HGO755/2018
ID intern unic:  376572
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 755
din  25.07.2018
cu privire la constituirea Comisiei de cercetare prealabilă
pentru declararea utilității publice a lucrărilor de interes comun al
mai multor raioane și/sau municipii pentru terenurile cu suprafața
de 5,0207 ha din extravilanul comunei Bilicenii Noi și cu suprafața
de 19,5454 ha din extravilanul comunei Țambula, raionul Sîngerei
Publicat : 27.07.2018 în Monitorul Oficial Nr. 277-284     art Nr : 792
    În temeiul art. 7 alin. (2) din Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. 488/1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 42-44, art. 311), precum și în vederea stabilirii posibilității de continuare a exploatării poligonului pentru depozitarea deșeurilor menajere solide amplasat pe terenurile din extravilanul comunelor Bilicenii Noi și Țambula, raionul Sîngerei, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se constituie Comisia de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice a lucrărilor de interes comun al mai multor raioane și/sau municipii pentru terenurile cu suprafața de 5,0207 ha din extravilanul comunei Bilicenii Noi și cu suprafața de 19,5454 ha din extravilanul comunei Țambula, raionul Sîngerei (în continuare – Comisie) și se aprobă componența ei nominală, conform anexei.
    2. Comisia:
    1) va prezenta Guvernului rezultatele cercetării, consemnate în procesul-verbal al ședinței de vot și documentele aferente, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data desfășurării ședinței de vot;
    2) va activa în conformitate cu prevederile Regulamentului privind modul de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice a obiectului exproprierii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 660/2006.
    3. În caz de eliberare a membrilor Comisiei din funcțiile deținute, atribuțiile acestora în cadrul Comisiei vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în funcțiile respective, fără emiterea altei hotărîri de Guvern.
    4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

    PRIM-MINISTRU                                                             Pavel FILIP

    Contrasemnează:
    Ministrul economiei
    și infrastructurii                                                                  Chiril Gaburici
    Ministrul agriculturii,
    dezvoltării regionale şi mediului                                        Liviu Volconovici
    Ministrul finanţelor                                                            Octavian Armaşu

    Nr. 755. Chişinău, 25 iulie 2018.


Anexă
la Hotărîrea Guvernului nr.755
din 25 iulie 2018

COMPONENŢA NOMINALĂ
a Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea
utilității publice
a lucrărilor de interes comun al mai multor raioane
și/sau municipii pentru terenurile cu suprafața de 5,0207 ha din
extravilanul comunei
Bilicenii Noi și cu suprafața de 19,5454 ha
din extravilanul comunei Țambula, raionul Sîngerei

ȚAPIȘ Valentina

secretar de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (în domeniul protecţiei mediului şi resurselor naturale), președinte al Comisiei

BOLOCAN Svetlana

șef al Direcției politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, secretar al Comisiei

NAGORNÎI Maria

șef al Direcției politici de prevenire a poluării și evaluării de mediu, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

LUPAȘCU Mihail

șef al Direcției urbanism, construcții și locuințe, Ministerul Economiei și Infrastructurii

STÎNGACI Vadim șef adjunct al Inspectoratului pentru Protecția Mediului
PANĂ Viorel

șef al Direcției investiții publice și asistență financiară externă, Ministerul Finanțelor

LUPU-GORIȚA Viorel

șef adjunct al Direcției relații funciare și protecția solurilor, Agenția Relații Funciare și Cadastru

GRIGORIȘIN Nicolae primar al municipiului Bălți
MARANDIUC Vasili președinte al raionului Sîngerei
ORLOVSCHI Ivan primar al comunei Bilicenii Noi, raionul Sîngerei
COL Mihail primar al comunei Țambula, raionul Sîngerei