HCC30/2013
ID intern unic:  355617
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
HOTĂRÎRE Nr. 30
din  01.10.2013
pentru interpretarea articolului 85 alin.(1) şi alin. (2) din
Constituţia Republicii Moldova (dizolvarea Parlamentului)
(Sesizarea nr. 22b/2013)
Publicat : 28.11.2014 în Monitorul Oficial Nr. 352-357     art Nr : 42     Data intrarii in vigoare : 01.10.2013
    În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Victor POPA,
    Dl Petru RAILEAN, judecători,
    cu participarea dlui Eugeniu Osipov, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 28 mai 2013
    şi înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând în şedinţă plenară închisă,
    Pronunţă următoarea hotărâre:
PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 28 mai 2013 în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.b) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputatul în Parlament dl Serghei Sîrbu, pentru interpretarea articolului 85 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova.
    2. Autorul sesizării a solicitat Curţii Constituţionale interpretarea prevederilor constituţionale sub următoarele aspecte:
    - „Temeiul de dizolvare a Parlamentului prevăzut la art. 85 alin. (2) din Constituţie reprezintă o continuare a temeiurilor reglementate de alin. (1) sau poate fi aplicat şi de sine stătător?
    - Constituie drept temei de dizolvare a Parlamentului imposibilitatea formării Guvernului timp de 3 luni indiferent de motivele care au generat această imposibilitate şi, eventual, de când începe să curgă termenul de 3 luni?
    - În cazul apariţiei circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului şi dacă nu mai există altă posibilitate de a depăşi conflictul politic între autorităţi, cum urmează a fi înţeleasă sintagma „poate să dizolve Parlamentul”: ca un drept discreţionar al şefului statului - care ar putea eventual să refuze dizolvarea – sau aceasta totuşi implică obligaţia şefului statului de a dizolva Parlamentul?
    - Constatarea de către Curtea Constituţională a circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului poate fi efectuată doar la solicitarea Preşedintelui Republicii Moldova sau, în vederea eliminării oricăror abuzuri, acest proces poate fi iniţiat şi de alţi subiecţi cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale?”
    3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 25 iunie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.
    4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Institutului de Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
    5. În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de dl Serghei Sîrbu, deputat în Parlament. Parlamentul a fost reprezentat de dl Ion Creangă, şef al Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. 
ÎN FAPT
    6. Articolul 85 alineatul (1) din Constituţie reglementează situaţiile în care Preşedintele Republicii Moldova poate dizolva Parlamentul, şi anume în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.
    7. Potrivit alineatului (2), Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
    8. În acelaşi timp, alineatele (3) şi (4) stabilesc situaţiile în care Parlamentul nu poate fi dizolvat, şi anume în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut la articolul 78 alineatul (5), şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război. La fel,  în cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    9. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
    „(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
    […]
    (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”
Articolul 2
Suveranitatea şi puterea de stat
    „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.
    (2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”
Articolul 6
Separaţia şi colaborarea puterilor
    „În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”
Articolul 77
Preşedintele Republicii Moldova, şeful statului
    „(1) Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului.
    (2) Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.”
Articolul 78
Alegerea Preşedintelui
    „(1) Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret.
    (2) Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat.
    (3) Este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur.
    (4) Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate.
    (5) Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament.
    (6) Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică.”
Articolul 85
Dizolvarea Parlamentului
    „(1) În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
    (2) Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
    (3) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
    (4) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut la articolul 78 alineatul (5), şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război.”
Articolul 98
Învestitura
    „(1) După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.
    (2) Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.
    (3) Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
    (4) În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul.
    (5) Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova.
    (6) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului.”
Articolul 100
Încetarea funcţiei de membru al Guvernului
    „Funcţia de membru al Guvernului încetează în caz de demisie, de revocare, de incompatibilitate sau de deces.”
Articolul 103
Încetarea mandatului
    “(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor pentru un nou Parlament.
    (2) Guvernul, în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament, al demisiei Prim-ministrului sau în condiţiile alineatului (1), îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.”
Articolul 134
Statutul
    „(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.
    (2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.
    (3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”
Articolul 135
Atribuţiile
    „(1) Curtea Constituţională:
    a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
    b) interpretează Constituţia;   
    […]
    f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte, precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile.
    (2) Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea din iniţiativa subiecţilor prevăzuţi de Legea cu privire la Curtea Constituţională.”
