*LPC179/2016 Versiunea originala
ID intern unic:  375140
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 179
din  21.07.2016
cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii
Publicat : 16.09.2016 în Monitorul Oficial Nr. 306-313     art Nr : 651     Data intrarii in vigoare : 16.12.2016
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII  GENERALE
    Articolul 1. Obiectul, scopul şi obiectivele legii
    (1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal de activitate al întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, precum şi măsurile de suport din partea statului pentru crearea şi dezvoltarea lor.
    (2) Scopul prezentei legi constă în promovarea dezvoltării durabile a întreprinderilor micro, mici şi mijlocii prin intermediul îmbunătăţirii cadrului juridic şi a mediului economic în care sînt create şi funcţionează.
    (3) Prezenta lege are ca obiective asigurarea şi creşterea competitivităţii şi performanţelor întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, precum şi facilitarea ajustării prompte la schimbările economice şi tehnologice.
    Articolul 2. Sfera de reglementare
    (1) Sub incidența prezentei legi cad întreprinderile micro, mici şi mijlocii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care, în totalitatea lor, constituie sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (întreprinderi mici şi mijlocii sau ÎMM) şi care corespund criteriilor stipulate la art. 4, cu excepţia persoanelor fizice care activează în baza patentei de întreprinzător şi a persoanelor juridice de drept public.
    (2) Termenul „întreprinderi mici şi mijlocii” şi acronimul „ÎMMˮ vor fi utilizate în toate reglementările, statisticile şi în alte documente oficiale emise de autorităţi şi de instituţii publice.
    Articolul 3. Noţiuni principale
    În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
    activitate inovaţională – activitate desfășurată în scopul îmbunătăţirii sau creării de noi produse, tehnologii, procese sau servicii care corespund necesităţilor practice şi cerinţelor pieţei;
    autoritate competentă – organe centrale de specialitate ale administrației publice, instituții publice și autorități ale administrației publice locale, care dețin competențe în elaborarea și/sau implementarea politicilor în domeniul ÎMM-urilor;
    business angels – persoane fizice și juridice care investesc propriul capital în dezvoltarea unei afaceri, avînd ca scop achiziționarea sau subscrierea de acțiuni sau de părți ale capitalului social al întreprinderii asistate;
    cluster – asociere de întreprinderi interconectate, amplasate în apropiere geografică, de regulă aparţinînd unui sector sau unor sectoare conexe, precum şi de instituţii de cercetări ştiinţifice, de universităţi şi de alte organizaţii a căror activitate este concentrată pe inovare, cooperarea lor permițînd sporirea avantajelor competitive ale întreprinderilor;
    controlul de stat consultativ – control  de stat efectuat la întreprinderile mici și mijlocii pentru prevenirea încălcării legislației prin oferire de consultații referitor la desfășurarea activității acestora și la înlăturarea încălcărilor constatate de către organele de control, fără aplicarea de sancțiuni;
    crowdfunding – mod de finanțare a unor proiecte folosind resurse on-line (forumuri, platforme de socializare etc.), care substituie sistemul clasic de donație cu o metodologie de tip recompensă.  Inițiatorii proiectului lansat creează o rețea ai cărei membri oferă bani în schimbul serviciilor sau produselor generate de proiect;
    educaţie antreprenorială – dezvoltare a spiritului antreprenorial prin educaţie formală şi nonformală pe tot parcursul vieţii, axată pe formarea de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe de inovare, creativitate și de asumare a riscurilor, precum şi de abilităţi specifice de afaceri în ceea ce privește planificarea şi gestionarea proiectelor pentru realizarea unor obiective, cunoştinţe privind modul de a începe şi a conduce cu succes o întreprindere, a unor alte atribute şi aptitudini general aplicabile, care reprezintă temelia antreprenoriatului;
    finanțare de tip mezanin – împrumut subordonat pe termen lung (5–8 ani), rambursabil în totalitate la scadență, care oferă finanțatorului posibilitatea de a deveni acționar al companiei împrumutate la un moment dat, cînd se schimbă acționarul majoritar al întreprinderii sau cînd aceasta este listată la bursă;
    fond cu capital de risc
