În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte de şedinţă,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Victor POPA, judecători,
    cu participarea dlui Teodor Papuc, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 29 septembrie 2014
    şi înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinând aceeaşi sesizare în şedinţă plenară publică,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând în şedinţă plenară închisă,
    Pronunţă următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, depusă la Curtea Constituţională la 29 septembrie 2014, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    2. Curtea Supremă de Justiţie contestă constituţionalitatea Art. III punctul 7, care vizează salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti, şi Art. V punctul 1, prin care s-a modificat art. 1 alin. (1) din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor. La fel, autorul sesizării contestă constituţionalitatea Art. VI alin. (2) în partea referitoare la punerea în aplicare a prevederilor legii ce-i vizează pe funcţionarii din cadrul instanţelor de judecată.
    3. Potrivit autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 116 şi 140 din Constituţie.
    4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 octombrie 2014, sesizarea a fost declarată admisibilă,fără a prejudicia fondul cauzei.
    5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, a Preşedintelui şi a Guvernului Republicii Moldova.
    6. În şedinţa plenară publică a Curţii, Curtea Supremă de Justiţie a fost reprezentată de către dna Iulia Sîrcu, judecător, vicepreşedinte al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, şi dl Valentin Lastaveţchi, şef al Secretariatului Curţii Supreme de Justiţie. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Ion Creangă, şef al Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Sergiu Sainciuc, viceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei, şi dna Viorica Revenco, şef-adjunct al Direcţiei politici salariale din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
    ÎN FAPT
    7. Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, prin Art. III, modifică şi completează dispoziţii din Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici în partea ce vizează gradele de salarizare a funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti, al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Curţii Constituţionale. Modificările în cauză au fost operate în vederea aducerii în concordanţă a legislaţiei din domeniul salarizării cu Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 24 din 10 septembrie 2013.
    8. Totodată, dispoziţiile finale ale Legii nr. 146 din 17 iulie 2014   stabilesc că prevederile legale ce-i vizează pe funcţionarii din cadrul instanţelor de judecată vor fi puse în aplicare începând cu 1 octombrie 2014.
    9. Prin Art. V, aceeaşi lege modifică art.1 alin. (1) din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor, stabilind drept unitate de referinţă pentru calcularea salariului judecătorului salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune. Anterior modificărilor operate unitatea de referinţă era salariul mediu pe economie stabilit anual de Guvern.
    LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    10. Prevederile relevante ale Constituţiei  (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele:
     „[...]
    (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”
    „În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei. ”
    „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
    (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
    „(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii.
    [...]”
    „(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.
    [...]”
    „(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.
    (2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.
    (3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”
    (1) Legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule, din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale.
    (2) Hotărârile Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate.”
    11. Prevederile relevante din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (M.O., 2012, nr. 63, art.213) sunt următoarele:

   
    12. Prevederile relevante ale Articolului VI alin. (2) din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (M.O., 2014, nr. 256-260, art.577) sunt următoarele:
    „(2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), alte termene de intrare în vigoare se stabilesc pentru:
    – pct.15 al art.II. din prezenta lege şi prevederile prezentei legi referitoare la modificarea gradelor de salarizare pentru funcţionarii publici din secretariatele Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, curţilor de apel, judecătoriilor, pentru funcţionarii publici din Procuratura Generală şi din procuraturile teritoriale şi cele specializate, care se pun în aplicare începând cu 1 octombrie 2014;”
    13. Prevederile relevante ale Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor (M.O., 2014, nr. 14-16, art.32) sunt următoarele:
    „(1) Prezenta lege reglementează modul şi condiţiile de salarizare a judecătorilor, inclusiv cuantumul salariilor de funcţie ale acestora, instituind un sistem unitar de salarizare a judecătorilor bazat pe salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune drept unitate de referinţă.
    [...]”
     „(1) Salariul de funcţie al judecătorului se stabileşte în funcţie de nivelul instanţei judecătoreşti la care acesta îşi desfăşoară activitatea şi de vechimea în muncă în funcţia de judecător.
    (2) Salariul de funcţie al judecătorului din cadrul instanţei judecătoreşti se stabileşte în cuantum de:
    a) 3,0 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de până la 6 ani;
    b) 3,2 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de la 6 la 12 ani;
    c) 3,5 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de peste 12 ani.
    (3) Salariul de funcţie al judecătorului din cadrul curţii de apel se stabileşte în cuantum de:
    a) 4,0 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător  de până la 15 ani;
    b) 4,3 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de peste 15 ani.
    (4) Salariul de funcţie al judecătorului din cadrul Curţii Supreme de Justiţie se stabileşte în cuantum de:
    a) 4,8 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de până la 16 ani;
    b) 5,0 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de peste 16 ani.
    (5) Salariul de funcţie al judecătorului-asistent din cadrul Curţii Constituţionale se stabileşte în cuantum de 4,0 salarii medii pe economie.
    (6) Salariul de funcţie al judecătorului din cadrul Curţii Constituţionale se stabileşte în cuantum de 5,0 salarii medii pe economie.
    (7) Salariul de funcţie al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte în cuantum de 5,0 salarii medii pe economie.”
    „Prevederile  art. 4 din prezenta lege se pun în aplicare după cum urmează:
    a) de la 1 ianuarie 2014, salariile de funcţie ale judecătorilor vor fi plătite în cuantum de 80% din salariile de funcţie prevăzute la articolul 4;
    b) de la 1 aprilie 2015, salariile de funcţie ale judecătorilor vor fi plătite în cuantum de 90% din salariile de funcţie prevăzute la articolul 4;
    c) de la 1 aprilie 2016, salariile de funcţie ale judecătorilor vor fi plătite în cuantum deplin conform articolului 4.”
    14. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, gradele de salarizare a unor funcţionari publici din cadrul entităţilor antrenate în exercitarea autorităţii judecătoreşti şi din cadrul Curţii Constituţionale, în raport cu funcţionarii altor autorităţi.
    15. De asemenea, sesizarea contestă modul şi condiţiile de salarizare a judecătorilor, inclusiv cuantumul salariilor de funcţie ale acestora, ca urmare a instituirii sistemului unitar de salarizare a judecătorilor bazat pe salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune drept unitate de referinţă.