ÎN DREPT
    10. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă termenul în care Preşedintele Republicii Moldova urmează să dizolve Parlamentul în cazul imposibilităţii formării Guvernului, momentul de la care începe a curge acest termen, precum şi obligaţia Preşedintelui de a dizolva Parlamentul la survenirea situaţiilor expuse în articolul 85 din Constituţie.
    11. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe precum statul de drept, separaţia şi colaborarea puterilor, democraţia şi  limitele de exercitare a puterii.
    A. ADMISIBILITATEA
    12. În conformitate cu decizia sa din 25 iunie  2013, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1)
lit. b) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea prezentată ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    13. Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    14. Curtea constată că obiectul sesizării, supus interpretării de către Curtea Constituţională, cuprinde alineatele (1) şi (2) din articolul 85 din Constituţie, care conţin temeiurile de dizolvare a Parlamentului.
    15. Concomitent, Curtea reţine că interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice.
    16. În mai multe hotărâri ale sale, Curtea a relevat că scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic.
    17. În acest context, pentru a elucida conţinutul autentic al prevederilor articolului 85 alin.(1) şi alin. (2) din Constituţie, Curtea va opera şi cu alte dispoziţii constituţionale, precum şi cu raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară, utilizând toate metodele de interpretare pentru a determina voinţa legiuitorului constituant.
B. FONDUL CAUZEI
    1. Argumentele autorului sesizării
    18. Autorul sesizării a reţinut că, potrivit articolului 85 alin. (1) din Constituţie, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
    19. Autorul sesizării menţionează că, analizând textul constituţional, nu este clar dacă termenul de 3 luni, prevăzut în cazul blocării adoptării legilor, se aplică şi pentru situaţia imposibilităţii formării Guvernului.
    20. Cu referire la sintagma „poate să dizolve Parlamentul”, stabilită la articolul 85 alin. (1), autorul sesizării consideră că, în situaţiile când au apărut toate circumstanţele de dizolvare a Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova nu numai că poate, ci şi este obligat să procedeze la dizolvarea Parlamentului.
    21. Suplimentar, autorul sesizării consideră că organul de jurisdicţie constituţională urmează să se pronunţe asupra circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului şi la adresarea altor subiecţi sau chiar din oficiu, şi nu doar la adresarea Preşedintelui Republicii Moldova.
    2. Argumentele autorităţilor
    22. În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că analiza gramaticală a sintagmei „timp de 3 luni” din articolul 85 alin. (1) din Constituţie demonstrează că aceasta se referă doar la blocarea procedurii de adoptare a legilor şi nu se referă la „imposibilitatea formării Guvernului”. Astfel, termenul de 3 luni nu poate fi atribuit situaţiei de dizolvare a Parlamentului prevăzute la articolul 85 alin. (2).
    23. De asemenea, potrivit opiniei sale, formula constituţională „Preşedintele Republicii Moldova […] poate să dizolve Parlamentul” reprezintă, concomitent, un drept, dar şi o obligaţie a Şefului statului. Legiuitorul constituant nu obligă imperativ Preşedintele să dizolve Parlamentul imediat după expirarea termenului de 45 de zile. În acelaşi timp, reieşind din principiile generale ale dreptului constituţional, care prevăd, printre altele, respectarea şi executarea cu bună credinţă a Constituţiei, se poate constata că această împuternicire constituie şi o obligaţiune a Preşedintelui de a dizolva Parlamentul la momentul considerat de către el oportun, după expirarea termenului de 45 de zile.
    24. Cu referire la subiectul cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale pentru constatarea circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova invocă art. 38 alin. (2) lit. b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, potrivit căruia această prerogativă aparţine exclusiv Şefului statului.
    25. Guvernul, în opinia sa, la fel a susţinut că termenul de 3 luni vizează doar situaţia de blocare a procedurii de adoptare a legilor la etapa finală a procesului legislativ.
    26. De asemenea, Guvernul consideră că Preşedintele poate înainta în Parlament mai mult de două solicitări de învestitură. Norma constituţională nu limitează Preşedintele în ceea ce priveşte numărul solicitărilor de învestitură a Guvernului, singura condiţie fiind de a se încadra în termenul de 45 de zile.
    27. În cazul apariţiei circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului, sintagma „poate să dizolve Parlamentul ” presupune un drept discreţionar al Şefului statului de a dizolva Parlamentul, iar solicitarea de constatare a circumstanţelor ce justifică dizolvarea Parlamentului constituie prerogativa acestuia.
