*OMAIAC81/2017 Versiunea originala
ID intern unic:  374045
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE
ORDIN Nr. 81
din  12.05.2017
cu privire la aprobarea procedurii de recunoaştere
a grupurilor de producători (în redacție nouă)
Publicat : 09.06.2017 în Monitorul Oficial Nr. 181-189     art Nr : 1019
    În temeiul Legii nr. 312 din 20 decembrie 2013 „Cu privire la grupurile de producători şi asociaţiile acestora”,
ORDON:
    1. Se aprobă Regulamentul privind procedura de recunoaştere a grupurilor de producători în redacție nouă (conform anexei).
    2. Se constituie Comisia de recunoaştere a grupurilor de producători în următoarea componenţă:
    Iurie UȘURELU - viceministru al agriculturii şi industriei alimentare, preşedinte al Comisiei de recunoaştere;
    Gherman Diana - şef al Direcţiei analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor, secretar al Comisiei de recunoaştere;
    Șarban Vasile - şef al Direcţiei politici de producţie şi reglementări de calitate a produselor vegetale;
    Nistorică Tatiana - şef al Direcţiei politici de producţie şi reglementări de calitate a produselor animale;
    Mămăligă Ion - şef al Direcţiei juridice şi armonizarea legislaţiei;
    Pînzari Ala - şef al Direcţiei finanţe şi buget;
    Dascaliuc Liliana - Șef al Direcției politici și reglementări în sectorul vitivinicol;
    Galina Petrache - Director adjunct Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură.
    3. Se stabileşte că, în caz de eliberare din funcţie a unor membri ai Comisiei de recunoaştere, funcţiile lor vor fi exercitate de persoanele nou-confirmate în posturile respective, fără emiterea unui nou ordin.
    4. Se abrogă Ordinul ministrului nr. 76 din 28 aprilie 2015 „Cu privire la aprobarea procedurilor de recunoaştere a grupurilor de producători”( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 224-233, art.1433) și pct. 5 din Ordinul ministrului nr. 183 din 25.09.2015 cu privire la modificarea unor ordine ale Ministerului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 281-290, art. 2059).
    5.Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    VICEMINISTRUL AGRICULTURII
    ȘI INDUSTRIEI ALIMENTARE                                  Iurie UŞURELU

    Nr. 81. Chişinău, 12 mai 2017.