– fond constituit din contribuțiile investitorilor mari, care reprezintă o importantă sursă de finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii cu perspective mari de creștere, dar fără capital financiar. Investitorii individuali pot cumpăra instrumente financiare din emisiunile companiilor, care furnizează capital de risc sau care pot investi în fondurile de investiții specializate în acest domeniu;
    garanție financiară pentru credite – angajament în formă scrisă față de o instituție financiară (denumită în continuare beneficiar de garanție), asumat de către o altă instituție care gestionează fonduri de garantare a creditelor, întru asigurarea cu gaj suficient în proporție și în termene stabilite a creditelor/împrumuturilor acordate persoanelor fizice cu activitate economică sau persoanelor juridice;
    incubator de afaceri – loc unde sînt concentrate, într-un spaţiu limitat, întreprinderi nou-înregistrate, al cărui obiectiv este de a spori şansa de creştere și durata de supravieţuire a acestor întreprinderi, furnizîndu-le spații modulare, şi unde se oferă în condiţii facilitare sprijin managerial şi servicii de asistenţă;
    infrastructură de suport – ansamblu de organizaţii şi de instituţii specializate în difuzarea, transferul şi valorificarea în economie a rezultatelor de cercetare-dezvoltare, ansamblu de servicii şi de proiecte oferite de acestea, precum şi totalitatea parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi/sau industriale, centrelor de transfer tehnologic, incubatoarelor de afaceri, grupurilor/clusterelor, şcolilor de business, centrelor de informare şi consultanță, laboratoarelor de cercetare, zonelor economice libere;
    instrumente de susţinere – măsuri (acțiuni), proiecte şi programe speciale de informare, instruire, consultanţă şi de suport financiar destinate înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii şi dezvoltării competitivităţii acestora;
    întreprindere debutantă – întreprindere micro, nou-înregistrată în modul stabilit, condusă de întreprinzători tineri, care desfășoară pentru prima dată activitate economică;
    întreprindere nou-înregistrată – întreprindere înregistrată conform legislaţiei în vigoare, care nu depăşeşte termenul de un an de la înfiinţare;
    spirit antreprenorial – competenţă a unei persoane de a recunoaşte şi a valorifica oportunităţile de afaceri evidente sau potenţiale, de a-şi asuma responsabilitatea şi riscul ce derivă din activitatea independentă.
Capitolul II
CARACTERISTICILE ÎNTREPRINDERILOR MICI
ŞI MIJLOCII
    Articolul 4. Definirea întreprinderilor mici şi mijlocii
    (1) Se definesc ca fiind întreprinderi mici şi mijlocii întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) au un număr mediu anual de salariaţi (numărul mediu scriptic al personalului în perioada de gestiune) de pînă la 250;
    b) realizează o cifră anuală de afaceri (venituri din vînzări) de pînă la 50 de milioane de lei sau deţin active totale (active imobilizate și active circulante) de pînă la 50 de milioane de lei, conform ultimei situaţii financiare aprobate.
    (2) Plafonul cifrei de afaceri și al activelor totale prevăzut la alin. (1) lit. b) poate fi modificat, în funcție de evoluția indicatorilor macroeconomici, prin hotărîre de Guvern.
    Articolul 5. Clasificarea întreprinderilor mici şi mijlocii
    (1) În funcţie de numărul mediu anual de salariaţi, de cifra anuală de afaceri sau de totalul activelor pe care le deţin, întreprinderile mici şi mijlocii se clasifică în următoarele categorii:
    a) întreprindere micro – întreprindere care are cel mult 9 salariaţi, realizează o cifră anuală de afaceri de pînă la 9 milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 9 milioane de lei;
    b) întreprindere mică – întreprindere care are de la 10 pînă la 49 de salariaţi, realizează o cifră anuală de afaceri de pînă la 25 de milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 25 de milioane de lei;
    c) întreprindere mijlocie – întreprindere care are de la 50 pînă la 249 de salariaţi, realizează o cifră anuală de afaceri de pînă la 50 de milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 50 de milioane de lei.
    (2) Criteriul definitoriu constant folosit la clasificarea întreprinderilor mici şi mijlocii în scopuri statistice este numărul mediu anual de salariaţi.
    Articolul 6. Particularităţile întreprinderilor mici
                       şi mijlocii
    (1) Categoria de întreprindere micro, mică sau mijlocie apare la întrunirea condiţiilor stipulate la art. 5 sau în baza declaraţiei pe propria răspundere (denumită în continuare declaraţie) pentru întreprinderile nou-înregistrate.
