*HGO1471/2007 Versiunea originala
ID intern unic:  361276
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1471
din  24.12.2007
cu privire la aprobarea Strategiei
 de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017
Publicat : 15.01.2008 în Monitorul Oficial Nr. 8-10     art Nr : 43
    În scopul dezvoltării unui sistem de sănătate modern şi performant sub aspectul practicilor medicale bazate pe tehnologii eficiente din punctul de vedere al costului şi conforme cu standardele europene, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017 (se anexează). 
    2. Monitorizarea şi coordonarea procesului de realizare a Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017 se pun în sarcina Ministerului Sănătăţii.
    3. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale implicate în implementarea Strategiei sus-menţionate vor informa anual, pînă la data de 15 februarie a anului următor anului de gestiune, Ministerul Sănătăţii despre măsurile întreprinse, iar acesta, la rîndul său, va raporta Guvernului pînă la 1 aprilie.
    4. Se recomandă autorităţilor administraţiei
publice locale să elaboreze şi să aprobe planuri de sănătate raionale / municipale în cadrul strategiilor sau programelor de dezvoltare social-economică şi să monitorizeze realizarea acestora.

    Prim-ministru                                                                                 Vasile TARLEV


    Contrasemnează:
    Ministrul sănătăţii                                                                         Ion Ababii
    Ministrul economiei şi comerţului                                                Igor Dodon
    Ministrul finanţelor                                                                       Mihail Pop

    Nr. 1471. Chişinău, 24 decembrie 2007.

Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr. 1471
din 24 decembrie 2007

