În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, Preşedinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Victor POPA,  judecători,
    cu participarea dlui Maxim Iurcu, grefier
    Având în vedere sesizarea depusă la 9 aprilie 2015
    şi înregistrată la aceeași dată,
    Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând în şedinţă plenară închisă
    Pronunţă următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 9 aprilie 2015 de Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. g) din Constituţie, 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea de sub urmărire” din alineatul (1) al articolului 287 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
    2. Articolul 287 din Codul de procedură penală vizează condiţiile şi modalitatea de reluare a urmăririi penale după încetarea ei, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire.
    3. Autorul sesizării a pretins, în special, că reluarea examinării cauzei penale, având drept temei circumstanţele cuprinse în art. 287 alin. (1) din Codul de procedură penală, contravine articolelor 16, 20, 21 şi 23 din Constituţie, precum şi principiului non bis in idem (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă), prevăzut la articolul 4 al Protocolului nr.7 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi articolul 14 alin. 7 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
    4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 16 aprilie 2015 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
    5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului și Procuraturii Generale.
    6. La şedinţa plenară publică a Curţii, autorul sesizării a fost  reprezentat de Vasile Foltea, avocat. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Sidor, şef  al Serviciul reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept, în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul nu și-a delegat reprezentantul său.
    CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL
    7. La 9 aprilie 2012 procurorul Procuraturii Cimişlia a emis ordonanţa de încetare a urmăririi penale în privinţa cetăţeanului V. Nedu, din motivul lipsei în acţiunile acestuia a elementelor infracţiunii prevăzute  de art. 264 alin. (3) din Codul penal.
    8. La 28 iunie 2014, Prim-adjunctul Procurorului General a emis, în temeiul art. 287 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, o ordonanţă,  prin care a anulat ordonanţa emisă de procurorul Procuraturii Cimişlia, invocând vicii fundamentale şi neelucidarea în volum deplin a circumstanţelor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei.
    9. La 28 august 2014 ordonanţa din 28 iunie 2014 a fost adusă la cunoştinţa persoanei interesate. La aceeaşi dată, persoana interesată a fost informată şi despre finalizarea urmăririi penale.
    10. La  data de 5 ianuarie 2015, avocatul Vasile Foltea a înaintat un demers către Judecătoria Cimişlia, prin care a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 287 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    11. Prin încheierea din 4 februarie 2015, Judecătoria Cimişlia a dispus înaintarea unui demers către Curtea Supremă de Justiţie pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
    12. La 30 martie 2015, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a emis hotărârea nr. 6 cu privire la adoptarea sesizării pentru exercitarea controlului constituţionalităţii sintagmei „dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea de sub urmărire” din alineatul (1) al articolului 287 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, prezentând sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionare.
    LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    13. Prevederile relevante ale Constituţiei (M. O., 1994, nr. 1) sunt următoarele:
    „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
    (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
    „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”
    „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”
    „ (1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
    (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
    14. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV  din  14 martie 2003 (republicat în M. O., nr. 248-251, art. 699) sunt următoarele:
    „[...]
    4) viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunţată – încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale;
    […]”
    „(1) Nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de instanţa judecătorească de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.
    (2) Scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea respectivă.
    (3) Hotărârea organului de urmărire penală de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum şi hotărârea judecătorească definitivă, împiedică reluarea urmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea pronunţată.”
     „(1) Reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul ierarhic superior prin ordonanţă dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.
    (2) Reluarea urmăririi penale poate fi dispusă şi de către judecătorul de instrucţie în cazul admiterii plângerii depuse împotriva ordonanţei procurorului de încetare a urmăririi penale ori de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire.
    (3) În cazul reluării urmăririi penale în condiţiile prezentului articol, dacă, pe baza datelor din dosar, procurorul consideră necesar luarea unei măsuri preventive sau unei măsuri asigurătorii, el dispune luarea măsurii necesare sau, după caz, face propunerile respective judecătorului de instrucţie.
    (4) În cazurile în care ordonanţele de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal, reluarea urmăririi penale poate avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a afectat hotărârea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental, urmărirea penală poate fi reluată nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei sau scoatere a persoanei de sub urmărire.”
    15. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această Convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997), sunt următoarele:
    „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotarî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii in materie penala îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei parţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
    2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită.
    3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
    a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
    b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
    c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el si, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
    d) să întrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
    e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.”
    „1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.
    2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.