    16. Curtea notează că sesizarea vizează principiile legalităţii, egalităţii şi independenţei justiţiei. De asemenea, sesizarea vizează respectarea şi executarea hotărârilor Curţii Constituţionale.
    17.  În conformitate cu decizia sa din 6 octombrie 2014, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi al articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    18. Articolele 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează Curtea Supremă de Justiţie cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    19. Curtea observă că obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Art.III pct.7 din Legea nr. 146 din
    17 iulie 2014. În acelaşi timp, Curtea reţine că, deşi Curtea Supremă de Justiţie, prin cerinţele finale ale sesizării, a solicitat integral controlul constituţionalităţii Art.III pct.7, în motivarea sesizării, precum şi în cadrul şedinţei publice a Curţii s-a referit la compartimentele salarizării funcţionarilor publici din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Constituţionale, precum şi Curţilor de Apel.
    20. Curtea reţine că, deşi obiectul supus controlului constituţionalităţii este similar în parte cu cel soluţionat prin Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013, controlul  nu se referă la neexecutarea, prin omisiune, a unei părţi din Hotărârea precedentă a Curţii, ci la noile prevederi legale, care menţin tratamentul discriminatoriu declarat neconstituţional de către Curte. Astfel, controlul constituţionalităţii devine admisibil şi necesar.
    21. Suplimentar, Curtea remarcă faptul că, prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, în Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 s-au stabilit, cu titlu de Notă, următoarele: „În Secretariatul Curţii Constituţionale, Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii şi Secretariatul Curţii Supreme de Justiţie, funcţiile de consultant principal şi consultant superior pot fi instituite doar în subdiviziunile de expertiză juridică, cercetare şi analiză.”.
    22. În temeiul articolului 6 alin. (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea se poate pronunţa şi în privinţa altor dispoziţii legale a căror constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat.
    23. De asemenea, obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie Art. V punctul 1 din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, prin care legislatorul a instituit un sistem unitar de salarizare a judecătorilor, bazat, ca unitate de referinţă, pe salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune.
    24. Curtea reţine că, potrivit normelor de tehnică legislativă, dispoziţiile de modificare şi completare a unui act legislativ se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare şi de completare a acestora trebuie raportate la actul de bază.
    25. În acest context, pentru a asigura o mai mare claritate şi accesibilitate a hotărârilor Curţii Constituţionale, ca urmare a practicii statuate (a se vedea paragrafele 18-19 din Hotărârea nr.11 din 28 mai 2013), Curtea va raporta obiectul sesizării la actele de bază, cu excepţia prevederilor Art.VI alin. (2) din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, prevederi care constituie dispoziţii finale şi tranzitorii şi care nu se încorporează în conţinutul altor legi. În consecinţă, Curtea va supune controlului constituţionalităţii unele compartimente din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, precum şi textul „realizat în anul precedent celui de gestiune” din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor.
    26. Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
    27. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea conformităţii legilor cu Constituţia, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.
    28. Prin urmare, pentru a stabili conformitatea dispoziţiilor legale contestate cu normele constituţionale, Curtea va avea în vedere în special prevederile art. 6, 16 şi 140 din Constituţie – în partea ce ţine de salarizarea funcţionarilor publici din instanţele judecătoreşti, şi art. 116 din Constituţie – în partea ce ţine de salarizarea judecătorilor.
    B. FONDUL CAUZEI
    I. Pretinsa încălcare a articolelor 6, 16 şi 140 din Constituţie
    29. Autorul sesizării pretinde că prevederile contestate în partea referitoare la salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti, contravin articolului 6 din Constituţie, care prevede următoarele:
    „În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”
    30. De asemenea, acestea contravin şi articolului 16 din Constituţie, potrivit căruia:
    „[...]
    (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
    31. În raport cu obiectul sesizării, autorul pretinde în special şi încălcarea articolului 140 din Constituţie, care prevede:
    „(1) Legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule, din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale.
    (2) Hotărârile Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate.”
    1. Argumentele autorului sesizării
    32. În opinia Curţii Supreme de Justiţie, prevederile art. III punctul 7 din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, în partea ce vizează modificarea compartimentelor „Secretariatul Curţii Constituţionale”, „Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie”, „Procuratura Generală”, „Curţile de Apel” din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, contravin celor statuate în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 24 din 10 septembrie 2013, întrucât salariile stabilite pentru unii  funcţionari publici din domeniile justiţiei ordinare şi constituţionale sunt mai mici, comparativ cu cele stabilite pentru unii funcţionari publici din ramurile legislativă şi executivă. Curtea Supremă de Justiţie, cu titlu exemplificativ, remarcă faptul că a fost păstrată diferenţa de salarizare a şefilor de secţii, a şefilor de secţii din cadrul direcţiilor, a şefilor de serviciu, a consultanţilor principali şi a consultanţilor. De asemenea, nu au fost ajustate în conformitate cu aprecierile Curţii Constituţionale nici salariile asistenţilor judiciari şi ale grefierilor, ultimele două categorii de salariaţi constituind fundamentul resurselor umane din cadrul instanţelor de judecată.
    33. Potrivit Curţii Supreme, prin normele instituite de art. VI alin. (2) al Legii nr. 146 din 17 iulie 2014, ce prevăd intrarea în vigoare a prevederilor legii referitoare la modificarea gradelor de salarizare pentru funcţionarii din sistemul judecătoresc începând cu 1 octombrie 2014, Parlamentul nu a ţinut cont de prevederile punctului 4 al dispozitivului Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 24 din 10 septembrie 2013.
    34. Prin urmare, adoptând prevederile contestate, Parlamentul a încălcat art. 140 din Constituţie, admiţând un precedent periculos pentru funcţionarea statului de drept. Normele contestate sunt în contradicţie flagrantă cu Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 33 din 10 octombrie 2013, în care Curtea a reţinut că jurisdicţia constituţională este o consecinţă a caracterului direct aplicabil al Constituţiei, concretizată prin obligativitatea aplicării actelor Curţii Constituţionale.
    2. Argumentele autorităţilor
    35. Parlamentul menţionează că necesitatea amendării Anexei nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 a apărut ca urmare a declarării neconstituţionalităţii unor prevederi ale acesteia prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 24 din 10 septembrie 2013. După ce Guvernul a înaintat Parlamentului spre examinare proiectul de lege, acesta l-a adoptat, însă cu unele modificări, în baza amendamentelor propuse de deputaţi şi din considerente de oportunitate.
