OMADRMC4/2017
Внутренний номер:  371196
Varianta în limba de stat
Карточка документа

Республика Молдова
Any
ПРИКАЗ Nr. 4
от  14.08.2017
cu privire la modificarea şi completarea
Ordinului nr. 79 din 5 aprilie 2016
Опубликован : 01.09.2017 в Monitorul Oficial Nr. 322-328     статья № : 1636

În scopul excluderii interpretărilor echivoce ale cerinţelor tehnice de la coloana 4 din Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi industriei alimentare nr. 79 din 5 aprilie 2016;
Întrucît prin Hotărîrea Guvernului nr. 594 din 26 iulie 2017 cu privire la restructurarea administraţiei publice centrale de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 265-273, art. 683), Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a fost reorganizat prin absorbţie de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului;
În calitate de succesor al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare,
ORDON:
1. Tabelul din Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi industriei alimentare nr. 79 din 5 aprilie 2016 pentru aprobarea Cerinţelor privind aplicarea Sistemului de agricultură conservativă, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 100-105, art. 544), se modifică şi se completează după cum urmează:
1) La poziţia „No-till”, coloana 3, textul:
„Semănătoare cu fertilizator, cu monodisc/dublu-disc sau cu secţii turbodisc, pentru efectuarea semănatului direct fără lucrarea solului;”
se substituie cu textul:
„a) Semănătoare pentru culturi cerealiere, cu mono/dublu disc, dotată cu cuţit turbo în faţa fiecărei secţii de semănat, care taie resturile vegetale şi deschide rigola întru asigurarea amplasării seminţei la adîncimea de semănat;
 b) Semănătoare pentru culturi prăşitoare, cu monodisc/dublu, echipată în faţa secţiei de semănat cu organe auxiliare rotative pentru înlăturarea resturilor vegetale şi reieşind din greutatea pe secţia de semănat cu cuţit turbo, pentru deschiderea rigolei întru asigurarea amplasării seminţei, iar în spate dotată cu secţie cu roţi care asigură acoperirea seminţelor şi tasarea stratului de sol.”.
2) La poziţia „No-till”, coloana 4, litera a), cuvintele „sau secţie cu cuţite turbo care mobilizează solul”  se substituie cu cuvintele „care taie resturile vegetale şi deschide rigola întru asigurarea amplasării seminţei”.
3) La poziţia „Mini-till”, coloana 2:
a) textul „Afînarea solului, pentru distrugerea tălpii de plug, fără întoarcerea brazdei” se completează la sfîrşit cu cuvintele „şi păstrarea solului acoperit  cu resturi vegetale în proporţie de cel puţin 30% din suprafaţa lui”;
b) textele:
„- Afînarea solului cu grape combinate sau cultivatoare combinate;
 -  Pregătirea solului pentru semănat;”
se exclud.
4) La poziţia „Mini-till”, coloana 3, subpoziţia „Grapă cu discuri combinată, cultivator combinat;” se exclude.
5) La poziţia „Mini-till”, coloana 4, la subpoziţia „Scarificator (subsolier, paraplow)”, cuvintele „lăsînd la suprafaţă cel puţin 30 la sută din resturile vegetale” se substituie cu cuvintele „păstrarea solului acoperit cu resturi vegetale în proporţie de cel puţin 30% din suprafaţa lui”, în continuare după text.
2. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
3. Controlul asupra executării prezentului ordin îl exercit personal.