    28. Reprezentantul Parlamentului în cadrul şedinţei publice a Curţii a menţionat că prevederea articolului 85 alin. (1) din Constituţie reglementează două situaţii distincte de dizolvare a Parlamentului, şi anume în cazul imposibilităţii formării Guvernului şi blocării procedurii de adoptare a legilor, iar termenul de 3 luni urmează a se aplica doar în raport cu a doua situaţie. Totalitatea condiţiilor şi termenul de dizolvare a Parlamentului pentru imposibilitatea formării Guvernului sunt detaliate în alineatul (2) al articolului menţionat.
    29. Suplimentar, reprezentantul Parlamentului a susţinut că „dreptul” Preşedintelui de a dizolva Parlamentul poartă un caracter dublu, acesta fiind atât un drept discreţionar, cât şi o obligaţie, care se va aplica în mod corespunzător în funcţie de temeiul constituţional de dizolvare a Parlamentului.
    30. De asemenea, în opinia sa, potrivit prevederilor constituţionale şi legale, sesizarea privind constatarea de către Curtea Constituţională a circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului urmează a fi făcută doar de către Preşedintele Republicii Moldova.
    3. Aprecierea Curţii
    3.1. Principii generale
    31. Curtea reţine că, potrivit articolului 2 din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite. Astfel, conform articolului 60 din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova.
    32. Fiind expresia suveranităţii naţionale, a voinţei poporului – unicul titular al puterii politice,  Parlamentului îi revine un rol deosebit în sistemul statal. De aceea şi competenţele sale trebuie să răspundă imperativului de  a  crea condiţiile  necesare  exprimării voinţei poporului care l-a ales şi pe care îl reprezintă direct şi nemijlocit.
    33. Curtea relevă că, în scopul realizării colaborării şi controlului reciproc în procesul exercitării suveranităţii naţionale, Constituţia Republicii Moldova stabileşte anumite raporturi între Parlament (puterea legislativă), Şeful statului şi Guvern (puterea executivă), raporturi ce se manifestă prin interacţiune reciprocă, competenţe strict stabilite şi limitate de reglementări constituţionale (articolele 72, 78, 79, 80, 81, 84, 85, 86, 87, 89, 93, 95, 98, 104, 105, 106 din Constituţie).
    34. Cu referire la principiul constituţional al separării şi colaborării puterilor în stat, Curtea în Hotărârea nr.23 din 9 noiembrie 2011 privind interpretarea articolului 116
alin. (4) din Constituţie, a menţionat:
    „19. Principiul echilibrului instituţional, cunoscut astăzi sub denumirea “checks and balances” (în traducere aproximativă din limba engleză însemnând “sistemul de frâne şi contrabalanţe”), stă la baza democraţiei şi presupune echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, astfel încât puterile statale să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând astfel ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv.
    20. Acest sistem de frâne şi contrabalanţe reprezintă condiţia sine qua non a democraţiei moderne, împiedicând omnipotenţa legislativului, pe cea a executivului sau a judiciarului.”
    35. În contextul celor menţionate şi apreciind principiul separaţiei puterilor ca un mecanism de verificare reciprocă între puteri şi de asigurare a unui echilibru funcţional între ele, Curtea reţine că raţionamentul care stă la baza acestui echilibru este împiedicarea hegemoniei unei puteri constituţionale în detrimentul altora şi evitarea încălcării ordinii constituţionale stabilite prin voinţa neviciată a poporului.
    3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
    36. Curtea reiterează că Parlamentul este prin esenţa sa o instituţie reprezentativă, compusă din 101 deputaţi, care, în exerciţiul mandatului de 4 ani, se află în serviciul poporului.
    37. Totodată, Curtea menţionează că, în pofida stabilităţii mandatului Parlamentului (4 ani), Legea Supremă stipulează mai multe circumstanţe care pot declanşa dizolvarea Parlamentului înainte de termen.
    38. Astfel, articolul 85 din Constituţie prevede în mod expres şi exhaustiv cazurile şi temeiurile pentru care Parlamentul poate fi dizolvat înainte de expirarea mandatului său, şi anume imposibilitatea formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni. În circumstanţele enunţate Parlamentul este dizolvat de către Preşedintele Republicii Moldova după consultarea fracţiunilor parlamentare.