Anexă
la Ordinului ministrului
nr. 81 din 12 mai 2017

REGULAMENT
privind procedura de recunoaştere a grupurilor de producători
Capitolul I
DISPOZIȚII GENERALE. NOŢIUNI DE BAZĂ
    1. Prezentul regulament stabilește:
    1) regulile aplicabile pentru recunoașterea persoanelor juridice, constituite conform legislației în vigoare, drept grupuri de producători agricoli;
    2) condițiile de creare și funcționare a comisiei de recunoaștere a grupurilor de producători;
    3) conținutul dosarului de recunoaștere a grupurilor de producători și etapele de examinare a acestuia;
    4) controlul, monitorizarea și evidența privind menținerea condițiilor de recunoaștere a grupurilor de producători;
    5) împrejurările în care avizul de grup recunoscut este retras și radierea din registru.
    2. În sensul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (în continuare, AIPA) – instituție publică la autogestiune, instituită pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, responsabilă de gestionarea eficientă a Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, inclusiv a surselor financiare provenite de la partenerii de dezvoltare, gestionarea resurselor financiare destinate susţinerii grupurilor de producători;
    aviz de recunoaştere – document eliberat de autoritatea competentă, care certifică îndeplinirea de către persoana juridică a condiţiilor de recunoaştere în calitate de grup de producători şi care asigură titularului toate drepturile conferite de Legea nr.312 din 20.12.2013 privind grupurile de producători agricoli și asociațiile acestora;
    Autoritate competentă – Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, organ al administraţiei publice centrale, responsabil de promovarea politicii de stat în domeniul dezvoltării sectorului agroindustrial, sporirea competitivității şi productivității sectorului şi îmbunătăţirea calității vieţii în mediul rural;
    decizie de retragere a avizului de recunoaştere – document eliberat de autoritatea competentă, ce are ca scop revocarea avizului de recunoaştere;
    grup de producători  (în continuare - GP) – grup de producători agricoli în sensul Legii nr. 312 din 20 decembrie 2013 privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora. Un producător agricol poate fi membru doar al unui grup de producători;
    plan de recunoaștere – un complex de activități structurate și detaliate de măsuri investiționale, pe care persoana juridică se obligă să le implementeze în vederea obținerii avizului de recunoaștere ca grup de producători;
    producător agricol – persoană fizică care practică activitatea de întreprinzător sau persoană juridică (societate comercială, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare), înregistrată în modul stabilit, care desfășoară activitate agricolă pe teritoriul țării și ale cărei activităţi principale sunt producţia, creşterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea acestora, precum şi creşterea, mulsul, procesarea şi deţinerea de animale în scopuri agricole;
    procedură de recunoaştere – totalitatea acţiunilor şi a măsurilor necesare pentru dobândirea de către persoana juridică a statutului de grup de producători;
    valoarea producţiei comercializate – valoarea fără TVA a producţiei comercializate de către membrii grupului de producători prin intermediul acestuia.
    3. Calitatea de grup de producători agricoli se obține prin emiterea de către autoritatea competentă a unui aviz de recunoaștere.
    4. Procedura de recunoaștere, urmată de eliberarea avizului de recunoaștere, are drept scop asigurarea îndeplinirii de către persoanele juridice a premiselor necesare pentru activitatea lor în calitate de grupuri de producători, cu toate consecințele ce decurg de aici. Prin recunoaștere se atestă că persoana juridică îndeplinește condițiile cerute de lege privind constituirea sa și obiectul de activitate, precum și că deține capacitatea tehnico-profesională pentru realizarea obiectivelor propuse.
    5. Grupurile de producători se organizează şi funcţionează în conformitate cu următoarele obiective:
    1) consolidarea cooperării/asocierii între producătorii agricoli pe anumite produse omogene în vederea majorării cantităţii acestora şi asigurării realizării produselor pe pieţele locale şi externe;
    2) reducerea costurilor de producţie şi stabilizarea preţurilor la producător;
    3) promovarea tehnologiilor de cultivare, dar şi practicilor de gestiune durabilă a mediului, cum ar fi protejarea calităţii apelor, solului şi menţinerea biodiversităţii ariei de operare;
    4) depozitarea, sortarea, ambalarea şi comercializarea produselor pentru membrii grupurilor de producători;
    5) planificarea producţiei şi ajustarea acesteia în funcţie de cerinţele pieţei;
    6) negocierea unor preţuri avantajoase pentru produsele membrilor;
    7) creşterea veniturilor obţinute din activităţile agricole;
    8) investiţii comune în infrastructură, tehnologii în vederea creşterii durabile a performanţei economice şi asigurării competitivităţii în agricultură;
    9) sporirea exportului de produse agricole şi agroalimentare.
Capitolul II
ROLUL ȘI FUNCŢIILE AUTORITĂŢILOR IMPLICATE
ÎN PROCESUL DE RECUNOAŞTERE A GRUPURILOR
DE PRODUCĂTORI

    6. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare este autoritatea competentă pentru recunoaşterea şi monitorizarea activităţilor grupurilor de producători. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare este responsabil de:
    1) elaborarea, asigurarea implementării, monitorizarea şi evaluarea politicilor în domeniul susţinerii producătorilor agricoli;
    2) luarea deciziilor de acordare, precum şi de retragere a recunoaşterii grupurilor de producători;
    3) ţinerea evidenţei grupurilor de producători recunoscute;
    4) asigurarea, prin intermediului Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, a alocării suportului financiar pentru susţinerea creării grupurilor de producători.
    7. Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură este responsabilă de gestionarea resurselor financiare destinate susținerii grupurilor de producători și are următoarele atribuții:
    1) aprobarea planurilor de recunoaştere a grupului de producători;
    2) asigurarea derulării corecte şi legale a operaţiilor de gestionare a fondurilor destinate susţinerii grupurilor de producători;
    3) elaborarea manualelor de proceduri şi metodologii în vederea implementării legale a atribuţiilor funcţionale pentru GP și prezentarea lor spre aprobare Ministerului;
    4) acceptarea sau respingerea solicitărilor de plată depuse de către grupurile de producători pentru măsurile de sprijin prevăzute la art. 18 din Legea nr. 312 din 210.12.2013 privind grupurile de producători agricoli și asociațiile acestora;
    5) efectuarea verificărilor/inspecţiilor pe teren ale proiectelor care vor beneficia de sprijin financiar, atât înainte cât şi după aprobarea acestora;
    6) monitorizează respectării de către grupurile de producători a criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor contractuale de acordare a ajutorului financiar nerambursabil;
    7) întocmirea ordinelor de plată şi prezentarea acestora la unităţile teritoriale ale Trezoreriei de Stat pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil GP.
Capitolul III
COMISIA DE RECUNOAȘTERE A GRUPURILOR
DE PRODUCĂTORI