    36. Legislativul menţionează că pentru şefii secretariatelor Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii şi Curţii Supreme de Justiţie, pentru adjuncţii acestora, precum şi pentru şefii de direcţie din aceste instituţii au fost stabilite grade de salarizare similare celor din cadrul Secretariatului Parlamentului, Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova şi Cancelariei de Stat. Cu referire la criticile privind art. VI alin. (2) din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, Parlamentul susţine că acesta a fost adoptat ţinându-se cont de prevederile legale existente privitoare la neretroactivitatea legii.
    37. Potrivit opiniei Guvernului, diferenţierea gradelor de salarizare pentru funcţiile publice este justificată de natura activităţii caracteristice pentru fiecare funcţie. Astfel, art. 2 din Legea nr. 48 din 22 martie 2012 consacră principiul proporţionalităţii, potrivit căruia salariul este stabilit şi acordat în raport de nivelul competenţelor cerute pentru ocuparea postului şi de complexitatea activităţilor desfăşurate.
    38. În acest sens, Guvernul menţionează diferenţa complexităţii activităţii exercitate de către secretarul de stat din cadrul ministerelor, funcţia cărora este definită ca o funcţie publică de conducere de nivel superior, şi şeful secretariatului instanţei judecătoreşti, care deţine o funcţie publică de conducere.
    39. Cu referire la punerea în aplicare a prevederilor contestate, Guvernul susţine că urmează a se aplica raţionamentele cuprinse în Hotărârea Curţii Constituţionale din 10 septembrie 2013, care este definitivă şi nu poate fi supusă nici unei căi de atac. Prin urmare, prevederile hotărârii sunt direct aplicabile cauzei.
    40. În punctul său de vedere, Preşedintele Republicii Moldova susţine că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului. Potrivit opiniei Preşedintelui, tratamentele diferenţiate sunt considerate discriminatorii când nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică atunci când nu urmăresc un scop legitim ori nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Aşadar, funcţiile în discuţie din cadrul instanţelor judecătoreşti, pe de o parte, şi cele din cadrul legislativului şi al executivului, pe de altă parte, nu sunt de acelaşi nivel, iar persoanele care le ocupă nu se află în situaţii similare. Discrepanţa dintre nivelul de salarizare a acestora este astfel proporţională.
    41. În acelaşi timp, se susţine că normele contestate supuse controlului constituţionalităţii au mai făcut obiectul controlului prin Hotărârea  nr. 24 din 10 septembrie 2013, respectiv, sesizarea urmează a fi sistată în această parte.
    3. Aprecierea Curţii
    42. Curtea reţine că, în exercitarea puterii judecătoreşti, judecătorii beneficiază de sprijinul unor funcţionari specializaţi, fapt care le asigură o activitate instituţională eficienta în interesul justiţiabilului.
    43. Curtea menţionează că independenţa puterii judecătoreşti nu poate fi asigurată fără o independenţă instituţională şi structurală, care permite angajarea de personal juridic calificat şi posibilitatea organizării interne a instanţelor judiciare.
    44. Asigurarea unui echilibru între puterile statului se reflectă şi în gradul de proporţionalitate al asigurării materiale a personalului administrativ, care în final contribuie la realizarea sarcinilor de către reprezentanţii acestor trei puteri.
    45. Având drept fundament respectivele raţionamente, prin Hotărârea nr.24 din 10 septembrie 2013 Curtea a declarat neconstituţionale compartimentele „Secretariatul Curţii Constituţionale”, „Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală”, „Curţile de apel” şi „Judecătoriile, inclusiv cea militară, procuraturile teritoriale şi cele specializate” din Anexa nr. 2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.
    46. Prin Hotărârea menţionată, Curtea a constatat un nivel inferior de salarizare a funcţionarilor din sistemul judecătoresc în raport cu salarizarea unor funcţii identice din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă.
    47. Curtea a reţinut că discrepanţa dintre nivelul de salarizare a colaboratorilor care contribuie la exercitarea puterii judecătoreşti în raport cu colaboratorii care contribuie la exercitarea puterii legislative şi celei executive constituie un factor discriminatoriu şi, în final, un factor dezechilibrant între puterile statului.
    48. În Hotărârea nr.24 din 10 septembrie 2013 Curtea a menţionat:
    „75. [...] salarizarea diferită pentru exercitarea unor atribuţii identice sau similare după complexitate între autorităţi poziţionate pe aceeaşi scară în ierarhia instituţională a puterilor în stat urmează a fi calificată ca un tratament discriminatoriu.
    76. Or, tratarea unei persoane sau a unui grup de persoane într-o manieră mai puţin favorabilă decât tratarea altei persoane într-o situaţie comparabilă constituie discriminare.”
    49. Prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 au fost operate amendamente la compartimentele „Secretariatul Curţii Constituţionale”, „Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală”, „Curţile de apel” şi „Judecătoriile, inclusiv cea militară, procuraturile teritoriale şi cele specializate” din Anexa nr. 2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.
    50. Curtea observă că, deşi majoritatea gradelor de salarizare au fost echivalate, au fost menţinute câteva discrepanţe de salarizare pentru funcţii egale sau similare din cadrul autorităţilor publice reprezentând puterile legislativă, executivă şi judecătorească, reflectate infra.

Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat	Gradele de salarizare	Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituțională	Gradele de salarizare	Diferența între gradele de salarizare
Şef secţie	17	Şef secţie	16	1
Şef secţie în cadrul direcţiei	16	Şef secţie în cadrul direcţiei; Asistent judiciar	14	2
Şef serviciu	16	Şef serviciu	12	4
Consultant principal	15	Consultant principal;	11	4
Consultant superior	10	Consultant superior	9	1
Aparatele centrale ale ministerelor	Gradele de salarizare	Curţile de apel	Gradele de salarizare	Diferența între gradele de salarizare
Şef direcţie	16	Şef direcţie	15	1
Şef secţie	13	Şef secţie	11	2
Şef secţie în cadrul direcţiei	12	Şef secţie în cadrul direcţiei;	10	2
		Asistent al judecătorului	9	3
Şef serviciu	10	Şef serviciu	9	1
Specialist principal	7	Specialist principal;	6	1

    51. Examinând prevederile modificate, Curtea reţine că la adoptarea lor nu s-a ţinut cont de raţionamentele instanţei de contencios constituţional, prezentate în Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013. Astfel, Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 a consacrat soluţii similare celor reglementate prin legea anterioară, lege declarată neconstituţională, păstrând discrepanţe între nivelele de salarizare a unor funcţionari din cadrul sistemului judecătoresc în raport cu unii funcţionari din cadrul legislativului şi al executivului, ignorând astfel considerentele şi dispozitivul Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 24 din 10 septembrie 2013.
