ID intern unic: 373726
Версия на русском
Republica Moldova
din 02.06.2014
cu privire la aprobarea Programului pentru
integrarea problemelor îmbătrînirii în politici
integrarea problemelor îmbătrînirii în politici
În temeiul Programului de activitate al Guvernului „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2013-2014, a priorităţii de integrare în strategiile de dezvoltare a obiectivelor de adaptare la schimbările în structura populaţiei şi de ameliorare a indicatorilor calitativi ai capitalului uman, a angajamentelor Republicii Moldova de implementare a Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, conform art.11 alin.2 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.131-133, art.1018), cu modificările şi completările ulterioare Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Programul pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici (se anexează).
2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale, în conlucrare cu autorităţile publice locale:
vor efectua adaptarea orientărilor strategice la structura demografică şi vor întreprinde măsurile de implementare a obiectivelor şi acţiunilor Programului pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici;
vor remite, anual, pînă la 1 martie, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei informaţia pentru realizarea Planului de acţiuni privind implementarea Ghidului de parcurs pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici, care, va prezenta Guvernului, pînă la 1 aprilie, informaţia generalizată cu privire la rezultatele obţinute.
3. Realizarea Planului de acţiuni privind implementarea Ghidului de parcurs pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici (2014-2016) se va efectua în limitele alocaţiilor aprobate în bugetele respective ale instituţiilor responsabile de implementare.
4. Coordonarea activităţilor de realizare a prezentei hotărîri se pune în sarcina Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare.
PRIM-MINISTRU Iurie LEANCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru Tatiana Potîng
Ministrul muncii, protecţiei
sociale şi familiei Valentina Buliga
Ministrul finanţelor Anatol Arapu
Ministrul educaţiei Maia Sandu
Ministrul sănătăţii Andrei Usatîi
Ministrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 406. Chişinău, 2 iunie 2014.
2. Conform proiecţiilor demografice internaţionale şi ale specialiştilor naţionali, tot ce înseamnă creştere economică, Produsul Intern Brut, investiţii, piaţa muncii, impozite, prosperitatea fiecărui cetăţean, consum, pensii, structura familiei, urmează a fi marcat de dezechilibrul sporului natural reflectat în dimensiunile creşcînde ale populaţiei vîrstnice.
3. Planul Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, Declaraţia Ministerială de la Viena, 2012 – „Asigurarea unei societăţi pentru toate vîrstele:Promovarea calităţii vieţii şi a îmbătrînirii active”, la care este parte Republica Moldova, prevăd integrarea îmbătrînirii ca o modalitate de a promova drepturile, interesele şi bunăstarea persoanelor în vîrstă, devenind un instrument de obţinere a echilibrului şi echităţii pentru toate vîrstele societăţii umane.
4. Strategia Regională pentru Implementarea Planului menţionat determină priorităţile de bază ale ţărilor-membre ale Comisiei Economice pentru Europa a ONU în domeniul îmbătrînirii şi accentuează necesitatea promovării măsurilor privind extinderea participării persoanelor vîrstnice la viaţa socială şi economică, fiind prioritară consolidarea protecţiei sociale adecvate pentru generaţiile actuale şi viitoare, extinderea ocupării şi echilibrarea pe piaţa forţei de muncă ş.a.
5. Pentru realizarea Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002 şi Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului menţionat, Comisia Economică pentru Europa a ONU, a recomandat aplicarea instrumentului de integrare a problemelor îmbătrînirii (mainstreaming) în politicile de dezvoltare generale şi sectoriale în scopul încadrării mai sporite a persoanelor vîrstnice în viaţa socială, economică, politică şi culturală.
6. Aplicarea mai largă a integrării imbătrînirii ar trebui să conducă la noi abordări, sensibilizare mai amplă, politici noi la toate nivelurile, bazate pe o planificare mai raţională, prin consideraţia mai profundă a perspectivei/previziunii demografice, ce denotă extinderea procesului de îmbătrînire a populaţiei.
7. Prin prezentul Program se relevă căile de parcurs, datorită cărora ţara îşi poate menţine aspiraţia de realizare plenară a angajamentelor Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002 şi a Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului. Acest document este parte integrantă a programului de activitate al Grupului de lucru al Comisiei Economice pentru Europa a ONU privind îmbătrînirea, al cărui membru este Republica Moldova, şi este rezultatul activităţii experţilor desemnaţi în acest scop.
8. Sînt incluse obiective privind implementarea consecventă de către Republica Moldova a angajamentelor definite de Planul Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, astfel că Programul pentru integrarea factorului îmbătrînirii în toate sferele este destinat întreprinderii acţiunilor concrete, relevante pentru specificul economic, social, cultural şi politic al ţării. Aceste acţiuni urmează a fi realizate în conformitate cu prevederile „Ghidului de parcurs pentru integrarea îmbătrînirii prin implimentarea angajamentelor Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002 şi a Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului (anexa nr.1 la prezentul Program).
9. Progresul autentic al integrării îmbătrînirii ţinteşte domeniile relevante, dincolo de simplitatea cifrelor ce indică numărul persoanelor în anumite grupuri de vîrstă, numărul celor cu drept la pensie şi celor care primesc pensii, sau numărul persoanelor în vîrstă aptă de muncă, care emigrează din ţară.
10. Privite în ansamblu, prezentul Program şi Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.768 din 12 octombrie 2011, constituie politici de abordare integrată, simultană şi corelată în vederea depăşirii provocărilor demografice, cu care se confruntă Republica Moldova şi propune o viziune optimistă de valorificare eficientă a noilor oportunităţi, de combatere a stereotipurilor şi divergenţelor provocate de îmbătrînire.
12. Creşterea numărului de vîrstnici necesită elaborarea de noi strategii privind politica socială atît la nivelul Uniunii Europene, cît şi al fiecărui stat de pe continent. Republica Moldova nu prezintă o excepţie din rîndul statelor europene, confruntîndu-se cu un fenomen îngrijorător de îmbătrînire a populaţiei, ce manifestă tot mai accentuat un caracter ireversibil.
13. Numai în ultimii 20 de ani, vîrsta medie a populaţiei a crescut cu aproape 5 ani, speranţa de viaţă cu cca. 3 ani, iar creşterea proporţiei populaţiei adulte de 60 de ani şi peste în paralel cu descreşterea proporţiei persoanelor tinere sub 15 ani, denotă о pronunţată criză demografică. Pragul critic al coeficientului îmbătrînirii de 12% (ponderea persoanelor de 60 de ani şi peste în totalul populaţiei) a fost depăşit încă în anul 1988, atingînd în anul 2012 valoarea de 15,3%.
14. Fenomenul de îmbătrînire are un profund impact asupra tuturor generaţiilor şi asupra celor mai multe domenii de activitate economică şi socială: piaţa muncii, protecţia socială, educaţie, cultură, politică. Declinul populaţiei active şi îmbătrînirea forţei de muncă pun probleme de dezvoltare economică şi socială deosebite: costul pensiilor, strategiile în domeniul educaţiei şi formării, a locuinţelor adaptate, a îngrijirii medicale şi asistenţă socială.
15. Structura pe vîrste a populaţiei denotă fenomenul intens de îmbătrînire demografică, datorat în principal scăderii natalităţii din ultimii ani, care a determinat reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere. Comparativ cu 1 ianuarie 2000, la 1 ianuarie 2013 se remarcă reducerea ponderii copiilor (de 0-14 ani) de la 23,8% la 16,1% şi creşterea ponderii celei vîrstnice (de 60 ani şi peste) de la 13,6 la 15,3%.
16. La 1 ianuarie 2013 în Republica Moldova locuiau 527,6 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste (2012 – 527, 6 mii, 2010 – 512, 3 mii, 2009 – 500, 4 mii), din care mai mult de jumătate (60,4%) sînt femei. Circa două treimi (60,9%) din numărul total al persoanelor în etate locuiesc în mediul rural. Aproape 15,5% din populaţia rurală şi 13,9% din mediul urban a depăşit vîrsta de 60 ani. În totalul populaţiei feminine din mediul rural ponderea femeilor vîrstnice, de asemenea, este în creştere – 18,4%, comparativ cu 18,1% în 2010 şi 17,9% în 2009.
17. Astfel, tinerii de mîine, tot mai puţini la număr, vor avea de susţinut nu doar evoluţia societăţii omeneşti, ci şi de întreţinut mult mai mulţi vîrstnici. Acest fapt va genera o presiune semnificativă asupra cheltuielilor publice, care poate face imposibilă o creştere economică aşteptată.
18. Dezechilibrul de gen în segmentul cel mai vulnerabil al populaţiei, cum sînt persoanele de vîrstă înaintată, va solicita efort sporit pentru specializarea serviciilor sociale, medicale şi psihosociale, în special pentru populaţia feminină mai numeroasă.
19. Republica Moldova a depus eforturi consolidate în vederea recunoaşterii implicaţiilor îmbătrînirii populaţiei şi migraţiei pentru stabilitatea financiară a sistemului de protecţie socială, fiind investite eforturi semnificative în dezvoltarea reformelor sistemului de pensii şi a acordurilor bilaterale privind migraţia.
20. Asumarea implementării Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, conform Strategiei Regionale de Implementare a Planului, semnifică efortul de a face faţă provocărilor, dar şi de a valorifica oportunităţile generate de îmbătrînire. Succesul acestor eforturi va depinde de faptul dacă vor fi abordate şi aspectele mai profunde ale îmbătrînirii, în special a celor ce se referă la sărăcie, locuri de muncă, educaţie de calitate, învăţare continuă, preocupare permanentă de un mod sănătos de viaţă, participare culturală sau politică, implicare voluntară a celor mai în vîrstă la viaţa comunitară ş.a.
22. Savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei au elaborat varianta prognozei demografice 2012-2050 pentru populaţia de tip închis, fără a lua în calcul factorul migraţiei, din cauza lipsei unor date complete cu privire la procesele migraţionale. Conform scenariului pesimist, după anul 2015 natalitatea în continuare va fi în descreştere. Către anul 2020 vom avea mai puţini copii de pînă la un an (cu 5,1 mii – scenariul de reper- I, cu 3,6 mii – scenariul mediu-II şi cu 2,5 mii – scenariul optimist-III).
23. În perioada prognozată reducerea numărului populaţiei va afecta şi mai mult piaţa muncii, persoanele în vîrsta aptă de muncă pot să se reducă cu 35,5%, conform scenariului I. Creşterea speranţei de viaţă şi a intervenţiilor pronataliste pot micşora dimensiunile declinului acestui contingent (scenariul II – cu 31% şi scenariul III – cu 27,3%). Pînă în anul 2015, în funcţie de scenariu, vom avea mai puţine persoane în vîrsta aptă de muncă cu circa 47-48 mii, iar către anul 2020 – cu circa 113,2-107,2 mii.
24. Valul de îmbătrînire considerabilă se va produce începînd cu anul 2014, cînd ponderea copiilor de 0-14 ani se va egala cu ponderea persoanelor de 60 ani şi peste, după care, conform prognozei, prima variabilă va descreşte, iar a doua, dimpotrivă, va creşte constant pînă în anul 2050. Astfel, coeficientul îmbătrînirii populaţiei conform celor 3 scenarii ar ajunge la 16% în 2015, 18,5% – în 2020 şi 30,3% – către sfîrşitul perioadei de prognozare. Numărul persoanelor în vîrstă de pensionare va creşte anual cu 2-2,6%, în anul 2020 – cu circa 25%, comparativ cu anul 2010.
25. În deceniile imediat următoare intensitatea îmbătrînirii populaţiei va spori prin expansiunea vîrstnicilor ce provin din generaţiile numeroase născute în anii 70-90 ai secolului trecut, şi cu diminuarea, în paralel, a numărului populaţiei apte de muncă, ce provine din generaţiile puţin numeroase născute în anii 90 ai secolului trecut.
26. Către anul 2050 rata de dependenţă a vîrstnicilor se va majora de 2,5 ori, sau va creşte pînă la 59,2%. Republica Moldova va depăşi la acest indicator aşa state dezvoltate, cum sînt Norvegia (42,2%), Marea Britanie (42,2%), Suedia (46,5), Germania (48,7%), Franţa (44,2%), Federaţia Rusă (41,8%), Ucraina (45,3) ş.a., care dispun de economii cu potenţial mult mai avansate de depăşire şi adaptare la îmbătrînire.
28. Rezultatele Studiului au permis evaluarea stării sociodemografice de bază ale populaţiei în vîrstă de 50 de ani şi peste, nivelul de bunăstare, aspectele ce ţin de ocuparea în cîmpul muncii, starea sănătăţii, disponibilitatea şi cererea în servicii medicale şi sociale, reflectarea problemelor privind îmbătrînirea în mass-media ş.a.
29. Această cartografiere a populaţiei mai în vîrstă la nivel naţional are relevanţă majoră în stabilirea priorităţilor politicilor sociale ce vizează cele mai stringente problemele la etapa actuală şi de perspectivă, fiind indispensabilă priorităţilor şi direcţiilor strategice în domeniul îmbătrînirii populaţiei. La elaborarea măsurilor de susţinere a populaţiei în vîrstă, este necesar de a prevedea resursele ce vor asigura calitatea vieţii vîrstnicilor, avînd obiectivul de scoatere din izolare degradantă, de integrarea lor în dezvoltarea în plan social, ocupaţional, spiritual etc. (capitolul 2 „Persoanele în vîrstă şi familia” din Studiu).
30. În pofida eforturilor şi realizărilor substanţiale ce ţin de reducerea nivelului sărăciei în ţară, vîrstnicii rămîn a fi cei mai supuşi riscului sărăciei. Sistemul statal de asigurare cu pensii/servicii sociale acoperă doar necesităţile minime ale vîrstnicilor, dar nu le acordă posibilitatea de a satisface necesităţile pentru un trai decent. Astfel, în strategiile ce ţin de contracararea efectelor negative ale îmbătrînirii este important de a fixa că în urma măsurilor programate se vor crea condiţii plenare pentru motivarea activităţii economice şi sociale ale vîrstnicilor.
31. Politicile şi practica socială întreprinse cu privire la persoanele în vîrstă (efectuarea plăţilor, compensaţiilor, acordarea serviciilor sociale ş.a.), precum şi opiniile exprimate de respondenţii (atît vîrstnici, cît şi tineri) cuprinşi în cadrul cercetării, denotă gradul înalt al aşteptărilor paternaliste ale acestora faţă de stat (capitolul 2 „Persoanele în vîrstă şi familia” din Studiu). Dar orientarea spre un paternalism social faţă de persoanele în etate şi sporirea nejustificată a gradului de susţinere socială a acestora, nu poate fi acceptat drept un concept de orientare de bază pentru viitor în societăţile îmbătrînite.
32. Un factor esenţial care urmează a fi luat în considerare prezintă creşterea ponderii persoanelor în vîrstă, marcată în paralel cu înrăutăţirea stării lor de sănătate (58% dintre respondenţii în vîrstă de 50 de ani şi peste au afirmat că sînt bolnavi de una sau mai multe boli cronice), creşterea numărului persoanelor cu limitări funcţionale şi a numărului de persoane cu disabilităţi. Pentru mai multe persoane în etate aceşti factori limitează activitatea de muncă, iar pentru altele – îngustează posibilităţile unui trai autonom (capitolul 7 „Sănătatea, limitările şi îngrijirea persoanelor în vîrstă” din Studiu).
33. Republica Moldova dispune de legislaţie complexă privind sistemul de acordare a serviciilor sociale vîrstnicilor aflaţi în dificultate. Serviciile se acordă prin implicarea autorităţilor publice locale, dar sub presiunea creşterii constante a numărului de vîrstnici, care necesită asemenea servicii şi în lipsa posibilităţilor financiare nu este posibilă satisfacerea deplină şi complexă a solicitărilor vîrstnicilor. Apare necesitatea în perfecţionarea sistemului public de acordare a serviciilor sociale, dar şi necesitatea de a creşte rolul familiei şi societăţii în susţinerea şi ajutorul vîrstnicilor.
34. Dimensiunea de gen la fel imprimă un caracter specific procesului de îmbătrînire. Rata femeilor în rîndul populaţiei în vîrstă de 50 de ani şi peste depăşeşte 57% (în grupul de vîrstă de 70 de ani şi peste numărul femeilor depăşeşte aproape de 2 ori numărul bărbaţilor), fapt ce predetermină necesitatea reflectării acestei disproporţii de gen în politicile (ocupaţionale, de asigurări sociale, de sănătate etc.) şi practicile sociale. Disproporţiile existente privind speranţa de viaţă la femei şi la bărbaţi formează un aspect suplimentar al problemei ce derivă şi din statutul familial al lor şi impactul schimbărilor de natură familială asupra calităţii vieţii persoanelor în vîrstă (capitolul 2 „Persoanele în vîrstă şi familia” din Studiu).
35. Susţinerea socială urmează a fi direcţionată, atît în funcţie de caracteristicile generale şi formale ale grupurilor sociale ale vîrstnicilor, cît şi în funcţie de specificul situaţiei şi perspectivele de viaţă ale acestor grupuri (dimensiunea de gen, nivelul de bunăstare, tipul gospodăriei casnice în care locuieşte persoana în etate, nivelul limitărilor funcţionale etc.)
36. Profilul teritorial, ca loc de trai al persoanelor în vîrstă, este un factor important la determinarea orientării politicilor ce-i privesc. Pe de o parte, se observă diferenţierea cotei părţi a populaţiei în vîrstă în structura populaţiei regiunilor, fapt ce predetermină realizarea clasificării măsurilor în funcţie de decalajele existente. Autorităţile publice locale diferă prin abilităţile lor de a crea şi de a menţine funcţionalitatea serviciilor necesare pentru a satisface nevoile vîrstnicilor, de a organiza activităţile sociale şi de muncă, precum şi prin infrastructura socială funcţională.
37. Locuinţa reprezintă unul dintre bunurile care asigură existenţa persoanei, iar nivelul de dotare a locuinţei cu utilităţi contribuie la o perioadă mai îndelungată de trai sănătos şi autonom al vîrstnicilor în familie sau in mediul cunoscut. În prezent, practic toţi vîrstnicii din Republica Moldova dispun de spaţiu locativ, în majoritate – cu drept de proprietate privată. Însă nivelul de dotare a locuinţelor cu utilităţi este destul de jos, în special pentru mediul rural. Disparităţile date se explică prin tradiţiile şi cultura diferită a menajului din sate şi din oraşe, dar şi prin lipsa infrastructurii comunale necesare în mediul rural.
38. Cercetarea a relevat, că din diverse cauze depresive, motivarea privind activitatea de muncă şi cea de instruire este minimă printre persoanele vîrstnice. Nici sfera de activitate culturală şi de agrement, nici activitatea civică, nu constituie pentru majoritatea vîrstnicilor un mijloc atrăgător de autorealizare.
39. Cert este că menţinerea activităţii persoanelor vîrstnice în domeniul muncii, educaţiei, în activitatea obştească, culturală şi de agrement în condiţiile actuale reprezintă nu doar o formă de satisfacere a necesităţilor individuale ale persoanelor, dar şi o posibilitate pentru fortificarea potenţialului uman şi dezvoltare socioeconomică.
40. În baza cercetărilor s-a relevat că poziţia persoanelor vîrstnice pe piaţa muncii este destul de complicată, iar prevederile normative nu asigură pe deplin accesul şi stabilitatea statutului lor ocupaţional. O treime din vîrstnicii angajaţi au deficienţe la locul de muncă, condiţii nocive, stres profesional, teama de a-şi pierde locul de muncă, majoritatea absolută nu este satisfăcută de salariu (capitolul 6 „Persoanele în vîrstă şi piaţa muncii. Pensionarii” din Studiu).
41. Totodată, vîrstnicii ar dori să-şi continue activitatea, dacă ar exista locuri de muncă, un program bine organizat sau flexibil de lucru, adaptarea locului de muncă la posibilităţile fiziologice ale persoanelor de vîrstă înaintată etc. Realizarea acestor măsuri cere o implicare mai activă a patronilor, dar şi ale partenerilor sociali cu responsabilităţi deosebite în soluţionarea problemelor pieţei muncii: Guvernul, Patronatele, Sindicatele şi nu, în ultimul rînd, a societăţii civile.
43. Strategia pentru atingerea obiectivelor implică, pentru început, pregătirea societăţii prin schimbarea percepţiilor şi a stereotipurilor, o nouă abordare a necesităţilor, întreprinderea acţiunilor pentru iniţierea transformărilor de durată sistemice şi conceptuale în mai multe sectoare.
44. Sporirea gradului de implicare a persoanelor în vîrstă în viaţa socială prin măsuri de susţinere a activităţii lor obşteşti, creează condiţiile ce reduc riscul excluziunii şi marginalizării sau izolării sociale, antrenarea practicilor de prevenire a discriminării, a abuzului şi oricărei violenţe faţă de vîrstnici.
45. Planul de acţiuni pentru perioada anilor 2014-2016 (anexa nr.2 la prezentul Program) oferă măsuri structurate pe domenii, conform obiectivelor Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului, care ilustrează obiectivele, acţiunile şi termenele; repartizarea responsabilităţilor pentru punerea în aplicare a fiecărui obiectiv, precum şi indicatorii pentru monitorizarea progresului la prima etapă.
46. Reformele planificate ale sistemului de asigurare şi asistenţă socială trebuie să fie bine concepute, pentru a garanta echitatea, viabilitatea sistemului de pensii, a suportului social şi a altor beneficii pe termen lung. Planurile de dezvoltare, reformele structurale şi orice măsuri de gestionare a crizelor viitoare, trebuie să ia în considerare impactul acestora asupra persoanelor în etate.
47. Trebuie relevată oportunitatea regimului de lucru flexibil şi adaptabilitatea acestuia, care să permită lucrătorilor să rămînă activi atîta timp cît sînt dispuşi şi capabili să facă acest lucru, ceea ce ar permite economiei să valorifice potenţialul lor.
48. Îmbunătăţirile privind înregistrarea migranţilor, metodele de proiectare pentru estimarea viitoarelor fluxuri de migraţie, planificarea utilizării eficiente a remitenţelor, precum şi stimulentele pentru revenirea migranţilor, toate sînt extrem de relevante în contextul respectiv. Acestea reprezintă acţiuni prioritare pentru că migraţia are o importanţă specială pentru Republica Moldova şi este în strînsă legătură cu subiectul îmbătrînirii din mai multe motive. Emigrarea tinerilor în vîrstă de muncă creează dificultăţi pentru persoanele în etate şi copiii care rămîn în ţară, precum şi pentru sistemul de protecţie socială, care trebuie să îi protejeze de sărăcie (capitolul 6, compartimentul „Migranţii” din Studiu).
49. Sistemul de educaţie trebuie să se adapteze la caracteristica constantă a îmbătrînirii populaţiei, asigurîndu-se că profesori de toate vîrstele sînt bine pregătiţi şi remuneraţi într-o manieră echitabilă. De asemenea, este actuală creşterea gradului de conştientizare a diversităţii de vîrstă în rîndul profesorilor şi elevilor, precum şi stimularea oportunităţilor de învăţare după ieşirea din sistemul şcolar formal, pe tot parcursul vieţii.
50. Sănătatea şi bunăstarea persoanelor în etate trebuie să fie mai bine evaluate şi protejate, cu o integrare mai strînsă pe dimensiunea sănătate şi asistenţă socială, cu un nivel crescut de atenţie la nevoile specifice ale persoanelor în etate în procesul formării profesionale a personalului medical. Eforturile de destigmatizare a îngrijirii instituţionale trebuie să fie însoţite de o recunoaştere a rolului îngrijitorilor informali.
51. O abordare mai specifică pentru persoanele în vîrstă în ceea ce priveşte condiţiile de trai, inclusiv a accesibilităţii la salubrizare, aprovizionare cu energie, trebuie să prevadă standarde pentru locuinţe noi şi pentru modernizarea locuinţelor existente.
52. Solidaritatea între generaţii este evidenţiată, ca fiind un element-cheie în integrarea cu succes a îmbătrînirii. Promovarea interacţiunii între generaţii bazată pe comunitate şi monitorizarea percepţiilor de echitate între generaţii, sînt mijloacele prevăzute pentru realizarea unei astfel de solidarităţi. Asigurarea recunoaşterii şi protecţiei sociale adecvate a îngrijitorilor informali de toate vîrstele şi în special a persoanelor în etate, care supraveghează copiii emigranţilor, va contribui la generarea unui sentiment de echitate între generaţii.
53. Analiza politicilor de monitorizare şi evaluare este relevantă ca fiind utilă şi obligatorie în gestionarea încadrării îmbătrînirii în toate politicile. În prezentul Program se acordă importanţă capacităţilor semnificative ale statisticii naţionale în colectarea de date, fiind necesară concentrarea suplimentară de date dezagregate pe criterii de vîrstă, revizuiri periodice a conţinutului ce ţine de îmbătrînire în cercetările gospodăriilor casnice şi consolidarea capacităţilor de analiză a datelor colectate prin prisma Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, a Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului.
55. Abordarea participativă. Aplicarea abordării participative este imperativă pentru dezvoltarea politicilor eficiente şi acceptate pe larg, care să răspundă preocupărilor oricărui grup specific, inclusiv persoanelor în etate. O astfel de abordare implică reprezentanţii tuturor grupurilor interesate şi relevante, inclusiv Guvernul, societatea civilă, sectorul privat, sindicatele, mediul academic şi mass-media.
56. Persoanele în vîrstă trebuie să fie incluse în mod explicit în procesele decizionale privind problemele care îi vizează. De fapt, toate grupurile de vîrstă trebuie să fie participante la masa de discuţii, atunci cînd se discută chestiuni de relaţii între generaţii. O participare largă la dezvoltarea de politici asigură legitimitatea lor şi generează acceptarea pe scară largă a obiectivelor şi a metodelor consensuale.
57. Perspectiva de-o viaţă. Este important să se urmărească o abordare a îmbătrînirii pe durata întregii vieţi, acceptînd realitatea faptului că generaţiile tinere de astăzi vor fi generaţiile bătrîne de mîine. Modul de viaţă al tinerilor de astăzi va influenţa foarte mult calitatea vieţii lor pe măsura înaintării în vîrstă – în materie de sănătate, cunoştinţe şi competenţe, garanţie financiară ş.a.
a) voinţa politică în soluţionarea problemelor demografice şi a îmbătrînirii;
b) efortul vizibil de menţinere a stabilităţii macroeconomice şi a tendinţei de creştere economică;
c) asumarea de către instituţiile guvernamentale şi partenerii sociali a implementării Programului naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.768 din 12 octombrie 2011;
d) capacităţi tot mai bune de funcţionare şi de gestionare coordonată în domeniul demografic ale Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare;
e) deţinerea rezultatelor şi concluziilor în cadrul raportului proiectului „Studiul privind îmbătrînirea populaţiei în Republica Moldova” ce se referă la evaluarea stării persoanelor în vîrstă din localităţi şi conţine informaţia obiectivă privind necesităţile acestora, nivelul de bunăstare şi asigurarea cu spaţiul locativ, starea lor de sănătate, accesul efectiv la serviciile medicale şi sociale ş.a.;
f) realizarea consecventă a prevederilor Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova, Institutul ONU pentru Îmbătrînire din Malta şi Fondul ONU pentru populaţie din Republica Moldova, în scopul dezvoltării competenţelor funcţionarilor publici, specialiştilor de profil din universităţi şi instituţii ştiinţifice, persoanelor interesate din societatea civilă, pentru formularea politicilor, planificarea implementării şi monitorizării Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002;
g) colaborarea eficientă cu Departamentul Centrului pentru Politici de Bunăstare Socială şi Cercetări din Viena, Austria;
h) instruirea funcţionarilor publici în cadrul cursurilor de perfecţionare în domeniul demografic ale Academiei de Studii Administrative.
Punctele vulnerabile:
a) consolidarea insuficientă a cadrului instituţional de implementare a politicilor ce ţin de angajamentele Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului, la care a aderat Republica Moldova;
b) lipsa unei abordări sistemice cu privire la criza forţei de muncă şi a crizei demografice necesare în scopul adaptării la îmbătrînirea populaţiei;
c) declinul populaţiei active şi a forţei de muncă, creşterea constantă a raportului dintre pensionari şi angajaţi, toate resimţite în creşterea sarcinii economice a populaţiei adulte;
d) menţinerea stereotipurilor cu privire la persoanele în vîrstă, accentuarea divergenţelor şi incapacitatea politicilor de a promova solidaritatea între generaţii;
e) diminuarea populaţiei economic active şi ocupate în toate regiunile de dezvoltare, creşterea presiunii asupra sistemelor de pensionare şi de asistenţă socială şi medicală;
f) implicarea insuficientă a partenerilor sociali şi a persoanelor în vîrstă în soluţionarea problemelor ce se referă la îmbătrînirea demografică;
g) sensibilizarea insuficientă şi rezistenţa neargumentată a unor factori de decizie, la nivel central sau local, în soluţionarea problemelor persoanelor în vîrstă în corespundere cu cerinţele lor;
h) ignorarea influenţei factorului demografic în planificarea priorităţilor de dezvoltare în diverse domenii;
i) insuficienţa de informare şi pregătire profesională a persoanelor cu responsabilităţi în soluţionarea problemelor ce se referă la îmbătrînirea demografică;
j) insuficienţa de capacităţi în elaborarea politicilor şi de gestionare la nivel local a problemelor ce ţin de îmbătrînire şi protecţie socială a persoanelor în vîrstă;
k) disocierea familiilor şi restrîngerea funcţiilor din partea familiei pentru acordarea suportului membrilor mai în vîrstă, ce condiţionează extinderea intervenţiei statului şi a cheltuielilor aferente;
l) participarea redusă la promovarea problemelor îmbătrînirii a societăţii civile, a mediului academic, instituţiilor mass-media;
Oportunităţi:
a) susţinerea metodologică şi financiară din partea Departamentului de Afaceri Economice şi Sociale al Naţiunilor Unite, a Comisiei Economice ONU pentru Europa, Fondului ONU pentru populaţie în Republica Moldova în abordarea problemelor îmbătrînirii;
b) colaborarea eficientă cu savanţii şi experţii comunităţii ştiinţifice şi a specialiştilor din învăţămîntul universitar în elaborarea şi implementarea politicilor demografice;
c) interesul sporit al autorităţilor publice locale cu privire la problemele generale demografice şi schimbările în structura de vîrstă a populaţiei, colaborare eficientă cu Congresul Autorităţilor Publice Locale a Moldovei şi cu partenerii de dezvoltare;
d) dezvoltarea capacităţilor şi buna colaborare cu reţeaua ONG-lor cu preocupări în domeniul asistenţei sociale şi altor servicii acordate persoanelor în vîrstă în scopul promovării îmbătrînirii active şi a activismului civic;
e) participarea prin reţeaua de ONG-rilor a persoanelor în vîrstă în activităţile de planificare şi realizare a acţiunilor pentru promovarea problemelor îmbătrînirii;
f) extinderea abordării problemelor demografice şi a promovării îmbătrînirii active de către instituţiile mass-media;
g) conlucrarea intensă cu „HelpAge International” în Moldova, care este parte a reţelei de organizaţii internaţionale ce activează în vederea îmbunătăţirii vieţii persoanelor în etate.
Ameninţări:
a) confirmarea în practică a prognozei demografice nefavorabile, fiind realmente atestată o creştere a ponderii populaţiei vîrstnice şi dezechilibrului sporului natural;
b) cunoaşterea insuficientă la nivel naţional şi local a impactului şi riscurilor socioeconomice generate de fenomenul imbătrînirii demografice;
c) restrîngerea politicilor şi programelor destinate protecţiei şi integrării persoanelor în vîrstă;
d) volumul de finanţare a sistemului de pensii poate fi insuficient, menţinerea unei rate scăzute de înlocuire a salariului cu pensia;
e) insuficienţa resurselor financiare pentru realizarea acţiunilor planificate atît din Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice, cît şi cele prevăzute în prezentul Program;
f) o eventuală lipsă a forţei de muncă din cauza declinului populaţiei şi emigrării;
g) capacitatea redusă a instituţiilor medicale şi sociale necesară pentru deservirea medicală şi asigurarea îngrijirii de durată a vîrstnicilor în cadrul sau în afara instituţiilor;
h) evoluţia conflictului între generaţii cu privire la distribuirea locurilor de muncă şi a resurselor în domenii-cheie pentru populaţie.