    (2) Autoritatea responsabilă de colectarea situaţiilor financiare este Biroul Național de Statistică. Acesta deţine baza de date ale întreprinderilor mici şi mijlocii şi, la solicitarea organizaţiei/autorităţii care administrează instrumente de susţinere, confirmă corespunderea lor caracteristicilor de întreprinderi mici şi mijlocii, stipulate la art. 5, conform ultimelor situaţii financiare prezentate.
    (3) Declaraţia pe propria răspundere se depune în formă scrisă de către conducătorul întreprinderii sau de reprezentantul împuternicit al acestuia, se prezintă la cererea organizațiilor sau autorităților/instituțiilor publice care administrează instrumente de susţinere şi conţine:
    a) datele de identificare ale agentului economic (denumirea, sediul, numărul de identificare de stat (IDNO));
    b) numele şi funcţia semnatarului;
    c) forma juridică de organizare a agentului economic;
    d) numărul de salariaţi la momentul depunerii declaraţiei;
    e) cifra de afaceri la momentul depunerii declaraţiei;
    f) activele totale la sfîrșitul anului de gestiune;
    g) lista membrilor fondatori ale căror cote în capitalul social al întreprinderii depăşesc 25%.
    (4) Lista elementelor declaraţiei de la alin. (3) este exhaustivă şi nu poate fi interpretată extensiv.
    (5) Întreprinderile mici şi mijlocii organizează şi ţin contabilitatea, întocmind situaţii financiare conform Legii contabilităţii.
Capitolul III
CREAREA UNUI CADRU FAVORABIL DEZVOLTĂRII
ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII

    Articolul 7. Controlul de stat al întreprinderilor mici
                       și mijlocii
    (1) Controlul de stat al întreprinderilor mici și mijlocii, pe parcursul a 3 ani de la înregistrarea lor de stat, poartă caracter consultativ, cu excepția infracțiunilor penale. Termenul de 3 ani urmează a fi calculat de la data începerii activității ÎMM-urilor.
    (2) La întreprinderile mici și mijlocii, controlul financiar-fiscal de fond se efectuează o singură dată într-o perioadă de 3 ani.
    Articolul 8. Proceduri administrative
    (1) Ministerele, alte organe centrale de specialitate ale administrației publice, autoritățile administrației publice locale și instituțiile publice au obligația, conform competenței funcționale, să inițieze și să asigure măsuri și acțiuni menite să contribuie la protecția ÎMM-urilor în raportul lor cu statul, în special prin simplificarea procedurilor administrative și prin prevenirea creșterii nejustificate a costurilor legate de conformarea acestora reglementărilor în vigoare.
    (2) Pentru asigurarea unui mediu favorabil inițierii și dezvoltării afacerilor, în procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra ÎMM-urilor, inițiatorii vor respecta principiul „Gîndiți mai întîi la scară mică”, precum și principiul „numărului constant”.
    (3) Principiul „Gîndiți mai întîi la scară mică” presupune ca inițiatorii actelor normative să evalueze efectele introducerii noii reglementări, în special asupra ÎMM-urilor.
    (4) Principiul „numărului constant” stabilește că introducerea a noi sarcini administrative, precum obligații de raportare/conformare  pentru ÎMM-uri, trebuie să aibă loc simultan cu eliminarea unor sarcini existente.
Capitolul IV
POLITICI DE SUSŢINERE A DEZVOLTĂRII
ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII
    Articolul 9. Cadrul instituțional al realizării politicilor
                        pentru ÎMM-uri
    (1) Guvernul:
    a) aprobă politicile de susținere a dezvoltării ÎMM-urilor prin documente de planificare strategică (strategii) și programe de stat pentru dezvoltarea sectorului ÎMM-urilor;
    b) asigură coordonarea politicilor și a măsurilor de încurajare și de susținere a ÎMM-urilor, monitorizarea  și evaluarea acestora prin intermediul Ministerului Economiei.
    (2) Finanțarea procesului de realizare a strategiilor se efectuează prin includerea în legea bugetului a resurselor financiare necesare, precum și prin crearea unor fonduri speciale conform legislației în vigoare.
    (3) Ministerul Economiei:
    a) elaborează și asigură implementarea strategiilor și programelor de stat în domeniul dezvoltării ÎMM-urilor;
    b) conlucrează cu autoritățile publice locale în vederea realizării programelor similare în teritoriu;
    c) analizează evoluția sectorului și înaintează propuneri privind eliminarea barierelor administrative în relațiile ÎMM-urilor cu organele de stat;
    d) coordonează implementarea programelor naționale de asistență financiară și tehnică destinate dezvoltării sectorului ÎMM-urilor.