STRATEGIA
de dezvoltare a sistemului de sănătate
în perioada 2008-2017
I. Introducere
    1. Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017 (în continuare - Strategia) este parte componentă a politicii social-economice a statului, direcţionată spre dezvoltarea sistemului de sănătate, în care sînt concretizate scopurile şi priorităţile de bază, expuse în Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 “Modernizarea ţării - bunăstarea poporului”, în Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS), în Programul Naţional “Satul Moldovenesc”, în Planul de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, în Politica Naţională de Sănătate şi în Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova.
    2. Scopul Strategiei, care constituie platforma viitoarelor acţiuni de consolidare a performanţelor sistemului de sănătate, este ameliorarea continuă a sănătăţii populaţiei, protecţia cetăţenilor de riscurile financiare în accederea spre serviciile de sănătate, reducerea inegalităţilor în utilizarea şi distribuirea serviciilor de sănătate şi satisfacerea beneficiarilor acestora.
    3. Strategia se înscrie în obiectivul de restructurare a sistemului de sănătate iniţiat în ultimii zece ani, porneşte de la identificarea problemelor prioritare existente şi trasează modalităţile de abordare şi intervenţie, care, în condiţiile unei implementări consecvente şi adecvate, vor asigura rezultate mai bune pentru performanţa sistemului de sănătate şi pentru starea de sănătate a populaţiei, inclusiv în situaţia unor resurse limitate.
    4. Strategia a fost elaborată pe baza experienţei noilor ţări-membre ale Uniunii Europene, precum şi a documentelor de bază ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Directoratului general sănătate şi protecţia consumatorului al Comisiei Europene, Directoratului sănătate, nutriţie şi populaţie al Băncii Mondiale şi ale altor organisme internaţionale în domeniul politicii sănătăţii.
II. Descrierea situaţiei actuale
Secţiunea 1
Starea de sănătate a populaţiei
    5. Speranţa medie de viaţă la naştere în Republica Moldova demonstrează tendinţe similare evoluţiilor observate în statele vecine şi în unele ţări ale Europei de Est. Declinul indicatorului în cauză a fost stopat şi în prezent constituie 68,4 ani, fiind totuşi în continuare mult sub media de viaţă în statele Uniunii Europene.
    6. Republica Moldova a obţinut succese considerabile în ceea ce priveşte indicatorii esenţiali de sănătate, precum diminuarea ratei mortalităţii infantile şi a mortalităţii materne. În perioada 2001-2006, de exemplu, rata mortalităţii infantile a scăzut cu 26% (de la 16,3 decese la 1000 nou-născuţi în 2001, la aproximativ 11,8 decese la 1000 nou-născuţi în 2006). Rata mortalităţii materne constituie în prezent 16,0 decese materne la 100 000 nou-născuţi vii, în comparaţie cu 43,9 în anul 2001. Cu toate acestea, indicatorii respectivi sînt mai înalţi decît media europeană.
    7. Mortalitatea populaţiei apte de muncă este mai mare decît în ţările Uniunii Europene. Cele mai importante cauze ale deceselor în Republica Moldova sînt bolile aparatului circulator, traumele şi otrăvirile, tumorile maligne. Bolile aparatului digestiv sînt de asemenea o cauză importantă a deceselor în ţară. Pe parcursul anului 2006, 66,0% din numărul total de decese ale persoanelor în vîrstă aptă de muncă au survenit prin boli ale aparatului circulator, ale aparatului respirator, ale aparatului digestiv, precum şi prin tumori maligne. Cauzele generale ale deceselor nu se modifică nici dacă se iau în considerare diferenţele de vîrstă.
    8. Consumul de alcool şi tutun sînt factori de risc patogen importanţi care determină profilul epidemiologic al ţării, din cauza faptului că aceste practici sînt într-o legătură strînsă şi cu multe maladii cronice, precum bolile aparatului circulator, tumorile maligne şi, în special, cu maladii ale ficatului.
    9. Sistemul sănătăţii din Republica Moldova demonstrează un profil epidemiologic ambiguu, care se caracterizează, pe de o parte, de prezenţa maladiilor caracteristice pentru ţările în curs de dezvoltare, aşa ca bolile infecţioase şi parazitare, cele condiţionate de epidemia HIV/SIDA şi tuberculoză, iar pe de alta, de ofensiva bolilor cronice necontagioase specifice ţărilor unde tranziţia epidemiologică a ajuns la etape avansate, precum cancerul şi bolile aparatului circulator. Ratele de prevalenţă pentru hipertensiune sînt în Republica Moldova mai înalte decît în Marea Britanie şi decît în Statele Unite ale Americii. Un decalaj comparativ cu aceste două ţări prezintă şi diabetul. Doar la tumori maligne şi, într-o măsură mai mică, la infarctul miocardic, Republica Moldova demonstrează rate de prevalenţă similare.
    10. Analizate prin prisma Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, rezultatele activităţii sistemului sanitar denotă următoarele: ratele de mortalitate şi morbiditate în Republica Moldova devansează încă indicatorii regionali, ceea ce demonstrează necesitatea depunerii unor eforturi semnificative pe termen mediu şi lung pentru alinierea la parametrii europeni. Rata mortalităţii infantile, rata mortalităţii materne, incidenţa tuberculozei şi HIV/SIDA este mai înaltă în Republica Moldova decît în Uniunea Europeană. Evaluarea pe etape a dinamicii indicatorilor vizaţi prin Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului anticipă cu o mare doză de probabilitate diminuarea către anul 2015 a ratei de incidenţă a tuberculozei şi o predicţie mai puţin sigură pentru realizarea obiectivelor-cheie care vizează reducerea mortalităţii infantile, mortalităţii materne şi a incidenţei HIV/SIDA.
Secţiunea a 2-a
Asigurările de sănătate
    11. Asigurările obligatorii de asistenţă medicală, introduse la 1 ianuarie 2004, au făcut asistenţa medicală mai accesibilă sub aspect financiar, iar prin protecţia financiară oferită de asigurările de sănătate, sistemul sanitar a devenit mai receptiv la necesităţile populaţiei. A crescut, în raport cu situaţia de pînă la această reformă de esenţă, şi satisfacţia populaţiei faţă de serviciile de sănătate ce i se oferă. Către anul 2006 nivelul de finanţare de la buget a sporit pînă la 4,8% din PIB şi cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor au ajuns la cel mai înalt nivel (circa 50 dolari SUA) pentru perioada de la declararea independenţei. În prezent, în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală sînt cuprinse circa 77% din populaţie, iar circa 65% din resursele fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală sînt surse bugetare alocate pentru categoriile de populaţie asigurate de către stat. Asigurările obligatorii de asistenţă medicală nu au reuşit însă să includă printre contribuabili şi populaţia de vîrstă aptă de muncă autoangajată. Potrivit studiilor efectuate, aproape o jumătate din populaţia în vîrstă de 25-44 ani nu beneficiază de asigurări de sănătate. Deşi în ultimii ani acumulările în bugetul consolidat pentru sănătate au sporit esenţial, cheltuielile totale efectuate pentru sănătatea fiecărui locuitor sînt mult sub nivelul ţărilor vecine. Pe fondul acestei situaţii s-a profilat o problemă gravă - managementul deficient al sistemului şi instituţiilor medico-sanitare publice, care este cauza principală a eficienţei scăzute a utilizării fondurilor formate din contribuţiile populaţiei.
Secţiunea a 3-a
Asistenţa medicală primară
    12. În pofida unui nivel precar de finanţare şi lipsei resurselor necesare, ţara noastră a reuşit să realizeze paşi importanţi în crearea unui mediu favorabil pentru medicina de familie şi pentru reformele ce se desfăşoară pe acest segment. Medicina de familie a devenit o specialitate prin lege, iar asistenţa medicală primară este considerată prioritară şi situată pe poziţia de “avanpost” al sistemului de sănătate. Fiind cea mai eficientă, din punctul de vedere al costului, formă de asistenţă medicală, cu impactul cel mai mare asupra indicatorilor de sănătate, oferind accesibilitate şi continuitate, asistenţa medicală primară continuă să se confrunte cu o  serie de probleme grave. Lipsa autonomiei prestatorilor de asistenţă medicală primară, imposibilitatea de a încheia contracte direct cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină, au fost identificate de majoritatea persoanelor intervievate în cadrul studiilor efectuate de Banca Mondială drept cele mai semnificative bariere în dezvoltarea asistenţei medicale primare, deoarece medicii de familie nu sînt stimulaţi să introducă practici moderne pentru a îmbunătăţi calitatea şi volumul serviciilor. Rămîne ca în cel mai scurt timp acest domeniu să fie fortificat şi utilizat la capacităţile sale maxime pentru a obţine o eficienţă cît mai mare a alocării resurselor financiare destinate sistemului de sănătate şi a spori calitatea serviciilor medicale prin implementarea mecanismelor de motivare a prestatorilor de asistenţă medicală primară, inclusiv prin aplicarea plăţilor stimulative în funcţie de performanţa prevăzută în contract.
Secţiunea a 4-a
Spitalele
   13. Ca rezultat al reformării spitalelor publice, în ultimii zece ani numărul de paturi spitaliceşti s-a redus aproape în jumătate (56,6 paturi la 10 000 populaţie), atingîndu-se astfel media ţărilor Uniunii Europene. Cu toate acestea, rata de rulare a patului în multe spitale rămîne sub nivelul dorit, ceea ce indică posibilităţi de eficientizare şi raţionalizare a reţelei instituţiilor spitaliceşti. Potrivit estimărilor experţilor internaţionali, Moldova ar putea satisface necesităţile populaţiei cu o reţea de spitale planificate şi structurate raţional în funcţie de accesul geografic şi de profilul demografic al populaţiei. Eficientizarea continuă a infrastructurii spitaliceşti, dotarea cu echipament modern şi eficient din punctul de vedere al costului, implementarea tehnologiilor noi de tratament, externalizarea serviciilor spitaliceşti nemedicale, reprofilarea paturilor în paturi de îngrijire de lungă durată a pacienţilor cu maladii cronice, precum şi alte măsuri ar putea reduce costurile fixe, pentru ca resursele rămase să fie direcţionate spre ameliorarea calităţii serviciilor medicale.
Secţiunea a 5-a
Medicii şi asistentele medicale
    14. În 2006 numărul total de angajaţi în reţeaua Ministerului Sănătăţii constituia 58722 persoane, fiind în scădere pe parcursul ultimilor doi ani. Astfel, numărul medicilor se micşorează în ultimii ani cu circa 0,6% pe an, fiind în prezent de 30,1 medici la 10 000 de locuitori. O problemă majoră este şi disproporţia distribuirii resurselor umane în interiorul reţelei. Doar pe parcursul unui singur an numărul medicilor în instituţiile medicale raionale şi municipale s-a micşorat cu 1,3 şi, respectiv, 1,1%, şi doar în instituţiile medico-sanitare republicane acesta a crescut cu circa 1,4%. Continuă refluxul asistenţilor medicali din sistemul sănătăţii, care în anul 2006 constituiau 65,1 la
10 000 locuitori, proporţie mult sub nivelul mediu al Uniunii Europene.
Secţiunea a 6-a
Analiza SWOT
Părţile forte:
Oportunităţi:

· Aprobarea Politicii Naţionale de Sănătate şi a Codului cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, care au reconfirmat prioritatea naţională a sănătăţii populaţiei.

· Voinţa politică şi existenţa în sistem a potenţialului pentru implementarea Strategiei.

· Disponibilitatea organismelor internaţionale şi a ţărilor donatoare de a acorda asistenţă financiară şi tehnică pentru sistemul de sănătate.

· Numărul mare de organizaţii neguvernamentale active în domeniul sănătăţii şi în domeniul medico-social care pot fi utilizate ca resurse în programe de parteneriat.

· Reforma administraţiei publice centrale care s-a soldat cu restructurarea Ministerului Sănătăţii.

· Implementarea asigurărilor obligatorii de sănătate, care a avut o influenţă benefică asupra sistemului de sănătate – sporirea accesului la serviciile de sănătate.