60. În fiecare domeniu se vor determina priorităţile distincte de adaptare la transformarea de structură demografică, ce vor permite o gestionare mai eficientă a resurselor limitate, dar care se vor aplica pentru realizarea acţiunilor cu un impact mai mare. Costurile financiare, legate de aplicarea deciziilor şi conform acţiunilor planificate, vor fi estimate şi, după caz, prevăzute în Planul de acţiuni sectorial pentru implementarea obiectivelor prezentului Program, la fiecare 3 ani, în limita mijloacelor financiare stabilite.
61. Fiecare organizaţie cu responsabilităţi în domeniu, în procesul de planificare curentă a resurselor financiare pentru acţiunile prevăzute, va ţine cont de cadrul de cheltuieli a planificării bugetare anuale şi pe termen mediu, pentru fiecare etapă distinctă, fiind prioritizate obiectivele şi acţiunile sectoriale de integrare şi soluţionare a problemelor îmbătrînirii. În acest sens, coordonarea intersectorială a cheltuielilor pentru acţiunile planificate este o condiţie obligatorie.
62. Finanţarea implementării acţiunilor stabilite în planul de implementare a Programului se va efectua din următoarele surse şi cu aplicarea potenţialelor mecanisme:
mijloacele Bugetului Public Naţional;
mijloacele generate de oferta structurilor formate prin parteneriatele public-private;
mijloacele financiare alocate din partea partenerilor naţionali şi internaţionali;
altor mijloace, conform legislaţiei.
63. Planificarea acţiunilor pentru finanţările anuale în toate sferele conform obiectivelor, acţiunilor, măsurilor stabilite în Planul de implementare a Programului, va fi efectuată pentru a fi încadrate anual în limitele alocaţiilor în bugetul public naţional pentru domeniile respective.
65. Prin implementarea prezentului Program se urmăreşte o abordare succesivă a îmbătrînirii, aşa cum este conceptualizată în Planul Internaţional de Acţiuni privind Îmbunătăţirea, adoptat la Madrid în 2002, şi în Strategia privind implementarea regională a acestuia. În consecinţă, se vor evidenţia mai explicit necesităţile, drepturile şi contribuţiile persoanelor în etate în educaţie, în angajamentul lor economic şi social, sănătate şi toate celelalte domenii de politică, fiind redistribuite în mod treptat şi adecvat toate resursele.
66. Implementarea reuşită a acţiunilor prevăzute se va resimţi în prelungirea perioadei activităţii economice a vîrstnicilor, în consecinţa creşterii speranţei de viaţă etc., asigurarea eficacităţii serviciilor medicale (depistarea timpurie a maladiilor şi acordarea asistenţei pentru menţinerea sănătăţii vîrstnicilor şi a capacităţii lor la un trai autonom etc.), asigurarea veniturilor decente prin sistemele de pensionare şi mecanismele de asistenţă socială a vîrstnicilor.
67. Se va delimita mai clar reorganizările, ce vor realiza la nivelul naţional şi teritorial atragerea în cîmpul muncii a unui număr cît mai mare de persoane, capabile să se adapteze la condiţiile de modernizare a economiei, indiferent de vîrstă. Creşterea investiţiilor în capitalul uman pentru o mai bună educaţie şi formare, se va referi, în mod cert, asupra învăţării pe parcursul vieţii, iar instruirea continuă la orice vîrstă va deveni o normalitate.
68. Adaptarea socială la îmbătrînire se va resimţi pe măsură ce se accentuează aspectul extins al îmbătrînirii, reflectată în crearea unor condiţii mai propice pentru angajarea şi asigurarea condiţiilor de muncă a vîrstnicilor, referitoare la locuinţe, educaţie sau participare culturală pentru adulţi, susţinerea unui rol mai activ al vîrstnicilor în viaţa socială, avînd o bătrîneţe sănătoasă şi un trai independent.
69. Prin prisma obiectivelor Strategiei Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2020”, în cadrul viziunii strategice a Guvernului este integrată perspectiva sistemului de asigurare socială, ce prevede că prin sistemul de pensii echitabil şi sustenabil, ce va realiza obiectivul de a asigura un trai decent după pensionare tuturor categoriilor de populaţie, fiind condiţie indispensabilă pentru coeziunea socială efectivă.
70. Impactul scontat al viitoarei reforme a sistemului de pensii va fi resimţit în modernizarea sistemelor de protecţie socială, în contribuţia la reducerea ratei de sărăcie a persoanelor în vîrstă. Reforma sistemului actual de pensii va avea consecinţa modernizării sistemului solidar de pensii existent.
71. Vor fi recunoscute, ca o provocare majoră pentru societate în ansamblu, implicaţiile îmbătrînirii populaţiei şi migraţiei pentru stabilitatea financiară a sistemului de asigurare socială, fiind depuse eforturi semnificative în dezvoltarea sistemului de pensii şi a acordurilor bilaterale privind migraţia.
72. Respectarea echilibrului intereselor, vizînd stabilitatea relaţiilor socioeconomice şi a raporturilor umane, se va solda cu intervenţii legislative şi adoptarea planurilor şi măsurilor sectoriale, asigurarea coordonării politicilor ce ţin de îmbătrînirea populaţiei la nivelurile central/regional/local, între toţi actorii implicaţi (comunitatea, societatea civilă, familia, persoana).
74. În vederea evaluării situaţiei din societate, economie, mediul regional şi global, este evidentă necesitatea de îmbunătăţire a capacităţilor de determinare prin date statistice a avantajelor şi dezavantajelor politicilor şi programelor privind îmbătrînirea populaţiei. Iar măsurile de evaluare trebuie întreprinse în mod sistematic, practica de raportare ordinară şi rapoartele analitice trebuie să constituie componente de evaluare sistematică.
75. Obiectivul urmărit constă în asigurarea faptului că implementarea acţiunilor prezentului Program se va solda cu rezultate satisfăcătoare pentru toţi factorii interesaţi în termeni de cantitate, calitate şi timp. Din acest motiv, realizarea cu succes a monitorizării şi evaluării necesită cooperare la toate nivelurile administraţiei publice şi între agenţiile de stat şi ministerele de ramură, precum şi cooperarea strînsă dintre stat, instituţiile publice şi organizaţiile societăţii civile.
76. La identificarea căilor de soluţionare a problemelor îmbătrînirii populaţiei urmează să se ţină cont de contextul integral al perspectivei demografice. Din aceste considerente, este justificată condiţia ca procedura de monitorizare şi evaluare anuală a impactului politicilor privind îmbătrînirea demografică, conform prevederilor prezentului Program, să se efectueze concomitent cu monitorizarea şi evaluarea implementării obiectivelor prevăzute în Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice al Republicii Moldova (2011-2025) (Hotărîrea Guvernului nr.768 din 12 octombrie 2011). În acest sens, raportarea privind implementarea ambelor documente va fi efectuată simultan, iar prezentarea informaţiei relevante privind impactul politicilor stabilite în ambele acte normative se va efectua în condiţii similare.
77. Acţiuni prioritare:
a) integrarea explicită a elementelor de monitorizare şi evaluare în planurile de implementare pentru fiecare din obiectivele şi acţiunile identificate în Program;
b) incorporarea evaluărilor interne şi externe, inclusiv a evaluărilor participative din partea unui spectru de factori interesaţi, cum ar fi grupurile-ţintă identificate de programe şi politici;
c) consolidarea capacităţilor pentru producere, monitorizare şi evaluare a instituţiilor care dispun deja de aptitudini şi cunoştinţe în domeniul colectării şi analizei datelor: Biroul Naţional de Statistică, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă ş.a.;
d) asigurarea instruirii persoanelor în materie de gestionare a datelor reale, fiind utilă delimitarea mai strictă dintre producerea datelor şi analiza datelor, acordînd atenţie deosebită monitorizării şi evaluării instrumentale şi de impact.
Angajamentele 1 şi 8 din cele zece ale Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului (integrarea îmbătrînirii, şi integrarea abordării de gen) nu sînt vizate în mod special, deoarece acestea au o reflectare transversală pe parcursul întregului text. Angajamentul 10, care se referă la implementarea prin colaborarea regională şi monitorizarea Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului, nu are conotaţie în cadrului prezentului Ghid.
Modalitatea de implementare a angajamentelor 2-7 şi 9, sarcinile şi măsurile ce trebuie întreprinse în vederea atingerii scopurilor Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002 prin acţiunile concrete sînt prevăzute în corespundere cu angajamentele Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului.
2. Barierele în calea integrării femeilor şi a bărbaţilor în vîrstă în viaţa socială, economică, culturală şi politică sînt numeroase (capitolul 6, compartimentul „Şomerii” din Studiu). Acestea sînt motivate de sărăcie, lipsa de acces la/sau informaţii despre servicii şi drepturi, prioritatea scăzută a serviciilor de sănătate pentru persoanele în etate şi imaginile negative persistente ale persoanelor în vîrstă.
3. Integrarea economică. Realizarea creşterii participării forţei de muncă din toate grupurile de vîrstă este cheia atenuării unor provocări ale îmbătrînirii populaţiei. Ratele actuale de participare a forţei de muncă a bărbaţilor şi, mai ales, a femeilor de peste 55 de ani, în Republica Moldova sînt scăzute (capitolul 6, compartimentul „Populaţia ocupată” din Studiu). Prin concluzia că productivitatea individuală scade odată cu înaintarea în vîrstă, acceptarea pe scară largă a opiniei false că există un volum determinat de lucru, care urmează a fi realizat într-o economie, neîntemeiat se menţine convingerea, că lucrătorii în vîrstă ar putea priva tînăra generaţie de locuri de muncă, dacă ar rămînea mai mult activi pe piaţa forţei de muncă.
4. Experţii de profil insistă că ambele idei trebuie contestate în mod explicit: productivitatea individuală este legată mai mult de capacitatea fizică şi agilitatea mentală (starea psihică) decît de vîrsta calendaristică, iar volumul de muncă disponibil pentru ansamblul forţei de muncă nu este unul exogen (dezvoltat în exterior). Iar practica multor ţări indică faptul că persoane din diferite generaţii concurează pentru diferite segmente ale pieţei forţei de muncă, fără a provoca tensiuni intergeneraţionale semnificative. Pe prim-plan se evidenţiază importanţa formării profesionale continue şi a creării condiţiilor decente de lucru, astfel încît asemenea percepţii să nu mai aibă suport în mediul societăţii (capitolul 1 „Caracteristicile sociodemografice ale populaţiei în vîrstă de 50 de ani şi peste” din Studiu).
5. În acest context, îmbătrînirea populaţiei trebuie soluţionată printr-o abordare pozitivă. Populaţia în vîrstă, în special cea care a beneficiat de educaţie, poate contribui la dezvoltarea societăţii, în cazul în care s-ar oferi asemenea oportunităţi.
Tendinţa în ţările-membre ale Comisie Economice pentru Europa a ONU este de a trata îmbătrînirea populaţiei, nu ca pe un pericol pentru securitatea demografică, dar pentru noi oportunităţi de dezvoltare. Intervine necesitatea investirii în capitalul uman existent, în special pentru a promova educaţia pe parcursul vieţii, pentru ca tineretul şi persoanele în vîrstă să contribuie în calitate de subiecţi activi la dezvoltarea ţării, în calitate de voluntari, antreprenori sau prin alte forme de activitate benefice societăţii, dar şi însăşi persoanelor în vîrstă.
6. Angajamentul în favoarea învăţării continue ar creşte productivitatea şi durata vieţii de muncă a persoanelor în vîrstă, care au o experienţă de-o viaţă şi o imensă acumulare de cunoştinţe. Investiţiile în participarea extinsă pe piaţa forţei de muncă prin învăţare continuă sînt necesare nu doar din partea Guvernului, dar şi a angajatorilor (care ar beneficia de o forţă de muncă mai bine formată, mai actualizată) şi a lucrătorilor (care ar beneficia de competenţe profesionale îmbunătăţite, ce ar putea asigura venituri mai bune). Conceptul unei Universităţi de Vîrsta a Treia, care oferă un mediu de învăţare special pentru persoanele în etate, în ultimul deceniu a devenit tot mai răspîndit în societăţile îmbătrînite din Europa de Est. Republica Moldova ar putea să beneficieze de experienţele acestor ţări, adaptînd modelele lor la propriile necesităţi.
7. Integrarea politică. Generaţia mai în vîrstă constituie o parte substanţială a electoratului, nu, în ultimul rînd, din cauza că exercitarea votului de către cetăţenii plecaţi la muncă peste hotare, care de obicei sînt mai tineri, este adesea dificilă, ceea ce face ca influenţa relativă a alegătorilor rezidenţi mai în vîrstă să fie mai mare. Persoanele în vîrstă deţin o putere de vot considerabilă în Republica Moldova.
8. Este important ca Guvernul să investească în educaţia politică a populaţiei în vîrstă. Excluziunea socială cu care se confruntă multe persoane în etate, este agravată şi de excluziunea politică, cum ar fi excluderea de la dezbaterile politice şi activităţile referitoare la interesele lor. Încurajarea persoanelor în vîrstă de a se reprezenta pe ele însele şi pe colegii lor în procesul decizional poate fi realizată prin intermediul grupurilor şi organizaţiilor de cetăţeni activi în vîrstă.
9. Integrarea culturală. Intensificarea participării culturale ar putea ajuta la depăşirea unor provocări legate de schimbările demografice prin promovarea motivaţiilor femeilor şi bărbaţilor în vîrstă să se angajeze activ în viaţa comunităţii şi în activităţile de voluntariat, cu accent de corelare şi coordonare între generaţii. Deoarece integrarea culturală presupune o formă deosebit de intensă de participare socială, persoanele în vîrstă care sînt cultural active, de asemenea, tind să aibă un interes peste medie în programele de educaţie, implicarea socială şi poziţiile comunitare.
10. Transportul. Cele mai importante bariere în calea implicării în activităţi culturale (fie în comunitate, cum ar fi activităţi ale cluburilor sociale, fie vizitarea instituţiilor culturale, cum ar fi teatrele sau bibliotecile) constituie nesiguranţa cu privire la deplasarea către şi de la aceste evenimente, izolarea socială în îngrijirea rezidenţială şi o lipsă de cunoştinţe referitoare la oportunităţile disponibile. Mediul rural s-a schimbat dramatic din cauza migraţiei masive, lăsînd un număr considerabil de persoane să îmbătrînească în zone rurale izolate (capitolul 8, compartimentul „Servicii sociale primare” din Studiu). Ele nu dispun adesea de sisteme adecvate de transport şi de suport. Transportul ar putea oferi o legătură esenţială cu prietenii, serviciile şi comunitatea mai largă pentru menţinerea independenţei, participării la activităţile sociale şi reducerii izolării.
11. Persoanele în vîrstă, atît în mediul rural, cît şi în zonele urbane sînt dependente de transportul public pentru deplasare. Efortul trebuie susţinut pentru a aborda barierele raportate în calea mobilităţii, inclusiv disponibilitatea redusă a transportului public în zonele rurale; accesul limitat la informaţii de călătorie, cum ar fi rutele noi sau modificările de preţuri, atitudinea precară a furnizorilor de transport şi conducătorilor auto faţă de persoanele în vîrstă, precum şi locurile de aşteptare sau staţiile prost iluminate. Costul călătoriei rămîne un factor semnificativ, care limitează capacitatea oamenilor de a călători mai des, cum şi-ar dori.
12. Voluntariatul practicat atît de tînăra generaţie, cît şi de persoanele în vîrstă, ar putea fi dezvoltat pentru consolidarea coeziunii comunităţii, mobilizării resurselor locale (în mare măsură neexploatate) şi promovării participării vîrstnicilor într-o varietate de domenii, într-un mod concret. Extinderea reţelelor de autoajutorare a generaţiilor mai în vîrstă şi recunoaşterea modelului prin asigurarea participării acestor grupuri bazate pe comunitate în procesele decizionale locale ar putea avea o serie de efecte pozitive, ar putea conduce la o formă mai eficientă de suport emoţional şi fizic foarte aproape de persoanele în vîrstă şi, în acelaşi timp, ar putea favoriza o mai mare implicare culturală şi politică a lor.
13. Acţiuni prioritare:
a) implicarea în activităţi de sensibilizare a combaterii discriminării pe criterii de vîrstă la locul de muncă şi, în special, de schimbare a concepţiilor greşite referitoare la descreşterea în productivitate, presupusă inevitabilă odată cu înaintarea în vîrstă;
b) sprijinirea unei pieţe a muncii flexibile, care să recunoască diferitele efectele ale îmbătrînirii populaţiei asupra productivităţii individuale, în funcţie de natura şi cererile locurilor de muncă în cauză, avînd în vedere că productivitatea ar putea într-adevăr să scadă în locuri de muncă centrate pe forţa de muncă fizică, dar productivitatea mentală poate fi cu uşurinţă independentă de vîrstă, sau chiar poate să crească odată cu vîrsta;
c) promovarea practicii inovatoare la locul de muncă, care să vizeze susţinerea capacităţii de muncă şi satisfacerea nevoilor lucrătorilor în vîrstă pe măsură ce îmbătrînesc, prin înfiinţarea programelor de asistenţă a angajaţilor;
d) dezvoltarea atît a investiţiilor publice, cît şi ale celor private în iniţiativele de învăţare continuă şi dezvoltarea de stimulente pentru participarea tuturor grupurilor de vîrstă la astfel de iniţiative;
e) încurajarea activităţilor grupurilor de persoane în vîrstă, în special în cazul în care aceste grupuri au o campanie sau un element de politică;
f) luarea de măsuri pentru a permite participarea deplină şi egală a persoanelor în etate, în special a femeilor în vîrstă, în procesul de luare a deciziilor politice prin asigurarea şi facilitarea accesului la informaţii;
g) asigurarea că în/pe unităţile de transport public sînt disponibile informaţii corecte şi actualizate în mod corespunzător, în special în zonele rurale, că serviciile de transport respectă orarele şi că zonele de aşteptare sînt sigure; luarea măsurilor de combatere a atitudinilor negative ale furnizorilor de transport faţă de persoanele în vîrstă;
h) recunoaşterea şi încurajarea reţelelor de autoajutorare a persoanelor în etate şi voluntarilor de toate vîrstele, care lucrează pentru o mai bună integrare şi asistenţă a persoanelor în etate.
14. Percepţii şi imagini ale îmbătrînirii şi ale persoanelor în vîrstă. Perceperea generală a societăţii asupra persoanelor în etate şi a îmbătrînirii este importantă pentru conturarea politicilor (capitolul 9 „Problema îmbătrînirii în mass-media” din Studiu). Mass-media are un rol important în perpetuarea, sau chestionarea opiniilor comune cu privire la îmbătrînirea populaţiei şi persoanele în etate. Jurnaliştii au tendinţa de a gîndi (corect sau nu), că publicul ar aprecia drept neinteresante articolele despre persoanele în etate, ceea ce nu este destul de argumentat.
15. Este de mare utilitate, ca mai mulţi jurnalişti să evidenţieze în reportajele lor aspecte interesante privind preocupările persoanelor în etate şi potenţialul lor de a contribui activ la societate. Fiind cunoscut interesul tinerilor pentru producţia televizată, tinerii profesionişti sau studenţii jurnalişti pot fi implicaţi în producerea reportajelor privind problemele persoanelor în vîrstă sau să lucreze la un produs televizat împreună cu persoanele în vîrstă, crescînd astfel gradul de conştientizare în rîndul tinerilor asupra problemelor discutate.
16. Scopul general al activităţii mass-media cu privire la îmbătrînirea populaţiei şi persoanele în etate trebuie să prevadă depăşirea imaginii vîrstnicilor ca un grup de care trebuie să ne fie milă, subliniind în schimb rolul lor pozitiv, promovînd o înţelegere că acestea sînt persoane cu resurse şi potenţiale care pot fi valorificate pentru dezvoltarea generală. În acest sens, ar fi utile parteneriatele între structurile guvernamentale şi radiodifuzorii publici în cadrul proiectelor finanţate din granturi, oferite prin concurs pentru diferite canale mediatice.
17. Combaterea stereotipurilor prin intermediul mass-media prin campanii mass-media bine concepute şi susţinute ar putea servi, de asemenea, la deturnarea concepţiilor dominante asupra îmbătrînirii, care împiedică discuţia deschisă la acest subiect şi afectează implementarea reformelor. Expunerea în mass–media trebuie axată nu pe atribuirea de locuri de muncă unei generaţii în detrimentul alteia, ci mai degrabă pe asigurarea de oportunităţi egale pentru toate generaţiile şi o creştere globală a cererii de forţă de muncă.
18. Acest angajament public sporit ar putea facilita o abordare participativă a proceselor de căutare şi implementare a soluţiilor durabile. O campanie media de acest gen s-ar putea concentra pe transmiterea mesajului că implementarea timpurie a reformelor, oricît de dureroasă ar fi, va fi mai puţin dificilă şi costisitoare. Conţinutul unor astfel de activităţi ar include evenimente de informare, combinate cu activităţi sociale, culturale, educaţionale şi de mediu.
19. Comunitatea ONG-urilor, de asemenea, ar trebui să-şi consolideze activităţile cu mass-media, promovînd în mod activ subiectele ce ţin de activitatea lor. Societatea civilă adesea este foarte aproape de interesul uman al îmbătrînirii, care trebuie să devină deosebit de interesant pentru mass-media. ONG-urile pot utiliza propria perspectivă în relatări pentru a transmite un mesaj mai accentuat despre/cum să trăim împreună într-o societate, în care toate generaţiile au posibilitatea de a-şi fructifica potenţialul lor. Această activitate poate stimula creşterea gradului de conştientizare a publicului larg, a funcţionarilor publici, a necesităţilor şi sarcinilor ce ţin de îmbătrînire.
20. Acţiuni prioritare:
a) intensificarea activităţilor întreprinse de autorităţile publice centrale şi locale, ONG-uri şi agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite în Moldova pentru extinderea colaborării cu instituţiile mass-media;
b) încurajarea jurnaliştilor să urmeze bunele practici de informare privind îmbătrînirea şi persoanele în etate: pentru a lărgi perspectivele lor, astfel încît articolele cu privire la persoanele în vîrstă să acopere o mai mare varietate de subiecte, pentru a evita etichetarea automată sau clasificarea separată a persoanelor în etate, precum şi pentru a relata în ştiri despre oamenii de vîrste variate, indiferent de subiect;
c) lansarea unei campanii mass-media şi extinderea în societate a tematicii vis-a-vis de implicaţiile îmbătrînirii şi aspectele solidarităţii între generaţii, a dialogului pentru angajarea publicului în discuţii globale pe marginea soluţiilor potenţiale, crescînd astfel influenţa asupra reformelor;
d) dezvoltarea monitorizării reportajelor mass-media (de exemplu, prin comandarea studiilor academice) şi publicarea rezultatelor.
21. Antrenarea persoanelor în vîrstă în calitate de participanţi interesaţi în procesul de elaborare a politicilor într-un dialog deschis şi onest cu privire la proiectarea şi implementarea politicilor şi serviciilor care îi vizează, va consolida capacitatea Guvernului de a implementa, pe termen lung, politici durabile din punct de vedere politic, pentru o societate în curs de îmbătrînire. Participarea deplină a tuturor părţilor interesate înseamnă nu doar participarea persoanelor în etate, dar şi a tinerilor şi a celor din generaţia de mijloc.
22. Sectorul privat are mai multe roluri în procesul de elaborare şi implementare a unor politici adecvate pentru integrarea îmbătrînirii. Întreprinderile, în calitate de angajatori, trebuie să fie implicate ca părţi interesate în conceperea politicilor cu privire la durata vieţii de lucru şi modificarea politicilor pe piaţa forţei de muncă. Fiind cel mai aproape de angajaţi, angajatorii pot oferi informaţii utile cu privire la modificările productivităţii şi nevoile lucrătorilor pe măsura îmbătrînirii. Ei trebuie antrenaţi, în special dacă ne dorim ca eforturile de combatere a stereotipurilor negative şi a discriminării la locul de muncă să fie încununate cu succes.
23. Rolul sectorului privat în implementarea politicilor pentru integrarea îmbătrînirii include: sprijinirea învăţării pe tot parcursul vieţii atît la, cît şi în afara locului de muncă, acordarea opţiunilor pentru asistenţă medicală privată, îngrijire la domiciliu şi îngrijire instituţională, oferirea oportunităţilor pentru surse nonstatale de venituri pentru pensionare, inovaţie în proiectarea şi livrarea produselor şi serviciilor pentru persoanele în vîrstă.
24. Organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor în etate prezintă oportunităţi importante ce permit participarea persoanelor în etate în viaţa socială atît direct, cît şi prin munca lor de consultare şi promovare a interacţiunii între generaţii. Modelul grupului de autoajutorare în baza voluntariatului cetăţenilor în etate - trebuie consolidat pentru a încuraja sprijinul comunităţii, în special, în comunităţile afectate de migraţie, care rezultă într-o prevalenţă sporită a gospodăriilor „generaţiei omise” (adică, gospodăriile în care generaţia de mijloc, a părinţilor, este absentă, lăsînd în urmă copii şi bunici).
25. Sindicatele. Partenerii sociali deţin roluri importante privind educaţia şi formarea profesională, antreprenoriatul, includerea socială, pensiile, imigrarea, implementarea şi monitorizarea securităţii forţei de muncă, creşterea atractivităţii muncii şi imbatrînirea activă, inclusiv sănătatea şi securitatea la locul de muncă. Susţinerea îmbatrînirii active de către Sindicate ar stimula îmbunătăţirea condiţiilor de munca, păstrarea locurilor de muncă pentru prepensionari şi pensionari, accesul la formarea continuă, recunoaşterea importanţei asigurării sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă.
26. Mediul academic. Mai multe instituţii academice şi statistice din ţară au fost deja antrenate în evaluarea tendinţelor demografice, în colectarea şi analiza informaţiilor privind starea de îmbătrînire a populaţiei. Biroul Naţional de Statistică, Academia de Studii Economice din Moldova, Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, precum şi alte organisme academice cu experienţă corespunzătoare trebuie să rămînă parteneri-cheie în furnizarea informaţiilor privind dinamica populaţiei, contribuind la extinderea bazei de cunoştinţe în materie de populaţie, inclusiv îmbătrînirea.
27. Acţiuni prioritare:
a) sporirea şi integrarea canalelor de angajare a sectorului privat, societăţii civile şi sindicatelor în elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor;
b) antrenarea agenţiilor rezidente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi altor organizaţii internaţionale ca părţi interesate în chestiuni legate de îmbătrînirea populaţiei, în problemele ce ţin de migraţie, sărăcie şi dezvoltare;
c) conlucrarea cu mediul academic pentru asigurarea că politicile se bazează pe analize exacte, statistici şi alte informaţii, precum şi pe o înţelegere profundă a conceptelor.
29. Totodată, se constată că emigranţii prin remitenţele lor au contribuit la descreşterea nivelurilor de sărăcie – deşi de aceste remitenţe beneficiază mai mult populaţia din mediul rural. Un efect direct al acestei situaţii este faptul că populaţia din zonele rurale şi cei bătrîni au cea mai mare prevalenţă a sărăciei şi izolării sociale, în timp ce cei cu studii mai bune, cei de la oraş, au beneficiat atît de remitenţe din străinătate, cît şi de creştere relativă şi absolută a veniturilor în perioada ultimilor ani (capitolul 4, compartimentele „Veniturile”, „Nivelul de trai şi sărăcia” din Studiu).
30. Deşi autorităţile au reacţionat la această stare cu reforme de asigurare socială şi sisteme de asistenţă socială, care au redus sau au eliminat unele erori în sistemul precedent, problemele încă mai persistă. În particular, sistemul de pensii şi de ajutor social sînt încă în proces de stabilizare şi reformare în scopul asigurării persoanelor în etate, pentru ai scoate din grupele social vulnerabile. O reformă mai generală şi substanţială a sistemului de pensii şi un sistem mai larg de protecţie socială sînt necesare pentru ca sărăcia în rîndul persoanelor în etate şi altor grupuri cu vulnerabilitate sporită să fie redusă semnificativ şi durabil.
31. Criza economică. Efectele crizei economice globale continuă să fie resimţite, cauzînd în continuare diferenţele urban/rural, tînăr/vîrstnic şi calificat/necalificat. În general, zonele rurale au fost mai rău afectate de criza economică decît cele urbane. Gospodăriile săteşti sînt în special dependente de remitenţe, ceea ce în medie reprezintă circa 25% din veniturile lor totale. Odată ce mai multe persoane în etate locuiesc în mediul rural şi depind mult de remitenţe, ei au suferit în mod disproporţionat. În acest context, sînt necesare politici direcţionate spre cultivarea incluziunii şi coeziunii sociale spre a combate aceste influenţe de divizare, avînd în vedere că partea cea mai numeroasă a populaţiei locuieşte la sate, inclusiv şi faptul că populaţia din sate este mai îmbătrînită.
32. Strategii de atenuare. Prin implementarea şi dezvoltarea oportunităţilor declarate în documentele Guvernului privind dezvoltarea strategică durabilă urmează a fi luate în considerare drepturile şi necesităţile specifice ale persoanelor în etate de la bun început. Beneficiile potenţiale pentru cei vîrstnici în urma reformelor orientate spre ameliorarea climatului pentru antreprenori ar putea fi explorate mai sistematic, avînd în vedere potenţialul şi experienţa lor acumulată în decursul vieţii şi faptul că ar fi posibilă suplimentarea veniturilor deţinute, care nu acoperă necesităţile minime.
33. Necesităţile sociale şi economice speciale pentru persoanele în vîrstă, inclusiv efectele potenţiale privind protecţia socială pentru cei cu un istoric de participare pe piaţa informală a muncii, mai degrabă decît pe cea formală, nu sînt abordate în mod specific şi dat fiind gradul înalt de îmbătrînire în ţară, ar fi utile eforturi suplimentare în acest domeniu. Fără a provoca divergenţe între generaţii, şansele de obţinere a unui venit suplimentar pentru persoanele vîrstnice trebuie valorificate.
34. Sînt necesare eforturi speciale pentru dezvoltarea infrastructurii, îndeosebi pentru ameliorarea infrastructurii drumurilor, infrastructurii energetice şi reforma sectorului de încălzire. Deşi sînt costisitoare şi, prin urmare, necesită planificare majoră pe termen lung, asigurarea accesului la aprovizionarea cu apă în condiţii de siguranţă, sisteme de canalizare considerate a fi prioritare, dat fiind impactul direct al deficienţelor asupra stării de sănătate publică a populaţiei (capitolul 5, compartimentul „Dotarea spaţiului locativ cu comodităţi” din Studiu).
35. Acţiuni prioritare:
a) monitorizarea reformelor planificate în sistemul de pensii şi reformă a sistemului de asistenţă socială, pentru a asigura securitatea veniturilor de bază pentru toate persoanele în etate;
b) garantarea faptului că necesităţile persoanelor vîrstnice abordate în prezentul Program şi în Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice, sînt luate în considerare şi integrate în politica fiscală şi economică şi în viitoarele documente guvernamentale strategice, inclusiv în planuri de reglementare a crizei şi reforme structurale;
c) includerea unor specificări privind efectele asupra vîrstnicilor atunci cînd sînt evaluate impacturile crizei economice asupra grupurilor vulnerabile.
37. Cadrul instituţional al protecţiei sociale. Ca urmare a diverselor reforme, sistemul este divizat în două părţi: cel al asigurării sociale, în care contribuţiile bazate pe venit sînt plătite în conformitate cu principiul solidarităţii dintre generaţii; şi cel al asistenţei sociale, în care transferurile băneşti sînt acordate persoanelor vulnerabile în bază de noncontribuţie şi evaluare a mijloacelor (capitolul 8 „Asistenţă socială” din Studiu).
38. Sistemul public de asigurări sociale mai conţine o serie de diverse beneficii, multe din care nu sînt acordate în baza testării mijloacelor, ci sînt oferite unor categorii specifice de persoane (care au participat în serviciul militar, persoane cu disabilităţi, familii cu cinci şi mai mulţi copii mici şi cei care au avut de suferit în urma accidentului de la Cernobîl). Lipsa testării mijloacelor rezultă în faptul că o parte semnificativă a acestor beneficii direcţionate este primită nu neapărat de cei mai săraci. O altă problemă este că sistemul aparent este foarte complex, cu o largă varietate de diverse beneficii şi grupuri beneficiare. Simplificarea sistemului ar putea să îmbunătăţească atît transparenţa, cît şi eficienţa şi ar contribui la percepţia pozitivă a sistemului de către cetăţeni.
