentul normativ respectiv;
    4) corespunderea informaţiei prezentate consumatorilor despre serviciile prestate (inclusiv prin publicitate) cu prevederile prescrise şi/sau declarate;
    5) corespunderea materiei prime sau a produselor utilizate la realizarea serviciului, inclusiv dacă acestea sînt testate şi/sau certificate, în cazurile în care actele normative prevăd aceasta;
    6) asigurarea cu mijloace de măsurare legale şi proprii;
    7) corespunderea produsului/serviciului prestat cu prevederile prescrise şi/sau declarate;
    8)  modul de indicare a tarifului pentru serviciu;
    9) autorizaţia pentru dreptul de prestare a serviciilor şi/sau licenţa, certificatele de clasificare a întreprinderii, pregătirea profesională;
    10)  existenţa şi întocmirea corectă a declaraţiei de conformitate, precum şi a certificatelor de conformitate, în situaţia în care actele normative prevăd emiterea acestora;
    11)  respectarea legislaţiei privind contractele cu consumatorii;
    12)  dovada anunţării de către prestatorii de servicii a existenţei pe piaţă a produsului/serviciului despre care au cunoştinţă că este periculos;
    13)  dotarea tehnică, starea tehnică şi de funcţionare a utilajului, echipamentului şi a dispozitivelor utilizate la prestarea serviciilor;
    14)  asigurarea condiţiilor tehnice de păstrare pentru produs stabilite de producător;
    15)  respectarea acordării termenului de garanţie legal, asigurarea cu piese de schimb şi servicii de reparaţii în perioada de garanţie, conform reglementărilor în vigoare;
    16)  corectitudinea examinării şi soluţionării sesizărilor şi reclamaţiilor consumatorilor.
Secţiunea a 5-a
Cerinţe specifice privind controlul metrologic
legal în domeniile de interes public
    44. În cadrul controlului metrologic legal la etapa de pînă la introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a mijloacelor de măsurare utilizate în măsurările din domeniile de interes public se verifică:
    1) prezenţa avizului tehnic de înregistrare care confirmă autorizaţia de a efectua producerea, repararea, montarea, etalonarea, vînzarea, închirierea, punerea în funcţiune a mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă, în cazul în care agentul economic desfăşoară activităţile menţionate;
    2) asigurarea metrologică a activităţii în domeniile de interes public (reglementări, mijloace tehnice necesare pentru a garanta credibilitatea rezultatelor măsurărilor în metrologia legală);
    3) asigurarea cu mijloace de măsurare/materialele de referinţă legalizate:
    a) existenţa certificatelor de aprobare de model pentru mijloacele de măsurare care urmează a fi fabricate sau importate;
    b) corespunderea parametrilor mijloacelor de măsurare legale cu modelul aprobat;
    c) conformitatea stării mijloacelor de măsurare cu cerinţele tehnice stabilite de producător;
    d) prezenţa mărcii metrologice de verificare şi a buletinului de verificare metrologică a mijloacelor de măsurare, precum şi respectarea termenelor de efectuare a verificărilor metrologice periodice;
    e) prezenţa certificatului materialului de referinţă valabil în termen;
    f) prezenţa, valabilitatea şi integritatea marcajelor metrologice, precum şi existenţa şi valabilitatea documentelor specifice;
    g) utilizarea unităţilor de măsură legale, conform prevederilor actelor normative;
    h) corespunderea mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă scopului căruia îi sînt destinate;
    i) prezenţa procedurilor de măsurare legală aprobate de Autoritatea Centrală de Metrologie;
    j) folosirea mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă interzise pentru utilizare;
    k) prezenţa mijloacelor de măsurare false sau falsificate în locurile unde se efectuează măsurări în domenii de interes public;
    4) prezenţa sau utilizarea mijloacelor de măsurare cu caracteristici metrologice modificate premeditat sau care au indicaţii exprimate în unităţi de măsură nelegale;
    5) corectitudinea conservării etaloanelor, mijloacelor de măsurare şi utilizării lor în conformitate cu documentele normative în vigoare;
    6) prezenţa certificatului de competenţă pentru verificatorul metrolog.
    45. În cadrul controlului metrologic legal la etapa de utilizare, reparare, stocare, montare, păstrare, încercare, verificare, etalonare, vînzare sau închiriere a mijloacelor de măsurare din domeniile de interes public, aflate la persoanele juridice sau persoanele fizice autorizate pentru activitatea de întreprinzător, în conformitate cu reglementările de metrologie legală, se verifică:
    1) prezenţa avizului tehnic de înregistrare care confirmă autorizaţia de a efectua producerea, repararea, montarea, etalonarea, vînzarea, închirierea, punerea în funcţiune a mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă, în cazul în care agentul economic desfăşoară activităţile menţionate;