    8. Pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor ce ţin de recunoaşterea GP, în cadrul MAIA este creată o comisie de recunoaştere (în continuare Comisie), formată din 7 membri, reprezentanţi ai direcţiilor ministerului, precum și un membru observator, fără drept de vot, reprezentant al AIPA, desemnaţi prin Ordinul Ministrului şi care va activa conform prezentului Regulament, după cum urmează:

1)     Preşedintele comisiei


2)     Membrul comisiei

 

3)     Membrul

 

4)     Membrul

 

5)     Membrul

 

6)     Membrul

 

7)     Membrul

 

8)     Membru Observator

 

Viceministru al agriculturii şi industriei alimentare


Şef al Direcţiei politici de producţie, procesare şi reglementări de calitate a produselor vegetale


Şef al Direcţiei politici de producţie, procesare şi reglementări de calitate a produselor animale


Șef al Direcției politici și reglementări în sectorul vitivinicol
Şef al Direcţiei analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor
Şef al Direcţiei juridice şi armonizarea legislaţiei
 
Şef al Direcţiei finanţe şi politici bugetare
 
Director adjunct AIPA
    9. Secretariatul Comisiei este asigurat de către o persoană desemnată prin ordin al ministrului.
    10. Secretarul Comisiei are următoarele atribuții:
    1)  să recepţioneze și să înregistreze dosarele prezentate;
    2) să examineze şi să verifice autenticitatea documentelor prezentate şi corespunderea acestora cu documentele originale;
    3) să notifice solicitantul în legătură cu documentele lipsă;
    4) să pregătească documentele pentru a fi prezentate spre examinare Comisiei;
    5) ținerea procesului-verbal al ședinței Comisiei;
    6) să țină evidența/păstreze dosarele fizice supuse pentru recunoaștere.
Capitolul IV
CONDIŢIILE ŞI PROCEDURA DE RECUNOAŞTERE
A GRUPURILOR DE PRODUCĂTORI