39. Sistemul de pensii este o schemă cu plăţi oferite la vîrsta de pensionare relativ mică (57 ani pentru femei şi 62 ani pentru bărbaţi). Speranţa de viaţă la naştere în anul 2012 a fost de 74,99 ani pentru femei şi 67,24 ani pentru bărbaţi, ce denotă că există doar o mică durată a vieţii după pensionare, în special pentru bărbaţi, astfel că deocamdată majorarea vîrstei de pensionare ar fi inechitabilă.
40. O perspectivă mai clară se obţine din compararea vîrstei de pensionare cu valoarea speranţei de viaţă la acea vîrstă, cum ar fi speranţa de viaţă la 57 ani femei, 62 ani la bărbaţi (adică numărul anilor suplimentari de viaţă pentru persoanele care au supravieţuit deja vîrstei respective). Prin urmare, în Republica Moldova speranţa de viaţă la 57/62 de ani este de 20,7 ani la femei şi 14,4 ani la bărbaţi, lăsînd femeilor mai mulţi ani de viaţă suplimentară decît bărbaţilor.
41. Diferenţele de gen şi modelele discriminării de gen pe parcursul vieţii lor, de asemenea, denotă că femeile sînt adesea în situaţia cînd au lucrat mai puţini ani şi au avut salarii mai mici decît bărbaţii. Drept urmare, femeile în vîrstă primesc pensii mai mici şi au un risc mult mai înalt de a trăi în sărăcie.
42. Reforma pensiilor are drept scop creşterea treptată a vîrstei de pensionare pentru unele categorii de beneficiari (precum şi unificarea vîrstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei) şi introducerea unui format definit de contribuţii în cadrul avansării unei scheme pe mai mulţi piloni, promovată de Banca Mondială. O provocare specifică pentru sistemul de protecţie socială constituie asigurarea acoperirii adecvate a grupurilor vulnerabile: cei care lucrează în sectorul informal, extins în mod dramatic, lucrători cu venituri mici, emigranţi şi cei reîntorşi, în special femeile care au acumulat dreptul de pensie pe parcursul a mai puţini ani din cauza responsabilităţilor de casă.
43. Beneficii nonmonetare. Serviciile la domiciliu, precum întreţinerea şi adaptarea gospodăriei, asistenţa igienică personală, cumpărăturile şi sprijinul sociocultural sînt prestate la cerere şi în urma evaluării necesităţilor. Reducerea cheltuielilor vîrstnicilor pentru sănătate prin asigurarea că ei primesc servicii şi medicamente gratis sau subvenţionate este, desigur, la fel de eficient în reducerea sărăciei, ca şi suplimentarea venitului. Discriminarea în bază de vîrstă în cadrul prevederilor de îngrijire a sănătăţii poate fi depăşită prin eforturi comune de monitorizare a prestării serviciilor şi prin oferirea informaţiei privind criteriile de eligibilitate pentru programele existente.
44. Societatea civilă poate juca un rol important în monitorizarea serviciilor statutare şi în asigurarea ca persoanele în etate să deţină informaţii actualizate despre serviciile disponibile, precum asistenţa financiară în achitarea utilităţilor, transport sau medicamente.
45. Îmbunătăţirea protecţiei sociale pentru persoanele în vîrstă. Promovarea înţelegerii în societate privind sistemele de pensii prin schemele de alfabetizare financiară şi campanii de sensibilizare este importantă pentru asigurarea aprecierii de către public a necesităţii reformelor şi a căilor prin care aceste reforme vor afecta cetăţenii. Oamenii adesea privesc pensionarea şi venitul asociat cu pensia ca un drept necondiţionat. Din acest motiv este necesar ca expunerea transparentă despre raţiunea reformelor să fie înţeleasă de oameni şi să le fie clar cum reformele îi vor viza personal. În special, cei cu venituri reduse, cei care lucrează în sectorul informal, sau alte persoane ce au contribuit puţin sau deloc, trebuie să fie conştienţi de diferenţele dintre alocaţia socială şi pensia pe bază de contribuţii, precum şi măsura, în care ei vor beneficia de una sau de alta.
46. Pentru migranţii reîntorşi şi lucrătorii informali, ajunşi la vîrsta de pensionare fără a avea o activitate formală, va trebui să fie activat un mecanism de informare şi pentru a garanta un venit minim al pensiei noncontributorii la vîrsta bătrîneţii lor, ce ar fi suficient pentru a evita o sărăcie mai larg răspîndită.
47. Prelungirea perioadei de muncă pentru a uşura presiunea asupra finanţării sistemului de pensii va fi o provocare de o semnificaţie aparte. Lucrătorii ar putea fi reticenţi să lucreze mai mult, iar patronii ar putea fi împotriva angajării lucrătorilor mai în vîrstă, doar dacă nu vor fi operate politici pentru a crea condiţii pentru ca ei să rămînă pe piaţa muncii, oferind în acelaşi timp stimulente clare pentru patroni să menţină lucrătorii vîrstnici.
48. În acelaşi context, coeziunea şi stabilitatea socială depind de percepţia generală că sistemul protecţiei sociale este unul echitabil. Respectiv, orice reforme trebuie să fie însoţite de analize pentru evaluarea opiniei publice, precum şi pe diseminarea informaţiei pentru a se asigura că schimbările sînt înţelese. Această analiză este utilă la schimbarea vîrstei de pensionare şi a regulilor referitoare la pensii, în special pentru cei care încă sînt activi pe piaţa muncii.
49. Acţiuni prioritare:
a) ajustarea sistemului de asigurări sociale care acordă pensii echitabile şi proporţional cu contribuţiile achitate pe parcursul vieţii active;
b) ajustarea sistemului de ajutor social pentru a asigura un venit lunar minim garantat pentru persoanele în etate, fără alte mijloace de sprijin, în special pentru cele care locuiesc singure sau cele care au grijă de persoanele pe care le au la întreţinere;
c) reducerea din complexitatea condiţiilor de calificare, a beneficiilor şi drepturilor, în special unde categoriile speciale de beneficiari primesc beneficii fără testarea mijloacelor; punerea la dispoziţie a unei informaţii clare cu privire la criteriile de eligibilitate pentru toate beneficiile şi drepturile sociale existente;
d) implicarea societăţii civile, inclusiv a vîrstnicilor în monitorizarea prestării serviciilor;
e) realizarea campaniilor de informare pentru mărirea alfabetizării financiare şi înţelegerii schemei de pensii, în special cînd reformele vor fi luate în considerare şi implementate;
f) încurajarea tinerilor de a începe să facă economii cît mai devreme;
g) monitorizarea opiniei publice cu privire la justeţea percepută etc. în sistemul protecţiei sociale.
51. Rata angajării în cîmpul muncii a persoanelor în grupurile de vîrstă prepensionare şi pensionare este destul de scăzută, concomitent cu lipsa generală de oportunităţi de angajare pe piaţa forţei de muncă. În ultimii ani a existat un declin constant al numărului persoanelor cu vîrsta de peste 45 de ani între cei care sînt angajaţi, chiar dacă numărul relativ al acestui grup al populaţiei a continuat să crească, Principalul domeniu de angajare pentru persoanele din aceste grupuri de vîrstă este cel unde munca este plătită de obicei mai slab şi, adesea, informal. Promovarea condiţiilor pentru accesul majorat al vîrstnicilor la angajarea în sectorul formal ar contribui la asigurarea ca astfel de lucrători să beneficieze de prevederile legislaţiei privind sănătatea şi siguranţa, de alte măsuri de protecţie a muncii.
52. Accesul la piaţa muncii. Orice strategie de creştere a oportunităţilor de angajare pentru lucrătorii vîrstnici necesită sprijinul complet al autorităţilor publice, patronilor şi sindicatelor. Fie prin legislaţie, stimulente sau prin acţiune voluntară, patronii ar trebui să fie încurajaţi să ajusteze condiţiile de muncă, astfel încît lucrătorii mai vîrstnici să poată continua activitatea la nivelul precedent de productivitate, efectuînd mici schimbări în mediul de lucru (iluminare, temperatură, condiţii de sonorizare, echipament specializat etc.), oferind aranjamente de lucru flexibile pentru a permite ore reduse de lucru, sau lucru la domiciliu, şi utilizînd noi tehnologii pentru facilitarea „lucrului la distanţă” sau alte forme flexibile de lucru. Sînt necesare stimulente pentru crearea funcţiilor potrivite pentru vîrstnici, dar acest lucru nu ar trebui să fie făcut pe seama angajaţilor mai tineri.
53. Pentru a le permite să contracareze tendinţele discriminatorii în angajarea lucrătorilor vîrstnici, persoanele de vîrstă prepensionară şi mai în vîrstă în căutare de lucru trebuie să aibă acces la informaţie suficientă cu privire la oportunităţile şi drepturile lor de angajare. Ar putea fi create centre, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de exemplu, ca unităţi ale unei reţele de servicii sociale pentru lucrătorii vîrstnici pe piaţa muncii, inclusiv surse de informare cu privire la locurile de muncă, precum şi asistenţă socială şi psihologică.
54. Capacitatea de angajare a vîrstnicilor în cîmpul muncii. Principalele obstacole pentru angajarea persoanelor de peste 45 de ani sînt adesea legate de nivelul scăzut de studii şi lipsa de capacităţi antreprenoriale. Respectiv, pe lîngă asigurarea locurilor de munca potrivite pentru potenţialii angajaţi, este important să fie considerată şi altă perspectivă, şi anume, asigurarea că lucrătorii vîrstnici sînt potriviţi pentru locurile de muncă disponibile. Aceasta poate fi realizat prin instruiri şi recalificări, îmbunătăţind învăţămîntul profesional continuu şi facilitînd condiţiile pentru ca lucrătorii vîrstnici să transmită capacităţile lucrătorilor mai tineri.
55. Promovarea dezvoltării capacităţilor antreprenoriale printre vîrstnici şi facilitarea eforturilor unor atare antreprenori va creşte şansele lor de a rămîne economic activi. Credite, stimulare prin impozite mai mici pentru vîrstnicii ce se lansează în afaceri, procese simplificate pentru înregistrarea şi administrarea afacerii, precum şi transparenţă mai bună – toate ar putea contribui la aceasta. Programe specifice de facilitare a antreprenoriatului printre femeile vîrstnice şi săteni ar ajuta la reducerea barierelor specifice cu care se confruntă aceste grupuri.
56. Acţiuni prioritare:
a) întreprinderea măsurilor de combatere în rîndul patronilor, angajaţilor şi a sindicatelor, a discriminării explicite a vîrstnicilor;
b) aplicarea mai largă în practică a aranjamentelor flexibile de muncă şi îmbunătăţirea mediului de muncă;
c) îmbunătăţirea programelor de învăţare şi de formare pe tot parcursul vieţii, pentru a facilita productivitatea continuă a lucrătorilor vîrstnici;
d) sporirea disponibilităţii informaţiei cu privire la posibilităţile de angajare, consiliere de carieră şi drepturile de angajare pentru persoanele neangajate şi cei în căutare de a-şi schimba cariera, inclusiv persoanele în vîrstă;
e) raţionalizarea şi îmbunătăţirea transparenţei în înregistrarea şi administrarea afacerii şi examinarea posibilităţii de a oferi credite impozitare vîrstnicilor care se lansează în afaceri.
58. Caracterul fluxurilor migraţionale. Motivările pentru migraţie sînt adesea caracterizate ca „factori de împingere” şi „factori de atracţie”. Printre cei de „împingere” se numără criza economică şi inflaţia, reducerea locurilor disponibile de muncă în agricultură, şomajul înalt şi salariile mici. „Factorii de atracţie” includ posibilităţi mai bune de angajare în cîmpul muncii şi salarii mai mari în străinătate (capitolul 6, compartimentul „Migranţii” din Studiu).
59. Profilul demografic al celor implicaţi în fluxurile migraţionale reflectă problemele structurale ale pieţei muncii din ţară, precum lipsa de locuri de muncă în zonele rurale, şomajul înalt printre tineri şi dificultăţile cu care se confruntă femeile în căutarea locurilor de muncă. Din acest motiv, peste două treimi de migranţi provin din zone rurale, rata migraţiei femeilor este mai înaltă şi continuă să crească.
60. Adaptarea rapidă şi integrarea socială în ţările gazdă este tipică pentru migranţii tineri şi, drept urmare, chiar dacă ei încep adesea cu intenţia de a migra temporar, mai tîrziu îşi schimbă planurile şi devin emigranţi permanenţi. Acest fapt conduce la pierderea unei părţi a viitoarei forţe de muncă din ţară, şi avînd în vedere adesea nivelul superior de studii şi gradul motivaţiei şi energiei celor dornici de a migra, pierderea poate fi şi mai mare decît indică aparenţele. Migranţii includ printre ei pe cei cu un mare potenţial inovativ şi de productivitate, iniţiind fenomenul „exodului de creieri”. Aceste emigraţii permanente contribuie la scăderea forţei de muncă tînără şi reduce flexibilitatea sistemului economic.
61. Deşi populaţia mai tînără predomină în fluxurile migraţionale, o tendinţă în creştere a persoanelor emigrante de vîrstă prepensionară a devenit evidentă. Numărul migranţilor de muncă cu vîrsta de 50-54 de ani a crescut mai mult de şapte ori în ultimii zece ani, în timp ce în grupul de vîrstă de 55-59 de ani (un grup ce a fost luat în considerare în mod separat în înregistrările evenimentelor de migraţie din 2002) a crescut de patru ori, între anii 2002 şi 2009 (capitolul 6, compartimentul „Migranţii” din Studiu). Aceasta denotă o capacitate limitată a pieţei naţionale a muncii, ce nu oferă angajare adecvată pentru ei şi indică necesitatea de a reforma piaţa muncii, luînd în considerare, atît procesul de migraţie, cît şi îmbătrînirea generală a populaţiei.
62. Impacturile migraţiei. În ciuda efectelor pozitive ale migraţiei, precum influxul larg al remitenţelor şi potenţialul de reducere a presiunii asupra pieţei naţionale a muncii, în perioada cînd locurile de muncă sînt puţine, gradul emigraţiei are şi un impact general negativ asupra dezvoltării economice, sociale şi demografice a ţării pe termen lung. În timp ce migraţia persoanelor mai tinere are consecinţe majore pentru economia naţională, impacturile migraţiei oamenilor de vîrstă prepensionară sînt resimţite mai acut de către migranţii însăşi. Aceasta se datorează faptului că perioada de vîrstă între 45 de ani şi vîrsta pensionară reprezintă perioada celui mai mare potenţial de venituri şi aceasta stă la baza calculării drepturilor de pensie prin contribuţiile bazate pe venituri.
63. Condiţiile nefavorabile pentru munca necalificată – stresul psihologic şi orele foarte lungi de muncă – cresc riscul diverselor consecinţe asupra sănătăţii pentru migranţi şi în special pentru femei. În cadrul unui sondaj de opinie, fiecare a treia femeie migrantă a indicat că starea sănătăţii ei s-a deteriorat comparativ cu starea sănătăţii înainte de plecare peste hotare, în timp ce bărbaţii au raportat înrăutăţirea sănătăţii lor într-un sfert din cazuri (capitolul 7, compartimentul „Autoaprecierea stării de sănătate” din Studiu). Efectele de sănătate ale migraţiei nedocumentate ar putea avea consecinţe pentru viitorul forţei de muncă, precum şi asupra sistemelor de sănătate şi protecţie socială, la care vor apela migranţii în etate, reîntorşi într-o stare de sănătate deteriorată.
64. Migraţia are efecte complexe asupra populaţiei şi economiei ţării. Pentru multe familii, remitenţele constituie principala sursă de venit. Sondajele realizate în anii recenţi au relevat că banii din emigraţie sînt de obicei folosiţi în primul rînd, pentru necesităţile de consum şi sînt distribuiţi între membrii familiei, care au rămas acasă şi sînt incapabili să lucreze (copii, părinţi) (capitolul 4, compartimentul „Venituri” din Studiu). Deşi aceasta a ajutat într-un anumit grad la reducerea sărăciei, mărimea mică a salariilor migranţilor îi împiedică să acumuleze economii pentru a fi utilizate pentru propria lor bătrîneţe. Pe de altă parte, migraţia forţei de muncă rezultă într-o reducere de fluxuri financiare în fondul de asigurare socială. În sistemul existent de pensii bazat pe solidaritate, migraţia oamenilor în vîrstă aptă de muncă reduce sumele colectate pentru plata pensiilor şi altor plăţi sociale curente. Astfel, creşte povara fiscală asupra populaţiei economic active rămasă în ţară; conduce la disparităţi între contribuţia de muncă a unei persoane şi suma pensiei pe care o va primi în viitor.
65. Emigrarea de proporţii are efecte sociale şi psihologice asupra persoanelor vîrstnice, ale căror membri de familie mai tineri au plecat în străinătate, mai ales dacă aceştia sînt lăsaţi să aibă grijă de nepoţii lor. Ar trebui să fie oferit ajutor, fie prin asistenţii sociali, ONG-uri sau alte agenţii – celor care suferă de sentimente de singurătate şi izolare, ca urmare a emigrării urmaşilor lor sau a altor membri de familie, precum şi celor lăsaţi cu atribuţii de îngrijire în gospodăriile „generaţiilor omise”.
66. Abordarea provocărilor migraţiei ce se referă la îmbătrînire. Diversitatea ţărilor de destinaţie pentru lucrătorii migranţi – circa 60% pleacă spre Federaţia Rusă şi circa 40% spre ţările Uniunii Europene, în special în Italia – şi diferenţele legate de politicile sociale şi migraţionale în aceste ţări complică considerabil procesele de negocieri dintre Republica Moldova şi ţările gazdă. Astfel de negocieri sînt necesare pentru a ajunge la acorduri bilaterale cu privire la migraţia de întoarcere şi elaborarea unei abordări unificate a chestiunilor de recunoaştere reciprocă a stagiului de muncă, perioada de acumulare a contribuţiilor sociale şi oportunitatea pentru transferarea în ţară a plăţilor asigurărilor acumulate.
67. Guvernul a elaborat un instrument de garantare a drepturilor sociale (inclusiv dreptul la pensie) ale migranţilor, prin posibilitatea de transferare a contribuţiilor asigurării sociale la Casa Naţională de Asigurării Sociale pentru fiecare an al aflării peste hotare. Mai mult ca atît, migranţilor li se oferă posibilitatea să transfere aceste contribuţii retrospectiv pentru a acoperi perioada precedentă pînă la zece ani. Totuşi numărul migranţilor care au plătit realmente aceste contribuţii este extrem de mic, comparativ cu numărul real al lucrătorilor migranţi, iar acest mecanism se aplică doar pentru migranţii legali.
68. Un pas necesar în abordarea problemelor cauzate de migraţie este o analiză mai bună a numărului curent şi prognoza viitoarelor fluxuri migraţionale. Studiile sînt necesare pentru a determina potenţialul migraţional (persoanele cu intenţia de a pleca) precum şi numărul estimat al migranţilor, care ar putea să se întoarcă acasă. Cifrele şi practicile internaţionale relatează că pînă la 50% de migranţi se asimilează în ţările lor gazdă şi rămîn acolo permanent. Acest proces încă nu a fost studiat în cazul specific al Republicii Moldova, dar elaborarea Profilului Migraţional Extins, coordonarea eficientă şi schimbul de informaţii între agenţiile naţionale ce efectuează evidenţa fluxurilor migraţionale, ar contribui la elaborarea acelor prognoze.
69. Centre cu servicii de informare, site-uri web şi linii fierbinţi create ar fi instrumente utile (deşi trebuie luat în calcul accesul limitat la astfel de resurse al persoanelor aflate în zone rurale). Informaţia clară şi liber disponibilă cu privire la drepturile migranţilor, în special cei cu vîrstă prepensionară, ar putea contribui la protecţia migranţilor moldoveni, atît de la abuzul deliberat, cît şi de la lipsa eronată a drepturilor din cauza insuficienţei de cunoştinţe.
70. Migranţii reîntorşi. O parte din emigranţi s-au întors ori se întorc după ce şi-au pierdut locul de muncă în străinătate în urma crizei economice (Studiu „Impactul crizei financiare mondiale asupra comunităţilor locale din Republica Moldova”, Expert Grup, 2009). Ar trebui acordată o atenţie specială acelor domenii şi ocupaţii, unde migranţii pot să aplice experienţa acumulată în străinătate (fie prin studii sau angajare). Consolidarea interacţiunilor dintre autorităţile guvernamentale şi sectorul de afaceri pentru valorificarea mai bună a noilor calificări ale migranţilor întorşi ar trebui să fie un factor-cheie a acestor eforturi.
71. Reglementarea fluxurilor migraţionale. O strategie de reducere a impacturilor negative ale migraţiei de proporţii este de a mări cooperarea autorităţilor cu cercul de afaceri, din ţară şi în statele gazdă, pentru a diminua numărul migranţilor ilegali. Reglementarea proceselor migraţionale la nivelul acordurilor bilaterale cu ţările ce primesc migranţi depinde mult de atitudinea adoptată de ţările gazdă.
72. Acordurile cu privire la migraţia de muncă şi acordurile bilaterale în domeniul securităţii sociale încheiate cu o serie de ţări europene constituie o evoluţie pozitivă în domeniu. Totuşi, este de menţionat că prevederile acordurilor în domeniul securităţii sociale se aplică doar persoanelor asigurare în statul de destinaţie şi care îşi desfăşoară activitatea legal.
73. Acţiuni prioritare:
a) continuarea negocierilor cu ţările Uniunii Europene, Federaţia Rusă şi alte ţări de destinaţie, pentru a încheia acorduri privind migraţia forţei de muncă şi protecţia socială a lucrătorilor migranţi;
b) menţinerea dialogului cu Uniunea Europeană pentru a reduce caracterul nedocumentat al migraţiei şi angajărilor moldovenilor;
c) îmbunătăţirea sistemelor pentru estimarea fluxurilor migraţionale curente şi protejarea fluxurilor viitoare, inclusiv estimările probabile ale migranţilor reîntorşi;
d) îmbunătăţirea accesului la informaţia privind drepturile curente şi viitoare de protecţie socială, prin diseminarea mai bună a informaţiei, încurajarea plăţilor voluntare la schemele de pensii, inclusiv pentru migranţi nedocumentaţi.
e) recunoaşterea aspectelor pozitive ale migraţiei temporare pentru lucru sau studii în ceea ce priveşte cunoştinţele, calificările sau sursele acumulate.
f) încurajarea migranţilor de a se întoarce şi de a investi surse în dezvoltarea ţării de origine;
g) îmbunătăţirea stimulentelor pentru migranţi de a se întoarce, inclusiv prin sporirea posibilităţilor de muncă pentru migranţii reîntorşi şi stimulentelor pentru crearea afacerilor mici şi mijlocii;
h) îmbunătăţirea capacităţilor asistenţilor sociali şi/sau ONG-urilor de a acorda asistenţă practică şi psihologică persoanelor vîrstnice lăsate de migranţi.
75. Este oportun ca toate grupurile de vîrstă să fie reprezentate mai uniform în rîndul cadrelor didactice, astfel încît elevii să poată beneficia de experienţa profesorilor mai în vîrstă şi de abordările mai noi ale profesorilor mai tineri. Ar trebui oferite oportunităţi profesorilor mai în vîrstă şi elevilor pentru a ridica nivelul de interacţiune dintre generaţii. Training-urile de ridicare a nivelului de conştientizare al profesorilor şi al elevilor, precum şi a sensibilităţii diferenţei de vîrstă, ar putea contribui la reducerea prejudiciului şi tensiunilor.
76. Educaţia continuă. În vederea realizării unui sistem integrat de învăţămînt, este oportună consolidarea capacităţilor Ministerului Educaţiei în materie de învăţămînt complex pentru adulţi şi instruire continuă, de exemplu, prin angajarea unor experţi profesionişti în acest domeniu sau prin instruirea personalului existent. Majoritatea activităţilor conexe învăţămîntului pentru adulţi sînt axate preponderent pe aptitudinile profesionale. În acest context ar putea fi utilă axarea pe tehnologiile informaţionale, management şi abilităţi lingvistice – toate acestea fiind relevante pentru diferite profesii.
77. Angajatorii ar trebui încurajaţi să se implice în instruirea personalului. În acest context ar putea fi stabilit un sistem stimulator, potrivit căruia angajatorii achită un anumit procentaj din venituri în calitate de impozit pentru educaţie, iar angajatorilor care oferă instruire personalului să li se restituie această sumă. În plus, persoanele apte de muncă care investesc în educaţia proprie ar putea beneficia de anumite înlesniri fiscale. Opţiunea de învăţămînt la distanţă ar putea fi aplicată mai intens, întrucît acest model permite persoanelor din diferite contingente de vîrstă să înveţe fără a fi nevoite să părăsească locul de muncă sau de reşedinţă.
78. Unele ţări au reuşit să acumuleze experienţă pozitivă în ceea ce priveşte funcţionarea universităţilor pentru vîrsta a treia, pe care Republica Moldova s-ar putea baza în procesul de elaborare a strategiei proprii. În plus, persoanele în vîrstă ar putea beneficia de oportunităţi de a învăţa despre meseria de menaj, grădinărit, meşteşugărit, prevenirea diferitelor maladii, alimentarea sănătoasă sau despre alte domenii de interes la nivel de comunitate. Astfel de activităţi ar putea fi desfăşurate cu ajutorul voluntarilor. Un proces de instruire de acest gen permite sporirea abilităţii persoanelor în vîrstă să ducă un mod de trai independent, să se menţină în formă prin activitatea mentală şi/sau fizică, să-şi sporească incluziunea socială şi culturală prin implicarea în diferite activităţi de grup şi să-şi fortifice încrederea în forţele proprii.
79. La nivel de comunitate, ar putea fi utilă dezvoltarea sectorului de voluntariat în vederea creării unor stimulente pentru formatorii de voluntari – de exemplu, pensionarii care pot să transmită cunoştinţele (deprinderile) lor tinerilor. De real folos ar putea fi anumite investiţii relativ mici, inclusiv restituirea cheltuielilor de transport şi masă, asigurarea cu materialele didactice necesare etc. Concomitent, persoanele mai tinere ar putea fi invitate în calitate de formatori-voluntari pentru a instrui persoanele mai în vîrstă în domeniul tehnologiei informaţiei.
80. Spre regret, lipsesc opţiunile de instruire continuă pentru persoanele în vîrstă care nu mai sînt active pe piaţa muncii, iar sistemul educaţional din Republica Moldova se axează preponderent pe instruirea generaţiilor mai tinere. Creşterea speranţei de viaţă peste nivelul de 55 de ani şi extinderea consecventă a activităţii de muncă semnifică faptul că oamenii în vîrstă trebuie să-şi consolideze competitivitatea pe piaţa muncii şi posibilităţile de angajare în cîmpul muncii.
81. Prin urmare, este important de inclus toţi factorii interesaţi relevanţi (inclusiv donatorii internaţionali şi experţii în materie de instruire continuă, instituţiile de învăţămînt, oficiile teritoriale de angajare în cîmpul muncii, angajatorii, sindicatele, organizaţiile neguvernamentale pertinente şi angajaţii) în elaborarea şi implementarea unei strategii de instruire continuă. În cazul în care va fi elaborată legislaţia respectivă, ar fi potrivită crearea unui grup de lucru compus din reprezentanţi ai factorilor interesaţi în vederea implicării în procesul de formulare de politici.
82. În linii mari, este nevoie de dezvoltarea şi fortificarea unei culturi de instruire continuă, cu ajutorul căreia publicul larg ar conştientiza importanţa acesteia. Începînd de la o vîrstă fragedă, copiii şcolarizaţi ar trebui informaţi sistematic despre conceptul instruirii continue, astfel încît aceştia să accepte uşor în viitor că educaţia nu se încheie atunci cînd ei absolvesc şcoala. Orice activităţi de informare conexe aspectelor de îmbătrînire a societăţii ar trebui să includă o componentă privind instruirea continuă.
83. Programele de învăţămînt ar trebui elaborate ţinînd cont de aspectele de gen (gender). Femeile şi bărbaţii ar putea prefera să-şi dezvolte diferite aptitudini în vederea unei angajări eventuale de succes în cîmpul muncii sau de a-şi petrece orele de răgaz. La fel, aceste două categorii ar putea fi expuse unor posibilităţi diferite de instruire la etapele timpurii din viaţa lor, care se soldează cu diferite necesităţi de instruire în prezent. Prin urmare, mijloacele urmează a fi distribuite într-un mod ce ţine cont în egală măsură de necesităţile şi preferinţele bărbaţilor şi ale femeilor.
84. Acţiuni prioritare:
a) dezvoltarea sistemului de facilităţi în vederea atragerii tinerilor să urmeze cariera de profesor, asigurînd reprezentarea tuturor categoriilor de vîrstă în corpul didactic;
b) asigurarea instruirii personalului didactic şi a elevilor în aspecte ce ţin de diversitatea şi sensibilitatea vîrstelor;
c) oferirea unor perspective de avansare accelerată în cariera profesională tinerilor profesori care au acceptat să lucreze o perioadă definită de timp în mediile rurale;
d) ajustarea salariilor pentru a corespunde nivelului de instruire şi de responsabilitate a profesorilor;
e) promovarea relaţiilor reciproc avantajoase între instituţiile de învăţămînt şi angajatori, de exemplu, prin intermediul unor scheme de stagiere şi consultări referitoare la conţinutul programului de învăţămînt;
f) promovarea şi încurajarea educaţiei pe toată durata vieţii; sporirea competenţelor instituţiilor de licenţiere în vederea monitorizării calităţii instruirii în instituţiile private;
g) conlucrarea Ministerului Educaţiei cu administraţia publică locală şi sectorul privat pentru promovarea programelor de formare/orientare (mentoring) oferite de persoanele vîrstnice tinerilor funcţionari, în vederea valorificării abilităţilor şi experienţei acestora, precum şi încurajarea învăţării reciproce a persoanelor vîrstnice şi tinerelor generaţii. Totodată, se impune consolidarea parteneriatului cu sectorul asociativ şi organizaţiile nonguvernamentale care organizează programe de instruire continuă pentru persoanele vîrstnice;
h) încurajarea angajatorilor să ofere instruire personalului propriu şi altor persoane;
i) implicarea angajatorilor în proiectarea activităţilor de învăţămînt pentru adulţi;
j) crearea şi consultarea unui grup de lucru constituit din membrii contingentelor de factori interesaţi în vederea elaborării ulterioare a politicilor de învăţămînt.
86. Implementarea unor astfel de politici cuprinzătoare va constitui o provocare majoră, marcînd necesitatea de a substitui principiile uneori abstracte cu acţiuni concrete. În general, ameliorarea eficienţei şi calităţii serviciilor de asistenţă medicală constituie o sursă de îngrijorare. Printre provocările cheie se numără motivarea personalului medical şi prevenirea exodului continuu al acestuia din ţară, precum şi lipsa capacităţilor şi aptitudinilor manageriale în cadrul administraţiei sistemului de sănătate. Facilităţile sistemului de sănătate rămîn a fi finanţate şi echipate sub nivelul scontat, iar pacienţii se confruntă cu cheltuieli semnificative din contul propriu. Persoanele în vîrstă, care au nevoie acută de servicii medicale, constituie contingentul care nu este în stare să acopere aceste cheltuieli din cont propriu. O parte din cetăţeni nu dispun de poliţă de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, majoritatea cărora fac parte din categoria celor mai sărace gospodării casnice. O provocare majoră pentru prestarea serviciilor o constituie divizarea vîrstnicilor în medii urbane şi medii rurale, deoarece cei ce locuiesc la ţară adesea sînt la distanţă de centrele de servicii medicale în raport cu locuitorii de la oraşe (capitolul 7 „Sănătatea, limitări şi îngrijirea persoanelor în vîrstă” din Studiu).