    (4) Implementarea politicii de stat privind susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii se efectuează de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODÎMM), instituţie publică al cărei fondator este Ministerul Economiei, precum și alte autorităţi, instituţii publice şi private în domeniu.
    (5) Misiunea, funcțiile de bază, atribuțiile și drepturile Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii se stabilesc de Guvern.
    (6) Autorităţile administraţiei publice locale aprobă şi implementează strategii şi programe locale şi regionale de susţinere a dezvoltării ÎMM-urilor.
    (7) Pentru finanţarea implementării strategiilor şi programelor locale şi regionale de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi altor acţiuni de susţinere a acestora, autorităţile administraţiei publice locale pot să aloce mijloace financiare proprii.
    Articolul 10. Consiliul consultativ pentru întreprinderile
                         mici şi mijlocii
    (1) Guvernul formează Consiliul consultativ pentru întreprinderile mici şi mijlocii (denumit în continuare  Consiliu), fără personalitate juridică, care are ca sarcină analiza competitivităţii dezvoltării sectorului ÎMM-urilor, dezvoltarea competenţelor şi spiritului antreprenorial şi înaintarea recomandărilor de îmbunătăţire a mediului de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii.
    (2) Consiliul este constituit din reprezentanţi ai sectorului public, privat şi asociativ și are următoarele atribuţii:
    a) identifică problemele-cheie, preocupările şi necesităţile întreprinderilor mici şi mijlocii din Republica Moldova;
    b) prezintă Ministerului Economiei opinia comunităţii de afaceri privind problemele şi interesele ÎMM-urilor;
    c) dezbate şi înaintează propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ şi normativ cu impact asupra înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii;
    d) înaintează recomandări privind elaborarea, modificarea şi implementarea programelor şi politicilor de susţinere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii în concordanţă cu cerinţele pieţei unice şi necesităţile creşterii calităţii produselor, conform standardelor europene;
    e) acordă asistenţă în promovarea politicilor de susţinere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii;
    f) sensibilizează publicul şi părţile interesate privind problemele întreprinderilor mici şi mijlocii;
    g) întreprinde măsuri de mediatizare şi de conlucrare cu societatea civilă, cu sectorul privat, cu mass-media în problemele de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii;
    h) monitorizează accesul ÎMM-urilor la finanțe și valorificarea de către instituţiile competente a recomandărilor elaborate de Consiliu.
    (3) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului se aprobă de Guvern.
    Articolul 11. Programele de stat pentru dezvoltarea
                         ÎMM-urilor
    (1) Programele de stat de susţinere a dezvoltării sectorului ÎMM-urilor reprezintă un complex de activităţi, orientate spre realizarea unui obiectiv bine determinat în cadrul politicii de stat privind stimularea dezvoltării întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, finanţate din mijloace financiare bugetare şi/sau speciale, inclusiv din donații străine.
    (2) Obiectivele programelor de stat sînt îndreptate spre:
    a)  susținerea tinerilor întreprinzători în lansarea unei afaceri în țară;
    b) stimularea persoanelor migrante în deschiderea unei afaceri în Republica Moldova;
    c) dezvoltarea antreprenoriatului feminin și a celui social;
    d) susținerea ÎMM-urilor cu potențial de export și internaționalizarea acestora;
    e) adaptarea ÎMM-urilor la principiul „economiei verzi”;
    f) extinderea infrastructurii de suport în afaceri prin dezvoltarea incubatoarelor de afaceri, parcurilor industriale, clusterilor etc.
    (3) Componentele de bază ale programelor de susţinere a dezvoltării sectorului ÎMM-urilor sînt:
    a) subiectul, scopul, principiile şi termenele de implementare a programului;
    b) suportul oferit în cadrul programului;
    c) suma suportului individual oferit pentru un business-plan în cadrul programului;
    d) organizaţia (autoritatea, instituţia publică, întreprinderea de stat) care iniţiază programul;
    e) organizaţia (autoritatea, instituţia publică, întreprinderea de stat) care gestionează programul;
    f) instituţia sau organizaţia (autoritatea, instituţia publică, întreprinderea de stat) care finanţează programul;
    g) criteriile de eligibilitate pentru beneficiere de suport şi modul lor de aplicare;
    h) durata programului de suport.