    52. Diferenţa dintre nivelul de salarizare a funcţionarilor publici din cadrul Secretariatului Parlamentului, al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, al Cancelariei de Stat în raport cu cei din cadrul Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie şi Consiliului Superior al Magistraturii a fost exclusă doar pentru şeful Secretariatului şi şeful adjunct, şeful de direcţie, consultant, specialistul principal, specialistul superior şi specialist. În acelaşi timp, legiuitorul a menţinut un tratament diferenţiat în cazul şefului de secţie, al şefului de secţie din cadrul direcţiei (asistentul judiciar), al şefului de serviciu, al consultantului principal si al consultantului superior.
    53. Se remarcă diferenţierea unor grade de salarizare şi în cazul funcţiilor din cadrul curţilor de apel, cu excepţia poziţiilor specialist superior şi specialist.
    54. În acelaşi timp, examinând proiectul de lege prezentat de către Guvern Parlamentului (proiect aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 490 din 30 iunie 2014), Curtea observă că acesta corespundea, în principiu, celor statuate prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 10 septembrie 2013.
    55. Curtea retine că la adoptarea de către legislativ a proiectului de lege, în  formula astăzi contestată, nu a fost prezentat nici un argument obiectiv şi rezonabil care să justifice adoptarea unor astfel de reglementări legale.
    56. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia Hotărârii nr. 24 din 10 septembrie 2013 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    57. În acest context, Curtea reiterează că pentru funcţiile publice similare din cadrul autorităţilor poziţionate pe aceeaşi scară în ierarhia instituţională a puterilor în stat urmează a fi asigurată o salarizare echilibrată. Astfel, în cazul unor funcţii echivalente, funcţionarii din sistemul judecătoresc urmează să beneficieze de o salarizare cel puţin egală cu cea a funcţionarilor din cadrul autorităţilor puterii legislative şi celei executive, poziţionate pe aceeaşi scară în ierarhia instituţională.
    58. În acelaşi timp, în partea ce ţine de funcţia de şef al secretariatului curţilor de apel, care este o funcţie publică de conducere, se reţine argumentul Guvernului, potrivit căruia aceasta nu este echivalentă funcţiei de secretar de stat din cadrul ministerelor, care reprezintă o funcţie publică de conducere de nivel superior.
    59. De asemenea, Curtea reţine că, prin Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013, s-a statuat că până la adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a noilor prevederi legale şi intrarea acestora în vigoare, pentru funcţiile publice din cadrul autorităţilor publice indicate în hotărâre se aplică gradele de salarizare din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, supuse controlului constituţionalităţii, cu recalcularea ulterioară a salariului potrivit noilor reglementări din data adoptării hotărârii Curţii.
    60. Contrar hotărârii Curţii Constituţionale, dispoziţiile finale ale Legii nr. 146 din 17 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la 29 august 2014, stabilesc că prevederile legii referitoare la modificarea gradelor de salarizare pentru funcţionarii publici din secretariatele Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, curţilor de apel, judecătoriilor se pun în aplicare începând cu 1 octombrie 2014. Legea nu conţine nicio dispoziţie privind recalcularea salariilor pentru perioada 10 septembrie 2013 - 1 octombrie 2014.
    61. Curtea reţine că, potrivit articolului 140 din Constituţie, legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii Curţii Constituţionale care le vizează. Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate.
    62. Hotărârile de jurisdicţie constituţională, prin care se asigură supremaţia Constituţiei, sunt incontestabile pentru oricine şi obligatorii.
    63. Prin Hotărârea nr. 33 din 10 octombrie 2013 privind interpretarea articolului 140 din Constituţie, Curtea a menţionat:
    „41. [...] respectarea efectului general obligatoriu al hotărârilor Curţii Constituţionale nu înseamnă doar a da eficienţă dispozitivului acestora, ci şi, în egală măsură, considerentelor, respectiv interpretării date de Curtea Constituţională textelor Constituţiei, or, hotărârea este un întreg, o unitate a considerentelor şi dispozitivului.
    [...]
    46. [...] conţinutul normelor constituţionale este cel definit implicit în jurisprudenţa instanţei de jurisdicţie constituţională, care are un caracter regulator şi constituie izvor de drept prin efectele sale.
    47. Interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice. Hotărârea prin care se interpretează un text constituţional are putere de lege şi este obligatorie, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toate organele constituţionale ale Republicii Moldova. Aceasta se aplică direct, fără nici o altă condiţie de formă.
    [...]
    49. Astfel, indiferent de natura hotărârilor Curţii, fie că sunt de interpretare a Legii Supreme sau de control al constituţionalităţii cadrului normativ subsecvent, ele îşi produc efectele pe care Constituţia şi legea le conferă, în raport cu atribuţia exercitată de Curte, forţa lor juridică neputând fi contestată sau confirmată de nimeni.
    50. În ceea ce priveşte autorităţile publice implicate în procedurile analizate, dincolo de obligaţia acestora de a respecta normele legale aplicabile acestor proceduri şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, le revine şi obligaţia de a acţiona cu respectarea principiului loialităţii constituţionale, principiu care pune în discuţie, între altele, relaţia între formă şi fond în aplicarea Constituţiei.
    51.  [...] respectarea principiului separării puterilor implică nu doar faptul că nici una din ramurile puterii nu intervine în competenţele unei alte ramuri, dar şi faptul  că nici una dintre aceste ramuri nu îşi va neglija atribuţiile pe care este obligată să le exercite în domeniul specific de activitate - îndeosebi atunci când o astfel de obligaţie este statuată în Legea Supremă sau a fost impusă printr-o hotărâre a Curţii Constituţionale, instanţă care, în virtutea art.134 din Constituţie, asigură în cele din urmă realizarea principiului separării puterii de stat.