87. Promovarea sănătăţii şi prevenirea maladiilor. Maladiile cardiovasculare, cancerul şi bolile căilor respiratorii (categorii majore de boli netransmisibile) sînt principalele cauze de deces. Rata mortalităţii din cauza maladiilor cardiovasculare se menţine la nivel înalt şi constituie circa 57% din toate decesele. Alcoolismul, hipertensiunea arterială, nivelul sporit de colesterol şi fumatul se numără printre principalii factori de risc ai morbidităţii şi mortalităţii în Republica Moldova. Mortalitatea din cauza fumatului şi a consumului excesiv de alcool marchează cea mai înaltă pondere în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În acest context, creşterea nivelului de informare despre pericolele modului nesănătos de viaţă pe tot parcursul vieţii şi fortificarea abilităţii oamenilor de toate vîrstele să facă o alegere oportună sînt premise importante pentru reducerea incidenţei şi prevalenţei maladiilor cronice netransmisibile. Sensibilizarea cu privire la modalităţile şi motivele reducerii incidenţei bolilor netransmisibile pe tot parcursul vieţii va ajuta oamenii să îmbătrînească sănătos, reducînd aceste afecţiuni printre persoanele în vîrstă.
88. Guvernul a demonstrat faptul că şi-a asumat angajamentul să întreprindă măsuri de prevenire a maladiilor. Este evidenţiată importanţa implicării integrate a tuturor sectoarelor de toate nivelurile din societate: statul, avînd rolul factorului de decizie, diferite niveluri de unităţi administrative (regiuni, municipii, oraşe, sate), mediul de afaceri, familiile şi persoanele individuale. Strategia recunoaşte necesitatea realizării unor acţiuni complexe intersectoriale în vederea abordării factorilor de risc ai maladiilor cronice necontagioase prin ameliorarea condiţiilor socioeconomice, de care factorii de risc sînt sistematic legaţi.
89. Circa 20% din populaţie nu deţine poliţa de asigurare obligatorie de asistenţă medicală: o mare parte din acest contingent locuieşte în mediul rural. Persoanele în vîrstă, ezită să solicite asistenţă medicală din cauza îngrijorării că ar putea fi nevoite să acopere plăţi neoficiale pe care nu sînt în stare să le suporte.
90. Ocrotirea sănătăţii persoanelor în vîrstă. În ultimii ani au fost depuse eforturi pentru a extinde facilităţile destinate îngrijirii persoanelor în vîrstă. Din anul 2008 a fost creat Centrul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie din Chişinău, ce include 40 de paturi. Majoritatea acestora sînt oferite pacienţilor pe termen scurt pe o perioadă de pînă la 14 zile. La fel, au fost create patru secţii regionale (la Orhei, Bălţi, Cahul şi Hînceşti) cu cîte 20 de paturi fiecare. Astfel de servicii geriatrice au fost deschise şi în raioane, cu 10-12 paturi, în funcţie de dimensiunea raionului. În plus, în anul 2009 a fost creat un laborator ştiinţific în domeniul gerontologiei sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a Ministerului Sănătăţii. Este importantă monitorizarea mai sistematică a cererii şi ajustarea corespunzătoare a capacităţilor, după caz. Dat fiind faptul că aceste servicii sînt finanţate din sistemul de asigurare medicală obligatorie, aceste paturi pot fi ocupate doar pe o durată limitată.
91. Îngrijirea paliativă (care presupune îngrijirea pacienţilor, simptomele cărora nu sînt receptive la tratamentul curativ: gestionarea durerii şi sprijinul social şi psihologic) nu este disponibilă în volum suficient, iar acolo unde există servicii, acestea sînt, de regulă, prestate de organizaţii neguvernamentale. Ar trebui evaluate necesităţile actuale de îngrijire paliativă, iar serviciile de acest gen să devină parte integrantă a sistemului de asistenţă medicală. Prestatorii de astfel de servicii din sectorul neguvernamental, care au acumulat experienţă în acest domeniu, ar putea fi implicaţi în procesul de implementare.
92. Îngrijirea medicală la domiciliu. Dat fiind că modelul de familie cu mai multe generaţii, care, în mod tradiţional, era sursă de îngrijire şi sprijin reciproc, îşi pierde din importanţă, serviciile de îngrijire medicală la domiciliu ar putea deveni unica opţiune pentru unele persoane în vîrstă de a sta acasă şi a-şi continua traiul independent. Adesea, acordarea unor servicii minore şi simple la domiciliu ar putea ajuta persoanele în vîrstă să evite instituţionalizarea, sporindu-le considerabil calitatea vieţii.
93. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care conlucrează cu autorităţile publice locale, dispune de asistenţi sociali ce oferă îngrijire la domiciliu, dar nu în număr suficient (capitolul 8, compartimentul „Serviciile sociale” din Studiu). Sînt necesare mai multe măsuri în vederea asigurării unui spectru amplu de aptitudini în cadrul echipelor de asistenţi sociali, care prestează servicii de îngrijire medicală la domiciliu, astfel încît aceştia să poată presta servicii multidisciplinare pentru a îndeplini toate necesităţile actuale şi potenţiale ale clienţilor lor în etate. Un spectru mai larg de prestatori ar spori concurenţa şi ar asigura opţiuni adiţionale pentru clienţi.
94. Pentru a extinde disponibilitatea serviciilor medicale şi sociale, s-ar merita efectuarea unor investiţii în extinderea serviciilor medicale voluntare, prestate atît de către practicienii generali, cît şi de echipele de specialişti. Cu ajutorul unor stimulente modeste ar putea fi consolidată solidaritatea la nivel de comunitate, astfel încît persoanele în vîrstă sănătoase să presteze îngrijiri semenilor cu sănătatea mai şubredă.
95. Casele de îngrijiri/Centrele geriatrice de îngrijire medicală a persoanelor în vîrstă. În mod tradiţional, omenii în vîrstă din Republica Moldova se află în îngrijirea membrilor de familie de mai multe generaţii. Opţiunea de a trece la un centru geriatric odată cu atingerea unei vîrste înaintate nu este dezirabilă, ba din contră, este chiar dezaprobată. Cu toate acestea, există circumstanţe cînd astfel de îngrijiri nu pot fi acordate în mod tradiţional de familie.
96. Migraţia internaţională şi internă combinată cu rata redusă a fertilităţii a contribuit la diminuarea posibilităţilor de îngrijire în cadrul familiei cu multe generaţii. Prin urmare, este necesară explorarea altor opţiuni de îngrijire. Între timp, se impune întreprinderea unor măsuri în vederea destigmatizării centrelor de plasament. Este necesar de conturat un tablou mai complet al necesităţilor efective de locuri în cadrul centrelor de plasament, urmează a fi asigurat accesul echitabil la centrele geriatrice pentru toţi cei care solicită un loc, în special pentru cei care necesită urgent protecţie specială, cum ar fi refugiaţii.
97. Informaţia despre opţiunile disponibile trebuie să fie uşor de accesat, iar instituţiile vizate – să aplice criterii transparente de selectare. Respondenţii intervievaţi la acest subiect au indicat necesitatea de a efectua evaluări sistematice a cererii şi a ofertei de îngrijiri medicale pe termen lung. Astfel de evaluări urmează să ţină cont de necesităţile şi de capacităţile de prestare a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu, de îngrijiri geriatrice şi paliative, centrele de zi (day care centres) şi cantinele sociale.
98. Cu toate că extinderea serviciilor este importantă, partea majoră a activităţii de îngrijire va fi efectuată în continuare de îngrijitori informali de persoane private. Prin urmare, este necesar de recunoscut rolul pe care îl joacă aceştia, susţinîndu-i în aşa fel, încît ei să poată să-şi îndeplinească rolul în mod adecvat. Acest sprijin ar putea fi acordat prin intermediul programelor la nivel de comunitate, oferind ajutor financiar, informaţii şi instruire. Centrele de repaus (respite) sau de zi ar putea ajuta membrii de familie care prestează servicii de îngrijire să combine această activitate cu altele – generatoare de venit.
99. Personalul de asistenţă medicală. Necesitatea de formare a personalului medical în domeniul geriatric şi gerontologic a fost recunoscută de Guvern în ultimii ani. Astfel, în programul de studii al şcolilor de medicină a fost introdus un curs de instruire de cinci zile în domeniul geriatric, inclusiv relaţiile medic-pacient. În instruirea postuniversitară este oferit un curs de două săptămîni, la care pot participa medicii de toate specializările. În plus, a fost stabilită recent o specializare în domeniul geriatric, după absolvirea căreia este atribuită diploma în domeniul respectiv. Aceste oportunităţi ar trebui exploatate astfel încît să fie instruit personalul nou care va activa în centrele de geriatrie recent create şi va presta servicii paliative. Programele de instruire urmează a fi consolidate şi extinse în funcţie de caz, iar statutul şi aprecierea asistenţilor medicali şi sociali care lucrează cu vîrstnicii ar trebui ameliorate.
100. Instruirea personalului medical ar trebui să cuprindă şi domeniul de relaţii cu pacienţii. Personalul de orice nivel trebuie să fie permanent informat despre necesităţile concrete ale persoanelor în vîrstă, care va fi în creştere ca pondere printre acei care vor solicita îngrijiri medicale în viitor. Comunicarea cu vîrstnicii nu întotdeauna este uşoară. În plus, persoanele în etate s-ar putea simţi vulnerabile atunci cînd vin în contact cu sistemul de asistenţă medicală. Dreptul lor de a fi trataţi cu respect şi de a-şi duce traiul cu demnitate în cazul în care sînt instituţionalizaţi trebuie protejat. Instruirea continuă a personalului medical ar trebui să includă componente ce abordează în mod concret aspectele relaţiilor dintre pacienţi şi personalul medical sau asistenţii sociali, încurajînd o atitudine sensibilă şi pozitivă faţă de persoanele în vîrstă care au anumite necesităţi.
101. Calitatea asistenţei medicale. Persoanele în vîrstă care consideră că au fost tratate în mod neprofesionist ar trebui să aibă posibilitatea de a depune o plîngere, fiind însoţite de o persoană care să servească în calitate de avocat ce ar putea fi mediator între părţile implicate. Unele state au acumulat experienţă pozitivă prin organizarea unor comisii permanente, care includ reprezentanţi ai persoanelor instituţionalizate, preocupate de supravegherea sistematică a calităţii şi de soluţionarea revendicărilor (doleanţelor). Structuri similare ar putea fi implementate şi în instituţiile ce prestează servicii medicale pe termen lung, cum ar fi, de exemplu, casele de îngrijire sau centrele de zi.
102. Actualmente, potenţialul de utilizare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii încă nu a fost explorat integral. Au fost aplicate într-o măsură limitată tehnologii moderne pentru raportarea administrativă, financiară şi epidemiologică. Stocarea electronică şi organizarea datelor ar putea susţine monitorizarea calităţii tratamentului, însă în acest caz este necesară asigurarea unui nivel adecvat de protecţie a datelor. Astfel de date ar putea fi utilizate în scopuri ştiinţifice, fiind transformate în date anonime în modul corespunzător.
103. Datele distribuite pe grupe de vîrstă şi gen ar putea fi analizate, astfel încît serviciile să poată fi direcţionate în funcţie de necesitate. Internet-ul ar trebui utilizat mai intens în vederea asigurării independente cu informaţii de sănătate, precum şi cu informaţii despre serviciile disponibile. Politicile informaţionale ar trebui să aplice canale electronice şi alte mijloace pentru a asigura un flux omogen de informaţii şi a le permite pacienţilor să ia decizii informate şi să solicite serviciile de care au nevoie.
104. Acţiuni prioritare:
a) sporirea accesului la îngrijiri medicale pentru categoriile vulnerabile de populaţie, inclusiv persoanele în etate, extinderea acoperirii cu asigurare medicală obligatorie, fiind stabilit pachetul garantat de servicii medicale conform necesităţilor celor care îl folosesc, sporind proporţiile de acoperire în afară de acest nivel;
b) efectuarea cercetărilor ştiinţifice cu scopul de a înţelege mai bine cererea pentru îngrijiri medicale (inclusiv casele de îngrijire, instituţiile de îngrijire paliativă şi centrele de zi) şi pentru paturi de îngrijire geriatrică;
c) dezvoltarea unui sistem integrat pentru prestarea serviciilor de îngrijiri paliative şi medicale la domiciliu, care asigură o combinare mai adecvată a serviciilor medicale cu cele sociale;
d) promovarea unui mediu competitiv în care diverşi prestatori pot oferi un spectru mai larg de servicii, crearea unui cadru favorabil pentru externalizarea serviciilor şi intensificarea implicării prestatorilor de servicii din exterior, inclusiv a organizaţiilor neguvernamentale, sectorului privat şi parteneriatelor public-private;
e) majorarea eforturilor în vederea destigmatizării centrelor de plasament.
f) sporirea accesului la casele de îngrijire în vederea asigurării unui loc pentru toţi acei care au nevoie, în special cei aflaţi sub protecţia specifică a statului, cum ar fi refugiaţii. Asigurarea accesibilităţii şi transparenţei informaţiei despre opţiunile disponibile şi criteriile de selectare;
g) recunoaşterea oficială a îngrijitorilor, asigurîndu-i cu suport financiar şi practic;
h) extinderea şi consolidarea programelor de instruire pentru personalul de asistenţă medicală şi socială care lucrează cu persoanele în vîrstă;
i) ameliorarea condiţiilor de lucru şi a nivelului de remunerare, încorporînd stimulente în funcţie de performanţă; prevenind migraţia specialiştilor din domeniul asistenţei medicale. Suplimentarea acestor eforturi cu instruiri în aspecte de etică;
j) monitorizarea raportului personal de asistenţă medicală/numărului de pacienţi, menţinînd un raport adecvat;
k) introducerea practicii de creare a unor comisii permanente, care să includă reprezentanţi ai persoanelor din centrele de plasament pe termen lung;
l) implementarea sistematică a mecanismelor permanente de asigurare a calităţii şi de monitorizare şi asigurarea implementării unui sistem de depunere a plîngerilor; implicarea grupurilor de experţi în vederea actualizării sistematice a standardelor şi liniilor directoare conexe asigurării îngrijirilor medicale şi formării cadrelor medicale;
m) sporirea utilizării tehnologiilor informaţionale şi a Internetului în domeniul prestării serviciilor medicale şi evidenţei (fiind însoţite de măsuri adecvate de protecţie a datelor), precum şi pentru oferirea informaţiilor independente în materie de sănătate şi informaţii despre serviciile disponibile.
106. Calitatea locuinţelor. Multe persoane în vîrstă din Republica Moldova sînt proprietarii apartamentelor în care locuiesc. Cu toate acestea, o mare parte din locuinţele transferate în proprietate privată se află într-o stare deplorabilă şi necesită lucrări de întreţinere permanente (capitolul 3, compartimentul „Bunuri de lungă durată şi imobile”; capitolul 5, compartimentul „Dotarea spaţiului locativ cu comodităţi” din Studiu). În plus, din cauza costurilor tot mai mari pentru întreţinere, persoanele în vîrstă nu sînt în stare să-şi încălzească locuinţa din pensia mică pe care o primesc. Procesul de privatizare a fondului locativ a condus la amplificarea inechităţii sociale, întrucît persoanele vulnerabile au intrat în posesia unor locuinţe net inferioare în termeni de calitate, care sînt foarte costisitor de întreţinut.
107. Condiţiile de trai ale persoanelor în vîrstă sînt adesea sub nivelul standard, în special în mediile rurale; construcţiile sînt în condiţii precare, iar casele nu sînt aprovizionate cu apă curgătoare sau apă caldă, canalizaţie, încălzire centralizată şi accesorii şi dispozitive de primă necesitate (capitolul 5, compartimentul “Dotarea spaţiului locativ cu comodităţi” din Studiu). Reparaţiile şi renovările adesea sînt în afara posibilităţilor oamenilor în vîrstă. Actualmente, nici o instituţie nu este preocupată de cercetarea calităţii locuinţelor (colectarea şi analiza datelor, evaluarea politicilor). Crearea unor astfel de instituţii sau finanţarea cercetătorilor ştiinţifici din instituţiile existente ar facilita fundamentarea unei baze în vederea elaborării ulterioare a politicilor vizînd calitatea fondului locativ.
108. Traiul independent. Majoritatea persoanelor în vîrstă doresc să rămînă în mediul pe care îl cunosc pe măsură ce îmbătrînesc şi, în special, să locuiască în casele lor pentru o perioadă cît mai îndelungată. Este nevoie de acordat prioritate asigurării faptului că locuinţele existente şi cele noi permit oamenilor în etate să ducă un trai independent, sănătos şi cu demnitate în casele proprii ca alternativă a centrelor de plasament. Se impune planificarea din timp în vederea asigurării faptului că fondul locativ este ajustat pentru a îndeplini obiectivul de „îmbătrînire acasă”. Astfel zis, în cazul în care sînt construite case noi sau sînt renovate cele existente, să fie acordată o atenţie deosebită posibilităţilor de acces fizic pentru persoanele în etate. În cazul în care locatarii actuali ai acestor case sînt tineri, trebuie redus din start necesitatea de a căuta locuinţă de alternativă pe măsură ce locatarii vor îmbătrîni.
109. Este nevoie de fortificat programele de sprijin pentru plasamentul pe termen lung la nivel de comunitate atît în localităţile rurale, cît şi în cele urbane, în special pentru persoanele în vîrstă care locuiesc singure. În acest context, este extrem de importantă instruirea personalului care prestează servicii medicale şi sociale în materie de metode, care să le permită persoanelor în vîrstă să-şi consolideze capacităţile de a se bizui pe puterile proprii, împreună cu un set minim de standarde explicite pentru îngrijiri medicale la domiciliu. Grupurile de sprijin al semenilor din comunitate ar putea fi implicate în vederea monitorizării simple şi efective a persoanelor vulnerabile în etate prin intermediul unor vizite sistematice la domiciliu.
110. Acţiuni prioritare:
a) asigurarea faptului că toate locuinţele unde locuiesc persoane vîrstnice, noi/vechi sînt dotate adecvat cu facilităţi, aprovizionare cu apă potabilă, canalizare şi încălzire;
b) menţinerea posibilităţilor de subvenţionare a pensionarilor cu venit mic în vederea acoperirii costurilor pentru energie şi ale celor pentru reparaţia necesară a clădirilor;
c) dezvoltarea infrastructurii de cercetare a calităţii locuinţelor şi, în special, a condiţiilor de trai ale persoanelor în vîrstă, de exemplu, cu ajutorul unor granturi orientate spre realizarea unor proiecte de cercetare concrete;
d) stabilirea standardelor minime de accesibilitate a locuinţei pentru persoanele în vîrstă şi cele cu dizabilităţi (de exemplu, rampe la intrarea centrală, disponibilitatea ascensorului pentru etajele de sus etc.) şi asigurarea faptului că blocurile nouconstruite întrunesc aceste standarde;
e) elaborarea unor programe de modificare a fondului locativ existent pentru a întruni standarde adecvate de comoditate a grupurilor vulnerabile.
112. Îngrijirea informală a persoanelor în vîrstă. Chiar dacă „generaţia de mijloc” de vîrstă aptă de muncă va rămîne în ţară, va fi foarte dificil pentru aceste persoane să echilibreze responsabilităţile de îngrijire atît pentru copiii lor, cît şi pentru părinţii lor, luînd în considerare faptul că activitatea lor de muncă este tot mai intensă şi mai competitivă.
113. În contextul schimbării mediului din cadrul familiilor, asistenţa medicală comunitară acordată persoanelor în etate ar trebui examinată prin prisma opţiunilor de politici prioritare nu doar datorită faptului că, cel mai frecvent, aceasta este opţiunea preferată de înseşi persoanele în vîrstă, dar şi datorită faptului că îngrijirile medicale la domiciliu sînt mai puţin costisitoare în comparaţie cu centrele rezidenţiale de îngrijire. Politicile de promovare a îngrijirilor acordate persoanelor în vîrstă în cadrul familiei ar trebui să ţină cont şi să recunoască rolul semnificativ al femeilor în calitate de persoană-cheie a coeziunii intergeneraţionale. Acest lucru va solicita acceptarea oficială a îngrijirilor informale, de exemplu, prin compensaţii financiare, precum şi prin recunoaşterea rolului esenţial de îngrijitori cu program deplin pe piaţa muncii.
114. Persoanele în vîrstă care îngrijesc de membrii de familie. În contextul migraţiei forţei de muncă peste hotare, categoria de persoane în vîrstă se manifestă tot mai accentuat în calitate de îngrijitori pentru copii, persoane cu dizabilităţi şi alte persoane în etate. Îngrijitorii în vîrstă şi copiii pe care aceştia îi îngrijesc se confruntă cu anumite provocări: economice, fizice şi psihologice, este dificil din punct de vedere juridic sau practic pentru gospodăriile cu „o generaţie omisă” să aibă acces la anumite servicii sau beneficii publice. Recunoaşterea oficială a acestor îngrijiri ar permite bătrînilor să beneficieze de serviciile sociale pentru care sînt eligibili.
115. Modificările din structura familiei şi a gospodăriei sînt inevitabile în cazul cînd au loc schimbări de ordin social. Nostalgia după „familia tradiţională”, care se descompune, nu oferă soluţii în confruntarea cu noile provocări impuse de aceste schimbări. Este important de identificat noi căi de protecţie a solidarităţii intergeneraţionale. Majoritatea oamenilor din Republica Moldova încă menţin relaţii strînse cu membrii de familie pe întreaga durată a vieţii, asigurînd îngrijire în toate direcţiile: tinerii - bătrînilor, bătrînii – tinerilor, precum şi în cadrul generaţiilor (compartimentul 2 „Persoanele în vîrstă şi familia” din Studiu). Persoanele în vîrstă nu sînt neapărat beneficiari, fiind în stare să acorde ei singuri contribuţii semnificative sub formă de îngrijiri. Este benefic pe toate căile de fortificat aceste legături într-un mod ce sprijină solidaritatea intergeneraţională.
116. Solidaritatea intergeneraţională la nivel de societate. Preocuparea de solidaritatea intergeneraţională permite axarea nu doar pe relaţiile dintre generaţii în cadrul familiilor, dar şi pe relaţiile mai cuprinzătoare între diferite categorii de vîrstă din societate în întregime.
117. Este important de asigurat faptul că persoanele tinere, care, actualmente, se confruntă cu criza economică, cu o rată destul de mare de şomaj şi cereri variabile referitoare la educaţie, să nu se simtă ameninţaţi de eforturile pentru a ameliora condiţiile de trai ale persoanelor în etate. Acest deziderat se referă şi la pensii şi la alte beneficii, legislaţia muncii, inclusiv acele acte care se referă la vîrsta de pensionare şi distribuirea fondurilor între diferite servicii şi instituţii sociale (şcoli, transport, infrastructura de sănătate etc.).
118. Acţiuni prioritare:
a) creşterea oportunităţilor pentru menţinerea şi ameliorarea relaţiilor intergeneraţionale în comunităţile locale prin facilitarea întrevederilor şi schimburilor culturale cu toate contingentele de vîrstă;
b) examinarea unor reglementări pentru familii, în special pentru femeile care asigură îngrijiri informale membrilor de familie în vîrstă şi/sau celor cu disabilităţi, cum ar fi, de exemplu, trecerea în cont pentru contribuţiile de pensii şi asigurare medicală pentru cei care nu se pot angaja în cîmpul muncii din cauza necesităţii de a îngriji alţi membri de familie;
c) examinarea necesităţilor concrete ale îngrijitorilor în vîrstă, în special ale buneilor care au în grija lor nepoţii părinţilor care au plecat peste hotare; în particular, acordarea aceloraşi beneficii şi servicii pentru care sînt eligibili părinţii acestor copii.
119. Cercetarea şi colectarea datelor. Responsabilitatea de bază, pusă în sarcina Biroului Naţional de Statistică, este de a colecta, analiza şi disemina date statistice naţionale referitoare la diferite domenii. Evidenţa incompletă oferită de recensămîntul populaţiei precedent prin specificul metodologic nu permite analiza evoluţiei sărăciei sau excluziunii sociale la nivel de persoană pe perioade mai lungi, generarea şi publicarea datelor dezagregate pe categorii de vîrstă pentru toate subiectele relevante. Cu toate acestea, în ultimii ani nu au fost realizate studii demografice sistematice din cauza lipsei de resurse financiare şi umane pentru îndeplinirea unor cercetări demografice, precum şi din cauza lipsei de expertiză ştiinţifică într-un domeniu relativ nou, cum este îmbătrînirea.
120. Acţiuni prioritare:
a) revizuirea/analiza sistematică a studiilor vizînd gospodăriile casnice ce conţin informaţii despre îmbătrînirea populaţiei şi consolidarea acestora după caz;
b) sporirea disponibilităţii datelor dezagregate pe grupe de vîrstă şi sex, oferite de studiile existente şi de alte surse de date;
c) continuarea dezvoltării capacităţilor Biroului Naţional de Statistică şi ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei în vederea colectării, producerii, analizei, monitorizării şi evaluării datelor, sporind integrarea în activităţile internaţionale de colectare a datelor;
d) dezvoltarea continuă a liniilor directoare de educaţie şi avansare pe plan profesional pentru experţii din domeniul demografiei şi al aspectelor intergeneraţionale, inclusiv îmbătrînirea populaţiei.
1. Se aprobă Programul pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici (se anexează).
2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale, în conlucrare cu autorităţile publice locale:
vor efectua adaptarea orientărilor strategice la structura demografică şi vor întreprinde măsurile de implementare a obiectivelor şi acţiunilor Programului pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici;
vor remite, anual, pînă la 1 martie, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei informaţia pentru realizarea Planului de acţiuni privind implementarea Ghidului de parcurs pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici, care, va prezenta Guvernului, pînă la 1 aprilie, informaţia generalizată cu privire la rezultatele obţinute.
3. Realizarea Planului de acţiuni privind implementarea Ghidului de parcurs pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici (2014-2016) se va efectua în limitele alocaţiilor aprobate în bugetele respective ale instituţiilor responsabile de implementare.
4. Coordonarea activităţilor de realizare a prezentei hotărîri se pune în sarcina Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare.
PRIM-MINISTRU Iurie LEANCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru Tatiana Potîng
Ministrul muncii, protecţiei
sociale şi familiei Valentina Buliga
Ministrul finanţelor Anatol Arapu
Ministrul educaţiei Maia Sandu
Ministrul sănătăţii Andrei Usatîi
Ministrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 406. Chişinău, 2 iunie 2014.
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr. 406
din 2 iunie 2014
prin Hotărîrea Guvernului nr. 406
din 2 iunie 2014
PROGRAMUL
pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici
I. Introducere
1. Îmbătrînirea populaţiei, fiind un proces fără precedent în istoria omenirii, ce decurge lent, dar persistent, şi în opiniile specialiştilor ireversibil cel puţin în următoarea sută de ani, indică serioase semnale de alarmă pentru viitoarele generaţii.pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici
I. Introducere
2. Conform proiecţiilor demografice internaţionale şi ale specialiştilor naţionali, tot ce înseamnă creştere economică, Produsul Intern Brut, investiţii, piaţa muncii, impozite, prosperitatea fiecărui cetăţean, consum, pensii, structura familiei, urmează a fi marcat de dezechilibrul sporului natural reflectat în dimensiunile creşcînde ale populaţiei vîrstnice.
3. Planul Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, Declaraţia Ministerială de la Viena, 2012 – „Asigurarea unei societăţi pentru toate vîrstele:Promovarea calităţii vieţii şi a îmbătrînirii active”, la care este parte Republica Moldova, prevăd integrarea îmbătrînirii ca o modalitate de a promova drepturile, interesele şi bunăstarea persoanelor în vîrstă, devenind un instrument de obţinere a echilibrului şi echităţii pentru toate vîrstele societăţii umane.
4. Strategia Regională pentru Implementarea Planului menţionat determină priorităţile de bază ale ţărilor-membre ale Comisiei Economice pentru Europa a ONU în domeniul îmbătrînirii şi accentuează necesitatea promovării măsurilor privind extinderea participării persoanelor vîrstnice la viaţa socială şi economică, fiind prioritară consolidarea protecţiei sociale adecvate pentru generaţiile actuale şi viitoare, extinderea ocupării şi echilibrarea pe piaţa forţei de muncă ş.a.
5. Pentru realizarea Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002 şi Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului menţionat, Comisia Economică pentru Europa a ONU, a recomandat aplicarea instrumentului de integrare a problemelor îmbătrînirii (mainstreaming) în politicile de dezvoltare generale şi sectoriale în scopul încadrării mai sporite a persoanelor vîrstnice în viaţa socială, economică, politică şi culturală.
6. Aplicarea mai largă a integrării imbătrînirii ar trebui să conducă la noi abordări, sensibilizare mai amplă, politici noi la toate nivelurile, bazate pe o planificare mai raţională, prin consideraţia mai profundă a perspectivei/previziunii demografice, ce denotă extinderea procesului de îmbătrînire a populaţiei.
7. Prin prezentul Program se relevă căile de parcurs, datorită cărora ţara îşi poate menţine aspiraţia de realizare plenară a angajamentelor Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002 şi a Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului. Acest document este parte integrantă a programului de activitate al Grupului de lucru al Comisiei Economice pentru Europa a ONU privind îmbătrînirea, al cărui membru este Republica Moldova, şi este rezultatul activităţii experţilor desemnaţi în acest scop.
8. Sînt incluse obiective privind implementarea consecventă de către Republica Moldova a angajamentelor definite de Planul Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, astfel că Programul pentru integrarea factorului îmbătrînirii în toate sferele este destinat întreprinderii acţiunilor concrete, relevante pentru specificul economic, social, cultural şi politic al ţării. Aceste acţiuni urmează a fi realizate în conformitate cu prevederile „Ghidului de parcurs pentru integrarea îmbătrînirii prin implimentarea angajamentelor Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002 şi a Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului (anexa nr.1 la prezentul Program).
9. Progresul autentic al integrării îmbătrînirii ţinteşte domeniile relevante, dincolo de simplitatea cifrelor ce indică numărul persoanelor în anumite grupuri de vîrstă, numărul celor cu drept la pensie şi celor care primesc pensii, sau numărul persoanelor în vîrstă aptă de muncă, care emigrează din ţară.
10. Privite în ansamblu, prezentul Program şi Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.768 din 12 octombrie 2011, constituie politici de abordare integrată, simultană şi corelată în vederea depăşirii provocărilor demografice, cu care se confruntă Republica Moldova şi propune o viziune optimistă de valorificare eficientă a noilor oportunităţi, de combatere a stereotipurilor şi divergenţelor provocate de îmbătrînire.
II. Contextul naţional al îmbătrînirii demografice
11. Stările populaţiei identificate în prezentul capitol sînt specifice contextului naţional, în care îmbătrînirea demografică, produsă de scăderea fertilităţii şi ratele înalte ale mortalităţii, este agravată de efectele emigraţiei de amploare, impactul continuu al tranziţiilor economice, şi mai recent, de criza economică globală.12. Creşterea numărului de vîrstnici necesită elaborarea de noi strategii privind politica socială atît la nivelul Uniunii Europene, cît şi al fiecărui stat de pe continent. Republica Moldova nu prezintă o excepţie din rîndul statelor europene, confruntîndu-se cu un fenomen îngrijorător de îmbătrînire a populaţiei, ce manifestă tot mai accentuat un caracter ireversibil.
13. Numai în ultimii 20 de ani, vîrsta medie a populaţiei a crescut cu aproape 5 ani, speranţa de viaţă cu cca. 3 ani, iar creşterea proporţiei populaţiei adulte de 60 de ani şi peste în paralel cu descreşterea proporţiei persoanelor tinere sub 15 ani, denotă о pronunţată criză demografică. Pragul critic al coeficientului îmbătrînirii de 12% (ponderea persoanelor de 60 de ani şi peste în totalul populaţiei) a fost depăşit încă în anul 1988, atingînd în anul 2012 valoarea de 15,3%.
14. Fenomenul de îmbătrînire are un profund impact asupra tuturor generaţiilor şi asupra celor mai multe domenii de activitate economică şi socială: piaţa muncii, protecţia socială, educaţie, cultură, politică. Declinul populaţiei active şi îmbătrînirea forţei de muncă pun probleme de dezvoltare economică şi socială deosebite: costul pensiilor, strategiile în domeniul educaţiei şi formării, a locuinţelor adaptate, a îngrijirii medicale şi asistenţă socială.
15. Structura pe vîrste a populaţiei denotă fenomenul intens de îmbătrînire demografică, datorat în principal scăderii natalităţii din ultimii ani, care a determinat reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere. Comparativ cu 1 ianuarie 2000, la 1 ianuarie 2013 se remarcă reducerea ponderii copiilor (de 0-14 ani) de la 23,8% la 16,1% şi creşterea ponderii celei vîrstnice (de 60 ani şi peste) de la 13,6 la 15,3%.
