Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Victor POPA, preşedinte de ședință,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
    cu participarea  dnei Aliona Balaban, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 16 decembrie 2016,
    Înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând la 19 decembrie 2016 în camera de consiliu,
    Pronunţă următoarea decizie:
    ÎN FAPT
    1. La 16 decembrie 2016, Victor Roșca, deputat în Parlament, a adresat Curţii Constituţionale o sesizare, prin care solicită controlul constituționalității punctelor 2 şi 78 din Art. V și alineatului (1) din Art. XXXI al Legii nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative.
    A. Motivele sesizării
    2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.
    3. Prin Legea nr. 138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative, Codul fiscal a fost completat cu o nouă categorie de impozit, și anume „impozitul pe avere”.
    4. Astfel, impozitul pe avere este aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), în cazul în care: a) valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane şi mai mult; și b) suprafaţa totală constituie 120 m² şi mai mult.
    5.  Dispozițiile contestate, potrivit Art. XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, au fost puse în aplicare la 1 ianuarie 2016.
    6. Autorul sesizării pretinde că prevederile contestate sunt contrare articolelor l alin.(3), 4, 16, 22, 23, 46, 54, 76, 127 şi 131 din Constituţie, precum şi articolului 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    B. Legislaţia pertinentă
    7. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art. 140) sunt următoarele:
    „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
    (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
    „Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”
    „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
    […].”
    „(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
    (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege”.
    „(1) Impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor raioanelor, oraşelor şi satelor se stabilesc, conform legii, de organele reprezentative respective.
    (2) Orice alte prestări sunt interzise.”
    8. Prevederile relevante ale Codului fiscal al Republicii Moldova nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (M.O., 2007, ediţie specială) sunt următoarele:
    „În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:
    1) Impozit pe bunurile imobiliare – impozit local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare.
    2) Bunuri imobiliare – terenurile, clădirile, construcţiile, apartamentele şi alte încăperi izolate, a căror strămutare este imposibilă fără cauzarea de prejudicii destinaţiei lor.
    3) Valoare estimată – valoarea bunurilor imobiliare calculată la o dată anumită cu utilizarea metodelor de evaluare prevăzute de legislaţie.
    […]”
    „În sensul prezentului titlu, se defineşte următoarea noţiune:
    Impozit pe avere – impozit aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), în cazul în care acestea satisfac condiţiile specificate în prezentul titlu.”
    „(1) Subiecţi ai impunerii sunt persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova.
    (2) În cazul în care bunurile imobiliare reglementate de prezentul titlu se află în proprietate (în folosinţă) comună în diviziune a mai multor persoane, subiect al impunerii este considerată fiecare dintre aceste persoane, în cota-parte care îi revine.
    (3) În cazul în care bunurile imobiliare reglementate de prezentul titlu se află în proprietate comună în devălmăşie, subiect al impunerii este considerat, în baza acordului comun, unul din proprietari (coproprietari). În acest caz, toţi proprietarii (coproprietarii) poartă o răspundere solidară pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale.”
    „(1) Obiect al impunerii îl constituie bunurile imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), precum şi cotele-părţi, a căror totalitate întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane şi mai mult;
    b) suprafaţa totală constituie 120 m² şi mai mult.
    (2) În cazul în care obiectul impunerii constituie obiect al unui credit imobiliar (ipotecar) sau al unui contract de leasing financiar, baza impozabilă constituie diferenţa pozitivă formată între valoarea estimată a bunului imobiliar şi suma rămasă până la stingerea totală a creditului sau a obligaţiilor contractului de leasing financiar.
    (3) Nu constituie obiect al impunerii bunurile imobiliare, inclusiv cotele-părţi, aflate în posesia persoanei, a căror valoare totală nu depăşeşte 1,5 milioane de lei şi suprafaţa nu depăşeşte 120 m².
    (4) Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale.”
    „Cota impozitului reprezintă 0,8% din baza impozabilă.”
    „Perioada fiscală este anul calendaristic.”
    „Calcularea impozitului pe avere şi prezentarea avizelor de plată se realizează de către oficiile fiscale teritoriale în termen de până la 10 decembrie pentru situaţia existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune.”
    „Impozitul pe avere se achită la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune.”
    9. Prevederile relevante ale Legii nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative (M.O., 2016, nr.184-192, art.401) sunt următoarele:
    „Art. XXXI. – (1) Prin derogare de la prevederile articolului 7 alineatul (1¹) din Codul fiscal, prezenta lege intră în vigoare la 1 iulie 2016, cu excepţia articolului V punctele 2 şi 78, articolului XVII punctul 2 referitor la articolul 26 alineatul (9), punctele 3 şi 4, articolului XXVII punctul 2, care se pun în aplicare la 1 ianuarie 2016, articolului V punctul 77 şi articolului VIII, care se pune în aplicare la 1 ianuarie 2017.
    […].”