    (4) Monitorizarea, coordonarea şi corelarea procesului de implementare a programelor de susţinere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii se efectuează de către ODÎMM.
    (5) Plafoanele cheltuielilor administrative de lansare şi desfăşurare a programelor de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi ale cheltuielilor complementare lor (de monitorizare, evaluare şi control) se stabilesc la aprobarea bugetului fiecărui program, dar nu mai mult de 10% din valoarea sumelor alocate pentru programul propriu-zis.
    Articolul 12. Facilităţile şi înlesnirile pentru
                          întreprinderile mici şi mijlocii
    (1) Statul acordă facilităţi fiscale pentru dezvoltarea ÎMM-urilor prin prevederile  Codului fiscal.
    (2) Întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de o cotă minimă din contractele de achiziții publice după cum va fi stabilit de legislația privind achizițiile publice. 
    (3) De instrumentele de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii nu beneficiază:
    a) întreprinderile care deţin o poziţie dominantă pe piaţă, fapt constatat de autoritatea competentă;
    b) întreprinderile în al căror capital social cota membrului fondator care nu este întreprindere micro, mică şi mijlocie depăşeşte 25%, cu excepţia organizaţiilor necomerciale;
    c) întreprinderile importatoare de mărfuri supuse accizului;
    d) companiile fiduciare şi companiile de asigurare;
    e) organismele de plasament colectiv în valori mobiliare;
    f) instituţiile financiare;
    g) organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut;
    h) întreprinderile de schimb valutar şi lombardurile;
    i) întreprinderile din domeniul jocurilor de noroc;
    j) fondurile nestatale de pensii;
    k) întreprinderile la care controlul de stat a evidenţiat repetat aceleaşi încălcări ale legislaţiei.
    Articolul 13. Fondul de garantare a creditelor pentru
                          ÎMM-uri
    (1) Fondul de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii (denumit în continuare Fond de garantare) este creat în cadrul instituției publice „Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii” cu statut de subdiviziune internă autonomă, fără personalitate juridică.
    (2) Fondul de garantare are drept scop garantarea creditelor obținute de către întreprinderile mici și mijlocii de la instituțiile financiare în cazul în care nu dispun de suficient gaj.
    (3) ODÎMM  oferă garanţii financiare în condiţii privilegiate beneficiarilor de instrumente de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin intermediul Fondului de garantare.
    (4) Fondul de garantare este suplinit în baza programelor finanțate de la bugetul de stat şi din alte surse legale.
    (5) Regulamentul privind organizarea, funcționarea și utilizarea Fondului de garantare se aprobă prin hotărîre de Guvern.
    (6) Acordul-tip de colaborare dintre ODÎMM şi instituţiile financiare, precum și contractul-tip de garantare dintre ODÎMM şi solicitantul de credit sînt aprobate prin ordin al ministrului economiei.
    Articolul 14. Facilitarea accesului la finanţare
                         și atragerii investițiilor de capital
    (1) Întru facilitarea accesului la finanțare a întreprinderilor mici şi mijlocii, autorităţile competente:
    a) elaborează şi implementează instrumente de susţinere financiară destinate înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii;
    b) măresc nivelul de informare a întreprinderilor mici şi mijlocii despre oportunităţile de finanţare existente, prin intermediul măsurilor de informare, educaţie şi îndrumare;
    c) iniţiază dialoguri cu entităţile de împrumut din sectorul privat în vederea încurajării reducerii dimensiunilor practicilor de împrumut corporativ prin elaborarea unor produse de împrumut care satisfac necesităţile întreprinderilor mici şi mijlocii;
    d) cooperează cu entităţile de împrumut din sectorul privat pentru a identifica şi a reduce orice impediment care ar putea restrînge nejustificat acordarea împrumuturilor întreprinderilor mici şi mijlocii, punînd accentul pe împrumuturile cu garanţie pe baza activelor întreprinderii;
    e) dezvoltă mecanisme de facilitare a parteneriatelor între creditorii locali şi internaţionali din sectorul privat în scopul acordării de împrumuturi întreprinderilor mici şi mijlocii;
    f) elaborează şi implementează mecanisme de partajare a riscului cu creditorii din sectorul privat (în special prin intermediul acordării finanțărilor de tip mezanin, garanţiilor de creditare) în cazul în care piaţa nu este în stare să satisfacă pe deplin cerinţele/necesităţile întreprinderilor mici şi mijlocii;
    g) elaborează şi implementează mecanisme de depăşire a obstacolelor regulatorii şi a celor fiscale, care ar putea împiedica fondurile cu capital de risc să investească în întreprinderile mici şi mijlocii;
    h) sprijină înfiinţarea unei reţele naţionale de business angels în vederea facilitării accesului la finanţarea necesară întreprinderilor mici şi mijlocii;
    i) asigură şi facilitează promovarea investiţiilor străine la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii;
    j) stimulează crearea platformelor on-line de finanțare participativă (crowdfunding).
