LPC240/2015
ID intern unic:  362922
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 240
din  29.12.2015
cu privire la modificarea şi completarea
unor acte legislative
Publicat : 05.02.2016 în Monitorul Oficial Nr. 25-30     art Nr : 61
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. I. – Legea nr. 619-XIII din 31 octombrie 1995 privind organele securităţii statului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 10–11, art. 115), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 11. Dreptul militarilor, ofițerilor de informație
                           și securitate, ofițerilor de protecție,
                           polițiștilor de frontieră, colaboratorilor
                           vamali de portarmă, deținere, aplicare
                           și folosire a armei și a mijloacelor
                           speciale
    Militarii, ofițerii de informație și securitate, ofițerii de protecție, polițiștii de frontieră, colaboratorii vamali au dreptul de portarmă, deținere, aplicare și folosire a armei și a mijloacelor speciale în condițiile Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc.”
    2. Articolul 12 se abrogă.
    Art. II. – Legea nr. 1036-XIII din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 183–185, art. 654), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 35 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 35. Condiţiile şi limitele aplicării forţei fizice,
                           a mijloacelor speciale şi a armei de foc
    Colaboratorii sistemului penitenciar au dreptul să aplice forţă fizică, mijloace speciale şi armă de foc în condiţiile Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc.”
    2. Articolele 36 şi 37 se abrogă.
    Art. III. – La articolul 11 din Legea nr. 753-XIV din 23 decembrie 1999 privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 156, art. 764), cu modificările ulterioare, textul „Legii nr. 170-XVI din 19 iulie 2007 privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate” se substituie cu textul „Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc”.
    Art. IV. – Codul vamal al Republicii Moldova nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediție specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 314 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 314. Condiţiile şi limitele aplicării forţei
                             fizice, a mijloacelor speciale şi
                             a armei de foc
    Colaboratorul vamal are dreptul să aplice forţă fizică, mijloace speciale şi armă de foc în condiţiile Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc.”
    2. Articolele 315, 316, 317 şi 318 se abrogă.
    Art. V. – La articolul 33 alineatul (3) din Legea nr. 149-XVI din 8 iunie 2006 privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 126–130, art. 597), cu modificările ulterioare, după cuvintele „arme de vînătoare,” se introduc cuvintele „să aplice forţă fizică şi mijloace speciale”.
    Art. VI. – Legea nr. 170-XVI din 19 iulie 2007 privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 171–174, art. 667), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 58 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 58. Condițiile aplicării forței fizice, a
                           mijloacelor speciale și a armelor de foc
    (1) Ofiţerul de informaţii are dreptul să aplice forţă fizică, mijloace speciale şi armă de foc în condiţiile Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc.
    (2) Mijloacele speciale şi arma de foc pot fi retrase ofiţerului de informaţii de către conducerea Serviciului sau de către un alt ofiţer de informaţii, desemnat de directorul Serviciului. Dacă arma de foc sau mijloacele speciale au fost retrase de către o altă persoană împuternicită prin lege, aceasta, precum şi ofiţerul de informaţii, informează în cel mai scurt timp conducerea Serviciului.”
    2. Articolele 59 şi 60 se abrogă.
    Art. VII. – La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Hotărîrea Parlamentului nr. 1275-XII din 15 februarie 1993 cu privire la aprobarea mijloacelor speciale şi a regulilor de aplicare a acestora de către colaboratorii organelor de interne şi militarii trupelor de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr. 2).

    PREȘEDINTELE  PARLAMENTULUI                  Andrian CANDU

    Nr. 240. Chișinău, 29 decembrie 2015.