    3. Nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art.15 din convenţie.”
    16. Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (adoptat la New York la 16 decembrie 1966 şi ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele:
    „[…]
    7. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea şi cu procedura penală a fiecărei ţări.”
    ÎN DREPT
    17. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă reluarea urmăririi penale după încetarea ei, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire penală.
    18. Astfel, sesizarea se referă la principii cu valoare constituțională, și anume dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă (principiul non bis in idem).
    A. ADMISIBILITATEA
    19. În conformitate cu decizia sa din 16 aprilie 2015, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. g) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, rezolvarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor normative, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    20.  Articolele 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează Curtea Supremă de Justiţie cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    21. Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea de sub urmărire” din alineatul (1) al articolului 287 din Codul de procedură penală.
    22. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona cazurile excepţionale de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
    23. În acest context, Curtea reţine că, prin Hotărârea nr.15 din 6 mai 1997 cu privire la interpretarea art.135 alin.(1) lit. g) din Constituţia Republicii Moldova (M.O. 1997, nr.33-34, art.14), a statuat că:
    „[... ] Excepţia de neconstituţionalitate exprimă o legătură organică, logică între problema de constituţionalitate şi fondul litigiului principal. [...]”
    24. În acelaşi sens, legiuitorul a specificat în articolul 7 alin. (3) din Codul de procedură penală că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă doar în cazul în care instanţa constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este expusă într- un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii.
    25. Urmând jurisprudenţa sa anterioară (a se vedea hotărârile nr.9 din 20 mai 2008, nr.26 din 23 noiembrie 2010 şi nr.30 din 23 decembrie 2010, nr.15 din 13 septembrie 2011), Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate din lege, raportate la circumstanţele concrete ale litigiului principal, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorul sesizării, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în dreptul internaţional şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - Curtea Europeană).
    26. Curtea reiterează că, potrivit Hotărârii nr. 55 din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale articolului 4 din Constituţia Republicii Moldova, „această prevedere comportă consecinţe juridice, presupunând, mai întâi, că organele de drept, inclusiv Curtea Constituţională [...], sunt în drept să aplice în procesul examinării unor cauze concrete normele dreptului internaţional [...], acordând, în caz de neconcordanţă, prioritate prevederilor internaţionale”.
    27. În aceeaşi ordine de idei, în Hotărârea nr. 10 din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 16 din 28 mai 1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărârii nr. 39 din 9 iulie 2001, Curtea Constituţională a menţionat că „practica jurisdicţională internaţională [...] este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.
    28. Curtea reţine că prevederile contestate nu au făcut anterior obiectul controlului constituţionalităţii.
    29. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
    30. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera cu prevederile articolului 21 din Constituţie, cu raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară, precum şi prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene.
    B. FONDUL CAUZEI
    Pretinsa încălcare a articolului 21 din Constituţie
    31. În opinia autorului sesizării, prevederile supuse controlului constituţionalităţii încalcă articolul 21 din Constituţie, potrivit căruia:
    „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”
    1. Argumentele autorului sesizării
    32. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile supuse controlului constituţionalităţii contravin principiului non bis in idem și nu corespund cerinţelor de calitate a legii.
    33. Autorul sesizării consideră că partea apărării dispune de un şir de pârghii, care pot fi utilizate pentru apărarea persoanei în procesul de probare a vinovăţiei de către partea acuzării, inclusiv dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă, principiu ce presupune că cel care prin conduita sa a ignorat ordinea de drept va răspunde o singură dată pentru fapta ilicită, pentru o încălcare a legii se va aplica o singură sancţiune juridică.
    34. În opinia autorului sesizării, norma supusă controlului constituţionalităţii  creează posibilitatea  anulării, în orice moment, a oricărei ordonanţe de încetare a urmăririi penale şi punerea ulterioară a persoanei sub învinuire pentru aceeaşi faptă.
    2. Argumentele autorităţilor
    35. Parlamentul, în opinia sa, menţionează că norma contestată se aplică în  situaţia când procurorul ierarhic superior apreciază hotărârea de încetare a urmăririi penale ca fiind ilegală şi neîntemeiată. Acest caz include situaţiile când procurorul ierarhic superior constată că legea privind temeiurile încetării urmăririi sau scoaterii de sub urmărire penală a fost interpretată greşit de către procurorii inferiori. Ordonanţa de reluare a urmăririi penale trebuie să fie motivată în sensul menţionării erorii de drept şi erorii de fapt.
