HGO335/2015 ID intern unic: 359131 Версия на русском | Fişa actului juridic |
Republica Moldova | |
GUVERNUL | |
HOTĂRÎRE
Nr. 335
din 04.06.2015 | |
cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă pe anul 2015 | |
Publicat : 12.06.2015 în Monitorul Oficial Nr. 144-149 art Nr : 380 | |
În vederea executării Strategiei naţionale privind politicile de ocupare a forţei de muncă pe anii 2007-2015, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.605 din 31 mai 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.82-85, art.660), Guvernul HOTĂRĂŞTE: 1. Se aprobă Planul naţional de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă pe anul 2015 (se anexează). 2. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale cu responsabilităţi în domeniu şi autorităţile administraţiei publice locale: vor întreprinde măsurile de rigoare privind realizarea Planului naţional de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă pe anul 2015; vor prezenta Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, pînă la 10 februarie 2016, informaţia privind executarea Planului naţional de acţiuni aprobat. 3. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va prezenta Guvernului către 2 martie 2016 informaţia privind implementarea Planului naţional de acţiuni nominalizat. 4. Realizarea Planului naţional de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă pe anul 2015 se va efectua în limitele alocaţiilor aprobate pentru aceste scopuri. 5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. PRIM-MINISTRU Chiril GABURICI Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul economiei Stephane Christophe Bride Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei Ruxanda Glavan Ministrul finanţelor Anatol Arapu Nr. 335. Chişinău, 4 iunie 2015. plan |