16. La 1 ianuarie 2013 în Republica Moldova locuiau 527,6 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste (2012 – 527, 6 mii, 2010 – 512, 3 mii, 2009 – 500, 4 mii), din care mai mult de jumătate (60,4%) sînt femei. Circa două treimi (60,9%) din numărul total al persoanelor în etate locuiesc în mediul rural. Aproape 15,5% din populaţia rurală şi 13,9% din mediul urban a depăşit vîrsta de 60 ani. În totalul populaţiei feminine din mediul rural ponderea femeilor vîrstnice, de asemenea, este în creştere – 18,4%, comparativ cu 18,1% în 2010 şi 17,9% în 2009.
17. Astfel, tinerii de mîine, tot mai puţini la număr, vor avea de susţinut nu doar evoluţia societăţii omeneşti, ci şi de întreţinut mult mai mulţi vîrstnici. Acest fapt va genera o presiune semnificativă asupra cheltuielilor publice, care poate face imposibilă o creştere economică aşteptată.
18. Dezechilibrul de gen în segmentul cel mai vulnerabil al populaţiei, cum sînt persoanele de vîrstă înaintată, va solicita efort sporit pentru specializarea serviciilor sociale, medicale şi psihosociale, în special pentru populaţia feminină mai numeroasă.
19. Republica Moldova a depus eforturi consolidate în vederea recunoaşterii implicaţiilor îmbătrînirii populaţiei şi migraţiei pentru stabilitatea financiară a sistemului de protecţie socială, fiind investite eforturi semnificative în dezvoltarea reformelor sistemului de pensii şi a acordurilor bilaterale privind migraţia.
20. Asumarea implementării Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, conform Strategiei Regionale de Implementare a Planului, semnifică efortul de a face faţă provocărilor, dar şi de a valorifica oportunităţile generate de îmbătrînire. Succesul acestor eforturi va depinde de faptul dacă vor fi abordate şi aspectele mai profunde ale îmbătrînirii, în special a celor ce se referă la sărăcie, locuri de muncă, educaţie de calitate, învăţare continuă, preocupare permanentă de un mod sănătos de viaţă, participare culturală sau politică, implicare voluntară a celor mai în vîrstă la viaţa comunitară ş.a.
II.1. Prognoza demografică (2012-2050)
21. Conform prognozelor demografice, Republica Moldova nu se va deosebi de tendinţele generale ale societăţilor europene, fiind în instabilitate demografică pe perspectiva cîtorva decenii – în cel mai bun caz, sau poate secole.22. Savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei au elaborat varianta prognozei demografice 2012-2050 pentru populaţia de tip închis, fără a lua în calcul factorul migraţiei, din cauza lipsei unor date complete cu privire la procesele migraţionale. Conform scenariului pesimist, după anul 2015 natalitatea în continuare va fi în descreştere. Către anul 2020 vom avea mai puţini copii de pînă la un an (cu 5,1 mii – scenariul de reper- I, cu 3,6 mii – scenariul mediu-II şi cu 2,5 mii – scenariul optimist-III).
23. În perioada prognozată reducerea numărului populaţiei va afecta şi mai mult piaţa muncii, persoanele în vîrsta aptă de muncă pot să se reducă cu 35,5%, conform scenariului I. Creşterea speranţei de viaţă şi a intervenţiilor pronataliste pot micşora dimensiunile declinului acestui contingent (scenariul II – cu 31% şi scenariul III – cu 27,3%). Pînă în anul 2015, în funcţie de scenariu, vom avea mai puţine persoane în vîrsta aptă de muncă cu circa 47-48 mii, iar către anul 2020 – cu circa 113,2-107,2 mii.
24. Valul de îmbătrînire considerabilă se va produce începînd cu anul 2014, cînd ponderea copiilor de 0-14 ani se va egala cu ponderea persoanelor de 60 ani şi peste, după care, conform prognozei, prima variabilă va descreşte, iar a doua, dimpotrivă, va creşte constant pînă în anul 2050. Astfel, coeficientul îmbătrînirii populaţiei conform celor 3 scenarii ar ajunge la 16% în 2015, 18,5% – în 2020 şi 30,3% – către sfîrşitul perioadei de prognozare. Numărul persoanelor în vîrstă de pensionare va creşte anual cu 2-2,6%, în anul 2020 – cu circa 25%, comparativ cu anul 2010.
25. În deceniile imediat următoare intensitatea îmbătrînirii populaţiei va spori prin expansiunea vîrstnicilor ce provin din generaţiile numeroase născute în anii 70-90 ai secolului trecut, şi cu diminuarea, în paralel, a numărului populaţiei apte de muncă, ce provine din generaţiile puţin numeroase născute în anii 90 ai secolului trecut.
26. Către anul 2050 rata de dependenţă a vîrstnicilor se va majora de 2,5 ori, sau va creşte pînă la 59,2%. Republica Moldova va depăşi la acest indicator aşa state dezvoltate, cum sînt Norvegia (42,2%), Marea Britanie (42,2%), Suedia (46,5), Germania (48,7%), Franţa (44,2%), Federaţia Rusă (41,8%), Ucraina (45,3) ş.a., care dispun de economii cu potenţial mult mai avansate de depăşire şi adaptare la îmbătrînire.
II.2. Probleme evidenţiate în baza evaluării populaţiei
de 50 de ani şi peste pentru politicile de viitor
27. Avînd necesitatea de argumentare a viitoarelor modele ale politicilor sociale, la nivel de ţară a fost realizat un studiu analitic, soldat cu raportul „Îmbătrînirea populaţiei în Republica Moldova” (Studiu), elaborat de experţii naţionali. Sarcina de bază a acestui proiect internaţional, realizat cu suportul Departamentului de Afaceri Economice şi Sociale al Organizaţiei Naţiunilor Unite a constat în colectarea şi sinteza informaţiei obiective privind situaţia populaţiei prepensionare şi în vîrstă.de 50 de ani şi peste pentru politicile de viitor
28. Rezultatele Studiului au permis evaluarea stării sociodemografice de bază ale populaţiei în vîrstă de 50 de ani şi peste, nivelul de bunăstare, aspectele ce ţin de ocuparea în cîmpul muncii, starea sănătăţii, disponibilitatea şi cererea în servicii medicale şi sociale, reflectarea problemelor privind îmbătrînirea în mass-media ş.a.
29. Această cartografiere a populaţiei mai în vîrstă la nivel naţional are relevanţă majoră în stabilirea priorităţilor politicilor sociale ce vizează cele mai stringente problemele la etapa actuală şi de perspectivă, fiind indispensabilă priorităţilor şi direcţiilor strategice în domeniul îmbătrînirii populaţiei. La elaborarea măsurilor de susţinere a populaţiei în vîrstă, este necesar de a prevedea resursele ce vor asigura calitatea vieţii vîrstnicilor, avînd obiectivul de scoatere din izolare degradantă, de integrarea lor în dezvoltarea în plan social, ocupaţional, spiritual etc. (capitolul 2 „Persoanele în vîrstă şi familia” din Studiu).
30. În pofida eforturilor şi realizărilor substanţiale ce ţin de reducerea nivelului sărăciei în ţară, vîrstnicii rămîn a fi cei mai supuşi riscului sărăciei. Sistemul statal de asigurare cu pensii/servicii sociale acoperă doar necesităţile minime ale vîrstnicilor, dar nu le acordă posibilitatea de a satisface necesităţile pentru un trai decent. Astfel, în strategiile ce ţin de contracararea efectelor negative ale îmbătrînirii este important de a fixa că în urma măsurilor programate se vor crea condiţii plenare pentru motivarea activităţii economice şi sociale ale vîrstnicilor.
31. Politicile şi practica socială întreprinse cu privire la persoanele în vîrstă (efectuarea plăţilor, compensaţiilor, acordarea serviciilor sociale ş.a.), precum şi opiniile exprimate de respondenţii (atît vîrstnici, cît şi tineri) cuprinşi în cadrul cercetării, denotă gradul înalt al aşteptărilor paternaliste ale acestora faţă de stat (capitolul 2 „Persoanele în vîrstă şi familia” din Studiu). Dar orientarea spre un paternalism social faţă de persoanele în etate şi sporirea nejustificată a gradului de susţinere socială a acestora, nu poate fi acceptat drept un concept de orientare de bază pentru viitor în societăţile îmbătrînite.
32. Un factor esenţial care urmează a fi luat în considerare prezintă creşterea ponderii persoanelor în vîrstă, marcată în paralel cu înrăutăţirea stării lor de sănătate (58% dintre respondenţii în vîrstă de 50 de ani şi peste au afirmat că sînt bolnavi de una sau mai multe boli cronice), creşterea numărului persoanelor cu limitări funcţionale şi a numărului de persoane cu disabilităţi. Pentru mai multe persoane în etate aceşti factori limitează activitatea de muncă, iar pentru altele – îngustează posibilităţile unui trai autonom (capitolul 7 „Sănătatea, limitările şi îngrijirea persoanelor în vîrstă” din Studiu).
33. Republica Moldova dispune de legislaţie complexă privind sistemul de acordare a serviciilor sociale vîrstnicilor aflaţi în dificultate. Serviciile se acordă prin implicarea autorităţilor publice locale, dar sub presiunea creşterii constante a numărului de vîrstnici, care necesită asemenea servicii şi în lipsa posibilităţilor financiare nu este posibilă satisfacerea deplină şi complexă a solicitărilor vîrstnicilor. Apare necesitatea în perfecţionarea sistemului public de acordare a serviciilor sociale, dar şi necesitatea de a creşte rolul familiei şi societăţii în susţinerea şi ajutorul vîrstnicilor.
34. Dimensiunea de gen la fel imprimă un caracter specific procesului de îmbătrînire. Rata femeilor în rîndul populaţiei în vîrstă de 50 de ani şi peste depăşeşte 57% (în grupul de vîrstă de 70 de ani şi peste numărul femeilor depăşeşte aproape de 2 ori numărul bărbaţilor), fapt ce predetermină necesitatea reflectării acestei disproporţii de gen în politicile (ocupaţionale, de asigurări sociale, de sănătate etc.) şi practicile sociale. Disproporţiile existente privind speranţa de viaţă la femei şi la bărbaţi formează un aspect suplimentar al problemei ce derivă şi din statutul familial al lor şi impactul schimbărilor de natură familială asupra calităţii vieţii persoanelor în vîrstă (capitolul 2 „Persoanele în vîrstă şi familia” din Studiu).
35. Susţinerea socială urmează a fi direcţionată, atît în funcţie de caracteristicile generale şi formale ale grupurilor sociale ale vîrstnicilor, cît şi în funcţie de specificul situaţiei şi perspectivele de viaţă ale acestor grupuri (dimensiunea de gen, nivelul de bunăstare, tipul gospodăriei casnice în care locuieşte persoana în etate, nivelul limitărilor funcţionale etc.)
36. Profilul teritorial, ca loc de trai al persoanelor în vîrstă, este un factor important la determinarea orientării politicilor ce-i privesc. Pe de o parte, se observă diferenţierea cotei părţi a populaţiei în vîrstă în structura populaţiei regiunilor, fapt ce predetermină realizarea clasificării măsurilor în funcţie de decalajele existente. Autorităţile publice locale diferă prin abilităţile lor de a crea şi de a menţine funcţionalitatea serviciilor necesare pentru a satisface nevoile vîrstnicilor, de a organiza activităţile sociale şi de muncă, precum şi prin infrastructura socială funcţională.
37. Locuinţa reprezintă unul dintre bunurile care asigură existenţa persoanei, iar nivelul de dotare a locuinţei cu utilităţi contribuie la o perioadă mai îndelungată de trai sănătos şi autonom al vîrstnicilor în familie sau in mediul cunoscut. În prezent, practic toţi vîrstnicii din Republica Moldova dispun de spaţiu locativ, în majoritate – cu drept de proprietate privată. Însă nivelul de dotare a locuinţelor cu utilităţi este destul de jos, în special pentru mediul rural. Disparităţile date se explică prin tradiţiile şi cultura diferită a menajului din sate şi din oraşe, dar şi prin lipsa infrastructurii comunale necesare în mediul rural.
38. Cercetarea a relevat, că din diverse cauze depresive, motivarea privind activitatea de muncă şi cea de instruire este minimă printre persoanele vîrstnice. Nici sfera de activitate culturală şi de agrement, nici activitatea civică, nu constituie pentru majoritatea vîrstnicilor un mijloc atrăgător de autorealizare.
39. Cert este că menţinerea activităţii persoanelor vîrstnice în domeniul muncii, educaţiei, în activitatea obştească, culturală şi de agrement în condiţiile actuale reprezintă nu doar o formă de satisfacere a necesităţilor individuale ale persoanelor, dar şi o posibilitate pentru fortificarea potenţialului uman şi dezvoltare socioeconomică.
40. În baza cercetărilor s-a relevat că poziţia persoanelor vîrstnice pe piaţa muncii este destul de complicată, iar prevederile normative nu asigură pe deplin accesul şi stabilitatea statutului lor ocupaţional. O treime din vîrstnicii angajaţi au deficienţe la locul de muncă, condiţii nocive, stres profesional, teama de a-şi pierde locul de muncă, majoritatea absolută nu este satisfăcută de salariu (capitolul 6 „Persoanele în vîrstă şi piaţa muncii. Pensionarii” din Studiu).
41. Totodată, vîrstnicii ar dori să-şi continue activitatea, dacă ar exista locuri de muncă, un program bine organizat sau flexibil de lucru, adaptarea locului de muncă la posibilităţile fiziologice ale persoanelor de vîrstă înaintată etc. Realizarea acestor măsuri cere o implicare mai activă a patronilor, dar şi ale partenerilor sociali cu responsabilităţi deosebite în soluţionarea problemelor pieţei muncii: Guvernul, Patronatele, Sindicatele şi nu, în ultimul rînd, a societăţii civile.
III. Scopuri, obiective
42. Programul pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici este destinat adaptării la inevitabilitatea îmbătrîniri continue a populaţiei, iar scopul de bază constă în determinarea obiectivelor privind asigurarea unei societăţi pentru toate vîrstele şi prioritizează promovarea calităţii vieţii şi a îmbătrînirii active. Integrarea îmbătrînirii durează în timp, din care motiv priorităţile incluse în acest document nu pot fi realizate integral şi definitiv în termene apropiate, sau numai în baza Planului de acţiuni anexat. 43. Strategia pentru atingerea obiectivelor implică, pentru început, pregătirea societăţii prin schimbarea percepţiilor şi a stereotipurilor, o nouă abordare a necesităţilor, întreprinderea acţiunilor pentru iniţierea transformărilor de durată sistemice şi conceptuale în mai multe sectoare.
44. Sporirea gradului de implicare a persoanelor în vîrstă în viaţa socială prin măsuri de susţinere a activităţii lor obşteşti, creează condiţiile ce reduc riscul excluziunii şi marginalizării sau izolării sociale, antrenarea practicilor de prevenire a discriminării, a abuzului şi oricărei violenţe faţă de vîrstnici.
45. Planul de acţiuni pentru perioada anilor 2014-2016 (anexa nr.2 la prezentul Program) oferă măsuri structurate pe domenii, conform obiectivelor Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului, care ilustrează obiectivele, acţiunile şi termenele; repartizarea responsabilităţilor pentru punerea în aplicare a fiecărui obiectiv, precum şi indicatorii pentru monitorizarea progresului la prima etapă.
46. Reformele planificate ale sistemului de asigurare şi asistenţă socială trebuie să fie bine concepute, pentru a garanta echitatea, viabilitatea sistemului de pensii, a suportului social şi a altor beneficii pe termen lung. Planurile de dezvoltare, reformele structurale şi orice măsuri de gestionare a crizelor viitoare, trebuie să ia în considerare impactul acestora asupra persoanelor în etate.
47. Trebuie relevată oportunitatea regimului de lucru flexibil şi adaptabilitatea acestuia, care să permită lucrătorilor să rămînă activi atîta timp cît sînt dispuşi şi capabili să facă acest lucru, ceea ce ar permite economiei să valorifice potenţialul lor.
48. Îmbunătăţirile privind înregistrarea migranţilor, metodele de proiectare pentru estimarea viitoarelor fluxuri de migraţie, planificarea utilizării eficiente a remitenţelor, precum şi stimulentele pentru revenirea migranţilor, toate sînt extrem de relevante în contextul respectiv. Acestea reprezintă acţiuni prioritare pentru că migraţia are o importanţă specială pentru Republica Moldova şi este în strînsă legătură cu subiectul îmbătrînirii din mai multe motive. Emigrarea tinerilor în vîrstă de muncă creează dificultăţi pentru persoanele în etate şi copiii care rămîn în ţară, precum şi pentru sistemul de protecţie socială, care trebuie să îi protejeze de sărăcie (capitolul 6, compartimentul „Migranţii” din Studiu).
49. Sistemul de educaţie trebuie să se adapteze la caracteristica constantă a îmbătrînirii populaţiei, asigurîndu-se că profesori de toate vîrstele sînt bine pregătiţi şi remuneraţi într-o manieră echitabilă. De asemenea, este actuală creşterea gradului de conştientizare a diversităţii de vîrstă în rîndul profesorilor şi elevilor, precum şi stimularea oportunităţilor de învăţare după ieşirea din sistemul şcolar formal, pe tot parcursul vieţii.
50. Sănătatea şi bunăstarea persoanelor în etate trebuie să fie mai bine evaluate şi protejate, cu o integrare mai strînsă pe dimensiunea sănătate şi asistenţă socială, cu un nivel crescut de atenţie la nevoile specifice ale persoanelor în etate în procesul formării profesionale a personalului medical. Eforturile de destigmatizare a îngrijirii instituţionale trebuie să fie însoţite de o recunoaştere a rolului îngrijitorilor informali.
51. O abordare mai specifică pentru persoanele în vîrstă în ceea ce priveşte condiţiile de trai, inclusiv a accesibilităţii la salubrizare, aprovizionare cu energie, trebuie să prevadă standarde pentru locuinţe noi şi pentru modernizarea locuinţelor existente.
52. Solidaritatea între generaţii este evidenţiată, ca fiind un element-cheie în integrarea cu succes a îmbătrînirii. Promovarea interacţiunii între generaţii bazată pe comunitate şi monitorizarea percepţiilor de echitate între generaţii, sînt mijloacele prevăzute pentru realizarea unei astfel de solidarităţi. Asigurarea recunoaşterii şi protecţiei sociale adecvate a îngrijitorilor informali de toate vîrstele şi în special a persoanelor în etate, care supraveghează copiii emigranţilor, va contribui la generarea unui sentiment de echitate între generaţii.
53. Analiza politicilor de monitorizare şi evaluare este relevantă ca fiind utilă şi obligatorie în gestionarea încadrării îmbătrînirii în toate politicile. În prezentul Program se acordă importanţă capacităţilor semnificative ale statisticii naţionale în colectarea de date, fiind necesară concentrarea suplimentară de date dezagregate pe criterii de vîrstă, revizuiri periodice a conţinutului ce ţine de îmbătrînire în cercetările gospodăriilor casnice şi consolidarea capacităţilor de analiză a datelor colectate prin prisma Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, a Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului.
IV. Principii directoare
54. Integrarea. Sînt reflectate principiile Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului. Prin conceperea în spiritul integrării îmbătrînirii în toate sectoarele relevante, de la economie şi piaţa forţei de muncă, pînă la domeniul de asigurare cu locuinţe, transport, sisteme de sănătate şi de protecţie socială, ce trebuie să ţină cont de îmbătrînirea populaţiei şi nevoile persoanelor în etate (mainstreaming). Atunci, cînd se elaborează legi, programe, strategii sau alte politici, trebuie să fie luate în considerare consecinţele acestora pentru persoanele în etate.55. Abordarea participativă. Aplicarea abordării participative este imperativă pentru dezvoltarea politicilor eficiente şi acceptate pe larg, care să răspundă preocupărilor oricărui grup specific, inclusiv persoanelor în etate. O astfel de abordare implică reprezentanţii tuturor grupurilor interesate şi relevante, inclusiv Guvernul, societatea civilă, sectorul privat, sindicatele, mediul academic şi mass-media.
56. Persoanele în vîrstă trebuie să fie incluse în mod explicit în procesele decizionale privind problemele care îi vizează. De fapt, toate grupurile de vîrstă trebuie să fie participante la masa de discuţii, atunci cînd se discută chestiuni de relaţii între generaţii. O participare largă la dezvoltarea de politici asigură legitimitatea lor şi generează acceptarea pe scară largă a obiectivelor şi a metodelor consensuale.
57. Perspectiva de-o viaţă. Este important să se urmărească o abordare a îmbătrînirii pe durata întregii vieţi, acceptînd realitatea faptului că generaţiile tinere de astăzi vor fi generaţiile bătrîne de mîine. Modul de viaţă al tinerilor de astăzi va influenţa foarte mult calitatea vieţii lor pe măsura înaintării în vîrstă – în materie de sănătate, cunoştinţe şi competenţe, garanţie financiară ş.a.
V. Analiza SWOT
58. Punctele forte:a) voinţa politică în soluţionarea problemelor demografice şi a îmbătrînirii;
b) efortul vizibil de menţinere a stabilităţii macroeconomice şi a tendinţei de creştere economică;
c) asumarea de către instituţiile guvernamentale şi partenerii sociali a implementării Programului naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.768 din 12 octombrie 2011;
d) capacităţi tot mai bune de funcţionare şi de gestionare coordonată în domeniul demografic ale Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare;
e) deţinerea rezultatelor şi concluziilor în cadrul raportului proiectului „Studiul privind îmbătrînirea populaţiei în Republica Moldova” ce se referă la evaluarea stării persoanelor în vîrstă din localităţi şi conţine informaţia obiectivă privind necesităţile acestora, nivelul de bunăstare şi asigurarea cu spaţiul locativ, starea lor de sănătate, accesul efectiv la serviciile medicale şi sociale ş.a.;
f) realizarea consecventă a prevederilor Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova, Institutul ONU pentru Îmbătrînire din Malta şi Fondul ONU pentru populaţie din Republica Moldova, în scopul dezvoltării competenţelor funcţionarilor publici, specialiştilor de profil din universităţi şi instituţii ştiinţifice, persoanelor interesate din societatea civilă, pentru formularea politicilor, planificarea implementării şi monitorizării Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002;
g) colaborarea eficientă cu Departamentul Centrului pentru Politici de Bunăstare Socială şi Cercetări din Viena, Austria;
h) instruirea funcţionarilor publici în cadrul cursurilor de perfecţionare în domeniul demografic ale Academiei de Studii Administrative.
Punctele vulnerabile:
a) consolidarea insuficientă a cadrului instituţional de implementare a politicilor ce ţin de angajamentele Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului, la care a aderat Republica Moldova;
b) lipsa unei abordări sistemice cu privire la criza forţei de muncă şi a crizei demografice necesare în scopul adaptării la îmbătrînirea populaţiei;
c) declinul populaţiei active şi a forţei de muncă, creşterea constantă a raportului dintre pensionari şi angajaţi, toate resimţite în creşterea sarcinii economice a populaţiei adulte;
d) menţinerea stereotipurilor cu privire la persoanele în vîrstă, accentuarea divergenţelor şi incapacitatea politicilor de a promova solidaritatea între generaţii;
e) diminuarea populaţiei economic active şi ocupate în toate regiunile de dezvoltare, creşterea presiunii asupra sistemelor de pensionare şi de asistenţă socială şi medicală;
f) implicarea insuficientă a partenerilor sociali şi a persoanelor în vîrstă în soluţionarea problemelor ce se referă la îmbătrînirea demografică;
g) sensibilizarea insuficientă şi rezistenţa neargumentată a unor factori de decizie, la nivel central sau local, în soluţionarea problemelor persoanelor în vîrstă în corespundere cu cerinţele lor;
h) ignorarea influenţei factorului demografic în planificarea priorităţilor de dezvoltare în diverse domenii;
i) insuficienţa de informare şi pregătire profesională a persoanelor cu responsabilităţi în soluţionarea problemelor ce se referă la îmbătrînirea demografică;
j) insuficienţa de capacităţi în elaborarea politicilor şi de gestionare la nivel local a problemelor ce ţin de îmbătrînire şi protecţie socială a persoanelor în vîrstă;
k) disocierea familiilor şi restrîngerea funcţiilor din partea familiei pentru acordarea suportului membrilor mai în vîrstă, ce condiţionează extinderea intervenţiei statului şi a cheltuielilor aferente;
l) participarea redusă la promovarea problemelor îmbătrînirii a societăţii civile, a mediului academic, instituţiilor mass-media;
Oportunităţi:
a) susţinerea metodologică şi financiară din partea Departamentului de Afaceri Economice şi Sociale al Naţiunilor Unite, a Comisiei Economice ONU pentru Europa, Fondului ONU pentru populaţie în Republica Moldova în abordarea problemelor îmbătrînirii;
b) colaborarea eficientă cu savanţii şi experţii comunităţii ştiinţifice şi a specialiştilor din învăţămîntul universitar în elaborarea şi implementarea politicilor demografice;
c) interesul sporit al autorităţilor publice locale cu privire la problemele generale demografice şi schimbările în structura de vîrstă a populaţiei, colaborare eficientă cu Congresul Autorităţilor Publice Locale a Moldovei şi cu partenerii de dezvoltare;
d) dezvoltarea capacităţilor şi buna colaborare cu reţeaua ONG-lor cu preocupări în domeniul asistenţei sociale şi altor servicii acordate persoanelor în vîrstă în scopul promovării îmbătrînirii active şi a activismului civic;
e) participarea prin reţeaua de ONG-rilor a persoanelor în vîrstă în activităţile de planificare şi realizare a acţiunilor pentru promovarea problemelor îmbătrînirii;
f) extinderea abordării problemelor demografice şi a promovării îmbătrînirii active de către instituţiile mass-media;
g) conlucrarea intensă cu „HelpAge International” în Moldova, care este parte a reţelei de organizaţii internaţionale ce activează în vederea îmbunătăţirii vieţii persoanelor în etate.
Ameninţări:
a) confirmarea în practică a prognozei demografice nefavorabile, fiind realmente atestată o creştere a ponderii populaţiei vîrstnice şi dezechilibrului sporului natural;
b) cunoaşterea insuficientă la nivel naţional şi local a impactului şi riscurilor socioeconomice generate de fenomenul imbătrînirii demografice;
c) restrîngerea politicilor şi programelor destinate protecţiei şi integrării persoanelor în vîrstă;
d) volumul de finanţare a sistemului de pensii poate fi insuficient, menţinerea unei rate scăzute de înlocuire a salariului cu pensia;
e) insuficienţa resurselor financiare pentru realizarea acţiunilor planificate atît din Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice, cît şi cele prevăzute în prezentul Program;
f) o eventuală lipsă a forţei de muncă din cauza declinului populaţiei şi emigrării;
g) capacitatea redusă a instituţiilor medicale şi sociale necesară pentru deservirea medicală şi asigurarea îngrijirii de durată a vîrstnicilor în cadrul sau în afara instituţiilor;
h) evoluţia conflictului între generaţii cu privire la distribuirea locurilor de muncă şi a resurselor în domenii-cheie pentru populaţie.
VI. Finanţarea implementării obiectivelor Programului
59. Aplicarea mecanismului de integrare în politici a îmbătrînirii (mainstreaming) constituie un sistem de economisire a resurselor, prin abordarea ce ţine cont de respectarea intereselor a diferitor generaţii, fiind treptat redistribuite şi utilizate resursele, atunci cînd prevalează necesităţile persoanelor în vîrstă, ca grup în continuă creştere, avînd în vedere şi probleme de creştere a gradului lor de integrare. Conform conceptului Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, angajamentele prevăzute pentru implementare nu au limită în timp şi rămîn în vigoare pe termen durabil pentru fiecare ţară semnatară, în funcţie de progresele înregistrate. Din aceste considerente, integrarea problemelor îmbătrînirii prin implementarea Programului va fi efectuată pe etape, inclusiv prima etapă în perioada anilor 2014-2016, urmate de alte etape cu aceeaşi durată. 60. În fiecare domeniu se vor determina priorităţile distincte de adaptare la transformarea de structură demografică, ce vor permite o gestionare mai eficientă a resurselor limitate, dar care se vor aplica pentru realizarea acţiunilor cu un impact mai mare. Costurile financiare, legate de aplicarea deciziilor şi conform acţiunilor planificate, vor fi estimate şi, după caz, prevăzute în Planul de acţiuni sectorial pentru implementarea obiectivelor prezentului Program, la fiecare 3 ani, în limita mijloacelor financiare stabilite.
61. Fiecare organizaţie cu responsabilităţi în domeniu, în procesul de planificare curentă a resurselor financiare pentru acţiunile prevăzute, va ţine cont de cadrul de cheltuieli a planificării bugetare anuale şi pe termen mediu, pentru fiecare etapă distinctă, fiind prioritizate obiectivele şi acţiunile sectoriale de integrare şi soluţionare a problemelor îmbătrînirii. În acest sens, coordonarea intersectorială a cheltuielilor pentru acţiunile planificate este o condiţie obligatorie.
62. Finanţarea implementării acţiunilor stabilite în planul de implementare a Programului se va efectua din următoarele surse şi cu aplicarea potenţialelor mecanisme:
mijloacele Bugetului Public Naţional;
mijloacele generate de oferta structurilor formate prin parteneriatele public-private;
mijloacele financiare alocate din partea partenerilor naţionali şi internaţionali;
altor mijloace, conform legislaţiei.
63. Planificarea acţiunilor pentru finanţările anuale în toate sferele conform obiectivelor, acţiunilor, măsurilor stabilite în Planul de implementare a Programului, va fi efectuată pentru a fi încadrate anual în limitele alocaţiilor în bugetul public naţional pentru domeniile respective.
VII. Rezultate preconizate
64. Prin aplicarea noilor mecanisme de adaptare la structura şi tendinţele demografice vor fi prevenite sau diminuate consecinţele socieconomice negative, coagulate eforturile prin promovarea consensului, a integrării persoanelor în vîrstă şi a solidarităţii sociale. Efortul urmează a fi concentrat asupra obţinerii impactului politicilor întreprinse ce denotă că societatea a progresat în conştientizarea faptului că îmbătrînirea populaţiei este un proces inevitabil, ireversibil şi de durată, ce impune abordarea realistă, constructivă a fenomenului creşterii speranţei de viaţă ca realizare, oportunitate şi progres în mai multe domenii. 65. Prin implementarea prezentului Program se urmăreşte o abordare succesivă a îmbătrînirii, aşa cum este conceptualizată în Planul Internaţional de Acţiuni privind Îmbunătăţirea, adoptat la Madrid în 2002, şi în Strategia privind implementarea regională a acestuia. În consecinţă, se vor evidenţia mai explicit necesităţile, drepturile şi contribuţiile persoanelor în etate în educaţie, în angajamentul lor economic şi social, sănătate şi toate celelalte domenii de politică, fiind redistribuite în mod treptat şi adecvat toate resursele.
66. Implementarea reuşită a acţiunilor prevăzute se va resimţi în prelungirea perioadei activităţii economice a vîrstnicilor, în consecinţa creşterii speranţei de viaţă etc., asigurarea eficacităţii serviciilor medicale (depistarea timpurie a maladiilor şi acordarea asistenţei pentru menţinerea sănătăţii vîrstnicilor şi a capacităţii lor la un trai autonom etc.), asigurarea veniturilor decente prin sistemele de pensionare şi mecanismele de asistenţă socială a vîrstnicilor.
67. Se va delimita mai clar reorganizările, ce vor realiza la nivelul naţional şi teritorial atragerea în cîmpul muncii a unui număr cît mai mare de persoane, capabile să se adapteze la condiţiile de modernizare a economiei, indiferent de vîrstă. Creşterea investiţiilor în capitalul uman pentru o mai bună educaţie şi formare, se va referi, în mod cert, asupra învăţării pe parcursul vieţii, iar instruirea continuă la orice vîrstă va deveni o normalitate.
68. Adaptarea socială la îmbătrînire se va resimţi pe măsură ce se accentuează aspectul extins al îmbătrînirii, reflectată în crearea unor condiţii mai propice pentru angajarea şi asigurarea condiţiilor de muncă a vîrstnicilor, referitoare la locuinţe, educaţie sau participare culturală pentru adulţi, susţinerea unui rol mai activ al vîrstnicilor în viaţa socială, avînd o bătrîneţe sănătoasă şi un trai independent.