    11. Pentru a obţine recunoaşterea, grupul de producători trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    1) să fie înregistrat legal în una din formele juridice de organizare, conform legislației în vigoare;
    2) sa fie constituit din minimum 5 membri, producători agricoli, dintre care niciunul nu poate deţine mai mult de 20% din voturi la adunarea generală;
    3) deţine un sistem centralizat de contabilitate, facturare, înregistrare şi urmărire cantitativă, calitativă şi valorică a producţiei membrilor săi, comercializată prin intermediul grupului de producători.
    4) în actele de constituire şi statutul grupului vor fi prevăzute:
    a) condiţiile de primire de noi membri în cadrul grupului şi de ieşire a membrilor din cadrul grupului;
    b) condiţia de apartenenţă doar la un singur grup de producători pentru acelaşi produs sau grup de produse omogene;
    c) condiţiile de oferire de către membrii grupului de producători a informaţiilor privind volumul vânzărilor şi preţurile de comercializare a produselor pentru care s-a constituit grupul respectiv şi care nu au fost comercializate prin intermediul grupului;
    d) angajamentul membrilor asociaţi de a comercializa prin intermediul grupului de producători produsul sau grupul de produse omogene, proprii, după cum urmează:
    - 50% – în primul an de activitate;
    - 60% – în al doilea an de activitate;
    - 75% – în al treilea şi în următorii ani de activitate.
Capitolul V
COMPONENȚA DOSARULUI DE
RECUNOAŞTERE A GRUPURILOR
DE PRODUCĂTORI
    12. În vederea recunoașterii, grupul de producători va depune la MAIA un dosar de aplicare prin care va solicita recunoaşterea.
    13. Dosarul depus la MAIA pentru obţinerea recunoaşterii grupului de producător va conţine următoarele:
    1) cererea prin care solicită recunoaşterea conform modelului din Anexa nr. 1;
    2) copia de pe actele de constituire;
    3) copia de pe decizia adunării generale a grupului sau a organului împuternicit de aceasta, în care se menţionează acordul membrilor grupului privind efectuarea demersurilor legale în vederea recunoaşterii ca grup de producători;
    4) planul de recunoaştere, conform modelului din Anexa nr. 2, care trebuie să conţină:
    a) descrierea situaţiei persoanei juridice în cauză privind infrastructura, numărul de membri şi datele de identificare ale acestora, informaţii cu privire la producţia membrilor grupului şi comercializarea acesteia;
    b) informaţii privind implementarea sistemului centralizat de facturare, înregistrare şi urmărire cantitativă, calitativă şi valorică a producţiei realizate de membrii grupului de producători;
    c) planul estimativ de recunoaştere, valabil pentru o perioadă de 5 ani;
    d) descrierea măsurilor eligibile spre care vor fi orientate resursele financiare ca ajutor din partea statului, conform prevederilor art. 18 alin. (9) din Legeanr. 312 din 20.12.2013 privind grupurile de producători agricoli și asociațiile acestora.
    5) dovada deţinerii legale în proprietate, arendă sau gestiune a terenurilor agricole de către fiecare membru al grupului;
    6) declaraţia pe propria răspundere a fiecărui membru al grupului din care să rezulte că nu aparţine unui alt grup de producători pentru aceeaşi categorie de produse pentru care se solicită recunoaşterea, conform modelului din Anexa nr. 3;
    7) copia raportului financiar pentru anul precedent celui de gestiune;
    14. Volumul vânzărilor membrilor grupului de producători către grup vor fi calculate în expresie cantitativă și valorică. Vânzările către grup trebuie să fie efectuate nu mai târziu de 31 octombrie a anului în curs.
    15. Volumul vânzărilor grupului de producători vor fi calculate în expresie cantitativă și valorică.
Capitolul VI
ETAPELE DE EXAMINARE A DOSARULUI
Secțiunea 1. Recepţia și examinarea
și examinarea dosarului la nivelul MAIA
    16. Administratorul sau persoana împuternicită cu drept de reprezentare a grupului va depune, în două copii, dosarul de aplicare privind recunoaşterea grupului de producători la MAIA. Dovada împuternicirilor acordate altor persoane decât administratorul se face prin procură emisă de către grupul de producători.
    17. Depunerea dosarului privind recunoașterea se poate face de către solicitant oricând, neexistând termene-limită sau perioade fixe.
    18. În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii pentru solicitarea recunoaşterii, secretarul Comisiei va efectua examinarea şi verificarea autenticităţii documentelor prezentate şi corespunderea acestora cu documentele originale, precum și prezența la dosar a tuturor documentelor obligatorii, conform fișei de verificare a documentelor (punctul 5 din Anexa nr.1. Lista documentelor anexate la cererea de solicitare a recunoaşterii).
    19. În cazul în care, în urma verificărilor efectuate, se constată că actele cu anexele corespund cerințelor prevăzute de prezentul Regulament, ceea ce face imposibilă procesarea în continuare a cererii pentru solicitarea recunoaşterii, dosarul va fi restituit solicitantului, cu indicarea, după caz, a acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de grupul de producători în vederea întrunirii criteriilor. La solicitare, secretatul va elibera solicitantului expunerea în scris a motivelor restituirii dosarului (Anexa nr.4). Dosarul se va considera recepționat din data înlăturării neajunsurilor. Secretarul va elibera solicitantului recunoașterii o dovadă a recepționării dosarului. Dovada recepționării dosarului se face prin aplicarea ștampilei de recepție pe al doilea exemplar al cererii.
    20. Documentele obligatorii şi cele solicitate suplimentar, inclusiv fişa de verificare (punctul 5 din Anexa nr.1. Lista documentelor anexate la cererea de solicitare a recunoaşterii), întocmită pentru fiecare dosar, vor fi numerotate şi cusute într-un singur dosar, astfel încât să nu se permită desprinderea şi/sau înlocuirea acestora, iar pe fiecare filă, prezentată în copie, va fi aplicată ştampila solicitantului cu menţiunea „conform originalului”.
    21. Cererile pentru solicitarea recunoaşterii, cu documentele obligatorii şi cele solicitate suplimentar, în cazul în care sunt complete, după verificarea autenticităţii documentelor anexate, de către secretarul comisiei, se înregistrează în Registrul manual de intrări, în ordinea recepţionării.
    22. Dacă în urma verificării se constată că dosarul este complet, iar documentele prezentate corespund cerințelor, secretarul va transmite dosarul spre examinare Comisiei de recunoaștere, iar a doua copie este expediată AIPA în vederea verificării și aprobării planului de recunoaștere a grupului de producători agricoli.
Secțiunea 2. Evaluarea și aprobarea planului de
recunoaștere de către AIPA