· Existenţa proiectelor investiţionale în sistemul de sănătate (Banca Mondială, Uniunea Europeană).

· Creşterea competenţei în sistemul sanitar şi sporirea calităţii actului medical.

Părţile slabe:
Riscuri/pericole:

· Infrastructura fizică insuficient dezvoltată şi dotarea insuficientă a instituţiilor medicale.

· Acoperirea preponderentă cu servicii medicale de calitate la nivel de municipiu.

· Lipsa unui sistem informaţional integrat şi unitar, care să interconecteze toţi furnizorii de servicii medicale, precum şi instituţiile cu atribuţii în asigurarea sănătăţii.

· Incidenţa mare a bolilor cronice nontransmisibile şi insuficienţa măsurilor de prevenire a acestora.

· Insuficienţa cercetărilor fundamentale  a factorilor de risc pentru bolile cronice nontransmisibile.

· Motivarea insuficientă a lucrătorilor medicali.

· Influenţa asupra accesibilităţii serviciilor medicale şi a calităţii lor.

· Menţinerea preferinţelor pentru sistemul de sănătate urban faţă de cel rural.

· Exodul forţei de muncă din sistemul de sănătate.

· Capacităţile şi abilităţile manageriale insuficiente la nivelul sistemului de sănătate.

· Riscul majorării şi severizării bolilor transmisibile şi nontransmisibile, care determină împreună grave pierderi umane, sociale şi economice.