    36. Parlamentul consideră că sintagma „a dispărut circumstanţa pe care se întemeia”  include situaţia când apar fapte noi sau recent descoperite. Astfel, reluarea urmăririi penale în asemenea circumstanțe este considerată ca fiind conformă normelor constituţionale şi corespunde prevederilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană.
    37. Potrivit opiniei scrise a Președintelui Republicii Moldova, hotărârea organului de urmărire penală de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, precum şi hotărârea judecătorească definitivă, împiedică  reluarea urmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii anterioare au afectat hotărârea pronunţată. Astfel, prevederile contestate nu depăşesc cadrul legal și constituţional în măsura celor două temeiuri invocate mai sus, iar reluarea urmăririi penale poate fi realizată doar cu respectarea principiului non bis in idem.
    38. În opinia prezentată de Guvern, se menţionează că reluarea urmăririi penale într-o cauză clasată pentru temeiurile prevăzute  de art. 275 pct. 1-3 din Codul de procedură penală este posibilă în toate cazurile, cu condiţia  că nu a expirat termenul de prescripţie. Astfel, reluarea urmăririi penale într-o cauză clasată pentru orice motiv, inclusiv pentru faptul că hotărârea precedentă a fost luată pripit, fără să fie efectuate toate acţiunile de urmărire posibile de către procurorul ierarhic superior, nu contravine dispoziţiilor articolului 22, fiindcă în cauză nu a fost urmărită penal nici o persoană fizică sau juridică.
    39. Totodată, Guvernul menționează că în cazurile reluării urmăririi penale după încetarea ei sau după scoaterea de sub urmărire soluţia dispusă de procurorul ierarhic superior trebuie să se bazeze pe motivele care sunt expres arătate în alin. (2) al articolului 22, în situaţia  când hotărârea anterioară de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire a fost adoptată legal la acel moment în baza probelor acumulate.
    40. În opinia prezentată de Procuratura Generală se menționează că principiul non bis in idem poate fi aplicat în procedurile de încetare a urmăririi penale de către procuror doar în cazurile când pe marginea acestor soluţii s-a pronunţat instanţa de recurs. Soluţiile care se dau la terminarea fazei de urmărire penală nu au autoritate de lucru judecat, deoarece există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată cu privire la aceleaşi persoane şi aceleaşi fapte.
    3. Aprecierea Curţii
    3.1. Principii generale
    41. Curtea menţionează că într-o societate democratică atribuţia de bază a statului este protecţia persoanei. Prin instituirea normelor procesual-penale, statul urmăreşte scopul de a proteja persoana şi societatea de infracţiuni, dar, în acelaşi timp, să protejeze persoana  şi societatea de abuzurile persoanelor  învestite cu atribuţii de  cercetare a infracţiunilor, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.
    42. Articolul 21 din Constituţie garantează principiul prezumției nevinovăției persoanei, potrivit căruia orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.
    43. Curtea reține că garanțiile instituite prin articolul 21 din Constituție încorporează și dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă (principiul non bis in idem).
    44. Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă a devenit un principiu fundamental şi incontestabil al oricărui sistem de drept şi este garantat de normele actelor internaţionale, la care a aderat şi Republica Moldova.
    45. Astfel, potrivit articolului 4 alin. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.
    46. Cu termeni similari operează şi articolul 14 alin. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea şi cu procedura penală a fiecărei ţări.
    47. La fel, articolul 22 alin. (1) din Codul de procedură penală stipulează că nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale, judecării şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă.
    48. Curtea Constituţională, conferind principiului non bis in idem o conotaţie constituţională, în Hotărârea nr. 26 din 23 noiembrie 2010 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor alin. (6) art. 63 din Codul de procedură penală a subliniat:
    „[...] dreptul [de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă] derivă din art.21 din Constituţie, conform căruia: “Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”. Din conţinutul normei constituţionale se deduc trei principii: prezumţia nevinovăţiei, caracterul public al procedurilor penale şi posibilitatea persoanei de a utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru apărarea sa. [...]”
    49. În contextul celor enunțate, Curtea reține că principiul statuat de art.21 din Constituţie – asigurarea tuturor garanţiilor necesare apărării persoanei acuzate de un delict în procesul judiciar – pe lângă alte drepturi procesuale, oferă persoanei şi dreptul constituţional de a nu fi urmărită, judecată sau pedepsită de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.
    3.2. Aplicarea principiilor enunțate în prezenta cauză
    50. Curtea reiterează că, potrivit prevederilor internaționale, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de două ori de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru aceeași faptă.