    52. În acest context, Curtea reaminteşte că respectarea hotărârilor Curţii Constituţionale este o condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului şi pentru afirmarea statului de drept.
    53. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi existenţa pentru viitor.
    54. Parlamentul sau Guvernul, după caz, au obligaţia de a abroga sau de a modifica respectivele acte normative, punându-le astfel de acord cu Constituţia. Intervenţia Parlamentului sau a Guvernului, în interiorul termenului prevăzut de articolul 281 din Legea privind Curtea Constituţională, în sensul celor stabilite prin hotărârea Curţii Constituţionale, reprezintă o expresie a caracterului definitiv şi general obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional.
    55. Curtea subliniază că factorii juridici, şi nu politici, trebuie să determine reacţiile faţă de hotărârile Curţii, în special dacă ele provoacă obligaţii concrete pentru subiecţii corespunzători.”
    64. Astfel, având în vedere că, în conformitate cu art.140 din Constituţie, hotărârea Curţii intră în vigoare la data adoptării, Curtea reţine că autorităţile publice vizate urmează să efectueze recalcularea  salariului conform noilor reglementări legale adoptate prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 de la data adoptării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.24 din 10 septembrie 2013.
    65. Necesitatea recalculării salariilor funcţionarilor publici din data adoptării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.24 a fost susţinută atât în opinia scrisă a Guvernului, cât şi de către reprezentantul acestuia în cadrul şedinţei publice a Curţii.
    66. Curtea subliniază că respectarea hotărârilor Curţii Constituţionale este o condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului şi pentru afirmarea statului de drept. Decizia de declarare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă.
    67. Opozabilitatea ergaomnes a hotărârilor Curţii Constituţionale implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii la situaţiile concrete în care normele declarate neconstituţionale au incidenţă.
    68. Suplimentar, se observă că prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 în Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012, cu titlu de notă, s-a stabilit: ”În Secretariatul Curţii Constituţionale, Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii şi Secretariatul Curţii Supreme de Justiţie, funcţii de consultant (principal, superior) pot fi instituite doar în subdiviziunile de expertiză juridică, cercetare şi analiză.”
    69. Normele privind instituirea subdiviziunilor structurale ale autorităţilor publice, precum şi funcţiile de execuţie care urmează a fi încorporate în cadrul acestora sunt reglementate detaliat de cadrul normativ existent şi nu constituie domeniul de reglementare al Legii nr. 48 din 22 martie 2012. Prin textul notei incluse în proiect s-ar impune o anumită structură şi denumire a subdiviziunilor acestor autorităţi. Or, stabilirea unităţilor structurale ţine de competenţa fiecărei instituţii în parte şi poate fi modificată după necesitate.
    70. De asemenea, modul de instituire a funcţiilor de execuţie ţine de competenţa, responsabilitatea şi structura fiecărei autorităţi, care urmează să se conducă de prevederile Clasificatorului unic al funcţiilor publice şi de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011.
    71. Astfel, la aprobarea de către autorităţile publice a statelor de personal, ce urmează a fi avizate de către Cancelaria de Stat, se va verifica dacă în competenţa funcţiilor publice de execuţie incluse pentru fiecare subdiviziune structurală în parte intră ca sarcină de bază elaborarea sau coordonarea elaborării politicilor (pentru care se permite a utiliza titlurile de funcţii publice „consultant principal”, „consultant superior”, „consultant”) sau dacă sarcina de bază ţine doar de implementarea sau coordonarea implementării politicilor (pentru care se permite a utiliza titlurile de funcţii publice „specialist principal”, „specialist superior, „specialist”).
    72. Mai mult, potrivit Legii nr. 48 din 22 martie 2012, o astfel de reglementare nu este instituită pentru nicio autoritate publică. Astfel, instituirea respectivei interdicţii doar pentru autorităţile enunţate este discriminatorie în raport cu celelalte autorităţi pentru care legea nu face nici o specificare.
    73. În lumina celor enunţate, Curtea reţine că menţinerea salarizării diminuate a funcţionarilor din instituţiile menţionate în raport cu funcţionarii din cadrul Parlamentului şi al autorităţilor executive afectează principiile consfinţite de articolele 6 şi 16 din Constituţie. În acelaşi timp, omisiunea recalculării salariilor acestora din data Hotărârii nr. 24 din 10 septembrie 2013 constituie o încălcare a articolului 140 din Constituţie şi pune în discuţie atitudinea preconceputa a executivului şi a Parlamentului faţă de Curtea Constituţională.
    74. Autorul sesizării pretinde că prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor, în redacţia Legii nr. 146 din 17 iulie 2014, contravin articolului 116 alin. (1) din Constituţie, care prevede următoarele:
    „(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.
    […]”   
    1. Argumentele autorului sesizării
    75. Curtea Supremă de Justiţie menţionează în sesizare faptul că normele anterioare ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 328/2013 stabileau modul şi condiţiile de salarizare a judecătorilor, inclusiv cuantumul salariilor de funcţie ale acestora, instituind un sistem unitar de salarizare a lor, bazat pe salariul mediu pe economie stabilit anual de Guvern drept unitate de referinţă. Ca urmare a adoptării prevederilor modificatoare ale art. V pct. 1 din Legea nr. 146/2014, sistemul unitar de salarizare a judecătorilor se bazează pe salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune drept unitate de referinţă. Comparând  cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat de către Guvern, şi datele Biroului Naţional de Statistică în anii 2010-2013, autorul sesizării remarcă existenţa unei diferenţe, în ultimii ani, între salariul mediu lunar prognozat şi salariul mediu lunar real, în sensul că cel prognozat este mai mare decât cel real. Potrivit acestuia, noua formulă de calcul a salariului judecătorilor conduce la diminuarea drepturilor salariale ale acestora. În consecinţă, art. V pct. 1 din Legea nr. 146/2014 atentează la independenţa judecătorească şi este, astfel, neconstituţional.
    76. Suplimentar, Curtea Supremă de Justiţie invocă faptul că legislatorul nu a motivat micşorarea salariului judecătorilor prin prisma condiţiilor economice concrete din ţară sau a posibilităţilor bugetului public naţional.
