HGC857/2017
ID intern unic:  372011
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 857
din  25.10.2017
cu privire la modificarea şi completarea
Hotărîrii Guvernului nr. 1345 din 30 noiembrie 2007
Publicat : 27.10.2017 în Monitorul Oficial Nr. 371-382     art Nr : 961
    Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    Hotărîrea Guvernului nr. 1345 din 30 noiembrie 2007 „Cu privire la acordarea facilităţilor tinerilor specialişti cu studii medicale şi farmaceutice” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 188-191, art. 1386) se modifică și se completează după cum urmează:
    1) pe tot parcursul textului, cuvintele „Ministerul Sănătății”, la orice caz gramatical,  se substituie cu cuvintele „Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale”, la cazul gramatical corespunzător;
    2) în anexă:
    a) la punctul 3, litera b) va avea următorul cuprins:
    „b) indemnizație unică în mărime de 45 mii de lei pentru medici și farmaciști și 36 mii de lei pentru personalul medical și farmaceutic mediu, care se achită în trei rate egale, a cîte 15 mii de lei și, respectiv, a cîte 12 mii de lei, după expirarea primei luni de activitate și, ulterior, la finele fiecărui an de activitate”;
    b) punctul 4 se completează în final cu următorul text: „Tinerilor specialiști plasați în cîmpul muncii în mediul rural pînă la intrarea în vigoare a modificărilor operate prin Legea nr. 103 din 9 iunie 2017 pentru modificarea articolului 11 din Legea ocrotirii sănătății nr. 411-XIII din 28 martie 1995 li se va efectua recalcularea indemnizației unice la finele anului trei de activitate.”;
    c) la punctul 5:
    după cuvîntul „publice” se introduce textul „/instituțiile din domeniul ocrotirii sănătății finanțate de la bugetul de stat, subordonate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale,”;
    se completează în final cu următorul text: „Din calculul celor 3 ani se vor exclude perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, precum și perioadele de aflare în concediul pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 4 ani”;
    d) la punctul 12, cuvintele „fiecărui an de activitate” se substituie cu cuvintele „primului și celui de-al doilea an de activitate”;
    e) la punctul 13, după cuvîntul „locațiune” se introduc cuvintele „înregistrat la organele competente”.

    PRIM-MINISTRU                                                             Pavel FILIP

    Contrasemnează:
    Ministrul sănătății,
    muncii și protecţiei sociale                                                 Stela Grigoraş
    Ministrul finanţelor                                                             Octavian Armaşu

    Nr. 857. Chişinău, 25 octombrie 2017.