    39. Curtea menţionează că respectiva normă constituţională este una specială, dar nu singura care reglementează cazurile şi circumstanţele în care Parlamentului i se aplică sancţiunea constituţională a dizolvării.
    40. În articolul 78 alin. (5) din Constituţie legiuitorul constituant, la  fel, a stabilit o circumstanţă de dizolvare a Parlamentului pentru nealegerea repetată a Preşedintelui Republicii Moldova. La survenirea situaţiei respective Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament.
    41. Curtea reţine că sancţiunea constituţională aplicabilă Parlamentului – dizolvarea - se admite, conform procedurilor prevăzute de Constituţie, în situaţiile când organul legislativ şi reprezentativ suprem nu-şi mai poate exercita funcţiile şi, astfel, nu mai poate exprima voinţa alegătorilor. Din aceste considerente, în legătură cu disfuncţia survenită, prin dizolvarea Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor anticipate, alegătorilor li se oferă posibilitatea de a soluţiona pe cale constituţională conflictul dintre autorităţi.
    42. Totodată, prerogativa Şefului statului de a dizolva Parlamentul constituie o garanţie constituţională, care permite soluţionarea şi deblocarea unei crize instituţionale.
    43. Curtea enunţă că soluţiile constituţionale constituie o expresie a principiului statuat în articolul 6 din Constituţie privind separaţia şi colaborarea puterilor în stat, adică a contrabalanţei, prin care se soluţionează un diferend între puteri privind prerogativele constituţionale.
    44. În context, având în vedere faptul că anterior, prin Hotărârea nr. 40 din 24 decembrie 1998, Curtea s-a pronunţat asupra temeiului de dizolvare a Parlamentului în cazul blocării procedurii de adoptare a legilor, în continuare va examina termenul şi natura prerogativei Preşedintelui de a dizolva Parlamentul în cazul imposibilităţii formării Guvernului, care constituie obiectul sesizării.
    a) Termenul în care Parlamentul urmează a fi dizolvat
    45. Curtea reiterează că unul dintre temeiurile de dizolvare a Parlamentului, statuate la articolul 85 din Constituţie, este imposibilitatea formării Guvernului.
    46. Curtea observă că articolul 85 cuprinde mai multe dispoziţii privind imposibilitatea formării Guvernului de către Parlament, reflectate atât la alin. (1), cât şi la alin. (2), care urmează a fi analizate şi interpretate cumulativ, pornind de la voinţa legiuitorului constituant şi în coroborare cu alte prevederi constituţionale relevante în materie.
    47. Curtea reţine că prin imposibilitatea formării Guvernului urmează a se înţelege situaţia în care Parlamentul nu acordă sau nu poate acorda  votul de încredere pentru învestirea Guvernului.
    48. Prin prisma articolelor 101, 103, 106, 1061 din Constituţie, necesitatea formării unui nou Guvern intervine în cazul: 1) expirării legale a mandatului Guvernului;
    2) exprimării votului de neîncredere de către Parlament;
    3) imposibilităţii Prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile; 4) decesului sau al demisiei Prim-ministrului.
    49. În Hotărârea nr. 7 din 18 mai 2013 Curtea a reţinut:
    ”106. În temeiul controlului reciproc al puterilor în stat, bazat pe sistemul „frânelor şi contrabalanţelor”, puterea executivă nu poate fi instituită fără o voinţă expres exprimată de puterea legislativă, prin intermediul Parlamentului, exercitată în procesul învestirii Guvernului. Conform procedurilor constituţionale, Guvernul, ca exponent al puterii executive, este opera comună a legislatorului, ca autoritate reprezentativă supremă, căreia poporul i-a delegat cea mai înaltă valoare – suveranitatea şi puterea de stat (art.2 din Constituţie) şi a şefului de stat, ca garant al suveranităţii (art.77 din Constituţie).
    107. Astfel, numai având mandatul acordat de Parlament, Guvernul poate exercita atribuţiile de putere executivă, care, în ultimă instanţă, se reduc la procesul de executare a legilor adoptate de acelaşi Parlament.
    108. Curtea atestă că acest mandat este unul vital pentru existenţa şi funcţionarea Guvernului. Or legiuitorul constituţional a instituit regula numirii Guvernului de către Preşedintele Republicii Moldova numai în baza votului de încredere acordat de Parlament şi în strictă conformitate cu prevederile art.98 din Constituţie.”