Secţiunea a 7-a
Concluzii
    15. În ultimii ani Moldova a realizat progrese semnificative în reformarea sectorului sănătăţii. Prima etapă a reformelor a fost orientată spre stoparea declinului sistemului de sănătate, condiţionat de criza financiară din ultimul deceniu al secolului trecut. A doua etapă a fost impulsionată, în mare parte, de introducerea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, care au sporit substanţial nivelul de finanţare a sectorului, au ameliorat protecţia financiară a populaţiei şi accesul ei la servicii medicale. Următoarea etapă a reformelor prevede mobilizarea tuturor resurselor spre remanieri structurale, care se vor solda cu sporirea eficienţei şi calităţii sistemului de sănătate.
III. Definirea problemelor care necesită rezolvare
Secţiunea 1
Dirijarea sistemului de sănătate
   16. Exercitarea eficientă a funcţiei de dirijare este o premisă importantă pentru prestarea unor servicii de sănătate calitative, pentru asigurarea corespunzătoare a sistemului de sănătate cu personal medical calificat şi cu echipamente moderne. Dirijarea adecvată a sistemului permite mobilizarea resurselor financiare necesare, aplicarea mecanismelor de identificare a priorităţilor şi asigurarea utilizării raţionale şi eficiente a resurselor disponibile pentru atingerea rezultatelor dorite.
    17. Ministerul Sănătăţii deţine poziţia de coordonator principal în stabilirea unui cadru regulator orientat spre o performanţă optimă a întregului sistem de sănătate. În acest scop se impune fortificarea potenţialului de resurse umane la compartimentele planificare strategică, management şi economie a sistemului de sănătate.
    18. Planificarea strategică, care este premisa de bază în realizarea eficientă a procesului de dirijare, necesită informaţii furnizate de un sistem de monitorizare şi evaluare solid, care în prezent nu este încă suficient de dezvoltat pentru a prezenta în flux datele necesare.
    19. Sistemele de monitorizare şi evaluare existente operează cu date generate şi colectate în regim operaţional de cîteva instituţii, care nu dispun însă de o capacitate analitică adecvată pentru a transforma datele în informaţii relevante şi probe certe în vederea realizării procesului decizional.
    20. Deşi se tinde spre aceasta, sistemul de monitorizare şi evaluare, precum şi indicatorii din cadrul acestuia nu sînt încă ajustaţi la seturile de date şi la indicatorii acceptaţi pe plan internaţional.
    21. Există o  mare lipsă de manageri calificaţi în sector, cadre care să asigure evoluţii pozitive în domenii ca eficacitatea, calitatea şi satisfacţia faţă de serviciile medicale. Reformele curente din sectorul sănătăţii conferă o autonomie mai mare instituţiilor medico-sanitare publice, dar persistă cunoaşterea slabă a unor aşa tehnici manageriale moderne precum planificarea şi managementul proiectului, prognozarea, gestionarea financiară, negocierile, contractarea şi managementul resurselor. Pentru ca noul model de sănătate să fie funcţional, se impune instruirea actualilor manageri şi pregătirea programată a unor cadre de conducători de factură şi performanţă modernă.
    22. Receptivitatea sistemului la necesităţile populaţiei, care depinde de gradul de implicare a cetăţenilor în procesul de stabilire a politicii sănătăţii, rămîne a fi o problemă serioasă. Implicarea beneficiarilor în procesul de planificare, de definire a priorităţilor presupune nu doar dreptul la opinie, ci şi transparenţa procesului de prestare a serviciilor, căci noul model recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, spre care se tinde, se axează pe pacient, garantînd siguranţă maximă atît pentru beneficiari, cît şi pentru prestatorul de servicii.
Secţiunea a 2-a
Finanţarea sistemului de sănătate şi mecanismele
de plată pentru serviciile de sănătate
    23. Finanţarea este unul dintre factorii principali care determină funcţionarea durabilă a sistemului de sănătate şi creează condiţii favorabile de satisfacere a necesităţilor şi a cererii populaţiei în servicii medicale de calitatea şi volumul adecvat. Aplicarea corectă şi la timp a pîrghiilor de reglementare a finanţării sistemului permite sporirea accesului echitabil al populaţiei la serviciile medicale, asigură utilizarea raţională şi eficientă a resurselor şi favorizează motivarea pozitivă a prestatorilor de servicii medicale.
    24. Deşi odată cu introducerea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală a crescut gradul de stabilitate financiară a sistemului şi s-a îmbunătăţit accesul populaţiei la servicii medicale de bază, o serie de probleme nu au fost încă soluţionate.
    25. Astfel, rămîne substanţială cota populaţiei aflate în afara sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, îndeosebi în rîndul persoanelor autoangajate, cu venituri mici şi preponderent din mediul rural.
    26. Persistă inechitatea, atît pe verticală, cît şi pe orizontală, în contribuţiile financiare pentru sănătate, care derivă din flexibilitatea redusă a mecanismelor de colectare şi de formare a fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi din lipsa criteriilor obiective de apreciere a gradului de vulnerabilitate socială a categoriilor de populaţie pentru care se alocă mijloace bugetare.
    27. Este relativ mare povara contribuţiilor alocate din bugetul de stat în fondul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală pentru un spectru larg de categorii, fără a se ţine cont de veniturile reale ale acestora şi de capacităţile de achitare a primelor de asigurare.
    28. Lipsa competitivităţii în procurarea serviciilor şi rigiditatea mecanismului de plată a prestatorilor din fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, care nu ia în calcul diferenţele teritoriale şi structura sociodemografică, încurajează egalarea artificială, repartizarea disproporţională a prestatorilor cu dublarea funcţiilor, ceea ce sporeşte povara financiară asupra bugetelor şi fondurilor publice pentru sănătate.
    29. Nu au fost implementate mecanisme reale de sporire a eficienţei, atît tehnice, cît şi alocative, în sistemul de sănătate şi nici pîrghii de motivare a prestatorului pentru dezvoltarea performanţelor. Rămîn limitate drepturile instituţiilor medico-sanitare în gestionarea resurselor proprii şi a mijloacelor obţinute pentru dezvoltarea durabilă. Persistă o serie de discrepanţe între funcţiile cu drept decizional şi responsabilităţile delegate acestora.
   30. Lipsa normelor de utilizare a resurselor, imperfecţiunea mecanismului de calculare a costurilor serviciilor medicale, ineficienţa procesului de negociere din cauza tarifelor rigide subminează securitatea financiară a prestatorilor şi motivaţia personalului medical de a activa onest.
    31. Este nesemnificativă participarea autorităţilor administraţiei publice locale la dezvoltarea infrastructurii medico-sanitare din teritoriu.
    32. Persistă din inerţie investiţiile făcute în boală şi nu în sănătate, dar este tot mai evidentă şi justificată necesitatea de a investi în profilaxie şi promovarea sănătăţii, atît prin programe cu finanţare externă, cît şi prin aplicarea taxei pe viciu la comercializarea produselor cu risc sporit pentru sănătate, cu orientarea acestor fonduri către Ministerul Sănătăţii.
    33. Programele naţionale în derulare nu beneficiază de o finanţare adecvată, raportată la necesităţi şi la costurile lor reale.
Secţiunea a 3-a
Prestarea serviciilor de sănătate