    2) asigurarea metrologică a activităţii în domeniile de interes public (reglementări, mijloace tehnice necesare pentru a garanta credibilitatea rezultatelor măsurărilor în metrologia legală);
    3) asigurarea cu mijloace de măsurare/materialele de referinţă legalizate:
    a) existenţa certificatelor de aprobare de model pentru mijloacele de măsurare care sînt utilizare, reparate, stocate, montate, păstrate, încercate, verificate, etalonate, vîndute sau închiriate;
    b) conformitatea mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă care sînt utilizare, reparate, stocate, montate, păstrate, încercate, verificate, etalonate, vîndute sau închiriate cu modelul aprobat;
    c) conformitatea stării mijloacelor de măsurare cu cerinţele tehnice stabilite de producător;
    d) prezenţa mărcii metrologice de verificare şi a buletinului de verificare metrologică a mijloacelor de măsurare, precum şi respectarea termenelor de efectuare a verificărilor metrologice periodice;
    e) prezenţa certificatului materialului de referinţă valabil în termen;
     f) prezenţa, valabilitatea şi integritatea marcajelor metrologice, precum şi existenţa şi valabilitatea documentelor specifice;
    g) utilizarea unităţilor de măsură legale conform prevederilor actelor normative;
    h) respectarea cerinţelor tehnice şi metrologice prevăzute în reglementările specifice referitor la mijloacele de măsurare/materialele de referinţă aflate în utilizare;
    i) corespunderea mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă scopului căruia îi sînt destinate;
    j) prezenţa procedurilor de măsurare legală aprobate de Autoritatea Centrală de Metrologie;
    k) folosirea mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă interzise pentru utilizare;
    m) prezenţa mijloacelor de măsurare false sau falsificate în locurile unde se efectuează măsurări în domenii de interes public.
    4) prezenţa sau utilizarea mijloacelor de măsurare cu caracteristici metrologice modificate premeditat sau care au indicaţii exprimate în unităţi de măsură nelegale;
    5) corectitudinea conservării etaloanelor, mijloacelor de măsurare şi utilizării lor în conformitate cu documentele normative în vigoare;
    6) prezenţa certificatului de competenţă pentru expertul tehnic în domeniul metrologiei şi pentru verificatorul metrologic.
    46. În cadrul controlului metrologic legal al softului utilizat la efectuarea măsurărilor în domeniile de interes public se verifică:
    1) conformitatea versiunii softului utilizat cu softul-etalon;
    2) integritatea mărcilor metrologice aplicate pentru excluderea accesului la soft.
    47. În cadrul controlului metrologic legal al măsurărilor efectuate în domeniile de interes public se verifică:
    1) prezenţa certificatului de desemnare, eliberat de Autoritatea Centrală de Metrologie;
    2) asigurarea metrologică a măsurărilor (reglementări, mijloace tehnice necesare pentru a garanta credibilitatea rezultatelor măsurărilor în metrologia legală);
    3) efectuarea măsurărilor în conformitate cu reglementările de metrologie legală;
    4) conformitatea stării mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă cu cerinţele tehnice stabilite de producător;
    5) prezenţa mărcii metrologice de verificare şi a buletinului de verificare metrologică a mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă, precum şi respectarea termenelor de efectuare a verificărilor metrologice periodice;
    6) prezenţa, valabilitatea şi integritatea marcajelor metrologice;
    7) utilizarea unităţilor de măsură legale conform prevederilor legale;
    8) respectarea cerinţelor tehnice şi metrologice prevăzute în reglementările specifice referitor la mijloacele de măsurare/materialele de referinţă aflate în utilizare;
    9) corespunderea mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă scopului căruia îi sînt destinate;
    10) prezenţa procedurilor de măsurare legală aprobate de Autoritatea Centrală de Metrologie;
    11) examinarea şi soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor consumatorilor.
    48. În cadrul controlului metrologic legal al produselor preambalate se verifică:
    1) prezenţa avizului tehnic de înregistrare a persoanelor juridice sau persoanelor fizice, care efectuează preambalarea produselor;
    2) asigurarea metrologică a procesului de preambalare a produselor preambalate (reglementări, mijloace tehnice necesare pentru a garanta credibilitatea rezultatelor măsurărilor în metrologia legală).
    3) indicarea pe produsele preambalate a producătorului (ambalatorului) şi/ sau importatorului;