    51. Potrivit jurisprudenței Curții Europene, principiul non bis în idem își găsește aplicabilitatea doar în cazul unei acuzații în materie penală (a se vedea, spre exemplu, cauza Maaouia vs. Franța, 5 octombrie 2000) și, evident, în dosarele penale în care figurează persoane acuzate. Așadar, în procedura penală națională principiul va fi aplicat dacă anterior persoana a avut calitatea de bănuit, învinuit, inculpat sau condamnat pentru o faptă care ulterior a devenit obiectul unei urmăriri penale  sau examinări judiciare repetate.
    52. Curtea reţine că principiul non bis in idem impune autorităţilor publice competente nu doar interdicţia de a judeca repetat o persoană, dar şi interdicţia de a urmări penal de mai multe ori persoana pentru aceeaşi faptă.
    53. Curtea menționează că pronunţarea şi intrarea în vigoare a unei sentinţe judecătoreşti sau emiterea unei hotărâri de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale împiedică reluarea urmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi faptă săvârşită de aceeaşi persoană.
    54. Totodată, acest principiu urmează a fi aplicat numai atunci când a fost emis un act cu caracter definitiv, fie că este vorba de o ordonanţă de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, fie de o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, principiul non bis in idem nu se aplică în cadrul căilor ordinare de atac sau al altor proceduri legale de contestare.
    55. La fel, dispozițiile art. 4 par.2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană sunt inaplicabile în cazurile de revizuire a unei hotărâri judecătorești.
    56. În același timp, Curtea reţine că, potrivit articolului 4 par. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană, principiul non bis in idem nu împiedică reluarea urmăririi penale dacă fapte noi sau recent descoperite, sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.
    57. Astfel, Curtea menționează că, potrivit Convenției Europene, două situații pot determina redeschiderea unei cauze penale, și anume: 1) există fapte noi sau recent descoperite; 2) există un viciu fundamental.
    58. Potrivit art. 4 par. 3 al Protocolului nr. 7, nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art. 15 din Convenția Europeană. Prin urmare, statele nu sunt în drept de a institui, prin lege, alte temeiuri de redeschidere a proceselor încetate anterior.
    59. Curtea reține că, în conformitate cu prevederile internaționale, art. 22 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilește că hotărârea organului de urmărire penală de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum şi hotărârea judecătorească definitivă, împiedică reluarea urmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea pronunţată.
    60. Aceste două situații de excepție, enunțate cu titlu de principiu în partea generală a Codului de procedură penală, sunt transpuse în art. 287 alin. (4), care stabilește că în cazurile în care ordonanţele de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal, reluarea urmăririi penale poate avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a afectat hotărârea respectivă.
    61. Curtea reține că „fapte noi” constituie date despre circumstanţele de care nu avea cunoştinţă organul de urmărire penală la data adoptării ordonanţei atacate şi care nici nu puteau fi cunoscute la acea dată, iar „fapte recent descoperite” sunt faptele care existau la data adoptării ordonanţei atacate, însă nu au putut fi descoperite.
    62. La fel, potrivit Raportului explicativ la Protocolul nr. 7, termenul „fapte noi sau recent descoperite” include noi mijloace de probă privind fapte preexistente. Mai mult, articolul 4 din Protocolul nr. 7 nu împiedică redeschiderea procedurii în favoarea persoanei condamnate și orice altă modificare a hotărârii judecătorești în beneficiul acesteia.
    63. Aceleași raționamente se regăsesc și în Hotărârea explicativă a  Curții Supreme de Justiție nr. 7 din 4 iulie 2005 „Cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în procesul urmăririi penale”.
    64. Cu referire la circumstanțe enunțate mai sus, Curtea menționează că ordonanţa de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală poate fi anulată, cu reluarea urmăririi penale, oricând în interiorul termenului de prescripţie, dacă au fost invocate fapte noi sau recent descoperite.
    65. În același timp, Codul de procedură penală (art. 6 pct. 44)) tratează „viciul fundamental” ca o încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale.
    66. De asemenea, în cazul descoperirii unui viciu fundamental, urmărirea penală poate fi reluată nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei sau de scoatere a persoanei de sub urmărire.
    67. În cauza Sutyazhnik vs. Rusia (nr. 8269/02, din 23 iulie 2009, paragr.35), Curtea Europeană a acceptat că, în anumite circumstanțe, principiul securității raporturilor juridice poate fi afectat pentru a remedia un „viciu fundamental” sau „o eroare judiciară” (a se vedea în contextul cauzei Radchikov c. Rusiei, nr. 65582/01, hotărâre din 24 mai 2007).