    34. Restructurarea reţelei sistemului de sănătate a fost dirijată spre dezvoltarea prioritară a asistenţei medicale primare, care oferă cel mai înalt grad de accesibilitate şi continuitate a serviciilor medicale, dar pentru ca reforma medicinei autohtone să se soldeze cu rezultatele scontate este imperios necesar să se creeze infrastructuri fizice moderne, dotate cu echipament adecvat, consumabile şi medicamente necesare şi cu personal medical competent. Este la fel de importantă raţionalizarea continuă a infrastructurii spitaliceşti şi dezvoltarea centrelor de performanţă axate pe tehnologii avansate, proporţional distribuite, dar şi raţional utilizate pentru asigurarea accesului echitabil al pacienţilor din întreaga ţară.
   35. În pofida realizărilor considerabile înregistrate în ultimii ani, agenda reformei din sistemul de sănătate în Republica Moldova este departe de a fi finalizată, iar progresele atinse pînă în prezent nu au însemnat şi reuşita unor indicatori esenţiali, cum ar fi calitatea serviciilor de sănătate, accesibilitatea la ele a populaţiei, în special din zonele rurale, ceea ce înseamnă şi subeficienţa funcţională a infrastructurii existente a serviciilor de sănătate.
    36. Una dintre probleme constă în aceea că prestatorii de servicii nu dispun de o autonomie decizională reală în gestionarea resurselor, pîrghie care ar motiva eficienţa în raport cu costul şi ar spori responsabilitatea pentru rezultatele obţinute.
    37. Calitatea încă insuficientă a serviciilor de sănătate prestate este condiţionată, în mare măsură, de lipsa programelor menite să determine furnizorii de servicii spre satisfacerea maximă a beneficiarilor, de abordarea fragmentară a managementului calităţii, de mecanismele insuficient dezvoltate de motivare a prestatorului în funcţie de performanţele acestuia.
    38. Procesul de acreditare nu a devenit obligatoriu pentru toţi prestatorii la contractarea serviciilor. Sînt insuficient utilizate şi posibilităţile contractării ca instrument de îmbunătăţire a alocării resurselor pe baza necesităţilor populaţiei şi de motivare a prestatorilor în vederea obţinerii celor mai bune rezultate. De asemenea, este insuficient dezvoltat setul de indicatori de performanţă pentru remunerarea prestatorilor pe bază de rezultate.
    39. Infrastructurile instituţionale nu corespund exigenţei de prestare a serviciilor de calitate înaltă. Sînt slab dezvoltate şi mecanismele care să includă în preţul de cost al serviciilor şi necesităţile infrastructurii, iar aceasta limitează posibilităţile de dezvoltare instituţională durabilă. Sînt insuficient utilizate posibilităţile de motivare a fondatorului privind efectuarea investiţiilor capitale în reutilarea şi reamenajarea instituţiilor medico-sanitare publice. Ineficient sînt utilizate şi spaţiile libere ale acestor instituţii, care ar putea constitui căi de obţinere a resurselor financiare suplimentare, prin oferirea în arendă pentru servicii comerciale de uz habitual.
    40. Este subdezvoltat şi parteneriatul public-privat în procurarea din exterior a serviciilor auxiliare (spălarea rufelor, alimentaţia, paza şi alte servicii). Sînt în continuare slab valorificate capacităţile şi posibilităţile sectorului privat în prestarea serviciilor de sănătate în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
Secţiunea a 4-a
Gestionarea resurselor
    41. Resursele umane sînt elementul-cheie în asigurarea bunei funcţionări şi sensibilităţii sistemului de sănătate la necesităţile populaţiei. În schimb, dezechilibrul în planificarea, formarea şi gestionarea resurselor umane, în condiţiile mijloacelor financiare limitate, generează deseori fenomene sociale şi economice nedorite, care definesc consumul nejustificat şi sporirea cheltuielilor pentru serviciile de sănătate. Concomitent cu fortificarea resurselor umane rămîne actuală şi necesitatea dezvoltării infrastructurii instituţionale, dotarea instituţiilor cu echipamente medicale performante şi eficiente din punctul de vedere al costului, ridicarea competenţei personalului sanitar, asigurarea suficientă cu medicamente şi consumabile.
    42. Cu referire la managementul resurselor umane, problemele relevante se pot divide în patru categorii mari ce ţin de:
    a) repartizarea numerică neuniformă, adică necorespunderea dintre numărul existent şi cel necesar de prestatori de servicii de diferite specialităţi;
    b) distribuirea capacitivă inadecvată, adică necorespunderea dintre nivelul de pregătire profesională şi capacităţile solicitate de sistemul sanitar;
    c) distribuirea teritorială neuniformă a personalului medical, disproporţia urban/rural şi divizarea inadmisibilă pe specialităţi prestigioase şi neprestigioase;
    d) migrarea personalului medical cu cea mai bună pregătire şi calificare din sistemul naţional de sănătate.
    43. Asigurarea populaţiei cu medici este inferioară faţă de media europeană, dar ar fi suficientă pentru asigurarea accesului la îngrijirile primare şi cele de specialitate dacă
s-ar asigura distribuirea teritorială uniformă a personalului medical, deoarece mai multe localităţi din mediul rural duc lipsă de medici de familie. În acelaşi timp, a devenit acută problema insuficienţei cadrelor cu studii medii.
    44. Toate problemele menţionate mai sus sînt cauzate de salarizarea inadecvată şi managementul ineficient al personalului angajat în sectorul sanitar. Sistemul insuficient de motivare şi beneficii, condiţiile nesatisfăcătoare de lucru, subdezvoltarea infrastructurii fizice şi lipsa echipamentului medical modern fac dificile încadrarea şi menţinerea personalului medical în cadrul sistemului.
  45. Angajaţii medicali invocă printre cauzele nemulţumirilor lipsa definirii clare a obligaţiilor de funcţie (a fişei de post), supravegherea inadecvată din partea conducătorilor instituţiilor şi implicarea redusă în procesul de luare a deciziilor, care sînt bariere serioase în creşterea profesională şi managerială.
    46. Infrastructura fizică a instituţiilor medico-sanitare, în special a spitalelor şi a instituţiilor de asistenţă medicală primară, este în stare proastă, cu excepţia celor care au fost renovate în cadrul Proiectului “Fondul de Investiţii în Sănătate” sau prin alte agenţii internaţionale. Majoritatea spitalelor au depăşit parametrii internaţionali referitori la termenul de exploatare, care încadrează amortizarea deplină între 25 şi 33 de ani de la edificare şi depinde de tipul de infrastructură şi serviciile prestate în incinta acestora. Vîrsta medie a unei instituţii medicale tipice în Republica Moldova este în jur de 45 de ani. Este dificilă mai ales  situaţia instituţiilor medicale de nivel raional, care se confruntă cu deficienţe majore în acest sens. Gradul de uzură a echipamentului este înalt atît în instituţiile republicane, cît şi în cele raionale. În instituţiile medicale raionale nu sînt funcţionale 20% din echipamente, iar în spitalele republicane - 10%.
    47. Există probleme în domeniul asigurării cu medicamente, consumabile şi alte resurse materiale. Insuficient se promovează conceptul medicamentelor esenţiale, cel al “formularului farmacoterapeutic”, nu este asigurată utilizarea raţională a medicamentelor, nu s-a atins nivelul satisfăcător al accesibilităţii fizice şi economice la medicamente.
V. Obiective generale şi specifice
Secţiunea 1
Dirijarea sistemului de sănătate
    48. Obiectivul general este îmbunătăţirea dirijării sistemului de sănătate în vederea asigurării condiţiilor necesare implementării obiectivelor trasate în Politica Naţională de Sănătate.
    49. Obiectivele specifice sînt următoarele:
    a) îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Sănătăţii de elaborare şi implementare a politicilor de sănătate şi de planificare strategică;
    b) fortificarea capacităţii autorităţilor sanitare de monitorizare şi evaluare a sistemului de sănătate;
    c) perfecţionarea mecanismelor de comunicare;
    d) consolidarea parteneriatului intersectorial în luarea deciziilor de sănătate;
    e) implicarea efectivă a populaţiei, a societăţii civile şi profesionale în luarea deciziilor de sănătate;