    2. Argumentele autorităţilor
    77. Parlamentul constată că modificările aduse art. 1 alin. (1) din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor au drept scop stabilirea unui sistem echitabil de salarizare, iar nu diminuarea salariului judecătorilor, aşa cum afirmă autorii sesizării. În acest sens, modalitatea de salarizare a judecătorilor trebuie stabilită prin lege organică, fiind o prerogativă a Parlamentului.
    78. De asemenea, potrivit Parlamentului, prognoza cuantumului salariului mediu lunar pe economie, efectuată de către Guvern, reprezintă un indicator aproximativ şi nu coincide cu venitul mediu lunar realizat în anul de gestiune. Astfel, datele Biroului Naţional de Statistică arată valoarea reală a salariului mediu pe economie realizat în fiecare an, fiind considerate atât de către Parlament, cât şi de către Guvern un indicator adecvat pentru stabilirea formulei de calcul al salariului judecătorilor. Această nouă formulă de calcul va permite, potrivit Parlamentului, o creştere salarială anuală pentru judecători, ţinând cont de faptul că salariul mediu pe economie creşte anual, în funcţie de creşterea economică realizată şi salariul mediu lunar achitat efectiv. Parlamentul mai susţine că modalitatea de calcul stabilită nu vine în contradicţie cu considerentele Curţii Constituţionale de la pct. 68 din Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013, potrivit căruia „necesitatea menţinerii unui echilibru al nivelului de salarizare între funcţionarii publici care contribuie şi asistă pe cei care exercită puterea în stat nu exclude posibilitatea stabilirii unor salarii mai mari pentru judecători în raport cu salariile reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă. Această ultimă constatare se bazează pe interdicţiile şi restrângerile pe care le implică statutul judecătorilor”.
    79. Potrivit Guvernului, această modificare a survenit ca efect al faptului că salariul mediu pe economie, prognozat anual de Guvern, este variabil, reieşind din relaţiile economice, şi creează dificultăţi la calcularea salariilor judecătorilor.
    80. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova consideră că substituirea sintagmei „stabilit anual de Guvern” prin sintagma „realizat în anul precedent celui de gestiune” este datorată necesităţii de asigurare a  principiilor stabilităţii şi previzibilităţii în prognozarea cheltuielilor bugetare anuale. Valoarea salariului mediu pe economie în anul precedent este invariabilă, fixă şi, prin urmare, obiectivă, de vreme ce valoarea medie a salariului în anul curent este variabilă şi poate suferi modificări esenţiale cauzate de realităţile economice. Acest fapt ar conduce, potrivit Preşedintelui, la dereglarea sistemului de calcul şi plată a salariului pentru această categorie de bugetari.
    3. Aprecierea Curţii
    - Principii generale
    81. Curtea reiterează importanţa principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, proclamat de art.6 din Constituţie, ca principiu fundamental de organizare şi funcţionare eficientă a instituţiilor statului de drept, pentru excluderea oricăror imixtiuni reciproce.
    82. Potrivit principiului constituţional, puterile legislativă, executivă şi judecătorească nu pot concura între ele, având sarcina de a-şi exercita atribuţiile în limitele rigorilor impuse de Constituţie, printr-o colaborare reciprocă pentru exercitarea puterii de stat. În cadrul sistemului democratic de aplicare a principiului separaţiei celor trei puteri, pentru garantarea statului de drept este importantă existenţa unei puteri judecătoreşti independente.
    83. Unicul exponent al puterii judecătoreşti este judecătorul. Statutul constituţional al judecătorului nu constituie privilegiul lui personal, ci un bun al întregii societăţi, fiind chemat să asigure protecţia eficientă a drepturilor fiecărui membru al societăţii.
    84. Potrivit articolului 116 din Constituţie, judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.
    85. În Hotărârea nr. 22 din 5 septembrie 2013 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la imunitatea judecătorului, Curtea a menţionat:
    „45. În mecanismul statal de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului un factor de primă importanţă îl constituie buna funcţionare a autorităţii judecătoreşti. Protecţia judiciară efectivă şi completă se poate realiza doar în condiţiile unei adevărate independenţe a autorităţii judecătoreşti, în special a judecătorului – exponent al puterii judecătoreşti. Acest fapt impune asigurarea autonomiei şi independenţei puterii judecătoreşti [...]”
    - Aplicarea principiilor în prezenta cauză
    86. Având în vedere faptul că singurii care exercită puterea judecătorească sunt judecătorii, Curtea reţine că principiul independenţei judecătorilor reprezintă pilonul de bază al menţinerii acestei puteri ca una cu drepturi depline în arhitectura statală. Principiul separaţiei şi colaborării puterilor în stat implică menţinerea echilibrului acestora. Din aceste considerente, principiul independenţei judecătorilor reprezintă nu numai baza constituţională, ci şi măsura de control al respectării drepturilor şi competenţelor puterii judecătoreşti în vederea menţinerii unui echilibru între puterile statului.
    87. Principiul independenţei judecătorului comportă două aspecte: independenţa funcţională şi independenţa personală.
    88. Independenţa funcţională presupune, pe de o parte, ca judecătorii să nu fie influenţaţi de către executiv sau legislativ, iar, pe de altă parte, ca instanţele judecătoreşti să nu fie supuse ingerinţelor din partea puterii legislative, puterii executive sau a justiţiabililor.
    89. Independenţa personală vizează statutul judecătorului, care trebuie să-i fie asigurat prin lege. În principal, criteriile de apreciere a independenţei personale sunt: modul de recrutare a judecătorilor; durata numirii; inamovibilitatea; fixarea salariului judecătorilor prin lege; libertatea de expresie a judecătorilor şi dreptul de a forma organizaţii profesionale, menite să apere interesele lor profesionale; incompatibilităţile; interdicţiile; pregătirea continuă; răspunderea judecătorilor.
    90. Remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui, fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse lor de către societate. Numai menţinerea acestui echilibru asigură încrederea justiţiabililor în independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.
    91. Independenţa judecătorilor, ca şi necesitatea asigurării garanţiilor clare şi previzibile de independenţă a judecătorilor, constituie una din cerinţele de bază pentru statele membre ale ONU. Această concluzie rezultă din Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.40/32 din 29 noiembrie 1985, conform căreia:
    „[…] având în vedere că judecătorii sînt încredinţaţi cu decizia finală asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi proprietăţii cetăţenilor,
     […] Mandatul funcţiei judecătorilor, independenţa lor, securitatea, remunerarea adecvată, condiţiile serviciului, pensiile şi vârsta pensionării vor fi asigurate în mod adecvat de lege.”