    4) indicarea pe produsele lichide preambalate a volumului nominal al produsului, iar pe alte produse preambalate – a masei nominale, valorilor lungimii, ariei sau a altor mărimi prin care se caracterizează cantitatea (conţinutul) lor;
    5) corespunderea masei nominale sau volumului nominal al produselor preambalate cu valorile prescrise în reglementările de metrologie legală aplicabile;
    6) asigurarea cu mijloace de măsurare/materialele de referinţă legalizate:
    a) existenţa certificatelor de aprobare de model pentru mijloacele de măsurare/materialele de referinţă care urmează a fi fabricate sau importate;
    b) corespunderea parametrilor mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă legale cu modelul aprobat;
    c) conformitatea stării mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă cu cerinţele tehnice stabilite de producător;
    d) prezenţa mărcii metrologice de verificare şi a buletinului de verificare metrologică a mijloacelor de măsurare, precum şi respectarea termenelor de efectuare a verificărilor metrologice periodice;
    e) prezenţa, valabilitatea şi integritatea marcajelor metrologice, precum şi existenţa şi valabilitatea documentelor specifice;
    f) utilizarea unităţilor de măsură legale conform prevederilor actelor normative;
    g) corespunderea mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă scopului căruia îi sînt destinate;
    h) prezenţa procedurilor de măsurare legală aprobate de Autoritatea Centrală de Metrologie;
    i) folosirea mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă interzise pentru utilizare;
    j) prezenţa mijloacelor de măsurare false sau falsificate în locurile unde se efectuează măsurări în domenii de interes public.
    49. Controlul metrologic legal asupra măsurărilor efectuate în domeniile de interes public, inclusiv la ambalarea produselor, şi al mijloacelor de măsurare/materialelor de referinţă utilizate în aceste măsurări, se realizează şi prin inspecţii şi testări inopinate în locurile în care se efectuează măsurările.
    50. În cadrul controlului metrologic legal al persoanelor juridice desemnate în cadrul Sistemului Naţional de Metrologie pentru efectuarea verificărilor metrologice a mijloacelor de măsurare legale sau măsurărilor oficiale, se verifică:
    1) prezenţa şi valabilitatea certificatului de desemnare, eliberat de Autoritatea Centrală de Metrologie;
    2) asigurarea cu etaloane adecvate domeniului de activitate solicitat;
    3) existenţa experţilor metrologi pentru efectuarea activităţilor de metrologie legală în domeniul de măsurare solicitat pentru desemnare;
    4) prezenţa unui sistem de management documentat, care corespunde domeniului solicitat de desemnare;
    5) prezenţa încăperilor de lucru corespunzătoare pentru efectuarea lucrărilor de verificare metrologică a mijloacelor de măsurare legale şi/sau efectuarea măsurărilor oficiale;
    6) prezenţa fondului de documente normative actualizate, care acoperă domeniul solicitat de desemnare;
    7) posedarea asigurării privind răspunderea civilă;
    8) posedarea statutului de persoană juridică cu sediul în Republica Moldova;
    9) prezenţa, starea şi calitatea îndeplinirii registrelor de evidenţă a lucrărilor efectuate.
Secţiunea a 6-a
Perfectarea rezultatelor controlului
    51.  În termen de cel mult 3 zile de la data încheierii controlului (planificat sau inopinat), inspectorul sau conducătorul grupului de control va întocmi actul de control în 2 exemplare, care va conţine:
    1) denumirea completă a agentului economic supus controlului, numele persoanei responsabile în prezenţa căreia s-a efectuat controlul şi care va semna actul de control;
    2) numele complet şi funcţia persoanelor care au efectuat controlul;
    3) tipul şi durata controlului;
    4) obiectul şi temeiul efectuării controlului;
    5) toate aspectele, documentele, bunurile, încăperile, produsele, utilajele şi obiectele de altă natură care au fost supuse controlului, relevante scopului acestuia;
    6) constatările şi rezultatele controlului;
    7) referinţa expresă şi exactă la normele legale care sînt încălcate de către agentul economic supus controlului;
    8) copiile documentelor examinate care confirmă încălcarea prevederilor legislaţiei;
    9) un exemplar al delegaţiei de control;
    10)  procesele-verbale de identificare şi control organoleptic, de prelevare a probelor/mostrelor întocmite în cadrul controlului;
    11)  actul privind cumpărătura de control (după caz);
    12)  procesele-verbale cu privire la contravenţii;
    13)  prescripţiile şi deciziile eliberate;
    14)  explicaţiile scrise ale conducătorului sau persoanei responsabile a agentului economic supus controlului (după caz).