    f)  alinierea legislaţiei naţionale în domeniul sănătăţii la standardele europene.
Secţiunea a 2-a
Finanţarea sistemului de sănătate şi mecanismele
de plată pentru serviciile de sănătate
    50. Obiectivul general este îmbunătăţirea finanţării şi a mecanismelor de plată pentru serviciile de sănătate.
    51. Obiectivele specifice sînt următoarele:
    a) îmbunătăţirea finanţării sistemului de sănătate;
    b) îmbunătăţirea mecanismelor de plată şi contractare a serviciilor;
    c) sporirea echităţii şi transparenţei în alocarea resurselor şi protecţiei financiare a cetăţenilor.
Secţiunea a 3-a
Prestarea serviciilor de sănătate
    52. Obiectivul general este organizarea şi prestarea serviciilor de sănătate, inclusiv în formă electronică, adecvate cerinţelor şi ajustate la necesităţile populaţiei.
    53. Obiectivele specifice sînt următoarele:
    a) promovarea asistentei medicale integrate şi asigurarea continuităţii serviciilor medicale pentru soluţionarea problemelor de sănătate ale populaţiei;
    b) dezvoltarea domeniilor prioritare ale sistemului de sănătate cu impact asupra sănătăţii publice şi de importanţă strategică;
    c) îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi creşterea nivelului de  satisfacţie a pacienţilor.
Secţiunea a 4-a
Gestionarea resurselor
    54. Obiectivul general este generarea şi asigurarea resurselor necesare pentru sistemul de sănătate.
    55. Obiectivele specifice sînt următoarele:
    a) managementul resurselor umane prin utilizarea raţională a cadrelor existente şi formarea adecvată şi diversificată de cadre performante pentru sistemul de sănătate;
    b) consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor din sistemul de sănătate;
    c) managementul raţional al medicamentelor.
V. Măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor
şi rezultatelor scontate
Secţiunea 1
Dirijarea sistemului de sănătate
    56. Pentru îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Sănătăţii de elaborare şi implementare a politicilor de sănătate şi de planificare strategică se preconizează:
    a) fortificarea capacităţilor Ministerului Sănătăţii;
    b) restructurarea instituţiilor subordonate şi crearea unor noi instituţii;
    c) restructurarea /redefinirea rolurilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale;
    d) perfecţionarea mecanismului de colaborare dintre nivelul regional şi cel central.
    57. Pentru fortificarea capacităţii autorităţilor sanitare de monitorizare şi evaluare a sistemului de sănătate se prevede:
    a) definirea indicatorilor de monitorizare şi evaluare;
    b) definirea seturilor-standard de date ce urmează a fi colectate şi a fluxurilor de date în sistem;
    c) armonizarea pe etape a arhitecturii, a platformelor tehnologice şi a standardelor Sistemului Informaţional Medical Integrat.
    58. Perfecţionarea mecanismelor de comunicare se va realiza prin:
    a) definirea şi implementarea strategiei de comunicare;
    b) consolidarea serviciului de presă şi relaţii cu publicul şi societatea civilă al Ministerului Sănătăţii;
    c) instruirea personalului Ministerului Sănătăţii în tehnici de comunicare.
   59. Consolidarea parteneriatului intersectorial în luarea deciziilor de sănătate presupune antrenarea efectivă şi perseverentă a partenerilor din sectoarele relevante în adoptarea deciziilor ce ţin de domeniul sănătăţii.
    60. În vederea implicării efective a populaţiei, a societăţii civile şi profesionale în luarea deciziilor de sănătate sînt prevăzute următoarele măsuri:
    a) dezvoltarea mecanismelor de implicare a profesioniştilor în luarea deciziilor de sănătate;
    b) dezvoltarea mecanismelor de implicare a populaţiei şi a societăţii civile în luarea deciziilor de sănătate;
    c) dezvoltarea mecanismelor de implicare a partenerilor sociali în luarea deciziilor de sănătate.
    61. Alinierea legislaţiei naţionale în domeniul sănătăţii la standardele europene presupune eficientizarea activităţii subdiviziunilor corespunzătoare ale Ministerului Sănătăţii în vederea elaborării propunerilor de ajustare a legislaţiei în domeniu la acquis-ul comunitar.
Secţiunea a 2-a
Finanţarea sistemului de sănătate şi mecanismele
de plată pentru serviciile de sănătate
    62. Îmbunătăţirea finanţării sistemului de sănătate se va realiza prin intermediul următoarelor acţiuni:
    a) majorarea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală;
    b) asigurarea garanţiilor statului în participarea la finanţarea sistemului de sănătate;
    c) revizuirea capacităţilor de participare a autorităţilor administraţiei publice locale la dezvoltarea infrastructurii instituţiilor medico-sanitare din teritoriu;
    d) dezvoltarea formelor de asigurări facultative pentru prestarea serviciilor supra-pachet de asistenţă medicală.
    63. Pentru atingerea obiectivului de îmbunătăţire a mecanismelor de plată şi contractare a serviciilor se prevăd următoarele măsuri:
    a) îmbunătăţirea mecanismelor de plată a prestatorilor de servicii în asistenţa medicală primară;
    b) perfecţionarea mecanismelor de plată a prestatorilor de servicii în regim de ambulator;
    c) reformarea mecanismelor de plată a prestatorilor de servicii în spital;
    d) îmbunătăţirea mecanismelor de plată a prestatorilor de servicii de urgenţă;
    e) perfecţionarea mecanismelor de plată pentru alte categorii de servicii de sănătate nou-introduse: îngrijiri la domiciliu, paliative etc.;
    f) revizuirea mecanismelor de contractare a serviciilor de sănătate;
    g) creşterea gradului de autonomie a prestatorilor în gestionarea resurselor financiare;
    h) dezvoltarea mecanismului de evaluare şi de monitorizare a eficienţei resurselor utilizate.
    64. Sporirea echităţii şi transparenţei în alocarea resurselor şi protecţiei financiare a cetăţenilor se vor obţine prin:
    a) îmbunătăţirea echităţii în formarea şi utilizarea resurselor financiare pentru serviciile de sănătate;
    b) creşterea transparenţei în alocarea şi utilizarea resurselor financiare.
Secţiunea a 3-a
Prestarea serviciilor de sănătate
    65. Pentru promovarea asistenţei medicale integrate şi asigurarea continuităţii serviciilor medicale pentru soluţionarea problemelor de sănătate ale populaţiei se prevăd următoarele:
    a) evaluarea necesităţilor reale ale populaţiei în servicii de sănătate;
    b) consolidarea asistenţei medicale de urgenţă şi dezvoltarea serviciilor paramedicale;
    c) sporirea rolului şi autorităţii asistenţei medicale primare în sistemul naţional de sănătate, cu accent prioritar pe măsurile de prevenire a maladiilor;
    d) definirea rolului asistenţei medicale specializate de ambulator;
    e) modernizarea serviciilor de asistenţă spitalicească;
    f) dezvoltarea serviciilor de îngrijiri comunitare şi la domiciliu;
    g) sporirea rolului parteneriatului public-privat în furnizarea serviciilor de sănătate;
    h) dezvoltarea domeniului de telemedicină.
    66. Dezvoltarea domeniilor prioritare ale sistemului de sănătate cu impact asupra sănătăţii publice şi de importanţă strategică se va realiza prin:
    a) fortificarea serviciilor de sănătate publică;
    b) perfectarea continuă a metodelor de control asupra bolilor transmisibile;
    c) reducerea ponderii bolilor nontransmisibile;
    d) implementarea Politicii de Sănătate Mintală;
    e) asigurarea realizării programelor naţionale cu referire la bolile transmisibile, reflectate în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (tuberculoza, HIV/SIDA şi infecţiile cu transmitere sexuală);
    f) îmbunătăţirea sănătăţii mamei şi a copilului în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului;
    g) asigurarea capacităţilor de intervenţie ale serviciilor de sănătate în caz de calamităţi şi situaţii excepţionale.