    50. Curtea reţine că prin conţinutul, trăsăturile şi atributele sale Guvernul reprezinta una dintre cele mai importante instituţii ale statului. Rolul Guvernului este de a asigura realizarea politicii interne şi externe, prin asigurarea transpunerii în viaţă a legilor, indiferent de domeniul reglementat de acestea;  exercitarea funcţiei de conducere generală şi control asupra activităţii organelor centrale de specialitate; realizarea programelor de dezvoltare economică şi socială a ţării; asigurarea securităţii statului şi a cetăţenilor lui, îndeplinind funcţii de administrare a treburilor publice.
    51. Curtea constată că activitatea puterii legislative depinde direct de activitatea puterii executive cu competenţe depline, or, în caz contrar ar lipsi organizarea executării legilor, iar cadrul legal adoptat nu şi-ar produce efectele juridice depline. De asemenea, cei responsabili de actul guvernării ar fi lipsiţi de un Program de guvernare.
    52. Concomitent, Curtea menţionează că mecanismul constituţional reglementat de articolul 85, destinat să nu permită declanşarea unei crize parlamentare şi a unui conflict între puterea legislativă şi puterea executivă, ar fi lipsit de efect în lipsa unui termen cert, la expirarea căruia Parlamentul urmează a fi dizolvat.
    53. Reieşind din raţiunea menţionată mai sus, Curtea reţine că termenul de 3 luni, prevăzut de alin.(1) al articolului 85, este un termen-limită de dizolvare a Parlamentului, comun pentru ambele cazuri în care intervine o situaţie de criză sau conflict, şi anume: imposibilitatea formării Guvernului sau blocarea procedurii de adoptare a legilor.
    54. Astfel, cu referire la formarea Guvernului, Curtea, prin prisma normelor constituţionale, reţine că acest termen începe a curge de la data apariţiei circumstanţelor (a se vedea § 48) ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern.
    55. Curtea reţine că stipularea termenului-limită de 3 luni de dizolvare a Parlamentului pentru blocajul procedurii de adoptare a legilor cu atât mai mult justifică aplicarea sa în cazul imposibilităţii formării Guvernului. Or, un Guvern fără mandat, potrivit articolului 103 alin. (2) din Constituţie, îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice.
    56. Prin Hotărârea nr. 7 din 18 mai 2013, Curtea a interpretat modul de aplicare a  articolului 103 alin. (2) din Constituţie:
    „113. [...] administrarea treburilor publice de către un Guvern demisionar vizează trei categorii: (1) treburile banale, uzuale, care permit statului să funcţioneze; (2) treburile în curs, care au fost începute atunci când Guvernul era plenipotenţiar şi care trebuie finalizate; (3) treburile urgente, care trebuie în mod imperativ să fie soluţionate pentru a evita pericole foarte grave pentru stat şi cetăţeni, pentru viaţa economică şi socială.
    114. Guvernul care administrează treburile publice nu poate să-şi asume iniţiative politice importante a fortiori în privinţa unor chestiuni care au provocat dificultăţi înainte de demisia sa sau au determinat în final această demisie. Sunt excluse, în special, deciziile care ar putea ulterior angaja durabil linia politică a viitorului Guvern. În această ordine de idei şi în corespundere cu practica altor state în situaţii similare, spre exemplu, un Guvern demisionar poate pregăti proiectul bugetului anual, însă acesta nu ar trebui prezentat Parlamentului pentru adoptare decât de către un Guvern plenipotenţiar, care va avea responsabilitatea de a-l executa. Acesta este unul din pilonii dreptului constituţional. Problema majoră constă în faptul că o prerogativă fundamentală a unui Guvern plenipotenţiar este anume elaborarea bugetului.
    115. Unul din raţionamentele limitării acţiunii Guvernului demisionar constă în faptul că un Guvern demisionar nu mai este susceptibil de a fi sancţionat de către Parlament. Este evident că un Guvern demisionar nu mai poate fi răsturnat. Prin urmare, a acorda unui Guvern demisionar astfel de atribuţii importante ar reprezenta un pericol pentru parlamentarism.
    116. În context, este preferabil, din punctul de vedere al echilibrului constituţional, ca astfel de atribuţii importante, precum prezentarea în Parlament a bugetului, a noilor programe de activitate, să fie asumate de un Guvern plenipotenţiar, care este supus controlului parlamentar.”