    (2) Investitorul-business angel poate investi propriul capital în întreprinderile mici și mijlocii prin achiziționarea sau subscrierea de acțiuni sau de părți ale capitalului social al întreprinderii dacă întrunește cumulativ următoarele condiții:
    a) este o persoană din afara întreprinderii și dobîndește calitatea de asociat al acesteia prin aportul său în numerar la capitalul social al întreprinderii;
    b) investește capital propriu de cel puțin 3000 de euro echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a Moldovei;
    c) efectuează investiția strict în vederea îndeplinirii obiectivului din domeniul de activitate al întreprinderii și planului de afaceri pentru care investitorul-business angel va investi;
    d) nu are restanțe față de bugetul de stat  la data efectuării investiției;
    e) nu poate deține, ca urmare a investiției, în nume propriu sau prin terțe persoane, mai mult de 49% din capitalul social al întreprinderii;
    f) nu a fost condamnat prin hotărîre judecătorească rămasă definitivă pentru infracțiuni contra patrimoniului, de corupție, delapidare, de fals, de evaziune fiscală, de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.
    (3) Investitorul-business angel nu poate investi propriul capital în domeniul:
    a) bancar;
    b) financiar: asigurări și reasigurări, piața de capital, intermedieri financiare, orice alte activități în acest domeniu;
    c) imobiliar: tranzacții imobiliare, închiriere active imobiliare, intermedieri, dezvoltare imobiliară;
    d) jocurilor de noroc și pariurilor;
    e) producției sau comercializării de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope;
    f) fondurilor nestatale de pensii;
    g) consultanței în orice domeniu.
    (4) Investitorul-business angel poate cesiona părțile sociale într-o întreprindere împreună cu investiția acordată acesteia către un alt investitor- business angel care corespunde prevederilor alin. (2).
    Articolul 15. Stimularea înființării și dezvoltării
                         întreprinderilor debutante
    (1) Întreprinderile debutante beneficiază de facilități fiscale sporite, de asistență financiară nerambursabilă și de suport informațional, logistic și consultativ pe o perioadă de 3 ani de la data înregistrării de stat.
    (2) Întreprinderea debutantă îndeplinește cumulativ următoarele condiții de bază:
    a) este societate cu răspundere limitată înființată în condițiile Legii nr. 135 din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată;
    b) se încadrează în categoria întreprinderilor micro în condițiile prezentei legi;
    c) este înființată și administrată de către persoane fizice care, la momentul înregistrării, au vîrstă cuprinsă între 18 și 35 de ani inclusiv și care desfășoară pentru prima dată activitate economică prin intermediul unei societăți cu răspundere limitată;
    d) numărul de asociați ai întreprinderii debutante nu poate fi mai mare de 5.
    (3) Întreprinderea debutantă beneficiază de următoarele facilități:
    a) scutire de la plata taxelor pentru înregistrare de stat și furnizare de informație;
    b) garanții acordate de Fondul de garantare la creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate pînă la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, dar nu va depăși suma de 500 de mii de lei;
    c) consiliere, instruire și sprijin din partea Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
    (4) Alte facilități acordate prin program, precum și obligațiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească întreprinderile debutante pentru încadrare în program sînt stabilite de Guvern.
    Articolul 16. Educaţia antreprenorială
    (1) Educaţia antreprenorială este orientată spre dezvoltarea spiritului antreprenorial, care este o competenţă fundamentală pentru învăţare pe tot parcursul vieţii şi este obligatorie pentru includere în programele de studii şi de formare profesională la toate nivelurile.