    52. Actul de control se numerotează şi se semnează pe fiecare pagină de către inspector sau conducătorul grupului de control şi de către conducătorul sau persoana responsabilă a agentului economic supus controlului.
    53. Un exemplar al actului de control se înmînează conducătorului sau persoanei responsabile a agentului economic supus controlului, care confirmă primirea prin semnătură.
    54. În cazul în care conducătorul sau persoana responsabilă a agentului economic supus controlului lipseşte la momentul semnării sau refuză semnarea actului de control, sub semnătura inspectorului se face menţiunea „Conducătorul agentul economic a refuzat să semneze şi să primească actul”, iar actul de control este expediat agentului economic în cauză prin scrisoare recomandată în modul stabilit la pct. 70 al prezentului Regulament, în termen de cel mult 10 zile de la data încheierii controlului.
    55. În cazul în care nu este de acord cu rezultatele controlului efectuat, conducătorul sau persoana responsabilă a agentului economic supus controlului are dreptul să-şi expună în scris opinia separată, care se anexează la actul de control.
    56. Exemplarul doi al actului de control se prezintă directorului Agenţiei spre examinare şi aplicarea masurilor în condiţiile legii.
    57. Responsabilitatea pentru autenticitatea, plenitudinea şi obiectivitatea materialelor expuse în actul de control o poartă inspectorul, în condiţiile legii.
Capitolul III
MĂSURILE APLICATE ÎN URMA CONTROLULUI
    58. În cazul în care în cadrul controlului au fost constatate încălcări ale legislaţiei şi neconformităţi ale produselor şi/sau a serviciilor, inspectorul, în baza actului de control, încheie procese-verbale cu privire la contravenţii şi aplică următoarele măsuri de drept:
    1) eliberează prescripţii privind înlăturarea neconformităţilor depistate (conform anexei nr.2 la prezentul Regulament);
    2) eliberează prescripţii privind interzicerea temporară a plasării pe piaţă, comercializării, utilizării (exploatării), depozitării şi transportării loturilor de produse controlate şi prestării serviciilor (conform anexei nr. 3 la prezentul Regulament);
    3) eliberează prescripţii privind interzicerea utilizării mijloacelor de măsurare (conform anexei nr.4 la prezentul Regulament).
    59. Prescripţia privind interzicerea temporară a plasării pe piaţă, comercializării, utilizării (exploatării), depozitării şi transportării loturilor de produse controlate şi prestării serviciilor se eliberează în cazurile în care produsele şi serviciile nu corespund cerinţelor prescrise şi/sau declarate.
    60. Prescripţia de interzicere a utilizării mijloacelor de măsurare se eliberează în cazurile în care mijloacele de măsurare au fost constatate necorespunzătoare (deteriorate, fără marcaj de aprobare de model, de verificare metrologică, fără certificate de aprobare de model, fără buletine de verificare metrologică, fără certificate de etalonare sau cu documentele menţionate falsificate sau cu termenul de valabilitate expirat, cu marcajul de verificare metrologică deteriorat, alterat, falsificat, înlăturat) sau în cazurile în care pe mijloacele de măsurare sînt aplicate marcaje de verificare cu termenul de valabilitate expirat.
    61. Prescripţia privind înlăturarea neconformităţilor se eliberează pentru înlăturarea acestora. Termenele de executare a acţiunilor privind înlăturarea neconformităţilor se stabilesc în funcţie de complexitatea lor.
    62. Prescripţiile indicate la pct. 59 – 61 ale prezentului Regulament se întocmesc în 2 exemplare şi se eliberează agentului economic în procesul efectuării controlului, înmînîndu-le contra semnătură conducătorului sau persoanei responsabile a agentului economic.
    63. Inspectorul care a eliberat prescripţia este obligat să monitorizeze executarea ei conform termenelor stabilite.
    64. După examinarea constatărilor indicate în actul de control, directorul Agenţiei aplică următoarele măsuri de drept:
    1) eliberează prescripţii privind interzicerea definitivă a fabricării/plasării pe piaţă a produselor/prestării serviciilor (conform anexei nr. 5 la prezentul Regulament);
    2) eliberează prescripţii privind retragereа din circulaţie a produselor periculoase plasate deja pe piaţă/returnareа de la consumatori a produselor periculoase (conform anexei nr. 6 la prezentul Regulament);
    3) eliberează decizii de nimicire a produselor periculoase (conform anexei nr. 7 la prezentul Regulament);
    4) eliberează decizii de remediere gratuită a deficienţelor, înlocuire gratuită sau restituire a contravalorii produselor/serviciilor, obligatorii pentru agenţii economici (conform anexei nr.8 la prezentul Regulament);