    23. Pentru aprobarea planului de recunoaştere, AIPA va recepționa de la secretarul comisiei o copie a dosarului în vederea evaluării și aprobării planului de recunoaștere.
    24. Decizia de aprobare sau respingere a planului de recunoaştere se ia de către Agenţie în termen de până la 15 de zile de la data primirii acestuia.
    25. Pentru aceasta vor fi efectuate verificări ale corespunderii condiţiilor obligatorii, care sunt descrise la Capitolul IV din prezentul Regulament, inclusiv vor fi contrapuse datele din documentele prezentate cu cele din bazele de date ale evidenţelor de stat, iar la necesitate vor fi efectuate controale la faţa locului. Controalele la fața locului vor fi documentate printr-o listă de control (Anexa nr.7).
    26. AIPA va evalua planul de recunoaștere (Anexa nr.8), din punctul de vedere al asigurării eficienţei economice şi calitatea tehnică a planului de recunoaştere, al corectitudinii estimărilor şi planificării implementării măsurilor prevăzute în plan.
    27. Dacă se constată că planul de recunoaștere şi documentele complementare acestuia sunt incomplete, AIPA va perfecta o notificare (Anexa nr.9) și va solicită clarificări sau ajustări la plan în vederea respectării condiţiilor de recunoaştere stabilite prin lege. În procesul-verbal va fi indicat și termenul-limită de prezentare a clarificărilor și ajustărilor. În cazul în care solicitantul nu se conformează cerințelor AIPA, planul de recunoaştere se respinge.
    28. În cazul în care planul de recunoaştere corespunde tuturor criteriilor de evaluare, AIPA emite aviz pozitiv de aprobare a acestuia (Anexa nr.10), iar în cazul în care planul de recunoaştere nu corespunde tuturor criteriilor de evaluare, AIPA emite aviz negativ de recunoaștere a acestuia, ceea ce semnifică respingerea planului de recunoaștere. În funcție de caz, AIPA poate recomanda Comisiei de recunoaștere emiterea avizului de recunoaștere a grupului de producători pentru o perioadă de până la 5 ani.
Capitolul VII
EMITEREA AVIZULUI DE RECUNOAȘTERE
    29. În termen de până la 30 zile lucrătoare din momentul recepţionării dosarului, Comisia de recunoaştere va efectua controlul administrativ care presupune verificarea corectitudinii şi completitudinii datelor prezentate de grupul de producători, completând o listă de control administrativ (Anexa nr. 5).
    30. În cazul dosarelor ce conţin iregularităţi Comisia întocmeşte o notificare (Anexa nr. 6) cu justificarea refuzului de a supune în continuare grupul de producători procedurii de examinare, informând solicitantul prin scrisoare recomandată și oferindu-i termen suplimentar pentru înlăturarea iregularităților. În cazul în care solicitantul se conformează cerințelor Comisiei și înlătură neajunsurile constatate, Comisia va face o verificare suplimentară a dosarului.
    31. Urmare a evaluării şi examinării dosarului de aplicare şi avizului AIPA de aprobare sau respingere a planului de recunoaștere eliberat de către AIPA, MAIA fie acceptă recunoaşterea acesteia în calitate de grup de producători, cu emiterea avizului de recunoaştere (Anexa nr.11), fie respinge cererea de recunoaştere (Anexa nr.12), cu informarea solicitantului în termen de până la 30 de zile asupra motivelor respingerii. Comisia de recunoaștere poate, ținând cont de recomandările AIPA, emite un aviz de recunoaștere pentru o perioadă de până la 5 ani.
    32. Drept motiv de respingere a cererii de recunoaştere servesc următoarele situaţii:
    1) solicitantul nu se încadrează în condiţiile de constituire prevăzute de lege;
    2) actele de constituire nu cuprind toate prevederile obligatorii pentru constituirea grupului de producători conform legii;
    3) planul de recunoaştere este respins.
    33. Decizia de respingere a cererii de recunoaştere poate fi contestată în instanţa de judecată în conformitate cu procedura stabilită prin Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000.
    34. Un solicitant poate depune dosarul spre examinare ori de câte ori consideră necesar.
Capitolul VIII
REGISTRUL GRUPURILOR DE PRODUCĂTORI
    35. Din momentul primirii avizului de recunoaştere, grupul de producători recunoscut se înscrie, pentru evidenţă, în mod obligatoriu, în Registrul grupurilor de producători (Anexa nr. 13).
    36. Registrul grupurilor de producători este ţinut și publicat pe pagina web MAIA, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la registre şi ale Legii nr.312 din
    20 decembrie 2013 privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora.
    37. Ţinerea registrului de către MAIA se asigură de către secretarul Comisiei.
    38. Registrul grupurilor de producători se numerotează, se şnuruieşte şi se semnează de către viceministrul MAIA, preşedintele Comisiei de Recunoaştere. Pe ultima pagină a registrului se face înscrierea „în registrul de faţă sunt numerotate __ file” (numărul se scrie în litere).
    39. MAIA va asigura înscrierea în ordine cronologică în baza cererii depuse a fiecărui GP şi va elibera extrase din registru în conformitate cu cerinţele legislaţiei.
    40. MAIA va asigura păstrarea separată pentru fiecare grup de producători a tuturor documentelor primite de la aceştia care au servit drept temei pentru introducerea înscrierilor în sistemul registrului pe un termen de cel puţin 5 ani, iar ulterior va proceda conform legislaţiei în vigoare.
Capitolul IX
CONTROLUL, MONITORIZAREA ŞI EVIDENŢA PRIVIND
REALIZAREA CONDIŢIILOR DE RECUNOAŞTERE A
 GRUPURILOR DE PRODUCĂTORI