69. Prin prisma obiectivelor Strategiei Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2020”, în cadrul viziunii strategice a Guvernului este integrată perspectiva sistemului de asigurare socială, ce prevede că prin sistemul de pensii echitabil şi sustenabil, ce va realiza obiectivul de a asigura un trai decent după pensionare tuturor categoriilor de populaţie, fiind condiţie indispensabilă pentru coeziunea socială efectivă.
70. Impactul scontat al viitoarei reforme a sistemului de pensii va fi resimţit în modernizarea sistemelor de protecţie socială, în contribuţia la reducerea ratei de sărăcie a persoanelor în vîrstă. Reforma sistemului actual de pensii va avea consecinţa modernizării sistemului solidar de pensii existent.
71. Vor fi recunoscute, ca o provocare majoră pentru societate în ansamblu, implicaţiile îmbătrînirii populaţiei şi migraţiei pentru stabilitatea financiară a sistemului de asigurare socială, fiind depuse eforturi semnificative în dezvoltarea sistemului de pensii şi a acordurilor bilaterale privind migraţia.
72. Respectarea echilibrului intereselor, vizînd stabilitatea relaţiilor socioeconomice şi a raporturilor umane, se va solda cu intervenţii legislative şi adoptarea planurilor şi măsurilor sectoriale, asigurarea coordonării politicilor ce ţin de îmbătrînirea populaţiei la nivelurile central/regional/local, între toţi actorii implicaţi (comunitatea, societatea civilă, familia, persoana).
VIII. Monitorizarea şi evaluarea implementării politicilor
73. Pentru ca politicile elaborate pentru un astfel de domeniu complex şi amplu cum este îmbătrînirea să fie eficiente, este necesară realizarea monitorizării şi evaluării mai cuprinzătoare. În acest caz va fi posibilă examinarea atît a variabilelor instrumentale puse în aplicare, cît şi a variabilelor de impact, măsurarea progresului obţinut în ceea ce priveşte rezultatele scontate, cum ar fi indicatorii sărăciei şi ai bunăstării ş.a.74. În vederea evaluării situaţiei din societate, economie, mediul regional şi global, este evidentă necesitatea de îmbunătăţire a capacităţilor de determinare prin date statistice a avantajelor şi dezavantajelor politicilor şi programelor privind îmbătrînirea populaţiei. Iar măsurile de evaluare trebuie întreprinse în mod sistematic, practica de raportare ordinară şi rapoartele analitice trebuie să constituie componente de evaluare sistematică.
75. Obiectivul urmărit constă în asigurarea faptului că implementarea acţiunilor prezentului Program se va solda cu rezultate satisfăcătoare pentru toţi factorii interesaţi în termeni de cantitate, calitate şi timp. Din acest motiv, realizarea cu succes a monitorizării şi evaluării necesită cooperare la toate nivelurile administraţiei publice şi între agenţiile de stat şi ministerele de ramură, precum şi cooperarea strînsă dintre stat, instituţiile publice şi organizaţiile societăţii civile.
76. La identificarea căilor de soluţionare a problemelor îmbătrînirii populaţiei urmează să se ţină cont de contextul integral al perspectivei demografice. Din aceste considerente, este justificată condiţia ca procedura de monitorizare şi evaluare anuală a impactului politicilor privind îmbătrînirea demografică, conform prevederilor prezentului Program, să se efectueze concomitent cu monitorizarea şi evaluarea implementării obiectivelor prevăzute în Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice al Republicii Moldova (2011-2025) (Hotărîrea Guvernului nr.768 din 12 octombrie 2011). În acest sens, raportarea privind implementarea ambelor documente va fi efectuată simultan, iar prezentarea informaţiei relevante privind impactul politicilor stabilite în ambele acte normative se va efectua în condiţii similare.
77. Acţiuni prioritare:
a) integrarea explicită a elementelor de monitorizare şi evaluare în planurile de implementare pentru fiecare din obiectivele şi acţiunile identificate în Program;
b) incorporarea evaluărilor interne şi externe, inclusiv a evaluărilor participative din partea unui spectru de factori interesaţi, cum ar fi grupurile-ţintă identificate de programe şi politici;
c) consolidarea capacităţilor pentru producere, monitorizare şi evaluare a instituţiilor care dispun deja de aptitudini şi cunoştinţe în domeniul colectării şi analizei datelor: Biroul Naţional de Statistică, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă ş.a.;
d) asigurarea instruirii persoanelor în materie de gestionare a datelor reale, fiind utilă delimitarea mai strictă dintre producerea datelor şi analiza datelor, acordînd atenţie deosebită monitorizării şi evaluării instrumentale şi de impact.
Anexa nr.1
la Programul pentru integrarea
problemelor îmbătrînirii în politici
la Programul pentru integrarea
problemelor îmbătrînirii în politici
GHIDUL DE PARCURS
pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici
prin implementarea angajamentelor Planului Internaţional
de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002,
a Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului
Prezentul Ghid este rezultatul unui proiect al Comisiei Economice ONU pentru Europa conceput pentru a recomanda Republicii Moldova cum să transpună agenda politică asupra îmbătrînirii, convenită la nivel internaţional, într-o modalitate concretă de dezvoltare, relevantă circumstanţelor naţionale. pentru integrarea problemelor îmbătrînirii în politici
prin implementarea angajamentelor Planului Internaţional
de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002,
a Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului
Angajamentele 1 şi 8 din cele zece ale Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului (integrarea îmbătrînirii, şi integrarea abordării de gen) nu sînt vizate în mod special, deoarece acestea au o reflectare transversală pe parcursul întregului text. Angajamentul 10, care se referă la implementarea prin colaborarea regională şi monitorizarea Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului, nu are conotaţie în cadrului prezentului Ghid.
Modalitatea de implementare a angajamentelor 2-7 şi 9, sarcinile şi măsurile ce trebuie întreprinse în vederea atingerii scopurilor Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002 prin acţiunile concrete sînt prevăzute în corespundere cu angajamentele Strategiei Regionale pentru Implementarea Planului.
Angajamentul 2 al Strategiei Regionale pentru
Implementarea Planului:
Asigurarea integrării şi participării depline
a persoanelor în vîrstă în societate
1. Conform Planului Internaţional de Acţiuni privind Îmbătrînirea, adoptat la Madrid în 2002, integrarea şi participarea persoanelor în vîrstă semnifică recunoaşterea atît a posibilităţilor, cît şi a rolurilor complementare, reciproc avantajoase pentru oameni din toate grupurile de vîrstă, fiind modul prin care societatea este diversă, dar strîns integrată în scopurile dezvoltării. Implementarea Planului:
Asigurarea integrării şi participării depline
a persoanelor în vîrstă în societate
2. Barierele în calea integrării femeilor şi a bărbaţilor în vîrstă în viaţa socială, economică, culturală şi politică sînt numeroase (capitolul 6, compartimentul „Şomerii” din Studiu). Acestea sînt motivate de sărăcie, lipsa de acces la/sau informaţii despre servicii şi drepturi, prioritatea scăzută a serviciilor de sănătate pentru persoanele în etate şi imaginile negative persistente ale persoanelor în vîrstă.
3. Integrarea economică. Realizarea creşterii participării forţei de muncă din toate grupurile de vîrstă este cheia atenuării unor provocări ale îmbătrînirii populaţiei. Ratele actuale de participare a forţei de muncă a bărbaţilor şi, mai ales, a femeilor de peste 55 de ani, în Republica Moldova sînt scăzute (capitolul 6, compartimentul „Populaţia ocupată” din Studiu). Prin concluzia că productivitatea individuală scade odată cu înaintarea în vîrstă, acceptarea pe scară largă a opiniei false că există un volum determinat de lucru, care urmează a fi realizat într-o economie, neîntemeiat se menţine convingerea, că lucrătorii în vîrstă ar putea priva tînăra generaţie de locuri de muncă, dacă ar rămînea mai mult activi pe piaţa forţei de muncă.
4. Experţii de profil insistă că ambele idei trebuie contestate în mod explicit: productivitatea individuală este legată mai mult de capacitatea fizică şi agilitatea mentală (starea psihică) decît de vîrsta calendaristică, iar volumul de muncă disponibil pentru ansamblul forţei de muncă nu este unul exogen (dezvoltat în exterior). Iar practica multor ţări indică faptul că persoane din diferite generaţii concurează pentru diferite segmente ale pieţei forţei de muncă, fără a provoca tensiuni intergeneraţionale semnificative. Pe prim-plan se evidenţiază importanţa formării profesionale continue şi a creării condiţiilor decente de lucru, astfel încît asemenea percepţii să nu mai aibă suport în mediul societăţii (capitolul 1 „Caracteristicile sociodemografice ale populaţiei în vîrstă de 50 de ani şi peste” din Studiu).
5. În acest context, îmbătrînirea populaţiei trebuie soluţionată printr-o abordare pozitivă. Populaţia în vîrstă, în special cea care a beneficiat de educaţie, poate contribui la dezvoltarea societăţii, în cazul în care s-ar oferi asemenea oportunităţi.
Tendinţa în ţările-membre ale Comisie Economice pentru Europa a ONU este de a trata îmbătrînirea populaţiei, nu ca pe un pericol pentru securitatea demografică, dar pentru noi oportunităţi de dezvoltare. Intervine necesitatea investirii în capitalul uman existent, în special pentru a promova educaţia pe parcursul vieţii, pentru ca tineretul şi persoanele în vîrstă să contribuie în calitate de subiecţi activi la dezvoltarea ţării, în calitate de voluntari, antreprenori sau prin alte forme de activitate benefice societăţii, dar şi însăşi persoanelor în vîrstă.
6. Angajamentul în favoarea învăţării continue ar creşte productivitatea şi durata vieţii de muncă a persoanelor în vîrstă, care au o experienţă de-o viaţă şi o imensă acumulare de cunoştinţe. Investiţiile în participarea extinsă pe piaţa forţei de muncă prin învăţare continuă sînt necesare nu doar din partea Guvernului, dar şi a angajatorilor (care ar beneficia de o forţă de muncă mai bine formată, mai actualizată) şi a lucrătorilor (care ar beneficia de competenţe profesionale îmbunătăţite, ce ar putea asigura venituri mai bune). Conceptul unei Universităţi de Vîrsta a Treia, care oferă un mediu de învăţare special pentru persoanele în etate, în ultimul deceniu a devenit tot mai răspîndit în societăţile îmbătrînite din Europa de Est. Republica Moldova ar putea să beneficieze de experienţele acestor ţări, adaptînd modelele lor la propriile necesităţi.
7. Integrarea politică. Generaţia mai în vîrstă constituie o parte substanţială a electoratului, nu, în ultimul rînd, din cauza că exercitarea votului de către cetăţenii plecaţi la muncă peste hotare, care de obicei sînt mai tineri, este adesea dificilă, ceea ce face ca influenţa relativă a alegătorilor rezidenţi mai în vîrstă să fie mai mare. Persoanele în vîrstă deţin o putere de vot considerabilă în Republica Moldova.
8. Este important ca Guvernul să investească în educaţia politică a populaţiei în vîrstă. Excluziunea socială cu care se confruntă multe persoane în etate, este agravată şi de excluziunea politică, cum ar fi excluderea de la dezbaterile politice şi activităţile referitoare la interesele lor. Încurajarea persoanelor în vîrstă de a se reprezenta pe ele însele şi pe colegii lor în procesul decizional poate fi realizată prin intermediul grupurilor şi organizaţiilor de cetăţeni activi în vîrstă.
9. Integrarea culturală. Intensificarea participării culturale ar putea ajuta la depăşirea unor provocări legate de schimbările demografice prin promovarea motivaţiilor femeilor şi bărbaţilor în vîrstă să se angajeze activ în viaţa comunităţii şi în activităţile de voluntariat, cu accent de corelare şi coordonare între generaţii. Deoarece integrarea culturală presupune o formă deosebit de intensă de participare socială, persoanele în vîrstă care sînt cultural active, de asemenea, tind să aibă un interes peste medie în programele de educaţie, implicarea socială şi poziţiile comunitare.
10. Transportul. Cele mai importante bariere în calea implicării în activităţi culturale (fie în comunitate, cum ar fi activităţi ale cluburilor sociale, fie vizitarea instituţiilor culturale, cum ar fi teatrele sau bibliotecile) constituie nesiguranţa cu privire la deplasarea către şi de la aceste evenimente, izolarea socială în îngrijirea rezidenţială şi o lipsă de cunoştinţe referitoare la oportunităţile disponibile. Mediul rural s-a schimbat dramatic din cauza migraţiei masive, lăsînd un număr considerabil de persoane să îmbătrînească în zone rurale izolate (capitolul 8, compartimentul „Servicii sociale primare” din Studiu). Ele nu dispun adesea de sisteme adecvate de transport şi de suport. Transportul ar putea oferi o legătură esenţială cu prietenii, serviciile şi comunitatea mai largă pentru menţinerea independenţei, participării la activităţile sociale şi reducerii izolării.
11. Persoanele în vîrstă, atît în mediul rural, cît şi în zonele urbane sînt dependente de transportul public pentru deplasare. Efortul trebuie susţinut pentru a aborda barierele raportate în calea mobilităţii, inclusiv disponibilitatea redusă a transportului public în zonele rurale; accesul limitat la informaţii de călătorie, cum ar fi rutele noi sau modificările de preţuri, atitudinea precară a furnizorilor de transport şi conducătorilor auto faţă de persoanele în vîrstă, precum şi locurile de aşteptare sau staţiile prost iluminate. Costul călătoriei rămîne un factor semnificativ, care limitează capacitatea oamenilor de a călători mai des, cum şi-ar dori.
12. Voluntariatul practicat atît de tînăra generaţie, cît şi de persoanele în vîrstă, ar putea fi dezvoltat pentru consolidarea coeziunii comunităţii, mobilizării resurselor locale (în mare măsură neexploatate) şi promovării participării vîrstnicilor într-o varietate de domenii, într-un mod concret. Extinderea reţelelor de autoajutorare a generaţiilor mai în vîrstă şi recunoaşterea modelului prin asigurarea participării acestor grupuri bazate pe comunitate în procesele decizionale locale ar putea avea o serie de efecte pozitive, ar putea conduce la o formă mai eficientă de suport emoţional şi fizic foarte aproape de persoanele în vîrstă şi, în acelaşi timp, ar putea favoriza o mai mare implicare culturală şi politică a lor.
13. Acţiuni prioritare:
a) implicarea în activităţi de sensibilizare a combaterii discriminării pe criterii de vîrstă la locul de muncă şi, în special, de schimbare a concepţiilor greşite referitoare la descreşterea în productivitate, presupusă inevitabilă odată cu înaintarea în vîrstă;
b) sprijinirea unei pieţe a muncii flexibile, care să recunoască diferitele efectele ale îmbătrînirii populaţiei asupra productivităţii individuale, în funcţie de natura şi cererile locurilor de muncă în cauză, avînd în vedere că productivitatea ar putea într-adevăr să scadă în locuri de muncă centrate pe forţa de muncă fizică, dar productivitatea mentală poate fi cu uşurinţă independentă de vîrstă, sau chiar poate să crească odată cu vîrsta;
c) promovarea practicii inovatoare la locul de muncă, care să vizeze susţinerea capacităţii de muncă şi satisfacerea nevoilor lucrătorilor în vîrstă pe măsură ce îmbătrînesc, prin înfiinţarea programelor de asistenţă a angajaţilor;
d) dezvoltarea atît a investiţiilor publice, cît şi ale celor private în iniţiativele de învăţare continuă şi dezvoltarea de stimulente pentru participarea tuturor grupurilor de vîrstă la astfel de iniţiative;
e) încurajarea activităţilor grupurilor de persoane în vîrstă, în special în cazul în care aceste grupuri au o campanie sau un element de politică;
f) luarea de măsuri pentru a permite participarea deplină şi egală a persoanelor în etate, în special a femeilor în vîrstă, în procesul de luare a deciziilor politice prin asigurarea şi facilitarea accesului la informaţii;
g) asigurarea că în/pe unităţile de transport public sînt disponibile informaţii corecte şi actualizate în mod corespunzător, în special în zonele rurale, că serviciile de transport respectă orarele şi că zonele de aşteptare sînt sigure; luarea măsurilor de combatere a atitudinilor negative ale furnizorilor de transport faţă de persoanele în vîrstă;
h) recunoaşterea şi încurajarea reţelelor de autoajutorare a persoanelor în etate şi voluntarilor de toate vîrstele, care lucrează pentru o mai bună integrare şi asistenţă a persoanelor în etate.
14. Percepţii şi imagini ale îmbătrînirii şi ale persoanelor în vîrstă. Perceperea generală a societăţii asupra persoanelor în etate şi a îmbătrînirii este importantă pentru conturarea politicilor (capitolul 9 „Problema îmbătrînirii în mass-media” din Studiu). Mass-media are un rol important în perpetuarea, sau chestionarea opiniilor comune cu privire la îmbătrînirea populaţiei şi persoanele în etate. Jurnaliştii au tendinţa de a gîndi (corect sau nu), că publicul ar aprecia drept neinteresante articolele despre persoanele în etate, ceea ce nu este destul de argumentat.
15. Este de mare utilitate, ca mai mulţi jurnalişti să evidenţieze în reportajele lor aspecte interesante privind preocupările persoanelor în etate şi potenţialul lor de a contribui activ la societate. Fiind cunoscut interesul tinerilor pentru producţia televizată, tinerii profesionişti sau studenţii jurnalişti pot fi implicaţi în producerea reportajelor privind problemele persoanelor în vîrstă sau să lucreze la un produs televizat împreună cu persoanele în vîrstă, crescînd astfel gradul de conştientizare în rîndul tinerilor asupra problemelor discutate.
16. Scopul general al activităţii mass-media cu privire la îmbătrînirea populaţiei şi persoanele în etate trebuie să prevadă depăşirea imaginii vîrstnicilor ca un grup de care trebuie să ne fie milă, subliniind în schimb rolul lor pozitiv, promovînd o înţelegere că acestea sînt persoane cu resurse şi potenţiale care pot fi valorificate pentru dezvoltarea generală. În acest sens, ar fi utile parteneriatele între structurile guvernamentale şi radiodifuzorii publici în cadrul proiectelor finanţate din granturi, oferite prin concurs pentru diferite canale mediatice.
17. Combaterea stereotipurilor prin intermediul mass-media prin campanii mass-media bine concepute şi susţinute ar putea servi, de asemenea, la deturnarea concepţiilor dominante asupra îmbătrînirii, care împiedică discuţia deschisă la acest subiect şi afectează implementarea reformelor. Expunerea în mass–media trebuie axată nu pe atribuirea de locuri de muncă unei generaţii în detrimentul alteia, ci mai degrabă pe asigurarea de oportunităţi egale pentru toate generaţiile şi o creştere globală a cererii de forţă de muncă.
18. Acest angajament public sporit ar putea facilita o abordare participativă a proceselor de căutare şi implementare a soluţiilor durabile. O campanie media de acest gen s-ar putea concentra pe transmiterea mesajului că implementarea timpurie a reformelor, oricît de dureroasă ar fi, va fi mai puţin dificilă şi costisitoare. Conţinutul unor astfel de activităţi ar include evenimente de informare, combinate cu activităţi sociale, culturale, educaţionale şi de mediu.
19. Comunitatea ONG-urilor, de asemenea, ar trebui să-şi consolideze activităţile cu mass-media, promovînd în mod activ subiectele ce ţin de activitatea lor. Societatea civilă adesea este foarte aproape de interesul uman al îmbătrînirii, care trebuie să devină deosebit de interesant pentru mass-media. ONG-urile pot utiliza propria perspectivă în relatări pentru a transmite un mesaj mai accentuat despre/cum să trăim împreună într-o societate, în care toate generaţiile au posibilitatea de a-şi fructifica potenţialul lor. Această activitate poate stimula creşterea gradului de conştientizare a publicului larg, a funcţionarilor publici, a necesităţilor şi sarcinilor ce ţin de îmbătrînire.
20. Acţiuni prioritare:
a) intensificarea activităţilor întreprinse de autorităţile publice centrale şi locale, ONG-uri şi agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite în Moldova pentru extinderea colaborării cu instituţiile mass-media;
b) încurajarea jurnaliştilor să urmeze bunele practici de informare privind îmbătrînirea şi persoanele în etate: pentru a lărgi perspectivele lor, astfel încît articolele cu privire la persoanele în vîrstă să acopere o mai mare varietate de subiecte, pentru a evita etichetarea automată sau clasificarea separată a persoanelor în etate, precum şi pentru a relata în ştiri despre oamenii de vîrste variate, indiferent de subiect;
c) lansarea unei campanii mass-media şi extinderea în societate a tematicii vis-a-vis de implicaţiile îmbătrînirii şi aspectele solidarităţii între generaţii, a dialogului pentru angajarea publicului în discuţii globale pe marginea soluţiilor potenţiale, crescînd astfel influenţa asupra reformelor;
d) dezvoltarea monitorizării reportajelor mass-media (de exemplu, prin comandarea studiilor academice) şi publicarea rezultatelor.
21. Antrenarea persoanelor în vîrstă în calitate de participanţi interesaţi în procesul de elaborare a politicilor într-un dialog deschis şi onest cu privire la proiectarea şi implementarea politicilor şi serviciilor care îi vizează, va consolida capacitatea Guvernului de a implementa, pe termen lung, politici durabile din punct de vedere politic, pentru o societate în curs de îmbătrînire. Participarea deplină a tuturor părţilor interesate înseamnă nu doar participarea persoanelor în etate, dar şi a tinerilor şi a celor din generaţia de mijloc.
22. Sectorul privat are mai multe roluri în procesul de elaborare şi implementare a unor politici adecvate pentru integrarea îmbătrînirii. Întreprinderile, în calitate de angajatori, trebuie să fie implicate ca părţi interesate în conceperea politicilor cu privire la durata vieţii de lucru şi modificarea politicilor pe piaţa forţei de muncă. Fiind cel mai aproape de angajaţi, angajatorii pot oferi informaţii utile cu privire la modificările productivităţii şi nevoile lucrătorilor pe măsura îmbătrînirii. Ei trebuie antrenaţi, în special dacă ne dorim ca eforturile de combatere a stereotipurilor negative şi a discriminării la locul de muncă să fie încununate cu succes.
23. Rolul sectorului privat în implementarea politicilor pentru integrarea îmbătrînirii include: sprijinirea învăţării pe tot parcursul vieţii atît la, cît şi în afara locului de muncă, acordarea opţiunilor pentru asistenţă medicală privată, îngrijire la domiciliu şi îngrijire instituţională, oferirea oportunităţilor pentru surse nonstatale de venituri pentru pensionare, inovaţie în proiectarea şi livrarea produselor şi serviciilor pentru persoanele în vîrstă.
24. Organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor în etate prezintă oportunităţi importante ce permit participarea persoanelor în etate în viaţa socială atît direct, cît şi prin munca lor de consultare şi promovare a interacţiunii între generaţii. Modelul grupului de autoajutorare în baza voluntariatului cetăţenilor în etate - trebuie consolidat pentru a încuraja sprijinul comunităţii, în special, în comunităţile afectate de migraţie, care rezultă într-o prevalenţă sporită a gospodăriilor „generaţiei omise” (adică, gospodăriile în care generaţia de mijloc, a părinţilor, este absentă, lăsînd în urmă copii şi bunici).
25. Sindicatele. Partenerii sociali deţin roluri importante privind educaţia şi formarea profesională, antreprenoriatul, includerea socială, pensiile, imigrarea, implementarea şi monitorizarea securităţii forţei de muncă, creşterea atractivităţii muncii şi imbatrînirea activă, inclusiv sănătatea şi securitatea la locul de muncă. Susţinerea îmbatrînirii active de către Sindicate ar stimula îmbunătăţirea condiţiilor de munca, păstrarea locurilor de muncă pentru prepensionari şi pensionari, accesul la formarea continuă, recunoaşterea importanţei asigurării sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă.
26. Mediul academic. Mai multe instituţii academice şi statistice din ţară au fost deja antrenate în evaluarea tendinţelor demografice, în colectarea şi analiza informaţiilor privind starea de îmbătrînire a populaţiei. Biroul Naţional de Statistică, Academia de Studii Economice din Moldova, Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, precum şi alte organisme academice cu experienţă corespunzătoare trebuie să rămînă parteneri-cheie în furnizarea informaţiilor privind dinamica populaţiei, contribuind la extinderea bazei de cunoştinţe în materie de populaţie, inclusiv îmbătrînirea.
27. Acţiuni prioritare:
a) sporirea şi integrarea canalelor de angajare a sectorului privat, societăţii civile şi sindicatelor în elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor;
b) antrenarea agenţiilor rezidente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi altor organizaţii internaţionale ca părţi interesate în chestiuni legate de îmbătrînirea populaţiei, în problemele ce ţin de migraţie, sărăcie şi dezvoltare;
c) conlucrarea cu mediul academic pentru asigurarea că politicile se bazează pe analize exacte, statistici şi alte informaţii, precum şi pe o înţelegere profundă a conceptelor.
Angajamentul 3 al Strategiei Regionale pentru
Implementarea Planului:
Promovarea creşterii economice echitabile
şi durabile ca răspuns la îmbătrînirea populaţiei
28. Raportul Dezvoltării Umane 2013 a plasat Republica Moldova pe poziţia 113 din 187 de ţări vizate în clasamentul Indicelui Dezvoltării Umane. Ca un mecanism complex de măsurare a bunăstării, Indicele Dezvoltării Umane integrează în formula lui de calcul valorile indicatorilor: speranţei de viaţă, a gradului de alfabetizare, a nivelului de educaţie, a calităţii vieţii ş.a. În anul 2012 acelaşi raport indica locul 111 al Republicii Moldova. Conform relatărilor, Indicele Dezvoltării Umane 2012 al Republicii Moldova în valoare de 0.660 situează ţara noastră peste media de 0.640 a grupului de ţări cu o dezvoltare umană medie, dar sub media de 0.771 a statelor din Europa şi Asia Centrală. Din regiunea Europei şi Asiei Centrale, ţările care sînt apropiate de Republica Moldova ca nivel de dezvoltare umană sînt Turkmenistanul şi Uzbekistanul. Fiind un document ce expune concluziile asupra perspectivelor unei vieţi mai lungi şi mai sănătoase, cu relevare a stării de educaţie şi a standardelor pentru un trai decent, acesta indică explicit gama de probleme, care necesită intervenţii şi investirea resurselor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a persoanelor în vîrstă, fiindcă ele constituie una din cea mai vulnerabilă categorie a populaţiei.Implementarea Planului:
Promovarea creşterii economice echitabile
şi durabile ca răspuns la îmbătrînirea populaţiei
29. Totodată, se constată că emigranţii prin remitenţele lor au contribuit la descreşterea nivelurilor de sărăcie – deşi de aceste remitenţe beneficiază mai mult populaţia din mediul rural. Un efect direct al acestei situaţii este faptul că populaţia din zonele rurale şi cei bătrîni au cea mai mare prevalenţă a sărăciei şi izolării sociale, în timp ce cei cu studii mai bune, cei de la oraş, au beneficiat atît de remitenţe din străinătate, cît şi de creştere relativă şi absolută a veniturilor în perioada ultimilor ani (capitolul 4, compartimentele „Veniturile”, „Nivelul de trai şi sărăcia” din Studiu).
30. Deşi autorităţile au reacţionat la această stare cu reforme de asigurare socială şi sisteme de asistenţă socială, care au redus sau au eliminat unele erori în sistemul precedent, problemele încă mai persistă. În particular, sistemul de pensii şi de ajutor social sînt încă în proces de stabilizare şi reformare în scopul asigurării persoanelor în etate, pentru ai scoate din grupele social vulnerabile. O reformă mai generală şi substanţială a sistemului de pensii şi un sistem mai larg de protecţie socială sînt necesare pentru ca sărăcia în rîndul persoanelor în etate şi altor grupuri cu vulnerabilitate sporită să fie redusă semnificativ şi durabil.
31. Criza economică. Efectele crizei economice globale continuă să fie resimţite, cauzînd în continuare diferenţele urban/rural, tînăr/vîrstnic şi calificat/necalificat. În general, zonele rurale au fost mai rău afectate de criza economică decît cele urbane. Gospodăriile săteşti sînt în special dependente de remitenţe, ceea ce în medie reprezintă circa 25% din veniturile lor totale. Odată ce mai multe persoane în etate locuiesc în mediul rural şi depind mult de remitenţe, ei au suferit în mod disproporţionat. În acest context, sînt necesare politici direcţionate spre cultivarea incluziunii şi coeziunii sociale spre a combate aceste influenţe de divizare, avînd în vedere că partea cea mai numeroasă a populaţiei locuieşte la sate, inclusiv şi faptul că populaţia din sate este mai îmbătrînită.
32. Strategii de atenuare. Prin implementarea şi dezvoltarea oportunităţilor declarate în documentele Guvernului privind dezvoltarea strategică durabilă urmează a fi luate în considerare drepturile şi necesităţile specifice ale persoanelor în etate de la bun început. Beneficiile potenţiale pentru cei vîrstnici în urma reformelor orientate spre ameliorarea climatului pentru antreprenori ar putea fi explorate mai sistematic, avînd în vedere potenţialul şi experienţa lor acumulată în decursul vieţii şi faptul că ar fi posibilă suplimentarea veniturilor deţinute, care nu acoperă necesităţile minime.
33. Necesităţile sociale şi economice speciale pentru persoanele în vîrstă, inclusiv efectele potenţiale privind protecţia socială pentru cei cu un istoric de participare pe piaţa informală a muncii, mai degrabă decît pe cea formală, nu sînt abordate în mod specific şi dat fiind gradul înalt de îmbătrînire în ţară, ar fi utile eforturi suplimentare în acest domeniu. Fără a provoca divergenţe între generaţii, şansele de obţinere a unui venit suplimentar pentru persoanele vîrstnice trebuie valorificate.
34. Sînt necesare eforturi speciale pentru dezvoltarea infrastructurii, îndeosebi pentru ameliorarea infrastructurii drumurilor, infrastructurii energetice şi reforma sectorului de încălzire. Deşi sînt costisitoare şi, prin urmare, necesită planificare majoră pe termen lung, asigurarea accesului la aprovizionarea cu apă în condiţii de siguranţă, sisteme de canalizare considerate a fi prioritare, dat fiind impactul direct al deficienţelor asupra stării de sănătate publică a populaţiei (capitolul 5, compartimentul „Dotarea spaţiului locativ cu comodităţi” din Studiu).
35. Acţiuni prioritare:
a) monitorizarea reformelor planificate în sistemul de pensii şi reformă a sistemului de asistenţă socială, pentru a asigura securitatea veniturilor de bază pentru toate persoanele în etate;
b) garantarea faptului că necesităţile persoanelor vîrstnice abordate în prezentul Program şi în Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice, sînt luate în considerare şi integrate în politica fiscală şi economică şi în viitoarele documente guvernamentale strategice, inclusiv în planuri de reglementare a crizei şi reforme structurale;
c) includerea unor specificări privind efectele asupra vîrstnicilor atunci cînd sînt evaluate impacturile crizei economice asupra grupurilor vulnerabile.
Angajamentul 4 al Strategiei Regionale pentru
Implementarea Planului:
Ajustarea sistemelor de protecţie socială ca
răspuns la schimbările demografice şi consecinţele
lor de ordin social şi economic
36. Reforme instituţionale au avut loc începînd cu anul 1998, dar sistemul rămîne complex şi fragmentat. Procesul de reformă a pensiilor, în particular, a stagnat mult şi abia recent a început să se revigoreze, iar perspectivele de îmbătrînire continuă şi deficienţele pe termen lung au generat un angajament reînnoit din partea Guvernului. Dificultăţile curente includ lipsa de resurse pentru implementare, precum şi centralizarea fiscală ce are tendinţa de a submina capacităţile autorităţilor locale. Implementarea Planului:
Ajustarea sistemelor de protecţie socială ca
răspuns la schimbările demografice şi consecinţele
lor de ordin social şi economic
37. Cadrul instituţional al protecţiei sociale. Ca urmare a diverselor reforme, sistemul este divizat în două părţi: cel al asigurării sociale, în care contribuţiile bazate pe venit sînt plătite în conformitate cu principiul solidarităţii dintre generaţii; şi cel al asistenţei sociale, în care transferurile băneşti sînt acordate persoanelor vulnerabile în bază de noncontribuţie şi evaluare a mijloacelor (capitolul 8 „Asistenţă socială” din Studiu).