    57. Suplimentar, Curtea observă că la alin. (1) articolul 85 utilizează sintagma „formarea Guvernului”, ceea ce include demararea şi parcurgerea mai multor proceduri constituţionale.
    58. În context, Curtea reţine că în cazul intervenirii interimatului Guvernului, potrivit articolului 98 alin. (1) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Consultarea fracţiunilor parlamentare este condiţionată atât de necesitatea susţinerii politice de către Forul Legislativ a candidaturii desemnate de către Preşedinte, cât şi de posibila cooperare constructivă a minorităţii aflate în opoziţie. Or, anume programul de activitate al Guvernului, prezentat de către candidatul la funcţia de Prim-ministru, urmează să transpună programele electorale ale majorităţii parlamentare, care în urma alegerilor au primit votul de încredere al cetăţenilor.
    59. De asemenea, potrivit alin. (2) şi alin.(3) al articolului 98, candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului, care acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
    60. Curtea reţine că acordarea votului de încredere atrage după sine următoarele consecinţe: 1) programul de activitate se transformă în program politic oficial de guvernare; 2) lista de propuneri privind viitoarea echipă guvernamentală, nominalizată în hotărârea Parlamentului de acordare a votului de învestitură, devine obligatorie pentru Preşedinte, căruia îi revine sarcina ca, printr-un decret, să numească Guvernul.
    61. În acelaşi timp, Curtea reţine că în lipsa votului de încredere al Parlamentului pentru candidatul la funcţia de Prim-ministru intervine mecanismul constituţional cuprins la articolul 85 alin. (2) din Constituţie, care statuează că: „Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.
    62. Curtea menţionează că, potrivit acestei norme, Preşedintele Republicii Moldova poate dizolva Parlamentul dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului doar dacă sunt întrunite cumulativ două condiţii, şi anume: 1) în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi 2) doar după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
    63. Curtea reţine că termenul de 45 de zile, statuat la articolul 85 alin. (2), nu este unul distinct de termenul de 3 luni, cuprins la alin. (1) al aceluiaşi articol, primul fiind absorbit de cel din urmă.
    64. Astfel, termenul de 3 luni este un termen general de formare a Guvernului, începe să curgă de la data apariţiei circumstanţelor ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanşarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/şi de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituţie, include perioadele de consultare a fracţiunilor parlamentare şi a altor proceduri legale şi constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern.
    65. Totodată, termenul de 45 de zile este termenul în care Preşedintele poate dizolva Parlamentul dacă în cadrul acestuia a fost respinsă cel puţin o candidatură, suplimentar primei candidaturi desemnate.
    66. Curtea reţine că sintagma constituţională „cel puţin două solicitări de învestitură” permite Şefului statului  să  desemneze  mai mult  decât  doi candidaţi pentru funcţia de Prim-ministru, însă termenele desemnării candidaţilor, precum şi solicitările acordării votului de încredere,  indiferent de numărul lor, nu pot depăşi termenul-limită de 3 luni, prevăzut la alin. (1) al articolului 85 din Constituţie.
    67. În acelaşi timp, Curtea menţionează că întrucât prevederile constituţionale nu indică în mod expres termenul în care Preşedintele urmează să facă prima desemnare a candidatului la funcţia de Prim-ministru, în cadrul termenului general de 3 luni, Preşedintele urmează să ţină cont şi de termenul constituţional pus la dispoziţia candidatului desemnat la funcţia de Prim-ministru pentru a cere votul de încredere al Parlamentului (15 zile - articolul 98 alin. (2) din Constituţie). 
    3.3 Obligaţia Şefului statului de a dizolva Parlamentul în condiţiile prevăzute de articolul 85 din Constituţie
    68. Conform articolului 85 alin. (1) din Constituţie, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
    69. Pentru a stabili sensul exact al reglementărilor cuprinse în articolul 85, Curtea va determina voinţa legiuitorului constituant în raport cu amendamentele operate la articolul 78 din Constituţie.
    70. În acest context, Curtea reiterează raţionamentele sale cu privire la distincţia constatată anterior în privinţa statutului juridic al mandatului Preşedintelui Republicii Moldova înainte şi după reforma constituţională operată prin Legea nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000, expuse în Hotărârea nr.17 din 12 iulie 2010, potrivit căreia:
     „Potrivit art.1 alin.(2) din Constituţie, forma de guvernământ a statului este republica. Conform doctrinei de drept, modalitatea de alegere a şefului statului determină forma de guvernământ: republică parlamentară sau republică prezidenţială, şi situează, din punct de vedere legal, şeful statului pe o anumită poziţie faţă de Parlament şi, în special, faţă de popor.