    67. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi creşterea nivelului de satisfacţie a pacienţilor se vor obţine prin:
    a) dezvoltarea şi implementarea unui sistem de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii serviciilor medicale;
    b) fortificarea sistemului de acreditare în sistemul de sănătate;
    c) asigurarea respectării drepturilor pacienţilor.
Secţiunea a 4-a
Gestionarea resurselor
    68. Managementul resurselor umane prin utilizarea raţională a cadrelor existente şi formarea adecvată şi diversificată de cadre performante pentru sistemul de sănătate se vor realiza prin intermediul următoarelor măsuri:
    a) evaluarea necesităţilor şi planificarea asigurării resurselor umane în sistemul de sănătate;
    b) asigurarea acoperirii cu cadre a instituţiilor din regiunile rurale;
    c) motivarea şi stimularea personalului din sistemul de sănătate;
    d) îmbunătăţirea politicilor de formare a cadrelor în învăţămîntul medical şi cel farmaceutic.
    69. Acţiunile menite să contribuie spre consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor din sistemul de sănătate sînt orientate spre:
    a) raţionalizarea infrastructurii instituţiilor;
    b) asigurarea cu dispozitive medicale performante.
    70. Managementul raţional al medicamentelor presupune următoarele măsuri:
    a) asigurarea securităţii farmaceutice;
    b) asigurarea accesibilităţii fizice şi economice a medicamentului.
VI. Estimarea impactului
    71. La nivel global, impactul estimat îl reprezintă ameliorarea semnificativă a capacităţii de corelare şi coordonare în domeniul ocrotirii sănătăţii, cu efect inclusiv asupra creşterii eficienţei sistemului. Impactul financiar estimat ţine de: asigurarea protecţiei financiare a populaţiei; sporirea eficacităţii sistemului de prestare a serviciilor medicale prin raţionalizarea distribuirii resurselor financiare; asigurarea transparenţei sistemului de sănătate; creşterea gradului de finanţare a sistemului de sănătate. Impactul nefinanciar estimat se va materializa în: ameliorarea stării sănătăţii populaţiei; sporirea accesului şi echităţii la serviciile medicale necesare; îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate; asigurarea receptivităţii sistemului; raţionalizarea utilizării resurselor sistemului de sănătate; corelarea consumului serviciilor de sănătate cu necesităţile populaţiei. Definiţiile indicatorilor şi metodele de estimare vor corespunde standardelor tehnice internaţionale promovate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Eurostat, cuprinse şi în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, de Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei, de Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare şi de alte organizaţii internaţionale din domeniu. Pentru a releva inegalităţile existente în sistemul de sănătate, datele colectate vor fi structurate conform sexului, vîrstei, situaţiei social-economice, situaţiei geografice şi zonei de reşedinţă (urbană, rurală). Monitorizarea obiectivelor generale se va face în baza indicatorilor de rezultat, iar atingerea scopurilor Strategiei se va axa pe următorii indicatori de impact:
    Indicatorii de bază ai stării sănătăţii populaţiei:
    a) speranţa medie de viaţă la naştere;
    b) sporul natural al populaţiei;
    c) mortalitatea infantilă;
    d) mortalitatea copiilor sub 5 ani;
    e) mortalitatea maternă;
    f) morbiditatea şi mortalitatea prin tuberculoză;
    g) mortalitatea prin bolile aparatului circulator în grupele de vîrstă 30-39 şi 40-59 ani;
    h) incidenţa infecţiei HIV/SIDA;
    i) mortalitatea prin tumori maligne în grupele de vîrstă 20-39 şi 40-59 ani.
    Echitatea şi accesibilitatea serviciilor medicale:
    a) ponderea populaţiei care nu s-a adresat pentru asistenţa medicală necesară din cauza situaţiei financiare;
    b) ponderea instituţiilor medico-sanitare primare în localităţile rurale, în care un medic de familie deserveşte mai mult de 2000 de locuitori;
    c) numărul localităţilor rurale unde există instituţii medico-sanitare primare, dar nu există asistenţă farmaceutică.
    Protecţia financiară a populaţiei pentru fenomenele de boală:
    a) ponderea cheltuielilor directe ale populaţiei pentru asistenţa medicală raportată la cheltuielile totale ale gospodăriilor casnice;
    b) coplăţile pentru serviciile de sănătate raportate la salariul mediu;
    c) devierea distribuţiei resurselor financiare publice pentru sănătate raportate la o persoană asigurată pe teritorii administrative din media pe ţară.
    Eficacitatea sistemului de prestare a serviciilor medicale:
    a) ponderea cheltuielilor pentru asistenţa medicală primară în totalul alocaţiilor pentru sănătate;
    b) cota cheltuielilor directe pentru pacient (medicamente, alimentaţie) în totalul de cheltuieli în spitale;
    Calitatea serviciilor medicale:
    a) proporţia femeilor care au născut şi au beneficiat de întreg pachetul de servicii antenatale;
    b) ponderea gravidelor cu anemii în numărul total de gravide;
    c) rata copiilor vaccinaţi în primul an de viaţă în conformitate cu Programul naţional de imunizări;
    d) numărul maladiilor nozocomiale;
    Transparenţa şi receptivitatea sistemului de sănătate:
    a) nivelul cheltuielilor neoficiale ale pacienţilor trataţi în spitale;
    b) nivelul de informare a populaţiei privind dreptul la serviciile medicale, incluse în Programul unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală;
    c) satisfacţia mamelor de serviciile medicale antenatale şi perinatale;
    d) satisfacţia populaţiei de calitatea serviciilor medicale;
    e) satisfacţia medicilor pentru activitatea pe care o desfăşoară.
    Finanţarea sistemului de sănătate:
    a) ponderea cheltuielilor bugetului de stat destinate ocrotirii sănătăţii în totalul cheltuielilor pentru ocrotirea sănătăţii, %;
    b) ponderea cheltuielilor bugetare pentru ocrotirea sănătăţii în totalul de cheltuieli bugetare, %;
    c) cheltuielile pentru sănătate, % din PIB.
    Resursele sistemului de sănătate:
    a) numărul de medici / asistente medicale la 10 000 locuitori;
    b) numărul de instituţii medico-sanitare de asistenţă medicală primară la 100 000 locuitori;
    c) numărul de spitale la 100 000 locuitori;
    d) numărul de spitale cu termen scurt de tratare la
100 000 locuitori;
    e) numărul de paturi de îngrijiri medico-sociale la 100 000 locuitori;
    f) numărul de ambulanţe la 10 000 locuitori.
    Consumul serviciilor de sănătate:
    a) nivelul de spitalizare a bolnavilor la 100 000 locuitori;
    b) numărul mediu de vizite în an la 1 locuitor al raionului deservit;
    c) numărul de solicitări ale serviciului de urgenţă la 1000 locuitori.
VII. Rezultatele scontate şi indicatorii de progres
    72. Prin implementarea Strategiei se tinde spre crearea unui sistem de sănătate care să asigure:
    a) echitate în alocarea resurselor şi accesul populaţiei la servicii de sănătate;
    b) servicii centrate pe pacient, satisfacţia reală a utilizatorilor pentru serviciile de sănătate;
    c) servicii de sănătate de calitate, la cel mai bun raport cost-calitate;
    d) responsabilităţi clar definite ale tuturor părţilor implicate în procesul de prestare a serviciilor de sănătate.
    73. Rezultatele aşteptate în urma implementării Strategiei vor fi estimate în conformitate cu principalii indicatori de progres ce caracterizează performanţa unui sistem de sănătate şi vor fi corelate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, şi anume: reducerea către anul 2017 a ratei mortalităţii infantile pînă la 13 cazuri la 1000 nou-născuţi vii, estimate în baza naşterii după 22 săptămîni şi cu o greutate a copilului de la 500 gr, a mortalităţii copiilor mai mici de 5 ani pînă la 15 cazuri la 1000 nou-născuţi vii, estimate în baza naşterii după 22 săptămîni şi cu o greutate a copilului de la 500 gr, a mortalităţii materne pînă la 13 cazuri la 100 000 nou-născuţi vii, a mortalităţii asociate cu tuberculoză pînă la 8 cazuri la 100 000 locuitori, a incidenţei infecţiei HIV/SIDA pînă la 8,0 la 100 000 locuitori şi a incidenţei printre populaţia în vîrstă  de 15-24 ani pînă la 11,0, menţinerea ponderii copiilor vaccinaţi împotriva rujeolei la vîrsta de pînă la 2 ani de cel puţin 96%.
