HGC623/2016
ID intern unic:  365047
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 623
din  19.05.2016
pentru modificarea şi completarea
unor hotărîri ale Guvernului
Publicat : 27.05.2016 în Monitorul Oficial Nr. 140-149     art Nr : 682
    Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Anexa nr.4 la Hotărîrea Guvernului  nr. 201  din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” (Monitorul Oficial  al  Republicii Moldova, 2009, nr. 55-56, art.249), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    în tot textul anexei, cuvintele „societăţile economice”, la orice caz gramatical, se substituie cu cuvintele „societăţile comerciale şi întreprinderile de stat/municipale”, la cazul gramatical corespunzător;
    se completează cu punctul 81 cu următorul cuprins:
    „81. Unul şi acelaşi funcţionar public poate fi membru concomitent în cel mult 5 organe de conducere ale societăţilor pe acţiuni şi întreprinderilor de stat/municipale (consiliu de administraţie, consiliul societăţii) şi poate fi desemnat în calitate de reprezentant al statului/unităţii administrativ teritoriale doar într-o singură societate comercială.”
    2. Hotărîrea Guvernului nr.110 din 23 februarie 2011 „Cu privire la unele aspecte ce ţin de repartizarea profitului net anual al societăţilor pe acţiuni cu cotă de participare a statului şi al întreprinderilor de stat” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.34-36, art.137), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    punctul 1:
    la subpunctul 5), litera c) se exclude;
    subpunctul 6) va avea următorul cuprins:
    „6) vor promova adoptarea deciziei privind limitarea sumei destinate acţiunilor de filantropie (binefacere) şi sponsorizării pentru anul de gestiune pînă la 2% din profitul net obţinut în anul precedent celui gestionar, dar nu mai mult de 400 000 de lei”;
    la punctul 2, cuvintele „(majorarea capitalului social)” se substituie cu cuvintele „(majorarea capitalului social în mărimea scutirii acceptate)”, iar sintagma „25 februarie” se substituie cu sintagma „25 martie”;
    se completează cu punctele 21 cu următorul cuprins:
    „21. La elaborarea proiectului hotărîrii de Guvern, Ministerul Economiei va examina doar propunerile însoţite de decizia Plenului Consiliului Concurenţei privind măsura de sprijin acordată de către minister sau autoritatea administrativă centrală în cazurile prevăzute de art.8 alin.(1) din Legea nr.139 din 15 iunie 2012 cu privire la ajutorul de stat.”;
    la punctul 4, după cuvintele „Agenţiei Proprietăţii Publice” se introduc cuvintele „subordonată Ministerului Economiei (în continuare - Agenţia Proprietăţii Publice)”;
    se completează cu punctul 42 cu următorul cuprins:
    „42. Agenţia Proprietăţii Publice va prezenta Ministerului Finanţelor informaţia privind utilizarea sumelor corespunzătoare de către societăţile pe acţiuni şi întreprinderile de stat scutite de plata dividendelor/defalcărilor în buget pînă la data de 25 ianuarie a anului următor celui în care a fost acordată scutirea.”;
    punctul 5 va avea următorul cuprins:
    „5. Agenţia Proprietăţii Publice, în baza analizei materialelor recepţionate:
    a) pînă la 20 iunie a fiecărui an, va prezenta Guvernului lista ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale care nu au prezentat informaţia, conform pct. 4 lit. a) din prezenta hotărîre;
    b) pînă la 1 august a fiecărui an, va prezenta Guvernului şi Ministerului Finanţelor informaţia detaliată privind distribuirea profitului net (în lei, %) pentru societăţile pe acţiuni şi întreprinderile de stat.”

    PRIM-MINISTRU                                         Pavel FILIP

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                        Octavian Calmîc
    Ministrul finanţelor                                         Octavian Armaşu

    Nr. 623. Chişinău, 19 mai 2016.