     În republica prezidenţială şeful statului este ales de către cetăţeni şi, din punct de vedere legal, se situează pe aceeaşi poziţie cu Parlamentul, dispunând de prerogative mai largi, ca urmare a faptului că mandatul său vine de la întreaga naţiune, de la popor.
    Republica parlamentară se caracterizează prin alegerea şefului statului de către Parlament şi datorită acestui fapt poziţia legală a şefului statului este inferioară şi subordonată Parlamentului.
    În baza acestei constatări, Curtea consideră că dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova, forma de guvernământ, care determină modul concret de constituire a organelor puterii de stat, caracteristicile şi principiile lor de activitate, raporturile dintre ele şi celelalte organe ale statului, precum şi celelalte forme instituţionalizate ale sistemului politic, în special statutul Preşedintelui Republicii Moldova, evidenţiază 2 perioade distincte.
    Prima perioadă de dezvoltare constituţională, în care Republica Moldova, conform doctrinei de drept, poate fi considerată ca republică prezidenţială (în opinia unor autori, semiprezidenţială), se caracterizează prin alegerea Preşedintelui ţării de către întreg poporul şi, drept consecinţă, conferirea unor prerogative largi, întrucât prin mandatul oferit şefului statului poporul i-a delegat o parte din suveranitatea ce-i aparţine.
    În contextul celor enunţate Curtea menţionează că până la data de 05.07.2000, potrivit art.78 din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova era ales de către cetăţeni şi din punctul de vedere al reprezentativităţii deţinea aceeaşi poziţie cu autoritatea legiuitoare, având prerogative largi. Preşedintele avea dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei (art.141 alin.(1) lit.c)), de a desemna un candidat la funcţia de Prim-ministru fără consultarea fracţiunilor parlamentare (art.98 alin.(1)), de a lua parte la şedinţele Guvernului, de a prezida şedinţele Guvernului la care participa, de a consulta Guvernul în probleme urgente şi de importanţă deosebită (art.83 din Constituţie) etc.
    A doua perioadă de dezvoltare constituţională, conform doctrinei de drept, întruneşte caracteristicile unei republici parlamentare, în care prerogativele Preşedintelui ţării sunt mai restrânse. Modificarea formei de guvernământ impune alt statut juridic decretelor prezidenţiale şi, respectiv, alte obiecte (domenii) de reglementare.
    Prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000 legiuitorul a modificat art.78 din Constituţie, atribuind Parlamentului prerogativa de a alege Preşedintele ţării. În consecinţă, poziţia legală a şefului statului a devenit inferioară poziţiei Parlamentului, concomitent Preşedintele a fost lipsit de un şir de prerogative enunţate anterior.
    [...] Curtea Constituţională consideră că în cadrul republicii parlamentare, în care statutul şefului statului este inferior statutului Parlamentului, Preşedintele îşi exercită funcţia de garant al suveranităţii, al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării conducându-se de normele constituţionale care statuează atribuţiile Preşedintelui şi de actele organului reprezentativ suprem în domeniile respective.”
    71. Curtea observă că în urma amendamentelor constituţionale (Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000), potrivit prevederilor articolului 78 alin. (5), Preşedintele în exerciţiu este obligat să dizolve Parlamentul dacă după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu a fost ales.
    72. Curtea reţine că, ţinând cont de poziţia Preşedintelui Republicii Moldova de garant al suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării (articolul 77 din Constituţie), raţiunea obligativităţii dizolvării Parlamentului, instituită la articolul 78 alin. (5), urmează a fi aplicată mutandis mutandis şi situaţiilor prevăzute la articolul 85 din Constituţie.
    73. Curtea menţionează că, în ansamblul său, articolul 85 are calitatea de mecanism de echilibrare a puterilor, mecanism care se aplică în scopul evitării sau depăşirii unei crize instituţionale sau a unui conflict între puterea legislativă şi puterea executivă.
    74. Curtea constată că dreptul discreţionar al Şefului statului de a dizolva sau a nu dizolva Parlamentul în cazul neacceptării votului de încredere pentru formarea Guvernului intervine după expirarea a 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură până la expirarea termenului de 3 luni.