    (2) Autorităţile abilitate cu competenţe în domeniul educaţiei iniţiază şi desfăşoară acţiuni de promovare a atitudinilor şi comportamentelor proprii spiritului antreprenorial prin:
    a) introducerea educaţiei antreprenoriale la toate nivelurile sistemului educaţional, începînd cu învăţămîntul primar;
    b) formarea iniţială şi continuă a profesorilor pentru educaţie antreprenorială;
    c) includerea antreprenoriatului în orientarea profesională;
    d) oferirea de consiliere instituţiilor de învăţămînt şi profesorilor în vederea elaborării unor programe de formare profesională iniţială şi diseminare a experienţelor şi practicilor de succes;
    e) integrarea educației antreprenoriale la toate nivelurile și în toate domeniile de formare profesională, inclusiv în cele din sferele noneconomice;
    f) punerea în legătură directă a formării practice în domenii specifice de studiu cu obiectivul antreprenoriatului;
    g) asigurarea consilierii de către experţi (din cadrul întreprinderilor, asociaţiilor patronale şi ONG-urilor) care pot oferi formare şi sprijin continuu;
    h) realizarea studiilor naţionale de impact al educaţiei antreprenoriale şi identificarea necesităţii de dezvoltare a noi competenţe.
    (3) Parteneriatele între autoritățile administrației publice centrale abilitate cu competențe în domeniul educației, mediul de afaceri, asociațiile patronale, organizațiile obștești și instituțiile de formare profesională formală și nonformală se instituie pentru:
    a) elaborarea documentelor de politici;
    b) evaluarea eficienței studiilor, cartografierea competențelor solicitate de piața muncii și corelarea ofertei de formare profesională cu cererea;
    c) asigurarea calității formării profesionale;
    d) crearea de oportunități pentru educația antreprenorială.
    Articolul 17. Formarea profesională continuă
    (1) Formarea profesională continuă este orientată spre actualizarea cunoştinţelor sau obţinerea de noi cunoştinţe necesare întreprinderilor mici şi mijlocii pentru asimilarea inovaţiilor, implementarea de noi tehnologii şi standarde, fabricarea şi promovarea producţiei orientate spre export, creşterea productivităţii şi eficienţei.
    (2) Formarea profesională continuă destinată întreprinderilor mici şi mijlocii este susţinută prin finanţare integrală sau parţială de la bugetul public, precum şi din alte surse legale, inclusiv din sursele partenerilor de dezvoltare, în baza programelor naţionale, de ramură, regionale şi ale agenţilor economici pentru dezvoltarea competenţelor.
    (3) Durata şi conţinutul programelor de formare profesională continuă destinate întreprinderilor mici şi mijlocii vor satisface cerinţele-cadru la nivel naţional pentru formare profesională continuă.
    (4) Programele de formare profesională continuă se realizează de către:
    a) instituţiile de învăţămînt de stat şi de învățămînt private abilitate în conformitate cu prevederile cadrului normativ;
    b) prestatorii de servicii de formare profesională naţionali şi internaţionali autorizaţi în acest scop;
    c) instituţiile şi agenţii economici care au creat un sistem intern de formare profesională ce satisface cerinţele cadrului legislativ de referinţă.
    Articolul 18. Servicii de informare, asistenţă
                          şi consultanţă
    (1) În scopul desfăşurării şi dezvoltării activităţii lor, întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de servicii de informare, asistență, consultanță, de servicii aferente dezvoltării tehnologice şi inovării.
    (2) Guvernul şi autorităţile competente sprijină înfiinţarea şi dezvoltarea de centre şi organizaţii ce oferă servicii de informare, consultanţă, consiliere şi instruire prin identificarea surselor de finanţare a unor programe şi acţiuni destinate facilitării accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la aceste servicii.
    (3) Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii susţine dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în conformitate cu priorităţile Guvernului, stabilite în strategiile şi programele de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.