    5) eliberează decizii privind încetarea/interzicerea practicilor comerciale incorecte (conform anexei nr.9 la prezentul Regulament);
    6) încheie procese-verbale cu privire la contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova şi/sau dispune expedierea către alte organe a proceselor-verbale cu privire la contravenţiile care ţin de competenţa acestor organe.
    65. Prescripţia privind interzicerea definitivă a fabricării (producerii), plasării pe piaţă, livrării, depozitării, comercializării produselor, a prestării serviciilor se eliberează în cazul în care produsele sau serviciile:
    1) sînt periculoase şi/sau falsificate (contrafăcute);
    2) au termen de valabilitate expirat;
    3) sînt neconforme cu cerinţele reglementărilor tehnice aplicabile;
    4) agentul economic refuză să prezinte produsele, serviciile pentru a fi controlate.
    66. Prescripţiile privind retragerea din circulaţie sau de returnareа de la consumatori a produselor se eliberează în cazul în care se depistează că produsele nu corespund cerinţelor de siguranţă stabilite în reglementările tehnice şi ar putea afecta viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea consumatorilor şi mediului ambiant, iar remedierea încălcărilor privind cerinţele de inofensivitate nu este posibilă.
    67. Decizia de remediere gratuită a deficienţelor, înlocuire gratuită sau restituire a contravalorii produselor sau serviciilor necorespunzătoare se eliberează în urma controlului efectuat în baza reclamaţiei consumatorului, care revendică remedierea gratuită a deficienţelor, înlocuirea gratuită sau restituirea contravalorii produselor sau serviciilor necorespunzătoare, conform solicitării petiţionarului, în condiţiile legii.
    68.  Decizia privind încetarea/interzicerea practicilor comerciale incorecte se eliberează în cazul în care se depistează că practica comercială denaturează sau este susceptibilă să denatureze, în mod esenţial, comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează.
    69.  Decizia de nimicire a produselor periculoase, interzise definitiv pentru comercializare se eliberează în cazul în care acesta este unicul mijloc de înlăturare a pericolului pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi pentru mediul ambiant.
    70.  Prescripţiile şi deciziile indicate la pct. 65-69 se eliberează în termen de 5 zile de la data încheierii controlului, se înmînează personal sau se expediază agentului economic prin scrisoare recomandată. Chitanţa eliberată de oficiul poştal se anexează la actul de control şi serveşte drept document justificativ ce confirmă primirea de către agentul economic a prescripţiei.
    71. Blanchetele prescripţiilor şi deciziilor menţionate în anexele nr.1-9 la Regulament constituie documente de strictă evidenţă cu serie şi număr.
    72. Formularele blanchetelor procesului-verbal de prelevare a probelor/mostrelor, procesului-verbal de identificare şi control organoleptic, actului privind cumpărătura de control, actului de control, procesului-verbal cu privire la contravenţie se aprobă de conducătorul Agenţiei.
    73. După procesareа actelor de control, se asigură evidenţa şi păstrarea acestora pe parcursul a 7 ani din momentul încheierii.
Capitolul IV
COLABORAREA CU ALTE AUTORITĂŢI
ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
    74.  Agenţia colaborează cu alte organe cu funcţii de supraveghere a pieţei ale administraţiei publice şi cu autorităţile administraţiei publice locale prin:
    1) efectuarea controalelor în comun pentru soluţionarea unor reclamaţii/sesizări ale consumatorilor privind neconformitatea produselor şi/sau serviciilor cerinţelor actelor normative;
    2) informarea reciprocă între autorităţile şi instituţiile interesate asupra constatărilor şi solicitarea luării unor măsuri ce ţin de competenţa structurilor respective.
    75.  În cazul în care obiectul controlului este şi în competenţa altui organ al autorităţii publice centrale abilitat cu funcţii de supraveghere a pieţei, Agenţia este obligată să efectueze controlul în comun cu organul respectiv.
    76. La acţiunile desfăşurate în comun cu alte organe ale administraţiei publice cu funcţii de supraveghere a pieţei, inspectorii vor întocmi actul de control propriu. Inspectorii pot semna, după caz, actele de control întocmite de celelalte organe şi pot solicita, la rîndul lor, ca reprezentanţii altor organe să semneze actele lor de control.
Capitolul V
CONTESTAREA REZULTATELOR CONTROLULUI
    77.  Deciziile şi prescripţiile eliberate în urma controlului pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.

    anexa nr.1

    anexa nr.2

    anexa nr.3

    anexa nr.4

    anexa nr.5

    anexa nr.6

    anexa nr.7

    anexa nr.8

    anexa nr.9