    75. În cazul în care Parlamentul nu a reuşit să învestească Guvernul în termen de 3 luni de zile, Şeful statului este obligat să dizolve Parlamentul, astfel  dreptul  lui discreţionar  de a dizolva Parlamentul se transformă în obligaţie impusă de voinţa legiuitorului constituant. Or, din  conţinutul colaborării şi controlului reciproc între puterea legislativă şi puterea executivă, sarcina Şefului statului este de a contribui la depăşirea crizei politice şi a conflictului declanşat între puteri, şi nu de a păstra  situaţia de criză pentru un termen indefinit, fapt ce nu corespunde intereselor generale ale  cetăţenilor, titulari ai suveranităţii naţionale.
    76. Curtea reiterează că, indiferent de circumstanţele care au determinat lipsa votului de încredere, eşuarea formării noului Guvern în termen de 3 luni duce inevitabil la dizolvarea Parlamentului. Un Guvern demisionar cu un Prim-ministru interimar nu poate fi perpetuu în timp, reieşind din raţionamentele expuse supra (§ 56), potrivit cărora acesta îndeplineşte doar funcţii de administrare a treburilor publice.
    77. Curtea reţine că, prin dispoziţiile cuprinse în articolul 85 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se urmăreşte asigurarea funcţionalităţii organelor constituţionale ale statului, iar prin atribuirea dreptului Preşedintelui de a dizolva Parlamentul se evită obstrucţionarea activităţii unei puteri în stat.
    78. Totodată, având în vedere principiul unităţii materiei constituţionale, obligaţia Preşedintelui de a dizolva Parlamentul este necesar a fi realizată cu respectarea prevederilor articolului 85 alin.(3) din Constituţie, potrivit căruia în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. De asemenea, potrivit alin. (4), Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut de art. 78 alin. (5), şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război.
    3.3. Subiecţii cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională privind circumstanţele  care justifică  dizolvarea Parlamentului
    79. Conform articolului 135 din Constituţie, constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului constituie prerogativa Curţii Constituţionale.
    80. Totodată, în contextul articolelor 78 şi 85 din Constituţie, doar Preşedintele Republicii Moldova dispune de dreptul şi, în acelaşi timp, de  obligaţia de a dizolva Parlamentul, în cazul survenirii circumstanţelor.
    81. Curtea reţine că Preşedintele Republicii Moldova, în baza avizului Curţii Constituţionale privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, adoptat la sesizare, în conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, are obligaţia de a emite decretul privind dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor anticipate în termenele prevăzute de art.76 alin.(3) din Codul electoral.
    82. Astfel, deoarece, conform prevederilor constituţionale, Preşedintele Republicii Moldova este unicul subiect învestit de către legiuitorul constituant cu dreptul de a dizolva Parlamentul, sesizarea Curţii Constituţionale privind aprecierea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului este un drept exclusiv al acestuia.
    În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
H O T Ă R Ă Ș T E:
    1. În sensul alineatului (1) al articolului 85 din Constituţie:
    -  termenul de 3 luni pentru dizolvarea Parlamentului se referă la blocarea procedurii de adoptare a legilor şi la imposibilitatea formării Guvernului;
    - termenul de 3 luni începe să curgă de la data apariţiei circumstanţelor ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanşarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/şi de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituţie, include perioadele de consultare a fracţiunilor parlamentare şi de efectuare a altor proceduri legale şi constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern.
    2. Termenul de 45 de zile cuprins la articolul 85 alin. (2) din Constituţie se include în termenul de 3 luni cuprins la articolul 85 alin. (1) din Constituţie.
    3. În sensul alineatelor (1) şi (2) ale articolului 85 din Constituţie:
    - dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a dizolva Parlamentul în cazul neacceptării votului de încredere pentru formarea Guvernului intervine după expirarea a 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură până la expirarea termenului de 3 luni;
    - după expirarea termenului de 3 luni Preşedintele Republicii Moldova este obligat să dizolve Parlamentul dacă a eşuat formarea Guvernului, inclusiv dacă nu s-a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului.
    4. În sensul articolului 85 din Constituţie, dreptul de a sesiza Curtea Constituţională privind aprecierea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului este un drept exclusiv al Preşedintelui Republicii Moldova.
    5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE                Alexandru TĂNASE

    Nr. 30. Chişinău, 1 octombrie 2013.