38. Sistemul public de asigurări sociale mai conţine o serie de diverse beneficii, multe din care nu sînt acordate în baza testării mijloacelor, ci sînt oferite unor categorii specifice de persoane (care au participat în serviciul militar, persoane cu disabilităţi, familii cu cinci şi mai mulţi copii mici şi cei care au avut de suferit în urma accidentului de la Cernobîl). Lipsa testării mijloacelor rezultă în faptul că o parte semnificativă a acestor beneficii direcţionate este primită nu neapărat de cei mai săraci. O altă problemă este că sistemul aparent este foarte complex, cu o largă varietate de diverse beneficii şi grupuri beneficiare. Simplificarea sistemului ar putea să îmbunătăţească atît transparenţa, cît şi eficienţa şi ar contribui la percepţia pozitivă a sistemului de către cetăţeni.
39. Sistemul de pensii este o schemă cu plăţi oferite la vîrsta de pensionare relativ mică (57 ani pentru femei şi 62 ani pentru bărbaţi). Speranţa de viaţă la naştere în anul 2012 a fost de 74,99 ani pentru femei şi 67,24 ani pentru bărbaţi, ce denotă că există doar o mică durată a vieţii după pensionare, în special pentru bărbaţi, astfel că deocamdată majorarea vîrstei de pensionare ar fi inechitabilă.
40. O perspectivă mai clară se obţine din compararea vîrstei de pensionare cu valoarea speranţei de viaţă la acea vîrstă, cum ar fi speranţa de viaţă la 57 ani femei, 62 ani la bărbaţi (adică numărul anilor suplimentari de viaţă pentru persoanele care au supravieţuit deja vîrstei respective). Prin urmare, în Republica Moldova speranţa de viaţă la 57/62 de ani este de 20,7 ani la femei şi 14,4 ani la bărbaţi, lăsînd femeilor mai mulţi ani de viaţă suplimentară decît bărbaţilor.
41. Diferenţele de gen şi modelele discriminării de gen pe parcursul vieţii lor, de asemenea, denotă că femeile sînt adesea în situaţia cînd au lucrat mai puţini ani şi au avut salarii mai mici decît bărbaţii. Drept urmare, femeile în vîrstă primesc pensii mai mici şi au un risc mult mai înalt de a trăi în sărăcie.
42. Reforma pensiilor are drept scop creşterea treptată a vîrstei de pensionare pentru unele categorii de beneficiari (precum şi unificarea vîrstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei) şi introducerea unui format definit de contribuţii în cadrul avansării unei scheme pe mai mulţi piloni, promovată de Banca Mondială. O provocare specifică pentru sistemul de protecţie socială constituie asigurarea acoperirii adecvate a grupurilor vulnerabile: cei care lucrează în sectorul informal, extins în mod dramatic, lucrători cu venituri mici, emigranţi şi cei reîntorşi, în special femeile care au acumulat dreptul de pensie pe parcursul a mai puţini ani din cauza responsabilităţilor de casă.
43. Beneficii nonmonetare. Serviciile la domiciliu, precum întreţinerea şi adaptarea gospodăriei, asistenţa igienică personală, cumpărăturile şi sprijinul sociocultural sînt prestate la cerere şi în urma evaluării necesităţilor. Reducerea cheltuielilor vîrstnicilor pentru sănătate prin asigurarea că ei primesc servicii şi medicamente gratis sau subvenţionate este, desigur, la fel de eficient în reducerea sărăciei, ca şi suplimentarea venitului. Discriminarea în bază de vîrstă în cadrul prevederilor de îngrijire a sănătăţii poate fi depăşită prin eforturi comune de monitorizare a prestării serviciilor şi prin oferirea informaţiei privind criteriile de eligibilitate pentru programele existente.
44. Societatea civilă poate juca un rol important în monitorizarea serviciilor statutare şi în asigurarea ca persoanele în etate să deţină informaţii actualizate despre serviciile disponibile, precum asistenţa financiară în achitarea utilităţilor, transport sau medicamente.
45. Îmbunătăţirea protecţiei sociale pentru persoanele în vîrstă. Promovarea înţelegerii în societate privind sistemele de pensii prin schemele de alfabetizare financiară şi campanii de sensibilizare este importantă pentru asigurarea aprecierii de către public a necesităţii reformelor şi a căilor prin care aceste reforme vor afecta cetăţenii. Oamenii adesea privesc pensionarea şi venitul asociat cu pensia ca un drept necondiţionat. Din acest motiv este necesar ca expunerea transparentă despre raţiunea reformelor să fie înţeleasă de oameni şi să le fie clar cum reformele îi vor viza personal. În special, cei cu venituri reduse, cei care lucrează în sectorul informal, sau alte persoane ce au contribuit puţin sau deloc, trebuie să fie conştienţi de diferenţele dintre alocaţia socială şi pensia pe bază de contribuţii, precum şi măsura, în care ei vor beneficia de una sau de alta.
46. Pentru migranţii reîntorşi şi lucrătorii informali, ajunşi la vîrsta de pensionare fără a avea o activitate formală, va trebui să fie activat un mecanism de informare şi pentru a garanta un venit minim al pensiei noncontributorii la vîrsta bătrîneţii lor, ce ar fi suficient pentru a evita o sărăcie mai larg răspîndită.
47. Prelungirea perioadei de muncă pentru a uşura presiunea asupra finanţării sistemului de pensii va fi o provocare de o semnificaţie aparte. Lucrătorii ar putea fi reticenţi să lucreze mai mult, iar patronii ar putea fi împotriva angajării lucrătorilor mai în vîrstă, doar dacă nu vor fi operate politici pentru a crea condiţii pentru ca ei să rămînă pe piaţa muncii, oferind în acelaşi timp stimulente clare pentru patroni să menţină lucrătorii vîrstnici.
48. În acelaşi context, coeziunea şi stabilitatea socială depind de percepţia generală că sistemul protecţiei sociale este unul echitabil. Respectiv, orice reforme trebuie să fie însoţite de analize pentru evaluarea opiniei publice, precum şi pe diseminarea informaţiei pentru a se asigura că schimbările sînt înţelese. Această analiză este utilă la schimbarea vîrstei de pensionare şi a regulilor referitoare la pensii, în special pentru cei care încă sînt activi pe piaţa muncii.
49. Acţiuni prioritare:
a) ajustarea sistemului de asigurări sociale care acordă pensii echitabile şi proporţional cu contribuţiile achitate pe parcursul vieţii active;
b) ajustarea sistemului de ajutor social pentru a asigura un venit lunar minim garantat pentru persoanele în etate, fără alte mijloace de sprijin, în special pentru cele care locuiesc singure sau cele care au grijă de persoanele pe care le au la întreţinere;
c) reducerea din complexitatea condiţiilor de calificare, a beneficiilor şi drepturilor, în special unde categoriile speciale de beneficiari primesc beneficii fără testarea mijloacelor; punerea la dispoziţie a unei informaţii clare cu privire la criteriile de eligibilitate pentru toate beneficiile şi drepturile sociale existente;
d) implicarea societăţii civile, inclusiv a vîrstnicilor în monitorizarea prestării serviciilor;
e) realizarea campaniilor de informare pentru mărirea alfabetizării financiare şi înţelegerii schemei de pensii, în special cînd reformele vor fi luate în considerare şi implementate;
f) încurajarea tinerilor de a începe să facă economii cît mai devreme;
g) monitorizarea opiniei publice cu privire la justeţea percepută etc. în sistemul protecţiei sociale.
Angajamentul 5 al Strategiei Regionale
pentru Implementarea Planului:
A. Asigurarea capacităţii pieţei muncii de a răspunde
la consecinţele economice şi sociale ale îmbătrînirii populaţiei
50. Lucrătorii vîrstnici pe piaţa muncii. Deşi în Republica Moldova legislaţia muncii prevede condiţii egale de muncă pentru toţi salariaţii, indiferent de vîrstă, ca şi în multe alte ţări, atît dificultăţile de acces la piaţa muncii, cît şi riscul de a pierde slujba, cresc odată cu înaintarea în vîrstă. În acelaşi timp, necesităţile financiare ale vîrstnicilor pot creşte odată cu vîrsta, de exemplu din cauza deteriorării sănătăţii. După cum denotă Studiul privind îmbătrînirea, majoritatea celor pensionaţi au nevoie de venit suplimentar pe lîngă pensia de stat, indiferent de locul lor de reşedinţă sau locul fostei activităţi economice, odată ce pensiile nu acoperă toate cheltuielile necesare pentru un standard de viaţă adecvat (capitolul 4, compartimentul „Nivelul de trai şi sărăcia” din Studiu). Ca atare, mulţi cred că este necesar să continue activitatea de muncă şi după pensionare (capitolul 6 „Persoanele în vîrstă şi piaţa muncii. Pensionarii” din Studiu). După cum comunică însăşi lucrătorii vîrstnici, adesea ei se confruntă cu discriminare explicită sau neintenţionată. pentru Implementarea Planului:
A. Asigurarea capacităţii pieţei muncii de a răspunde
la consecinţele economice şi sociale ale îmbătrînirii populaţiei
51. Rata angajării în cîmpul muncii a persoanelor în grupurile de vîrstă prepensionare şi pensionare este destul de scăzută, concomitent cu lipsa generală de oportunităţi de angajare pe piaţa forţei de muncă. În ultimii ani a existat un declin constant al numărului persoanelor cu vîrsta de peste 45 de ani între cei care sînt angajaţi, chiar dacă numărul relativ al acestui grup al populaţiei a continuat să crească, Principalul domeniu de angajare pentru persoanele din aceste grupuri de vîrstă este cel unde munca este plătită de obicei mai slab şi, adesea, informal. Promovarea condiţiilor pentru accesul majorat al vîrstnicilor la angajarea în sectorul formal ar contribui la asigurarea ca astfel de lucrători să beneficieze de prevederile legislaţiei privind sănătatea şi siguranţa, de alte măsuri de protecţie a muncii.
52. Accesul la piaţa muncii. Orice strategie de creştere a oportunităţilor de angajare pentru lucrătorii vîrstnici necesită sprijinul complet al autorităţilor publice, patronilor şi sindicatelor. Fie prin legislaţie, stimulente sau prin acţiune voluntară, patronii ar trebui să fie încurajaţi să ajusteze condiţiile de muncă, astfel încît lucrătorii mai vîrstnici să poată continua activitatea la nivelul precedent de productivitate, efectuînd mici schimbări în mediul de lucru (iluminare, temperatură, condiţii de sonorizare, echipament specializat etc.), oferind aranjamente de lucru flexibile pentru a permite ore reduse de lucru, sau lucru la domiciliu, şi utilizînd noi tehnologii pentru facilitarea „lucrului la distanţă” sau alte forme flexibile de lucru. Sînt necesare stimulente pentru crearea funcţiilor potrivite pentru vîrstnici, dar acest lucru nu ar trebui să fie făcut pe seama angajaţilor mai tineri.
53. Pentru a le permite să contracareze tendinţele discriminatorii în angajarea lucrătorilor vîrstnici, persoanele de vîrstă prepensionară şi mai în vîrstă în căutare de lucru trebuie să aibă acces la informaţie suficientă cu privire la oportunităţile şi drepturile lor de angajare. Ar putea fi create centre, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de exemplu, ca unităţi ale unei reţele de servicii sociale pentru lucrătorii vîrstnici pe piaţa muncii, inclusiv surse de informare cu privire la locurile de muncă, precum şi asistenţă socială şi psihologică.
54. Capacitatea de angajare a vîrstnicilor în cîmpul muncii. Principalele obstacole pentru angajarea persoanelor de peste 45 de ani sînt adesea legate de nivelul scăzut de studii şi lipsa de capacităţi antreprenoriale. Respectiv, pe lîngă asigurarea locurilor de munca potrivite pentru potenţialii angajaţi, este important să fie considerată şi altă perspectivă, şi anume, asigurarea că lucrătorii vîrstnici sînt potriviţi pentru locurile de muncă disponibile. Aceasta poate fi realizat prin instruiri şi recalificări, îmbunătăţind învăţămîntul profesional continuu şi facilitînd condiţiile pentru ca lucrătorii vîrstnici să transmită capacităţile lucrătorilor mai tineri.
55. Promovarea dezvoltării capacităţilor antreprenoriale printre vîrstnici şi facilitarea eforturilor unor atare antreprenori va creşte şansele lor de a rămîne economic activi. Credite, stimulare prin impozite mai mici pentru vîrstnicii ce se lansează în afaceri, procese simplificate pentru înregistrarea şi administrarea afacerii, precum şi transparenţă mai bună – toate ar putea contribui la aceasta. Programe specifice de facilitare a antreprenoriatului printre femeile vîrstnice şi săteni ar ajuta la reducerea barierelor specifice cu care se confruntă aceste grupuri.
56. Acţiuni prioritare:
a) întreprinderea măsurilor de combatere în rîndul patronilor, angajaţilor şi a sindicatelor, a discriminării explicite a vîrstnicilor;
b) aplicarea mai largă în practică a aranjamentelor flexibile de muncă şi îmbunătăţirea mediului de muncă;
c) îmbunătăţirea programelor de învăţare şi de formare pe tot parcursul vieţii, pentru a facilita productivitatea continuă a lucrătorilor vîrstnici;
d) sporirea disponibilităţii informaţiei cu privire la posibilităţile de angajare, consiliere de carieră şi drepturile de angajare pentru persoanele neangajate şi cei în căutare de a-şi schimba cariera, inclusiv persoanele în vîrstă;
e) raţionalizarea şi îmbunătăţirea transparenţei în înregistrarea şi administrarea afacerii şi examinarea posibilităţii de a oferi credite impozitare vîrstnicilor care se lansează în afaceri.
B. Migraţia şi asigurarea condiţiilor pentru a
răspunde la consecinţele economice şi sociale
ale îmbătrînirii populaţiei
57. În Republica Moldova emigrarea pe scară largă afectează semnificativ ritmul şi dimensiunea îmbătrînirii, reducînd numărul absolut şi proporţia relativă a persoanelor în vîrstă aptă de muncă, mult mai rapid decît ar fi fost din cauza declinului fertilităţii şi mortalităţii. Gradul emigraţiei şi, adesea, caracterul nedocumentat al acesteia, poate avea o serie de impacturi negative asupra statului, asupra stabilităţii fondurilor sociale, precum şi asupra economiilor şi drepturilor emigranţilor. Separarea de durată a migranţilor de „generaţie medie” de familiile lor, adesea conduce la destrămarea familiilor şi poate avea efecte distructive asupra raporturilor dintre generaţii şi prosperitatea vîrstnicilor. răspunde la consecinţele economice şi sociale
ale îmbătrînirii populaţiei
58. Caracterul fluxurilor migraţionale. Motivările pentru migraţie sînt adesea caracterizate ca „factori de împingere” şi „factori de atracţie”. Printre cei de „împingere” se numără criza economică şi inflaţia, reducerea locurilor disponibile de muncă în agricultură, şomajul înalt şi salariile mici. „Factorii de atracţie” includ posibilităţi mai bune de angajare în cîmpul muncii şi salarii mai mari în străinătate (capitolul 6, compartimentul „Migranţii” din Studiu).
59. Profilul demografic al celor implicaţi în fluxurile migraţionale reflectă problemele structurale ale pieţei muncii din ţară, precum lipsa de locuri de muncă în zonele rurale, şomajul înalt printre tineri şi dificultăţile cu care se confruntă femeile în căutarea locurilor de muncă. Din acest motiv, peste două treimi de migranţi provin din zone rurale, rata migraţiei femeilor este mai înaltă şi continuă să crească.
60. Adaptarea rapidă şi integrarea socială în ţările gazdă este tipică pentru migranţii tineri şi, drept urmare, chiar dacă ei încep adesea cu intenţia de a migra temporar, mai tîrziu îşi schimbă planurile şi devin emigranţi permanenţi. Acest fapt conduce la pierderea unei părţi a viitoarei forţe de muncă din ţară, şi avînd în vedere adesea nivelul superior de studii şi gradul motivaţiei şi energiei celor dornici de a migra, pierderea poate fi şi mai mare decît indică aparenţele. Migranţii includ printre ei pe cei cu un mare potenţial inovativ şi de productivitate, iniţiind fenomenul „exodului de creieri”. Aceste emigraţii permanente contribuie la scăderea forţei de muncă tînără şi reduce flexibilitatea sistemului economic.
61. Deşi populaţia mai tînără predomină în fluxurile migraţionale, o tendinţă în creştere a persoanelor emigrante de vîrstă prepensionară a devenit evidentă. Numărul migranţilor de muncă cu vîrsta de 50-54 de ani a crescut mai mult de şapte ori în ultimii zece ani, în timp ce în grupul de vîrstă de 55-59 de ani (un grup ce a fost luat în considerare în mod separat în înregistrările evenimentelor de migraţie din 2002) a crescut de patru ori, între anii 2002 şi 2009 (capitolul 6, compartimentul „Migranţii” din Studiu). Aceasta denotă o capacitate limitată a pieţei naţionale a muncii, ce nu oferă angajare adecvată pentru ei şi indică necesitatea de a reforma piaţa muncii, luînd în considerare, atît procesul de migraţie, cît şi îmbătrînirea generală a populaţiei.
62. Impacturile migraţiei. În ciuda efectelor pozitive ale migraţiei, precum influxul larg al remitenţelor şi potenţialul de reducere a presiunii asupra pieţei naţionale a muncii, în perioada cînd locurile de muncă sînt puţine, gradul emigraţiei are şi un impact general negativ asupra dezvoltării economice, sociale şi demografice a ţării pe termen lung. În timp ce migraţia persoanelor mai tinere are consecinţe majore pentru economia naţională, impacturile migraţiei oamenilor de vîrstă prepensionară sînt resimţite mai acut de către migranţii însăşi. Aceasta se datorează faptului că perioada de vîrstă între 45 de ani şi vîrsta pensionară reprezintă perioada celui mai mare potenţial de venituri şi aceasta stă la baza calculării drepturilor de pensie prin contribuţiile bazate pe venituri.
63. Condiţiile nefavorabile pentru munca necalificată – stresul psihologic şi orele foarte lungi de muncă – cresc riscul diverselor consecinţe asupra sănătăţii pentru migranţi şi în special pentru femei. În cadrul unui sondaj de opinie, fiecare a treia femeie migrantă a indicat că starea sănătăţii ei s-a deteriorat comparativ cu starea sănătăţii înainte de plecare peste hotare, în timp ce bărbaţii au raportat înrăutăţirea sănătăţii lor într-un sfert din cazuri (capitolul 7, compartimentul „Autoaprecierea stării de sănătate” din Studiu). Efectele de sănătate ale migraţiei nedocumentate ar putea avea consecinţe pentru viitorul forţei de muncă, precum şi asupra sistemelor de sănătate şi protecţie socială, la care vor apela migranţii în etate, reîntorşi într-o stare de sănătate deteriorată.
64. Migraţia are efecte complexe asupra populaţiei şi economiei ţării. Pentru multe familii, remitenţele constituie principala sursă de venit. Sondajele realizate în anii recenţi au relevat că banii din emigraţie sînt de obicei folosiţi în primul rînd, pentru necesităţile de consum şi sînt distribuiţi între membrii familiei, care au rămas acasă şi sînt incapabili să lucreze (copii, părinţi) (capitolul 4, compartimentul „Venituri” din Studiu). Deşi aceasta a ajutat într-un anumit grad la reducerea sărăciei, mărimea mică a salariilor migranţilor îi împiedică să acumuleze economii pentru a fi utilizate pentru propria lor bătrîneţe. Pe de altă parte, migraţia forţei de muncă rezultă într-o reducere de fluxuri financiare în fondul de asigurare socială. În sistemul existent de pensii bazat pe solidaritate, migraţia oamenilor în vîrstă aptă de muncă reduce sumele colectate pentru plata pensiilor şi altor plăţi sociale curente. Astfel, creşte povara fiscală asupra populaţiei economic active rămasă în ţară; conduce la disparităţi între contribuţia de muncă a unei persoane şi suma pensiei pe care o va primi în viitor.
65. Emigrarea de proporţii are efecte sociale şi psihologice asupra persoanelor vîrstnice, ale căror membri de familie mai tineri au plecat în străinătate, mai ales dacă aceştia sînt lăsaţi să aibă grijă de nepoţii lor. Ar trebui să fie oferit ajutor, fie prin asistenţii sociali, ONG-uri sau alte agenţii – celor care suferă de sentimente de singurătate şi izolare, ca urmare a emigrării urmaşilor lor sau a altor membri de familie, precum şi celor lăsaţi cu atribuţii de îngrijire în gospodăriile „generaţiilor omise”.
66. Abordarea provocărilor migraţiei ce se referă la îmbătrînire. Diversitatea ţărilor de destinaţie pentru lucrătorii migranţi – circa 60% pleacă spre Federaţia Rusă şi circa 40% spre ţările Uniunii Europene, în special în Italia – şi diferenţele legate de politicile sociale şi migraţionale în aceste ţări complică considerabil procesele de negocieri dintre Republica Moldova şi ţările gazdă. Astfel de negocieri sînt necesare pentru a ajunge la acorduri bilaterale cu privire la migraţia de întoarcere şi elaborarea unei abordări unificate a chestiunilor de recunoaştere reciprocă a stagiului de muncă, perioada de acumulare a contribuţiilor sociale şi oportunitatea pentru transferarea în ţară a plăţilor asigurărilor acumulate.
67. Guvernul a elaborat un instrument de garantare a drepturilor sociale (inclusiv dreptul la pensie) ale migranţilor, prin posibilitatea de transferare a contribuţiilor asigurării sociale la Casa Naţională de Asigurării Sociale pentru fiecare an al aflării peste hotare. Mai mult ca atît, migranţilor li se oferă posibilitatea să transfere aceste contribuţii retrospectiv pentru a acoperi perioada precedentă pînă la zece ani. Totuşi numărul migranţilor care au plătit realmente aceste contribuţii este extrem de mic, comparativ cu numărul real al lucrătorilor migranţi, iar acest mecanism se aplică doar pentru migranţii legali.
68. Un pas necesar în abordarea problemelor cauzate de migraţie este o analiză mai bună a numărului curent şi prognoza viitoarelor fluxuri migraţionale. Studiile sînt necesare pentru a determina potenţialul migraţional (persoanele cu intenţia de a pleca) precum şi numărul estimat al migranţilor, care ar putea să se întoarcă acasă. Cifrele şi practicile internaţionale relatează că pînă la 50% de migranţi se asimilează în ţările lor gazdă şi rămîn acolo permanent. Acest proces încă nu a fost studiat în cazul specific al Republicii Moldova, dar elaborarea Profilului Migraţional Extins, coordonarea eficientă şi schimbul de informaţii între agenţiile naţionale ce efectuează evidenţa fluxurilor migraţionale, ar contribui la elaborarea acelor prognoze.
69. Centre cu servicii de informare, site-uri web şi linii fierbinţi create ar fi instrumente utile (deşi trebuie luat în calcul accesul limitat la astfel de resurse al persoanelor aflate în zone rurale). Informaţia clară şi liber disponibilă cu privire la drepturile migranţilor, în special cei cu vîrstă prepensionară, ar putea contribui la protecţia migranţilor moldoveni, atît de la abuzul deliberat, cît şi de la lipsa eronată a drepturilor din cauza insuficienţei de cunoştinţe.
70. Migranţii reîntorşi. O parte din emigranţi s-au întors ori se întorc după ce şi-au pierdut locul de muncă în străinătate în urma crizei economice (Studiu „Impactul crizei financiare mondiale asupra comunităţilor locale din Republica Moldova”, Expert Grup, 2009). Ar trebui acordată o atenţie specială acelor domenii şi ocupaţii, unde migranţii pot să aplice experienţa acumulată în străinătate (fie prin studii sau angajare). Consolidarea interacţiunilor dintre autorităţile guvernamentale şi sectorul de afaceri pentru valorificarea mai bună a noilor calificări ale migranţilor întorşi ar trebui să fie un factor-cheie a acestor eforturi.
71. Reglementarea fluxurilor migraţionale. O strategie de reducere a impacturilor negative ale migraţiei de proporţii este de a mări cooperarea autorităţilor cu cercul de afaceri, din ţară şi în statele gazdă, pentru a diminua numărul migranţilor ilegali. Reglementarea proceselor migraţionale la nivelul acordurilor bilaterale cu ţările ce primesc migranţi depinde mult de atitudinea adoptată de ţările gazdă.
72. Acordurile cu privire la migraţia de muncă şi acordurile bilaterale în domeniul securităţii sociale încheiate cu o serie de ţări europene constituie o evoluţie pozitivă în domeniu. Totuşi, este de menţionat că prevederile acordurilor în domeniul securităţii sociale se aplică doar persoanelor asigurare în statul de destinaţie şi care îşi desfăşoară activitatea legal.
73. Acţiuni prioritare:
a) continuarea negocierilor cu ţările Uniunii Europene, Federaţia Rusă şi alte ţări de destinaţie, pentru a încheia acorduri privind migraţia forţei de muncă şi protecţia socială a lucrătorilor migranţi;
b) menţinerea dialogului cu Uniunea Europeană pentru a reduce caracterul nedocumentat al migraţiei şi angajărilor moldovenilor;
c) îmbunătăţirea sistemelor pentru estimarea fluxurilor migraţionale curente şi protejarea fluxurilor viitoare, inclusiv estimările probabile ale migranţilor reîntorşi;
d) îmbunătăţirea accesului la informaţia privind drepturile curente şi viitoare de protecţie socială, prin diseminarea mai bună a informaţiei, încurajarea plăţilor voluntare la schemele de pensii, inclusiv pentru migranţi nedocumentaţi.
e) recunoaşterea aspectelor pozitive ale migraţiei temporare pentru lucru sau studii în ceea ce priveşte cunoştinţele, calificările sau sursele acumulate.
f) încurajarea migranţilor de a se întoarce şi de a investi surse în dezvoltarea ţării de origine;
g) îmbunătăţirea stimulentelor pentru migranţi de a se întoarce, inclusiv prin sporirea posibilităţilor de muncă pentru migranţii reîntorşi şi stimulentelor pentru crearea afacerilor mici şi mijlocii;
h) îmbunătăţirea capacităţilor asistenţilor sociali şi/sau ONG-urilor de a acorda asistenţă practică şi psihologică persoanelor vîrstnice lăsate de migranţi.
Angajamentul 6 al Strategiei Regionale pentru
Implementarea Planului:
Educaţia şi formarea continuă. Promovarea învăţării
pe termen lung şi adaptarea sistemului educaţional pentru
a preîntîmpina schimbarea condiţiilor economice, sociale şi
demografice
74. Provocările întergeneraţionale pentru profesori. În Republica Moldova se înregistrează deficitul de cadre didactice calificate, în special în localităţile rurale. Profesia nu este considerată suficient de atractivă pentru tineri: în timp ce cerinţele de calificare pentru a deveni profesor sînt înalte, salariile oferite nu sînt destul de mari. Prin urmare, profesorii deseori rămîn să muncească şi după atingerea vîrstei de pensionare. Într-un context în care formarea continuă a cadrelor didactice privind metodele noi de predare şi programele şcolare a fost precară, unii pedagogi mai în vîrstă pot utiliza abordări mai puţin moderne, care sînt percepute cu reticenţă de elevi. Asemenea experienţe pot favoriza atitudini neadecvate, lipsă de respect în rîndul tinerilor elevi, ca manifestare faţă de persoanele în vîrstă în general.Implementarea Planului:
Educaţia şi formarea continuă. Promovarea învăţării
pe termen lung şi adaptarea sistemului educaţional pentru
a preîntîmpina schimbarea condiţiilor economice, sociale şi
demografice
75. Este oportun ca toate grupurile de vîrstă să fie reprezentate mai uniform în rîndul cadrelor didactice, astfel încît elevii să poată beneficia de experienţa profesorilor mai în vîrstă şi de abordările mai noi ale profesorilor mai tineri. Ar trebui oferite oportunităţi profesorilor mai în vîrstă şi elevilor pentru a ridica nivelul de interacţiune dintre generaţii. Training-urile de ridicare a nivelului de conştientizare al profesorilor şi al elevilor, precum şi a sensibilităţii diferenţei de vîrstă, ar putea contribui la reducerea prejudiciului şi tensiunilor.
76. Educaţia continuă. În vederea realizării unui sistem integrat de învăţămînt, este oportună consolidarea capacităţilor Ministerului Educaţiei în materie de învăţămînt complex pentru adulţi şi instruire continuă, de exemplu, prin angajarea unor experţi profesionişti în acest domeniu sau prin instruirea personalului existent. Majoritatea activităţilor conexe învăţămîntului pentru adulţi sînt axate preponderent pe aptitudinile profesionale. În acest context ar putea fi utilă axarea pe tehnologiile informaţionale, management şi abilităţi lingvistice – toate acestea fiind relevante pentru diferite profesii.
77. Angajatorii ar trebui încurajaţi să se implice în instruirea personalului. În acest context ar putea fi stabilit un sistem stimulator, potrivit căruia angajatorii achită un anumit procentaj din venituri în calitate de impozit pentru educaţie, iar angajatorilor care oferă instruire personalului să li se restituie această sumă. În plus, persoanele apte de muncă care investesc în educaţia proprie ar putea beneficia de anumite înlesniri fiscale. Opţiunea de învăţămînt la distanţă ar putea fi aplicată mai intens, întrucît acest model permite persoanelor din diferite contingente de vîrstă să înveţe fără a fi nevoite să părăsească locul de muncă sau de reşedinţă.
78. Unele ţări au reuşit să acumuleze experienţă pozitivă în ceea ce priveşte funcţionarea universităţilor pentru vîrsta a treia, pe care Republica Moldova s-ar putea baza în procesul de elaborare a strategiei proprii. În plus, persoanele în vîrstă ar putea beneficia de oportunităţi de a învăţa despre meseria de menaj, grădinărit, meşteşugărit, prevenirea diferitelor maladii, alimentarea sănătoasă sau despre alte domenii de interes la nivel de comunitate. Astfel de activităţi ar putea fi desfăşurate cu ajutorul voluntarilor. Un proces de instruire de acest gen permite sporirea abilităţii persoanelor în vîrstă să ducă un mod de trai independent, să se menţină în formă prin activitatea mentală şi/sau fizică, să-şi sporească incluziunea socială şi culturală prin implicarea în diferite activităţi de grup şi să-şi fortifice încrederea în forţele proprii.
79. La nivel de comunitate, ar putea fi utilă dezvoltarea sectorului de voluntariat în vederea creării unor stimulente pentru formatorii de voluntari – de exemplu, pensionarii care pot să transmită cunoştinţele (deprinderile) lor tinerilor. De real folos ar putea fi anumite investiţii relativ mici, inclusiv restituirea cheltuielilor de transport şi masă, asigurarea cu materialele didactice necesare etc. Concomitent, persoanele mai tinere ar putea fi invitate în calitate de formatori-voluntari pentru a instrui persoanele mai în vîrstă în domeniul tehnologiei informaţiei.
80. Spre regret, lipsesc opţiunile de instruire continuă pentru persoanele în vîrstă care nu mai sînt active pe piaţa muncii, iar sistemul educaţional din Republica Moldova se axează preponderent pe instruirea generaţiilor mai tinere. Creşterea speranţei de viaţă peste nivelul de 55 de ani şi extinderea consecventă a activităţii de muncă semnifică faptul că oamenii în vîrstă trebuie să-şi consolideze competitivitatea pe piaţa muncii şi posibilităţile de angajare în cîmpul muncii.
81. Prin urmare, este important de inclus toţi factorii interesaţi relevanţi (inclusiv donatorii internaţionali şi experţii în materie de instruire continuă, instituţiile de învăţămînt, oficiile teritoriale de angajare în cîmpul muncii, angajatorii, sindicatele, organizaţiile neguvernamentale pertinente şi angajaţii) în elaborarea şi implementarea unei strategii de instruire continuă. În cazul în care va fi elaborată legislaţia respectivă, ar fi potrivită crearea unui grup de lucru compus din reprezentanţi ai factorilor interesaţi în vederea implicării în procesul de formulare de politici.
82. În linii mari, este nevoie de dezvoltarea şi fortificarea unei culturi de instruire continuă, cu ajutorul căreia publicul larg ar conştientiza importanţa acesteia. Începînd de la o vîrstă fragedă, copiii şcolarizaţi ar trebui informaţi sistematic despre conceptul instruirii continue, astfel încît aceştia să accepte uşor în viitor că educaţia nu se încheie atunci cînd ei absolvesc şcoala. Orice activităţi de informare conexe aspectelor de îmbătrînire a societăţii ar trebui să includă o componentă privind instruirea continuă.
