LPC83/2017
ID intern unic:  370854
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 83
din  25.05.2017
pentru modificarea şi completarea
unor acte legislative
Publicat : 07.07.2017 în Monitorul Oficial Nr. 229-243     art Nr : 362
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. I. – Codul familiei nr. 1316/2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 47–48, art. 210), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 14 alineatul (2), sintagma „autoritatea administraţiei publice locale” se substituie cu sintagma „autoritatea tutelară locală”.
    2. La articolul 47, alineatul (2) se completează în final cu textul: „Fiind informaţi despre un caz de naştere sau la adresarea mamei după naştere, instituţia medico-sanitară/medicul de familie din localitate sînt obligaţi să întreprindă, în termen de 3 zile lucrătoare, măsurile necesare de constatare a naşterii copilului şi, în cazul constatării acesteia, să elibereze certificatul medical constatator de naştere, chiar dacă mama nu are domiciliul în această localitate.”
    3. La articolul 51, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    „(4) În cazul copiilor separaţi de părinţi, drepturile copilului la îngrijire şi educație sînt asigurate de reprezentantul legal.”
    4. Articolul 53:
    alineatul (2) se completează în final cu textul: „Părinţii poartă răspundere, prevăzută de legislaţie, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de îngrijire şi educaţie a copilului.”
    articolul se completează cu alineatul (51) cu următorul cuprins:
    „(51) Dacă plasarea copilului într-un serviciu social de plasament a fost determinată de violenţă, neglijare, exploatare, abandon sau de alte acțiuni care pun în pericol viața și sănătatea copilului, instanţa de judecată, la cererea autorităţii tutelare teritoriale, va examina posibilitatea de încasare de la părintele/părinţii culpabili a cheltuielilor pentru îngrijirea şi educaţia copilului în serviciul/serviciile sociale de plasament din momentul plasării pînă în momentul reintegrării copilului în familia părinţilor, în condițiile stabilite de Guvern.”
    alineatul (6) va avea următorul cuprins:
    „(6) Angajaţii autorităţilor administrației publice centrale şi locale, ai structurilor, instituţiilor şi serviciilor din cadrul sau din subordinea acestora, care activează în domeniile asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, în organele de drept, în conformitate cu mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, sînt obligaţi să transmită autorităţii tutelare locale/teritoriale sesizările privind copiii aflaţi în situaţie de risc, precum şi cele privind cazurile de violenţă, neglijare sau exploatare a copiilor în cadrul serviciilor sociale, al instituţiilor medicale, educaţionale și culturale.”
    articolul se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:
    „(7) Persoanele fizice care deţin informaţii despre un caz suspect de violenţă, neglijare sau exploatare a copilului sînt obligate să le comunice autorităţii tutelare locale/teritoriale sau organelor de drept.”
    5. Codul se completează cu articolele 571 şi 572 cu următorul cuprins:
    „Articolul 571. Dreptul copilului la repararea prejudiciului
                             material şi moral
    (1) Copilul are dreptul la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, prin încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale ca urmare a violenţei, neglijării, exploatării sau eschivării în orice alt mod a părinţilor de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti, care au prejudiciat viața și sănătatea copilului, precum şi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o autoritate publică sau instituţie a obligaţiei stabilite de actele normative în scopul protecţiei contra riscului de producere a unui anumit prejudiciu.
    (2) Repararea prejudiciului material şi moral are loc în modul prevăzut de legislaţia civilă.
    Articolul 572. Autorităţile tutelare în domeniul protecţiei
                           copilului
    Autorităţile tutelare sînt:
    a) autoritatea tutelară teritorială – secţiile/direcţiile asistenţă socială şi protecţie a familiei/Direcţia municipală pentru protecţia copilului Chişinău. În municipiile Bălţi şi Chişinău, autorităţile tutelare teritoriale exercită şi atribuţiile de autoritate tutelară locală, cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale autonome din componenţa acestora, în cadrul cărora atribuţiile de autoritate tutelară locală sînt exercitate de primarii unităţilor administrativ-teritoriale respective;
    b) autoritatea tutelară locală – primarii de sate (comune), orașe și municipii (cu excepția municipiilor Bălți și Chișinău).”
    6. La articolul 61, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    „(3) În cazul existenţei unor conflicte de interese între părinţi şi copii, acestea se soluţionează prin decizia autorității tutelare locale de la locul aflării copilului, care poate fi atacată pe cale judecătorească, interesele copiilor, în acest caz, fiind reprezentate de către autoritatea tutelară teritorială.”
    7. La articolul 64, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    „(3) În cazul nerespectării hotărîrii instanţei judecătoreşti, la cererea părintelui care locuieşte separat de copil, instanţa judecătorească, ţinînd cont de interesele şi opinia copilului, în funcţie de vîrsta şi gradul său de maturitate, poate decide transmiterea copilului către acesta.”
    8. La articolul 66 alineatul (3), textul „autoritatea tutelară să transmită copilul unei instituţii de stat şi să-l ia la evidenţă, asigurîndu-i în continuare apărarea drepturilor şi intereselor legitime” se substituie cu textul „autoritatea tutelară teritorială să dispună plasamentul copilului în conformitate cu prevederile Legii nr. 140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a copiilor separaţi de părinţi”.