    41. Controlul menținerii condițiilor de recunoaștere a grupurilor de producători are loc pe întreg parcursul implementării planurilor de recunoaștere și constă în verificarea documentară și prin inspecții de teren a menținerii condițiilor care au dus la emiterea avizului de recunoaștre, precum și prin prezentarea de către grupul de producători a rapoartelor anuale privind realizarea planului de recunoaştere (Anexa nr.14);
    42. Raportul anual privind realizarea planului de recunoaștere se prezintă de către grupul de producători către AIPA nu mai târziu de 15 noiembrie a anului în curs, și va cuprinde perioada 1 noiembrie an precedent-31 octombrie an curent;
    43. Menţinerea statutului de recunoaştere a grupului de producători se va efectua în baza Planului de recunoaştere aprobat de autoritatea competentă a cărui implementare va fi verificată şi a rapoartelor financiare remise de grupul de producători către AIPA. Controlul menţinerii statutului de grup recunoscut se va realiza de către o echipă formată din reprezentanţii AIPA şi MAIA.
    44. Demararea controlului respectării și implementării planului de recunoaştere va fi anunţat cu 10 zile înainte sau inopinat în baza analizei de risc, astfel încât grupul de producători să fie supus controlului de cel puţin o dată pe perioada recunoaşterii.
    45. Fiecare control se va finaliza cu completarea unei fişe privind controlul realizat (Anexa nr.15), care va fi semnată în două exemplare, în baza căreia va fi întocmit un raport narativ privind inspecţia în teren.
    46. Reprezentantul grupului de producători semnează raportul în vederea atestării prezenţei sale în cadrul controlului şi, după caz, poate adăuga observaţii şi remarci. Un exemplar al raportului va fi remis reprezentantului grupului de producători.
    47. Periodicitatea verificărilor efectuate de către autoritatea competentă în vederea constatării menținerii și respectării condiţiilor de recunoaştere nu va fi mai mare decât o dată în cursul unui an calendaristic, cu excepţia cazurilor de sesizare a autorităţii competente asupra unor acţiuni ilegale admise în activitatea grupului de producători.
    48. Pe perioada implementării planului de recunoaştere, grupul de producători va fi supus monitorizării şi evaluării în vederea colectării indicatorilor relevanţi conform programelor naţionale şi strategiilor sectoriale. Astfel în baza indicatorilor de performanţă şi rezultatelor atinse va fi organizată monitorizarea şi evaluarea implementării Planurilor de recunoaştere.
    49. Autoritatea competentă, responsabilă de politicile agricole, împreună cu Agenţia, responsabilă de gestionarea resurselor financiare, vor asigura monitorizarea şi evaluarea performanţelor grupurilor de producători recunoscute.
    50. Monitorizarea implementării planurilor de recunoaştere se va face de reprezentanţii MAIA şi AIPA cu scopul estimării progresului realizat de fiecare grup de producători recunoscut, gradul de atingere a scopurilor propuse, revizuirea indicatorilor financiari. Procedura de monitorizare se va face cu scopul colectării indicatorilor şi ajustării politicilor şi suportului din partea statutului pentru grupurile de producători.
    51. Rapoartele de monitorizare vor fi întocmite anual, iar constatările şi recomandările vor fi prezentate părților interesate.
    52. Evaluarea implementării planului de recunoaştere se va face de Autoritatea competentă, la mijlocul perioadei de implementare a acestuia, adică după 2,5 ani din data primirii avizului de recunoaştere şi în anul 5, adică la finele perioadei de implementare a planului de recunoaştere. Evaluarea are drept scop analizarea eficacităţii şi eficienţei suportului programelor naţionale, internaţionale acordate GP recunoscute, indicatorilor financiari conform planului de recunoaştere şi rezultatelor atinse conform indicatorilor stabiliţi. 
    53. Evaluarea performanţei grupului de producători recunoscute se va face prin analizarea rezultatelor atinse şi compararea acestora cu indicatorii de referinţă.
    54. Grupul de producători este obligat să mențină, pe toată perioada de recunoaștere, volumul minim de vânzări către grup, care vor fi calculate în expresie cantitativă și valorică. Vânzările către grup trebuie să fie efectuate nu mai târziu de 31 octombrie a anului în curs.
Capitolul X
RETRAGEREA AVIZULUI DE GRUP RECUNOSCUT
ŞI RADIEREA DIN REGISTRU