83. Programele de învăţămînt ar trebui elaborate ţinînd cont de aspectele de gen (gender). Femeile şi bărbaţii ar putea prefera să-şi dezvolte diferite aptitudini în vederea unei angajări eventuale de succes în cîmpul muncii sau de a-şi petrece orele de răgaz. La fel, aceste două categorii ar putea fi expuse unor posibilităţi diferite de instruire la etapele timpurii din viaţa lor, care se soldează cu diferite necesităţi de instruire în prezent. Prin urmare, mijloacele urmează a fi distribuite într-un mod ce ţine cont în egală măsură de necesităţile şi preferinţele bărbaţilor şi ale femeilor.
84. Acţiuni prioritare:
a) dezvoltarea sistemului de facilităţi în vederea atragerii tinerilor să urmeze cariera de profesor, asigurînd reprezentarea tuturor categoriilor de vîrstă în corpul didactic;
b) asigurarea instruirii personalului didactic şi a elevilor în aspecte ce ţin de diversitatea şi sensibilitatea vîrstelor;
c) oferirea unor perspective de avansare accelerată în cariera profesională tinerilor profesori care au acceptat să lucreze o perioadă definită de timp în mediile rurale;
d) ajustarea salariilor pentru a corespunde nivelului de instruire şi de responsabilitate a profesorilor;
e) promovarea relaţiilor reciproc avantajoase între instituţiile de învăţămînt şi angajatori, de exemplu, prin intermediul unor scheme de stagiere şi consultări referitoare la conţinutul programului de învăţămînt;
f) promovarea şi încurajarea educaţiei pe toată durata vieţii; sporirea competenţelor instituţiilor de licenţiere în vederea monitorizării calităţii instruirii în instituţiile private;
g) conlucrarea Ministerului Educaţiei cu administraţia publică locală şi sectorul privat pentru promovarea programelor de formare/orientare (mentoring) oferite de persoanele vîrstnice tinerilor funcţionari, în vederea valorificării abilităţilor şi experienţei acestora, precum şi încurajarea învăţării reciproce a persoanelor vîrstnice şi tinerelor generaţii. Totodată, se impune consolidarea parteneriatului cu sectorul asociativ şi organizaţiile nonguvernamentale care organizează programe de instruire continuă pentru persoanele vîrstnice;
h) încurajarea angajatorilor să ofere instruire personalului propriu şi altor persoane;
i) implicarea angajatorilor în proiectarea activităţilor de învăţămînt pentru adulţi;
j) crearea şi consultarea unui grup de lucru constituit din membrii contingentelor de factori interesaţi în vederea elaborării ulterioare a politicilor de învăţămînt.
Angajamentul 7 al Strategiei Regionale pentru
Implementarea Planului:
A. Sănătatea şi bunăstarea persoanelor în vîrstă
85. Sistemul şi politicile de sănătate. Politica naţională de sănătate (Hotărîrea Guvernului nr.886 din 6 august 2007) şi Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017 (Hotărîrea Guvernului nr.1471 din 24 decembrie 2007) prioritizează reducerea inegalităţilor de sănătate şi axarea pe măsurile de prevenire. Capitolul cu privire la sănătatea persoanelor în vîrstă se axează pe modul sănătos de viaţă, nutriţie echilibrată, integrare socială şi implicare a societăţii civile şi comunităţii în prestarea serviciilor pentru persoanele în vîrstă care necesită asemenea servicii. Implementarea Planului:
A. Sănătatea şi bunăstarea persoanelor în vîrstă
86. Implementarea unor astfel de politici cuprinzătoare va constitui o provocare majoră, marcînd necesitatea de a substitui principiile uneori abstracte cu acţiuni concrete. În general, ameliorarea eficienţei şi calităţii serviciilor de asistenţă medicală constituie o sursă de îngrijorare. Printre provocările cheie se numără motivarea personalului medical şi prevenirea exodului continuu al acestuia din ţară, precum şi lipsa capacităţilor şi aptitudinilor manageriale în cadrul administraţiei sistemului de sănătate. Facilităţile sistemului de sănătate rămîn a fi finanţate şi echipate sub nivelul scontat, iar pacienţii se confruntă cu cheltuieli semnificative din contul propriu. Persoanele în vîrstă, care au nevoie acută de servicii medicale, constituie contingentul care nu este în stare să acopere aceste cheltuieli din cont propriu. O parte din cetăţeni nu dispun de poliţă de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, majoritatea cărora fac parte din categoria celor mai sărace gospodării casnice. O provocare majoră pentru prestarea serviciilor o constituie divizarea vîrstnicilor în medii urbane şi medii rurale, deoarece cei ce locuiesc la ţară adesea sînt la distanţă de centrele de servicii medicale în raport cu locuitorii de la oraşe (capitolul 7 „Sănătatea, limitări şi îngrijirea persoanelor în vîrstă” din Studiu).
87. Promovarea sănătăţii şi prevenirea maladiilor. Maladiile cardiovasculare, cancerul şi bolile căilor respiratorii (categorii majore de boli netransmisibile) sînt principalele cauze de deces. Rata mortalităţii din cauza maladiilor cardiovasculare se menţine la nivel înalt şi constituie circa 57% din toate decesele. Alcoolismul, hipertensiunea arterială, nivelul sporit de colesterol şi fumatul se numără printre principalii factori de risc ai morbidităţii şi mortalităţii în Republica Moldova. Mortalitatea din cauza fumatului şi a consumului excesiv de alcool marchează cea mai înaltă pondere în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În acest context, creşterea nivelului de informare despre pericolele modului nesănătos de viaţă pe tot parcursul vieţii şi fortificarea abilităţii oamenilor de toate vîrstele să facă o alegere oportună sînt premise importante pentru reducerea incidenţei şi prevalenţei maladiilor cronice netransmisibile. Sensibilizarea cu privire la modalităţile şi motivele reducerii incidenţei bolilor netransmisibile pe tot parcursul vieţii va ajuta oamenii să îmbătrînească sănătos, reducînd aceste afecţiuni printre persoanele în vîrstă.
88. Guvernul a demonstrat faptul că şi-a asumat angajamentul să întreprindă măsuri de prevenire a maladiilor. Este evidenţiată importanţa implicării integrate a tuturor sectoarelor de toate nivelurile din societate: statul, avînd rolul factorului de decizie, diferite niveluri de unităţi administrative (regiuni, municipii, oraşe, sate), mediul de afaceri, familiile şi persoanele individuale. Strategia recunoaşte necesitatea realizării unor acţiuni complexe intersectoriale în vederea abordării factorilor de risc ai maladiilor cronice necontagioase prin ameliorarea condiţiilor socioeconomice, de care factorii de risc sînt sistematic legaţi.
89. Circa 20% din populaţie nu deţine poliţa de asigurare obligatorie de asistenţă medicală: o mare parte din acest contingent locuieşte în mediul rural. Persoanele în vîrstă, ezită să solicite asistenţă medicală din cauza îngrijorării că ar putea fi nevoite să acopere plăţi neoficiale pe care nu sînt în stare să le suporte.
90. Ocrotirea sănătăţii persoanelor în vîrstă. În ultimii ani au fost depuse eforturi pentru a extinde facilităţile destinate îngrijirii persoanelor în vîrstă. Din anul 2008 a fost creat Centrul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie din Chişinău, ce include 40 de paturi. Majoritatea acestora sînt oferite pacienţilor pe termen scurt pe o perioadă de pînă la 14 zile. La fel, au fost create patru secţii regionale (la Orhei, Bălţi, Cahul şi Hînceşti) cu cîte 20 de paturi fiecare. Astfel de servicii geriatrice au fost deschise şi în raioane, cu 10-12 paturi, în funcţie de dimensiunea raionului. În plus, în anul 2009 a fost creat un laborator ştiinţific în domeniul gerontologiei sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a Ministerului Sănătăţii. Este importantă monitorizarea mai sistematică a cererii şi ajustarea corespunzătoare a capacităţilor, după caz. Dat fiind faptul că aceste servicii sînt finanţate din sistemul de asigurare medicală obligatorie, aceste paturi pot fi ocupate doar pe o durată limitată.
91. Îngrijirea paliativă (care presupune îngrijirea pacienţilor, simptomele cărora nu sînt receptive la tratamentul curativ: gestionarea durerii şi sprijinul social şi psihologic) nu este disponibilă în volum suficient, iar acolo unde există servicii, acestea sînt, de regulă, prestate de organizaţii neguvernamentale. Ar trebui evaluate necesităţile actuale de îngrijire paliativă, iar serviciile de acest gen să devină parte integrantă a sistemului de asistenţă medicală. Prestatorii de astfel de servicii din sectorul neguvernamental, care au acumulat experienţă în acest domeniu, ar putea fi implicaţi în procesul de implementare.
92. Îngrijirea medicală la domiciliu. Dat fiind că modelul de familie cu mai multe generaţii, care, în mod tradiţional, era sursă de îngrijire şi sprijin reciproc, îşi pierde din importanţă, serviciile de îngrijire medicală la domiciliu ar putea deveni unica opţiune pentru unele persoane în vîrstă de a sta acasă şi a-şi continua traiul independent. Adesea, acordarea unor servicii minore şi simple la domiciliu ar putea ajuta persoanele în vîrstă să evite instituţionalizarea, sporindu-le considerabil calitatea vieţii.
93. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care conlucrează cu autorităţile publice locale, dispune de asistenţi sociali ce oferă îngrijire la domiciliu, dar nu în număr suficient (capitolul 8, compartimentul „Serviciile sociale” din Studiu). Sînt necesare mai multe măsuri în vederea asigurării unui spectru amplu de aptitudini în cadrul echipelor de asistenţi sociali, care prestează servicii de îngrijire medicală la domiciliu, astfel încît aceştia să poată presta servicii multidisciplinare pentru a îndeplini toate necesităţile actuale şi potenţiale ale clienţilor lor în etate. Un spectru mai larg de prestatori ar spori concurenţa şi ar asigura opţiuni adiţionale pentru clienţi.
94. Pentru a extinde disponibilitatea serviciilor medicale şi sociale, s-ar merita efectuarea unor investiţii în extinderea serviciilor medicale voluntare, prestate atît de către practicienii generali, cît şi de echipele de specialişti. Cu ajutorul unor stimulente modeste ar putea fi consolidată solidaritatea la nivel de comunitate, astfel încît persoanele în vîrstă sănătoase să presteze îngrijiri semenilor cu sănătatea mai şubredă.
95. Casele de îngrijiri/Centrele geriatrice de îngrijire medicală a persoanelor în vîrstă. În mod tradiţional, omenii în vîrstă din Republica Moldova se află în îngrijirea membrilor de familie de mai multe generaţii. Opţiunea de a trece la un centru geriatric odată cu atingerea unei vîrste înaintate nu este dezirabilă, ba din contră, este chiar dezaprobată. Cu toate acestea, există circumstanţe cînd astfel de îngrijiri nu pot fi acordate în mod tradiţional de familie.
96. Migraţia internaţională şi internă combinată cu rata redusă a fertilităţii a contribuit la diminuarea posibilităţilor de îngrijire în cadrul familiei cu multe generaţii. Prin urmare, este necesară explorarea altor opţiuni de îngrijire. Între timp, se impune întreprinderea unor măsuri în vederea destigmatizării centrelor de plasament. Este necesar de conturat un tablou mai complet al necesităţilor efective de locuri în cadrul centrelor de plasament, urmează a fi asigurat accesul echitabil la centrele geriatrice pentru toţi cei care solicită un loc, în special pentru cei care necesită urgent protecţie specială, cum ar fi refugiaţii.
97. Informaţia despre opţiunile disponibile trebuie să fie uşor de accesat, iar instituţiile vizate – să aplice criterii transparente de selectare. Respondenţii intervievaţi la acest subiect au indicat necesitatea de a efectua evaluări sistematice a cererii şi a ofertei de îngrijiri medicale pe termen lung. Astfel de evaluări urmează să ţină cont de necesităţile şi de capacităţile de prestare a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu, de îngrijiri geriatrice şi paliative, centrele de zi (day care centres) şi cantinele sociale.
98. Cu toate că extinderea serviciilor este importantă, partea majoră a activităţii de îngrijire va fi efectuată în continuare de îngrijitori informali de persoane private. Prin urmare, este necesar de recunoscut rolul pe care îl joacă aceştia, susţinîndu-i în aşa fel, încît ei să poată să-şi îndeplinească rolul în mod adecvat. Acest sprijin ar putea fi acordat prin intermediul programelor la nivel de comunitate, oferind ajutor financiar, informaţii şi instruire. Centrele de repaus (respite) sau de zi ar putea ajuta membrii de familie care prestează servicii de îngrijire să combine această activitate cu altele – generatoare de venit.
99. Personalul de asistenţă medicală. Necesitatea de formare a personalului medical în domeniul geriatric şi gerontologic a fost recunoscută de Guvern în ultimii ani. Astfel, în programul de studii al şcolilor de medicină a fost introdus un curs de instruire de cinci zile în domeniul geriatric, inclusiv relaţiile medic-pacient. În instruirea postuniversitară este oferit un curs de două săptămîni, la care pot participa medicii de toate specializările. În plus, a fost stabilită recent o specializare în domeniul geriatric, după absolvirea căreia este atribuită diploma în domeniul respectiv. Aceste oportunităţi ar trebui exploatate astfel încît să fie instruit personalul nou care va activa în centrele de geriatrie recent create şi va presta servicii paliative. Programele de instruire urmează a fi consolidate şi extinse în funcţie de caz, iar statutul şi aprecierea asistenţilor medicali şi sociali care lucrează cu vîrstnicii ar trebui ameliorate.
100. Instruirea personalului medical ar trebui să cuprindă şi domeniul de relaţii cu pacienţii. Personalul de orice nivel trebuie să fie permanent informat despre necesităţile concrete ale persoanelor în vîrstă, care va fi în creştere ca pondere printre acei care vor solicita îngrijiri medicale în viitor. Comunicarea cu vîrstnicii nu întotdeauna este uşoară. În plus, persoanele în etate s-ar putea simţi vulnerabile atunci cînd vin în contact cu sistemul de asistenţă medicală. Dreptul lor de a fi trataţi cu respect şi de a-şi duce traiul cu demnitate în cazul în care sînt instituţionalizaţi trebuie protejat. Instruirea continuă a personalului medical ar trebui să includă componente ce abordează în mod concret aspectele relaţiilor dintre pacienţi şi personalul medical sau asistenţii sociali, încurajînd o atitudine sensibilă şi pozitivă faţă de persoanele în vîrstă care au anumite necesităţi.
101. Calitatea asistenţei medicale. Persoanele în vîrstă care consideră că au fost tratate în mod neprofesionist ar trebui să aibă posibilitatea de a depune o plîngere, fiind însoţite de o persoană care să servească în calitate de avocat ce ar putea fi mediator între părţile implicate. Unele state au acumulat experienţă pozitivă prin organizarea unor comisii permanente, care includ reprezentanţi ai persoanelor instituţionalizate, preocupate de supravegherea sistematică a calităţii şi de soluţionarea revendicărilor (doleanţelor). Structuri similare ar putea fi implementate şi în instituţiile ce prestează servicii medicale pe termen lung, cum ar fi, de exemplu, casele de îngrijire sau centrele de zi.
102. Actualmente, potenţialul de utilizare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii încă nu a fost explorat integral. Au fost aplicate într-o măsură limitată tehnologii moderne pentru raportarea administrativă, financiară şi epidemiologică. Stocarea electronică şi organizarea datelor ar putea susţine monitorizarea calităţii tratamentului, însă în acest caz este necesară asigurarea unui nivel adecvat de protecţie a datelor. Astfel de date ar putea fi utilizate în scopuri ştiinţifice, fiind transformate în date anonime în modul corespunzător.
103. Datele distribuite pe grupe de vîrstă şi gen ar putea fi analizate, astfel încît serviciile să poată fi direcţionate în funcţie de necesitate. Internet-ul ar trebui utilizat mai intens în vederea asigurării independente cu informaţii de sănătate, precum şi cu informaţii despre serviciile disponibile. Politicile informaţionale ar trebui să aplice canale electronice şi alte mijloace pentru a asigura un flux omogen de informaţii şi a le permite pacienţilor să ia decizii informate şi să solicite serviciile de care au nevoie.
104. Acţiuni prioritare:
a) sporirea accesului la îngrijiri medicale pentru categoriile vulnerabile de populaţie, inclusiv persoanele în etate, extinderea acoperirii cu asigurare medicală obligatorie, fiind stabilit pachetul garantat de servicii medicale conform necesităţilor celor care îl folosesc, sporind proporţiile de acoperire în afară de acest nivel;
b) efectuarea cercetărilor ştiinţifice cu scopul de a înţelege mai bine cererea pentru îngrijiri medicale (inclusiv casele de îngrijire, instituţiile de îngrijire paliativă şi centrele de zi) şi pentru paturi de îngrijire geriatrică;
c) dezvoltarea unui sistem integrat pentru prestarea serviciilor de îngrijiri paliative şi medicale la domiciliu, care asigură o combinare mai adecvată a serviciilor medicale cu cele sociale;
d) promovarea unui mediu competitiv în care diverşi prestatori pot oferi un spectru mai larg de servicii, crearea unui cadru favorabil pentru externalizarea serviciilor şi intensificarea implicării prestatorilor de servicii din exterior, inclusiv a organizaţiilor neguvernamentale, sectorului privat şi parteneriatelor public-private;
e) majorarea eforturilor în vederea destigmatizării centrelor de plasament.
f) sporirea accesului la casele de îngrijire în vederea asigurării unui loc pentru toţi acei care au nevoie, în special cei aflaţi sub protecţia specifică a statului, cum ar fi refugiaţii. Asigurarea accesibilităţii şi transparenţei informaţiei despre opţiunile disponibile şi criteriile de selectare;
g) recunoaşterea oficială a îngrijitorilor, asigurîndu-i cu suport financiar şi practic;
h) extinderea şi consolidarea programelor de instruire pentru personalul de asistenţă medicală şi socială care lucrează cu persoanele în vîrstă;
i) ameliorarea condiţiilor de lucru şi a nivelului de remunerare, încorporînd stimulente în funcţie de performanţă; prevenind migraţia specialiştilor din domeniul asistenţei medicale. Suplimentarea acestor eforturi cu instruiri în aspecte de etică;
j) monitorizarea raportului personal de asistenţă medicală/numărului de pacienţi, menţinînd un raport adecvat;
k) introducerea practicii de creare a unor comisii permanente, care să includă reprezentanţi ai persoanelor din centrele de plasament pe termen lung;
l) implementarea sistematică a mecanismelor permanente de asigurare a calităţii şi de monitorizare şi asigurarea implementării unui sistem de depunere a plîngerilor; implicarea grupurilor de experţi în vederea actualizării sistematice a standardelor şi liniilor directoare conexe asigurării îngrijirilor medicale şi formării cadrelor medicale;
m) sporirea utilizării tehnologiilor informaţionale şi a Internetului în domeniul prestării serviciilor medicale şi evidenţei (fiind însoţite de măsuri adecvate de protecţie a datelor), precum şi pentru oferirea informaţiilor independente în materie de sănătate şi informaţii despre serviciile disponibile.
B. Asigurarea cu locuinţă şi trai independent.
Asigurarea calităţii vieţii la toate vîrstele
105. Majoritatea persoanelor de vîrsta a treia locuiesc în mediile rurale, mulţi vîrstnici locuiesc singuri sau împreună cu soţul (soţia) sau în gospodăriile „generaţiilor omise” (capitolul 2 „Persoane în vîrstă şi familia” din Studiu). Nu este neobişnuit să întîlneşti sate ce constau aproape în întregime din „generaţii omise” sau gospodării în care locuiesc doar vîrstnici (Biroul Naţional de Statistică, „Vîrstnicii în Republica Moldova în anul 2011”). În mediile urbane, mulţi vîrstnici locuiesc în blocuri locative ce se află într-o stare precară. Dată fiind anvergura migraţiunii interne şi internaţionale a persoanelor tinere, tot mai puţini vîrstnici pot conta pe familiile lor care le-ar asigura sprijinul necesar şi nu au altă alternativă decît să-şi ducă traiul de unii singuri sau chiar în situaţia în care dînşii oferă îngrijire, deşi ei înşişi au nevoie de aceasta.Asigurarea calităţii vieţii la toate vîrstele
106. Calitatea locuinţelor. Multe persoane în vîrstă din Republica Moldova sînt proprietarii apartamentelor în care locuiesc. Cu toate acestea, o mare parte din locuinţele transferate în proprietate privată se află într-o stare deplorabilă şi necesită lucrări de întreţinere permanente (capitolul 3, compartimentul „Bunuri de lungă durată şi imobile”; capitolul 5, compartimentul „Dotarea spaţiului locativ cu comodităţi” din Studiu). În plus, din cauza costurilor tot mai mari pentru întreţinere, persoanele în vîrstă nu sînt în stare să-şi încălzească locuinţa din pensia mică pe care o primesc. Procesul de privatizare a fondului locativ a condus la amplificarea inechităţii sociale, întrucît persoanele vulnerabile au intrat în posesia unor locuinţe net inferioare în termeni de calitate, care sînt foarte costisitor de întreţinut.
107. Condiţiile de trai ale persoanelor în vîrstă sînt adesea sub nivelul standard, în special în mediile rurale; construcţiile sînt în condiţii precare, iar casele nu sînt aprovizionate cu apă curgătoare sau apă caldă, canalizaţie, încălzire centralizată şi accesorii şi dispozitive de primă necesitate (capitolul 5, compartimentul “Dotarea spaţiului locativ cu comodităţi” din Studiu). Reparaţiile şi renovările adesea sînt în afara posibilităţilor oamenilor în vîrstă. Actualmente, nici o instituţie nu este preocupată de cercetarea calităţii locuinţelor (colectarea şi analiza datelor, evaluarea politicilor). Crearea unor astfel de instituţii sau finanţarea cercetătorilor ştiinţifici din instituţiile existente ar facilita fundamentarea unei baze în vederea elaborării ulterioare a politicilor vizînd calitatea fondului locativ.
108. Traiul independent. Majoritatea persoanelor în vîrstă doresc să rămînă în mediul pe care îl cunosc pe măsură ce îmbătrînesc şi, în special, să locuiască în casele lor pentru o perioadă cît mai îndelungată. Este nevoie de acordat prioritate asigurării faptului că locuinţele existente şi cele noi permit oamenilor în etate să ducă un trai independent, sănătos şi cu demnitate în casele proprii ca alternativă a centrelor de plasament. Se impune planificarea din timp în vederea asigurării faptului că fondul locativ este ajustat pentru a îndeplini obiectivul de „îmbătrînire acasă”. Astfel zis, în cazul în care sînt construite case noi sau sînt renovate cele existente, să fie acordată o atenţie deosebită posibilităţilor de acces fizic pentru persoanele în etate. În cazul în care locatarii actuali ai acestor case sînt tineri, trebuie redus din start necesitatea de a căuta locuinţă de alternativă pe măsură ce locatarii vor îmbătrîni.
109. Este nevoie de fortificat programele de sprijin pentru plasamentul pe termen lung la nivel de comunitate atît în localităţile rurale, cît şi în cele urbane, în special pentru persoanele în vîrstă care locuiesc singure. În acest context, este extrem de importantă instruirea personalului care prestează servicii medicale şi sociale în materie de metode, care să le permită persoanelor în vîrstă să-şi consolideze capacităţile de a se bizui pe puterile proprii, împreună cu un set minim de standarde explicite pentru îngrijiri medicale la domiciliu. Grupurile de sprijin al semenilor din comunitate ar putea fi implicate în vederea monitorizării simple şi efective a persoanelor vulnerabile în etate prin intermediul unor vizite sistematice la domiciliu.
110. Acţiuni prioritare:
a) asigurarea faptului că toate locuinţele unde locuiesc persoane vîrstnice, noi/vechi sînt dotate adecvat cu facilităţi, aprovizionare cu apă potabilă, canalizare şi încălzire;
b) menţinerea posibilităţilor de subvenţionare a pensionarilor cu venit mic în vederea acoperirii costurilor pentru energie şi ale celor pentru reparaţia necesară a clădirilor;
c) dezvoltarea infrastructurii de cercetare a calităţii locuinţelor şi, în special, a condiţiilor de trai ale persoanelor în vîrstă, de exemplu, cu ajutorul unor granturi orientate spre realizarea unor proiecte de cercetare concrete;
d) stabilirea standardelor minime de accesibilitate a locuinţei pentru persoanele în vîrstă şi cele cu dizabilităţi (de exemplu, rampe la intrarea centrală, disponibilitatea ascensorului pentru etajele de sus etc.) şi asigurarea faptului că blocurile nouconstruite întrunesc aceste standarde;
e) elaborarea unor programe de modificare a fondului locativ existent pentru a întruni standarde adecvate de comoditate a grupurilor vulnerabile.
Angajamentul 9 al Strategiei Regionale pentru
Implementarea Planului:
Solidaritatea între generaţii. Sprijinul familiilor
ce oferă îngrijire persoanelor în vîrstă şi promovarea
solidarităţii intergeneraţii şi intrageneraţii
111. Asigurarea solidarităţii intergeneraţionale este crucială pentru menţinerea coeziunii sociale şi a sensului de echitate în distribuirea drepturilor şi responsabilităţilor între generaţii. Acest aspect este primordial atunci cînd sînt elaborate programe de protecţie socială, fiind în special relevante pentru elaborarea schemelor de pensii şi a schemelor de îngrijiri pe termen lung. Preocuparea de echitatea intergeneraţională este reflectată în viziunea susţinută de mai mulţi experţi şi specialişti, potrivit căreia membrii succesivi ar trebui să contribuie în aceeaşi proporţie din venitul disponibil în perioada de viaţă activă din punct de vedere economic pentru a primi beneficii echivalente în perioada de pensionare. Implementarea Planului:
Solidaritatea între generaţii. Sprijinul familiilor
ce oferă îngrijire persoanelor în vîrstă şi promovarea
solidarităţii intergeneraţii şi intrageneraţii
112. Îngrijirea informală a persoanelor în vîrstă. Chiar dacă „generaţia de mijloc” de vîrstă aptă de muncă va rămîne în ţară, va fi foarte dificil pentru aceste persoane să echilibreze responsabilităţile de îngrijire atît pentru copiii lor, cît şi pentru părinţii lor, luînd în considerare faptul că activitatea lor de muncă este tot mai intensă şi mai competitivă.
113. În contextul schimbării mediului din cadrul familiilor, asistenţa medicală comunitară acordată persoanelor în etate ar trebui examinată prin prisma opţiunilor de politici prioritare nu doar datorită faptului că, cel mai frecvent, aceasta este opţiunea preferată de înseşi persoanele în vîrstă, dar şi datorită faptului că îngrijirile medicale la domiciliu sînt mai puţin costisitoare în comparaţie cu centrele rezidenţiale de îngrijire. Politicile de promovare a îngrijirilor acordate persoanelor în vîrstă în cadrul familiei ar trebui să ţină cont şi să recunoască rolul semnificativ al femeilor în calitate de persoană-cheie a coeziunii intergeneraţionale. Acest lucru va solicita acceptarea oficială a îngrijirilor informale, de exemplu, prin compensaţii financiare, precum şi prin recunoaşterea rolului esenţial de îngrijitori cu program deplin pe piaţa muncii.
114. Persoanele în vîrstă care îngrijesc de membrii de familie. În contextul migraţiei forţei de muncă peste hotare, categoria de persoane în vîrstă se manifestă tot mai accentuat în calitate de îngrijitori pentru copii, persoane cu dizabilităţi şi alte persoane în etate. Îngrijitorii în vîrstă şi copiii pe care aceştia îi îngrijesc se confruntă cu anumite provocări: economice, fizice şi psihologice, este dificil din punct de vedere juridic sau practic pentru gospodăriile cu „o generaţie omisă” să aibă acces la anumite servicii sau beneficii publice. Recunoaşterea oficială a acestor îngrijiri ar permite bătrînilor să beneficieze de serviciile sociale pentru care sînt eligibili.
115. Modificările din structura familiei şi a gospodăriei sînt inevitabile în cazul cînd au loc schimbări de ordin social. Nostalgia după „familia tradiţională”, care se descompune, nu oferă soluţii în confruntarea cu noile provocări impuse de aceste schimbări. Este important de identificat noi căi de protecţie a solidarităţii intergeneraţionale. Majoritatea oamenilor din Republica Moldova încă menţin relaţii strînse cu membrii de familie pe întreaga durată a vieţii, asigurînd îngrijire în toate direcţiile: tinerii - bătrînilor, bătrînii – tinerilor, precum şi în cadrul generaţiilor (compartimentul 2 „Persoanele în vîrstă şi familia” din Studiu). Persoanele în vîrstă nu sînt neapărat beneficiari, fiind în stare să acorde ei singuri contribuţii semnificative sub formă de îngrijiri. Este benefic pe toate căile de fortificat aceste legături într-un mod ce sprijină solidaritatea intergeneraţională.
116. Solidaritatea intergeneraţională la nivel de societate. Preocuparea de solidaritatea intergeneraţională permite axarea nu doar pe relaţiile dintre generaţii în cadrul familiilor, dar şi pe relaţiile mai cuprinzătoare între diferite categorii de vîrstă din societate în întregime.
117. Este important de asigurat faptul că persoanele tinere, care, actualmente, se confruntă cu criza economică, cu o rată destul de mare de şomaj şi cereri variabile referitoare la educaţie, să nu se simtă ameninţaţi de eforturile pentru a ameliora condiţiile de trai ale persoanelor în etate. Acest deziderat se referă şi la pensii şi la alte beneficii, legislaţia muncii, inclusiv acele acte care se referă la vîrsta de pensionare şi distribuirea fondurilor între diferite servicii şi instituţii sociale (şcoli, transport, infrastructura de sănătate etc.).
118. Acţiuni prioritare:
a) creşterea oportunităţilor pentru menţinerea şi ameliorarea relaţiilor intergeneraţionale în comunităţile locale prin facilitarea întrevederilor şi schimburilor culturale cu toate contingentele de vîrstă;
b) examinarea unor reglementări pentru familii, în special pentru femeile care asigură îngrijiri informale membrilor de familie în vîrstă şi/sau celor cu disabilităţi, cum ar fi, de exemplu, trecerea în cont pentru contribuţiile de pensii şi asigurare medicală pentru cei care nu se pot angaja în cîmpul muncii din cauza necesităţii de a îngriji alţi membri de familie;
c) examinarea necesităţilor concrete ale îngrijitorilor în vîrstă, în special ale buneilor care au în grija lor nepoţii părinţilor care au plecat peste hotare; în particular, acordarea aceloraşi beneficii şi servicii pentru care sînt eligibili părinţii acestor copii.
119. Cercetarea şi colectarea datelor. Responsabilitatea de bază, pusă în sarcina Biroului Naţional de Statistică, este de a colecta, analiza şi disemina date statistice naţionale referitoare la diferite domenii. Evidenţa incompletă oferită de recensămîntul populaţiei precedent prin specificul metodologic nu permite analiza evoluţiei sărăciei sau excluziunii sociale la nivel de persoană pe perioade mai lungi, generarea şi publicarea datelor dezagregate pe categorii de vîrstă pentru toate subiectele relevante. Cu toate acestea, în ultimii ani nu au fost realizate studii demografice sistematice din cauza lipsei de resurse financiare şi umane pentru îndeplinirea unor cercetări demografice, precum şi din cauza lipsei de expertiză ştiinţifică într-un domeniu relativ nou, cum este îmbătrînirea.
120. Acţiuni prioritare:
a) revizuirea/analiza sistematică a studiilor vizînd gospodăriile casnice ce conţin informaţii despre îmbătrînirea populaţiei şi consolidarea acestora după caz;
b) sporirea disponibilităţii datelor dezagregate pe grupe de vîrstă şi sex, oferite de studiile existente şi de alte surse de date;
c) continuarea dezvoltării capacităţilor Biroului Naţional de Statistică şi ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei în vederea colectării, producerii, analizei, monitorizării şi evaluării datelor, sporind integrarea în activităţile internaţionale de colectare a datelor;
d) dezvoltarea continuă a liniilor directoare de educaţie şi avansare pe plan profesional pentru experţii din domeniul demografiei şi al aspectelor intergeneraţionale, inclusiv îmbătrînirea populaţiei.