    68. Prin normele procesual-penale enunțate supra, potrivit cărora reluarea urmăririi penale poate avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori a existat un viciu fundamental, legislatorul naţional a urmărit instituirea unui echilibru echitabil între sarcinile procesului penal - stabilirea adevărului și exercitarea unei justiții echitabile. Instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală, care aplică normele procesual-penale, sunt obligate să activeze în aşa mod, încât nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată, sau supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrângere.
    69. Totodată, Curtea menționează că în timp ce alineatul (4) al art. 287 din Codul de procedură penală detaliază situațiile de reluare a urmăririi penale enunțate la art. 22 alin. (3), atunci potrivit alineatul (1) al art. 287 reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire poate fi dispusă de către procurorul ierarhic superior prin ordonanţă dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.
    70. În acest sens Curtea constată că, potrivit art. 287 din Codul de procedură penală, reluarea urmăririi poate fi dispusă în condițiile alin. (1) și alin. (4), situațiile fiind distincte. În același timp, doar alin. (4) din art. 287 preia normele prevăzute în art. 22 din Codul de procedură penală și Protocolul nr. 7 art. 4 § 2 din Convenția Europeană. Prin urmare, condițiile care admit reluarea urmăririi penale prevăzute de alin. (1) al  art. 287 din Codul de procedură penală depășesc limitele circumscrise de Convenția Europeană, constituind o derogare, inadmisibilă de la prevederile  art. 4 al Protocolului nr. 7 ( a se vedea p. 58 din prezenta hotărâre).
    71. Curtea observă, de asemenea, că prevederile cuprinse la alineatul (1) al art. 287, în fapt, acordă procurorului ierarhic superior dreptul de a relua urmărirea  penală oricând și în lipsa unor temeiuri clar definite, care ar putea fi considerate judicioase în fiecare caz individual.
    72. Curtea menționează că norma supusă controlului constituționalității plasează persoana într-o stare de incertitudine pentru un termen nedefinit  și pentru circumstanțe care pot fi invocate aleatoriu la redeschiderea cauzei penale.
    73. De principiu, Curtea subliniază că odată cu încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau  clasarea cauzei penale persoana urmează a dispune de certitudinea și convingerea că nu va mai fi bănuită şi urmărită penal.
    74. Cu referire la redeschiderea urmăririi penale pe motiv că ancheta inițială nu a fost completă, în cauza Stoianova și Nedelcu vs. România, Curtea Europeană a menționat: „carențele autorităților nu pot fi imputabile reclamanților și nu trebuie să-i pună într-o situație defavorabilă”.
    75. De asemenea, în opinia Curții Europene, simpla părere că investigațiile într-o anumită cauză ar fi fost „incomplete și neobiective”  nu poate, în sine, în absența unor erori jurisdicționale, încălcări grave ale procedurii de judecată sau abuzuri de putere, să releve erori în aplicarea dreptului material sau din ale motive considerabile care decurg din interesele justiției  să indice prezența unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente (a se vedea Radchikov vs. Rusia, par.48). Astfel, reclamantul ar fi cel care va suporta consecințele omisiunilor autorităților în cadrul investigațiilor prealabile, iar simpla afirmație despre o deficiență sau omisiune în cadrul anchetei, deși minoră și nesemnificativă, ar crea o posibilitate nelimitată pentru organele de urmărire penală să comită un abuz de natură procedurală prin solicitarea redeschiderii procedurilor finalizate.
    76. Curtea reține că omisiunile sau erorile autorităților trebuie să servească în beneficiul bănuitului, învinuitului, inculpatului. Cu alte cuvinte, riscul oricărei erori comise de organul de urmărire penală, sau chiar de o instanță, urmează să fie suportat de către stat, iar corectarea acesteia nu trebuie să fie pusă în sarcina persoanei în cauză, cu excepțiile enunțate mai sus.
    77. Concluzionând cele menționate, Curtea reține că reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire de către procurorul ierarhic superior prin ordonanţă dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire, este contrară garanțiilor instituite prin articolul 21 din Constituție.
    În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se admite excepția de neconstituționalitate a Curţii Supreme de Justiţie.
    2. Se declară neconstituţional alineatul (1) al articolului 287 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003.
    3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE                     Alexandru TĂNASE

    Nr. 12. Chişinău, 14 mai 2015.