    92. Prevederi asemănătoare sunt incluse şi în standardele din domeniu, elaborate sub egida Consiliului Europei, precum Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului:
    „[…] nivelul remuneraţiei trebuie fixat în aşa fel încât să îi pună pe magistraţi la adăpost de presiunile care vizează să le influenţeze sensul deciziilor şi în general comportamentul jurisdicţional, alterându-le astfel independenţa şi imparţialitatea.
    […] cuantumul pensiei judecătorului trebuie să fie cât de apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerări.
    […] statele-membre ale Consiliului Europei trebuie să tindă spre sporirea garanţiilor sociale ale judecătorului şi în nici un caz nu se admite reducerea garanţiilor sociale deja admise prin lege.”
    93. De asemenea, potrivit Recomandării CM/Rec(2010)12 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile (adoptată la 17 noiembrie 2010, la cea de-a 1098-a întâlnire a delegaţilor miniştri):
    „53. Regulile principale ale regimului de remunerare pentru judecători profesionişti trebuie stabilite prin lege.
    54. Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului şi responsabilităţilor lor şi să aibă un nivel suficient pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influenţeze deciziile. Trebuie să existe garanţii pentru menţinerea unei remuneraţii rezonabile în caz de boală, concediu de maternitate sau de paternitate, precum şi pentru plata unei pensii pentru limită de vârstă, care ar trebui să fie raportate în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu. Trebuie introduse dispoziţii legale specifice care să instituie o măsură de protecţie împotriva unei reduceri a remuneraţiei care ar viza în mod specific judecătorii.
    55. Trebuie evitate sistemele în care remuneraţia de bază a judecătorilor depinde de performanţă, căci s-ar putea crea dificultăţi pentru independenţa judecătorilor.”
    94. Recomandarea (94)12 a Comitetului de Miniştri privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor prevede că remunerarea judecătorilor trebuie să fie garantată prin lege (Principiul I.2b.ii) şi să fie „pe măsura demnităţii profesiei lor şi responsabilităţii” (Principiul III.1.b). Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, sprijinită de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), extinde acest principiu şi la garantarea remuneraţiei în caz de boală şi pensia la eliberarea din funcţie.
    95. CCJE adaugă, în Avizul nr. 1:
    „62. În timp ce anumite sisteme (ex. în ţările nordice) rezolvă situaţia prin mecanisme tradiţionale fără prevederi legale formale, CCJE a considerat că este în mod general important (şi, în special, în cazul noilor democraţii) să existe prevederi legale specifice care să garanteze că salariile judecătorilor sunt protejate împotriva micşorării şi să asigure de facto creşterea salariilor în raport cu costurile vieţii”.
    96. Comisia de la Veneţia împărtăşeşte opinia că remunerarea judecătorilor trebuie să corespundă demnităţii profesiei lor şi că o remuneraţie adecvată este indispensabilă pentru  protecţia judecătorilor de ingerinţele externe. Exemplul Constituţiei Poloniei, care garantează judecătorilor o remuneraţie substanţială în raport cu demnitatea funcţiei şi cu scopul pentru care îşi îndeplinesc îndatoririle lor, merită a fi preluat. Remuneraţia trebuie să fie determinată în funcţie de un barem general şi de criterii obiective şi transparente, şi nu pe evaluarea performanţei individuale a judecătorului. Bonusurile, care includ un element discreţionar, trebuie să fie excluse.
    97. Puterea judecătorească soluţionează litigiile de drept apărute în societate, inclusiv ca rezultat al acţiunilor celor două puteri. Din aceste considerente, calitatea actului justiţiei, ca act emanat de la puterea judecătorească, este direct proporţională cu nivelul independenţei judecătorilor şi cu sprijinul acordat acestora atât de puterea legislativă, cât şi de cea executivă.
    98. În Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 privind controlul constituţionalităţii unor legi de modificare a condiţiilor de asigurare cu pensii şi alte plăţi sociale pentru unele categorii de salariaţi Curtea a menţionat:
    „95. Caracterizând esenţa puterilor statului, Curtea menţionează că puterea legislativă este reprezentanţa directă a poporului, care este titularul suveranităţii naţionale. Din aceste considerente, ea deţine bugetul ţării şi determină regulile de comportament al tuturor persoanelor fizice şi juridice în societate. Puterea executivă este formată de cea legislativă, ea fiind diriguitorul surselor bugetare acordate de legislativ şi deţinătorul prerogativelor de gestionare operativă a bunurilor şi acţiunilor societăţii. Puterea judecătorească însă nu deţine nici una din aceste funcţii majore. Ea rezolvă de drept litigiile apărute în societate ca rezultat al acţiunilor celor două puteri. Din aceste considerente, calitatea actului justiţiei, ca act emanat de la puterea judecătorească, este direct proporţională cu nivelul independenţei puterii judecătoreşti şi cu sprijinul acordat acesteia atât de puterea legislativă, cât şi de puterea executivă.”
    99. În aceeaşi Hotărâre a Curţii se menţionează:
    „102. […] într-o democraţie autentică, atât guvernanţii, cât şi poporul trebuie să recunoască că judecătorul, care trebuie să decidă, în ultimă instanţă, asupra vieţii, libertăţii şi drepturilor omului, pe lângă un înalt profesionalism şi o reputaţie ireproşabilă, trebuie să posede o independenţă materială şi un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorului astfel, încât aceasta să compenseze efortul şi responsabilităţile lui şi să fie pe măsura statutului şi funcţiilor pe care le exercită,  iar menţinerea remuneraţiei este una dintre garanţiile independenţei judecătorului.”
    100. Apreciind garanţiile materiale ale judecătorilor drept unul din pilonii independenţei lor, Parlamentul a adoptat, la 23 decembrie 2013, Legea nr. 328 privind salarizarea judecătorilor, intrată în vigoare din 1 ianuarie 2014. Prin această lege se instituie standarde şi proceduri unitare de stabilire a salariilor judecătorilor.
    101. Curtea reţine că noua lege privind salarizarea judecătorilor nu instituie un cuantum fix al salariului, ci doar o formulă (bază) de calcul al acestuia.
