LPC95/2016
ID intern unic:  365222
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 95
din  13.05.2016
pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului bunurilor imobile
nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998
Publicat : 07.06.2016 în Monitorul Oficial Nr. 156     art Nr : 310
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Articol unic. – Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 44–46, art. 318), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 4 alineatul (4), după cuvintele „pot fi înregistrate” se introduc cuvintele „locurile de parcare din clădire, delimitate în conformitate cu instrucţiunile pentru executarea lucrărilor cadastrale,”.
    2. La articolul 23 alineatul (1) litera c), după cuvintele „înscrieri privind încăperile izolate” se introduc cuvintele „sau privind locurile de parcare din clădire, delimitate în conformitate cu instrucţiunile pentru executarea lucrărilor cadastrale”.
    3. La articolul 403, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    „(4) La solicitarea proprietarilor, în registrul bunurilor imobile capitolul C se va înregistra, conform normelor generale, dreptul de proprietate asupra încăperilor izolate sau locurilor de parcare din clădire, delimitate în conformitate cu instrucțiunile pentru executarea lucrărilor cadastrale, la care, suplimentar, se va indica cota respectivă deţinută în bunurile comune ale condominiului. Nesolicitarea înregistrării bunurilor condominiului aflate în proprietate comună nu constituie temei pentru refuzul înregistrării dreptului de proprietate asupra încăperilor izolate sau locurilor de parcare din clădire.”
    4. La articolul 405, alineatul (9) se completează în final cu cuvintele „ , precum și locurilor de parcare din clădire”.

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                                  Andrian CANDU

    Nr. 95. Chişinău, 13 mai 2016.