    ÎN DREPT
    A. Argumentele autorului sesizării
    10. Autorul sesizării susține că acest tip nou de impozit, introdus în Codul fiscal, impozitul pe avere, dublează impozitul pe bunurile imobiliare reglementat în titlul VI din Codul fiscal.
    11. În viziunea acestuia, se instituie o ingerinţă din partea statului în dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie şi de articolul 1 din Protocolul adițional la Convenţia Europeană, prin obligarea contribuabililor de a achita dublu impozitul pe bunurile imobiliare.
    12. De asemenea, autorul consideră că normele privind punerea în aplicare a dispozițiilor contestate au caracter retroactiv și sunt în contradicţie cu prevederile art.22 din Constituţie, care garantează neretroactivitatea legii.
    13. În final, autorul sesizării susține că normele contestate încalcă dispoziţiile articolelor 1 alin. (3), 4, 16, 22, 23, 46, 54, 127 și 132 din Constituție.
    B. Aprecierea Curţii
    14. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea reţine următoarele.
    15. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor ține de competența Curții Constituționale.
    16. Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    17. Curtea menționează că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie punctele 2 şi 78 din Art. V și alineatul (1) din Art. XXXI al Legii nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative.
    18. Curtea observă că dispozițiile contestate reglementează instituirea unui nou tip de impozit în Codul fiscal, denumit impozit pe avere, pentru persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare, precum și modul de punere în aplicare a acestor prevederi.
    19. Curtea reține că autorul sesizării, deși a invocat pretinsa încălcare a articolelor 1 alin. (3), 4, 16, 22, 23, 46, 54, 76, 127 și 132 din Constituție, în esență, susține că normele contestate afectează dreptul de proprietate și principiul neretroactivității legii.
    20. Astfel, cu referire la argumentele autorului sesizării privind încălcarea dreptului de proprietate al contribuabililor prin obligarea de a achita atât impozitul pe avere, cât și impozitul pe bunurile imobiliare, Curtea reține următoarele.
    21. Potrivit art. 132 din Constituție, impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat se stabilesc conform legii, iar potrivit art. 58 din Constituție, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.
    22. Prin urmare, Curtea reține că, potrivit reglementărilor constituționale, stabilirea prin lege a obligației de plată a anumitor impozite sau taxe ține de competența exclusivă a legiuitorului.
    23. În jurisprudența sa anterioară, Curtea a stabilit că: „[…] art.58 alin.(2) din Constituţie stipulează că sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Or norma constituţională enunţată prevede stabilirea justă a sarcinilor fiscale, dar nu impozitarea egală.” ( HCC nr.8 din 12 aprilie 2007).
    24. Curtea constată că, prin Legea nr. 138 din 17 iunie 2016, Codul fiscal a fost completat cu un nou tip de impozit - impozitul pe avere, care se aplică asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă şi căsuțe de vacanță (cu excepția terenurilor). Totodată, pentru aplicarea acestui tip de impozit este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: a) valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane şi mai mult; și b) suprafaţa totală constituie 120 m² şi mai mult.
    25. În același timp, Curtea reține că, spre deosebire de impozitul pe avere, care se achită la bugetul de stat și doar în cazul în care sunt întrunite condițiile enunțate mai sus, impozitul pe bunurile imobiliare este impozit local şi constituie o sursă de venit la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.
    26. Prin urmare, Curtea reține că, în timp ce aceste două categorii de impozite sunt distincte, nu poate fi invocată dubla impozitare.
    27. În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art.22 din Constituție, în sensul în care prevederile Legii nr. 138 din 17 iunie 2016 se pun în aplicare în partea ce ține de impozitul pe avere începând cu 1 ianuarie 2016, Curtea reține următoarele.
    28. O lege este retroactivă, când atinge sau modifică situații trecute, definitiv stabilite, sau acte care și-au epuizat toate efectele în trecut.
    29. În speță, Curtea constată că impozitul pe avere se achită la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune. Astfel, atât timp cât perioada fiscală constituie întregul an calendaristic, nu poate fi afectat principiul neretroactivității legii.
    30. Totodată, în Hotărârea nr.26 din 23 mai 2002, Curtea a menționat că: „[…] principiul neretroactivităţii legii nu este un principiu cu caracter absolut. […] teoria contemporană a dreptului admite ca excepţii de la principiul neretroactivităţii legii normele juridice cu caracter imperativ – legile interpretative, precum şi normele juridice în care legiuitorul a stabilit expres că ele se vor aplica retroactiv.”
    31. Având în vedere cele  menționate, Curtea reține că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii şi, deci, nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
    Din aceste motive, în conformitate cu prevederile articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se declară inadmisibilă sesizarea deputatului în Parlament Victor Roșca pentru controlul constituționalității punctelor 2 şi 78 din Art. V și alineatului (1) din Art. XXXI din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative.
    2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                                       Victor POPA

    Nr. 96. Chişinău, 19 decembrie 2016.