    Articolul 19. Încurajarea inovaţiilor şi internaţionalizarea
                         întreprinderilor mici şi mijlocii
    (1) În vederea fortificării capacităţii tehnologice a întreprinderilor mici şi  mijlocii şi sporirii implicării acestora pe pieţele internaţionale, autorităţile competente:
    a) facilitează dezvoltarea relaţiilor dintre întreprinderile mici şi mijlocii şi mediul de cercetare, inclusiv prin dezvoltarea de programe şi de instrumente speciale;
    b) facilitează implementarea de către întreprinderile mici şi mijlocii a tehnologiilor şi produselor noi, precum şi altor tipuri de inovaţii, în special bazate pe tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor;
    c) acordă suport întreprinderilor mici şi mijlocii prin susţinerea capacităţii lor de cercetare şi inovare;
    d) stimulează şi facilitează dezvoltarea cercetării în interiorul întreprinderilor mici şi mijlocii;
    e) elaborează şi implementează, în colaborare cu Academia de Ştiinţe a Moldovei, programe de cercetare în folosul întreprinderilor mici şi mijlocii;
    f) facilitează dezvoltarea infrastructurii de suport al inovării pentru întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv: parcuri ştiinţifico-tehnologice şi/sau industriale, parcuri din industria tehnologiei informaţiei, incubatoare de afaceri, laboratoare de cercetare, platforme de producere, centre de informare și  consultanţă etc.;
    g) facilitează, prin intermediul clusterelor, cooperarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu întreprinderile mari;
    h) dezvoltă instrumente de promovare şi de internaţionalizare a întreprinderilor mici şi mijlocii atît în cadrul organizaţiilor regionale, cît şi al acordurilor bilaterale;
    i) promovează dezvoltarea competenţelor întreprinderilor mici şi mijlocii în domeniul de cercetare şi inovaţii pe baza accesului simplificat la infrastructura publică de cercetare, utilizarea serviciilor de cercetare şi dezvoltare, recrutarea unor specialişti calificaţi şi instruirea angajaţilor.
    (2) Academia de Ştiinţe a Moldovei, în calitate de instituţie publică pentru cercetare-dezvoltare, susţine activitatea de cercetare-dezvoltare desfăşurată de întreprinderile mici şi mijlocii prin:
    a) stabilirea cercetării în folosul întreprinderilor mici şi mijlocii ca obiectiv prioritar în cadrul Strategiei naţionale de cercetare-dezvoltare;
    b) prevederea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la programele de cercetare şi finanţare din mijloace publice fără îndeplinirea condiţiilor de acreditare, în cazul realizării activităţii inovaţionale bazate pe cercetări ştiinţifice;
    c) finanţarea cu prioritate a realizării proiectelor și programelor în domeniul cercetare-dezvoltare destinate întreprinderilor mici şi mijlocii din sumele prevăzute la bugetul propriu;
    d) asigurarea contractării cu prioritate, de către unităţile şi instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare, a tematicii solicitate de întreprinderile mici şi mijlocii;
    e) finanţarea cu prioritate a proiectelor de cercetare-dezvoltare care au ca obiect teme cu aplicabilitate imediată, solicitate de întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul industrial;
    f) organizarea de conferinţe cu participare internaţională, la care întreprinderile mici şi mijlocii ce desfăşoară activităţi inovaționale să participe cu lucrări ştiinţifice, pentru a se stabili obiectivele care vor fi incluse în programele naţionale anuale.
Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    Articolul 20. Responsabilităţi privind aplicarea legii
    (1) Autorităţile competente:
    a) sînt responsabile de implementarea prevederilor prezentei legi în domeniile lor de reglementare;
    b) vor prezenta Ministerului Economiei anual, pînă la 31 mai, rapoarte privind dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii și situaţia în domeniul lor de activitate.
    (2) Ministerul Economiei:
    a) determină tipul şi anvergura măsurilor de implementare a prevederilor prezentei legi, precum şi premisele şi procedurile de implementare a acestora;
    b) deleagă autorităţilor şi instituţiilor publice subordonate sarcina de implementare a unor măsuri concrete;
    c) prezintă Guvernului anual, pînă la 1 septembrie, raport privind dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi situaţia în economia naţională.
    Articolul 21. Dispoziții finale și tranzitorii
    (1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării.
    (2) Sub incidența art. 7 cad și întreprinderile fondate anterior intrării în vigoare a prezentei legi.
    (3) Guvernul, în termen de 6 luni  de la data intrării în vigoare a prezentei legi:
    a) va prezenta Parlamentului propuneri de aducere a legislaţiei în concordanţă cu prezenta lege;
    b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
    c) va elabora și va asigura implementarea unui program de stat cu privire la stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor debutante conform prevederilor art. 15.
    (4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 206-XVI din 7 iulie 2006 privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 126–130, art. 605) se abrogă.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                          Andrian CANDU

    Nr. 179. Chişinău, 21 iulie 2016.