    55. Autoritatea competentă poate retrage avizul de recunoaştere al unui grup de producători în următoarele cazuri, conform art. 20 alin (4) din Legea nr. 312 din 20 decembrie 2013 privind grupurile de producători agricoli și asociațiile acestora:
    1) depunerea cu bună ştiinţă a unor acte ce nu corespund realităţii (false) în vederea recunoaşterii ca grup de producători şi/sau obţinerii sprijinului financiar;
    2) utilizarea sprijinului financiar acordat contrar destinaţiei prevăzute în planul de recunoaştere;
    3) evitarea comercializării producţiei unuia dintre membri prin intermediul grupului de producători conform proporţiilor stabilite prin lege;
    4) neprezentarea rapoartelor anuale privind realizarea planului de recunoaştere;
    5) nerealizarea planului de recunoaştere pe o perioadă de 2 semestre consecutive, exceptând situaţia în care pierderile au fost cauzate de calamităţi naturale confirmate în modul stabilit;
    6) crearea de impedimente la efectuarea verificărilor în vederea constatării respectării condiţiilor de recunoaştere şi a veridicităţii informaţiilor din cererea de acordare a sprijinului financiar;
    7) reducerea numărului de membri ai grupului de producători sub minimumul prevăzut de lege și, respectiv, nerespectarea condiţiei privind numărul minim de membri asociaţi şi/sau majorarea cotei de 20% voturi la adunarea generală,
    56. Încălcările stipulate la pct.55 subpct.1), 2) și 6) servesc drept temei pentru retragerea avizului de recunoaştere şi includerea grupului de producători în Lista de interdicţie a producătorilor agricoli cu restituirea mijloacelor financiare alocate (subvenții, compensații etc.).
    57. În cazul cînd, în urma depistărilor încălcărilor prevăzute de legislaţie, grupului de producători i-a fost retras avizul de recunoaştere, acesta va fi radiat din Registrul grupurilor de producători.

    anexa nr.1

    anexa nr.2

    anexa nr.3

    anexa nr.4

    anexa nr.5

    anexa nr.6

    anexa nr.7

    anexa nr.8

    anexa nr.9

    anexa nr.10

    anexa nr.11

    anexa nr.12

    anexa nr.13

    anexa nr.14

    anexa nr.15