    102. Astfel, până la operarea amendamentelor prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, unitatea de referinţă pentru calcularea salariului judecătorului constituia salariul mediu pe economie stabilit anual de către Guvern.
    103. În urma amendamentelor operate prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 unitatea de referinţă pentru calcularea salariului judecătorului constituie salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune.
    104. Potrivit Guvernului, această modificare a survenit ca efect al faptului că salariul mediu pe economie prognozat anual de către Guvern este variabil, în funcţie de relaţiile economice, şi creează dificultăţi la calcularea salariilor judecătorilor.
    105. Curtea observă că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor, cuantumul salariilor a crescut. Efectul acestei legi este atenuat însă prin adoptarea Legii nr. 146 din 17 iulie 2014.
    106. Potrivit prevederilor Legii nr. 146 din 17 iulie 2014, noua formulă de calcul se pune în aplicare de la 1 septembrie 2014. Curtea reţine că, deşi modificarea legii se referă doar la introducerea unei noi formule de calcul,  totuşi aceasta a avut ca efect, la data intrării în vigoare, diminuarea salariilor judecătorilor ca rezultat al micşorării cuantumului bazei de calcul. Astfel, dacă până la intrarea în vigoare a noilor reglementări, când unitatea de referinţă era „salariul mediu pe economie stabilit anual de Guvern”, cuantumul bazei de calcul a fost de 4225 lei (Hotărârea Guvernului nr. 1000 din 13 decembrie 2013), începând cu 1 septembrie 2014, unitatea de referinţă  devine „salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune”, iar cuantumul bazei de calcul este 3775,1 lei (Biroul Naţional de Statistică, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 66-71 din 21 martie 2014). Prin urmare, diminuarea salariilor judecătorilor constituie o stare de fapt evidentă, determinată de efectul micşorării cuantumului bazei de calcul.
    107. Potrivit reprezentantului Guvernului, principiul general stabilit în legislaţia cu privire la salarizarea angajaţilor din sectorul bugetar constă în imposibilitatea diminuării  cuantumului lunar total al salariului angajaţilor. Astfel, pentru a exclude diminuarea salariului judecătorului, ca efect al modificării bazei de calcul, reprezentantul Guvernului a menţionat în şedinţa publică a Curţii necesitatea compensării diferenţei de salariu.
    108. Curtea reţine că stabilirea politicii în domeniul salarizării, inclusiv a judecătorilor, ţine de competenţa legislativului şi executivului. În acelaşi timp, la adoptarea oricăror soluţii în domeniul salarizării urmează a se respecta principiile constituţionale incidente.
    109. Curtea afirmă că, de principiu, scăderile de salarii pot să aibă loc doar în condiţiile unei crize economico-financiare obiectiv existente şi recunoscută la nivel oficial,  în cazul scăderii echitabile a salariilor tuturor sau a majorităţii categoriilor de angajaţi bugetari, potrivit principiului solidarităţii.
    110. Curtea reţine la fel că, de principiu, salariile judecătorilor nu pot fi diminuate decât în condiţiile menţionate la punctul 109 supra. Mai mult, chiar şi în aceste condiţii, legislativul este obligat să nu piardă din vedere specificul şi importanţa sistemului judiciar, astfel încât să nu afecteze principiul independenţei judecătorilor.
    111. În acest context, Curtea observă că de fapt micşorarea cuantumului salariilor nu a fost determinată de o criză economico-financiară obiectiv existentă şi recunoscută la nivel oficial. Mai mult, această micşorare are loc doar în cazul judecătorilor, nu şi în cel al altor categorii de bugetari.
    112. În lumina celor  prezentate, având în vedere faptul că noua formulă de calculare a salariilor judecătorilor, stabilită prin legea contestată, are ca impact diminuarea salariilor judecătorilor aflaţi în funcţie, compensarea diferenţei de salariu este obligatorie.
Pentru aceste motive şi în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se admite parţial sesizarea Curţii Supreme de Justiţie privind controlul constituţionalităţii unor prevederi legale referitoare la salarizarea judecătorilor şi a funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti.
    2. Se declară neconstituţionale poziţiile „Şef secţie”, „Şef secţie în cadrul direcţiei”, „Şef serviciu”, „Consultant principal”, „Consultant superior”, „Asistent judiciar” de la compartimentele „Secretariatul Curţii Constituţionale” şi „Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie”, precum şi poziţiile „Şef direcţie”, „Şef secţie”, „Şef secţie în cadrul direcţiei”, „Şef serviciu”, „Asistent judiciar”, „Specialist principal” de la compartimentul  „Curţile de apel” din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, în redacţia Legii nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    3. Se declară neconstituţional textul „Notă: În Secretariatul Curţii Constituţionale, Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii şi Secretariatul Curţii Supreme de Justiţie, funcţii de consultant (principal, superior) pot fi instituite doar în subdiviziunile de expertiză juridică, cercetare şi analiză.” din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, în redacţia Legii nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    4. Se declară neconstituţional textul „pentru funcţionarii publici din secretariatele Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, curţilor de apel, judecătoriilor,”  de la subalineatul unu al alineatului (2) din Art. VI al Legii nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    5. Se recunoaşte constituţional  textul „realizat în anul precedent celui de gestiune” din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor, în redacţia Legii nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, cu condiţia compensării diferenţei de salariu pentru judecătorii aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    6. Până la adoptarea de către Parlament a noilor prevederi legale şi intrarea acestora în vigoare, pentru funcţiile publice din cadrul autorităţilor publice indicate la pct. 2 din dispozitivul prezentei hotărâri se aplică gradele de salarizare din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, în redacţia Legii nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, echivalente funcţiilor din cadrul puterii legislative şi executive, potrivit raţionamentelor cuprinse în prezenta hotărâre.
    7. Salariile funcţionarilor publici din cadrul Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, curţilor de apel, judecătoriilor urmează a fi recalculate conform noilor reglementări legale adoptate prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, ţinându-se cont de pct.6 din dispozitivul prezentei hotărâri, de la data adoptării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.24 din 10 septembrie 2013, care urmează a fi aplicată direct.
    8. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE ŞEDINŢEI                                Tudor PANŢÎRU

    Nr. 25. Chişinău, 6 noiembrie 2014.