    9. La articolul 69, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    „(2) Copiii ai căror părinţi/al căror unic părinte sînt decăzuţi/este decăzut din drepturile părinteşti sînt plasaţi în servicii de plasament în baza dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale.”
    10. Articolul 71:
    la alineatul (1), cuvintele „şi punerea acestuia la dispoziţia autorităţii tutelare” se substituie cu cuvintele „şi asigurarea protecţiei copilului de către autoritatea tutelară teritorială”;
    alineatul (4) se completează în final cu textul „ , în a cărei evidenţă se află copilul”.
    11. La articolul 72, alineatul (2) se completează în final cu textul „în a cărei evidentă se află copilul și în baza avizului pozitiv al autorităţii tutelare locale în a cărei rază locuiesc părinţii copilului”.
    12. Articolul 142:
    la alineatul (1), cuvintele „rămaşi fără ocrotire părintească” se substituie cu cuvintele „separaţi de părinţi”;
    la alineatul (2), cuvintele „fără adoptarea de către autoritatea tutelară a unei hotărîri suplimentare” se substituie cu cuvintele „fără emiterea unei dispoziții suplimentare de către autoritatea tutelară”;
    alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    „(4) Tutela și curatela asupra copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească, copiilor rămaşi fără ocrotire părintească se instituie prin dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.”
    articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:
    „(5) Tutela și curatela asupra copiilor ai căror părinţi/al căror unic părinte sînt plecaţi/este plecat peste hotare pe un termen mai mare de 3 luni se instituie prin dispoziţia autorităţii tutelare locale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.”
    13. Articolul 146:
    alineatul (7) se completează în final cu textul „teritoriale, care a dispus plasamentul planificat”;
    la alineatul (8), după cuvintele „autorităţii tutelare” se introduc cuvintele „în a cărei evidenţă se află copilul”.
    14. La articolul 42 alineatul (1) literele a) şi c) şi alineatul (2), la articolul 52 alineatul (2), articolul 55 alineatul (4), articolul 56 alineatele (2) şi (3), articolul 60 alineatul (4) şi articolul 71 alineatele (2) şi (3), după cuvîntul „tutelară” se introduce cuvîntul „locală” la forma gramaticală corespunzătoare.
    15. La articolul 63 alineatul (3), articolul 64 alineatul (2), articolul 65 alineatele (1) şi (2), articolul 69 alineatul (3), articolul 70 alineatul (2), articolul 73 alineatele (1) şi (2), articolul 74 alineatul (3), articolul 94 alineatul (5) şi articolul 146 alineatul (2), după cuvîntul „tutelară” se introduce cuvîntul „teritorială” la forma gramaticală corespunzătoare.
    16. La articolul 53 alineatele (2) şi (5) şi articolul 68 alineatele (2) şi (3), după cuvîntul „tutelară” se introduce textul „locală/teritorială” la forma gramaticală corespunzătoare.
    17. Capitolul 20 se abrogă.
    Art. II. – La articolul 25 alineatul (1) din Legea nr. 100/2001 privind actele de stare civilă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 97–99, art. 765), cu modificările şi completările ulterioare, textul „în termen de 24 de ore” se substituie cu cuvîntul „imediat”.
    Art. III. – Codul penal al Republicii Moldova nr. 985/2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 72–74, art. 195), cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu articolul 2012 cu următorul cuprins:
     „Articolul 2012.  Exercitarea necorespunzătoare a obligaţiilor
                                 părinteşti
    Eschivarea cu rea-voinţă a părinţilor de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, dacă aceasta a determinat plasamentul copilului în instituții rezidențiale sau servicii sociale de plasament,
    se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 120 de ore.”
    Art. IV. – La articolul 13 din Legea asistenţei sociale nr. 547/2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 42–44, art. 249), cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (2) se completează cu literele b1) şi b2) cu următorul cuprins:
    „b1 ) organizează activităţi de prevenire a situaţiilor de risc pentru copii şi susţin dezvoltarea capacităţilor familiei în îngrijirea şi educaţia copilului;
    b2) asigură protecţia copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi;”.
    Art. V. – Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 32–35, art. 116), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 14, alineatul (2) se completează cu litera y2) cu următorul cuprins:
    „y2) decide instituirea funcţiei de specialist pentru protecţia drepturilor copilului;”.
    2. Articolul 29 alineatul (1):
    la litera j), textul „a autorităţii tutelare,” se exclude;
    litera q) va avea următorul cuprins:
    „q) exercită atribuţiile de autoritate tutelară locală în condiţiile legii;”.
    Art. VI. – Articolul 7 din Legea nr. 140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 167–172, art. 534), cu completările ulterioare, se completează cu litera o) cu următorul cuprins:
    „o) în cooperare cu autorităţile tutelare locale, cu alte autorităţi şi instituţii care activează în domeniile asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, precum şi cu organele de drept, întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea implementării prevederilor Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980.”
    Art. VII. – Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                          Andrian CANDU

    Nr. 83. Chișinău, 25 mai 2017.