    74. Realizarea cu succes a Strategiei presupune un angajament politic ferm, o dirijare efectivă şi vizibilă, asigurarea cu resursele necesare, un management şi o planificare bună, un sistem eficient de monitorizare şi evaluare la fiecare nivel, precum şi personal competent. Sînt indispensabile participarea şi suportul partenerilor sociali, a organizaţiilor neguvernamentale, a asociaţiilor interesate şi a grupurilor comunitare. Un rol semnificativ revine cooperării cu structurile internaţionale, atît din perspectiva asistenţei tehnice, cît şi în vederea atragerii investiţiilor donatorilor străini.
VIII. Etapele de implementare
    75.  Implementarea Strategiei se va efectua în două etape:
    etapa I (2008 - 2011), în care vor fi asigurate:
    a) elaborarea şi perfecţionarea cadrului legislativ şi de reglementare;
    b) accelerarea ajustării structurale şi funcţionale a serviciilor medicale de bază: de urgenţă, asistenţa medicală primară, serviciul de staţionar, serviciul de reabilitare şi îngrijiri medicale de lungă durată;
    c) majorarea finanţării sistemului din surse autohtone, valorificarea resurselor disponibile şi atragerea unui volum cît mai mare de investiţii în sfera sănătăţii;
    d) realizarea proiectelor-pilot de dezvoltare a infrastructurii şi aplicarea tehnologiilor medicale avansate;
    etapa a II (2012 - 2017,) în care se va pune accentul pe:
    a) utilizarea tuturor instrumentelor ce asigură implementarea acţiunilor de organizare şi prestare a serviciilor de sănătate adecvate cerinţelor şi ajustate la necesităţile populaţiei;
    b) creşterea accesibilităţii şi competitivităţii serviciilor medicale;
    c) finalizarea perioadei de formare a infrastructurii competitive, implementarea tehnologiilor medicale moderne, racordate la standardele europene, care să asigure un grad mai înalt de satisfacţie a populaţiei.
    76. Implementarea Strategiei va necesita elaborarea, integrarea şi coordonarea mai multor programe şi proiecte axate pe principalele probleme de sănătate, identificate şi definite în cadrul procesului de elaborare a Strategiei.
    77. Acţiunile care ţin de elaborarea şi implementarea cadrului legislativ şi de reglementare vor fi realizate nemijlocit de către autorităţile administraţiei publice centrale şi nu vor condiţiona costuri suplimentare celor prevăzute în bugetul de stat. În ceea ce priveşte acţiunile de dezvoltare a resurselor sistemului de sănătate precum infrastructura instituţiilor medicale, manoperele, tehnologiile medicale şi informaţionale avansate, fortificarea capacităţilor personalului medical, care implică costuri de implementare adiţionale celor existente, acestea vor fi finanţate în limita mijloacelor financiare ale bugetului public naţional, din asistenţa tehnică şi investiţională externă, precum şi din alte surse care nu contravin legislaţiei în vigoare.
    78. Resursele financiare, tehnice şi umane necesare implementării Strategiei vor fi estimate şi detaliate pentru fiecare etapă a procesului de implementare şi pentru fiecare activitate în parte. De asemenea, se va realiza o ajustare periodică a acestor necesităţi la Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu, la Planul Naţional de Dezvoltare şi la programele de dezvoltare social-economică naţionale şi teritoriale.
    79. Obţinerea acordurilor de colaborare de la toţi partenerii sistemului de sănătate reprezintă esenţa succesului implementării Strategiei. În procesul de implementare, Ministerul Sănătăţii va colabora atît cu partenerii din interiorul sistemului de sănătate, cît şi cu parteneri din afara lui, în primul rînd cu societatea civilă. Conţinutul şi modul de implementare a Strategiei vor fi pe larg mediatizate, pentru ca populaţia şi profesioniştii din domeniu să cunoască scopul şi conţinutul ei.
IX. Procedurile de raportare şi monitorizare
    80. Activităţile de monitorizare a Strategiei se vor derula încontinuu, fiind desfăşurate pe toată perioada de implementare, şi vor include atît colectarea, prelucrarea şi analiza datelor de monitorizare, identificarea erorilor sau a efectelor neprevăzute, cît şi eventualele rectificări de conţinut şi de formă în măsurile şi activităţile planificate. Monitorizarea se va efectua în baza a trei seturi de indicatori (de proces, de rezultat şi de impact), care vor permite a urmări şi evalua în dinamică realizarea obiectivelor generale stipulate în Strategie şi atingerea scopului final - ameliorarea stării de sănătate a populaţiei.
   81. Indicatorii de proces vor reflecta realizarea activităţilor expuse în Planul de acţiuni, indicatorii de rezultat vor monitoriza îndeplinirea obiectivelor specifice şi a măsurilor aplicate, iar indicatorii de impact vor fi utilizaţi pentru evaluarea schimbărilor în starea sănătăţii populaţiei.
   82. Setul indicatorilor de monitorizare a obiectivelor generale poate fi completat sau schimbat pe parcursul realizării Strategiei. Pentru monitorizarea şi evaluarea adecvată a procesului de implementare a Strategii sînt preconizate mai multe surse informaţionale, principalele fiind datele Biroului Naţional de Statistică, studiile privind dezvoltarea umană susţinute de PNUD şi Banca Mondială, rapoartele administrative din cadrul sistemului de sănătate. Colectarea datelor pentru calcularea indicatorilor se va face în baza informaţiilor acumulate în Registrul de stat al populaţiei, în cadrul recensămîntului populaţiei, în studiile asupra gospodăriilor casnice, în rapoartele statistice privind starea de sănătate şi în baza rezultatelor de activitate ale instituţiilor medico-sanitare.
    83. Activitatea de evaluare a Strategiei va avea un caracter sistematic, fiind desfăşurată pe toată perioada de implementare, şi va include elaborarea în baza indicatorilor de monitorizare a rapoartelor anuale de progres, a raportului de evaluare după prima etapă de implementare şi a raportului final de evaluare după a doua etapă de implementare.
   84. În rapoartele de progres vor fi reflectate rezultatele înregistrate la stadiul respectiv de implementare a Strategiei - nivelul de atingere a obiectivelor generale şi specifice, îndeplinirea activităţilor planificate, realizarea indicatorilor de performanţă specifici fiecărei activităţi şi formularea propunerilor de îmbunătăţire şi corectare a măsurilor planificate. Raportul de evaluare după prima etapă de implementare va cuprinde şi aspectele privind remanierile instituţionale, funcţionale şi structurale care au survenit în urma implementării Strategiei, impactul asupra sănătăţii grupurilor-ţintă vizate de document, gradul de respectare de către instituţiile responsabile a termenelor de implementare şi conţinutului măsurilor din cadrul Planului de acţiuni. Pentru activităţile neîndeplinite vor fi expuse motivele neexecutării sau executării parţiale şi vor fi propuse măsuri eficiente de realizare a obiectivelor generale ale Strategiei.
    85. În scopul asigurării transparenţei proceselor de implementare a Strategiei, rapoartele anuale de progres, raportul de evaluare după prima etapă de implementare, precum şi raportul final de evaluare vor fi publicate în mass-media şi pe paginile web ale Ministerului Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii va asigura mediatizarea largă a procesului de realizare a Strategiei, precum şi oferirea informaţiilor relevante partenerilor din ţară şi de peste hotare.
Anexă
    anexă